DEFINITIE SI GENERALITATI

Fractura este o discontinuitate la nivelul unui os ca urmare

a unui traumatism .
Mana omului a constituit obiectul a numeroase studii de
paleontologie ,antropologie si embriologie.
Aceste lucrari subliniaza in general un paradox:daca din
punct de vedere morfologic mana pastreaza vestigii
anatomice ancestrale (fiind derivata fara transformari prea
mari dintr-un timp primitiv in filogenia speciilor ), in schimb ,
din punct de vedere functional, mana este apogeul
proceselor de evolutie orientata catre prehensiune delicata si
de forta cat si catre o perceptie senzoriala fina.
Importanta functionala a mainilor pentru viata sociala si
profesionala a omului este cosiderabila.
Traumatismul mainii propriu-zise este un ansamblu al
tulburarilor de ordin local si general produse prin actiunea
unui agent voluntar a carui forta depaseste rezistenta
tesuturilor asupra carora actioneaza producand printre altele
entorse,luxatii ,fracturi,etc.
Mana mai prezinta o serie de sindroame , boli
disfunctionale , in a carei etiopatologie micro-traumatismul
joaca un rol determinant.
Traumatismul determina in fond abaterea de la normalitatea
morfo-functionala a mainii.
Aceasta normalitate o putem defini prin urmatoarele criterii
prezente atat in prehensiune cat si in alte miscari pe care le
face mana:
- absenta dureii
- echilibrul muscular
- mobilitatea articulara .
Tendonul 'creer-mana 'sta la baza intregii creatii umane.

Ca urmare a inaltei specializari, a motricitatii si sensibilitatii,

ansamblul cibernetic 'creer-mana' organ de executie ,permite
actul complex a prehensiunii si in plus,ca organ de
informare,degetele sunt un adevarat receptor sensorial care
permite omului sa palpeze obiectele din jur si
sa interpreteze informatii vizuale.
Progresele mecanizarii si automatizarii au dus la reducerea
meseriilor manuale si artizanale fara a scadea prin aceasta
importanta functionala considerabila a mainilor.
Orice alterare a elementelor structurale ale mainilor poate
compromite partial sau total una dintre functiile complexe cu
consecinte dintre cele mai grave pentru activitatea
profesionala, pentru viata sociala si chiar pentru
comportamentul psihic al muncitorului manual sau
intellectual.
Tipurile lezionale ale macro-traumatismelor mainii sut
cele mai obisnuite :plagi, contuzii, luxatii ,entorse,fracturi;
care pot interesa articulatiile , oasele, vasele, nervii.
Fractura este o intrerupere a continuitatii osului: uneori
acesta intrerupere poate fi incomplete (fisura, fractura in
'lemn verde' la copii infundari ale oaselor craniului) sau
completa
cu
traiect
(transversal,
oblic,
spiroid,
longitudinal).De asemenea , fracturile pot fi : deschise cu
distrugerea tegumentului si inchise cu pastrarea integritatii
tegumentulu
ETIOLOGIE
In etiologia traumatismelor se intalnesc factori mecanici ,
fizici, chimici si biologici.
Factorii mecanici produc traumatisme prin obiecte taioase
sau ascutite , prin caderi sau loviri.
Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri ,
degeraturi, iradieri, electrocutari.
Fatorii chimici produc leziuni traumatice numite coroziuni.

Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi,

striviri, muscaturi, etc.
Fracturile sunt produse de traumatisme prin actiune directa
sau indirecta:
- fracturile directe sunt cele produse cand agentul traumatic
fractureaza osul, chiar la nivelul de aplicare a socului
violent.
Sunt mai frecvent intalnite la oasele neacoperite de muschi:
clavicula, tibia :
- fracturile indirecte sunt cele in care traiectul de fractura se
afla la distanta de punctul de aplicare al traumatismului .
Ele se produc prin flexie , rasucire , tractiune, presiune ,etc
ANOTOMIE PATOLOGICA
Fracturile mainii sunt: ale bazei metacarpului (capatul
distal) ale diafizei falangelor , ale colului
metacarpienelor (capatul proximal) si in al patrulea
rand fractura policelui.
Fracturile metacrpienelor difizare sau de col , sunt
imobilizate cu atela pe fata dorsala pe o durata de trei
saptamani.
Doar fracturile colului si capului distal metacarpian pot da
uneori(daca
apar
deplasari)
redori
in
articulatiile
metacarpofalangiene.
Fracturile falangelor cele mai obisnuite sunt ale
falangei proximale si mijlocii .
Capul proximal al fracturii falangei proximale deviaza
dorsal(tras de extensori), iar al falangei mijlocii poate devia
dorsal sau volal in functie de sediul fracturii , in raport cu
insertia flexorului superficial al degetelor.
Fracturile care intereseaza articulatiile interfalangiene,
interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor,
cu lezarea consecutiva a capsulei articulare duce in
marea majoritate a cazurilor la redoare articulara.

 Fractura poilicelui cunoscuta ca fractura Bennett, este

o fractura a metacarpului - capatul distal - cu dizlocare
carpometacarpiana.
Fractura scafoidului este cea mai frecventa fractura a
oaselor carpului .
SIMPTOMATOLOGIE
Organismul raspunde la actiunea agentului traumatic prin
manifestari locale si generale, in care este implicat in primul
rand sistemul nervos.
Manifestarea generala cea mai importanta este socul
traumatic care se instaleaza in traumatisme de o anumita
intensitate .
Pe plan local , prin acelas mechanism complex se produc
modificari neuro-vasculare in general manifestarea locala
comuna esta necroza tisulara ,care este rezultatul actiunii
directe a agentului traumatic asupra celulelor si rezultatul
ischemiei tisulare prin distrugerea capilarelor intercelulare.
Necroza tisulara este urmata de hiperemie, locala , edem ,
exudat si infiltrate celular.
Indiferent de amplasarea leziunilor locale , fracturile
neglijate sau iuncorect tratate lasa deseori o serie de sechele
suparatoare, uneori foarte grave.
ISTORICUL BOLII
Din interogatoriu e necesar sa rezulte data , ora , conditiile
accidentului (trafic rutier, caderi, sport ) si modul debutului brusc
in accidente , sau lent in complicatiile tardive ale fracturilor.Se
mai inregistreaza dureri subiective si caracterul lor, intensitatea
,traiect ,
importanta functionala , deformare loco-regionala , evolutie.
Se precizeza tratamentele efectuate pana la internare(primul
ajutor)si modul transportului(salvare, trecatori).
ANAMNEZA GENERALA

Anamneza ne furnnizeaza date importante privind etiologia

afectiunii iar in cazuri de traumatism deseori mecanismul de
producere al acestuia .
Sexul : la cel feminin pot predomina luxatia congenitala a
soldului , poliartrita reumatoida , fractura soldului , entorsele;
la
cel
masculine
predomina
traumatismele.

hemofilia

este

exclusive

Varsta : la copii pot fi gasite frecvent boli congenitale , infectii

osoase , rahitism , distrofii osoase ;
la adolescenti , dezlipiri epifizale , cifoscolioze ,tumori
osoase;
la adulti predomina fracturile, luxatiile entorsele si
complicatiile lor;
la varstnici se intalnesc fracturile soldului si sechelele lor;
necroza de cap femoral , coxartroza, fracturile epifizei
radiale distale, fracturi patologice , osteoporoza generalizata.
Profesia : cei ce fac eforturi fizice pot prezenta frecvent
leziuni meniscoligamentare , osteoporoze , discartroze .
STARE PREZENTA
In fracturi bolnavul , acuza dureri vii intr-un punct fix,impotenta
functionala , prezinta deformarea si scurtarea segmentului
respectiv,
echimoze locale , mobilitate anormala a unui segment , iar la
palpari si imobilizari se percep erepitatii osoase si intreruperea
reliefului osos.
Sechelele fracturilor mainii nu sunt altele decat descrise in
partea generala a acestei monografii si anume :
- durerea
- edemul
- redoarea articulara
- scaderea fortei musculare
- pierderea abilitatii miscarilor .

