INTRODUCERE 1 ‘Am indriznit, pentru prima oar, cu aceasti carte, si in- cerc o predeterminare a istoriei. Este vorba de urmarirea destinu- Jui unei culturi, al unicei culturi ce este in curs dea se desivarsi pe planetd in zilele noastre, cultura occidentalé europeano-ameri- ‘ani, a crci evolutie nu s-a incheiat inc’, Posibilitatea rezolvarii unei probleme de o asemenea an- vergura nu a fost prevazuté pand acum in mod manifest, iar, and ea a fost, ori au fost ignorate mijloacele de tratare a proble- mei, 6ri nu au fost stipanite deca intr-o masurd insuficienta. Existd 0 logic a istoriei ? Existd, dincolo de orice in- ‘mplare, de orice eveniment neprevazut, o structurd aga zis me- tafizicd a umanitifii care si fie esenialmente independent. de toate fenomenele vizibile, masive, spirituale gi politice de supra- fafi 7 Dimpotrivi, care sd fie cauuza prima a acestei realitifi de ordin secundar ? Trasiturile importante ale istoriei universale nu se dezviluie intotdeauna privirilor clarvazatoare sub o forma care s& permité deducfii ? Este posibil chiar in viafi, cici istoria uma- nitSfii este un ansamblu de mari fluxuri vitale pe care uzanja lim- Dajului, gandirea si acfiunea te asimileazd fird sA vrea (ca fiind $i Persoand gi eu), pentru ca nigte organisme de ordin superior nu- mite “antichitate”, “culturi chinezi” sau “civilizatie moder- ni” si glseascd treptele ce trebuie urcate si si le urce intr-o ordine care si nu admit nici o abatere ? Poate cd niste concepte procum nagtere, moarte, tinerefe, batrénefe, durati de viafS, care stau la baza oficdrui organism, au ‘in aceastd privingi un sens strict pe care nimeni nu I-a patruns inc’ ? Intr-un cuvant, exista ‘in tot ce este istorie, forme biografice originare gi universale ? Declinul Occidentului, este, inainte de toate, un fenomen limitat ia spafiu gi timp, ca si declinul antichitafii cdruia fi cores- unde, dupa cum se vede, 0 temé filosofic’; dacé este infeleas in 10 “toata gravitatea ei, implick in sine toate manle probleme ale fine Pentru a gti forma sub care se va implini destinul culturii occidentale, trebuie si cunoagtem mai intai ce este cultura, care sunt raporturile ei cu istoria palpabil’, cu viaja, cu sufletul, cu natura, cu spirital, sub ce forme apare ea si in ce masurd aceste forme — popoare, limbi si epoci istorice, D&tAlii si idei, state si divinitifi, arte gi opere de arti, drepturi gi legi, forme economice si concepfii filosofice, oameni mari si evenimente importante — sunt simboluri gi trebuie interpretate ca atare. 2 Mijlocul de cunoastere a formelor moarte este legearma~ ‘tematic’. Mijlocul de infetegere a formelor vii este analogia. ‘Astfal se disting polaritatea gi periodicitatea universului. Dintotdeauna a existat constiinfa cd istoria universal are un numar limitat de forme fenomenale, c8 erele, epocile,situ- afiile se reinoiesc dup’ un tipic. Cu.greu a fost studiat vreodata ‘Napoleon fra s& se fi aruncat vreo privire in diagonal& cltre ‘Cezar sau Alexandru; se va vedea c& prima comparafie este mor- fologic imposibil’, iar secunda exact. Cat despre situafia lui, ‘insusi Napoleon gasea niste afinitafi cu Carol cel Mare. Conven- fia infelegea Anglia cand vorbea despre Cartagina, iar iacobinii se mumeau romani. Din motive foarte diferite, Florenfa a fost ‘comparati cu Atena, Buddha cu Iisus, crestinismul primitiv cu socialismul modem, finanfele romane din timpul lui Cezar cu cele ale yankeilor. Primul arheolog pasionat — oare arheologia {nsigi nu este o expresie a sentimentului cd istoria se repeta ? — atheologul Petrarca, se géndea la Cicero vorbind despre sine. Nu 2 trecut inc& multé vreme de cd Cecil Rhodes, organizatorul ‘Afficii australe engleze, posesorul unor biogratit ale cezarilor aiftici care ceruse si-i fie traduse pentru biblioteca lui, se consi ‘dera el insusi asemenea lui Hadrian. Chiar si Carol al XUC-ea alSuediei a fost influentat de viaja fui Alexandru relatatd de Ru- fus, carte pe care o purta in buzunar din tinereje, vrdind si-l copieze pe acest cuceritor, memoriile li politice, Frederic cel Mare — mai exact in Consideragiile din 1738 —' se misc cu o mare siguranja printre analogii atunci cdind vrea'si-gi defineasc concepfia in ce priveste situajia politic’ intemafionald. Astfel, ti compari pe francezi cu macedonienii din vremea lui Filip, iar pe germani cu grecii. “Deja Termopilele Germaniei, Alsacia si Lorena, sunt in mainile lui Filip”, el desemneazi, asifel, exact politica cardina- lului de Fleury. Mai face 0 paralela intte politica dinastilor de Habsburg si de Bourbon gi prescriptile lui Antoniu i Octavian. ‘Toate aceste comparafii rimén insi fragmentare si arbi- trare si corespund, in principiu, mai mult unui gust pasager pentru expresia poeticd si spirituald decdt unui sentiment mai profuund al forme in istorie, Tot astfel sunt si paralelele [ui Ranke, un maestru al analogiei artistice, cele dintre Xyaxares si Henric I, dintre inva- zile cimeriene si maghiare. Sunt nesemnificative din punct de vedere morfologic, cele repetate deseori, intre orasele-state elene si orasele italiene ale Renasterii. Din contra, cea dintre Alcibiade si Napoleon este de o mare exactitate, insi fortuitd. Ca gi alfi, Ranke igi traseazi paralelele precum Plutarh, cu un gust popular ji romantic ce nu ia in considerare decit similitudinea decoruri- lor din teatral lumii; lui ii lipseste rigoarea matematicianului care cunoagte exacttatea intema a dou’ grupe de ecuafii diferentiale, acolo unde profanul nu vede decat deosebiri exterioare de forms. Este usor de remarcat cf, in fond, ceea ce determin’ aceste imagini este un capriciu gi nu o idee sau un sentiment al ‘vreunei necesita{i. RAmAnem inc foarte departe de o tehnicd a ‘comparatiei. Tocmai azi dispunem de 0 pletora de comparatii, care mu au nici plan, nici coeziune, iar atunci dnd sunt juste ‘intr-un sens profund ce ne raméne sa-I stabilim, le datorim ha- vardului, mai rar instinctului gi nicicnd principiilor. Nimeni nu rr $a gindit aici si creeze 0 metodé. Nu a fost deloc previzuti existenfa foarte indepSrtat a originilor, singura ce poate ofeti ‘tiiarea solutie in problema istoriei ‘Comparatiile ar putea fi un important izvor pentru gin- direa istoricului, cu conditia si scoati in evident structura organica a istoriei, Tefinica ar trebui studiat sub influenta unei idei de ansamblu, adicS pind Ia necesitatea ce exclude orice alegere, pand la stipanirea logicS. Comparafiile au constituit ne- ‘sansa gandirii istorice, peritru ci aici nu a fost decat cazul unei probleme de gust ce s-a dispensat de cunoastere si de efortul ne- cesar pentru a priv limbajul formal in istorie $i analiza lui drept saxeind primordiald si foarte dificil pentra istorie, sarcind inca neinfeleasd sicu atét mai.pufin rezolvat’. O parte a compa- rafilor era superficiald, de exemplu atunci cfnd Cezar este nu- mit fondator de gazete politice, sau, si mai riu, cnd, prin denu- miri la moda precum socialism, impresionism, capitalism, erau desemnate fenomene confize, complet strine de sufletul modem. Cealalti parte a acestor comparafii era falsi si bizar’, ca de exemplu cultul lui Brutus in cluburile iacobine, acest Brutus, un aventurier milionar, care s-a ficut o ideologie din constitufia oti gashici, in aplauzele senatorilor patricieni, tocmai pentru a-l asa- sina pe omul care apira democrafia. 3 Problema, limitatd intai'la civilizafia actuala, e dezvol- | Gata astfl intr-o nou filosofie, filosofia viitorului, in masura in | care ea se poate naste pe pamdntul Occidentului, metafizic epui- zat, dar ea este singura care poate, cel pufin, s8 find de posibili- 14ple spintului european occidental, in stadiile lui proxime; ideea_ unet morfologii a istoriei universale, a universului-istorie, spre deosebire “de morfologia naturii, pan acum aproape singura tema a filosofiei, ea va Cuprinde’ mereu toate formele si toate migedrile universului in semnificajia lor ultima’ gi céa mai intima, Binsdi complet difert’, oferind 0 vedere de ansamblu eet oos ote cunosct, mai mal, o imagine a efi 8 devenitului, ci a deveninii : ‘“Thawersbtsorie, abordat in oposie eu universul rnaturé, in mod intuitiv, ca forma este un aspect nou. al fiinfei uumane pe paméant, ale carei semnificafii teoretice $i era lense nu au fost delimitat pnd asta de wings aspecul a fost sesizat poate numai in mod obscur, adescori intrevazut de la « distanfa, niciodatd ins& studiat cu indrézeald in toate consecin- fele lu. Pentru om existd doud moduri posibile de a poseda si de 2 interioiza univers ineonjurator, Eu fac o dine foarte 8 a forms gi dupa substan impresia cosmic Sich a mprea coumica mecanie nie ansamblul formelot cel al legilor, intre imaginea simbolicd si formula sistematicd, {ntre realul efemer si virtualul eter, intre felul urmérit de imagi- nafia ordonatoare 51 disciplinata gi cel propus de experienta anali- ticd oportund sau, mai bine, pentru a exprima o antitezi ce nu a fost formulata niciodata, intre, domeniul numdrului cronologic ‘mumérului matematic.' Fear pie det problema, in stud de fafa, de a ad- mite ca atare evenimentele de ordin politico-spiritual, vizibile la Tumina zilei, de a le ordona dupa “cauzele” si “efectele” lor si de i considerabilA ce nu a fost indreptat nici pial nee, ficind o legiturd compet schematic, mai int tne ‘omul exterior gi cel Hiuntric si conceptele prea generale gi, mai ales, non-variabile ale spajiului gi timpului; apoi, plecénd de aici, fnt-un ‘mod cu totul gregit, intre geometrie gi aritmetic8, in locul c&rora tre- buie agezat cel pufin atiteza, mult mai profunda, a numérulul ma tematic si 2 mumfrului cronologic. Aritmetica si geometria- su améndoud gtinge ale caleulului spafal, in general imposibit de sepa rat in zonele lor superioare. Un concept cronologic absolut intligibil ‘pentrd omul naiv gi sentimental rezolv problema, pundnd intrebarea ‘ind si mu intrebarea ce sau cd. 4 a le urméri tendinfa aparent accesibila inteligenfei. Un studiu al “storied... la fel de “pragmatic”... nu ar constitui decit o parte as- cunsd a stiinjelor naturii pe care partizanii concepfiei materialiste a istoriel 0 recunosc fara scrupule; adversarii mu se deosebesc de i deca prin cunoasterea insuficientl a celor dou’ metode, Nu se pune problema sd stim ce sunt in sine si pentru sine fenomenele contigue ale istoriei aparfindnd cutarei sau cutirel epoci, ci semnificatia $i inelesul aparifiei lor. Istoricii modemi isi ima- gineazi cd fac prea multe “ifustrdnd ” prin detalii imprumutate din viaja religioas& si social — in tot cazul, din istoria artei — sensul politic al unei epoci. Ei uit ins clementul decisiv, in sensul ci istoria concreta este expresia si semnul sufletului ajuns {in stadiul formal, N-am intdlnit mAcar tin singur istoric care s& studieze azi in mod serios inrudirea morfologica ce uneste laun- tric limbajul formal al zufuror domeniilor culturale; care s& aibi, dincolo de tirémul evenimentelor politice, 0 cunoastere apro- fundati a ideilor ultime gi intime ale matematicii la greci, la arabi, Ia indieni, ta europenii occidentali; sau care 38 cunoasca sensurile stilului decorativ, ale formelor arhitectonice, metafizi- ce, dramatice gi lirice fundamentale, predilectia si orientarea artelor majore; detaliile de tehnicd artistic’, alegerea materialului si, cu atat mai mult, semnificafia lor hot&ratoare in problemele formale ale istoriei. Deci cine gtie c& intre forma polis-ului antic si geometria euclidiand, intre perspectiva spafialé.a picturii in uli din Occident si cucerirea spafiului prin calea ferati, telefon si armele de foc, intre muzica instrumentala contrapuncticl si sistemul economic al creditelor, este © profunds conexiune for- mali ? Privite din aceast perspectivi, chiar faptele politice ba- fiale au un caracter simbolic gi evident metafizic; astfel, poate pentru intdia oar’, se observa ci lucruri precum sistemul admini- sirativ al egiptenilor, regimul monetat in antichitate, geometria ‘naliticd, cecul, canalul Suez, tiparul chinezesc armata prusacd si technica soselclor romane sunt in aceeasi mésurd concepute gi interpretate ca atare.“scritia in lingua matematica” in marea carte a naturii. Dar mereu asteptim s& vind un-filosof si s¥ ne spund in ce limba a istoriei este ea scrisi si cum trebuie citit. Matematica si principiul cauzalitifii duc la o clasificare | natural, cronologia si ideea de destin la o clasificare istoricd a Sptelor.Fiecare din aceste doul categori cuprinde pentru sine universul utreg, Diferd numai ochi i pri piversl es, iul unde gi prin care se reflec- Lucrul acesta ne arata cét de mult ne lipseste o me- todologie a cercetiriiistorice elicidate din punct de vedere teore- tic. Ceea ce numim, de fapt, arti a cercetari istorice, igi extrage metodele aproapé iti éxclusivitate din domeniul stiinfei, care a ajuns si-si stabileascd riguros metadele de cercetare, spre stirea dumneavoastra; cu”ajutorul fizicit. Credem’c& facem cercetare {storied urrirind raporturile obiective de la cauzi la fect Trebuie remarcat faptul ci filosofia clasic’ nu s-a preocupat niciodata de existenfa altor raporturi posibile intre fiinja umand inteligent4 si universul inconjuritor. Kant, care.a definit in opera tui fundamental’ legile formale ale cunoasteri, fara si-si fi dat yreodat seama a considerat natura ca unic obiect al activitafii intelectuale. A sti inseamnd pentru el a sti matematic’. Cnd et vorbeste de formele innascute ale intuifiei si de categoriile in- telectului, nu se gandeste niciodati 1a caracterul inteligitil al impresiilor istorice, care este complet diferit, iar Schopenhauer ru asd, dintre categoriile lui Kant, s4 supraviefuiascd decét cau- zalitatea si nu vorbeste de istorie decat cu dispre} ' Pe linga necesitatea cauzald, pe care a5 numi-o logica spafitdui, trebuie si existe in vial $10 necesitate organicd a destinului, logica fimpului cate este 0 realitate cu 0 profunda certitudine inter, ce completeazi intreaga gandire mitologicd, religioasS, artistic’, find esenja si simburele intregii istorii in opozifie cu natura, dar inaccesibild formelor de cunoastere despre care vorbeste Critica rapiunii pure, iat& c& ca nu a apucat deloc pe calea formulérilor teoretice, Filosofia, spunea Galilei in al siu Saggiatore, este 4 ____ Natura este forma prin care omul unei culturi | & impresilor imediat ale simurlor unitate gi serniicaf. Isto. | tia este forma in care facultifile noastre imaginative cauté si [ infeleag’ fiinfa vie fn univers raportatS la propria noastri viata gi sii confere astfel celei din urmi o realitate mai profundi. Pro- _blema primordial inte exitnfe umane este dea si dact _omul este capabil s& opereze reprezenti cnn vi rep! iri si care sunt cele ce do- unt prezentate aici dowd moduri posibile de sexta a universului pentma om, Cora ce tchuie spus ese ch aceste posibilitfi nu sunt in mod necesar realitéi. Prin urmare, did in cele ce urmeaza vrem s& determiném sensul oricirei is- F torii, va trebui mai intdi rezolvati o chestiune ce nu a fost puss | niciodata pnd azi: Pentru cine exist istorie ? Chestiune in apa-. .." ‘engi paradoxala ! Desigur, exist o istorie pentru fiecare din noi," Pentru fiecare om, in masura in care el este ou toati fiinfa lui, cu “fiinfa lui constient’, participant la istorie. Este ins& 0 mare dife- venja: dupa cum un om traieste cu impresia constant cd viafa lui este un element intr-un curent vital superior ce se-intinde prin se- _cole si milenii, sau dupa cum el concepe viafa ca un lucru rotund si desAvargit in sine. Pentru ultima categorie de fiinfe constiente nu existd sigur nici o istorie universal, nici un univers-istorie. Daca ins congtiinfa proprie unei intresi nafiuni se bazeazi pe 1. Trebuie 6& intuim in ce masura profunzimea combinrii formale gi ‘a puterii de abstractizare, intr-o 20nd precum a cereetiri istorice asu- pra Renagterii sau migsajilor, z3bovegte asupra unor fapte ce, pentru {eoria funcfiilor.sau pentru legile opticii, sunt de domeniul evidenfei. afi de fizician si de matematician, istoricul lucreazA neglifent, ime- diat ce trece de la adunarea gi clasificarea materialului documentar [a interpretarea lui. “16 "7rit aistoric, cum trebuie sa reflecte ea realitatea, univer ae ena ? Dacd ne gandim la congtinga personal a grecilor ce Transformau orice experientA trditd, propriul trecut cas trecutul Jn general, dindu-t tmediat un confinut atemporal, imuabil, in forme mitice ale realitatit prezentate de fiecare data astfel incat vstona unui Alexandru cel Mare se confunda, dinainte de moar, Yea fu, in sentimental anticior, eu legenda tui Dionysos, sh ‘Cezar hu resimfea nici cea mai mic refinere ca descendent al lui Nanus, vom fi constrangi si gindim c&. pentru noi, europeni ‘oceidentalt, inzestraf cu sentimentul putemic al distangelor tem, vale, pundnd in afara indoielii calendarul zilnic s1 anual dinain- We Ge de dupa nagterea Lui Cristos, este aproape imposibil si retriim astfal de stati sufletesti, insi, in fata problemelor istoriei nu avem dreptul de a trece acest fapt pur si simplu sub tAcere. Memoril si autobiografile au penta individ ace hm. ‘tate ca si pentru spiritul unor culturi intregi, pentru cerce verantaoricd i concepyia el cea mai cuprinzdtoare ce imbri- sez concomitent toate genurile de analizi psihologic& si com- paratisti a popoarelor, a epocilor gia moravurilor strdine, Cultu- fa anticd nu avea ins memorie, nu avea un organ al istoriet in sens restrans, “Memoria” anticilor — este adevarat; aici atri- buim, fird altceva in plus, unui suflet strain un concept derivat din propria noastri imagine psihick — este complet diferit, pentru cf ea ignord trecutul si viitorul ca perspective ordonatoare ‘ale fiinfei congtiente si pentru cX “prezentul pur” atat de admirat de Goethe in toate aspectele vielii din antichitate, mai ales in plastic’, acoperd aceasti lacund cu 0 energie complet necunos- cuté noua. Prezentul pur, avand ca simbol foarte important coloana doric’, reprezintd efectiv o negare a sensului timpulu Pentru Herodot si Sofocle, ca si pentru Temistocle si pentru un consul’ roman, trecutul se volatilizeazé numaidecat Tuand forma nei calme impresii atemporale cu structura polard, non-perio- dicd — pentru ci acesta este sensul_ultim al mitologiei savante — in timp ce pentru sentimentul cosmic si pentru ochiul nostra 18 interior, acest trecut este un organism secular sau milenar cu penodizari foarte nete si indreptat citre un scop definit. insé, anticd sau occidentala, viafa primeste pe acest fundal, culoarea specifica. Cosmosul grecilor era imaginea unui univers care nu devine, ci care este. Ca urmare, grecul insugi era un om care nu devenea viciodati, dar intotdeauna era. De aceea, chiar cunos- cand foarte bine cronologia strict, calculul calendaristic st dect sentimentul putemitc al etemitafil, relevate in cultura Babilonului si mai ales a Egiptului prin observafia astronomicd la scard cos- mica si prin masura exact a enormelor spafii de timp, omul an- tic nu le-a putut asimila iuntric. Mentiunile ocazionale ‘ale filo- sofilor nu au fost nicicdnd decit niste murmure abia auzite si nu niste experiente traite, Cat despre descoperirile cdtorva spirite de clita, mai ales Hipath si Aristarc, in oragele grecesti din Asia, ele ‘nu au fost acceptate in directia dat de stoici, nici de miscarea aristotelicé, negasindu-se decat o mand de partizani printre spe- ialistiistinfei celei mai inguste. Nici Platon, nici Aristotel nu au dispus de un observator astronomic, in ultimi ani ai Iui Pencle, atenienii au luat o hotrare drastica prin pedepsirea cu eisangelia a celor ce raspandeau teorii astronomice. Era un-act cu o simbo- listicd foarte ascunsa, prin care anticul igi exprima de fapt voinja dea izgoni din constiinta persoanei departele sub orice forma. : ceea ce priveste stiinfa istoric’ a antichitSpii este sufi- cient si aruncdm o privire asupra lui Tucidide. Maiestria aces- tuia consté in facultatea specifica anticilor de a tri evenimentele prezentului in sine, la care trebuie si adiugim simpul admi- rabil, de om de stat cu simpul realitafii, el fost de asemenea un ‘inndscut general si demnitar. Aceast’ experienté practicd, cc se confunda din nefericire cu simpul de istoric, il face sd apara ca ‘ndreptasit — el, un simplu om de stiina in domeniul istoriei — a fi un model de noegalat. Coea ce insd ramne inaccesibil este perspectiva asupra istoriei secolelor trecute ce reprezinta pentru noi, dincolo de evidente, o parte integrant a conceptului de 1sto~ rie, Toate capodoperele istoricilor antici se limiteaz la redarea 19situafiei politice din timpul autorilor, in opozifie extrem de tran- sant cu capodoperele istoriei contemporane care, toate fird ex- cepfie, alr ca obiect trecutul indepartat. Tucidide eguase deja in tratarea rizboiului persan, fri a mai vorbi de o istorie general a Greciei sau chiar a Epiptului. La el, ca gi la Polybiu si Tacit, si i politicieni cu spifit practic, siguranfa privirii se sprijint ‘pe ‘neant, imediat ce, in trecut, ei se izbesc, adeseori la o distant de doar citeva decenii, de forfe active os le rdmn necunoscute sub forma de experienfd practic’ individual. Pentru Polybiu, primul rézboi punic era de neinfeles, Tacit nul mai infelegea deja pe Cezar. Judecat din perspectiva noastr4, simul total aistoric al [ui Tucidide ni se releva de fa’ prima paging prin afirmafia nemai- auzitd cd, inainte de vrertea fui, in univers nu s-a petrecut nici un ‘eveniment important ov peyoha. yeveoBou'. 