PARTENERIATUL PUBLIC-PRIVAT

Conceptul de parteneriat public-privat a fost utilizat mai intai in Marea Britanie si SUA,
iar in anii `80 a fost introdus si in Germania in abordarile de planificare a dezvoltarii urbane.
Problemele majore de interes comunitar pot fi abordate eficient in cadrul creat de parteneriatul
public-privat (PPP).
Dezvoltarea parteneriatelor de tip public-privat este un fenomen mondial si priveste nu
numai tarile dezvoltate, in special tarile europene, ci si celelalte tari, aceste contracte de
parteneriat fiind si niste instrumente pe care Banca Mondiala cauta sa le promoveze in tarile
in curs de dezvoltare, pentru a le crea conditii de crestere intr-o maniera fructuoasa.
Domeniile de aplicare a parteneriatului public-privat sunt multiple:
dezvoltarea urbana
dezvoltarea infrastructurii de sustinere a afacerilor (centre de afaceri, centre pentru
congrese, conferinte si simpozioane, complexe expozitionale);
promovarea turismului;
protectia mediului;
dezvoltarea infrastructurii;
marketingul localitatilor; incurajarea inovarii si transferului de tehnologie;
dezvoltarea asigurarilor in cazul producerii unor riscuri fundamentale;
Autoritatile publice dispun de resurse materiale, financiare si umane insuficiente pentru
indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor care le revin. Parteneriatul public-privat antreneaza
entitatile private in cooperarea cu autoritatile publice, fiind un intrument de lucru pentru
promovarea dezvoltarii economice si obtinerea de avantaje pentru ambele parti.
In prezent traim intr-o societate a riscului, care ne face sa fim mereu in garda in
eventualitatea producerii oricarui tip de risc care ne afecteaza individual sau la nivelul intregii
societati. Aceasta senzatie este alimentata de faptul ca tehnologiile, mai vechi sau mai noi,
sunt resimtite ca fiind din ce in ce mai periculoase, avand consecinte din ce in ce mai grave
asupra omenirii. In plus, omul a reusit prin actiunile sale necontrolate sa provoace aparitia
unor riscuri care pana in prezent nu erau evidente.
In primul rand, accidentele care au loc in marile complexe industriale produc pagube
mai grave decat in trecut, iar agentii economici responsabili de producerea lor nu au forta
financiara de a acoperii intreaga dauna. Astfel intra in joc intreaga comunitate careia ii revine
sarcina de a incerca sa rezolve prejudiciul. Ca urmare, aceste riscuri sunt gestionate prin
intermediul statului care prin fiscalitate le repartizeaza asupra cetatenilor.
Un alt factor este progresul din domeniul metodelor si tehnicilor de analiza ale
diferitelor fenomene. Astfel au iesit in evidenta riscuri care existau si in trecut, dar care nu
erau cunoscute cum ar fi: folosirea azbestului in constructii si in alte domenii, contaminarea
industriala a apelor sau perturbarile in stratul de ozon al planetei. Datorita accentuarii acestor
riscuri s-au inasprit si normele existente deja cu scopul de prevenire sau au aparut altele noi
cum ar fi: normele antipoluare, interzicerea folosirii azbestului sau a unor produse chimice ce
distrug stratul de ozon. Incalcarea acestor prevederi legale duce la sanctionarea celor care se
fac raspunzatori.
In plus, accidentele grave din reteaua de transporturi (rutiere, feroviare, aeriene) au dus
la aparitia unor acte normative ce reglementeaza securitatea infrastructurilor si mijloacelor de
transport. Se constata deci ca in ultimele decenii, statul a luat asupra sa sarcini care in mod
traditional apartineau societatilor private. Aceasta interventie a statului are atat efecte
benefice, cat si negative. Pe de o parte, statul a luat in gestiunea sa riscuri traditionalantreprenoriale sau riscuri de sanatate si de viata eliberand astfel indivizii sau persoanele

