Partidul Comunist Roman sau P. C. R.

A fost un partid politic de extrema

stanga, aparand initial in anul 1921 ca organizare politica sustinand
ideologic revolutia comunista, fiind subordonat Comiternului si, asadar
Uniunii Sovietice. Acesta a functionat in ilegalitate intre anii 1924-1944,
fiind interzis de catre Guvernul Ion I. C. Bratianu, deoarece Partidul
sustinea, inca de la infiintare, dezmembrarea Romaniei Mari si cedarea
Basarabiei, Transilvaniei si a Dobrogei.
Ascensiunea Partidului Comunist la putere a inceput dupa Actul de la 23
august 1944. Odata cu alegerile din Noiembrie 1946, puterea avea sa
revina definitiv reprezentatilor Partidului Comunist in urma castigarii
alegerilor a formatiunii politice din care acesta facea parte, Blocul
Partidelor Democrate. In urma abdicarii de la tron a Regelui Mihai din
1947, Romania a fost proclamata Republica. Fuziunea dintre Partidul
Comunist din Romania si PSDR sub numele de Partidul Muncitoresc Roman,
din 1948, a dus la existenta unui singur partid politic. La inceputul anilor
50, in interiorul conducerii PMR-ului s-a desfasurat o lupta pentru putere,
castigata in cele din urma de Ghorghe Gheorghiu-Dej, care devine astfel
liderul suprem al PMR, pozitie pe care avea sa o mentina pana la moartea
sa din 1965. In acelasi an, Nicolae Ceausescu preia functia de primsecretar al PMR, el alegand sa schimbe numele partidului inapoi in PCR,
dorind sa demonstreze asadar, in mod simbolic, ruperea de trecutul si
orientarea politicii Romaniei, si inglobarea social-democratilor in randul
comunistilor. Sub conducerea lui au aparut tendinte autonomiste fata de
URSS, si s-au imbunatatit relatiile cu comunistii chinezi.

Propaganda si politia politica metode de propagare ale comunismului

Securitatea
Instaurarea comunismului in Romania s-a produs prin represiune,
brutalitatea fiind ridicata la rang de politica de stat, in numele luptei de
clasa, fapt care a creat un reflex intretinut cu ajutorul aparatului politiei
politice. Majoritatea populatiei, terorizata de aparenta omniprezenta si
violentele acestui aparat, a re-deprins modul de viata sub un regim de
ocupatie, mod de viata exersat in repetate randuri de-a lungul timpului de
poporul roman. Insa, spre deosebire de trecut rigorile impuse de ocupatia
comunista in Romania au fost mult mai mari, teroarea fiind mult mai
eficient administrata. Rolul impunerii acestor rigori a fost preluat in cazul
comunismului romanesc de catre Securitate. Denumirea acestei institutii
este insa una paradoxala, institutia in sine practicand restrangerea, si
uneori ajungandu-se pana la anularea, drepturilor omului, cu scopul de a
impune rigorile Partidului. Securitatea juca, in aceasta lupta de clasa,
rolul de instrument principal al reprimarii oricarei potentiale impotriviri.
Scopul definitiv al acestui aparat era de a transforma Romania intr-o tara
supusa intereselor Moscovei, iar poporul roman intr-o natiune la cheremul
unei subtiri paturi de activisti si al Sefului de stat. Se cauta astfel
sfaramarea credintei si a constiineti proprii a individului, facandu-l astfel
pe acesta usor manipulabil. Securitatea avea un dublu rol: pe de-o parte
ea ingradea libertatea personala a individului prin actiuni de restrangere.
Pe de alta parte, ea servea acelasi rol prin simpla sa existenta, devenind
un aparat care determina autocenzura persoanei.
Primele doua decenii din momentul instaurarii comunismului au fost
marcate de reprimari ale oricarei incercari de a contesta regimul sau a
nromelor pe care acesta le impunea existentei cotidiene. Pe de alta parte,
se avea in vedere obtinerea, prin mijloace represive sau propagandistice,
adeziunea formala a majoritatii populatiei fata de autoritatile si politica
partidului. Politia politica a avut, asadar, un rol esential in actiunea de
consolidare a comunismului, principala sa atributie fiind administrarea
unui sentiment de frica in randul populatiei, in vederea apararii regimului
in fata oricarei forme de dizidenta. Asemeni modelului sau origina, CEKA,
Securitatea a pus in practica doctrina leninista, in acceptia careia dictatura
proletariatului insemna puterea neingradita de niciun fel de lege sau
regulamente si bazata pe folosirea fortei. La mijlocul anilor 60 rezistenta
anticomunista din Romania era practic anihilata de teroarea instaurata de
politia politica. Metodele de anchetare ale Securitatii romanesti au fost

