AUTORITATEA MILITARA.

ROLUL ACESTEIA IN
REALIZAREA APARARII NATIONALE"
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ROLUL AUTORITILOR MILITARE N REALIZAREA
SERVICIULUI PUBLIC AL APRRII NAIONALE
1.1. Serviciul public al apararii nationale
1.1.1. Definirea serviciului public al apararii nationale
1.1.2. Caracteristicile serviciului public al apararii nationale
1.1.3. Armata - serviciu specializat al apararii nationale
1.1.4. Competanta armatei
1.2. Competenta autoritatilor publice n conducerea apararii
nationale
1.2.1. Principiile de baza ale organizarii si functionarii sistemului
militar
1.2.2. Autoritatile publice special abilitate
problemelor esentiale n materie de aparare

gestionarea

1.2.3. Notiunea de autoritate militara

CAPITOLUL II. ACTELE AUTORITILOR MILITARE - NOIUNE sI
SFER
2.1. Comandament si administratie n activitatea militara
2.1.1. Notiunea de comandament si administratie militara
2.1.2. Evolutia legislatiei administratiei si comandamentului
militar

2.2. Raporturile care se stabilesc ntre administratia militara si

administratia publica
2.3. Delimitarea sferei actelor autoritatilor militare
2.3.1. Legislatia militara antebelica
2.3.2. Legislatia militara postbelica
2.3.3. Procesul de reformare a legislatiei militare
2.4. Notiune, trasaturi si clasificarea actelor autoritatilor militare
2.4.1. Definitia actelor autoritatilor militare
2.4.2. Trasaturile caracteristice actelor autoritatilor militare
2.4.3. Clasificarea actelor autoritatilor militare
2.4.4. Ordinul, principala forma de manifestare a prerogativelor
legale ale autoritatilor militare
CAPITOLUL III. REGIMUL JURIDIC AL ACTELOR DE COMANDAMENT
CU CARACTER MILITAR
3.1. Perspectiva juridica asupra actelor autoritatilor militare
3.1.1. Raporturile juridice ale autoritatilor militare cu subiectii
interni sau externi sistemului militar
3.1.2. Teoria juridica a actelor de comandament militar
3.1.3. Contenciosul actelor autoritatilor militare
3.2. Regimul juridic al actelor de comandament cu caracter militar
3.2.1. Procedura de elaborare a actelor de comandament cu
caracter militar
3.2.2. Modul de intrare n vigoare a actelor de comandament cu
caracter militar

3.2.3. Efectele juridice ale actelor de comandament cu caracter

militar
3.2.4. Modul de ncetare a efectelor actelor autoritatilor militare
CAPITOLUL IV. CONTROLUL ACTELOR AUTORITILOR MILITARE
4.1. Controlul administrativ
4.1.1. Notiunea si rolul controlului administrativ
4.1.2. Forme ale controlului
autoritatilor militare

administrative

asupra

actelor

4.2. Controlul administrativ jurisdictional-organisme jurisdictionale

specializate
4.3. Alte forme ale controlului asupra activitatilor cu specific
militar
4.4. Discutii privind controlul judiciar asupra actelor autoritatilor
militare
4.4.1. Notiunea contenciosului administrativ
4.4.2. Exceptarea actelor de comandament cu caracter militar de
la contenciosul administrativ
PARTEA A II - A : REPERE DE ORDIN PRACTIC
CONCLUZII sI PROPUNERI
ANEXE
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4

Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Anexa 10
Anexa 11
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate. Monografii. Colectii de studii. Lucrari cu caracter
general. Dictionare.
II Studii. Articole
III. Legislatie interna
IV. Manuale, regulamente, dispozitii militare
V. Jurisprudenta
INTRODUCERE
Am ales aceasta tema ntruct utilitatea unei astfel de
abordari a fenomenului militar din perspectiva stiintelor juridice
este nendoielnic att pentru militari, n primul rnd prin aceea ca
ar putea fi un multiplicator de forta armata, ct si pentru juristi
care nu pot lasa neexplicate aspectele specifice ale aplicarii
legilor ntr-un domeniu att de special cum este cel militar.
Un astfel de studiu si propune amplificarea eficacitatii fortelor
armate ntr-o societate n schimbare prin analiza impactului
dreptului administrativ asupra perfectionarii activitatii autoritatilor
militare.

Prima parte a lucrarii si propune sa defineasca trasaturile

particulare ale notiunii de autoritate militara, plecnd de la
caracteristicile serviciului public al apararii si de la importanta,
necesitatea si atributiile armatei si militarilor ntr-o societate
democratica. Cel de-al doilea capitol al lucrarii s-a focalizat pe
analiza comandamentului si administratiei militare ca forme
conexe de activitate militara, delimitnd sfera actelor autoritatilor
militare, definindu-le si clasificndu-le astfel nct sa se poata
ntelege
diferentele
juridice
semnificative
dintre
actele
administrative si cele de comandament militar. Regimul juridic al
actelor emise de autoritatile militare reprezinta obiectul celui deal treilea capitol si analizeaza pe rnd legalitatea acestora, forma
si procedura emiterii lor, efectele juridice si jurisprudenta acestei
specii de acte administrative. n sfrsit, ultima parte a lucrarii a
fost destinata analizarii controlului actelor de autoritate militara.
Obiectivul acestei lucrari l reprezinta ntelegerea faptului ca
scopul nobil al apararii nationale nu poate scuza niciodata
mijloacele ilegale utilizate de autoritatile militare n ndeplinirea
misiunilor lor, ca puterea lor discretionara pe teatrul de razboi nu
este, pna la urma, dect posibilitatea pe care legea le-o acorda
de a alege, ntre mai multe cursuri ale actiunii militare, pe acela
care e viabil si conform prescriptiilor juridice.
PARTEA I: REPERE DE ORDIN TEORETIC
CAPITOLUL I. ROLUL AUTORITILOR MILITARE N REALIZAREA
SERVICIULUI PUBLIC AL APRRII NAIONALE
1.1. Serviciul public al apararii nationale

1.1.1. Definirea serviciului public al apararii nationale

Cea mai simpla definitie a apararii nationale este aceea de
protejare a intereselor natiunii organizate n stat de pericolele
externe. Organizarea razboiului ori a apararii nationale reprezinta
una din cele mai vechi functii statale si a impus existenta
armatelor, ca instrument al utilizarii violentei armate si a
autoritatilor executive de administrare a nevoilor armatei,
ministere de razboi; interzicerea formala a recursului la violenta n
relatiile internationale prin prevederile Cartei ONU a facut ca dupa

1945 sa se generalizeze denumirea acestora din urma de

"ministere ale apararii nationale".
Cea mai raspndita definitie a razboiului este aceea de
continuare a politicii cu alte mijloace ceea ce face ca el sa fie
decis de autoritati politice si sa reprezinte, n pofida Pactului
Briand-Kellogg din 1928, un instrument al politicii nationale[1].
Desfasurarea sa efectiva se realizeaza prin intermediul armatelor
care reprezinta mijlocul concret de materializare a intereselor
politicii externe ale statelor. n cadrul armatelor, autoritatile
militare nu sunt altceva dect organele de stat care asigura
managementul apararii armate si gestiunea mijloacelor violentei
armate fara de care nu ar exista razboiul.
Razboaiele sunt fenomene sociale din acest motiv ele sunt
supuse reglementarii juridice ceea ce face ca n cadrul dreptului
public sa existe domenii specializate care poarta denumirea de
drept al razboiului (conflictelor armate) sau de drept militar. n
dreptul international este unanim admis ca razboiul este o solutie
exceptionala a grupurilor organizate politic care impune astfel o
reglementare juridica speciala; iar n dreptul intern, specificul
raporturilor militare conduc n mod necesar la elaborarea unor
norme derogatorii de la dreptul comun.
Pna la aparitia societatii internationale organizate prin Liga
Natiunilor n 1919, dreptul gintilor concepea apararea statului ca
decurgnd din dreptul natural, plecnd de la ideea emisa de
Platon ca "toti sunt inamicii tuturor, att statele ct si
particularii", caci "ceea ce se numeste ndeosebi pace exista
numai cu numele, dar de fapt, fara a avea loc vreo declaratie de
razboi, fiecare stat este n mod natural narmat contra celor
dimprejur"[2]. De la entitatile statale tip cetate si pna la marile
imperii, permanenta razboaielor a facut ca n ciuda unei relative
izolari a lumilor antice, problema apararii cu mijloace militare a
societatii sa fie o necesitate permanenta.
Impactul cel mai mare l-a avut ilegalizarea razboiului de
agresiune printr-un sir nentrerupt de instrumente juridice
internationale[3] care culmineaza cu Carta Natiunilor Unite.
Consacrnd principiile fundamentale ale dreptului international

contemporan ca rezolvare pasnica a divergentelor, nerecurgerea

la forta, dezarmarea, neinterventia n treburile interne, ONU a
oferit premisa determinarii mai clare a dreptului la aparare
nationala n ansamblul drepturilor si ndatoririlor fundamentale ale
statelor[4].
n actuala ordine juridica mondiala, dreptul la autoaparare
decurge nemijlocit din dreptul statelor la existenta iar
documentele ulterioare Cartei au precizat ca el apartine nu numai
statelor dar si popoarelor care lupta contra regimurilor coloniale si
rasiste sau mpotriva ocupatiei straine[5].
Avnd dreptul de a se implica n problemele privind
mentinerea pacii internationale susceptibile de actiuni cu caracter
regional, organismele regionale de aparare au datoria sa
informeze Consiliul de Securitate al ONU si pot fi folosite de
acesta n aplicarea masurilor de constrngere exercitate sub
autoritatea sa[6]. Pe aceasta baza s-au creat aliante si coalitii
militare, adevarate organizatii internationale defensive, reflectnd
globarizarea problematicii apararii. Asa este cazul, n Europa, al
Pactului Nord Atlantic, al Uniunii Europene, al OSCE sau al CSI,
existnd si alte cteva initiative zonale, toate acestea
propunndu-si obiective de aparare comuna mpotriva unui atac
armat dar si misiuni de gestionare a crizelor.
Apararea nationala a primit o multitudine de definitii.
Definitia legala este data de Legea nr. 45 din 1994 care n art. 1
precizeaza ca "apararea nationala cuprinde ansamblul de masuri
si activitati adoptate si desfasurate de statul romn n scopul de a
garanta suveranitatea nationala, independenta si unitatea
statului,
integritatea
teritoriala
a
tarii
si
democratia
constitutionala".
1.1.2. Caracteristicile serviciului public al apararii nationale
n
actuala
configuratie
a
dreptului
international
contemporan, apararea nationala are urmatoarele caracteristici:
a.
subiect nu-i pot fi dect statele, miscarile de eliberare
nationala sau organizatiile internationale de securitate;

b.
armate;

obiectul ei e conditionat de existenta agresiunii

c.
agresiunea consta n folosirea de catre un stat a fortei
sale armate contrar Cartei ONU;
d.
imposibilitatea activizarii sistemului apararii nationale
prin executarea primei lovituri sau alegerea momentului si locului
loviturii invocnd iminenta unei agresiuni[7];
e.
imposibilitatea operationalizarii actiunilor de aparare
militara n caz de agresiuni psihologice sau economice;
f.

globalizarea apararii nationale;

g.
sursa juridica a apararii nationale e constituita din
principiile fundamentale ale dreptului international contemporan
care sunt norme de jus cogens gentium, norme imperative de la
care statele nu pot deroga;
h.
n ipoteza n care apararea nationala nu-si realizeaza
obiectivele, ocuparea de teritorii straine pe calea agresiunii e
considerata nula ab initio[8].
Normele juridice referitoare la apararea statului de
primejdiile externe (dar si interne) au ramas aceleasi n esenta
lor, ele formeaza adevarate permanente ale dreptului public din
moment ce suveranitatea nationala ramne piatra de temelie a
constructiei statale. Ceea ce s-a modificat cu evolutii oarecum
semnificative a fost doar ntelegerea detinatorului suveranitatii
precum si modul de organizare a puterii armate a statului.
Cnd delimiteaza puterile n stat, literatura politica si juridica
avanseaza opinia ca n afara celor trei puteri principale si
traditionale (legislativa, executiva si judecatoreasca) exista si
altele, ntre care si puterea militara sau armata[9]. Existenta ei
obiectiva este argumentata prin intermediul autoritatilor militare
si activitatilor desfasurate de acestea iar n mod formal
constitutiile unor state se refera expres la puterea armata[10].
Trebuie nsa aratat ca aceasta putere armata are alta natura

dect puterile principale ale statului asa cum au fost ele definite
n teoria dreptului. Puterea armata reprezinta expresia unui
serviciu public caracterizat prin permanenta, specializare si
profesionalism. nsa prin misiunea si actele sale el este un
serviciu public special, de care depinde n mod esential existenta
statului si a societatii, ceea ce face ca unii autori de drept
administrativ sa-l denumeasca un "mare serviciu public national"
iar n proiectarea actualei Constitutii a Romniei s-a utilizat, la un
moment dat, chiar aceasta expresie[11]. Doctrina de drept public
apreciaza ca ntre trasaturile puterii de stat exista si aceea ca ea
este o putere civila; aspectul civil al puterii scoate n evidenta
tocmai subordonarea puterii militare fata de autorittile civile.
Ca domeniu distinct al securitatii nationale, apararea
nationala se regaseste n documentele programatice ale
planificarii apararii nationale[12], n programe de guvernare ca si
n legislatia specifica[13]. Doctrina dreptului public a sistematizat
urmatoarele caractere ale apararii nationale:
a)
exclusivitatea, n sensul ca masurile de aparare
nationala constituie un monopol statal;
b)
legalitatea, apararii nationale, ceea ce nseamna
consacrarea prin norme juridice a sistemului;
c)
primordialitatea valorilor protejate prin masurile de
aparare nationala pentru ca daca suveranitatea, independenta si
unitatea, integritatea teritoriala si democratia constitutionala a
statului ar fi periclitate n-ar mai exista nici natiunea;
d)
unitatea apararii nationale, cu semnificatia ca
actiunile respective trebuie sa aiba coerenta, integrndu-se ntrun sistem[14];
e)

varietatea masurilor de aparare.

Doua precizari finale n legatura cu serviciul public al

apararii nationale. n primul rnd ca el este n legatura cu alte
servicii publice ale comunitatii pe care o serveste. n al doilea
rnd, ntre fenomenul apararii nationale si dreptul public exista

raporturi reciproce. Pe de o parte, factorul militar care e esenta

apararii, a stat la origine si a influentat sistemele administrative,
literatura de specialitate consemnnd faptul ca "este clar ca
evolutia organizarii administrative este legata de evolutia
armatei; nsasi ideea de ierarhie vine de la ideea subordonarii
specifice fenomenului militar"[15]. Pe de alta parte, apararea
nationala nu exista dect n cadrul juridic al dreptului public.
1.1.3. Armata - serviciu specializat al apararii nationale
Din punct de vedere terminologic, se utilizeaza att
conceptul de "armata" ct si cel de "forte armate". Astazi,
acceptiune cea mai mare o are cel de "forte armate" definit de
doctrina ca fiind ansamblul formatiunilor militare ale unui stat,
compuse din forte terestre, maritime si aeriene si incluznd
efectivele umane si mijloacele militare organizate n vederea
ducerii luptei armate.Dreptul international militar defineste
fortele armate ale unui beligerant ca fiind toate fortele,
gruparile si unitatile armate organizate si puse sub comanda,
statul avnd obligatia de a preciza public ce anume trupe
include n fortele sale armate[16]. Deoarece constituie un
monopol specializat al statului, constituirea si utilizarea unor
forte armate n afara unor autoritati statale este interzisa.
ARMATA este definita uneori ca ansamblu al fortelor armate
ale unui stat. Unele legi militare stabilesc expres ca prin armata
se nteleg numai trupele MAp iar Legea nr.45/1994 precizeaza
ca armata este componenta de baza a fortelor armate care
asigura, pe timp de pace si la razboi integrarea ntr-o conceptie
unitara a activitatilor fortelor participante la aparare.
Cu toate ca armata reprezinta institutia fundamentala a
serviciului public al apararii nationale organizat de catre
administratia publica centrala a statului, doctrina administrativa
n-a fost ntotdeauna unanima n ceea ce priveste apartenenta
organismului militar la sfera administratiei publice. Deosebit de
expresiv comenta asupra apartenentei Mircea Djuvara ntr-un
ciclu de conferinte destinat militarilor: "Actul de executare se
reazima n ultima instanta pe forta materiala pusa n serviciul
dreptului, n orice acte de stat, fie ca e vorba de o aparare a

statului nsusi fata de un alt stat, fie ca e vorba de apararea

intereselor generale sau particulare. Organul care face parte n
felul acesta esentialmente din puterea executiva si care
realizeaza cu forta dreptul, este armata"[17].
Natura juridica a armatei de institutie destinata realizarii
serviciului public al apararii nationale rezulta, de obicei, din
chiar textele constitutionale ale organizarii politico-statale.
Constitutia Romniei din 1991 include art. 117 referitor la
"Fortele armate" n sectiunea ntia consacrata administratiei
publice centrale de specialitate al capitolului al cincilea destinat
administratiei publice din titlul al treilea referitor la autoritatile
publice. Apreciem ca aceasta formula de tehnica juridica nu
este de loc ntmplatoare ci si are logica n natura juridica a
fortelor armate de autoritati ale administratiei publice centrale
de specialitate.
Analiznd normele constitutionale si legale referitoare la
armata putem sistematiza urmatoarele caracteristici esentiale
ale acestui serviciu al administratiei publice:
a) autonomia armatei
n
sistemul
12112d324m ;iilor publice nationale;

institu

b) specializarea armatei, dotarea si functionarea ei

specifica n scopul ndeplinirii competentelor ce-i revin;
c) comanda unica si disciplina;
d) subordonarea fortei armate puterii civile, plecnd de
la ideea ca statul modern este un stat civil[18];
e) apolitismul armatei, n sensul ca membrii activi ai
fortelor armate nu pot face parte din partide politice;
f) democratismul armatei, manifestat n faptul ca toti
membrii societatii au obligatii n domeniul securitatii
nationale;

g) caracterul permanent, rezultnd din functia de

aparare nationala care nu poate fi improvizata la
nceputul razboiului;
h) integrarea armatei n sistemul global al autoritatilor
statale ca efect al globalizarii apararii nationale;
Plecnd de la definitia data de doctrina organului
administratiei publice ca fiind acea structura organizationala care,
potrivit Constitutiei si legii, are personalitate de drept public si
actioneaza, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea
serviciilor publice, n limitele legii, sub controlul, direct sau
indirect, al Parlamentului, costatam ca armata este un organ al
administratiei publicedeoarece:
1) are o structura organizationala complexa aflata sub
conducerea administrativa directa a MAp;
2) dispune, potrivit Constitutiei si legii, de personalitate
de drept public ceea ce-i permite sa intre n nume
propriu n raporturi juridice de drept administrativ[19];
actioneaza, din oficiu, pentru executarea legii sau
prestarea serviciului public al apararii nationale n
limitele legii;
3) se afla sub controlul direct sau indirect al Parlamentului
ca organ reprezentativ al vointei poporului.
1.1.4. Competanta armatei
COMPETENA ARMATEI reprezinta ansamblul atributiilor
stabilite de Constitutie si lege acestei persoane morale de drept
administrativ prin care i se confera drepturi si ndatoriri n
desfasurarea n nume propriu si n realizarea puterii publice a
activitatii executive de aparare nationala. n schimb, capacitatea
administrativa a armatei consta n aptitudinea acesteia de a fi
subiect n raporturile juridice administrative reclamate de
realizarea competentei ei, ceea ce nseamna ca doar armata n
ansamblul ei dispune de capacitate administrativa deplina
deoarece numai ea are personalitate morala de drept public.

Competenta si capacitatea armatei nu pot fi ntelese fara

precizarea misiunilor acestui organ al administratiei publice.
Misiunile armatei sunt determinate att de dreptul international
ct si de dreptul public al fiecarui stat deoarece armata este un
instrument al politicii nationale statale n raport cu alte state.
Potrivit
rapoartelor
prezentate
congreselor
Societatii, principiile si normele dreptului international admit
urmatoarele misiuni ale armatelor nationale: 1) apararea
independentei,suveranitatii si integritatii teritoriale a statelor; 2)
executarea de represalii n autoaparare; 3) participarea la
actiuni militare n cadrul unei aliante militare care are ca scop
apararea colectiva; 4) protejarea drepturilor statelor pe mare,
n spatiul aerian si cel cosmic; 5) participarea la operatiuni de
mentinere a pacii sub mandatul ONU sau al altor organizatii
internationale. Examinnd Constitutiile mai multor state,
Societatea Internationala de Drept Militar si Dreptul Razboiului
a concluzionat ca nici un stat n-a prevazut n legislatia sa
pentrufortele armate ndatoriri incompatibile cu dreptul
international.
n ceea ce priveste dreptul public romn, constatam
lipsa unor prevederi exprese asupra misiunilor armatei n
Constitutiile de la 1866, 1923 si 1938, probabil fiindca misiunea
esentiala de aparare a tarii era ratiunea de a fi a armatei. n
Constitutiile socialiste din 1948, 1952 si 1965 existau prevederi
generale referitoare
la
apararea
hotarelor
tarii,
a
suveranitatii siindependentei poporului romn. Constitutia
actuala dispune n art. 1 1 7 alineatul nti ca"armata este
subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea
suveranitatii, aindependentei si a unitatii statului, a integritatii
teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale". Alte misiuni
ale armatei rezulta implicit din unele prevederi ale Legii nr.
415/2002 a CSAT (care n art.2 vorbeste despre paza si
apararea unor obiective importante, mentinerea si restabilirea
ordinii de drept, limitarea si nlaturarea efectelor calamitatilor
sau catastrofelor) sau ale Legii nr. 45/1994 (participarea la
misiuni internationalede mentinere a pacii sau n scopuri
umanitare este prevazuta n art. 5 al legii) ca si ale
Ordonantei de urgenta a Guvernului privind regimul starii de

asediu si regimul starii de urgenta. Mai detaliata n ceea ce

priveste misiunile armatei sunt documentele programatice ale
apararii nationale (Strategia de securitate nationala, Carta alba
a Guvernului si Strategia militara a Romniei) ca si doctrinele
si regulamentele militare generale.
1.2. Competenta autoritatilor publice n conducerea apararii nationale

1.2.1. Principiile de baza ale organizarii si functionarii sistemului militar

Noile exigente militare ale lumii de astazi impun o conceptie
globala asupra serviciului public al apararii nationale, o organizare
fondata pe dispersare si mobilitate si o dotare cu sisteme
moderne de armament. Principiile de baza ale organizarii si
functionarii oricarui sistem militar de aparare nationala ntr-o
societate democratica sunt:
1. permanenta, n sensul ca apararea ca serviciu public
nu se poate improviza la izbucnirea ostilitatilor ci
trebuie pregatita nca din timp de pace;
2. specializarea ramne
obiectivelor defensive;

esentiala

realizarea

3. subordonarea serviciului apararii unui control strict al

puterii civile, autoritatile civile interpunndu-se ntre
armata si indivizi prin reguli foarte stricte;
4. prevenirea, adica dimensionarea si organizarea
apararii n functie de riscurile si amenintarile probabile;
5. socializarea apararii nationale, cu semnificatia ca
nevoile de securitate cuprind ansamblul activitatilor
sociale: organizarea administrativa si economica,
educatie, cercetare stiintifica si informatica;
6. unitatea serviciului public al apararii, reprezentnd
necesitatea ca sistemul n toata complexitatea lui sa fie
coordonat de o singura autoritate;
7. universalitatea, care exprima corelatia dintre
importul si exportul de securitate ca o consecinta a

globalizarii lumii si a necesitatii apararii de agresiuni

prin ncheierea de aliante si coalitii militare.
Principiile enumerate mai sus au fost sistematizate din
analiza legislatiei militare comparate a diferitelor state. Din
punct de vedere juridic, organizarea sistemului public al apararii
nationale se bazeaza pe cadrul constitutional si legal al fiecarei
tari care sunt expresie a politicii proprii de securitate nationala.
DREPTUL COMPARAT ne demonstreaza ca diferentele de
forma de guvernamnt si de structura de stat ca si
traditiile specifice ale tarilor Uniunii Europene au facut ca
termeniiconstitutionali ai organizarii serviciului public al
aparari nationale sa fie destul de diferiti. Totusi, nu e deloc
hazardat
sa afirmam
ca
Europa
dispune
de
traditii
constitutionale comune care, n special dupa Maastricht, s-au
constituit ntr-un adevarat patrimoniu comun bazat pe valorile
democratice ale statului de drept, patrimoniu ce constituie
fundamentul politicii de apararecomune si a identitatii europene
de securitate.
1.2.2. Autoritatile publice special abilitate n gestionarea problemelor esentiale n
materie de aparare
Principalele repere ale modificarii serviciului public
de aparare nationala
dupa
1989
au
fost
legislatia
militara romneasca antebelica precum si legislatia militara
occidentala care au fost adaptate la contextul conditiilor interne
si internationale ale epocii noastre, chiar daca, inevitabil, sau manifestat din inertie si unele atitudini reflectnd regimurile
de dictatura anterioare. Pe aceste baze, Constitutia din
1991, a articulat un sistem n care fortele armate realizeaza
serviciul public al securitatii democratice a societatii supus
controlului civil n toate actiunile sale. Problemele esentiale n
materie de aparare sunt n atributia organului reprezentativ
suprem alpoporului romn iar organizarea executarii acestora
revine unor autoritati publice special abilitate n centrul carora
se afla Presedintele Romniei, CSAT, Guvernul si MAp. Pe baza
prevederilorconstitutionale, n 1994 a fost elaborata Legea nr.45
a apararii nationale a Romniei[20]. innd cont de interesele

nationale dar si de obligatiile internationale asumate, legeacadru din 1994precizeaza n art.4 ca organizarea apararii
nationale n caz de agresiune se bazeaza pe principiul suficientei
defensive (cu posibilitatea angajarii tuturor resurselor umane si
materiale) iar masurile legaladoptate sunt obligatorii pentru toti
cetatenii si pentru toate autoritatile si institutiile publice si
private; este, de asemenea, stipulata posibilitatea participarii la
constituirea fortelor internationale destinate mentinerii pacii
potrivit obligatiilor reiesite din tratate internationale. Structura
sistemului apararii nationale include; conducerea, fortele, resursele
si infrastructura teritoriala.
CONDUCEREA este un atribut exclusiv si inalienabil
al autoritatilor constitutionale iar pe timp de razboi se
nfiinteaza; la nivel national Marele Cartier General (MCG) n timp
ce la nivel judetean va fi functia de comandant militar ale
caror atributii se aproba prin hotarre a CSAT. FORELE
destinate apararii se compun din fortele armate (armata, unitatile
MI si ale serviciilor de informatii) si forte de protectie
(formatiunile sanitar-voluntare
si
de
protectie
civila)[21].
RESURSELE aparari se constituie din totalitatea resurselor umane,
financiare, materiale si de alta natura pe care statul le asigura si
le angajeaza n sustinerea serviciului public al apararii.
INFRASTRUCTURA TERITORIAL se constituie din ansamblul
lucrarilor si amenajarilor teritoriului care pot fi folosite n scopuri
militare.
PARLAMENTUL, ca organ reprezentativ suprem al poporului
romn, dezbate n sedintele comune ale camerelor urmatoarele
probleme ale apararii: declararea mobilizarii generale sau
partiale; declararea starii de razboi; suspendarea sau ncetarea
ostilitatilor; examinarea rapoartelor CSAT; aprobarea hotarrii
Presedintelui Romniei de declarare a mobilizarii sau
ncuviintarea instituirii starii de asediu ori a celei de urgenta. n
timp de pace, el accepta programul de guvernare care contine si
politica de aparare iar n caz de agresiune armata, daca nu se
afla n sesiune, el se convoaca de drept n 24 de ore ori n 48
de ore n caz de stare de asediu (urgenta) si functioneaza pe
toata durata acestora. Ca unica autoritate legiuitoare,
Parlamentul reglementeaza si problematica apararii adoptnd

legi constitutionale, organice si ordinare. Legea nr. 45/1994

abiliteaza Parlamentul de a aproba participarea Romniei cu
efective si tehnica militara la actiuni n sprijinul pacii
sau scopuri umanitare precum si intrarea, stationarea ori
trecerea unor unitati militare straine pe teritoriul Romniei.
PREsEDINTELE ROMNIEI este garantul independentei nationale,
al unitatii si integritatii teritoriale a tarii si are urmatoarele
atributii constitutionale specifice serviciului public al apararii
nationale: poate lua parte la sedintele Guvernului n care se
dezbat probleme de interes national privind politica externa,
apararea tarii, asigurarea ordinii publice (art.87); este
comandantul fortelor armate si presedinte al CSAT (art.92 al.l);
poate declara mobilizarea generala sau partiala a fortelor
armate cu aprobarea prealabila a Parlamentului iar n cazuri
exceptionale hotarrea lui se supune ulterior aprobarii n 5 zile de
la adoptare (art.92 al.2); ia masuri pentru respingerea agresiunii
armate si le aduce la cunostinta Parlamentului printr-un mesaj
(art.92 al.3); instituie, potrivit legii, starea de asediu (urgenta) n
ntreaga tara ori n unele localitati si solicita pentru aceasta
ncuviintarea Parlamentului n 5 zile (art.93); acorda gradele de
maresal, de general si de amiral (art.94 lit.b).
CONSILIUL SUPREM DE APRARE A RII, cu antecedente n
perioada interbelica, este o institutie autonoma prevazuta n art.
118 din Constitutie, care organizeaza unitar activitati care
privesc apararea tarii si siguranta nationala. Organizat n
conformitate cu Legea nr.415/2002, acest organism de
solutionare a problemelor apararii care cer conlucrarea mai
multor autoritati este compus din Presedintele Romniei
(presedinte al CSAT), primul ministru (vicepresedinte) si noua
membrii, avnd diferite atributii printre care: propune spre
aprobarea Parlamentului (strategia de securitate, structura
sistemului de aparare, declararea starii de razboi, suspendarea
ostilitatilor, ncheierea armistitiului sau ncetarea starii
conflictuale, etc.). Dupa peste 10 ani defunctionare s-a apreciat
ca era necesara o noua reglementare a organizarii si functionarii
CSAT, avnd n vedere att faptul ca prima lege organica fusese
elaborata naintea Constitutiei ct si peacela al mutatiilor produse
n serviciul public al apararii nationale.

GUVERNUL, ca autoritate publica ce nfaptuieste ntreaga

politica statala a tarii, are atributii si n domeniul apararii. n
primul rnd, e vorba de faptul ca, n conformitate cu art. 101 lit.c
din Constitutie, el asigura realizarea politicii interne si externe si
exercita conducerea generala a administratiei publice potrivit
programului sau de guvernare acceptat de Parlament; n
programul de guvernare un capitol special este consacrat
apararii nationale[22]. Potrivit art.1 par.5 din Legea nr.90/2001
privind organizarea si functionarea Guvernului Romniei si a
ministerelor[23]ntre
alte
functii
pentru
realizarea
programului de guvernare, Guvernul o exercita si pe aceea de
autoritate de stat prin care se asigura urmarirea si
controlul aplicarii reglementarilor n domeniul apararii, ordinii
publice si sigurantei nationale; de asemenea, conform art. 11 lit.i,
el are ntre alte atributii, si pe aceea de a aduce la ndeplinire
masurile adoptate potrivit legii pentru apararea tarii, scop n
care organizeaza si nzestreaza fortele armate.
MINISTERELE sI CELELALTE AUTORITI ALE ADMINISTRAIEI
PUBLICE CENTRALE raspund de executarea masurilor de
aparare, fiecare n domeniul sau de activitate, potrivit legilor din
domeniu; ele au atributii generale prevazute n Legea apararii
nationale dar si atributii specifice rezultate alte legi ce
reglementeaza serviciul public al apararii si ndeplinirea
atributiilor generale si speciale, ministrii emit ordine si
instructiuni pe baza si n vederea executarii legilor si hotarrilor
Guvernului, uneori realizndu-se acorduri de colaborare ntre
MAp si alte autoritati[24].
AUTORITILE ADMINISTRAIEI PUBLICE LOCALE au n timp de
pace, de mobilizare si de razboi, potrivit competentei
teritoriale, anumite atributii n legatura cu apararea nationala
prevazuta n legislatia specifica[25] iar aparatul tehnic de
specialitate al prefecturii conlucreaza cu reprezentatii locali ai
MAp, MI si SRI n elaborarea masurilor ce se impun pentru
asigurarea
respectarii
drepturilor
individuale,
apararea
proprietatii publice si private, securitatea cetatenilor si
prevenirea infractiunilor[26].

AUTORITILE JURISDICIONALE, prin instantele judecatoresti

si ministerul public rezolva problemele legate de situatii
de ncalcare a dispozitiilor referitoare la apararea nationala
aducndu-si un aport deosebit la asigurarea legalitatii si ordinii de
drept n sistemul securitatii nationale. De remarcat, n acest
context, dispozitiile speciale ale Codului penal si Codului de
procedura penala, competenta special determinata a instantelor
militare ca si competenta n materie de contenciosadministrativ a
instantelor judecatoresti pentru actele autoritatilor publice cu
atributii n domeniul apararii nationale. si unele autoritati publice
autonome participa n modalitati proprii la buna functionare a
serviciului public al apararii.
Concluzionnd spunem ca Romnia dispune de un mecanism
institutional complex n conducerea sistemului public de aparare
nationala, eforturile autoritatilor publice abilitate trebuie sa fie
ndreptate pentru buna functionare a acestuia. Desi ndeplinesc
functii de aparare nationala, autoritatile publice prezentate ramn
civile realiznd si sarcini apartinnd altor domenii si si
subordoneaza si autoritatile militare care ndeplinesc misiuni
specifice de aparare armata.
1.2.3. Notiunea de autoritate militara
Studiul legislatiei romnesti elaborate dupa 1991 releva
ca sintagma "autoritate militara" a fost utilizata prima data
n Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila[27];
dupa aceasta prima mentiune, notiunea a fost folosita de cinci ori
n Legea din 1997 privind rechizitiile de bunuri si prestarile
de servicii n interes public[28] si de noua ori n Ordonanta
de Urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de
asediu si regimul starii de urgenta. Ea a mai facut obiectul Legii
nr. 61/2000 pentru aplicarea Acordului dintre statele NATO
si celelalte state participante la Parteneriatul pentru pace cu
privire la Statutul fortelor lor si al Legii nr. 215/2001
aadministratiei publice locale. Se poate concluziona
ca legislatia romneasca actuala foloseste destul de rar notiunea
de autoritate militara, ca efect prelungit n timp al
nlocuirii denumirii consacrate antebelic cu sintagme de
mprumut ca "organe militare" sau "cadre militare". Pe de alta
parte, trebuie mentionat ca utilizarea indirecta a notiunii de

autoritate militara are un caracter general deoarece ori de cte ori

legea foloseste denumirile unor anumite structuri militare (SMG,
CMZ, comandamente etc.) ne indica de fapt autoritati militare
specifice. O alta concluzie este aceea ca referirea legala la
autoritati militare se face nu att pentru raporturile existente n
interiorul armatei ct la relatiile acesteia cu cetatenii sau cu alte
autoritati publice.
Sintagma "autoritati militare'' este folosita expres si n
tratatele internationale: sectiunea a III-a a Regulamentului
anexa la Conventia de la Haga din 1907 privitoare la legile si
obiceiurilerazboiului terestru se intituleaza chiar "Despre
autoritatea militara pe teritoriul Statului inamic";numeroase
norme ale Conventiilor de la Geneva din 1949 si ale Protocoalelor
aditionale din 1977 se refera direct la autoritatile militare[29].
Regulamentul disciplinei militare din anul 2000 este primul
regulament al perioadeiactuale care foloseste n mod expres
notiunea n chiar titlul capitolului al doilea "Autoritatea militara si
obligatiile care decurg din aceasta" ca si n art. 10, 11, 19 si n
glosarul anexat; nsa,inertial, mult mai frecvente sunt expresiile
comandanti, superiori, structuri militare, esalonul superior s.a.
Mai mult chiar, atunci cnd defineste abaterile disciplinare, art.
44 include ntre altele "lipsa de respect manifestata fata de
comandanti, superiori, egali sau inferiori n grad si fata de
autoritati" indicnd astfel, n mod indirect, ca autoritatile ar fi
doar cele civile; aceastainconsecventa se va diminua probabil cu
timpul, pe masura ce notiunea analizata va fi utilizata tot mai
mult. De altfel, Doctrina actiunilor ntrunite aprobata de MAp n
iulie 2001, introduce fara nici un fel de prejudecata termenul de
autoritate militara, alaturi de cel de Autoritate Nationala de
Comanda si de alte structuri cu caracter de autoritate militara,
ceea ce se ntmpla si n Doctrina operatiunilor multifunctionale
ntrunite, din octombrie 2001.
n
ceea
ce
priveste
semnificatiile
notiunii
de
autoritate militara, n legislatia antebelica ea desemna pe
comandantii sau structurile militare ce se ncadrau n ceea ce
Constitutiiledenumeau ''puterea armata", ca putere publica
a statului.