Adugam alegoneurodistrofia care este discutata separat .

Dintre toate insa ,redoarea articulara reprezinta elementul
sechelelor central motiv pentru care sechelele fracturii mainii
intra in sindromul 'mainii rigide'.
Semnele clinice in cazul unei fracturi:
prin comparatie cu membrul sanatos ,cel fracturat apare
rasucit in afara sau inauntru.In caz de incalecari ale
fragmentelor de fractura,membrul traumatizat poate sa
prezinte si o scurtare.
La incercarile de mobilizare a fracturilor se constata o
senzatie rugoasa (aspra) sau eruptie osoasa.
Fracturile pot fi:
-inchise
-deschise
-fracturi unice sau multiple
-fracturi cu sau fara deplasari ale fragmentelor osoase.
La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut in vedere
urmatoarele
elemente:localizarea,forma,dimensiunea,directia,aspectul,cul
oare,relief,profunzime,prezenta si tipul hemoragiei,alte
particularitati in raport cu felul traumatismului eventual
prezenta corpurilor straine.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI
EXAMEN CLINIC
Examinarea mainii bolnave se bazeaza pe culegerea de
date in numar cat mai mare,necesare pentru stabilirea
diagnosticului si conditia tratamentului.
Examenul va cuprinde pe de o parte investigatiile
anamnezice,clinice,neurologice,vasculare
si
examene
paraclinice.
Se va acorda atentie miscarilor posibile pe care le poate
efectua bolnavul si felul cum reactioneaza la comenzi.

Vor fi notate modificarile tisulare din imediata apropiere a

leziunii traumatice:
-echimoze
-edem
-hemartroza sau hidrartroza.
EXAMENUL RADIOLOGIC
Semnele radiologice completeaza examenul clinic si
orienteaza conduita de tratament.
Se pot produce tulburari functionale trcatoare,solutii de
continuitate in diverse structuri anatomice pana la distrugeri
locale.
In
fracturi
examenul
radiologic
precizeaza
diagnosticul,evidentiaza felul fracturi si constituie un ajutor
pretios in stabilirea conduitei de tratament.
EXAMEN DE LABORATOR
-testele biologice de inflamatie sunt intotdeauna negatve:
V.S.H.-ul, fibrinogenul sunt normale. A.S.L.O. este normal
testul Whaler-Rese si testul fixari latexului sunt negative, iar
anticorpii antinucleari lipsesc.
Testele de studii ale metabolismului fosfo-calcic sunt
normale. Lichidul sinovial extras din articulatie, are caracterle
unul transudat: clar, vascos, sarac in celule (nu depaseste
cifra de 1500-2000 de mm2 ), cu predominanta
mononucleara, adesea contine fibre de cartilaj.
DIAGNOSTIC POZITIV SI DIFERENTIAL
DIAGNOSTICUL POZITIV al fracturii post traumatice este
relativ usor si are la baza anamneza evocatoare,semnele
functionale,semnele clinice obiective si semnele radiologice
edificatoare.
DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL
Diagnosticul
diferential
are
in
vedere
entorsa,contuzia,fractura.

In majoritatea cazurilor erorile de diagnostic sunt legate de

examenul clinic superficial si interpretarea eroanta a
imaginilor radiologice.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Evolutia fracturilor simple este favorabila si vindecarea se
produce in 4-5 saptamini, atunci cind tratamentul este corect.
In fractura complicata, neglijata sau incorect tratata, evolutia
este dificila, uneori defavorabila, impune un tratament
indelungat, prognosticul fiind rezervat.
Beneficiind
de
tratament
ortopedic,chirurgical
si
medicamentos de urgenta, fracturile cunosc in general o
evolutie favorabila, in cazul in care fragmentele osoase isi
restabilesc continuitatea, ligamentele, tesuturile conjunctive
cutanate, isi refac integritatea anatomica si isi reiau functiile.
TRATAMENT PROFILACTIC- CURATIV
a) TRATAMENT IGIENO-DIETETIC
Regimul igieno-dietetic al bolnavului in perioada post
traumatica vizeaza repausul zonei afectate.
Regimul dietetic va avea in vedere ca aportul caloric sa
evite supraincarcarea supraponderala.
Se recomanda alimente bogate in calciu , dar si in
vitamine si minerale .
b) CORECTIA STARII PSIHICE
In
urma
traumatismului
pot
aparea
stari
depresive manifestate prin dezinteres , indiferenta sau
neincredere in posibilitatea de recuperare.
Aceasta stare este un handicap pentru recuperator
deoarece bolnavul refuza sa participe la procesul
recuperator.
Aceasta stare este mai accentuata la varstnici.
Ca remediu se foloseste psihoterapia.
c) TRATAMENT MEDICAMENTOS
Mdicatia dupa traumatisme se face in general in directia
combaterii durerii si reducerii proceselor inflamatorii.

Pentru aceste obiective folosim :

- medicatia antialgica
- medicatia antiiflamatorie
Medicatia antialgica se foloseste frecvent in durerile cu
intesitati mai mari .
Sunt folosite : infiltratiile de xilina 1% cu sau
fara hidrocortizon in zone limitate : termoleptice (antideprin ,
teperin) ;
- neuoleptice (taridozin)in cazurile de durere articulara.
Medicatia antiinflamatorie sunt utilizate mai frecvent :
fenilbutazona , indometacin , piramidon , brufen , percluson ,
precum si diferiti unguenti ca : hidrocortizon , fenilbutazona
sau silina .
Tratamentul medicamentos atialgic sau atiinflamator trebuie
insotit neaparat de un regim desodat .
d) TRATAMENT ORTOPEDIC
Se
face
imobilizarea
prin
aparat
gipsat
trebuie executata corect fara sa stanjeneasca circulatia .

care

e) TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Este indicat cand nu putem obtine prin tractiune o buna
captare a fragmentelor osoase .
Tratamentul chirurgical al complicatiilor tardive este complex
si selectiv dupa dupa cum avem de a face cu o
pseudoartroza ,calus exuberant , dezaxare sau consolidare
vicioasa .
f) TRATAMENTUL RECUPERATOR B.F.T.
In recuperarea manii propriu-zise un rol important il are
tratamentul balneo- fizeoterapic .
Tratamentul are cele mai largi recomandari cu cele mai
eficiente rezultate .
Tratamentul fizio-terapic care foloseste agenti fizici are o
influenta favorabila asupra fracturilor.

a ) HIDROTERMOTERAPIA
Aplicarea de caldura locala amelioreaza circulatia de aport si
de intoarcere si scade tonusul muscular crescut, ameliorand
mobilitatea articulara. In stadiu de activare acuta aplicatiile reci
pot fi mai utile.
Impachetarea cu namol- consta in aplicarea pe o regiune
limitata (in cazul nostru regiunea mainii propriu-zise) sau pe
intreg corpul a namolului incalzit la o anumita temperatura.
Materialele necesare: un pat sau o canapea, o patura, o panza
impermeabila, un cearsaf, o compresa, un dus, un termometru si
un ceas semnalizator.
Tehnica de aplicare - se aseaza patura pe pat pe aceasta
panza impermeabila iar apoi deasupra cearsaful. Namolul pregatit
la temperatura precisa prin incalzire electrica cu aburi sau cu
amestec cu apa fierbinte.
Se pune pe cearsaf intr-un strat de 2-3cm
Bolnavul este invitat sa se aseze cu regiunea pe care vrem so
impachetam peste acest strat .Se aplica repede namolul si pe fata
anterioara si pe partile laterale ale regiunii.Se inveleste cu cearsaf
apoi cu material impermeabil si apoi cu patura .Se aplica o
compresa rece la cap pentru evitarea congestiei cerebrale .
Temperatura la care se poate aplica namolul oscileaza intre 38-48
grade
Durata impachetarii este intre 20-40 minute .
Dupa terminarea procedurii , bolnavului i se aplica dus cald .

