Sunteți pe pagina 1din 2

Morometii-relatie

Morometii de Marin Preda este un roman ce reconstituie imaginea satului romanesc


intr-o perioada de criza, in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sunt inregistrate
transformarile sau evolutiile vietii rurale, ale mentalitatilor si ale institutiilor, de-a lungul
unui sfert de secol.
Romanul prezinta destramarea simbolica a patriarhatului si a gospodariei taranesti
traditionale a unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti.
Este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta: in 1955, primul
volum, si in 1967, al doilea.
Titlul Morometii asaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza
familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. O alta tema
este criza comunicarii, absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia sa.
Stilul obiectiv, distantarea naratorului ubicuu, omniscient, perspectiva dindarat, indicii
spatio-temporali precisi, simetria incipit-final si cronologia liniara circumscriu romanul
curentului realist, insa nucleul filosofic, valentele simbolice si metaforice ale unor
evenimente, eroul ce apartine tipologiei taranului intelectual, focalizarea interna,
actiunea plurivoca si renuntarea partiala la omniscienta incadreaza opera in tiparul
romanului modernist.
Imaginea satului romanesc surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diferitele
categorii sociale. In centrul romanului sta familia Moromete, care este formata din Ilie
Moromete, sotia sa, Catrina, trei baieti din prima casatorie a lui Ilie: Paraschiv, Nila si
Achim, precum si Tita, Ilinca si Niculae, copiii din casatoria cu Catrina. Daca in primul
volum protagonistul era chiar Ilie, in al doilea, fiul sau cel mic, Niculae, ii ia locul, de
aceea, volumul intai este considerat romanul tatalui si volumul al doilea romanul
fiului.
Ilie Moromete este un personaj cu destin simbolic pentru satul traditional, pentru intreaga
civilizatie patriarhala. Personalitatea lui complexa se dezvaluie in propriul mediu social si
se va raporta si la noua mentalitate ce se dezvaluie ostila traditiei. Moromete nu asista
pasiv la acest atac. Autoritatea lui intelectuala, calitatile teatrale, histrionice, capacitatea
de disimulare, increderea intr-o norma etica mentin iluzia timpului rabdator .
Niculae este fiul cel mic al lui Ilie, din a doua casatorie. Pe parcursul celor doua volume
ale romanului, statutul lui se schimba. Astfel, in primul volum, Niculae este un copil
dornic sa invete ca sa-si schimbe statutul social, ceea ce reuseste pentru un timp, pana
cand tatal lui este de acord sa-l lase la scoala si sa-i plateasca taxele. In volumul al doilea
insa, dupa ce Ilie Moromete il retrage de la scoala sub pretextul ca invatatura nu aduce
niciun beneficiu, Niculae incepe sa-si caute sensul existentei, devenind activist de
partid, iar mai apoi, inginer horticol.

Conflictul dintre tata si fiu este cauzat de dorinta baiatului de a studia, aflandu-se intr-un
plan secund in primul volum. In volumul al doilea, acest conflict trece in prim plan,
pentru ca Ilie si Niculae reprezinta doua mentalitati diferite, discutiile dintre cei doi avand
semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata. Niculae se indeparteaza din ce
in ce mai mult de tatal sau, o intamplare care anticipeaza ruptura de mai tarziu dintre tata
si fiu.
Ilie si Niculae Moromete devin, in circumstantele descrise in roman, personaje
complementare, a caror evolutie repeta aceleasi structuri, in alte conditii istorice. In
Silistea-Gumesti, tatal este, inainte de razboi, sufletul intalnirilor duminicale din poiana
fierariei lui Iocan. Dupa razboi, Moromete se retrage in spatii din ce in ce mai stramte,
cum ar fi prispa propriei case, intrucat satul este acum invadat de necunoscuti. Intr-un
destin simetric, Niculae parcurge in sens invers niste etape, de la copilul ignorat in
familie, pana la activistul care e trimis de comitetul regional de partid sa supravegheze
desfasurarea campaniei agricole in satul natal, ajungand insa, sa se izoleze la fel ca tatal
sau, pe prispa unei ferme de la marginea Bucurestilor. Destinul lui Niculae ilustreaza
ideea ca fiul si-a insusit, involuntar, principiile tatalui, chiar daca in aparenta le contesta.
O scena semnificativa din volumul al doilea este cea care accentueaza ideea ca Ilie
Moromete nu se va obisnui niciodata cu ideile promovate de fiul sau. El, tatal, sta ud
pana la piele intr-o ploaie de vara si sapa un sant care sa-i apere sira de paie. In
incapatanarea cu care vrea sa-si apere paiele se descifreaza atat disperarea unui om care
nu poate trai dupa alte rosturi, cat si dorinta de a-i demonstra fiului ca pana in clipa din
urma omul e dator sa tina la rostul lui. Imaginea idilica a satului de altadata, a spatiului
sigur si linistit, a locului numit acasa, incepe a se rasturna. Tatal si fiul inteleg, in
moduri diferite, ca realitatea vietii lor se schimba fundamental, tatal stand pe prispa si
dialogand cu vechii liberali, fiul participand la colectivizare.
In opinia mea, consider ca impacarea celor doi in visul lui Niculae reprezinta atat o
detensionare afectiva a baiatului care inca are regrete cu privire la relatia cu tatal sau, cat
si o modalitate de recuperare a valorilor pierdute, care subliniaza totodata ideea ca cele
doua personaje, in pofida relatiei lor, au fost complementare, Niculae fiind o imagine in
oglinda a lui Ilie.
Moartea lui Ilie Moromete in finalul romanului marcheaza sfarsitul unei mentalitati
arhaice, precum si remuscarile copilului, care insa va duce mai departe imaginea tatalui.
Marin Preda reuseste, asadar, sa ilustreze intr-un roman de un realism percutant,
universul si autenticitatea existentei taranesti, precum si subtilul mecanism al disolutiei
iluziei taranului despre trainicia societatii patriarhale. Preda are meritul de a prezenta
diversi agenti ai conservarii, ce mentin iluzia timpului rabdator ca si ai schimbarii ce
anunta un timp trepidant, evitand insa schematismul/uniformitatea.