Sculptura intre secolele intre sec IX-XIII

Sculptura intre secolele intre sec IX-XIII

Ronde-bosse
Sub Macedoneni si sub Comneni, marea arta statuara pusa, de fapt,
exclusiv in slujba imparatilor continua sa alunece pe calea decaderii, pe care
pornise inca din epoca paleocrestina, fara sa dispara totusi cu desavarsire.
Dupa marturia textelor, Vasile I ar fi trimis la topit statuia de bronz a lui
Solomon pe care Iustinian o asezase in hipodrom si din metalul astfel
recuperat ar fi pus sa i se faca propria sa efigie, pe care ar fi asezat-o la
temelia Noii sale Biserici. Mult mai tarziu, in a doua jumatate a secolului al
XII-lea, Andronic I si-ar fi ridicat si el propria statuie de bronz in varful unei
coloane.
In Muzeul arheologic de la Istanbul se pastreaza o ciudata statuie in
ronde-bosse, ceva mai mica decat marimea naturala, a unui acrobat,
imbracat cu "slip", facand tumbe deasupra a patru colonete care, prin stilul
capitelurilor, permit datarea in secolul al XII-lea. Aceasta opera ilustreaza
favoarea, atestata de texte, de care se bucurau jocurile si spectacolele oferite
de atleti, saltimbanci si dresori de animale, in capitala Imperiului.
Reliefuri
Relieful a cunoscut o recrudescenta de preferinta sub actiunea
tendintelor clasicizante, carora i s-a datorat de asemenea inaltul grad de
calitate atins in vremea aceea de fildesuri. S-a recurs deseori la aceasta
tehnica pentru a-l reprezenta pe imparat in picioare, intr-o atitudine de
majestuoasa nepasare, imbracat cu loros: esarfa lata batuta in pietre
pretioase. In Muzeul de la Istanbul se pastreaza una dintre aceste placi care,
prin firescul atitudinii si amploarea vie a redarii vesmantului, apartine epocii
de apogeu pe care il atinge scoala de sculptura de la Con-stantinopol pe la
mijlocul secolului al XI-lea. Tratarea mainii drepte aduse in fata pieptului
dovedeste ca artistul observase cu atentie modelul viu. In cursul secolului al
XII-lea, factura tinde sa redevina mai aspra, asa cum o arata rondelele cu
figuri de imparati din Campiello Angaran de la Venetia si din colectiile
Dumbarton Oaks, sau chiar relieful cu apoteoza lui Alexandru incastrat pe
fatada nord a Sfantului Marcu.
De asemenea au fost daltuite in piatra subiecte religioase, ca
Bunavestire, Nasterea, Botezul, invierea, Deisis si imagini ale Maicii
Domnului, arhanghelilor si sfintilor, adevarate icoane sculptate.
Unul dintre cele mai vechi reliefuri a reaparut, in cursul ultimului razboi,
cu prilejul distrugerii cimitirului evreiesc de la Salonic, in 1943-1944, dintr-un
mormant in care fusese incastrat. Stilul sau permite sa fie situat in jurul
anului 900. Este vorba despre o icoana de cult, care a apartinut manastirii
Hosios David si il reprezinta pe sfantul patron al acesteia in atitudine de
orant. Se pare ca, de cealalta parte a mesei altarului, pe peretele bemei, i-ar

