Sunteți pe pagina 1din 9

CULTURA ZMEURULUI

Rubus ideaus L. Fam. Rosaceae


Subfam. Rosoideae

Importanţă, origine şi arie de răspândire

Importanţa culturii

Zmeurul se cultivă pentru fructele sale deosebit de apreciate atât pentru consumul
în stare proaspătă, cât şi pentru industrializare sub formă de dulceaţă, compot, gem, sirop,
suc, îngheţată etc. Această valoare ridicată este dată de conţinutul complex al fructelor:
4,5-10,6% zaharuri, 1,1-2,3% acizi organici, 0,5-2,8% pectine, 1,2% proteine, săruri de
K, P, Ca, Mg, Mn, Na, Zn, Cu, Fe, etc., vitamina B1,B2,D,P,C (25mg/100g).
Fructele, lăstarii şi frunzele tinere se folosesc în industria farmaceutică pentru
prepararea unor medicamente sau ceaiuri împotriva, anginei, amigdalite, diareei etc.
Specia are o mare plasticitate ecologică, fiind cultivată în diferite condiţii de la şes până
la altitudini foarte mari (peste 1000 m). Datorită drajonării puternice şi a sistemului
radicular ramificat şi destul de profund, zmeurul este şi o plantă care combate eroziunea
solului, valorificând în acelaşi timp solurile subţiri, sărace şi improprii altor culturi.
Plantaţia de zmeur intră repede pe rod şi permite recuperarea investiţiilor în timp
scurt.

Originea şi arealul de cultură


Cercetările au demonstrat că majoritatea speciilor de zmeur s-au format în estul
Asiei, de unde apoi s-au răspândit în toată zona temperată, în special în emisfera nordică
(Europa, Asia, America de Nord), unde se întâlneşte şi în prezent în stare sălbatică.

De asemenea, se întâlneşte mai rar şi în vegetaţia zonelor înalte tropicale din


emisfera sudică precum şi în Oceania.
Pe plan mondial cultura zmeurului este în creştere, obţinându-se în prezent peste
300.000 t din care peste 50% se obţin în Europa. Dintre ţările mari producătoare sunt:
Rusia (90.000 t), ex. Iugoslavia (40.000 t), Polonia (40.000 t), Germania (20.000 t),
Anglia (11.000 t), etc.
În ţara noastră această cultură este răspândită în special în zonele înalte, bogate în
precipitaţii. Există în prezent în ţara noastră peste 1500 ha plantate cu zmeur din care cca.
110 ha se întâlnesc în gospodăriile individuale din judeţele Argeş, Vâlcea, Harghita,
Covasna, Cluj, Suceava, Mureş, etc.
Cultura zmeurului la noi în ţară a cunoscut o dezvoltare importantă până în anii ’90,
după care a înregistrat o decădere foarte mare. În prezent, există tendinţa reconsiderării
acestei culturi. Cele peste 1000 t ce se obţin şi comercializează în prezent în România
provin în cea mai mare parte din flora spontană.
Particularităţi biologice şi ecologice
Specii care au contribuit la formarea soiurilor
Pe plan mondial există peste 3000 de specii ce aparţin genului Rubus şi subgenului
Idaeobatus, dintre care numai în ţara noastră se întâlnesc peste 180 specii în flora
spontană (I. Nyaradi). Din această multitudine de specii doar câteva prezintă importanţă
deosebită în crearea de soiuri.
Rubus idaeus L. – zmeurul comun cu două varietăţi:
Rubus idaeus L. – var. vulgatus Arheu – zmeurul roşu european, din care au
rezultat soiurile europene;
Rubus idaeus L. – var. strigosus – zmeurul roşu pufos american, din care au
rezultat soiurile americane.
Din încrucişarea celor două subspecii au rezultat majoritatea soiurilor de zmeur
roşu.
Rubus Occidentalis – zmeurul negru american, nu drajonează, formează fructe
negre, pe tulpini subţiri, lungi şi arcuite. A contribuit la obţinerea soiurilor americane.
În Europa, America şi Asia în programele de ameliorare se mai folosesc şi alte
specii cum ar fi: R. articus, R. odoratus, R. spectabilis (din America de Nord), R.
iasiostylus (din Asia), etc.
Obiective principale şi metode utilizate în ameliorarea zmeurului
Programele de ameliorare din principalele centre au ca obictive următoarele:
- creşterea plasticităţii ecologice reprezentată prin: rezistenţa la temperaturi
scăzute, în zonele nordice, rezistenţă la amplitudinile mari de temperatură din zonele
temperate continentale, rezistenţă la arşiţă şi secetă, necesar redus de frig pentru zonele
mediteraniene;
-îmbunătăţirea unor însuşiri şi caractere ale plantei: port erect şi rigid, vigoarea mai
slabă, spinozitatea redusă, productivitate ridicată, rezistenţă la boli şi dăunători, maturare
grupată a fructelor în cadrul inflorescenţei şi a soiului, drajonare modestă;
-extinderea sezonului de maturare a fructelor prin crearea de soiuri extratimpurii
sau tardive;
-calitatea superioară a fructelor: culoare intensă, fermitate, suculenţă, aromă, gust,
conţinut ridicat în elemente nutritive, absenţa sarmenţilor şi a perilor stacei etc.
Pentru fiecare din aceste obiective există suficiente surse de gene.
Ca metode de ameliorare se folosesc cele clasice (hibridările intra şi interspecifice).
Compatibilitatea la încrucişare dintre diferite soiuri de zmeur depinde de apartenenţa
genitorilor şi de constituţia lor genetică.
În general hibrizii sunt fertili sau parţial fertili. Hibridările dintre zmeur (diploid) şi
mur (hexaploid) au reuşit numai în cazul când soiurile de mur au avut în constituţia lor
genetică şi genoame de zmeur.
Lipsa spinilor este dată în general de genitorii materni iar remontanţa se obţine
numai dacă ambii genitori sunt remontanţi.

