INSTITUȚIILE COMUNITARE

Introducere

Instituțiile naționale se regăsesc în echivalentul lor și în plan european. Așadar

principiul separării puterilor în stat care guvernează România ca stat de drept, care împarte
puterea în mod egal și nediscriminator organelor interne, îl regăsim și la nivel european sub
denumirea de principiul reprezentării intereselor generale.
În conformitate cu art.7 din tratatul CE, sarcinile Comunității sunt realizate de:
- Parlamentul European
- Consiliul European
- Comisia Europeană
- Curtea de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță
- Curtea de Conturi
- Băncile Europene
- Agențiile specializate
- Fondurile Europene

Parlamentul European

Constituirea

Între 10-13 septembrie 1950, în cadrul CECO1 a avut loc prima şedinţă a unei Adunări
Parlamentare, alcătuită din 78 membri ai parlamentelor naţionale. Adunarea nu avea, în mare,
decât rol consultativ, însă avea posibilitatea de a constrânge Înalta Autoritate a CECO să
demisioneze, prin neacordarea votului de încredere. În 1957, odată cu Tratatele de la Roma,
se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a
Atomului (EURATOM). Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 deputaţi, răspundea de
toate cele 3 comunităţi. Fără a beneficia de noi competenţe, adunarea îşi schimbă totuşi
denumirea în Parlamentul European. În 1971 CE are un buget propriu, la elaborarea şi
adoptarea căruia participă şi Adunarea. În 1979 au loc pentru prima dată alegeri directe pentru
Parlamentul European. În 1986 se semnează Actul Unic European. În aceste tratate se
foloseşte pentru prima dată noţiunea de „Parlament European”, ale cărui drepturi sunt extinse
şi în procesul legislativ general. Conform Tratatului de la Maastricht2 parlamentul poate
respinge un proiect de lege şi fără acordul Consiliului de Miniştri şi poate înfiinţa comisii de
investigaţie.

Componența, organizarea și funcționarea PE

1
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
2
Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea
olandeză Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea
Comunităţii Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.
 Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetăţeni
ai Uniunii Europene. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul
maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 şi respectiv
maxim de 99 de deputaţi pentru fiecare stat membru. Configuraţia actuală a Parlamentului
European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conţine prevederi referitoare la
echilibrul puterii şi procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de
State Membre.
Sediul central al Parlamentului European se află la Strasbourg. Acolo se ţin cele 12
şedinţe anuale în plen, a câte patru zile fiecare. Comisiile şi fracţiunile se mai pot întruni, de
asemenea, la Bruxelles, unde ocazional au loc şi şedinţe plenare. Sediul Secretariatului
General se află la Luxemburg.
Secretariatul General este condus de un Secretar general şi este alcătuit din 8 direcţii,
fiecare fiind condusă de un director general, la care se adaugă un Birou juridic. Direcţiile
Generale mai apropiate sferei politice îşi au sediul la Bruxelles, celelalte la Luxemburg. Aici
lucrează circa 3500 angajaţi, adică peste jumătate din personal, mulţi dintre aceştia fiind
traducători şi funcţionari ai serviciilor administrative.
Parlamentul European are propriul regulament interior prin care stabilește modul de
organizare a propriilor organe ( Biroul, Biroul lărgit, Comisiile Parlamentare, Grupurile
Politice). Biroul Parlamentului European este condus de un președinte și cuprinde 14
vicepreședinți aleși pe o perioadă de 2 ani și jumătate.
Comisiile Parlamentare sunt responsabile să pregătească ședințe plenare ale
Parlamentului European elaborând avize și amendamente.
Parlamentul European conform regulamentului intern se întrunește o dată pe an în
sesiuni ordinare, convocate în a doua zi de marți din luna martie, conform unei ordini
de zi pregătită de Biroul Parlamentului. Parlamentul European se poate întâlni și în sesiuni
extraordinare care pot fi convocate la cererea majorității eurodeputaților; cererea consiliului;
cererea comisiei.
Parlamentul își îndeplinește atribuțiile dacă este realizat un cvorum de o treime din
membrii săi. Dreptul de vot este personal, votul prin procură fiind interzis. Dezbaterile sunt
publice, afară de faptul că Parlamentul decide altfel cu o majoritate de două treimi din voturile
exprimate.

