Mecanismul cursului valutar referat

Mecanismul cursului valutar

In economiile de piata, atat valutele, cat si devizele sunt vandute si cumparate de banci autorizate
si la bursele valutare, deci pe piata libera, in schimbul monedei nationale. Cei ce vand pe piata
valute si devize sunt exportatorii si ceilalti beneficiari de incasari din strainatate, iar cei care
cumpara aceste valori de pe piata, avand de facut plati in strainatate, sunt fie importatori, fie
diversi debitori.
Urmare a jocului cererii si ofertei dintre exportatorii si importatorii de valute sau devize de pe
piata, vanzarea si cumpararea valutelor si a devizelor se efectueaza la un anumit pret,
denumit curs.
Rezulta deci ca acest curs valutar reprezinta pretul unei monede nationale exprimat intr- o alta
moneda. Ca orice alt pret, cursul valutar sau cursul de schimb al unei monede reflecta raporturile
dintre cererea si oferta pentru moneda respectiva pe piata schimburilor valutare.
Cererea pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si juridice straine
pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este exprimat in valuta respectiva.
Oferta pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si juridice straine,
posesori ai respectivei valute, pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este
exprimat in valute straine.
In general, cursul valutar poate fi exprimat prin urmatoarele doua modalitati:
Ms
= n Ms = n Mn

a) prin raportul:
Mn
sau:

Mn
= m Mn = m Ms

b) prin raportul:
Ms
unde:
Ms = valoarea monedei straine
Mn = valoarea monedei nationale

In primul caz, cursul valutar poate fi definit ca fiind valoarea unei unitati monetare straine
exprimata in unitate monetara nationala, iar in cel de al doilea caz, cursul valutar este definit ca
fiind valoarea unitatii monetare nationale exprimate in functie de o alta moneda straina.
Stabilitatea raporturilor de schimb dintre moneda nationala si monedele straine, precum si
publicarea cursurilor de schimb de catre autoritatea nationala monetara sau de catre diverse banci
comerciale poarta denumirea de cotatie.
Pe baza celor prezentate mai sus se poate observa ca, in primul caz, avem de a face cu o cotatie
directa, iar in cel de al doilea caz, cu o cotatie indirecta.
5.5.1. Categorii de cursuri valutare
Cursurile valutare pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:
1. In functie de modul in care sunt stabilite:
a) Curs oficial
Acest curs este cel stabilit de autoritatea nationala monetara pe cale unilaterala, fiind mai
apropiat sau mai indepartat de raportul valoric real dintre monede sau de cel stabilit pe piata si
recunoscut de autoritatea nationala monetara.
In situatia in care baza pentru stabilirea acestui curs oficial o constituie valoarea paritara, cursul
oficial coincide cu paritatea si poarta denumirea de curs oficial paritar.
Cand stabilirea cursului oficial este rezultatul unui acord international bilateral, incheiat cu o
anumita tara, atunci cursul oficial poarta denumirea de curs oficial conventional.
Cursul oficial este fix, stabilit de regula in afara pietei valutare, fiind deci distinct de cursul real
sau de cursul rezultat din raportarea puterilor de cumparare a celor doua monede pe piata.
b) Curs neoficial

