Sunteți pe pagina 1din 14

ORTOPEDIE-1

AFECTIUNI CONGENITALE

COXARTROZA CONGENITALA

Definitie- se mai numeste artroza coxo-femurala,afectiune cronica degenerativa a


articulatiei soldului,care apare in conditii etiologice variate,avand acelasi rezultat
final:deformarea invalidanta a soldului.

Incidenta: apare mai frecvent la vrstnici (peste 50 60 de ani) i n special la


femei, la care predomin net diversele forme de displazie congenital de old
(anexe), dar i la tineri sau copii (malformaii ale articulaiei coxofemurale, dup
administrare ndelungat de corticoizi).
Formele secundare se manifest n general mai precoce (ntre 40 i 60 ani), dect
formele primare (dup 60 ani).

Etiopatogenie: dou sunt formele de coxartroz mai frecvent ntlnite, i anume:


a) senil-datorit involuiei senescente a articulaiei, dar la care ntlnim i ali
factori, mai frecvent metabolici (obezitate, diabet) sau profesionali (ortostatism
prelungit);
b) forma traumatic-care este explicat fie printr-un traumatism major (fractur
de sold ) si mai putin prin aciunea unor microtraumatisme, fie prin unele anomalii
congenitale preexistente luxaii sau subluxaii congenitale, coxa plana, coxa vara,
coxa valga.

Clasificare:
1.Coxartroze primitive (idiopatice);
2. Coxartroze secundare:

cu alterarea mecanicii articulare (modificri congenitale, modificri dobndite ale


articulaiei oldului);

fr alterarea mecanicii articulare (coxite infecioase, coxite reumatismale, sinovite).

ORTOPEDIE-2

Simptome:

Coxartroza are un debut insidios. Durerea are iniial caracter mecanic, iar apoi devine
invalidant.

Alte simptome: cracmente la mobilizarea articulaiei, reducerea mobilitii articulare, reducerea


extensiei, a rotaiei interne, abduciei, poziie vicioasa (flexie, adducie, rotaie extern), semnul
Patrik (maleol-genunchi), semnul pantofului Duvernay (nclare pe la spate),diferena de
lungime a membrelor.

Semne radiologice: examenul radiologie este foarte edificatorpentru coxartroz. Se observ cum
procesul de deteriorare articular ncepe la cei doi poli ai articulaiei coxo-femurale superior i
inferior care sunt i zonele de solicitare maxim i fundul cotilului. Se vor observa
osteofitoza, osteoporoza uneori geodic i osteoscleroza cu ngroarea sprncenei cotiloide i
subierea liniei interarticulare.

Tratamentul artrozei
1. Msuri igienice i dietetice:

redimensionarea duratei activitilor solicitante (ridicarea greutilor, ortostaiunea i


mersul prelungit, parcurgerea suprafeelor accidentate);

adoptarea unor posturi mai puin nocive;

corectarea eventualelor dismetabolisme, tulburri vasculare i endocrine;

protejarea mai bun a articulaiei expuse prin:

folosirea unor echipamente de protecie;

utilizarea nclmintei convenabile.

2.Terapia farmacologic(sistemicilocal);
3.Ortezarea;
4. Tratamentul chirurgical:

Interveniile chirurgicale non-protetice;

ORTOPEDIE-3

Interveniile chirurgicale protetice.

5. Programul complex de recuperare balneofizical i kinetoterapeutic:

Termoterapie, hidrotermoterapie, hidrokinetoterapie;

Kinetoterapie;

Masaj;

Balneoclimatoterapie;

Rontgenterapie;

Acupunctura;

PICIORUL EQUIN

Definitie-este termenul general folosit pentru descrierea unei varietati mari de pozitii
neobisnuite ale piciorului. Fiecare dintre urmatoarele carecteristici poate fi prezenta
si fiecare poate varia de la usoara la severa:

-piciorul(maialescalcaiul) este de obicei mai mic decat normalul


-piciorul e orientat in jos
-partea din fata a piciorului e rotata inspre celalalt picior
-piciorul poate fi rotat cu totul in sus si spre interior, astfel incat, in cazuri extreme,
partea interna a piciorului poate fi orientata in sus.