Atribuții

Parlamentul dispune de trei puteri importante:

- Puterea legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă
legislaţia europeană (directive, ordonanţe, decizii). Această coparticipare la procesul
legislativ asigură legitimitatea democratică a textelor de lege adoptate. PE nu are
(încă) drept de iniţiativă, adică nu poate înainta propriile proiecte de legi; acest lucru
însă a fost prevăzut în noua Constituţie a Europei. Acest drept de iniţiativă îl are la ora
actuală numai Comisia Europeană. După semnarea Tratatului de la Nisa, în
majoritatea domeniilor politice deciziile se iau pe principiul coparticipativ, la care
parlamentul şi Consiliul au drepturi egale, urmând ca în cazul în care nu se ajunge la
un consens decizia să fie luată în a treia şedinţă, în cadrul unei comisii de mediere.
- Puterea bugetară. Parlamentul European împreună cu Consiliul sunt organele
bugetare ale UE. Comisia Europeană întocmeşte un proiect de buget. În faza de
aprobare a bugetului Parlamentul şi Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări.
La capitolul de venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de cheltuieli îl
are Parlamentul. Dreptul de intervenţie al Parlamentului în domeniul cheltuielilor
agricole este însă foarte redus. Însă de când Parlamentului i s-a acordat dreptul de
 intervenţie bugetară, ponderea cheltuielilor agricole din bugetul UE (cca. 100 mld.
euro în anul 2004) a scăzut de la aprox. 90% la 50%. Pentru exerciţiul bugetar 2005 s-
a prevăzut o creştere a bugetului cu 10%, la suma de 109,5 miliarde euro.
- Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Înainte de numirea
membrilor acesteia, Parlamentul analizează în comisiile sale competenţa şi integritatea
comisarilor desemnaţi (propuşi). Parlamentul poate aproba numirea membrilor
comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de
încredere. În afară de acestea, Parlamentul exercită un control politic prin Consiliul de
Miniştri şi Consiliul European, cu precădere în afara CE, acolo unde aceste instituţii
au funcţii executive.

Consiliul European

Acesta este format din cîte un reprezentant la nivel ministerial din fiecare stat membru
care reprezintă guvernul respectiv. Dacă acesta nu poate participa la ședință poate delega un
reprezentant cu rang înalt care participă la dezbateri dar nu are drept de vot. Membrii
Consiliului pot fi însoțiți și de alți reprezentanți. Ministrul pe plan intern (membru al
Consiliului) este însoțit de doi funcționari pentru a-l ajuta în îndeplinirea atribuțiilor ce-i
revin.
Structurile Consiliului sunt: Președinția; Comitetul Reprezentanților Permanenți;
Secretariatul General. Președinția este deținută prin rotație de către fiecare stat membru pe 6
luni.
Convocarea Consiliului se face de către președinte din oficiu sau la sesizarea
membrilor.
Votul în Consiliu cunoaște trei proceduri: majoritate simplă3, unanimitate sau
majoritate calificată4.

Atributiile Consiliului

- coordonează politica economică generală a statelor membre

- are putere de decizie
- conferă Comisiei puteri necesare pentru a implementa regulile sale

3
Votul majorității simple este prezentat ca modalitatea de drept comun în Tratatul CE. Acest tip de vot nu este
solicitat decât în cazurile limită (art. 207, §3, CE, adoptarea regulamentului interior; art.208, CE, solicitarea de
studii și propuneri Comisiei; art.209, CE, fixarea statutului comitetelor; art. 284, CE, fixarea condițiilor și
limitelor cererii de informații de la Comisie; art.48, alin.2, TUE, aviz favorabil la reuniunea unei conferințe a
reprezentanților guvernelor statelor membre).
4
Majoritatea calificată este modalitatea cea mai frecvent prevăzută. Calculul majorității calificate se face în
funcție de ponderea stabilită de paragraful 2, din articolul 205 CE (fostul art. 148, art. 118, §2, EURATOM),
modificat ultima dată de articolul 14 din Actul de aderare din 1994.
 Comisia Europeană

Comisia este organul executiv comunitar, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi
de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene,
independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranaţional.
Sediul Comisiei: Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia
Uniunii şi nu a ţărilor de origine.
Comisia Europeana a fost constituită în baza tratatelor comunitare; la 8 aprilie 1965 a
luat naștere Comisia Europeană. Membrii Comisiei își exercită atribuțiile în deplină
independență și în interesul general al Comunității, este compusă din 20 de comisari, cetățeni
ai statelor membre, fiecare stat membru al UE poate sa numească maxim 2 comisari, minim 1.
Comisia Europeana funcționează și pe baza principiului colegialității și solidarității,
urmărindu-se creșterea stabilității politice a acestora în fața Parlamentului European.
Comisarii au mandat de 5 ani care poate fi sau nu reînnoit. În această perioadă ei nu au
voie să desfășoare alte activități remunerate sau nu.
Comisia acționează independent, fiecare comisar are răspunderea unui sector al
activității comunitare (este stabilit prin regulamentul intern al Comisiei adoptat la 17 februarie
1993).
În structura Comisiei intră: portofoliile, cabinetele, serviciile(speciale sau generale).
Aceasta se întrunește în fiecare zi de miercuri debutând cu o procedură orală urmată de cea
scrisă.