preluate de la CEKA si institutiile succesoare ei, si constau atat in forme de

tortura atat fizica cat si psihica.

Propaganda
Avem nevoie ca arta, avem nevoie ca industria cinematografica si
teatrele sa zugraveasca esenta si modelul omului nou pe care vrem sa-l
faurim! Chiar daca uneori trebuie sa infrumusetam vreun erou, este bine
ca el sa devina un exemplu pentru ca tinerii sa inteleaga si sa stie ca asa
ar trebui sa fie!. Ceea ce numea Ceausescu om nou reprezenta o fiinta
usor manipulabila, supusa total intereselor Partidului.
Realismul socialist reprezinta doctrina comunista oficiala proclamata in
anul 1932 privind stilul si continutul obilgatoriu al creeatiilor din domeniul
literaturii, artelor plastice si muzicii. Acesta creeaza un standard simplist
pentru arta, rolul acesteia fiind doar de a servi in interesul Partidului. Noul
curent cultural reprezenta de fapt o distorsionare a realitatii, o adaptare a
ei la cerintele si interesele Partidului care dorea sa detina monopolul
asupra adevarului si intelegerii realitatii. Real era doar ce era conform cu
viziunea Partidului si nimic altceva. Libertatea de expresie, originalitatea
si creativitatea erau practic inexistente, tot ceea ce tinea de arta trebuiind
asadar aliniat cu interesele Partidului. De asemenea, se respingeau orice
valori culturale care nu erau aliniate cu standardul impus de Partid. In
1948 s-a tiparit un catalog de 522 de pagini, cuprinzand circa 8000 de
titluri de carti si reviste interzise, care au fost mai apoi scoase din
bibloteci. Realismul socialist cauta punerea in valoare a concretului
precum cunoasterea directa a vietii din fabrici sau de pe santiere.
Operele din perioada socialista trebuiau sa elogieze victoriile clasei
muncitoare si actiuniile initiate de partid, fiind un exemplu al unei arte
pubilce militante.
Compozitia tematic, inspirat din istoria luptelor revolutionare ale
poporului romn si din realitatea imediat a reconstructiei socialiste,
devine instrumentul ideologic privilegiat al reprezentrii utopiei socialiste.
Luptele duse mpotriva dusmanului de clas si a fascismului, activitatea
brigzilor de tineret pe santiere, scenele de munc din uzine si peisajele
industriale propuneau acea regenerare tematic care, alturi de
pitorescul peisajelor panoramice si de naturile statice ce surprindeau

frumusetile si bogtiile trii, ncerca s impun un nou mod de perceptie

a unei lumi supuse transformrilor revolutionare. Aceast nou
perspectiv era sustinut teoretic de ntelegerea ei ca expresie a unei
arte de idei, care se opunea conceptiilor estetice autonome ale
burgheziei. In conceptia comunista, arta trebuia sa se adreseze maselor.
Daca inainte raportarea la arta implica asumarea unor trairi personale, in
comunism aceasta caracteristica dispare, tot ceea ce insemna traire fiind
anulat, in scopul depersonalizarii.
In anii 80 unele cuvinte au fost interzise in programele de televiziune,
radio sau in presa scrisa: intuneric, frig, foame, mos, baba, moarte, cruce,
portocale, banane, cafea etc. Unele dintre ele erau considerate ca fiind
aluzive la adresa cuplului prezidential.