La tiganci de Mircea Eliade

- nuvela fantastica trasaturi

Fantasticul este o categorie estetica ce defineste ceea ce este propriu imaginatiei, fictiunii, ceea ce nu exista in
realitate. Exista un fantastic de tip fabulos, intalnit in basme si legende, acesta prezentand un univers fictional,
conventional, deopotriva acceptat de autor si cititor si fantasticul autentic sau modern, aparut in secolul al XIX-lea, odata
cu proza romantica.
Fantasticul modern este caracterizat prin mister, suspans, incertitutine. El apare ca o intruziune a unui fapt
neprevazut in banalul cotidian, intruziune ce provoaca personajelor (si cititorului) o stare de neliniste, de ezitare, uneori
de spaima. Se incearca explicarea cu mijloacele logici si ale ratiunii a unui fapt ilogic, ceea ce produce si pendularea
personajelor intre doua realitati: una comuna, banala si una neobisnuita, neverosimila.
In literatura romana cel mai cunoscut autor de proza fantastica este Mircea Eliade. Fantasticul sau are cateva
note caracteristice: este un fantastic erudit, bazat pe redescoperirea si reintrepretarea mitului, in care intalnim
manifestari ale sacrului in cotidian, tema iesirii din timp, a mortii vazute ca initiere suprema.
Mircea Eliade creeaza in lumea profana o alta lume sacra, o ordine care nu poate fi inteleasa, descifrata de
neinitiati si care provoaca personajelor o stare de confuzie.
O astfel de opera este si nuvela fantastica La tiganci, scrisa in 1959 si publicata in 1969 in volum.
La tiganci se incadreaza in fantasticul modern prin: subiectul neverosimil, povestind o intamplare bizara, prin
tema iesirii din timp, prin existenta a doua toposuri distincte fuvernate de legi proprii, prin refuzul eroului de a opta
pentru acceptarea explicatiei supranaturale a intamplarii, prin finalul deschis, ambiguu, prin prezenta unor simboluri si
semnificatii profunde (evenimente, personaje, obiecte etc.), prin ambiguizarea interpretarii artistice a unor secvente
narative, gesturi, intamplari, personaje.

elemente de structura si compozitie

In primul rand, fantastica este tema nuvelei, camuflarea sacrului in profan, iesirea din timpul istoric, linear si
patrunderea in timpul sacru, static si reversibil, in scopul initierii.
Personajul nuvelei, Gavrilescu, profesor de pian, traieste o asemenea experienta initiatica, ce se transforma
intr-o drama, pentru ca el, omul modern, a pierdut legatura cu mitul, este lovit de amnezie si intrucat nu-si aminteste
trecutul este condamnat sa repete greseala / pacatul originar. Pierdut in labiridintul memoriei si in labirindul tigancilor,
Gavrilescu nu descopera semnificatia supranaturala a intamplarii, se rezuma la o interpretare ludica si astfel rateaza
proba initiatica si sansa izbavirii din ratarea initiala, sub sceptrul careia s-a desfasurat intreaga sa existenta.
Pe alta parte, subiectul nuvelei este supus unor paliere distincte de interpretare: unul de suprafata,
cuprinzand desfasurarea propriu-zisa a evenimentelor si unul de adancime, care ascunde semnificatii profunde.
Initial actiunea este plasata in Bucurestiul interbelic, reconstituit din amintirile autorului. Gavrilescu, modest
profesor de pian, se intoarce cu tramvaiul de la eleva sa Otilia Pandele, nepoata doamnei Voitinovici. Descoperind ca a
uitat servieta cu partituri, e nevoit sa coboare pentru a lua tramvaiul in sens opus, dar e atras de gradina tigancilor.
Condus la o batrana, intr-o casuta veche, e nevoit sa plateasca trei sute de lei pentru trei fete, o tiganca, o grecoaica si
o ovreica, iar apoi, in bordei e pus sa ghiceasca tiganca.
Pierzandu-se pe firul memoriei, Gavrilescu reconstituie prin anamneza trecutul, dar esueaza in prezent,
neputand deosebi aparentele de esenta. Astfel, el isi aminteste de marea sa dragoste, Hildegard, dar nu reuseste sa
ghiceasca tiganca si nu isi da seama de sensul profund al acestei experiente, considerand ca totul este un joc. Plecand
de la tiganci, Gavrilescu va constata ca lumea in care traieste este o lta lume si nu cea din care plecase initial: biletele
se scumpisera, bancnotele se schimbasera, Otilia se maritase si plecase, acasa la el locuia altcineva, iar sotia sa, Elsa,
se intorsese in Germania, dupa disparitia misterioasa a sotului ei, cu doisprezece ani in urma. Confuz, Gavrilescu se
intoarce la tiganci, unde o regaseste pe Hildegard, tanara cum o stia cu douazeci de ani in urma, si pleaca impreuna
spre padure, "pe drumul ala mai lung".
Sub aparenta unei intamplari bizare, inexplicabile, se ascund semnificatii profunde, remarcandu-se o
ambiguizare absoluta a sensurilor.
Actiunea nuvelei evolueaza gradat pe masura ce este evidentiat traseul initiatic al eroului: REAL-IREAL-REALIREAL.
In incipit, actantul se afla in spatiul real (Bucurestiul interbelic), intra apoi in gradina tigancilor (spatiu ireal), unde
se petrec lucruri bizare, dar revine in toposul initiail, avand iluzia continuarii existentei de mai inainte. Intoarcerea la
tiganci corespunde intrarii definitive in Ireal.
Astfel, Bucurestiul este topusul real, cu existenta istorica si geografica precisa, dar este in acelasi timp o