juridice. Este vorba in principal de riscurile majore, in cazul carora repararea lor ar depasii cu
mult pagubele la nivel microeconomic. Pe de alta parte, atunci cand se produc accidente sau
alte evenimente grave generatoare de pagube, la agentii economici se constata ca invoca
tocmai reglementarile legale si isi sustin lipsa de raspundere.
In prezent, schimbarile esentiale aduse de siocietatea riscului au determinat o
remodelare a conceptiei traditionale. Intrepatrunderea intre public si privat in acoperirea
consecintelor unor riscuri are loc in ambele sensuri.
1. Necesitatea interventiei statului in sectorul privat
Pe de o parte apare nevoia unei participari sporite a statului in domeniul acoperirii unor
riscuri din sfera de preocupare a asigurarilor private datorita diversificarii si amplificarii
consecintelor unor riscuri: inundatii, uragane, poluare, accidente industriale, cutremure
de pamant, incendii etc. Acestea pot duce la pierderi de milioane de dolari si la decese. De
exemplu, in anul 2005, anotimpul furtunilor tropicale si a uraganelor a cauzat pierderi
materiale si umane de peste 40 miliarde de dolari, culminand cu uraganul Katrina, care a
depasit chiar si cumplitul Andrew, ce a cauzat in 1992 pierderi asigurate de 15,5 miliarde
dolari, situandu-se pe locul I in topul catastrofelor naturale din SUA. Istoria uraganelor din
SUA a continuat in 1998 cu uraganul George (2,8 miliarde dolari) si in 1999 cu uraganul
Floyd (2 miliarde dolari). Alte exemple de dezastre naturale includ: in Japonia, in 1991, un alt
taifun Mireille care a produs pagube asigurate de 7 miliarde dolari si apoi in 1999, un alt
taifun Bart cu pagube asigurate de 4,1 miliarde dolari. Si anul 2000 a fost anul unor
dezastre naturale: in Japonia, inundatii si aluncari de teren (990 milioane dolari), in Europa de
apus, inundatii dupa furtuna Oratia (747 milioane dolari), in SUA, furtuni de zapada (1,07
miliarde dolari in 3 luni de zile). Pentru asemenea riscuri inclusiv din sfera protectiei
mediului, a securitatii alimentelor, a raspunderii civile profesionale legislatorii nationali si
oraganismele Uniunii Europene sunt preocupati de introducerea sau perfectionarea
parteneriatului public-privat in acoperirea lor deoarece sectorul privat nu poate asigura orice
risc in totalitate, intr-un anume moment dat si este necesara coparticiparea protectiei publice.
In contextul in care schimbarile climatice au deja un impact semnificativ asupra unor
regiuni ale lumii, devenind una dintre preocuparile majore ale omenirii, Banca Mondiala
initiaza lansarea unei platforme privind emisiunea de obligatiuni de catastrofa. Scopul acestui
demers vizeaza accesul statelor si autoritatilor publice din intreaga lume, la preturi accesibile,
la pietele de capital, pentru a se asigura impotriva riscurilor naturale catastrofice, de tipul
cutremurelor, uraganelor si inundatiilor. Denumit "MultiCat", acest program vine, cu
precadere, in sprijinul tarilor in curs de dezvoltare, foarte putin asigurate sau acoperite pentru
aceste tipuri de catastrofe naturale si, in acelasi timp, cel mai puternic afectate de astfel de
fenomene si dispunand de cele mai reduse resurse financiare. Mexicul a testat deja acest
program, reusind pentru prima data o acoperire impotriva riscului de cutremur si de uragan, in
valoare
de
90
milioane
de
dolari.
De altfel, de ani de zile, Banca Mondiala a avut numeroase initiative si contributii in
scopul sprijinirii celor mai expuse tari la riscuri, una dintre acestea fiind crearea Global
Facility for Disaster Reduction and Recovery - Facilitatea Globala pentru Reducerea
Dezastrelor si de Recuperare (GFDRR). Lansat in septembrie 2006 si constituit in colaborare
cu Organizatia Natiunilor Unite si principalii donatori, Banca Mondiala detinand un rol
central in aceasta intreprindere, GFDRR ofera sprijin tehnic si financiar tarilor cu risc de
dezastre, astfel incat acestea sa devina mai putin vulnerabile si sa se adapteze la schimbarile
climatice. GFDRR lucreaza in stransa colaborare cu agentiile ONU, guvernele-client,
birourile regionale ale Bancii Mondiale, precum si cu alti parteneri.