Atribuții

Comisia este motorul sistemului instituţional al Comunităţii:

- având dreptul de iniţiativă întocmeşte proiectele de legi, pe care le supune pentru
adoptare Parlamentului şi Consiliului. În comparaţie cu organele de tip “agenda setter”
întâlnite în alte sistem politice, cum ar fi în cazul guvernului federal german, comisia
poate oricând să retragă orice iniţiativă legislativă care încă nu a fost adoptată definitiv
de Consiliu.
- în calitate de organ executiv Comisia asigură aplicarea legislaţiei europene (directive,
regulamente, decizii), execuţia bugetară şi realizarea programelor adoptate de Consiliu
şi Parlament.
- împreună cu Curtea Europeană de Justiţie verifică respectarea legislaţiei comunitare.
- în calitate de reprezentant legal al Comunităţii la nivel global are dreptul de a negocia
mai ales tratatele din domeniul comerţului şi colaborării internaţionale.
 Curtea de Justiție și Tribunalul de Prima Instanță

Curtea de Justiţie este autoritatea de aplicare şi interpretare a dreptului comunitar.

Ca orice sistem de drept veritabil, şi cel al Uniunii presupune existenţa unor garanţii
jurisdicţionale ce trebuie să se aplice în situaţia contestării sau punerii în aplicare a legislaţiei
comunitare. În acest sens, Curtea de Justiţie reprezintă coloana vertebrală a acestui sistem de
garanţii. Judecătorii trebuie să asigure uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului
comunitar în fiecare stat membru, în mod identic tuturor celor care i se supun în toate
împrejurările.
Curtea de Justiţie numără 25 de judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii
generali sunt numiţi de către guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de
şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o incontestabilă
competenţă profesională şi a căror independenţă este indiscutabilă.
Judecătorii îl aleg din rândul lor pe preşedintele Curţii pentru un mandat de trei ani, ce
poate fi reînnoit. Preşedintele conduce lucrările Curţii şi prezidează audierile şi dezbaterile.
Curtea de Justiţie se întruneşte în sesiuni plenare (care implică participarea tuturor
judecătorilor), în Mari Camere formate din 13 judecători sau în camere de câte 3-5 judecători.
De asemenea, după extinderea din 2004 au fost create camere juridice specializate pe diverse
sectoare.

Tribunalul de Primă Instanță a fost înființat în 1989 cu scopul de a consolida garanțiile

judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorității
judiciare, permițând astfel Curții de Justiție să se concentreze asupra atribuției sale de baza:
interpretarea uniformă a legislației Comunitare.
Tribunalul de Prima Instanță este compus din 25 judecători, numiți prin comun acord
de către guvernele statelor membre, pentru un mandat de șase ani, cu posibilitatea de
reînnoire. Președintele este ales din rândul judecătorilor. Tratatul de la Nisa a introdus mai
multă flexibilitate pentru adaptarea statutului Tribunalului de Primă Instanță care poate fi
amendat de către Consiliu prin vot unanim la cererea Curții sau a Comisiei.
Pentru a ușura volumul de muncă al Curții de Justiție, Tratatul de la Nisa a realizat o
mai bună distribuție a sarcinilor între Curte și Tribunalul de Primă Instanță. Tribunalul de
Primă Instanță primește toate acțiunile directe (recursuri, constatarea abținerii de a acționa,
daune, etc) cu excepția celor atribuite unui complet de judecată și a celor care cad exclusiv în
atribuția Curții de Justiție. În plus, Tratatul de la Nisa prevede ca, pentru domenii specifice,
Tribunalul de Primă Instanță să răspundă acțiunilor pentru pronunțarea unei hotărâri
preliminare.

Curtea de Conturi

Are sarcina de a controla dacă veniturile și cheltuielile din bugetele comunitare au fost
legal stabilite și utilizate și dacă managementul financiar al UE a corespuns programelor
stabilite la început.
A fost înființată în 1975 și se compune din 27 de membrii aleși de statele membre, de
personalități din domeniu. Membrii curții au un mandat de 3 ani și președintele la fel, mandat
ce poate fi prelungit sau revocat.
 Băncile Europene

- Banca Central Europeană are ca atribuții asigurarea unei politici monetare constante în UE
- Banca Europeană de Investiții (1958), contribuie la dezvoltarea echilibrată a Pieței Comune
în interesul Comunității
- Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (15 aprilie 1994), are obiective în
domeniul infrastructurii în UE (finanțare).

Agențiile specializate

- Agenția Europeană pentru Mediu, 7 mai 1990, sediu la Copenhaga

- Agenția Spațială Europeană, 1975, cooperează cu NASA

Fondurile Europene

- Fondul European de Orientare și Garanție Agricolă

- Fondul European de Dezvoltare Regională 1975
- Fondul European de Social European 1960, acționează în domeniul creeării de noi locuri de
muncă
- Fondul de Coeziune 1993, rol de protejare a mediului
- Fondul de Preaderare (PHARE și SAPARD)