Sunteți pe pagina 1din 10

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian.

Anca, eroina dramei Npasta

PAGINI DIN DOSARUL CRITIC AL UNUI PERSONAJ CARAGIALIAN.


ANCA, EROINA DRAMEI NPASTA
Lector univ. drd. ILEANA GHEMES
Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia
The main character of a literary drama that takes place on a village and that is centered on
the idea of revenge, Anca gets married with Dragomir, the murderer of her first husband, Dumitru,
and she keeps an eye on him for nine years in order to make him confess the deadly sin and to prove
that he is guilty and the punishment is necessary. The critical opinions about this character from
Caragiales literary work were extremely various.
Anca din Npasta este personaj principal ntr-o dram profund emotionant, plasat n
mediul rural si axat pe ideea de rzbunare. Cstorit cu Dragomir, ucigasul primului ei sot,
Dumitru, Anca urmreste rbdtoare, vreme de nou ani, criminalul, pentru a-i smulge mrturisirea
pcatului de moarte, pentru a-i dovedi vinovtia si pentru a-l pedepsi.
Lui Gheorghe, mai tnrul nvttor din sat, care i mrturiseste iubirea lui si o ndeamn ssi prseasc sotul pentru a ncepe o viat nou, mpreun, Anca i spune: S m despart eu acum
de Dragomir? Nu se poate. [...] mie Dumnezeu mi l-a trimis pe el; si Dumnezeu stie ce face
eu trebuie s fac voia lui Cnd, ntr-o ncercare disperat de a se desprinde de sub vraja iubirii ce
i poart si a o uita, Gheorghe i dezvluie intentia sa de a pleca n lumea larg, Anca si simte
amenintate planurile ascunse de rzbunare, n care tnrul nvttor avea un rol, nc nedefinit cu
claritate, un rol pentru care femeia, resimtind apsarea duplicittii, l pregtea de mai mult vreme:
S-ti spun drept, Gheorghe: eu ti sunt cu mult datoare tie Mult putere mi-a dat prietesugul tu
si gndul c un om asa de voinic ca tine m iubeste Gndul c tu ai fi n stare s faci odat sodat o jertf mare pentru mine era sprijinul sufletului meu amrt Dac tu te duci, cum rmi
eu? Pentru a-l retine si pentru a-l folosi, la vremea potrivit, Anca reaprinde flacra iubirii si a
sperantei n sufletul lui Gheorghe, fcndu-i acestuia promisiuni echivoce: Tu n-ai simtit, n-ai
priceput deloc c si eu te iubesc? [...] Trebuie s-ti spui, c nu mai poci. [...] Gheorghe, Dragomir o
s vie acum beat Cnd se-ntoarce beat, m-njur si se culc si doarme dus de poti tia lemne pe
el Vino! De la tine din deal se vede fereastra asta oblonul este nchis Pndeste: cnd i vedea
lampa la ochiul oblonului, vino degrab te astept! La ntrebarea naivului ndrgostit dac l
iubeste, Anca nu ezit s rspund afirmativ, ncercnd s strneasc, n mintea acestuia, gnduri
criminale, pregtit, poate, s vietuiasc silnic si cu acest brbat, numai s-l vad pedepsit pe
Dragomir: Da, da' s nu uiti c sunt nevasta lui Dragomir dac moare el sunt a ta! Gheorghe,
m-am jurat: cnd o cdea a dinti lopat de pmnt pe cosciugul lui, eu s fiu n bratele tale Ai
priceput?
Cnd Ion, nevinovatul condamnat pe nedrept la ani grei de ocn, ajunge n casa ei, Anca este
convins c vointa divin i cluzeste pasii nebunului n directia restabilirii adevrului si pentru
pedepsirea criminalului rmas n libertate: Cum a ajuns omul sta aici? Tu, Maica Domnului! Iai fost cluz; tu l-ai purtat pe ci necunoscute si mi l-ai trimes aici ca s ridice din calea hotrrii
mele ndoiala
119

