Sunteți pe pagina 1din 2

CHIEI ALE CREDINŢEI:

1) Să nu te uiţi la problemă ci la Cel ce rezolvă problema:


Romani 4:19: „Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, avea
aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.”
Numeri 21:9: „Moise a făcut un şarpe din aramă (care-l prefigura pe Cristos – Ioan 3:14) şi l-a pus într-o
prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele din aramă (nu spre rana făcută de şarpe),
trăia.”
Evrei 12:2: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus...”.
A crede însemnă a privi în direcţia corectă, spre persoana care este obiectul credinţei tale, dar şi păstrarea
credinţei se realizaează, tot prin focalizarea în direcţia corectă.

2) Credinţa adevărată vine din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, un om devine credincios
prin auzirea unui Cuvânt care îl atinge în inimă (prin predică sau citire proprie, sau prin alte
metode). O credinţă adevărată, nu poate fi mai extinsă, decât atât cât este teritoriul
Cuvântului lui Dumnezeu. El nu poate inventa promisiuni în care să-şi pună încrederea,
decât cele pe care i le dă Dumnezeu. Însă nu-i sufcient să îşi aleagă el din Biblie, răspunsul
la o problemă, sau promisiunea ce îi convine lui, el trebuie să audă, să fie călăuzit, spre ce
are să-i spună Dumnezeu personal, nu ceea ce îşi închipuie el că ar vrea Dumnezeu, ci
Cuvântul lui Dumnezeu pentru el. Există promisuni generale pentru toţi credincioşii, şi
promisiuni particulare pentru fiecare în parte:
Romani 10:17: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul (în greacă: „rehma” =
cuvânt care este rostit atunci de Domnul) lui Hristos.”
Matei 4:4: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt (în
greacă: „rehma”) care iese din gura lui Dumnezeu.”
Coloseni 1:9: „...să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui (nu de ceea ce ne închipuim noi că este voia Lui)...”.

3) Să-l crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, să crezi promisiunile Lui în ciuda împrejurărilor sau
circumstanţelor potrivnice, Să crezi că Dumnezeu e credincios Cuvântului rostit, şi că va
veghea asupra Cuvântului ca să-l împlinească.
Romani 4:18-21: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri,
după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul
său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu
s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui
Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.”
Evrei 10:23: „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut
făgăduinţa.”
2 Timotei 2:13: „Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.”
(Credincioşia face parte din caracterul şi natura eternă şi ne-schimbabilă a lui Dumnezeu).
Ieremia 1:12: „Şi Domnul mi-a zis: ...Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”

4) Să crezi că ai şi primit şi va fi al tău (nu este deja FAPTIC al tău lucru primit, dar este DE
DREPT al tău), să crezi că ai primit chiar dacă în fapt nu ai primit, şi să-I mulţumeşti
pentru lucru primit chiar dacă în fapt (fizic) nu L-ai primit, dar ştii că este al tău pe baza
faptului că Dumnezeu e credincios şi nu e mincinos, şi este doar o chestiune de timp până
El şi va împlini Cuvântul promis.
Marcu 11:24: „De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi
avea.”
Numeri 23:19: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus,
oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?”

1
5) Să foloseşti credinţa, sau „măsura de credinţă” pe care o ai deja (fiecare credincios o are) şi
ea va deveni mai mare, va creşte, ca un muşchi pe care-l foloseşti, şi care prin folosire se
întăreşte, prin nefolosire se atrofiază.
Romani 12:3: „...măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”.
Luca 17:5: „Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât
un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare” şi v-ar asculta.”

6) O primă metodă, în a folosi sau exercita credinţa, este să „zici”, să mărturiseşti (proclami)
credinţa ta, atât în faţa lui Dumnezeu, a Diavolului, cât şi în faţa oamenilor. Să spui ceea
ce crezi, să porunceşti „muntelui” (problemei) prin credinţă. Uneori chiar dacă nu crezi,
este bine să proclami, să zici ceea ce spune Cuvântul Adevărului, chiar dacă la început îţi
vine greu să crezi ceea ce învaţă sau promite El, însă repetând Cuvântul, fie în gând, fie cu
glas tare, credinţa ta se întăreşte, şi inima ta treptat este încurajată să accepte Cuvântul.
Matei 10:32: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea
Tatălui Meu care este în ceruri;”
Luca 12:8: „Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului
înaintea îngerilor lui Dumnezeu;”
Romani 10:9,10: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că
Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin
mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”.
Apocalipsa 12:11: „Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit
viaţa chiar până la moarte.”
Psalmul 27:14; 42:5: „încurajează-ţi inima...Pentru ce te mâhneşti, suflete şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu (David îşi
încuraja inima sa, cu cuvintele lui Dumnezeu).”

7) Să înveţi să-ţi păstrezi credinţa la intensitate constantă aşteptând să primeşti lucru


făgăduit. Atunci când aştepţi, să nu te uiţi de loc la „lucrurile care se văd”, căci ele te vor
descuraja, îţi vor transmite, că totul e o minciună, că nu ai primit nimic, ci să te uiţi tot
timpul la „lucrurile care nu se văd”, la Cristos şi la Cuvântul promis, dacă îţi vei abate
privirea de la Cristos, şi te vei uita la circumstanţe (furtună), te vei scufunda ca şi Petru.
Matei 14:29: „Vino!” i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la
Isus. (privea la Isus şi a început să umble prin credinţă în mod supranatural pe apă) Dar, când a văzut că
vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a
întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
2 Corinteni 4:18: „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile
care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.”
Evrei 10:35-38: „Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră (să o păstraţi constantă) pe care o aşteaptă o mare
răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare (perseverenţă, constanţă în intensitatea credinţei; păstrarea nivelului
credinţei cu răbdare până la capăt), ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost
făgăduit. „Încă puţină, foarte puţină vreme” şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi
prin credinţă (prin intensitatea credinţei păstrată la nivelul şi intensitatea de la început): dar dacă dă înapoi (îşi
pierde nivelul credinţei şi ajunge în necredinţă, şi rămâne acolo), sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”