Un alt risc fundamental este riscul de terorism. Multe tari se confrunta in ultima vreme
cu o crestere semnificativa a terorismului care cauzeaza daune proprietarilor si pierderi de
vieti omenesti. Cel mai important atac din istoria omenirii ramane cel din septembrie 2001,
cand 4 avioane comerciale au fost folosite pentru a distruge cele doua turnuri ale complexului
World Trade Center, pentru a afecta serios cladirea Pentagonului si pentru a cauza moartea a
peste 5000 de oameni. Pierderile asigurate s-au situat la nivelul a 120 miliarde de dolari, iar
efectele s-au propagat in intreaga industrie a asigurarilor. Si alte tari se confrunta cu acest tip
de risc: in anul 1998, in Irlanda de Nord si Marea Britanie, o masina bomba a cauzat moartea
a peste 300 de oameni, in 1999 si 2003, in Rusia, atacuri ale teroristilor ceceni au dus la
pierderi de vieti omenesti, in 2002 in Yemen, o barca de viteza cu bombe la bord a atacat un
petrolier si a cauzat piederi de 85 milioane de dolari.
In ce priveste riscurile catastrofice si cel de terorism, o prima forma de parteneriat este
crearea, cu sprijinul statului, a unor pool-uri de reasigurare pentru acoperirea acestor riscuri,
ca Pool Re in Marea Britanie. Aceasta societate, infiintata inca din anii '90 ca reactie la
amenintarea IRA (Armata Republicana Irlandeza) ofera asiguratorilor primari acoperire la
preturi acceptabile, cu sprijinul guvernului de la Londra. "Nu este o solutie perfecta, dar
functioneaza acceptabil", este de parere Patrick SNOWBALL, membru in Comitetul Executiv
al Asociatiei Britanice a Asiguratorilor (ABI).1 Germania a rezolvat problema acoperirii
riscului de terorism prin infiintarea unui carrier specializat - Extremus, similar cu Pool Re,
care acopera in acest moment circa 1.000 de riscuri in valoare totala de 250 milioane Euro.
Astfel de societati exista si in Spania (Consorcio), Franta (Gareat), TCIP (Turkish
Catastrophe Insurance Pool) in Turcia, Sasria in Africa de Sud. Incepand cu 1 mai 2008 si in
Belgia majoritatea contractelor de asigurare incheiate vor include, in mod obligatoriu, o
clauza care prevede despagubirea in caz de atacuri teroriste. Aceasta este rezultatul
implementarii prevederilor legii federale, adoptata in aprilie 2007, care se refera la opt clase
de asigurari, incluzand asigurarile de viata, sanatate si auto. Scopul principal este dispersia
riscurilor respective intre stat si companiile de asigurari, asemanator cu pool-ul de asigurare
din Olanda. Cheltuielile pentru aceasta acoperire suplimentara prevazuta in polite nu vor
cadea in sarcina cetatenilor, statul asumandu-si responsabilitatea prin incheierea de contracte
corespunzatoare cu societatile de profil. In acest sens, guvernul de la Bruxelles deja a alocat 1
milion
de
euro
pentru
plati
compensatorii.
De asemenea, se prevede infiintarea unei entitati legale a asiguratorilor care va
administra participarea acestora in cadrul proiectului lansat de autoritati. Astfel, in cazul unor
cereri de despagubiri ca rezultat al actiunilor clasificate ca "terorism", limita raspunderii va fi
de 1 miliard de euro, impartita dupa cum urmeaza: pana la 300 milioane de euro - cade in
sarcina asiguratorilor, proportional cu cota de piata detinuta, de la 301 la 700 milioane de euro
revine companiilor de reasigurari, iar ceea ce depaseste 700 miloane de euro va fi suportata de
stat.
Ca urmare a atacului terorist din 11 spetembrie 2001, in SUA a fost legiferat Terrorism
Risk Insurance Act (TRIA) prin care statul a acoperit pierderile materiale, de venituri etc. pe
care asiguratorii nu le-au putut indemniza si a acordat si o serie de alte compensatii victimelor
atentatului. Termenul de expirare al acestui acord a fost initial stabilit la sfarsitul anului 2005,
insa apoi a fost prelungit cu cel putin 2 ani. Potrivit noilor termene si conditii, vor beneficia
de sprijin guvernamental numai proiectele a caror finantare depaseste 50 milioane dolari,
initial aceasta limita fiind stabilita la 5 milioane dolari. De asemenea, anumite clase de
asigurari, precum asigurarile de viata de grup nu se vor mai afla sub incidenta noului acord,
realizandu-se astfel transferul riscului, intr-o mai mare masura, catre sectorul privat.
In Europa, interventia statului se concretizeaza si in obligarea asiguratorilor sa acopere
daunele datorate catastrofelor naturale, ca extensie a contractelor de baza, la tarife uniforme.
1