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

La vestea c Dragomir intentioneaz s o prseasc, Anca ntelege gndul nemrturisit al


acestuia de a se ascunde n lumea larg, pn la momentul n care justitia omeneasc i-ar fi putut
sterge vina lui cea mare. Femeia intr n panic si caut solutii extreme, neexcluznd chiar
posibilitatea de a se folosi de Ion si de a-l pune pe acesta s l omoare pe Dragomir, fapt care i
ntunec gndul si sufletul n pcat: Vrea s plece Ce s fac? S m duc si s strig n gura
mare s dau pe vinovatul adevrat pe mna judectorilor si s scap pe nevinovat Dar dovada?
Bnuiala mea. Dar ce dovad o s fie asta dac el o tgdui? Ia stai Care va s zic el mai are
un an s o duc cu frica n sn anul sta o s umble fugar, si peste un an si poate spune singur
fapta, si s-a isprvit S rmie nepedepsit Asa e legea, bine; dar eu poci s-l las asa? Nu
nu se poate. [...] Nebunul acesta tot e osndit o dat Pentru un pcat, dou ori zece, un om tot cu
o viat plteste Si fr alt vin nou, nebunul tot are s fie prins pn la urm si ntors acolo de
unde a fugit [...] Si dac e vorba, e este mai bine pentru un nebun? S-si trasc viata pribeag si
chinuit, fr adpost, fr o zdreant pe el, fr hran, ori s triasc la nchisoare mbrcat, hrnit si
ngrijit la vreme si adpostit? S fie slobod e mai bine? S se bucure de lumina soarelui n
bunvoie? Dar e nebun Mai are nebunul bunvoie? Lumina soarelui fr lumina mintii O
s-i tie lumina soarelui singur iarna de cald, ori de foame vara? O s gseasc ori nu un suflet de
crestin s-l miluiasc cu o frm de pine o s degere, or s se coac toat ziuca, nemncat,
gonit de lipsa lui de voie, si seara o s adoarm de foame pe pmntul gol. Asa-asa locul lui e la
ocn Dumnezeu, cine stie pentru ce pcate, l-a aruncat n prpastie, dar a fost si bun si i-a luat
mintea cu care s-si judece ticlosia: i-a dat greutatea dar i-a luat cumpna!
n ncercarea de a-l determina pe Dragomir s-si mrturiseasc singur fapta sngeroas care
i apas constiinta, Anca l ameteste pe acesta ntr-un lung sir de interogatii, fiecare sugernd
ipostazele n care brbatul se poate regsi atta vreme ct adevrul continu s fie ascuns pentru cei
din jurul su. Cnd afl planul lui de a pleca de acas, Anca i spune: S mai crez eu c ai s te mai