Sortimentul de soiuri
Deşi există foarte multe specii de genuri Rubus, totuşi numărul de soiuri valoroase
este destul de restrâns. În România, pentru anul 2000 au fost admise la înmulţire un
număr de 8 soiuri dintre care 2 româneşti şi 6 străine.
1. Citria – soi românesc (Cayuga x Ors Seedling, 1996), productiv (9-11 t/ha),
tulpini viguroase (1,5-2 m) şi erecte, cu spinozitate redusă, rezistent la ger şi boli. Fuctele
sunt mijlocii (2,5-3 g), scurt conice, galbene portocalii. Maturarea: VI/4.
2. Cayuga – soi american, foarte vechi (1911), viguros (1,5-2 m), drajonează
puternic, este rezistent la ger (-25 ºC) şi la temperaturile ridicate din timpul verii, este
rustic, tolerant la boli, mediu productiv (5-6 t/ha). Fructul este ferm, mijlociu ca mărime
(2-4 g), sferic sau ovo-sferic, de culoare roşie-cărămizie, pulpa este gustoasă, plăcut
acidulată şi aromată. Maturarea: VI/4.
3. Englezesc A1 – soi originar din Anglia, de vigoare medie (1,5 m), rezistent la
ger, şi secetă, sensibil la boli, productiv (8-9 t/ha). Fructele sunt mari sau foarte mari,
conice, roşii, suculente, plăcute la gust. Se pretează pentru consum în stare proaspătă şi
industrializare. Maturare: VII/1-2.
4. Malling Expoit – soi englezesc, cu tulpini viguroase (2 m), cu tendinţă de
ramificare, sensibil atât la gerurile din timpul iernii cât şi la căldurile excesive. Fructele
sunt alungite sau tronconice, de culoare roşie deschis, cu pulpa fermă, gustoasă.
Maturarea: VII/1-2.
5. Newburg – soi american, semiviguros, productiv, drajonează mult. Fructele sunt
mijlocii (2-3 g), conic-alungite, colorate în roşu-intens, mate, cu pulpa suculentă, dulce,
plăcut acidulată, aromată. Maturarea: VII/2-3.
6. Rubin bulgăresc – soi originar din Bulgaria, vechi şi mult răspândit în cultură şi
în ţara noastră, productiv (7-11 t/ha), de vigoare medie, cu tulpini lungi şi groase, puţine
la număr, cu capacitate slabă de drajonare, mediu rezistent la ger, sensibil la boli. Fructul
este mare, conic, rubiniu, cu pulpa compactă, mediu suculentă, slab aromată, gustoasă, cu
seminţe mari. Bun şi pentru congelare. Maturare: VII/4.
7. Ruvi – soi românesc (Rubin bulgăresc x Viking, 1996), viguros, cu tulpini
erecte, lungi (1,8-2 m), productiv (7-9 t/ha), rezistent la ger, mediu rezistent la boli.
Fructele sunt mari (3-4 g), de calitate bună, conic-trunchiate, roşii-violaceu. Maturarea:
VII/4.
8. The Latham – soi american, vechi, viguros, drajonează puternic, rezistent la ger
secetă, sensibil la făinare şi putregaiul fructelor. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), sferice, sau
conico-sferice, roşii-carmin cu luciu alb; pulpa este suculentă, mediu consistentă, slab
aromată, de calitate medie. Este destinat în special industrializării. Maturarea: VII/4.

