Universitatea Tehnică a Moldovei

Catedra Telecomunicaţii

Dare de seamă
La Mărurări electronice
La lucrarea de laborator nr. 6
Tema: „Generatoare de semnal”

A îndeplinit studentul gr. TLC–033

Godoroja Denis

A controlat conf.
Burlacu G.

Chişinău 2005
 Scopul lucrării: A se familiariza cu metodele de prelucrare a rezultatelor
măsurării şi căpătarea deprinderii în prelucrarea rezultatelor măsurărilor directe şi
indirecte cu ajutorul microcalculatoarelor cu programe şi calculatoarelor
electronice.

Breviar teoretic:
1. Generatoare de funcţii
Acestea pot da, de regulă, 3 forme de undă: dreptunghiulară, triunghiulară şi
sinusoidală, ultima adesea şi cu posibilitatea de modulare şi chiar de vobulare.
Generatorul de funcţii este un aparat preţios în activitatea de proiectare, punere la
punct şi de depanare a montajelor din AF precum şi din tehnica numerică.
Schema de principiu. Cel mai adesea un generator de funcţii (GF) are la bază
un integrator care dă tensiunea triunghiulară, un comparator (sau un bistabil) care
dă tensiunea dreptunghiulară şi un formator care transformă tensiunea
triunghiulară în una sinusoidală. Una din schemele utilizate la GF este arătată în
figura de mai jos unde A1 şi A2 sunt amplificatore operaţionale cu rol de
comparator de tensiune şi, respectiv, integrator.

1  R2 
Frecvenţa de repetiţie pentru această schemă este f = ⋅  .
4 RC  R1 
Amplitudinea de ieşire a unui astfel de GF se reglează cu un atenuator la ieşire şi
nu cu ajutorul rezistoarelor R1 şi R2 deoarece ele acţionează asupra frecvenţei.
Frecvenţa se schimbă cu ajutorul capacităţii C brut şi net cu ajutorul rezistenţei R.
Pentru transformarea tensiunii triunghiulare în una sinusoidală se folosesc
reţele cu diode, care nu fac altceva decît să rodungească vîrfurile celui dintîi. Deşi
unda astfel obţinută este o aprozimare a sinusoidei prin segmente de dreaptă soluţia
s-a impus datorită simplităţii şi costului scăzut. Dispozitivul menţionat a căpătat
numele de conformator triunghi-sinus. Asemenea dispozitive nu se mai utilizează
ca atare, ci doar sunt incluse în generatoare de funcţii.
2. Generatoare sinusoidale de tip sintetizator
Generatoarele sinusoidale şi cele de funcţii prezentate mai ănainte au două
neajunsuri care devin majore cînd e vorba de utilizarea lor în sisteme de măsură
moderne: precizie slabă în frecvenţă (1-3%) şi faptul că nu sunt programabile.
 La generatoarele de tip sintetizator ambele neajunsuri dispar, deoarece
frecvenţa este elaborată plecînd de la un oscilator cu cuarţ (precizie mai bună de
0,01-0,001%) iar structura lor numerică le face apte şi pentru progamare. Însă spre
deosebire de generatoarele clasice, la cele cu sinteză, frecvenţa nu poate fi reglată
continuu, ci discret, particularitate din care decurg şi două noi caracteristici:
• Rezoluţia, care reprezintă cea mai mică treaptă a ultimei decade de
variaţie a frecvenţei (10Hz, de exemplu).
• Timpul de comutare, care reprezintă timpul scurs din momentul
selectării frecvenţei dorite pînă în momentul cînd frecvenţa respectivă
este utilizabilă la ieşire. Acest parametru (valori tipice: µs, ms)
prezintă importanţă numai în cazul utilizării generatorului într-un
sistem automat de măsură.
După modul de funcţionare, sintetizoarele pot fi: cu sinteză de undă, şi cu
sinteză de frecvenţă. Primul lucrează în domeniul frecvenţelor joase (sub 10-
20kHz), iar ultimul în domeniul frecvenţelor înalte (peste 50-100kHz).
2.1. Generatoarele cu sinteză de undă
Acestea, numite şi sintetizoare de funcţii, sunt generatoare de joasă frecvenţă
ce elaborează tensiunea de ieşire prin construcţia undei cu mijloace de tehnică.
Sintetizoarele de undă au trei calităţi importante: precizie bună în frecvenţă (mai
bună de 0,01%), pot lucra la frecvenţe joase (pînă la 10+6Hz) şi pot genera o mare
varietate de forme de undă.
Ca principiu sintetizoarele de undă se inspiră din tehnica de reconstrucţie a
formei de tensiune din eşantioane, utilizată la OC cu memorie numerică. Schema
de principiu tipică a unui sintetizor de undă este arătat în figura de mai jos.
Valorile instantenee (exprimate în cod binar) ce definesc forma semnalului de
sintetizat sunt stocate într-o memorie ROM de unde sunt extrase succesiv în ritmul
impus de către ceas. După aceea valoarea numerică a fiecărui eşantion este
reconvertită în analogic cu ajutorul unui CNA, iar eşantionanele rezultate compun
forma de undă a semnalului, programată în MFU.