1 De altininteri, incercarile tardive ale grecilor de @ contura, dupd exemplal Egiptului, cova care si aduck a calendar sau a cronologie, sunt de o mare’ taivitate. Olimpiadele mu constituie deloc 0 epoca precum cea cresting, de pild&: Pe deasupra, ele sunt un pur expediont literar tardiv, f8#% rddibini adéinci in’ popor. Acesta nu resimfea in aici un fel nevoia unei cronologii care si fixeze evenimentele din timpul paringilor gi al bunicilor, in ciuda interesului cel manifestau uni savanfi pentru problema calendarului, Nu e vorba s& cunoastem daca un calendar este bun sau rau, ci dacd el este uzual, dacd viaja unei colectivitifi este reglatl de el. Ori lista olimpiadelor dinainte de anul 500 %.Ch. este 0 descoperire, ca gi a arhonfilor atenieni gi a consulilor romani, care fi este anterioara. Nu cunoastem nici mcar 0 singurd dat& autentic& a colonizarilor grecesti (Ed. Meyer. Gesch. der Altert., Ul, 442, Beiloch: Griech. Gesch., I, 2, 219). ‘fa general,” spune Belloch, 1, 1, 125, “nimeni ru s-a gandit inainte de secolul V in Grecia si serie vreo informatie despré documentele istorice”. ‘Suntem in posesia unui tratat in manuscris incheiat intre Hereu gi Elis care este valabil pentru “o sutdi de ani fncepdnd cu acest an”. Din ce an incepe tratatul, nimeni nu stie s& spun3. Deci, peste alfi cétiva se va pierde cuniostinfa precis’ a duratei contractului, ceea ce 20 : Rezultd c& istoria antichitafii pand la rizboaiele persane, dar si esafodajul tradiional al perioadei mult mai trai, sunt pro- dusul unei géndiri fundamental mitice. Istoria formérii Spartei — Lycurg, a c&rui biografie o cunoastem in amfnunt, nu era desigur decdt 0 biatS divinitate silvan’’ din Taiget — este un poem al epocii elénistice, iar descoperirea istoriei romane ante- rioare Ini Hanibal nu se incheiase inca in vremea lui Cezar. Sur- ghiunirea Tarquinilor de Britus este 0 copie a unui contemporan, cenzorul Appius Claudius (310). Atufci au’ fost inventate nuimele regilor Romei dup’ numele unor familii plebee instarite (KJ. ‘Neumaiin). Fri a vorbi cX in fapt “Constitujia serviand”, cele- bra loge agrar din’ 367, nu mai exista in vremea lui Hanibal (B. Niese), Cand Epaminonda a redat meseno-arcadienilor libertatea politica, acestia au’ purces de indatd la descoperirea unei istorii primitive proprii. Extraordinarul nu constd in faptul cA evenimen- te asemnitoare au avut loc, ci c& nua existat nici un alt gen de istorie, Nu se poate evidenfia mai bine diferenfa dintre simul istoric al anticilor gi simpul istoric al occidentalilor decét spundnd 4 istoria roman dinainte de anul 250, asa cum se cunostea in ‘timpul fui Cezar, era 0 falsificare si c& pufinul stiut de noi era in totalitate necunoscut romanilor din perioada urmatoare. O ca- evident nimeni nu prevazuse. Probabil c& oamenii acelui prezent au uitat repede, Este o trisitur’ a caracterului fantastic de naiv al con- cepfiilor anticilor fat3 de istorie, in care ordonarea cronologicé a unor fapte tot atdt de celebre ca“Rizboiul Troiei”, corespunziind totusi, destul de bine, ca importangi cu eruciadele occidentale, ar fi 0 contra- zicere flagrant-a respectivei concepyi. La fel stau treburile gi eu zeo- {grafia anticd, ea fiind foarte departe fafi de cea din Egipt sau din Babilon. Ed. Meyer (Gesch. d. Altert., Il, 102) aratd 8 o cunoagtere a fizionomiei Afticii prin Herodot (dupa izvoare persane) a ajuns ‘pind la Aristotel. Aveeasi observajie se potriveste romanilor, mogteni- tori ai cartaginezilor, care au relatat primi cunostinfele strdinilor, tuitandu-le apoi chiar gi ei. 2racteristic& a cuvaintului istorie in sens antic era influenfa foarte putemica exercitati de literatura romanesc4 alexandrind cu tema istoricd propriu-zisd, politica gi religioasi. Nimeni nu se géndea ja 0 discriminare de principiu intre materiaful documentar si da- tarea lui. Cand, la sfarsitul Republucii, Varro a vrut si intireas- cc religia romana care dispirea repede din constiinfa popular, el a imparfit divinitijile al cAror cult era intrefimut minutios de stat in di certi i di incerti — acelea despre care se mai stia cdte ceva si acelea cdrora le mai dinuia doar numele in.ciuda cultului pu- bite. intr-adevar, religia societdjii romane a vremii — aga cum este ea admirati fara refineri, grajie credibilitapii poetilor tatini, nu numat de Goethe, dar si de Nietzsche — era in mare parte un produs al literaturit elenistice, aproape fird legiturs cu vechiul ‘cult pe care nimeni nu-l mai infelegea ‘Momisen a formulat limpede punctul de vedere al occi- dentalulut, numindu-t pe istoricit romani — gi el se: gandea indeosebi Ja Tacit — cameni “care spun coea ce trebuie trecut sub tcere $i care trec sub ticere ceea ce e nevoie s4 spuna”. Cultura mdicé a caret idee (brahmand) este cea mai ca- tegorick expresie cu putin,’ a sufletului complet aistoric nu a avut nictodatd, in vreun sens oarecare, un sentument cat de nein- semnat al lui “edna”? Nu mai existé nici o astronomie pur indi- and. nici un calendar indian, deci nici o istorie a Indiei, ca si se injeleaga din aceasta teza spiritual a unei evolufii constiente. Din cursul vizibil al acestei culturi a clrei parte organic’ se in- ~ chistase deja la aparijia budismului, cunoastem mult mai pufin decéit din istoria anticd, desigur bogata in evenimente mari, din secolul XII pana in secolul VIII. Améndoud au incremenit pur si simplu in forma unui vis mitic, Nu este vorba decat de un intreg mileniu dupa Buddha, citre 5007.Ch., cdnd s-a niscut in Ceylon “Mahayansa”, ceva ce aminteste pe departe de stiinjaistoric. Consfiinfa cosmic a-omului-indic era atit de departe de sensul istoriei c& el nu stia nici macar“ cd un’ autor poate: data aparifia carpi la care serie. in locul unui sir viu de texte cu per- 2 sonalitate definita a apdrut incetul cu incetul o mas de texte obscure — fiecare scria ceea ce voia — fir ca vreodati no- fiunea de proprietate literara auctoriala, de. dezvoltare a unet andiri de epocf, spiritual, sf defind cel mai pufin semnificativ rol. Sub acelasi chip anonim — cate aparfine in intregime isto- fici indice — regasim si filosofia. indic3: Comparafi-o cu istoria filosofiei o&tidentale a cirei fizionomie este iluminata trangant de autoni gi de carfi ! ‘Omul indie uita ‘ot, egipteanul nu putea uita nimic O arti indian’ a poftretului —~ biografie, i muce nua ‘existat niciodat’; plastica egipteand nu a cunoscut insé nici o alté tema Sufletul eziptean, eminent inzestrat pentru istone st aspi- Dasiune in intregime,cosmic4, simfea in trecut ca gin viitor un intreg univers al Iu, iar prezentul. wdentic ‘cu congtiinfa vie, fi apdrea pur si simplu ca o limits ingusta intre oud depdrtéri imense, Cultura. egipteand este 0 concreuzare a nelinistii, pandant psihic al dep&rtarii — nu numa a nelmisin Pentru vitor, exprimaté in alegerea granitului sia bazaltulus ca materiale’ de constructie, in inscripfii incizate in patra, in siste- mul administrativ si in refeaua de canale* ficuti cu ordine gi 1. La polul opus, grecii nu oferd un simbol de prima mérime gi total original in istoria artei, ei care, agezafi pe obaisiile miceniene, intr-o fara extrem de bogata in piatr pentru construcfie, au abandonat totusi acest material pentru a se irioarce la folosirea lemnului, ceca ce explicd lipsa vestigiilor arhitectonice intre 1200 gi 600. Coloana egiptean’ a fost de la inceput din piatr’, coloana doricé era ins din Tema. Sufletul antic grec igi exprima prin aceasta profunda ostilitate fat de durati. 2, S-a executat oare vreodatd in oragul élen o singurd oper de anver- guri care si releve grija pentru generapile viitoare ? Refelele de dru- ‘muri gi de canale descoperite ca apartinnd epocii miceniene, adic& preantice, au cizut in uitare de indata ce s-au nscut popoarele anti- ce, ori la inceputul perioadet homerice. Pentru a infelege ciudigenia 23minufic, dar si a griji, necesarmente conexii, pentru trecut. Mu- mia egipteand este un simbol suprem. Corpul mortului era eter- niizat, tot asa cum se didea personalitiii lui, “Ka”-ul mortului, 0 duraté stem prin intermediul statuetelor — portrete -adesea executate in serie si socotite o legSturd cu mortul, in sens foarte elevat, prin asemanarea cu acesta. Existé,un raport tainic intre atitudinea fafa de trecut si concepfia despre'moarte exprimati in forma de inmorméntare. Egipteanul neaga caducitatea, omul antic o afirmé prin limbajul formal al Gilturii. Egiptenii conservau chiar muiia propriei is- torii; datele si-cifrele cronologice, int vreme ce din istoria Greciei dinainte de Solon nu ne-a.rimas nimic, nici date, nici nume, nici evenimente concrete, — cea ce confer o pondere exageratd pu- finelor fragmente cunoscute.azi, —din contra, noi cunoastem, din mileniul al treilea si mai dinainte, numele si chiar numérul anilor de domnie a numerogi faraoni egipteni despre care Impe- riul Nou trebuie si fi avut cunostinfe complete. Un simbol in- fricositor al voingei pentru durati se citeste si astizi in fiziono- mia, perfect recognoscibild, a marilor faraoni ce populeazA mu- zeele occidentale. Pe varful de granit, slefuit si lucitor, al a ui Amenemhet UI, se mai citesc si astizi cuvintele: “Amenemhet c& scrierea iterala n-a fost adoptati decdt dup’ anul 900, de altfel {ntr-o misurd nesemnificativ’, fird indbialS aumai pentru nevoile economice foarte urgente, ceea ce probeazi cu certitudine absenja inscripfilor, trebuie si ne amintim c& Egiptul, Babilonul, Mexicul, ‘China, si-au constituit alfabete din epoca preistoricd, chiar germanii au creat un alfabet runic, dovedind apoi venerajie pentru semnele srafice prin inventazea continu a unor caractere decorative, anti- chitatea timpurie ignord in intregime numeroasele alfabete uzuale in sud i est. Existi monumente epigrafice. numeroase provenind din Asia Mica din perioada hitit si din Creta, dar nu ni s-a transmis nici mAcar unu singur din timpurile homerice. 24 contempla frumusefea soarelui”, iar pe alti laturi a piramidei: “Sus este sufletul lui Amenemhet, mai sus decdt varful Orionului si este in legituré cu lumea subpiménteana”. Nu-i asa ci o dominare a caducit8tii, a prezentului pur, nu mai poate fi pusd in fata grecului,antic ? 8 Comparativ cu intregul manunchi_yiguros de simboluri Wii ale egiptenilor $i legat de. uitarea_pe-care cultura antic’ 0 impristic asupra tuturor capitolelor din trecutul ei infuntra si ‘nafara, apate Ia marginea ci, incinerarea morgilor. in epoca miceniand, practicarea oficial a acestii ritual furiérar, ‘indepen- dent de toate celelate din acelagi timp, practicate de toate popoa- rele primitive ale epocii paleolitice, era complet. necunoscutd. Mormintele regilor pledeazi chiat pentru importanta dati inhu- marii. Dar, in epoca Iui Homer, ca si in cea vedicl, se trece brusc, din motive exclusiv psihice, de la inmorméntare la incine- rare, ce se indeplinea, asa cum se arati ‘in Miada, cu patosul plenar al unui act simbolic, cel al distrugerii si al negarii oricdrei durate istorice. ncepand din acel moment, instabilitatea evolujiei psihice a indivizilor ia sfarsit. Teatrul antic nu mai legitimeazi motive ur istorice pentru c& el nu ingdduie temele dezvoltirii inteme. Se cunoaste cu ce curaj instinctul grecului s-a ridicat contra por- ‘retului in artele plastice. Pana in epoca imperial, arta antichi- ‘apii_ nu cunoscuse decat un subiect, care fi era firesc: mitul’ 1. De la Homer la tragediile lui Seneca, intr-un mileniu, fragmentele mitologice despre Thyeste, Clytemnestra, Heracles nu inceteazi si apari far’ nici o modificare, in ciuda cantititii lor reduse. Din contr’, in literatura Occidentului, omul faustic apare mai intai in Parsifal gi Tristan, apoi, transformat in sensul epocii, in Hamlet, Don Quijotte gi 25rtretele ideatizate din plastica elenisticd sunt mitologi- Gon Dogatil ‘tipice ale hui Plutath, NiciodatS un grec de Valoare nea seris memorii care sa fixeze din perspectiva spiritu- Tui o epocd trait. Socrate insusi n-a spus nimic semnificativ in acest Sens despre viafa sa Wuntricd, Ne intrebim dacd un in- stinct ipotetic, admis totusi ca firesc, in geneza unui Parsifal, Hamlet sau Werther, putea s4 existe cfndva intr-un suflet antic. ‘Vom céuta zadamic 1a Platon constiinja unei evolupi personale a doctrine. Diversele lui scriesi reprezint pur gi simplu redactarea unor puncte de vedere foarte diferite adoptate in momente diferi- te, Legitura lor genetick mu a constituit obiectul reflecfiei lui. Dimpotriva, chiar la inceputurile istoriei spirituale 2 Occidentu- iui se situeazi un fragment de autoanalizS foarte intima: Vita Nuova a lui Dante. De aici rezultd, in acelasi timp, c& la Goethe care nu vita nimic gi ale cdrui opere erau, dupa cum spunea chiar ai, doar fragment ale une singe confesiuni, existau atat de jente antice, adic de prezent pur. Paine distrugerea Atenei de catre pergi, au fost aruncate ta gunoi toate operele de arta anterioare; de acolo le adunm noi astizi, si niciodaté n-a fost vizut vreun elen preocupat si faci cunoscute drept realitii istorice ruinele de la Mycene si Phaistos Homer era citit firi ca vreun ins si se gindeasci si sape pe colina Troiei, precum Schliemann, Era cSutat mitul si nu istoria Citeva, opere ale Iui Eschil gi, in parte, filosofii pre-socratici, dispiruserd in perioada elenisticd. Din contri, Petrarca colecti- ona deja antichitéfii, monede, manuscrise, cu 0 profundé piefate si devotiune, pentru ca ele s& riménd 0 proprietate exclusiva a a a ra is de asemenea conforma Don Juan; in fine, intr-o ultim’ transformare, cu timpul, in Faust, Werther gi, in cele din urm’, ca erou al romanu- Tui citadin modern, dar intotdeauna in atmosfera gi sub pecetea unui secol anume. 26 culturii noastre. El colectiona ca un om ce simfea istoria, care arunca o privire inapoi peste universurile abrupte, care aspira de- parte — el intreprindea primul 0 ascensiune pe un pisc alpin — care, in fond a rimas un strdin pentru vremea sa. $i mai pasionat poate, dar de nuanfi diferitd, este gustul de colectionar al chine- zalui. Tofi chinezii care cilitoresc cauti'si meargi pe “vechile ume” (Ku-tsi) si numai un profuund sentiment al istoriei poate ‘exprima conceptul fundamental si indestructibil al naturii chine- ze, conceptul Tao. Dimpotriva, epoca elenisticd nu colecfiona si nu manifesta curiozitate decat pentru o atmosferi mitologica, precum in descrierile lui Pausanias, unde “cand” si “de ce” in sens strict istoric nu sunt luate niciodata in considerare; toate acestea in timp ce peisajul egiptean se transformase, inci din timpul marelui faraon Tutmos, intr-un vast si unic muzeu de o riguroasi tradifie. Dintre occidentali, germanii sunt cei care au inventat orologiile mecanice; inspaimAntatoare simboluri ale timpului ce se scurge, ale cdror biti sonore, résuniind zi si noapte din nenu- mérate tumuri pe deasupra Europei Occidentale, sunt, poate, ex- > presia cea mai mareafi de care va fi vreodatA capabil un senti- ment al istoriei universale’. Nu gasim nimic asemdndtor in peisa- jul si in oragele atemporale ale antichitigii. Pana la Pericle, ziua nu se misura decét dup’ lungimea umbrei si numai de la Aristotel po. babiloniand a luat sensul de “ord”, Anterior, nu existau, in general, diviziuni exacte ale zilei. in Babilon gi in 1, Abatele Gébert, cunoscut ca papi sub numele de Silvestra al Il-lea, prieten al imparatului Othon al 1-tea, a inventat in anul 1000, deci la inceputul epocii stilului roman ‘gi al Cruciadelor — primele simptome alé unui spirit nou — pendula cu roti gi sonerie. Tot in Germania au fost inventate c&tre 1200 primele orologii bisericesti gi un pic mai tarziu ceasurile de buzunar. De remarcat este raportul semnificativ intre msurarea timpului gi edificarea cultului religios. a7Egipt, clepsidrele si cadranele solare fuseserd descoperite intr-o epoca foarte veche; la Atena, ins’, Platon a fost primul care a introdus 0 forma de clepsidra ce putea cu adevarat si indepli- neascd funcfia de orologiu, iar mai tarziu au fost adoptate cadra- nele solare, pur si simplu ca instrumente cotidiene neinsemnate, fir ca ele s& aduct vreo edt de mic& schimbare in sentimentul de viagd al anticuli. Mai trebuie aici menjionati diferenja corespunzitoare, foarte profunda si niciodat suficient pusi in relief, intre matema- tica antichitifii gi matematica Occidentului. In antichitate, gin- diréa numeric& a conceput lucrurile asa cum sunt, ca imensita- te, atemporale, existente exciusiv in prezent, De aici geometria Jui Euclid, statica, aritmetica si constituirea definitiva a unui sistem spiritual prin teoria secfiunilor conice, Dimpotriva, noi concepem lucrurile asa cum ele devin si se comport, oa funcfii De aici dinamica, geometria analitica si calculul diferenfial’, Teoria modemé a funcfiilor este organizarea grandioas& a aces- tui conglomerat de idei. Este un fapt bizar, dar foarte intemeiat sufleteste, c& spiritul grec — static, opus dinamicii — n-a cunos- cut nevoia, dar nici nu a simgit lipsa ceasomicului si ca el s-a abfinut de la orice fel de masurare a timpului, pe eft vreme noi {1 misurim in miimi de secund3. Entelehia lui Aristotel este singurul concept atemporal, aistoric, care este valabil in gandi- re, De atunci sarcina noastra este complet prefigurati. Noi, oa- meni de cultura ai Occidentului european, inzestrafi cu simful is- toriei, suntem excepfia, iar nu regula. Istoria_universala.cste imaginea noastrd despre univers, nu aceea a “limanutapi”. Pentru indiati $i pentru omul antichitSpii greco-latine, imaginea unui uni- 1, Este de remarcat faptul c& Newton di acestui caleul denumirea de fluxionar, din cauza cdtorva idei metafizice despre natura timpului. in ‘matematica greacd nu exist vreo menfiune despre timp. 28 vers in devenire nu exist, iar dack civilizatia Oocidentului se va stinge, poate cA nu va mai exista niciodaté 0 cultura si, ca atare, ‘un tip uman pentru care “istoria universala” si constituie o forma att de putemic’ a fiinfe vi 6 De fapt, ce este istoria universalé ? O idee organizatl despre trecut, fir indoiala un postulat intem, expresie a unui sentiment al formei. Dar un sentiment, oricat de definit ar fi el, ru este inca o forma reali, chiar dacd este sigur ci trdim istoria universal’, c& noi credem pe deplin c& o dominim ca forma. La fel de sigur este faptul cf, find totodatd constienfi c& mu suntem competenfi s-o judectim, chiar si astizi, ea se. constituie in anumite forme si mu intr-o forma, este o contra-imagine a viefi noastre Yauntrice. Cu siguran{d ins, tofi cei care vor fi intrebafi vor spune cA sunt convinsi cé disting limpede, dintr-o privire, forma intemi a istoriei. Aceasti iluzie se sprijind pe faptul c3 nimeni nu a re- flectat cu seriozitate & se poate indoi de stiinga lui, pentru cf nu prevede mulimea indoielilor ce se pot ivi in aceasti zon. De fapt, imaginea istoriei universale este 0 proprietate spiritualé fardi examen critic pe care chiar istoricii de profesie §i-o'trans- ‘mit din generafie in generafie fad a o privi vreodata cu pufin scepticism, aga cum, de la Galilei incoace, se analizeazi si se aprofundeaza imaginea naturii cu care ne nastem. Antichitate-Ev mediu-epocd moderné. inti schema de 0 incredibild saricie care exercitA asupra ginditiiistorice o putere iat nonsensul ce ne-a impiedicat mereu.sa.sesizim cu exactitate, in raporturile cu istoria integral a.umanitafii avansa- te, pozifia real, importanja, forma. si mai ales. durata. acestei ‘ici lumi, firdmifate care, de la Imperiul Romano-German in- 29coace, se dezvolt pe pméntul. Europei-occidentale.