Drama modern: Iona, de Marin

Sorescu
Tabloul I il plaseaza pe Iona "in gura pestelui", stand total nepasator cu spatele
la acesta si cu fata la imensa intindere de apa, marea, care sugereaza libertate,
aspiratie, iluzie sau chiar o posibila deschidere spre un orizont nelimitat. Iona
este un pescar ghinionist, care, desi isi doreste sa prinda pestele cel mare,
prinde numai "fate". Pentru a nu se demoraliza din cauza neputintei impuse prin
destin, atunci cand vede "ca e lata rau", isi ia cu el un acvariu ca sa pescuiasca
pestii care "au mai fost prinsi o data". Din pricina neputintei, Iona se simte un
ratat, un damnat. Iona incearca, strigandu-se, sa se gaseasca, sa se identifice pe
sine, cugetand asupra relatiei dintre viata care se scurge foarte repede si
moartea vesnica: "- Ce mare bogata avem! - Habar n-aveti cati pesti misuna pe
aici. - Cam cati? - Dumnezeu stie: multi. - O suta? -Mai multi. - Cam cat a numara
toata viata? - Mai multi. - Atunci, cat a numara toata moartea? - Poate, ca
moartea e foarte lunga. -Ce moarte lunga avem!"
Iona este fascinat de apa marii (ce ar putea semnifica viata) "plina de nade, tot
felul de nade frumos colorate", care sugereaza capcanele sau tentatiile vietii,
atragatoare, fermecatoare, dar periculoase pentru existenta umana. Iona isi
asuma aceasta existenta, deoarece "noi, pestii, inotam printre ele (nade), atat de
repede, meat parem galagiosi". Visul oricarui om este sa inghita una, pe cea mai
mare, dar pentru Iona totul ramane la nivel de speranta, pentru ca "ni s-a
terminat apa".
Finalul tabloului I il prezinta pe lona inghitit de un peste urias, cu care incearca sa
se lupte, strigand dupa ajutor: "Eh, de-ar fi macar ecoul!", sugerand pornirea
personajului intr-o aventura a cunoasterii, intr-o calatorie initiatica de regasire a
sinelui.
Tabloul II il gaseste in "interiorul Pestelui I", in intuneric, ca semnificatie a
neputintei de comunicare, ceea ce il determina pe Iona sa constate ca "incepe sa
fie tarziu in mine". Iona vorbeste mult, logosul fiind expresia supravietuirii, "si-am
lasat vorba in amintirea mea" ca "universul intreg sa fie dat lumii de pomana".
Monologul dialogat continua cu puternice accente filozofice, exprimand cele mai
variate idei existentiale care pun stapanire pe gandurile eroului : "de ce trebuie
sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii", ori cugetari cu nuanta sententioasa
"de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?". Iona
doreste sa se simta liber, "fac ce vreau, vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac.
Sa-mi tin gura. Nu mi-e frica".
Eroul isi aminteste povestea biblica a chitului, dar aceasta nu-l intereseaza decat
in masura in care ar fi ancorata in real, pentru ca nu cunoaste solutia iesirii din
situatia limita in care se afla, reprezentata de "vesnica mistuire" a pantecelui de
peste. Iona gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si comenteaza lipsa de
vigilenta a chitului, considerand ca "ar trebui sa se puna un gratar la intrarea in
orice suflet". De aici reiese ideea ca Iona este constient de faptul ca omul trebuie

sa procedeze la o selectie lucida a intamplarilor, evenimentelor sau faptelor

importante care se petrec in viata sa. Cu o intelegere superioara data de
experienta de viata, eroul exprima un santaj sentimental: "daca ma sinucid?".
Pentru imprudenta chitului, care e tanar, "fara experienta", cutitul sugereaza o
varianta, o cale de iesire din aceasta situatie limita si anormala: "sunt primul
pescar pescuit de el".