ntorci? Eu nu vz c-ti faci adiata? [...] Dragomire, tu n-ai s pleci Cum se poate una ca asta! Sti lasi tu casa ta si s fugi asa n lume De ce? Ai scptat si mergi s slugresti unde nu te
cunoaste nimeni? [...] Ori te-a ars focul si mergi s cauti adpost n alt parte? [...] Atunci ai fcut
poate vreo fapt rea si ti-e team de rspundere, de pleci asa n strintti de la tine si de la ai ti
[] C cine fuge asa? Cine si prseste asa casa si locul, tam-nisam si-si ia lumea n cap? Doar
oamenii dezndjduiti, or fctorii de rele, or nebunii. [...] Dezndjduit n-ai de ce s fii, c slava
Domnului, ai dup ce bea ap Fapte rele zici c n-ai fcut, c tu stii si Dumnezeu ce st pe
cugetul tu Atunci, Doamne iart-m, i fi nebun!
n monologul care ocup Scena I din Actul II, n disperarea de a-l vedea pe Dragomir plecat
si scpat de pedeapsa meritat, Anca si trdeaz patima feroce a rzbunrii, cutnd o solutie
punitiv sigur prin care, chiar cu pretul unei noi nedreptti si chiar cu pretul unei noi crime, s-si
duc la ndeplinire gndul sub povara cruia a trit chinuit fiecare clip din ultimii nou ani: S
chem pe Gheorghe si s-l pun s-i sfrme capul s stau s m spovedesc lui Gheorghe cu deamnuntul Am eu vreme de asta acum? Poci s-i art lui asa de scurt si n prip cum s-a
strecurat si s-a nsirat ndelung, ncet-ncet, bnuial cu bnuial n sufletul meu, pn s se
nrdcineze credinta asta c Dragomir e vinovat? S-mi pierz noaptea cu vorbe Dar
Gheorghe poate s nu vrea, or s nu fie n stare s fac asa fapt Cum e biatul usurel, m-oi ci c
i-oi fi spus [...] Nu N-am nevoie de ajutor S m gndesc mai bine Cine n-o s creaz c
tot nebunul fugit de la ocn a omort si pe Dragomir? [...] Da' de ce s-mi fac pcat si s m
strgnesc pe nevinovat? Asear, la crcium, Dragomir le-a spus la toti c pleac-n lume. Am
destul rgaz pn la ziu s-l trsc si s-l arunc n put; a plecat, s-a dus nu mai vine azi, nu mai
vine mine, o lun, un an, nu mai vine deloc M-a prsit! [...] S-a hotrt (se scoal, merge
la tarab si ia o bard, apoi coboar ncet.) Adic s fie greu lucru? Doarme beat. Un urias
doarme doarme si cugetul lui si puterea lui si voia lui; viata lui arde ncet si domol, cum arde
lumnarea fr s vrea s arz O femeie slab, un copil fraged, hotrre numai s aib, poate s
sufle o dat s-o stinge (se joac cu barda, cioplind binisor pe muchia mesii; n stnga s-aud
120