Baia kinetoterapeutica

Baia cu miscari este o baie calda la care se asociaza miscari

in toate articulatiile bolnavului.
Se efectuiaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite care se
umple trei sferturi de apa la temperatura 36-37 grade si mai
rar38 grade ,
Bolnavul este invitat sa se urce in cada, timp de 5
minute este lasat linistit.
Dupa aceasta, tehnicianul executa ( sub apa ) la toate
articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta
bolnavului.
Toate aceste miscari se executa intr -o perioada de timp, de 5
minute. Dupa aceia bolnavul sta in repaus, dupa care este
invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician. Durata
baii este de 20 - 30 minute, dupa care bolnavul este sters si
lasat sa se odihneasca.
Baia de soare
Prin baia de soare se intelege expunerea totala sau partiala a
corpului la actiunea razelor solare directe si a aerului.
Materialele necesare : un spatiu special amenajat, acoperit cu
nisip, o umbrela de protectie sau dispozitive speciale pentru
acest scop, palarie de panza sau de paie, galeata cu apa,
prosop, compresa pentru frunte.
Tehnica de aplicare : expunerea corpului la soare se face
luand in considerare varsta bolnavului, starea fiziologica,
afectiunea si stadiul ei.
Este bine ca inainte de a indica baia de soare sa cunoastem
sensibilitatea bolnavului la ultraviolete.
In functie de aceasta vom indica timpul de expunere. Acesta
variaza in functie de anotimp si de ceilalti factori
meteorologici.
Expunerea se face atat ca suprafata expusa
cat si ca durata.
Orientativ se incepe cu expuneri la trei sau cinci minute,
intercalata de pauze la 15 minute la umbra. Durata creste
progresiv cu 2 -3 minute pana in ziua a treia. In zilele
urmatoarev se creste cu cateva minute nedepasindu - se in total

120 minute pe zi. Timpul cel mai indicat penru expuneri este
iuntre 7 si 10 dimineata.
Pozitia in timpul bailor de soare este bine sa fie in decubit.
Iradierile se fac uniform, pe toata suprafata corpului.
Bolnavul va purta o palarie de protectie pentru a se evita
insolatia si in timpul expunerilor prelungite, o compresa rece la
frunte.
Baia de soare se incheie cu o procedura de racire, care in
functie de starea bolnavului va putea fi o baie de mare sau lac,
un dus sau o spalare cu apa incalzita la soare.
Baile radioactive
Sunt proceduri generale sau partiale al caror efect se bazeaza
pe prezenta in apa a unor izotopi radioactivi.
Cel mai frecvent se foloseste radiul cu produsul rezultat din
dezintegrarea lui, radomul.
Materiale necesare : o cada de dimensiuni obisnute,
dispozitiv pentru pregatirea solutiilor de radom necesate pentru
baie, sticla speciala cu sifon pentru introducerea radomului in
baie.
Mod de pregatire : se pregateste intr -un laborator special,
solutia de concentratia mare de radom, rezultat din
dezintegrarea radiului.
Din aceasta solutie, o data pe saptamana se pregateste o
concentratie mai mica necesara bailor din care se ia zilnic o
anumita cantitate. Aceasta cantitate este introdusa cu ajutorul
unui dispozitiv special sub apa din baie.
Baia se pregateste la temperatura de 35 - 36 grade durata
variind intre 10 - 30 minute. Concentratia radomului din baie
poate fi cuprinsa intre 50 - 400 de unitati Mache.
b ) ELECTROTERAPIA
Electroterapia reprezinta folosirea curentului electric in scop
terapeutic.
Terapia cu agenti fizici urmareste cresterea de putere a
rezistentei orgasnismului. Ea trebuie administrata simultan sau
succesiv dupa terapia medicamentoasa.

Tratamentul balneo - fizioterapic este un tratament

simptomatic, deci vom aplica tratamentul in functie de
simtomele fracturii mainii propiu - zise.
Galvanizarea
( foloseste curentul continuu )
Electrozii sunt placi metalice din plumb laminat de diferite
dimensiuni, in functie de regiunea anatomica de tratat si de
efectele de polaritate. La nivelul mainii propiu - zise se folosesc
electrozi sub forma dreptunghiulara cu marimi mai mici.
In functie de efectele terapeutice pentru efectul analgezic este
electrodul pozitiv cel activ si de regula de dimensiuni mici
comparativ cu cel negativ.
Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal cand
electrozii sunt situati de o parte si de alta a mainii. In mod
obligatoriu trebuie sa folosim un strat hidrofil intre electrod si
tegument, ce trebuie spalata dupa fiecare utilizare.
Intensitatea curentului e strans legata de sensibilitatea si de
toleranta pacientului.
Durata unei galvanizari simple este aproximativ de trei minute.
Numarul si ritmul sedintelor este de 18 - 20 sedinte in ritm
zilnic pentru fracturi.
Ionoforeza
Ionizarea reprezinta acea procedura prin care introducem in
organism cu ajutorul curentului continuu, diferite substante
medicamentoase cu actiune farmacologica. Pentru fractura
mainii propiu - zise se fac ionizari cu fenibutazona si calciu.
Solutia continand ionul medicamentos se inbiba stratul
hidrofil de sub electrodul activ. De aici aceasta migreaza prin
tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare si catre polul
opus ajungand astfel in interiorul organismului, de unde ionii
medicamentosi sunt preluati de reteaua limfatica si circulatia
sanguina locala ajungand in circulatia generala. Dovada
patrunderii in organism a ionilor terapeutici ( calciu sau

fenibutazona ) este regasirea in urina a unor elemente chimice

medicamentoase utilizate.
Tehnica de aplicare a ionoforezei este diferita de
galvanizarea simpla prin faptul ca se imbiba stratul hidrofil cu o
solutie medicamentoasa in loc de apa.
Polul activ este dependent de incarcarea electrica a solutiei
medicamentoase.
Substantele incarcate pozitiv, numite cationi se vor pune
intotdeauna la polul pozitiv adica anod, ies substantele
incarcate negativ adica anioni, se vor pune la catod adica polul
negativ.
Aceste solutii folosite la ionoforeza se fac preferential cu apa
distilata, apa fiind cel mai bun electrolit.
Concentratia in ioni trebuie sa fie cat mai mica incat disocierea
electrolitica este cu atat mai puternica, incat solutia este mai
diluata.
c ) TEHNICA PRIN MASAJ
Masajul consta in efectuarea unor miscari manuale sau
mecanice care mobilizeaza tegumentele ,fasciile ,muschii si
tendoanele actionind si asupra circulatiiei locale ,nervilor
periferici si receptorilor.
Efectele fiziologice ale masajului.
Actiunile locale :
- actiune sedativa asupra durerilor de tip neurologic,
musculare sau articulare;
- actiune hiperemianta locala de inbunatatire a circulatiei
locale care se manifesta prin incalzirea si inrosirea
tegumentului asupra caruia se executa masajul
- inlaturarea lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea
procesului de resorbtie.
De asemenea masajul are si o serie de efecte generalale
asupra organismului.
- stimularea aparatului circulator si respirator
- cresterea metabolismului bazal