Pentru autoritatile militare, Constitutia nu ntrebuinteaza,

de fapt, nici unul din termenii echivalenti si nici pe acela
antebelic de "putere armata" deoarece astazi functiile armatei
sunt mai complexe dect simpla asigurare a serviciului public
al apararii. Articolul 117 al Constitutiei se margineste
sa proclame
ca "armata
este
subordonata
exclusiv
vointei poporului
pentru
garantarea
suveranitatii,
a
independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a
tarii si a democratiei constitutionale". Aceasta nu nseamna ca
armata este lipsita de prerogativele ei de putere armata sau
de autoritate publica; ea ramne puterea armata a statului
n sensul ca reprezinta instrumentul de forta publica pentru
apararea comunitatii de eventualele pericole externe (dar si
interne) si exercita, prin misiunile care-i sunt stabilite
constitutional, atributii deautoritate publica att n domeniul
apararii ct si al securitatii, ordinii publice, politicii externe.
n legislatia militara actuala nu exista o definitie generica
a autoritatilor militare ci numai definitii ale unor autoritati
militare concrete, prin specificarea atributiilor acestora.
Totusi, o definitie generica a autoritatilor militare o gasim n
Legea nr.6/2000 pentru aplicarea Acordului dintre statele parti
la Tratatul Atlanticului de Nord si celelalte state participante la
Parteneriatul pentru pace cu privire la statutul fortelor lor[30];
conform art. 1 al.5 al legii, notiunea de "autoritati militare ale
statului trimitator" nseamna acele "autoritati nvestite cu
atributii de comanda si de aplicare a legislatiei acestui stat cu
privire la membrii fortei sale sau ai componentei civile". Se
poate observa, pe de o parte, ca legea romna preia, de fapt,
definitia din textul international mentionat si, pe de alta parte,
ca n ntelesul acestui act normativ accentul se pune pe
atributiile de comanda si de aplicare a legislatiei militare fata
de militari; fiind autoritate publica, autoritatea militara se
poate nsa manifesta nu numai fata de militari ci si fata de
civili, att autoritati ct si particularii.
Dupa aparitia Statutului cadrelor militare n 1995, primul
regulament militar romnesc ce se refera expres la notiunea de
autoritate
militara
este
Regulamentul
general
pentru
conducereaactiunilor militare din 1998, care contine n art.3

dispozitia potrivit
careia "comandantul
este
autoritatea nvestita sau asumata legal care exercita actul de
comanda asupra personaluluistructurilor subordonate precum si
asupra celui avut temporar n subordine" iar n art.4 prevede
ca"actul de comanda include autoritatea si responsabilitatea
pentru folosirea eficienta a resurselor disponibile si pentru
planificarea actiunii, organizarea, coordonarea si controlul fortelor
n vederea ndeplinirii misiunilor". Acelasi regulament mai
defineste:
n
art.7
pe loctiitorul
comandantului
drept "autoritatea nvestita care participa la actul de comanda n
limitele stabilite de comandant",relatiile acestuia cu seful de stat
major, cu statul major si cu comandantii unitatilor subordonate
fiimd stabilite, de asemenea, de catre comandant; n art. 17. pe
seful de stat major ca "autoritate nvestita cu exercitarea
actului de comanda asupra statului major,el putnd lua
decizii care privesc ntreaga unitate numai n absenta
comandantului
si
a
loctiitorului acestuia"; n
art.1,
comandamentul, care apare ca elementul de structura al unitatii
militare organizat pentru exercitarea actului de comanda si
nvestit prin acte normative cu competente specifice n
domeniul actiunilor militare, organizat pe compartimente; n
art. 14, statul major, care apare ca fiind structura de baza a
comandamentului prin care comandantul realizeaza actul de
comanda
asupra
fortelor
subordonate;
n
art.
16,
compartimentele
comandamentului
care,
prin
relatiile organizatorice stabilite, au fiecare n parte, autoritate
functionala n problemele specifice domeniului lor asupra
celorlalte compartimente. Glosarul Regulamentului defineste
si"autoritatea asumata legal" ca "drept de a da ordine pe
care un militar si-l asuma potrivit actelor normative n vigoare,
a ierarhizarii gradelor, functiilor si a competentelor n
domeniu" ;dispozitiile mentionate mai sus, completate cu
atributii concrete a l e functiilor respective, sunt reluate si n
Regulamentul de ordine interioara n unitate intrat n vigoare
n iulie 2000 ca si nDoctrina actiunilor ntrunite a le fortelor
armate si Doctrina operatiilor multinationale din anul 2001.
Analiza
notiunii
de
autoritate
militara
implica
si
cteva consideratii
asupra delegarii
de
autoritate
si
transferului de autoritate. n cele mai multe cazuri,

autoritatea apartine dedrept comandantilor numiti legal n

functii publice militare si se supune principiilor constitutionale
care prevad ca functiile si demnitatile publice civile si militare
pot fi ocupate de persoane care au numai cetatenia romna si
domiciliul n tara (art.16) si ca cetatenii carora le sunt
ncredintate functii publice, precum si militarii, raspund de
ndeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, n acest
scop, vor depune juramntul cerut de lege (art.50); ea poate fi
nsa delegata de comandant si altor persoane.
1.2.3.1. Delegarea de autoritate
n lipsa unor prevederi legale exprese referitoare
la delegarea de autoritate militara,ramn aplicabile
regulile generale ale delegarii atributiilor de functie publica ca
si referirile la aceasta chestiune existente n regulamentele
militare. Astfel, Regulamentul general pentru conducerea
actiunilor militare (ale carui prevederi au fost preluare si n
art.49 din Regulamentul de ordine interioara n unitate) dispune
n art.5 ca n functie de situatie, comandantul poate transmite
temporar prin delegare de comanda atributiile si sarcinile sale
unor persoane subordonate ierarhic.
Regulamentele contin nsa si doua precizari pe care
le putem
considera
contradictorii:
n
prima
se
spune
ca "delegarea de comanda e nsotita si de competenta si
responsabilitateacorespunzatoare", ceea ce este normal, iar n a
doua se adauga ca "prin delegare de comanda, competenta si
responsabilitatea comandantului n fata superiorilor nu se
diminueaza ", ceea ce este ilogic, chiar avnd n vedere principiul
unitatii de comanda, deoarece daca delegarea a fost legala nu se
poate nicidecum contrazice principiul raspunderii individuale.
Rezolvarea acestei contradictii impune un apel la teoria
competentei organelor administratiei publice, n conformitate cu
care prin competenta ntelegem ansamblul atributiilor stabilite
legal, ce confera drepturi si obligatii pentru a duce n nume
propriu si n realizarea puterii publice o anumita activitate
administrativa; spre deosebire de competenta ce poate fi
delegata altei persoane, capacitatea administrativa a organelor
administratiei publice, nteleasa ca aptitudine a acestora de a fi

subiecte n raporturile juridice administrative

realizarea competentei lor, nu poate fi delegata.

reclamate

de

n art. 6 al regulamentelor mentionate se adauga si

ideea ca nu poate fi delegata de catre comandant raspunderea
pentru ndeplinirea misiunii ncredintate unitatii pe care o
comandadeoarece decizia finala si responsabilitatea finala i
revin. Analiznd cele 22 de atributii ale comandantului
prevazute n art. 52 din Regulamentul de ordine interioara n
unitate, se poatepresupune ca el ar putea delega temporar
autoritatea sa unor subordonati n ceea ce priveste 20 de
atributii; doua dintre ele ramn incompatibile cu delegarea si
anume asigurareapermanenta a capacitatii de lupta pentru
trecerea la ndeplinirea misiunii precum si aceea de informare a
loctiitorului cu datele necesare preluarii comenzii. Tot o referire la
delegarea de comanda, indirecta de data aceasta, exista n art. 7
care dispune ca loctiitorul comandantului participa la actul de
comanda n limitele stabilite de catre comandant; se poate
presupune ca loctiitorul va participa la actul de comanda n
limitele delegarii de autoritate decise de comandant.
1.2.3.2. Transferul de autoritate
Spre deosebire de delegarea de autoritate care opereaza
n interiorul
organismului
militar
national, transferul
de
autoritate presupune trecerea conducerii operationale a fortelor
militare n sarcina unor comandanti militari straini, n cadrul
procesului de participare nationala la operatiuni multinationale.
Avnd n vedere ca apararea armata a unui stat se concepe si se
realizeaza n conformitate cu interesele sale fundamentale,
conducerea acesteia revine n exclusivitate organelor sale
constitutionale si legale, ntre care se numara si autoritatile
militare. n acest sens, Strategia militara a Romniei precizeaza ca
armata se subordoneaza si raspunde n fata conducerii
democratice civile a statului . Pe de alta parte, una din modalitatile
traditionale de ntarire a securitatii nationale dincolo de propriile
eforturi militare este reprezentata de participarea la coalitii
militare n cadrul eforturilor internationale de asigurare a
securitatii colective a statelor. Specificul coalitiilor si aliantelor
militare consta n utilizarea fortei combinate a mai multor state
pentru aimpune vointa si scopurile comune. Indiferent ca avem de a

face cu aliante permanente

unor organizatii internationale
si actiune ramne principiul
a fortelor
militare,
lucru
operatiilorcombinate.

sau coalitii ad-hoc sau n cadrul

integratoare, unitatea de comanda
fundamental al utilizarii eficiente
dificil
de
realizat
n
cadrul

n fapt, n cadrul unei operatiuni combinate avem de a face

cu mai multe contingente nationale ce intra n compunerea
unei forte multinationale condusa de un comandament numit
prin consens
de
catre
tarile
participante.
Deoarece
contingentele nationale
sunt
si
subdiviziuni
ale
fortei
multinationale, ele se subordoneaza direct si nemijlocit
comandamentului fortei, potrivitprincipiului militar universal
conform caruia comandantii se succed pe nivele ierarhice,
raspunznd de disciplina militarilor aflati sub autoritatea lor si
asumndu-si adesea, pe deasupra, anumite responsabilitati si
competente penale referitoare la subordonatii lor. Ca urmare,
comandantul fortei e investit cu autoritatea deplina de
comanda
din
punct
de
vedere
operational asupra
contingentelor nationale cu exceptia deciziilor administrative
si disciplinare; chiar si n aceste domenii, el poate solicita
informatii,
rapoarte
si
investigatii
deoarece
are
o responsabilitate generala asupra ordinii si disciplinei n
cadrul fortei. Din punct de vedere politic si juridic, aceasta
autoritate a comandamentului fortei multinationale provine din
tratatele de alianta (coalitie) si din aranjamentele tehnice
militare ncheiate nainte de nceperea operatiunii, care prevad
un transfer de autoritate de la organele nationale la cele
multinationale.
n
conceptia
NATO,
unitatea
de
comanda
a
fortelor militare este considerata ca esentiala, fi e ca e
vorba de operatiuni de razboi sau de actiuni de sprijinire a
pacii. Deaceea, structura de comanda a operatiunii trebuie sa
ia n considerare specificitatea fiecarei misiuni si modalitatile
de care se dispune pentru a fi dusa la ndeplinire, respectnduse cerintaeficientei militare, indiferent ca avem de a face cu o
actiune proprie (a NATO) sau de una n realizarea unui mandat
al ONU ori OSCE. Pactul Nord Atlantic considera ca pentru a
fi eficienta, o operatiune combinata trebuie sa asigure

concordanta deplina ntre toate aspectele misiunii politic, civil,

administrativ, juridic, umanitar si militar[31] . Acesta este
motivul pentru care Doctrina NATO opereaza cu conceptul
de "Transfer de autoritate" (TOA - Transfer of Authority).
n legislatia militara romneasca publicata pna n
prezent, referirile la TOA se rezuma la Acordul privind Forta
de Mentinere a Pacii n Europa de Sud Est[32] ncheiat ntre
Albania,Bulgaria, Grecia, Fyrom, Italia, Romnia si Turcia, prin
care se creeaza o brigada notificata la ONU si OSCE pentru
angajarea n prevenirea conflictelor si n alte operatiuni n
sprijinul pacii.Conform art.1 al acordului, expresia "transfer de
autoritate'" nseamna transferul oficial al unui anumit grad
de autoritate asupra fortelor desemnate efectuat ntre unul din
statele participante si comandamentul Brigazii sau ntre oricare
din cei doi comandanti aflati n subordinea acestuia. ncepnd
cu acest
moment, contingentele
nationale
sunt
subordonateautoritatii Comandamentului Fortei Multinationale
de Pace, asa cum s-a convenit n cadrul Comitetului Director
Politico-Militar; se mai precizeaza ca procedurile detaliate pentru
generarea fortei vor fi elaborate de catre Nucleul de Stat
Major, sub responsabilitatea Comandantului Fortei de Pace
pentru a fi aprobate si de catre Comitetul Director PoliticoMilitar. Sa notam, n acest context, ca prevederile respective nu
nseamna numai subordonarea unor unitati romnesti unui
comandant strain ci si subordonarea unor unitati militare
straine unorcomandanti romni, ncepnd din anul 2007
Romnia fiind la conducerea militara a Fortei pentru o perioada
de doi ani, asa cum prevede Anexa privind localizarea
comandamentului sirotatia posturilor principale[33].
Directiva actiunilor ntrunite ale fortelor armate din anul
2001 prevede n art. 65 ca fortele armate ale Romniei vor
conlucra cu structurile de securitate euroatlantice pe baza
parteneriatului si a memorandumurilor de ntelegere; n situatia
desfasurarii pe teritoriul national a actiunilor strategice
ntrunite sau combinate, conducerea efortului multinational va
apartine,n
exclusivitate,
Autoritatii
Nationale
de
Comanda, recunoscndu-se si egalitatea tuturor partenerilor.

n concluzie, potrivit transferului de autoritate ca

si principiului unitatii de comanda care se aplica n cazul
fortelor multinationale, un contingent national fiind o parte
componenta a fortei nu mai poate primi instructiuni si ordine dect
pe cale ierarhica, de la comandantul fortei, si nici propriul guvern
nu poate ncalca aceasta regula. Aceasta nu nseamna, totusi,
ca militarii contingentului national nu mai depind n nici un fel
de propriul guvern: n ceea ce priveste autoritatea administrativa
si jurisdictionala, comandantul unui contingent national
ramne subordonat total autoritatilor sale nationale, fiind
responsabil de resursele, de ordinea si disciplina propriilor forte
si avnd atributii precise pe aceasta linie prevazute n acordul
de participare
si
n
SOFA. Pe
de
alta
parte,
actele
autoritatii militare n astfel de cazuri au un regim juridic distinct:
n interiorul contingentului national ele se supun cerintelor
de legalitate nationala, iar n cadrul fortei multinationale cerintelor
prevazute n documentele de organizare si functionare ale
aliantei/coalitiei respective care implica procedurile standard
de operare.
CAPITOLUL II. ACTELE AUTORITILOR MILITARE - NOIUNE sI
SFER
2.1. Comandament si administratie n activitatea militara

2.1.1. Notiunea de comandament si administratie militara

Dictionarele
definesc,
la
modul
general, comandamentul militar ca actiunea, dreptul de a
comanda, ca putere, responsabilitate si functie a celui care
comanda; exista si o definitie specifica a comandamentului
militar, ca ansamblu al instantelor superioare ale armatelor sau
organ de conducere a unei (mari) unitati sau a unei institutii
militare[34]. Mai detaliate sunt dictionarele militare care se refera
la comandament ca organ de conducere specific organizarii
militare, nglobnd personal cu grade, functii si specialitati
stabilite prin statele de organizare sau prin ordine speciale,
existnd un comandament suprem (cel mai nalt organ militar n
timp de razboi careconduce n mod centralizat operatiile si toate
celelalte
activitati necesare
desfasurarii
razboiului),
comandamente de arma (geniului, transmisiunilor, logisticii,
protectiei civile), comandamente de mari unitati (armata, corp de

armata, divizie, brigada) si comandamente operationale sau

teritoriale (organe militare teritoriale ale MAp destinate a
ndruma activitatea centrelor militare judetene iar n timp de
razboi a rezolva si alte probleme militare n raza sa de activitate);
de regula,comandamentul cuprinde comandantul cu loctiitorii sai,
statul major, comandantii (sefii) de arme (servicii) cu statele
lor majore, unitatile (subunitatile) de paza si deservire[35].
Notiunea
de administratie
militara are,
n
general, semnificatia de sectie a unei institutii, nsarcinata cu
gestiunea unui patrimoniu dar si de parte a armatei care se ocupa
cu organizarea, ntretinerea, completarea si mobilizarea
fortelor armate precum si cu probleme privitoare la ordinea
interioara a trupelor . Dictionarele militare definesc administratin
militara fie ca sistem de organizare si conducere instaurat de
autoritatile militare pe un teritoriu ocupat n timp de razboi, fie ca
termencare definea, n trecut, totalitatea activitatilor
privind organizarea, nzestrarea, asigurarea tehnico-materiala
(echipare, hranire. ntretinere) si financiara a fortelor armate
precum sielaborarea regulilor specifice pentru aplicarea n
armata
a legislatiei
si
actelor
normative[36].
n
acest u l t i m sens, administratia militara este echivalata de unii
cu termenul actual de"intendenta" (desi ea reprezinta mult mai
mult).
Legislatia romna mentine distinctia ntre comandament si
administratie, aplicndu-le un regim juridic deosebit,
regulamentele militare actuale nu mai definesc dect
comandamentul n care, ntr-un anume fel si pe baza ideii
unitatii de comanda introduc n mod fortat si administratia.
Astfel, Regulamentul general al actiunilor militare n 1996
defineste comandamentele structurilor militare de la
categoriile de forte ale armatei, genurile de arme si
specialitatile militare ca organe de conceptie si executie care
raspund de ntrebuintarea fortelor si mijloacelor din subordine
si se subordoneaza structurilor organizatorice de care
apartin. Regulamentul general pentru conducerea actiunilor
militare din 1998 defineste comandamentul ca element de
structura al unitatii militare, organizat pentru exercitarea actului
de comanda si investit, prin acte normative, cu competente

specifice n domeniul actiunii militare; el este structurat pe

compartimente (comandant, loctiitor, asistenta religioasa,
juridic, financiar,statul major, personal, informatii, operatii,
logistic,
comunicatii si informatica). Comandamentul exercita
actul de comanda a tuturor elementelor structurii unitatii,
desfasurnd activitati de prevedere (prognoza, planificare,
programare), organizare, coordonare si control[37]. Fata de
situatia creata de regulamentele militare romnesti actuale
apreciem
ca
este
foarte
adevarat
ca
n
lupta
armata administratia
militara
este
subordonata
comandamentului; ceea ce nu nseamna nicidecum ca
administratia nu mai exista ca activitate deoarece att n
razboi ct mai ales n timp de pace multe din problemele ce
trebuiesc rezolvate sunt strict administrative, existnd chiar o
administratie a comandamentului. Din punctul de vedere al
dreptului administrativ,
reabilitarea
termenului
de "administratie militara" ar rezolva problema delimitarii
regimului juridic diferentiat aplicat actelor de comandament si
actelor de administratie. Abia n anul 2001 a nceput sa se
vorbeasca din nou despre administratia militara ca forma de
activitate militara; astfel, Doctrina operatiilor ntrunite ale
fortelor armate si Doctrina operatiilor ntrunite multinationale
definesc
att
notiunile
de "comanda" si "comanda
operativa" dar
si
pe
aceea "conducere
operationala" si "conducere
administrativa", aceasta
din
urma reprezentnd
ansamblul
de
activitati desfasurate
de comandamentele militare pentru generarea fortelor,
realizarea logisticii fortelor, ntretinerea infrastructurii militare
s.a.
n conceptia prof. A. Iorgovan, comandamentele
militare, cum este general acceptat si n doctrina militara
actuala, au drept ratiune de a fi conducerea armatei si a
celorlalte componente ale fortelor armate n timp de razboi n
scopul asigurarii victoriei, ele avnd "in mna"conducerea
operatiilor militare iar n timp de pace, dincolo de alte
semnificatii, comandamentele militare au misiunea de a
pregati si instrui armata, de a mentine la cele mai nalte cote
capacitatea de lupta a trupei si a tehnicii militare; desigur,

aceste misiuni nu apar ca un scop n sine, dimpotriva, ele

reprezinta
mijloace
de
gestionare
a
marilor
valori
nationale,evocate de mai multe ori n mod expres si
legea fundamentala.
S-ar putea spune ca, la modul general, comandamentul
si administratia se regasesc n functionarea oricarei institutii:
o scoala sau o primarie, o posta sau o directie de minister,
ontreprindere comerciala sau o unitate militara si
rezolva problemele prin intermediul unor acte de autoritate
si de gestiune, ambele fiind indispensabile n realizarea
scopurilorspecifi ce iar existenta esecurilor se datoreaza
att comandamentului
ineficient
ct
si
ineficacitatii
administratiei. n ciuda cresterii considerabile a dimensiunilor
logistice alerazboiului, militarul de profesie ramne, totusi,
n ultima instanta, un comandant militar si nu un om de afaceri
sau un administrator de organizatie; iata de ce trebuie
cautat echilibrul optim ntre comandament si administratie
n activitatea militara.
Este nendoios faptul ca specialitatea militara impune ca
o necesitate imperativa cunostinte de stiinta si arta militara
care sunt
indispensabile
exercitarii
comandamentului
pentru ndeplinirea misiunilor primite si obtinerea victoriei n
razboi. Pe lnga aceste cunostinte strict tehnice, conducerea
eficienta a structurilor militare moderne ca sisteme complexe,
cere nsa si o cultura generala si speciala ct mai ampla, n
care se includ si notiunile de drept administrativ militar si
stiinta administratiei militare; speram ca putem convinge cu
argumente solide ca si aceste cunostinte reprezinta o
necesitate la fel de imperativa ntru obtinerea succesului n
activitatea militara.
Formarea
si
perfectionarea
activitatii
cadrelor
militare trebuie sa aiba n vedere, n acest sens, att
comandamentul ct si administratia, echilibrate n mod judicios;
iar controlul intern,ierarhic si jurisdictional trebuie sa asigure
functionarea optima att a comandamentelor ct si a
administratiei.

n conditiile n care armata poate fi considerata drept una

din cele mai mari ntreprinderi nationale de stat, putem spune
ca si va putea ndeplini sarcinile ncredintate doar daca pe lnga
un comandament stiintific va avea si o buna organizare
si functionare administrativa, va fi mai bine si legal gospodarita
iar conducatorii ei, chemati prin comenzile ncredintate sa
oadministreze, vor fi convinsi de importanta ce trebuie s-o acorde
atributiunilor lor administrative.
2.1.2. Evolutia legislatiei administratiei si comandamentului militar
Dupa primul razboi mondial, legislatia administratiei si
comandamentului militar se perfectioneaza n functie de
nvatamintele razboiului dar ramne n linii esentiale asa cum
fusese statuata n perioadele anterioare. Mentionam Decizia
ministeriala din 1921 privind supravegherea administratiei,
ordonantarea cheltuielilor si verificarea actelor tuturor
formatiunilor
armatei
realizate
de
comandamente
si
servicii[38] sau Regulamentul inspectorilor de armata si
Consiliului Superior al Armatei din 1922. nsa din 1919, Legea de
organizare a Ministerului de Razboi fusese completata[39] cu
acest nou organism compus din ministru (presedinte), inspectorii
de armata si seful S.M.G. (membrii) si secretarul general al
ministerului (secretar al Consiliului).
Experienta celui de-al doilea razboi mondial n-a putut fi pe
deplin fructificata eficace dupa aceea deoarece, n conditiile
concrete posterioare anului 1945, s-au impus mai degraba
modelele sovietice de organizare a comandamentului si
administratiei militare fara a fi utilizate nvatamintele rezultate
din modul istoric traditional romnesc. Astfel, nca prin Legea nr.
452 din 1946 de organizare si functionare a Ministerului de
Razboi[40], distinctia dintre comandament si administratie se
dilueaza si mai mult, M.St.M. avnd si atributia de a propune
proiecte de legi militare. Despre o lege asupra organizarii
armatei, n care sa se puna problema separarii comandamentului
de administratie, nu se va pomeni dect n Constitutia din 1991.
Asa s-a putut ajunge n zilele noastre la conceptia ca n armata
totul este comandament iar administratia este un termen iesit din
uz, conceptie reflectata si n legislatia militara actuala. Astfel,
ultimul act normativ n domeniu, Ordonanta de Urgenta a
Guvernului privind organizarea si functionarea MAp[41] din 2006,

are doar doua referiri la administratia militara; prima, n legatura

cu atributia Secretariatului general al ministerului care rezolva,
ntre altele, probleme privind asigurarea administrativa a
ministerului; a doua, n enumerarea atributiilor principale ale
MAp, face trimitere la administratia patrimoniului aflat n dotare;
n rest, totul n activitatea MAp ar parea sa fie "comandament".
Prezentarea evolutiei comandamentului si administratiei n
legislatia militara romneasca ne permite sa concluzionam ca
aceste institutii distincte desi oarecum independente, au
progresat n strnsa legatura, amndoua avnd o importanta
particulara n apararea nationala; ca, nca de la origini, legiuitorul
a asigurat un raport optim ntre ele, avnd n vedere specificul
ndeplinirii misiunilor militare.
2.2. Raporturile care se stabilesc ntre administratia militara si administratia publica

Intrnd n domeniul cercetarii stiintelor administrative, putem

constata ca literatura de specialitate enumera diverse modele de
administratie (modelul liberal, weberian, neoliberal) si o serie de
metode de analiza asupra administratiei publice (analiza
organizationala, functionala sau analiza sistemica)[42].
Analiza organizationala pleaca de la studiile sistemului
politico-administrativ francez si raporturile sale cu puterea
centrala, aceasta diferentiind ntre studiile empirice, care vad
administratia ca fiind o mare masina unitara ale carei organe
asculta orbeste ordinele puterii centrale, si compartimentarea
organizatiei n sisteme de actiune cu reguli si caracteristici proprii.
Referindu-ne la analiza functionala, definim functia unei
institutii sau a unei activitati ca fiind procesul prin care se cauta
ndeplinirea rolului social si contributia la continuitatea structurilor
acesteia. Analiza functionala face referire la doua teme:
diferentierea functiunilor si disfunctiile administratiei.
Analiza tranzactiilor dintre sistem si mediul sau a putut pune
n legatura analiza sistemica, elaborata de David Easton, strns
legata de politic cu domeniul administrativ. Easton adopta
urmatoarea definitie politicii: ansamblul interventiilor prin care
obiectivele de valoare sunt repartizate pe calea autoritatii ntr-o
societate.
stiinta
administratiei
distinge
pentru
mediul

intrasocietal interventiile sistemului administrativ, politic,

economic si social. Sistemul administrativ este dependent de
puterea politica, asigurndu-i legitimitate, orientare si control.
Teoria persistentei sistemelor, care n conceptia lui Easton nu
apare ca o teorie a echilibrului, presupune prezenta unor tensiuni
n cadrul sistemlui provocate de anumite perturbari.
Putem sa spuneam despre trecutul administratiei publice ca
avem o imagine destul de clara, a unei organizatii ierarhice,
subordonate, coerente n structurile si actiunile sale.Cele trei
modele amintite mai sus ntaresc aceasta imagine asupra
adminisratiei. Totusi sistemele administrative de astazi, care par a
fi satisfacatoare se confrunta cu probleme de genul: schimbarii
unui sistem paralizat de blocajele institutionale si culturale si
problema stapnirii unei birocratii sufocante si omipotente[43].
Cautarea unor remedii constituie o reflectie prospectiva asupra
viitorului administratiei publice. Astfel, idealul descentralizarii
propune schimbarea sistemului administrativ si idealul statuluiholding propune debarasarea statului de birocratia sa, prin
introducerea managementului n administratia publica.
Teoria procesual-organica ofera si ea repere pentru depasirea
interpretarilor reductioniste ale organizatiilor, pentru ca acestea
sa adopte atitudini constructive fata de socioorganizarile n care
functioneaza si n relatiile dintre ele. Conform acestei teorii
organizatiile sunt procesualitati, adica "organizari sociale capabile
sa-si modifice modalitatile de functionare nct sa ramna
functionale n conditiile n care socioorganizarile n care se
maifesta sunt, de asemenea, procesualitati"[44]. Cu alte cuvinte
organizatiile se specializeaza n functie de nevoile sociale pe care
ncearca sa le satisfaca si sunt particularizate de contextele
sociale care le integreaza: manifestari interioare organizatiei
constituite n modalitati exterioare organizatiilor n care acestea
functioneaza prin reglementari[45].
Particulariznd n cazul nostru serviciul public de aparare, fie
ca este aparare colectiva sau ca este aparare nationala, subliniem
faptul ca el reprezinta o necesitate a societatii n care traim. Ea a
facut ca la nivel central, organele administratiei publice sa

investeasca cu autoritate anumite organisme pentru a conduce si

coordona administratia militara.
n timp de pace, armata desfasoara serviciul public destinat
sa apere organizarea statala pentru eventuale stari de criza,
activitate supusa ordinii publice, iar n timp de razboi activitatea
armatei este guvernata de normele dreptului international sau de
dispozitii speciale.
Aceasi teorie procesual-organica ofera repere pentru
organizatia (administratia) militara care elaboreaza strategii de
ameliorare a situatiei ei n raport cu strategiile publice (adica, ale
administratiei publice) si diferentiind competentele n cadrul
organizatiei,
decidentii
acesteia
furnizeaza
decidentilor
administratiei publice date utile pentru orientarea optiunilor
legislative si administrative[46]. n acelasi timp, administratia
publica, prin optiunile politice, normarile cu caracter juridic si
deciziile publice cu caracter administrativ, exercita presiuni cu
consecinte gestionare pentru administratia militara, constituind
contexte normatoare si administrative pentru aceasta.
ntr-o alta ordine de idei, interdependenta dintre administratia
publica si administratia militara este rezultatul unor conditionari
specifice date de natura activitatilor n timp de pace, n situatii de
criza, sau de razboi si este structurata att la nivel central, ct si
la nivel teritorial pe unitati ale administratiei publice teritoriale si
locale descentralizate[47].
Astfel, conform Strategiei de modernizare a administratiei
publice, principala cerinta pentru administratia militara o
reprezinta adaptarea organizarii si functionarii structurilor sale si
eficientizarea actului decizional.
Aprecierile doctrinare asupra administratiei militare n raport
cu problemele de comandament sunt astazi prea putin comentate
si definite. Am vazut pana acum ce structuri cu rol de
comandament avem si care sunt atributiile lor la nivel strategic,
opertional si tactic, pe timp de pace, n situatii de criza si razboi.
n ndeplinirea acestor atributii pe langa actul propriu-zis de
comanda se ndeplinesc si sarcini administrative care ajuta la

proiectarea planurilor si respectiv darea ordinelor de instructie

sau de operatie.
n literatura de specialitate se invoca necesitarea principiului
separarii conducerii de administratie, prin statuarea Comitetului
sefilor de Stat Major ca nalt Comandament, separat de Ministerul
Apararii cu atributia de a concepe, si imprima directia n
pregatirea, organizarea si conducerea actiunilor militare,
transformndu-se la razboi n Marele Cartier General; seful
naltului Comandament sa isi exercite direct si efectiv comanda
armatei si sa raspunda de pregatirea acesteia pentru razboi,
subordonndu-se direct Autoritatii Nationale de Comanda si
coordonndu-si eforturile cu administratia de la nivelul
Ministerului Apararii[48]. Prin noua Lege de organizare si
functionare a Ministerului Apararii[49] se constituie ntradevar
Comitetul sefilor de Stat Major, nsa doar ca un organism cu rol
consultativ, la nivelul Statului Major General.
2.3. Delimitarea sferei actelor autoritatilor militare