Simptome
Piciorul in var equin-este nedureros la sugar, dar in cele din urma cauzeaza
disconfort si devine un handicap motor vizibil. Lasat netratat, piciorul in var equin
nu se indreapta de la sine. Piciorul va ramane rasucit si diform, iar membrul inferior
afectat poate ramane mai scurt si mai mic decat celalat. Aceste simptome pot fi mai
evidente si mai problematice pe masura ce copilul creste. Pot apare de asemenea
ORTOPEDIE-4

probleme cu alegerea unor pantofi potriviti si cu participarea la joaca normala.


Tratamentul care incepe la scurt timp dupa nastere poate ajuta la depasirea acestor
probleme.

Tratament
Tratamentul pentru piciorul in var equin incepe de obicei la scurt timp dupa nastere,
astfel ca piciorul sa creasca pentru a fi stabil si pentru a fi pozitionat pentru a
sustine greutatea si a permite efectuarea miscarilor normale.
Tratamentul non-chirurgical cum ar fi imobilizarea in aparat ghipsat sau in atele sunt
incercate initial. Piciorul sau picioarele sunt manipulate pana cand ajung intr-o
pozitie cat mai apropiata de normal si apoi imobilizate in acea pozitie pana la
tratamentul urmator.
Cea mai comuna interventie chirurgicala este lungirea sau decontracturarea
(reducerea incordarii) partilor moi contractate, inclusiv a ligamentelor si a
tendoanelor cum ar fi tendonul lui Ahile si repozitionarea oaselor gleznei dupa cum
e normal.
Sarme mici sunt deseori folosite pentru a pastra in pozitie oasele si sunt indepartate
dupa 4-6 saptamini. Imobilizarile in atele sau in ghips sunt folosite de obicei dupa
operatia chirurgicala penrtu a pastra piciorul in pozitia normala in timpul vindecarii.

Atat dupa tratamentul chirurgical cat si non chirurgical, copilul poarta atele pentru o
perioada de timp pentru a nu permite piciorului in var equin sa recidiveze (sa
reapara). Trebuie ca acest copil sa faca controale periodice pana cand cresterea si
dezvoltarea copilului se opreste.
Este important de observat faptul ca piciorul in var equin reapare frecvent intr-o
forma mult mai blanda, in ciuda tratamentului incununat de succes.

GENU VARUM

Deviatie a gambei spre interiorul axei membrului inferior, cu proeminenta


genunchiului in afara. genu varum, deviatie denumita in mod curent "picioare in
paranteza", poate evolua spre o artroza a genunchiului(gonartroza) prin exces de
presiune pe punctele supuse in mod normal unor presiuni scazute.
La copil, genu varum este obisnuit pana la varsta de 18 luni. La copiii trecuti de
aceasta varsta, el poate fi consecinta unei boli osoase (rahitism). Genu varum este
nedureros. tratamentul, daca este necesar, este chirurgical si consta in plasarea
unei agrafe pe tibie de partea externa a cartilajului de conjugare (placa
ORTOPEDIE-5
cartilaginoasa situata la extremitatile unui os, asigurand cresterea lui); oasele cresc
atunci cu o viteza normala pe partea interna a genunchiului, mai putin repede pe
partea externa, ceea ce permite obtinerea unei corectii progresive.
La adult, genu varum poate fi urmarea unui genu varum infantil netratat sau a unei
sechele de fractura. Tratamentul formelor grave este chirurgical, prin osteotomie
(sectionare osoasa) urmata de o corectie a axei si de o fixare a osului in cauza.
Acest act chirurgical nu este obligatoriu urmat de o imobilizare in aparat gipsat.

GENU VALGUM

Deviatie a gambei spre exteriorul axei membrului inferior cu proeminenta genunchiului spre
interior. Daca deviatia este marcata, genu valgum, denumit in mod curent genunchi in X,
poate impiedica mersul. In plus, genu valgum este adesea un factor de gonartroza (artroza
genunchiului), deoarece presiunile nu se exercita pe locurile obisnuite.
La copii, intre 3 si 5 ani, genu valgum este curent accentuat printr-un exces de greutate. El
este cauzat de o hiperlaxitate a ligamentelor interne ale genunchiului sau de unele sechele