- inbunatatirea somnului si indepartarea oboselii musculare

ale pacientului.
Masajul stimuleaza prin aceasta procesul circulatiei
sanguine si limfatice, combaterea lichidului de staza si a
edemului, activeaza secretia diferitelor glande, stimuleaza
elasticitatea tesuturilor subcutanate, impiedicand depunerea
grasimilor, indeparteaza senzatia de oboseala si ajuta la
refacerea organismului.
Masajul actioneaza indeosebi in actiunea reflexa. Pielea
este un organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele
existand numeroase terminatii nervoase (exterioceptori)
punct de plecare a unor serii de reflexe. La acestea trebuie
adaugat si efectele excitante pe care le exercita masajul
asupra trminatiilor nervoase din muschi, ligamente si
tendoane (proprioceptori). Toate aceste actiuni ale masajului
sunt necesare intr-o serie de afectiuni precum si utilizarea lui
in scop igienic, cat si in viata sportiva.
Masajul mainii propriu-zise. Masajul se face intotdeauna in
sensul circulatiei venoase .
Masajul mainii se incepe cu neteziri usoare pe articulatia
radio-carpiana cu policele ambelor maini ale maseurului pe
partea anterioara si posterioara a articulatiei. Se continua apoi
cu netezirea pieptene pe partea palmara de cinci-sase ori pe
partea dorsala cu netezirea cu palma inchisa degetele fiind
indepartate executandu-se de cinci-sase ori. Se framanta apoi
regiunea palmara si (pe muschii tenari si hipotenari), se executa
cu policele si trei degete.Apoi se continua cu geluirea pe spatiile
interfalangiene si metacarpiene tot de cinci-sase ori. Frictiunea
se executa pe regiunea palmara cu cotul degetelor prin miscari
circulare apoi pe regiunea dorsala in spatiile metacarpiene cu
doua degete departate.
Ultima forma de masaj este vibratia care este mai greu de
executat deoarece zona masata este mai mica. Intr manevrele
enumerate mai sus se intercaleaza si netezire de intrerupere.

Masajul degetelor se face incepand cu netezirea cu doua

degete intre police si indexul maseurului, apoi continuam cu
presiuni, framantari, eventual sub forma de mangaluire. Frictiuni
pe articulatiile metacarpiene, falangiene, si interfalangiene.
d ) KINETOTERAPIA.
Exercitiile kinetice urmaresc:viteza, cresterea amplitudinii in
articulatiile respective afectate si tonifierea musculaturii.
In fracturile mainilor exercitiile libere au la baza miscarile de
prehensiune, stimulii senzoriali din palma in momentul miscarii
au un rol important in recuperarea functionala a mainii.
Absenta unor fenomene inflamatorii permite o gama variata
de exercitii. In cazurile in care prezinta durri articulare foarte
exprimate cum este uneori cazul in rizartroza policelui,
imobilizarea articulatiei in atela (paralel cu medicatia
antiinflamatorie) ameliorarea situatiei locale permitand ulterior
exercitiile propuse.
e ) EXERCITII C.F.M.
Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii:
1. Cu palma sprijinita de masa si cu degetele inchise se face
extensia activa a fiecarui deget.
2. Acellasi exercitiu cu ajutorul celeilalte maini se face pe rand
extensia degetelor.
3. Cu antebratul sprijinit pe masa se executa flexia cu o apasare
pe a treia falanga.
4. Cu coatele sprijinite pe masa, palmele fata-n fata si apropiate
se executa cu contra rezistenta flexia si extensia degetelor din
articulatiile metacarpiene.
5. Din aceeasi pozitie se executa miscarea de lateralitate
stanga si dreapta din articulatiia mainii.
6. Cu coatele sprijinite pe masa, degetele incordate si usor
flectate se executa rotatii din articulatia mainii.
7. Cu coatele sprijinite pe masa in supinatie mana inchisa, se
executa flexii si extensii din articulatia mainii.

8. Cu coatele sprijinite pe masa palmele inchise in continuarea

antebratului se executa strangerea in pumn-falanga dupa
falanga.
9. Cu palmele sprijinite pe cate un burete de baie, antebratul
sprijinit pe masa, se executa apucarea stransa a buretelui cu
toate degetele odata cu extensia din articulatia mainii.
10. Cu palma fixata pe un suport special amenajat, alcatuit din
cinci benzi de elastic se executa flexia si extensia.
f ) TERAPIA OCUPATIONALA.
Notiunea de 'ocupatie' nu trebuie inteleasa ca referindu-se
strict la munca propriu-zisa la serviciul pe care il are un individ.
Termenul de 'ocupatie' ca apelativ al acestei terapii se refera
la 'o suma de activitati din cele mai variate domenii pe care
individul le realizeaza in cursul zilei si care dau inteles vietii lui'.
Asfel de activitati ocupationale sunt: scrisul la calculator
,diferite activitati care sa necesite folosirea mainilor .
-autoangrijirea zilnica (igiena personala, hrana, imbracatul,
mobilizarea-transportul);
-munca, ca angajat sau munca organizata de el;
-activitatile educationale (scolarizare);
-activitati de divertisment in timpul liber (jocuri, sport, excursii
etc.);
-hobby-uri diverse;
-alte activitati;
Atunci cand apare o reducere a mobilitatii articulatiei mainii
(mai ales la prehensiune) pot fi folosite de bolnav anumite
dispozitive speciale care il ajuta in viata de zi cu zi.
Astfel de dispozitive sunt:
-ghiara cu maner lung pentru imbracat ;
-piesa-orteza de mana pentru fixarea diverselor obiecte: creion,
periuta de dinti, pieptenul, aparatul de ras etc;
-manere pentru sprijin (pentru telefon, pentru tacamuri);
-colac cu manere pentru closed la inaltimea functionala;
-placa de lucru in bucatarie cu posibilitatea de fixare a
produselor alimentare in preparare (taiat, curatat);

-containere pentru bucatarie care se deschid usor (mecanisme

variate in functie de pacient);
-farfurii cu margini inalte adaugate pentru a nu aluneca
mancarea;
-bastonas pentru intors foile la carte.
Se iau si alte masuri pentru usurarea manipularii obiectelor
casnice, de imbracaminte, de gatit, igiena personala.
Cateva exemple:
-simplificari de imbracaminte fara nasturi, ci cu fermoar, sau
benzi adezive;
-incaltaminte fara sireturi;
-vase de bucatarie (cu doua urechi);
-manere groase la tacamuri;
-farfurii cu margini mai inalte;
-perii de par cu maner lung;
-bureti cu manere lungi pentru baie.
CURA BALNEOCLIMATERICA
Poate fi foarte utila daca:
-in alegerea statiunilor ne vom orienta dupa reactivitatea
bolnavului si bolile asociate. In sensul acesta vom indica baile
sarate iodurate de tip Basna si Govora, baile sulfuroase de tip
Herculane.
Tratamentul balnear se face toata viata.
In functie de substantele chimice pe care le contin apele
minerale amintim urmatoarele statiuni:
-Baile Felix, bai oligo metalice slab mineralizate si radio-ionice;
-Baile Herculane, Pucioasa, Vulcana, bai termale si sulfuroase;
-Govora, bai sulfuroase, iodate si sarate;
-Bazna, bai iodate si sarate;
-Sovata, Amara, Litoralul (Eforie si Techirghiol) bai sarate si cu
namol;

ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR

1.

Aspecte generale privind sistemul osos

Aparatul locomotor este constituit din sistemul osos si sistemul musculara,

ambele asigurand sustinerea corpului si posibilitatea de deplasare.
Sistemul osos reprezita totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la
numar) legate intre ele prin articulatii. El reprezinta partea pasiva a
aparatului locomotor.
Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma
scheletul corpului uman, reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si
locomotoare.
Datorita compozitiei chimice si arhitecturii substantei osoase, ele au
proprietatea de a rezista la:
presiune
tractiune
torsiune
Rolul oaselor in organism
1. determina forma corpului, iarimpreuna cu articulatiile dintre ele, asigura
suportul partilor moi;
2. participa la formarea cavitatilor de protectie a unor organe (cutia craniana,
canalul verteberal, cutia toracica, bazinul );
3. sunt organe ale miscarii pentru ca pentru ca participa la formarea
articulatiilor si servesc capunct de insertie pentru muschi;
4. maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late si scurte)are rol in
hematopoeza;
5. deposit de substanta fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la
nevoie (sarcina).
2.