In finalul tabloului, Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca "o banca
de lemn in mijlocul marii", pe care sa se odihneasca "pescarusii mai lasi" si
vantul. "Constructia grandioasa", singurul lucru bun pe care l-ar fi facut in viata
lui, ar fi "aceasta banca de lemn" avand "de jur imprejur marea", comparabila cu
"un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului".
In tabloul III, Iona se afla in "interiorul Pestelui II", care inghitise, la randul sau,
Pestele I si in care exista o "mica moara de vant", care poate sa se invarteasca
sau nu, simbol al zadarniciei, al donquijotismului. Ideile asupra carora mediteaza
Iona in acest tablou se refera la viata, la conditia omului in lume, la ciclicitatea
existentiala a vietii cu moartea: "daca intr-adevar sunt mort si-acum se pune
problema sa vin iar pe lume?". Oamenii sunt coplesiti de problemele vietii si-si
uita "fratii", pierd din vedere faptul ca sunt semeni si sunt supusi aceleiasi
conditii de muritori, "neglijezi azi, neglijezi maine, ajungi sa nu-ti mai vezi
fratele", pierzand astfel din vedere sentimente profunde, relatiile firesti cu cei
apropiati etc.
Apar doi figuranti care "nu scot niciun cuvant", Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu
cate o barna in spate, pe care o cara fara oprire, surzi si muti (cu trimitere la
mitul Sisif), simbolizand oamenii ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu
se framanta pentru gasirea de motivatii, fiind coplesiti de rutina. Dornic de
comunicare, Iona vorbeste cu ei, vrand sa le inteleaga aceasta conditie umila
asumata ca o obligatie, "ati facut vreo intelegere cat trebuie sa ramaneti
mancati?". Viata aici, inauntru, in spatiul restrictiv impus, este plina de
"umezeala", nu este una sanatoasa spiritual, benefica si atunci se intreaba Iona
de ce trebuie sa duca oamenii un astfel de trai, "de ce-i mai mananca (chitul),
daca n-are conditii?". Iona devine increzator : "o scot eu la cap intr-un fel si cu
asta, nicio grija", apoi scapa cutitul si se inchipuie o mare si puternica unghie,
"ca de la piciorul lui Dumnezeu", cu care incepe sa spintece burtile pestilor,
despartind "interiorul pestelui doi de interiorul pestelui trei", cu intentia de a iesi
la lumina.
Iona ramane singur cu propria constiinta, gandind ("stateam ganduri intregi") si
actionand solitar in lumea inconjuratoare. Apar in acest tablou motive noi, cu o
simbolistica bogata: gemenii, prezenta ochilor care privesc si cu care
dialogheaza interiorizat.
Iona adreseaza o scrisoare mamei sale, pentru ca "in viata lumii" exista "o clipa
cand toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii. Fiica la mama, mama
la mama, bunica la mama ... pana se ajunge la o singura mama, una imensa...".
Desi i "s-a intamplat o mare nenorocire", Iona iubeste viata cu jovialitate si
tristete, ideea repetabilitatii existentiale a omului fiind sugerata prin rugamintea
adresata mamei: "Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu", deoarece
"ne scapa mereu ceva in viata", totdeauna esentialul. Replicile se succed cu

