Sistemul respirator, urinar. Inima.

Gonadele. Glandele endocrine.

1. Organele, care fac parte din sistemul respirator.
Sistemul respirator constituie totalitatea organelor ce contribuie la realizarea unei
functii de importanta vitala asigurarea organismului cu oxigen si eliminarea din
organism a dioxidului de carbon. In morfologia acestui sistem deosebim caile
respiratorii (cavitatea nazala, nazofaringe, orofaringe, laringe, trahee si bronhii de
calibru diferit, bronhiolele) si organele respiratorii plamanii.
2.

3.

Vestibulul nazal.
Vestibulul nazal este un conduct cu directie verticala, usor turtit lateral, inalt de circa 15
cm; este limitat in jos de nara, iar in sus de o creasta numita limen nasi. Limen nasi separa
vestibulul de cavitatea nazala propriu-zisa. Vestibulul trimite inainte o prelungire, care
patrunde in lobulul nasului, numita recesul varfului. Din interior , vestibulul este acoperit de
piele care contine perisori (vibrise) si glande sebacee, motiv pentru care aici sunt relativ
frecvente foliculitele si furunculele.
Coanele.
Coanele delimiteaza nazofaringele de cavitatea nazala propriu-zisa.

4.

Cornetele nazale.
Cornetele nazale sint 3 la numar : superior, mijlociu si inferior, fiind dispuse. Ele
prezinta un cap mai voluminos orientat anterior si o coada orientata posterior. Cornetele sunt
fixate pe peretele lateral al fosei nazale numai prin marginea superioara; delimiteaza intre ele
si peretele lateral al fosei meaturile nazale.
Cornetul superior este cel mai mic , delimitand impreuna cu peretele lateral al fosei
meatul nazal superior. In partea postero-superioara a peretelui lateral, intre cornetul superior
si corpul sfenoidului se gaseste un spatiu ingust recesul sfeno-etmoidal. Deasupra marginii
aderente a cornetului superior se afla un sant numit santul olfactiv. La nou-nascut, deasupra
cornetului superior , se gaseste un cornet rudimentar, numit cornetul suprem Santorini.
Cornetul mijlociu delimiteaza meatul mijlociu. Inaintea capului cornetului mijlociu si
deasupra cornetului inferior se afla atriul meatului mijlociu.
Cornetul inferior este cel mai voluminos. Coada lui se termina linga orificiul faringian
al tubei auditive. Hipertrofia cozii obstrueaza acest orificiu impiedicand aerarea cavitatii
timpanice, ceea ce determina o hipoacuzie mai mult sau mai putin accentuata. Cornetul
inferior deliminteaza impreuna cu peretele lateral si planseul fosei nazale meatul inferior.

5.

Meaturile nazale.
Meatul nazal superior este delimitat de catre peretele lateral al fosei nazale si cornetul
superior, in care se deschid, prin intermediul unor orificii mici, celulele etmoidale
posterioare.
Meatul nazal mijlociu este delimitat de peretele lateral al fosei nazale, cornetul mijlociu
si cornetul inferior. In meatul mijlociu intilnim : plica semilunara (cu procesul uncinat al
osului etmoid) , bula etmoidala , hiatul semilunar care conduce in indundibulul etmoidal
( in care se deschide canalul nazofrontal, hiatul maxilar si unele celule etmoidale anterioare si
mijlocii).
Meatul nazal inferior este delimitat de cornetul inferior, peretele lateral si planseul fosei
nazale. La extremitatea anterioara a lui se gaseste orificiul de deschidere a ductului
nazolacrimal , prin care lacrimile se scurg in fosa nazala.

6.

Sinusurile paranazale.
Sinusurile paranazale reprezinta niste cavitati pneumatice situate in oasele craniului
facial si cerebral, ce comunica cu cavitatea nazala. Ele au rol de izolator termic si rezonator al
sunetelor.
Sinusul maxilar este cel mai voluminos, fiind situat in corpul maxilei, in forma de
piramida, cu varful indreptat spre tuberozitatea maxilei . Baza reprezinta si peretele lateral pe
care se gaseste orificiul de deschidere a sinusului hiatul maxilar. Peretele anterior
corespunde fosei canine, aici fiind cel mai subtire. Peretele posterior este apropiat de celulele
etmoidale posterioare si sinusul sfenoid. Peretele superior, de asemenea, este subtire,
formeaza planseul orbitei si pe el se afla canalul si santul infraorbital. Peretele inferior
(podeaua sinusului) este format de apofiza alveolara a maxilei, ce corespunde premolarului II
si molarilor I si II.
Sinusul frontal este situat in osul frontal, are forma unei piramide cu baza indreptata in
jos si cu varful in sus. Peretele anterior este cel mai gros ; cel posterior este cel mai subtire,
iar celui inferior i se descriu partea nazala si orbitala ( patrund celule etmoidale). Pe
peretele inferior se gaseste un orificiu, care continua cu canalul nazofrontal si prin
infundibulul etmoidal se deschide meatul nazal mijlociu.
Sinusul sfenoidal este situat in corpul sfenoidului si prezinta 6 pereti . Peretele superior
este subtire, fiind in raport cu seaua turceasca, unde este adapostita hipofiza. Peretele inferior
este mai gros si contribuie la formarea boltii rinofaringelui. Peretele posterior este bine
pronuntat fiind in raport cu clivusul, iar peretii laterali sunt in raport cu sinusul cavernos, care
contin artera carotida interna si nervii cranieni III, IV, V si VI.
Sinusul etmoidal (sau labirintul etmoidal) este format din 7-12 cavitati neregulate, numite
celule etmoidale. Deosebim celule etmoidale anterioare, medii si posterioare. Cele
anterioare si medii se deschid in meatul nazal mijlociu, iar cele posterioare in meatul nazal
superior.

7.

Cartilagele laringelui.
Laringele este format din 3 cartilaje impare si 4 pare.
IMPARE : tiroid, cricoid, epiglotic.
Cartilajul tiroid este mare si poate fi palpat in regiunea antero-mediana a gatului, unde
proeminenta sa poarta denumirea populara de marul lui Adam. Este format din 2 lamele :
dreapta si stinga, unite anterior prin proeminenta laringiana. Pe marginea superioara prezinta
incizura tiroidiana superioara, iar pe marginea inferioara incizura tiroidiana inferioara.
Are 2 perechi de coarne superioare si inferioare (mai scurte).
Cartilajul cricoid are forma unui inel cu pecetea situata posterior si arcul anterior.
Portiunea posterioara are pe marginea superioara 2 fete articulare pentru unirea cu cartilajele
aritenoide.
Cartilajul epiglotic are forma unei frunze. Fata anterioara este orientata spre radacina
limbii; mucoasa epiglotei formeaza cele 3 plice glosoepiglotice (mediana si 2 laterale); fata
posterioara este orientata spre cavitatea laringelui.
PARE : aritenoid, cuneiform, corniculat si triticee.
Cartilajul aritenoid are forma unei piramide, prezentind o baza si un virf, care are 3 fete:
anterolaterala, mediala si posterioara. Baza, la rindul ei, prezinta 2 apofize : vocala si
musculara.
Cartilajul cuneiform este asezat lateral de cartilajul corniculat, in plica ariepiglotica.
Cartilajul corniculat prezinta 2 cartilaje mici asezate deasupra aritenoidelor in plica
ariepiglotica.
Cartilajele triticee au forma de bob de grau, fiind situate in grosimea ligamentului
tirohioidian.