2.3.1. Legislatia militara antebelica

Legislatia militara antebelica continea putine dispozitii
n legatura cu actele autoritatilor militare. Astfel, Legea
asupra organizarii comandamentelor armatei din 1883 dispunea
ca toticomandantii de corp de armata sa-si exercite
comandamentul prin intermediul imediat al comandantilor de
divizii si de brigazi carora le da ordine si instructii pentru tot
ce se refera la trupe, servicii, scoli, stabilimente si la militarii
izolati; iar Legea asupra administratiunii armatei din acelasi an
prevedea ca actele administrative ale ofiterilor de intendenta
puteau
avea
forma
sicaracterul proceselor-verbale,
deciziilor si vizelor. n realitate, varietatea modului de actiune
a autoritatilor militare implica o gama extrem de diversa de
acte care este determinata prinlegislatia speciala (legea puterii
armate, a starii de asediu, a naintarilor, a pozitiei ofiterilor, a
rechizitiilor etc.) precum si prin regulamente speciale care
contin chiar modele si proceduripentru ntocmirea unor
nscrisuri; diversitatea actelor autoritatilor militare se refera
att la forma ct si la procedura elaborarii lor, n functie de
aplicarea acestora serviciului de stat major sau serviciilor
administrative,
conducerii
razboiului
sau administratiei

corpurilor de trupa, situatiilor de pace, ori de criza si razboi. n

acest sens, doctrina administrativa militara aepocii[50] aprecia
ca autoritatile militare elaboreaza acte distincte pe baza:
Regulamentului asupra soldei, cnd hotarasc drepturile banesti
ale
militarilor;
Legii
asupra
pozitiei
ofiterilor,
cnd
decid avansarea,
pensionarea
sau
retragerea
acestora;
Regulamentului asupra mbracamintei, cnd organizeaza
echiparea trupelor; Regulamentului asupra cazarmamentului,
cnd
procura
locuinte militarilor;
Regulamentului
asupra
subzistentelor, cnd asigura hrana soldatilor; Regulamentului
serviciului interior, cnd decid sanctiunile aplicabile celor care
comit abateri; Legii starii de asediu, cnd iau masuri n starile
exceptionale s.a.m.d.
2.3.2. Legislatia militara postbelica
Situatia
a
ramas
neschimbata
si
n
legislatia
militara postbelica. Legile de organizare a Ministerului Apararii
Nationale prevedeau doar ca n ndeplinirea atributiilor sale,
ministrul emiteordine si instructiuni; inclusiv regulamentele
militare sunt aprobate prin ordine ale ministrului, practica ce se
mentine si azi. Legea nr. 32/1968 mentioneaza proceseleverbale ntocmite
de
comandanti
pentru
sanctionarea
contraventiilor. Din
anii
'80
s-a
instituit
practica directivelorcomandantului
suprem.
Regulamentul
disciplinei militare din 1973, arata ca sanctiunile disciplinare ale
militarilor se dau prin ordin verbal sau scris. n Regulamentul
serviciului de garda si garnizoana din 1987 se fac referiri la actele
autoritatilor militare n dispozitiile referitoare la documentele
garzii
(planuri cu
modul
de
actiune, modele de autorizatii si permise de
acces,
model
de delegatie pentru persoanele care controleaza garda),
la foaia de stare a garzii, laconsemnele particulare ale
posturilor sau raportul ofiterului de rond pe garnizoana.
Dispozitii utile pentru a demonstra varietatea actelor autoritatilor
militare contine si Regulamentul activitatilor de stat major a
comandamentelor din trupele de uscat n operatie (lupta) din
1986, conform caruia, conducerea nentrerupta a trupelor se
realizeaza, ntre altele, prin elaborarea documentelor operative
de lupta (art.5) iar ordinele (dispozitiunile) comandantului

sunt obligatorii pentruntregul personal al comandamentului

precum si pentru unitatile subordonate (art.13). Se apreciaza ca
prin documente operative (de lupta) se nteleg documentele care
se refera la pregatirea siducerea operatiei (luptei), asigurarea
strategica (operativa, de lupta), deplasarea si stationarea trupelor
(art.312). n functie de continut, ele se clasifica n documente
pentru
conducere(hotarrea
comandantului,
directiva
operativa, ordinul de operatii, planurile, dispozitiunile si hartile de
lucru ale compartimentelor comandantului); documente pentru
organizare,
raportare
sau
informare (dispozitiunea
preliminara, planul de activitate, planul de control, planul de
aparare si paza a punctului de comanda, sinteze, dari de seama,
rapoarte, informari, cereri, ordine de zi, jurnalul actiunilor de lupta,
harti si
acte
justificative); documente
diferite (tabele,
scheme,grafice,
situatii,
calcule,
fotografii,
documentare,
monografii, note, informari asupra prizonierilor si capturilor,
bolnavilor, ranitilor, disparutilor, nhumarii celor decedati).
2.3.3. Procesul de reformare a legislatiei militare
n procesul de reformare a legislatiei militare, bazat pe
prevederile
Constitutiei
din
1991,
au
aparut
noi
reglementari referitoare la actele autoritatilor militare. Chiar
Constitutia contine unele dispozitii n acest sens daca avem n
vedere decretele Presedintelui Romniei privind declararea
mobilizariigenerale sau partiale, masurile pentru respingerea
agresiunii armate, instituirea starii de asediu sau a starii de
urgenta, acordarea decoratiilor militare si a gradelor de maresal,
general si amiral, numirea n unele functii militare. n Legea
de organizare si functionare a CSAT sunt reglementate
hotarrileacestuia referitoare la apararea nationala; Legea
apararii nationale consemneaza actul sefului MCG de numire
a comandantilor militari ai judetelor ca si avizul SMG pentru
amplasarea noilor obiective de investitii. La fel, Legea
pregatirii populatiei pentru aparare mentioneaza ordinele de
recrutare si
concentrare
n
timp
ce
Legea
privind
pregatirea economiei nationale si a teritoriului pentru aparare se
refera la propuneri, avize si aprobari ale OCSPS ca specii de
acte administrative. Legea statutului cadrelor militare face
trimitere la ordinele ministrului apararii, sefului SMG si MCG
si comandantilor superiori privitoare la avansarea n grad,

trecerea n rezerva sau direct n retragere. Legea raspunderii

materiale a militarilor consacra ordinul comandantului de
numire a comisiei de cercetare administrativa, decizia de
imputare si hotarrile asupra contestatiei luate de comandant,
comisia din unitate ori Comisia de jurisdictie a imputatiilor din
minister. Legislatia asupra starii de urgenta si a starii de asediu
contine, la rndul ei, mai multe dispozitii referitoare
la ordonantele militare ca acte ale autoritatilor militare.
Important este n domeniu si art.7 din Ordonanta de urgenta
nr.65/2001 privind organizarea si functionarea MAp, n care se
precizeaza ca n exercitarea competentelor conferite de lege
ministrul emite ordine si instructiuni; secretarii de stat,
inspectorul general al armatei, secretarul general, directorul
general si sefii de directii emit dispozitii si instructiuni conform
competentelor specifice, n timp ce seful SMG emite ordine cu
caracter
militar, dispozitii
si
instructiuni potrivit
domeniilor sale de competenta. Ca un ultim exemplu, Legea
privind rechizitiile de bunuri si prestari de servicii n interes
public mentioneazaordinul de predare si procesul-verbal de
predare-primire.
Tratatele
internationale
ratificate
de
Parlament
si aplicabile
n
activitatea
fortelor
armate
contin,
de
asemenea, trimiteri la acte ale autoritatilor militare, cum ar fi,
spre exemplu, Acordul dintre Romnia si Ungaria privind
stabilirea unui regim de cer deschis (plan de zbor,
notificari, nregistrari, instructiuni), Tratatul cu privire la
fortele armate conventionale n Europa (notificari, formulare
pentru
schimb de
informatii, decizia de
a efectua inspectii), Acordul cu privire la statutul fortelor
NATO (vize, ordin de deplasare, emitereapermiselor militare
de conducere, decizia de a nu exercita jurisdictia, notificari,
renuntarea la pretentii), Acordul privind Forta Multinationala
de Pace din Europa de Sud-Est(planuri de operatiuni, reguli
de angajare, transfer de autoritate, stat de organizare,
program anual de exercitii si pregatire, directive
referitoare la folosirea Fortei,standarde de instruire,
directiva privind securitatea informatiilor), Acordul dintre MAp din
Romnia si Ministerul Apararii din Israel privind cooperarea n

domeniul militar (plan anual de cooperare, ntelegere de

confidentialitate, decizie comuna, acorduri de aplicare
specifice), Protocolul ntre MAp din Romnia si Ministerul
Apararii
din
Bulgaria
privind
cooperarea
n
domeniul
transporturilor (dispozitia comuna de transmisiuni, instructiuni
comune pentru
folosirea
canalelor
de transmisiuni, decizii privind schimbul informatiilor militare
secrete) s.a. Conventiile de drept international umanitar
al conflictelor militare obliga si ele la ntocmirea unor
acte specifice ale autoritatilor militare: acord privitor la zonele
si localitatile
sanitare, bilet
de
identitate pentru
membrii personalului sanitar si religios atasat armatelor, acordtip referitor la repatrierea directa si spitalizarea ntr-o tara neutra
a prizonierilor
de
razboi
raniti
si
bolnavi,regulament privind comisiile
medicale
mixte, regulament privind
ajutoarele colective
pentru
prizonieri, bilet de identitate pentru persoanele care urmeaza
fortele armate, carte postala de captura, carte postala si
scrisoare pentru corespondenta, anunt de deces, certificat
de repatriere, regulament-tip relativ la platile trimise catre
prizonierii de razboi n propria lor tara,proiect de acord privitor la
zonele si localitatile sanitare si de securitate, proiect de
regulamentprivitor
la
ajutoare
colective
pentru internatii
civili, bilet de identitate pentru internatii civili, acorduri
speciale, comunicari, notificari, carte de identitate a
personalului protectiei civile, carte de identitate a ziaristului n
misiune periculoasa.
Capitolul VIII al Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica
legislativa pentru elaborarea actelor normative[51] contine si
regulile cu privire la ordinele, instructiunile si celelalte
actenormative emise de conducatorii ministerelor si ai altor
organe ale administratiei publice centrale de specialitate sau
de autoritatile administrative autonome, referindu-se la actele
date n executarea unui act normativ (art.73), sfera
reglementarilor (art.74) si termenul de emitere (art.75). Astfel,
se dispune ca ordinele cu caracter normativ, instructiunile si
alte asemenea acte ale conducatorilor ministerelor se emit
numai pe baza si n executarea legilor, a hotarrilor si

ordonantelor guvernului, n preambulul lor indicndu-se expres

actul normativ superior pe care se ntemeiaza; ele trebuie sa se
limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si n
executarea carora au fost emise si nu pot contine solutii care sa
contravina prevederilor acestora, fiind elaborate n termenul
prevazut de actul superior sau ntr-un termen util care sa faca
posibila aducerea lor la ndeplinire.
Definirea si sistematizarea actelor autoritatilor militare
a aparut ca o necesitate
n
urma
proliferarii
si
diversificarii acestora dar si a confuziei create de utilizarea
abuziva a termenului de"ordin". si daca sistematizarea tuturor
actelor autoritatilor militare ar fi reprezentat o opera cu
adevarat anevoioasa, s-a ncercat sa se puna ordine macar n
domeniul actelor normative. Asa s-a ajuns la aprobarea n 1999,
prin ordin al ministrului apararii, a "Conceptiei de elaborare a
actelornormative specifice n Armata Romnie" pentru aplicarea
careia Inspectoratul General al MAp a elaborat si o
Metodologie[52]. Cum rezulta si din titulatura, Conceptia si
Metodologia se refera doar la actele normative, nu si la
actele administrative individuale.
Dincolo
de
aceste
consideratii,
instrumentele
mentionate definesc si clasifica diferite acte ale autoritatilor
militare, stabilind si procedurile de elaboare a acestora, ceea ce
face utila prezentarea lor. Astfel, actul normativ specific este definit
ca document elaborat sau emis de o autoritate militara abilitata
prin care se reglementeaza anumite aspecte ale domeniului militar;
la aceasta definitie, Glosarul Metodologiei mai adauga si
alte caracteristici ale actului normativ, n sensul ca prin el
seadevereste, se constata, se atesta sau se preconizeaza un fapt,
se confera un drept, se recunoaste o obligatie si care se
constituie ca o norma, ndrumar, dispozitie sau regula. Se poate
observa cu usurinta nsa ca definitia conceputa n acest fel poate
include nu numai acte normative ci si acte individuale. n ce
priveste clasificarea actelor normative specifice, se au n vedere
mai multe criterii (caracterul si sfera de cuprindere, puterea
lor juridica, structurile initiatoare, autoare si de decizie), dupa
care rezulta urmatoarea tipologie tripartita:

1. Doctrinele, ca
sisteme
de
principii
ce
directioneaza actiunea militara ce pot avea:
A. Caracter general: doctrina intercategorii de forte
ale armatei, doctrina de instructie a armatei, doctrina
fortelor multinationale, doctrina logisticii etc;
B.
Caracter
specific, care
n raport
de
nivelul ierarhic fundamentat sunt, la rndul lor:
a. doctrinele operationale ale categoriilor de forte armate, ce
directioneaza conducerea, actiunile si activitatile militare
ale Fortelor
Terestre,
Fortelor
Aeriene
Militare,
Fortelor
MaritimeMilitare si logistica acestora;
b. doctrinele
armelor
si
specialitatilor,
ce
directioneaza actiunile
militare
generale
ale
infanteriei,
vnatorilor de munte, parasutistilor, artileriei si rachetelor
terestre, artileriei si rachetelor antiaeriene, trupelor de geniu, cai
ferate, chimie militara, transmisiuni, lupta electronica si
radiolocatie,
ale aviatiei si marinei militare si logistica acestora;
2.
Regulamente
militare,
care
reglementeaza
domeniile conducerii, actiunilor si activitatilor militare la
pace, n situatii de criza si la razboi si se pot clasifica n:
A. Regulamente militare generale, ce cuprind principii si norme
care reglementeaza modul de stabilire, organizarea si executarea
activitatilor, mentinerea ordinii si disciplinei militare n toate
structurile armatei, referindu-se n principiu la urmatoarele
aspecte: pregatirea militara generala, inclusiv instructia de front,
tragerile cu armamentul individual, educatia fizica si sportul etc;
disciplina militara, actiunile politiei militare, organizarea
serviciului
de
zi
si
de
garda,
de
ordine interioara,
ceremonialul militar n unitati si n garnizoane, descrierea si portul
uniformelor militare etc; serviciul religios, protectia sociala,
protectia muncii si a mediului, protectia civila etc;
B. Regulamente ale actiunilor militare, care includ:
a.
regulamentele actiunilor strategice, care normeaza
domeniul corespunzator al artei militare, viznd aspectele generale
ce privesc actiunile militare strategice, conducerea si logistica
acestora,
referindu-se
la:
actiunile
militare
strategice
si intercategorii de forte armate; conducerea actiunilor militare

strategice; planificarea actiunilor militare strategice; logistica

actiunilor militare strategice si intercategorii de forte armate;
b. regulamentele actiunilor de lupta (operatiilor) ntrunite si
interarme,
referitoare
la
principiile
generale
privind
actiunile fortelor luptatoare si de sprijin, conducerea actiunilor,
activitatii de comandament, logisticii si activitatilor multinationale
ale fiecarei categorii de forte, reglementnd: actiunile de
lupta (operatiile) ntrunite si interarme, clasice sau altele dect
razboiul; actiunile de razboi electronic, psihologice, imago-logice,
post-conflictuale si militaro-civile; conducerea militara si activitatea
de comandament; actiunile de sprijin a misiunilor si conducerii;
realizarea suportului logistic n actiunile militare; actiunile
multilaterale, umanitare, de impunere sau mentinere a pacii;
principiile si normele de actiune integrata ale marilor unitati
operative si tactice; principiile si normele de actiune ale
trupelor de sprijin, de asigurare, ale armelor si specialitatilor
n operatie si lupta;
c. regulamente privind instructia trupelor, care se refera la:
instructia tactica si de specialitate; tragerile de lupta cu
armamentul din nzestrare (infanterie, artilerie si rachete terestre si
antiaeriene, artilerie antitanc, de pe tanc, TAB, MLI, MLVM s.a.m.d.);
conducerea misiunilor de lupta etc;
C. Regulamentele logisticii trupelor, ce cuprind principii
si norme proprii unor domenii de activitate si relatii
functionale din domeniul logisticii, cum ar fi: conducerea
logisticii, proiectarea si planificarea nzestrarii si asigurarii
tehnice; asigurarea cu armament si munitii; comunicatiile si
transporturile
militare; intendenta
militara;
asigurarea
cu
carburanti si lubrefianti;asigurarea financiara; asigurarea sanitarveterinara;
D. Regulamente
privind:
asigurarea
pe
linie
de
informatii, siguranta militara,
topogeodezie,
hidrografie,
navigatie, hidrometeorologie; protectie electronica, psihologica,
genistica,antiaeriana,
N.B.C.
si
mpotriva
mijloacelor
incendiare; mascarea; asistenta juridica si religioasa;

E. Regulamente privind organizarea si functionarea departamentelor, directiilor centrale, comandamentelor, institutiilor

si formatiunilor militare.
3. Diferite alte acte normative specifice ca:
a. Ordinul, care e o prevedere imperativa, emisa de catre
o autoritate sau persoana investita prin lege cu acest drept si care
trebuie executata ntocmai si se refera la reglementari
privind:intrarea n vigoare ori abrogarea unor acte normative
specifice; organizarea, planificarea si desfasurarea unor actiuni si
activitati cu amploare spatio-temporala delimitata; stabilirea unor
atributii si competente; rezolvarea unor aspecte specifice
domeniului de competenta si responsabilitate ale persoanei
emitente;
b.
Dispozitia,
reprezentnd
o
prevedere
cu
caracter obligatoriu si direct executabila, care stabileste: modul
concret si unitar de interpretare si aplicare n armata a unor
prevederi ale legilor, hotarrilor si ordonantelor guvernului,
ordinelor si regulamentelor militare; norme specifice unui anumit
domeniu de activitate sau tip de actiuni militare; desfasurarea
activitatilor specifice unor structuri sau persoane strict
individualizate ierarhic, profesional sau ca specialitate militara;
competente, responsabilitati, atributii functionale si alte obligatii
specifice ale unor structuri permanente, constituita temporar sau
ale unor persoane;
c.
Instructiunea, cuprinznd prevederi specifice unor
activitati militare care necesita precizari suplimentare ori
detalierea unor norme cuprinse n legile, ordinele, regulamentele
si dispozitiile n vigoare si se refera la: metodologia de aplicare a
unor prevederi ale acestora; ntretinerea si exploatarea
unor anumite categorii de tehnica militara: modelele,
algoritmii sielaborare a actelor metodicile de desfasurare
a unor categorii de pregatire, componente sau sedinte de
instructie din cadrul acestora; unele detalii privind formele de
protectie si asigurare a trupelor; statuarea unor reguli interne
privind
accesul
si
protectia
informatiilor;

d. Standardul,
ca
act
n
care
sunt
consemnate
nivelurile succesive, partiale sau finale, cu care trebuie
finalizata o activitate sau actiune si care cuantifica nivelul de
performanta stabilit pentru o anumita structura, perioada de
pregatire, misiune, actiune, activitate, functie si post de lucru;
e. Baremul,
care stabileste minimum
de rezultate
necesare a fi obtinute pentru a trece la un nivel superior de
pregatire n scopul atingerii standardului stabilit pentru o
anumita
structura,perioada
de
pregatire,
misiune, actiune, activitate, persoana, functie si post de lucru.
nsusirea
tipologiei
sistematizate
a
actelor
normative specifice pe care autoritatile militare le pot elabora,
chiar daca este criticabila de anumite excese, demonstreaza
nca o data specialitatea activitatii militare si sensul
reglementarii ei foarte stricte. Punerea de acord a Conceptiei si
Metodologiei de elaborare a actelor normative specifice n
armata Romniei cu Legea nr.24/2000 si cu Hotarrea Guvernului
nr.555/2001 (abrogat prin Hotarrea Guvernului nr. 50/2005) va
fiocazia de perfectionare a sistematizarii pe o scara mai
larga a actelor autoritatilor militare. Dupa abrogarea Conceptiei
si Metodologiei, A.N.S.-l, Regulamentul privind elaborarea actelor
normative specifice, doctrinelor si manualelor militare n Armata
Romniei, opereaza cu mai multe criterii de clasificare a acestora
si anume: obiectul de reglementare (25 categorii), sfera de
aplicare (tuturor sau anumitor categorii de militari), autoritatea
de decizie (ministru, secretari de stat, sef S.M.G.,inspector
general, secretar general, director general, sefi de directii, sefii
categoriilor
de
forte
ale
armatei
si
comandantii comandamentelor de arma) si tipul actului
(regulamente, instructiuni, ordine, dispozitii, metodologii, norme,
standarde, bareme); se poate observa ca A.N.S.-l n-a procedat la
o reforare a Conceptiei si Metologiei ci numai le-a ajustat.
2.4. Notiune, trasaturi si clasificarea actelor autoritatilor militare

2.4.1. Definitia actelor autoritatilor militare

Daca avem n vedere relatia dintre genul proxim
si diferenta specifica, am putea defni actele autoritatilor

militare ca fiind actele administrative elaborate de autoritatile

militare nndeplinirea functiilor de aparare nationala. Aceasta
este nsa o definitie prea generala; chiar simplista, deoarece nu
surprinde caracteristicile definitorii ale conceptului respectiv ca
fenomenadministrativ.
Prelund
definitiile
generale
ale
actelor administrative
existente
n
doctrina
de
drept
administrativ[53] si aplicndu-le actelor autoritatilor militare se pot
genera diferite definitii ale acestora, avnd n vedere fie sensul
formal-material (care scoate n evidenta capacitatea ntr-un anumit
domeniu) fie pe cel functional-juridic (care are n vedere regimul
juridic al actelor respective)[54]. Din combinarea celor doua sensuri,
putem defini actele autoritatilor militare ca acea forma
juridica principala a activitatii autoritatilor militare, care consta
ntr-o manifestare unilaterala si expresa de vointa de a da nastere,
a modifica sau stinge drepturi si obligatii din domeniul apararii
nationale, n realizarea puterii publice, sub control principal
de legalitate al instantelor judecatoresti.
2.4.2. Trasaturile caracteristice actelor autoritatilor militare
Pornind de la definitia actelor autoritatilor militare putem
delimita trasaturile caracteristice ale acestora.
a. Actul
autoritatii
militare
este
forma
juridica principala a activitatii militare.Aceasta trasatura
evidentiaza genul proxim al actelor autoritatilor militare si anume
faptul ca ele reprezinta forme juridice concrete de realizare a
activitatilor administratiei publice din domeniul apararii nationale,
potrivit competentelor
legal
stabilite.
n
comparatie
cu
operatiunile si faptele materiale ale acelorasi autoritati actele
juridice constituie forma principala de activitate, n special pe
masura ce urcam n ierarhia comandamentelor militare; daca la
nivelul
esaloanelor inferioare
specializate
ntr-un
singur
domeniu, operatiunile si faptele materiale au o pondere mai
mare, la nivelul comenzilor si autoritatilor superioare de
conceptie si sinteza ntlnim n special acte juridice chiar daca
si activitatea lor se poate concretiza n unele operatiuni
administrative.

b. Actul
juridica

autoritatii

militare

reprezinta

vointa

unilaterala. Att n timp de pace ct si n situatii

exceptionale, actul juridic reprezinta o exteriorizare a vointei
autoritatii militare, de la diferite nivele ierarhice, de a
produce n moddirect efecte juridice, adica de a da nastere, a
modifica sau stinge drepturi si obligatii, continut al raporturilor
juridice n care intra comandantii. n acest sens, chiar refuzul
nejustificat al uneiautoritati militare de a satisface o cerere
privitoare la un drept (tacerea administratiei militare) sau
nerezolvarea unei asemenea cereri n termenul prevazut de lege
(tardivitatea) sunt, dinperspectiva art. 48 al.l din Constitutie
si
al
art.l
din
Legea
nr.
29/1990, acte administrative implicite, pe baza carora se
pot
naste
raporturi
juridice.
Manifestarile
juridice
ale
autoritatilor
militare nu pot fi n nici un caz o simpla parere, o rugaminte
sau
un sentiment ci, dimpotriva, trebuie sa fie exprese si clare
n
exprimarea vointei de a schimba ceva n ordinea
juridica existenta anterior.
De altfel, fiind o manifestare de vointa juridica,
actele autoritatilor
militare
trebuie
sa
ntruneasca conditiile cerute oricarui act juridic[55] . Cerinta
ca actul sa fie unilateral se refera la faptul ca celalalt subiect
al raportului juridic nu are nici o contributie la elaborarea
actului. Prin natura lor, multe din actele militare sunt elaborate
n mod colectiv, n cadrulcomandamentelor; caracterul
unilateral exista si n aceste situatii daca avem n vedere ca
ntreg personalul comandamentului actioneaza n vederea
realizarii competentei autoritatii militare respective iar ordinul
comandamentului e o expresie a principiului unitatii de
comanda. Ceea ce nu nseamna ca anumite acte nu pot fi
elaborate n cooperare cu alte subiecte de drept.

c. Actul autoritatii militare este emis numai

n realizarea
puterii
publice. Este
caracteristica
ce
delimiteaza actele administrative de alte acte juridice unilaterale
ale autoritatilor militare, concluzionnd vointa acestora ca
subiecte ale raporturilor juridice care presupun exercitarea puterii
publice n domeniul apararii nationale. Ca organe oficiale ale
statului, autoritatile militare exercita n mod efectiv o parte
din prerogativele de putere publica bazata pe prevederile art.117
al. l din Constitutie, conform caruia "armata e subordonata
exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii,
a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale
a tarii
si
a democratiei
constitutionale". De
aceea,
actele administrative militare sunt, n marea lor majoritate,
acte deautoritate n domeniul lor de competenta legala, deci acte
ce se realizeaza ntr-un regim juridic de putere publica; fara
aceasta trasatura, activitatea militara n-ar reusi sa se finalizeze
iar misiunile de aparare nationala nu s-ar putea ndeplini,
afectnd existenta statului si a natiunii.
d. Actul autoritatii militare este sub controlul
principal de legalitate al institutiilor judecatoresti. Fiind
singurul act de autoritate
atacat n contenciosul administrativ,
actul administrativ se caracterizeaza si prin faptul ca el are un
regim juridic specific n centrul caruia se afla legea
contenciosului administrativ (Legea nr.554 din 2 decembrie
2004); aceasta trasatura este si a actelor autoritatilor militare.
Chiar si actele de comandament cu caracter militar, care sunt
exceptate de la contenciosul administrativ, au statut de acte
administrative deoarece chiar legea contenciosului administrativ
prevede acest lucru; de altfel, prof. A. Iorgovan utilizeaza
termenul de "acte administrative atipice" pentru exceptiile de la
controlul judecatoresc preciznd ca, de fapt, acestea nu sunt
exceptate de la orice control statal existnd, ntre altele,
posibilitatea controlului parlamentar general la care e supus
orice organ al administratiei publice, a controlului parlamentar
special la care e supus CSAT, SRI, SIE ori acontrolului Curtii de
Conturi si a Avocatului Poporului[56]. Indiferent de valoarea
actelor de comandament militar ori de amploarea acestora n
sistemul actelor autoritatilor militare sidincolo de faptul ca ele

nu pot forma obiectul unei actiuni n justitia administrativa, este

nendoielnic faptul ca regimul juridic specific al actelor
administratiei militare (n sens larg) reprezintaun element
definitoriu al acestei specii de acte juridice.
2.4.3. Clasificarea actelor autoritatilor militare
Una
din
preocuparile
esentiale
ale
doctrinei
de
drept administrativ a fost clasificarea actelor administrative n ceea
ce priveste actele autoritatilor militare, am utilizat doar
acele criterii ale doctrinei care au relevanta pentru activitatea
militara; mentionam si faptul ca prin combinarea criteriilor
rezulta o gama extrem de diversa de acte ale autoritatilor militare.
I. Dupa
distingem:

categoria

organului

de

la

care

emana,

a) acte care sunt emise de autoritatile militare constituite n

comandamente (de la nivelul marilor unitati militare pna
la comandamentul suprem);
b) acte elaborate de autoritatile militare
sunt constituite n comandamente (la nivele tactice);

care

nu

c) acte ale autoritatilor nemilitare emise n legatura

cu activitatile militare, cum ar fi: actele Parlamentului
(declararea starii de razboi), ale Presedintelui Romniei
(decretul de instituire a starii de asediu), Guvernului, autoritatii
judecatoresti, ministrului apararii, CSAT, OCSPS.
II. Dupa caracterul serviciului public n care functioneaza autoritatea militara, avem:
a)
acte
emise
n
domeniul
apararii
nationale
(minister, comandamente, institutii, regii autonome);
b)
acte elaborate n
cadrul serviciilor
de ordine
publica (ministerul de interne, politie - cu toate formele ei,
jandarmerie);
c) acte care emana de la serviciile publice de
siguranta nationala (SRI, SIE).
III. Dupa gradul de ntindere al efectelor, exista
acte ale autoritatilor militare:

a) interne (ca Ordinul de Zi pe Unitate, care produce efecte n

interiorul structurilor militare)
b) externe (cum ar fi Ordonanta militara, care sta pe
baza initierii unor raporturi juridice ntre autoritati militare si
subiecte din afara unitatilor militare); actele externe pot fi, la
rndul lor, normative (ordine si instructiuni) ori individuale
(trecerea n rezerva).
IV. Dupa
individual, identificam:

continutul efectelor actului

a)
acte
prin
care
se
stabilesc
drepturi
si
obligatii determinate pentru subiectul caruia i se adreseaza
(Ordinul de Zi pe Unitate sau Ordinul de lupta);
b) acte de conferire a unui statut personal (deciziile de
recompense, de avansare n grad, de pensionare, de acordare
a medaliilor, ordinelor sau certificatelor de specialist);
c) acte de aplicare a constrngerii administrative[57] (decizia le
sanctionare sau de imputare ori de aplicare a contraventiilor);
d) acte cu caracter jurisdictional (deciziile comisiilor de
imputatii sau ale consiliilor de onoare si de judecata, ale
comisiilor de pensionare).
V. Dupa sursa (izvoare) sunt:
a) acte rezultate din legislatia interna;
b) acte rezultate din legislatia internationala (carte de
captura, dosar medical al ranitului s.a.)
n ceea ce priveste denumirea, observam ca la fel ca
pentru toate actele administrative, si actele autoritatilor militare
poarta o diversitate de nume: ordin, regulament, hotarre,
decizie, instructiune, aviz, autorizatie, ordonanta, doctrina,
dispozitie, barem, standard s.a. n cadrul acestora, ponderea cea
mai importanta o au ordinele.
2.4.4. Ordinul, principala forma de manifestare a prerogativelor legale ale
autoritatilor militare
Ordinul este forma principala de manifestare a prerogativelor
legale ale autoritatilor militare. Pentru activitatea militara el
reprezinta sfrsitul procesului decizional si debutul actiunii militare
propriu-zise. Fara existenta lui nu putem imagina nici organismul

militar bazat pe o succesiune de comandanti abilitati sa ia decizii,

nici comandamentul, autoritatea si comanda specifice oricarei
structuri ierarhice si nici disciplina si subordonarea nivelurilor
inferioare fata de cele superioare. Multe dintre celelalte acte ale
autoritatilor militare produc efecte juridice prin intermediul ordinului,
asa cum este cazul regulamentelor, al dispozitiilor si instructiunilor,
ca ansambluri de reguli juridice care intra n vigoare prin ordin al
autoritatii militare.
De fapt, ordinul nu e specific numai domeniului militar
ci apartine institutiilor dreptului administrativ. Din punct de
vedere juridic, notiunea de "ordin" are doua ntelesuri:
1. Act emis de ministri pe baza si n vederea executarii legilor
si hotarrilor guvernului, categorie n care, conform practicii,
includem:
a) ordine ale ministrului armatei (notate cu litera "M"), care
privesc problemele de structura si de administrare a ministerului
apararii;
b)
ordine
generale
ale
ministrului
armatei,
care reglementeaza raporturi juridice dintre militari sau
dintre autoritatile militare si civile, aprobnd regulamente,
dispozitiuni si instructiuni;
c) ordine circulare ale ministrului armatei, prin care
se stabilesc sau se reamintesc masuri si precizari pentru aducerea
la ndeplinire a actelor normative;
d) ordine de zi ale ministrului armatei pentru evidentierea unor
fapte de eroism, a unor actiuni de mare nsemnatate executate
n unele unitati, sarbatorirea unor evenimente importante din
viata armatei sau a natiunii (n timp de razboi, astfel de ordine de
zi pot fi emise, n mprejurari similare, si de catre autoritatile
militare inferioare ministrului);
cu
2. Dispozitie data de superiorul ierarhic, obligatorie
pentru subordonatul care a primit-o. stiinta administratiei
precizeaza ca n relatiile sociale care implica o activitate
organizata ce se desfasoara n comun, cum e si activitatea

militara, respectarea ordinului constituie o necesitate obiectiva

ineluctabila si o componenta a disciplinei. Iar dreptul administrativ
dispune ca executarea unui ordin de serviciu care se dovedeste
ilegal sau neoportun nu poate atrage raspunderea subordonatului
ci apersoanei care l-a dat daca sunt ndeplinite urmatoarele
conditii: a) ordinul sa apartina organului competent prevazut de
actele normative ce i se aplica (lege, decret, hotarre de guvern,
statut,regulament de organizare si functionare); b) sa fie emis
cu respectarea procedurilor prevazute de aceste acte normative; c)
persoana subordonata, n functia inferioara, careia i s-a
adresat ordinul, sa aiba obligatia de serviciu de a-l executa; d)
dispozitia superiorului sa nu fie abuziva, vadit ilegala sau vadit
inoportuna; e) persoana subordonata sa nu aiba nici o culpa n
executarea ordinului ilegal al superiorului. Aceste consideratii se
aplica si ordinelor
militare;
astfel,
potrivit
art.6
din
OrdonantaGuvernului nr.121/1998 privind raspunderea materiala
a militarilor[58], militarii nu raspund material pentru pagubele
rezultate
din
executarea
ordinului
comandantului,
n
aceasta situatie raspunderea revenind comandantului daca i s-a
raportat n scris ori nu s-au luat din neglijenta sau rea-credinta
masuri pentru evitarea pagubei. Aceasta acceptiune a notiunii de
ordin, de dispozitie obligatorie a superiorului ierarhic acopera
toate ordinele formale date de comandanti si sefi pe toate
treptele ierarhiei militare.
Ca acte de autoritate administrativa, ordinele se dau si se
executa att n sectoarele de comandament ct si n cele
de administratie militara, putnd fi att acte normative ct si
acteindividuale. Ca act normativ, ordinul e mentionat n
Conceptia din 1999 de elaborare a actelor normative specifice n
armata Romniei, care-l defineste ca prevedere imperativa emisa
de catre o autoritate sau persoana nvestita prin lege cu acest
drept, care trebuie executata ntocmai si se refera la
reglementari privind: intrarea n vigoare a unor acte normative
specifice; organizarea, planificarea si desfasurarea unor actiuni si
activitati cu amploare spatio-temporala strict delimitata; stabilirea
unor atributii
si competente; rezolvarea unor aspecte specifice domeniulu
i de competenta si responsabilitate ale persoanei emitente. Au

competenta de a aproba ordine ca acte normative specifice:

ministrul (ordine generale), seful SMG (ordine de instructie), sefii
statelor majore ale categoriilor de forte armate (ordine de
instructie). Ca act individual, ordinele fac obiectul de normare a
Regulamentului disciplinei militare, Regulamentului de ordine
interioara, regulamentelor delupta si altor regulamente militare.
Indiferent de forma sub care se manifesta, ordinul este actul
de vointa si decizie prin care se transmit subordonatilor misiunile
si sarcinile de ndeplinit si se reglementeaza raporturile
militare, executarea lor fiind o obligatie imperativa a statutului si
juramntului militar[59]. Ele pot fi verbale sau scrise (cele normative
sunt ntotdeauna scrise) si se transmit direct sau prin mijloace de
transmisiuni.
Fiind un act de autoritate publica orice ordin are o natura
juridica, prin organul emitent, prin procedura de elaborare, prin
continutul, efectele si prin subiectele carora se adreseaza.
Natura juridica a ordinului militar este subliniata si de
unele prevederi
regulamentare.
Astfel,
potrivit
art.7
din Regulamentul
disciplinei
militare
"ntreaga
activitate
a personalului militar si civil din armata se fundamenteaza pe
cunoasterea si aplicarea ntocmai a legilor si actelor normative
specifice domeniului militar si ncadrarea stricta a ordinelor n
sfera de cuprindere a acestora''; iar art.22 prevede ca militarul
care constata ca ordinul e ilegal raporteaza superioruluipentru
a-si asuma raspunderea efectelor executarii lui. Regulament
de ordine interioara considera (cel putin implicit) ordinul ca fiind
un act juridic din momentul ce el dispune n art. 13: "Ordinul este
o prevedere imperativa, dat n comformitate cu actele normative si
sta la baza oricarei actiuni militare. El este cel mai important act al
functionarii unitatii militare si de aceea incumba o mare
responsabilitate, comandantul are dreptul sa dea ordine si e obligat
sa controleze executarea lor; el poarta ntreaga raspundere pentru
legalitatea si urmarile ordinelor date. Daca ordinul primit nu este
legal, subordonatul este obligat sa-1 sesizeze pe comandant n
acest sens". Putem conchide ca documentele elaborate de
autoritatile militare au natura juridica a actelor administrative,
fapt ce impune cercetarea regimului juridic al acestora.

CAPITOLUL III. REGIMUL JURIDIC AL ACTELOR DE COMANDAMENT

CU CARACTER MILITAR
3.1. Perspectiva juridica asupra actelor autoritatilor militare

3.1.1. Raporturile juridice ale autoritatilor militare cu subiectii interni sau externi
sistemului militar
Ca orice subiect de drept, persoana fizica sau
juridica, particular sau autoritate publica, si armata si
desfasoara activitatea prin intermediul actelor juridice care
constituie una din conditiile de existenta ale raporturilor
juridice reglementate prin acte normative. n timp de pace sau
de razboi, armata actioneaza prin intermediul autoritatilor
militare care se comporta adesea ca orice subiect juridic, facnd
acte de gestiune precum contracte, licitatii, cumparari, vnzari,
nchirieri etc., toate acestea fiind reglementate de dreptul civil
sau comercial; e de la sine nteles ca astfel de acte n-au caracter
special, fiind supuse dreptului comun aplicabil tuturor subiectelor
de drept pe principiul egalitatii juridice a acestora iar
eventualele conflicte ce s-ar naste din asemenea raporturi vor
fi rezolvate de instantele de drept comun deoarece n cazurile
respective autoritatile militare nu actioneaza ca detinatoare ale
puterii de stat.
n afara acestor raporturi externe cu subiecte din
afara armatei, autoritatile militare intra n raporturi de gestiune
interna cu administratorii, contabilii si mnuitorii de fonduri
materiale sifinanciare din administratia armatei; unele din aceste
raporturi sunt de drept administrativ, de drept financiar sau de
dreptul muncii. Chiar daca si ele ar putea avea un caracter
specific,rezultat din faptul ca unul din subiectele respective este
o institutie de stat ce actioneaza un interes general, litigiile ce sar putea
ivi
din asemenea
raporturi
relative
la
administrarea resurselor puse la dispozitia armatei vor fi
solutionate fie de organele interne ale armatei, fie de instantele
de drept comun, cum ar fi instantele judecatoresti competente n
dreptul muncii sau Curtea de Conturi, competenta sa verifice si sa
decida asupra utilizarii fondurilor banesti repartizate de la bugetul
de stat. Concluzia nu poate fi alta dect aceea ca nici n cazul
unor astfel de raporturi juridice din interiorul armatei nu
avem de a face cu acte de comandament cu caracter militar.