vioiciune si amaraciune in acelasi timp, cu tonuri grave sau ironice. Astfel,

primind multe scrisori, Iona remarca faptul ca "scriu nenorocitii, scriu", cu
speranta desarta a naufragiatului, care nadajduieste a fi salvat de cineva: "Cat e
pamantul de mare, sa treaca scrisoarea din mana in mana, toti or sa-ti dea
dreptate, dar sa intre in mare dupa tine - niciunul".
Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizand
nenascutii pe care chitul si-i asumase si care-1 inspaimanta pe Iona: "Cei
nenascuti, pe care-i purtain pantece [...] si acum cresc de spaima. [...] Vin spre
mine cu gurile ...scoase din teaca. Ma mananca!".
Tabloul IV il prezinta pe Iona in gura "ultimului peste spintecat", vazandu-se la
inceput numai "barba lui lunga si ascutita [...] care falfaie afara". Eroul respira
acum alt aer, "aer de-al nostru - dens", nu mai vede marea, ci nisipul ca pe
"nasturii valurilor", dar nu este fericit, pentru ca "fericirea nu vine niciodata
atunci cand trebuie". Singur in pustietatea imensa, dar dornic de comunicare si
de a se face auzit, Iona isi striga semenii: "Hei, oameni buni!". Apar cei doi
pescari care au in spinare barnele si Iona se intreaba de ce intalneste mereu
"aceeasi oameni", sugerand limita omenirii captive in lumea ingustata "pana intratata?". Orizontul lui Iona se reduce la o burta de peste, dupa care se zareste "alt
orizont", care este "o burta de peste urias", apoi "un sir nesfarsit de burti. Ca
niste geamuri puse unul langa altul", ilustrand similitudinea perpectivelor
limitate ale oamenilor presati de imprejurarile vietii.
Meditand asupra relatiei dintre om si divinitate, Iona nu are nicio speranta de
inaltare spirituala, "desi noi, oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere",
dupa care fiecare se va duce acasa ca "sa murim bine, omeneste", insa "invierea
se amana". Drama umana este aceea a vietii apasatoare, sufocante, restrictive,
din care nimeni nu poate evada in libertatea intelectuala si etica: "Problema e
daca mai reusesti sa iesi din ceva, o data ce te-ai nascut. Doamne, cati pesti unul
intr-altul!". Toti oamenii sunt supusi aceluiasi destin de muritori neputinciosi,
toate "lucrurile sunt pesti. Traim si noi cum putem inauntru". In naivitatea lui,
Iona voise sa-si depaseasca umila conditie, aspirase spre o existenta superioara,
desi ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat "ca toata lumea", iar nu sa "tot
mergi inainte, sa te ratacesti inainte". Iona incearca sa-si prezica "trecutul",
amintirile sunt departe, incetoesate sugerand parintii, casa copilarii, scoala,
povestile si incearca sa-si identifice propria viata, pe care o vede "frumoasa si
minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care -am trait-o eu?".
Dupa aceasta rememorare a reperelor universului copilariei, Iona isi aminteste si
numele -"Eu sunt Iona"- simbolizand momentul de iluminare spiritual implinita ca
o consecinta a calatoriei initiatice. Ca urmare, constata ca viata de pana acum a
gresit drumul, "totul e invers", dar nu renunta, "plec din nou".
Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti cu
un gest rutinat, dupa ce taiase un sir nesfarsit de burti ale pestilor care se
inghitisera unii pe altii si care ar semnifica evadare din propria carcera,
eliberarea din propriul destin, din propria captivitate. Drama se termina cu o
replica ce sugereaza increderea pe care i-o da regasirea sinelui, pentru ca "e
greu sa fii singur", simbolizand un nou inceput: "Razbim noi cumva la lumina".
Acest ultim gest al lui Iona, de a-si spinteca propria burta, poate fi un gest reflex

sau o sinucidere, o parasire voita a lumii inconjuratoare si o retragere in sine

insusi, aceasta fiind unica salvare pe care o gaseste.

Argumentare

Semnificaia titlului

Rezumat pe tablouri

Iona - Caracterizare

Tema

Elementele de compoziie

Dram modern

IONA
de Marin Sorescu
- oper dramatic postbelic (teatru), parabol dramatic (teatru alegoric) -

Opera literar Iona de Marin Sorescu a aprut n perioada postbelic (1968), este piesa de
debut a autorului i face parte din trilogia dramatic Setea muntelui de sare.