8.

Muchii laringelui.
Sunt impartiti in 2 grupe : I extrinseci ; II intrinseci (sau proprii). Cei intrinseci se
subimpart in 4 grupe :
1) ce influenteaza dimensiunile glotei
a) dilatatori :
M. cricoaritenoidian posterior situat pe fata posterioara a lamelei cartilajului cricoid
si se insera pe apofiza musculara a cartilajului aritenoid;
b) constrictori :
M. cricoaritenoidian lateral situat sub lamela cartilajului tiroid si se insera pe apofiza
musculara a cartilajului aritenoid ;
M. tiroaritenoidian situat la nivelul ventriculului laringian, sub lamela cartilajului
tiroid, avind originea in cartilajul dat si insertia pe apofiza musculara a cartilajului aritenoid;
M. aritenoidian transvers se intinde de pe fata posterioara a unui aritenoid pe fata
posterioara a aritenoidului de partea opusa;
M. aritenoidian oblic se intinde de la apofiza musculara a unui cartilaj aritenoidian
pina la marginea laterala si apexul cartilajului omonim de partea opusa;
2) ce influenteaza starea coardelor vocale (tensori ai coardelor vocale)
M. cricotiroidian are originea pe arcul cartilajului cricoid si se insera pe marginea
inferioara a cartilajului tiroid.
M. vocal situat in plica vocala , lateral de ligamentul vocal. Are originea pe marginea
inferioara a cartilajului tiroid si insertia pe apofiza vocala a cartilajului aritenoid.
3) ce influenteaza dimensiunile intrarii in laringe
M. ariepiglotic originea pe virful aritenoidelor si insertia pe marginea laterala a
epiglotei. Functia impiedica patrunderea alimentelor in caile respiratorii ;
M. ceratocricoid incepe pe ligamentul tirohioidian lateral si se fixeaza pe lamela
cartilajului cricoid.
4) muschii epiglotei
M. tiroepiglotic are originea pe fata anterioara a epiglotei si insertia pe fata interna a
lamelei cartilajului tiroid.
M. ariepiglotic .....

9.

Epiglota i plicile legate de ea.

Epiglota este formata din tesut cartilaginos elastic si este situata la intrarea in laringe. De
ea sunt legate 5 plici : plicile glosoepiglotice : una mediana si 2 laterale (intre epiglota si
radacina limbii); si plicile ariepiglotice, 2 la numar (intre epiglota si cartilajul aritenoid).

10.

Aditusul laringian, formaiunile care l delimiteaz.

Aditusul laringian realizeaza comunicarea dintre vestibulul laringelui si faringe. El este
delimitat : anterior de epiglota, bilateral de plicile ariepiglotice si posterior de plica
interaritenoidiana.

11.

Cavitatea laringelui.
Cavitatea laringelui are o forma de clepsidra (in sectiune frontala), unde zona centrala este
ingustata , iar superior si inferior de ea este dilatata. Ea este subimpartita in 3 etaje : superior
vestibulul laringian, mediu ventriculii laringelui , inferior cavitatea infraglotica.

12.

Compartimentele cavitii laringelui.

Cavitatea laringelui are o forma de clepsidra (in sectiune frontala). Ea este subimpartita in
3 etaje : superior vestibulul laringian, mediu ventriculii laringelui , inferior cavitatea
infraglotica.

Vestibulul laringelui este cuprins intre aditusul laringian si plicele vestibulare , intre care
se afla fanta vestibulara. El comunica cu faringele prin aditusul laringelui.
Ventriculii laringelui reprezinta santul dintre pliurile vestibulare si vocale. Pliurile vocale
delimiteaza fanta glotica, care are 2 portiuni : anterioara (intre pliurile vocale) numita
partea intermembranoasa si posterioara (intre fetele mediale ale apofizelor vocale ale
cartilajelor aritenoide) numita intercartilaginoasa.
Cavitatea infraglotica este spatiul cuprins intre plica vocala si marginea inferioara a
cartilajului cricoid. Treptat, dilatindu-se, continua cu cavitatea traheei.
13.

Ventriculul laringian.
Ventriculii laringelui reprezinta santul dintre pliurile vestibulare si vocale. Ventriculii
indeplindesc rol de rezonatori ai sunetelor, contribuind si la incalzirea aerului inspirat.
Pliurile vocale reprezinta o dublicatura a tunicii mucoase , in componenta carora deosebim
ligamentul vocal si muschiul vocal. Ele (pliurile) delimiteaza fanta glotica, care are 2
portiuni : anterioara (intre pliurile vocale) numita partea intermembranoasa, si posterioara
(intre fetele mediale ale apofizelor vocale ale cartilajelor aritenoide) numita
intercartilaginoasa.

14.

Plicile ventriculare.
Plicile ventriculare sunt pliurile vestibulare si pliurile vocale. Cele vocale reprezinta
dublicaturi ai tunicii mucoase, care au in componenta sa muschiul vocal si ligamentul vocal.
Ele delimiteaza fanta glotica, care are 2 fete : anterioara intermembranoasa si posterioara
intercartilaginoasa.

15.

Coardele vocale.
Coardele vocale sau pliurile vocale reprezinta niste dublicaturi ai tunicii mucoase, care
contin ligamentul vocal si muschiul vocal. In timpul respiratiei , coardele vocale sunt
indepartate, iar in timpul vorbirii - ele vibreaza, iar pozitia lor se modifica, pot fi ridicate,
coborite sau apropiate. Ele delimiteaza fanta glotica.

16.

Glanda tiroid, poriunile ei.

Este situata pe partea antero-laterala a gatului, avand o forma asemanatoare cu cea a literei
H. Are 2 lobi : drept si sting , uniti prin intermediului istmului (situat la nivelul cartilajelor
2-5 ale traheei). Lobii sint orientati vertical, cu portiunile inferioare mai apropiate. Au o baza,
un virf si 3 fete : mediala, laterala si posterioara.

17.

Peretele membranos al traheei.

Peretele posterior al traheei este membranos deoarece este lipsit de cartilaje si poate fi usor
strapuns cu bisturiul ( in traheostomie) .

18.

Bifurcaia traheei.
Este reprezentata de cele 2 bronhii principale . In aceasta regiune, traheea este bine fixata
de organele adiacente, iar portiunea ei superioara poate fi putin deplasata, deoarece este
inconjurata de un tesut conjunctiv lax.

19.

Bronhiile principale.
Rezulta din bifurcatia traheei la nivelul discului intervertebral dintre Th5-Th6. Fiecare
bronhie principala se indreapta in jos, lateral si putin inapoi catre plamanul respectiv (drept
sau stang) in care patrunde prin hil. Bronhia principala dreapta este mai scurta si mai larga
si prezinta prelungirea traheei (in ea patrund cel mai des corpii aspirati), iar cea stinga este
mai subtire si mai lunga .

20.

Bronhiile de ordinul II.

