Ion de Liviu Rebreanu

- roman realist trasaturi - roman realist

"Ion" de Liviu Rebreanu, primul roman obiectiv din literatura romana, a aparut in 1920, dupa o lunga perioada
de elaborare.
Prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta unor personaje
numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii, "Ion" este ca specie literara roman.
Fiind proza realist-obiectiva, Ion se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a. Viziunea este cea
"dindarat" si presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate, lasa viata sa curga. De
asemenea, este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului, naratorul omniscient stie mai mult decat personajele
sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor,
conform unui destin prestabilit. De aceea textul contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o
victima a fatalitatii: nu poate iesi din destinul lui. Inlantuie temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul
asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate.

elemente de constructie/ compozitie

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul
secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Tema
centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii.
Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte ale lumii rurale:
obiceiuri legate de marile momente din viata omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de
diferentele economice (stratificarea sociala) sau culturale (universul taranilor, universul intelectualitatii rurale), relatii de
familie. Comunitatea se conduce dupa legile statului austro-ungar, dar si dupa legi nescrise. Casatoriile se fac in functie
de avere si cu acordul parintilor, iar fetele trebuie sa-si apere virtutea. Incalcarea acestor norme are urmari tragice, cum
este cazul Anei, alungata si dispretuita de toti.
Viziunea scriitorului asupra lumii satului se doreste una realist-naturalista, prin relatarea unor scene dure,
zguduitoare, din care strabate ideea ca omul este stapanul destinului sau, pe care si-l traseaza singur, dar victima a
propriilor greseli si a alegerilor sale in viata. Nu intamplator incipitul si finalul pun in relief tocmai motivul drumului.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al
actiunii romanului. Drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni.
Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice, introduce cititorul in viata
satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea
caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea,
Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginita,
anticipeaza tragismul destinelor.
Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora
soselei - viata.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa
rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi
realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii.
Conflictul central (social) este lupta pentru pamant dintre Ion si Vasile Baciu. Exista un alt conflict, secundar,
interior, trait de Ion, in sufletul caruia se da o lupta intre glasul pamantului si glasul iubirii, doua porniri instinctuale
opuse, dar de forte inegale, caci ele domina sufletul protagonistului succesiv.
Actiunea structurata pe 13 capitole se desfasoara pe doua planuri principale legate prin alternanta si
inlantuire. Primul plan narativ prezinta viata comunitatii rurale din Pripas, universul taranesc marcat de drame sociale
si sufletesti, o lume stratificata in bocotani si sarantoci. Al doilea plan narativ prezinta lumea intelectualitatii din Ardeal,
reprezentata de familia invatatorului Herdelea si de preotul Belciug. Cele doua planuri, desi intersecteaza si alterneaza,
raman distincte, paralele.
Drama lui Ion si a altor personaje din planul taranimii este dictata de o vorba aruncata inconstient de Titu
Herdelea: "Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti!", dupa cum drama invatatorului Herdelea este
declansata de marturisirea lui Ion ca i-a scris jalba care il scapase de temnita in urma conflictului cu Simion Lungu.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune, sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce

confera veridicitate romanului realist.

In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, somesana, este o pagina etnografica
memorabila, prin portul popular, pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de figurile pitoresti ale
lautarilor.
Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii
mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii umane.
Comparatia lui Alexandru Glanetasu cu "un caine la usa bucatariei" este expresiva in acest sens, accentuand ideea
discrepantelor sociale.
Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea
principiului economic. De aceea in joc sunt numai flacai si fete. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc,
desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului.
Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot
si talhar, pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului.
Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului.
La sfarsitul petrecerii, flacaii merg la carciuma. Bataia flacailor, in aparenta pentru plata lautarilor, in fapt pentru
dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Scena alimenteaza
dorinta de razbunare a lui George si este construit simetric cu aceea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe
Ion, lovindu-l cu sapa.
Se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu intamplator taran) si o forta mai presus de calitatile
individului: pamantul-stihie. In fond, destinul personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu semeni
de-ai lui, pe care ii domina, cat mai ales in relatie cu pamantul.
Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, fata unui bocotan, o seduce si il forteaza pe Vasile
Baciu sa accepte casatoria. Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul- zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si
drumurile Anei de la Ion la Vasile. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in
Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l
opreste din drunurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar
George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea
lui Ion revine bisericii.
La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica contrapunctului: prezentarea
aceleiasi teme in planuri diferite (nunta taraneasca a Anei corespunde, in planul intelectualitatii, cu nunta Laurei;
conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului: invatatorul si preotul). Prin
aceasta tehnica se pun in evidenta secvente narative/ episoade simetrice si antitetice.

personajul principal
Ion este personajul principal, un personaj complex, cu insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si
brutalitate, insistenta si cinism. Specia literara privilegiaza personajul, a carui evolutie in plan psihologic constituie
obiectul romanului.De aceea el este construit dintr-un ansamblu de trasaturi redate in mod direct (portret, biografie,
stare civila, statut social) si indirect(fapte, gesturi, atitudini, limbaj, raporturi cu alte personaje).
Exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine.
Singulara in satul Pripas nu este casatoria sarantocului cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion Pop al
Glanetasului dobandisera averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de
nunta, iar apoi umbla dupa nevasta lui George.
Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui
este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.
Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale
personajului principal: averea si iubirea.
Este personaj realist, tipic pentru o categorie sociala - taranul sarac care doreste pamant: "Toti flacaii din sat
sunt varietati de Ion"

relatia intre 2 personaje

La polul opus al statutului social se situeaza Ana, fica bocotanului Vasile Baciu. Femeia devine o tinta pentru
Ion care profita de nevoia ei de tandrete si de afectiune pentru a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. Cele doua
personaje par sa reitereze destinul parintilor lor a caror casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului sarac si al fetei
bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatal Anei, Vasile Baciu, si-a
luat o sotie bogata, a pastrat averea, dar si-a pierdut nevasta. Asadar, in acest roman care porpune o viziune
traditionala, datele biografice ale celor doua personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atat Ion cat
si Ana vor incerca sa forteze limitele destinului astfel sfarsind tragic.

Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion
actioneaza obsesiv in dorita lui de a avea cat mai mult pamant, in vreme ce Ana isi doreste obsesiv afectiunea lui Ion.
Relatia dintre cele doua personaje este una specifica intre manipulator si manipulat.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le
gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizarea indirecta). Fiind omniscient si omniprezent, naratorul
realizeaza portretul sau biografia personajelor (caracterizare directa).
Naratiunea la persoana a III-a si obiectivitatea naratorului se realizeaza intr-un stil neutru, impersonal. Stilul
direct alterneaza cu stilul indirect, in caracterizare este utilizat si stilul indirect liber.

parerea
Din punctul meu de vedere, romanul ajuta cititorul in a intelege sufletul taranesc si lacomia de pamant. Poate ca
acesta nu va fi de acord cu mijloacele pe care personajul principal le foloseste in atingerea scopului, insa, cel putin, are
ocazia de a observa mentalitatea taranului roman, obsedat de pamant. Pamantul confera indivizilor respect, demnitate
si autoritate.

concluzia
In concluzie, Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul
relatiei narator-personaj, obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului, omniscient care intretine viziunea realista,
utilizarea naratiunii la persoana a III-a, cu focalizare zero (viziunea "dindarat"), atitudinea detasata in descriere,
verosimilul intamplarilor.