Sunteți pe pagina 1din 197
| Aceasth Tucrare a fost publicati cu sprijinul European Training | Foundation, in eadrul Programulai TEMPUS MJEP - 13060/98. 1 Tehnoredactare computerizati: Gabriela Botezatu Laura Orlov Roxana Ibragi Prelucrare computerizati a figurilor: caziia an ie DEZVOLTARII Florian Bodescu Coperti: Mirela Crequ nivesaten din Bacup -Ratura “Ars Docend™ DITURA CU PROFIL- ACADEMIC sl STINTIFIC \ O ABORDARE ECOSISTEMICA RECUNOSCUTA DE CNCSIS y gos. Pandu 30 -tsor co 080663, OF 35, Bure pe on) 810257 ail sradocrndlgehem-enbueso Deserierea CIP a Biblioteci Nationale a RomSniei Managementul dezvoltiri: 0 abordare ecosistemici / ed: Anghelut& Vidineanu, — Bucuresti ‘Ass Docendi, 2004 Bibliogr. ISBN 973-558-070-5 ANGHELUTA VADINEANU 1. Vidineanu, Anghelufs (ed.) 65:338 Copyright © Angheluts Vadineanu “Tipttit a Tipografia Edituri Ars Docendi. ‘Ars Docendi 2004 avamentl de Fete Soteicd $1 Devore Durbl din Unrate er th Serle © plormk at de oar 9 acre (OESDD- Ua acne ancl ap ee pan Fe ete ane pest a» Fe retains wviesemonice madlons Ws er DESDD — UaiBuo este scr pent fndeplini un rol mobi i) ses pentm progame gost ~ gale (amstr 9 doctora) 1) cent de ceceate Radiencatas epic it) cent de taser mtodlogie cog, care stsfce Ghee argente de dezolare sapkae a. conomtenl wonsdiinre ie oameni”. Subliniem fn acest sens un fapt care a dominat constiinja si practic mai multor generajii si esupra cAruia vom reveni adeseori in acest volum si anume, cel care se refera la tratarea relatiilor complexe dintre cameni sau populafille umane, pe de o parte si “natura” sau “medi inconjurator”, pe de 2 Teoriiprivind organizarea si dinamica naturit altd parte, pe baa presupunerii eronate conform clei, oamenii i intreaga construcjie socio-economica\ n-ar fi parte integranta a naturi fojelegerea si interpretarea coerenth a complexitifii si dinamicii {nteracfiunilor spajio-temporale dintre populafie umane si naturi, mu a fost si mm este posibild atfta timp cét s-au menjinut si se menfin lacuncle si limitele specifice teoriei si practicilor din domeniile economii neo-clasice, ecologiei biologice si ecosistemice, sociologiei si, respectiv a abordititor sectoriale din perspectiva fiecdruia diotre domeniile menjionate. Aceste constringeri severe ar putea fi inlirurate dact integrarea mltdisciplinara ar depisi granijele domeniilor la care ne-am referit pentm a asigura dezvoltarea, pe de o parte, a unei baze teoretice largi si flexibile, iar pe de alt parte, a unui model teoretic cadru care si permit& identificarea, infelegeres transformatilor adaptative si evolotiei si respectiv proiectarea si managementul dezvoltarit durabile. Asemenea bazi teoreticl sf miodel cadra ar fundamenta un mod cu totul nou de identificae si analizd a construcfiilor socio-economice, ca parte integranti a naturii gi a procesului de dezvoltare durabilé seu sustenabill fnainte de a propune si realiza o caracterizare succint& a unci asemenea baze teoretice si a elementelor cheie ale modelului cadre, consideréim necesar si prezentim in completare la cele menjionate anterior, principalele produse parfiale ale procesului de integrare multidisciplinara si multisectoriala care s-a derulat cu precidere in a doua parte a secolului XX. Pentru acest demers, folosim rezultatele analizelor efectuate de citre Holling gi colaboratorii in 2002 si de cltre Vadineanu tn 1998, 2001 Fiecare dintre produsele sau “miturile” (Holling si colab. 2002) Ia care ne referim sunt descrise foarte suecint, subliniind urmétoarcle: a) presupunerile acceptate pentru interpretarea stabilitgi; b) percepfia asupra proceselor care afecteaza stabilitatea naturi si; c) diferitele potitici formulate si aplicate in ‘cu natura si pentru utilizarea resurselor naturale, i) Ia primal caz, natura este practic interpretati ca o suprafaté aland (“nature fat”), ceea ce este echivalent cu a presupune cl nu exist forte stabilizatoare sau atunci cand exist, ele sunt foarte stabe pentru a fi capabile sA controleze stabilitatea acesteia. De aici, rezulté c& practic nu existl limite in ceea ce priveste capacitatea si abilittea oamenilor de a utiliza si transforma natura sau altfl spus n-ar exista repercursiuni sau consecinfe semnificative asupra viitorului comunitijilor umane, determinate de citre acfiunile umane exercitate asupra naturi, Foarte sugestiv, acest mod de a fundamenta raporturile noastre cu natura ar putea fi exprimat de modificarea aleatoare @ pozitici unei mingi pe o suprafaja pland. Din aceasta perspectiva, natura ar avea capacitate nelimitaté de a absorbi interventiile si de @ rispunde controlului si dominafiei umane. Politicile si strategiile de transformare gi 2 A. Vadineanu “valorificare” a naturii ar fila randul lor intémplitoare in raport cu aceasta si ar fi marcate doar de alegerea valorilor si momentelor de aplicare. Problemele utilizirit resurselor, dezvoltiri si controlului sunt identificate doar ca probleme ce fin exclusiv de activitatea umand si care pot fi rezolvate prin participarea colectivitiii sau controlul exercitat de cAtre grupurile de imterese. In plus, se conteazi mult pe capacitatea de inovare, producere si utilizare a cunostinfelor pentra a depisi orice obstacol care s-ar opune cresterit exponentiale, O asemenea viziune este construté pe o serie de celemente concepiuale valoroase dar este incomplett si, include o serie de restriii severe care s-au reflectat si se reflecta in efectele pe termen lung care au generat criza ecologic’ din ultimele decenii, Elementele valoroase constau in faptul cd in natura sunt multe fenomene stochastice, c& momentul elaboririi si aplicarii unci decizii este foarte important iar, inventivitatea ‘oamenilor a fost si va fi 0 forja puternicd care a determina si va determina schimbtri fn natura ii) Al doilea produs teoretic s-a dezvoltat, pornindu-se de la presupunerea c& natura se mentine foarte aproape de sau riméne in condifii de echilibru. Echilibral ar putea fi static sau dinamic, Aceasta inseamna cf, dack se produce o perturbare sau 0 indepartare de la condifille de ecbilibru, natura Tevine la acceasi stare de echilibru static sau dinamic prin mecanisme de feedback negativ. Mai mult, aceasti proprictate comportamentala ar fi echivalenté cu ceca ce s-a considerat si inci se consider’, ca fiind capacitatea nelimitaté a naturii de a se reface, de “a uita” si a reveni la conditiile de echilibra Pe aceste elemente se bazearé convingerea multor experf, politicient si manageri, conform cireia natura poate susfine un nivel maxim al productivitatii si deci ar avea 0 capacitate fix de susjinere a speciilor heterotrofe si a umanitijii. Interpretarea naturii ca un sistem dinamic cu 0 singura stare de echilibra static sau dinamic a condus in mod firese la formularea unor criterii, aplicabile politicilor de dezvoltare socio- economicd, capabile s& stimuleze controlul demografic, economic, social $i al calitijii mediului abiotic gi care s& corespunda platoutui curbei de crestere logistica, ‘Asemenea politici sunt fundamentate si promovate de catre experfii din Institutul pentra Resursele Mondiale (WRI); Institutul International pentru Aplicatea Analizei Sistemive (IIASA); Comisia Brundtland gi Insttutul International pentru Dezvoltare Durabilé (HISD). Trebuie subliniat faptul e% aceste institutt intemafionale, aléturi de multe alte centre academice si de promovare a politicilor de dezvoltare durabila, au adus si adue contributii foarte valoroase la rezolvarea crizei globale in relajiile omenaturt m ree Teoriiprivind organizarea si dinamica naturil Presupunetea ci natura ar avea o singuri stare de echiibra static sau dinamic, céreia i-ar corespunde o capacitate productiva si de suport maxima, conduce din punct de vedere practic la concentrarea efortului de control pentru asigurarea “echilibrului natural”, ceea ce ar corespunde efortului de control al structurii si metabolismului sistemelor socio-econcmice la nivelul platoului curbei de crestere logisticd. Cum, aceastz. presupunere fundamental nu corespunde realititi, se constat& c& pe termen lung se creaz& condifii pentru noi surprize si crize ca rezultat al efortului de a igi din criza actual’ (patologia surprizelor). Produsol teoretic ccnstruit in jural presupunerii cd natura are o singurd stare de echilibru, la care revine dupa fiecare perturbare, nu este fundamental gresit, ei mumai incomplet si insuficient pentru 2 acoperi complexitatea din natura iii) Al treilea produs teoretie asupra naturi gi a raporturilor sele cu vameuit ‘sau populatifle umane a fost elaborat pe baza admiteri faptu.ui c& natura si Jumea sunt fundamental instabile si au un comportament anathic. O asemenea interpretare sugereaza cl dinamica urmeazi un trasen hiperbolic, in care faza de crestere este inevitabil succedati de colaps, Plecndu-se de la prezumtia cf orice politici de transformare a naturii si de utilizare a resurselor naturale este urmati de o catastrof, se recomandi ca politicile si fie proiectate si aplicate la scara local. Principtul precaujiei trebuie si fie clomentul dominant al fiecdrei politici, iar activitatea social trebuie si fie focalizati asupra pastrarii status quo-lui. Desi, integreaza céteva elemente valoroase (ex. existenta si manifestarea forjelor destabilizatoare; rolul si vvaloarea sistemelor locale) si aceasti concepfic este mult prea simpld, permitind doar, formularea unor solujii partiale. iv) Unul dintre cele mai recente produse teoretice care a fost testat in cazul ecosistemelor naturale, sistemelor economice si al sistemelor sociale Holling 1986, Holling si colab. 