Sa cunoastem si sa educam copiii cu ajutorul desenului

Ioana-Corina Glaveanu, Vlad-Petre Glaveanu, Editura Studeteasca

Intre desen si personaliate

Desenul este un limbaj. Orice lucrare plastica are un continut de natura psihologica. In plansele
realizate de copii sunt obiectivate insusirile lor psihice, trebuintele, gandurile si judecatile,
trairile lor. Activitatea de a desena contribuie la formarea si dezvoltarea mentala si afectiva a
copilului. Absolut toate procesele psihice sunt implicate in desenare, ficare dintre ele avand un
anumit rost si punand la dispozitie diferite mijloace si mecanisme.
In desene observam adesea particularitatile varstei la care se afla copilul, fie ca este vorba de cea
anteprescolara, fie de cea prescolara sau scolara. In mod cert, la inceputul ontogenezei (adica a
procesului dezvoltarii), lucrarile vor fi tratate mai mult ca mazgaleli, ca forme imprecise si
involuntare, pe cand ulterior, spre perioada adolescentei compozitiile vor reflecta o serie de
relatii complexe intre personaje bine definite si clar conturate. Daca o prima analiza a desenelor
se bazeaza pe criteriul varsta, o a doua abordare priveste surprinderea unor mult mai importante
particularitati individuale. Este o realitate faptul ca lucrarile unui copil nu sunt niciodata identice
cu ale altui copil, deoarece ele izvorasc dintr-o personalitate definita prin unicitate si
originalitate.
Afectivitate si gandire in desene
Aceste elemente sunt implicate in toate etapele realizarii desenului si exteriorizate de aspecte
specifice. Afectivitatea este studiata, in principal, in raport cu tematica. Alegerea de a desena,
stabilirea unor personaje si finalizarea lucrarii, reprezinta etape puternic traite afectiv de copii.
Aspectele motivationale sunt cele care directioneaza procesul selectiei elementelor ce urmeaza sa
fie reprezentate grafic, iar trebuintele sunt constatate prin analiza desenelor.
Astfel, exista numerosi copii care prezinta in desenele lor imaginea unei familii, a unui grup de
prieteni, a clasei in care isi desfasoara activitatea, scotand in evidenta semnificatia pe care toate
acestea o au in plan afectiv-motivational (sentiment de securitate, de cooperare si intrajutorare
etc). Sunt insa si cazuri in care, exact aceleasi elemente reprezentate grafic pot reflecta o lipsa, o
carenta, o trebuinta nesatisfacuta (desenearea parintilor care se cearta, a unor copii care se joaca
in mod violent etc., ne sugereaza nevoia de a construi in jurul copilului un univers mai linistit,
mai calm, lipsit de agresivitate).
Gandirea este un proces psihic central care ghideaza activitatea de a desena. Relatiile dintre
personaje, sau dintre acestea si context, sunt stabilite in urma realizarii unor rationamente. Aceste
judecati sau ganduri ale copilului pot fi descifrate, cunoscute prin cercetarea atenta a
particularitatii lucrarilor produse.

Aproape niciodata elementele reprezentate grafic nu sunt intamplatoare, desenate automat, ci

gandite. Uneori faza conceperii a viitoarei planse consuma o cantitate foarte mare de timp,
implicand ezitari si construiri mentale ale compozitiei. In aceasi masura, conceptele achizitionate
sunt reflectate grafic, iar schematizarile si generalizarile realizate in lucrari sunt o dovada
elocventa a implicarii operatiilor gandirii.
Intre 3 si 7 ani (varsta prescolara- a doua copilarie)
Se constata o mai buna coordonare motorie si o cunoastere superioara a propriei scheme
corporale. Capacitatile perceptive, inclusiv spiritul de observatie, sunt dezvoltate, la fel si gradul
de concentrare a atentiei. De asemenea, procedeele imaginatiei incep procesul formarii,
asigurand, in viitor, baza imaginatiei creatoare.
Experienta acumulata ii permite copilului sa formeze multiple reprezentari ale lumii in care
traieste, si sa adanceasca demersurile sale cognitive si exploratorii. Limbajul este din ce in ce
mai bogat iar memorarea capata un caracter voluntar. Sunt realizate rationamente simple, bazate
pe criteriile evidentei, ale necesitatii si ale similitudinii. Invatarea incepe sa se desfasoare in mod
constant, ghidata si de sfaturile si indrumarea parintilor.
Gama emotiilor resimtite se diversifica. Se manifesta destul de frecvent afectele (descarcari
bruste, puternice dar de scurta durata, sau, ceea ce numim, izbucnirea in ras sau plans etc.), dar
sunt elaborate si tipuri superioare precum sentimentele. Apar primele interese, sub o forma
incipienta, manifestate ca o cautare sau curiozitate pentru anumite subiecte in raport cu altele:
animale fata de tehnica etc.
Important este, in acest stadiu, frecventarea gradinitei. Copilul este introdus intr-un alt mediu
social, incepe sa lege relatii noi, se adapteaza unor cerinte diferite ale educatoarei si faptului ca
nu se mai afla exclusiv in centrul atentiei. Este momentul in care el devine obisnuit cu
manifestarea comportamentelor prosociale, de cooperare, cunoaste lumea basmelor si a istoriilor
moralizatoare.
In ansamblu, raportat la personalitate, accentul cade pe formarea atitudinilor si a trasaturilor
voluntare de caracter. Eul propriu este bine diferentiat de lume si de ceilalti, copilul fiind
constient de persoana sa, ca si de posibilitatile si capacitatile sale.