In hilul pamantului , bronhia principala dreapta se imparte in 3 bronhii lobare :
superioara, medie si inferioara, iar bronhia principala stanga se imparte in 2 bronhii lobare :
superioara si inferioara. Bronhiile lobare se impart in bronhii segmentare.

21.

Bronhiile segmentare.
Bronhia lobara superioara dreapta se imparte in 3 bronhii segmentare : apicala,
anterioara si posterioara. Bronhia lobara medie dreapta se devide in 2 bronhii segmentare :
mediala si laterala. Bronhia lobara inferioara dreapta da 5 bronhii segmentare : bazala
superioara, mediala (cardiaca), bazala anterioara, bazala laterala si bazala posterioara.
Bronhia lobara superioara stinga se imparte in 4 bronhii segmentare : apicoposterioara,
anterioara, lingulara superioara si lingulara inferioara. Bronhia lobara inferioara stinga se
ramifica in 5 bronhii segmentare : bazala superioara, mediala (cardiaca), bazala anterioara,
bazala laterala si bazala posterioara.

22.

Poziia anatomic a plmnilor.

Plamanii, drept si sting , sunt asezati simetric in cavitatea toracica, de o parte si alta a
mediastinului. Baza plamanului este orientata in jos , mai fiind numita si fata diafragmatica.
Virful plamanului este orientat in sus , fiind deplasat in afara cavitatii toracice.

23.

Marginile i feele plmnilor.

Plamanii prezinta 3 fete si 3 margini . Fata costala este cea mai mare si vine in raport
direct cu peretele toracic (coastele si muschii intercostali). Fata mediala prezinta 2 portiuni :
anterioara mediastinala si posterioara vertebrala. Pe portiunea mediastinala se afla hilul
plamanului. Margini : inferioara, care separa baza de fata costala si mediala ; anterioara,
care separa fata mediala de cea costala; posterioara (care nu este proeminenta) si se
formeaza la trecerea fetei costale in cea mediala.

24.

Fisurile plmnilor.
Fetele plamanilor sint traversate de fisuri, care divid organul in lobi. Astfel, plamanul
drept este alcatuit din 3 lobi cu 2 fisuri : oblica si orizontala, iar cel sting din 2 lobi cu o
fisura : oblica .

25.

Lobii pulmonari.
Plamanul sting este alcatuit din 2 lobi : superior si inferior, despartiti prin fisura oblica.
Plamanul drept este alcatuit din 3 lobi : superior, mediu si inferior. Cel superior de cel
mediu este despartit prin fisura orizontala.

26.

Lobulii pulmonari secundari.

Reprezinta un sector al parenchimului, fiind separati prin tesut perilobular. In ambii
plamani se numara peste 1000 de lobuli. Cei situati in profunzime au forme variate. Axul
lobulului este strabatut de bronhia lobulara, care se imparte in interiorul lobulului in 18-24
bronhiole terminale, prin care se termina arborele bronsic.

27.

Rdcina pulmonar.
In hilul plamanului patrund : bronhia principala, artera pulmonara, arterele bronhice, nervi
si ies : venele pulmonare, venele bronhice si vasele limfatice. Aceste elemente invalite de
tesut conjunctiv constituie radacina plaminului.

28.

Elementele hilului plmnului drept.

In hilul plamanului drept, elementul superior il constituie bronhia principala, sub ea
artera pulmonara urmata de 2 vene pulmonare.
(ABV)

29.

Elementele hilului plmnului stng.

In hilul plamanului sting, elementul superior il constituie artera pulmonara, sub care se
afla bronhia principala, urmata de 2 vene pulmonare.
(BAV)

30.

Conformaia extern a plmnului stng.

Este mai lungi si mai ingust. Are 3 margini : anterioara, inferioara si posterioara, care
delimiteaza fetele : costala, diafragmatica si mediala. Pe fata mediala se afla impresiunea
cardiaca. Are 2 lobi : drept si sting, delimitati prin fisura oblica.

31.

Conformaia extern a plmnului drept.

Este mai scurt si mai lat. Format din 3 lobi : superior, mediu si inferior. Are 3 margini :
anterioara, posterioara si inferioara. Are 2 fisuri : oblica si orizontala. Are 3 fete : mediala,
costala si diafragmatica.

32.

Pleura visceral.
Acopera din toate partile plamanii si patrunde in fisurile dintre lobii plamanilor. In
regiunea radacinii, ea se prelungeste nemijlocit in pleura parietala , formand inferior de hil
ligamentul pulmonar.

33.

Pleura parietal, poriunile ei.

Inveleste mediastinul si peretii cavitatii toracice din interior. Deosebim pleura costala,
diafragmatica si mediastinala. Pleura costala tapeteaza fata interna a coastelor si muschilor
intercostali si este mai groasa decat in celelalte regiuni datorita prezentei de tesut conjunctiv
lax. Pleura diafragmatica este portiunea care inveleste fata superioara a diafragmului, cu
exceptia portiunii centrale, unde la aceasta concreste pericardul. Ea este foarte subtire. Pleura
mediastinala este adiacenta la organele mediastinului , concreste cu pericardul, fiind dispusa
intre fata interna a sternului si fata laterala a coloanei vertebrale.

34.

Sinusurile (recesurile) pleurei.

In locurile de trecere a pleurei parietale dintr-o regiune in alta se formeaza recesurile
pleurale. Ele constituie niste spatii de rezerva pentru plamani . La trecerea pleurei costale in
cea diafragmatica se formeaza recesul costodiafragmatic. La trecerea pleurei diafragmatice
in cea mediastinala se formeaza recesul frenicomediastinal. La trecerea pleurei costale in
cea mediastinala se formeaza recesul costomediastinal. Recesul vertebromediastinal se
formeaza la trecerea pleurei costale in cea mediastinala in partea posterioara.

35.

Ligamentul pulmonar.
In regiunea radacinii plaminilor, pleura viscerala se prelungeste cu cea parietala formand
inferior ligamentul pulmonar, care este pereche si se intinde de la radacina plamanului in
jos pina aproape de diafragm.

36.

Mediastinul, compartimentele lui.

Reprezinta regiunea mediana a toracelui, delimitata de sacii pleurali drept si stang, care
contine un complex de organe, ce apartin diferitor sisteme, vase si nervi. El se imparte in 2
regiuni : superioara si inferioara. In mediastinul superior se afla timusul , venele
brahiocefalice, portiunea superioara a venei cave inferioare, arcul aortei si arterele lui,
portiunea superioara a esofagului, traheea. Mediastinul inferior se subimparte in 3
compartimente: anterior, mijlociu si posterior. Mediastinul anterior contine ganglioni
limfatici, ramuri ale arterei toracice interne, tesut conjunctiv adipos. Mediastinul mijlociu
este mai voluminos si contine inima cu pericardul, portiunea inferioara a venei cave
superioare, bronhiile principale, aorta ascendenta, trunchiul pulmonar, arterele si venele

pulmonare, ganglioni limfatici, nervi frenici. In mediastinul posterior se afla venele azigos
si semiazigos, ductul toracic, trunchiul simpatic, nervii vagi, esofagul, ganglionii limfatici
mediastinali posteriori si prevertebrali.
37.