Structura oaselor

Oasele sunt organe tari si elastice.In structura lor predomina tesutul

osos.
Tesutul osos este cel mai dur si rezistent tesut mecanic conjunctiv. Tesutul
osos este un tesut conjunctiv metaplaziat.
-

TESUTUL OSOS ESTE FORMAT DIN:

celule osoase
substanta fundamentale

substanta osoasa
CELULA OSAOASA numita in stadiul tanar osteoblast, iar in stadiul
adult osteocit, deriva din celula mezenchimala.
Osteocitele au forma ovala, turtita, cu numeroase prelungiri.
Ele sunt adapostite in mici cavitati stelate (fiziforme) sapate in substnta
endamentala, numita osteoplasta.
Din peretii osteoplastelor pleaca numeroase canalicule subtiri care se
anostomazeaza cu canaliculele osteoplastelor vecine.
Osteblastii au o bogata aactivitate secretorire, participand la formarea
oscinei si a unei fosfatoze. Osteoblastul se poate forma in osteoclast si
invers.
Osteoclastul este o celula care intervine in procesul de formare a
osului, indeplinind rolul de distrugere si limitare a formarii tesutului, in
functie de necesitatile fiziologice.
Pe masura ce osteocitul imbatraneste, activitatea lui secretorie scade
ca si volumul sau.

SUBSTANTA FUNDAMENTALA a osului se compune din:

- o parte organica
- o parte minerala / anorganica
Componenta organica reprezita 34% si sete formata
din oseina(substanta secretata de osteoblaste).
Componenta minerala reprezinta 66% din substanta fundamentala si
este formata din minicristale de fosfat tricalcic la subrafata caruia sunt
absorbite cristale foarte fine de carbonat de Mg si carbonat Na.
TESUTUL OSOS formeaza scheletul corpului si reprezinta aparatul
de sustinere a partilor moi ale organismului; este totodata un important
rezervor de substante fosfocalcice.
In functie de structura si arhitectura sa, exista doua varietati de tesut
osos:
- TESUTUL OSOS COMPACT
- TESUT OSOS SPONGIOS
TESUTUL OSOS COMPACT formeaza diafiza vaselor lungi, portiunea
externa a epifizelor si oselor scurte, lama externa si interna a oaselor late.
Pe sectiunea transversala, diafiza osului lung este formata:
- in portiunea centrala de canalul medular
- la exterior de periost.

Microscopic, substanta ososasa a diafizei, prezinta o serie de canale

numite canalele Havers, acestea contin:
- capilare sanguine
- terminatii nervoase
- tesut conjunctiv lax in cantitate redusa.
In jurul canalelor Havers, substanta ososa este dispusa in lamele osoase
concentrice, in grosimea carora se gasesc osteoblase ce contin
osteocitele.
Scheletul lameleorl este format din oseina si fibre de calogen paralele intre
lele. Fibrele de calogen din lamelele vecine au directii oblice, spiralate sau
circulare.
Aceasta structura asigura o deosebita rezistenta a osului.
Un canal Havers impreuna cu lamelele din jur formeaza osteonul / sistemul
Havers unitatea morfofunctionala a osului.
Intre sistemele haversiene se gasesc arcuri de lamele osoase, resturi de
osteoane rezultate in urma remanierii ososase, formand sistemele
internaversiene.
TESUTUL OSOS SPONGIOS formeaza epifizele oaselor lungi, scurte si
late. Este format din lame osoase numite trabecule, alcatuite la randul lor
din mai multe lamele.
Lamelele osoase delimiteaza cavitati cu aspecte si marimi diferite, numite
areole, care dau osului aspect de burete.
Areolele si lamelele osoase sunt sisteme haversiene incomplete.
Areolele comunica intre ele si contin maduva osoasa.
3.

Osteogeneza

Procesulde formare a osului se numeste osteogeneza.

Formarea scheletului osos caracteristic adultului, din scheletul cartilaginos
al embrionului si fatului , presupune un lung proces care se incheie in jurul
varstei de 25 ani.
Osteogeneza este de doua tipuri:
1. OSIFICARE DE MEMBRANA / DESMALA, prin care in modelul
conjunctiv al osului, apar puncte de osificare care se intind in pete de ulei.
Celulele conjunctive se transforma in osteoblasti si secreta oseina. Prin
impregnare cu saruri de Ca, in prezenta fosfatazelor alcaline, se formeaza
osulprimar.

In faza urmatoare acesta va fi modelat prin procese de distrugere, de

remaniere osoasa sub actiunea osteoplastelor si a fostfatazei acide
formandu-se osul definitiv.
Acest tip de osificare este caracteristic oaselor cutiei craniene, oaselor
fetei; prin osificare de membrana se face cresterea in grosime a osului si
se formeaza calusul supa fracturi.
2. OSIFICARE DE CARTILAJ / ECONDRALA, prin care celullele
cartilaginoase se hipertrofiaza si degeneraeaza. Substanata fundamentala
a carilajului se distruge partial iar restul se va impregna cu Ca.
In fazaurmatoare, membrana care inveleste matricea cartilaginoasa a
osului (pericondru), pleaca muguri conjuctiva vasculari spre celulele
cartilaginoase distruse de osteogeneza.
Celulele acestui tesut devin osteoblasti si secreta oseina care se
impregneaza saruri de ca si formeaza osul primar.
In oasele lungi, mugurii conjunctiva vasculari formeaza canalul medular.
In ultima faza are loc distrugerea si remanierea osoasa, sub actiunea
osteoplastelor si se formeaza osul definitiv.
Acest tip de osificare este caracteristica majoritatii tipurilor oaselor corpului
si totodata se face cresterea in lungime a osului, la nivelul cartilajelor de
crestere (diafiza epifizari).
Este un proces general al organismului controlat de sistemul nervos care
coordoneaza activitatea mai multor factori:
mecanici;
endocrini (hormoni hipofizari, tiroidieni, sexuali);
vitamine (vitamina d);
enzimatici (fosfalozele alcalina si acida);
factori metabolici.
4.

Morfologia oaselor

Formarea oaselor este adaptatata functiilor pe care leindeplinesc in

organism. Se impart in trei categorii:
- oase lungi (humerus, radius,femur,tibie)
- oase late (oasele calotei craniene, omoplatul)
- oase scurte (oasele carpiene, tarsiene, vertebrele)
In canalul medular si canalele tesutului spongios se gaseste maduva
oaselor care se prezinta sub trei varietati:
a)
maduva rosie / hematopietica se gaseste in majoritatea oaselor fatului si
in oasele scurte ale adultului. Au rol in formarea gobulelor sangelui in
perioada de dezvoltare a osului, maduva rosie participa la procesul de

osteogeneza prin osteoblastii si osteoclastii diferentieti din celulele

conjunctive medulare. In fracturi intervine formarea calusului.
maduva galbena se afla in toate oasele adultului, exceptie osele late si
scurte. Se caracterizeaza prin continutul de caelule adipoase, care ii dau
culorea galbena. Este un depozit al organismului.
maduva cenusie se gaseste in osaele varstnicului. Este formata
preponderent din tesut conjunctiv si are rol de umplutura.
Maduva oaselor alcatuieste cu osul un intreg morfofunctional, avand
aceeasi inervatie si vascularizatie.
Periostul este o membrana conjunctiva care inveleste osul cu exceptia
suprafetelor articulare. Este bogat inervat si vascularizat. Prin stratul
extern, periostul participa la formarea osului, celulele sale transformanduse in osteoblasti atat in procesul de dezvoltare a osului cat si in cazul de
fracturi, formand calusul.
Vascularizatia osului este asigurata de artere si vene.

b)
c)

1.
2.
3.
4.

Rolurile importante ale maduvei sunt:

participa la formarea tesutului osos n timpul osificarii, rol osteogen;
rol hematopoetic, contribuie la formarea elementelor figurate ale sangelui;
constituie un factor mecanic, diminuand greutatea oaselor;
ca orice tesut adipos serveste ca substanta de rezerva
5.