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

gemetele nebunului; ea se trezeste din gnduri si ascult.) Nebunul S-a desteptat o s-l
destepte si pe el Ce s fac? S-l trsnesc n somn! S moar fr s stie c moare, fr s vaz
c eu l lovesc, fr s-si aduc aminte de Dumitru Dac n-o vezi c vine, aia nu mai e moarte!
Nu, nu vreau n somn: atunci ar fi parc ar dormi mereu Da s-l destept nti: s stie c-i vine
moartea, de la cine si de ce
Cnd Dragomir se trezeste dintr-un vis urt, n care musctura unui cap de mort i intensific
durerea pe mai vechea cicatrice de la mn, dobndit n ncierarea cu Dumitru, Anca ncearc s l
fac s si mrturiseasc crima nu att pentru ca el s-si despovreze cugetul si s-si usureze
constiinta, ct pentru ca bnuiala ei s primeasc dovada necesar pentru cei din jur, care i pot
aduce condamnarea: De ce nu vrei tu s-mi spui ce ai pe suflet? Eu vz c tu nu esti n toate ale
tale Tu ai un ghimpe n cugetul tu Destinuieste-te mie. [...] Te doare c nu vrei s spui, te
doare c nu te hotrsti s spargi buba si s-arunci rutatea afar Brbatul nu-i face jocul si
reuseste nc o dat s-si mentin nedezvluit fapta.
n fata nevinovatului Ion, Anca l atrage pe Dragomir ntr-un joc si mai periculos. Ea
ncearc s l conving pe nebun c responsabilitatea crimei nu-i apartine, iar Dragomir, uitndu-si
pentru o clip interesele, i se altur, lmurindu-i celui srac cu duhul c luleaua, tutunul si amnarul
celui mort, aflate asupra nebunului, nu puteau fi niste probe concludente. Este momentul n care
Anca, urmndu-si planul de a-l determina pe Dragomir s-si recunoasc nelegiuirea, afirm
Ascult-l pe el, Ioane, tu stai degeaba nchis. Apsat de vinovtie si de mil, Dragomir l asigur
pe srman c va scpa de la ocn peste un an. Cu mult abilitate, Anca dirijeaz derularea dialogului
nspre un amestec de afirmatii si negatii din care Dragomir iese ntru totul confuz, nemaistiind n ce
msur a mrturisit cele ntmplate n urm cu nou ani. Cnd Ion pare s nteleag, n sfrsit, c nu
el l-a omort pe Dumitru si cnd ntreab nfricosat cine este adevratul criminal, Anca l acuz
direct pe Dragomir: Vrei s-ti spun eu, Ioane? Uite cine. (arat pe Dragomir; acesta face o
miscare violent.) Uite, Ioane, vezi tu? Acesta a omort pe Dumitru. (lui Dragomir.) Zi tu c nu-i
asa! n momentul n care nebunul devine furios si sare s l omoare pe Dragomir, Anca pune
mna pe bard, speriat c pedeapsa meritat de Dragomir, asteptat o vreme att de ndelungat, sar putea consuma att de rapid: Nebunule! ti crp capul! Prin aceste cuvinte ea l readuce pe Ion
la starea de confuzie total de dinainte, determinndu-l astfel s bat n retragere si, alunecat din
nou n lumea halucinatiilor sale, s-si ia viata.
Dup neasteptata sinucidere a lui Ion, Anca si reorganizeaz rapid planurile, nscennd un
asasinat nfptuit de ctre Dragomir. Pentru aceasta, i las brbatului impresia c i este alturi si c
nu doreste dect s l ajute s scape din ncurctura pe care cei din jur ar putea-o interpreta n
defavoarea lor: Vrei s intri, or s m bagi pe mine n fundul ocnii! S zic c l-am omort noi!
Nu. Pn acum nu stie nimeni c-a venit aici: s-l aruncm n putul l prsit. Mine om astupa,
putul si att 'Aide! Nu e vreme de pierdut! Se lumineaz de ziu; rmnem cu mortu-n cas pn
mine noaptea A! S sting lumina trece cineva pe drum si ne vede iesind asa (stinge lampa.)
Pune mna (Amndoi iau pe Ion si pornesc spre fund; se aud n deprtare clopotele de la
biseric Ei se opresc s-asculte.) Toac de utrenie Ai avut ncai noroc la moarte, Ioane: ti trag
clopotele ca la toti crestinii! La altii nici mcar atta! (Ies prin fund Pauz n timp ce
clopotele urmeaz. Amndoi reintr. Anca aprinde lampa s-o aduce pe mas. Dragomir foarte
deprimat sade; cmasa i e mnjit putin de snge.) La sfrsitul acestei scene de cosmar, cnd
Dragomir, aiurit de repeziciunea cu care a devenit o unealt n minile nevestei, ar fi putut simti o
oarecare usurare, aceasta si reia atacul necruttor, devenind ameninttoare: Acu, ce stai? Trebuie
s te gtesti de plecare. [...] Ca s scapi si tu si s m scapi si pe mine. Daca se afl, si esti tot aici, si
eu am tcut, se cheam c amndoi l-am omort Eu sunt nevinovat si nu vreau s caz vina pe
mine. Daca vrei s stai, eu caut s m duc n sat si s spui tot, tot, tot Daca pleci, m fac c
gsesc pe Ion n put si dau stire N-ai grij; ti la eu vreme destul s-ajungi departe Tu esti
fugarul, tu vinovatul s-am scpat amndoi Nepricepnd faptul c a fost atras ntr-o curs fr
de scpare, Dragomir o cheam s fug mpreun. Este momentul n care femeia izbucneste n
121