Timusul.
Este organul central al limfocitopoiezei si a imunogenezei. Rolul: formarea limfocitelor-T.
Ca glanda endocrina, el elaboreaza hormonul timozina, care influenteaza proliferarea si
diferentierea limfoblastelor . El secreta in singe o serie de substante precum : factorii de
crestere si calcitoninic. Timusul este format din 2 lobi : drept si stang, care se inesc in
portiunea lor mijlocie printr-un istm. Este asezat in partea anterioara a mediastinului superior.
Are raporturi : anterior sternul si cartilajul coastelor 4-5 ; posterior venele
brahiocefalice, vena cava superioara, arcul aortei, aorta ascendenta, trunchiul pulmonar,
inima si pericardul; lateral pleurele mediastinale si nervii frenici.
Timusul involueaza odata cu intrarea in actiune a gonadelor.

38.

Poziia anatomic a inimii.

Baza orientata in sus, posterior si la dreapta; virful orientat in jos, anterior si la stinga.
Santul interventricular anterior trebuie sa fie orientat anterior.

39.

Conformaia extern a inimii.

Are forma de con, cu baza orientata in sus iar varful in jos. Are 4 fete : anterioara
(sterno-costala), inferioara (diafragmatica), si 2 fete laterale ( pulmonare dreapta si
stinga) ; are 2 margini : dreapta si stinga. Pe suprafata inimii distingem citeva santuri. Pe
fata sterno-costala avem 2 santuri : coronar (dispus transversal si reprezinta limita dintre atrii
si ventricule) si interventricular anterior (corespunde limitei dintre ventriculul drept si
sting). Pe fata diafragmatica, santul interventricular anterior contrinua cu cel
interventricular posterior.

40.

anurile de pe exteriorul inimii.

Pe fata sterno-costala avem 2 santuri : coronar (dispus transversal si reprezinta limita
dintre atrii si ventricule) si interventricular anterior (corespunde limitei dintre ventriculul
drept si sting). Pe fata diafragmatica, santul interventricular anterior contrinua cu cel
interventricular posterior.

41.

Camerele inimii.
Inima prezinta 2 atrii si 2 ventricule, fiind constituita din inima dreapta (atriul drept si
ventriculul drept ) venoasa , si inima stinga (atriul sting si ventriculul sting) arteriala.
Atriul drept contine pe peretele anterior muschii pectinati. Pe peretele superior se afla
orificiul de deschidere a venei cave superioare, iar pe cel inferior orificiul venei cave
inferioare. Peretele medial constituie septul interatrial, pe care se observa fosa ovala.
Ventriculul drept are forma unei piramide, la care deosebim cavitatea propriu-zisa si
conul arterial . Septul interventricular este constituit din 2 portiuni : membranoasa si
musculara. Baza prezinta 2 orificii : ostiul atrioventricular drept si ostiul trunchiului
pulmonar. Orificiul atrioventricular drept este alcatuit din 3 cuspide , care prin intermediul
coardelor tendinoase se fixeaza de muschii papilari. Deosebim : cuspida anterioara,
posterioara si septala. Ostiul trunchiului pulmonar este prevazut cu valva trunchiului
pulmonar si este alcatuit din valvule semilunare : anterioara, dreapta si stanga. Reliefurile
ridicate pe miocard formeaza trabeculele carnoase.
Atriul stang are peretii netezi si comunica cu ventriculul sting prin orificiul
atrioventricular sting. Este delimitat de atriul drept prin septul interatrial. In el se deschid
orificiile a 4 vene pulmonare.
Ventriculul stang are peretii de 3 ori mai grosi decat ai ventriculului drept . In portiunea

superioara are 2 orificii : atrioventricular stang si orificiul aortei. Primul orificiu este dotat cu
valva atrioventriculara stinga (mitrala), care are 2 cuspide : anterioara si posterioara.
Cuspidele, prin intermediul coardelor tendinoase se unesc la cei 2 muschi papilari. De
asemenea, sunt dezvoltate trabeculele carnoase. Orificiul aortei este prevazut cu valva aortica,
care este alcatuita din 3 valvule semilunare : posterioara, dreapta si stanga.
42.

Auriculele inimii.
Atriul drept se prelungeste cu auricula dreapta, care reprezinta o camera mica cu aspect
de retea in interior. Atriul sting continua anterior cu auricula stinga, care este mai lunga si
mai ingusta ca cea dreapta si are muschi pectinati.

43.

Vasele sangvine cu origine n ventriculi.

44.

Vasele sangvine cu scurgere n atrii.

45.

Ligamentul arterial.

46.

Fosa oval.
Pe peretele medial al atriului drept se observa o depresiune ovala, numita fosa ovala. Ea
este delimitata in sus si inainte de limbul fosei ovale. La nivelul ei, septul interarterial este
subtire si format numai din 2 foite ale endocardului.

47.

Muchii pectinai.
Muschii pectinati se extind in auricula dreapta si stanga. Peretele anterior al atriului drept,
de asemenea, este reprezentat de muschii pectinati.

48.

Muchii papilari.
Se intilnesc in ventriculul drept si sting, fiind uniti de cuspide prin intermediului coardelor
tenditoase. De obicei, numarul lor corespund cu numarul de cuspide din ventricul. Ei pot fi
unici sau multipli, mari sau mici. In ventriculul drept, de obicei, exista 3 muschi papilari
anterior, posterior si septal. Muschiul papilar anterior este legat de peretele ventriculului prin
trabecula septo-marginala. In ventriculul stang, avem 2 muschi papilari : anterior si
posterior.

49.

Coardele tendinoase.
Unesc cuspidele de muschii papilari in ventricule. Ele pornesc si de la trabeculele carnoase
ale septului interventricular, fixindu-se concomitent pe marginea libera a doua cuspide
vecine, la fel si pe fata lor orientata in cavitatea ventriculului.

50.

Aparatul valvular al inimii.

Aparatul valvular al inimii, ce regleaza circulatia singelui intr-o singura directie, prezinta
un complex morfofunctional constituit din: inele fibroase, cuspide, coarde tendinoase, muschi
papilari, iar pentru aorta si trunchi pulmonar inelul fibros, valvele semilunare si sinusurile
aortei si trunchiului pulmonar.

51.

Valvele atrioventriculare.
Orificiul atrioventricular drept este prevazut cu valva atrioventriculara dreapta
(tricuspida), care nu permite ca singele in timpul sistolei ventriculului sa se reintoarca in
cavitatea atriului. Ea este alcatuita din 3 valvule : anterioara, posterioara si septala.
Orificiul atrioventricular stang este prevazut cu valva atrioventriculara stanga
(bicuspida/mitrala), constituita din 2 valvule : anterioara si posterioara.

52.

Valvele semilunare.
Ostiul trunchiului pulmonar este prevazut cu valva trunchiului pulmonar , alcatuit din 3
valvule semilunare : anterioara, dreapta si stanga. In portiunea lor mijlocie prezinta cate un
nodul nodulul valvei semilunare. Valvulele preintimpina refluxul sangelui in diastola din
trunchiul pulmonar in ventriculul drept.
Orificiul aortei este prevazut cu valva aortica, fiind constituita, de asemenea, din 3
valvule semilunare : posterioara, dreapta si stanga. Nodulii valvelor aortice sint mai masivi
si mai bine dezvoltati.

