care, scos din starea de echilibru, se intoarce la pozitia initiala, printr-o miscare oscilatorie (un balans de la dreapta la stanga, in jurul unui punct de echilibru vertical), sub efectul unei forte, de exemplu, gravitatia. Istoria teoriilor despre gravitatie a cunoscut schimbari spectaculoase, in functie de epoca. In Antichitate, Aristotel considera ca un corp, cu cat este mai greu, cu atat cade mai rapid, insemnand ca acceleratia este proportionala cu greutatea, idee care, pana la urma, adica dupa sute de ani, s-a dovedit a fi gresita. Abia la sfarsitul secolului al XVI-lea, in 1596, matematicianul olandez Simon Stevin, in urma unor experimente, rastoarna teoria aristotelica despre gravitatie.
A lasat sa cada doua bile de greutati si marimi diferite,
de la aceeasi inaltime, apoi a folosit bile de aceeasi marime si greutati diferite si, in ambele cazuri, bilele au atins pamantul in acelasi timp. Prin urmare, masa si forma unui corp nu erau legate de acceleratia sa, dar Stevin nu a putut sa isi sustina teoria pana la capat, sistematic, pentru ca argumentul principal era legat doar de faptul ca a auzit bilele cazand simultan. In 1609, Galileo Galilei a pornit de la premisa ca viteza de cadere a unui corp este influentata de durata, in sensul ca un corp cade cu o viteza mai mare, daca miscarea dureaza mai mult. Pentru a demonstra acest lucru, Galilei a facut experimente pe un plan inclinat (deoarece miscarea pe verticala era mult prea rapida, pentru a o putea masura), rostogolind bile de marimi, greutati si densitati diferite, masurand rezultatele cu ajutorul unor ceasuri cu apa. Ultimul argument, cel mai dificil, pe care trebuia sa il mai aduca era legat de caderea pe verticala, la 90 de grade, ca sa devina evident ca viteza obiectelor care cad la unghiuri diferite este aceeasi. Ideea salvatoare i-a venit, probabil, privind leganarea unui candelabru, si s-a folosit de un pendul, observand ca perioada oscilatiei acestuia este independenta de greutatea pendulului sau de extinderea oscilatiei, fapt prin care Galilei a demonstrat legea gravitatiei, deschizand drumul cercetarilor moderne. Teoria actual valabila a gravitatiei, relativitatea generala, a fost enuntata de Albert Einstein, in 1915.
Pendulul lui Newton este compus din cinci
bile metalice, cu aceeasi greutate, fiecare bila fiind suspendata la capatul a doua fire, care se prind de doua bare de fier, fixe, paralele. In pozitie de repaus, bilele se ating, iar daca se pun in miscare bilele de la extremitati, cele trei din interior raman imobile. Daca se pun in miscare trei bile dintr-o parte si doua din cealalta, dupa ce se ciocnesc, vor merge, alternativ, trei intr-o parte, doua in cealalta parte s.a.m.d. Un astfel de pendul este util pentru a ilustra teoria conservarii energiei si a miscarii.