~ Abia dack culturile Viitorului vor putea acredita ideca c& un plan atat de simplist, devenit dup fiecare seco! imposibil prin cursul rectli- niu si proporfile absurde care-i interzic orice integrare fireascd a domeniilor recent cucerite de cunoasterea istoric’, se va menfine fir a se clitina serios. Protestele pe care unii istorici obignuiesc si le formuleze, de mult vreme, contra acestei scheme nu’sunt luate in seam Ele au reusit s& estompeze, fare a-! inlocui, acest unic plan care exist. In zadar s-a vorbit de un ev mediu grec gi de o antichitate ‘germanic& pentru o& nu aga se poate ajunge la 0 imagine clara si Justificatd din interior, in care China si Mexicul, regatele Axum si al Sasanizilor isi vor gsi un loc organic. La fel, transferdnd ‘momentul inifial al epocii modeme de la Cruciade la Renastere gi de aici la inceputul secolului XIX, dovedim doar ci schema 1i- mane intangibila, Schema respectiva rarefiazi substanfa istoriei si, ceea ce este mai réu, fi ingusteazd si cadrul. Aici peisajul Europei occi- dentale! constituie polul nemigcat — matematic vorbind: un 1. $i aici istoricul este dominat de prejudecata fatalé a geografici — ca si nu spunem ci de forja de sugestie a harjii — care admite un continent european, ceea ce-l face s& creada cd gi el trebuie s& traseze © frontieré ideala intre Europa gi Asia. Cuvantul Europa ar trebui sfers din istorie. Nu exist un tip istoric “european”. E o nesBbuingS 58 vorbesti de o"“antichitate europeana” ta eleni (Homer, Heraclit, Pitagora nu erau oare asiatici ?) gi de “misiunea” lor de a apropia culture asiatice gi europene. Aceste cuvinte, ce provin dint-o inter- pretare a hiyfi, nu corespund nici unei realitayi. Termenul de Europa, ‘cu tot complexul de idei pe care-I sugereaz4, a creat singur in con- stilnga noastra istorick o unitate ce nue cu nimic justificata, intre Rusia gi Occident. Aici, intr-o culturd de cititori, formata din cf pura abstractie a condus la consecinge reale foarte mari. Prin persoa- 30 punct unic pe o suprafafa circular’ — gi numai din cauzi cd noi ingine, autorit acestei imagini a istoriei, locuim chiar in interiorul i, in jurul acestui pol se rotesc milenii de istorie grandioasi si de cultura imens&, rimase departe in urma si pufin cunoscute. Un sistem planetar ce constituie o originald invenfie, intr-adevar ! Se lege un peisaj unic si se decreteazs cf el este centrul unui sistem istoric. Aici se afla astrul central. De aici radiazi adevarata lumi- 1nd ce scald& toate evenimentele istorice. De aici, ca dintr-un punct de perspectiva, se pot evalua semnificatiile. {n realitate ins& aici vorbeste orgoliul, un orgoliu al europeanului occidental, in calea cdruia nu poate sta nici un fel de scepticism si care des- faisoard, in spiritul lui, fantoma “istoriei universale”. Lui ii dato- im enorma iluzie opticd, ajunsi demult in domeniul obisnui- tului, care ne face si credem o% departe, in China si in Egipt, is- toria mai multor milenii se condenseaza in céteva episoade, in timp ce, prin apropierea noastri, in aceasté regiune, de la Luther si mai ales de la Napoleon, deceniile se gonfleaza ca fantomele. Stim cd este 0 purd aparenji faptul ci un nor se deplaseaza, parca mai repede, vazut de aproape decdt de departe sau ci un tren abia se triste strabatand un peisaj aflat la departare de noi. Credem insi c& ritmul vechii istorii indiene, babiloniene sau egiptene a fost realmente mai lent decét trecutul nostru foarte ‘a lui Petru cel Mare a fost falsificaté timp de secole tendinja istoric& a unor mase populare primitive in ciuda instinctului care delimiteaz foarte just, cu 0 ostilitate Viuntric incarnatd in Tolstoi, Arkasov gi Dostoievski, frontierele “Europet” de cele ale “mamei Rusia”. Orien- tul si Occidentul sunt concepute ca pura substanfé istoric’. “Europa’ sund a gol. Toate marile creafii ale antichitifii s-au niscut din ne- ‘area oricdrei frontiere continentale intre Roma si Cipru, Bizan} si ‘Alexandria. Tot ceea ce se numeste culturl europeand s-a niiscut intre ‘Vistula, Adriatica gi Guadalquivir. Chiar daca presupunem c Grecia {ui Pericle “a fost situatd in Europa”, astézi ea nu mai este aici 31apropiat. Noi glsim istoria acestor popoare mai siracd substan- fial, mai firava ca forma, mai dediénatd, pentru c& nu ne~am deprins sa finem scama de distan}a — interioara si exterioard. CA existenfa Atenei, Florenfei si Parisului are importangs mai mare decat Lo-yang sau Pataliputra in cultura occidental este usor de infeles. Nimeni nu este indreptit si alctuiasc& ins © schema a istoriei universale pe aceste judeciti de valoare. Ar trebui atunci si admitem ca istoricii chinezi s8 schifeze un plan al istoriei universale in care Cruciadele si Renasterea, Cezar si Frederic cel Mare si fie trecuti sub ticere ca niste evenimente gi personalitai fra risunet. Vorbind din punct de vedere morfo- Jogic, de ce secolul al XVITI-lea at avea mai mult pondere decat unele din celelalte saizeci care I-au precedat? Nu este ridicol si spunem “epoca modem”, limitatd la cateva secole si localizati de altminteri aproape exclusiv in Europa occidentald, fafi de o antichitate ce cuprinde atatea milenii, careia i se adaugi ca un simplu apendice, fri nici o alt clasificare, intreaga mas a cul- turilor preelenice ? N-a fost chiar suspendat3, ca preludiu al anti- chitffii, pentru a salva o schema depisiti, toati istoria Egiptului si a Babilonului, ce formeazd fiecare in sine un organism intreg, capabil si contrabalanseze asa numita “istorie universala” de Ia Carol cel Mare la razboiul mondial gi mai incoace ? Ori, chiar gi faptul c& aruncdm intr-o not de subsol, cu o scuz8 stanjenit’, imensitatea complex a cultutii indice si chineze si ignorém in general marile culturi americane sub pretextul lipsei de “coezi- lune” — nu se justified. Numese aceasti schemi, familiari europeanului din Occident, care face marile culturi s& se miste in jurul nostru ca in jurul unui centru al tuturor evenimentelor istorice, sistentul pto- Temeic al istoriei, si consider ca 0 descoperire coperniciand in domeniul istoriei introducerea in cartea de faji a unei doctrine destinate s& inlocuiasc pe aceea a lui Copemic si care nu ofera, 32 cu nici un chip, antichitafii si Occidentului, un loc privilegiat pe ‘anga India, Babilon, China, Egipt, cultura araba si mexicana, — universuri particulare ale devenirii care cAntZresc cel pufin la fel in balanja istoriei si care prevaleazi adesea prin marefia vizi- unili sufletesti, prin vigoarea dezvoltrii, asupra culturilor antice, 7 chitate-Ev mediu-epoca modema isi are ori- iment! Magic al universului; mai intai acesta a apanit in religia persand si a evreilor, din timpurile lui Cyrus, cind, in cartea lui Daniel, el a primit 0 forma apocalipticd si a fost transformat in istorie universalA in religiile postcrestine din Orient, mai ales in sistemele gnostice! Intré liniile foarte strnse ce constituie fundamental spiri- tual, aceast concepfie importanta era perfect indreptititd Ia exis- tenta. Nu se putea pune aici problema istoriei indiene, nici egip- tene.Termenul de istorie universala desemneazi in gura cerceta- torului un act unic, extrem de dramatic, al cdrui decor este peisa- jul cuprins intre Blada si Persia, El exprimé sentimentul cosmic de un dualism riguros al orientalului, dar nu in polaritatea sa, precum in metafizica contemporan§, prin antiteza dintre suflet gi spirit, dintre bine si rau, ci in periodicitatea sa®, ca o catastrofa iminentd invartindu-se intre dowd epoci cuprinse intre crearea si sffrsitul universului, ficdnd abstracjie de toate elementele ne- fixate, pe de o parte de literatura anticd, pe de alti parte de Biblie, de Cartea Sfinta cum mai este ea cunoscuti. in aceastd imagine. universului, “antichitate” si “epoca modema” apar ca 1, Windelband: Geschichte der Philasophie, 1900, p.275 si urm, 2. in Noul Testament, apostolul Pavel reprezinté indeosebi conceptia polar, iar Apocalipsa mai ales conceptia periodic despre univers 33i © sintea curenti intre pagan si evreu sau crestin, intre omul antic si oriental, intre statuic si dogma, intre naturd gi spirit sub forma temporal, deci ca 0 drama a nimicirii unora prin celelal- te, Tranzifia istoricd poarti amprenta religioasi a unei invieri. Imagine limitat, fara indoial&, si intemeiat’ pe idei in intreginie provinciale, dar logic si perfecta in sine, rimandnd legati total de acest peisaj, de aceast’ colectivitate umand gi cu neputinja de dezvoltat in mod natural. ‘Adiugarea celei de’a treia epoci — “epoca modem” a noastré — a introdus, in aceasti imagine, pe paméntul Occiden- tului, 0 tendinfa motrice. Imaginea oriental era stafionard, 0 antitezi finita ce persevera in echilibrul ei, cu o unicé acfiune divina drept centru. Admisa si imbrafisaté de 0 noud categorie de cameni total diferitd, aceasta ia pe neagteptate, ffird a atrage atentia asupra unei atare schimbari, forma unei linii, pomind de Ja Homer sau de la Adam; posibilitatile au crescut de la aparitia judeo-europenilor, a omului paleolitic si a omului maimufé: pentru a urca sau a cobori, prin lerusalim, Roma, Florenfa sau Paris, dupa voia istoricului, a génditorului sau a artistului care interpreteazé imaginea trinitard cu o libertate neinfranat’, Conceptaior.comiplementare de paganism si crestinism Je-a fost in_acest_fel_addugat..conceptul definitiv de “epocd modem”, care, prin definifie confine metoda $i care, trast-de pir de la Criiciade, nu pare si mai admit o noua extensie’, Se crede ‘cd fird ca sf indrizneascd cineva si 0 spun, ceva a inceput dinainte de antichitate si de Evul mediu: un al treilea tarém ce ascundea un paradis, un summiurn, un fel ultim, a cdrui cunoaste- re exclusiva §i-o arog’ fiecare, de la scolastic’ pand la socialist de astizi, Cunoasterea esoteric’ este la fel de comodi ca gi la fel 1. Ba este recunseuta in expr contemporans”, ia disperati gi ridicolé de “epoct de magulitoare pentru autorii ei. Foarte simplu s-a identificat sensul universului cu spiritul Occidentului aga cum se reflect el {in mintea unui occidental. Dupi aceea, cafiva mari ganditori au ‘extras virtufi metafizice dintr-o siracie a spiritului, ridicand in slivi 0 schem consacrat’ prin sensus omnium, fr a 0 supune tunel critici serioase, ca findament al unei filosofii si sficdindul tot timpul pe Dumnezeu, pretinzénd cd el este autorul “planului universal”. Trinitatea misticd a varstelor oferea, de altfel, pentru gustul metafizic, © anume seducjie. Herder numea istoria scoala de educare a speciei umane, Kant 0 dezvoltare a ideii de libertate, Hegel 0 autorealizare a-spiritului universal, alfi altminteri. Dar, tofi cei care au insuflat datului absolut al trinitajii varstelor un ccarecare sens abstract au crezut cd au reflectat indeajuns asupra formei fundamentale in istorie. Imediat, la Inceputurile culturii occidentale, apare-ma~ rele Ioachim al Florelor, mort in 1202', primul ganditor de forta lui Hegel, care demoleazi imaginea cosmic& a lui Augustin, 5 cu sentimentul integral al goticului pur, opune, ca al treilea element, noul crestinism al vremii religiei antichitajii gi a Noului ‘Testament: domnia Tatdlui, a Fiului si a Sfantului Duh, El a zdruncinat pani in adancul sufletului pe cei mai de seam fran- ‘iscani si dominicani, pe Dante si pe Toma d' Aquino, resusci- tnd o gindire cosmic ce a pus putin cite pufin’ stépanire pe gindirea istoricS in cultura noastr’. Lessing a ezitat si califice doar timpul lui drept posteritate’, opundndu-l timpurilor antice, si a modificat aceast’ idee a doctrinelor mistice ale secolului XIV in a sa Educatie a neamului omenesc (cu stadiile copitirici, adolescentei -si matuit&tii), iar Tbsen a dezvoltat-o in drama 1.K. Burdach: “Reforma, Renastere, 2, Expresia “cei vechi”, in sens du: din Porfiria (300 i:Ch.), anism”, 1918, p.48 si urm, se intdlneste deja Ia Tsagog 38AImpératul si galileeanul (unde gandirea gnostic’ este intruchi- pat de magicianul Maximos) si nu a depagit-0 cu nici un pas in celebrul discurs de la Stockholm din 1887. Ideea de a scoate in {fa}a persoana ca un fel de norma definitiva este, in med evident, o nevoie a sentimentului de sine al occidentatului Dat opera abatelui Florelor era o privire misticd in inte- tiorul misterelor ordinii cosmice a lui Dumnezeu. Opera aceasta trebuia si piardA orice semnificafie atunci cand am ajuns si facem din ea 0 concepfie rajionala si fundamentul unei gindiri stiingifice, Este tocmai ce s-a intémplat mereu intr-o misurd din ce in ce mai mare incepand din secolul al XVil-lea. Dar aceasta este 0 metod fragilé in interpretarea istoriei universale si anume, —a da frau liber convingerilor religioase, politice sau sociale si a aborda in cele trei faze, de care nimeni nu indrizmeste si se ating’, 0 directic ce duce exact in punctul in care ne gasim si care impune, dup caz, ca masur’ absolut, domnia inteligentei, omenia, fericirea celor mulfi, evolufia economiei, luminile rajiu- nii, Libertatea popoarelor, puterea asupra naturii, pacea universa- 14 $i alte idei de acest fel, unor milenii de istorie, despre care s-a demonstrat ci nu au cuprins sau nu au ating masura exact, pentru cA in realitate atunci se voia altceva decit voim noi acum, “In viafé, spune Goethe, nu avem alt scop evident decdt viafa si ‘nu un rezultat al acesteia.” Prin aceste cuvinte se poate obiecta ‘impotriva tuturor tentativele celor care cted, ca nigte naivi, ci rezolva printr-un program enigma formei in istorie. Tofi istoricii artelor si stiingetor speciale, inclusiv econo- mistii si filosofi, creioneazd aceeasi imagine. Astfel este vizuta “pictura” de la egipteni (sau de fa oamenii cavemelor) pani ta “jmpresionisti”, “muzica” de la canturile orbului Homer pnd la Bayreuth, “sociologia” de ta locuitorii asezarilor lacustre pani la socialisti; toate sunt vizute ca progresind rectiliniu, bazate fiind pe cutare constant4, fri a lua in seamé posibilitatea unei limite 36 in durata artelor, legitura lor e2 un peisaj sau cu 0 categorie lumand determinate, ale ciror expresii sunt acestea, uiténd prin umnare c& toate aceste istorii sunt o simpla adugire exterioar’ a unui anumit numar de evolutii particulare ale unor arte particu- Jare, neavand comun inize ele decét numele si cdteva elemente de tehnicd manuald, Despre fiecare organism stim ef este determinat de timpul siu, de forma, de durata viefii sale si de fiecare din mani- festarile vii, condifionate prin calfuisile speciei din care face parte. Nitneni nu va cede ci un stejar milenar a inceput si creasci numai de astzi, Nimeni nu va agtopta de la omid’, pe care o vede crescnd zitnic, ca ea si continue si creased ta fa $i peste ani de zile. in aceasti privinfi fiecare posed’ cu absoluti certitudine sentimentul unei limite, care este identic cu cel al forme’ inteme. Fafi de istoria civitizatiei superioare si de viitoa- rele ei progrese se afigeazi, din contri, im optimism excasiy, ca un fel de dispret pentru oricare experienté istoric’ si deci or gated. Asifel inedt fecare “postuleazi”, prin datele intdmmpla- toare ale momentului, 0 “continuitate” linear’ complet neobignu- itd si mu pentru c& 0 poate demonstra stiinffic, ci pentru cd o doreste. Aici contim pe posibilitifile nelimitate, scofind din fiecare moment Iuat in considerare cAte o teorie infantilé a con- tinuitaii Dar “omenirea” nu are, intr-o masuri mai mare decit fluturii sau orhideele, un scop, o idee, un plan, Mai degrabi, “omenirea” este un concept zoologic-sau o vorba goal’, indepar- tafi fantoma aceasta din zona problemelor formale ale istoriel $i ‘efi vedea apirnd o mulfime neasteptata de forme’ reale. Dom- 1, “Omenirea ? Dar aceasta este o abstracjiune, Din toate timpurile, nau existaf niciodat& decat oaitieni gi nu vor exista niciodatl decat coameni™ (Goethe cdtre Luden), 37neste aici 0 bogitie, o profunzime, o emofie organicd imensé ce a fost estompata pan astizi de céte un cuvant sarcastic, o scheém& incremenit4, si niscaiva “‘idealuri” personale. In locul acestei imagini monotone a istoriei universale in form lineara, ce nu poate fi tolerati docdt inchizind ochii inaintea cantitatiistrivitoa~ re a faptelor, eu intrevad spectacolul unor culturi grandioase, ce crese cu o putere cosmic’ de inceput de lume intr-un peisaj fami~ liar, legate toate de aceste peisaje in intregul curs al existenfei lor, imprimand fiecare o forma proprie substanfei comune — uumanitatea — si care are fiecare o idee a ci, pasiunile, viafa, vo- infa, sentimentul, moartéa ei — proprii. Aici existd culori, nuan- fe, migcdri, nedescoperite inci de nici 0 cercetare a spiritului Exist 0 crestere gi o imbatranire a culturilor, a popoarelor, a limbilor, a adevarurilor, a divinitifilor, a peisajelor, asa cum exist stejari, pini, flor, ramuti, frunze tinere gi batréne, dar nu exist 0 “omenire” care si imbitrdneasci. Fiecdre culturd are posibilitatile ci expresive noi care gesmineazd, se maturizeazs si dispar fr intoarcere, Exist’ multi arti plastica, pictura, ma- tematic’, fizic’, toate complet diferite unele de altele in natura lor adancd, fiecare avand o durati limitati, fiecare desavarsita in sine, precum orice specie vegetal are flori gi fructe proprii, felul i propriu de crestere gi imbatranire, Aceste