2002), integreaza clementele partale si valoroase ale primelor trei constructii teoretice i le ccmpleteaz’ cu clemente noi: exist mai multe stiri de echilibru cu proprile bazine de absorbtie; dinamica se realizeaza prin cicluri organizate de catre evenimente discontinui si procese nelineare; perioadele de stabilitate gi instablitate sunt Pi ale ciclurilor adaptative prin care se produce dinamica nelineard a sistemelor din structura naturii si a celor economice si sociale; sistemele ecologice-naturale, economice si sociale sunt sisteme reziliente. Accasti conceptie inglobeaz’ majoritatea trasiturilor sistemelor complexe si dinamice din componenta neturii, Se menjine totusi o limita importanta, care const in fapt, in admiterea presupuneri ci multiplele stiri de echilibru cu bazinele lor de absorbjie gi deci, dinamica ficcdrui sistem ecologic, se circumscriu intr-un spatiu sau domeniu de stabilitate care mi se modifica (Gtatic). Conceptut de rezilienja (vezi Cap. 1.3) si teoria conform careia Fry A, Védinean natura in complexitatea sa este rezilienti, au fost introduse respectiv, au fost ‘elaborate pornind de la contributiile majoritatii eotogilor activi in anii 1970 si 1980, dintre care Holling, se remarc’ in mod special (Holling!973b) ‘Semnificajia conceptului este larga si ea acopera dows aspecte esentiale care ddfinesc stabilitatea unui sistem dinamic. ‘Un mod de interpretare a rezilienjei a fost astfel centrat asupra eficientei, controlului, constanjei si predictibilitaii comportamentului_sistemelor dinamice say altfel spus, asupra stabilitiii sistemului in jurul unei stlri de echilibru. in acest caz, se iau in considerare _particularittile comportamentale ale sistemului in apropierea stlrii de echilibru si anume: 2) rezistenfa Ia presiunea factorilor de comands si; 6) viteza de revenire la starea de echilibra dupa o perturbare a sistemului sau o indepdrtare de la starea de echilibru, Se poate cansizta o& acest mod de intempretare a rezilienjei_ este potrivit, in cazul in care se opereazi cu elementele produsului teoretic contruit in jurul prezumfiei ci ar exista 0 singurd stare de echilibra pentru um sistem ecologic iar, acesta s-ar afla in faza de maturitate a succesiunii ecologice. Aceeasi interpretare se aplicd i atunci cand se admite potenfialitatea ca sistemul s& aib& mai multe stiri de echilibru dar, printr-un management bazat pe un control riguros, acesta este meninut int o stare situati foarte aproape de cea mai convenabilé stare de echilibru. in astfel de situatii, efectele activititilor de control ar fi predictibile iar, productivitatea maximi sau in general eficienta maxim’ in funcjionarea sistemului ecologic ar putea fi atinse gi menfimute. Avest mod de interpretare a fost argumentat, cu rezultate provenind din aplicarea modelarii matematice deductive, in cazul unor sisteme ecologice identificate mumai la scard spatialé locala, simplificate excesiv si a c&iror funejionare s-ar baza nmumai pe procese rapide. Din aceasta cauzi se considers c& acest mod de interpretare ar exprima rezilienja "manipulati” sau "tehnica" (engineering resilience) (Holling, 1995). Al doilea mod de interpretare a fost elaborat si promovat duplt ce s-a recunoscut c& sistemele dinamice din natura au mai multe stiri de echilibru, citcumserise intr-un domeniu de stabilitate invariabil, In aceasté situate, accentul 5-8 pus asupra persistenjei, variabilitiii, adaptabiliifii si comportamentului imprevizibil al sistemelor dinamice. Se infelege ci, din aceasti perspectiva rezilienja ar fi masura capacitafii sistemului de a absorbi presiunea factorilor de comanda si a se menfine in cadrul domeniului de stabilitate, departe de starea de echilibru. Consecinja ar fi mentinerea integritafi. structurale si fumctionale a sistemului ecologic dat si nu ‘menfinerea eficienfei maxime, ca in primul caz. Accasti forma de rezilient care exprim’ capacitatea de suport a oric&rui sistem ecologic in raport cu presiunea extemal exercitata asupra sa, cunoscuti sub denumirea de 2% Teorii privind organizarea si dinamica naturit "ezilienti ecosistemic&” (Holling si Gunderson 2002), este cea pe care 0 jdm in considerare in analiza noastrd asupra managementului ecosistemie si adaptativ. Dacd, domeniul de stabilitate cu constelatia sa de stiri de fchilibru este invariabil atunci si rezilienja sistemului dinamic ar fi invariabili. Asa cum am precizat deja, presupunerea conform clreia domeniul de sabilitate ar fi invariabl este nerealist, fapt eare ne determink SH recunoastem c& gi acest produs teoretic foarte valores este totusi incomplet +) In a dows parte « anilor 1990, s-a ficut un pas decisiv inainte in procesul de pregitire a premiselor pentru o bazi teoretica larga si coerenta, ca urmare ‘a unor dezvoltiri in plan teoretic ce au permis evidentiere caracterului nerealist si restrictionist al preaumfiei ci, domeniul de stabilitate si rerilienja ‘sistemelor ecologice (naturale, sociale si economice) ar fi invarinbile sau statice, Se va arkta ulterior e% rezilienfa ocicirui sistem ecologic este variabilé in diferite faze ale ciclului de dezvoltare (vezi Cap.1.3.) gic pe acest parcurs Ti sunt caracteristice succesiv si in diferite grade, toate atributele folosite pentru cele dowd forme de interpretare ale sale. Adsugind, gamei de produse teoretice care s-au realizat in perioada moderna de dezvoltare a ccologiei, o serie de elemente noi care, fie au extins si consolidat © serie de concepte (ex. organizarec, stabilitatea, dinamica nelinearé, complexitatea, rezilienja), fie au fundamentat noi concepte (ex. dinamica domeniilor de stabiltate si reziliengei; succesiunea si interdependenta ciclurilor adaptative; evolujia sistemelor ecologice), s-au creat premisele pentru un now produs teoretic, in baza cicuia s-a putut admite c& natura si componentele sale-sistemele ecologice, sunt nu numai dinamice, ci si evolueazl. Explicarea procesului evolutiv in care natura sau mediul gi sistemele ecologice constituie obiectul evoluyiei, reprezintl la {inceputul secolului XI o prioritate de care depinde, pe de 0 parte, fundamentarea politicilor si strategiilor de dezvoltare durabilé, iar pe de alt parte, fundamentarea practicilor pentru managementul holist si adaptativ ‘Acumularea acestor premise teoretice a condus in mod firesc Ia recunoasterea necesitfi stringente de coagulare a lor intr-o baz teoreticd coerentd, care si permité infelegerea modului in care este organizata natura, ‘a mecanismelor evolutiei si dezvoltarii lor, a pozitiet speciei umane si a construcjilor socio-economice in cadrul naturi, respectiv a raporturilor dintre ele. Primele rezultate ale acestui proces foarte recent de coagulare a tunei baze teoretice privind organizarea ierarhica a natutii (mediului) sia unui ansamblu (cadra) de mecanisme fundamentate teoretic si testate in practicd, pentru injelegerea transformarilor adaptative, evolutiei si co- Gezvoltirii tuturor tipurilor si categoriilor de sisteme ezologice, sunt sintetizate si prezentate. in urmitoarele dou capitole. n 1.2, ORGANIZAREA IERARHICA A NATUR $I SOCIETATHE UMANE Anghelufi Vadineanu Conceptele teoretice care au faciltat, pe de o parte, interpretarea si {nfelegerea naturii sau mediului iar, pe de alti parte, formularea, abordarea si solujionarea problemelor practice privind raporturile dintre oameni si natura s-au consolidat si completattreptat (vezi Cap.1.1) pe misura ce baza teoretici a ecologiei s-a dezvoltat, pomind de la faza inijiala definitd ca ecologie biologica” si terminind cu faza actuald care este denumitt si recunoscuti ca “ecologie sistemicd” sau “stiinfa sistemelor ecologice” (Vidineanu 1998, 1999, 2001, Claudia Pahl-Vost! 1995), In consecints, natura (mediul natura