Acest curs este de fapt pretul inregistrat pe piata la un moment dat de o unitate monetara, fiind
format pe baza raportului dintre cererea si oferta de moneda.
2. In functie de modul de variatie:
De-a lungul anilor, cursurile valutare au fost de trei feluri:
a) Cursuri fixe (cursurile oficiale) sunt acele cursuri stabilite de oficialitatile
monetare ale tarii respective si care sunt mentinute la acelasi nivel cat mai mult
timp posibil. Aceasta rigiditate a cursului fata de modificarile cererii si ale ofertei
necesita interventia autoritatilor monetare ale statului.
De exemplu:
Sa presupunem ca, la un anumit curs fix, cererea depaseste oferta de pe piata valutara. In
aceasta situatie, prin interventia sa autoritatea monetara va contribui la sporirea ofertei
pentru valuta solicitata. Daca aceasta valuta este chiar moneda nationala, autoritatea
monetara va vinde moneda proprie pe piata valutara si va cumpara alte valute, marind
propriile ei rezerve de valute straine. Daca insa excesul de oferta vizeaza moneda nationala,
autoritatea monetara va cumpara propria moneda nationala, ceea ce va determina o
reducere a rezervelor valutare oficiale.
Atunci cand oferta depaseste sistematic cererea pentru o anumita valuta, se inregistreaza
presiuni puternice asupra cursului fix, in sensul scaderii acestuia. Pentru a se evita
modificarea oficiala a cursului, autoritatea monetara trebuie sa intervina, cumparand
valuta aflata in exces pe piata.
b) Cursurile libere sau flotante sunt acele cursuri stabilite in mod normal, ca urmare
a functionarii libere, neinfluentate, a mecanismului pietei. Astfel, pe o piata
complet libera, fara interventii din partea autoritatii monetare, cursul de schimb
fluctueaza si evolueaza in functie de fluxurile cererii si oferte, pana ce se ajunge
la un nivel la care piata valutara este in echilibru. Aceasta inseamna, pe de o
parte, ca cererea de valuta este suficienta pentru a absorbi valuta existenta si
oferita pe piata, iar pe de alta parte, pe piata exista suficienta valuta, pentru a
putea satisface corespunzator cererea.
Ca atare, o situatie in care o valuta este libera sa-si gaseasca propriul nivel de echilibru, ca
raspuns la jocul cererii si al ofertei de pe piata valutara, este descrisa ca avand un curs de schimb
flotant.
Acest sistem presupune revizuiri frecvente, uneori chiar substantiale, ale nivelului cursului de
schimb, ca raspuns la jocul cererii si al ofertei de pe piata. In cazul in care se manifesta pe piata
internationala o cerere sporita pentru exporturile unei tari sau pentru activele sale financiare,
cererea pentru moneda acesteia va creste, iar cursul ei de schimb se va aprecia. In situatia
inversa, daca se inregistreaza o crestere a volumului importurilor sau de capital, va exista un

exces al ofertei monedei respective fata de cerere si deci, va avea loc deprecierea cursului de
schimb al acestei monede.
Miscarile speculative internationale de capital pot afecta puternic nivelul cursului de schimb al
valutelor. In acest sens, un exemplu edificator il constituie socurile speculative pe care le-au
resimtit, in anii 1992 1993, lira sterlina, lira italiana, francul francez, peseta spaniola si escudo
portughez, ceea ce a avut un impact considerabil asupra Sistemului Monetar European (S.M.E.)
Un alt aspect demn de luat in seama este acela ca, din punct de vedere al terminologiei,
modificarea oficiala a cursurilor fixe este desemnata prin cuvintele revalorizare cresterea
cursului, si devalorizare scaderea cursului, in vreme de in cazul cursurilor flotante (cu
evolutie efectiva pe piata valutara), cresterea acestora este desemnata prin termenul de
apreciere, iar scaderea prin cel de depreciere.
Pentru stabilizarea cursului de schimb al monedei nationale autoritatile monetare au la dispozitie
un intreg set de instrumente ale politicii monetare macroeconomice.
Astfel, pentru evitarea deprecierii monedei, Banca Centrala poate ridica ratele dobanzii (mai ales
taxa oficiala a scontului), in speranta atragerii de capital strain, ceea ce ar duce la o crestere a
cererii pentru moneda nationala. De asemenea, cresterea ratei dobanzii poate calma presiunea
inflationista, prin atragerea excesului de lichiditati de pe piata monetara.
In acelasi scop pot fi folosite si instrumente fiscal-bugetare. De exemplu, intr-o tara a carei
moneda se depreciaza, guvernul poate adopta o politica fiscala deflationista, marind impozitele
sau reducand cheltuielile bugetare. Acest lucru ar putea duce la reducerea cererii interne,
incurajand producatorii interni sa-si vanda produsele la export.
Bineinteles, exista o serie de argumente pro si contra, atat in cazul cursurilor valutare fixe, cat si
in cel al cursurilor flotante, cu toate ca o reintoarcere la cursurile valutare fixe ar fi in totala
contradictie cu mecanismul actual al economiilor de piata.
Principalele argumente in favoarea cursurilor fixe sunt urmatoarele:
Cursurile fixe favorizeaza comertul si investitiile internationale, indepartand nesiguranta si
riscul existente in cazul cursurilor flotante;
Angajamentul unui guvern de a mentine un regim de cursuri fixe poate disciplina modul de
elaborare a politicii monetare, autoritatea nationala valutara (de fapt, statul) neputand astfel sa
recurga cu usurinta la cresterea masei monetare interne, intrucat aceasta politica ar genera
presiuni pentru devalorizarea monedei nationale, ceea ce ar avea drept urmare o reducere a
rezervelor valutare;
Mentinerea cursurilor fixe necesita un grad ridicat de cooperare internationala si de
coordonare a politicilor macroeconomice ale statelor, ceea ce poate ajuta la crearea unui climat
international mai stabil, care va favoriza dezvoltarea comertului international si a investitiilor;