culturi, naturi vii de ‘ordin superior, cresc intr-o sublima lips& de griji, in ce-priveste scopul lor, ca florile cAmpului. Ca plantele si animalele, ele apar- fin naturii vii asa cum 0 vede Goethe, iar nu naturii moarte a lui ‘Newton. Eu vad in istoria universal imaginea unei vesnice for- mudiri si Lansformari, a unei deveniti gi a uni piciri miraculoase a formelor organice. Tstoricul de cabinet o vede ins’ sub forma ‘unei “tenii”, pregatind fara incetare alte epoci Pe patcurs, seria “antichitate-Ev mediu-epoct modema” a sfargit prin a-i epuiza efectele. In ciuda ingustimii si a sdraciei fiundamentirii stinfifice a istoriei, ea a fost totusi singura filoso- 38 fie ce nu a fost complet golitd de filosofie si care ne-a Ingduit st ne ordonam cunostingele: tot ce s-a clasat pani astizi in materie de istorie universala ii datoreaz4 o parte din confinut. Dar noi ain ajuns de mult timp la misura semnificativl a secolelor care ineapea cel mai bine in aceasta schemi. Sporirea rapid’ a ma- terialului istoric, mai ales a celui ce este in intregime in afara acestei scheme, incepea si cufunde imaginea intr-un haos foarte ‘mare. Tofi istoricii tiu i simt acest lucru — aceia care mu sunt ‘complet orbi — si pentru a nu fi victimele unui naufragiu total, ei se agafi cum pot de singura schemi ce le este cunoscuti, Termenul de Ev mediu’, tiparit pentru prima dati in 1667 de profesorul Hom din Leyda, este constrains si acopere astizi o ‘masi informa in continu’ extensie, care intdlneste 0 limit pur negativa in faptul ci nu poate sub nici un chip atribui identitate celor dou’ grupuri acceptabil ordonate. Nesiguranta teoriilor gi aprecierilor despre istoria persand, arab, rusi sunt un exemptu, ‘Desigur, nu se mai poate nega mult vreme c& aceasté pretins’ istorie a universului, de fapt restrénsi la Inceput la regiunea Mediteranei orientale, este limitatd ulterior, printr-o schimbare subiti de decor, intre migrafiile germanice (eveniment ce nu are importanf& decdt pentru noi, fiind mult exagerat, avnd o semni- ficafie pur occidentald si care nu priveste in nici un fel cultura araba) si intre Europa centrala si occidental. Hegel a declarat cu o mare naivitate ci el nu finea seama de popoarele ce mu se ncadrau in sistemul lui istoric. Dar aceasta nu este decat o mirturisire a unui om onest despre ipoteza lui metodicl, firi de ‘care un istoric nu ajunge niciodat pana la capt. in acest sens se 1. “Eval mediu” este istoria regiunit unde domnea latina preogilor yi @ erudipilor. Prodigiosul destin al crestinismului oriental, care a ajuns pana in China prini Turkestan gi pénd in Abisinia prin Saba, au intra in vederile acestei “istorii universale” 39poate aprecia penuria lucririlor noastre de istorie. intr-adevir astdzi este o chestiune de tact istoric si arafi care sunt carentele in cercetarea istoriei, care sunt luate serios in seama gi care sunt cele ce nu conteazi, Ranke este un bun exemplu. Astizi noi gandim ta scar continental, Numai filosofii si istoricii ignord acest Tucri, Ce seminificatie pot avea pentru noi ‘conceptele si perspectivele ce au pretentie de valoare universald si al céror orizont se opreste la frontiera Europei occidentale ? Relativ la aceast tem’, citifi cele mai bune cArfi ale noastre. Cand Platon vorbeste despre uitiafitate, ol fi véde pe eleni opusi barbarilor. Acest lucru_cozespunde.pe.de-a iniregul modului aistoric al viefi si al géndiiiantice gi, chiar in aceste condifii, unor reaultate juste si pline de sens periif greci, Dar c&nd Kant inéepe s& filosofeze asupra idealurilor etice, el afirma valabilitatea principiilor Iui pentru tofi oamenii din’ toate timpurile si de toate felurile. Dac nu o spune in mod expres, este pentru cd el crede & acest lucru este manifest pentru ef si pentru cititori lui, in Estetica tui, principiul pe care il formuleaz’ nu este cel al artei lui Phidias si Rembrandt, ci al artei in genere. Formele necesare ale gindirii postulate de el nu sunt totdeauna cele ale gandirii occidentale, O privire asupra Iui Aristotel si a reaultatelor esentialmente diferite ale filosofiei sale ar fi ardtat cexistenga unui spirit nu mai putin limpede, dar diferit ca structu- 14, care reflecteaza asupra Tui insusi. Pentru gandi is cate- “0 injelegere real si deplind a nofiunilor originate aiitice este la fel de difcla ca si aceea a nofiunilor 40. rusegti! sau indiene, iar pentru chinezul modem sau pentru arab, a cror inteligenti e complet diferiti de a noastra, filosofia de la Bacon la Kant nu are decat valoare de curiozitate. Tata coca cei lipsegte ganditorului occidental si n-ar trebui s&-i lipsesc’ tocmai fui: cunoasterea caracterului istoric relativ al acestor rezultate, cle insele 0 expresie a unei fiinte particulare $i mumai a acesteia, congtiinta ci valabilitatea lor are limitele necesare; convingerea ci “adevarurile imuabile” si “cunostinfele eteme” ale occidentalului nu sunt adevarate decat pentru el si eterne doar in cadrul imaginii lui despre cosmos; datoria lui esto si le depageascd pentru a le cduta pe acelea pe care omul altor culturi te-a dat ta iveald cu o egala siguranf’, Toate acestea aparfin actului de realizare a unei filosofii a vii- torului, Numai aceste lucruri se pot numi infelegerea limbajului formal al istoriei, al universului viv. Aici nimic nu este constant si general, Nu se va mai vorbi de forme ale gandirii, de regulile tragediei, de datoriile statului. Valabilitatea universal a unei idei este o inferenf’ totdeauna falsa a sinelui despre altcineva. ‘Mult mai suspect pare aceasti imagine in studiul gén- ditorilor occidentali modemi incepand cu Schopenhauer, centrul de gravitafie al filosofiei se mut’ de ta sistemul abstract la etica practic’, iar problema cunoasterii este substituit’ cu cea a viefi, —a voinfei de a trai, de a fi putemic, de a actiona. Aici “omul” nu mai este o abstracjiune ideal ca la Kant, ci este omul real al epociloristorice, cel care se grupeaz in populafi civilizate sau primitive pe suprafafa paméntului, care este chiar obiectul de studiu. Acest Iucru goleste complet de sens definifia. structurii 1. Cf.t. I, p 361, nota: pentru un rus autentic ideea fundamentald a darwinismului esté la fel de lipsité de sens ca gi cea a sistemului copernician pentru arabi. 41conceptelor ultime prin schema antichitate-Ev mediu-epoca mo- demi, cu restricfille locale de rigoare. Aceasta este problema. Sa privim, spre orizontului istoric al lui Nietzsche. Pe ce temeiuri se. sprijind Ia randul lor conceptele de decadent, de nihilism, de rstumare a tuturor valorilor, de voinja de putere, ce sunt adne tnradacinate in riatura civilizatiei occidentale si hota ratoare pentru: analiza éi fird nimic altceva_? Pe romani si pe Breci, pe Renastere si pe Europa contemporana, addugind si 0 privire grabiid si pieziga asupra filosofiei indiene, prost injeteasd, — pe scurt, pe antichitate,” pe Evul medi, pe epoca modem. Vorbind striéto sensu, er. a mers mai departe, ‘ar alti gnditori ai timpului nu t-au depasit Ce raport are ins conceptul dionisiacului cu... viafa li- untricd a chinezilor foarte civilizati din timpul lui Confucius sau cu viaja unui american-modem ? Ce inseamna modelul supra- ‘omului pentru lumea Islamului ? $i ce sens le va da, éa antiteze ‘creatoare, conceptelor natura / spirit, pagan / crestin. antic / mo- dem, sufletul unui indian sau al unui rus ? Tolstei, care neaga in adancurile sufletului su umanitar lumea ideitor occidentale, complet striind si indepirtati, are cumva de-a face cu “Evul mediu”, cu Dante, cu Luther? Sau un japonez cu Parsifal si Zarathustra ? Un indian cu Sophocle ? lar Schopenhauer, Comte, Feuerbach, Hebbel, Strinberg au oare un orizont intelectual mai vast ? Toata psihologia nu are oare o semnificafie pur occiden- talé, in ciuda pretenfiei de universalitate a acesteia ? Ce comedie jn ferninismut Tui Ibsen, care ni se infapigeazd si cu pretentia de a atrage luarea aminte a intregii “omeniri”, cAnd faimoasei Nora, mare burghezd nordic, al crei orizont echivaleazi cu un venit de la 2000 la 6000 de marci, cu 0.educafie protestant, ii sunt substituite sofia lui Cezar, doamna de Sevigné, 0 japonezi sau 0 franc din Tirol ! Ibsen insugi mu are insd decdt viziunea ori- zentului clasei ordgenegti medi de ieri gi de astizi. Conflictele 42 lui, ale cdror temeiuri psihice dateazé cam de la 1850 si vor supraviefui abia pand la 19S0, nu sunt nici cele ale claselor de sus, ci ale celor de jos, cel mult ale oragelor cu populatie neeuro- peana Toate acestea sunt valori episodice locale, cel mai adesea restrinse la inteligenfa momentand a marilor orage de tip occi- dental european, nicidecum niste valori “eteme” ale istorjei “uni- versale”. Si totusi, cand aceste valori ar fi existat pentru genera- ile lu: Ibsen gt Nietzsche, acest fapt ar insemna tocmai necu- oasterea conceptului de istorie universala — care desemneazA niu o alegere, ci un tot — $i nesubordonarea factorilor aflagi in afara interesului modemilor, subestimati sau neglijafi. Ori, toc- ‘mai aga se procedeaza in mare misura, Tot ceca ce Occidental a spus si a gandit pan’ acum despre problemele spafiului, ale timpului, ale migcarii, ale numarului, ale voinfei, ale cisitorici, ale prosperitatii, ale teatrului, ate stiintei, a ramas indoielnic si insuficient, pentru c& s-a fintit gisirea solufiei in loc si se accepte cA mai multor intrebari le corespund mai multe ris- punsuri, c& orice problem filosofic’ nu este decét dorinta refulat de a primi un rispuns sigur, deja dat, cd marile probleme ale timpului nar fi considerate niiciodata drept caduce si cd trebuie deci admis un grup de soluti istorice determinate, care numai in ansamblu pot — debarasate fiind in apreciere de toate raporturile partitulare — si dezlege marile enigme, Pentru un bun cunoscétor de oameni nu exist nici un punct de vedere absolut exact sau absolut fals, in fafa unor probleme la fel de anevoioase. precum cele ale timpului sau ale familici, nu este de ajuns si examindm experienta personal, vocea interioara, ra- fiunea, parerea strimosilor ori, a contemporanilor. Astfel nu aflaim decat ceea ce este adevarat pentru cel ce chestioneaz’ gi pentru epoca Tui,.dar existd i alte probleme. Aparifia altor cul- turi vorbeste un limbaj diferit, Pentru oameni diferifi exista ade- 43viruri diferite, Pentru un ganditor ele sunt valabile ori toate, ori niciunul. Se infelege in ce masurd critica occidental a universu- Jui poate fi Lirgit8 gi aprofindat3, in ce mAsura, dincolo de relati- vismul inocent al lui Nietzsche, ramén de elucidat probleme, ce fineye are sentimentul formei, ce grad de inearcatura psihicd, ce renunfare la interesele practice, ce independenfa fafa de ele i ce vastitate a orizontului rimén de atins pentru 2 spune ca s-a infe- les istoria universala, universul-istorie | 9 Tuturor acestora, formelor arbitrare, inguste, exterioare, dictate de dorinfe personale care le-au impus in istorie, le opun forma naturali “comercial” a devenirii universale, profund ine- renta devenirii si ascuns’ numai privirii parfiale, Eu fac acum apel la Goethe. Ceea ce el a denumit reatue ra vie $i Ceea.ce-noi-humint-aici istorie uni versal&- este, in sens foarte larg; univers-istorie. Goethe care, ca artist, n-a incetat si creeze viaja, evolifia formelor, devenirea, nu creatul, fnitil de- testa mateniatica, aga cum 0 araté Wilhelm Meister’ si Poezie gt Adevar. La el, universul mecanic era opus univetsulut ‘organic, natura moart& naturii vi, formula formei. Fiecare rand pe care-I seria ca fizi¢ian trebuia si arate imaginea'in devenire, “tiparul formei, ce se dezvolté in viu”. A retrii prin: sentiment, intuiie, comparatie, certitudine iuntricd nemijlocité, imaginajie exact si sensibild: aceasta a fost metoda Iui pentru a-si apropia misterul fenomenului in miscare. Ea este metoda cercetirii istarice in general. Nu exist alta in afara ei, Aceasta privire divind |-a facut sa rosteascd, in seara batdliei de la Valitiy-in fafa Tocurilor de tabard, Ciivintele: “Din acest loc gi din acest ritoment incepe o nou epoci fn istofia Titnii si voi putefi zice ci afi fost de fafa. Nici un geniéral, nici ‘tun diplomat, fard a mai-vorbi-de.filosofi, nu —< 44 a simpit devenirea_istoriei intr-o maniera direct’. Este cea mai profundi judecatd ce a fost formulatd.asupra unui, important eveniment istoric chiar in momentul nd acesta era in curs de desfagurare. $i asa cum Goethe.a pomit de ta frunzé pentru a urmari cvolutia formelor vegetale, geneza vertrebratelor, formarea stra~ tuntlor geologice, destinul naturii, mu cauzalitatea ei, tot aga trebure studiat limbajul formal al istoriei umane, structura ci periodic’, logica ei organicd, plecind de ta abundenfa de fapte particulare ce se ofera simfurilor, Odinioara omul se numara printre muljimea organisme- lor de pe fata pamantului. Constitufia anatomicd, fiziologia, feno- menele sensibile aparfin in fntregime unei unitSfi superioare, Nu Yacem exceptie decat aici, in ciuda afinitati ce se simte in profun- ame intre destinul plantelor si destinul oamenilor — tema ete’ a oricdrei creafii lirice — si in ciuda asemdndrii oricdrei istorii nane cu cea a oric&rei alt grup de fiinfe vii superioare — tema a nenumaratelor povesti, fabulafi, legende, Vreti sd facefi o com- paratie ? Faceji s& actioneze in profunzime, cu toati puritatea, universul cultural uman asupra imaginafiei, fir a1 constrange si intre intr-un- sistem preconceput; vefi vedea in cuvintele uunereje, credinf, maturitate, declin, pe care le-afi folosit regulat astizi mai mult ca oricdnd in exprimarea voastra, despre societa- te, moral sau estetic3, nu numai judecifi de valoare subiective gi personal interesate, ci si denumiri finalmente obiective ale unor stari organice. Asezafi cultura antic’ — fenomen in sine desivar- git, matesie si forma a sufletului antic, in fafa culturilor egiptea- 1, indiana, babilonian’, chinez’, occidental gi ciutali cea ce au tipic destinele schimbitoare ale acestor mari entitati si ceea ce este necesitate in abundenfa fatald de evenimente neprevazute: atunci vefi vedea derulandu-se imaginea istoriei universate care ne este familiar noua, oameni ai Occidentului, si numai nou. 4510 Daca de aici revenim la problefna restréns’, ar trebui mai intdi cercetaté morfologia situafiei europeano-americane, inifial din Occident, intre 1800 si 2000. Vom avea de definit ‘timpul acestei epoci in intregul culturii occidentale, sensul ei fiind un capitol de viafi existent cu necesitate sub o forma ori alta in fiecare culturii, vom avea de definit semnificatia simbotica organici a limbajului ei formal in politic’, arta, societate si in lucririle spiritului, Un studi comparativ permite cunoasterea “simultanei- tigi?” acestei perioade cu elenismul, in special a-apogeului ei efemer — reprezentat de rzboiul mondial — cu trecerea de !a perioada elenistica la perioada romand. Romanismul, cu simful foarte ascufit al realitafilor, lipsit de geniu, cu barbaria, cur disci- plina sa practicd, protestant’, prusacd, ne va oferi intotdeauna oud, limitafi mereu la comparafii, cheia enigmei_propriului wiitor, Greci si romani — prin aceasta se distinge si destimul pe care I-am avut de cel care este iminent. Fiinded am fi putut si ar fi trebuit si gisim in “antichitate” o evolutie pentru care a rnoastra este un pandant perfect, diferit in toate aspectele exteri- care, dar absolut asemanator prin impulsul intem care duce ma- rele organism citre propria implinire. Am fi descoperit, trasétura cu trisitura, de la “rdzboiul Troiei” gi de la Cruciade, Homer i Céntecul Nibelungilor, trecand prin doric si gotic, dionisiac si Renastere, Polyclet §i Sebastian Bach, Atena gi Paris, Aristotel gi Kant, Alexandru si Napoleon, pand la stadiul cetapii cosmopolite si al imperialismului celor doud culturi, un perpetuu alter ego al propriei noastre realitafi. Dar interpretarea imaginii istoriei antice care neva slyjit, aici ca fandament, cu ce pirtinire n-a fost ea mereu atacata ? Ce 46 vanitate ! Ce partinire ! Aceasta pentru c& ne simyim rude prea apropiate “ale celor vechi” cérora le-am ugurat nemasurat sar- cina, fn aseméinarea exterioard se afla pericolul in care egueaz toate cercetirile asupra antichitafii, din clipa cdnd am trecut de la identificarea si de la clasificarea magistrala a sapaturilor la interpretarea teoretic’. O prejudecatd tabu, ce ar trebui si sfar~ yeasci prin a fi distrusd, vrea ca antichitatea si ne fie o ruda apropiaté léuntric, pentru c4 noi suntem prezumptivii ei discipoli $1 copii, pentru c& am fost efectiv adoratori ai ei. intreaga activi- tate religioasa gi filosoficd, artsticd gi istoricd, socialA gt critica a secolului XIX era necesard nu pentru a ne inva sé infelegem in’ sfirgn teatrul tui Eschil, doctrinele Iui Platon, Apollo gi Dionysos, statul atenian, puterea imperialé romana, de care sun- tem foarte departe, ci pentru a ne face si simfim in fine imensa distanti care le instriineazi si le indeparteazi, distanfé. mai siuarte poate décat intre zeii mexicani si arhitectura indiana. Ideile noastre despre cultura greco-romana au planat totdeauna inte dou’ extreme unde, fri excepfie, schema antichitate-Ev mediu-epoca moderna a determinat de la primul contact perspectivele tuturor “pozifiilor”. Unii oameni din viata public, mai ales economisti, politicieni, juristi, gasesc “ome- nirea actuala” intr-un progres mai mare, o apreciazi foarte mult gi 0.folosesc ca etalon pentru tot ce a precedat-o. Nu exist un partid modem care si nu fi “apreciat” deja in activitatea lui principiile lui Cleon, Marius, Temistocle, Catilina si ale grecilor. ‘Alfi, artigi, poefi, filologi, filosofi, nu se simt acasé nici acum, deci se tetrag in cutare sau cutare trecut istoric, iau pozitie si iz- ‘gonesc prezentul ca dogmatism absolut. Primii vad in elenism un fel de “eu nu sunt inc acolo”, ceilalfi in epoca modem un “eu deja nu mai sunt acolo”, mereu impresionafi de imaginea istorica lineardce uneste cele dou’ epoci. 7in aceasta antitezd se intdlnesc cele doud suflete ale tui Faust. Priinejdia celui dintai este deserticiunea inteligenfei. Din tot coca ce a fost cultura si reflex al sufletului antic, ele nu mai {in in mdini decat un fascicul de fapte sociale, economice, politt- ce, fiziologice. Restul capita un caracter de “consecinfa Secun- dara”, de “reflex”, de “acompaniament”. Despre preponderenia mitului in corurile Jui Bschil, despre vigoarea pimanteand in plastica greaci cea mai veche gi in coloana doric3, despre ardoarea cultului apollinic, despre profunzimile, inc& reminiscen- te, ale cultului imperial 1a romani, nici cele mai mici urme in cArfile lor. Secunzii, romantici intarziaji in cea mai mare parte, precum cei trei profesori din Bale; Bachofen,. Burckhardt, Nietzsche, sucombi sub ameninjarea pericolului oricarei ideo- logii, Ei se pierd in zonele cefoase ale unei antichititi ce este un- simplu reflex al mentalitafii lor, fiziologic constituit’. Ei arata ‘ncredere in fragmentele de literatura veche, dar niciodat cultura n-a fost atét de prost reprezentatd ca de marii scriitori.’ Aljii se sprijind mai mult pe uncle surse mai prozaice, inscripfii, monede, documente juridice, ‘pe care Burckhardt si Nietzsche le-au dis- prefuit prea mult, spre paguba lor asumindu-si literatura tradifionalé, adesea cu un sens minim al adevarulu: si al realit’- fii. Astfel, chiar din cauza fundamentérii critice diferite, ei nu 1. Alegerea crestomafiilor este decisiva, nefiind dependenta numai de hazard, ci de o tendinfé fundamentals. Aticismul din epota tui ‘August, obosit, steril, pedant, trdind in trecut, a creat-conceptul de clasici si a admis ca atare un foarte mic grup de autori greci pand la Platon, Restul, intre care bogata literaturi elenistic& in totalitate, a fost respins gi pierdut in intregime. Acest grup, datorat preferingei gi gustului unor profesori, care a fost conservat in cea mai mare parte, a fost apoi determinant pentra intaginea ideal a “antichitigii clasice” la Florenta, ca gi in scrierile lui Winckelmann, Héldertin, Goethe gi chiar Nietzsche 48 puteau sa se ia in serios. Nu stiu ca Nietzsche si Mommsen s8-si fi acordat vreodat unul altuia cea mai mic& atengie. Nici unul, nici celélalt n-a atins insa altitudinea de unde putea si domine aceasta antitezi si si 0 "poata reduce Ia zero, Tucrui ce totusi nu era imposibil. Cel ce se razbund aici este prin- cipiul cauzalitéfii pentru cd a fost transferat din domeniul stiinje- lor naturii in cel al cercetari istorice. Se ajunge inconstient Ia un pragmatism de suprafafa, prin imitarea imaginii cosmice din fizi- ci fird a clasifica limbajul formal al istoriei, care are o structuré foarte diferita, Nu s-a gasit nimic mai bun pentru a supune masa informafiei istorice unui studiu organizat si aprofundat, decat ‘ratarea unui complex de fenomene ca primare, ca 0 cauzi, $1 subordonarea altora considerate ca secundare, ca nigte efecte sau consecinje, Pragmaticii nu au fost singurii caré au cazut in curs, romanticii au avut aceeasi soartd, pentru cé istoria nu s-a relevat in fata privinii lor visitoare cu logica ei proprie, iar nevoia de a defini o necesitate imanentd, cu o existen{& sensibild, era puterni- c&; precum Schopenhauer, care intoarce spatele istoriei in gene- ral, pierzand orice sperani uw SA spunem de-a dreptul c& exist o manierd materialist gi. manierd idealist’ de a vedea antichitatea. Partizanii celei dintai declard c cobordrea unei pante are drept cauz urcarea celeilalte. Ei demonstreazi — ffi indoiala, intr-un mod peremptoriu — c& regula aceasta nu admite nici o excepfie. Astfel, Ia ei regasim cauza si efectul si fireste, faptele sociale si sexuale, in orice caz pur politice, reprezinté cauzele, iar faptele religioase, spirituale, artistice, efectele (atunci cénd materialis- mul admite totusi pentru cele din urmé denumirea de fapte). Invers, partizanii idealismului démonstreazd c urcarea unei pan- 49te are drept cauza coborarea celeilalte si 0 dovedesc cu aceeasi exactitate. Fi se pierd in culte, mistere, rituri, in secretele ascunse printre randuri gi judecd viata triviala de toate zilele, consecint’ penibili a im-perfecfiunii pAméntesti, demna abia de o privire piezisa. Atunci Ianjul cauzal se zireste distinct gi fiecare susfine ci celdlalt nu vede ori nu vrea si vadi coeziunea manifest’ a lucrurilor si sfargeste prin a-si acuza adversarul de orbire, de sti- biciune, de idiofenie, de absurditate sau frivolitate, de filistinism vulgar, ficdndu-e ciudat sau original cu orice pref. Partizanii ideilor, ai ideologiei, se simt ultragiafi cand li se vorbeste cu seriozitate de problemele financiare la eleni si in focul oracolelor absconse ale Sibylei din Delphi li se dezvaluie vastele afaceri bancare la care se pretau preofii de la Delphi folosind tezaurul templului, Politicianul insi ride de cei ce-si consuma admirafia pentru formulele sacre ori pentru vesmnintele efebilor atici, in loc s& serie despre lupta de clasi fn antichitate 0 carte impodobita cu belgug, de vorbe mari, cum se obignuieste ast Primul tip este deja prefigurat in Petrarca. Acest tip a ‘reat Florenta gi Weimar, conceptele de Renagtere si de clasicism jn Occident, Al doilea tip se intaineste la mijlocul secolului XVII, la inceputurile politicii civilizate gi ale economici mondiale a oragelor, deci mai inti in Anglia (Grote). in fond, acestea sunt conceptele de om civilizat gi de om cultivat opuse aici, o opozitie profunda gi foarte umand care face sensibile, dar si estompeazi Tacunele cefor dowd puncte de vedere, Sub acest aspect materialistii procedeaza ca gi idealisti De asemenea, fara stire sau intentie, ei aui facut in asa fel ca sa le depinda cunoasterea de dorintd. De fapt, toate spiritele mai im- portante, fr excepfie, au cAzut in genunchi in fafa imaginii antichitafii, renunfand in acest caz unic la critica excesiva. Cer- cetdrile asupra antichitapii s-au impiedicat totdeauna in libertatea iin forfa lor de un soi de spaima sacra ce le-a intunecat rezulta- 50 tele intreaga istorie nu cunoaste alt exemplu de cult att de pasi- ‘nat inchinat de o culturé memoriei altei culturi, Faptul 4 anti- chitatea a fost ideal legat de epoca modemA printr-un “Ev edits” ce se intinde de-a lungul unui mileniu intreg de istorie pufin explorat, aproape disprefuiti, nu este o expresie a acestei devofiuni chiar din epoca Renasterii ? Not ceilalfi, curopeni din Oceident, am sacrificat “anticilor” puritatea si independenta artei noastre, interzicandu-ne orice actiune inainte de aarunca o privi- re in diagonala spre “sublimul model”, am transferat de fiecare data prin génd, prin sentiment, in imaginea ce ne-o faurisem despre greci si romani, dorinfele si visurile cele mai intime ale propriului nostra suflet. Un psiholog, al spiritului va povesti intr-o zi istoria acestei iluzii fatale — a ceea ce noi, inc din perioada jgoticului am admirat ca aparfinand antichitafii. Pufine lucrari ar fi mai instructive pentru a infelege din interior sufletul occidental, de 1a imparatul Othon al [l-lea, prima victim a spiritului meridional, pana la Nietzsche, care a fost ultima. Goethe vorbeste cu entuziasm, in a sa Céllétorie in alia, despre arhitectura lui Palladio, fafi de care se remarcé astizi o atitudine foarte scepticd, din pricina stilului rece si aca- demic. Apoi, el viziteazd Pompei si nu-gi ascunde doceptia, cdci nu resimte decat o “impresie stranie, aproape penibila”. Ceea ce cl spune despre templele din Pompei gi din Segeste, capodopere ale artei clene, este confuz gi nesemnificativ, Evident, el n-a recu- noscut antichitatea atunci cand ea i s-a infifigat in toaté opulenta ci materiala, Cu el lucrurile stau insi la fel ca gi cu tofi ceilalf. Toti se feresc foarte tare sé observe prea multe elemente ale anti- chitagii pentru a-si salva astfel imaginea lor, interiorizata deja. “Antichitatea” lor a fost de fiecare dati fundalul unde si-au disimulat un ideal de’viafS pe care ei singuri il creasera si-1 hra- nisera cu partea cea mai bund a sdngelui lor, un rezervor pentru propriul sentiment cosmic, 0 fantomd, un ideal. Ei se dau in vant, 31{in cercurile literare si in saloanele de poezie, dupa descrierile indriznete ale viefii din marile orage antice ficute de Aristofan, Juvenal, Petronius, in care se vAd miurdria si plebea din sud, scandalurite, violurile, pederastii, curtezanele, cultul falic, orgie ccezarilor; aceleasi portiuni din realitate sumprinse in orasele din jur le stamesc lamentatii si grimase, faicdndu-i si se dea deopar- te. “in orage nu este bine si traiesti; aici se intdlnesc mult prea ‘multi agitatori”. Aga grdit-a Zarathustra ! Bi glorificd gandirea politics a romanilor, disprefuind ideile politice care in zilele noastre au legituri cét de mici cu treburile publice. Exist’ o categorie de cugetitori pentru care diferenfele intre toga si pal- ton, intre circul bizantin si tribunele englezesti din Hyde Park, intre drumurile montane antice si cdile ferate transcontinentale, intre trireme si vapoarele cu aburi,. intre lancile romane si baionetele prusace, respectiv canalul de Suez, chiar dac& acesta ar fi fost construit de un faraon sau de un inginer modem, posed virtufi magice care adorm irezistibil orice privire libera. Ei nu ar admite c4 0 magind.cu aburi este simbolul unei pasiuni omenestt si expresia unei energii spirituale, numai dac& inventatorul ei ar fi cumva Heron din Alexandria. Ar acuza de blasfemie pe oricine le-ar vorbi de incdlzire central sau de calitatea crjilor la ro- ‘mani, in loc de cultul Mari Mume de pe muntele Pessimus. Alfii nu vad insi nimic in plus. Ei cred c& au epuizat esenfa acestei culturi, atit de stréind de noi, cénd vorbesc despre greci ca despre sosiile lor, deductiile lor nu depasesc niciodata un sistem de similitudini ce nu ating nici macar in treacat sufletul anticilor. Ei nu se indoiesc deloc cf termeni precum republici, libertate, proprietate, desemneaza acum ca si atunci, niste lucruri ce nu au intre ele 0 afinitate ct de mica. Isi bat joc de istoricii din vremea lui Goethe gi de naivitatea cu care acestia igi etaleazd idealul politic in lucrarile de istorie antic3, sau de entuziasmul ‘manifestat in apararea sau acuzarea lui Lycurg, Brutus, Caton, 52 Cicero, August. et insig. sunt ins& incapabili si serie un capitol ffir a da in vileag partidul cAruia ji aparfine gazeta de dimineaya la care colaboreaz. De altminteri, pujin.conteazi daca privim trecutul cu ochii Iu Don Quijotte sau ai tui Sancho Panza: nici una din cele dou’ c&i nu duce la atingerea scopului. La urma uurmei, fiecare si-a ingaduit si. scoaté in relief pastea din antichi- tate care, din intamplare,,rspunde.cel-mai-bine-convingerilor si parerilor personale; Nietzsche — Atena presocraticd, economistii perioada elenistica, potiticienii — Roma republican, poefii — epoca imperiald. Trebuie spus ci fenomenele religioase sau estetice prece- a fenomenele sociale sau economice ? Nu, nu existi nici antece- font. mci consecinfa. Cel ce a ajuns lao libertate ‘absolut a abordarii nu gaseste dincolo de toate interesele personale, de orice fel ar fi, nici dependenfa, nici prioritate, nici relafie de la cauzi la ofect, in general nici o deosebire intre valoarea si impor- a faptelor. Ceea ce confera importanfi fiecirui fapt particular este puritatea mai multi sau mai pufind si forfa mai mare sau mai mic& a limbajului formal, puterea sa de simbolizare, dincolo de bine si de rau, marefia gi josnicia, utilitarismul si idealismul 12 Privit in aceasti lumina, declinul Occidentului nu in- seamni nici mai miult nici.mai pufin deeat problema civilizatiei. Aici ne aflim in fafa uneia din chestiunile fundamentate ale intregii istorii-modere-Ce este civilizafia ptivité-ca 0 conse- cinfd organic’ si logicd a unei culturi, ca implinire gi sfargit al acesteia ? Fiecare cultura are propria ei civilizatie, Pentru prima ara aceastd distincjie vagi de pind acum, desemnat prin cei doi termeni, cu iz etic, este acceptati in sens periodic, pentru a 3exprima.o succesiune organica riguroasa gi necesara. Civilizatia este destinul inevitabil al cultunii, Aici este atins apogeul, de unde problemele ultime cele mai abrupte ale morfologiei istoriei pot priiit solutia. Civilizafiite sunt stadiile cele miai superficiale si mai artificial pe care le poate atinge’o” comunitate umana supe- rioara. Ele reprezinta un sfargit; ele urme devenirea ca de- venit, ca éxistent, iwrmieazd viafa ca moarte, evolutia ca increme- nire, peisajul si copitaria spintului, vizibile in doric gi gotic. ca ‘imbatrénire.a spiritului si ca metropotd pietrificat’. Ele reprezin- 18 un soroc irevocabil, dar la care se ajunge intotdeauna dintr-o profunda necesitate. Numai astfet se va infelege c4 romanul este succesorul elenului, Numai astfel se poate privi antichitatea tarzie intr-o lumind ce-i trddeazi secretele cele mai intime, Caci ce poate si ne spun’ faptul — contestabil numai prin vorbe lipsite de confinut — ci romanii erau barbari, barbari care nu preceds, ci incheie 0 mare civilizatie ? Fard spirit, fBrd filosofie, fird o arta proprie, legafi fara jena de succesul practic, romanii se ridicd precum o barieré intre cultura greaci si neant. Imaginajia lor care viza numai practica — ei posedau un drept sacru ce regla raporturile intr’ zei si oameni ca intre niste persoane particulare, dar nu aveau nici micar o legend’ divin de origine propriu zis romani — este o trasitura neintalnita nicdieri la Atena, Suflet grec gi inteligenta romana —- iata despre ce este vorba, Acesta este si diferenta intre cultura si civilizatie, Lucrul acesta nu este adevarat decat pentru antichitate Tipul spiritual puternic, lipsit jn intregime de metafizic’. apare insi mereu. El tine in maini destinul spiritual si material al fiecdrei perioade tarzii, Acesta s-a exersat in imperialismul babilonian, egiptean, indian, chinez, roman. in astfel de perioade budismul, stoicismul, socialismul s-au maturizat si au ajuns fa stadiul de doctrine mondiale defini- tive, in stare si inflicdreze incd si sA transforme odinioard in 54 fl substanta, in profunzime, un grup uman pe cale de disparite Civilizatia purd, in stare de fapt istoric, consta jn exploatarea reptatd a formelor ajunse in faz anorganica si moarta Trecerea de la cultura la civilizatie se realizeaz’ in anti- chitate in secoltil IV, iar in Occident in secolul XIX. De acum inainte nu se mai iau mari decizii spirituale ca in timpul miscarii orfice sau al Reformei in “lumea intreaga”, unde nu se afla, la urma urmei, nici mécar un singur sat insignifiant, ci in trei sau patru mari metropole care au inghifit toaté substanfa istoriei si in fala cérora intregul peisaj al unei culturi decade la rangul de pro- vincie, cdreia, la randu-i, nu-i riméne decdt si hraneascé metro- polele cu tot restul celor mai buni oameni ai ei, Merropola gi provincia — concepte fundamentale ate oricdrei civilizatii — determin’ aparijia unei probleme formale de istorie, complet nou, acoea cf noi continuzim s8 trim astizi fara a sesiza cétugi de putin importanfa ei. In locul universtilui — un orag, un punct unde se concentreaz intreaga via} a-unor regiuni intinse, in timp ce restul se ofileste; in locul unui popor cu bogate forme culturale, care a crescut pe un sol fertil, iatd-i pe noii nomazi, pe Jocuitorii parazifi ai marilor orage, pe oamenii unei realitati des- puiate, fra tradific, inecati in masa informa si agitat’, fra reli- gie, inteligensi, sterili, urénd din adéncul lor spiritului taranese (ca gi noblefea pamdntean’ a cArei expresie superioara este aces- ta) — ce inseamni acest pas gigantic citre anorganic, citre sfargit ? L-au ficut Franfa i Anglia, iar Germania este pe cale si-l faci. Dupa Siracuza, Atena, Alexandria, vine Roma. Dupa Madrid, Paris, Londra, urmeaza Berlin si New York. A deveni provincie este destinul unor regiuni tntregi din afara razei unuia din aceste mari orage, precum odinicard Creta si Macedonia, iar 35astzi nordul scandinav! “ Odinioara se dédeau adevarate batalii pentru fundamien- tarea ideii-unei epoci gi lupta se angaja pe tiramul problemelor metafizice puse prin dogma gi cult intre spiritul paméntean {ardinesc (nobilimea si clerul) gi spiritul “monden” al patriciatului vvechilor ordgele celebre in epocile dorice si gotice. Astfel s-au dat luptele pentru religia lui Dionysos, de pildi, sub tiranul Kleisthenes din Sikyon’, ca si pentru Reform in oragele im- periale germane sau in rizboaiele hughenote. Dar tot aga cum acele oragele au sfarsit prin a invinge regiunile rurale — 0 con- stiingd pur citadind a universului se intdlneste deja la Parmenide si Descartes — la fel, ele au fost invinse ta randul, lor de metropole, Acesta este procesul caracteristic tuturor epocilor tarzii, ionicd sau barocd. Astazi, ca gi in epoca clenismului, la periferia c&ruia s-a edificat un mare oras artificial — Alexandria, — oragele de cultur’ — Florenfa, Niimberg, Salamanca, Bruges, Praga — au devenit orage provinciale si opun spiritului matilor metropole o rezistenja intemd deandajduité, Metropold, ‘ras mondial, inseamn& cosmopolitism in loc de “patrie, simg rece al realit&fii in loc de respect pentru tradifie $i fiii ei, ateism 1. Nu se poate uita, atunci cénd se studiazd Strindberg si Ibsen, & ‘ndeosebi ultimul nu a fost decét un musafir in atmosfera civilizata, unde problemele lui se ofilesc. Motivele din Incendiu si Rosmer- shoim constituie un amestec manifest de provincialism innascut si de ‘orizont citadin teoretic gi livrese. Nora este imaginea prima a nei provinciale delicvente din cauza lecturi 2. Acest tiran a interzis cultul eroului Adraste si declamarea canturi- lor lui Homer, cu scopul de a ridica ta noblejea dorica obdrgile Tui spirituale, 3. Cuvant profund ce ii implineste ingetesul de cand barbaru! devine ‘om de cultura gi il pierde iardgi atunci cand omul civilizat adopt deviza: ubi bene, ibi patria, 56 stiintific ce pistrificd religia inimii_ care 1-a precedat, “societate” in loc de stat, drepturi naturale in loc de drepturi dobandite. Banul, ca o trufie a anorganicului, abstract, golit de orice ra- porturi cu semnificafiile pamanturilor fertile si cu valorile unei economii domestice primitive, este un avantaj pe care romanii i aveau fatd de greci. De atunci, orice conceptie sublima despre univers a fost gio problemd de bani. Nu stoicismul grecului Chrysipos, ci stoicismul tarziu al lui-Cato gi Seneca intemeiat pe avere! (gi nu e vorba de gandirea etico-social’ a secolului XVI, ci de aceea a secolului XX, cind se doreste 0 trecere de la agitatia profesional lucrativa... 