fi corespuns o icoana de piatra a Fecioarei in atitudine de oranta, pastrata

astazi in Muzeul bizantin de la Atena si care pare sa fi iesit din acelasi atelier.
Sub influenta emailurilor care, in aceeasi epoca, au cunoscut o mare
voga, s-a folosit o tehnica prefigurand aceea a sculpturii in champleve. Fondul
din jurul celor doua figuri a fost scobit si urma sa fie umplut cu o pasta
colorata, facuta dintr-un amestec de ceara si de praf de marmura.
Adanciturile din vesmant fusesera umplute cu aceeasi materie, iar cele care
nu erau destul de adinei au fost acoperite cu un strat gros de culoare.
La o lespede somptuoasa din muzeul de la Istanbul, infatisind-o pe
sfanta Evdochia, s-a utilizat fildes si os pentru partile neacoperite ale mainilor
si obrazului, iar pietre colorate au fost incrustate pentru a figura gemele care
impodobeau coroana si vesmantul.
Printre numeroasele icoane de piatra ale Fecioarei, una dintre cele mai
frumoase a fost sculptata pentru biserica Sfantul Gheorghe din palatul
Mangana, pe care Constantin Monomahul a zidit-o intre anii 1048 si 1054. Ca
si la icoana mai veche a Fecioarei, gasita la Salonic si pastrata in muzeul
bizantin de la Atena, mana dreapta si desigur si stanga, astazi pierduta, erau
strapunse de un orificiu din care, cu prilejul anumitor sarbatori, tasnea
aghiazma care se spune ca savarsea minuni. Aceasta opera este una dintre
cele mai pur clasice din arta bizantina si arata ce maiestrie puteau atinge
sculptorii care, pe la mijlocul secolului al XI-lea, lucrau pentru clientela
rafinata din mediul aristocratiei civile. Artistul regaseste aici o parte din
secretele reliefului scolii lui Fidias si, gratie unei facturi concentrate,
modeleaza formele trupului si ale vesmantului intr-un strat subtire de materie
si cu o sobrietate de expresie viguros sugestiva.
Faldurile au fost puternic stilizate, dar fara a dauna expresiei de viata.
Ele invaluie figura intr-o eleganta senina si ii confera in acelasi timp amploare
si echilibru. O imperceptibila miscare vine din con-trapostul in care sta
personajul, inspirat din statuile Greciei clasice, cu greutatea sprijinita pe un
picior, celalalt fiind indoit. Antebratul drept se indeparteaza de umar mai mult
decat cel stang, evitandu-se astfel o simetrie prea stricta, dar frontalitatea
mentine o foarte marcata noblete de atitudine.
Acest tip a fost tratat pe o placa de la Salonic cu o arta mai libera si mai
putin atenta la efectele decorative. O atitudine mai destinsa, un modelaj mai
accentuat, cute mai spatiate intre ele si mai lungi fac ca opera sa se apropie
mai mult de statuile antice, derivate din modelul Afroditei de la NeapoleFrejus (la Luvru, sfarsitul secolului al V-lea i.e.n.), care au slujit adeseori la
decorarea fantanilor, ca si multe dintre Fecioarele bizantine pe care le
studiem aici.
In secolul al XH-lea, slabirea simtului plastic si tendinta crescanda catre
jocurile de suprafete si de linii, ale caror efecte le-am relevat in marea pictura
si in miniatura, au dus in sculptura, unde s-a mentinut gustul reliefului destul
de plat, la uscaciune si uneori la manierism: vom cita ca exemple placa
infatisind doi sfinti tineri (Cosma si Damian ?), incastrata in zidul Capelei

Fecioarei Nicopeia din biserica San Marco de la Venetia, precum si Fecioara

oranta si arhanghelul Mihail din muzeul de la Berlin, provenind fara indoiala
din biserica Maicii Domnului Peribleptos de la Constantinopol si care ar dovedi
aparitia acestui stil inca de la sfarsitul secolului al XI-lea.
Stiinta modelajului delicat, care fusese regasita in secolul al XI-lea, s-a
pierdut, insa la capatul evolutiei, prin anul 1200, s-au mai executat opere de
o frumoasa tinuta, care imbinau severitatea generala a liniei si a volumului cu
eleganta detaliului, printr-un fenomen analog cu acela ce se produsese in
pictura cam in acelasi timp. Din aceasta vreme trebuie sa dateze Sfantul
Dumitru tronand, pe care venetienii l-au adus cu ei de la Constantinopol,
impreuna cu multe alte opere, dupa cucerirea orasului in 1204 si pe care l-au
montat pe fatada de vest a Sfantului Marcu. Sfantul Gheorghe din
vecinatatea lui este o imitatie venetiana, cu forme mai molatice si mai
complicate.
Gustul care exista pe atunci pentru relief a dus la tratarea in aceasta
tehnica a subiectelor profane slujind la decorarea palatelor si a fantanilor.
Intr-o societate in care ispravile razboinice si cinegetice insemnau o proba de
valoare, cu care imparatii si membrii aristocratiei se faleau, erau reprezentate
cu placere luptele lui Dighenis Akritas, sau ale altor eroi pentru noi anonimi,
impotriva fiarelor salbatice sau a monstrilor, precum si faptele vitejesti ale lui
Heracles, ajunse din nou la moda desigur printr-o editie ilustrata a vreunui
poem epic din Antichitatea greaca, astazi disparut. Una dintre aceste placi
importate in Venetia si incastrate in fatada Sfantului Marcu a dat loc ea insasi
unei imitatii locale, care il reprezinta pe Heracles cu cerboaica din Ceryneea
si cu hidra din Lerna.
Panouri de parapet
Obiceiul capatat inca din epoca iconoclasta de a se inspira, in ce
priveste panourile de parapet ale altarului, din decorul tesaturilor orientale se
generaliza sub influenta Constantinopolului unde, in artele somptuare,
atelierele Marelui Palat foloseau din belsug motive de origine araba, care,
adesea, erau mult mai vechi, apartinand sasanizilor. Aceasta maniera
orientalizanta s-a bucurat de mare trecere la Atena, unde se gasesc
numeroase placi de marmura pentelica in acest stil. Subiectele, tratate cu
mai multa sau mai putina libertate de adaptare, apartin artei animaliere din
Orientul Apropiat: vulturi tinand in gheare iepuri, grifoni, sfincsi, sirene, lei
atacand cerbi ori tauri, sau chiar lei infruntandu-se de o parte si de alta a
Arborelui vietii, patrupede si pasari suprapuse si sfasiindu-se intre ele.
Imitarea tesaturilor impunea uneori tratarea coamelor in lungi suvite
stilizate cu extremitatile curbate si dispuse simetric. Din acelasi motiv, blana
animalelor sau penele pasari lor sunt redate prin incizii sau prin scobituri
asemanatoare cu punctele de broderie. Se intampla uneori ca sculptorul sa
copieze cu mai multa sau mai putina dibacie si fidelitate, pe marginea placii,
semnele cufice ale modelelor sale arabe. Tot dupa exemplul tesaturilor cu
galoane au conceput sculptorii si ideea crucilor facute din impletituri si