de fractura (fractura partii inferioare a femurului sau partii superioare a tibiei, care nu este
consolidata intr-o pozitie buna), de o boala osoasa prin carenta (rahitism) sau o malformatie
osoasa. Genu valgum este nedureros. Chirurgia este rezervata formelor grave. La adult
genu valgum poate fi urmarea unui genu valgum infantil netratat, unei sechele de fractura a
genunchiului consolidata in pozitie proasta sau unei boli osoase (osteomalacie). El sta uneori
la originea unei artroze invalidante a genunchiului. In afara vitaminei D (impotriva
osteomalaciei), tratamentul formelor grave de genu valgum este osteotomia sau, daca
situatia a evoluat de prea multa vreme, inclocuirea articulatiei genunchiului cu o proteza.

TORTICOLIS

Contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care limiteaza
miscarile de rotatie a capului.

Diferite tipuri de torticolis


ORTOPEDIE-6
- torticolisul obisnuit sau banal- apare uneori dupa o miscare brutala si fortata a
gatului. Mai des, el se constata dimineata la trezire, fara indoiala din cauza unei
proaste pozitii in timpul somnului.simptomele dispar in mai putin de 3 zile dupa
odihna si dupa administrare de medicamente analgezice si miorelaxante
(decontracturante musculare), in pomada sau pe cale orala.
- torticolisul congenital- prezent de la nastere, este cauzat de o dezvoltare
insuficienta a unuia dintre muschii sternocleidomastoidieni (situati de o parte si de
alta a gatului) in acest caz, torticolisul este permanent si nedureros. O corectare
chirurgicala, care consta in alungirea tendoanelor prea scurte, trebuie sa fie
efectuata inca din primii ani de viata.
- torticolisul spasmodic- de cauza necunoscuta, este clasificat printre distonii (boli in
decursul carora contracturile provoaca pozitii anormale ale corpului). Se observa
accese de dureri si de redoare a gatului, in timpul carora survin contracturi
succesive. Capul poate fi in rotatie (torticolis), in inclinatie pe o parte (laterocolis), in
flexie spre in fata (antecolis) sau in extensie spre spate (retrocolis). tratamentul
consta in kineziterapie, care vizeaza intarirea muschilor antagonisti muschilor atinsi.
Acesteia i se adauga acelasi tratament de baza ca si pentru torticolisul banal sau
injectii locale, cu doze infime, de toxina botulinica(botulismul fiind o intoxicatie
alimentara caracterizata prin paralizii); se obtine astfel paralizia muschilor prea
activi.

- torticolisul simptomatic -nu este decat unul dintre simptomele unei boli cauzale.
Multe leziuni ale coloanei vertebrale cervicale sau ale regiunii cefei pot provoca un
torticolis. Tratamentul este cel al durerii si al contracturii, ca pentru un torticolis
banal, completat cu tratamentul uneori chirurgical, al cauzei, daca ea este
cunoscuta.

DEFORMARILE COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrala se prezinta ca un stalp osos, format din 33-34 vertebre, dintre
care : 7 cervicale, 5 lombare, 12 dorsale, 5 sacrale si 4-5 coccigiene.

CIFOZA

Sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital, prin exagerarea curburilor
normale ale coloanei vertebrale. Exista insa cazuri rare, atipice, cand coloana se
curbeaza invers : cifoza cervicala si lordoza dorsala. Deformatia se compenseaza
printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea
ORTOPEDIE-7
coloanei. Cifozele pot fi suple,asa-zisele atitudini cifotice care pot corecta si
hipercorecta voluntar prin contractia musculaturii sau fixe (rigide) care nu se mai
pot corecta prin redresarea voluntara sau mobilizare pasiva. Debilitatea generala
sau pozitiile gresite (in banca, la locul de munca) si miopia pot favoriza atitudinii
cifotice. Cifozele adevarate, functionale au la baza un traumatism cu turtirea unei
vertebre in unghi ascutit spre inainte (in pana) ceea ce determina asezarea coloanei
in unghi deasupra si sub vertebra lezata. O) alta cauza a cifozei se aplica prin legea
lui Delpeon : Cand corpul este mentinut mult timp aplecat inainte, se producde o
turtire a corpurilor vertebrale in partea anterioara, din cauza greutatii corporale
care afecteaza si actioneaza asupra acestei parti a vertebrei.