53.

Septul interventricular.
Desparte ventriculul drept de ventricului stang si este constituit din portiunea superioara,
mai scurta , cu o structura fibroasa partea membranoasa si una inferioara, mai lunga
musculara.

54.

Septul interatrial.
Peretele medial al atriului drept constituie septul interatrial (el desparte atriul drept de
atriul stang). Pe acest perete se observa o depresiune ovala, numita fosa ovala.

55.

Structura pereilor inimii.

Peretele inimii este constituit din 3 straturi : intern sau endocardul, mediu sau miocardul
si extern (seros) sau epicardul.
Endocardul captuseste toate compartimentele inimii din interior, acopera muschii

papilari,pectinati si coardele tendinoase si continua cu intima arterelor si venelor. Endocardul

atriilor este mai gros decat cel al ventriculelor.
Miocardul este constituit din tesut muscular striat cardiac (cardiomiocite tipice), tesut
conjunctiv fibros, cardiomiocite atipice, vase si nervi. Anatomic, miocardul atriilor este
separat de cel al ventriculelor prin inele fibroase. Miocardul atriilor este alcatuit din 2 straturi:
supericial si profund. Miocardul ventriculelor este constituit din 3 straturi : superficial, mediu
si profund.
Epicardul este stratul ce adera intim la miocard si constituie foita viscerala a pericardului
seros. Este alcatuit dintr-o lamela fina de tesut conjunctiv , tapetata de mezoteliu.
56.

Orificiile venelor mici ale inimii.

57.

Scheletotopia inimii.
Limita superioara corespunde liniei care uneste marginile superioare ale cartilajelor
coastelor III din dreapta si din stanga sternului. Limina dreapta trece cu 1-1.5 cm spre
dreapta de la marginea dreapta a sternului, ocupand spatiul dintre cartilajul coastelor III-V.
Limita stanga incepe la cartilajul coastei III pe linia parasternala stanga si se continua pina la
apexul inimii. Limita inferioara trece orizontal pe linia de proiectie a cartilajului coastei V
din dreapta prin baza apofizei xifoide pina la apexul inimii. Pe coloana vertebrala, inima
corespunde vertebrelor Th4-Th8.

58.

Proiecia valvelor inimii pe peretele anterior al toracelui.

Orificiile atrioventriculare dreapta si stanga se proiecteaza pe linia oblica care uneste
extremitatea sternala a cartilajului coastei III din stinga cu cartilajul coastei V din dreapta.
Orificiul aortei se afla posterior de jumatatea stanga a sternului la nivelul spatiului
intercostal III. Orificiul trunchiului pulmonar se proiecteaza superior de locul de fixare a
cartilajului costal III din stanga pe marginea sternului.

59.

Regiunile de auscultaie ale zgomotelor cardiace.

Focarele de auscultatie sunt :
- pentru orificiul aortic in spatiul al II-lea intercostal drept, la marginea sternului;
- pentru orificiul pulmonar pe marginea stanga a sternului, in spatiul II intercostal;
- pentru orificiul atrioventricular stang la varful inimii, in spatiul V intercostal stang ;
- pentru orificiul atrioventricular drept la baza apendicelui xifoid pe stern.

60.

Pericardul.
Pericardul este alcatuit din 2 straturi : extern fibros si intern seros.

61.

Pericardul fibros.
Pericardul fibros , la nivelul vaselor sangvine mari, se continua cu adventicea vaselor. El
are forma unui trunchi de con cu baza fixata de centrul tendinos al diafragmului si cu varful
orientat superior. La pericard distingem 4 fete : sternocostala, diafragmatica, mediastinala
dreapta si stanga. Fata sternocostala adera la corpul sternului si la cartilajele coastelor IV,V si
VI. Fata diafragmatica este concrescuta cu centrul tendinos al diafragmului. Fata mediastinala
este unita cu pleura mediastinala.

62.

Pericardul seros.
Pericardul seros este constituit din 2 foite : parietala tapeteaza pericardul fibros si
viscerala epicardul, acopera miocardul . Intre aceste 2 foite se afla un spatiu cavitatea
pericardiaca.

63.

Sinusurile pericardului.
In cavitatea pericardiaca deosebim 2 sinusuri : sinusul transvers al pericardului (situat
la baza cordului , delimitat anterior de aorta si trunchiul pulmonar, iar posterior de fata
posterioara a atriului drept si vena cava superioara) si sinusul oblic al pericardului (situat
sub fata diafragmatica, intre venele pulmonare stangi de sus si vena cava inferioara de jos si
din dreapta).

__________________________________________________________________________

1.

Conformaia extern a rinichiului.

Rinichiul este un organ pereche, de forma unui bob de fasole, care prezinta 2 fete :
anterioara si posterioara ; 2 margini : laterala - convexa si mediala concava; 2 poli :
superior mai bombat si inferior mai rotunjit.

2.

Capsula adipoas a rinichiului.

Exterior de capsula fibroasa se afla cea adipoasa, care prin hilul renal patrunde in sinusul
renal. Ea este mai bine dezvoltata pe fata posterioara a organului, unde formeaza corpul
adipos pararenal. La nou-nascut, ea LIPSESTE.

3.

Capsula fibroas a rinichiului.

La exterior, rinichiul este acoperit de o capsula fibroasa, alcatuita dintr-o retea de fibre de
colagene si elastice, care-i confera o rezistenta mare. Desi adera la parenchim, ea se poate
dezlipi cu usurinta.

4.

Elementele hilului renal.

Prin hil in rinichi patrund artera renala si nervii si ies ureterul, vena renala si vase
limfatice care in ansamblu constituie pediculul renal.

5.

Structura intern a rinichiului.

Sub capsula fibroasa a rinichiului se afla parenchimul renal, care prezinta 2 straturi :
substanta corticala la periferie si medulara in centru, formata din 10-20 piramide. Ele
au o forma triunghiulara, fiind orientate cu varful spre sinusul renal. La nivelul sinusului
renal, piramidele se termina cu papila renala, perforata de 15-20 orificii papilare. Datorita
lor, papilele formeaza aria cribroasa. Intre piramide, substanta corticala formeaza columnele
renale. Intre substanta corticala si cea medulara nu exista un hotar clar; la frontiera dintre ele
fiecare piramida trimite in substanta corticala striatii medulare de forma unor conuri mici de

culoare deschisa, formand portiunea radiata. Sectoarele mai inchise formeaza portiunea
convoluta. UMF nefronul.
6.

Cile urinare.
Caile urinare se impart in intrarenale (care se afla in parenchimul renal) si extrarenale
(localizate inafara lui). Cele intrarenale sunt : nalalele colectoare si papilare. Caile
extrarenale sunt: calicele mici, calicele mari, bazinetul renal si ureterul. Canalele papilare se
deschid in aria cribrosa prin intermediul orificiilor papilare.

7.

Calicele renale i bazinetul.

