Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 1
Dreptul civil
Definitie – un ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si
raporturile nepatrimoniale ce se stabilesc intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitie
de egalitate juridica.
Raportul juridic – reprezinta o relatie sociala reglementata de o norma de drept.
In structura sa raportul juridic cuprinde 3 elemente:
1. Subiectul sau partile raportului juridic
a. Persoane fizice
b. Persoane juridice
2. Continutul raportului juridic – care este dat de totalitatea drepturilor si obligatiilor
partilor
3. Obiectul raportului juridic – care presupune conduita partilor, raportului juridic care
insa intotdeauna se rasfrange asupra unui bun.
In cadrul raportului juridic apar ca subiecte de drept persoanele fizice si persoanele juridice
- Persoana fizica: omul privit in individualitatea sa ca titular de drepturi si obligatii
- Persoana juridica: reprezinta subiectul colectiv de drept care avand o organizare de
sine statatoare, un patrimoniu propriu distinct de patrimoniile persoanelor fizice care
alcatuiesc persoane juridice si in acord cu interesul general – obstesc, devine titular de
drepturi si obligatii.
Pentru a deveni parte intrun raport juridic atat persoana fizica cat si persoana juridica trebuie
sa aiba capacitatate juridica:
- Capacitate de folosinta
- Capacitate de exercitiu
Persoanele fizice
Capacitatea de folosinta se dobandeste la nastere si pierde la moarte (in momentul
constatarii decesului).
In dreptul nostru, in materie succesorala este reglementata o situatie de exceptie cu privire la
posibilitatea copilului conceput dar nenascut inca, de a dobandi in patrimoniul sau anumite drepturi.
Aceasta situatie presupune recunoasterea unei capacitati de folosinta anticipata pentru copilul
conceput dar nenascut insa, cu conditia ca la nastere copilul sa fie viu nu si viabil.
In legislatia noatra, capacitatea de folosinta a persoanei fizice poate fi ingradita, fie ca
masura de protectie a unei anumite categorii de persoane, cum este cazul spre exemplu, al minorului
de 16 ani care nu poate dispune prin testament decat de ½ din bunurile de care ar dispune daca ar fi
major, fie ca sanctiune complementara cum este interdictia de a exercita anumite drepturi, daca
persoana se face vinovata de savarsirea unei fapte penale.
Capacitatea de exercitiu in cazul persoanei fizice presupune parcurgerea a 3 etape:
- Pana la 14 ani -> persoana fizica este lipsita de capacitate de exercitiu
- 14-18 ani -> persoana fizica beneficiaza de o capacitate de exercitiu restransa
- +18 ani -> persoana fizica beneficiaza de capacitate deplina de exercitiu
Capacitatea de exercitiu presupune existenta neingradita a capacitataii de folosinta + un
element esential, discernamantul persoanei fizice.
In functie de etapele enumerate, minorul cu varsta de pana la 14 ani lipsit total de capacitate
de exercitiu nu va putea inchiea acte juridice decat prin intermediul reprezentantilor sai legali, cu
exceptia actelor juridice marunte si a unui depozit la cec.
In perioada cuprinsa intre 14-18 ani minorul beneficiind de o capacitate de exercitiu
restransa va putea incheia in nume propriu:
a) Actele pe care le incheia si pana la 14 ani
b) Acte de administrare si acte de dispozitie – numai cu acordul prealabil al
reprezentantilor legali
c) Nu va putea niciodata incheia un contract de donatie sau sa garanteze executarea
obligatiilor unei alte persoane.
In cazul in care persoana implineste 18 ani aceasta dobandeste capacitate deplina de
exercitiu putand incheia orice acte juridice in limitele legii si a bunelor moravuri.
Vor fi lipsite de capcitate de exercitiu minorii pana la indeplinirea varstei de pana la 14 ani
si persoane puse sub interdictie judecatoreasca datorita alienatiei sau debilitatii mintale indiferent de
varsta pe care o au.
Persoane juridice
Si in cazul persoanelor juridice pentru a putea deveni parte intrun raport juridic acestea
trebuie sa dispuna de capacitate de folosinta si de exercitiu.