1a acjiune) este o afacere a unor milionari. Oragul mondial, metropola, nu are induntra un popor, ‘ci 0 masa, Incapacitatea de a infelege valorile tradifionale — el combate astfel cultura (nobilimea, biserica, privilege, dinastia, conventiile artistice, posibilitatea unei limitiri a cunoasterii stiin- fifice); inteligenta lui rece si perspicace, superioara inteligenfei de tip fAranesc, naturalismul lui cu un infeles total nou, ce igi are originea in instinctele cele mai indepdrtate gi in condifiile primi- tive ale viefii, dincolo de Socrate si Rousseau si mult mai inapoi, fn urma lor, in privinfa tuturor chestiunilor sexuale gi sociale, panem et circenses care reapare sub vesmédntul luptei pentru salarii st al luptei de pe terenurile de sport, toate acestea insemni,, pe lénga cultura’ definitiv incheiat’, pe lang4 provincializare, 0 forma complet noua si tarzie, lipsitd de viitor, dar inexorabilé, a existenfei umane. Tati deci ce trebuie s vedem, nu cu ochii unui om poli- tic, partizan al unei ideologii, nu cu ochii unui naturalist de cocazie — acegtia tofi privesc lucrurile din cutare ori cutare 1. De aceea primii romani care au trecut la cregtinism erau gi cei care, financiar vorbind, nu puteau ajunge s& dobandeasc’ §1 calitatea de stoici. Cf. t. I, p.602 gi urm. 7“punet de vedere” — ci de 1a 0 indlfime atemporalé, cu privirea afintité spre universul formal al istoriei ce dateaz’ de mii §i mii de ani, daci rem cu adevarat si injelegem grava crizi a prezentului Eu vad simboluri de prima marime in: mizeria in- Spaiméntdtoare.a.poporului-roman ridicat in slavi in inscripti, temut de Ia departare de gali, de greci, de parfi, de sirieni, dar care locuia in timpul triumvirului Crassus, atotputernic speculant de imobile, in case cu mai multe etaje, inchiriate in suburbiile -obscure ale tapitalei, de unde auzea cu indiferent4 sau cu un soi de interes ‘sportiv de cutare sau cutare expedifie militar vic- torioasé; in obligafia ce a impus mai multor familit ale fostei nobilimi,"urmag’ a celor ce invinseserd pe celfi, samnifi si puni, care au trebuit si-i predea resedingele strimogesti si s& se mute in sordide spafiilocative pentru simplul motiv cd nu participaserd la mizéta’ operatic speculativa; in infricogatoarea groap’ comunk care, in vreme ce de-a lungul Viei, Appia marii bancheri ai Romei ridicau mausolee, admirate pana in zilele noastre, primea, dati cu cadavrele animalelor si cu gunvaielé urbei, pe morfii plebei, pan’ ziua cind, de teama epidemiilor, August a astupat Broapa ce a servit, apoi, lui Maecena pentru celebra lui grading in sfargit, in constructille sfiditoare gi gigantice ale romanilor, care se invecinau cu arhitectura de profunzime, dar gi modesté.a grecilor din vechea Atéiid depopulatd, ce traia din banii turistilor si din mila strdinilor bogafi — precum regele evreu lrod — $i unde cAlatori din plebea roman’ rapid imbogafita ramaneau gura-casc in faja operelor din secolul lui Pericle pe care nu le infelegeau mai mult decat excursionigtii americani, care nici ei nu injeleg Capela Sixtina a lui Michelangelo, aceasta dupa ce au achiztionat la prefuri fabuloase, la moda, toate piesele de mo- bilier artistic ce le-au iesit in cale. in astfel de lucruri, pe care istoricul nu Ie lauda mai mult decit le blameazA, cdntarindu-le 58 ins din punct de vedere morfologic, cel care a invifat’ sé inniveasca gaseste 0 idee imediata gi clara. ‘Se va vedea ca, incepand din acel moment, toate marile conflicte de idei in politic’, arti, stiim{’, simfire, se ageaz sub semnul acestei antiteze unice. Ce este politica unei epoci civili- zate a zilei de maine in opozifie cu politica unei epoci cultivate a Zilei de ieri ° invantichitate exista retorica, in Oceident exist jur- nalismul, amandoua in serviciul acestei abstractii ce repreanta puterea civilizafiei: Banu". Spiritul financiar patrunde pe nesim- fite in formele istorice ale fiinfei colective, adeseori fri a le mo- difica sau ffrd a le distruge, ferit-a sfaintul. Prin forma, statul roman a ramas, de la intdiul Scipio (Afficanul) fa August. mult mai stafionar decat se crede indeobste. Marile partide nu mai sunt ins decdt in aparenfa centrul gravitational al actelor decisi- ve. O minoritate de minfi superioare, ale caror nume nu se afla - poate printre cele mai cunoscute in momentul de fafa, decid totul, pe cit vreme marea masa a politicienilor de rangul doi, oratori gi tribuni, deputafi si jurnalisti, alesi ai unor zone provinciale, in- trejin in mulfime ideea libertafii de a dispune de propria soarta. Dar arta ? Filosofia ? Idealurile epocilor platoniciana si kantiana rau semnificative in general pentru o comunitate umana superi- ard; cele ale clenismului si ale contemporaneitapi, socialismul ‘nainte de toate, ca si fratele siu spiritual — darwinismul, cu ideile total antigoetheene ale luptei pentru existenta si ale selectiei naturale, apoi problemele feministe si maritale ale lui Ibsen, 1, La Roma gi Bizant s-au ridicat case locative de la 6 la 10 etaje — pe strdzi inguste, de cel mult 3 metri — care se prabuseau foarte des cu locatari cu tot, din pricina lipsei oricdrei autorizari a politiei pentru orice fal de constructie. Majoritatea acelor cives romani cnt niu triau decdt pentru panem ef circenses tu poseda decdt © céma- rufa de dormit scump platit’ in insula coleaitoare ca un furnicar (Pohlmann: dus Altertum und Gegenwart, 1911, p. 199 $i urm 59Strindberg, si, Shaw, inrudite gi ele cu socialismul, tendinfele im- presioniste ale unei sensibilitafit anathice, toatd pletora de nostal- gi modeme, de farmec si de suferinfe exprimate prin lira baude- Iaireeand $i prin muzica lui. Wagner, nu inseamna nimic pentru sentimentul cosmic al celor de la sate si pentru oamenii firesti in ‘genere, ci exclusiv pentru mintea semefilor ordgeni. Cu cat oragul este mai mic, cu atét mai pujin exercifiul acestei picturi_ori muzici are un infeles, Culturii ii aparfine gimnastica, tuminul, agonul; civilizafiei ii aparfitie'sportul. Aceasta deosebeste totoda- 18 palestra elend de circul roman’. Arta. insisi. devine sport — acesta este sensiil aftei pentru arté —- in fafa unui public foarte inteligent de cunoscatori si de afaceristi, pentru c& © vorba de a ajunge la scop prin masuri instrumentale absurde sau cbstacole armonice, sau chiar de a “realiza” o problema de pictur’. Apare noua filosofie a fiptelor, care, de altfel, nu afigeazA decdt un zimbet superior in fafa speculafiilor metafizice, o noua literatur’, imperios necesara pentru intelect, pe gustul gi la mintea locuito- Tilor din marite orage, de neinfeles pentru un provincial care 0 detesti. Nici pictura alexandring, nici pictura in aer liber nu au fost facute pentru “popor”. Tranzigia este marcat’, odinioar’ ca si astlzi, de o serie de scandaluri, intdlnite numai intr-o astfel de epocd. Indignarea. atenienilor in faja lui Euripide si a. picturii revolutionare a lui Apollodor, de pildd, reinvie astizi-sub forma rebeliunii contra lui Wagner, Manet, Ibsen, Nietzsche, Grecii pot fi infelesi fir a mai vorbi de viaja lor ‘economic’; rorhanii nu pot fi infelesi decat prin ea, La Cheroneea si la Leipzig, s-au dat ultimele lupte pentru cate o idee. In primul 1, Din 1873, gimnastica germand, cu forme extrem de provinciale §1 primare Iuate de la Jahn, este in curs de a trece rapid Ja practica sportiva. Diferenfa intre o tribund berlineza, in marile zile festrve, si un cire roman, este foarte slab incd din 1914. 60 razboi punic gi la Sédan motivele economice nu mai pot fi neza~ te. Romani au.dat pentru prima oara, prin energia practicd, un aspect mare} sclaviei, care, pentru multi domind ca tip de econo- mie, de magistratura si ca stil de viata in antichitate, reducdnd considerabil, in orice caz, valoarea intrinsecd si demnitatea’sala- riatului liber. in paralel, popoarele germanice si nu romanice, din ‘Occidlent si din America, sunt cele care au dezvoltat primele, de a magina cu aburi, o mare industrie ce a schimbat fafa lumii modeme. Nu se poate uita atitudinéa fafé de stoicism si so- cialism. Aceasta este puterea imperiala romana, amorsati de G. Flaminius, incamat pentru intaia oard in Marius, care a invafat primul in: antichitate ce era splendoarea banului in méinite ‘oamenilor de afaceri cu spirit tare si putemic inzestrafi, Altfel mu ar fi de infeles nici Cezar, nici civilizatia romana in general Orice grec are o trasiturd din Don Quijotte, fiecare roman — 0 trasdtura din Sancho Panza, toate celelalte calitafi find umbrite de-acestea dous, 13 Cat priveste dominatia roman’ asupra lumii, ea este un fenomen negativ datorat nu unei. puter nemasurate, pe care romanii nu o mai aveau ‘dup bitdlia de la Zama, ci unei lipse de rezistena a adversarilor. Nu romanii au cucerit lumeaei nu au ficut decat si ia in stapanire ceea ce putea fi prada de rizboi pentru oricine. Imperium, Romanum rezulté nu din ‘tensiunea extrema a tuturor mijloacelor sale militare gi financiare, ca odinioara, in cazul Cartaginei, ci din renunfarea Orientului la vechea !ui libertate. S4 mu ne Lisini orbifi de strilucirea succese- lor militare ! Cu un manunchi de legiuni prost pregitite. prost comandate, prost dispuse strategic, Lucullus si Pompei au subju- ‘gat imperii intregi, cea ce ar Gi fost inimaginabil pe vremea abatilici de la Ipsus. Pericolul tui Mithridate, de altfel un pericol real pentru un sistem de forte materiale mereu.prost controlat, nu ar fi existat ca atare vreodaté pentru invingitorii lui Hanibal Dupa Zama, romanii n-au mai luptat impotriva unei mari puter! tmilitare si nict n-ar fi putut-o face’. Razboaiele lor clasice au fost cele cu samnifii, cu Pyrthus si cu Cartagina. Ziua lor cea mare s-a numit Cannae. Nici un alt popor nu sa mai incalfat cu cotumi vreme de secole. Poporul germanic prusac care a trait momentele tragice din 1813, 1870 si 1914 are Ia activ, mai mult decdt altele, fapte similare. Eu_ma refer la imperialism — Egipwl, China, umea romani, indic&, islamica fiind formele impictrite ce subzistl ined vreme de secole si de milenii, susceptibile s treacl de’la au- toritatea unui cuceritor la alta, trupuri moarte, mase umane amorfe, frd suflet, substangi uzati a unei marii istorii — ca simbol tipic al sfargitului. Imperialism si-civilizatie. pura. Desti- nul Occidentutui se include in acest fenomen irevocabil. Omul caltivat isi dirijeaz4 energia spre induntru, omul civilizat spre ‘nafard. De aceea eu vid in Cecil Rhodes pe primul.om al unor timpuri noi. El reprezinté. stilul politic al unui viitor mai indepartat, occidental, germanic, dar mai ales german, Cuvantul lui de ordine: “expansiuitea este totul”, inchide in forma sa na- poleoneand tendinta purd a fiecdrei civilizafii mature. El este adevarat in ceea ce-i priveste pe romani, arabi si chinezi, Nu exist nici o altemativa. Nici chiar voinfa constient a indivi- dului, sau a unei clase intregi, sau a unui popor nu decide. Ten- dinfa expansivi este o fatalitate, ceva demonic gi fantastic, 1. Germanii moderni sunt un ilustra exemplu de popor devenit expansionist fri sd stie gi s& vrea. Ei erau deja astfel cénd isi inchi- uiau c& sunt poporul lui Goethe. Nici chiar Bismarck n-a prevazut acest sens adkine al epocii deschise tocmai de el. El a crezut cA ajuns la sfirsitul uhei epoci de evolugie in domeniul politic. 62 sfasiind omul epocilor téraiiajuns cetijean al marilor orase, consirangindu-1 si intre in serviciile ¢i prin abuz, cu sau fara vrere, congtient sau nu. A trdi,inseamnd.a.realiza-posibitul, min- tea pur mu cunoaste decdt posibilittti extensive’. in zadar so- cialismul zilelor nioastre, incd insuficient dezvoltat, se ridicé ‘impotriva expansiuni, inte-o bund zi o va reprezenta el insugi cu cea mai mare cinste, cu toati vehementa unui destin. in acest punct fimbajul formal al politicii ca expresie intelectuald imedia- 4 a unel categorii umane atinge o profunda problemi metafizics, confirmata. de fapt, de valoarea absolut a principiului cauzalité- fii, anwme cd spiritul este complementul duratei. In zadar s-au dus lupte in formafiunile statale chineze, dinaintea epocii imperiale (480-230=antichitate 300-50) impo- ‘triva principiului imperialist (lienheng), reprezentat in realita- te mai ales prin “statul roman” Tsin’, in teorie prin filosoful Chang-yi. Imperialismului ii este opusa ideea unci societap a na- fiunilor (hohtsung) sprijinita pe mai multe idei ale Iur Wang-hu, un sceptic profund care cunostea camenti gi posibilitstile politice ale acestei epoci tarzii, Améndoi sunt adversarii ideologici ai lui Lao-tse ‘i ai abolirii politicit propagate de el, dar principiut lienheng avea ca tendin{S natural specifici politica de expanst- une. Rhodes este cel dintdi care anunfa un tip cezaric occiden- tal al c&rui ceas riu a batut inca. El se situeazé la mijloc, intre Napoleon si omul violent din secolele ce I-au urmat ca $i acel Flaminius, care, de prin anul 232 7. Ch. i-a indemnat pe romani s& supuna Galia cisalpina si s& inceapa politica de expansiune 1. Aceasta infelegea poate Napoleon. cind fi spunea Ini Goethe semnificativa propozitie: “Politica, iat destinul”. 2... Care a sfargit in cele din urma prin 2 imprumuta numele imperiului chinez, céci Tsin inseamnd China 63colonialé; Flaminius s-a situat la mijloc intre Alexandru i Cezar. in sens strict', Flaminius era o persoana ce exercita o politica de forté intr-o vrome cdnd ideea de'stat era sub influenta factorilor economici, care, 1a Roma, au fost, cu siguranté, primul tip de opozitie cezaricd, absolut. Cu el ia sfargit idea de serviciu de stat $1 incepe vointa de putere, care nu se bazeazi decat pe fortd, niciodaté pe traditie. Alexandru si Napoleon erat: niste romantic la inceputul unei civilizafii al c&rui suflu indubitabil si proaspat ci il simjeau deja, dar unul se complacea in roful lui Ahile, iar celilait citea Werther. Cezar era pur si simplu un afacerist cu o inteligen& prodigio’si. Rhodes deja’ infelegea prin politica victoriei numai 9 numai expansiunea teritorialé gi succesul firianciar. Aceasta este twasitura romana a caracterului sau, de care abia dacd era con- stient, Civilizatia occidentalé nu se mai incamase in cineva cu 0 astfal de energie si pregnant. Doar harfile il puteau arunca in brajele unui soi de extaz poetic pe Rhodes — fiu al unui pastor puritan, sosit ira bani in Africa de Sud, unde dobandeste o avere colosala, din care face un instrument al puterii in scopuri politic. Ideea unei c&i ferate transafticane, a dominafiei spirituale asupra magnatilor industriei extractive, financiari tari ca fierul pe care el i-a obligat s4-si pund avutile in slujba ideilor lui; ideea capitate’ dela Buluvayo, din care omul de stat atotputemic, faré un raport definit cu statul, a facut o viitoare regedin{’ proiectata pe masura tunor regi; rAzboaiele lui, actele diplomatice, rejele rutiere, sindi- catele, armatele, concepfia lui despre “marea datorie a minfii fai de civilizatie” — toate acestea sunt un preludiu semnificatiy si grandios, al unui vitor ce mai este incd al nostru si care vz trebui sd incheie definitiv istoria Europei occidentale. 1. Politica Jui realé nu mai corespunde sensului vreunei functti publica Oricine nu ingelege cé nu se poate schimba nimic relativ la sfarsitul acesta, c& trebuie sé i vrei sau si nu i vrei deloc, cd acest destin trebuie iubit sau trebuie abandonat orice speranfi legatd de viitor si de viafd, oricine nu simte ceea ce include ca parte grandioasi aceasti activitate a inteligenfelor putemice, a- Cceastd energie si aceasti disciplina a caracterelor tari ca fierul, aceasta lupt dus prin mijloacele cele mai dure si mai abstracte, oricine rataceste prin idealismuf provincial in cAutarea stilului viu al epocilor trecute; acela trebuie si renunfe la infelegerea istoriei, la retrdirea ei, la crearea ci Astfel, Imperium Romanum nu mai apare ca un fenomen unic, ci ca un produs normal al unei spiritualitafi riguroase si energice, cosmopolita, eminamente practic, stadiul final tipic ce a existat deja in mai multe randuri, ins care n-a putut fi ined definit. in fine, si acceptm 4 secretul formei in istorie nu se afl la suprafafi si nu poate fi relevat prin aseminirile de costu- me gi decoruri, cA, in istorie, existd oameni, precum se intmpla in zoologie si botanic unde existi fenomene ce se aseamind pana la confuzie far’ a avea cea mai micd inrudire inter — Carol cel Mare si Harun-al-Rasid, Alexandru si Cezar — $i altele care, in ciuda unei foarte mari diferente exterioare, exprima lucruri identice — Traian gi Ramses al I-lea, Bourbonii si demosul atenian, Mohamed si Pitagora. Se stie c& secolele XIX si XX, pretins4 culme a unet istorii universale mereu in progres rectiliniu, reprezint un coeficient de crestere ce poate fi verificat in realitate, in fiecare cultura ajunsi la deplina maturitate, nu prin socialist, impresionisti, lini electrice, torpedouri si ecuatii diferentiale ce nu aparjin decat segmentului temporal, ci cu pro- pria noastra spiritualitate de oameni civilizafi care posed, si-ca, posibilitii foarte diferite de a-si afirma creajia in afar. Trebuie fimut semi, agadar, c momentul actual. reprezinti un stadiu tranzitoriu ce se manifest’, desigur, in anumite condifii, c& exist 7 65situatii foarte precise, posterioare in‘raport cu situafia noastra actuald; cf ele deja au existat de cdteva ori in istorie gi c, prin urmare, pentgu viitorul, occidentalului nu‘ reprezinta un amonte tem, nici un progres in sensul idealurilor noastre de mionient, cu spatii i timpuri fantastice, ci un eveniment particular al istoriei, strict limitat, inevitabil definit in durata $i forma sa, intins pe parcursul a cGtorva secole si ale cdirui trasdturi esentiale pot fi pitrunse si mésurate dupa exemplele precedente, 14 Oricine atinge aceasté culme va gisi aici fructul gata parguit. De aceasta unicd idee se leag’ si prin ea se rezolva fara dificultafi problemele particulare religioase, metafizice, estetice, etice, politice gi economice, care, de secole, au preocupat spiritul modem cu pasiune, dar fra un succes definitoriu. Aceastd idee se numara printre adevarurile ce nu mai pot fi contestate odatit ce ele au fost exprimate cu toata claritatea, Ea releva nigte necesitiji interme ale culturii, occidentale si ale sentimentului cosmic, Aceasta reprezinti o prodigioasd aprofun- dare a imaginii noastre cosmice firesti si necesare mai tepede decit putem, totodati, prefigura marile direcpii ale evolufiei sstoriei noastre gi pe care, pan acum am invéfat, si le conside- Him ca un tot organic. O atare aprofundare nu a fost visaté pnd astizi decit in calculele fizicienilor. Aceasta inseamn’, 0 mai spun inc odat, substituirea perspectivei ptolemeice cu perspec- uva copemiciana in istorie, adic& largirea infinita a orizontului viet And astzi am fost liberi si asteptiim de la viitor ceca ce doream. Cand faptele lipsesc, conduc sentimentele. De acum inainte, fiecare va fi dator si afle cea ce se poate intampla, deci ceca ce se va intampla, cu necesitatea invariabila a destinului, 66 total independent de idealurile noastre, de dorinjele noastre perso- nale Dac vrem si folosim termenul echivoc de libertate, von injelege od nu mai séntem liberi s& inf’ptuim cutare sau cutare jucru, ci doar ceea ce este necesar sau nimic, SA sesizim ci aceasta necesitate este un “bine” propriu omului cu simul reali- tifilor. Dar a o regreta sau ao respinge nu inseamni ci o $i putem schimba. Nasterea include moartea, tinerejea include bi- tranefea, viafa in general include forma si limitele predeter- minate ale duratei. Prezentul este 0 epoca civilizaté, nu.o epocd de cultura. Astfel, un intreg, sir de probleme vii se infatigeaz de acum incolo ca o imposibilitate, Se poate sa regretim si sa impo- potondm regretele cu o mantic filosoficd sau cu pesimism liric, ca gi filosofia — iar in viitor chiar © vom face — dar nu vom putea schimba nimic. Nu ne va mai fi ingaduit si admitem cu toatl siguranta, astazi, ca gi maine, nasterea sau inflorirea a cea ce dorim, mai precis atunci cand experienfa istoricd apucé un ‘drum opus acestei dorinte. Mi se va obiecta cd o astfel de perspectiva a universului, care ofer’ o certitudine asupra liniilor de forta gi a directici vi torului si trangeazd astfel sperante vagi, este o vedere pesimist ce va fi fatal pentru mulfi oameni, daci ea va ajunge candva si depageasca limitele unci simple teorii pentru a. deveni conceptia practicd a grupului de personalitifi ce intra realmente in calcul ‘pentru ordonarea viitorului, Eu nu sunt de acceagi plrere. Noi suntem nigte oameni civilizati nu niste oameni din perioada goticului sau a rococoului, vem de-a face eu evenimente dure si neiertitoare ale unel epoci tarzii, ce nu igi afl pandantul in Atena lui Pericle, ci in Roma imperiala. Pentru europeanul occidental nu va mai fi vorba de o pictur’ sau de o muzicé mai grandioasd. Posiblitafile lui arhitec- tonice sunt epuizate de o sut& de ani, Nu-i mai ramén decét posi- bilitiji extensive, Dar atunci nu vid ce incovenient s-ar gasi orsituafii foarte precise, posterioare in taport cu situafia noastr’ actual, ci ele deja au existat de citeva ori in istorie gi c&, prin urmare, pentru. viitorul occidentalului nu’ reprezint& un amonte ‘etem, nici un progres in sensul idealurilor noastre de momient, cu spatii si timpuri fantastice, ci un eveniment particular al istoriei, strict limitat, inevitabil definit in durata gi forma sa, intins pe parcursul a citorva secole gi alé cétrui trésdturi esentiale pot fi pétrunse si masuraie dupa exemplele precedente. 