s{ cel controlat sau creat de citze oameni) care a fost interpretati timp indelungat ca un ansamblu de factori naturali sau factori de rmediu constituit din aer, sol, apa, organisme vegetale gi animale si agezri tumane, este interpretaté in ultimii ani ca fiind organizata intro ierarhie de sisteme ecologice (sisteme mixte sau sisteme suport ale vietii) distribuite $1 identificabile intt-o gam& de scari spatiale si temporale (Figura 1 si 2). Toate tipurile si categoriile de sisteme ecologice se integreazd, in functie de scara spafiala la care sunt organizate si de scara de timp (constantele de timp) la care se produc transformarile adaptative, in cel pujin patru nivele de ‘organizare: 1) sisteme ecologice locale; 2) complexe regionale de sisteme ecotogice; 3) complexe macro-regionale de sisteme ecologice gi 4) ecosfera (Figura 2). ‘Onganizarea la scara spajio-temporalé a naturiiintt-o ierarhie de sisteme ecologice interdependente si integrate unele in altele, inglobeaz’ toate componentele mediului fizic si biologic natural, transformat si controlat, respectiv cel creat de citre oameni. in spajiul tridimensional, ierarhia sistemelor ecologice se giseste la interfaa dine geosferd si atmosfer8, care include de fapt, partea superioaré a litosferei cu oceanul planetar $i troposfera (detalii in Vadineanu 1998, 2001). in structura sistemelor ecologice se regisesc: 1) componentele mediului abiotic — (unitiile hidro-geomorfologice, _unitifile _climatice); 2) componentele biotice, reprezentate pe de o parte de cltre specii si ‘unitiile ierathiei taxonomice, iar pe de alté parte de cdtre sistemele biologice de nivel suprapopulational (biocenoze, complexe de biocenoze, biosfera) (Figura 1 si 2); 3) diversitatea resurselor genetice datd de bogitia de specii, organizarea 51 structura lor genetic& si 4) componentele create de citre populafile umane (sisteme sociale, ecosisteme industriale si urbane tc) (Figura 3). Organizarea ierarkicd a naturi gi societdgl umane Ierathia sistemelor ecologice Terathia sistemelor biologice Figura 1 - Relate dre lela tenon lari stenelrb nomic leah beer Bolote sepraindvahat (4) 91 gana cecor tn raha tte ecg (dupa Vadineanu 1998, 2001) —— A. Vadineamu Figura 2 - Organizarea ierarhicd, la scar spatio-temporald, a componentelor naturale, transformate si create de catre oameni, care intrd in componenta ‘mediuluifiic, chimic $i biologic - "naturit" (dupa Vadineanu 1998, 200!) 30 Organizarea ierarkicd a naturit si sccietdit umane Figura 4 ~ Modetul fzte general al sistemelor sociv-evonomice si celaitle lor ou infrastructura capitalului natural (temelia) (dup Vadineanu 1998, 2001): ‘A~capitalul fisic construt; I~ infrastructera industrald dependents de resursele ‘materiale regenerabile: 1 — infrastructura industriald dependents de resursele materiale ne-regenerabile; Il] ~ sisteme de producere a energiei comerciale (centrale termo, hidro si nuclearo - electrice, centrale eoliene, etc): 1 ~ injrasiructura asezdrilor umane; B ~ capital social; C— capital cultural D— componente ale CN, sransformate si controlate prin programe manageriale iparticulare; E~componentele naturale si seminaturale ale CN; {transfer de resurse regenerabile: 2 ~ transfer de materi prime reregenerabile: 3 - transfer de combustibili fosili si nucleari; 4 ~ flux energie commerciala; 5 — imputuri. materiale si energetice (ingrésdminte, pesticide, irigapi, etc) 5--dispersia energiei calorice si deseuri Subliniem c& pind la inceputul anilor 1990, baza teoreticd a ecologiei s-a concentrat asupra relafilor dintre componentele biologice si dintre ele si componentele mediului abiotic (ecologia bioiogicd) si asupra ecosistemelor, ca sisteme ecologice locale (ecologia ecosistemica), excluzdné aproape total componentele constructiei socio-economice. © asemenea bazi teoreticl a fost ult intre anumite limite dar, evident insuficient’ din punetul de vedere pe care-I promovim in acest vohim, fapt care a determinat abordiri partiale, incomplete ale unor probleme complexe si respectiv rispunsuri partiale si Viabile pe termen scurt, Evitindu-se sau neglijéndu-se analiza sistemelor sociale si economice dupa aceleasi principii si cu metode comparabile cu cele care erau folosite in analiza si caracterizarea ecosistemelor naturale (Gisteme ecologice locale), s-a perpetuat de fapt practicarea unui management sectorial si neperformant pe termen lung, care a generat prin acumularea efectelor, “criza ecologica” sau “criza relailor dintre oameni si 3 A. Vadineanu natura”. Extrapolares informatiilor si cunostinfelor care s-au acurmulat in turma cercetirilor asupra ecosistemelor naturale i seminaturale locale (subliniem din nou scara spatial local si scara de timp de numai 2-3 ani), Ja scar spafiald mult mai mare (regiuni si macroregiuni) si pentru intervale ‘mari de timp, nu au dat gi nici mu avea cum s& dea satisfactic. Din aceasti perspectiva, credem c& trebuie si fie evaluat semnificatia clementelor teoretice noi care au completat baza teoretica a ecologici si transformarea ei in ceea ce mumnim “*baza teoretic& a ecologiei sistemice” Aceasti formulare mu este folositi abuziv, asa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci cu scopul de a clarifica si de a contura in mod riguros sfera de cuprindere a ecologici. Nu mai este nici un dubiu cf la inceputul miteniutui II, ecologia este stiinfasistemelor mari, complexe care intra in componenta, ierathiei si care defineste organizarea spatialé si temporal a mediului fizic si biologic natural, transformat gi controlat (antropizat) si a celui creat de cite populafile umane. ‘Abordarea integrati, holst sau ecosistemicd poate fi proiectat acum in limitele coordonatelor sale reale, care sunt cele la care identificam organizarea jerarhicd a naturii (mediului). Numai pe aceasti cale si din ‘aceasti perspectivi putem sf identificdm gi si ne adresim interacfiunilor $i interdependenfelor biunivoce dintre sistemele ecologice din acelasi nivel ierarhic i din nivele ierarhice diferite. Din aceeasi perspectiva, se poate stabili cu acuratefe obiectul dezvoltirii, semnifcatia dezvoltirii durabile, ‘modelul cadru si mecanismele evolufiei naturii si nu in ukimul rind, se poate da interpretarea cea mai potrivitd fenomenului globaliziri ‘Mai este un argument pentru care folosim in locul formula simple ecologie, formularea — ecologie sistemica - si anume acela de a integra tendinjele centrifuge care se manifesta si care crecaza confuzie, cum ar fi ‘cele marcate prin formulri de genul: ecologie ecosistemica (in sensul strict local), ecologia peisajului (“landscape ecology”). Se poate constata c& in cadrul ierachiei sistemelor ecologice prin care identificim organizarea naturii, complexelor regionale si macro-regionale le corespund ceea ce in terminologia anglo-saxond este definit prin “landscapes” si “Waterscapes”. Semnificafia acestor termeni s-a extins mult dincolo de semnificatia data in studiile de geografie fizicd (Naveh si Lieberman 1994). Bste o nevoie aculd ca att in actvitatea de cercetare cit si in activitatea de management sii ne adresim tuturor unitiilor din cadrul ierarhiei ecologice si interactiunilor dintre ele (inglobeaza si interactiunile dintre oameni si natura). Sistemele ecologice naturale si seminaturale in totalitate si sistemele ecologice transformate si controlate de cétre oameni (agro-ecosisteme, bazine piscicole intensive) parfial, se comporti ca unititi productive 2 TT Organizarea ierarhicé a naturié si societiii umane capable si se autointretind integral sau parfial din punct de vedere energetic si al resurselor de materii prime (macro si microelementele necesare procesului de fotosintezd), in acest sens, refeaua constituiti din componentele abiotice ale unititilor hidro-geomorfologice si din modulele ‘rofodinamice ale biocenozelor (modetul structural prin care se identifies un sistem ecologic) functioneazi ce o structuri dinamic’, productiva si autoreglabilé (pentru detalii recomandim Vadineanu 1998, Botnariue 1999, Claudia Pahl-Vostl 1995, Odum 1993). Productivitatea si stabilitatea acestora determin’, capacitatea de suport sau potenfialitatee de a asigura saportul fizic, resursele naturale si serviciile pentru sistemele socio- economice (sistemele ecologice crcate si gestionate de catre oameni) (Figura 4). Sistemele ecalagice din aceasti categorie, tmprenn& en resnrsele si serviciile pe care le gencreaza, alcituiesc capitalul natural (CN) si respectiv fundafia (temelia) constructiilor socio-economice. {In baza elementelor teoretice care ne permit s8 interpretam natura ca 0 ierarhie de sisteme mari, complexe si cu dinamica nelineari, considera de