Soiuri remontante

Romy – soi elveţian, semiviguros, drajonează puternic, productiv (8-10 t/ha),


sensibil la viroze şi ger. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), roşii-violaceu, aromate plăcute la
gust. Maturarea: începând din iunie până în septembrie, cu două vârfuri (VI şi IX).
Lloyd George – soi englezesc, viguros, cu fructe mari, roşii intens, conic-alungite,
de calitate bună.
September – soi american, semiviguros, rezistent la ger şi secetă, productiv,
sensibil la boli. Fructul este mijlociu, conic sau trunchiat-alungit, carmin-vişiniu.
Maturarea: prima recoltă în iunie, a II-a recoltă în septembrie-octombrie.
Alte soiuri existente în cultură: Taylor, Malling Jewel, June, Indian Summer,
Malling promise, Golden Queen etc.
Particularităţi de creştere şi fructificare
Zmeurul este un semiarbust, ce creşte spontan sau cultivat şi are caracteristici
specifice.
Partea hipogee - este reprezentată de un rizom (tulpina subterană), din care
pornesc rădăcini adventive, fibroase, situate în stratul de sol de 10-30 cm. Unele rădăcini
pot pătrunde în sol până la 80-100 cm. Pe toată lungimea rădăcinilor se diferenţiază încă
din luna iunie muguri adventivi, care vor da naştere drajonilor în anul următor. Aceştia au
rolul de a înlocui tulpinile care au fructificat, reînnoind anual organele aeriene ale plantei.
Drajonii îşi formează sistem radicular propriu, devenind independenţi de planta
mamă.
Partea epigee este formată din mai multe tulpini de 1-2 m, cilindrice, de aceeaşi
grosime, cu o durată de viaţă de 2 ani, în primul an cresc, iar în anul al II-lea rodesc, apoi
se usucă. Majoritatea soiurilor au tulpinile erecte, destul de rezistente dar necesită sistem
de susţinere, sunt acoperite cu ghimpi aciculari. Sunt şi soiuri fără ghimpi. Lăstarii sunt
fără gimpi la ambele tipuri de soiuri.
Mugurii – se formează la baza peţiolului, grupat din care creşte numai unul. La
baza tulpinii se formează muguri vegetativi, în treimea mijlocie micşti, iar în treimea
superioară de rod.
Inflorescenţele - sunt alcătuite din 4-15 flori hermafrodite autofertile şi nectarifere.
Polenizarea este entomofilă. Zmeurul înfloreşte la 50-60 zile de la umflarea mugurului de
rod, începând din vârful lăstarului şi progresează bazipetal, având o durată de 3-4
săptămâni.
Fructul – este fals, compus din mai multe drupeole aşezate în jurul unui receptacol,
poate avea diferite culori şi forme.
În cultură se întâlnesc soiuri neremontante (care dau o singură recoltă pe an) şi
soiuri remontante (cu două recolte pe an). Acestea din urmă sunt foarte puţine şi nu dau
rezultate în zonele mai reci, deoarece a doua recoltă nu ajunge la maturitate.

Ciclul anual
Perioada de repaus este destul de profundă, începe după căderea fiziologică a
frunzelor şi se continuă până primăvara târziu. Perioada de vegetaţie se desfăşoară pe
parcursul a 180-200 zile.
Zmeurul înfloreşte de regulă în cursul lunii mai (în funcţie de zonă), scăpând de
îngheţurile târzii de primăvară.
Creşterea şi maturarea fructelor se face într-un ritm intens 30-35 zile.
Potenţialul productiv.
Durata de exploatare economică a unei plantaţii este de 10-12 ani, cu o producţie
medie de 6-12 t/ha, la început mai mică, maximă la 4-10 ani, apoi descrescătoare.