Scheletul prezentare generala

SCHELETUL este alcatuit din vase grupate pe regiuni, formand elementul

de sustinere si de protectie ale diverselor aparate:
Scheletul axial (format din craniu coloana vertebrala) si scheletul
toracelui membrelor (superioare si inferioare).
SCHELETUL CAPULUI este format din oasele cutiei craniene
(neurocraniu) si oasele masivului facial (crescerocraniu).
NEUROCRANIUL (craniul cerebral) este alcatuit din optoase: patru
neperechi (frontal, etneoid, sfenoid si occipital) si patru perechi (doua
parietale si doua temporale fiecare cu detalii caracteristice).
VISCEROCRANIUL (splahnocraniu) este alcatuit din 14 oase diverse
dintre care doua neperechi: vomerul si mandibula si sase perechi: maxilar,
zigomatic, nazal, lacrimal, palatin si conca nazala inferioara.
SCHELETUL TRUNCHIULUI este format din piesele osoase ale
coloanei vertebrale, toracelui si bazinului osos.

COLOANA VERTEBRALA: formata din 33 34 vertebre suprapuse,

avand fiecare caracteristici speciale.Pe regiuni se disting 7 vertebre
cervicale, 12 toracale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate intr-un
singur os, osul sacru si 4 sau 5 vertebre invaluate si sudate intre ele
formend osul coccis.
SCHELETUL TORACELUI o componete a scheltului trunchiului este
format din coloana brocala, de care cele 12 perechi de coaste: primele 7
perechi de coaste adevarate, 5 perechi de coaste false, dintre care 2
perechi sunt coaste foltante.
Acestea la randul lor se articuleaza pe resa anterioara si mediana
sternul prin intermediul cartilajelor coastele exceptand coastele flotante
(11-12).
SCHELETUL BAZINULUI cuprinde centura pelviana formata din cele
doua oase coxale, articulate posterior cu osul sacru (articulatia sacrailiaca),
iar anterior articulate intre ele prin semifiza pelviana. Bazinul (pelvisul)
incheie terminal cavitatea trunchiului. Osul coxal este format, prin sudarea
la puberate a 3 oase: ilium, ischium, puers unite prin cartilajul in Y,
menajand intre ele si gaura obturata, inchisa de membrana obturatoare.
Prin fata lor interna contribuie la constituirea foselor iliace si a stramtorii
superioare a bazinului care formeaza limita intre bazinul mare si bazinul
mic pe fata lor externa si central aflandu-se o cavitate scobita prin care se
face articulatia cu capul femural.
SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR este alcatuit din piese osoase
proprii fiecrui segment.
Umarul este format din oasele centurii toracale (scapulare), clavicula
care fixeaza membrul superior de torace (articulatia sternoclaviculara) si
scapula (omoplatul) os plat de forma triungiulara.
Scapula se muleaza cu fata sa anterioara pe fata posterioara si
superioara a toracelui (unghiul sau inferior corespunde coastei a 12a si se
articuleaza cu capul numeral prin intermediul cavitatii glenoide.
Bratul prin osul humerus, se leaga prin extremitatea sa distala cu
antebratul care prezinta osul radius, iar medial vena in pozitia de sustinere
a maine. Aceste prin extremitatea distala se articuleaza oasele mainii: oase
carpiene (8), metacarpiene (5) si falange.
SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR
Membrul inferior are trei segmente:
- coapsa, al carui schelet este format din femur;
- gamba, al carui schelet este format din tibie si fibula;
- piciorul, in scheletul caruia gasim tarsul, metatarsul si falangele

FEMURUL: este cel mai lung os din intregul schelet. El are un corp si doua
extremitati. Extremitatea superioara este formata din cap, gat si
tromantere.
- capul femurului are forma sferica si este orientat in sus si medial, se
articuleaza cu cavitatea cotiloida;
- gatul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm si orientat de pas in
pas;
- trahantrele sunt doua proeminente asezate la locul de unire a gatului cu
corpul.
La marginea superioare a gatului exista o proeminent mare cu contur
patrulater care prezinta trahanterul mare; pe parte dorsala a limitei dintre
gat si corp se gaseste o proeminenta mai mica care prezinta trahanterul
mic. De la trahanterul mare porneste spre trahanterul mic, creasta
intreahanterica. Trahanterele si creasta intrahanterica servesc pentru
insertii musculare.
Corpul femurului are forma de prisma triungiulara si prezinta o curbura
cu concavitatea indreptata posterior. Cele trei fete sunt convexe si netede.
Dintre muchii numai cea posterioara prezinta caractere particulare si poarta
denumirea de linie aspra. In partea mijlocie, linia aspra se prezinta ca o
creasta groasa; extremitatea superioara este trifurcata, iarextremitatea
inferioara este bifuracta. Pe linia aspra se insereaza muschi ai coapsei.
Extremitatea inferioara este alcatuita din doua mase voluminoase ovoide,
numite codili, un codil intern si unul extern. Pe fata anterioara, codilii se
unesc si formeaza o suprafata articulara forma de scripete, trahela
femurala care se articuleaza cu rahela iar pe fata posterioara, ei sunt
despartiti printr-o mare scobitura, incizura intercondiliana. Suprafata
condililor serveste pentru articularea cu oasele gambei.
OASELE GAMBEI:
Scheletul gambei este format din doua oase asezate paralel: tibia si
fibula.
TIBIA - os lung situat in partea interna a gambei; este mai voluminoasa
decat fibula.
Prezinta un corp si doua extremitati.
Extremitatea superiaora este mai columnioasa decat cea inferioara,
este formata din doua tuberozitati, care sunt niste condili: condilul lateral si
condilul mediu.
Pe fata lor superioara condilii au suprafete articulare, cavitatile
glenoide ale tibiei care se articuleaza cu condili femurali. Pe partea
anterioara a acestei extremitati exista o proeminenta, tuberozitatea
anterioara, pe care fixeaza tendonul radelei. Corpul tibiei are forma de

prisma triungiulara. Pe fata posterioara prezinta o creasta care porneste

din dreptul candilului lateral si merge in jos si medial; ea se numeste linia
oblica a tibieisi serveste pentru insertia muschiului sobar si tibial posterior.
Pe fata inferioara are o creasta foarte ascutita in partea ei mijlocie, creasta
anterioara.
Extremitatea inferioara este mai putin voluminoasa decat cea
superioara. Ea prezinta o fata articulara pentru trahelea astrogalului. La
partea interna, extremitatea inferioara se prelungeste sub forma unei
apofize numita maleala mediala, caresearticuleaza tot cu astrogalul. Pe
fata laterala a acestei extremitati se gaseste o fateta articulara, fibula.
FIBULA este cunoscuta si sub denumirea veche de paraneu. Este un
os lung, mai subtire decat tibia, asezat pe partea laterala a gambei.
Prezinta un corp si doua extremitati prin carese articuleaza cu tibia.
Extremitaea superioara se prezinta ca o ingrosare numita capul fibiei.
Pe fata superioara are o articulara pentru condilul lateral al tibiei, iar lateral
de acesta este apofiza piramidala, apofiza stibiala. Corpul fibulei este
subtire si are forma de prisma triunghiulara cu suprafete neregulate, pentru
insertia muschilor.
Extremitatea inferioara formeaza maleala laterala si se prezinta ca o
ingrosare ovala, turtita lateral, care coboara sub nivelul extremitatii
ionferioare a tibiei. Pe fata mediala are suprafete articulare pentru tibie si
pentru astrogal.
ROTULA os scurt, turtit, antero-posterior, (patela) asezat in partea
anterioara a genunchiului. Are forma aproximativ triunghiulara, prezentand
o baza si un varf. Pe suprafetele articulare de pe fata posterioara se
articuleaza cu condilii femurului iar pe ia se insera muschi si ligamente.
Este cuprinsa in grosimea tendonului, muschiul cvadicepsla nivelul
genunchiului, din care cauza este considerata un os sesanoid.
OASELE PICIORULUI
Piciorul este ultimul segment al membrului inferior, format di 26 de
oase. Ca si la man, oasele sunt asezate in trei grupe: tarusul, metatarusul
si falangele.
TARUSUL format din 7 oase scurte, numite oase tarsiene, aceste oase
sunt mai mari si mai puternice decat oasele corpului datorita rolului pe care
il au in sustinerea greutatii corpului. Oasele tarsiene sunt dispuse pe doua
randuri:
1. In randul 1 (proximal) sunt doua oase cele mai mari suprapuse: astrogalul
si calcaneul.
- Astrogalul (talus) are forma neregulata si este asezat sub extremitatile
inferioare ale fibiei si fibulei deasupra calcaneului. El are fete articulare

