Slujbele bisericesti

Slujbele bisericesti se pot imparti in mai multe categorii sau grupe, atat dupa structura sau extensiunea lor,
cat si dupa scopul sau destinatia, locul si timpul in care se savarsesc.
Astfel, dupa extensiunea (marimea sau lungimea) lor, gasim trei feluri de servicii divine, deosebite intre
ele chiar prin numirile pe care le poarta in cartile de slujba.
a) Cele mai reduse ca marime sunt alcatuite din simple rugaciuni sau ,citite de preot pentru diferite
scopuri sau nevoi din viata credinciosilor. Asa avem de ex., Rugaciune la insemnarea pruncului (
), Rugaciune la a opta zi dupa cununie, Rugaciune (de citit) la temelia casei,
Molitfa Sfantului Mucenic Trifon, la gradini, la vii si la holde, Moliftele (blestemele) Sfantului Vasile,
care se citesc in biserici la 1 ianuarie s.a. (a se vedea Molitfelnicul). Unele din acestea sunt de fapt menite
sa fie citite in cadrul altor servicii religioase mai mari, ca de ex.: Rugaciunile la binecuvantarea salciei din
Duminica Floriilor si Rugaciunea pentru binecuvantarea diferitelor prinoase aduse la biserica, care se
citesc dupa Rugaciunea amvonului din randuiala Liturghiei, Rugaciunea pentru binecuvantarea artosului
(anafurei) din ziua de Pasti (in Molitfelnicul ed. 1937 si 1950) s.a.; cele care se citesc singure sunt
incadrate de obicei intre o formula de binecuvantare simpla (ca la ierurgii), urmata de rugaciunile
introductive, si o formula de incheiere (apolis sau otpust).
b) Ceva mai mari sunt asa-numitele randuieli ; acestea pe langa rugaciunea in care se exprima scopul si
care alcatuieste partea principal a randuielilor respective, contin si imne (tropare, conduce etc.), lecture si
acte liturgice (rituri sau ceremonii diverse). Asa avem, de ex.: Randuiala binecuvantarii colivei (in
Liturghier si Molitfelnic), care se citeste ori la Liturghie, dupa Rugaciunea amvonului (ca o simpla
rugaciune), ori seara, la sfarsitul Vecerniei, inainte de otpust, Randuiala impartaasirii (in Liturghier si in
Ceaslov), Randuiala parastasului pentru morti, Randuiala in ziua intai (dupa nastere) la femeia lauza,
Randuielile pentru binecuvantarea si sfintirea diferitelor obiecte bisericesti (cruce, troita clopot, icoane,
steaguri , s.a.), Randuielile pentru consacrarea celor ce intra in calugarie (Randuiala la facerea rasoforului,
la schima mica, la schima mare) s.a..
c) Cele mai intinse ca dimensiune sunt slujbele divine propriu-zise (la sing. = [2], latinescul
officium, slavo-rus posleadovania), care, pe langa partile componente ale randuielilor (rugaciuni, cantari,
acte rituale etc.), au in plus Apostol si Evanghelie, in aceasta categorie intra, de ex.: slujba botezului,
slujba Sfintei Liturghii, slujba sfintirii apei (mici si mari), slujba inmormantarii, slujba sfintirii bisericii .
Din punct de vedere al timpului si al locului in care se savarsesc, precum si al destinatiei sau scopul lor
special in cadrul cultului public, slujbele bisericesti se pot imparti, de asemenea, in mai multe grupe sau
categorii.
a) Astfel, unele dintre ele, ca Vecernia, Utrenia si Liturghia, au un caracter periodic, savarsirea lor fiind
legata de termene stabilite in timp (perioade si zile anumite din cursul anului bisericesc, ceasuri sau
momente anumite in cursul zilei), repetandu-se in fiecare zi (la manastiri si la catedralele episcopale(, sau
macar in fiecare sarbatoare (la bisericile de enorie) si succedandu-se intr-o ordine fixa, aceeasi de fiecare

