Atitudini sociale

Caracterul si atitudinile sociale. Notiunea de atitudine sociala

Termenul atitudine a fost utilizat in psihologie mai intai cu referire la rolul

atitudinii motrice in perceptie si atentie.
A adopta o anumita atitudine inseamna a te pregati pentru a actiona intr-un
anumit fel. S-a considerat apoi ca atitudinile constituie un mijloc de a intelege
aproapele (Baldwin).
W. I. Thomas (1918) a extins intelesul termenului atitudine in domeniul
psihologiei sociale.
In sens psiho-social, atitudinea este o stare de spirit care determina un anumit
individ sunt[ formuleze o anumita opinie sau sunt[ actioneze intr-un anumit fel
in legatura cu un anumit obiect social.
Orice are o anumita valoare din punctul de vedere al omului ca fiinta sociala
poate fi considerat un obiect social.
Iata cateva exemple de obiecte sociale: omul in general sau un om anume,
patria, strainii, banii, o anumita teorie stiintifica, mediul inconjurator etc.
Atitudinile se manifesta in situatii afectiv-motivationale. In aceeasi situatie, doi
indivizi pot sa aiba atitudini diferite. De exemplu, pe marginea drumului se afla
un om cazut, plin de sange. Pe langa el trece o persoana care, dupa ce-l priveste,
pleaca mai departe ridicand din umeri.
Venita din urma, o alta persoana incearca sa-l ajute. Spunem despre primul ca
este nepasator la suferinta altuia si despre cel de-al doilea ca are o atitudine
miloasa.
Pentru ca atitudinile persoanei sa fie acceptabile pentru ceilalti, este necesar sa
intervina vointa buna, care sa franeze manifestarile comportamentale venite din
motive personale care aduc atingere altora. De exemplu, sa presupunem ca intr-o
parcare un individ loveste masina altei persoane. Convins ca nimeni nu l-a
vazut, pleaca fara sa-si puna problema ca a produs unui om o paguba. Un alt
sofer, care a lovit o masina in parcare, a asteptat proprietarul si a platit paguba
pe care a produs-o. Primul sofer a avut o atitudine incorecta, iar cel de-al doilea
o atitudine corecta. Aceste atitudini depind de caracterul omului.
Cuvantul caracter deriva din cel grecesc care inseamna gravare. Daca
raportam termenul la etimologia termenului persona care deriva din personare
1

= a rationa prin intermediul, deducem ca prin caracterul personal se intelege

amprenta proprie, forma, modelul unei fiinte umane. Deci, fiecare om are
caracterul sau, fie ca acesta este un caracter bun sau rau.
Caracterul persoanei se vede in atitudinile sale. Se pune intrebarea: orice
atitudine a cuiva este un indiciu al personalitatii sale, indica o trasatura
caracteriala a personalitatii sale? Raspunsul este nu.
Mai intai spunem ca trasatura este o forta psihica directoare constanta care
determina comportamentul activ si reactiv al individului (Baumgarten 1936).
Nu orice atitudine poate sa fie considerata ca atitudine caracteriala. Unele
atitudini sunt intamplatoare, nu sunt caracteristice pentru persoana respectiva. Sa
presupunem ca cineva este o persoana care de obicei este punctuala. I s-a
intamplat insa o data sa nu ajunga la timp. Cei care o asteptau i-ar fi putut
reprosa intarzierea, dar nu puteau s-o caracterizeze ca fiind o persoana
nepunctuala, pe care nu te poti baza.
Atitudinile sunt intotdeauna fata de ceva anume, in situatii concrete, deci sunt
variabile. Trasaturile sunt constante. Pentru ca atitudinile sa indice trasaturi de
caracter ale persoanei, ele trebuie sa indeplineasca urmatoarele trei conditii:
Frecventa ridicata, chiar foarte ridicata. Atitudinile rare, intamplatoare, nu sunt
atitudini caracteriale, nu indica trasaturi de caracter ale unei persoane sau alta.
Gama larga de situatii concrete in care apare acea atitudine.
Intensitate mare a comportamentului in conformitate Cu acel mod preferat
de comportare.
De exemplu, cineva are trasatura de caracter iubitor de adevar numai daca in
toate situatiile de viata se conduce dupa aceasta regula si este in stare sa infrunte
obstacole in respectul adevarului. Din constanta trasaturii care este gravata in
individ, rezulta atitudini constante in situatii reale
Profile caracteriale ale personalitatii
Trasaturile tind sa se grupeze si sa se integreze formand o structura caracteriala
stabila (a se vedea definitia structurii la lectia despre personalitate). Aceasta
structura formeaza profilul caracterial al persoanei respective.
G. W. Allport a ierarhizat trasaturile, in general, ceea ce se poate aplica si in
cazul caracterului, dupa gradul lor de importanta si pregnanta in manifestarile
comportamentale.
1. Trasaturi cardinale. Sunt acelea care influenteaza aproape fiecare act al
individului.
Cinste. E cinstit ca Socrate.
Zgarcenie. Este zgarcit ca Harpagon (sau ca Hagi Tudose).
Ipocrizie. Ipocrit ca Tartuffe.
2