Insa in cazul persoanelor juridice capacitatea de folosinta este limitata din start de prezenta
specialitatii capacitatii de folosinta, care presupune ca:
“Persoana juridica nu va beneficia decat de acele drepturi care se circumscriu perfect
obiectului de activitate pe care urmeaza sa-l desfasoare”.
Pe cale de consecinta si capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice va fi limitata, aceasta
neputand incheia decat acte juridice care corespund necesitatii aducerii la indeplinire a obiectului de
activitate.
2. Continutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor si obligatiilor partilor.
Curs 3
Dreptul relativ este dreptul ce poate fi exercitat de titularul sau (subiectul activ) numai cu
ajutorul unei persoane determinate (subiect pasiv). Numai subiectul pasiv determinat ii revine
obligatia fie de a da, fie de a face, fie de a nu face.
Dreptul relativ presupune urmatoarele trasaturi:
-are cunoscut atat subiectul activ (titularului dreptului) cat si subiectul pasiv (care poarta
denumirea de debitor)
- subiectului pasiv determinat ii revine obligatia negativa de a nu face ceva ce ar fi putut sa
faca daca nu se obliga sa se abtina
-este opozabil numai subiectul pasiv determinat
Obligatia
Definitie: Se defineste ca reprezentand conduita impusa subiectului pasiv ce poate sa
constea in obligatia de a da, de a face sau a nu face ceva, in caz de neindeplinire putandu-se face
apel la forta de constrangere a statului.
Obligatiile sunt de:
A da (adica de a transmite dreptul de proprietate sau un alt drept real)
A face (adica de a presta un serviciu sau de a executa o lucrare)
A nu face (de a se abtine in a avea o anumita conduita)
Clasificarea obligatiilor:
a) Pozitive (a da, a face)
b) Negative (a nu face)
Majoritatea obligatiilor sunt opozabile intre parti, dar exista si obligatii opozabile tertilor
(obligatiile care prescriu in sarcina unui tert o conduita determinata)
Obligatiile reale sunt cele care sunt in stransa legatura cu dreptul de proprietate pe care o
persoana il poate avea asupra unui teren agricol.
Curs 4
Reprezinta conduita partilor care se rasfrange intotdeauna asupra unui bun. Bunul se defineste ca
acea valoare economica susceptibila de apropriere sub forma unui drept de proprietate sau a unui alt
drept real.
Clasificare:
1. Bunuri mobile sau imobile: mobil – cel care poate fi deplasat in spatiu cu ajutorul unor
forte exterioare, imobil – nu poate fi deplasat in spatiu
Cu privire la transmiterea dreptului de proprietate in cazul bunurilor mobile se presupune ca
simpla posesie duce si la dobandirea dreptului de proprietate, in timp ce la bunuri imobile
dobandirea proprietatii se realizeaza numai in conditiile prevazute de lege (prescriptia achizitiva sau
uzucapiunea)
2. Bunuri aflate in circuitul civil – pot face obiectul oricarui act juridic (detinerea si
instrainarea lor nefiind conditionata de lege) + bunuri scoase din circuitul civil – sunt
cele a caror detinere este conditionata de lege (produse farmaceutice, armament) si cele
care sunt absolut interzise (stupefiante)
3. Bunurile certe (individual determinate) sau bunurile de gen
Bunul individual determinat este cel care se individualizeaza din specia din care el face
parte prin anumite trasaturi proprii.
Bunul de gen este cel care se individualizeaza din specia din care face parte prin masurare,
numarare sau cantarire.
In cazul bunurilor individual determinate dreptul de proprietate se transmite din chiar
momentul realizarii acordului de vointa independent de predarea ulterioara a bunului, riscul pierii
fiind suportate de cumparator.
In cazul bunurilor de gen dreptul de proprietate se transmite numai la momentul realizarii
lor, riscul pierii fortuite fiind suportat pana in acel moment de vanzator.
4. Bunuri consumabile sau neconsumabile
Bunul consumabil este cel care la prima utilizare isi consuma si substanta (alimentele).
Bunul neconsumabil este cel care nu-si consuma substanta la prima utilizare.