2.2. Generatoare cu sinteză de frecvenţă

Acestea, ca şi cele cu sinteză de undă, au la bază un oscilator cu cuarţ (f0),
însă dau direct numai o singură formă de undă şi a cărei frecvenţă (f) este elaborată
prin operaţii de aritmetică a frecvenţelor (sumare, scădere, divizare) efectuate
asupra referinţei (f0). Operaţiile aritmetice menţionate se realizează cu ajutorul
circuitelor PLL. În prezent se cunosc trei tipuri de sintetizoare de frecvenţă:
a. Pe bază de operaţii aritmetice ale circuitului PLL (se folosesc rar).
 b. Sintetizoare directe (se folosesc în calitate de oscilator sinusoidal reglabil
în diferite dispozitive).

c. Sintetizoare decadice (se folosesc ca dispozitive independente, ca aparate

de laborator în metrologia de precizie).
Domeniul de frecvenţă la aceste tipuri de sintetizoare nu poate coborî sub
20-100kHz, iar limita superioară poate atinge ordinul GHz-lor.
Precizia este evident la fel de bună ca şi cea a referinţei de frecvenţă (f0).
3. Generatoare de impulsuri dreptunghiulare
În metrologia de laborator se mai utilizează încă şi generatoarele de SD,
independente numite şi generatoare de impulsuri dreptunghiulare (GID), ceea ce
justifică o scurtă trecere în revistă a acestora.
Schema bloc al acestui generator este prezentată în figura de mai jos.
Tensiunea sinusoidală dată de oscilatorul de bază (RC sau cu cuarţ) este
transformată în tensiune dreptunghiulară prin trigger-are. Aceasta din urmă este
derivată, iar cu impulsurile pozitive obţinute (cele negative sunt eliminate) se
comandă un monostabil care elaborează impulsurile la lăţimea dorită. Nivelul
amplitudinii acestor impulsuri este prescris cu un atenuator calibrat, care uneori
este asociat cu un voltmetru.

4. Generatoare de semnal sw zgomot

 În principiu, un generator de semnal de zgomot pentru măsurări cuprinde o
sursă primară de zgomot, un etaj de formare-amplificare, un etaj de ieşire alcătuit
dintr-un atenuator calibrat (AT) şi un voltmetru de valoare efectivă (VEF), aparat
care uneori este omis.

Cel mai utilizat zgomot ca semnal de măsură este zgomotul alb, al căruit
reprezentant tipic este zgomotul termic, generat de rezistoare. Cum acesta are
valori prea mici pentru a fi utilizat ca semnal de măsură, ca surse primare de
zgomot se folosesc dispozitivele de tip diodă. Acesetea dau zgomot de alce, care
este tot de tip alv (DSP=const) şi care, în plus, poate fi controlat (dozat) prin
intermediul curentului (Ic) care străbate dioda respectivă.
Ca surse primare de zgomot alb natural numai pentru generatoarele de
măsură se folosesc: diode Zenner (AF), diode cu vid (RF) şi tuburile cu neon
(microunde).

Lucrări efectuate în laborator:

1. Am pregătit de lucru osciloscopul. Pentru amplitudinea oscilaţiilor de
195mV (la frecvenţa de măsurare de 1900Hz) am determinat coeficientul de
deflexie şi lungimea deviaţiei sale pe ecranul osciloscopului:
2 2 ⋅U 2 2 ⋅ 0,195 V
K d . prov = = = 0,068 V / div
Ly 8div
K d = 0,1V / div
2 2 ⋅U 2 2 ⋅ 0,195 V
Ly = = = 5,5div
Kd 0,1V / div
2. Am măsurat de 5 ori perioada semnalului armonic şi am calculat frecvenţa
lui. Rezultatele le-am introdus în tabelul 1.