Armata mai are raporturi de justitie penala cu militarii si alti

justitiabili n tribunalele militare, cum ar fi functionarii civili din
serviciul
armatei
pentru
infractiuni
n
legatura
cu atributiunile lor si chiar simpli civili pentru infractiuni
n legatura cu ndeplinirea serviciului sau contra bunurilor aflate
n proprietatea sau folosinta armatei; competentele autoritatilor
militare n raporturile cu civilii pot creste n timpul starii de
urgenta, de asediu sau de razboi, n teritoriile ocupate sau aflate
sub administratie militara. Fiind de natura juridica, astfel de
raporturi sunt solutionate de tribunalele militare sub controlul
Curtii Supreme de Justitie.
Exista
nsa
si
numeroase
raporturi
juridice
ntre
autoritatile militare si alte subiecte de drept, particulari, militari
si chiar institutii n care nu se poate pune problema
contenciosului administrativ, astfel nct teoria actelor de
comandament militar are deplina aplicabilitate. Astfel, potrivit
art.9 al Legii apararii nationale, numirea Comandantilor militari
ai judetelor si al municipiului Bucuresti se face de catre seful
MCG; indiferent ce motive ar putea fi invocate contra deciziei
acestuia, un astfel de act este de comandament cu caracter
militar si nu poate fi expus cenzurarii ntr-o instanta de contencios
administrativ,
chiar
daca ar
vatama
dreptul altora. n aceeasi situatie se afla decizia autoritatilor
competente de a nfiinta, desfiinta sau redisloca unitati sau
mari unitati militare n timp de pace sau razboi; dupa cum nici
manevra unitatilor, subunitatilor sau formatiunilormilitare n
timpul operatiunilor militare n-ar putea fi controlata de instante,
autoritatile militare specializate avnd un drept suveran de a
decide n acest sens.
Raporturi juridice bazate pe acte de comandament militar
intervin si n regimul legii starii de urgenta ori starii de
asediu. Este evident n acest sens ca o ordonanta militara emisa
de uncomandant de mare unitate n raza teritoriala n care a
fost mputernicit de seful SMG n-ar putea constitui obiect
de cercetare judecatoreasca la cererea celor vatamati n
drepturile lor, indiferent ca se refera la nchiderea frontierei de stat
ori intensificarea controlului acesteia, la interzicerea circulatiei
sau la
amplificarea
activitatilor
de
productie
a
societatilor comerciale si agentilor economici cu atributii n

realizarea produselor cu destinatie militara[60]. Oportunitatea si

urgentaunor astfel de masuri ar fi n totala contradictie cu
cenzurarea instantelor de contencios administrativ si ar goli de
continut si importanta alte masuri ca efectuarea perchezitiilor,
autorizarea adunarilor, protectia informatiilor militare, paza
militara a unor institutii, rationalizarea alimentelor, arestarea pe
timp de 24 de ore si alte asemenea misiuni prevazute n art.20
al Ordonantei de urgenta nr. 1/1999.
Actele de comandament cu caracter militar stau si la
baza raporturilor juridice determinate de legea privind
rechizitiile si prestarile de servicii n interes public. Astfel
ordinul de predare emis de autoritatea militara[61] sau ordinul
de chemare individual ori colectiv al aceleiasi autoritati[62] nu
pot intra sub incidenta contenciosului administrativ, inclusiv n
ceea ce priveste aprecierea asupra scutirilor de rechizitii de
bunuri si de prestari de servicii[63].
Enumerarea unor categorii de raporturi juridice n
care autoritatea militara apare ca subiect de drept ne permite
sa concluzionam asupra impreciziei legislatiei consacrate
calificariiactelor de comandament cu caracter militar. Ramne
sigur doar faptul ca autoritatile militare, ca orice alta autoritate
publica executiva, si desfasoara activitatea pe baza legilor,
emitnd acte care sunt fie de autoritate, implicnd exercitiul
puterii de stat, fie de simpla gestiune. Mai mult, caracterul
acestora pare sa fie determinat in rem de catre instanta de
judecata, functie denivelul autoritatii militare respective, de
calitatea
celuilalt subiect
al
raportului
juridic,
de
circumstantele elaborarii actului si de importanta lui pentru
apararea nationala.
Ca
autoritati
statale,
autoritatile
militare
si
ndeplinesc competentele prin intermediul actelor pe care le
elaboreaza si le realizeaza iar legislatia constitutionala si
administrativa contineprevederi speciale n acest sens. Fara a
fi o referire directa la acte ale unor autoritati militare, o
prima mentiune
asupra jurisdictiei
unor
activitati
militare o gasim n Legea pentrunfiintarea Consiliului de Stat
din 1864 care, n art.3 pct.4, excludea de la consultarea

Consiliului de Stat proiectele de legi relative la fixarea

contingentului anual al armatei si la chemarea claselor sub
drapel; de asemenea, art.14 al legii dispunea ca posturile de
consilieri de stat sunt incompatibile cu orice alta functiune
publica salariata desi generalii armatei puteau ndeplini astfel de
functii, ei considerndu-se nsa n afara de cadru, primind numai
leafa de consilieri fara a-si pierde dreptul la vechime.
Legea pentru Curtea de Casatie si Justitie din 1912 includea
n competentele acestei instante si recursurile militarilor
mpotriva actelor autoritatilor militare superioare nsa numai n
privinta decretelor de punere n retragere si numai pentru
cuantumul pensiei; Curtea de Casatie, admitnd recursul va
acorda recurentului pensiunea gradului sau, socotindu-1 ca ar fi
ndeplinit maximum de ani de serviciu, fara ca prin aceasta sa i
se nchida si dreptul la daune[64].
Prevederile
enumerate
mai
sus
vor
capata
valoare constitutionala prin legea fundamentala din 1923 care
n art. 107 precizeaza ca puterea judecatoreasca nu are
caderea de a judecaactele de guvernamnt si actele de
comandament cu caracter militar. Dezvoltnd aceasta
dispozitie constitutionala, art.2 al Legii pentru contenciosul
administrativ din 1925 arata ca n actele de guvernamnt se
cuprind toate masurile luate pentru ocrotirea unui interes
general
referitor
la
ordinea
publica,
la siguranta
statului, interna sau externa, ori la alte cerinte de ordine
superioara cum ar fi declararea starii de asediu, faptele
de razboi ce ar rezulta dintr-o forta majora sau din
necesitatile imediate
ale
luptei,
toate
actele
de
comandament
cu
caracter militar, executarea
si
interpretarea tratatelor si conventiilordipomatice cu statele
straine,
masurile
mpotriva
epidemiilor, epizootiilor,
inundatiilor, foametei,
tulburarilor
interne, naturalizarea,
actele prin care se dizolva persoanele juridice sauli se
interzice
functionarea
conform
legii
speciale,
extradarea strainilor si altele de aceeasi natura. Iar art.3 al
aceluiasi act normativ, prelund textul legii din 1912,
dispunea ca nu pot fi atacate pe cale judecatoreasca actele
autoritatilor militare dect n privinta decretelor de punere n
retragere si numai pentru cuantumul pensiei; interesant este

ca aceasta prevedere urmeaza dupa precizarea unei alte

exceptii de jurisdictie, cu care credem ca se afla n legatura, si
anume aeeea referitoare la deciziile date de comisiile
disciplinare si declarate de Statutul functionarilor sau alte legi
definitive si executorii.
Pna la Legea nr. 1/1967 cu privire la judecarea de catre
tribunale a cererilor celor vatamati n drepturile lor prin
acte administrative ilegale, legislatia de contencios administrativ
nu mai contine reguli referitoare la actele autoritatilor
militare; chiar si actul mentionat nu are dect o prevedere
foarte generala care arata ca dispozitiile lui nu se aplica, ntre
altele, actelor administrative n legatura cu apararea tarii,
securitatea statului si ordinea publica[65]. Abia n Legea
nr.29/1990 a contenciosului administrativ vom gasi din nou
referiri directe la acteleautoritatilor militare; este vorba de
art.2 al actului normativ respectiv care contine exceptiile de
la atacarea actelor administrative n justitie, ntre care sunt
mentionate expres si actele referitoare la siguranta interna si
externa a statului, precum si cele referitoare la interpretarea
si executarea actelor internationale, la care Romnia este
parte.
Concluziile
pe
care
le
putem
desprinde
din
evolutia reglementarii
jurisdictiei
actelor
autoritatilor
militare n legislatia romneasca se refera la: includerea
actelor autoritatilormilitare n sfera actelor administratiei
publice, ca urmare a caracterului administrativ al autoritatilor
militare; specificitatea regimului juridic al actelor autoritatilor
militare, ca urmare aimportantei si particularitatilor acestora;
posibilitatea clasificarii actelor autoritatilor militare n acte
administrative n legatura cu apararea tarii (Legea nr. 1/1967),
acte ale autoritatii militare cu caracter general (Legea din 1912
si cea din 1925) si acte de comandament cu caracter militar
(Constitutia din 1923, Legea din 1925 si cea din 1990);
diferentierea regimului juridic al actelor autoritatilor militare
dupa efectele lor fata de particulari (supuse dreptului comun)
si fata de militari (acestea avnd un regim special);
posibilitatea asimilarii unor acte ale autoritatilor militare cu
actele de guvernamnt, avnd n vedere faptul ca

n enumerarea exemplificativa facuta de legile din 1912, 1925

si 1990 se include n genul actelor de guvernamnt (definit
ca masuri luate pentru ocrotirea unui interes general privitor
la ordinea publica, la siguranta externa sau interna a statului si
la alte cerinte de ordine superioara) si specii ca declararea starii
de asediu, faptele de razboi ce ar rezulta dintr-o forta majora
saudin necesitatile imediate ale luptei, masurile luate
mpotriva tulburarilor interne; excluderea unor acte ale
autoritatilor militare
de
la
controlul
judecatoresc,
cu
exceptarea expresa adecretelor de punere n retragere si
numai pentru cuantumul pensiei (Legea din 1912 si cea din
1925); posibilitatea de a aprecia aceasta exceptare de
contencios administrativ prinimportanta valorilor aparate de
anumite acte ale autoritatilor militare, ceea ce nu exclude nici
existenta unor alte forme de control judiciar si nici diferenta de
tratament juridic ntre actele deautoritate si cele de gestiune ale
comandamentelor militare; existenta unor formulari legislative
oarecum imprecise si chiar confuze n legatura cu actele
autoritatilor militare, ceea ce a impus ca jurisprudenta si doctrina
de drept administrativ sa se preocupe ndeaproape de clasificarea
regimului juridic al acestora.
Profesorul
A.
Iorgovan
a
observat
ca
literatura
juridica interbelica a facut, de regula, distinctie ntre actele
de comandament cu caracter militar, actele de guvernamnt
cucaracter militar si actele de administratie miliara; ceea ce
nseamna ca nu orice act al autoritatii militare (fine de primire
relativ) era un act de comandament cu caracter militar (fine de
primire absolut). Distinctia respectiva viza actele de autoritate,
fiind unanim admis ca autoritatea militara, n calitate de
persoana juridica, poate face si acte de gestiune. Aceasta
clasificare se baza pe comentariile supra legii contenciosului
administrativ din 1925 care distingea, de asemenea, ntre actele
de comandament cu caracter militar (art.2 al.l) pe care puterea
judecatoreasca nu are caderea de a le judeca si actele
autoritatilor militare (art.3 al.2) care puteau fi atacate n anumite
conditii. Motiv pentru care Paul Negulescu apreciaza drept
neconstitutionala exceptia din art.3: "Art. 107 din Constitutie
considera pe militari ca si pe ceilalti cetateni, le acorda dreptul de
a urmari n justitie respectarea drepturilor lor si, prin exceptiunea

pe care o stabileste pentru actele de comandament militar, nu

atinge cu nimic actele administrative militare supuse ordinei
legale. Legiuitorul, aducnd o stirbire dreptului recunoscut de
constituant, a depasit cadrul competentei sale si a facut o
dispozitiune neconstitutionala"; autorul precizeaza ca aceasta
dispozitie neconstitutionala a legii urmeaza sa fie nlaturata pe
calea contenciosului constitutional prevazut de art. 103
din Constitutie[66]. Ceea ce-i permite sa concluzioneze
ca"acelasi Parlament, care votase Constitutia, elabornd n 1925
legea pentru contenciosul administrativ, ne da cea mai
completa dovada de nentelegere a categoriei juridice ce
crease prin art. 107 din Constitutie ".
Deoarece actele de comandament militar vor face
obiectui unei analize speciale, ne vom ocupa n continuare de
actele autoritatilor militare ca fine de primire relativ. n
categoria actelor autoritatii militare prevazut de art.3 al.2 din
Legea din 1925, denumite de A. Teodorescu "acte de
administratie militara" iar de C.G.Rarincescu "acte administrative
n ntelesul lor juridic", se includeau actele care interveneau n
interiorul ierarhiei militare, de numire, avansare, sanctionare,
retragere, pensionare, referitoare la diverse categorii de
elemente ale armatei, care n mod logic ar trebui supuse
controlului instantelor de contencios administrativ ntruct, n
ultimaanaliza, ele nu reprezinta altceva dect acte ale unei
autoritati administrative.
Cu toata existenta de sine statatoare a acestei categorii
de acte ale autoritatii militare, doctrina a continuat sa le includa
n actele de comandament militar pe motivul ca nu sunt
expresprevazute n Constitutie si ca nu sunt, din punct de
vedere juridic, dect tot acte administrative de autoritate.
Legea din 1990 a contenciosului administrativ nu
mai contine dect o specie de acte ale autoritatii militare
sustrase de la controlul judecatoresc si anume actele de
comandament cucaracter militar. Asta nseamna ca actele
autoritatilor militare, altele dect cele de comandament militar,
reintra n competenta instantelor de contencios administrativ
pentru a li se verificalegalitatea. Este concluzia la care ajunge

ntreaga doctrina de drept administrativ si, treptat, si

jurisprudenta, bazndu-se pe faptul ca ele reprezinta acte
administrative de autoritate emise destructuri militare care n-au
caracter de comandament militar, supunndu-se, de aceea,
regulilor oricarui serviciu public administrativ. Din aceasta
cauza, nu suntem de acord cu parereaca aceasta exceptie ar
mai putea fi azi invocata pe motivul ca desi actele respective
sunt ncadrate n categoria celor de comandament militar,
instanta de contencios administrativ arverifica numai
legalitatea modului de stabilire a cuantumului pensiei si nu
legalitatea punerii n retragere sau trecerea n rezerva a unui
militar[67].
La putin timp dupa adoptarea Legii nr.29/1990, n
cadrul MAp a fost elaborat ordinul M.126 avnd ca obiect
asigurarea respectarii principiului unitatii de comanda; n fapt,
scopul lui real nu era cel mentionat n titlu, necontinnd un
set de masuri administrative care sa perfectioneze aplicarea
principiului unitatii de comanda pe care se bazeaza ntreaga
activitate militara. Obiectivul sau imediat, direct si declarat ca
atare n text era "interpretarea exacta a unor prevederi ale
Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ. Se poate
constata
nca
la prima vedere ca acest obiectiv ncalca
principiul legalitatii deoarece legea nr.29/1990 nu continea
vreo dispozitie care sa confere ministrului apararii nationale
dreptul si obligatia de a interpreta anumite prevederi ale legii.
n
concret,
Ordinul
M.
126
"Ordona"
ca,
n
scopul interpretarii exacte a unor prevederi ale Legii nr.29/1990,
actele comandament cu caracter militar care nu pot fi atacate
n justitie n ntelesul art.2 lit.b din lege sa includa toate
actele administrative emise potrivit legii de catre organele
MAp precum si:
a)regulamentele generale si de lupta;
b)regulamentele, instructiunile si dispozitiunile referitoare la
organizarea, conducerea si desfasurarea procesului pregatirii
de lupta, instructie si nvatamnt, asigurarea tehnico-materiala
si medicala, executarea serviciului de lupta, de zi, de garda si
paza, ordinea si disciplina militara n armata;

c)ordinele si dispozitiunile comandantilor (sefilor) pe ntreaga

scara ierarhica, de la comandantii de grupa (similare) pna la
ministrul apararii nationale, emise (date) n scris sauverbal
pentru executarea misiunilor de lupta, instructie si serviciu,
aplicarea legilor, hotarrilor Guvernului, hotarrilor Consiliului
Militar Superior al Armatei, Biroului Executiv al acestuia sau ale
consiliilor militare si birourilor executive ale acestora de la
organele centrale si comandamentele n care functioneaza
aceste organisme, regulamentelor, instructiunilor si altor acte
normative care reglementeaza activitatea din armata n toate
domeniile;
d)ordinele ministrului apararii nationale, secretarilor de stat,
comandantilor (sefilor) - conform competentelor ce le
revin potrivit reglementarilor n vigoare, privitoare la:
naintari, avansari si retrogradari n grad; treceri n rezerva;
chemari n cadrele active ale armatei; treceri dintr-o arma
(specialitate militara) n alta; orice alte probleme care privesc
situatia cadrelor militare, soldatilor gradati voluntari, elevilor
militari.
Din pacate, desi greu mai poate fi gasit un exemplu
mai semnificativ de eludare a principiilor statului de drept
dect cel continut n Ordinul M.126, acesta a fost aplicat chiar si
de instantele de contencios administrativ care au dovedit
astfel aceeasi inertie de conceptie. Fata de aceasta situatie si
avnd n vedere evolutia conceptiilor si legislatiei militare ca si a
jurisprudentei credem ca se impune:
l)abrogarea
expresa
a
ordinului
M.126
si,
eventual, elaborarea unui alt act normativ n care sa se distinga
ntre actele de comandament cu caracter militar si actele
administrative ale autoritatilor militare supuse contenciosului
administrativ;
2)admiterea faptului ca ncadrarea unui act n sfera celor de
comandament cu caracter militar este, n lipsa unei definitii legale,
o chestiune de apreciere a instantei prin prisma stiintei dreptului
public si teoriei actelor de comandament militar.
3.1.2. Teoria juridica a actelor de comandament militar

Statul si cetatenii sai fac sacrificii pentru armata att n

timp de pace ct si, mai ales, n vreme de razboi. Astfel, ei i
se pun la dispozitie importante resurse umane, materiale si
financiare;
pentru
eficacitatea activitatilor mi l i ta re exista
posibilitatea restrngerii drepturilor silibertatilor cetatenesti;
militarilor li se acorda dreptul de a se conduce dupa legi si
reguli proprii, cu derogari de la dreptul comun prevazute n
Constitutie, reguli consacrate n statutele militarilor si n
regulamentele militare. Pe aceasta baza, militarilor li se
impun restrictii de la exercitiul unor drepturi si libertati cum
ar fi faptul ca nu pot fi alesi, nu pot face politica, nu se pot
casatori cu persoane apatride ori fara cetatenie fara
aprobarea sefi lor, nu pot demisiona dect daca demisia
este acceptata (n conditii contrare devenind dezertori, pasibili
de sanctiuni penale), pot fi mutati n interes de serviciu dintrun colt n altulal tarii, pot fi chemati oricnd si oriunde este
nevoie de forta armata capabila sa stavileasca o stare de
pericol la adresa comunitatii si pe care alte organe de stat nau mijloace s-olimiteze; n ndeplinirea misiunii lor, militarii
ajung adeseori sa-si puna n pericol sanatatea si-si pot pierde
chiar viata. n schimbul acestor restrictii si a sacrificiilor ce li
se cer, militarilorli se acorda avantaje morale si materiale
prevazute, de asemenea, n legile militare.
ndeplinirea scopurilor razboiului (dus nu de armata ci de
ntreaga natiune) n-ar fi posibila prin cenzurarea deciziilor
militare luate n momentele supreme ale existentei unui stat.
Iata de ce chiar constituantul din 1923 a dorit probabil sa
consfinteasca existenta actelor de comandament facute
de autoritatile militare n interesul institutiei armatei, alaturi de
alte acte de guvernamnt efectuate de puterea executiva n
interes general, supuse doar controlului parlamentar, si al
opiniei publice; ca si celelalte acte de guvernamnt ale
autoritatiiadministrative si actele de comandament militar
nu sunt compatibile dect cu controlul sefului statului care e
si comandantul suprem al acesteia, al parlamentului si al
opinieipublice, demonstrnd astfel derivarea teoriei actelor
de comandament din cea a actelor de guvernamnt. Chiar
daca legislatia altor tari nu cunoaste o teorie expresa a actelor

decomandament cu caracter militar, doctrina, jurisprudenta

si cultura multor state contineau numeroase elemente n
acelasi sens al derogarii de la dreptul comun al
contenciosuluiadministrativ
pentru
actele
autoritatilor
militare efectuate n interesul suprem al apararii patriei.
Asa
cum
apreciaza
Constantin
G.
Rarincescu
n monumentala
sa
monografi e
consacrata
contenciosului administrativ romn[68] , termenul de "act de
comandament cucaracter militar" este o constructie cu totul
originala ce a aparut pentru prima data n art.107 al. final al
Constitutiei din 1923. Anterior acestui moment, aceasta
adevarata institutie juridica ceface si azi cariera, era
necunoscuta dreptului comparat si dreptului romnesc,
doctrinei, jurisprudentei si legislatiei administrative. De altfel,
nainte de Legea Curtii de Casatie din 1912, nu se facea nici o
distinctie legala ntre actele autoritatilor militare si ale altor
autoritati publice din punctul de vedere al contenciosului
administrativ; nsa, ntre actele de guvernamnt, pe care
jurisprudenta le sustrage controlului, erau incluse si unele acte
ale autoritatii militare, spreexemplu, faptele de razboi. n
practica au fost, totusi, putine cazurile cnd un militar, mai ales
n activitate, sa se fi adresat instantelor judiciare pentru a ataca
un act al autoritatii militare pe care l-ar fi considerat ntocmit
cu ncalcarea legii si care i-ar fi cauzat prejudicii. Ceea ce se
constituie ntr-o traditie care a dainuit multa vreme; chiar si
astazi, multi militari, condusi desentimentul disciplinei si
datoriei ostasesti, au rezerve n a se adresa justitiei de drept
comun ct timp se gasesc n activitate pentru a contracara
deciziile superiorilor ierarhici.
Noua Constitutie din 1923 introduce pentru prima data
n tehnica juridica notiunea de act de comandament cu
caracter militar
pe
care
le
asimileaza
actelor
de
guvernamnt,conferindu-le aceeasi caracteristica de a se
sustrage controlului judecatoresc. Asa cum am aratat deja,
idee nu este cu totul noua deoarece att traditia ct si dreptul
pozitiv au recunoscut armatei un domeniu distinct de activitate
n care nu e permis controlul nici unei puteri dinafara, fie chiar
judecatoreasca; ceea ce este nsa cu totul nou, att fata de

legislatia romneasca anterioara ct si fata de cea straina,

este
ridicarea
acestei
norme la
nivelul
de
principiu
constitutional. Din pacate, formula constitutionala sub care e
prezentat acest principiu nu rezolva problema definirii actului
de comandament militar, a naturii si caracterului sau juridic.
nca
n
1937,
n
amplul
sau
studiu
dedicat
contenciosului administrativ romn, C.G.Rarincescu sublinia ca
precizarea acestor notiuni este greu de facut deoarece ea nu
este si nu poate fi rezultatul unei analize stiintifice, o dovada n
acest sens fiind eforturile infructuoase ale doctrinei si
jurisprudentei de a-i delimita caracterele dupa consacrarea sa
constitutionalaexpresa[69]. Credem ca aceasta opinie este
oarecum exagerata, chiar cercetarea realizata de autorul ei
aducndu-si o contributie esentiala la delimitarea conceptului
de act de comandament militar. Oricum, analiza textelor
legislative prin prisma principiilor generale ale dreptului si n
legatura cu alte institutii ale dreptului si stiintei administratiei a
permis doctrinei sa formuleze anumite caractere definitorii ale
notiunii de act de comandament cu caracter militar, pe care le
vom prezenta n continuare n scopul concretizarii acestui
concept.
a. Conditia ca autoritatea publica de la care
emana actul sa fie un comandament militar
Aceasta trasatura a actelor respective are semnificatia ca
subiectul de la care emana nu poate fi dect o autoritate publica
ce ntruneste calitatea de comandament militar. n sensul sau
cel mai larg, acesta reprezinta o totalitate de trupe puse
sub comanda unui sef determinat, asa cum este seful statului
n postura sa de comandant suprem al fortelor armate,
ministrul apararii nationale n calitate de organ supraordonat al
tuturor structurilor militare, seful SMG ca autoritatea cu rangul
cel mai nalt din armata, (pe care o conduce raspunznd de
capacitatea operationala a acesteia) ori comandamentele militare
superioare, operationale ori teritoriale, pna la nivelul marilor
unitati operative. Autoritatile publice care au caracterul
de comandamente militare nu sunt altceva dect organe
de conducere
ale
unui
serviciu
public,
deci
organe
administrativeapartinnd
puterii
executive,
subordonate

principiului de legalitate care sta la baza statului modern, fara a

avea un statut juridic privilegiat pe motivul obiectului sau de
activitate dect nmasura n care chiar legea ar justifica acest
lucru. Pe baza acestei trasaturi, putem exclude din sfera
actelor de comandament militar toate actele decise la nivelul
formatiunilor care nu constituie comandamente n sens
structural dar si deciziile unor sectiuni ale comandamentului
neinvestite cu autoritatea sefului sau suprem, cum ar fi
dispozitiile date de unele structuri din organizarea ministerului,
Statului Major General ori comandamentelor operationale ori
teritoriale.
b. Conditia continutului militar al acestor acte
ntr-adevar,
ca
autoritati
administrative,
si
comandamentele militare pot savrsi ntreaga gama de acte
administrative n vederea producerii unor efecte juridice, cum
ar fi: acte cu caracter general, cum sunt regulamentele sau
ordonantele militare; acte cu caracter individual, ca avizele,
autorizatiile, contractele, rechizitiile, numirile n functie si
avansarile n grad, trecerile n rezerva etc. De asemenea,
comandamentele militare intra n raporturi juridice cu alte
subiecte de drept, de la militarii proprii ncadrati n structurile
militare pna la agenti economici si persoane fizice. Nu s-ar
putea spune ca toate actele comandamentelor militare sunt
sustrase fara nici o exceptie contenciosului administrativ, ci
numai acelea al caror continut este strict militar, n sensul ca se
refera la operatiuni n legatura cu serviciul si ndatoririle
militare, la actiunile militare deutilizare a violentei armate. Din
conceptul de act de comandament militar au fost excluse toate
actele cu caracter contractual ca si actele de gestiune pe care
autoritatile militare le ncheie cu diferite alte subiecte de drept n
vederea aprovizionarii si furnizarii de bunuri si servicii ori n alte
scopuri de asigurare si asistenta ale serviciului public al apararii
nationale.
c. Conditia ca actul sa se bazeze pe ideea de ordin
si disciplina militara
O consecinta a primelor doua caractere ale actelor
de comandament militar este si conditia ca un astfel de act sa

se bazeze pe ideile de autoritate, ierarhie, subordonare,

ordin, comanda,
ordine
si
disciplina
militara,
trasaturi
fundamentale intrinseci ale organizarii armatei, ale legislatiei si
dreptului militar, ale statutului militarilor si ale juramntului
militar. Din acest punct de vedere, actele autoritatilor militare se
clasifica n acte ale caror efecte privesc populatia civila si acte
care se refera la militari, la ierarhia militara specifica armatei.
n
privinta
raporturilor
juridice
dintre
comandamentele militare si populatia civila se aplica principiul
dominant ca nici o autoritate militara nu poate impune sarcini si
obligatii care sa aiba drept consecinta restrngerea libertatilor
si drepturilor civililor dect daca sunt stabilite prin lege, cu
exceptia starii de razboi cnd, pe teritoriul de operatiuni
militare, comandantii pot lua orice masuri dictate de
necesitatile luptei si de obtinerea victoriei n conditiile
respectarii legilor si obiceiurilor razboiului. Spre deosebire de
vremurile de pace, n timpul starii de asediu puterile
comandamentului militar sunt mult extinse n temeiul legii starii
de asediu care instituie un regim de legalitate si nu unul arbitrar.
Daca autoritatea militara ia fata de civili masurile legal stabilite,
instanta judecatoreasca nu-i poate cenzura actele, n schimb, tot
ceea ce ar depasi prevederile legii starii de asediu poate cadea
sub controlul instantelor judecatoresti competente, ndreptatite
sa cerceteze legalitatea tuturor masurilor luate de autoritatile
militare. Ca atare, putem afirma ca teoria actelor de
comandament militar nu se poate aplica actelor autoritatilor
militare n raporturile lor cu populatia civila, aceasta fiind sub
aspectul legalitatii sub cenzura instantelor judecatoresti
competente.
n ce priveste actele de comandament fata de
elementele care compun puterea armata a statului, trebuie
plecat de la caracteristica dominanta a ierarhiei militare de a
constitui un corp de autoritati publice dotate cu organizare
speciala bazata pe statutul legal special al functiei militare cuprins
n diversele legi referitoare la recrutare, avansare, trecere n
rezerva sau retragere, pensionare, asigurarea ordinei si
disciplinei militare. Deoarece toate masurile luate de autoritatile
militare n aceasta directie mbraca forma actelor administrative,
nimic nu s-ar opune, din punct de vedere logic si strict juridic, ca

toate actele autoritatilor militare superioare care ncalca

dispozitiunile legale ale regimului juridic al organizarii militare
sa fie supuse controlului judecatoresc.
d. Interzicerea cenzurii actelor de comandament
militar de catre instantele judecatoresti
Toate
actele
care
ntrunesc
primele
trei
conditii
sunt sustrase judecarii de catre tribunale pe motivul
necesitatii imperative
de
a
asigura
prestigiul
si
autoritatea comandamentelor militare si spiritul de ascultare si
disciplina al subordonatilor fara de care operatiunile militare n-ar
putea firealizate, lipsindu-le energia, coeziunea, capacitatea
si credibilitatea, unitatea si rapiditatea. n literatura juridica
nimeni nu contesta acest fine de neprimire al Legii nr.29/1990,
textul fiind
declarat
constitutional
de
catre
Curtea
Constitutionala[70]. Se apreciaza nsa ca dificultatile si diferentele
de opinii apar n momentul n care se ncearca identificarea actelor
concrete care intra n sfera acestei exceptii. Discutiile sunt
contradictorii si pentru faptul ca instantele au pronuntat solutii
diametral opuse n spete cvasi-identice, dnd nastere nu numai la
confuzii dar si la grave implicatii n ceea ce priveste garantarea
drepturilor militarilor. Pna la initierea si desavrsirea unei
interpretari legale a conceptului de act de comandament cu
caracter militar, puterea de apreciere a instantei de contencios
administrativ este indubitabila; odata calificat ca fiind de
comandament militar, un act al autoritatii militare nu poate fi nsa
cenzurat de judecator care, n virtutea legii, trebuie sa-si decline
competenta, lasndu-1 sa produca efecte juridice chiar n ipoteza n
care ar fi ilegal, cei vatamati fiind totusi ndreptatiti sa aleaga alte
cai juridice pentru valorificarea pretentiilor lor.
n concluzie, pe baza trasaturilor caracteristice enumerate mai
sus, putem defini actul de comandament cu caracter militar acea
categorie de acte ale autoritatilor militare care emana de laun
comandament militar, avnd un continut militar si bazat pe ideea
de ordin si disciplina militara si exclus de la controlul institutiilor
judiciare. Speram sa fi putut demonstra prin cercetarea efectuata
ca actele de comandament cu caracter militar reprezinta o
realitate juridica; alaturi de actele de guvernamnt (cu care se
aseamana si cu care uneori au fost asimilate), ele constituie un tip

de acte administrative carora legea le da forta de a se sustrage

controlului judiciar. n esenta, actele decomandament militar
constau din actele si masurile luate de autoritatile militare pe baza
legilor speciale militare fata de militari ca si fata de particulari; n
timp de razboi, ele includ chiar si masurile neprevazute n texte
concrete de legi dar dictate de mprejurarile circumstantiale ale
luptelor, ca mijloace de aparare, de atac ori de siguranta a
trupelor. si aceasta deoarece, asa cum expresiv si cu talent se
exprima prof. Anibal Teodorescu: "Razboiul, care este n realitate
o suspendare a regimului obisnuit si normal de drept, si are
regulile si legile lui, care contrazic aproape ntotdeauna orice
conceptie de drept. Avnd ca tinta imediata necesitatea de a
nvinge cu orice pret si, din nenorocire, prin orice mijloc, ar fi existat
o vadita incompatibilitate ntre starea de razboi, pe de o parte, si
putinta de a face ca unele din masurile luate sa fie cenzurate de
justitie, pe de alta parte"[71].
3.1.3. Contenciosul actelor autoritatilor militare
O
prima
mentiune asupra
controlului
judecatoresc
asupra actelor autoritatilor militare o gasim la 20 septembrie 1862
cu ocazia procesului Ministerului de Razboi la Curtea de
Casatie[72], n actul de acuzare se vorbea de "macelul de la
Craiova", de nepasarea autoritatilor militare si civile fata de raul ce
se facuse cetatenilor de catre tulburatorii ordinei publice si de
violentele de la Ploiesti cu ocazia ncartiruirii trupelor; chiar
ministrul de razboi, generalul I.E. Florescu, a comparut cu acea
ocazienaintea Curtii de Casatie pentru a justifica actele
autoritatilor militare.
Doctrina de drept administrativ a apreciat ca, desi n astfel de
cazuri Curtea de Casatie si-a ntemeiat n fapt deciziile pe art.998
si urmatoarele din Codul Civil (continnd principiul raspunderii
civile personale si exceptiile de la acesta, raspunderea pentru
fapta tertilor, inclusiv a statului pentru prejudicii cauzate de
agentii sai), ea a admis totusi si o responsabilitate n afara
cadrului civil deoarece nu numai ca n spetele respective nu s-a
facut dovada vreunei culpe a prepusilor statului dar s-au acordat
daune pentru motivul ca particularii au suferit pe nedrept un
prejudiciu chiar daca autoritatile militare au actionat n

conformitate cu drepturile legale conferite; hotarnd astfel,

Curtea a aratat o instinctiva ntelegere a faptului ca
responsabilitatea
statului
pentru
daunele
ocazionate
de functionarea serviciilor publice nu trebuie sa fie judecata
dupa principiile exclusive ale dreptului civil ci ramn o
materie speciala, cu reguli si necesitati proprii. Asemenea decizii
n-aufacut nsa jurisprudenta constanta, n multe din deciziile
Curtii de Casatie din timpul respectiv si dupa aceea mentinnduse vechea conceptie civilista, dar interpretata restrictiv, asa cum e
cazul Deciziei nr.920/1933 prin care se refuza despagubiri unui
ofiter accidentat n timpul unor exercitii militare, pe motiv
ca soldatul din cauza caruia se produsese evenimentul nu era
un prepus al statului[73]; n schimb, n Decizia nr.4369/1925
se declara din nou ca daunele cauzate de razboi n afara de zona
de lupta sunt de natura a atrage responsabilitatea statului fata
de cei ale caror drepturi au fost lezate[74].
Importanta jurisprudentei de contencios administrativ creat
prin Legea din 1905 a constat si n apararea drepturilor militarilor
contra arbitrariului si abuzurilor administrative, anulndu-se acte
administrative ilegale cum ar fi Decretul de punere n retragere a
generalului Groza[75]. Acesta este motivul pentru care si n
conceptia Legii din 1912 a Curtii de Casatie si Justitie, aceasta
instanta ramne n mod expres competenta sa judece recursurile
militarilor mpotriva actelor autoritatilormilitare superioare nsa
numai n privinta decretelor de punere n retragere si numai
pentru cuantumul pensiei, prevedere reintegrata si n Legea
contenciosului administrativ din 1925. Sub imperiul acestor legi,
instantele de drept comun au avut de mai multe ori ocazia de a
controla acte ale autoritatilor militare pe calea exceptiei de
ilegalitate invocata de particulari si, declarnd-ofondata, au
refuzat sa aplice actele respective (de cele mai multe ori
ordonante sau regulamente) sau au hotart sa acorde
daune pentru prejudicii cauzate.
Dupa consacrarea legislativa a actelor de comandament
cu caracter militar realitatile au obligat instantele judiciare sa
se pronunte si asupra acestei categorii de acte ale
autoritatii militare. Astfel, n decizia nr.411/1927 a Curtii de Casatie
se considera ca luarea comenzii pentru parasire de post

si insubordonare
reprezinta
"un
atribut
suveran
al
acelui comandament"[76] ; la fel, sunt apreciate drept acte
de comandament militar indicarea elementelor chemate
la mobilizare[77]precum
si
masura
disciplinara
luata
de
comandant contra unui jandarm[78]. n ceea ce priveste actiunea n
daune, n perioada interbelica se statuase principiul ca ea este
inadmisibila cnd se ndreapta contra unui act al autoritatii
militare, altul dect un decret de punere n retragere[79], cnd e
vorba, spre exemplu, de actul de reformare a unui militar[80] sau de
un act de avansare[81]. Curtea de Casatie stabilise ca
eventualele despagubiri civile se pot acorda pe baza art.6 din
Legea contenciosului administrativ din moment ce instantele
pot cerceta legalitatea deciziei sau actului de punere n
retragere, chiar daca nu se pronunta anularea actului[82].
Controlul jurisdictional administrativ asupra actelor autoritatilor militare a fost reluat abia dupa 1990 astfel
nct jurisprudenta n materie a nceput sa se reformuleze doar
dupa aparitia Legii nr.29/1990. Nici nu se putea altfel din moment
ce Decretul nr. 128/1948 desfiintase contenciosul administrativ
si curtile administrative iar Legea nr. 1/1967 nu se aplica
actelor administrative n legatura cu apararea trii, securitatea
statului sau ordinea publica, chiar daca legea fundamentala din
1965 prevazuse n art. 103 al.3 ca tribunalele si judecatoriile
pot judeca cererile celor vatamati n drepturile lor prin
acte administrative, putnd sa se pronunte, n conditiile legii,
siasupra
legalitatii
acestor
acte.
Analiza
jurisprudentei
instantelor de contencios administrativ n materia actelor
autoritatilor militare demonstreaza ca au existat doua perioade
distincte, despartite de anul 1997.
Prima,
pna
n
anul
1997,
cnd
sectiile
de
contencios administrativ ale tribunalelor si Curtii Supreme de
Justitie, tributare conceptiilor preponderente ntre 1948-1990,
au considerat ca orice act emis n sistemul apararii nationale este
un act
de
comandament
cu
caracter
militar
si,
n consecinta, necenzurabil de catre justitie, asa cum prevedea
art.2 lit.b din Legea nr.29/1990. Mai mult, n motivarea
sentintelor si deciziilor unor instante era invocat si Ordinul