Cerinţele zmeurului faţă de factorii ecologici


Lumina - influenţează pozitiv calitatea fructelor. Este o specie exigentă faţă de
lumină. De aceea zmeurul se va planta pe versanţii cu expoziţie favorabilă. De asemenea,
direcţia rândurilor se va orienta în aşa fel încât să valorifice la maximum lumina, mai ales
în zonele înalte.
Temperatura - poate fi un factor limitativ pentru cultura zmeurului. Acesta nu
suportă temperaturi excesiv de scăzute (-20 … -25°C) în perioada de repaus, dar nici
extrem de ridicate în perioada de vegetaţie. Cultura reuşeşte bine în zone cu ierni blânde
şi veri în care temperatura medie nu depăşeşte 16-17°C. Pentru desfăşurarea normală a
înfloritului necesită 580-600ºC.
Temperatura solului nu trebuie să depăşească 16ºC. Dacă, toamna este rece şi
umedă, lignificarea tulpinilor este deficitară iar rezistenţa la ger scade până la -15ºC.
Umiditatea reprezintă unul din factorii principali de care depinde reuşita culturii
zmeurului. Este o specie cu pretenţii mari faţă de umiditate. Se recomandă a se cultiva în
zone cu 700-1000 mm precipitaţii anuale, bine repartizate în perioada de vegetaţie (iunie-
august). În caz contrar, este absolut obligatorie irigarea.
Excesul de apă (băltirea) este, de asemenea, dăunător putând provoca asfixierea
rădăcinilor.
Pânza de apă freactică trebuie să fie la peste 80 cm.
Zmeurul creşte şi se dezvoltă bine în zone în care umiditatea relativă este mai mare.
Solul cel mai recomandat pentru cultura zmeurului este cel nisipo-lutos, bogat în
humus, cu bună capacitate de reţinere a apei şi bine aerisit, cu pH = 5,6-6,5, cu subsol
permeabil şi cu o grosime de cel puţin 50 cm, bogat în azot şi proteine. Este sensibil la
deficitul în Fe şi Mn. Nu sunt recomandate solurile sărace, foarte grele, reci, sau uscate şi
calcaroase.
Curenţii de aer, iarna pot mări pagubele prin îngheţ, vara măresc seceta
atmosferică etc. Totuşi lipsa totală a acestora favorizează apariţia bolilor şi măreşte
pericolul îngheţurilor târzii de primăvară.

Particularităţi tehnologice
Specificul producerii materialului săditor
Zmeurul se înmulţeşte prin drajoni, butaşi de rădăcină şi despărţirea tufelor.
Drajonii se obţin în plantaţiile specializate (10.000 – 14.000 plante/ha), înfiinţate şi
întreţinute corespunzător unor plantaţii elită. După doi ani dintr-o astfel de plantaţie se
obţin 150.000 – 200.000 de drajoni înrădăcinaţi bine.
Înmulţirea prin butaşi de rădăcină - se practică mai ales la soiurile care nu
drajonează sau drajonează foarte puţin. Butaşii se recoltează toamna (10-12 cm) şi se
plantează primăvara în rigole adânci (8-10 cm).
Înmulţirea prin despărţirea tufelor – se foloseşte rar, în cazul plantelor, valoroase,
în grădinile individuale. Prinderea la plantare este slabă iar plantele sunt în general
debile.

Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor


Pentru eşalonarea maturării şi a perioadei de recoltatare, într-o parcelă se vor planta
3-4 soiuri cu diferite perioade de maturare.
La pregătirea terenului se va fertiliza intens cu îngrăşăminte organice şi minerale,
deoarece după intrarea pe rod lucrarea se efectuează cu greutate datorită drajonării
puternice. Funcţie de nivelul de aprovizionare a solului se vor efectua fertilizarea cu 60-80 t
gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat şi 400-500 kg sare potasică/ha. Desfundatul se face la 40-
50 cm, cu subsolaj.
Pe terenurile cu panta peste 20%, se amenajează terase pe care se vor planta
minimum două rânduri, iar pe cele cu panta sub 20%, zmeurul se plantează sub formă de
gard fructifer, pe direcţia curbelor de nivel.
Distanţele de plantare sunt de 2,5-3 m între rânduri şi 0,5 m pe rând.
Plantarea drajonilor se efectuează toamna sau primăvara foarte timpuriu în gropi
de 40 x 40 x 40 cm sau în şanţuri astfel încât coletul să fie la suprafaţa solului. În
prealabil drajonii se fasonează la 20-25 cm şi se mocirlesc.
După plantare, drajonii se muşuroiesc şi se scurtează la nivelul muşuroiului sau
bilonului.
Sistemul de conducere. Majoritatea soiurilor de zmeur necesită sistem de susţinere
(fig. 6 - 7).