SIMPTOMATOLOGIE

Cocoasa este primul semn pe care il observam la o persoana cu cifoza si este si


semnul cel mai deranjant pentru aceasta. Cel mai frecvent simptom este
reprezentat de durere,oboseala.

Tratamentul cifozei
a ; pentru corectarea si hipercorectarea cifozei se aplica mobilizarea pasiva a coloanei si
posturii de corectie.
b ; atarnarea la scara fixa si elongatii cervicale la capastru.
c ; reechilibrarea bazinului se realizeaza prin tonifierea abdominalilor si fesierilor.
d ; tonifierea muschilor vertebrali si a fixatiilor omoplatilor se obtine prin miscari active si
izometrice.
e ; se impune controlul permanent a tinutei in timpul zilei.

LORDOZA

Sunt deviatii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioara, prin exagerarea curburilor
normale ale coloanei vertebrale. Datorita mai ales tonusului crescut si psoasului si slabirii
ORTOPEDIE-8
tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult inainte decat normal, exagerand curbura lombara.
O cauza favorizanta la femei este purtarea incaltamintii cu tocuri inalte, care duc la inclinarea
bazinului inainte si a trunchiului inapoi, determinand lordozarea. Lordoza este prezenta si in
locurile cu luxatie congenitala de sold bilaterala, in spondilolistezis si in enopatii. La randul ei
lordoza poate fi cauza deviatiilor algii lombare si sacrale, albuminuriei, prin jenarea functiei
rinichilor, preecum si a oboselii in mers si stationare.

Semne si simptome
Trasatura clinica majora a lordozei este reprezentata de proeminenta bazinului
inspre posterior. Lordoza determina de obicei durerea lombara sau
lombalgie.Lordoza este descoperita la toate grupurile de virsta. afecteaza mai ales
coloana lombara dar si cervicala. cind este descoperita lombar pacientul prezinta
spate in sa, fesele proeminente si postura exagerata. Lordoza lombara poate
fi dureroasa, uneori afectind miscarea. Uneori curbura lordozica este severa iar
pacientul poate experimenta compresia nervilor lombari, limitarea miscarilor
coloanei sau pierderea integritatii spinale.

Tratament lordoza
1 postura in cifoza lombara cu controlul mainii
2 tonifierea abdomenului din pozitie corecta cu bazinul in retroversie si coordonarea respiratiei
diafragmatice cu exercitiile de abdomen
3 tonifierea musculaturii dorso-lombare prin contractii izometrice diferite pe regiuni (dorsala,
lombara).
4 tonifierea musculaturii rotative externe a membrelor si a cvadricepsului.

SCOLIOZA
Este deviatia colioanei vertebrale in plan frontal, cu rotiri ale corpurilor vertebrale de partea
convexa, rotiri care antreneaza si coastele, determinand o gibozitate de partea convexa. Aceasta
noua pozitie a coloanei vertebrale produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. Este vorba de o
ORTOPEDIE-9
atitudine scoliotica, cand curburile se pot redresa usor, sau scolioza adevarata cand sau produs
modificari osoase. Scolioza se constata la examinarea copilului, folosind aplecarea trunchiului
inainte, pozitie in care apare gibozitatea de partea scoliozei.

Tratamentul scoliozei
-mobilizarea coloanei vertebrale si reducerea gibozitatii prin: -inclinari laterale -intinderi in
lungime -tractiuni cu membrul omolog concavitatii
-presiuni directe de gabozitate
-tonifierea musculaturi paravertebrale, prin contractii simetrice si asimetrice
-reechilibrarea bazinului, in special in scoliozele statice, printr-o taloneta in portat
-tratamentul ortopedic pasiv, cu aparate care mentin coloana
-tratamentul chirurgical, prin artrodeza vertebrala.