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

acuze directe, suprapunnd situatiile de cosmar trite de ctre Dragomir si cufundndu-l pe acesta
definitiv ntr-o stare de confuzie general, potrivit mrturisirii finale: Daca fug si eu, cade vina pe
mine; nu poci asta (suie; dup o pauz mare, cobornd la el cu bratele ncrucisate.) Nu ti-e
rusine! Nu ti-a fost mil si pcat de Dumnezeu! Crestin esti tu? Om esti tu? Vine un biet
pctos n casa ta, ti cere o buctic de pine la masa ta, e obosit si te roag de adpost sub
acopermntul tu, ti spune taina lui, si tu, fiar fr lege, pui mna pe cutit si spinteci omul!
(Dragomir face niste ochi foarte mirati.) Cu ce-ti gresise bietul nebun? Ce piedic ti-era el n
lumea asta larg, unde e poc pentru toti? (cu toat energia.) De ce ai omort pe Ion? Evident, n
ntrebrile ei doar numele mai trebuiau schimbate. Sngele lui Ion trimite spre judecata suprem pe
fptasul omorului celui de demult: Sngele acesta al cui e? Nu-i sngele lui Ion? [...] pe cmas
e putin; n odaie dincolo e mult; uite, ici e plin Du-te n curte, e stropit peste tot; mergi de scoate
o gleat din put, s vezi apa rosie Tu ucigasule, tu! O s te gunoiesti de viu ntre peretii de sare
umezi pn o socoti Dumnezeu c-a venit ceasul s te cheme ca s te judece el mai bine
Revenind, parc, la sentimente mai bune, femeia l povtuieste s-si mrturiseasc crima, anticipnd
situatia dramatic n care s-a zbtut Ion si pe care o merita din plin Dragomir: Mcar c tu ai fost
ru cu mine, mie tot mi-e mil de tine, Dragomire; am s-ti dau o povat Dac s-o ntmpla si ni avea noroc s scapi pn la urm; dac or pune mna pe tine, nu fi prost si te-apuca s tgduiesti
cum faci cu mine, c acolo nu te joci ca aicea: te-or pune la chinuri, vai de viata ta! O s-ti rup
carnea, s-ti smulg dintii si unghiile, s-ti descheie teasta capului Ascult-m pe mine, eu ti
vorbesc de binele tu. [...] Faci ce-ti spun eu: mrturisesti c-ai ucis pe Ion si te alegi numai cu
pedeapsa; ncai scapi de chinuri. Dup ce se asigur c Gheorghe va aduce oamenii din sat care sl ridice pe criminal, Anca i face un rechizitoriu zdrobitor, menit s restabileasc identittile reale si
s nlture orice fel de nentelegere: Scoal, Dragomire, c-a sosit ceasul! [...] Ceasul socotelii. Sti
drept adun-ti mintile cte le mai ai si rspunde la ce te-oi ntreba pentru ce l-ai omort? [...]
Nu pe Ion pe Ion las-l De altcineva ti vorbesc eu acum [...] Stii de cine, nu te mai
preface Tu vrei s pleci, tu caut s pleci [...] Ei! Nu faci un pas de-aici pn nu-i zici pe
nume (privindu-l cu toat puterea.) Zi-i odat pe nume! Pentru ca adevrul s prind contururile
clare pe care bnuielile ei le-au sugerat attia ani la rnd, dup ce Dragomir silabiseste numele
victimei, ea continu seria ntrebrilor, fcndu-l s mrturiseasc mobilul pasional al crimei
svrsite cu ani n urm si s reconstituie cu amnunte mprejurrile n care l-a ucis pe Dumitru. La
rndul ei, Anca i arunc n fat lui Dragomir un adevr zdrobitor, a crui povar i-a spulberat
fericirea rvnit: Stiu La un an ai venit si mi-ai zis: <Anco, nu-ti mai trieste brbatul, m iei?>
Vorba ta si glasul cum mi-ai spus-o, mi-au dat un junghi pn n inim; nici nu te luam altfel, c mierai urt; de-aia te-am luat ca s te aduc n sfrsit aici. De la nceput te-am bnuit. Tot ce-ai fcut pe
urm, nti grija de sufletul rposatului, apoi spaimele si turba ta cnd ti pomeneam de el, vorbele
tale fr sir tot de omortori si de termenele pn cnd ncape pedeapsa, si visurile tale cu capete de
morti, care te musca, si cte altele, puneau mai mult temei bnuielii mele. Mai nti, m hotrsem
s te curt ba era s bag si alt suflet n pcat! pe urm am stat s m gndesc mai bine. Adineauri
credeam c o s te sugrume nebunul; era s las s te socotesti cu el, dar aveam si eu cu tine o
rfuial mai mare: nu te puteam lsa s treci dincolo asa nejudecat aicea. [...] Te-am judecat, te-ai
mrturisit, trebuie s-ti dau acum pedeapsa ce ti se cade c-ai rpus pe omul ce mi-era drag ca lumina
ochilor, tu, care mi-ai fost urt totdeauna Evident, nu poate fi vorba de iertarea implorat de
ctre Dragomir: S te iert! D-aia te-am rbdat eu lng mine, d-aia am umblat eu atta vreme s te
aduc aici, ca s te iert?
Actul justitiar final, dobndeste o dubl conotatie, dup strvechea lege a talionului (lex
talionis)1. Ridicat de ctre oamenii adusi din sat de ctre Gheorghe, Dragomir mprtseste soarta
1