M126/1990 alministrului apararii nationale ca si cnd aceasta

ar fi fost legislatia speciala n domeniu. Cea mai cunoscuta
solutie n acest sens este Decizia nr. 118 din 23 martie 1992
a SectieiContencios Administrativ a Curtii Supreme de
Justitie[83].
Criticile
adresate
n
doctrina
solutiilor
date
de
instantele judecatoresti n materia actelor autoritatilor militare
i-au determinat pe magistrati sa aiba n vedere n
solutionarea cazurilor respective si jurisprudenta antebelica.
Astfel, n 1997, se constata o desprindere de conceptia
totalitara care nu permitea controlul jurisdictional al actelor
emise n domeniul apararii nationale si o ntelegere mai
profunda a realitatii ca nu toate actele autoritatilor militare
reprezinta acte de comandament cu caracter militar. Primul
caz care a marcat aceasta schimbare de optica este cel al
reclamantului M.E. care a chemat n judecata MAp solicitnd sa
se dispuna anularea ordinului de trecere n rezerva pentru
reorganizarea unitatii, motivul necorespunznd realitatii[84];
prin sentinta instantei de fond, cererea a fost respinsa ca
inadmisibila motivndu-se ca n conformitate cu Ordinul
M126/1990 trecerile n rezerva nu pot fi atacate n justitie
deoarece sunt acte de comandament militar. Putem observa cu
usurinta efectul pe termen lung pe care deciziile instantei
supreme l-au produs asupra sistemuluijudiciar. Reclamantul a
declarat recurs cu motivarea ca instanta de fond a aplicat gresit
legea si nu a facut o corecta apreciere a probelor administrate
n cauza. Spre deosebire de solutiileanterioare si bazndu-se
pe doctrina si jurisprudenta antebelice, de data aceasta, Sectia
de Contencios Administrativ a CSJ a decis ca recursul este
fondat criticnd solutia instantei de fond pe considerentul
ca "prin acte de comandament cu caracter militar se nteleg
actele emise de autoritatile militare competente n scopul
asigurarii ordinei si disciplinei cadrelormilitare n cadrul
unitatilor militare; se au n vedere deci acte care se refera la
serviciul si ndatoririle militare si care exprima ideea de ordin,
de comanda. Prin urmare, orice acte emise de autoritatile
militare, straine de necesitatile propriu-zise ale actiunii
militare,
pot
fi
atacate
pe
calea

contenciosului administrativ". Prin Decizia nr. 1051/5 iunie

1997 s-a apreciat, n concluzie, ca ordinul de trecere n
rezerva contestat nu constituie un act de comandament cu
caracter militar n sensul Ordinului M126/1990 si deci nu este
exceptat de la controlulinstantei de contencios administrativ
conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990; s-a constatat ca n
mod gresit a procedat instanta de fond la solutionarea actiunii
pe baza unei exceptii de inadmisibilitate, astfel nct recursul
a fost admis, sentinta atacata a fost casata cu trimiterea
cauzei spre rejudecarea primei instante.
Alte cauze avnd ca obiect acte ale autoritatilor militare
solutionate de instantele de contencios administrativ se refera
la acte de imputatii, acte ale comisiilor de expertiza medicomilitara, acte de recalculare a pensiilor militarilor; mai
multe decizii ale Sectiei de Contencios Administrativ a CSJ se
refera la obligarea MAp de a recunoaste calitatea de veteran
de razboi n baza Legii nr.44/1994. Cu sase decizii n 1997, trei n
1998 si sapte n 1999, se poate spune ca Sectia de
Contencios Administrativ a CSJ a nceput sa formeze o
adevarata jurisprudenta a actelor autoritatilor militare care e
utila att celor vatamati n drepturile lor ct si tuturor institutiilor
de contencios administrativ care au nceput sa se obisnuiasca sa
aplice Legea nr. 29/1990 si n acest domeniu special; nu n
ultimul rnd, aceasta jurisprudenta este utila juristilor militari si
autoritatilor militare care au nteles ca trebuie sa-si ndeplineasca
atributiile si misiunile n conditii de legalitate fiind, din acest
punct
de vedere,
sub
controlul
civil
al
autoritatilor
judecatoresti. Mentionam n finalul prezentarii jurisprudentei
actelor autoritatilor
militare
ca
institutia
actelor
de
comandament cu caracter militar a fost ntarita si prin Decizia
nr. 103/1996 aCurtii Constitutionale care a respins ca vadit
nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.2
lit.b din Legea nr.29/1990; s-a apreciat ca, desi anterioara
Constitutiei, Legeacontenciosului administrativ a stabilit anumite
conditii si limite de exercitare a dreptului persoanei vatamate,
printre care si excluderea de la controlul instantei de contencios a
actelor decomandament militar, justificata prin interesul evident
public la care se refera[85]. Pe de alta parte, n ceea ce priveste

controlul constitutionalitatii interpretarii judecatoresti a notiunii

de "act decomandament cu caracter militar", asa cum s-a statuat
constant n practica jurisdictionala a Curtii Constitutionale,
aceasta nu este competenta sa cenzureze constitutionalitatea
interpretariirespective ci poate doar sa constate ca dispozitiile
art.2 lit.b din Legea nr.29/1990 nu contravin Constitutiei.
Consider necesar ca n continuarea lucrarii sa analizam
regimul juridic al actelor de comandament cu caracter militar.
3.2. Regimul juridic al actelor de comandament cu caracter militar

3.2.1. Procedura de elaborare a actelor de comandament cu caracter militar

Pe timpul ducerii actiunilor militare, principalele acte de
comandament cu caracter militar sunt ordinele: ordinul de
operatie (ANEXA 2), ordinul preliminar (ANEXA 1), asa cum sunt
ele mentionate n Manualul pentru organizarea de stat major si
operatii ale Fortelor Terestre.
Emiterea ordinelor presupune ndeplinirea mai multor conditii
si desfasurarea ntocmai a unor activitati obligatorii sau, sub
presiunea timpului, unele pot sa nu mai aibe loc. Orice ordin
trebuie sa contina cinci subpuncte: situatia, misiunea, executia,
spijinul logistic si comanda si comunicatiile. Abateriile de la
acetea sunt admise, spre exemplu, n cazul ordinului fragmentar,
care la ultimele doua subpuncte se poate mentiona: "Nu sunt
modificari de la Ordinul de operatii X..."
Aceleasi documente se ntocmesc de catre comandamentele
care participa la instructia proprie sau instructia trupelor din
subordine (exercitii sau aplicatii).
Procedura prealabila elaborarii ordinului de operatie
presupune mai nti elaborarea conceptiei operatiei si a planul de
actiune. Cel din urma devine ordin de operatie prin darea lui n
executare, atunci cnd conditiile din teren se suprapun peste
cursul de actiune ales de comandant nca din momentul emiterii
conceptiei operatiei. Planul de operatie este emis n concordanta
cu intentiile comandantului precizate n respectiva conceptie si cu
acel curs de actiune/operatie pentru care s-a decis.

Elaborarea conceptiei exprima viziunea comandantului asupra

intentiei si actiunilor probabile ale inamicului/adversarului,
precum si asupra operatiei ce urmeaza a fi desfasurata pentru
atingerea obiectivului final de catre fortele din subordine.
Conceptia se bazeaza pe cursul operatiei ales de comandant
pentru
ndeplinirea
misiunii
si
raspunde
la
ntrebarile ce, unde si cum vor actiona fortele proprii pentru a
obtine efectul dorit. Raspunsul la aceste ntrebari trebuie sa fie
suficient de detaliat pentru a permite comandamentului si
comandantilor subordonati sa nteleaga ce au de facut si cum
trebuie sa actioneze pentru ndeplinirea obiectivelor operatiei
respective.
Atunci cnd conceptia operatiei nu poate fi elaborata n volum
complet, ea trebuie sa includa cel putin modul de ntrebuintare a
fortelor luptatoare si de realizare a sprijinului de foc.
Prin conceptia operatiei, comandantul stabileste directia
(obiectivul) principala de efort si alte directii (obiective) de efort.
Acestea permit alocarea resurselor n mod adecvat, asigurarea
focalizarii actiunilor concomitent cu fixarea prioritatilor si
determinarea
riscurilor,
realizarea
unitatii
eforturilor
si ntelegerea intentiei comandantului.
Elaborarea conceptiei consta n: analiza misiunii; ndrumarea
planificarii si elaborarea cursurilor operatiei; elaborarea
estimarilor; prezentarea estimarilor si selectarea cursului optim al
operatiei; precizarea deciziei; redactarea si prezentarea
conceptiei operatiei pentru aprobare[86].
Analiza misiunii consta n studierea informatiilor despre
inamic, fortele proprii si despre zona de responsabilitate. Scopul
analizei misiunii este de a determina factorii si conditiile specifice
ale situatiei n care se realizeaza misiunea.
ndrumarea planificarii si elaborarea cursurilor operatiei
presupune redactarea si transmiterea ghidului de planificare al
comandantului cu informatiile si datele necesare planificatorilor,
precum si ntocmirea cursurilor operatiei.

Elaborarea cursurilor operatiei are la baza analiza misiunii si

estimarile
compartimentelor
din
comandament
si
ale
comandantilor unitatilor de sprijin. Un curs al operatiei trebuie sa
raspunda la ntrebarile: ce tip de operatie, ce forma si ce
procedeu se adopta; cnd se desfasoara operatia; cum se
folosesc fortele si mijloacele avute la dispozitie; de ce se
desfasoara operatia; care este finalitatea operatiei.
Elaborarea estimarilor se desfasoara concomitent cu analiza
misiunii si presupune studierea informatiilor despre inamic (G/S
2), fortele proprii (G/S 3) si zona de operatii (att G/S 2, ct si (G/S
3) . Estimarile au n vedere influenta factorilor de situatie asupra
ndeplinirii misiunii si au ca rezultat concluzii, recomandarii sau
propuneri care contureaza cursurile posibile ale operatiei.
Prezentarea estimarilor si selectarea cursului optim al
operatiei presupune: executarea recunoasterilor si compararea
cursurilor actiunii fortelor proprii cu cele ale inamicului, utilizanduse pentru aceasta inclusiv metode ale jocului de razboi. Pentru
analiza unui curs al operatiei, comandantul desfasoara
urmatoarele activitati: vizualizeaza actiunile ambelor forte n
desfasurarea lor logica, lund n calcul estimarile facute;
evalueaza posibilitatile de succes ale actiunilor proprii prin
comparatie cu actiunile inamicului; stabileste gradul de risc si de
acceptabilitate a lui; stabileste masuri active (pasive) pentru
reducerea efectelor actiunilor inamicului asupra fortelor proprii.
Recunoasterile se executa n functie de esalon, de nevoi si de
timp si au, n principal, scopul de a verifica informatiile cunoscute
despre zona de responsabilitate, influenta caracteristicilor
acesteia si fezabilitatea cursurilor operatiei.
Estimarea comandantului este un proces continuu care l ajuta
pe acesta sa aleaga cel mai bun curs al operatiilor, avnd ca
rezultat final o viziune clara asupra situatiei inamicului si a
fortelor proprii, a scopului urmarit sau misiunii si o exprimare
clara a alternativelor.
Comandantul revede si actualizeaza n mod continuu situatia,
prin contactul permanent cu subordonatii si cunoasterea

estimarilor acestora, prin observarea personala a operatiilor, prin

relatiile directe cu comandantii esaloanelor superioare (similare)
si prin primirea continua a informatiilor necesare.
Pe timpul estimarii, comandantul analizeaza cursurile
operatiei, le compara si decide asupra cursului optim al operatiei.
Pentru aceasta el poate sa recurga la diverse metode ale jocului
de razboi, metode care si-au dovedit eficienta n conditiile n care
ele au fost utilizate pe baza unor informatii suficiente si reale, att
despre trupele proprii, ct si cele care priveau adversarul.
Simularile si modelariile care se fac n acest domeniu sunt
concludente si reusesc sa realizeze eficient functia de control
asupra actelor care vor urma a se ntocmi, iar mai apoi a se da n
executare.
Din perspectiva stiintei militare controlul luptei se realizeaza
daca prin deciziile luate sau actele de comandament emise
conduc la desfasurarea actiunilor militare dupa cum acestea au
fost planificate. n acest cadru, jocul de razboi este elementul
definitoriu al procesului militar de luare al deciziilor[87].
Decizia reprezinta optiunea comandantului privind executarea
operatiei si se materializeaza n conceptia operatiei.
Conceptia operatiei trebuie sa cuprinda: argumentatia si
metodologia utilizata de comandant pentru ndeplinirea misiunii
date;
misiunea
(inclusiv
finalitatea
dorita);
intentia
comandantului; informatiile necesare comandantilor subordonati,
statelor majore ale componentelor si structurilor de sprijin, privind
scopul, natura si sarcinile de planificare ce le revin pentru
misiune; conducerea operatiilor; cerinte de forte si capacitati;
executia.
Redactarea si prezentarea conceptiei operatiilor pentru
aprobare trebuie sa determine daca elementele de baza ale
conceptiei comandantului sunt suficiente pentru ndeplinirea
misiunii, sa evalueze viabilitatea prognozelor facute, precum si
daca conceptia este n conformitate cu ghidul pentru planificare.
Conceptia operatiei se prezinta spre examinare esalonului
superior n vederea aprobarii, n functie de precizarile primite prin

directiva (ordinul) acestuia. Dupa aprobare, va fi trimisa tuturor

comandamentelor si stucturilor care sunt sau vor fi implicate n
elaborarea planurilor dependente de aceasta.
Elaborarea planului operatiei presupune detalierea conceptiei
operatiei si consta n: planificarea ntrebuintarii fortelor;
planificarea sprijinului operatiei si protectiei fortelor; planificarea
sprijinului
logistic;
planificarea
deplasarilor;
identificarea
neajunsurilor; analiza fezabilitatii deplasarilor; elaborarea datelor
privind forta pe faze de timp si deplasarea ei, elaborarea ordinului
de operatie[88].
Planificarea ntrebuintarii fortelor consta n identificarea si
repartitia fortelor necesare ndeplinirii misiunii, planificarea
dispozitivului, a misiunilor fortelor subordonate si a manevrei
acestora pe timpul desfasurarii operatiei.
Planificarea spijinului operatiei si protectiei fortelor consta
att n stabilirea masurilor si actiunilor cu caracter general, ct si
a misiunilor specifice executate de fortele de asigurare, de
protectie si de sprijin.
Planificarea
sprijinului
logistic
include
planificarea
aprovizionarii fortelor si a transporturilor logistice, planificarea
mentenantei, a asistentei medicale si a celei sanitar veterinare,
planificarea
resurselor
financiare,
asigurarea
cailor
de
comunicatie, a cazarii fortelor si adapostirii animalelor.
Planul de operatie trebuie sa concentreze actiunile fortelor
proprii asupra centrului de greutate al dispozitivului inamicului, sa
defineasca conditiile care asigura succesul prin aplicarea puterii
de lupta, sa realizeze unitatea efortului fortelor participante, sa
constituie baza pentru planurile unitatilor subordonate si sa fie
suficient de flexibil pentru a asigura libertatea de actiune a
unitatii chiar si n situatii des schimbatoare.
Planul de operatie se finalizeaza prin ordinul de operatie care
trebuie sa permita subordonatilor sa exploateze situatiile
favorabile n concordanta cu intentia comandantului si sa ia
decizii rapide si corecte pe timpul desfasurarii operatiei.

Ordinul de operatie constituie baza tuturor planurilor de

operatie ale structurilor subordonate nemijlocit, participante la
actiune, astfel nct ndeplinirea acestora sa asigure realizarea
obiectivului strategic (operativ, tactic) final.
Ordinul de operatie precizeaza de regula, ce sa faca
subordonatii, de ce, cu cine, unde si cnd, fara a specifica
si cum sa faca.
Pe baza cerintelor de planificare specifice luptei armate sau
operatiilor de stabilitate si de sprijin, comandantul gruparii
intercategorii de forte din teatrul de operatii transpune directiva
de operatie a esalonului superior - national sau al aliantei
(coalitiei) - n ordin de operatie.
Reanalizarea planului operatiei consta n analiza acestuia n
scopul validarii si se face imediat dupa elaborare, iar dupa aceea
periodic, n functie de evolutia situatiei, pentru actualizarea si
respectiv validarea permanenta.
Elaborarea planurilor de sprijin ale operatiei. Planurile de
sprijin reprezinta planurile armelor (specialitatilor) si se refera la
mobilizarea,
desfasurarea,
angajarea
fortelor,
sustinerea
actiunilor si dislocarea fortelor si resurselor n sprijinul conceptiei
materializate n planul operatiei, fiind anexe la acesta.
Comandantul comandamentului operational coordoneaza
elaborarea planurilor de sprijin. Acestea se ntocmesc
concomitent cu planul operatiei de catre comandantii
subordonati, comandantii care sprijina si comandantii unor
componente care contribuie la planificarea operatiei. Planurile de
sprijin au, de regula, aceleasi elemente de structura ca si planul
operatiei.
Analiza si aprobarea planurilor de sprijin intra n
responsabilitatea comandantului operational care poate fi solicitat
sa solutioneze si problemele critice ce pot aparea pe timpul
elaborarii acestora.

n concluzie ntregul proces decizional nsumeaza prodeduri

care sunt determinante pentru desfasurarea actiunilor viitoare, iar
prin jocul de razboi se poate ca acesta sa furnizeze informatii fara
de care nu s-ar putea asigura succesul. Vom vedea n partea
aplicativa punctele cheie pe care jocul de razboi le ofera
decidentilor n darea ordinelor care stau la baza tuturor actiunilor
dintr-un teatru de operatie.
3.2.2. Modul de intrare n vigoare a actelor de comandament cu caracter militar
Pentru actele de comandament cu caracter militar nu se
specifica foarte clar modalitatea de intrare n vigoare, dar
doctrina dreptului administrativ consacra principiul conform
caruia actele normative intra in vigoare de la data aducerii lor la
cunostinta.
Avnd o aplicabilitate restrnsa, n cadrul structurii militare
din care face parte comandamentul militar care le emite, forma
prin care se aduc la cumostinta poate fi prin mijloace tehnice de
comunicatii si informatice, protejate criptografic, sau se expediaza
(n cazurile n care ele trebuie transmise la o distanta
considerabila, n siguranta maxima) prin curieri speciali, prin
formatiuni postale militare sau chiar prin ofiteri din statul major
(ofiteri de legatura). Majoritatea actelor de comandament cu
caracter militar au n continutul lor informatii clasificate, motiv
pentru cere aducerea la cunostinta se face doar pentru
persoanele abilitate. Daca fragmente din actul respectiv trebuie
sa ajunga si la alte categorii de personal, pasajele cu caracter
nesecret se prelucreaza si acestora.
Actele de comandamnet cu caracter militar intra n vigoare,
de regula, din momentul n care ele se comunica. Transmiterea lor
este riguroasa, astfel, avnd n vedere factorul timp si reactia
instantanee la modificarile de pe cmpul de lupta, de care militarii
trbuie sa dea dovada, regulamentele militate stabilesc indicative
de prioritate pentru documentele care au diferite grade de
urgenta, cum ar fi: "VZDUH", "AVION", se transmit imediat prin
mijloace de transmisiuni, cu ntreruperea transmiterii/receptionarii
oricarui document/informatie cu alt grad de urgenta; "N AFAR
DE RND", "URGENT" se transmit prin mijloace de transmisiuni

dupa documentele cu gradul de urgenta "VZDUH" si "AVION", cu

ntreruperea
transmiterii/receptionarii
oricarui
document/informatie fara grad de urgenta sau se expediaza
imediat prin ofiteri din statul major, directionali, ofiteri de
legatura si curieri, carora li se asigura mijloace de transport
rapide. Trecerea la aplicare sau la executie se face n cel mai scut
timp.
Art. 53 din Legea nr. 24/2000, republicata instituie obligatia de
a insera n dispozitiile finale data intrarii in vigoare a fiecarui act,
prin urmatorul continut: "(1) Dispozitiile finale cuprind masurile
necesare pentru punerea n aplicare a actului normativ data
intrarii n vigoare conform art. 11, implicatiile asupra altor acte
normative, ca: abrogari, modificari, completari, precum si
dispozitia de republicare, daca este cazul." Textul de lege se
aplica si actelor de comandament cu caracter militar.
3.2.3. Efectele juridice ale actelor de comandament cu caracter militar
Ca orice acte juridice, actele administrative, implicit si
actele de comandament cu caracter militar, dau nastere modifica
sau sting raporturi juridice, asadar produc efecte juridice, cu o
anumita forta juridica.
Orice norma juridica actioneaza n cadrul existentei sale prin
trei dimensiuni: temporala - sub aspectul careia legile se succed
- , spatiala - sub aspectul careia legile produc efecte n teritoriu
putnd coexista - si dimensiunea personala - sub aspectul careia
legile sunt destinate conduitei subiectelor de drept, persoane
fizice sau juridice.
Actele normative produc efecte juridice n termen de trei zile
de la momentul publicarii, conform Constitutiei revizuite, daca
legea nu dispune altfel, astfel ca nimeni sa nu poata invoca n
apararea sa necunoasterea legii. O modalitate speciala de
aducere la cunostinta, si implicit momentul intrarii n vigoare, o
reprezinta hotarrile de guvern cu caracter militar, care vizeaza
siguranta statului, precum si alte acte juridice care prezinta
interes doar pentru segmentul militar. Ele se comunica unitatilor
interesate.

Teoria regimului juridic administrativ al actelor de drept

administrativ, ca acte de autoritate, face apel la prezumtia de
legalitate, n fundamentarea fortei juridice deosebite ale acestei
categorii de acte. Conform prezumtiei de legalitate, considerata o
prezumtie relativa, actul administrativ aflat n vigoare a fost emis
cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege,
desprinzndu-se de aici ideea de obligativitate pentru respectarea
lor.
Prezumtiei de legalitate i se alatura alte doua prezumtii:
prezumtia de autenticitate (art. 42 din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor
normative[89]prevede ca "actul normativ adoptat se semneaza de
reprezentantul legal al emitentului se dateaza si se
numeroteaza" ) si prezumtia de veridicitate (actul administrativ
adoptat/emis exprima adevarul).
Exceptarea
de la
controlul judecatoresc
pe
calea
contenciosului administrativ are repercusiuni si asupra dovedirii
legalitatii actelor de comandament cu caracter militar, ntruct ea
fiind o dispozitie constitutionala, reprezinta un fine de neprimire si
pentru exceptia de iligalitate. Mentionam faptul ca singura
institutie abilitata sa se exprime cu privire la acest lucru este
instanta de contencios administrativ, iar interdictia constitutionala
vizeaza
att
actiunile
directe
ct
si
exceptiile
de
nelegalitate[90]. "Exceptiile de nelegalitate a actului administrativ
poate fi ridicata doar cu privire la actele care pot forma obiectul
unei actiuni n anulare n fata instantelor de contencios"[91].
Comandantul, reprezentantul structurii militare pe care o
conduce este cel care semneaza actele de comandament cu
caracter militar. Ele sunt ntocmite de un colectiv de persoane din
diferite compartimente ale comandamentului, reunite n ceea ce
numim comandament militar. Regulamentele militare ne impun
norme tehnice de redactare specifice domeniului militar pentru
actele de comandament cu caracter militar: denumirea unitatii
milirare si a organului emitent; numarul si data la care acesta a
fost nscris n registrul de evidenta a documentelor; categoria de
clasificare a documentului; numarul exemplarului; denumirea
documentului cu indicarea, daca este cazul, actiunii la care se

refera si numarul de ordine; semnatura comandantului/sefului

compartimentului emitent cu indicarea functiei, gradului,
prenumelui si numelui; gradul, prenumele si numele celui care l-a
ntocmit. Toate exemplarele trebuie sa aiba semnaturile autentice
ale persoanelor ndreptatite. Semnatura comandantului sau a
persoanelor care au dreptul de a folosi stampila se certifica prin
stampila acestora. Corecturile din documente trebuie sa fie
certificate de persoana care le-a semnat si aprobat, aplicnd si
stampila, dupa caz. Pentru documentele care se ntocmesc n
timpul unui conflict armat redactarea documentelor prezinta si
mai multa rigoare, ele avnd un caracter secret.
n doctrina dreptului administrativ se face distinctie ntre
obligatia de executare, o obligatie pozitiva, "de a face", si
obligatia de responsabilitate, adica o obligatie negativa, "de a nu
face". Actele de comandament cu caracter militar se executa
ntocmai, indiferent de obligatiile care se impun.
n principiu, forta juridica a unui act administrativ este data de
locul pe care l ocupa organul emitent n sistemul administratiei
publice precum si de natura organului respectiv, dar si de natura
actului juridic. Astfel, Legea nr. 346/2006 privind oganizarea si
functionarea Ministerului Apararii stabileste o ierarhie a fortei
juridice a actelor de comandament cu caracter militar, care reiese
din structura stricta a administratiei militare, si anume: ordinele
cu continut militar si dispozitiile sefului Statului Major General au
o forta juridica superioara fata ordinele/dispozitiile comandantilor
de unitati, dar n acelasi timp, aceste acte de putere au o forta
juridica inferioara fata de cea a legii, cel putin n timp de pace.
Pentru ca pe timpul razboiului nu mai exista legi care sa
guverneze de drept, armata este detinatoarea puterii care si si
impune propriile reguli, n conformitate cu prevederile
constitutionale, cu normele internationale de angajare si dreptul
umanitar. n aceasta situatie ordonantele militare sunt cele care
au o forta juridica superioara.
ntre actele autoritatilor militare avem planurile, care nu
produc efecte juridice dect n momentul n care ele devin ordine.
Planul nseamna transpunerea stiintei militare pe hrtie, n
conditiile date de misiune, inamic, fortele proprii, teren, inclusiv

starea vremii, timpul avut la dispozitie si populatia din zona.

ntruct pentru actiunile militare un element determinant n
ndeplinirea misiunilor ncredintate l reprezinta actionarea n timp
real, unitatea/subunitatea poate primi ordinele mai nti verbal,
dupa care urmeaza si cel scris. Ambele forme de acte de
comendament sunt nscrise n jurnalele operatiilor militare.
Actele de comandament cu caracter militar produc efecte
juridice pentru cadrele militare din cadrul unitatii pentru care
comandamentul a adoptat respectivul act, dar si asupra altor
persoane civile sau militare, care n urma activitatilor desfasurate
de comandament sau de trupe au afectat drepturi sau interese
legitime. Ambelor categorii de persoane li se aplica art. 126, alin
(6), din Constitutia Romniei, cu amendamentul ca n cazul
controlului judecatoresc, altul dect cel pe calea contenciosului
administrativ, legea se aplica pentru fiecare categoriie de
persoane - civili si militari - , n mod oarecum diferit, n sensul ca
militarii nu pot sa revendice drepturile care prin Legea statutului
cadrelor militare sunt limitate, precum nici nu sunt judecati dupa
aceleasi reglementari (de exemplu: raspunderea materiala se face
n conformitate cu O.G. nr. 121/1998[92]). si n ceea ce priveste
ncalcarea legii penale, sanctiunile sunt diferite. Astfel, Codul
Penal al Romniei[93]prevede infractiunile militarilor n legatura cu
serviciul lor, la titlul X, capitolul I si II.
3.2.4. Modul de ncetare a efectelor actelor autoritatilor militare
Actele administrative produc efecte juridice pna la
scoaterea lor din vigoare care se realizeaza, de obicei, de catre
autoritatea emitenta, de autoritatea ierarhic superioara sau de
catre o instanta judecatoreasca. Sunt doua modalitati prin care
nceteaza efectele juridice produse de actele administrative, si
anume: procedura unui fapt material-juridic care i confera acest
efect si interventia unui alt act juridic ce contine dispozitii
contrare celui dinti si care vizeaza suprimarea efectelor juridice
ale actului anterior.
a) ncetarea efectelor juridice ca urmare a producerii unui
fapt material-juridic

Asemeni cazului actelor normative, unele acte de

comandament cu caracter militar nu si pot pierde eficienta prin
executare, datorita faptului ca ele sunt cu aplicabilitate repetata,
nsa exista acte temporare care nceteaza sa mai produca efecte
juridice prin ncetarea evenimentului pentru care au fost ntocmite
sau prin expirarea termenului. Legea 24/2000 privind normele de
tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative,
republicta, prevede: "La actul normativ cu caracter temporar se
prevede si perioada de aplicare sau data ncetarii aplicarii sale."
La polul opus se situeaza actele individuale de comandament
cu caracter militar (care nu sunt de aplicabilitate repetata),
efectele lor ncetnd prin executarea ordinului, prin deces,
prescriptie (atunci cnd ea este reglementata), mplinirea
termenului de valabilitate. Uneori chiar si punerea n rezerva sau
n retragere poate constitui o modalitate de ncetare a efectelor
juridice, nsa nu si n cazul pastrarii secretului militar obligatie
care nu se stinge pentru nici un militar, odata ce trece din rndul
cadrelor active n rndul cadrelor n rezerva sau n retragere.
b)

ncetarea efectelor juridice ca urmare a unui act juridic

Poate sa nlature n tot sau n parte definitiv sau temporar

efectele juridice ale unui act de comandament cu caracter militar
aparitia unui alt act, care poate sa provina de la acelasi emitent
sau de la organul ierarhic superior, dar nu si de la o instanta
judecatoreasca datorita specificitatii regimului juridic prin care ele
sunt excluse de la controlul instantelor de judecatoresti. Prin
urmare, scoaterea din vigoare a unui act de comandament cu
caracter militar poate avea loc prin urmatoarele modalitati:
anulare, revocare, suspendare (cu amendamentul ca suspendarea
nu se poate face si de instantele de contencios administrativ),
abrogare (nu n toate cazurile).
Modalitatea prin care se poate anula un act de comandament
are ca fundament legal art. 14, alin. (2), Regulamentului de
ordine interioara, care prevede ca "Dreptul de a anula sau de a
schimba un ordin l are numai persoana care l-a emis sau
comandantul acesteia, cu obligatia de a-l informa pe cel care l-a
dat."[94]

Succesul actiunilor militare depinde ntr-o foarte mare masura

de mijloacele de comunicatii - de nivelul tehnologic al acestora avute la dispozitie, de capacitatea de a procesa informatiile
primite si de transmiterea ordinelor celor care trebuie executate
ntr-un timp ct mai scurt, dar si de tehnologia echipamentelor
militare. De exemplu, n cazul unui ultimatum dat unui grup de
dezidenti de a capitula, pe care acestia l accepta doar n ultimele
5 minute, fortele proprii trimit deja rachete "inteligente" pentru
a-i neutraliza. Anularea ordinului n baza caruia au fost trimise se
poate anula, doar daca n aceste 5 minute este posibil ca
informatia conform careia ordinul de anulare al ordinului
precedent ajunge n timp util pentru ca aceste echipamente sa nu
produca efectele pentru care au fost lansate.
Una dintre modalitatile prin care se concretizeaza principiul
separatiei si echilibrului puterilor n stat o reprezinta institutia
contenciosului administrativ, consacrata de art. 1 alin. (4)
din Constitutia Romniei din 1991, modificata si republicata n
anul 2003, prin exercitarea controlului judecatoresc asupra
activitatii desfasurate de catre autoritatile administratiei publice,
n conformitate cu prevederile dreptului international sau, mai
exact, cu principiul promovat de drepturile omului conform caruia
orice om are dreptul la o buna administratie.
Specificul administratiei publice consta n organizarea
executarii si executarea n concret a legilor si a celorlalte acte
normative. Uneori este posibil ca prin activitatea sa, prin actele
emise/adoptate, autoritatile administratiei publice sa lezeze
drepturi subiective sau interese legitime ale particularilor,
persoane fizice sau juridice. n acest sens, s-a introdus notiunea
de contencios administrativ, n doctrina romneasca, nca din
perioada interbelica.
Termenul de "contencios" a nceput sa fie folosit pentru a
delimita caile de atac jurisdictionale mpotriva actelor si
operatiilor administrative de recursurile administrative obisnuite.
Etimologic,
cuvntul
latinescul "contendare", care

contencios
nseamna a

deriva
lupta[95]sau

din
din

substantivul "contentio",
confruntare.[96]

care

nseamna:

conflict,

disputa,

n peroada interbelica, Rarincescu defineste contenciosul

administrativ ca fiind, "totalitatea litigiilor nascute ntre particulari
si administratiunile publice, cu ocaziunea organizarii si
functionarii serviciilor publice si n care sunt puse n cauza reguli,
principii si situatiuni juridice apartinnd dreptului public."[97] n
doctrina romneasca interbelica aceasta notiune era utilizata n
sens larg material, evocnd totalitatea litigiilor dintre
administratie si particulari (solutionate de organul judecatoresc
sau de organul administrativ) si n sens strict, evocnd litigiile
solutionate numai n instantele judecatoresti. Dreptul comun al
contenciosului administrativ era dat de normele juridice care
reglementau
atributiile
instantelor judecatoresti,
instante
obisnuite si uneori instante speciale.
Din analiza legislatiei n vigoare rezulta ca prin notiunea de
contencios administrativ se ntelege, n sens larg, "litigiile de
competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al
administratiei publice, respectiv, un functionar public sau, dupa
caz, o structura autorizata sa presteze un serviciu public, pe de o
parte, si un alt subiect de drept, pe de alta parte, n care organul
public sau functionarul public apare ca detinator al administratiei
publice."[98] Frecvent, notiunea de contencios administrativ este
definita ca totalitarea litigiilor de competenta sectiilor de
contencios administrativ ale instantelor judecatoresti.[99]
Noua lege a contenciosului administrativ formuleaza si ea, la
art. 2, alin. (1), lit. e), o definitie a acestei notiuni: "activitatea de
solutionare, de catre instantele de contencios administrativ
competente potrivit legii, a litigiilor n care cel putin una dintre
parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din
emiterea sau ncheierea, dupa caz, a unui act administrativ, n
sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea n termen legal ori din
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim."
n ceea ce priveste subiectul care poate introduce actiunea,
din dispozitiile art. 52 alin. (1) din Constitutia republicata reiese ca

aceasta poate fi "orice persoana fizica sau juridica care se

considera vatamata n drepturile sau interesele sale legitime",
notiunea de "persoana vatamata" fiind definita de legea
contenciosului administrativ ca fiind: orice persoana fizica sau
juridica, ori grup de persoane fizice sau juridice ori grup de
persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese
legitime private vatamate prin acte administrative", asimilnd
persoanei vatamate si"organismele sociale care invoca
vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat".
Notiunea de "persoana vatamata" se fundamenteaza pe ideea
vatamarii drepturilor subiective, fiind vorba despre un contencios
subiectiv. Scopul lui este de a proteja drepturile subiective care
apartin unei persoane fizice sau juridice determinate,
individualizate. Contenciosul administrativ obiectiv are n principal
scopul asigurarii legalitatii si promovarea intereselor generale la
nivelul unitatilor administrativ-teritoriale.
Exemplul tipic pentru contenciosul administrativ obiectiv este
cel al prefectului n exercitarea controlului de tutela
administrativa. Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia
Nationala a Functionarilor Publici[100].
Controlul n instanta de contencios administrativ asupra
actelor administrativ-jurisdictionale, este prevazut la art. 6, alin.
(2): "actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate, direct la
instanta de contencios administrativ competenta..." Aceste
dispozitii marcheaza o adevarata "revolutie" a reglementarii, o
schimbare de optica, de filosofie n ceea ce priveste locul si rolul
jurisdictiei administrative, implicit a actelor prin care aceasta se
realizeaza, actele administrativ-jurisdictionale[101].
Asa se explica si faptul ca n cadrul organizatiei militare s-au
organizat si functioneaza Consiliile de disciplina si cele de
judecata, ca fiind organe administrative-jurisdictionale, ele privesc
acele jurisdictii speciale administrative, potrivit art. 21 alin. (4) din
Constitutia revizuita, care desfasoara activitati de solutionare a
litigiilor dintre cadrele militare si Ministerul Apararii, ca
reprezentant al unitatii militare cu care cei dinti sunt ntr-o stare
de conflict. Acestea sunt singurele organe care sunt abilitate sa

judece un litigiu bazat pe ncalcarea prevederilor legale sau cele

ale regulamentelor militare.
Legea
nr.29
a
contenciosului
administrativ[102] reia
traditia interbelica
si
creeaza
n
sistemul
instantelor
judecatoresti sectii specializate de contencios administrativ la
nivelul tribunalelor judetene si Curtii Supreme de Justitie, cu
atributia expresa de a controla actele administrative si refuzul
nejustificat al unei autoritati administrative care vatama
drepturile recunoscute de lege oricarei persoane fizice sau
juridice. Se revine, astfel, la caracteristica esentiala a
contenciosului administrativ de a fi un control de plina
jurisdictie, instanta fiind competenta sa se pronunte si asupra
legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat
la baza emiterii actului supus judecatii, ea putnd dispune
anularea actului, obligarea la emiterea actului si acordarea de
despagubiri; el este caracterizat, de asemenea, ca fiind un
control direct, pe cale de actiune judiciara, att fata de actul
administrativ propriu-zis ct si fata de cel asimilat - tacerea sau
tardivitatea autoritatilor administrative.
Contenciosul administrativ romn e organizat pe
doua grade de jurisdictie date n competenta sectiilor de
contencios administrativ de la tribunale si curti de apel (fondul)
precum si de la Curtea Suprema de Justitie (recursul). Alte
trasaturi ale contenciosului administrativ reglementat de Legea
nr.29/1990 se refera la actul atacat (cu exceptia finelor de
neprimire, actul sa fie al unei autoritati administrative, putnd fi
atacate si actele administrative jurisdictionale dupa epuizarea
cailor administrativ-jurisdictionale cu exceptia celor din domeniul
fiscal si contraventional) sau la actiunea n justitie: obligarea
celui care se considera vatamat la actiune prealabila n fata
autoritatii emitente
sau
superioare
ierarhic
nainte
de
introducerea actiunii n instanta (art.5); posibilitatea formularii
actiunii n justitie si personal mpotriva functionarului autoritatii
administrative prte, care poate fi obligat la plata daunelor n
mod solidar cu autoritatea administrativa (art.13); dreptul
instantei care admite cererea de a hotar att asupra daunelor
materiale ct si asupra daunelor morale cerute (art.ll);
posibilitatea ca instanta sa oblige pe conducatorul autoritatii

administrative sa plateasca statului amenda pentru fiecare zi de

ntrziere nejustificata daca nu trimite lucrarile cerute de instanta
(art.10) sau nu executahotarrile irevocabile (art.16) la termenele
impuse; dreptul reclamantului de a cere instantei suspendarea
executarii actului pna la solutionarea actiunii (art.9) si obligatia
de a depune o data cu actiunea si actul pe care l ataca
(art.18); efectul suspensiv de executare al recursului (art.14);
completarea dispozitiilor Legii nr.29/1990 n ceea ce priveste
actiunea cu prevederile Codului de procedura civila (art. 18).
Desi nca n vigoare cu toate caracteristicile enuntate Legea
contenciosului administrativ a fost modificata implicit sub
anumite aspecte prin aparitia Constitutie din 1991 ceea ce,
impune adoptarea unui nou act normativ n materie. El este
cerut si de faptul ca n perioada de tranzitie pe care am parcurso, anumite litigii tipice de contencios administrativ au ramas n
competenta instantelor de "drept comun" daca ne referim
numai la solutionarea cailor de atac n materia contraventiilor
sau la solutionarea litigiilor legate de considerarea bunurilor
proprietate publica, aspecte care intereseaza si autoritatile
militare implicate n contenciosul administrativ. Cu ocazia
acestor clasificari ar fi rezolvata si complexa problema a definirii
actelor de comandament cu caracter militar.
CAPITOLUL IV. CONTROLUL ACTELOR AUTORITILOR MILITARE
4.1. Controlul administrativ