pentru aceste oase si pentru osul scafoid. Pentru articularea cu tibia, pe

fata superioara se afla o parte lombata trahea astrogalului.
- Calcaneul (calcanus) este cel mai mare os tarsian, este asezat sub
astrogal si are forma cuboida alongit antero-posterior. Pe fata superioara
are o fateta articulara pentru astrogal, iar prin fata anterioara se articuleaza
cu osul cuboid. Pe fata posterioara prezinta o ingrosare, tuberculul
calcaneului, pe care se insereaza tendonul lui Ahile
2. In randul al II-lea (distal), se afla cubidul, la exterior scofoidul, la interior
inaintea scofoidului se afla trei oase cumiforme (I, II, III)
METATARUSUL esteformat din 5 oase metatarsiene. Un os metatatrsian
prezinta: baza,corp si cap. Prin baza se articuleaza cu osul tarsian
corespunzator,iar prin capcu falanga corespunzatoare. Oasele
metatarsiene se numeroteaza de la I la V, incepand din interior in exterior,
astfel ca primul metatarsian este cel mai intern corespunzator, iar al V-lea
cel extern.
Considerate in totalitatea lor tarusul si metatarusul alcatuiesc o bolta,
cu o fata dorsala, convexa si una plantara, concava.
SCHELETUL DEGETULUI PICIORULUI este format din falange.
Ele sunt oase lungi, turtite darso-plantar. Fiecare falanga are o baza un
corpsi un cap. Falangele se numeroteaza incepand de la baza
degetelor,degetul mare de doua falange (1,2,3), in general falangele
degetelor de la picioare sunt mai putin dezvoltate decat falangele degetelor
mainii. Baza primelor falange (1) se articuleaza cu metatarsienele,
corespunzatoare.

FRACTURILE

SCOPUL CURSULUI este acumularea de cunostinte teoretice si prectice in vederea asigurarii unei bune
asistente medicale pacientilor care prezinta fracturi

DEFINIIE: Prin fractur se nelege ntreruperea continuitii unui os.

Cauze:- Accidente de munc

- Accidente de circulaie
- Accidente casnice
- Accidente n activitatea sportiv
- Situaii de catastrof

Frecven :
- Mai mare :
la brbatul adult n activitate (20-50 ani)
la vrstnici
- Mai mici :
la copii

Foarte important este prevenirea fracturilor prin:

Adoptarea unor deprinderi de securitate n activitatea profesional, casnic,

sportiv, etc.

Trebuie evitate:
- Suprafee accidentate sau ncrcate cu diferite obiecte (obstacole) : unelte,
materiale, furtunuri, etc.
- Pardoseli umede, murdare cu uleiuri, alunecoase, lipsa covoarelor, carpetelor
sau traverselor.
- Scrile luminate insuficient i blocate (aglomeraie) cu obiecte diferite, fr
balustrade, acoperite cu ghea i/sau zpad.
- Folosirea scaunelor pentru a atinge locuri nalte, a scrilor pliante defecte, a
scrilor neasigurate.
- Neutilizarea balustradelor i centurilor de siguran atunci cnd se lucreaz la
nlime.

Tipuri de fracturi
n funcie de mecanismul de producere:
I fractura direct
II fractura indirect :
- Flexie
- Rsucire
- Traciune
- Presiune
n funcie de grosimea interesat a osului:
I fractur complet
Cu deplasare ( mai grave )
Fr deplasare ( mai puin grave )
II fractur incomplet
n funcie de interesarea /nu a pielii:
I fractur nchis
II fractur deschis
n funcie de numrul de focare:
I fractur unic

II fractur multipl
Ali termeni utilizai pentru descrierea unor tipuri particulare de fracturi:
Fractur complicat
Fractur cominutiv
Fisur
Fractur epifizar
Fractur patologic
Fractur diafizar
Fractur de oboseal
Semne i simptome
Trebuie suspectat o fractur dac:
Traumatismul este produs de o for puternic extern
S-a auzit o troznitur sau pocnitur
N.B.! Examinarea accidentatului se realizeaz cu atenie i blndee pentru a nu
produce leziuni suplimentare i a nu provoca altele.
Semne de probabilitate
Durerea
Deformarea regiunii
Impotena funcional
Scurtarea membrului
Vntaia - echimoza
1. Durerea spontana, localizata intr-un punct fix, care creste in intensitate la
palparea zonei sau la incercarea de a misca membrul presupus fracturat.
2. Impotenta functionala, care se manifesta prin incapacitatea de a efectua
miscari cu membrul traumatizat.
3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminentei sub piele
a capetelor osoase fracturate.
4. Scurtarea membrului fracturat in urma deplasarii in sus a capatului inferior
al fracturii ca urmare a contracturii musculare reflexe.
5. Echimozele coloratia violacee a pielii contuzionate de deasupra focarului
de fractura, ca urmare a leziunii concomitente si a unor vase de sange.
6. Tumefierea regiunii si cresterea temperaturii locale.
Semne sigure
Semnele de certitudine, daca este identificat macar unul dintre ele, pun
diagnosticul sigur de fractura.
In mod practic, cautarea tuturor semnelor de certitudine este dureroasa si
uneori chiar periculoasa.
In prezenta unor semne de probabilitate, este necesara efectuarea unei
radiografii care va infirma sau va confirma fractura.

1. Mobilitatea anormala in focarul de fractura evidentiata atunci cand, la

incercarea de palpare, osul se misca in zona respectiva.
2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus
fracturat de capatul sau proximal (de dincoace de fractura). In acest caz, capatul
proximal se ridica, dar capatul distal (de dincolo de fractura) ramane cazut.
3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea
osului. La un moment dat se poate sesiza discontinuitatea si la nivelul pielii se
poate remarca chiar o mica depresiune.
4. Crepitatiile osoase zgomote specifice (ca sunet, asemanatoare zgomotului
produs la calcarea pe zapada inghetata) care apar la palparea fracturii si care
sunt cauzate de frecarea intre ele a capetelor fracturate.
5. Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a
unuia sau a celor doua capete fracturate.
6. Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor
acesteia.

COMPLICATII
-embolia grasoasa
-distrugerea de parti moi din jurul focarului de fractura
-leziuni a vaselor si nervilor
-consolidare gresita
-redoare articulara
Leziuni periculoase pentru extremitati
Leziune arteriala
Sindromul de compartiment
Leziune prin strivire
Fractura deschisa
Luxatia
Corespondente

mecanism

Leziune posibila

Cadere,aterizare pe umeri;cadere cu
mainile intinse,convulsii

Dislocarea posterioara a umarului

Cadere,aterizare cu bratele intinse sau

cotul sub corp

Fractura capului radiusului

Strivirea genunchilor de bordul masinii in

coliziuni la viteze mari

Dislocarea soldului

Aterizare in picioare in cadere de la

inaltime

Fractura de calcaneu;de platou tibial;a vertebrelor lo

prin compresie

Forta de rasucire asupra gleznei

Fractura unei maleole

Evaluare istoric
Antecedente personale fiziologice si patologice
Ora traumatismului
Mecanismul leziunii
Pozitia extremitatii in momentul lovirii
Locul de actiune al agentului cauzator
Mediu curat/murdar
Efectul imediat:edem,echimoza,sangerare,tulburari de sensibilitate
Profilaxia tetanica anterioara
Leziuni ale extremitatiilor in antecedente

DEFINITIA POLITRAUMATISMULUI
- stare acuta severa
- rezultata in urma unui impact voluntar sau involuntar,mecanic,termic sau
chimic,
- din care rezulta leziuni ale mai multor regiuni ale corpului,dintre care cel
putin una sau o combinatie a acestora pune viata in pericol(are impact vital).