Fiecare papila renala, in virful piramidei este cuprinsa de un calice renal mic, la care
deosebim fornicele, colul si calicele propriu-zise. Intr-un calice renal mic se pot contine 2-3
papile renale. La unirea a 2-3 calice renale mici se formeaza un calice renal mare. In
structura rinichiului deosebim 6-12 calice mici, la unirea carora se formeaza 3 calice mari :
superior, mediu si inferior. Prin confluenta calicelor mari se formeaza bazinetul renal.

8.

Ureterul, poriunile lui.

Reprezinta un conduct tubular lung de 25-30 cm care continua bazinetul si se deschide in
vezica urinara. Este situat retroperitoneal si i se descriu 4 portiuni : abdominala, pelviana,
intramurala si intravezicala. Formeaza urmatoarele ingustari : la trecerea bazinetului in
ureter; la trecerea portiunii abdominale in cea pelviana; la nivelul intrarii ureterului in vezica
urinara.

9.

Poriunile vezicii urinare.

Este un organ impar, cavitar, cu functie de rezervoar. In ea se acumuleaza urina de la
rinichi, de unde, prin uretra, este eliminata in exterior. Se disting portiunile : virf, situat in
partea antero-superioara si orientat spre peretele anterior al abdomenului; fundul, portiunea
inferioara dilatata ; corp, portiunea medie intre fund si virf ; col , portiunea de trecere a
vezicii urinare in uretra.

10.

Mucoasa vezicii urinare.

Tunica mucoasa captuseste din interior vezica, fiind separata de tunica musculara prin
tunica submucoasa. Cind vezica este goala, mucoasa formeaza numeroase cute care dispar pe
masura ce vezica se umple. La nivelul fundului vezicii urinare exista o zona neteda de forma
triunghiulara lipsita de plice, deoarece tunica mucoasa adera intim la cea musculara
trigonul vezical. In unghiurile posterioare se afla orificiile ureterale, iar in unghiul anterior
orificiul intern al uretrei. Baza trigonului vezical este formata din plica interureterica.

11.

Trigonul vezical, limitele lui.

La nivelul fundului vezicii urinare exista o zona neteda de forma triunghiulara lipsita de
plice, deoarece tunica mucoasa adera intim la cea musculara trigonul vezical. In unghiurile
posterioare se afla orificiile ureterale, iar in unghiul anterior orificiul intern al uretrei. Baza
trigonului vezical este formata din plica interureterica.

12.

Poriunile uretrei masculine.

Uretra masculina se prezinta sub forma unui duct cu calibru neuniform. Incepe cu
orificiul intern al uretrei din peretele vezicii urinare si se termina cu orificiul extern al uretrei,
situat pe glandul penisului. Deosebim 4 portiuni : intramurala (preprostatica), prostatica,
membranoasa si spongioasa.
Partea preprostatica la baza vezicii urinare, care strabate peretele vezical.
Partea prostatica penetreaza prostata si are pe peretele posterior un colicul seminal, la
varful careia se deschide utriculul prostatic. De ambele parti se deschid cele 2 orificii ale
canalelor ejaculatoare si orificiile canalelor excretoare ale prostatei.

Partea membranoasa cuprinsa intre prostata si bulbul penian; esteinconjurata de

muschiul sfincter voluntar al uretrei si aici se afla orificiile glandelor uretrale.
Partea spongioasa este cuprinsa in corpul spongios al penisului; se deschid glandele
bulbouretrale; dupa ce penetrareaza diafragmul urogenital, pe o portiune de 5-6mm nu este
acoperita de tesut erectil (aceasta fiind zona cea mai slaba in intregul canal); la nivelul
glandului penian, segmentul terminal se dilata formand fosa naviculara.
13.

ngustrile uretrei masculine.

Prezinta 4 zone de ingustare : 1) la nivelul orificiului extern ; 2) o ingustare in corpul
spongios; 3) la nivelul diafragmului urogenital; 4) la nivelul orificiului intern.

14.

Scheletotopia rinichilor.
Sunt situati in regiunea lombara, bilateral de coloana vertebrala. Rinichiul stang se afla de
la nivelul vertebrelor Th11-12 pina la nivelul L1-2 ; rinichiul drept este situat mai inferior si
corespunde vertebrelor L1-3 . In raport cu coasta a 12-a, rinichiul stang este traversat pe la
jumatate, iar cel drept spre polul superior.

15.

Glanda suprarenal.
Sunt organe perechi situate in corpul adipos pararenal, pe polul superior al rinichilor. Sunt
constituite din substanta corticala si medulara. Sunt organe retroperitoneale. Glanda
suprarenala dreapta are forma unei piramide triunghiulare cu virfurile rotunjite, iar glanda
suprarenala stanga de semiluna. La ele, distingem 3 fete : anterioara, posterioara si renala
(la glanda suprarenala dreapta adera la polul superior al rinichiului, pe cand la cea stinga
vine in contact cu marginea mediala a rinichiului ) . Cea dreapta este situata mai jos (la
nivelul Th12 ; iar cea stinga la Th11 ).
In substanta corticala deosebim 3 zone :
1) glomerulara mineralocorticoizi (aldosteron);
2) fasciculata glucocorticoizi (cortizolul);
3) reticulata androgeni .
Substanta medulara produce adrenalina si nor-adrenalina.

16.

Conformaia extern a testiculului.

Testiculul este un organ par , de forma ovoida, consistenta dura si prezinta 2 extremitati :
superioara si inferioara. I se descriu 2 fete : laterala si mediala , si 2 margini : anterioara si
posterioara (adera epididimul). Testiculul stang este situat in scrot mai jos decat cel drept.

17.

Structura intern a testiculului.

La exterior, testiculul este acoperit de tunica albuginee - o membrana fibroasa densa. La
marginea postero-superioara a testiculului, ea se ingroasa formand mediastinul testiculului.
De la el pleaca septuri de tesut conjunctiv care impart parenchimul in lobuli (250-300 lobuli).
Fiecare lobul cuprinde 2-3 tubi seminiferi contorti, tapetate din interior cu epiteliu
spermatogen (1 testicul 500-900 de tubi). Printe ei se situeaza celulele Leydig
(interstitiale). La varful fiecarui lobul, tubii seminiferi contorti se unesc formand tubi
seminiferi recti, care patrund in mediastin, formand reteaua testiculara (rete testis). De la
ea pornesc 10-15 ductuli testiculari eferenti, ce se deschid in canalul epididimului. Tubii
seminiferi recti si reteaua testiculara constituie caile spermatice intratesticulare.

18.

Epididimul.
Are o forma alungita si se afla pe marginea posterioara si extremitea superioara a
testiculului. I se descriu 3 portiuni : capul, corpul si coada . Pe cap se observa apendicele
epididimului. In regiunea superioara si caudala se observa canaliculele aberante (rudimente
ale mezonefrosului). La copii , posterior de cap, se afla paradidimul (rudiment al

mezonefrosului). Seroasa vaginala acopera epididimul si se reflecta pe testicul formand

sinusul epididimului. Este acoperit de o tunica fibroasa, de la care pornesc septuri de tesut
conjunctiv, impartind organul in lobuli (12-15 la numar). In fiecare lobul patrund
canaliculele testiculare eferente, ce se deschid in canalul epididimului. La extremitatea
inferioara, continua cu canalul deferent .
Epididimul stocheaza spermatozoizii produsi in tuburile seminifere contorte si secreta
lichid seminal .
19.