www.1asig.ro

Astfel, conform unui studiu efectuat pe 18 tari, in cinci dintre acestea (Spania, Franta,
Norvegia, Elvetia si Turcia), statul este puternic implicat in acest domeniu, in timp ce in
celalalte tari analizate, sistemul de acoperire revine in intregime asiguratorilor privati.
2. Necesitatea interventiei sectorului privat in sustinerea sectorului public
In celalalt sens se constata nevoia interventiei si cresterii participarii sectorului privat al
asigurarilor de persoane, practicate de societatile de asigurare, in sustinerea asigurarilor
publice asigurarile sociale de stat traditionale. Cresterea duratei medii de viata, rata scazuta
a nasterilor combinata cu scaderea ponderii populatiei active in total, pe fondul cresterii unor
cheltuieli sociale, cum sunt cele cu pensiile sau cu ocrotirea sanatatii, face din ce in ce mai
dificila obtinerea unor avantaje de securitate sociala prin sistemul traditional public de
asigurari sociale. Acest proces este intalnit in toate tarile de pe glob, inclusiv in Romania.
Numai in tarile Uniunii Europene se constata ca populatia asa-numita dependenta, in varsta de
peste 65 de ani a atins 16,3% din total in 2003, in timp ce proportia populatiei active (15-65
de ani) a scazut de la 24% la 16,6% intre 1975 si 2003.
In plus, se constata si tendinta de scadere a nivelului fertilitatii feminine. Acesta a suferit
o scadere rapida la sfarsitul anilor `60, ce a continuat si pe parcursul anilor `70/`80. Din acea
perioada, numarul mediu de copii nascuti de o femeie in decursul vietii fertile a ramas
aproape constant de mai putin de 2 copii/femeie. In Romania, acest indicator a suferit o
scadere puternica imediat dupa revolutie: de la 2,2 copii/femeie in 1989 la 1,3 in 1995,
valoare la care se mentine aproape constant. Concomitent, are loc cresterea accentuata a
cheltuielilor de sanatate, in contextul aparitiei unor tehnici medicale si tratamente costisitoare.
In tarile Uniunii Europene, cheltuielile cu ocrotirea sanatatii pe cap de locuitor au crescut de
la 1382 in 1992, la 1750 in 2000, respectiv la 2008 in anul 2002. Pe fondul acestor
evolutii, creste interesul societatii pentru incurajarea asiguratorilor de a interveni in activitati
in care, in mod traditional, opera sectorul public. Aceasta implica dezvoltarea asigurarilor
private in mod direct, sau prin administrarea unor fonduri private de pensii ca un
complement sau ca o alternativa la securitatea sociala publica, in domenii ca pensiile,
ocrotirea sanatatii sau asigurarile sociale.
In cele ce urmeaza voi prezenta in detaliu parteneriatul public-privat din domeniul
pensiilor.