Fig. 6. – Susţinerea zmeurului pe spalier cu un cuplu de sârme duble

Cel mai utilizat sistem este spalierul cu două sau trei sârme duble, fixate de stâlpi
din beton sau lemn. Primul rând de sârme se aşază la 60 cm faţă de sol, iar cel de-al II-lea
la 1,2 m de sol. Pentru soiurile cu port înalt se foloseşte spalierul cu trei rânduri de sârme
distanţate la 50 cm una de alta.
În acest sistem se realizează benzi continui cu grosimea de 40-50 cm.
Cultura sub formă de gard fructifer se realizează fără sistem de susţinere. Se
folosesc soiuri cu tulpini erecte groase (The Lathan, June, Indian Summer etc. care se
autosusţin. Densităţile mari, în ambele cazuri, conduc la producţii calitativ inferioare.

Fig. 7. – Susţinerea zmeurului pe spalier cu două cupluri de sârme duble


Fig. 8. – Susţinerea zmeurului prin legare pe un singur arac

Conducerea sub formă de evantai pe spalier sau araci (fig. 8). Tulpinile se
palisează în poziţie aproape orizontală, jumătate într-o parte jumătate în cealaltă.

Cultura pe araci (fig. 9) - se foloseşte pe suprafeţe mici în grădinile individuale.

Fig. 9. – Susţinerea zmeurului pe araci, în evantai

Cultura cu spalier de tip olandez – se folosesc două rânduri de spalier cu câte o


sârmă Tulpinile se arcuiesc şi se leagă jumătate de o sârmă jumătate de cealaltă.
Întreţinerea solului
În plantaţiile de zmeur se recomandă ogorul lucrat, iar începând din anul al II-lea se
poate şi erbicida însă cu precauţie. Aceasta, deoarece sistemul radicular al zmeurului este
puternic ramificat şi superficial şi nu suportă nici un fel de concurenţă.
Doar în primul an după plantare se pot folosi culturi intercalate de talie mică şi care
se recoltează timpuriu (fasole, mazăre, cartofi, spanac, salată).
Fertilizarea de bază se efectuează la planta premergătoare.
Fertilizarea plantaţiilor de zmeur se efectuează o dată la 3-4 ani cu 20-40 t gunoi de
grajd/ha şi anual cu 300-400 kg superfosfat cu 200-300 kg sare potasică. Îngrăşămintele
cu azot se aplică în două reprize: primăvara devreme după dezgheţarea solului şi imediat
după înflorit. În primii doi ani, pe un teren fertil nu este necesar să se fertilizeze.
Irigarea plantaţiilor – Lipsa apei din sol are consecinţe negative asupra drajonării,
asupra diferenţierii mugurilor de rod, asupra înfloritului şi legării fructelor şi în final
asupra producţiei şi calităţii acesteia. Zmeurul are nevoie de apă în cantităţi moderate pe
tot parcursul vegetaţiei, mai puţin toamna. De aceea, zmeurul se va uda de 4-6 ori cu câte
300-400 m3/ha. Irigarea de toamnă prelungeşte vegetaţia şi împiedică maturarea
corespunzătoare a lemnului.
Tăierile. - În primăvara anului următor plantării, tulpinile se scurtează la 0,8-1 m
lungime, se îndepărtează şi ramurile purtătoare de rod pentru fortificarea sistemului
radicular şi stimularea drajonării.
Începând cu anul al II-lea, se vor înlătura tulpinile de 2 ani care au rodit (imediat
după recoltare). Totodată, se înlătură şi tulpinile anuale de vigoare slabă.
Primăvara, după trecerea pericolului de îngheţ, tulpinile se răresc (12-16 buc/m
liniar) şi se scurtează la 1,5-1,7 m. Tulpinile soiurilor din grupa Malling, la care mugurii
de rod se formează, în general, pe treimea superioară nu se scurtează.
La soiurile remontante tăierile se fac după aceleaşi criterii ca şi la cele obişnuite, cu
deosebirea că după maturarea fructelor din prima recoltă se înlătură vârful care a rodit.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Bolile care provoacă cele mai mari pierderi sunt:
- pătarea brună a lăstarilor (Didynella applanta), antracnoza (Elsinoe nelleta) şi
putregaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Combaterea acestor boli se realizează
prin măsuri de igienă culturală şi tratamente fitosanitare (tabelul 31).