Poriunile epididimului.
I se descriu 3 portiuni : capul, corpul si coada . Pe cap se observa apendicele
epididimului. In regiunea superioara si caudala se observa canaliculele aberante (rudimente
ale mezonefrosului). La copii , posterior de cap, se afla paradidimul (rudiment al
mezonefrosului).

20.

Sinusul epididimului.
Seroasa vaginala acopera epididimul si se reflecta pe testicul formand sinusul
epididimului.

21.

Apendicele testiculului.
Este o vezicula foarte mica, fara pedicul, prinsa de capul epididimului sau de extremitatea
superioara a testiculului. Este un rest din extremitatea craniala a ductului paramezonefric
Muller.

22.

Tunicile testiculului.
La exterior, este acoperit de o tunica fibroasa tunica albuginee, de culoare albicioasaalbastruie, care este rezistenta si inextensibila si are grosimea de 500mm. In partea posterosuperioara ea se ingroasa, formand mediastinul testiculului.

23.

Ductul deferent.
Este o continuare a canalului epididimului, traverseaza canalul inghinal si se termina prin
confluenta cu canalul excretor al veziculelor seminale. Are portiunile : scrotala, funiculara,
inghinala si pelviana.
Partea scrotala este cea mai scurta si se intinde de la coada epididimului pina pe
marginea posterioara a testiculului.
Partea funiculara corespunde regiunii unde canalul deferent este inclus in funiculul
spermatic si se extinde pina la orificiul inghinal superficial.
Partea inghinala este situata in canalul inghinal de la orificiul superficial pina la cel
profund.
Partea pelviana incepe de la nivelul inelului inghinal profund si, insotit de artera
deferentiala, patrunde in cavitatea pelvina. In apropierea prostatei, se dilata formand ampula
canalului deferent, care, la randul sau, in portiunea ei inferioara se ingusteaza , se uneste cu
canalul excretor al veziculelor seminale si formeaza canalul ejaculator.

24.

Funiculul spermatic.
Funiculul spermatic se formeaza la nivelul testiculului si epididimului si se intinde de
la capul epididimului pina la inelul inghinal profund. Funiculul spermatic stang este mai lung
decat cel drept (din aceasta cauza testiculul stang este amplasat mai jos decat cel drept). Are
portiunile : scrotala si inghinala. In componenta sa intra : 1) canalul deferent ; 2) artera
ductului deferent; 3) artera testiculara; 4) plexul venos pampiniform; 5) vase limfatice; 6)
plexuri nervoase testicular si diferential; 7) tesut muscular neted; 8) tesut conjunctiv lax cu
fibre elastice; 9) paradidimul; 10) un vestigiu a procesului vaginal peritoneal.

25.

Veziculele seminale.
Vezicula seminala se localizeaza lateral de ampula canalului deferent, intre fundul
vezicii urinare si rect. Are o forma ovoida , cu fata anterioara orientata spre vezica urinara, iar
cea posterioara spre rect. Ea are portiunile : superioara baza ; mijlocie corpul;
inferioara, care trece in canalul excretor (el se uneste cu ampula canalului deferent si
formeaza canalul ejaculator). Veziculele seminale sunt glande sexuale accesorii. La varsta de
10-12 ani ele sunt foarte mici, dar in pubertate, cresc intens. Peretele veziculei seminale este
alcatuit din tunica mucoasa (cu pliuri longitudinale si glande, ce secreta un lichid cu fructoza
asigura mobilitatea spermatozoizilor), tunica musculara (cu 2 straturi : intern circular si
extern longitudinal) si tunica adventitiala .

26.

Prostata.
Este un organ glandulomuscular impar in jurul portiunii initiale a uretrei. Este localizata in
cavitatea micului bazin, sub vezica urinara, pe diafragmul urogenital. Distingem : baza (in
raport cu fundul vezicii urinare, ampula canalului deferent si veziculele seminale); varful
(adera la diafragmul urogenital); fata anterioara (spre simfiza pubiana); fata posterioara (in
raport cu ampula rectului). Pe fata posterioara are un sant median, care separa prostata in
lobul drept si stang. Fetele laterale sunt in raport cu muschiul levator ani.

27.

Cile de evacuare a spermei.

Caile spermatice sunt intratesticulare si extratesticulare. Caile spermatice
intratesticulare sunt reprezentate de tubii seminiferi drepti si reteaua testiculara. Caile
spermatice extratesticulare sunt : ductele eferente, ductul epididimar, ductul deferent,
ductul ejaculator si uretra. Ductele eferente sunt in numar de 15-20 si ele prezinta primul
segment al cailor spermatice extratesticulare si intra in componenta capului epididimului.
Ductul epididimar continua ductul precedent, formand corpul si coada epididimului. Ambele
sunt acoperite de tunica albuginee. Ductul deferent pleaca de la coada epididimului si se
termina la baza prostatei. Are portiunile : scrotala, funiculara, inghinala si pelviana. Ductul
ejaculator rezulta prin unirea ductului deferent cu ductul excretor al veziculelor seminale; ia
nastere deasupra bazei prostatei, patrunde in ea si se deschide in uretra prostatica prin
orificiul ductului ejaculator.

28.

Poziia anatomic a uterului.

Fundul uterului , mai bombat, este orientat superior, care lateral prezinta coarnele
uterine, ce continua cu trompele uterine. Corpul uterului cu fata anterioara plana, iar cea
posterioara putin bombata. Colul uterin situat inferior (cu portiunea vaginala a colului
uterin).

29.

Poriunile uterului.
La uter distingem portiunile : fundul, corpul si colul.
Fundul uterului constituie portiunea superioara, care lateral prezinta coarnele uterine, ce se
continua cu trompele uterine. Corpul uterului are 2 fete : anterioara mai plana, si
posterioara putin mai bombata si 2 margini : dreapta si stanga. Colul uterului continua
corpul si este format din 2 portiuni : inferioara , invaginata in vagin (portiunea vaginala) si
superioara (portiunea supravaginala). Portiunea intermediara dintre corp si col constituie
istmul uterului.

30.

Cavitatea uterului.
In interiorul corpului uterin deosebim o mica cavitate triunghiulara, cavitatea uterului, cu
baza orientata in sus, iar unghiul inferior continua cu canalul colului uterin. La nivelul
unghiurilor superioare ale acestui triunghi se gasesc 2 orificii prin care cavitatea uterului
comunica cu trompele uterine.Cavitatea uterina este cuprinsa intre 2 pereti : anterior si

posterior plani, netezi. Are 3 margini : superioara si 2 laterale.

31.

Colul uterin.
Continua corpul si are o forma cilindrica, cu o lungime de cca 3cm. Deosebim 2 portiuni:
inferioara portiunea vaginala a colului uterin si superioara portiunea supravaginala. Pe
portiunea vaginala a colului uterin se afla ostiul uterin, care la nulipare are forma circulara
sau ovala, dar la multipare are forma unei depresiuni transversale cu 2 buze : anterioara si
posterioara. Colul uterin este predestinat mentinerii fatului in interiorul uterului, care in
sarcina este foarte extins.

32.

Poriunile colului uterin.