5. Bunuri fungibile sau nefungibile
Bunul fungibil este cel care poate fi inlocuit in executarea unei obligatii cu altul
(alimentele). Bunul nefungibil este cel care nu poate fi inlocuit in executarea unei obligatii
6. Bunuri corporale sau incorporale
Bunurile corporale sunt cele care pot fi simtite ca atare (tangibile, materiale) iar cele
incorporale nu pot fi simtite ca atare (intangibile).
7. Bunuri principale sau accesorii
Bunul principal are o existenta de sine statatoare, iar cel accesoriu nu are.
8. Bun sesizabil sau insesizabil.
- dupa cum poate sa faca obiectul unei executari silite.
9. Bun frugifer sau nefrugifer
Frugifer = cel care prin necunosumarea substantei sale da nastere in mod constatnt la alte
fructe.
Nefrugifer = cel care nu da nastere in mod constant la alte fructe.
Fructele trebuie deosebite de producte care sunt bunuri ce rezulta dintr-un alt bun prin
consumarea substantei acestuia (nisipul din albia unui rau, lemnul din padure, zcamantul de petrol)
In dreptul nostru fructele sunt de 3 feluri:
-civile (chirii, amenzi, dobanzi)
-naturale (pamantul le produce de la sine fara interventia omului – alunele de padure)
-industriale (cele pentru care a caror producere este necesara interventia omului, rosii,
caise, sfecla de zahar).
10. Bunuri divizibile sau indivizbile
I. Eroarea
-reprezinta o falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic.
Eroarea poate fi:
1. Eroarea obstacol – care reprezinta forma cea mai grava forma de eroare, falsa
reprezentare a realitatii cazand fie asupra naturii actului juridic, fie asupra obiectului
actului juridic.
In cazul erorii obstacol sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta.
2. Eroarea viciu de consimtamant – presupune ca falsa repreentare a realitatii cade fie
asupra trasaturilor caracteristice ale obiectului actului juridic, fie asupra persoanei
cocontractante (atrage nulitatea relativa a actului juridic).
3. Eroarea indiferenta – presupune ca falsa reprezentare a realitatii cade asupra unor
elemente mai putin importante la incheierea actului juridic si ea presupune doar o
reducere a contraprestatiei.
Pentru a produce efecte juridice trebuie ca eroarea sa fi fost determinata la incheierea actului
juridic, dar legea nu impune conditia ca ambele parti ale actului juridic sa fie in eroare la momentul
incheierii actului juridic.
II. Dolul
-reprezinta inducerea in eroare a unei persoane prin folosirea unor mijloace viclene pentru a
o determina sa incheie un act juridic pe care in alte conditii nu l-ar fi incheiat.
In structura sa dolul cuprinde un element obiectiv material ce poat consta intr-o actiune sau
intr-o inactiune si un element subiectiv intentionat ce consta in intentia unei persoane de a induce in
eroare o alta persoana pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic.
Pentru a produce efecte juridice, dolul trebuie sa fie determinat la incheierea actului juridic
el putand sa provina atat de la cealalta parte cat si de la un tert, despre care cealalta parte poate avea
cunostinte (inclusiv de la reprezentantul partii).
III. Violenta
-reprezinta acel viciu de consimtamant ce consta in amenintarea unei persoane cu un rau
care insufla acestuia o teremere ce o determina sa incheie un act juridic pe care in alte conditii nu l-
ar fii incheiat.
Violenta poate fi fizica si sau psihico-morala, iar pentru a produce efecte juridice trebuie ca
amenintarea cu un rau sa fie injusta.
IV. Leziunea
-o disproportie vadita de valoare intre doua contraprestatii
Leziunea, ca viciu de consimtamant intervine numai in cazul actelor de administrare
incheiate de minori cu varsta intre 14-18 ani fara acordul prealabil al reprezentantului legal, acte
care sunt sinalagmatice (bilaterale) cu titlu oneros si comutative.
1. Principiul oblivativitatii, potrivit caruia actele juridice legal intocmite produc efecte
juridice intocmai ca legea.