14 Gricine atinge aceast culme va gisi aici fructul gata parguit. De aceasta unied idee se leagi si prin ea se rezolv far dificultagi problemele particulare religicase, metafizice, estetice, etice, politice $i economice, care, de secole, au preocupat spiritul modem cu pasiune, dar fird un succes definitoriu, Aceastd idee se numara printre adevarurile ce nu mai pot fi contestate odati ce ele au fost exprimate cu toaté claritatea. Ea relevaniste necesitifi inteme ale culturii occidentale si ale sentimentului cosmic, Aceasta reprezinta o prodigioasé aprofun- dare a imaginii noastre cosmice firesti si necesare mai repede decit_putem, totodati, prefigura marile direcfii ale evolufiei Istoriei noastre si pe care, pnd acum am invafat, si le conside- ‘fim ca un tot organic. O atare aprofundare nu a fost visata pand asvizi decat in calculele fizicienilor, Aceasta inseamnd, 0 mai spun inca odat, substituirea perspectivei ptolemeice cu perspec- tuva copemiciand in istorie, adica largirea infinit’ 2 orizontului viet Pana astizi am fost liberi si agteptim de la viitor ceea ce doream. Cand faptele lipsesc, condue sentimentele. De acum inainte, fiecare va fi dator s& afle ceea ce se poate intimpla, deci ceea ce se va intimpla, cu necesitatea invariabili. a destinului, 66 total dependent de idealurite noastre, de donnjele noastre perso- nale Daci vrem si folosim termenul echivoc de libertate, vom infelege c& nu mai sintem liberi s& infiptuim cutare sau cutare lucru, ci doar cea ce este necesar sau nimic, S& sesizim c& aceasta necesitate este un “bine” propriu omului cu simful reali- tailor. Dar a o regreta sau a o respinge nu inseamna ci 0 si putem schimba. Nasterea include moartea, tinerejea include ba- trénefea, viata in general include forma $i limitele predeter- minate ale duratei. Prezentul este 0 epoca civilizata, nuu.o epocd de cultura. Astfel, un intreg sir de probleme vii se infifigeaz4 de acum incolo ca 0 imposibilitate, Se poate s& regretiim si sa impo- pofondm regretele cu o mantie filosoficd sau cu pesimism linc, ca si filosofia — iar in viitor chiar 0 vom face — dar nu vom putea schimba nimic. Nu ne va mai fi ingaduit s4 admitem cu oat’ siguranta, astzi, ca si mAine, nasterea sau inflorirea a cea ce dorim, mai precis atunci cand experienta istoric’ apucd un drum opus acestei dorinye. Mi se va obiocta cd o astfel de perspectiva a universului, care oferd o certitudine asupra liniilor de fora si a direcfiei vii- torului si trangeaz astfel speranfe vagi, este o vedere pesimista ce va fi fatala pentru multi oameni., daci ea va ajunge candva sa depaseasc limitele unei simple teorii pentru a deveni conceptia practic a grupului de personalitafi ce intra realmente in calcul pentru ordonarea viitorului Eu nu sunt de aceeasi parere. Noi suntem niste oams civilizafi nu niste oameni din pericada goticului sau a rococoul avem de-a face cu evenimente dure gi neiertitoare ale unei epoci tdrzii, ce nu igi afld pandantul in Atena lui Pericle, ci in Roma imperial. Pentru curopeanul occidental nu va mai fi vorba de o picturd sau de o muzicd mai grandioas&. Posibilitatile tui arhitec- tonice sunt epuizate de o suti de ani, Nu-i mai rman decat posi- bilitaji extensive. Dar atunci nu vad ce incovenient s-ar gast orpentru a avertiza la vreme o generafic, activa si indopata cu speranje fird masura, cA o parte din aceste sperante ar duce-o la uun eee sigur. Numai cdind aceste sperante ii vor fi foarte dragi, cel care este demn de ceva va ajunge si triumfe. Fara indoiala, sfarsitul ar putea fi tragic pentru unii dac& au asteptat ca niste ‘momente decisive si le dea certitudinea ci nimic nu mai este de cucerit pentru ei in arhitecturd, teatru, picturd. Aceia pot muri Pan acum s-a infeles ci nu se admit nici un fel de limite in aceste activitiji. S-a crezut c¥ orice epoci are de indeplinit o ‘misiune a ei in fiecare domeniu de activitate. Aici s-a ajuns, la nevoie, prin violenpl gi sacrilegii gi, in orice caz, numai dupa ‘moartea ei se putea sti daca respectiva credin{3 si munca de o Viagl fusesers necesare sau inutile, Ins tofi cei care nu sunt niste simpli romantici vor respinge acest subterfugiu. El nu in- tnichipeazi deloc mandria caracteristici a romanilor. Ce le pas celor cirora le place si se auda vorbind pustiu ? “Aici se va si- pa maine gi se va gasi un filon nou” — aga cum astzi se sap in tram artistic cu teorii absolut eronate despre stil. in loc s& se priveascd spre stratul bogat de minereu neexploatat ce se aflé alituri | Agadar, consider doctrina mea ca 0 favoare ficuta ge- nerafilor viitoare, cici prin ea ardt ce este posibil si, ca atare, necesar, iat, pe de alté parte, ceea ce nu va aparfine posibi- Intajilor epocii. Pn acum pe aceste cli gresite a fost risipité 0 cantitate inimaginabila de spirit gi de forfe. Europeanul din Occi- dent, istoriceste extrem de clar determinat in gandire i sentimen- lc, are 0 perioada in viafi, cand nu mai este deloc.constient de calea cea adeviraté. El tatoneazii, cauti, se riitiieeste, ednd im- prejurarile exterioare nu-i sunt prielnice, in acest punct, tucrarea secolelor i-a oferit in fine posiblitatea si intrezreasc& conditia lui de viafS in relafie cu toati cultura si si-si identifice inda- toririle si potentele, Dac’, sub impresia acestei cirfi, oamenii din noile generafii se vor intoarce spre tehnic’ in loc de poezie lirics, 68 spre politica in loc de filosofie, ei imi vor implini dorinfa, iar eu nu pot spera nimic mai bun, 15 Mai rimane s& definesc raportul morfologiei istoriei iniversale cu filosofia, Orice cercetare istoricd purd este filosofie urd sau simpl4 muncd de furnic’. Filosofia sistemicd 0 apucd insd citre 0 grava eroare in ce priveste perenitatea rezultatelor studiilor sale. Uitim faptul cA orice idee traieste intr-un univers istoric, prin care impartaseste destinul general al caducitati Credem ci gandirea superioara are un obiect invariabil, c& mari: le probleme rémén aceleasi indiferent de timp si c& vom sfargi prin a le da un rispuns unic. ___ Intrebarea si rAspunsul se reduc insd aici la acelasi lucru si orice mare problema ce implicd fundamental nevoia ardent a ‘unui rispuns foarte exact are, pur si simplu, semnificafia unui simbol al vietii. Orice filosofie este 0 expresie a timpului gi ‘mumai.a Iai s1 mu se vor gisi dou’ epoci care si aib3 accleasi intenfifilosofice atunci cénd este vorba de flosofie adevarath gi nu de platitudinile academice legate de formele de judecats sau de categoriile de sentimente. Diferenja nu se interpune intre ne- muritea si caducitatea tinor doctrine, ci intre doctrinele ce au tat 0 perioada si cele ce nu aui trait niciodatl, Nemurirea ideilor ce au fost supuse devenitii este o iluzie, Este esenfial si stim ce fel de om incameazi ele. Cu ct acest om este mai important, cu atat filosoGia este mai aproape de adevar — aproape de adevir ‘mai ales in sensul de adevar intem al unei mari opere de arti — ‘coea ce este independent de posibilitatea demonstratici i chiar de Ron-contradicfia principiilor ei specifice. fn cel mai bun caz, ea Poate epuiza intreaga materie a unei epoci, poate s3 se realizeze in sine si si comunice astfel aceasti materie, Poate fi intruchipati Co){ntr-o forms sublimi de o mate personalitate, in epoca urma- toare. Vesmintele stiinfei, masca savant cu care ea se acopera, nu atm in balanfi. Nimic mai simplu decit s& intemeiezi un sistem in locul ideilor ce lipsesc. Chiar si o bund idee nu are cine stie ce valoare daca ea provine dintr-o gandire saraci, Singurul criteriu care justifica 0 doctrini este utilitatea ei necesard pentru via Me ace eu vid piatra unghiulard a gAndirii in valoarea data prin perspectiva ei faptelor unei epoci. Numai acest lucru va dovedi daca definifiile si analizele unui gAnditor sunt jonglemi dibace cu elemente livresti, sau daca in operele si in previzunile lui vorbeste spiritul timpului, O filosofie fara prizd 1 fara in- fluenfi asupra realitifii nu va fi niciodat& 0 filosofie. de prim rang. Presocraticii erau negustori i politicieni de inalta clasé. Platon a gresit irosindu-si viafa ca sa-gi vadi ideile politice con- cretizate la Syracusa, Acelasi Platon a descoperit seria de princi- pii geometrice ce au constituit pentru Euclid primele jaloane ale sistemului matematic creat de el. Pascal, in care Nietzsche nu vede decat pe “‘crestinul sfasiat”, Descartes, Leibniz au fost cei dintdi matematicieni si politicieni ai epocii tor. 7 Marii “presocratici” ai Chinei, de la Kwantsi (670) pan’ ta Confucius (550-478), au fost_oameni de. stat, regenti, le- gislatori, ca §i Pitagora, Parmenide, Hobbes si Leibniz. Numai odati cu Lao-tse;"dusmarr’al oricdrei_puteri,statale si politici grandioase, enttuziasmandu-se de micile sisteme sociale pacifiste, apar ascetismul 5i inerfia unei filosofii incipiente de catedra. Dar in “vechiul regim” chinez al acelei vremi el era o excepfie in raport cu tiptil de filosof viguros. pentru care teoria cunoasterii nsemna cunoasterea marilor probleme ale viefitreale. ‘Aici exist 0 obiecfie solid’ impotriva tuturor filosofilor din trecutul apropiat. Lor le lipseste rolul decisiv din. viafa real Nici unul dintre ei nu a intervenit hotarét, fie printr-un gest, fle 10 printr-o idee mare in politica mare, in evolufia tehnicii moderne, a transporturilor, a economic politice,-intr-o problema oarecare din realitatea’ major: ‘Nici unul ru conteaz’ cdtusi de putin in ‘matematica, fizic8, economie politic’, aga cum a fost cazul incd ta Kant..0 privire asupra altor epoci confera infoles acestui feno- men, Confucius a fost in mai multe randuri ministru; Pitagora a ‘organizat o important miscare politicd ce aminteste de statul tui ‘Cromwell §i pe care istoricii care se ocup8 de antichitate nu ince- teazi inca sé-| subestimeze; Goethe, in activitatea ministerial’, a fost exemplar gi vai ' 1-a lipsit un mare stat care si-i serveascd rept camp de experienti: el s-a interesat de canalele de Suez si Panama, cirora le prevedea exact termenele de construcie $i consecinjele in economia mondial. Viaja economicd americana, influenfele ei asupra batrénei Europe si masinismul aflat fn pro- gres la aceea data, |-au preocupat neincetat. Hobbes a fost unul din pirinfii marelui proiect de anexare a Americii de Sud de tre Anglia gi chiar dacd acesta s-a marginit numai la ocuparea Jamaicei, cel pufin ef are onoarea de a se numara printre fonda- torii imperiului colonial britanic. Leibniz, cu siguranfi spiritul cel mai prodigios al filosofiei occidentale, creator al calcului infi- nitezimal si al conceptului de analysus situs, a participat activ 1a © serie intreaga de planur ale politicii superioare de stat si a ex- pus mai cu seamd intr-un memoriu adresat lui Ludovic al XTV- lea (co urmarea sé elimine din punct de vedere politic Germania) sémnificatia pe care Egiptul o avea in politica extema francezsi, Ideile lui erau att de avansate pentru acel timp (1672), incét mai tarziu s-a format convingerea cé Napoleon a plecal de la aveast idee in expedifia din Orient. in acel timp, Leibniz constata ceea ce Napoleon a infeles din ce in ce mai clar dupa batilia de la Wagram: cucerirea zonei Rinului gi a Belgiei nu putea ameliora prea multd vreme situafia Franfei iar strmtoarea Suez va deveni ‘intr-o bund zi cheia in dominafia lumii, Fara indoial, regele nu nera in stare si infeleaga explicatiile de strategie gi de politica ale filosofulu. ‘Cand avem in vedere oameni de asemenea anvergura, € 0 ‘rugine s& ne indreptim privitile spre filosofii de astizi. Ce vulga- Titate a persoanelor ! Ce vulgaritate a orizontului politic si prac- tic ! Cum se face cf la simplul gind c& unu! dintre ei si-ar dovedi rangul spiritual ca om de stat, ca diplomat, ca organizator de mare stil, ca director al cutdrei sau cutirei antreprize coloniale, comerciale sau de transporturi, el ne stimeste sincer mila ? Se vede ins c& ei nu‘au curaj, c& natura lor liuntricd nu este puter- nica. in zadar caut s& descopar in jur prin ce mijloace cineva gi-a cfstigat un renume intr-o problema importanta si de actualitate, fie chiar si printr-o judecatd profundi, devansdnd o problema de- cisivi, Nu gisesc dect provincialism, aga cum dovedeste toatd lumea, Cand imi cade in mand cartea unui gnditor modem, ma {ntreb care fi sunt sentimentele'in legiturd cu realitafile politicii mondiale, cu marile probleme ale metropolelor lumii, cu capita- lismul, cu statul viitorului, cu tehnica in raport cu sfarsitul civili- zafici, cu chestiunea rus, cu stiinfa in general, Goethe ar fi infe- les si ar fi iubit toate aceste lucruri. Filosofii de azi sunt niste obi, Repet, nu aici se afl4 substanfa filosofici, ci un simptom evident al necesitatii Hiuntrice, al fecunditdyii si al mésurii ei simbolice. Nu trebuie s ne ingelm asupra amplorii unui rezultat negativ, Este evident ci sensul ultim al activitifi filosofice a fost pierdut din vedere. El este confundat cu predica, agitafia, foile- tonul, sau cu specialitatea stiinffica. Am cobordt de la per- spectiva de vultur la cea de broasea. Nu e vorba de nimic altceva decit sA stim daci o filosofie veritabilA este posibild astizi sau m4ine. in sens contrar, ar fi mai bine’sd te faci plantator ori ingi- ner, ceva adevirat si realist, decit si cercetezi grijuliu teme Bata torite sub pretextul unui, “clan recent al gindirii filosofice”; ar fi n mai folositor si construiesti un motor de avion decét si reformu- Jezi putin diferit fafa de alte sute de inaintagi judecatile despre conceptul de viafi sau despre paralelismul dintre corp $i spirit. Primele pot fi “profesiuni”, dar filosofia nu poate fi asa ceva Coea ce nu are nici priza, nici putere asupra intregii vie, prin Fidicinile ei cole mai adanci, ar trebui de asemenea trecut sub tacere. Dar, cel pufin, se poate spune ci ceea ce era posibil ieri ‘nu mai este necesar astizi {mi plac adéncimea $i finejea teoriilor matematice si fizice in fata c&rora esteticianul si fiziologistul sunt niste igno- rangi. Pentru formele de inedintitoare limpezime, de inaltS factur’ intelectual, ale unui vas cu aburi, ale unei ofelarii, ale unei magini de mare precizie, pentru sublilitatea si eleganja anumitor experienfe chimice $i optice, ag da tot stilul artistic confuz de astazi, inclusiv pictura si arhitectura, Prefer s& admir un apeduct roman decét toate templele si statuile Romei. lubesc Coliseu! si bolta gigantic’ a Palatinului, pentru c& masa brund a constructiei de cirdmizi infiigeazd privitorilor de azi stlul roman autentic si simful grandios al realititii la inginerii lui. Mi-e indiferent daca fastul arogant si gol al imparatilor a conservat in marmuré siruri de statui, frize si athitrave foarte incarcate. Aruneafi o privire asupra forturilor imperiale restaurate si vefi gisi aici pandantul precis al conceptillor din viata modemd, inoportune, masive, Vide, exhibitionism fntruchipat in niste materiale si niste dimen- siuni absolut straine grecilor din epoca lui Pericle si oamenilor din perioada rococo, dar in intregime in spiritul ruinelor de la Luksor yi Kamak din vremea lui Ramses al I-lea, sau al perioa- dei modeme egiptene de la 1300 7. Ch. Nu degeaba adevirafii romani il disprejuiau pe graeculos histrio, “artist” si “filosof” pe solul civilizafiei romane. Epoca lui nu mai este una a artelor si a filosofiei, care erau epuizate, perimate, superflue. Instinctul {ui ti spunea aceasta, in fata realitititor viefii. O lege roman cantarea Batunci mai mult decat toatl lirica sau gcolile de metafizicd. Eu susjin c& astizi, in numerosi inventatori, diplomafi, finanfisti, se ascunde mai mula filosofie decd in tofi cei care practic jalnica indeletnicire de psiholog experimentalist. Astfel de situafii s-au vizut cu nemiluita in anumite etape istorice. Ar fi fost absurd ca ‘un roman de spirit si de rang tnalt, in loc si comande o armati ca pretor sau consul, s& guvemeze o provincie, s& construiascd ‘orage si drumuri si si fie “cel dint4i in Roma”, sé fi vrut si des- chidi la Atena sau in Rhodos gooala noua de filosofie post- platoniciand, Fireste, nimeni nu s-a gindit vreodaté la aga ceva. ‘Nu aceasta era ideca dominant a timpului; ea nu putea entu- ziasma decit oameni de ména a treia, care inainteazi totdeauna exact pind la ideile de alaltdieri. Este o chestiune foarte serioasé pentru noi si aflam daca acest stadiu a inceput sau nu. Un secol de extensie purd a activitiii, excluzdnd produc- fia artisticd si metafizica inalt’ — s-o spunem sincer, 0 epoc fir spirit religios, ceea ce traduce in intregime conceptul de ‘mare metropoli -— este o epocd decadent. Fara indoiala. Dar nu noi am ales-o. Nu ne putem schimba data nasterii in pragul iemii, in plind civilizaie, transferdnd-o sub soarele veri, in peri- ada de maturitate 2 unei culturi sau a alteia, in timpul tui Phidias sau al lui Mozart. Totul depinde de felul in care ingele- ‘gem aceasti situafie si explicdm acest destin asupra céruia ne putem ingela, dar nu-l putem evita. Cel care nu recunoaste singur acest Iucru nu este demn s& se numere printre oamenii generafiei Ji, El continua s& fie un nebun, un sarlatan sau un pedant. ‘Agadar, inainte de a aborda problematica ailei, ar trebui mai intdi s4 ne intrebaim — 'chestiune ce se rezolva instinctiv, dinainte de a i pus, in cazul celor ce au 0 vocafie reali — ce este cu putinfé pentru un om al zilelor noastre si ce trebuie sii se interzicd. Nu exist decit un numér foarte redus de probleme metafizice a c&ror solufionare este rezervata pentru 0 epoci de- 1" finiti a gandirii. O intreagh lume se afla deja intre epoca lui ‘Nietzsche, unde acjiona inca o ultima rimagipi de romantism, gi timpul prezent, care s-a indepirtat definitiv de romantism, Filosofia, sistemicd.s-a_desivarsit. 