Deosebim 2 portiuni: inferioara portiunea vaginala a colului uterin si superioara
portiunea supravaginala. Pe portiunea vaginala a colului uterin se afla ostiul uterin, care la
nulipare are forma circulara sau ovala, dar la multipare are forma unei depresiuni transversale
cu 2 buze : anterioara si posterioara.

33.

Canalul colului uterin.

Canalul colului uterin sau canalul cervical incepe de la unghiul inferior al cavitatii
uterului si prezinta un orificiu superior sau intern prin care comunica cu cavitatea uterului si
un orificiu inferior sau extern, care se deschide in vagin. Este mai larg in partea mijlocie si
mai ingustat in celelalte 2 extremitati. Este delimitat de 2 pereti : anterior si posterior.

34.

Structura peretelui uterin.

In structura peretilor uterului deosebim :
1) tunica seroasa (perimetrul), ce prezinta o foita a peritoneului ce adera strans la tunica
muscularaa uterului in regiunea fundului si corpului; bilateral de colul uterin exista baza
subseroasa, iar perineul trece in ligamentele late ale uterului ;
2) tunica musculara (miometrul), este formata din fascicule musculare netede cu orientare
radiara, spiralata si longitudinala; este dispusa in 3 straturi : a) extern; b) mediu sau vascular;
c) intern ;
3) tunica mucoasa (endometrul) formeaza in canalul colului uterin un pliu longitudinal,
bilateral de care exista pliuri palmate; este tapetata de epiteliu prismatic cu numeroase glande
uterine; are 2 straturi : a) bazal (profund); b) functional (superficial).

35.

Salpingele.
Trompele uterine reprezinta 2 canale musculomembranoase , prin care ovulul este
condus din cavitatea peritoneala in cavitatea uterului. Ele sint situate in cavitatea micului
bazin, la marginea superioara a ligamentelor late ale uterului (sunt situate intraperitoneal).
Salpingele se intinde de la unghiul uterului pina la ovar. Trompa uterina comunica cu
cavitatea uterului prin ostiul uterin, iar prin ostiul abdominal se deschide in cavitatea
peritoneala. Prezinta 4 portiuni : 1) partea uterina ; 2) istmul; 3) ampula salpingelui;
4) pavilionul salpingelui cu fimbrii. Este constituit din 3 tunici : seroasa, musculara si
mucoasa.

36.

Poriunile salpingelui.
Prezinta 4 portiuni :
1) partea uterina penetreaza peretele uterului si se deschide in unghiul superior al cavitatii
uterine;
2) istmul partea cea mai ingusta si mai apropiata de uter;
3) ampula salpingelui este mai dilatata si prezinta 2/3 din tub;
4) pavilionul salpingelui inzestrat cu fimbrii. Una dintre fimbrii se prinde de polul superior
al ovarului fimbria ovarica.

37.

Ligamentele uterului.
Marginile laterale ale uterului se fixeaza la peretii laterali ai micului bazin prin
ligamentele late ale uterului. Intre lamelele ligamentului lat al uterului, mai inferior de
salpinge, se plaseaza ligamentul propriu al ovarului si ligamentul rotund al uterului.
Ligamentele sacro-uterine se extind de la suprafata postero-laterala a colului pe fata
anterioara a sacrului. Ligamentul cardial se extinde intre colul uterin si peretii laterali ai
bazinului.

38.

Poriunile ligamentului lat.

Din punct de vedere functional, ligamentul lat poate fi impartit in 3 portiuni :
1) superioara mezoul salpingelui, delimitat inferior de ovar si ligamentul propriu al
ovarului, iar superior de salpinge; 2) mezoul ovarului ; 3) mezoul uterului .

39.

Perimetriu i parametriu.
Mezoul uterului contine intre foitele seroase tesut conjunctiv adipos, lax, numit
parametriu. El este destul de dens, contine vase sangvine si treptat continua cu tesutu celular
paravezical, pararectal si paravaginal.
Perimetriu este tunica seroasa externa a uterului, echivalenta peritoneului, avand rol de
protectie.

40.

Ovarul, conformaia extern.

Ovarul este un organ pereche, situat lateral de uter. Are o forma ovoida. Prezinta 2 fete:
mediala orientata spre cavitatea bazinului mic si laterala corespunde fosetei ovariene.
Fetele sunt despartite prin 2 margini : anterioara marginea mezovarica, concrescuta cu
ligamentul lat al uterului si posterioara marginea libera. Pe marginea mezovarica se afla
hilul ovarului. Mai deosebim extremitatea superioara tubara si inferioara uterina .

41.

Aparatul de fixare al ovarului.

Prin ligamentul propriu al ovarului, extremitatea inferioara (uterina) este atasata la uter.
De peretele micului bazin, ovarul este fixat prin ligamentul suspensor al ovarului. Ovarul
mai este fixat si de foita posterioara a ligamentului lat al uterului prin mezovarium.
Ligamentul tuboovarian leaga extremitatea superioara (tubara) a ovarului de pavilionul
salpingelui.

42.

Epooforon, paraoforon.
Epoofronul (corpul lui Rosenmuller) este un rest al mezonefrosului. Este situat in
mezosalpinge , intre ovar si trompa uterina. Este format dintr-un canalicul longitudinal , la
care vin 15-20 de canalicule perpendiculare mai mici.
Paraofronul este format dintr-un numar de granule, de tubusoare, situate in ligamentul lat
al uterului ; provine din portiunea infragenitala a canaliculelor mezonefrice. Se gaseste
deobicei in primii ani de copilarie, lipsind la femeia adulta. Este situata intre epoofron si uter.

43.

44.

Recesurile vaginului.

Muchii perineului.
Perineul este un complex de tesuturi moi care delimiteaza inferior cavitatea pelviana.
Muschii perineului, dupa originea lor, pot fi divizati in 2 grupe: 1) muschii portiunii caudale

a trunchiului (m.levator ani , m. coccigeus) ; 2) muschii diferentiati din sfincterul cloacal

(m.bulbospongios, m.ischiocavernos, m.transvers superficial al perineului, m.transvers
profund al perineului, m.sfincter extern al uretrei, m.sfincter extern al anusului).
45.

Muchii diafragmei urogenitale.

Muschii regiunii urogenitale formeaza diafragmul urogenital, prin care la barbat trece
uretra, iar la femeie uretra si vaginul, si sunt dispusi in 2 straturi: superficial si profund.
Muschii superficiali sunt : m.transvers superficial al perineului, m.ischiocavernos si
m.bulbospongios. Muschii profunzi sunt : m.transvers profund al perineului si sfincterul
uretrei.

46.

Muchii diafragmei pelvine.

Muschii regiunii pelviene formeaza diafragmul pelvian. Stratul superficial este format de
sfincterul extern al anusului. Stratul profund este constituit din 2 muschi : levator al
anusului si coccigian.

47.

Fosa ischiorectal.
Are o forma prismatic triedrica umpluta cu tesut adipos si topografic se situeaza bilateral
de canalul anal. Este limitata lateral de tuberozitatea ischionului si de fascia muschiului
obturator; medial de m.sfincter extern si levator al anusului; anterior de muschii
transversali ai perineului; posterior m. levator al anusului si m.coccigean.