2. Principiul irevocabilitatii, potrviit caruia actul juridic unilateral nu i se poate pune
capat prin manifestare contrara de vointa autorului sau, iar actului juridic bilateral nu i se poate
pune capat prin vointa unilaterala a uneia dintre parti.
De la acest principiu exista insa si exceptii atat in materia actelor juridice unlitarale cat si a
celor bilaterale acestea fiind de stricta interpretare si aplicare
-testamentul este esentialmente revocabil pana la momentul mortii testatorului.
-contractul de locatiune incheiat pe durata nedeterminata poate fi denuntat unilateral de
oricare dintre parti cu acordarea insa a unui termen de preaviz.
3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic, potrivit caruia actele juridice nu
produc efecte decat in patrimoniile partilor, ele neputand da nastere la dretpuri si obligatii in sarcina
unui tert.
Insa de la acest principiu exista si anumite exceptii care sunt fie aparente cum este cazul
promisiunii faptei altuia, reprezentarii conventionale si a situatiei avanzilor cauza si o singura
exceptie reala aceea a stipulatiei pentru altul.
Prin notiunea de parte a unui act juridic se intelege acea persoana care participa fie
personal, fie prin reprezentare la incheierea actului juridic si in patrimoniul caruia se produc
efecteel actului juridic incheiat.
Prin notiunea de tert se intelege acea persoana care nu participa nici personal si nici prin
reprezentare la incheierea actului juridic in patrimoniul sau neproducandu-se nicio consecinta a
actului juridic.
Prin notiunea de avand cauza se intelege acea persoana care desi nu a participat nici
personal si nici prin reprezentare la incheierea actului juridic efectele acestuia se petrec in
patrimoniul sau datorita legaturii ce exista cu una dintre partile actului juridic.
In categoria avanzilor cauza se includ:
1. Succesorii universali – adica acele persoane care mostenesc un intreg patrimoniu.
2. Succesorii cu titlu universal – adica acele persoane care mostenesc o fractiune de
patrimoniu.
3. Succesorii cu titlu particular – adica acele persoane care monstenesc un bun individual
determinat.
4. Creditorii chiografari – care nu dispun de o garantie certa (mobiliara sau imobiliara)
asupra bunurilor aflate in patrimoniul debitorului si care beneficiaza de un drept de gaj
asupra patrimoniului debitorului lor.
Promisiunea faptei altuia reprezinta conventia prin care o parte denumita promitent se
obliga fata de cealalta parte denumita beneficiar sa determina o terta persoana sa incheie un anumit
act juridic cu beneficiarul in conditiile stabilite de beneficiar. Reprezinta o exceptie aparenta
deoarece tertul nu este obligat sa incheie actul juridic cu beneficiarul in conditiile stabilite de
beneficiar. Cel obligat fata de beneficiar este numai promitentul care trebuie sa-i gaseasca acestuia
un cocontractant, dispus sa incheie actul juridic in conditiile stabilite de beneficiar.
Reprezentarea conventionala sau contractul de mandat.
-reprezinta conventia incheiata intre mandante si mandatar, prin care mandatarul se obliga sa
incheie un anumit act juridic in numele si pe seama persoanei mandatului pe care il reprezinta.
Reprezentarea conventionala este o exceptie aparenta de la principiul relativitatii deoarece
actul juridic incheiat de reprezentant (de mandatar) produce efecte juridice numai in patrimoniile
tertului si a persoanei reprezentate.
Stipulatia pentru altul – reprezinta unica exceptie reala de la principiul relativitatii
efectelor actului juridic deoarece ea presupune o conventie incheiata intre stipulant si promitent prin
care promitentul se obliga sa execute in folosul tertului beneficiar o anumita prestatie staiblita de
catre stipulant (contract de asigurare).
Riscul contractului
Este suportat de catre debitorul obligatiei imposibil de executat.
In cazul contractului de v-c, in functie de obiectul contractului riscul este suportat astfel:
- pentru bunurile individual determinate riscul pierii fortuite este suportat de catre
cumparator, deoarece dreptul de proprietate se trasnmite din chiar momentul realizarii acordului de
vointa dintre parti.