SISTEMUL DE PENSII DIN ROMANIA

Procesele socio-demografice si economice care caracterizeaza ultima perioada
(imbatranirea populatiei, reducerea populatiei active, probleme macroeconomice in principal
ale tarilor in tranzitie, etc.) si care se vor accentua in deceniile urmatoare transforma problema
protectiei sociale a persoanelor varstnice si in special problema administrarii mai eficiente a
sistemelor de pensii intr-o provocare fundamentala atat pentru tarile dezvoltate cat si pentru
cele aflate in tranzitie.
Dupa 1989, tarile Europei centrale si de est s-au confruntat cu un dezechilibru in
crestere intre resursele disponibile si cele necesare pentru asigurarea pensiilor. Acest
dezechilibru a avut ca principale cauze:

 scaderea activitatii economice si cresterea somajului, ce au dus la reducerea numarului

de contribuabili;
cresterea ratei de dependenta prin amplificarea numarului de pensionari ca urmare a
pensionarii anticipate realizate in primii ani dupa 1990 (in vederea limitarii partiale a
cresterii somajului;
ineficienta partiala a sistemelor de colectare a contributiilor, cresterea evaziunii fiscale
si a sectorului informal al economiei;
cresterea inflatiei ce a avut ca efect erodarea beneficiilor de pensii;
Reformarea sistemului de pensii din romania a devenit astfel o necesitate dupa 1990 si
pentru aceasta au fost luate doua tipuri de masuri menite sa redreseze problemele aparute:
masuri pe termen scurt, de urgenta, care nu au rezolvat insa decat partial unele
probleme: ajustarea beneficiilor prin indexare repetata, ca raspuns la deteriorarea lor
de catre inflatie;
o reforma propusa a fi pe termen lung si care s-a materializat pe de o parte, in
separarea fondurilor de pensii si a administrarii lor de catre bugetul si administratia
centrala a statului, iar pe de alta parte, in modificari realizate prin noua lege din 2000:
prelungirea perioadei de cotizare si inasprirea conditiilor pentru pensionare
anticipata;
Ca urmare a politicilor ineficiente luate dupa 1989, sistemul de pensii din Romania s-a
confruntat cu probleme extrem de grave in perioada de tranzitie:
1. Inechitatea calcularii pensiei pentru persoane pensionate in perioade diferite;
2. amanarea reformei sistemului si instabilitatea legislatiei in domeniu;
3. scaderea numarului de contribuabili de la peste 8 mil. In 1990 la aproximativ
4,5 mil. in prezent, ceea ce a cauzat o criza importanta a finantarii fondurilot
de pensii;
4. cresterea alarmanta a numarului de pensionari: de la 3.5 mil in 1990 la 6,11
mil in ianuarie 2004;
5. rata de colectare mica (neplata contributiei de catre unii angajatori, in special
din sectorul public);
6. nedeclararea veniturilor reale;
7. rata redusa de acoperire cu asigurari de pensii a populatiei active;
8. amanarea introducerii solutiilor complementare celor parametrice
(introducerea Pilonilor 2 si 3, a pensiilor administrative private);
Primele incercari de redresare a sistemului de pensii din Romania s-au concretizat prin
cresterea varstei limita de pensionare (Legea nr. 19/2000) si eleborarea pachetelor de legi
pentru pilonul II (fondurile de pensii administrate privat) si pilonul III (pensiile ocupationale,
redenumite ulterior facultative).
Primul pilon este sistemul public de pensii care are in vedere dictonul ``platesti pe
masura ce esti platit`` (pay-as-you-go), poate fi impus prin lege sau poate fi de tipul beneficiu
definit. Acesta este potrivit pentru a preveni saracia varstnicilor si pentru a atinge obiective
distributive. Mai mult, meritele lui constau in distribuirea mai corecta intre generatii a inflatiei
si a riscurilor provocate de catastrofe (razboaie, recesiuni). Acest sistem este insa vulnerabil
in fata somajului si imbatranirii populatiei. Daca in 1989 rata de inlocuire era de 60 % dupa
1990 s-a ajuns la concluzia k statul nu poate mentine aceasta cota care a scazut.
Pe fondul reducerii numarului de cotizatii la bugetul asigurarilor sociale, a devenit clar
ca actualul sistem de pensii de stat nu va mai putea face fata platilor in urmatorii ani si va
intra in colaps. Astfel s-a constituit pilonul II care cuprinde pensiile private care vin in
completarea pensiei platite de stat si in sprijinul viitorilor pensionari. Are caracter obligatoriu,