Lezarea traumatica concomitenta a doua aparate sau sisteme cu :

- tulburari functionale grave

- risc vital - datorat cel putin unei leziuni

este o afectiune traumatic in care leziunile periferice fracture, plagi, arsurisunt asociate cu leziuni viscerale ce pot determina tulburari ale functiilor vitale.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI
Primul ajutor reprezint o intervenie rapid i calificat, n caz de accident, cu
scopul de a nltura cauza, a ameliora suferina i a preveni complicaiile.
n cadrul primului ajutor se iau msuri n primele minute la locul accidentului,
pentru combaterea efectelor unei agresiuni, efecte care se pot agrava n timp, de
multe ori punnd n pericol viaa individului.
Exist dou tipuri de msuri de prim ajutor:
a) msuri generale: acestea pot fi folosite n mai multe tipuri de traumatisme;

b) msuri specifice: aceastea sunt caracteristice unei leziuni (exemplu:

imobilizarea provizorie este o metod specific pentru fracturi i general pentru
luxaii).
Acordarea primului ajutor presupune:
- asigurarea unei respiraii eficiente;
- meninerea funciei cardiace- verificare puls, TA;
- oprirea hemoragiei;
- instalarea unei perfuzii;
- limitarea ptrunderii unor substane toxice n organism;
- imobilizarea fracturilor;
- reducerea luxaiilor;
- poziionarea corect a accidentatului (este foarte important ca msur de prim
ajutor i pe parcursul timpul transportului).
PRIMUL AJUTOR N CAZ DE FRACTURI
Scop: Prevenirea complicaiilor i leziunilor ulterioare i s diminueze durerea
i umflarea zonei.
Reguli generale:
CE NU TREBUIE FCUT !?!
Nu se acioneaz brutal
Nu se impun victimei micri inutile
Nu se face reducerea fracturii
Nu se ridic victima n picioare
Nu se transport victima nainte de imobilizarea fracturii
CE TREBUIE FCUT !?!
Primul ajutor se acord la locul accidentului i const n imobilizarea fracturii
(cu ajutorul atelelor)
Diminuarea durerii prin administrarea unui calmant (antinevralgic,
algocalmin, etc) i asigurarea unui confort termic
n caz de fractur deschis: oprirea hemoragiei, pansarea rnii i apoi
imobilizarea
Transportul victimei numai dup realizarea imobilizrii
Condiia de imobilizare corect: orice imobilizare trebuie s cuprind dou
articulaii (ncheieturi) cea de deasupra i cea de dedesubtul focarului (proximal
i distal).
Atelele, fie c sunt confecionate special fie c sunt improvizate
(bastoane, umbrele, buci de scndur sau placa, cozi de mtur, ipci paturi
etc), trebuie s ndeplineasc trei condiii:
- s fie uoare
- s fie rigide

- s

fie suficient de lungi, s cuprind articulaia de desubtul i

deasupra focarului de fractur.
Ratiunile imobilizarii fracturilor

diminuarea durerii
scderea hematomului perifracturar
facilitarea mobilizrii pacientului
prevenirea complicaiilor provenite din mobilitatea anormal a fragmentelor
fracturate, (compresiunea / dilacerarea axelor vasculare sau nervoase)
Ratiunile imobilizarii fracturilor
Se efectueaza in cadrul examinarii secundare
Trebuie efectuata inaintea mobilizarii pacientului
Atela sa cuprinda ariculatiile de deasupra si sub focarul de fractura/luxatie
Dupa aplicarea atelei se verifica pulsul distal
Degetele se lasa afara
Fractura deschisa se imobilizeaza in pozitia gasita dupa pansarea plagii
Atelele pneumatice nu se aplica pe haine
Scopul imobilizarii fracturilor

mpiedica micrile active i pasive - repaus

menine axarea corect a membrului
diminueaz durerea
evita complicaiile provocate de micarea n focar a unui fragment osos
amelireaz tulburri funcionale date de compresiunea unor vase sau nervi
impiedicarea miscarilor fragmentelor osoase fracturate
evitarea complicatiilor ce pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos
scaderea durerii
poate reduce sangerarea
reduce probablitatea transformarii unei fracturi inchise in deschisa
permite transportul pacientului si manipularea lui
Principiile unei bune imobilizari

doar dup stabilizarea funciilor vitale

s realizeze axarea relativ a segmentului de imobilizat
s cuprind articulaiile situate deasupra i dedesubtul focarului de fractur
s fie adaptat segmentului afectat
s fie simpl,necompresiv
n poziia fiziologic a membrului
s nu determine durere
s permit vizibilitate asupra segmentului distal de fractur
DISPOZITIVE DE IMOBILIZARE N TRAUMATISME

Atele lineare,

atele cutie,
Atele vacuumatice,
Atele gonflabile
Atele de extensie
Aparatul toracobrahial
Bandajul ,, n 8
IMOBILIZAREA
Traumatism mana - atela palmara+esarfa
Traumatism antebrat - atela+esarfa
Traumatism cot - bandaj+esarfa
Traumatism humerus - atela+esarfa
Dislocarea anterioara a umarului - esarfa
Traumatism glezna - atela pneumatica
Traumatism femur atela de tractiune (extensie)

Cnd suspicionm leziune de coloan cervical?

politraumatism
traumatism la nivelul extremitii cefalice
traumatism toracic n etajul superior
tentativ de suicid prin spnzurare
electrocutare
durere la nivelul coloanei cervicale
crepitaii/deformri/spasm muscular
status mental alterat / intoxicaie acut etanolic
examen neurologic modificat
IMOBILIZAREA COLOANEI CERVICALE
DE CE?

stabilizeaz focarul de fractur

previne deteriorarea suplimentara a mduvei spinrii
limiteaz durerea
CAND?

n timpul evalurii primare

CUM?

imobilizare manual n axul fiziologic

prin sistemul complet de imobilizare n 3 puncte
- guler cervical
-

dispozitiv imobilizare cap, frunte i menton

- targ de coloan BaxStrap

Ajustare guler reglabil

Gulerul cervical trebuie aplicat inainte ca pacientul sa fie asezat pe bord.

Se masoara gtul pacientului

Se considera distanta dintre umar si barbie

se ajusteaza si se blocheaza gulerul
Se ajusteaza suportul barbiei la marimea selectata
Se blocheaza lateralele prin apasarea celor doua clipsuri de fixare si in timp ce
capul este mentinut in pozitie neutra se aplica gulerul.
Se amplaseaza corect suportul barbiei sub barbia pacientului
Se trage de capatul gulerului in timp ce partea din fata se mentine fixata bine
sub barbie apoi se inchide gulerul
Daca este nevoie de o alta dimensiune, se scoate gulerul pentru a preveni
intinderile sau traumatismele, apoi se redimensioneaza si se aplica din nou
Greseli frecvente
Se pre-formeaza insuficient
Se alege gresit dimensiunea
Se pozitioneaza incorect
Se strnge insuficient la inchidere
Pozitionarea este prea scurta
Etapele imobilizarii membrelor
Evaluare primar i stabilizarea

funciilor vitale
Evaluare secundari bilan lezional complet
Alegerea i pregtirea atelei
Administrare O2, acces I.V.
Analgezie + /- sedare ( hipnoz)
Axarea membrului fracturat + / - extensia uoara
Plasarea mijlocului de imobilizare
Fixarea
Reexaminarea pulsului periferic, reumplere capilar, culoare, temperatur
tegumente distal

Controlul RX

Decizia de terapie chirurgical / toalet, pansament, VTA