4.1.1. Notiunea si rolul controlului administrativ

Una dintre modalitatile prin care se concretizeaza principiul
separatiei si echilibrului puterilor n stat o reprezinta institutia
contenciosului administrativ, consacrata de art. 1 alin. (4)
din Constitutia Romniei din 1991, modificata si republicata n
anul 2003, prin exercitarea controlului judecatoresc asupra
activitatii desfasurate de catre autoritatile administratiei publice,
n conformitate cu prevederile dreptului international sau, mai
exact, cu principiul promovat de drepturile omului conform caruia
orice om are dreptul la o buna administratie.
Specificul administratiei publice consta n organizarea
executarii si executarea n concret a legilor si a celorlalte acte

normative. Uneori este posibil ca prin activitatea sa, prin actele

emise/adoptate, autoritatile administratiei publice sa lezeze
drepturi subiective sau interese legitime ale particularilor,
persoane fizice sau juridice. n acest sens, s-a introdus notiunea
de contencios administrativ, n doctrina romneasca, nca din
perioada interbelica.
Termenul de "contencios" a nceput sa fie folosit pentru a
delimita caile de atac jurisdictionale mpotriva actelor si
operatiilor administrative de recursurile administrative obisnuite.
Etimologic,
cuvntul
contencios
deriva
din
latinescul "contendare", care nseamna a lupta[103]sau din
substantivul "contentio", care nseamna: conflict, disputa,
confruntare.[104]
n peroada interbelica, Rarincescu defineste contenciosul
administrativ ca fiind, "totalitatea litigiilor nascute ntre particulari
si administratiunile publice, cu ocaziunea organizarii si
functionarii serviciilor publice si n care sunt puse n cauza reguli,
principii si situatiuni juridice apartinnd dreptului public."[105] n
doctrina romneasca interbelica aceasta notiune era utilizata n
sens larg material, evocnd totalitatea litigiilor dintre
administratie si particulari (solutionate de organul judecatoresc
sau de organul administrativ) si n sens strict, evocnd litigiile
solutionate numai n instantele judecatoresti. Dreptul comun al
contenciosului administrativ era dat de normele juridice care
reglementau
atributiile
instantelor judecatoresti,
instante
obisnuite si uneori instante speciale.
Din analiza legislatiei n vigoare rezulta ca prin notiunea de
contencios administrativ se ntelege, n sens larg, "litigiile de
competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al
administratiei publice, respectiv, un functionar public sau, dupa
caz, o structura autorizata sa presteze un serviciu public, pe de o
parte, si un alt subiect de drept, pe de alta parte, n care organul
public sau functionarul public apare ca detinator al administratiei
publice."[106] Frecvent, notiunea de contencios administrativ este
definita ca totalitarea litigiilor de competenta sectiilor de
contencios administrativ ale instantelor judecatoresti.[107]

Noua lege a contenciosului administrativ formuleaza si ea, la

art. 2, alin. (1), lit. e), o definitie a acestei notiuni: "activitatea de
solutionare, de catre instantele de contencios administrativ
competente potrivit legii, a litigiilor n care cel putin una dintre
parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din
emiterea sau ncheierea, dupa caz, a unui act administrativ, n
sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea n termen legal ori din
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim."
n ceea ce priveste subiectul care poate introduce actiunea,
din dispozitiile art. 52 alin. (1) din Constitutia republicata reiese ca
aceasta poate fi "orice persoana fizica sau juridica care se
considera vatamata n drepturile sau interesele sale legitime",
notiunea de "persoana vatamata" fiind definita de legea
contenciosului administrativ ca fiind: orice persoana fizca sau
juridica, ori grup de persoane fizice sau juridice ori grup de
persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese
legitime private vatamate prin acte administrative", asimilnd
persoanei vatamate si"organismele sociale care invoca
vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat".
Notiunea de "persoana vatamata" se fundamenteaza pe ideea
vatamarii drepturilor subiective, fiind vorba despre un contencios
subiectiv. Scopul lui este de a proteja drepturile subiective care
apartin unei persoane fizice sau juridice determinate,
individualizate. Contenciosul administrativ obiectiv are n principal
scopul asigurarii legalitatii si promovarea intereselor generale la
nivelul unitatilor administrativ-teritoriale.
Exemplul tipic pentru contenciosul administrativ obiectiv este
cel al prefectului n exercitarea controlului de tutela
administrativa. Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia
Nationala a Functionarilor Publici[108].
Controlul n instanta de contencios administrativ asupra
actelor administrativ-jurisdictionale, este prevazut la art. 6, alin.
(2): "actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate, direct la
instanta de contencios administrativ competenta..." Aceste
dispozitii marcheaza o adevarata "revolutie" a reglementarii, o

schimbare de optica, de filosofie n ceea ce priveste locul si rolul

jurisdictiei administrative, implicit a actelor prin care aceasta se
realizeaza, actele administrativ-jurisdictionale[109].
Asa se explica si faptul ca n cadrul organizatiei militare s-au
organizat si functioneaza Consiliile de disciplina si cele de
judecata, ca fiind organe administrative-jurisdictionale, ele privesc
acele jurisdictii speciale administrative, potrivit art. 21 alin. (4) din
Constitutia revizuita, care desfasoara activitati de solutionare a
litigiilor dintre cadrele militare si Ministerul Apararii, ca
reprezentant al unitatii militare cu care cei dinti sunt ntr-o stare
de conflict. Acestea sunt singurele organe care sunt abilitate sa
judece un litigiu bazat pe ncalcarea prevederilor legale sau cele
ale regulamentelor militare. Problema aceasta a fost dezbatuta pe
larg ntr-un subcapitol anterior.
Includerea
fortelor
armate
ntre
institutiile
administratiei publice centrale de specialitate face ca cel putin
unele elemente ale teoriei generale a controlului administratiei
publice sa fievalabile si oricum utile si pentru autoritatile
militare. Iar n conturarea unor modalitati specifice de control
a actelor autoritatilor militare trebuie pornit de la achizitiile
doctrinare n domeniu. Teoria generala a controlului
administratiei publice identifica urmatoarele criterii de
clasificare a controlului asupra organelor administrative publice:
a) dupa natura autoritatii care l exercita avem:
control parlamentar, control administrativ si control judecatoresc;
b)
dupa
regimul
procedural
aplicabil
avem:
control contencios
(exercitat
de
Curtea
Constitutionala,
organe administrative cu caracter jurisdictional si uneori,
comisii parlamentare
de
ancheta)
si
control
necontencios (controlul
parlamentar
traditional,
controlul
administrativ
ierarhic,
unele
forme
ale
controlului
administrativ specializat, controlul Avocatului Poporului);
c) dupa efectele pe care le determina, exista: control
care atrage
atentionari
si
sanctionari
ale

organelor administrative si functionarilor acestora, nsotite

de anularea actelor, si control care atrage numai atentionari si
sanctionari
(politice,
disciplinare, contraventionale
sau
patrimoniale)[110]. In definirea rolului controlului, doctrina
dreptului administrativ apreciaza functionarea administratiei
publice n spiritul exigentelor principiului legalitatii reclama
existenta unor factori cu caracter autoreglator att la nivelul
structurii administratiei
externe
(ansamblul relatiilor
si
interrelatiilor dintre organele administratiei de stat) ct si a
celei interne (ansamblul relatiilor dintre diferitele elemente
componente ale fiecarui organ al administratiei publice).
Oricum,
garantarea legalitatii actelor
administrative
prin
intermediul controlului presupune si existenta unor forme de
control n cadrul organelor administratiei nsesi[111], asa cum
exista, de altfel, si n sistemul serviciului public al apararii
nationale.
Exercitnd, pe baza Constitutiei, conducerea generala
a administratiei publice, Guvernul controleaza organele de
stat centrale autonome numai n masura n care Constitutia
nureglementeaza un control special al Presedintelui Romniei
sau al Parlamentului, n timp ce organele subordonate direct
sau indirect sunt controlate n virtutea subordonarii iar cele
localeale autonomiei unitatilor administrativ-teritoriale sunt
controlate pe baza dreptului de tutela administrativa rezultat
din coroborarea art.101 si 122 din Constitutie. Este evident
ca efectele controlului sunt diferite n cazul controlului
de supraveghere generala, de subordonare sau de tutela, ceea
ce nu nseamna ca nu poate fi instituit si un control
administrativ specializat
si
asupra
tuturor
structurilor
administratiei publice. Astfel, principiul constitutional al
dreptului de control al guvernului asupra celorlalte autoritati ale
administratiei publice are ca exceptie acele structuri statale
pentru care Constitutia prevede un control parlamentar special
sau al Presedintelui Romniei. n aceasta situatie, daca
dreptul de control al Guvernului asupra Ministerului Apararii
Nationale este indiscutabil, fortele armate beneficiaza n
Constitutie de mai multe dispozitii care le includ n exceptia
definita mai sus. Le amintim pe cele mai importante:

subordonarea fortelor armate exclusiv

vointei
poporului
(art.117 coroborat cu art.58 care prevede ca Parlamentul e
organul
reprezentativ
suprem
al poporului
romn);
organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care privesc
apararea
tarii
si
siguranta
nationala
de catre
CSAT
(art. 118); ndeplinirea de catre Presedintele Romniei a
functiilor de Comandant al fortelor armate si de presedinte al
CSAT (art.92); ntrunirea Camerelor n sedintacomuna pentru
declararea mobilizarii si starii de razboi, suspendarea sau
ncetarea ostilitatilor militare, examinarea rapoartelor CSAT,
numirea directorului SRI si exercitareacontrolului asupra
activitatii acestui serviciu (art.62). Nu putem sa nu observam
ca n ceea ce priveste controlul parlamentar asupra
componentelor fortelor armate, exista doar mentionareaexpresa
a SRI.
n
ceea
ce
priveste
controlul
judecatoresc
asupra administratiei publice din care face parte si armata,
Constitutia prevede accesul liber la justitie (art.21), dreptul
persoaneivatamate
de
o
autoritate
publica
(art.48),
reglementarea contenciosului administrativ prin lege organica
(art.72) precum si ntregul capitol VI al Titlului III referitor la
autoritateajudecatoreasca, care include si controlul exercitat
asupra administratiei de Ministerul Public (art. 130). Tot n sfera
contenciosului judiciar se include si controlul exercitat de Curtea
Constitutionala care se pronunta asupra constitutionalitatii
legilor nainte de promulgarea acestora si hotaraste asupra
exceptiilor ridicate n fata instantelor judecatoresti privind
neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor (art.144) deci
inclusiv
a
acelora
care
reglementeaza
activitatile
militare. Amintim, de asemenea, faptul ca n cazul ncalcarii
drepturilor omului prin acte ale autoritatilor militare se poate
ajunge
la controlarea
acestora
de
catre
organisme
internationale
cum
ar
fi Comitetul drepturilor
omului din sistemul ONU sau Curtea Europeana a Drepturilor
Omului. n timp ce controlul parlamentar este analizat n
special la dreptul constitutional, controlul judecatoresc face
obiectul de cercetare al mai multor ramuri de drept ntre care
si cel administrativ (contenciosul administrativ), iar aspectele

sale internationale
international.

sunt

studiate

cu precadere

la

dreptul

Nefiind un simplu autocontrol, controlul intern ca

forma de verificare a legalitatii (si oportunitatii) ntregii
activitati desfasurate se realizeaza n cadrul tuturor autoritatilor
administratiei publice de catre functionarii superiori asupra
celor inferiori ori de "subdiviziunile organului" cu pozitie
supraordonata fata de "subdiviziunile" lui subordonate[112]. n
absentaunui cod de procedura administrativa care sa consacre
modalitati unitare de rezolvare a controlului general intern,
normele cu caracter procedural sunt variate, fiind desprinse din
actele normative
de
organizare
si
functionare,
din
regulamente,
din acte
normative
de
sanctionare
administrativa s.a.

Nici
Legea
nr.29/1990
si
nici
Constitutia
nu
elimina jurisdictiile administrative caracterizate prin faptul ca
organul competent n materie este independent fata de partile n
conflict iar activitatea sa jurisdictionala se desfasoara dupa o
procedura imperativa prevazuta de lege, ntemeiata pe
contradictorialitate, publicitatea
dezbaterilor,
egalitatea
partilor, dreptul deaparare[113] . Argumente n acest sens
sunt: art.4 din Legea nr 29/1990 care admite atacarea cu
recurs, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, a
actelor administrative junsdictionale cu exceptia celor
referitoare la impozite, taxe si contraventii; art.139 din
Constitutie care mentioneaza ca, n conditiile legii, Curtea de
Conturi exercita si atributiijurisdictionale. Legislatia noastra
consacra mai multe jurisdictii administrative speciale, cum ar
fi cele privind pensiile, inventiile, inovatiile, marcile de
fabrica[114] , impozitul pe profit[115], executarea bugetului de
stat[116]. Din domeniul militar amintim jurisdictia speciala
creata prin Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 privind
raspunderea materiala a militarilor[117], ceaprevazuta de Legea
privind pregatirea populatiei pentru aparare sau cea din
materia pensiilor militarilor[118]. n toate aceste cazuri,
organele administrative abilitate emit un actadministrativ

jurisdictional, definit ca fiind actul administrativ tipic care, n

cazuri riguros determinate de lege, solutioneaza cu forta de
adevar
legal
si
dupa
o
procedura
bazata
pe
principiile independentei si contradictorialitatii, litigiile ivite n
realizarea administratiei de stat active[119]. Apreciem ca putem
ncadra n aceasta definitie si actele emise de Consiliile de
onoare, de judecata sau de disciplina care functioneaza
potrivit reglementarilor proprii pentru luarea masurilor
disciplinare n caz de abateri ale militarilor[120].
Notiunea de contencios (de la lat. contendere = a lupta)
a nceput sa fie folosita n dreptul administrativ pentru a
delimita caile de atac jurisdictionale mpotriva actelor si
operatiuniloradministrative de recursurile administrative
obisnuite n care autoritatea de solutionare nu are calitatea
de judecator. Acest fenomen juridic are nsa n valente
specifice n diferite sisteme nationale de drept sau n functie de
evolutia n timp a acestora[121], existnd att formula
sistemului administratorului judecator ct si aceea a sistemului
francez al
jurisdictieispeciale
administrative
(tribunale
administrative si Consiliul de Stat) precum si sistemul anglosaxon al competentei instantelor de drept comun si n materie
administrativa. Pe baza legislatiei romnesti actuale, doctrina
a definit contenciosul administrativ n sens restrns ca
totalitatea litigiilor de competenta sectiilor de contencios
administrativ si n sens larg ca ansamblu al litigiilor de
competenta instantelor judecatoresti, litigii aparute ntre un
organ al administratiei publice (structura autorizata sa presteze
un serviciu public, functionar public) purtator al autoritatii
publice si alt subiect de drept. Contenciosul administrativ
romn a parcurs mai multe perioade evolutive, inclusiv
epoca "socialista" cnd a devenit o institutie pur formala, cu
caracter de control subsidiar si nu s-a mai folosit denumirea
traditionala,
considerata
inadecvata
realitatilor
momentului[122]. n fiecare din etapele sale evolutive s-au
utilizat unul sau altul din cele trei mari sisteme de
contencios administrativ enumerate mai sus, dupa accentele
date de legile fundamentale si de legislatia specifica. Dincolo de
diferentele de sistem respectiv, actele autoritatilor militare au

avut ntotdeauna o pozitie speciala n cadrul contenciosului

administrativ, pozitie datorata specificului lor fata de actele
administrative generale.
4.1.2. Forme ale controlului administrative asupra actelor autoritatilor militare
Controlul administrativ intern
Controlul administrativ intern este executat n cadrul fiecarui
organ al administratiei publice ca o componenta a activitatii de
conducere, de catre functionari publici cu functii de conducere
asupra subordonatilor. Se realizeaza n mod permanent, fiind si
cea mai extinsa forma de control n cadrul administratiei. n
aceasta situatie att subiectul activ, ct si subiectul pasiv apartin
aceleiasi autoritati administrative.
Potrivit art. 2 lit. d) din O.G. nr. 119/1999, pivind controlul
intern si controlul financiar, controlul intern este "ansamblul
formelor de control la nivelul entitatii publice, inclusiv auditul
intern, stabilite de conducere n concordanta cu obiectivele
acesteia si cu reglementarile legale, n vederea asigurarii
administrarii fondurilor n mod economic, eficient si eficace;
acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele
si procedurile."[123]
Aceasta forma de control se exercita prin doua forme: control
intern general si control intern specializat.
Obiectul controlului general l reprezinta ntreaga activitate
desfasurata de catre autoritatea n cauza, raportata la actele
normative care reglementeaza organizarea si functionarea, avnd
un rol exhaustiv. Se poate declansa anterior, concomitent sau
ulterior activitatii supuse controlului, finalizndu-se printr-un
document n care se consemneaza constatarile verificarilor,
propunerile
pentru
mbunatatirea
activitatii,
precum
si
eventualele sanctiuni ce se impun neregulilor constatate.
Controlul intern general este asigurat de catre conducatorul
institutiei publice, ca un atribut al functiei de conducere, avnd
drept scop verificarea bunei organizari si functionari a structurilor

conduse, perfectionarea activitatilor desfasurate de personalul

aflat n subordine, precum si mbunatatirea propriei activitati.
Controlul intern specializat se executa de catre structuri sau
persoane specializate, n baza unor reglementari speciale, doar n
anumite domenii de activitate. Aceasta forma de control se
concretizeaza prin emiterea unei vize de conformitate pe
considerente de legalitate, oportunitate sau eficientizare a
activitatii controlate. Neacordarea ei trebuie sa fie motivata.
Controlul administrativ intern se exercita prin doua modalitati.
O prima modalitate o reprezinta autocontrolul, actiune care se
refera la controlul propriei activitati si care are menirea de a
corecta imediat abaterile sau sa le previna n operatiunile de
executare ce urmeaza a fi efectute. Cea de-a doua modalitate se
refera la actiunea de control intern exercitata de conducatori si
vizeaza executarea deciziilor administrative ce-i privesc.[124]
Forma controlului administrativ intern mbraca forma
controlului curent n administratia militara. El reprezinta controlul
efectuat de structura militara asupra propriei activitati sau, cel
mult, de structura militara cu un esalon mai sus. Este reglementat
de Dispozitia nr. S.M.G - 109 privind organizarea si desfasurarea
controalelor curente pe linia ordinii interioare n unitati, activitatii
n garnizoana, sigurantei circulatiei si disciplinei militare n
Armata Romniei si consta n "verificarea respectarii normelor si
ndatoririlor prevazute de legi si regulamente, depistarea
abaterilor existente de la normele aflate n vigoare, analiza
cauzelor care au generat disfunctionalitatile si stabilirea masurilor
de remediere n vederea optimizarii activitatii ..." Conform
aceleiasi
dispozitiuni
desfasurarea
controlului
cuprinde:
informarea comandantului/ sefului unitatii militare despre
obiectivele si activitatile ce urmeaza a fi controlate, durata
controlului,
competenta
comisiei
de
control;
stabilirea
compartimentelor, subunitatilor, formatiunilor care vor fi
controlate, precum si a documentelor de planificare si
evidenta care vor fi prezentate comisiei de control; verificarea
stadiului deficientelor constatate la controalele anterioare;
verificarea ndeplinirii obiectivelor, conform planului si fiselor de

control; verificarea modului de ntocmire a documentelor de

planificare si evidenta n domeniul controlat.
Comandantii unitatilor militare de la toate esaloanele acorda
sprijin comisiei de control pentru ndeplinirea obiectivelor
propuse. Comisia de control si ndeplineste atributiunile asa cum
reies ele din cele doua modele de documente, prevazute n
anexele dispozitiei nr. S.M.G. - 109. Acestea sunt planul de control
si fisa de control, iar ntocmirea lor este obligatorie.
Controlul curent poate fi executat de catre comandantul
unitatii militare respective, sau de catre o comisie stabilita de
acesta, de catre comandantul esalonului superior sau de o
comisie de control stabilita de acesta. n egala masura, aceasta
forma de control poate fi exerecitata, n limita competentelor
sale, si de catre Politia militara/Statul Major General, urmarind, n
deosebi, ordinea si disciplina militara.
Legalitatea actelor, dupa cum se poate constata din dispozitia
amintita mai sus, se stabileste de catre comisia de control.
Dispozitia care reglementeaza acest control nu statueaza
posibilitatea apelarii la caile de atac cu privire la masurile luate.
nsa Regulamentul de ordine interioara, n capitolul VIII,
intitulat Rapoartele personale ale militarilor, se reglementeaza
acest lucru prin art. 179, 180. Aici se mentioneaza ca sesizarile
militarilor, n legatura cu violarea drepturilor legitime, se pot
adresa, prin raport verbal sau scris, att presedintelui comisiei de
control, ct si comandantului direct sau comandantului care i-a
lezat aceste drepturi, care au obligatia de a le rezolva, daca intra
n competenta lor. n cazul n care rapoartele depasesc
competenta comisiei, aceasta le trimite esalonului superior.
Comandantii care nu pot sa solutioneze cazul din diverse motive
motiveaza personal acest lucru militarului care a facut raportul.
Controlul administrativ intern, la nivelul administratiei publice,
se declansaza din oficiu sau la sesizarea unei persoane fizice sau
juridice interesate. Sesizarea mbraca forma recursului gratios
(neierarhic), calea administrativa de atac care se manifesta prin
plngerea reclamantul care solicita autoritatii emitente sa

modifice sau sa revoce actul despre care considera ca i lezeaza

un drept legitim. Prin el se poate contesta legalitatea, temeinicia,
sau oportunitatea actului sau masurii atacate, avndu-se n
vedere ndeplinirea urmatoarelor conditii: sa existe un act
administrativ nesolutionat la timp ori un refuz nejustificat cu
privire la nesolutionare sau o petitie adresata autoritatii
administrative; sa existe o vatamare a unui drept sau interes
legitim; sa existe o petitie a solicitantului n cauza adresata
autoritatii administrative competente.
Masurile preventive reglementate si implementate la nivelul
administratiei militare face ca evaluarea legalitatii si activitatii cu
caracter militar sa se faca n mod permanent. De exemplu, orice
act de comandament cu privire la activitatea de instructie (n timp
de pace) sau cu privire la operatiile luptei armate includ
obigatoriu elemente de comanda si control, care nu reprezinta
altceva dect un feedback al actiunilor militare care urmeaza sa
se desfasoare. Prin conceptiile operationale elaborate n aceste
situatii comandamentele urmaresc ntotdeauna sa controleze nu
numai legalitatea actelor pe care le adopta ci si oportunitatea lor,
urmarindu-se astfel ndeplinirea obiectivelor subsidiare vointei
poporului sau puterii politice, echivalente mentinerii ridicate a
capacitatii de lupta ale fortelor armate sau succesului actiunilor
militare specifice misiunilor n care acestea sunt angajate.
Este greu de imaginat ca, n timpul unui razboi, un militar ar
putea sa conteste un ordin primit. si, la urma urmei, care ar fi
finalitatea acestiu fapt, avndu-se n vedere ca fiecare secunda
poate sa salveze sau sa ia viata unui camarad sau chiar propria
viata, sa distruga obiective strategice, pe care fortele armate sunt
obligate sa le apere?
Orice militar romn are datoria de a cunoaste si, n situatii
concrete, sa aplice drepturile internationale ale omului,
reglementarile internationale ale Conventilor de la Haga si
Geneva sau alte reglementari prevazute n acte internationale
ratificate de Romnia.
La nivel tactic, de regula, comandantii de unitati sau de
subunitati pot sa preia initiativa pentru ndeplinirea misiunilor ce

revin fiecarei unitati/subunitati, dar ordinele pe care le dau trebuie

sa se ncadreze n directivele trasate de catre esalonul superior, la
nivel operational sau strategic. Att ei ct si esaloanele
superioare trebuie sa cunoasca n orice moment capacitatea de
lupta a fortelor si mijloacelor, situatia tactica, date despre inamic,
informatii privind moralul trupelor proprii, pentru a putea controla
activitatea inteprinsa la un moment dat si a avea un feedback
eficient, prin care sa se justifice evaluarea oportunitatii actelor de
comandament. Acest lucru se realizeaza prin rapoarte scrise sau
verbale transmise criptat la intervale scurte de timp prin mijloace
de comunicatii, intervale indicate de reguli stricte sau ori de cte
ori este nevoie.
Pe timp de pace, fortele armate n pregatirea lor pentru lupta
realizeaza
sistematic
instructia
trupelor
si
instructia
comandamentelor, conform planurilor de instructie elaborate de
Statul Major General si, respectiv, de statele majore ale
categoriilor de forte sau categoriile de arme (specializare
militara). Aceasta se doreste a fi ct mai aproape de realitatea
data de misiunile fortelor armate pe categorii de arme si unitar.
De aceea controlul intern al actelor de comandament nu ar trebui
sa difere cu mult celui realizat pe timpul operatiilor specifice
luptei armate - apararea, ofensiva si operatiile intermediare - sau
operatiile de stabilitate si sprijin.
n cadrul comandamentelor, rolul de a controla activitatea
privind elaborarea actelor de comandament cu caracter militar i
revine Compartimentului/Biroului Operatii (G3/S3).
Controlul administrativ extern
Cele mai importante forme ale controlului administrativ extern
sunt: controlul ierarhic, controlul de tutela administrativa si
controlul administrativ-jurisdictional.
Controlul ierarhic se realizeaza de catre organele
administratiei publice, superioare ierarhic fata de cele asupra
carora se realizeaza controlul. n acest caz dreptul de control
apare si ca o obigatie, de aceea el nu este prevazut n mod expres
de lege. Activitatea de control la nivel de ierarhie se poate

desfasura att din oficiu, ct si la sesizarea autoritatii n cauza

sau a altui subiect de drept.
Prin intermediul acestei forme de control, superiorului i este
conferita o anumita putere, care i da dreptul de a aproba,
modifica, suspenda sau de a anula actele organelor subordonate,
atunci cnd exista indicii de nelegalitate sau cnd aceste acte se
abat de la principalele directive pe care superiorul le avea
stabilite.
Pentru administratia militara, problema controlului ierarhic se
poate analiza att n cadrul controlului administrativ intern (cnd
se ia n discutie un anumit comandament), ct si n cadrul
controlului administrativ extern (cnd vorbim despre o ierarhie a
structurilor militare, n interiorul organizatiei militare sau n afara
ei), datorita reglementarilor de ordine interioara specifice, privind
relatiile dintre militari sau dintre structurile militare, a caror
manifestare se regaseste n subordonarea ierarhica.
Controlul ierarhic al actelor autoritatilor militare se poate
realiza de catre esaloanele superioare comandamentului care a
adoptat actul respectiv pe considerente de legalitate sau
oportunitate. Mergnd pe cale ierarhica, de sus n jos, activitatea
de control se desfasoara de catre ministrul apararii, prin
intermediul controlului general al ministrului care vizeaza toate
activitatile, de la toate esaloanele, el fiind n masura sa
sanctioneze disciplinar orice militar, conform Regulamentului
Disciplinei
Militare.
O
alta
forma
de
control
o
reprezinta inspectia, care se desfasoara o data la patru ani si are
n vedere, n deosebi, activitatile care decurg din actele
autoritatilor militare, cum este instructia trupelor sau instructia
comandamentelor. Ca o modalitate de desfasurare a acestei
forme de control, de exemplu, Inspectoratul de la nivelul
Ministerului Apararii sau comisia nsarcinata a executa inspectia
poate sa ceara structuri militare controlate sa execute un scenariu
privind o situatie tactica/operativa pentru o forma a luptei armate
sau poate sa alarmeze aceea stuctura militara, cu alte cuvinte sa
execute activitati care sunt specifice scopului serviciului militar n
situatii de criza sau de razboi.

Ca forme ale controlului ierarhic extern, mai trebuie

mentionate nca doua forme de control, si anume: controlul pe
donenii de activitate si controlul activitatilor specifice. Prima
forma se executa, de exemplu, la nivelul fiecarei categorii de
arma, o data la 3 ani, pe cnd cea de-a doua forma, se executa cu
cel mult doua esaloane mai sus dect nivelul unitatii miltare
controlate, conform listei de indicatori reglementate de acte
normative, de obicei la sfrsitul fiecarui an de instructie.
Din multitudinea de elemente pe care comisiile de control le
au n vedere cu ocazia controalelor efectuate la esaloanele
subordonate, un element central al contolului extern l constituie
obligatia de a verifica legalitatea actelor emise conform Legii
346/2006 de organizare si functionare a Ministerului Apararii.
Constatarile n acest domeniu se nscriu n rapoarte care se
centralizeaza la nivelul ministerului, autoritate care raspunde n
fata autoritatilor constitutionale competente.
Aceste forme de control sunt reglementate de dispozitii
speciale clasificate. Datorita gradul de secretizare nu putem sa
facem referire la continutul lor.
n virtutea acestui fapt nu putem sa afirmam cu pecizie daca
militarii care s-ar considera nedreptatiti sau lezati cu privire
la drepturile si libertatile lor legitime, pot sa recurga la o anumita
cale de atac, cu ocazia controlalelor ierarhice externe.
Legea 554/2004 prin art. 7 si Ordonanta Guvernului nr.
2/2003[125] reglementeaza calea administrativa de atac sub
forma recursului ierarhic. El poate aparea ca actiune prealabila
actiunii instantei de judecata, ca o plngere mpotriva unui
proces-verbal de constatare a contraventiei. Este obligatoriu ca el
sa fie prevazut de lege odata cu statuarea procedurii
administrative speciale. Solutionarea acestor cazuri intra n
sarcina organelor ierarhic superioare n virtutea controlului
ierarhic asupra organelor inferioare. Pe aceasta cale de atac pot fi
controlate legalitatea, temeinicia si oportunitatea actului.

Recursul ierarhic se adreseaza autoritatii ierarhic superioare

celei care a emis actul sau nscrisul ori a dispus masura atacata
sau care era competenta sa le emita/dispuna.
Controlul de tutela administrativa este exercitat de catre
organele administratiei publice centrale asupra autoritatilor
administrative descentralizate n cazurile prevazute expres de
lege.
Ct despre controlul administrativ jurisdictional, acesta se
declansaza numai la sesizarea celor interesati si intervine numai
n cazurile si n conditiile expres prevazute de lege, unde sunt
reglementate si actele sau operatiunile care fac obiectul unui
asemenea control. Este o forma de control de natura
contencioasa, asemanndu-se cu procedura de judecata realizata
de instantele de judecata. Se finalizeaza cu emiterea unui act
administrativ-jurisdictional, supus cailor de atac prevazute de lege
(recursul administrativ si controlul judecatoresc).
Putem nsa sa amintim aici ca exista organisme specializate,
care
se
organizeaza
si
functioneaza
de
la
nivelul
comandamentului de tip batalion pna la nivelul celui mai nalt
comandament, consiliile de judecata si consiliile de disciplina,
organe special constituite pentru a judeca "abaterile grave"
savrsite de cadrele militare. Prin "abatere grava" se ntelege
"ncalcarea cu consecinte grave, a normelor si principiilor
regulamentare, care produce disfunctii n activitatea structurii
militare, afecteaza ordinea si disciplina militara si lezeaza
demnitarea si onoarea militata."[126] Abaterile care constituie
infractiuni nu intra n competenta acestor organisme.
Aceste organisme se organizeaza si functioneaza dupa
proceduri asemanatoare instantelor judecatoresti, hotarrile
acestora sunt atacabile prin cai de atac reglementate de
regulamente proprii, care contin si metodologii de desfasurare a
activitatilor pentru aplicarea unitara unor prevederilor, dupa cum
vom ncerca sa aratam mai detaliat n continuare[127].
4.2. Controlul administrativ jurisdictional - organisme jurisdictionale specializate

Controlul legalitatii actelor administrative se poate

realiza de catre unele organe de jurisdictie, special create, prin
lege. Ele pot functiona n structura administratiei publice, emitnd
astfel acte administrativ-jurisdictionale.
Sfera jurisdictiilor administrative speciale cuprinde organe
jurisdictionale specializate numai din cadrul administratiei publice
locale sau centrale, fara a include n aceasta categorie alte
autoritati publice, din sfera puterii judecatoresti, sau alte structuri
nestatale (asociatii profesionale, sindicate, fundatii, federatii
sportive, ligile profesioniste sportive).
Actul administrativ jurisdictional este actul juridic pronuntat
(emis) de un organ cu atributii jurisdictionale ce functioneaza n
cadrul unei autoritati a admninistratiei publice, n vederea
solutionarii cu putere de adevar si dupa o anumita procedura, un
conflict juridic intrat n competentele sale.[128] Definitiia legala,
care exprima acelasi lucru este data de Legea contenciosului
administrativ la art. 2 alin. (1) lit. d).
Comisiile disciplinare din sfera diferitelor corpuri profesionale
sau sportive, exced notiunii de jurisdictie administrativa speciala.
Acestea emit acte administrative care pot fi atacate n instantele
judecatoresti competente. Similar acestor comisii disciplianare se
organizeaza si functioneaza, la nivelul fiecarei unitati militare
consiliul de disciplina.
A. Iorgovan, considera ca suntem n perzenta unui act
administrativ-jurisdictional daca se ndeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii: actul sa fie emis de catre o autoritate
administrativa; autoritatea administrativa emitenta sa aiba
atributii de a solutiona un conflict (sa fie un organ administrativ
jurisdictional); conflictul sa se solutioneze cu citarea partilor n
baza principiului contradictorialitatii; partilor sa le fie recunoscut
dreptul de a fi reprezentate sau asistate de un avocat.
Actele administrativ-jurisictionale se deosebesc att de actele
administrative de autoritate, ct si de hotarrile judecatoresti.

