Sunteți pe pagina 1din 2

Flori de mucigai

Volumul de povestiri intitulat sugestiv "Poarta neagra" din 1930 ilustreaza tragica experienta de
viata a lui Tudor Arghezi (1880-1967) care a petrecut o scurta perioada de detentie in inchisoarea
de la Vacaresti, in perioada 1918-1919, din motive politice. Volumul de poezii "Flori de
mucigai", aparut in 1931 reediteaza aceeasi experienta de viata in varianta lirica, in care lumea
interlopa a hotilor, delincventilor este privita cu intelegere si omenie de poet. Titlurile poeziilor
care compun acest volum sunt deosebit de sugestive ("Galere", "Ion Ion", "Tinea", "Uciga-l
toaca", "Fatalaul", "Morfii" etc.) pentru lumea aceasta periferica, fata de care Arghezi are
compasiune, considerand ca "Pretutindeni si in toate este poezie, ca si cum omul si-ar purta capul
cuprins intr-o aureola de icoana. Toate lucrurile naturii si ale omuiui si toate vietatile poarta
tandara lor de aureola, pe dinafara sau pe dinauntru".
Poezia "Flori de mucigai" se afia in deschiderea volumului omonim si constituie arta poetica
a lui Arghezi, conceptia lui despre efortul artistului si implicatiile acestuia in actul creatiei,
constituind -asadar - poezia programatica a acestui volum, asa cum "Testament" este arta poetica
din volumul "Cuvinte potrivite".
Tema poeziei exprima efortul creator al artistului pentru un produs spiritual si consecintele pe
care le are acesta asupra starilor interioare ale eului poetic, chinuit de framantari si de tulburari
interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelatii, al harului divin, ci al unei nelinisti
artistice si al setei creatoare.
Titlul poeziei "Flori de mucigai" este un oximoron, in care florile sugereaza frumusetea,
puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifica uratul, raul, descompunerea si intunericul. Oximoronul
creeaza o imagine contradictorie a lumii, in care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea
inchisorilor, in care viata oamenilor este supusa reprimarilor, restrictiilor rigide. Titlul este, in
acelasi timp, reprezentativ pentru inovatia limbajului arghezian numita estetica uratului, o
modalitate artistica intalnita in lirica europeana la Baudelaire, care scrisese "Florile raului".
Asocierea celor doua categorii estetice contradictorii, frumosul - reprezentat de floare - si
uratul - sugerat de mucigai - ofera titlului o expresivitate socanta si fascinanta totodata prin
efectele estetice. Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii, senzatiile de aversiune si
oroare care capata valori noi, ele facand parte din existenta umana.
Structura, compozitie si limbaj poetic
Poezia "Flori de mucigai" este structurata in doua secvente lirice inegale, prima ilustrand
crezul artistic arghezian, iar cealalta neputinta artistului de a crea in conditii de claustrare.
Prima secventa sugereaza dorinta devoratoare a artistului de a se exprima in versuri, fiind
dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, intr-o solitudine impusa si lipsindu-i uneltele
scrisului, incearca sa zgarie "cu unghia pe tencuiaia / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric"
versurile nascute din nevoia comunicarii. Conditiile vitrege de viata ii seaca forta creatoare, "Cu
puterile neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui
Luca, lui Marcu si lui loan." Enumerarea prin negatie a elementelor fabuloase ale evanghelistilor,
"taurul", "leul", "vulturul", creeaza o imagine de mare forta sugestiva privind starea de deprimare

a poetului nefericit in absenta creatiei, in raport direct cu scrierile religioase a caror esenta este
Absolutul. Versurile sunt sapate in sufletul poetului, sunt "stihuri fara an" ce nu pot fi exprimate
in viata reala, dar sunt profund simtite de sensibilitatea artistului: "Stihuri de groapa / De sete de
apa / Si de foame de scrum". Harul poetic, "unghia ingereasca", este tocit de efort, nu-i mai
permite poetului revelatia, deoarece ea "nu a mai crescut" sau, altfel spus, artistul nu se mai poate
regasi in sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: "Sau nu o mai am
cunoscut".
Ultima secventa amplifica deznadejdea lui Arghezi, care este simbolizata de atmosfera
sumbra, e "intuneric", iar ploaia se aude "departe afara", ceea ce provoaca poetului o durere
simtita profunda, "ca o ghiara", din cauza neputintei totale de a se exprima. Nevoia de
comunicare a poetului cu lumea, setea de a-si dezvalui trairile il silesc sa scrie "cu unghiile de la
mana stanga". O simbolistica straveche asociaza mana stanga cu fortele demonice, in opozitie
totala cu puterea divina a creatiei. Inchisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului
lui Dante, insa, in acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Raul, uratul sunt numai
conjuncturi ale destinului, carora omul le opune aspiratia spre frumos, care poate fi regasit in
sine, in vis sau in speranta implinirii.
In "Flori de mucigai" predomina registrele stilistice ale esteticii uratuiui, pe de o parte ca
inovatie lingvistica, pe de alta parte ca substanta a ideilor exprimate.
Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitatea
fascinanta, cuvinte "urate", al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul "mucigai" este un
regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii morale, al descompunerii
spirituale, cu trimitere sugestiva catre om, deoarece el insoteste cuvantul "flori", care poate
semnifica viata, lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca "firida",
"stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelisti - Luca, Marcu, loan
-pentru a sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete, dezamagire si deprimare ale
poetului.
Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexa a imperfectiunilor vietii, a
conditiilor vitrege la care este supusa fiinta umana, fapt care ii provoaca poetului aversiune,
repulsie. Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului care
nu poate crea liber, fiind constrans sa-si reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a
artistului este sugestiv relevata de metafora "cu puterile neajutate", desi poetul avea resurse
spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele raului care actioneaza negativ
asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste s"unghia ingereasca", impiedicand-o astfel sa e
exprime.
La noutatea limbajului arghezian s-a referit si Tudor Vianu, care afirma: "Renovarea liricii
romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului "Luceafarului", este
consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al doilea deceniu al
secolului nostru (secolul al XX-lea - n.n.)".