1a, sfargitul. secolului XVI. Kant i-a condensat posibilitatile ultime intr-o forma gigantesc& gi — pit spiritul occidental — fri indoiald defini- tiv, Lui Kant i titmeazd, ca gi in cazul lui Platon gi Aristotel, o filosofie specifica, nespeculativa, a metropolei mondiale, insa practicd, atee, etico-sociala. Corespunzitor scolilor “epicureicu- ui” Yangeiu, a “socialistului” Mohtsi, a “pesimistului” Giuang- tsi, a “pozitivistului” Mengtse in civilizafia chinezd, care, la ndul lor, corespund cinicilor, cirenaicilor, stoicilor si epicu- reicilor din antichitate, filosofia aceasta incepe in Occident cu Schopenhauer, care face intai din vointa de a trai (“Forfa vitala creatoare”) centrul gandirii lui, ins& apoi descoper’t tendinja mai secret a doctrinei, conservand sub impresia'unei mari tradifi deosebirile arhaice intre fenomene gi lucrul in sine, forma si materie intuitiva, inelegere si rafiune. Aceeasi voinfa a viefi creatoare la Schopenhauer este negat in Tristan, la Darwin afir- mati in Siegfried, brutal formulata in Zarathustra de Nietzsche, dezvoltati in ipostazi zoologici de malthusianul Darwin gi in ipostazi economici de hegelianul Marx, ipostaze ce au trans- format pe nesimfite sentimentul cosmic al metropolitanului occi- dental. in fine, ea a produs de la Judith pand ta Hebbel, la Epilog si la Ibsen, o setie de concepte de acelagi fel, inchizaind astfel cercul posiblitatilor pur filosofice, Astazi, filosofia sistemic’ este foarte departe de noi, iar filosofia etic’ este epuizatd. in cadrul spiritului occidental rima- ne 0 a treia posibilitate, corespunzdtoare scepticismului antic, cea care preconizeaz metoda, pind aici necunoscut, a morfolo- giei comparate in istorie. Posibilitatea inseamni necesitate. Scep- ticismul antic este aistoric, el se indoieste spunnd simplu nu. 1Satunci mai mult decat toati lirica sau goolile de metafizicd. Eu susfin c& astizi, in numerosi inventatori, diplomafi, finantist, se ascunde mai multi filosofie decat in tofi cei care practica jalnica indeletnicire de psiholog experimentalist. Astfel de situajii sau vizut cu nemiluita in anumite etape istorice. Ar 6 fost absurd ca tun roman de spirit si de rang inalt, in loc si comande o armat ca pretor sau consul, si guvemeze 0 provincie, si constniiascd rage gi drumuri si s& fie “cel dintdi in Roma”, si fi vrut s& des- chidi la Atena sau in Rhodos 0 scoala nous de filosofie post- __ platoniciana. Fireste, nimeni nu s-a gandit vreodatd la asa cova. Nu aceasta era ideea dominant a timpului, ea nu putea entu- iasma decat oameni de mana a treia, care inainteazi totdeauna exact pani la ideile de alaltdieri. Este o chestiune foarte serioasi pentru noi si aflam daca acest stadiu a inceput sau nu. ‘Un secol de extensie pura a activitifi, excluzand produc- fia artisticd i metafizicd inalti — s-o spunem sincer, 0 epocd fri spirit religios, cea ce traduce in intregime conceptul de mare metropol’ — este 0 epoci decadent. Fara indoiala, Dar nu noi am ales-o. Nu ne putem schimba data nasterii in pragul jemi, in plina civilizafie transferand-o sub soarele veri, in peri- cada de maturitate a unei culturi sau a alteia, in timpul ui Phidias sau al lui Mozart. Totul depinde de felul in care infele- ‘gem aceasta situafie si explicm acest destin asupra ciruia ne puter ingela, dar nu-l putem evita. Cel care nu recunoaste singur acest lucru nu este demn s& se numere printre oamenti generafiei lui. El continua s8 fie un nebun, un sarlatan sau un pedant. ‘Asadar, inainte de a aborda problematica zilei, ar trebui mai intdi si ne intrebim — chestiune ce se rezolva instinctiv, inainte de a fi pus’, in cazul celor ce au 0 vocafie reali — ce este cu puting pentru un om al zilelor noastre si ce trebuie si i se interzicd. Nu exist decit un numir foarte redus de probleme metafizice a ckror solufionare este rezervati pentru 0 epoci de- 4 finit a gandirii. O intreagi lume se afl deja intre epoca lui Nietzsche, unde acfiona inc’ o ultima rimisifi de romantism, $i timpul prezent, care s-a indepartat definitiv de romantism. Filosofia sistemicd s-a_desivarsit Ja. sfarsitul, secolului XVII Kant i-a condensat posibilitagile ultime:intr-o forma zigantescf si — pati’ spiritul occidental — fard indoiald defini- tiva. Lui Kant ii urmeaz, ca gi in cazul lui Platon si Aristotel, 0 filosofie specifica, nespeculativa, a metropolei mondiale, ins& practica, atee, etico-social, Corespunzitor scolilor “epicureicu- lui” Yangeiu, a “socialistului” Mohtsi, a “‘pesimistului” Giuang- tsi, a “pozitivistului” Mengtse in civilizafia chinezi, care, la randul lor, corespund cinicilor, cirenaicilor, stoicilor si epicu- reicilor din antichitate, filosofia aceasta incepe in Occident cu Schopenhauer, care face intai din voinga de a trai (“forta vital creatoare”) centrul gandirit lui, ins apoi descoperd tendinja mai secret a doctrinei, conservand sub impresia unei mari tradifi deosebirile arhaice intre fenomene si tucrul in sine, forma gi materie intuitiva, infelegere si rafiune. Aceeasi voinja a viefi creatoare la Schopenhauer este negata in Tristan, la Darwin afir- mat in Siegfried, brutal formulata in Zarathustra de Nietzsche, dezvoltata in ipostazi zoologica de malthusianul Darwin si in ipostazi economic de hegelianul Marx, ipostaze ce au trans- format pe nesimfite sentimentul cosmic al metropolitanului occi- dental. in fine, ea a produs de la Judith pind la Hebbel, 1a Epilog si la Ibsen, o serie de concepte de acelagi fel, inchizdnd astfel cercul posibilitafilor pur filosofice. Astizi, filosofia sistemicd este foarte departe de noi, iar filosofia eticd este epuizat’. In cadrul spiritului occidental rimé- ne 0 a treia posibilitate, corespunzétoare scepticismului antic, ea care preconizeaza metoda, pand aici necunoscut, a morfolo- giei comparate in istorie, Posibilitatea inseamnd necesitate, Scep- ticismul antic este aistoric, el se indoieste spundnd simplu nu. 15Scepticismul occidental trebuie sf fie istoric parte cu parte, dac& vrea si aibi o necesitate intemi si s4 nu simbolizeze neputinja noastra pe marginea gropii. El trebuie s inceap’'prin a injelege totul ca relativ, ca fenomen istoric, Va proceda in acest sens din punct de vedere fizionomic. fn elenism, filosofia scepticd se ma- nifest ca negajie a filosofiei declarati ca fiind lipsiti de scop. Dimpotriva, noi considerim istoria filosofiei ca ultima tema serioasd a oricatei filosofii. Acesta este scepticismul nostru, El renunj& la dogmele absolute — ‘grecii glumeau pe tema tre- cutului gndirii, in timp ce noi i concepem ca un organism, ‘Aceastd carte incearcd si ofere 0 schifi a “ilosofiei afilosofice” — ea va fi ultima in Occident — a viitorului. Scepti- cismul este expresia unei civilizafii pure, El descompune ima- ginea cosmicd a culturii anterioare si reduce toate problemele trecutului la un principiu geometric. S& ne convingem ci tot ceea ce este este gi lucru devenit, ci tot ceea ce este natural si cognos- cibil presupune o istorie, lumea-realitate o lume-virtualitate ce se realizeazi in ca; sf stim c& existd un, mister adne nu numai in {ntrebarea CE ?, ci si in intrebarile CAND ? si CAT TIMP ?in- seamné si admitem obligatoriu o& tot ceea ce exist, oricare ar putea fi celelalte trisaturi specifice, este, inainte de toate, 0 ex- presie a viului. Chiar si cunoasterea gi judecata sunt acte ale oa- ‘menilor vii. Gandirea din trecut considera realitatea exterioard un produs al cuncasterii si un obiect al evaluitilor etice, cea a vito- rului va vedea aici indeosebi o expresie $i un simbol. Morfologia istoriei universale devine in mod necesar o simbolisticd uni- versal, Totodati, devine caduci si pretengia gndirii abstracte de a poseda adevaruri generale si eteme. Adevarutile nu exist’ decat in relafie cu un grup uman determinat, RezultS cé insigi filosofia ‘mea nu exprima si nu reflect decét sufletul occidental singur, diferit de cel antic si de cel indic, de pild’, si mumai in stadiul 16 actual al civilizatiei, coéa co-i defineste materia drept concepfie a Uuniversului, extensia practica si domeniul de aplicati. 16 In fine, si mi se ingaduie si fac o remarcé personal, in 1911, in timp ce studiam unele evenimente politice ale prezen- tului si consecingele ce se intrevedeau pentru viitor, imi propuse- sem si adun céteva elemente provenite dintr-un domeniu mai larg. R&zboiul mondial, devenit deja o forma extern’ inevitabila a crizel istorice, era la aceea vreme iminent, putdnd fi explicat in spiritul Secolelor (nu al anilor) ce au trecut, Pe tot parcursul acestei cercetari', mai intdi restrans$, mi-am format convingerea intima c&, pentru a infelege cu adevarat epoca, era necesari 0 documentafic mult mai vast; c& intr-un studi de acest gen era absolut imposibil sé limitez investigatiile la o perioad’ anume gi {a un numar redus de acte politice-care o insojesc, si le restrang in cadrul unor judeciti pragmatice si chiar s& renunt la conside- tafii metafizice vizand transcedentul, dac& nu voiam si abando- nnez totodati orice nevoie de profunzime in ce priveste rezultatele. Am vazut limpede cA 0 problema politic& nu este comprehensi- bila prin politica pura si c& elementele esenfiale care joacd aici tun rol foarte profund nu se manifest frecvent intr-o modalitate ‘concreta decat in domeniul artei si adesea sub forma unor idei ‘mult mai vagi in stiingi si in filosofia puri, Chiar si o analizk social-politica a ultimelor decenii ale secolului XIX, perioada de imobilitate cuprins intre doud evenimente covarsitoare ce se intrezireau de la distangi — unul, Revolujia si Napoleon, care au iluminat pentru un seco! imaginea lumii occidentale; altul de © importanja cel pufin egalé, apropiindu-se accelerat — chiar gi 1. Care a trecut acum in tomul If 1aceasta analizi se dovedea imposibilé fra a reclama apelul fa marile probleme ale fiinfei in toaté amploarea Jor. Nimic din imaginea cosmic’, istoricK sau natural nu se manifest’ 1% a ‘ntruchipa suma totala a tendinfelor mai profunde. Astfel, tema prima a luat proporfii considerabile. © multime de chestiuni si aporturi neasteptate, complet noi. in mare majoritate, s-au ivit dintr-o data. $i s-2 facut complet lumina: am infeles c& un frag- ‘ment de istorie nu putea fi realmente clarificat pentru ci misterul istoriei universale in general, mai exact al istoriei comunititii umane superior evoluate, considerat ca o unitate organic cu 0 structuri regulatd, n-a fost Kimurit nici pana asta De atunci s-2 vazut ridicindu-se in valuri din ce in ce mai mari mulfimea de raporturi deseori intuite, céteodata reali- zate, niciodata infelese, intre formele artei plastice, ale artei militare gi ale artei de a guvema, afinitatea profundi dintre figurile politicit gi ale matematicii din cadrul aceleiasi culturi, intre intuigile religioase si previziunile tehnice, intre matematic3, muzica si plastic, intre formele din domeniul economiei si din cel al cunoasterii, Mai mult indoiala ar prezenta profunda inter- dependent psihicd dintre cele mai modemé teorii fizico-chimice si reprezentarile mitologice ancestrate ale germanilor, concordan- fa perfect intre stilul tragediei, tehnica dinamic4 gi circulatia monetard din zilele noastre; identitatea, bizard la inceput, apoi cevidenta, intre perspectiva in pictur, tipar, sistemul de credite, armele de foc, contrapunctul in muzicd gi, pe de alt parte, sta- tuia nuda, polisul si moneda greceascé de argint, ca expresii diverse ale aceluiasi unic principiu psihic, sunt tot atétea lucruri clare, distinete; iar eu am yazut mijind acolo, la lumina zilei, faptul c& aceste pregnante grupuri de afinitdqi morfologice, din care fiecare reprezinti simbolic in imaginea general’ a istoriei universale o categorie umand specifica, formeazi un edificiu ri- ‘guros simetric. Aceastl privire in perspectiva poate singur’ pune B in evidenfi stilul propriu al istoriei. La randul lui, el insusi simptom gi expresie a unei epoci, acest ‘excurs posibil si deci necesar doar astizi si doar pentru spiritul intim al occidentalului, nu se poate compara decat de departe cu anumite intuifii mate- matice in domeniul grupurilor de transformari, Acestea au fost ‘gindurile ce m-au preocupat multi vreme, obscure si vagi ins’, pan ce actualele imprejurdri le-au ajutat si se concretizeze. Am yazut prezentul (rzboiul mondial iminent) intr-o lu- mind total diferit’. Acesta nu este numai tn eveniment excepfi- onal ce are loc o dati si care rezulté din fapte fortuite ce depind de sentimente nafionale gi de influenje individuale sau de tendinge economice, eveniment ciruia istoricii ti gisesc o aparen{i de unitate si de necesitate in nu stiv ce schemd cauzala de ordin politic’ si social, ci coriturd tipicd a istoriei ce avea de secole locul ei predestinat monografic in cadrul unui mare organism istoric a c&rui substantl. se poate determina cu exactitate. O mulfime de intrebari si réspunsuri pasionante ce apar astizi in milioane de cArfi si de brosuri, dar disperse, izolate, nedepasind un orizont de specialitate strict si care, drept urmare, entu- ziasmeazd, dar si oprima, incured fara a oferi libertate, mar- cheaz aceasti mare crizi. Acest lucru este stiut, dar lumea uit si-1 identifice, si-1 delimiteze. S& invocim problemele estetice a chror semnificafie ultima nu a injeles-o inc’ nimeni, dar ele se afld la originea polemicilor legate de forma si materie, de linie si spajiu, de geometric gi pitoresc, de conceptul de stil, de semni- ficajile impresionismului gi ale muzicii wagneriene, Apoi, deca- denfa artelor, indoiala crescdnd legata de valorile stiinjfice, problemele dificile generate de dominafia marilor orase asupra viefii si economiei de tip farnesc, scdderea natalitafii, exodul sat-oras, rolul social al proletariatului mereu in fluctuafie, criza materialismului, a_socialismului, a parlamentarismului, atitudi- nea individului fafS.de stat; problema proprietAtii si aceca a cisi- 9toriei care depinde de ea; intr-un mare domeniu:in aparenfa foarte diferit, ififluenfa-masiv a psihologiei colective asupra miturilor si cultelor, originile artei, ale religiei, ale gandirii, care sunt dintr-o dar tratate intr-o manier’ nu ideologic’, ci strict morfologicd; toate aceste chestiuni vizeaz numai enigma istoriei in genere, asupra cAreia n-am putut niciodat avea o cunoastere suficient de clara. Fiecare a ghicit aici cdte ceva, nimeni n-a gait ‘ns, dintr-o perspectivé ingustd, solufia unica, general valabilé, ce plutea in aer de la Nietzsche incoace; el avea deja in mand toate problemele hotititoare, fri a indrazni, romantic cum era, s& abordeze deschis realitatea nuda. ci se afla si necesitatea profunda a doctrinei finale ce tebuia sf apard, dar n-a putut aprea decit !a momentul potrivit Ea nu reprezinti nicidecum combaterea ideilor gi operelor deja existente, ci, dimpotriva, confirmd toate cercetirile si realizirile ‘generajiilor antericare. Scepticismul respectiv constituie suma tuturor tendintelor cu adevarat viabile ce se manifesta in toate domeniile speciale, oricare ar fi intenfile si finalitatea lor fnainte de toate, in ea s-a aflat antiteza unici ce a in- gilduit sesizarea esengei istoriei: antiteza dintre istorie si naturd. repet: omul ca element si reprezentant al universului nu este decit o parte a naturii, dar si o parte a istoriei, alté natura cosmotica cu substanti diferita ins’, pe care intreaga metafizic& a sacrificat-o pentru marele cosmos. Prima mea reflecjie asupra acestei chestiuni fundamentale a congtiingei umane despre univers este bazati pe observatia ci istoricul de acum, crezaind deja ci {infelege istoria — istoria ce se face sub ochii nostri, istoria in devenire — prin tatonarea faptelor sensibile, tangibile, devenite, reinnoieste vechea prejudecati a cunoasterii rationale, lipsitd de 80 orice intuifie', care i-a deconcertat in urma cu multi vreme pe marii eleaji, atunci cind ei au pretins cf filosofut mu trebuie si ‘cunoasci devenirea, ci numai fiinfa ca rezultat al deveniri. fn alti termeni, istoria a fost confiindat’ cu natura in sensul obiectiv al fizicii sia fost tratata in consecinf®, De aici eroarea foarte grav ce consti in a transfera in imaginea istorici conceptele de ca- uzalitate, lege, sistem, adic& structura unei fiinfe ineremenite. S-a procedat ca si cum fiinfa unei culturi umane este aproape identic& cu natura electricitafii si a gravitafiei, permigind mo- dalitifi de analizd aproape identice; istoricul avea, asadar, 1. Marturisesc c& datorez filosofia din aceasti carte filosofie Goethe, ‘care nu mai este deloc cunoscuti astizi, iar intr-o mésurk mult mai redusé filosofiei lui Nietzsche. Locul lui Goethe in metafi- ica occidentalé n-a fost defel ingeles. EI mu este menfionat atun Cind se vorbeste despre filosofie. Vai ! Goethe nu si-a cristalizat doctrina ietr-un sistem, de aceea dogmaticii inchid ochii cind vine vorba de el. El era insd filosof. A luat fapi de Kant aceeasi pozijie ca Platon fafa de Aristotel gi mu este Iucru ugor nici si- sistematizezi pe Platon, Platon si Goethe reprezinti filosofia devenirii, Aristotel gi Kant — filosofia a ceea ce este devenit. Aici intuifia se opune analizei. Ceea ce este greu de infeles prin inteligenfa este semnificat de Goethe prin note speciale sau prin poeme precum Primelé cuvinte ale fui Orfeu, ori in strofe ca acestea: “Cnd in infinit...” si “Nimeni ‘nu va spune...” pe care trebuie 63 le privim ca pe o expresie a unei metafizici pe de-a fniregul limpeci. N-ag dori si schimb o ict din urmétoarele cuvinte pe care el le-a spus lui Eckermann: “Divinitatea cto activa in domeniul viului gi nu in ecl al morfii; ea se gisogte in ceca ce devine gi este in schimbare, iar nu in ceea ce este devenit gi ‘ncremenit. De aceea rafiunea, in aspiragia ei cdtre divin, nu trebuie si aibi de-a face decat cu ceea ce devine, eu viul, in timp ce inte- Tectul se va ocupa de ceca ce este devenit, de cele pietrificate, cu scopul de a profita de pe urma lor.” Aceasti faz confine toat& filosofia mea. 81ambifia de a imita pe naturalist, in asa fel incdt ise intampla inevitabil si-si pund numai ocazional intrebarea: ce pot insemna arta goticd, Istamul, polisul grec; si niciodatd: de ce a trebuit ca aceste simboluri ale universului viu si se nasci exact la acea data $i in acel loc, in forma respectiva $i inscrise mumai in acea duratd. De indata ce iesea la lumina vreuna din asemani- rile nenumarate intre fenomene istorice foarte indepartate uncle de altele in timp si spafiu, se aritau muljumigi numai s-o inregis- treze, adiugind citeva observafii spirituale asipra caracterului miraculos al acelei coincidene, astfel ei numind Rhodosul..o “Venefie antica”, iar pe Napoleon “noul Alexandru”, in loc de introduce exact aici, unde problema destinului este o problema prin excelenfa a istoriei — indeosebi sub aspectul timpului — rigoarea extrema a unei fizionomii stinfifice cu reguli precise si _ dea raspunde astfel fa problema aflarii unei necesitiji de cu totul alt ordin, absolut diferiti de necesitatea cauzalé, ce intr in joc aici. Orice fenomen susciti'ca atare enigmA metafizic& chiar daci se manifesta indiferent de epoca. Aga ci suntem obligafi s& ne intrebam si ce raporturi vii exista aléturi de raporturile naturii anorganice in imaginea universului, care este, cum se stie, un reflex al omului total si nu numai al rafiunii tui, cum géndea Kant; un fenomen nu este numai un fapt ce se oferd judecafii ci si uunei expresii sufletesti, nu numai obiect ci si simbol de la cele ‘mai indlpdtoare opere artistice sau religioase pnd la futilitagile viefii cotidiene — iat’ care este noutatea in filosofie ! {in fine, solufia s-a conturat limpede in ochii mei, in lini mari, printr-o necesitate inter’ total’, bazat pe un princi unic ce ar fi trebuit gasit, dar nu a fost ined si care nu mi-a dat - pace si m-a pasionat-din tinerefe, necijindu-ma pentru ci il presimfeam, dar nu il puteam formula, Astfel a apdirut, in impre- jurdri oarecum intimplitoare, aceasti carte ce este expresia provizorie a unei imagini a universului, impovarat’, o stiu, de 82 toate greselile unei prime incerciri imperfecte si, desigur, ne- scutite de contradicfii. Ea confine ins, sunt convins, formula irefutabilé a unei gandiri, ce se va situa in afara oricdrei discufi din moment ce este fericit exprimata, Pe scurt, tema este deci analiza declinului culturii Occi- dentului, european, culturd raspandité azi pe toat’ suprafaja globului pamantesc. Scopul ei este insi dezvoltarea unei filosofii a istoriei universale printr-o metoda proprie de morfologie com- paratd ce se va verifica prin cercetare. Sarcina se imparte, fireste, ‘n dou: prima — “forma si realitate” — pomeste de la limbajul formal al marilor culturi pe care incercdm s& le cercetim pan la originile cele mai indepartate, conferindu-i astfel si temeiurile uunei simbolistici; a,doua : “perspective asupra istoriei universa- le”, pleacd de la fapte reale de viafa gi incearcd sivextragi din practica istoriei umanitafii superior evoluate chintesenja acestei experiente istorice ce poate servi drept baz pentru organizarea practicd a viitorului nostru, Tablourile ce urmeazd vor oferi o privire generala asu- pra rézultatelor acestui studitu, Ele pot oferi si o idee asupra efi- ‘cacitafi si importanfei noii metode. 3