geografie sacra, un oras vechi ce ascunde mistere. Sacrul nu este retras din lume, ci ascuns in cele mai profane locuri,
precum gradina tigancilor, de unde se releva, din cand in cand, celor alesi.
Gradina tigancilor este toposul ireal, sau mai bine spus, toposul fantastic, camuflat in real. Pe de o parte,
gradina semnifica un loc linistit, umbros, racoros, dar in acelasi timp ispititor. Pe de alta parte, la tiganci reprezinta un
topos ambivalent, loc profan al placerilor, pentru neinitiati, prin atractia paronimica "bordei-bordel", dar si loc sacru, loc
al initierii, spatiu al tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte.
Accesul in acest topos sacru este permis celor care depasesc proba initiatica, prin ritualuri precum ghicitul,
cafeaua, hora. Esuand, Gavrilescu nu va putea ramane aici, dupa cum nu se va putea reintoarce nici in toposul initial,
iesind din timpul sau, ramane prizonier intre doua lumi (a muritorilor si a nemuritorilor), cu posibilitatea integrarii doar in
cea de-a treia, spre care il conduce in final Hildegard.
Cel de-al treilea topos este padurea labirintica, spatiu fantomatic al mortii, al spiritelor ratacite, unde
Gavrilescu va raman vesnic damnat.
Mircea Eliade foloseste numeroase motive literare de sorginte folclorica: calatoria, cifra fatidica, interdictia,
proba initiatica, padurea labirint, ielele.
Apare frecvent cifra fatidica: calatoreste cu tramvaiul de trei ori pe saptamana, este pus sa plateasca trei sute
de lei, echivalentul a trei lectii de pian, pentru trei fete, ceasul din vordei indica mereu ora trei, Elsa s-a intors in
Germania de doisprezece ani (multiplu de trei), dupa disparitia sotului.
Caldura reprezinta un laitmotiv, pentru ca prezenta ei este resimtita inca din incipit si pana in finalul nuvelei.
Caldura este un simbol al disolutiei pshice si fizice, al degradarii si implicit al mortii.
Proba initiatica este si ea un motiv central, cu precizarea ca, daca in basm asistam la proba depasita, aici
putem vorbi de proba nedepasita, de o initiere esuata. Cauza esecului este data de faptul ca Gavrilescu este prea
ancorat in realitate, ii este teama de necunoscut, de imprevizibil.
Alte motive literare cu conotatii fantastice sunt locvacitatea personajului (intalnita si in Iona, de Marin Sorescu,
locvacitatea este fricii de moarte), visul, moartea, labirintul, mitul adamic, iubirea conventionala, iubirea ideala, amnezia,
anamneza, timpul ambivalent, destinul creatorului.
Textul este presarat cu numeroase simboluri thanatice, precum nucii ( a caror umbra este nefasta), teii (cu
mirosul adormitor, induc starea de somnie), regina noptii si florile din cimitir, hora in care il prind fetele (hora Ielelor din
care care omul iese transfigurat), draperia care il strange ca un giulgiu, sufocandu-l, intunericul si caldura.
Relatia incipit-final releva o alta trasatura a prozei fantastice. Incipitul este brusc (ex abrupto), intrandu-se
direct in subiect, in absenta expozitiunii, in timp ce finalul este deschis, ambiguu. Visul si calatoria cu birja din finalul
nuvelei sugereaza moartea personajului, calatoria spre lumea de dincolo, pozitia sa "cu capul pe perna si cu ochii spre
cer", intaresc aceasta impresie, precum si ultima replica a lui Hildegard, marcata de puncte de suspensie: "Toti visam,
spuse. Asa incepe. Ca intr-un vis..."