Tabelul 1.
1 2 3 4 5 A SA ε δε ,
%
Lx 10,2 10,3 10,2 10,2 10,3 10,24 0,024 0,068 0,66
T, μs 5,10 5,15 5,10 5,10 5,15 5,12 0,012 0,034 0,66
f, Hz 1941 1942 1941 1941 1942 1941, 0,245 0,381 0,04
4
Exemplu de calcul:
 5

∑A i
1941 + 1942 + 1941 + 1941 + 1942
A= i =1
= = 1941 .4 Hz
5 5
5

∑∆A i
2

0.16 + 0.36 + 0.16 + 0.16 + 0.36

SA = i =1
= = 0,245 Hz
5 ⋅ (5 − 1) 20
t = f ( N , n) = f (0,95;5) = 2,78
∆ε = ±t ⋅ S A = 2.78 ⋅ 0.245 = 0.381 Hz
∆ε 0.381 Hz
δ ε= ⋅ 100 % = ⋅100 % = 0,04 %
A 1941 .4 Hz

3. Am măsurat de 5 ori parametrii semnalului impulsiv cu ajutorul

osciloscopului catodic. Pentru aceasta am conectat osciloscopul în regim de
aşteptare cu sincronizare internă. Rezultatele le-am introdus în tabelul 2.

Tabelul 2.
1 2 3 4 5 A SA ε δε ,
%
Um, mV 285 290 288 290 290 288.6 0,980 2,724 0,94
τ , μs 35 33 33 35 34 34 0,447 1,243 3,66
Tn, μs 81 82 80 81 81 81 0,316 0,879 1,09
fn, Hz 123 1220 1250 1235 123 1235 4,743 13,18 1,07
5 5 7
Exemplu de calcul:
5

∑A i
1220 + 1235 + 1250 + 1235 + 1235
A= i =1
= = 1235 Hz
5 5
5

∑ ∆A i
2

225 + 255
SA = i =1
= = 4,743 Hz
5 ⋅ (5 − 1) 20
t = f ( N , n) = f (0,95;5) = 2,78
∆ε = ±t ⋅ S A = 2.78 ⋅ 4.743 = 13 .187 Hz
∆ε 13 .187 Hz
δ ε= ⋅ 100 % = ⋅ 100 % = 1,07 %
A 1235 Hz

Am măsurat de 5 ori deviaţia impulsului de bază fază de impulsul de

sincronizare. Deviaţia am măsurat-o de la începutul liniei de baleaj pînă la frontul
primar al impulsului. Rezultatele le-am introdus în tabelul 3.

Tabelul 3.
1 2 3 4 5 A SA ε δε ,
%
Tc, μs 21,5 21 21,5 22 21 21,4 0,187 0,520 2,43
Exemplu de calcul:
 5

∑A i
21 .5 + 21 + 21 .5 + 22 + 21
A= i =1
= = 21 .4 µs
5 5
5

∑∆A i
2

0.01 + 0.16 + 0.01 + 0.36 + 0.16

SA = i =1
= = 0,187 µs
5 ⋅ (5 − 1) 20
t = f ( N , n) = f (0,95;5) = 2,78
∆ε = ±t ⋅ S A = 2.78 ⋅ 0.187 = 0.520 µs
∆ε 0.520 µs
δ ε= ⋅100 % = ⋅100 % = 2,43 %
A 21 .4 µs

4. Am scos caracteristica amplitudine-frecvenţă a osciloscopului dat. Pentru

aceasta l-am conectat la o sursă de semnal sinusoidal şi am variat frecvenţa suresei
la o amplitudine constantă de la 10Hz pînă la 100MHz. Tensiunea de referinţă am
luat-o de 250mV. Rezultatele le-am introdus în tabelul 4.

Tabelul 4.
F, kHz Ly, div U, mV K
0,01 5,8 206 0,99
0,02 5,8 206 0,99
0,03 5,8 206 0,99
0,04 5,8 206 0,99
0,05 5,9 208 1,00
0,1 5,9 208 1,00
0,2 5,9 208 1,00
0,8 5,9 208 1,00
4 5,9 208 1,00
20 5,9 208 1,00
100 5,9 208 1,00
1000 5,9 208 1,00
100000 >5,9 Efect de rezonanţă

Concluzii: În rezultatul acestei lucrări pe cale teoretică şi practică am

determinat:
1.

Bibliografie:
1. Метрология, стандартизация и измерения в технике связи:
Учебн. Пособие для вузов/ Б.П. Хромой, А.В. Кандинов; Радио
и связь, 1986.
2. Основы метрологии и электрические измерения: Учебник для
вузов/Б.Я. Авдеев, Е.М. Антонюк; Энергоатомиздат, 1987.