Tratament chirurgical

In cazul scoliozei cu un unghi mai mare de 50 grade, sau in cazul nereusitei tratamentului
ortopedic, se impune tratamentul chirurgical prin artrodeza vertebrala cu tija metalica
Marrington. Adultii inainte de a fi operati, executa exercitii de mobilizare a coloanei. Dupa
operatie gimnastica respiratorie si diverse exercitii de brate si picioare fara a antrena coloana.
Ridicarea la verticala se face treptat atat ca unghi de inclinare cat si ca durata de timp. Sunt
evitate torsiunile de trunchi. Se poate trece la pozitia sezand dupa doua saptamani de la
interventie. Imobilizarea in aparat gipsat dureaza patru saptamani, ca si in tratamentul ortopedic
al scoliozei, timp in care accentul cade pe miscari de respiratii. Se aplica corsetul de plexidur,
pentru 18-24 luni. In aceasta perioada, bolnavul face o gimnastica de tonifiere a coloanei,
identica cu cea din epifizita Scheurmann. Renuntarea la corset se face treptat, mai intai in timpul
noptii apoi ziua.

ORTOPEDIE-10
INFECTII

OSTEOMIELITA
Este inflamatia osului si a maduvei sale produsa prin infectarea pe calea sangelui (hematogena)
cu stafilococul auriu (o bacterie care populeaza si suprafata tegumentara) sau alti germeni
(pneumococ, colibacil). Boala se poate prezenta sub o forma cronica sau acuta.
Exista 2 forme de osteomielita, acuta si cronica. La copii, se intalneste doar forma acuta. La copii
sunt afectate mai des oasele lungi, iar la adulti - vertebrele si osul coxal.
OSTEITA
Definitie-reprezinta infectia unui os,de origine microbiana,provocata,in cele mai multe cazuri,de
stafilococul auriu.
Factorii de risc includ: traumatisme recente, diabet, hemodializa, administrarea intravenoasa
excesiva de medicamente. Un risc crescut il prezinta si persoanele carora li s-a indepartat splina.

Semne si simptome
Semnele si simptomele apar in functie de forma afectiunii. Osteomielita acuta dureaza de la
cateva luni sau mai putin, iar cea cronica de la cateva luni la ani.
In osteomielita acuta se intalnesc durerea osoasa si febra. Local, apare inflamatia, roseata si
temperatura crescuta.
Osteomielita cronica prezinta, de asemenea, durere osoasa si, local, inflamatie, roseata si
temperatura crescuta. In plus, apare scurgerea puroiului prin piele.
Uneori mai pot aparea urmatoarele simptome:

greata

transpiratii

frisoane

oboseala cronica

umflarea gleznelor si picioarelor

discomfort general

Diagnostic
Examinarea fizica remarca inmuierea osului si, posibil, roseata si inflamare.\

ORTOPEDIE-11

Investigatiile paraclinice includ:

Teste serologice. Denota cresterea nivelului de leucocite. Daca osteomielita a


fost cauzata de o infectie sanguina, testele pot identifica prezenta
microorganismelor cauzatoare. Nu exista nici un test sanguin care sa certifice
sigur prezenta osteomielitei. Ele sugereaza doar un posibil diagnostic.

Radiografia. Identifica leziunile produse la nivelul osului, insa acestea pot sa


nu fie vizibile timp de cateva saptamani de la instalarea bolii. Sunt necesare
teste imagistice complementare, mai detaliate, pentru a detecta osteomielita
in stadiile ei incipiente.

Computer tomografia (CT)

Rezonanta magnetica (RMN)

Scanarea osoasa

Biopsia osoasa. In cursul biopsiei medicul extrage o monstra de tesut osos


infectat pentru a fi analizat in laborator. Prin testele de laborator se identifica
tipul microorganismelor cauzatoare.

Tratament
Tratamentul consta din antibioticoterapie si interventie chirurgicala.
Antibioticele se administreaza pentru a distruge microorganismele ce cauzeaza infectia.
In cazul infectiilor persistente poate fi necesara interventia chirurgicala, care consta in
indepartarea tesutului osos necrozat.
Spatiul ramas in urma interventiei chirurgicale, se umple cu o grefa osoasa sau cu materiale
speciale care stimuleaza dezvoltarea tesutului osos.
Administrarea de antibiotice continua cel putin 6 saptamani dupa interventia chirurgicala.

Evolutie

Evolutia este in general favorabila sub tratament corect. in cazul unui tratament necorespunzator
pot apare urmatoarele complicatii: fractura pe os patologic, artrita de vecinatate, abcedari tardive,
metastaze septice, osteomielita cronica. O complicatie de temut este distructia cartilajului de
crestere avand ca rezultat dezaxari sau scurtari ale membrelor.

S-ar putea să vă placă și