Morometii de Marin Preda este un roman ce reconstituie imaginea satului romanesc
intr-o perioada de criza, in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Sunt inregistrate transformarile sau evolutiile vietii rurale, ale mentalitatilor si ale institutiilor, de-a lungul unui sfert de secol. Romanul prezinta destramarea simbolica a patriarhatului si a gospodariei taranesti traditionale a unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti. Este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta: in 1955, primul volum, si in 1967, al doilea. Titlul Morometii asaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. O alta tema este criza comunicarii, absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia sa. Stilul obiectiv, distantarea naratorului ubicuu, omniscient, perspectiva dindarat, indicii spatio-temporali precisi, simetria incipit-final si cronologia liniara circumscriu romanul curentului realist, insa nucleul filosofic, valentele simbolice si metaforice ale unor evenimente, eroul ce apartine tipologiei taranului intelectual, focalizarea interna, actiunea plurivoca si renuntarea partiala la omniscienta incadreaza opera in tiparul romanului modernist. Imaginea satului romanesc surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diferitele categorii sociale. In centrul romanului sta familia Moromete, care este formata din Ilie Moromete, sotia sa, Catrina, trei baieti din prima casatorie a lui Ilie: Paraschiv, Nila si Achim, precum si Tita, Ilinca si Niculae, copiii din casatoria cu Catrina. Daca in primul volum protagonistul era chiar Ilie, in al doilea, fiul sau cel mic, Niculae, ii ia locul, de aceea, volumul intai este considerat romanul tatalui si volumul al doilea romanul fiului. Ilie Moromete este un personaj cu destin simbolic pentru satul traditional, pentru intreaga civilizatie patriarhala. Personalitatea lui complexa se dezvaluie in propriul mediu social si se va raporta si la noua mentalitate ce se dezvaluie ostila traditiei. Moromete nu asista pasiv la acest atac. Autoritatea lui intelectuala, calitatile teatrale, histrionice, capacitatea de disimulare, increderea intr-o norma etica mentin iluzia timpului rabdator . Niculae este fiul cel mic al lui Ilie, din a doua casatorie. Pe parcursul celor doua volume ale romanului, statutul lui se schimba. Astfel, in primul volum, Niculae este un copil dornic sa invete ca sa-si schimbe statutul social, ceea ce reuseste pentru un timp, pana cand tatal lui este de acord sa-l lase la scoala si sa-i plateasca taxele. In volumul al doilea insa, dupa ce Ilie Moromete il retrage de la scoala sub pretextul ca invatatura nu aduce niciun beneficiu, Niculae incepe sa-si caute sensul existentei, devenind activist de partid, iar mai apoi, inginer horticol.
Conflictul dintre tata si fiu este cauzat de dorinta baiatului de a studia, aflandu-se intr-un plan secund in primul volum. In volumul al doilea, acest conflict trece in prim plan, pentru ca Ilie si Niculae reprezinta doua mentalitati diferite, discutiile dintre cei doi avand semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata. Niculae se indeparteaza din ce in ce mai mult de tatal sau, o intamplare care anticipeaza ruptura de mai tarziu dintre tata si fiu. Ilie si Niculae Moromete devin, in circumstantele descrise in roman, personaje complementare, a caror evolutie repeta aceleasi structuri, in alte conditii istorice. In Silistea-Gumesti, tatal este, inainte de razboi, sufletul intalnirilor duminicale din poiana fierariei lui Iocan. Dupa razboi, Moromete se retrage in spatii din ce in ce mai stramte, cum ar fi prispa propriei case, intrucat satul este acum invadat de necunoscuti. Intr-un destin simetric, Niculae parcurge in sens invers niste etape, de la copilul ignorat in familie, pana la activistul care e trimis de comitetul regional de partid sa supravegheze desfasurarea campaniei agricole in satul natal, ajungand insa, sa se izoleze la fel ca tatal sau, pe prispa unei ferme de la marginea Bucurestilor. Destinul lui Niculae ilustreaza ideea ca fiul si-a insusit, involuntar, principiile tatalui, chiar daca in aparenta le contesta. O scena semnificativa din volumul al doilea este cea care accentueaza ideea ca Ilie Moromete nu se va obisnui niciodata cu ideile promovate de fiul sau. El, tatal, sta ud pana la piele intr-o ploaie de vara si sapa un sant care sa-i apere sira de paie. In incapatanarea cu care vrea sa-si apere paiele se descifreaza atat disperarea unui om care nu poate trai dupa alte rosturi, cat si dorinta de a-i demonstra fiului ca pana in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui. Imaginea idilica a satului de altadata, a spatiului sigur si linistit, a locului numit acasa, incepe a se rasturna. Tatal si fiul inteleg, in moduri diferite, ca realitatea vietii lor se schimba fundamental, tatal stand pe prispa si dialogand cu vechii liberali, fiul participand la colectivizare. In opinia mea, consider ca impacarea celor doi in visul lui Niculae reprezinta atat o detensionare afectiva a baiatului care inca are regrete cu privire la relatia cu tatal sau, cat si o modalitate de recuperare a valorilor pierdute, care subliniaza totodata ideea ca cele doua personaje, in pofida relatiei lor, au fost complementare, Niculae fiind o imagine in oglinda a lui Ilie. Moartea lui Ilie Moromete in finalul romanului marcheaza sfarsitul unei mentalitati arhaice, precum si remuscarile copilului, care insa va duce mai departe imaginea tatalui. Marin Preda reuseste, asadar, sa ilustreze intr-un roman de un realism percutant, universul si autenticitatea existentei taranesti, precum si subtilul mecanism al disolutiei iluziei taranului despre trainicia societatii patriarhale. Preda are meritul de a prezenta diversi agenti ai conservarii, ce mentin iluzia timpului rabdator ca si ai schimbarii ce anunta un timp trepidant, evitand insa schematismul/uniformitatea.