este bazat pe capitalizare, iar cadrul juridic este asigurat de Legea 411/2004, care a fost
modificata si completata de Legea 23/2007. Astfel in mod obligatoriu angajatii cu varsta de
pana in 35 de ani, care contribuie la sistemul public de pensii (Legea nr.19/2000 privind
sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile
ulterioare) trebuie sa adere la un fond de pensii administrat privat. Astfel se asigura tranferul
lunar al unei parti din contributia la asigurarile sociale (CAS), catre un fond de pensii
administrat privat. Pentru inceput, cuantumul contributiei va fi de 2% din salariul brut al
contribuabilului. Valoarea aceasta va creste cu 0,5 puncte procentuale in fiecare an, pana cand
va atinge valoarea de 6%.
Ficare participant nu va avea obligatii financiare suplimentare, insa la pensie va putea
beneficia de venituri mai mari, care se vor adauga la pensia primita de la stat.
In sistemul de pensii administrat privat, statul nu contribuie direct cu sume banesti, ci se
implica prin: reglementarea sistemului si acordarea de deductibilitati fiscale in anumite limite
prestabilite.
Datorita faptului ca procentul cu care se contribuie la pensiile administrate privat este
foarte mic, sistemul nu va colecta o pensie care sa raspunda necesitatii principale de a ajuta
cetatenii sa realizeze o alocare echilibrata a resurselor financiare si care sa le asigure
consumul si nevoile pe intreaga durata a vietii. Legea din Romania transfera cele mai mici
procente, comparativ cu alte tari din Europa Centrala, cum ar fi: Polonia (7,3%), Ungaria
(7%), Slovacia (9%).
Problema deosebit de grava cu care se confrunta pilonul II este aceea a sistemului de
colectare a contributiilor. Astfel, la nivelul celor doi colectori Agentia Nationala de
Administrare Fiscala (ANAF) si Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale
(CNPAS), nu exista un sistem IT care sa poata defalca contributiile pe fiecare individ.
Conditii: o persoana nu poate fi participant, in acelasi timp, la mai multe fonduri de
pensii administrate privat si poate avea un singur cont la fondul de pensii al carui participant
este. Ea devine participant prin semnarea unui act de aderare individual, din proprie initiativa
sau in urma repartizarii sale de catre institutia de evidenta. La semnarea actului de aderare
participantii sunt informati asupra conditiilor schemei de pensii private, mai ales in ceea ce
priveste: drepturile si obligatiile partilor implicate in schema de pensii private, riscurile
financiare, tehnice si de alta natura, precum si despre natura si distributia acestor riscuri. Este
interzisa delegarea sau reprezentarea pentru semnare a actului de aderare.
Optional pot deveni participanti la pensiile private si persoanele pana in 45 de ani, altele
decat cele din categoria `obligatoriu`, dar care contribuie la sistemul de asigurari sociale.
In prezent, in Romania, 16 companii de rating A+ au fost aprobate de stat sa gestioneze
aceste fonduri. Companiile cu rating A+ sunt cele cu riscuri financiare cat mai reduse.
Activitatea acestor companii este supravegheata de Comisia de Supraveghere a Sistemului de
Pensii Private (CSSPP), autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, aflata
sub controlul Parlamentului care isi exercita autoritatea pe intregul teritoriu al Romaniei;
functioneaza in conformitate cu prevederile legii si este desemnata pentru controlul si
reglementarea domeniului.
Nivelul mic al pensiilor de stat, imbatrinirea populatiei, scaderea numarului salariatilor,
al celor care contribuie la bugetul public, scaderea natalitatii au condus la gasirea unor metode
prin care pensia de stat poate fi suplimentata, una dintre metode fiind pensia facultativa.
Pensia facultativa reprezinta pilonul III. Se compune din contributiile suplimentare si
optionale ale celor care obtin salarii. Salariatii pot contribui lunar la fond, urmand ca la varsta
pensionarii sa beneficieze de un venit suplimentar. Contributia maxima este stabilita prin lege
la 15% din venitul salarial brut lunar, iar in limita a 200 euro/an, contributiile sunt deductibile
fiscal, in limita a 400 EUR/an.