asemenea, c& societatea umand impreund cu infrastructura fizic& eonstruité sisistemele de productie sunt componente ale acestei ierarhii, Sistemele socio-economice locale si nationale sunt echivalentul complexclor regionale sau macro-regionale de ecosisteme uroane, rurale gi industrale, interconectate prin refele de comunicatie si transport. Organizarea socialé si insttufile, pe de o parte si cultura material si spiritual, pe de alta parte, constituie capitalul social si cultural. Modelele structurale ale acestor tipuri de sisteme ecologice au in componenta lor rejeaua de module prin care identificim structura si metabolismul subsistemelor economice si sociale (componentele infrastructurii de productie, locuit, transport, comunicafie si transferul de mast si energie) si inierfoja construiti din capitalul social gi cultural, a céei rol trebuie si fie acela de: i) a planifica dezvoltarea socialA si economica; ii) a proiecta si tealiza pachetul de mijloace si procedee de transformare adaptativa intema; iii) a dezvolta cunoasterea privind dinamica, capacitatea productiva si de suport ale componentelor capitalului natural si iv) a medula cicturile adaptative (vezi Cap.1.3), raporturile spafiale si schimburie de masa si energie dintre constructia socio-economica gi temelia sa (Figura 5). Ecologia sistemicd, interpreteazi relajia de dependenfa stricti dintre infrastructura socio-economic’ si inftastructura bio-fizied ce o susine (0 alimenteazi cu resurse minerale si energie sii proceseazd deseutile) la diferite scari de spatiu si timp. Rezaltanta o constituie complexele socio- ecologice, interdependente si integrate unele in altele, 1 succesiunea 3 A. Vadineanu nivelelor ierathice (Figura 6). Complexele socio-ecotogice difereniate la scari spajio-temporald constiuie sau trebuie si consttuie obiectu planurilor de dezvoltare durabila si a celor de management holist si adaptativ. O asemenea interpretare recunoaste si scoate in evidenté faptul cd sistemele socio-economice sunt parte a ierarhiei ecologice, strict dependente material si energetic (de unde aprecierea cd acestea sunt sisteme parazit) de resursele si servicile generate in sistemele din structuracepitalulu natural ‘COMPONENTELE CAPITALULUI NATURAL Sisteme dinamice, energetice si informajonal - Sisteme cu organizare ‘erarhcd, departe de echlfbru stabil, energetic si material independente total (ex sistemele naturale i seminaural) sau partial (ex. agrosstemele) C fee Y Fonesengioe | Pmatee [Peta | Fa one ‘cine ac” at Piscsont ownage 9 4| eee Seemiacton | eertpem: || seme sian nn + Rane ak Saw tme |] a sere | aciememet |S me Somer wie on resiclares oo sndioneclizn a FUNDATIA POTENTIALA PENTRU SSE Figura 4 - Functile sistemelor ecologice din componenta infrastructurit CN, resursele gi serviciile cu sau prin care acestea alimenteazd si susfin SSE* * capacitatea de a asigurasfurniza resurse $i servicit care pot satisface direct saw indirect cerinje/ nevoi umane; ** capacitatea de a furniza resurse variate pentru ‘consum si producti de bunuri si servic in subsistemele economice “ Organizarea ierarhied a naturi si societaié umane ancl, “G) a ua {== SD s Voppescss en orders F exge ie —L © ¥ a ole Figura 5 - Structura modeluluifisic general prin care se identified raporturile spatiale si schimburile de masi si energie intre construcia socio-economicd si temelia sa (dupa Vadineanu 2001):1. componente naturale si seminaturale ale CN; 2. componente ale CN dependente de inputurile materiale si ‘energetice auxiliare ; 3. sisteme de producere a energivi comerciale; 4. sisteme industriale care proceseazi resurse neregenerabile; 5. sisteme industriale care proceseazit resurse regenerabile; 6, subsistemul social; 7. stocuri de desewri Dinamica in plan structural si functional a sistemelor sccio-economice este determinatd de factori de comand’ (presiune) extemi gi interi. Fortele exteme pot avea originea in cadrul ierarhiei (ex. productivitatea si capacitatea de suport a componentelor CN) sau pot fi de origine cosmica sau goologicd, in timp ce fictorii interni cei mai activi sunt i) cresterea exponeafiali a efectivelor populafilor umane; i) evoluja standardului de Viaja si a picfelor, si ii) progresul tehnologic. Modul de interpretare @ organizariiierarhice a naturii (mediului) reflectat tn figurile 1 si3, ne permit 4 propunem completarea si consolidarea unui element teorstic sential si anume cel care vizeaza diverstatea biologict si ecologic’ (bicdiversitatea). Jn sens larg, acest concept acoperi pe deo parte diversitatea componentelor capitalului natural impreund cu diversitatea taxonomica si genetic iar, pe de alti parte diversitatea organizirii sociale, etnicd, lingvistict gi culturala. Cu alte cuvint, biodiversitateatrebuieinjeleas ca si capital natural, social si cultural care asigurd, pe de o parte, funda sistemelor socio-economice, iar pe de alt parte, interfaja dintre structura $i 35 | | | | | | A. Vadineanu metabolismul SSE* si fundajia acestora (CN). Accasta interpretare credem cd ar claifica gi justifica prevederile din legislatia nafionals i international (curopean’ si giobala) care stipuleaz’ obligativitatea de a adapta continua politicile, strategiile si programele de dezvoltare socio-economic’ ale tuturor statelor in funefie de dinamica biodiversititii (“balancing biodiversity and socio-economic development” este o formula frecvent intilniti in documentele intemajionale) si ar permite dimensionarea si eficientizarea acjiunilor de conservare a biodiversititii ca 0 conditie pentru dezvoltarea economicd si asigurarea securitafii sociale (vezi Cap. 3.1). (COMPONENTELECND "Gomonooa 1s 311008 avis! ‘YOMONOOH 0108 VIOTRLSNOO “Coupcnenve S000 eC0L00CE” Figura 6 ~ Diferenjerea spayo-temporald* a complexelor socio-ecolagice in cadrul irarhiei ecologic (“nati”) 7 ‘sscara de timp si de spaja identicd cu cea din fgura 2; schimburi de masd, energie si inforamjie: ©” practci manageriale: Complexe socio-ecologice: 1 locale; I) regionale; 11) macro-regionate; 1) globale 7 ‘Acestor elemente teoretice, eare constituie achizifi de dati foarte recenti pentru baza teoretick a ecologiei sistemice le adiugim pe cele care s-au dezvoltat gi au completat baza teoretic& in ultimele doug decenii. Concepte ca: sisteme complexe; tranziti de stare/modificari discrete (discontinui);, hhaos si ordine; auto-organizare; dinamica nelineard, stabilitate si instabilitate; sisteme adaptative i evolutive, au fost larg dezbitute gi utilizate in ulti timp, Aceste preocupari au fost insofite de studif integrate care au combinat elemente fundamentale ale cunoasterii din domenii diverse ca: biologia dezvoltiri si genetici; evolufa sistemelor biologice; ecologia biologic’ si ecosistemicd,fizica, economia si tehnologia informatilor si, cate a condus a dezvoltarea teoriei sistemelor adaptative complexe, aga cum sunt sistemele ierathici de organizare @ mediului fizic si biotogic, natural si antropizat (Sistemele biologice gi evologice, inclusiv _sistemele socio-economice), si 2 modelelor care ilustreaza formarea si dezvoltarea 36 Onganizarea ierarhicd a naturt si societdtl umane structurilor complexe prin selectie naturald, respectiv sugereazk modalitatea de investigare a modului de generare’ si selectie a partcularitijilor structurale si functionale ale sistemelor economice §i sociale (Folland 1995, Janssen 2002, Arthur si colab. 