Tabelul 31.

Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la zmeur


(după N Branişte, 2000)
Nr
Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite
trat.
0 1 2 3
1 Repaus vegetativ Păduchele din San José, ouă de Oleoekalux (1,5%) sau Polisulfură de bariu
afide, acarieni etc. (6,0%)
2 La umflarea Antracnoza zmeurului, pătarea Fungicid : un produs cupric. Turdacupral 50
mugurilor brun-violacee a ramurilor, PU (0,2%), zeamă bordeleză (0,5%)+
acarieni, insecte defoliatoare, Insecticid: Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R
afide. 35 (0,1%)
3 La înfrunzire Pătarea brună a ramurilor, Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75
pătarea albă a frunzelor, acarieni, (0,¤%) +
gărgăriţa florilor, afide etc. Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%), Sintox 25
(0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%

4 La înălţarea Făinare, pătarea brună a Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75


inflorescenţelor ramurilor, antracnoză, gărgăriţa (0,¤%) sau Captadin 50 PU (0,2%) + Metoben
florilor, gândacul zmeurului etc. 70 (0.1%) + Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%),
Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%
5 La începutul Putregaiul fructelor, pătarea albă Fungicide: Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50
înfloritului a frunzelor, rugina, făinare, WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+
gândacul zmeurului, etc. Metoben 70 (0,1%) sau Topsin M 70 (0,1%) +
Insecticid: Decis 2,5 EC (0,025%)
6 La începutul Idem tratamentul 5 Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50
scuturării petalelor WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Topas
100 EC (0,08%), Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt
250 EC (0,02%) + Insecticide: Zolone 35 Ec
(0,2%), Karate 2,5 Ec (0,02%) sau Fastac 10
Ec (0,08%)
7 La mărimea Putrgaiul fructelor, făinare, Fungicide :Ronilan 50 WP (0,1%), Sumilex 50
normală a fructelor rugină, pătarea albă a frunzelor, WP (0,1%) sau Rovral 50 WP (0,1%) + Anvil
pătarea brună a ramurilor etc. 5 SC (0,04%) sau Tilt 250 EC (0,02%)
8-9 După recoltarea Antracnoza ramurilor, pătarea Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4 %), Ziram75
Nr
Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite
trat.
fructelor ( la brun-violacee a ramurilor, (0,¤%)sau Captadin 50 PU (0,2%) +
avertizare) Păduchele din San José, Insecticid: Carbetox 37 CE (0,5%)

Dăunătorii cei mai periculoşi sunt: gărgăriţa mugurilor de zmeur (Anthonomus


rubi-idaei), gândacul mic al florilor de zmeur (Byturus tomentosus), acarienii etc.
Combaterea acestora se face la avertizare cu insecticide specifice existente în comerţ.

Recoltarea fructelor. Zmeura se recoltează la maturitatea de consum, deoarece


această specie nu are perioadă de postmaturaţie.
Recoltarea fructelor se face manual, fără receptacul sau cu tot cu receptacul, în
ambalaj de capacităţi mici (0,1-0,5 kg), care se aşază în lădiţe. Zmeura este un fruct
excesiv de perisabil, de aceea se va manipula, transporta şi depozita cu mare precauţie.
Când este destinată industrializării, recoltarea se poate face şi în găleţi, iar depozitarea în
butoaie închise ermetic.
Totuşi, 3-5 zile se poate păstra în depozite frigorifice la temperatura de 0°C şi U.R.
de 80-90%.
Pe plan mondial există preocupări pentru recoltarea mecanizată a zmeurii.