incadrate, la baza, de pauni sau de acvile inscrise in medalioane.

In secolul al XIl-lea, gustul pentru ornamentatia rafinata, care a dat
efecte atat de izbutite in miniaturi, s-a facut simtit si in sculptura in dispozitia
totodata mai eleganta si mai complexa a motivelor si in grija mai mare fata
de executie. Ca si manuscrisele, aceste placi au operat fuziunea intr-un stil
original, specific bizantin, a unor elemente izvorate din traditia paleocrestina
si a unei sintaxe decorative imprumutate de la artele Orientului. Panoul de
parapet de la Torcello, cu vechea tema a paunilor fata in fata band dintr-un
caliciu pe un fundal de vrejuri, vadeste o neta inrudire de spirit cu chenarele
evangheliilor contemporane. Rozetele ancadramentului amintesc de cele de
pe casetele de fildes.
Alte panouri se apropie si mai mult de sculptura paleocrestina, nu
numai prin folosirea temelor simbolice, ci si prin stilul lor. Pe fatada nord a
Sfantului Marcu a fost incastrata o placa in care, intre doi curmali incarcati de
roade si flancati la radacina de cosuri pline de fructe, spre a evoca Raiul,
doua grupuri de sase oi, desemnate printr-o inscriptie ca fiind cei doisprezece
apostoli, incadreaza tronul Etimasiei, care poarta Evanghelia si crucea
incununata de un medalion in care se inscrie mielul. Executia este putin cam
aspra.
Sarcofage
Sub efectul acestei miscari de reintoarcere la modelele paleocrestine sa produs de asemenea o anume renastere a artei sarcofagului. Dar, in locul
personajelor infatisate pe vechile recipiente funerare, s-au folosit motivele
utilizate odinioara pe panourile de parapet (care fusesera ele insele inlocuite
prin reprezentari animaliere): cruci, rozete, frunzisuri, pini, pesti, in ansamblu
simboluri ale operei de mantuire si ale fagaduintelor raiului. Un sarcofag de
acest gen a fost trimis de la Constantinopol la Kiev pentru cneazul Iaroslav
(1019-1054). Exemplare asemanatoare s-au gasit si la Salonic.
Armenia si Georgia
In Armenia si in Georgia, sculptura de pe fatadele bisericilor a continuat
sa mearga pe caile destul de independente pe care se indrepta inca din
epoca paleocrestina gratie arhitecturii in piatra. Aflam mereu aceeasi sinteza
originala de elemente bizantine si orientale. In biserica Sfintei Cruci,
construita de regele Gagik intre anii 915 si 921 in insula Ahtamar, pe lacul
Van, s-a pastrat cel mai important ansamblu din acea epoca.
Sculpturile imbraca fatadele in frize suprapuse pe aproape toata
inaltimea lor. La baza conului acoperisului, in partea de sus a zidurilor si putin
mai jos, pe pereti, se desfasoara trei frize, cuprinzand animale (lei, gazele,
cerbi, iepuri) si cateva figuri omenesti. Subiectele de pe friza de jos se inscriu
intre buclele unui vrej incarcat cu ciorchini de struguri. Alte vrejuri se arcuiesc
deasupra ferestrelor. in mijlocul fiecarui fronton se desprinde un evanghelist
in picioare. Mai jos urmeaza capete de animale in relief, placi impodobite cu
cruci si busturi inscrise in medalioane. in sfarsit, deasupra soclului, de care le
separa crengi impletite de rodii, se afla personaje de statura inalta printre