Participantul la un fond de pensii facultative este angajatul, functionarul public sau

persoana autorizata sa desfasoare o activitate independenta, potrivit legii, persoana care isi
desfasoara activitatea in functii elective sau care este numita in cadrul autoritatii executive,
legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, membrul unei societati cooperative potrivit
Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, precum si alta persoana care
realizeaza venituri din activitati profesionale sau agricole, care adera la un fond de pensii
facultative si care contribuie sau/si in numele careia s-au platit contributii. Pentru a beneficia
de o pensie facultativa, trebuie ca, inainte de pensionare, sa fi cotizat minim 90 de luni la un
fond si sa nu fi depasit varsta de 52 de ani. Acestia pot beneficia de pensia facultativa dupa ce
impliesc 60 de ani.
Pilonul III a devenit operational la data de 15 mai 2007, odata cu autorizarea primelor
trei fonduri de pensii facultative: Aviva, ING, Alliantz-Tiriac. Pe langa acestea s-au adaugat
apoi si Generali si Interamerican ajungand dupa primele 4 luni cele 5 sa controleze 84% din
piata. In momentul de fata pe piata exista numeroase fonduri de pensii facultative care vin in
sprijinul salariatilor interesati cu oferte din ce in ce mai atractive. Banii depusi in contul de
pensie facultativa sunt investiti, valoarea contului evoluand in functie de randamentul obtinut
de fondul de pensii.
Un avantaj major deriva din administrarea profesionista a banilor si multiplicarea
acestora de catre societatea administrator, practic in acest fel se genereaza un fenomen de
economisire fortata prin care contribuabilul cotizeaza regulat, societatea administrator
investeste si multiplica banii, iar incepand cu data iesirii la pensie contribuabilul va beneficia
treptat de sumele astfel economisite printr-un adaos suplimentar la pensie.
Acest sistem ofera sansa angajatorilor de a atrage mai multi angajati. Tinand cont ca
investitiile in atragerea, motivarea si pastrarea angajatilor pot fi costisitoare oferind acest
serviciu angajatilor ei pot atrage oameni de incredere care se gandesc la viitorul lor.

Fond de pensii
facultative

Valoare activ net

Valoare

Nr. participanti

BCR Prudent

20,713,161.71

10.6399

33 248

ING Optim

16,149,797.65

11.2669

35 921

ING Clasic

12,245,984

10.9642

19 989

11,975,227.37

9.8169

25 544

AZT Vivace

6,933,820.72

9.4677

16 605

Penisa Mea

5,223,164.54

10.0644

8 420

Raiffeisen Acumulare

2,164,115.79

9.9141

5 811

AZT Moderato

OTP Strateg
Concordia Moderat
Total

129,708.41

8.2223

320

40,472.63

10.1637

214

75,575,452.63

145 072

Topul pensiilor private facultative la 31 decembrie 20082

In momentul de fata, in Romania, in domeniul pensiilor, se discuta despre Legea unica
de acordare a pensiilor. Acest lucru presupune ca toate categoriile sociale din Romnia vor fi
obligate sa contribuie la sistemul public de pensii din 2010, inclusiv cele aproape 350.000 de
persoane care lucreaza in domenii in care exista pensii speciale, iar pensia se va acorda pe
baza contributiilor pe intreaga cariera. In prezent, numarul total al bugetarilor care contribuie
la sistemul public de pensii este de circa 1,3 milioane, iar numarul total al angajatilor de la stat
si din sectorul privat care contribuie la sistemul public de pensii este de aproape 4,9 milioane
persoane.
Pe de alta parte, s-a precizat ca Legea 19 va fi imbunatatita prin crearea unui nou
sistem de pensii paralel, urmand ca acele categorii de bugetari care contribuie in plus la acest
sistem sa primeasca pensii mai mari la finalul carierei. In afara pensiilor private platite la
pilonului II si III de pensii, se poate creea un al IV-lea sistem, respectiv pensia ocupationala,
la care poate contribui cine vrea, atat angajat cat si angajator. Politistii, magistratii si minerii,
spre exemplu, ar putea contribui pe langa sistemul public de pensii la un sistem de pensii
bazat pe ocupatii, iar banii in plus urmeaza a fi platiti atat de catre angajat, cat si de angajator.
Cheltuielile cu plata pensiei se vor reduce cu 784 milioane lei in anul 2010 daca se va adopta
aceasta lege. In plus in 2015 se doreste ca varsta de pensionare a femeilor sa coincida cu cea a
barbatilor, adica 65 de ani. Aceasta masura vine in scopul reducerii cheltuielilor cu plata
pensiilor pe langa implementarea celor 2 piloni.