- in cazul bunurilor de gen riscul pierii fortuite este suportat de vanzator pana la momentul
individualizarii acestora prin masurare, numarare sau cantarire, potrivit principiului: “bunurile de
gen nu pier niciodata”.
A. Gestiunea de afaceri
-reprezinta acel faptu juridic licit si voluntar prin care o persoana numita gerant savarseste
acte si fapte juridice pe seama unei alte persoane, numita gerat fara ca aceasta din urma sa aiba
cunostinta de gestiunea de afacere intemeiata.
Pentru a produce efecte juridice trebuie:
1. Ca persoana care gereaza interesele unei alte persoane sa savaraseasac acte sau fapte
juridice fara stirea, fara acorudl expres al persoanei in numele careia sa incheie sau se
savarsesc faptele juridice.
2. Geratul la intoarcere, cand ia cunostinta de gestiunea de afaceri sa ratifice toate actele si
faptele gerantului.
3. Gerantul sa se comporte cu bunul ca un adevarat proprietare.
4. Geratul trebuie sa-i restituie gerantului toate cheltuielile utile si necesare precum si sa-i
plateasca acestuia o indemnizatie pentru activitatea sa.
B. Plata nedatorata
-reprezinta acel fapt juridic licit prin care o persoana primeste de la o alta persoana o suma
de bani pe care cealalta persoana nu i-o datoreaza.
Potrivit dreptului nostru orice plata presupune o datorie, ori in cazul de fata persoana care
plateste in mod gresit considera ca ar avea vreo datorie fata de cealalta parte (mostenitorul care
plateste unui creditor o datorie deja platita de catre defunct).
Cel care a primit o plata nedatorata trebuie sa restituie celorlalte parti folosul necuvenit.
C. Imbogatirea fara justa cauza sau fara just temei
-reprezinta acel fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane se mareste pe seama
miscorarii (saraciei) patrimoniului unei alte persoane fara ca pentru aceasta situatie sa existe un
temei juridic. Persoana a carei patrimoniu s-a majorat trebuie sa restituie celeilalte persoane
valoarea cu care patrimoniul sau s-a majorat.
Prescriptia extinctive
Faptul juridic reprezintă o manifestare de voinţă făcută fără intenţia de a produce efecte
juridice, dar de care legea leagă producerea anumitor efecte.
În cazul în care o persoană săvârşeşte un fapt juridic ilicit, intervine răspunderea sa
delictuală.
Răspunderea delictuală se deosebeşte de alte forme de răspundere: răspunderea
penală, răaspunderea contravenţională şi răspunderea contractuală.
Deosebirile dintre răspunderea delictuală şi cea contractuală sunt următoarele:
1. în timp ce răspunderea delictuală intervine pentru orice faptă ce cauzează un prejudiciu
unei alte persoane, răspunderea contractuală are ca temei numai neîndeplinirea obligaţiilor
contractuale;
2. în timp ce în cazul răspunderii delictuale persoana va răspunde dacă se va face dovada
discernământului de la vârsta de 14 ani, în cazul răspunderii contractuale părţile trebuie să aibă
obligatoriu vârsta de 18 ani;
3. în timp ce în cazul răspunderii delictuale autorul faptei nu trebuie pus în întârziere, în
cazul răspunderii contractuale este obligatoriu punerea în întârziere a debitorului;
4. în cazul răspunderii civile delictuale culpa persoanei vinovate trebuie dovedită de cealaltă
parte în timp ce la răspunderea contractuală culpa este prezumată.
Prejudiciul
Prejudiciul reprezintă urmarea pe care fapta ilicită o produce în patrimoniul unei
persoane, prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost încă reparat. Prejudiciul trebuie acoperit
integral, persoana vinovată trebuind să acopere şi beneficiul nerealizat.
Prejudiciul trebuie reparat în natură, iar dacă acest lucru nu mai este posibi, poate fi
reparat şi echivalent (printr-o sumă de bani).
Vinovăţia
Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă şi a urmărilor
sale.
Persoana care prin fapta proprie cauzează unei alte persoane un prejudiciu, va
răspunde delictual, având obligaţia să repare prejudiciul.