Tradator ca Iuda.
Intrigant ca lago.
Cine poseda o singura trasatura cardinala este o personalitate neobisnuita, de
regula, o persoana obisnuita are 2 trasaturi cardinale.
2. Trasaturi centrale. Caracterizeaza persoana, ies in evidenta, dar nu au
generalitatea si intensitatea celor cardinale. Un om are intre 5 si 10 trasaturi
centrale pe baza carora poate fi descris, caracterizat.
3. Trasaturi secundare. Sunt mai putin evidente, apar mai putin frecvent in
atitudini si au intensitate mica. O persoana poate sa aiba multe trasaturi
secundare, de aceea autorul citat spunea nu vom risca o presupunere privind
numarul dispozitiilor secundare.
Caracterul reprezinta latura etico-relationala (morala) a personalitatii
Omul are nevoie de valori pentru a-si orienta sentimentele si actele.
Comportamentele si faptele persoanei sunt apreciate si din punctul de vedere al
valorilor fundamentale ale Binelui. Este bine din punct de vedere moral ceea ce
este drept si conform datoriei.
Prin datorie, Immanuel Kant intelegea necesitatea de a indeplini o actiune din
respect pentru legea morala. Ea este a tuturor in aceeasi masura, nu admite
exceptii, spune filozoful. Dumneavoastra ce parere aveti?
Evolutia atitudinilor caracteriale
Maturitatea personalitatii implica si capacitatea de a intretine relatii corecte cu
semenii si de a actiona ca membru al societatii. In stransa legatura cu constiinta
de sine, se formeaza capacitatea de a judeca lucrurile si din punctul de vedere al
celorlalti. Omul este minte si suflet, altfel spus intelect si vointa. Intelepciunea
trebuie sa desavarseasca ambele aceste laturi: indemnat de mintea luminata prin
cunoasterea lucrurilor celor mai inalte, sufletul sa se indrepte spre alegerea
lucrurilor celor mai bune (Glambattista Vico, Stiinta noua).
Evolutia caracterului este strans legata de evolutia intelectului si a vointei.
Itotdeauna, intr-o atitudine caracteriala este prezenta si o componenta
intelectuala. Intervine capacitatea de a judeca (de a aprecia) dupa regulile
binelui. Sa luam definitia minciunii: a minti a trada cu buna stiinta si cu
intentie adevarul. Prin cercetarile sale, Piaget a demonstrat ca, .inainte de 8 ani,
copilul nu intelege natura adevarata a minciunii si a daunelor pe care ea o
provoaca; el nu deosebeste minciuna de fabulatie. La 10-12 ani, apreciaza ca
minciuna este grava numai in masura in care inselatoria a reusit. Numai cand
intelectul s-a maturizat ajungand in faza operatiilor formale, apare
responsabilitatea subiectiva cand constiinta celui cu caracter bun va respinge
minciuna ca intentie de a trada adevarul. Este un paralelism intre dezvoltarea
3

morala si evolutia intelectuala. () Nici normele logice si nici normele morale nu

sunt innascute in constiinta individuala. (Jean Plaget, Judecata morala la copil).
Etape in evolutia caracterului
Dezvoltarea caracterului este strans legata de evolutia Eului. L. Szondi considera
ca structura Eului cuprinde:
1) constiinta perceptiva senzatii si reprezentari din lumea externa prin
aparatele senzoriale;
2) constiinta nevoilor si dorintelor determinate de factori pulsionali. Eul
primeste din interior dorintele si din exterior impresiile. Pozitia pe care o ia
depinde de trei factori:
structura genetica (cromozomica) a individului;
fortele exterioare care actioneaza asupra lui (educatie, traume fizice sau
psihice);
stadiul atins de supraeu, adica constiinta morala.
Copilul de 3-4 ani se identifica cu cei din jur, asupra carora proiecteaza nevoile
sale pulsionale.
El se supara la rezistenta celor din jur, se retrage in sine, se supara pe educator.
La 5-6 ani, Eul este capabil sa intre in relatii cu altii. De acum inainte, copilul
invata sa renunte si sa stabileasca relatii cu altii la gradinita, la scoala, in familie
(asa numita ordine domestica). De asemenea, Eul refuleaza tendintele
inacceptabile. Intre 9 si 12 ani, tandrete sau agresivitate. In pubertate si
adolescenta (pana la 17-18 ani), pot sa apara tulburari in frana constiintei.
Caracterul va fi asa cum iese din adolescenta. (L. Szondi, Diagnostic
experimental des pulsions).
Modelarea sau invatarea prin observare
Bandura (1967) trece in revista modalitatile de influentare a caracterului
bazandu-ne pe rolul insemnat al imitatiei.
1. Modelele adulte afectuoase si instructive tind sa fie imitate mai mult decat
cele mai putin educative.
2. Copiii tind sa imite mai degraba pe cei care au putere in mediul lor si care pot
sa acorde recompense.
3. Modelele masculine sunt mai usor imitate decat cele feminine.

4. Modelele celor cu statut inalt tind sa fie mai degraba invatate decat modelele
celor cu statut scazut.
5. Daca ii spui celui pe care il educi ca are calitati in comun cu modelul, el imita
modelul respectiv.
6. Grupurile, institutiile si mediile sociale au efecte puternice asupra
comportamentului imitativ.
7. Descrierile verbale ale modelului sunt la fel de capabile sa duca la invatarea
imitativa ca si situatiile de viata.
Valori umane fundamentale
Filozoful german Edward Spranger a considerat urmatoarele tipuri de valori in
functie de care s-ar putea stabili tipurile caracteriale:
a) Tipul teoretic. Pretuieste adevarul stiintific, este preocupat de intelegerea
lumii.
b) Tipul economic. Pretuieste bogatia, vrea sa-i depaseasca pe altii in bunuri
materiale, nu-l intereseaza valorile precum adevarul sau frumosul.
c) Tipul estetic. Pretuieste armonia si considera adevarul si frumosul ca
echivalente. Tinde spre individualism.
d) Tipul social. Dragostea de oameni este caracteristica lui dominanta (dragoste
conjugala, filiala, prietenie, filantropie).
e) Tipul religios. Preocupat de dumnezeire.
f) Tipul politic. Puterea personala si renumele sunt cele mai importante lucruri
pentru el.