Ministrul apararii, pentru aplicarea art. 35 din Legea

nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si
completarile ulterioare, a emis Ordinul nr. M.153/2005 pentru
aprobarea"R.G.-8, Regulamentului consiliilor de judecata".
Astfel, Regulamentul Consiliilor de Judecata prevede ca aceste
consilii se nfiinteaza doar n cadrul acestor structuri militare si au
competenta necesara sa solutioneze litigiile de natura
contencioasa, pentru abateri grave care nu constituie infractiuni.
Art. 1 alin. (1) din regulamentul amintit stabileste competenta
consiliilor de judecata, mentionnd ca aceste organe sunt special
constituite pentru a cerceta si judeca abaterile grave savrsite de
ofiterii, maistrii militari sau de subofiterii n activitate, fiind
singrele abilitate sa adopte una din urmatoarele hotarri: a)
mentinerea n activitate a ofiterilor, maistrilor militari sau a
subofiterilor; sau b) trecerea n rezerva, plin aplicarea art. 85 alin.
(1) lit. i) si j) si art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare.
Consiliile de judecata se constituie la toate esaloanele de
nivel brigada/similare si superioare acestora, prin ordin al
loctiitorului comandantului/sefului structurii militare la care se
constituie.
Daca de impune judecarea comandantilor/sefilor structurilor
de
nivel
brigada/similare
si
superioare,
a
loctiitorilor
comandantilor/sefilor
structurilor
subordonate
nemijlocit
ministrului apararii si Statului Major General, precum si a
generalilor/similari consiliul se constituie prin ordin al ministrului,
la propunerea comandantilor/sefilor structurilor centrale n
subordinea carora se afla cadrele milirtare respective.
Pentru primul caz, consiliile de judecata se compun dintr-un
presedinte si 4 membrii, dintre care un consilier juridic/ofiter de
justitie militara sau un ofiter, absolvent, cu examen de licenta, al
facultatii de drept, iar n cel de-al doilea caz, se compun din 5
membrii, cel putin egali n grad cu cel ce urmeaza a fi judecat,
dintre care un ofiter de justitie militara. Presedintele, n acest din
urma caz, va avea grad superior ofiterului judecat. Cadrele

militare numite sa faca parte din consiliile de judecata trebuie sa

se remarce prin integritate morala si competenta profesionala.
Ordinul de trimitere n fata consiliului de judecata se emite,
conform art. 11, din Regulamentul consiliilor de judecata de
organele competente n termen de 5 zile lucratoare de la data
luarii la cunostinta despre fapta comisa. Acesta cuprinde: temeiul
legal n baza caruia se emite, gradul, numele, prenumele,
unitatea militara si functia celui trimis n judecata, faptele
savrsite si nominalizarea prevederilor legale ncalcate,
competenta consiliului de judecata si numele ofiterului cu
cercetarea penala care va face cercetarea si va ntocmi dosarul.
Acesta se comunica n termen de 5 zile lucratoare de la emitere,
sub semnatura de primire, cu mentiunea ca poate sa fie asistat de
un aparator pe tot parcursul judecarii cauzei.
Ofiterul cu crecetarea penala de la esalonul unde se constituie
consiliul are obligatia de a asculta pe cel trimis n judecata,
precum si persoanele care cunosc faptele ce i sunt imputate
acestuia, lasnd declaratii scrise. La ascultare sau la darea
declaratiei scrise, cel trimis n judecata poate sa fie asistat de
aparatorul ales. Pe baza acestor declaratii, el ntocmeste dosarul
cauzei n termen de 30 de zile de la primirea ordinului.
Putem sa indentificam, pna acum, faptul ca aceste organe
ale administratiei militare au atributii n solutionarea unui conflict,
dar putem sa identificam ca se garanteaza dreptul la aparare si la
audienta, n concordanta cu prevederile constitutionale si
prevederile Conventiei Europene ale Drepturilor Omului.
sedinta consiliului de judecata se tine n cel mult 10 zile
lucratoare de la prezentarea dosarului. Acest termen se reduce la
4 zile lucratoare, daca prin trimiterea n judecata se face pentru
abateri prin care se aduc prejudicii grave ordinii si disciplinei
militare.
n cazul n care abaterile pentru care cel trimis n judecata
decurg din actele de comandament cu caracter militar, sedintele
se desfasoara fara asistenta, deoarece informatiile ce se vor
discuta fac parte din categoria actelor din domeniul apararii,

clasificate potrivit legii si sunt exceptate de la accesul liber al

cetatenilor, implicit al presei, potrivit art. 12 lit. a) din Legea
544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes
general[129]. Accesul presei este permis doar n situatiile n care
cadrul militar a facut o avertizare n interes public si este judecat
pentru aceasta.
sedintele se desfasoara n prezenta celui judecat, n afara
cazurilor exceptionale, motivate. Membrii consiliului de judecata
nu vor depune juramnt, dar presedintele consiliului le va atrage
atentia ca votul sa fie acordat n spiritul dreptatii. Martoriilor li se
va cere sa spuna numai adevarul si sa nu ascunda numic din ceea
ce cunosc.
Consiliile de judecata vor delibera prin luarea unei hotarri: a)
nevinovatia celui n cauza; b) vinovatia celui n cauza cu
mentinerea n activitate, fiind sanctionat conform Legii statulului
cadrelor militare si regulamentelor militare; c) vinovatia celui n
cauza cu propunerea de trecere n rezerva. Hotarrea consiliului
de judecata va cuprinde si motivarea luarii acelei hotarri,
precum si termenul n care poate fi atacata si locul de depunere al
cererii, formulata n calea de atac, sub sanctiunea nulitatii
hotarrii luate.
n cazul n care cel trimis n judecata se considera nedreptatit
prin hotarrea luata, poate formula cerere de apel motivata, care
se va depune la compartimentul de documente clasificate al
esalonului caruia s-a constituit consiliul de judecata, n termen de
2 zile lucratoare de la data luarii la cunostinta, sub semnatura, a
hotarrii, moment n care se suspenda aplicarea sanctiunilor
stabilite de aceasta.
Cererea de apel va fi solutionata n termen de 10 zile
lucratoare de la nregistrarea ei, de catre un consiliu de judecata
al apelului, format dupa aceleasi reguli, de alti 3 membrii, fiind
obligatoriu ca dintre acestia sa faca parte si un consilier
juridic/ofiter de justitie militara de la esalonul superior unitatii
militare care a constituit consiliul de judecata.

Hotarrea consiliului de judecata a apelului este definitiva,

daca nu a fost formulata o cerere de apel. Decizia consiliului de
judecata al apelului (ANEXA 6) pronuntata n urma rejudecarii
cauzei, ramne definitiva, aceasta poate fiatacata n termen de
30 de zile la instantele de judecata competente.
Rapoartele cu propunerile consiliilor de judecata privind
trecerea n rezerva sau mentinerea n activitate vor fi avizate de
consilierul juridic al esalonului la care s-a constituit consiliul de
judecata. Ele vor fi nsotite de dosarul consiliului de judecata si de
dosarul consiliului de onoare, n cazul celor judecati pentru
aducerea de prejudicii grave onoarei si demnitatii militare si vor fii
prezentate ministrului apararii sau comandantului/sefului care au
competente n domeniu de a decide asupra propunerii (conform
art. 22, alin. (6) si art. 25).
Evidentiem, ca o particularitate, pentru practica acestor
organe jurisdictionale speciale, faptul ca actele emise de acestea
nu se pun n executare n mod direct, ci n prealabil este necesar
ca cei competenti - ministrul apararii sau comandantul/seful
unitatii militare la care este ncdrat cadrul militar judecat, dupa
caz - sa decida asupra propuneii facuta de consiliul de judecata
(al apelului) prin hotarre (decizie). Acelasi lucru reiese si din art.
22, alin. (6) si art. 25, chiar daca decizia consiliului de judecata al
apelului este cea care mentioneaza calea de atac la instantele
judecatoresti si nu actul (ordinul) ministrului apararii sau
comandantului/sefului,
care dispune
efectiv
sanctionarea
disciplinara grava.
Faptele ce intra n competenta consiliului de judecata
reclamate sau sesizate dupa 2 ani se prescriu mai putin cele
prevazute la art. 2 lit h)-k).
Asadar, se ntrunesc conditiile pentru care putem sa
consideram consiliile de judecata ca fiind organe jurisdictionale
speciale. Sub aceleasi conditii se organizeaza si functioneaza
consiliile de onoare, care prin extrapolare sunt si ele organe
jurisdictionale speciale.

Trebuie mentionat faptul ca, dupa cum am aratat la un

moment dat si n argumentatia noastra, nu toate abaterile pentru
care carelele militare pot fi trimise n fata consiliilor de judecata,
se bazeaza pe emiterea sau executarea unui act de
comandament, dar, de exemplu constituie abatere grava si poate
fi trimis n fata consiliului de judecata, si nu n fata instantei de
judecata militarii care comit abateri grave prin nerespectarea
regulamentelor militare cu implicatii legale (cu privire la
activitatile strict militare) sau cauzarea sau favorizarea producerii
unui eveniment grav, ca urmare a nendeplinirii atributiilor de
serviciu.
Prezentul regulament/ordin nu mentioneaza daca se aplica si
pe timp de razboi, sau n situatii criza.
4.3. Alte forme ale cotrolului asupra activitatilor cu specific militar

Orict de riguros ar fi sistemul militar, nu putem sa

neglijam faptul ca armata se subordoneaza vointei poporului si ca
serviciul de aparare l realizaeza n virtutea suveranitatii,
independentei si unitatii statului, integritatii teritoriale si
democratiei constitutionale, conform textului Constitutiei.
Asupra armatei manifesta control att institutiile statale si
suprastatale (organizatii guvernamentale internationale la care
Romnia este parte, cum este, de exemplu, NATO sau Uniunea
Europeana), ct si opinia publica. Aceasta, din urma, n epoca n
care traim, a devenit a patra "putere" n stat, deci, cu o greutate
nsemnata n influientarea deciziilor la nivel institutional.
Prin urmare, activitatile administratiei militare sunt controlate
prin forme care se concretizeaza n legea fundamentala. Atfel, se
manifesta controlul parlamentar[130] fata de Guvern, cu
respectarea principiului separatiei si echilibrului puterilor n stat)
sau controlul populatiei civile asupra armatei (armata se supune
vointei poporului). n ultimul caz, de cele mai multe ori, massmedia se manifesta ca o interfata ntre problemele concrete ale
cetatenilor si organele administratiei care ar trebui sa le
solutioneze ntr-o maniera favorabila lor.

Parlamentul exercita un control care se refera, n principiu, la

ntreaga activitate statala si la toate autoritatile publice,
realizndu-se prin cai si mijloace adecvate. Dintre formele si
procedeele principale prin care se realizeaza controlul
parlamentar, amintim: darile de seama, mesajele, rapoartele,
programele prezentate Parlamentului si angajamentele cu privire
la acestea; comisiile parlamentare; ntrebarile si interpelarile;
dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si a obtine informariile
necesare cu privire la activitatea autoritatilor publice; dreptul de
petitionare si rezolvarea petitiilor cetatenilor. n egala masura,
parlamentul reprezinta interesele poporului, avnd atributiuni n
ceea ce priveste serviciul de aparare, mai cu seama aproba
participarea fortelor armate la misiuni n afara teritoriului de
mentinere sau restabilire a pacii, dar si n ceea ce priveste
alocarea
resurselor
pentru
asigurarea
serviciului
de
aparareasigurat de Armata Romniei.
Institutia Avocatului Poporului are menirea de a combate
fenomenele care, prin natura lor, reperezinta ncalcari ale
drepturilor si libertatilor cetatenesti. Prin urmare, Legea
35/1997[131]prevede anumite atributii pentru Avocatul Poporului,
dintre care retinem pe urmatorele: conduce si coordoneaza
activitatea institutiei publice si o reprezinta n relatiile cu tertii,
primeste cererile persoanelor lezate n drepturile si libertatile lor
de catre autoritatile administratiei publice si decide asupra lor,
urmareste rezolvarea legala a acestor cereri si solicita,
autoritatilor administrative sau functionarilor publici n cauza,
ncetarea ncalcarii drepturilor si libertatilor cetatenesti legitime,
repunerea n drepturi a petitionarilor si repararea pagubei.
Avocatul Poporului prezinta celor doua camere ale Parlamentului
rapoarte, anual sau la cererea acestora, care contin recomandari
privind legislatia sau masurile de alta natura pentru ocrotirea
drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Facnd referire la categoria actelor de comandament cu
caracter militar, acestea nu pot face obiectul unei sesizari ale
acestei institutii, deoarece Avocatul Poporului este titular al
actiunilor n contencios administrativ, n numele, cetateanului
vatamat[132], adica o forma indirecta de control judecatoresc la
aceasta instanta, de la care actele n discutie sunt exceptate.

Fenomenul administrativ poarta amprenta - si este influientat

n mod esential de acesta - mediului social sau a opiniei publice
care poate fi determinanta pentru forma de manifestare ale
structurilor administratiei publice - un exemplu de actualitate, pe
care nu l vom comenta, este retragerea trupelor din Irak -,
manifestare care nu este altceva dect o optiune cu caracter
politic, n baza careia se va emite actului de comandament cu
caracter militar privind mentinerea sau retragerea trupelor.

4.4. Discutii privind controlul judiciar asupra actelor autoritatilor militare

4.4.1. Notiunea contenciosului administrativ

Una dintre modalitatile prin care se concretizeaza principiul
separatiei si echilibrului puterilor n stat o reprezinta institutia
contenciosului administrativ, consacrata de art. 1 alin. (4)
din Constitutia Romniei din 1991, modificata si republicata n
anul 2003, prin exercitarea controlului judecatoresc asupra
activitatii desfasurate de catre autoritatile administratiei publice,
n conformitate cu prevederile dreptului international sau, mai
exact, cu principiul promovat de drepturile omului conform caruia
orice om are dreptul la o buna administratie.
Specificul administratiei publice consta n organizarea
executarii si executarea n concret a legilor si a celorlalte acte
normative. Uneori este posibil ca prin activitatea sa, prin actele
emise/adoptate, autoritatile administratiei publice sa lezeze
drepturi subiective sau interese legitime ale particularilor,
persoane fizice sau juridice. n acest sens, s-a introdus notiunea
de contencios administrativ, n doctrina romneasca, nca din
perioada interbelica.
Termenul de "contencios" a nceput sa fie folosit pentru a
delimita caile de atac jurisdictionale mpotriva actelor si
operatiilor administrative de recursurile administrative obisnuite.
Etimologic,
cuvntul
latinescul "contendare", care

contencios
nseamna a

deriva
lupta[133]sau

din
din

substantivul "contentio",
confruntare.[134]

care

nseamna:

conflict,

disputa,

n peroada interbelica, Rarincescu defineste contenciosul

administrativ ca fiind, "totalitatea litigiilor nascute ntre particulari
si administratiunile publice, cu ocaziunea organizarii si
functionarii serviciilor publice si n care sunt puse n cauza reguli,
principii si situatiuni juridice apartinnd dreptului public."[135] n
doctrina romneasca interbelica aceasta notiune era utilizata n
sens larg material, evocnd totalitatea litigiilor dintre
administratie si particulari (solutionate de organul judecatoresc
sau de organul administrativ) si n sens strict, evocnd litigiile
solutionate numai n instantele judecatoresti. Dreptul comun al
contenciosului administrativ era dat de normele juridice care
reglementau
atributiile
instantelor judecatoresti,
instante
obisnuite si uneori instante speciale.
Din analiza legislatiei n vigoare rezulta ca prin notiunea de
contencios administrativ se ntelege, n sens larg, "litigiile de
competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al
administratiei publice, respectiv, un functionar public sau, dupa
caz, o structura autorizata sa presteze un serviciu public, pe de o
parte, si un alt subiect de drept, pe de alta parte, n care organul
public sau functionarul public apare ca detinator al administratiei
publice."[136] Frecvent, notiunea de contencios administrativ este
definita ca totalitarea litigiilor de competenta sectiilor de
contencios administrativ ale instantelor judecatoresti.[137]
Noua lege a contenciosului administrativ formuleaza si ea, la
art. 2, alin. (1), lit. e), o definitie a acestei notiuni: "activitatea de
solutionare, de catre instantele de contencios administrativ
competente potrivit legii, a litigiilor n care cel putin una dintre
parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din
emiterea sau ncheierea, dupa caz, a unui act administrativ, n
sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea n termen legal ori din
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim."
n ceea ce priveste subiectul care poate introduce actiunea,
din dispozitiile art. 52 alin. (1) din Constitutia republicata reiese ca

aceasta poate fi "orice persoana fizica sau juridica care se

considera vatamata n drepturile sau interesele sale legitime",
notiunea de "persoana vatamata" fiind definita de legea
contenciosului administrativ ca fiind: orice persoana fizca sau
juridica, ori grup de persoane fizice sau juridice ori grup de
persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese
legitime private vatamate prin acte administrative", asimilnd
persoanei vatamate si"organismele sociale care invoca
vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat".
Notiunea de "persoana vatamata" se fundamenteaza pe ideea
vatamarii drepturilor subiective, fiind vorba despre un contencios
subiectiv. Scopul lui este de a proteja drepturile subiective care
apartin unei persoane fizice sau juridice determinate,
individualizate. Contenciosul administrativ obiectiv are n principal
scopul asigurarii legalitatii si promovarea intereselor generale la
nivelul unitatilor administrativ-teritoriale.
Exemplul tipic pentru contenciosul administrativ obiectiv este
cel al prefectului n exercitarea controlului de tutela
administrativa. Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia
Nationala a Functionarilor Publici[138].
Controlul n instanta de contencios administrativ asupra
actelor administrativ-jurisdictionale, este prevazut la art. 6, alin.
(2): "actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate, direct la
instanta de contencios administrativ competenta..." Aceste
dispozitii marcheaza o adevarata "revolutie" a reglementarii, o
schimbare de optica, de filosofie n ceea ce priveste locul si rolul
jurisdictiei administrative, implicit a actelor prin care aceasta se
realizeaza, actele administrativ-jurisdictionale[139].
Asa se explica si faptul ca n cadrul organizatiei militare s-au
organizat si functioneaza Consiliile de disciplina si cele de
judecata, ca fiind organe administrative-jurisdictionale, ele privesc
acele jurisdictii speciale administrative, potrivit art. 21 alin. (4) din
Constitutia revizuita, care desfasoara activitati de solutionare a
litigiilor dintre cadrele militare si Ministerul Apararii, ca
reprezentant al unitatii militare cu care cei dinti sunt ntr-o stare
de conflict. Acestea sunt singurele organe care sunt abilitate sa

judece un litigiu bazat pe ncalcarea prevederilor legale sau cele

ale regulamentelor militare. Problema aceasta a fost dezbatuta pe
larg ntr-un subcapitol anterior.
4.4.2. Exceptarea actelor de comandament cu caracter militar de la contenciosul
administrativ
Cadrele militare se bucura de drepturile si libertatile
fundamentale prevazute n Constitutia Romniei, cu exceptia
celor restrictionate sau interzise prin Legea privind statutul
cadrelor militare sau Legea contenciosului administrativ, n lumina
art. 21 din Constitutie, beneficiind de dreptul de a se adresa
justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor
legitime, dar ntr-un mod restrns.
Potrivit textului Constitutiei sau textului Legii nr. 554 din
privind contenciosul administrativ, cadrele militare pot sa-si apere
drepturile ce le sunt ncalcate prin acte administrative ale
autoritatilor publice (autoritatilor militare) n fata instantelor de
contencios administrativ organizate n conformitate cu legea,
numai ca este important de stiut faptul ca nu pot fi atacate n
contenciosul administrativ, potrivit art. 5 din aceeasi lege anumite
categorii de acte administrative, printre care si actele de
comandament cu caracter militar.
Asa cum impecabil se demonstra n literatura interbelica de
drept administrativ[140], armata este o institutie pentru care statul
face sacrificii mari si de tot felul n schimbul unei misiuni marete
ce i s-a incredintat, aceea de a sta de veghe la hotare si de a sti
sa nvinga, la nevoie pornirile de dezordine dinauntru.
Pentru ca un stat sa evolueze n toate domeniile de activitate
n mediul international actual, care presupune nu numai
cooperare, ci si competitie, el are nevoie de liniste si de siguranta
ca hotarele lui sunt bine aparate astfel nct eforturile depuse n
acest sens sa conduca la rezultale optime n asigurarea unei
evolutii armonioase, n concordanta cu politicile si strategiile spre
care Romania tinde, prin administratia guvernamentala, si cu
obligatiile ce decurg din tratalele si parteneriatele la care tara
noastra este parte.

Statul si cetatenii sai fac sacrificii pentru armata att n vreme

de pace, ct si, mai ales, n timp de conflict armat. Militarii trebuie
sa se conformeze multor restrictii, prevazute chiar de legea
fundamentala, constnd n restrngerea anumitor drepturi si
libertati cetatenesti. Pe timpul conflictelor armate militarilor le
este permis sa se conduca dupa legi si reguli proprii, cu derogari
de la dreptul comun, prevazute de Constitutie, acestea fiind
consacrate n statutul cadrelor militare si n regulamentele
militare.
Restrngerea sau interzicerea exercitarii unor drepturi, pecum
si obigatiile prevazute n legile speciale din domeniul apararii si
regulamentele militare, a caror necesitate este iminenta n orice
societate din ratiuni practice ale razboiului, au infuientat viata a
generatii ntregi de ostasi. Derogarile, uneori flagrante, de la
dreptul comun favorizeaza ndepinirea misiunilor armatei,
mentinand puternic sentimentul disciplinei care da dreptul
superiorului sa comande si sa impuna subalternului sa execute
ntocmai ordinele sale. Acestea au condus spre masura
legiuitorilor din perioada de dupa 1989, prin care controlul
modului de exercitare a functiei de comnada, cu privire la
serviciul militar sa deroge de la controlul puterii judecatoresti.
Pna la revizuire, Constitutia Romniei nu garanta accesul la
justitie si excepta actele de comandament cu caracter militar de
la controlul judecatoresc.
Problema nemultumirilor ntr-un sistem nchis caracterizat de
atribute precum ordinea si disciplina, asa cum este sistemul
militar, este una delicata. Natura subiectiva a firii umane nu poate
sa fie suprimata nici macar pentru militari. Prin urmare si
administratia militara se poate confrunta la un moment dat cu
obiectii privitoare la ilegalitatea unui ordin, la lezarea drepturilor
fundamentale prevazute de Constitutie sau la ncalcarea libertatii
legitime. Regulamentele militare precizeaza cu strictete
modalitatile prin care cadrele militare au dreptul sa conteste un
ordin. Mai exact,Regulamentul de ordine interioara arata la
Capitolul VIII, art. 172, alin. (1) ca "orice militar poate solicita
sprijinul comandantilor pentru rezolvarea problemelor personale
si are dreptul sa faca raport n legatura cu actiunile unor
comandanti sau cu dispozitiile pe care le considera

nedrepte."[141]Acest raport mbraca forma caii de atac numita n

dreptul administrativ recurs administrativ.
Printr-o scurta analiza a Constitutiei Romniei modificata si
republicata, se pot identifica doua forme ale contenciosul
administrativ: conflictul dintre persoana vatamata printr-un act
administrativ sau prin nesolutionarea la termen a unei cereri si
autoritatea emitenta sau care tace[142]; tutela administrativa
jurisdictionala exercitata de prefect asupra actelor administrative
ale autoritatilor administratiei publice locale autonome[143]. Prima
forma de contencios administrativ, care este si cea principala,
formeaza obiectul unei reglementari constitutionale de substanta,
fiind cea care ne intereseaza pentru lucrarea de fata.
Art. 21 din Constitutie prevede ca orice persoana se poate
adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a
intereselor legitime si ca nici o lege nu poate ngradi acest drept.
Potrivit acestui articol, accesul liber la justitie este garantat n
absolut toate domeniile, deci si n domeniul contenciosului
administrativ, ca forma de litigii n justitie. Existenta
contenciosului administrativ, din aceasta perspectiva, este
garantata de art. 73 alin. (3) lit. k), potrivit caruia constituantul
cere legiuitorului organic sa reglementeze materia contenciosului
administrativ. Astfel, intra n vigoare Legea 554/2004 privind
contenciosului administrativ.
Privitor la dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica,
art. 52, alin. (1) si (2), prevede ca persoana vatamata ntr-un
drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ
sau prin nesolutionarea n termen legal, este ndreptatita sa
obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si
repararea pagubei, n conditiile si limitele exercitarii acestui drept,
stabilite prin lege organica.
Cele doua articole, se demonstreaza n literatura de
specialitate[144], nu trebuie corelate si interpretate ca un raport
corect de la regula la exceptie, asa cum a statuat Instanta de
Contencios Constitutional[145], ci de la norma cu valoare de
principiu, la norma obisnuita. Art. 52 este o norma constitutionala
ordinara, privind un drept al omului, iar art. 21 este un princupiu

fundamental n materia drepturilor omului.[146] Asadar, dispozitiile

art. 52 trebuie interpretate n lumina principiului art. 21, pentru
respectarea lui, iar nu pentru a fi mpotriva sau pentru a deroga
de la el.
A considera art. 52 o exceptie de la art. 21 ar nsemna sa se
accepte ca, n materie de contencios administrativ, spre
deosebire de accesul la justitie n general, i este permis
constitutional legiuitorului organic sa introduca limitari ale
dreptului de acces la justitie. Ori, aceasta solutie este
fundamental gresita, deoarece reglementarile constitutionale nu
garanteaza ca toate actele administrative pot fi atacate n justitie,
pe calea contenciosului administrativ. Legiuitorului organic i este
permins sa instituie exceptii de la principiul conform caruia
procedura judiciara de cenzura a actelor administrative este
contenciosul administrativ, fapt reglementat constitutional n art.
52 alin. (2): "Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se
stabilesc prin lege organica".
Prin urmare, n temeiul art. 52 alin. (2), legiuitorul organic
poate institui limite de la dreptul de actiune n contencios
administrativ, pentru anumite categorii de acte administrative,
limitndu-se la aceasta forma de justitie, fara a viza accesul la
alte
instante
judecatoresti
pentru
apararea
drepturilor
(libertatilor) si intereselor legitime, deoarece acest lucru este
interzis prin art. 21 alin. (1) si (2) si ngradeste accesul la justitie
n general.
Controlul judiciar recunoscut de art. 21 alin. (1) si (2) si art 52
din Constitutie, pentru actele administrative, fie pe calea
contenciosului administrativ, fie prin alta procedura judiciara, este
un control deplin, care asigura recunoasterea dreptului sau a
interesului legitim, anularea actului atacat si repararea
prejudiciului. Asadar, sunt avute n vedere, ca forme ale
contenciosului administrativ: contenciosul n anulare (anularea
actului administrativ n totalitate sau numai n parte) si
contenciosul de plina jurisdictie (anularea actului, obigarea
autoritatii publice sa emita un alt act administrativ sau orice
nscris, sau pronuntarea cu privire la despagubiri).

Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, stabileste

conditii si limite prin care anumite categorii de acte
administrative nu sunt supuse controlului instantelor de
contencios administrativ precum si alte restrictii de natura
procedurala. Astfel, legea 554/2004 privind contenciosul
administrativ prevede la art. 5 alin. (1) lit. j) ca actele de
comandament cu caracter militar sunt exceptate de la controlul
judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, ele
reprezintentnd un fine de neprimire n aceasta materie[147].
Unii autori[148] considera ca sensul vointei legiuitorului
constituant este de a sustrage controlului justitiei n general al
actelor de comandament cu caracter militar, interpretnd, n
acest nteles, ca fiind neconstitutional art. 126 alin. (6) fraza I in
fine, conform
caruia
"Controlul
judecatoresc
al
actelor
administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului
administrativ, este garantat, cu excetia celor care privesc
raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament
cu caracter militar".
Verificarea legalitatii actelor de comandament cu caracter
militar se face de catre juristul unitatii militare pentru care se
emite actul respectiv, dar doar daca se dispune de catre
comandantul unitatii.[149]
Aceiasi autori considera ca fiind neconstitutional art. 126 alin.
(6), fraza I, aducndu-se atingeri drepturilor consacrate la art. 148
alin. (2), cu privire la drepturile care se regasesc n tratatele
internationale la care Romnia este parte si pe care tara noastra
s-a angajat sa le respecte cu buna-credinta (art. 11, alin. (1)), si
anume: nelimitarea accesului la o instanta, dreptul unui proces
echitabil, respectarea demnitatii omului si a drepturilor
fundamentale care reprezinta valori supreme si care sunt
garantate.
Consideram ca actele de comandament cu caracter militar se
ncadreaza n limitarile ce pot fi impuse accesului individual la o
instanta, prin Hotarrea din 19 iunie 2001, Cauza Kreuz[150], si
consideram a fi constitutional articolul n discutie si n lumina art.
53, care stabileste restrangerea exercitiului unor drepturi sau al

unor libertati pentru: "apararea securitatii nationale, a ordinii, a

sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor
cetatenilor;
desfasurarea
instructiei
penale;
prevenirea
consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav", precum si n lumina art. 54 care
prevede obligativitatea depunerii juramntului pentru militari,
cerut de lege. Prin juramntul militar, aceasta categrie
profesionala se obliga la apararea tarii si la respectarea att a
legilor tarii ct si a regulamentelor militare.
Tot att de adevarat este ca Legea 80/1995 privind statutul
cadrelor militare reglementeaza n baza textului constitutional
restrngerea exercitarii anumitor drepturi ale militarilor, n
setiunea a III-a, Interzicerea sau restrngerea exercitiului unor
drepturi si libertati. Astfel, la art. 28 sunt interzise anumite
drepturi n legatura cu activitatea politica si participarea sai
declararea grevei, la art. 29 cadrelor militare n activitate le sunt
restrnse anumite drepturi si libertati, cum este libertatea
cuvntului, aderarea la culte religioase, constituirea n diferite
forme de asociere, casatorie, participarea la mitinguri,
demonstratii, procesiuni sau ntruniri cu caracter politic ori
sindical, deplasarea n strainatate.
Obligatiile si raspunderile militarilor ce decurg din regulile
disciplinei militare sunt stabilite la art. 6, n Regulamentul
Disciplinei Militare, astfel "se impun militarilor urmatoarele
obligatii: sa respecte prevederile Constitutiei, legilor tarii si
actelor normative specifice, n fata carora militarii sunt egali si
protejati n aceeasi masura si cerintele ce decurg din juramntul
militar; ...sa cunoasca si sa ndeplineasca ndatoririle ce le revin
din regulamentele militare, precum si din legile cu aplicabilitate n
domeniul militar; ...sa actioneze cu fermitate pentru oprirea altor
militari de la ncalcarea legilor, actelor normative specifice, ordinii
militare si celei publice; sa informeze pe comandanti cnd
constata ncalcarea disciplinei; ...sa cunoasca, sa respecte si sa
aplice prevederile dreptului international umanitar, n cazul
conflictelor armate".
Dupa cum se poate observa autoritatile militare recunosc
egalitatea aplicabilitatii legilor tarii pentru cadrele militare,

promoveaza respectarea lor si stabileste sanctiuni pentru

nerespectarea acestora. n acelasi timp se pune accentul si pe
ordine si disciplina, valori specifice sistemului militar, care vin n
sprijinul ndeplinirii cu strictete a ordinelor militare, asigurarii
prestigiului si onoarei personale si ale armatei, cultivarii
sentimentului datoriei prin internalizarea normelor.
Principalele abateri savarsite de militari, care se sanctioneaza
disciplinar, fac referire la: a) compromiterea sau lezarea onoarei si
demnitatii militare; b) la exercitarea defectuasa sau neexecutarea
atributiunilor functionale sau c) la abaterile de la regulile de
ndeplinire a misiunilor/activitatilor. Unele abateri transpar din
actele normative aplicabile miliatrilor, ca de exemplu: pastrarea
secretului de stat si a secretului de serviciu sau detinerea ilegala
a documentelor clasificate; introducerea sau detinerea, fara
aprobare a materialeor inflamabile ntr-o unitate, la bordul unei
nave sau aeronave; ntrebuintarea armamentului fara autorizare
sau fara aprobare; neacordarea la timp a drepturilor ce le revin
militarilor, portul neregulamentar al gradelor sau nsemnelor
militare. Alte abateri mentionate n regulament transpar din
drepturile fundamentale sau din alte legi: deschiderea
neautorizata
a
corespondentei
(secretul
corespondentei
reglementat de art. 28 din Constitutia Romniei); nerespectarea
normelor de protectie a mediului (Legea 137/1995 privind
protectia mediului[151], actualizata si republicata).
Majoritatea abaterilor reies din regulamentele miliatare si n
practica ele decurg din nensusirea normelor specifice conduitei
militare, dar mai ales din ordinele comandantilor date pentru
ndeplinirea misiunilor si activitatilor n raport cu instructia sau
misiunile de lupta, de exempu: neexecutarea la timp a
controalelor stabilite prin reglementari n vigoare, parasirea fara
aprobare a locului de dispunere (tabere, cartiruire) sau a unitatii;
nendeplinirea misiunii n conditiile ordonate; nerespectarea
atributiunilor n executarea serviciului; sustragerea de la activitati
ordonate; neexecutarea la timp a ordinelor sau ntrzierea n
transmiterea lor; devierea de la intinerarul fixat, fara motiv
plauzibil; ncredintarea vehicolului, navei sau aeronavei altei
personae, fara aprobare.