 Dat fiind ca speculatiile de pe pietele schimburilor valutare internationale sunt din ce in ce

mai puternice, se argumenteaza ca piata nu poate realiza singura un curs de schimb stabil care sa
reflecte in mod real performanta si adevaratul potential economic al unei tari.
In ceea ce priveste cursurile flotante, si in favoarea acestora exista urmatoarele argumente:
Cursurile de schimb flotante permit o ajustare automata, pentru a se asigura echilibrul intre
cererea si oferta unei valute;
Cursurile de schimb flotante permit guvernelor sa concentreze instrumentele politicii
economice pentru realizarea unor obiective interne, fara a fi confruntate cu restrictiile unui curs
fix;
Cursurile de schimb flotante protejeaza economia interna de socurile preturilor externe,
permitand aprecierea monedei nationale fata de monedele tarilor care inregistreaza o rata ridicata
a inflatiei, oferind economiei interne posibilitatea evitarii importului de inflatie din strainatate.
c) Cursurile fluctuante sunt acele cursuri valutare care pot flota doar in anumite
limite, deci numai cu o anumita marja de variabilitate. Acest curs se situeaza
intre cursul fix si cursul flotant, fiind format printr-o fluctuatie libera pe piata, in
functie de raportul existent intre cererea si oferta de valuta, dar numai intre
anumite limite fixate de autoritatea monetara nationala. In cazul in care limitele
stabilite sunt depasite, statul, prin Banca Centrala, intervine pentru sustinerea
cursului monedei, in sensul aducerii lui in cadrul limitelor fixate, numite si limite
de interventie.
Un astfel de curs este practicat, in prezent, de tarile membre ale Sistemului Monetar European;
intre cursurile valutare ale acestor tari nu pot exista diferente, in plus sau in minus, mai mari de
2,25%, cu exceptia peso-ului spaniol, pentru care este permisa o maja de +/- 6%.
In realitate, atat cursurile fixe cat si cele flotante sunt doar cazuri extreme, practica internationala
scotand in evidenta faptul ca majoritatea statelor incearca sa adopte cursuri valutare stabile, dar
flexibile.
3. In functie de utilizarea efectiva pe piata, se pot distinge:
a) Cursul valutar real de schimb, care este stabilit pe baza paritatii puterilor
efective de cumparare de pe pietele monetare, nefiind insa un curs curent sau
operativ, care sa fie utilizat in tranzactiile valutare sau financiare.
b) Cursul valutar economic (sau cursul pietei) este stabilit pe baza etaloanelor
internationale, determinate pe piata monetara, in functie de informatiile privind
posibila evolutie a factorilor de influenta. Acest curs este cel practicat efectiv pe o
piata la un moment dat, piata pe care, urmare unor tranzactii, paritatea puterii de
cumparare poate fi influentata si de alti factori, in afara celor obisnuiti, care pot
determina nivelul puterilor de cumparare, cu ar fi de exemplu, factorii subiectivi

datorati unor conjuncturi specifice. Aceste influente pot provoca oscilatii ale
cursului pietei in jurul paritatii puterilor de cumparare.
Discrepanta dintre cele doua cursuri se explica prin influenta predominanta a factorilor de pe
piata internationala si prin modul diferit de interpretare a factorilor nationali si internationali din
partea operatorilor de pe piata monetara internationala.
4. In functie de pozitia bancii, pot fi distinse:

curs de schimb la vanzare

curs de schimb la cumparare

Aceste doua cursuri indica pretul la care o banca sau o casa (oficiu) de schimb valutar vinde sau
cumpara o valuta.
De regula, cursul de schimb la vanzare este mai mare decat cursul de schimb la cumparare,
datorita comisionului bancii sau al casei (oficiului) de schimb.
In cazul cotatiei directe, banca sau casa (oficiul) de schimb cumpara mai ieftin valuta (moneda
straina) si o vinde mai scump.
De exemplu, la Tokyo, cursul dolarului S.U.A. apare astfel:

cumparare:

1 $ = 117,60

vanzare:

1 $ = 117,95

In cazul metodei indirecte de cotatie, cursul de cumparare al valutei este de fapt cel de vanzare al
monedei proprii; din aceasta cauza el se situeaza sub cursul de cumparare. De exemplu, la
Londra, cursul dolarului S.U.A. apare astfel:

cumparare:

1 = 1,64 $

vanzare:

1 = 1,58 $[1]

5. In functie de momentul lichidarii tranzactiei, putem distinge:

a) Cursul la vedere (spot) este cursul zilei in care se incheie tranzactia de vanzare-cumparare de
valuta, curs la care se si lichideaza tranzactia, in aceeasi zi sau cel mai tarziu dupa 48 de ore,
cand se procedeaza la primirea sumelor convenite.
b) Cursul la termen (forward) este folosit pentru tranzactiile de valuta care prevad livrarea
valutei si primirea contravalorii ei (lichidarea tranzactiei) dupa 1, 2, 3, sau 6 luni de la data
perfectarii operatiunii respective. Acest curs este stabilit in ziua incheierii tranzactiei ca un pret

preconizat a fi realizat. Fiind un pret prestabilit, inscris in contract, este evident ca va fi respectat,
indiferent de nivelul cursului din ziua lichidarii tranzactiei. Bancile comerciale conteaza valutele
la termene diferite: 1 luna, 3 luni, 6 luni etc. si, in functie de sensul diferentei cursului la termen
fata de cursul la vedere din ziua stabilirii lui, exista doua feluri de cursuri la termen:

curs in report, sau cu prima

curs in deport, sau cu discount

5.5.2. Metode aplicate in determinarea cursului valutar

In trecut, monedele nationale erau definite prin continutul lor valoric, stabilit prin lege de statele
respective. Acest continut era denumit valoare paritara si reprezenta valoarea unui etalon ales,
etalon ce s-a schimbat mereu de-a lungul anilor. Conditia de baza pe care trebuia sa o
indeplineasca acesta o constituia stabilitatea, dar si recunoasterea unanima pe plan international a
valorii sale. Pentru un timp, acest rol l-a avut aurul, urmat de etalonul aur-devize sau o alta
moneda de referinta, bine cotata pe piata internationala.
In cazul exprimarii in aur a valorilor paritare, acestea erau denumite paritate-aur sau paritate
metalica.
In afara de paritatea-aur, in teoria si practica monetara se mai intalnesc si paritati valutare.
Astfel, vechiul statut al Fondul Monetar International prevedea ca valoarea paritara a monedei
unui stat membru sa poata fi definita si in dolari S.U.A. Ca atare, atunci cand se face raportul
dintre doua monede exprimate in valuta, se poate spune ca paritatea este valutara.
In situatia in care monedele isi definesc valoarea paritara in drepturi speciale de tragere (D.S.T.),
paritatea dintre ele se numeste paritate D.S.T.
Toate aceste valori paritare sau paritati se mai numesc si paritati teoretice, intrucat aveau la baza
un act normativ si de cele mai multe ori nu concordau cu realitatea, respectiv cu puterea de
cumparare efectiva a monedelor respective.
Pentru o perioada s-a incercat utilizarea unor valori paritare glisante, in care definitia (paritatea)
valutelor era ajustata periodic, la intervale scurte de timp, precum si a unor valori paritare
mobile, caz in care ajustarea se facea o data pe an.
In cele din urma s-a constat ca valorile paritare nu au nici o utilitate practica, fiind in cele din
urma eliminate din practica.
In conditiile actuale, aceste valori paritare au fost inlocuite cu puterile de cumparare,
reprezentand raportul dintre cantitatea de bunuri si servicii create intr-o tara, care intra in
sistemul relatiilor valutare si financiare internationale si pretul lor, exprimat in moneda tarii
respective.