1997). Concepfia sau punctul de vedere ci natura evolueazi, este construitt pe recunoasterea faptului ci domeniile de stabilitate interpretate de citre cei care promoveazi exclusiv concepjia—“natura rezilienta”, ca un mozaic de multiple stiri stable (atractori) cu bazinele lor de atractie sau un mozaic de subdomenii de stabilitate circumscris intraun spajiu stafionar cu 1+ dimensiuni, sunt la rindul lor transformate in procesul auto-organizarii si dezvoltiri, de cele mai multe ori prin modifiedri surprizs si de mare amplitudine. Se poate spune ci, pe de o parte, domeniul de stabilitate {influenjeaai gi circumserie dinamica variabilclor structurale gi fanctionale ale sistemului iar, pe de alta parte, variabilele (factori de comanda endogeni) 4i evenimente exteme (Factorii de comanda exogeni) afecteaza configuratia (diversitatea, dezvoltarea spatialé si conditile de granié ale subdomeniilor de stabilitae) si extinderea in spatiu a domeniului de stabilitate insusi Din aceastd perspectiva, pot fi admise si injelese componenia imprevizibilé a dinamicii sistemelor ecologice si necesitatea asiguritit flexibility: instituyilor i politcilor. Aceasté conceptie sau viziune, integreaza de fapt toate elementele fundamentale, de sustinere ale celorlalte concepjii “incomplete” care s-au succedat si suprapus in ultimul secol (vezi Cap. 1.1.). Ea sa dezvoltat odaté cu dezvoltarea si consolidarea bazei teoretice a ecologiei care permite identficarea si analiza mediului fizic, chimic, biologic (natural si antropizat), ca un spafiu organizat in sisteme complexe, dinainice, nelineare, integrate la scar’ spatiala si de timp unele in altele, constituind 0 succesiune de trepte ierathice (veri Figura 2) (Vadineanu 1998, 2001), Mai mult, aga cum am aritat anterior, in cadrul acestei structuri de sisteme complexe, interdependente si ierarhic integrate in spaju 5 timp s-au diferenjiat, in succesiunea civilizajiilor umane, componentele sistemelor socio-economice, reprezentind sisteme ecologice create si dominate de fire specia umani (Figura 3). Aceste sisteme complexe sau sisteme suport ale viet, interdependente gi integrate ierachic unele in altele, se dezvolta pe baza fenomenelor de adaptare si evolutie. Din acest punct de vedere, se poate argumenta c& “natura” sau “ierarhia sistemelor ecologize” incluzind complexele socio-ecologice, evoluenzii. Aceste elemente ale teoriei ecologiei sistemice stau la baza recentului cadra teoretic formulat de citre grupul condus de citre Holling, (Gunderson & Holling 2002) pentru “a {njelege transformarile in sistemele umane si naturale”. Acest cadtu teoretic include de asemenea, elementele fundamentale ale teoriei privind evolujia ” A. Vadineanss sistemelor biologice (Botnariuc 1999) extinsé pentru a explica evolutia civilizajilor (Holling si colab. 2002), ‘Se considera astfel ci mecanismele si procesele din sistemele ecologice, atit cele naturale, seminaturale, cét si cele controlate si create de catre ‘oameni (sistemele sociale si economice) care genereazi variabilitatea, si respectiv asiguré testarea, selecfia, adaptarea si evolusia, sunt similare cu cele care stau la baza evolutii sistemelor biologice. Rezultatele acestor procese se concretizeaz& in salturi evolutive sau inoiri profunde care creazi oportunititi neprevazute de dezvoltare. Elementele teoretice fundamentale ale “ecologiei sistemice” care ne permit interpretarea naturi, din care oameni (specia umand) fac parte, ca o ierarhie de sisteme complexe si dinamice, interdependente si integrate in spafiu (kilometri sat milioane de kilometsi pétrafi) si timp (ani-decenii-secole si milenii) sunt deci, coordonatele modelului conceptual cadru sau componentele setului de legi ‘ale naturii, propus de catre grupul de experti coordonat de Holling pentru: i) a integra la scard spajialé si de timp dinamica si interacsiunile Gintre diferite tipuri si categorii de sisteme evologice (inclusiv sistemele socio-economice) si pentru, i) a integra cunoasterea sectoriala,asiguratt de gama largi de discipline, cu scopul de a infelege procesele de la nivelul complexelor regionale sau mactoregionale, constituite deopotriv din ‘componente fizice alc capitalului natural si din sisteme socio-economice. ‘Termenul propus pentru a desemna acest cadru, deriva de la mumele in limba greaca al zeului naturii (Pan) gi el este in antitezi cu termenul de ierarhie care in sens strict literar (Holling gi colab. 2001, 2002) ar exprima caracterul sacru al legilor care guvemeaz organizarea naturi. In ceea ce priveste scara spatial, se constati ci pani in prezent a dominat tendinja de a analiza si gestiona fenomenele doar la o singura scar (local), iar in cea ce priveste scara de timp, concentrarea a fost si din pacate incl este, numai asupra actiunilor,efectelor gi fenomenelor pe termen scurt. Pentru a fundamenta si pune in practic’ conceptul de sustenabilitate sau dezvoltare durabila, este necesar si se asigure injelegerea legititilor care guverneazi relajile yi integrarea sistemelor ecologice cu extindere spatial diferiti, constante de timp diferite (dinamic& rapid& si lenta) sau diferite din punct de vedere al structuriicalitative si fazei de dezvoltare. Fundamentele ecologiei sistemice si modelul conceptual cadru propus de grupul condus de cétre Holling, inglobeaz’ si respectiv utilizeazi elementele teoretice confirmate ale tuturor teoriilor parfiale, elaborate in ultimul secol, pentru a aborda si explica orgenizarea, complexitatea, dinamica si evolufia naturii seu mediulu in ultimii ani, datorité acestor dezvoltari in plan teoretic si in ceea ce priveste modelele operafioansle cadru, @ crescut numarul inifativelot care 38 Organtzarea ierarhicd a naturil si ovietiil umane au urmirit compararea structurii si dinamicii sistemelor ecologice, componente ale capitalului natural si cele reprezentate de cite sistemele socio-economice. S-au aplicat cunostinjele fundamentale privind modul de organizare si functionare a sistemelor ecologice naturale si seminaturale locale, sistemelor sociale si economice gi 5-au idemtficat similaritaile dintre cle, respectiv necesitatea de a lua in considerare o serie de caracteristici specifice numai sistemelor socio-economice (Vadineanu 1998, 2001, 2002, Gunderson si colab. 1995, Holting si Sanderson 1996, Holling si Gunderson 2002, Scheffer si colab. 2002, Brock si colab. 2002). S-a incereat, de asemenea, extinderea aplicarii conceptelor sia rezultatelor empirice obfinute din studiile si managementul sistemelor ecologice locale, in cazul complexelor ecologice regionals formate din sisteme ecologice de diferite tipuri, naturale sau antropizate, Pana in prezent aceste incercari au confirmat multe dintre elementele construcjici teoretice, privind organizarea, caracterul modificisilor structurale si functionate (dinamicii), stabilitatea si evolutie “naturii” sau “anediului”, Holting si Gunderson (2002) sintetizeaza aceste confirmari si formuleaz& patra caracteristci generale cheie ale sistemelor ecologice: i) Modificdrite structurale si functionale in sistemele ecologice nu sunt continui si graduale si nici predominant haotice. Ele au caracter episodic, cu perioade de acumulare lenti (ex. structuri fizice, energie concentrats, nutrienfi) intrerupie de schimbari bruste (eliberare si reorganizare), ca rezultat al actiunit destabilizatoare a factorilor de comanda intern si externi. Procesele fundamentale au rate radical diferite (diferenta de cateva ordine de mirime) si se grupeazi in jurul citorva frecvenje dominante. Comportamentul episodic este provocat de interactiumea dittre variabilele cu fluctua lente si rapide. ii) Orgenizarea spatial a “naturi” sau “mediului” ese grupatt si discontinu. Se pot diferentia cdteva domenii distincte in ceea ce priveste scara spafialé (kilometti si sute de kilometri pitrafi; mii si zeci de mii de Kilometri patrafi; sute de mii si milioane de kilometri pitraji; zeci de ilioane de kilometri patraji) in care arhitectura (marimea, forma si conectivitatea) componentelor rezultate prin gruparea si organizarea elementelor biotice si abiotice ale “naturi”, se caracterizeaza prin trisdturi structurale gi fumefionale respectiv prin pachete de mecanisme de control specifice. Se infelege astfel c&, diferenjierea la scart spatial a diferitelor componente arhitecturale, folosind gama de sc&ti indicat mai sus, mu poate fi_un simpiu proces de agregare a elementelor biotice si abiotic. Differentierea sau saltul de la un domeniu de sciri spatiale ta altul este asigurata sau asigurat de citre procesele nelineare. 39 A. Vadineanu fii) Sistemele ecologice au o dinamick nelinearé, intre o multitudine de stiri stabile circumscrise unui domeniu de stabilitate la rindul siu dinamic. Caracteral nelineer al unor fenomene si procese ca: reproducerea, competitia, fluxul de energic, circuitele biogeochimice ale nutriengilor, creazi multitudinea de stiri stabile (echilibra) fiecare cu bazinul su de absorbjic. Forjele destabilizatoare interme seu exteme intervin in asigurarea sau crearea si menfinerea diversitigii, stabilitayit (rezilienfei) gi oportunitajilor de rispuns, iar forjele stabilizatoare au importanj’ in ‘menginerea proceselor ecologice fundamentale: flux de energie si ciclarea nutrienfilor, respectiv in asigurarea nivelului productivitai iv) Politicile si sistemele de management care folosesc reguli stricte si imuabile pentm asigurarca unor producfii constante de cltre sistemele ecologice componente ale capitalului natural sau de catre sistemele economice, fir a lua in considerare scara de timp si spatiu, au ca efect diminuarea domeniului de stabilitate sau reziientei. Consecinta este de cele ‘mai multe ori colapsul brusc al sistemului dat, la presiunea unor forte destabilizatoare care anterior ar fi putut fi absorbite de citre acesta. Din aceasta perspectiva se poate spune cA sistemele ecologice pot fi comparate cu niste inte