Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Etice
Conflictul dintre Charlie, barbatul intarziat, si
Charlie, geniul neinteles, este unul interior.
Cand se priveste in oglinda realizeaza ca, acolo
inauntrul lui nu mai era cu acel Charlie bland
care isi astepta locul, fiind inlocuit cu altul mult
mai rau care se zbatea sa revina in corpul sau.
Conflictul dintre Charlie si lume, prin lume
intelegand apropiatii sai pe care ii considera
prieteni adevarati, un exemplu fiind colegii de
la brutarie. Acesta este declansat cand Charlie
se dezvolta si realizeaza ca glumele la care
radea chiar si el, ca sa ii faca pe ceilalti fericiti,
erau ori insulte, ori batjocoriri iar faptul ca ei se
pretindeau prieteni agrava si mai mult situatia.
Conflictul dintre Charlie si familie este unul
dintre cele mai emotionante conflicte
prezentate. Cel avut cu mama sa se
declanseaza in perioada cand Charlie este
geniu si realizeaza ca toate problemele pe
care le are acum sunt doar consecintele
traumei la care a fost supus cand, mama lui
cerea sa fie ceva ce el nu ar fi putut, cel putin
in acea perioada. Conflictul cu Norma, sora sa
mai mica este realizat de catre Charlie abia
dupa operatie, fata de sora sa care stia ce se