Trasaturi distincte intre sistemul de pensii privat si sistemul public de pensii

Administrarea si gestionarea sistemului public de pensii este incredintata Casei

Nationale de Pensii care se afla in subordinea Ministerului Muncii, iar administrarea si
gestionarea sistemului privat de pensii se face de catre un adminstrator autorizat de CSSPP,
care este o persoana sau o entitate responsabila cu activitatea si controlul fondurilor de pensii
private. Supravegherea si reglementarea sistemelor private de pensii se face de catre CSSPP,
care este o autoritate independenta subordonata Parlamentului. Organismul de conducere al
fondului este extern. Fondul de pensii nu are personalitate juridica, acesta deleaga
administratorului activitatile operationale, incluzand aici administrarea activelor si furnizorii
de servicii externe cum sunt consultantii, actuarii si auditorii.
Una din marile deosebiri fata de sistemul public de pensii de stat este aceea ca banii
investiti in sistemul privat de pensii raman mostenire in cazul in care membrul la o schema de
pensii private decedeaza. Sistemul public de pensii se bazeaza pe redistribuire, pe cand cel
2

Sursa: www.pensieprivata.ro

privat are la baza administrarea de conturi individuale. In cazul sistemului public de pensii de
stat se garanteaza dreptul la pensie, in cazul celor private nu se garanteaza nicio suma drept
pensie.3
O diferenta esentiala intre cele doua sisteme priveste modul cresterii, de-a lungul
timpului, a valorii drepturilor de pensie, altfel spus a beneficiului cuvenit. In sistemul public
de pensii drepturile viitoare de pensie sporesc intr-o masura care tine seama de cresterea
veniturilor medii pe economie, in timp ce in cadrul sistemelor private de pensii drepturile de
pensie cresc in relatie directa cu randamentul pietei de capital. Avantajul cresterii pe masura
sporirii veniturilor medii este ca, la plata pensiilor, se au in vedere tendintele ce se manifesta
in standardul de viata al populatiei. Avantajul corelarii drepturilor de pensie cu randamanetul
inregistrat pe piata de capital este acela ca beneficiul individual prezinta o rata de crestere mai
ridicata. Dezavantajul se refera la furnizarea unui beneficiu mai putin predictibil in
comparatie cu standardul de viata existent la momentul pensionarii.

Tinand cont de faptul ca traim intr-o societate a riscului in care pericolele ne pandesc la
orice pas, consider ca un parteneriat public-privat vine in sprijinul cetatenilor unei tari. Acesta
aduce avantaje atat pentru noi si pentru stat, cat si pentru societatile private. Este o modalitate
de a atrage noi modalitati de investire, de a aduce lichiditati pe piata si de economisire pentru
cetateni. In ceea ce priveste sistemul de pensii se spera la o imbunatatire considerabila de care
cetatenii sa beneficieze prin implementarea pilonilor II si III. Pe noi studentii din ziua de azi
sper sa ne avantajeze in perspectiva angajarii si a momentului in care vom atinge varsta
pensionarii.

BIBLIOGRAFIE

1.
2.

Gheorghe Bistriceanu: Asigurari si reasigurari in Romania, Editura Universitara

Bucuresti, 2006
Paul Tanasescu, Roxana Ionescu, Mariana Popa: Asigurari comerciale moderne,
Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007

3.

Ioan Nistor, Cristina Cuimas: Reforma sistemului asigurarilor sociale din

Romania in vederea aderarii la Uniunea Europeana, Casa Cartii de Stiinta, ClujNapoca, 2008

4.

Marian Preda, Cristina Dobos: Sistemul de asigurari de pensii in Romania in

perioada de tranzitie. Probleme majore si solutii, Editura Institutului European
din Romania, 2007

5.

Suport de curs: Bazele Asigurarilor

Legea nr. 23/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii adminstrate
privat, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 25/01/2007

6.

www.1asig.ro

7.

www.pensieprivata.ro

8.

www.realitatea.net