Iona este o dram neomodernist, adic o specie a genului dramatic, n versuri sau n proz,
care nfieaz viaa real printr-un conflict complex i puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu ntmplri i situaii tragice, n care eroii au un destin nefericit.
Subintitulat tragedie n patru tablouri, piesa iese din clasificrile clasice, fiind o parabol
dramatic a cutrii spirituale a individului, alctuit sub forma unui monolog dialogat, care
cultiv alegoria i metafora.
Tema piesei este singurtatea, nelinitile i frmntrile omului confruntat cu propriul destin.
Textul este inspirat din mitul biblic al omului nghiit de pete, cruia Marin Sorescu i d o alt
semnificaie.
Subiectul fabulei biblice se ntlnete n piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext literar. Eroul
lui Sorescu se afl nc de la nceput n gura petelui, neavnd posibilitatea eliberrii, chiar dac
el nu a svrit niciun pct. De altfel, parabola dramatic ncifreaz un sens ascuns, ce conduce
spre condiia tragic a omului modern, marcat de nelinite, de spaim, urmrit de o vin pe care "
nu i-o cunoate i nu o va afla niciodat.
Structura textului dramatic
Piesa este alctuit din patru tablouri: primul i ultimul se desfoar afar, n exterior, iar n
tablourile doi i trei, aciunea are loc n burta petelui. Rolul indicaiilor scenice (didascaliilor)
este de a ajuta la clarificarea semnificaiilor simbolice i de a oferi un sprijin pentru nelegerea
problematicii textului.
Construcia i compoziia subiectului dramatic
n Tabloul I, aciunea se petrece afar, Iona fiind un pescar ghinionist care i dorete s prind
petele cel mare s i se ntmple ceva spectaculos, s fie norocos, fericit, fiind stul de fele
prinse pn atunci stul de evenimentele banale, de ntmplrile mrunte ale vieii.
Pentru a-i amgi neputina, dar i pentru a-i simula succesul profesional, Iona poart mereu cu
sine un acvariu din care s poat pescui oricnd cu succes, peti care au mai fost prini odat,
ceea ce semnific amgirea omului lipsit de satisfacii cu mici reuite.
Finalul primului tablou l prezint pe Iona nghiit de un pete uria i ncercnd zadarnic s scape.
n Tabloul al II-lea, aciunea se petrece n interiorul Petelui I. Iona vorbete mult, logosul fiind
expresia instinctului de supravieuire. Monologul dialogat continu cu puternice accente filozofice,
exprimnd cele mai variate idei existeniale, taina morii, ori cugetri cu nuan sentenioas.
Iona gsete un cuit cu care se joac, semn al libertii de aciune, care i d sperana c poate
scpa, iei din aceast situaie. El ncearc, n acelai timp, un antaj sentimental, adresndu-se
petelui: Dac m sinucid?.
n finalul tabloului, Iona devine vistor i se simte ispitit s construiasc o banc de lemn n
mijlocul mrii, pe care s se odihneasc pescruii mai lai" i vntul, un lca de stat cu capul
n mini n mijlocul sufletului.

Tabloul al III-lea se desfoar n interiorul Petelui II, care a nghiit, la rndul su, Petele I.
Eroul are acum alturi de el o mic moar de vnt, simbol al zdrniciei i al donquijotismului.
Apar doi pescari, surdo-mui, care nu scot niciun cuvnt. Fiecare car n spate cte o brn,
simboliznd oamenii resemnai, care-i duc povara destinului fr s-i pun ntrebri i fr s
caute motivaii. Chiar i alturi de ei, Iona rmne singur cu propria contiin.
n acest tablou mai apar elemente cu semnificaie simbolic, cum ar fi infinitatea de ochi care-1
privesc pe erou, simboliznd fiinele nc nenscute, oameni captivi ai propriei condiii de a fi
nscut.
Tabloul al IV-lea l prezint pe Iona n gura ultimului pete spintecat, respirnd acum alt aer.
Dornic de comunicare n pustietatea imens, i strig semenii: Hei, oameni buni!. Apar cei doi
pescari care au n spinare brnele, iar Iona se ntreab de ce ntlnete mereu aceeai oameni,
sugernd limita omenirii captive n lumea ngustat. Meditnd asupra relaiei dintre om i
Divinitate, Iona nu are nicio speran de nlare, dorind doar un sfat de supravieuire. Drama
uman este aceea a vieii apstoare, sufocante, din care nimeni nu poate evada n libertate.
i deodat se regsete: Eu sunt Iona!. Constat c viaa de pn acum a fost pe drumul greit,
dar nu renun: plec din nou. Soluia de ieire pe care o gsete Iona este aceea a spintecrii
propriei buri, care semnific evadarea din propria carcer, din propriul destin, din propria
captivitate. Mitul labirintului i metafora luminii din final (Rzbim noi cumva la lumin) susin
semnificaia simbolic a piesei.
Mijloacele de caracterizare ale eroului, Iona, sunt specifice personajului dramatic (limbajul,
gesturile, aciunile simbolice, indicaiile autorului), dar modul de expunere este exclusiv
monologul.
Iona, personajul principal, este un pescar pasionat ce ntruchipeaz omul obinuit care nzuiete
spre libertate, aspiraie i iluzie, idealuri simbolizate de marea care-l fascineaz.
El ncearc s-i controleze destinul i s-l refac. Gestul sinuciderii i simbolul luminii din final
sunt o ncercare de mpcare a omului singur cu omenirea ntreag, o salvare prin cunoaterea de
sine.
Concluzie.
Iona de Marin Sorescu este o dram neomodernist, o parabol dramatic prin renunarea la
distincia dintre specii, valorificarea mitului biblic, lipsa conflictului i a intrigii i plasarea aciunii n
planul parabolei, aducnd o nnoire radical n teatrul romnesc.