data (Vecernia Pavecernita Miezonoptica si Utrenia Ceasurile I-VI Liturghia Ceasul IX). Toate
laolalta alcatuiesc serviciul divin public al Bisericii pentru fiecare zi liturgica, adica randuiala de slujba
prin care Biserica aduce lui Dumnezeu si sfintilor cuvenitul prinos zilnic de rugaciune, de multumire, de
lauda si cinstire, din partea si in numele tuturor credinciosilor. Ele sunt cunoscute sub numirea indatinata
de Cele sapte Laude sau Laudele bisericesti (vezi despre ele mai pe larg in cap. urmator). Randuiala
lor o aflam in Ceaslov (pentru cantaretii de strana) si in Liturghier (pentru diaconi si preoti).
Atat prin destinatia lor, cat si prin locul unde se savarsesc, slujbele din aceasta categoorie au, un caracter
prin excelenta colectiv si totodata eclesiologic, adica ele se savarsesc numai in biserica, in ambele
intelesuri ale acestui cuvant: acela de locas de cult si acela de colectivitate sau obste a credinciosilor,
deoarece ele se oficiaza in prezenta sau in numele si spre folosul tuturor credinciosilor care alcatuiesc
Biserica, in totalitatea ei (Biserica universala), sau in partile ei componente (eparhii, parohii, filiale etc.).
In ceea ce priveste scopul pentru care se savarsesc, Laudele bisericesti satisfac mai ales functia sau
latura latreutico-euharistica a cultului ortodox; in ele predomina nota doxologica, adica lauda si slavirea
lui Dumnezeu si venerarea sfintilor, adusa necontenit de catre Biserica, de unde si denumirea colectiva de
Laude bisericesti.
Randuiala acestor slujbe este alcatuita din doua parti:
Una invariabila (neschimbatoare), formata din rugaciuni, rituri si imne, care se repeta in fiecare zi (ca de
ex. Ps. 103, Doamne strigat-am, imnul Lumina lina. rugaciunile invredniceste-ne Doamne
si Acum slobozeste, in randuiala Vecerniei); aceasta parte constituie cadrul, tiparul sau tipicul fix al
randuielii acestor slujbe, pe care il gasim in Ceaslov (pentru cantareti) sau in Liturghier (pentru sfintitii
slujitori).
Alta variabila sau schimbatoare, alcatuita din rugaciuni si mai ales cantari care se schimba dupa zile
(sarbatori), dupa saptamani, sau dupa diferitele perioade mari ale anului bisericesc, cum sunt, de ex.:
stihirile de la Doamne, strigat-am si de la stihoavna din randuiala Vecerniei, sau cele de la Laude,
din slujba Utreniei si de la Fericiri, din randuiala Liturghiei s.a.. Pe acestea le gasim in cartile de slujba
care cuprind imnele schimbatoare (variabile) din randuiala slujbelor: Octoih, Triod, Penticostar si Mineie.
b) Pe langa cele sapte Laude, mai exista in cultul ortodox si alte slujbe, randuieli si rugaciuni cu caracter
periodic, de o importanta secundara, alcatuite tot spre slavirea lui Dumnezeu si spre cinstirea sfintilor, dar
care nu fac parte din programul clasic (oficial) de rugaciune zilnica a Bisericii. Acestea sunt: Randuiala
rugaciunii de dimineata (dupa scularea din somn), Rugaciunea la masa, Ridicarea Panaghiei (specifica
vietii manastiresti), Rugaciunea de seara (dinainte de culcare), Paraclisele, Canoanele de rugaciune si
Acatistele alcatuite in cinstea diferitilor sfinti. Ele sunt la origine expresii si manifestari mai noi ale
pietatii persinale a unor clerici, mai ales monahi, sai chiar a unor simpli credinciosi. Menite la inceput sa
satisfaca nevoile religioase ale monahilor din manastiri si ale credinciosilor cu pietate mai profunda, fiind
practicate, deci, ca forme ale cultului particular, ele au intrat apoi in circulatia generala si in cuprinsul
Ceaslovului. Cu exceptia Acatistelor care au patruns si in practica bisericilor de enorie, mai ales la
orase, devenind, deci, forme ale cultului public celelalte au ramas pana acum in practica exclusiva a
manastirilor, ca forme de expresie ale cultului particular al calugarilor, care le citesc in chilii (Rugaciunile
de seara si cele de dimineata), la trapeza (Rugaciunea la masa), sau chiar in biserica (Paraclisele si

Panaghia), ele fiind menite sa incadreze in rugaciune toate momentele de capetenie ale fiecarei zile din
viata lor, ori ale unor zile mai importante din cursul anului bisericesc.
c) O alta categorie de numeroase slujbe bisericesti sunt destinate pentru binecuvantarea si sfintirea
diferitelor lucruri, persoane, momente si situatii (imprejurari) din viata religioasa a credinciosilor. Acestea
sunt sfintele taine si ierurgiile, care alcatuiesc cuprinsul Molitfelnicului ortodox. Din punctul de vedere al
timpului de savarsire, ele au caracter ocazional sau intamplator, adica nu sunt legate de termene sau date
fixe si nici nu se repeta zilnic (sau in fiecare sarbatoare), ca cele sapte Laude, ci se oficiaza atunci cand
cer credinciosii sau cand se ivesc cazuri speciale pentru care au fost alcatuite astfel de slujbe
Prin destinatia lor, ele au o sfera de aplicare mai restransa decat aceea a Laudelor bisericesti, fiind menite
sa satisfaca nu nevoile religioase ale Bisericii sau ale unei parohii in intregimea ei, ci ale membrilor ei
izolati sau ale unor grupuri restranse de credinciosi (ca familia sau diverse comunitati)[4]. Cat priveste
scopul lor, ele corespund mai ales laturii harismatice sau sfintitoare a cultului divin, deoarece mai ales
prin ele Biserica cere si obtine de la Dumnezeu harul, ajutorul si darurile Sale, necesare credinciosilor ei,
in diferitele nevoi sau imprejurari ale vietii omenesti.
Privite deci mai ales din punctul de vedere al scopului pentru care au fost alcatuite, slujbele bisericesti se
pot imparti in doua mari categorii, dupa cele doua scopuri (functii) fundamentale ale cultului, la care ele
corespund:
a) Cele de la puntele a si b (Laudele bisericesti si slujbele speciale din Ceaslov) sunt alcatuite spre
cinstirea lui Dumnezeu si a sfintilor, fiind deci mijloace de expresie ale cultului de adoratie si de venerare
adus de Biserica persoanelor si lucrurilor sfinte.
b) Cele de la punctul c (Sfintele taine si ierurgiile) sunt forme de expresie, prin excelenta, ale functiei
harismatice sau sfintitoare a cultului, adica mijloacele de impartasire a harului divin.
O pozitie intermediara intre aceste doua categorii o ocupa Sfanta Liturghie, care tine si de una si de
cealalta; in randuiala ei se imbina slujba celei mai sfinte taine de care pot beneficia credinciosii (Sfanta
Euharistie), cu slujba celei mai inalte laude si cinstiri pe care Biserica o poate aduce lui Dumnezeu prin
jertfa liturgica (a se vedea capitolul despre Sfanta Liturghie ca act de cult).

Bibliografie
https://unsufletortodox.wordpress.com