personajele
Personajele nuvelei se supun aceluiasi procedeu al relativizarii si multiplei interpretari.
Astfel, Gavrilescu, protagonistul, mai degraba anti-erou decat erou, este un reprezentant comun al universului profan, individ
anost, absolut banal, cu o existenta terna. Profesor de pian, el traieste acut drama unei duble ratari: pe plan erotic si pe plan
profesional. Pe plan erotic, pentru ca, tanar fiind, a renuntat la iubirea pentru Hildegard, casatorindu-se din cavalerism cu Elsa, cu
care traieste la Bucuresti de douazezi de ani, si de care il leaga o iubire conventionala. Pe plan profesional, desi are o fire de artist, a
ajuns un simplu profesor de pian, platit cu ora, muzicant cum il numeste baba, sugerand astfel degradarea statutului sau de artist.
Supus unei probe a initierii in moarte, protagonistul va rata din nou reiterand destinul omului modern, care a gresit la
inceputuri si greseste mereu, fara posibilitatea izbavirii din pacatul originar.
Numele personajului sugereaza omul care si-a pierdut latura divina, sacralitatea. Gavril este arhanghelul Bunei Vestiri,
mesager al divinitatii. Atasarea sufixului -escu sugereaza coborarea in profan, desacralizarea.
Elsa, sotia sa este simbolul iubirii conventionale, in timp ce Hildegard este simbolul iubirii pure, atemporale. Hildegard este o
Penelopa in vesnica asteptare.
Si celelalte personaje sunt purtatoare ale unor valori mitice: batrana asezata la intrarea in gradina tigancilor poate fi
Cerberul, paznicul lumii de dincolo, cele trei fete pot fi asemanate celor trei Gratii, Parcelor (zeite ale destinului), dar si Ielelor sau
Ursitoarelor din folclorul romanesc. Birjarul, fost dricar, care-i conduce pe Gavrilescu si pe Hildegard pe ultimul drum, spre padure,
este asemuit luntrasului Charon, cel ce conduce sufletele mortilor peste apa Styxului.

parerea
Din punctul meu de vedere, Eliade imbina mituri autohtone cu mituri universale, intr-o tesatura originala, complicand atat
semnificatia finala a textului, cat si posibilitatile de interpretare. In felul acesta nuvela nu-si epuizeaza semnificatiile, cititorul, oricat de
avizat, nu va putea decela integral mesajul operei.

concluzia
In concluzie, prin tema si motive literare, prin reinterpretarea moderna a miturilor, prin ambiguizarea mesajului, prin ezitarea
personajului de a opta pentru acceptarea supranaturalui, prin ambivalenta timpului si spatiului, prin finalul deschis etc., nuvela La
tiganci de Mircea Eliade este nu doar o opera fantastica, ci si o capodopera a speciei.