Abaterile amintite constituie ncalcari ale actelor de

comandament cu caracter militar si sunt sanctionate conform
legislatiei si/sau regulamentelor militare.
Daca pentru acele abateri care reies din acte normative sunt
reglementate sanctiuni, atunci ele se aplica si militarilor,
aplicndu-se, de altfel, si sanctiunile disciplinare, cnd fapta
constituie abatere de la disciplina militara, chiar daca, instanta
militara de judecata a pronuntat achitarea ori ncetarea procesului
penal sau daca procurorul a dat o solutie de ncetare a urmaririi
penale ori scoaterea de sub urmarire. Militarul sanctionat
disciplinar nu este absolvit de raspundere penala, daca faptele
constituie infractiuni, potrivit legii.
Pentru abateri grave, care nu constituie infractiuni, militarii
sunt trimisi, dupa caz, n fata consiliului de onoare sau a
consiliului de judecata, avnd dreptul la audienta si aparare. Fiind
o procedura administrativ-jurisdictionala care, potrivit Constitutiei,
este facultativa si gratuita, hotarrile pot fi atacate la instantele
judecatoresti competente, iar nu cum gresit s-a retinut, dupa cum
rezulta din Sentinta civila nr. 32 din 14 ianuarie 2002 a Curtii de
Apel Bucuresti[152], irevocabila, prin care s-a retinut ca hotarrea
consiliului de judecata a Corpului 1 Armata din 24 iunie 1998,
privind sanctionarea disciplinara a recurentului, este act de
comandament militar, exceptat de la cenzura instantelor
judecatoresti.
Considram important de precizat ca pot fi atacate n justitie, la
instantele de drept comun actele de comandament prin care se
ncalca prevederi legale, fiind tras la raspundere n materie penala
sau civila ministerul apararii singurul oganism care are
personalitate juridica si capacitate procesuala, ca reprezentant al
unitatilor militare n cauza. De exemplu, daca n urma unei
aplicatii militare, se ncalca norme de protectia mediului
reglementate de lege, este chemat n justitie ministerul pentru a
raspunde n fata legii. Obligatii juridice ntr-o unitate militara are
doar comandantul, care raspunde de ordinele pe care le da. Daca
ordinul de instructie este n conformitate cu reglementarile legale,
se face raspunzator cel care a condus activitatea respectiva, n

caz contrar cel care raspunde este comandantul care a aproba

documentul n cauza.
Am ncercat sa demonstram ca militarii au acces la justitie si
la un proces echitabil, ca le sunt garantate drepturile la audienta
si la aparare, pe tot timpul procesului, nencalcndu-se, deci
reglementarile Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Asadar,
consideram art. 126 alin. (6), fraza I ca fiind perfect constitutional,
ct despre vointa constituantului, suntem de parere ca si-a
exprimat cu exactitate opinia considernd ca este necesar sa
excluda de la controlul judecatoresc pe calea contenciosului
administrativ actele de comandament cu caracter militar, si
numai de la aceasta forma de justitie. A lasat astfel posibilitatea
ca cei vinovati de crime mpotriva umanitatii sau de alte
infractiuni, savarsite pe timpul conflictelor armate, ca urmare a
emiterii sau executarii unor acte ce comandament cu caracter
militar, sa raspunda n fata instantelor militare penale, nationale
sau internationale.
n egala masura, att Constitutia, care reglementeaza
controlul organelelor administratiei statale competente asupra
armatei, ct si legile organice (Legea 346/2006 pentru
organizarea si functionarea Ministerului Apararii), completate de
acte/norme interne, care reglementeaza posibilitatea ca ministrul
apararii sa poata controla toate activitatile desfasurate de
structurile subordonate si de a verifica legalitatea actelor
acestora. Alte autoritati, cum sunt Marele Cartier General,
Consiliul Suprem de Aparare a arii, comandantii miliatri ai
judetelor si a Municipiului Bucuresti, cu atributii n situatii
exceptionale sau de conflict armat, reglementate att de
Constitutie, ct si de Legea 45/1994 privind apararea, cu
modificarile ulterioare, conduc si contoleaza activitatile
desfasurate de fortele armate, precum si toate activitatile
implicate n procesul de aparare.
Desi pentru actele de comandament cu caracter militar,
Constitutia Romniei, restrnge dreptul acestei categorii
profesionale de a se adresa inatantelor de contencios
administrativ, nu interzice ntru totul accesul la justitie. Ramn
deschise aceste posibilitati de reparare a drepturilor militarilor,

pentru alte categorii de acte. Pentru actele de comandament cu

caracter militar, cadrele militare raspund n fata instantelor
judecatoresti militare, potrivit Legii 54/1993 privind organizarea si
functionarea instantelor si parchetelor militare[153], art. 2, n cazul
n care, potrivit Codului penal se comit infractiuni specificate la
Titlul X Infractiuni contra capacitatii de aparare a Romniei,
Capitolul I Infractiuni savrsite de militari si Capitolul II Infractiuni
savrsite de militari sau de civili, precum si Titlul XI Infractiuni
contra pacii si omenirii.
O concluzie la care am ajuns n suprapunerea a trei elemente
esentiale, si anume infractiunile care vizeaza cadrele militare,
stipulate n codul penal, abaterile disciplinare mentionate n
regulamentul disciplinei militare si institutia actului de
comandament militar, asa cum reiese din lucrarea de fata, este
aceea aceea ca abaterile disciplinare de la actele de
comandament constituie infractiuni. Importanta necontestabila a
serviciului despre care vorbim si respectiv a actelor n discutie
este una deosebita prin angajamentele facute de catre militari, n
primul rnd vorbim despre juramntul militar si obligatiile privind
pastrarea secretului, dar si restrictionarea dreptului exprimarii
opiniei n mod public n ceea ce priveste serviciul militar ct si
opiniei de natura politica.
Prin urmare, legiuitorul a instituit pedepse de natura penala
calificnd ca infractiune, fara exceptie, de exemplu, refuzul de a
executa un ordin (Codul penal, art. 334). Aceeasi fapta este
prevazuta si de regulamentul disciplinei militare, deci, probabil, n
functie de gravitatea consecintelor militarii raspund disciplinar
sau penal.
Exceptarea
de la
controlul judecatoresc
pe
calea
contenciosului administrativ are repercusiuni si asupra dovedirii
legalitatii actelor de comandament cu caracter militar, dupa cum
am mai mentionat, ntruct, fiind o dispozitie constitutionala,
reprezinta un fine de neprimire si pentru exceptia de
iligalitate: "Exceptiile de nelegalitate a actului administrativ poate
fi ridicata poate fi ridicata doar cu privire la actele care pot forma
obiectul unei actiuni n anulare n fata instantelor de
contencios"[154]. Singura institutie abilitata sa se exprime cu

privire la acest lucru este instanta de contencios administrativ, iar

interdictia constitutionala vizeaza, prin textul art. 126 alin. (6)
att actiunile directe, ct si exceptiile de nelegalitate[155]. Se
apreciaza[156] ca
celelalte
exceptii
prevazute
de Legea
contenciosului administrativ, la art. 5 alin. (2) si (3), sunt
neconstitutionale.
Dupa cum s-a constatat n doctrina, exceptia de nelegalitate
constituie "o aparare mpotriva unui act edministrativ ilegal si
prin intermediul careia acesta urmareste solutionarea favorabila a
cauzei sale"[157]. Ea trebuie sa prezinte un interes pentru
solutionarea cauzei, astfel ncat instanta urmeaza sa hotarasca
actul sau faptul criticat poate fi luat n considerare sau nlaturat
de la solutionarea litigiului[158].
Valorificand partial doctrina si practica judiciara existente,
pna la acea data, legiuitorul romn din 2004 a stabilit un regim
juridic al acestui mijloc de aparare, mult diferit de cel ce se aplica
pna atunci, prin dispozitiile art. 4 din Legea 554/2004 privind
contenciosul administrativ. Aceasta reglementare a fost criticata
de doctrinarii dreptului administrativ, argumentndu-se ca
existenta intantelor specializate nu se justifica[159]. La fel s-a
aratat si ca ne aflam n prezenta unei situatii similare cazului
exceptiei
de
neconstitutionalitate,
consacrat
Curtii
Constitutionale, sesizarea pentru judecarea exceptiei de catre
"instantele specializate", situatie impusa n baza principiului
analogiei legii[160], dar argumentul nu este suficient pentru a
fundamenta solutia adoptata.
Doctrina mai pledeaza si pentru aplicarea principiului de drept
procesual potrivit caruia judecatorul actiunii este si judecatorul
exceptiei[161], adica indiferent de natura actului juridic si a
litigiului, instantei de judecata sesizata sa i revina abligatia de a
se pronunta incidentului.
Din perspectiva obiectului lucrarii noastre si a obiectivelor
propuse de a rezolva problema controlului actelor de
comandament, suntem de acord cu aceasta afirmatie. ntruct
aceste acte sunt exceptate de la controlul instantei de contencios
administrativ, ele nu pot face obiectul unei actiuni indirecte n

contencios, aceea a exceptiei de nelegalitate, pentu legalitatea

acestora, practic, nu se poate pronunta nici o instanta
judecatoreasca, ncalcandu-se astfel principiul separatiei si
echilibrului puterilor n stat, lasnd astfel posibilitatea autoritatii
militare sa actioneze dupa alte principii dect cele ale statului de
drept.
Principiul legalitatii trebuie sa guverneze nu numai asupra
autoritatilor administratiei publice, ci si asupra activitatilor
instantelor judecatoresti de solutionare a litigiilor cu care au fost
investite.
PARTEA A II - A : REPERE DE ORDIN PRACTIC
Controlul
jurisdictional
administrativ
asupra
actelor
autoritatilor militare a fost reluat abia dupa 1990 cnd
jurisprudenta n materie a nceput sa se reformuleze doar dupa
aparitia Legii 29/1990.
Pna n anul 1997, cnd sectiile de contencios administrativ
ale tribunalelor si Curtii Supreme de Justitie, tributare conceptiilor
preponderente ntre 1948-1990, au considerat ca orice act emis n
sistemul apararii nationale este un act de comandament cu
caracter militar si, n consecinta, necenzurabil de catre justitie,
asa cum prevedea art.2 lit.b din Legea nr.29/1990. n motivarea
sentintelor si deciziilor unor instante era invocat Ordinul
M126/1990 al ministerului apararii nationale ca si cnd acesta ar
fi fost legislatia speciala n domeniu.
Cea mai cunoscuta solutie n acest sens este Decizia nr.
118 din 23 martie 1992 a SectieiContencios Administrativ a
Curtii Supreme de Justitie[162]. n speta, reclamantul Z.I. a
chemat MAp n judecata solicitnd obligarea prtului la
anularea ordinului de trecere n rezerva pe care l considera
ilegal iar refuzul MAp de a-l anula total nejustificat; prin
sentinta Sectiei de contencios administrativ a TMB actiunea
fusese respinsa, retinndu-se ca ordinul n litigiu este un act de
comandament militar emis de ministrul apararii, motiv pentru
care s-a aplicat art.2 lit.b din Legea nr. 29/1990. Recursul
declarat de reclamant pentru nelegalitatea hotarrii este apreciat

de CSJ ca nefondat pe baza art.l lit.d din Ordinul M.

126/1990 n
care
se
prevede
ca
actele
de
comandament militar cuprind si actele ministrului privind
numiri, eliberari si retrogradari din functii, mutari si detasari,
treceri n rezerva, chemari n cadrele active ale armatei ct si
orice alte probleme privind situatia cadrelor militare. Pe
aceasta baza, instanta a apreciat ca pretentia reclamantului de a
i
se
satisface
cererea
este total nefondata deoarece din continutul
ordinului
n
litigiu rezulta ca actul respectiv priveste trecerea n rezerva
a reclamantului ct si efectele unui ordin anterior, deci, n
sens larg, probleme privind situatia cadrului militar. E de
nenteles de ce instanta a motivat respingerea recursului si
prin faptul ca "chiar reclamantul a aratat n actiunea sa ca sa adresat instantei de contencios administrativ datorita faptului
ca forurile militare competente au solutionat toate cererile
si contestatiile sale n sens nefavorabil".
O alta speta din 1992, n care reclamantul a chemat
n judecata MAp pentru refuzul de a-i nmna ordinul
militar "Mihai Viteazul". Ca instanta de fond, TMB a respins
actiunea pe motivul ca nu e vorba de un act administrativ ci de
un "ordin militar" (este curios ca nu s-a folosit expresia consacrata
legal ci tot o notiune utilizata n Ordinul M126/1990); instanta de
recurs a respins cererea pe motivul ca nu se ncadreaza n
prevederile art.1 din Legea nr.29/1990 si, ca atare, nu poate face
obiectul unei actiuni n contenciosul administrativ, ceea ce
reprezinta o aplicare implicita a exceptiei din art.2 lit.b. n
ambele cazuri prezentate, respingerea actiunii prin invocarea
explicita sau implicita a exceptiei actelor de comandament militar
este eronata, instanta avnd obligatia sa cerceteze fondul,
pronuntndu-se asupra faptului daca refuzul MAp este sau
nu justificat[163]. Din aceeasi perioada, au mai fost respinse ca
nefondate si recursurile formulate mpotriva unor acte ale
unor autoritati militare referitoare la decizii medico-militare[164],
la stabilirea calitatii de veteran de razboi[165] si a pensiei
unui invalid de razboi[166]. n aceeasi perioada, din domeniul
actelor unor autoritati militare de trecere n rezerva si de
pensionare atacate n contenciosul administrativ amintim

sentinta nr.188/1991 a TMB[167]; solutionnd cauza, instanta a

retinut ca ordinul de trecere n rezerva este un act de
comandament militar si a respins actiunea prin aplicarea
art.l lit.b din Legea nr.29/1990. Solutia a fost mentinuta prin
respingerea recursului de catre CSJ prin Decizia nr.116/1992
care, pe lnga exceptia prevazuta de art.2lit.b a mai
adaugat-o si pe aceea din art.2 lit.e potrivit careia sunt
exceptate de la controlul legalitatii actele administrative
pentru desfiintarea carora se prevede prin lege speciala o
alta
procedura
speciala;
n
speta,
potrivit
Decretului nr.214/1977 privind pensiile militare de stat, s-a
apreciat ca doar Comisiile de Pensii ale MAp sunt competente
sa solutionezelitigiile izvorte din drepturile de pensii.
Opinam ca acest argument este totusi superfluu n cauza
respectiva deoarece era vorba de contestarea unui act
administrativ si nu de calculul pensiei. O solutie pe baza
art.2 lit.c s-a dat si n decizia nr.554 din 1992 a Sectiei de
Contencios Administrativ a CSJ[168] la cererea reclamantului
de a obliga un comandament militar sa-i recunoasca dreptul
de pensie de invaliditate ca urmare aaccidentului suferit pe
timpul satisfacerii stagiului militar; instanta de fond respinsese
actiunea motivnd ca reclamantul are deschisa calea
procedurii prevazute de legislatia privind pensiilemilitarilor.
Judecnd recursul, instanta suprema a retinut ca potrivit
art.2 lit.c din Legea contenciosului administrativ nu pot fi
atacate n justitie actele administrative pentru desfiintarea
sau modificarea carora se prevede prin lege speciala o alta
procedura judiciara; s-a precizat ca pentru recunoasterea
dreptului de pensie de invaliditate al recurentului n urma
accidentului suferit n timpul stagiului militar exista procedura
prevazuta de art. 43-49 din Legea nr.3/1977, modificata prin
Legea nr.73/1991 si Decretele nr.214/1977 si nr.249/1977
pentru solutionarea pretentiilor referitoare la dreptul de pensie.
n dosarul nr.239 din 1991 de la Tribunalul Municipiului
Bucuresti, actiunea a avut ca obiect anularea unui ordin al
ministrului apararii de trecere n rezerva a unui ofiter, instanta de
fond respingnd n sentinta actiunea pe motiv ca e vorba de un
act de comandament cu caracter militar; solutia aceasta este

mentinuta si de instanta de recurs (dosar nr.70/1992) care retine

n motivarea deciziei, alaturi de art.2 lit.b din Legea nr.29/1990
si art.l lit.d din Ordinul M.126. Curtea Suprema de Justitie ar fi
trebuit, eventual, sa puna n discutie legalitatea dispozitiilor
Ordinului M.126, nu sa le invoce ca si cnd ar fi dispozitii legale; si
asta chiar n conditiile n care, pna la urma, reclamantul n-ar
fi obtinut satisfactie dar nu pe baza unei decizii gresit motivate
ci pe considerente de drept material, oferindu-i-se sansa sa-si apere
dreptul la cariera militara n contradictoriu cu autoritatea militara
care estimase ca trecerea sa n rezerva corespunde legii.
O alta speta de jurisprudenta romneasca referitoare
la actele autoritatilor militare n activitatea Curtii de
Casatie dateaza din 1893 cnd s-a concluzionat ca "sefii de corp,
n cazurile anume prevazute de lege, sunt raspunzatori,
chiar pecuniar de administratia lor si de executarea legilor
si regulamentelor"[169]. n aceeasi perioada, n Decizia nr.
242/1894, Curtea de Casatie aprecia ca "statul, ca putere
executiva, este raspunzator n principiu de pagubele ce
ocazioneaza atuncicnd investit cu puterea suverana comanda,
oarecari masuri n numele ordinei sociale si sigurantei publice
sau a conservarii ori a prosperitatii statului si aceasta
responsabilitate nu nceteaza dect n caz de forta majora "; n
concret, era vorba de masurile luate de autoritatea militara prin
care se dispusese varsarea bauturilor alcoolice ale reclamantului
care locuia ntr-un sat unde nu a fost rascoala, dar ca masura
de prevedere pentru a mpiedica ntinderea eventuala a
rascoalei[170].
Avem mai multe exemple de decizii n acest sens: cea prin
care se declara ca instantele de drept comun pot cerceta pe cele
de exceptie legalitatea unui decret de punere n retragere a unui
ofiter[171]; cea prin care se recunoaste dreptul tribunalelor de a
cerceta pe cale de exceptie legalitatea actelor administrative
definitiv consumate[172]; cea prin care se declara ilegala si se
caseaza
fara
trimitere
Ordonanta
Comandantului Cetatii
Bucuresti
care
nfiinteaza
pedepse[173].
Alteori,
instantele judecatoresti au apreciat ca anumite acte ale
autoritatilor militare nu pot fi cenzurate, exemple n acest sens
fiind: Decizia nr. 436/1920, prin care se declara inadmisibila

ordonanta privitoare la confiscarea unei marfi ca prada de

razboi[174]: Decizia nr. 787/1923, care declara inadmisibil
recursul direct contra lucrarilor emanate de la comisii de
examinare[175]; Decizianr. 962/1933, care stabileste ca hotarrile
de invaliditate ale comisiunilor medico-militare trebuie sa fie
atacate la Consiliul Central Sanitar si nu direct la contenciosul
administrativ[176]; Decizia nr. 860/1930, referitoare la dispozitia
Consiliului de Razboi al Corpului 3 Armata prin care s-a interzis
recurentului dreptul de a mai pleda n fata acelei instante, fiind
un act de jurisdictie dat de Consiliul de Razboi ca instanta de
judecata (nu ca autoritate militara), cu att mai mult cu ct "Codul
JustitieiMilitare a organizat cai speciale de atac contra
hotarrilor Consiliului de Razboi"[177]. n multe din spetele
analizate, instantele s-au pronuntat n sensul calificarii unor
acte ale autoritatii militare ca acte de guvernamnt: actele
de rechizitii[178] ; actul prin care statul declara unele obiecte
drept prada de razboi[179] ; actele prin care se declara nule si
inexistente contractele unor particulari cu prepusii statelor
inamice[180]; masura de a distribui depozitele de cereale din
zona
de lupta pentru a micsora forta combativa a
inamicului[181]; devastarea unei vii de soldatii rusi e considerata
fapt de razboi[182]; distrugerea unei mori n timpul retragerii[183];
varsarea bauturilor spirtoase la cererea MCG[184]; masura
guvernului de a opri expedierea pe calea ferata a unor ziare n
scop de a mpiedica raspndirea unor stiri n urma carora s-ar
putea produce tulburari interne[185]; mobilizarea armatei[186]; chiar
daca n-a fost justificat de mprejurarile de fapt si motivat de
necesitatea de a preveni izbucnirea unor tulburari, si ordinul de
confiscare a unei gazete a fost considerat drept act de
guvernamnt[187]. n alte cazuri s-a admis ca anumite acte ale
autoritatilor militare sunt supuse contenciosului administrativ, spre
exemplu: decizia ministruluiarmatei data pe cale administrativa
conform art. 7 din Legea gradelor inferioare, pentru stabilirea
cuantumului pensiei, a fost considerata un act administrativ de
autoritate cenzurabil de curtile de apel ca instante de contencios
administrativ si nu pe cale ordinara de judecata naintea instantelor
de pensionare[188]; n acelasi sens, refuzul ministrului armatei de
a elibera o copie dupa hotarrea Comisiei de Rechizitii este

considerat ca cenzurabil
administrativ[189].

fata

instantelor

de

contencios

Criticile
adresate
n
doctrina
solutiilor
date
de
instantele judecatoresti n materia actelor autoritatilor
militare i-au determinat pe magistrati sa aiba n vedere n
solutionarea cazurilor respective si jurisprudenta antebelica.
Astfel, n 1997, se constata o desprindere de conceptia
totalitara care nu permitea controlul jurisdictional al actelor
emise n domeniul apararii nationale si o ntelegere mai
profunda a realitatii ca nu toate actele autoritatilor militare
reprezinta acte de comandament cu caracter militar. Primul
caz care a marcat aceasta schimbare de optica este cel al
reclamantului M.E. care a chemat n judecata MAp solicitnd sa
se dispuna anularea ordinului de trecere n rezerva pentru
reorganizarea unitatii, motivul necorespunznd realitatii[190];
prin sentinta instantei de fond, cererea a fost respinsa ca
inadmisibila motivndu-se ca n conformitate cu Ordinul M
126/1990 trecerile n rezerva nu potfi atacate n justitie
deoarece sunt acte de comandament militar. Putem observa cu
usurinta efectul pe termen lung pe care deciziile instantei
supreme l-au produs asupra sistemuluijudiciar. Reclamantul a
declarat recurs cu motivarea ca instanta de fond a aplicat gresit
legea si nu a facut o corecta apreciere a probelor administrate
n cauza. Spre deosebire de solutiileanterioare si bazndu-se
pe doctrina si jurisprudenta antebelice, de data aceasta,
Sectia de Contencios Administrativ a CSJ a decis ca recursul
este
fondat
criticnd
solutia
instantei
de
fond pe
considerentul
ca "prin
acte
de
comandament
cu
caracter militar se nteleg actele emise de autoritatile
militare competente n scopul asigurarii ordinei si disciplinei
cadrelormilitare n cadrul unitatilor militare; se au n vedere
deci acte care se refera la serviciul si ndatoririle militare si
care exprima ideea de ordin, de comanda. Prin urmare, orice
acte emise de autoritatile militare, straine de necesitatile
propriu-zise ale actiunii militare, pot fi atacate pe calea
contenciosului administrativ". Prin Decizia nr. 1051/5 iunie
1997 s-a apreciat, n concluzie, ca ordinul de trecere n
rezerva contestat nu constituie un act de comandament cu

caracter militar n sensul Ordinului Ml26/1990 si deci nu este

exceptat de la controlulinstantei de contencios administrativ
conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990; s-a constatat ca n
mod gresit a procedat instanta de fond la solutionarea actiunii
pe baza unei exceptii de inadmisibilitate, astfel nct recursul
a fost admis, sentinta atacata a fost casata cu trimiterea
cauzei spre rejudecarea primei instante.
O decizie asemanatoare, avnd nr.2263, a fost elaborata
la 19
noiembrie
1997
(nepublicata);
n
afara
considerentelor mentionate anterior, n aceasta solutie s-a
invocat si faptul ca ordinul de trecere n rezerva a
reclamantului nu arata motivele luarii acestei masuri; or,
neindicarea motivelor trecerii n rezerva sau mentionarea lor
n formulari cu totul generale si neverifi cabile atrage
nulitatea absoluta si iremediabila a ordinului de trecere n
rezerva. Ceea ce a determinat instanta de recurs ca, n afara
admiterii recursului si casarii sentintei atacate, sa admita n
fond contestatia si sa anuleze ordinul de trecere n rezerva. Pe
aceasta baza, reclamantul a formulat o noua actiune mpotriva
MAp solicitnd obligarea acestuia la plata despagubirilor
materiale pentru salariul ce l-ar fi ncasat ca ofiter activ n
perioada ct a fost trecut n rezerva (1995-1998), a
daunelor materiale pentru socul suferit ca si a daunelorntrziere pna la punerea n executare a Deciziei CSJ
nr.2263/1997; Curtea de Apel Bucuresti a admis n parte
actiunea si a obligat MAp la plata despagubirilor banesti,
mpotriva acestei sentinte MAp declarnd recurs, acesta din
urma fiind declarat nul de catre CSJ deoarece depasise termenul
legal fara ca n cauza sa existe motive de ordine publica.
Trebuie sa reamintim ca astfel de solutii prin care anumite acte
ale autoritatilor militare au putut ficenzurate din 1997 n
instantele judecatoresti au fost posibile datorita semnalelor date
de catre doctrina, prin studiile publicate n reviste de
specialitate, prin manuale si tratate ale profesorilorde drept
administrativ ca si prin congresele si seminariile organizate de
Institutul de stiinte Administrative al Romniei "Paul Negulescu
".

n continuare voi prezenta cteva decizii pronuntate de

nalta Curte de Casatie si Justitie a Romniei cu privire la actele
autoritatilor militare:
1. Ordin trecere n rezerva. Lipsa caracteristicilor specifice unui
act de comandament militar. Posibilitatea cenzurarii legalitatii lui
pe calea contenciosului administrativ.

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. j

Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Act administrativ
Act de comandament militar.
Ordin de trecere n rezerva.
Potrivit dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr.
554/2004, sunt exceptate de la controlul contenciosului
administrativ actele de comandament cu caracter militar, adica
acele acte ce se refera la probleme strict militare ale activitatii
din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare, care
presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor n
aspecte privitoare la conducerea trupei, n timp de pace sau
razboi, sau dupa caz, la ndeplinirea serviciului militar.
Rezulta ca orice alt act emis de autoritatile militare este
susceptibil de a fi cenzurat de catre instanta de contencios
administrativ, asadar inclusiv ordinul de trecere n rezerva, act
care n mod evident este lipsit de caracteristicile enumerate n
art. 2 alin (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004.

.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si

fiscal,
Decizia nr. 532 din 15 februarie 2006

Prin actiunea n contencios administrativ - nregistrata la

Curtea de Apel Constanta la data de 29 martie 2005, CV a
solicitat n contradictoriu cu Ministerul Apararii, obligarea
prtului la emiterea ordinului de trecere a sa n rezerva, n
temeiul Ordonantei de Urgenta nr.7/1998 precum si la plata
sumelor compensatorii, potrivit vechimii avute n activitate.
Curtea de Apel Constanta - Sectia comerciala, maritima si
fluviala, contencios administrativ si fiscal prin sentinta civila
nr.275/CA din 14 iulie 2005 a respins actiunea, motivnd ca
reclamantul nu a dovedit vatamarea dreptului sau ocrotit de lege,
n conditiile n care a solicitat si s-a apreciat trecerea sa n rezerva
prin demisie, conform art.85 din Legea nr.80/1995. S-a retinut de
asemenea si sustinerea prtilor privind trecerea n rezerva, ca
fiind un act de comandament militar, exceptat controlului
contenciosului administrativ.
mpotriva acestei hotarri, reclamantul a declarat recurs.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozitiilor art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.554/
2004, nu pot fi atacate n contencios administrativ actele de
comandament cu caracter militar, adica acele acte administrative
ce se refera la probleme strict militare ale activitatii din cadrul
fortelor armate, specifice organizarii militare, care presupun
dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor n aspecte
privitoare n conducerea trupei, n timp de pace sau razboi, sau
dupa caz, la ndeplinirea serviciului militar.
Orice alte acte emise de autoritatile militare, straine de
necesitatile propriu-zise ale actiunilor militare, cum ar fi si
ordinele de trecere n rezerva ale militarilor, nu sunt acte de
comandament militar n sensul art.2 alin.1 lit.i) din Legea
nr.554/2004 si pot fi astfel cenzurate pe calea contenciosului
administrativ.

Asa fiind, s-a retinut ca n mod gresit instanta de fond a

considerat ca nu poate verifica aspectele aduse n discutie de
catre reclamant privitoare la nelegalitatea actului administrativ
prin care s-a dispus n legatura cu trecerea sa rezerva, recursul
fiind astfel admis, hotarrea atacata casata, si cauza trimisa spre
rejudecare la aceeasi instanta.
2. Act al ministrului apararii n legatura cu impozitarea
drepturilor cuvenite la trecerea n rezerva

Solda lunara bruta este venit de natura salariala si se

impoziteaza, chiar daca s-a acordat n temeiul art.31
alin.2 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte
drepturi ale personalului militar
(Sectia de contencios administrativ,
decizia nr.1334 din 1 aprilie 2003)

Prin actiunea n contencios administrativ, reclamantul a

solicitat obligarea Ministerului Apararii la plata sumei de
59.864.306 lei, cu dobnda legala de 28% pe an ncepnd cu data
introducerii actiunii si pna la achitarea efectiva.
n motivarea actiunii, reclamantul a sustinut ca: a fost
angajatul Ministerului Apararii, de unde a fost pensionat si trecut
n rezerva; n conformitate cu prevederile art.31 alin.1 si 2 din
Legea nr.138/1999 avea dreptul la un ajutor neimpozabil stabilit n
raport cu solda lunara bruta (echivalentul a 26 solde) respectiv la
suma de 149.013.748 lei; din aceasta suma a primit numai suma
de 89.149.442 lei, diferenta de 59.864.306 lei fiind retinuta n
mod nelegal cu titlu de impozit pe venit, conform O.G.nr.73/1999.
Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios
administrativ a respins actiunea reclamantului.

Pentru a hotar astfel, instanta de fond a considerat ca

suma acordata reclamantului reprezinta o forma de retribuire a
muncii, supusa impozitarii n conditiile O.G.nr.73/1999.
Impotriva acestei sentintei, reclamantul a declarat recurs,
sustinnd ca nelegal s-au asimilat ajutoarele acordate
personalului militar cu ocazia pensionarii cu drepturile salariale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.31 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea si
alte drepturi ale personalului militar, militarii trecuti n rezerva au
dreptul la un ajutor neimpozabil stabilit n raport cu solda lunara
bruta; acestea trebuie nsa corelate cu dispozitiile O.G.nr.73/1999
privind impozitul pe venit precum si H.G.nr.1066/1999 care
precizeaza veniturile care fac parte din categoria celor
neimpozabile, excluzndu-le pe cele salariale.
Ajutorul stabilit prin reglementarile legale n vigoare este
cel despre care se face referire n dispozitiile art.31 alin(2) din
Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale
personalului militar din institutiile publice de aparare nationala,
ordine publica si siguranta nationala precum si acordarea unor
drepturi salariale personalului civil din aceste institutii.
Solda lunara reprezinta o forma de retribuire a muncii
personalului militar, deci venituri de natura salariala, care cad sub
incidenta Ordonantei Guvernului nr.73/1999.
Sentinta instantei de fond fiind legala si temeinica,
recursul a fost respins ca nefondat.

3. Pensie. Asigurari sociale. Calitate procesuala activa

Dreptul la pensie este personal si netransmisibil si, ca

urmare, se exercita, inclusiv prin actiuni n justitie numai
de catre titular.

Sectia de contencios administrativ, decizia nr.193 din 22

ianuarie 2003
Organizatia Judeteana Cluj a Uniunii Nationale a Cadrelor
Militare n Rezerva si n Retragere a chemat n judecata Guvernul
Romniei si Ministerul Apararii, solicitnd obligarea prtilor la
plata diferentelor dintre cuantumul pensiilor ce vor fi recalculate
potrivit art.79 din Legea nr.164/2001 si pensiile platite efectiv
membrilor pensionari militari de stat din judetul Cluj, ncepnd cu
1.04.2001.
n motivarea cererii, reclamanta a nvederat ca Legea
nr.164/2001 prevede recalcularea pensiilor militare de la
1.04.2001, data intrarii n vigoare. Ulterior nsa, prin O.U.G.
nr.85/2001, Guvernul Romniei a dispus suspendarea aplicarii
dispozitiilor art.79 din lege pna la 1.01.2002, masura ce a
determinat scaderea veniturilor si deci a nivelului de trai al
pensionarilor din judetul Cluj.
Prin sentinta civila nr.114/ 2.04.2002, Curtea de Apel Cluj,
Sectia comerciala si de contencios administrativ a admis exceptia
lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, dispunnd, n
consecinta, respingerea actiunii. Instanta a retinut ca dreptul la
pensie este un drept personal al titularului, netransmisibil, ale
carui atribute nu pot fi exercitate dect de cel ndreptatit,
indiferent daca face parte sau nu dintr-o organizatie.
mpotriva sentintei a declarat recurs reclamanta sustinnd
ca, potrivit statutului de organizare si functionare, organizatia
este mputernicita sa reprezinte n fata justitiei interesele
membrilor sai, drept reconfirmat prin hotarrea adunarii generale
nr.32/ 26.09.2001.
Recursul este nefondat.
Instanta de fond a retinut n mod justificat ca dreptul la
actiunea privind plata unor diferente rezultnd din recalcularea

pensiei apartine numai titularilor, reclamanta neavnd dreptul de

a le solicita n nume propriu, printr-o cerere colectiva.
Nici o dispozitie legala si nici statutul uniunii nu confera
reclamantei acest drept de a formula actiune n numele si n
interesul membrilor sai.
Mentiunea din statut, confirmata prin hotarre a adunarii
generale a organizatiei, privind mputernicirea reclamantei de a
reprezenta n justitie interesele membrilor sai, nu i confera
recurentei calitatea procesuala activa de a promova actiunea al
carei obiect l constituie un drept personal si netransmisibil al
titularului pensiei, ci doar posibilitatea de a exercita n instanta,
ca mandatar, drepturile procedurale ale acestuia.
Pentru considerentele expuse, Curtea a respins recursul
ca nefondat.
CONCLUZII sI PROPUNERI
Prin aceasta lucrare am ncercat sa definesc bazele teoretice
si doctrinare a ceea ce s-ar putea denumi dreptul public militar
insistnd pe regimul juridic al actelor autoritatilor militare ca
nucleu al acestei posibile institutii juridice. n legislatia si
jurisprudenta romneasca ntlnim adeseori referiri la autoritatile
militare si actele lor, facnd apel la teoria si stiinta generala a
dreptului public si administrativ, fara a dispune nsa de concepte
clare, de fundamente precise. Institutia actelor autoritatilor
miliatre este una care pune semne de ntrebare din punct de
vedere al delimitarii sferei, al legalitatii si constitutionalitatii, dar
si al oportunitati exceptarii de la controlul judecatoresc, al actelor
de comandament cu caracter militar, pe calea contenciosului
administrativ. De aceea, lucrarea de fata ncerca sa rezolve si
problema controlului judiciar, explicnd necesitatea exceptarii de
la control n instanta de contencios administrativ.
Studierea legislatiei militare romnesti si straine att din
perspectiva evolutiva ct si prin prisma imperativelor
momentului, dictate de intrarea ntr-un nou mileniu care poate
nsemna noi elemente de ordine juridica interna si internationala,

a permis ntelegerea mai clara a faptului ca apararea nationala e

o functie statala necesara si indispensabila ntr-o societate
democratica, functie dusa la ndeplinire de catre autoritatile
executive ale statului. Au fost gasite si valorificate argumentele
care sa sustina ca armata reprezinta, n coplexul sistemic al
acestei autoritati executive, organul specializat pentru apararea
comunitatii nationale mpotriva atacurilor armate, indiferent de
originea lor, organismul militar ndeplinindu-si atributiile legal
stabilite numai pe baza capacitatii si competentei administrative
de care dispune. Literatura de specialitate juridica si militara si, n
special doctrina de drept administrativ, au facilitat fundamentarea
precisa a faptului ca militarii sunt autoritati exercitnd puteri
publice n beneficiul societatii, personalul militar profesionalizat
nefiind, n ultima instanta, dect o categorie speciala de
functionari publici, cu drepturi si ndatoriri specifice, rezultate din
misiuni ncredintate legal. O concluzie importanta la care s-a
ajuns a fost ca indiferent ca sunt de comandament sau de pura
administratie militara, activitatile militare se ncadreaza n sfera
larga a fenomenelor administrative cuprinse n activitatea
executiva a statului, ceea ce nseamna, n mod automat, ca att
la pace ct si la situatiile de criza ori la razboi actele de autoritate
militara trebui sa li se aplice regimul juridic general al actelor
administrative avnd nsa n vedere si specificul lor de a produce
efecte juridice n mprejurarile exceptionale ale interventiei
militare. ntruct aceste acte sunt exceptate de la controlul
instantei de contencios administrativ, ele nu pot face obiectul
unei actiuni indirecte, aceea a exceptiei de nelegalitate n
contenciosul administrativ. Pentru legalitatea acestora, practic, nu
se poate pronunta nici o instanta judecatoreasca. ncalcandu-se
astfel principiul separatiei si echilibrului puterilor n stat, se lasa
posibilitatea autoritatii militare sa actioneze dupa alte principii
dect cele ale statului de drept, desi asa cum am aratat,
administratia militara promoveaza actionarea si conduita n
spiritul si litera legii interne sau internationale.
ncercarea de perfectionare a legislatiei actelor autoritatilor
militare are astazi trei repere sigure. Primul este stadiul la care
ajunsese legislatia militara si doctrina dreptului public la apogeul
epocii interbelice, ce pot fi modele de urmat n elaborarile

legislative si doctrinare actuale. Al doilea este reprezentat de

achizitiile n domeniu ale dreptului public european din moment
ce n Uniunea Europeana exista si un pilon de politica externa si
de securitate comuna bazat pe interese comune dar si pe traditii
constitutionale si legale comune ale statelor europene. Iar al
treilea reper de perfectionare al legislatiei militare consta n
ansamblul regulilor generale deja adoptate n societatea
romneasca dupa elaborarea Constitutiei din 1991 pentru
sistemul general al administratiei publice, cum ar fi, spre
exemplu, conceperea statutului militarilor pe baza modelului
statutului functionarilor publici.
Astfel, prin raportarea la textul Constitutiei Romniei, se
impune elaborarea urgenta a legii de organizare a armatei care sa
indice n mod clar sistemul institutional al autoritatilor militare,
competenta si capacitatea acestora, att sub aspectele
cantitative ct si al celor calitative, referitoare la misiuni,
competenta materiala si teritoriala, mod de racordare la atributiile
altor autoritati publice cu atributii n domeniul apararii nationale.
Sub aspectul modificarii unor legi deja existente, aplicabile si
actelor autoritatilor militare, credem ca unele legi continnd
dispozitii reglementnd acte de autoritate militara, elaborate
dupa elaborarea Constitutiei, ar trebui modificate pentru a le
putea pune n concordanta cu evolutiile recente ale fenomenelor
politice, juirdice si administrative. Spre exemplu Legea de
organizare si functionare a MAp ar trebui corelata cu Legea nr.
90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului si
ministerelor care a aparut ulterior aratnd mai clar diferenta
dintre comanda si administrarea armatei, atributiile n domeniul
administrarii domeniului public miliatr, sistemul autoritatilor
militare si actele acestora.
Apreciem ca ntregul proces de perfectionare legislativa a
sistemului actelor autoritatilor militare trebuie sa aiba drept
fundament teoria si practica dreptului public militar ca parte a
dreptului public si administrativ general. n situatia n care armata
nu este izolata de ansamblul comunitatii ci face parte din sistemul
autoritatilor publice ale statului iar principiul separarii puterilor ne
indica n mod clar cine are atributii normative, autoritatile militare

nu dispun de suficiente prerogative n acest sens. Din pacate, nici

administratia publica generala, s-o denumim "civila", nu include n
preocuparile sale si aspectele referitoare la actele autoritatilor
militare. n special administratia publica centrala trebuie nsa sa
actioneze permanent n sensul includerii n viitor a activitatii
autoritatilor militare n sfera sa de cuprindere.
Comandantii miliatri ar ntelege mai bine acest fenomen daca
n nvatamntul militar s-ar pune accentul mai serios pe studierea
problematicii complexe a conducerii administrative; ca ei nsisi nu
sunt dect o parte a sistemului administrativ general, agenti
publici ai statului care detin competente, la fel ca alti functionari
publici, ntr-un domeniu specializat si limitat. Ca autoritati publice,
comandantii trebuie sa-si aminteasca faptul ca unul din codurile
militare de justitie antebelice preciza ca miliatrii, fiind un corp la
dispozitia puterii executiven ceea ce priveste menirea lor de a
pastra ordinea si linistea publica, implicit trebuie sa fie socotiti
drept agenti ai fortei publice; pe aceasta baza, ei nsisi trebuie sasi redefineasca activitatile pe care le desfasoara si actele pe care
le emit, plecnd de la prevederile constitutionale, legale si
regulamentare caci, scopul nobil al apararii nationale trebuie
ndeplinit numai n conditii de legitimitate si legalitate.