mobile, care pot urma o multitudine de trasee greu sau imposibil de prevazut. In aceste circumstanfe, se impune ca politicile gi planurile de management sA fie flexibile, adaptative si aplicate la scara de timp si spatiu, specifica fiecirui tip sau categorie ierarhica de sisteme ecologice. Pentru a evita orice confuzie, jinem si precizam odata in plus faptul ci rezultatele empirice acumnulate, interpretarea acestora si concluziile formulate sunt in acord total cu principiile bazei teoretice ale ecotogiei sistemice. Se demonstreaza astfel c& “natura” sau “mediul biotic si abiotic” este organizat la scar’ spajio-temporala intt-o gam& foarte larga de unitii sau sisteme ecologice distincte. Acestea se consttuie, in functie de diferite domenii ale scdrii de timp (luni si ani; deceni; secole; milenii) si spatiu (cilomeiri sau sute, mii sau zeci de mii, sute de mii sau milioane, zeci de milioane de kilometri patra), in categorii de sisteme ecologice (locale, complexe regionale, complexe macro-regionale, ecosfera) interdependente si integrate ierarhic unele in allele (Figura 3). Sistemele sociale si economice sunt parte a acestei organizari ierarhice, iar sistemele ecologice, indiferent de tipul si categoria cArora le apartin sunt, sisteme dinamice nelineare care se transformi si evolueaz cu rate diferite. Rata transformarilor adaptative scade incepand cu sistemele ecologice locale, citre sistemele de rang superior. T 1.3, DEZVOLTAREA $1 SUSTENABILITATEA COMPLEXELOR SOCIO-ECOLOGICE Anghelufi Viidineann Cea mai recent si importanté achizitie pentru modelul cad-u operational o reprezinti rezultatul incercarilor de a explica si modela prinsipiul teoretic care stipuleazi c natura si respectiv unitifile sale, organizate la diferite scAri de spaju gi timp, evolueazd. fn acest sens, Gunderson si colaboratorii {in 1995 si ulterior Holling si Gunderson (2001, 2002), respectiv Holling si colaboratorii (2002) au introdus, dezvoltat si modelat, pe de o parte, conceptul de ciclu adaptativ, pentru a explica gi injelege dinamica si dezvoltarea tuturor categoriilor de sisteme ecologice iar pe de alta parte, conceptul privind modul in care interactioneazi si se influenteazi clelurile adaptative ale sistemelor ecologice care aparjin Ia nivele ierarhice diferite. Considerim ci aceste dezvoltiri in plan teoretic si operational se circumseriu in cadrul teoriei ecologiei sistemice si deschid largi posibilitati penta a clarifica si pune in ptacticl concepte ca: dezvoltarea durabilé; managementul ecosistemic si adaptat'v; complexe socio-ecologice, conservarea naturii sau diversitiii biologice gi ecologice tc. Avnd in vedere aceste implicatii teoretice gi practice, apreciem cA ar putea fi ula o caracterizare succintd a acestor doua concepte. 1.3.1, Ciclul adaptativ Conceptul este rezultatul incercirii de a explica dinamica san dezvoltarea sistemelor ecologice sub forma ciclurilor de transformari adaptative Configuratia generald si completi a fost validatd de rezultatele empirice si experienfa acumulati in urma cercetirilor pe termen Ing asupra sistemelor ecologice din zona temperaté (piduri de conifere, pAduri de foioase si pisuni). Conceptul presupune satisfacerea urmétoarelor cerine: i) sistemul trebuie s& producd si si acumuleze resurse (ex. biomasd, carton, nutrient, capital financiar, mijloace pentru marketing si gestionarea sistemelor economice ete) ca potential sat oportunitati de a raspunde, respectiv a se transforma in viitor; i) 0 anumitl flexibilitate care permite modificdri sau salturi in balanfa raporturilor dintre forjele de comanda stabilizatoare si destabilizatoare, ce reflecté gradul si intensitatea mecanismelor de control intern gi nivelul impactului fluctuefilor fortelor externe; ili) zezilienfa sau domeniul de stabilitate al sistemului se modifica (se comprima gi se dilati in spatiu) astfel incdt genereazd si susjine inoirea acestuia si noi oportunititi de dezvoltare, ceea ce inseamnd de fapt evolutia sistemului. in aceasth viziune, rspunsurile oricBrui sistem ecologic (natural, seminatural sau antropizat) depind de trei proprietifi esenfiale ale acestuia: i) potentiatul disponibil pentru a se transforma si adapta; ii) taria a 5 A. Vadineanu conexiunilor interne (conectivitatea) gi eficienja mecanismelor de control (fexibilittea sau rigidtatea controlului); ii) rezilienja_(stabilitatea) sistemului, care este misura valnerabilitii sale fapk de socurile neasteptate sau imprevizibile. Eiementele de mai sus au o veloare practic® sau operafionala extrem de important. Aplicarea lor cx multi pricepere, inventivtate si consecvent, permite interpretarea corectl a multor concepte foloste pe scar largi in zilele noastre si cdrora noi le acordim o atentie deosebiti in acest volum. Exemplificim cele de mai sus, in cazul conceptului de “conservare”, folosit in interpretiri foarte diferite tn ultimele oui decenii. Din aceasth perspectivl ar trebui st infelegem cd a conserva natura nu se reduce la a menfine sistemele ecologice si elementele lor ‘componente in jurul unei stiri stable ci, de a conserva capacitatea acestora e a se transforma si adapta Ia schimbare si de a réspunde int-o manieri Aexibill (multiple edi de réspuns) la fuctuti surpriza Conceptul are si semnificajia de a mengine capecitatea de transformare structural surpriza prin care se deschid noi oportunitiji de dezvoltare. in esenfi, trebuie si conserva flexibilitatea structureld si functional a “naturit” (a sistemelor ecologice care 0 compun) si capacitatea sa de a tampona acjunile destabilizatoare, respectiv de a crea structuri noi gi a evolua. Cerinjele formulate mai Sus pentru investigarea si interpretarea dinamici si dezvoltirii sistemelor ecologice sub forma ciclurilor adaptative, evidentiazd faptul cd s-a optat pentru proprictfile care fundamenteaza i condijioneazi dezvoltarea si evolufia acestora in vitor. In spajiul twidimensional, definit de unmitoarele coordonate: a) potential; b) onectivitatea intemd si; c) reziienja, desfigurarea unui ciclu adaptativ complet (mecanism cheie in procesul dezvoltisi sistemelor ecologice) inglobeazi patra faze sau serii de transformiri adaptative (Holling si Gunderson 2001, 2002). in figura 7 este reprezentat modelul ciclului adaptativ in spafiul bidimensional (potenfalul si conectvitatea) pentru a reda intro formé sugestivi structura acestuia. Desigur reprezentarea in spatiul tridimensional ar pistra in linii mari aceeasi configuratie, dar ar arta i plus, mult mai clar faptul c& rezilienja se modifica. Se observa ci faza de expioatare sau de crestere (t) si faza de “conservare” sau “acumulare” (K), descriu fmpreund procesul caracterizat pe lag in literatura ecologic&, ined din prima parte a Secolului XX gi cunoseut sub denumirea de “succesiune ecologics” (Botnariue si Vadineanu 1982, VEdineamu 1998). In faza de erestere sau exploatare, “actori", reprezentati de cltre componentele ”biotice (Populativspecii; componente ale capitalului social), au valenje mari in raport cu varibilitatea conditilor abiotice inteme gia factorlor de presiune 2 r el Dezvoltarea si sustenabilitatea complexelor socio-ecologice extemi, copacitate mare de raspiindite i rate de erestere mari, in timp ce in faza de acumulare sau conservare, au crestere lent, sunt specializai pentru utilizarea anumitor resurse gi condi si sunt competitorieficieni. Trecerea de la faza de exploatare a cea de conservare se face lent geste nsoith de: cresterea conectvititit; diversificarea si cresterea eficienjsi contolului inter fap de fluctuatite cu caracter de regim ale factorilor de comand endogeni si exogeni; reducerea rezilienfei si a gradului de variebilitate a sistennului, respectiv cresterea predictiblitiii transformariior adaptative (Giitoral pare sf fie determinat i mai sigur), Potentahul Conectivitatea Figura 7 ~ Reprezentarea schematic a suecesiunié fazelor inv-un ciclu de dezvoltare complet (dupa Holling si Gunderson 2002):r - fasa de cresterelexploatare; K ~ faca de conservare/acumulare; 0 - faza de liberare/"distrugere creatoare™ ; - faza de restructurare si reorganizare. Clelul reflectd modificdrle a dow proprietiti fundamentale: +) potenfialul ‘adaptatty (ordonata) sib) conectivitatea intre variabilele de conirolabcisd) Se poate spune ci aceastii trecere este insofiti de inlocuirea “actorilor”, | care s-au adaptat la varisbilitatea in limite largi a condifilor inteme si | exteme si fata de un grad mare de incertitudine (actorii care desfigoard | activitagi de pionierat, care accept riscul si provoctrile, oportunisti), cu cei | care s-au adaptat si asociat in grupuri dominate de relaji: mutuale si specializate i care