Lex talionis, legea talionului, prezent nc n Codul babilonian vechi al lui Hammurapi, apoi n Vechiul Testament
(ex. n Gen. 9:5; Exod. 21:23-25; 22:2-3) si ntlnit, pn mult mai trziu, ntr-o tblit votiv descoperit la
Marseilles, avea la baz ideea de rzbunare, prevznd, ca form de pedeaps, s i se cauzeze, celui vinovat, un ru
identic sau similar cu acela pe care l-a provocat victimei. Legat de rzbunarea sngelui, persoana care a comis un omor
urma s fie pedepsit cu moartea de ctre rzbuntorul sngelui, rol atribuit celei mai apropiate rudenii a persoanei

122

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

nebunului nefericit, cci Anca i aplic lovitura final, depunnd mrturie pentru ca el s fie
condamnat oficial pentru o crim pe care nu a comis-o: Oameni buni a tras asear la noi n
gazd un biet drumet; nu stiu de unde venea, nici unde se ducea L-a ucis brbatu-meu! n odaie si
colea, uitati-v, e lac de snge! Cutati n putul l prsit de lng grdin Avea nenorocitul de
el un chimir la picior acu e la Dragomir n buzunar. [...] Oameni buni eu v-am descoperit fapta;
dar omul acesta e brbatul meu O s mi-l luati de tot rmi singur. Trebuie s m lsati s-i
spui si eu o vorb (Oamenii se dau cu respect n lturi; ea se apropie de Dragomir, care st
nemiscat, si rspicat i sopteste.) Dragomire, uite-te la mine: (el o priveste) pentru fapt rsplat si
npast pentru npast!
Legat de geneza Npastei, Ion Suchianu si amintea o ntmplare localizat temporal pe cnd
Caragiale era revizor scolar (1881-1884), nti n judetele Neamt si Suceava si apoi n Arges si
Vlcea. Venit n Bucuresti, Caragiale s-a ntlnit cu prietenul su n cafeneaua Fialcovschi si au
plnuit, mpreun cu nc doi profesori, o descindere spre Sibiu, pe Valea Oltului. n timpul acelei
excursii s-ar fi produs evenimentul major care ar fi declansat scrierea dramei: ntre Pitesti si Curtea
de Arges ne-am oprit la un sat Tigveni, pe malul Topologului. La drum, un fel de crcium-han.
Intrm nuntru, ca s ne mai rcorim; o fat vine s ne serveasc, o fat de o frumusete asa de
desvrsit c nu ne puteam lua ochii de la dnsa, era ct p-aici s ne ncurcm acolo, dac nu venea
vizitiul s ne spuie c trebuie s ne grbim ca s ajungem pe lumin la Curtea de Arges, cci
noaptea nu-s tocmai sigure drumurile pe aici. // Cnd am ajuns afar, mai multi flci din sat
asteptau, se vede, s iesim noi, ca s intre ei. Caragiale tot sub impresia din crcium: // - Mi, da'
frumoas fat aveti voi la crciuma voastr! // - Ei, boierule, pentru fata asta o s se fac moarte de
om. // Acest scurt dialog e origina Npastei. El, om de teatru, a si vzut tema unei drame de la tar.