Desi lipsit de o valoare practica deosebita, cursul real de schimb, sau cursul stabilit pe baza
paritatilor puterii de cumparare, reprezinta totusi punctul de plecare pentru explicarea evolutiei
cursurilor economice stabilite pe piata valutara, in functie de cerere si oferta.
Calculul paritatii puterii de cumparare se face prin mai multe metode, care iau in considerare
dimensiunile multiple ale puterii de cumparare, evolutia unor indicatori, ca de exemplu: indicele
preturilor, al valorii productiei, precum si indicele evolutiei paritatii unor monede nationale sau
internationale in momentul calculului.
Calculul puterii de cumparare trebuie sa fie raportat la momentul realizarii, deoarece acesta se
schimba in timp. Fata de paritatea puterii de cumparare, cursul valutar economic (cursul de
schimb) variaza pe o curba ce oscileaza in jurul unei axe.

curs real

paritatea puterii
de cumparare $/
paritatea puterii

de cumparare

1 luna

Figura nr. 1.

Din Figura nr. 1, prezentata mai sus, se observa ca axa graficului se frange atunci cand se
schimba paritatea puterii de cumparare printr-o depreciere sau devalorizare, sau in urma unei
reaprecieri sau revalorizari. Cursul valutar economic fiind cel stabilit efectiv pe piata, se observa
ca este fie superior, fie inferior puterii de cumparare.
Factorii care intervin asupra paritatii de cumparare, determinand indepartarea cursului valutar
economic de cursul real de schimb, pot fi grupati in doua categorii:
a) factori interni, care, la randul lor, sunt grupati in:

factori economici: productia de bunuri si evaluarea lor prin preturi;

factori financiari: dobanda, creditul, masa monetara;

factori politici, sociali si psihologici.

b) factori externi, care se grupeaza si ei in:

situatia balantei de plati externe a ambelor tari;

raportul cerere-oferta privind monedele respective pe piata mondiala;

factori politici, sociali, psihologici, specifici economiei mondiale.

O prima metoda de calcul a cursului real de schimb bazat pe puterea de cumparare, este
urmatoarea[2]:

(18)

unde:
Crs
ai
Cri

cursul curs real de schimb;

ponderea produsului i in valoarea tranzactiei internationale

=

curs de revenire
k

numarul de produse

(19)

unde:
pi A

pretul intern din tara A pentru produsul i;

pi B

pretul intern din tara B pentru produsul i.

Presupunand ca avem moneda x in tara A si moneda y in tara B, se pot alcatui doua

tabele: pentru cursul monedei x a tarii A, in raport cu moneda y a tarii B si pentru cursul
monedei y a tarii B in raport cu moneda x a tarii A.
Tabelul 12

Pretul in
moneda tarii
A

Pretul in
moneda
tarii B

piA (x)

piB (y)

p1

Grupa de
produse
specifice
tarii A

Coeficientii
de
ponderare

Cursul de
revenire
Cri

Media ponderata

p1A(x)

p1B(y)

a1

p2

p2A(x)

p2B(y)

a2

p3

p3A(x)

p3B(y)

a3

TOTAL

ai

In prima coloana sunt inscrise o serie de produse specifice tarii A.

In cea de a doua coloana este inscris pretul fiecaruia din produsele din prima coloana, exprimate
in moneda tarii A(x).
In cea de a treia coloana este inscris pretul fiecaruia din produsele din prima coloana, exprimate
in moneda tarii B(y).
In cea de a patra coloana sunt inscrise ponderilor produselor specifice tarii A in volumul
exportului acestei tari catre tara B.
In cea de a cincia coloana este inscris raportul celor doua preturi (cursul de revenire).
In cea de a sasea coloana acest raport (cursul de revenire) este inmultit cu ponderea produsului
respectiv. Totalul celei de a sasea coloane este cursul valutar real sau cursul real de schimb:

(20)

Pentru o unitate monetara a tarii B se obtin M unitati monetare ale tarii A.