controleazi Variabilitatea factorilor de comand in domenii relativ bine definite (domenii cu caracter de regim), reductind gradul de incertitudine, respectiv mirind gradul de predictbiltate Concomitent, se asigur’ cresterea eficienfei in utilizarea si acumularea Fesurselor, minimizarea costurilor de productie si perfectionarea regimului a A. Vadineanu de funcyionare. In aceste conditii, se reduce treptat sanse pitrunderii unor actori (ex. specii-in cazul componentelor capitalului natural; {ntreprinzatori-in cazul sistemelor socio-economice) sau noi produse desi cestia sau acestea ar putea avea calitifi superioare celor deja existente. Desi, acumularea resurselor (in sens larg incluzind nutrient, biomase, structura fizid, capacitatea managerial i de productie in cazul firmelor si {ntreprinderlor; capitalul financiar) si deci, cresterea_potenfialului sistemelor pentru transformdri sau salturi calitative sunt stimulate, se observa cf, pe masuri ce sistemele ecologice rman perioade lungi de timp (Geceni sau secole, in functie de constantele lor de timp) in faza de conservare si acumulare sau de maturitate (Margalef 1981, Botnariuc si Vidineanu 1982, Vidineann 1998), ereste vulnerabilitatea acestora fai de jocuri imprevizibile sau fluctuatit ew caracter de zgomot (ex. incondii, explozii numerice ale unor populatii de fitofagi seu consumatori de ordin superior, secetd, saturarea piefei si diminuarea profitului, revolta unor grupuri de intezese etc). In cazul sistemelor ecologice mature, rata transformitilor se reduce, pe mAsurl ce creste eficienfa controlului si se produce contractarea si rigidizarea domeniului de stablitate, fenomene care termina cresteren reptaté a vulnerabilitgi lor fapé de fluctuaiile surpriza (cu valoare de zzomot). Daci, interpretarea clasicd & succesiunii ecologice 2 admis e& procesul se finaliza ‘cu intrarea sistemului intr-o stare stafionard (climax), modelul ciclului adaptativ, prezentat intr-o forma succint& in acest capitol, se bazeazi pe elemental teoretic care @ fost confirmat de datele empirice acumulate in studile efectuste asupra unei game largi de ecosisteme locale (naturale, seminaturale sau ecosisteme urbane, industriale) i care admite o& toate sistemele ecologice mature sunt foarte vulnerabile fafa de Mluctuatile intdmplitoare si cu caracter de zgomot. in consecinji, toate sistemele ‘mature sunt expuse accidentelor care declanseazit intrarea rapida a acestora fntr-o alti fazi denumita de Holling si Gunderson (2001), faza de eliberare sau “ Ciclul adaptativ de dezvoliare in totalitate si in particular faza de reorganizare (a) constituie masiniria care genereazi variabilitatea sau diversitatea interni (potengialul) si respectiv mecanismul de adaptare si transformare evolutiva a sistemelor ecologice (naturale, seminaturale si & celor socio-economice) in cadrul fieckrui nivel de organizare; > Ine fazele ciclurlor de dezvoltare care, se desfigoar’ Ia nivele ierathice succesive, se pot realiza multiple conexiuni. Dintre acestea, dout ar avea 0 seminificatie deosebiti pentru explicarea aduptiri gi transformirilor evolutive la scara intregit ierarhit si pentru clarficarea conceptului de dezvoltare durabild (Holling si Gunderson 2001) (Figura 8). ‘Trebuie subliniat c& aceste dou conexiuni devin importante in momentele cfnd se produc transformaile (Q si a) din cadral ciclurilor adaptative. Una dintre conexiuni asigurd exercitarea influengei dinspre ciclul adaptativ de nivel inferior, aflat in faza de eliberare/destabilizare sau “distrugere creatoare” (Q), citre ciclul adaptativ de la nivelul ierarhic ‘urmitor, aflat in faza de acumulare gi conservare (K). Aceasti conexiune fost definité ca reprezentind 0 “provocare”, “revolté” sau in termenii folositi de c&tre noi in acest capitol ar fi echivalentul unui factor exten cu valoare de zgomot. De notat cH in acest caz, influenfa se propaga de la un 4“ Dezvoltarea si sustenabilitatea complexelor socio-ecologice sistem ecologic mai mic si cu un ciclu adaptativ mai rapid, care a intrat in colaps (Q), citre un sistem mai mare si cu un cic adaptativ mai lent provocdnd o crizd si destabilizadu-I, mai ales daca acesta se aflé deja in faza de acumulare (K). Am ardtat c& sistemele ecologice care se afla in faza K, au rezilienja scdzuté si sunt foarte vulnerabile fafa de fenomene surprizl Mai mult, influenja se poate propaga in cascada catre sisteme ecologice de nivel ierathic mai mare si mai lente, dac& rezilienfa acestora este reds Cea de a doua conexiune important asigura exerciterea influentei dinspre un sistem ecologic de nivel ierarhic superior, cu ciclu de dezvoltare mai lent si cu un nivel ridicat al potentialului adaptativ acumnlat (K), catre un sistem de nivel ierathic inferior, care se reorganizeazi (a) si al cirui ciclu de dezvoltare este mat rapid. Deci, dupa colapsul unui sistem ecologic spartinind unui nivel ierarhic anume, oportunittile si constringerile care moduleazi reinoirea si transformarea in faza a. sunt putemic influenjate de citre potenfialul acumulat (faza K) de un sistem ecologic mai lent, din nivelul ierarhic superior. Acest tip de conexiune asigura transferul experienfei sau potentialului acumulat de cétre un sistem msi mare si mai lent, etre un sistem mai mic si mai rapid, care a intrat in faza de reorgatizare. > Sistemele de nivel ierarhic inferior, care au constante de timp mici si vitezi de desfigurare a ciclului adaptativ mai mare, sunt cele care inventeazii, experimenteazi gi testeaza, iar cele de nivel ierarhic superior, cu Insistemele de management ale dezvoltarii complexelor socio-ecologice trebuie si se acorde o atentie deosebiti, relatillor si influentelor dintre ciclurile adaptative ale sistemelor ecologice care intr in componenia capitalului natural si dintre ciclurile acestora si cele ale componentelor sistemului socio-economic ; > Sustenabilitatea trebuie si fle interpretati ca flind capacitatea sistemelor ecologice de a creea, testa si menfine potenfialul de adaptare slevolutie sau potensiaiul de dezvoltare ; > Dezvoltarea sistemelor ecologice naturale si socio-economice trebuie si fie interpretati ca un proces de creare, testare si menfinere a ‘portunitatilor sau alternativelor care garanteazA viabilitatea acestora; ” A. Vadineana Figura 8 - Reprezearea schomaticd a const ecturllor de devotae in ce ier eclogice- Panarhe (dp Holing, Gundertn, Paterson 2002) revoltd/rasvratire” a sistemelor ierarhic inferioare, mai repede si care aw intrat in faza de eliberare; ; "amintre'/iransfer de potential adaptativ de la sistemele ierarhic superioare, mai lente 1 = sisteme ecologice de rang ierarhic inferior, constante de timp mai mici $i ddinamicd mai rapids I1-sisteme ecologice de rang terarhic mediu; Ill-sisteme ecologice de rang ierarhic superior, constante de timp mari lent Din aceastéperspectivd, combinafia ultimilor doi termenl in formularea “dezvoltare sustenabili/durabilé” are o semnificafic foarte bogaté. Aceasti formulare exprimi dependenta stricta a procesului de dezvoltare, de asigurarea si menfinerea eapacitiii de a crea, testa gi 50 Dezvoltarea si sustenabilitatea complexelor sacio-ecologice conserva potengialul fn final Ia seara intr sptativ in cadrul complexelor sacio-ecologice si rarhii de organizare a naturi si societii. {n acest caz, managementil ecosistemic sau holist si adaptativ al naturi, reprezinté calea de a pune in practic’ acest model de dezvoltare. Termenul “ecosistemic sau holist” din formularea pe care o propurem reflect una dintre tristturile fundamentale ale naturii si societafii umane, organizarea, iar termenul “adaptativ” inglobeazi o alt trisaturi fundamentalé care exprim& transformarea adaptativa si evolufia acesicia la toate nivelele ferathice de organizare. Subliniem ia mod deosebit faptul c& termenii: ecosistemic, respectiv holist, folosifi pe scari larg’ in literatura de specialtate si documente oficiale (ex. textul Conventiei privind Diversitatea Biologict si programele tematice pentru aplicarea acesteia; documentele Summitului Mondial -—privind ~—Dezwoltarea Ducabill ‘WSSDiJohannesburg/2002) exprima in acceasi masura faptul c& natura gi societatea umand sunt organizate in spafiu si timp si c& unitatile de organizare (sistemele ecologice: naturale, seminaturale si sceio-economice) sunt interdependente si integrate ierarhic. Abordarea si managementul ecosistemic, pe de o parte si abordarea gi managemental holist pe de alta parte, sunt formulari a ciror semantied este identicd. Orice incercare de a restrictiona abordarea si managementul ecosistemic, doar la nivelul sistemelor ecologice locale (elementare), nu reflectd decét dependents