care se strecoara cateva animale.

La vest, de o parte si de alta a usii centrale, au fost repiezentati Hristos
facand gestul binecuvantarii si tinind Evanghelia pe care sta scris: "Eu sunt
Lumina lumii", si regele Gagik care ii ofera biserica. Dedesubtul ferestrei, doi
ingeri tin un medalion in care se inscrie crucea, careia ii era consacrata
biserica. Iconografia este conforma cu datinele grecesti: la vest se arata sub
patronajul cui se afla biserica si nu ne putem impiedica sa facem o apropiere
intre acest grup sculptat si mozaicul de deasupra usii imperiale din Sfanta
Sofia.
La est au fost ilustrate marile etape ale istoriei crestinismului din
punctul de vedere al Armeniei. Facerea lumii este evocata in interiorul unui
medalion, prin imaginea lui Adam care, asa cum graieste si inscriptia, " da
nume animalelor si fiarelor salbatice", figurate dedesubt. S-au reprezentat de
asemenea sfintii care constituiau cu precadere obiectul evlaviei locale.
Fatadele nord si sud poarta subiecte din Vechiul Testament, familiare
artei paleocrestine, carora li se adauga si unii sfinti venerati cu precadere in
Armenia. S-au relevat in aceste sculpturi de la Ahtamar numeroase urme ale
influentei artei sasanide, care s-a exercitat indeosebi prin intermediul
talerelor de argint si al tesaturilor: costumele bogat brodate ale printilor,
pasarile cu gitul prins in panglici, rozetele de pe trupul unui grifon, monstrul
lui Iona asemanator cu un cal de mare de la Tak-i-Bostan. Spiritul decorativ
biruie sentimentul volumului in aceste figuri lipsite de relief, care par lipite pe
fundalul zidului la care se articuleaza printr-o muchie dreapta. Detaliile
interioare sunt desenate prin incizii fara relief, ca si cand pietrarul ar fi vrut sa
ramana foarte aproape de modelele pe care i le ofereau tesaturile si
miniaturile.
In alte parti, dimpotriva, se intilnesc volume bine detasate la figurile
ctitorilor sapate in relief adinc si uneori chiar in ronde-bosse. Asa este regele
Gagik la Sfantul Gheorghe de la Ani si la Hanghbat Sembat si Gurgen (in
991).
In sculptura ornamentala din Armenia, impletiturile in combinatiile cele
mai variate capata o importanta primordiala. Ele incadreaza ferestrele,
impodobesc capitelurile colonetelor, acopera pietrele de mormant in jurul
crucilor, napadindu-le chiar si bratele. O influenta comuna a tesaturilor
inrudeste aceste monumente cu sculpturile contemporane de la
Gonstantinopol si din Grecia.
Vladimir-Suzdal
O estetica eminamente decorativa, de un spirit analog cu aceea din
insula Ahtamar, predomina in ansamblurile, mult mai aerate, de figuri umane,
de animale reale sau teratologice si de plante, cel mai adesea in relief plat,
care acopera partile inalte ale mai multor biserici din Vladimir-Suzdal. Citam
ca principale exemple biserica Pokrovului (a Fecioarei-Ocrotitoare), pe riul
Nerli, si, mai ales, Sfantul Dumitru de la Vladimir. La Sfantul Gheorghe de la
Iuriev-Polski, decorul redevine mai imbelsugat si aminteste mai mult de

Ahtamar. Dealtfel aceasta arta, care a capatat aspecte specifice in Rusia, a

primit impulsul din Armenia si din Georgia.
C. Delvoye