In cel de al doilea tabel se procedeaza la fel, numai ca se iau in considerare produsele specifice
tarii B (care, in parte, pot fi aceleasi cu ale tarii A), cu ponderile lor respective in exportul acestei
tari, iar in coloana a cincea raportul este:

(21)

Totalul coloanei a sasea, cea care contine rapoartele ponderate, constituie cursul valutar real,
interpretat astfel: pentru o unitate monetara a tarii A se obtin N unitati monetare ale tarii B.
Daca s-a efectuat un calcul corect, cele doua rezultate trebuie sa fie aproximativ inverse, adica M
N 1.
O a doua metoda de calcul a cursului real, tot dupa metoda puterii de cumparare, este
urmatoarea: se presupune ca avem moneda x in tara A si moneda y in tara B. putem astfel
construi urmatorul tabel:
Tabelul 13

Piata
A
Grupa de
produse sau
de servicii

Piata
B

Media aritmetica ponderata

Pentru un 1 y se
obtine

Media aritmetica simpla

Pondere

1. bunuri
de consum

p1

m 1x

n1x

2. produse
industriale

p2

m 2x

n2x

3. servicii

p3

m 3x

n3x

TOTAL

pi

deci, cursul real pentru 1 y =

Mi

(22)

In prima coloana (0), sunt inscrise grupele de produse si servicii ce sunt luate in considerare.
In cea de a doua coloana (1), este inscrisa ponderea pe care fiecare grupa de produse o reprezinta
in volumul total al tranzactiilor externe cu tara de comparatie (B).
In cea de a treia coloana este inscris numarul de unitati monetare x (adica m1, m2, m3) aferente
unei cantitati de produse ce se pot cumpara cu 1y pe piata A.
In cea de a patra coloana este inscris numarul de unitati monetare x (adica n1, n2, n3)
corespunzatoare aceleiasi cantitati de produse ce se pot cumpara cu 1y pe piata B.

In cea de a cincia coloana se face media aritmetica a indicatorilor din coloanele 2 si 3, aflandu-se
mediile M1, M2, M3.
In cea ce a sasea coloana (5), este calculata media ponderata, pentru fiecare grupa de produse in
parte.
Totalul acestei coloane constituie suma acestor medii ponderate si reprezinta cantitatea de
monedax pentru o moneda y, cu alte cuvinte, cursul valutar paritar real, in conformitate cu
formula de mai sus.
Cursul real de schimb este utilizat, de regula, pentru analizarea evolutiei comertului exterior, a
cererii si ofertei si a preturilor etc. Prin utilizarea acestui curs se pot determina influentele
deprecierilor sau aprecierilor interne, libere sau dirijate, ale monedei asupra productiei,
exportului si importului.
Cursul real se fundamenteaza pe teoria paritatii puterii de cumparare, teorie care are doua
variante: absoluta si relativa.
Aceasta teorie, formulata de economistul suedez Gustav Cassel, explica modul in care se formeaza
nivelul si cum se produc modificarile asupra cursurilor de schimb de pe piata. Aceasta teorie
considera ca prin acceptul de a plati un anumit pret pentru o moneda straina, se primeste aceasta
moneda din punct de vedere al puterii de cumparare pe care o are in ceea ce priveste bunurile si
serviciile tarii straine. Pe de alta parte, cand se ofera o anumita suma in moneda proprie, este
oferita de fapt o putere actuala de cumparare asupra propriilor noastre bunuri si servicii.
In concluzie, evaluarea unei monede straine exprimata in moneda proprie depinde de puterea de
cumparare relativa a celor doua monede, in tarile respective.
Varianta absoluta recurge la o comparatie directa a puterii de cumparare, avand la baza legea
echilibrului interregional al preturilor (legea unui singur pret), potrivit careia pretul unui bun pe
doua piete legate intre ele, exprimat in aceeasi moneda, trebuie sa fie unul si acelasi. Daca se
considera indicii preturilor p si p in tara pentru care se face analiza si respectiv in strainatate,
legea unui singur pret este valabila pentru ansamblul economiilor, daca sunt indeplinite
(simultan) urmatoarele doua conditii:
preturile fiecarui bun care intra in alcatuirea indicilor: p = f(p1, p2, , pn), si respectiv p =
g(p1, p2, , pn) sunt egale intre tari daca sunt exprimate in aceeasi moneda;
fiecare bun intra in cosul de piata al fiecarei tari cu o pondere egala (gradul de omogenitate
pentru functiile f si g este acelasi).
In aceste conditii, conform teoriei paritatii puterii de cumparare, cursul real de schimb este dat de
relatia:

(23)

Aceasta relatie, corecta din punct de vedere teoretic, arata ca pretul intern al unui bun corespunde
pretului in valuta multiplicat cu cursul de schimb.
In practica insa, probabilitatea ca preturile sa fie egale intre tari este aproape nula, motiv pentru
care importanta practica a acestei teorii este limitata.
Varianta limitata are in vedere compararea cursurilor de schimb si a indicilor de preturi din doua
tari, la date diferite.
Conform acestei variante limitate, o crestere in termeni relativi a preturilor interne (p), are ca
efect deprecierea proportionala, in termeni nominali, a monedei nationale.
In practica, teoria paritatii puterii de cumparare (P.P.C.) este folosita utilizand un indice specific,
numit deflator (diferential de inflatie), exprimat fie in preturi de consum, fie in preturi cu
ridicata.
Experienta de pana acum arata ca determinarea prin calcul a cursului real de schimb are doar o
importanta orientativa, fiind folosit de bancile centrale, care calculeaza valoarea cursului real si
urmaresc evolutia sa in timp, pentru analizele pe care acestea le efectueaza la nivel
macroeconomic.
Modificarea din anii 70 a cursului de schimb a facut ca teoria P.P.C. sa fie privita cu
scepticism, iar cercetarile s-au inscris in cadrul unui model oferit de Flaming, conform caruia
fluctuatiile cursurilor de schimb sunt determinate de anticiparile miscarilor de capitaluri, ale
preturilor diverselor active si ale stabilitatii pe termen scurt a preturilor bunurilor si a salariilor.
Abaterile cursurilor de schimb stabilite pe piata de la nivelul puterii de cumparare relative ale
monedelor se datoreaza atat unorcauze structurale, cat si conjuncturale.
Clauzele structurale sunt cele care determina schimbari in preturile relative de echilibru, dintre
care se pot enumera: progresul tehnic, productivitatea, cresterea economica etc.
Cauzele conjuncturale sunt cauze trecatoare, fiind legate de viteza cu care au loc ajustarile spre
echilibru pe diferite piete (de bunuri si de capitaluri etc.), dintre care se pot enumera:
restrictii comerciale mai severe asupra importului, prin care se determina un curs de schimb
supraevaluat al monedei nationale;
speculatiile pe piata valutara, ce pot provoca o scadere a valorii de schimb al unei monede,
sub nivelul indicat de P.P.C.;
anticiparea unei inflatii superioare poate, de asemenea, provoca o coborare a valorii de
schimb a unei monede;

 interventia autoritatii nationale monetare pe piata valutara poate duce la situarea cursului de
schimb economic fie deasupra, fie sub nivelul P.P.C.
Cu toate acestea, ramane perfect adevarat faptul ca oamenii evalueaza banii in raport cu ceea ce
pot achizitiona cu acestia, si ca pe o piata libera, fara restrictii, oamenii tin sa schimbe monedele
la cursuri care, in mare, exprima puterile relative de cumparare.
Revenind la metodele de stabilire a cursului valutar, trebuie mentionat ca pentru unele monede
internationale, cursul acestora este determinat prin metode specifice.
Astfel, pentru calcularea cursului valutar al etalonului D.S.T. este utilizata metoda cosului
valutar, a carui alcatuire a fost explicata in subcapitolul 4.2.
Reiteram coeficientii de pondere din structura D.S.T., in procente, valabili pentru perioada 20012005:
Valuta

Ponderea (%)

USD $

45

EUR

29

JPY

15

GBP

11

Drepturile speciale de tragere sunt utilizate cu precadere in urmatoarele operatiuni:

a) obtinerea de valute prin tranzactii bazate pe acorduri directe intre membrii
Fondului Monetar International;
b) incheierea de acorduri swap;
c) efectuarea de operatiuni forward.

A se vedea si subcapitolul corespunzator din Cap. II.

[1] Universal Currency Converter/ 18 ianuarie 2003/13:17 GMT (adaptare)

[2] Const. Floricel. Relatii valutar-financiare internationale, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1997, pag. 65.
P.P.C. Paritatea puterii de cumparare

loading...