de limitele specifice unuia sau altuia dintre produscle teoretice elaborate pe parcursul dezvoltirii bazci teoretice a ecologiei (vezi Cap. 1.1). Pentru a evita orice confuzie si pentru a promova spiritul provocator si novator, tat de necesar, in fundarnentarea abordtii gi ‘managementului dezvoltirii complexelor socio-ecologicc, am considerat necesar si utilizim in acest volum ambii termeni, Pe azeastd cale s-a intentionat sublinierea repetati a semnificatiei comune $i cuprinzitoare a celor dou’ formula 3 1.4. CRIZA ECOLOGICA: TENTATIVE DE GESTIONARE Anghelugaé Vadineanu si Radu Stefan Vadineanu ina doua jumatate a secolului XX s-au efectuat o serie de studii privind relatia dinte ele gi rata de dezvoltare socio-economics in firile dezvoltate fi cele in curs de dezvoltare, pe de o parte si viteza, formele, respectiv Emploarea fenomenelor de deteriorare a structurii si calitifii_mediului (naturii), pe de alt parte. Acceptarea de elite politicieni, factori de decizie, foameni de afaceri si publicul larg, a probelor evidente care indican 0 corelaje strénst intre cele doua procese analizate, a fost anevoioasé datorith aracterului dinamic si complexitifi naturi, Variabilitatea si dinamica Componentelor mediului natural erau recunoscute ca proprietafiesenfiale ale deestora, Se stia cl aceste proprieti sunt un réspuns Ja presiunea exercitaté ‘pe multiple cli, de citre fore exteme cosmice si geologice st de catre fore interne biotice inte care si activitatea populafiilor umane. In acest capitol am considerat c& este necesar si analizm pe scurt procesul de constientizare a presiunii exercitate de c&tre populaile umane supra naturi si prineipalele forme de impact identificate la scaré globali. Sunt de asemenea, prezentate pe scurt principalele inifiative de a gestiona triza, consecinfele lor si nu in ultimul rind, céteva coordonate pe care le Considerdm esenfiale pentru a orienta si eficientiza demersurile de ‘gestionare ale crizei, 1.4.1, Cali gi forme de impact uman Relajile spatio-emporale dintre constructile socio-esonomice 3i - fundatiile lor (ex. raporturile spatiale; schimbirile de mas& si energie) s-au ‘menfinut, cel pufin in aparenfa pani la jumitatea secolului XX, la un nivel ‘care nu a depésitlimitele capacititit de suport si rezilenfa intregit ierarhii ecologice, Dups 1950 s-a conturat, int-un ritm alert, 0 dihotomie intre sistemele socio-economice nationale, regionale si a celui global, pe de 0 parte si ‘componentele capitalului natural, pe de alté parte. Pentru a evalua si proba asemenea fenomene de decuplare si de evolutie divergenti sau de erodare, restrangere si diminuare a rezilienfei fundasilor care trebuinu si sustind si deserveascd (alimenteze cu resurse; s& proceseze deseurile fn fazi solidd, gazoask $i lichid8) construcfile socio-economice, s-au lansat si realizat © gama larga. de programe nafionale si intemajionale de cercetare $i monitoring. Intre acestea, programele coordonate si sponsorizate de cAtre UNESCO gi ICSU au adus contributii majore. Aceste programe s-au concentrat asupra: i) resurselor geologice (IGCP), resurselor de apa (THP) si 32 Criza ecologicd: tentative de gestionare a celor biologice (DIVERSITAS); ii) nevoilor umane, ca in cazul programulu intemnafional privind problemete sau nevoile oamenilor (THDP) Fi managementul transformirilor sociale (MOST); ii sistemului climatic si Sceanului planetar, ca in cazul Programului International Geosferé-Biosferd (GBP) si a Programului Mondial privind Cercetarea Climei (WCRP), si; iv) supra interecfiunii dintre “oameni si naturf” in mod particular, aga cum 2 fost cazul in programmul intemational “Omul si Biosfera” (MAB) (Di Castri, 2000). Derularea acestor programe a generat o gamé larg de date si informasit care au arliat c& in ultimele secole, principalele forje care eu exercitat un impact major asupra naturii au fost cele de origine umana. In acest subcapitol ne adresim intr-o form foarte succinta celor mai active cai prin care 5-1 exercitat presites umand, respectiv subliniem cele mai importante transforma (impact) induse de cltre actvitajile umane, asupra intregii jerarhii de sisteme ecologice. Specialisti in demografie si ecologie umand {mpreund cu structurile de profil ale ONU au argumentat cd in ultimul secol cresterea exponential a efectivului populatiilor umane si respectiv a cerinjelor pentru spatiu, resurse alimentare gi conditii de viati mai bune, au consttuit forfele mottice ale dinamiciisistemelor socio-eeonomice, ‘Cu doua mii de ani in urmé, efectivul speciei umane se consider’ e& mu depigea 500 milioane de indivizi. Intr-un interval de optsprezece secole efectivul s-a dublat, pentra ca dupa alfi 130 ani mumarul s8 se dubleze din nou, ajungind in 1930 la nivelul de dou miliarde de indivizi. Aw fost necesari numai 60 ani pentru ca in 1990 efectivul speciei umane s& ajunga la nivelul de 5,3 miliarde, din care 78% in firile in curs de dezvoltare. La fnceputul anilor 1990 s-a estimat c& rata de crestere a efectivului speciei ‘umane a fost de 97 milioane indivizi per an, in aceste condi s-a estimat c& efectival speciei umane va depisi pragul de sase miliarde in primii ani ai nileniului tei si e& ar putea depisi pragul de nou miliadre in jurul anilor 2030 (McNeelly 1996, Vadineanu 1998). i) Cresterea efectivului populafiilor umane a fost desigur insofta de citre fenomenul de expansiune in spaji a construcilor socio-eearomice (locale, regionale si najionale) si a ponderii sistemelor ecologice transformate si controlate de citre oameni. Dezvoltarea la scari spafialé a sistemelor socio- economice prin conversia extensiva si intensiva a sistemelor ecologice terestre, acvatice continentale si a celor de tranzitie (zonele indundabile, zonele de coast) in agro-ecosisteme sau barine piscicole intensive si respectiv in ecosisteme urbane gi industriale, a constituit gi consttuie unul intre principalii factori de presiune si impact care au determinat si determini eroziunea fundatilor curente sau potenfiale ale acestora i in final 3 A. Vadineanu gt R$. Védinean 1 structurii intregi ierarhii ecologice. Rezultatul a douit secole de extindere in spatiua sistemelor socio-economice const in faptul e8, ponderea multora dintre categorille si tipurile majore de sisteme ecolgice continentale (forestiere, pisuni naturale, acvatice; zone inundabile, lagune, delte, estuare) care funcfionau in regim natural sau seminatwal s-a redus in foarte mare rmisura. In acest sens este suficient si subliniem c& la inceputul secolului Coptsprezece, pidurile ocupau mai mult de 50 % din suprafaja continentelor, iar in a doua jumatate a secolului douazeci ocupau mai pujin de 23 %. In acest interval, padurile au fost transformate in terenuri arable, pBguni si faneje. In acelasi interval, zonele umede (lacuri cu addncime mai mic& de 2,5 metri,baljile permanente si temporare, teremurile cu exces de umiditate, ‘lastinele gi turbariile, zonele inundabile, sistemele lagunare) au fost intr-o ‘mare mésuri transformate in terenuri arabile, plantaii forestiere, porturi, ecosisteme urbane si industriale (Schot 1999, Musters si colab. 1998, Arrow sicolab. 1995, Costanza 1995). Estimarile efectuate au aritat c8 mai mult de 35% din zonele umede naturale au fost inlocuite cu ecosisteme controlate sau create de cdtre oameni in SUA, peste 90% in Noua Zeeland si aproape 100% in multe piri din Europa de Vest (McNeelly 1972, Schot 1999). Aproximativ 80% din zona inundabila a cursului inferior al Dundrii (exceptind delta) a fost de asemenea transformatd, in pericada 1960-1988, jn teren arabil (Vdineanu gi colab. 1998, Cap, 3.1 acest volum). fi) Pentru satifacerea cerinjelor de hrand a unor populafii a c&ror efectiv crestea exponenjial si pentru a alimenta cu materii prime si energie sistemele de producjie si metabolismul sistemelor socio-economice, ‘erescut de asemeneea, aproape exponential, necesarul de resurse naturale, regenerabile si neregenerabile, Supraexploatarea resurselor naturale & devenit astfel unul dintre cei mai activi si severi factori de presiune $i impact asupra componentelor structurii ecologice care intrau in componenta fundafiei sistemelor socio-economic, La sférsitul secolului XX se estima c& mai mult de 40% din producjia primara neti a sistemelor ecologice continentale eta direct sau indirect folosita de cétre populatiile umane (Vitousek gi colab. 1986). Aceastd presiune asupra producdtorilor primari, cei care capteazi si concentrazA in medie 0,25% din energia radiant solars incident, ereste continuu si prin aceasta se limiteazd sever accesul la singura resursi de hrand (energie de calitate superioara) pe care o pot folosi