Si ar fi nceput nsilarea ei.2
Terminat n decembrie 1889, drama Npasta a fost reprezentat, ntr-un cuplaj cu Vicleniile
lui Scarpin, n seara zilei de smbt 3 februarie 1890, avnd o distributie de exceptie: C. I. Nottara
(Ion), Aristizza Romanescu (Anca), Grigore Manolescu (Dragomir), C. Mrculescu (Gheorghe). Nu
a fost fluierat, dar nu s-a bucurat nici de o bun primire din partea publicului, cu a crui ostilitate
marele dramaturg se obisnuise deja. Fr s fi fost citit la Junimea, a fost publicat, n acelasi an,
att n Convorbiri literare (nr. 10), ct si independent, iar mai apoi a fost reluat n editia a doua
de opere dramatice, aprut la Iasi, n 18943.
La scurt vreme de la premier, Nicolae Iorga a apreciat exactitatea cu care Caragiale a
reusit s reproduc procesele simple din mecanismul psihic al tranului romn, stiut fiind faptul c a
zugrvi poporul, pe tran, n general, se dovedise a fi un lucru deosebit de dificil: Exist o
psihologie a tranului, adnc deosebit de aceea a burghezului ori de aceea a artistului. Idei putine,
majoritatea lucruri vzute, senzatii pstrate; putinele generalizri, pierdute n masa senzational,
sunt de ordine moral, povete practice. [] Sentimentele n-au caracterul amestecat si tulbure al
patimelor noastre n care dominanta e nbusit aproape de grmada armonicelor; ideile putine si
slabe nu le pot sta n cale si sunt putini n stare s le devieze din calea lor. Dragomir iubeste pe Anca
cu o dragoste nebun, care, departe de a avea caracterul iubirii supte din versurile poetilor, pe care o
simtim si o vism noi, are pe cel brutal si exclusiv al trebuintei, al poftei dobitocesti []; ca s-o stie
a lui, el omoar pe Dumitru si ar omor o lume ntreag, neavnd alt groaz dect aceea a pedepsei.
Hotrrile se iau deodat, nici o cntrire ndelungat de motive, nici o lupt luntric n care, n
cmpul nchis al mintii, ostiri de gnduri s se ciocneasc [] Anca a vzut pe ucigas, ea stie c
Dragomir (pe care, ce-i drept, nu putea s-l ia, cum spune d. Caragiali, numai pentru a-l pstra
pedepsei) e ucigtorul si nu bietul nebun scpat de la ocn; fr nici o pregtire, ea apuc n mini
toporul ca s-i crape capul. Brbatul su, treaz ns, e n us; si singur faptul c vede fata lui
omorte.
2
Ion Suchianu, Npasta, n vol. Amintiri despre Caragiale, antologie si prefat de St. Cazimir, Bucuresti, Editura
Minerva, 1972, p. 187-188.
3
Npasta, Bucuresti, Haiman, 1890; Teatru, I, II, Iasi, Colectiunea Saraga, 1894.

123

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

muncit de mustrarea de cuget opreste efectuarea unui act de voint, care se deosebeste putin de
instantaneitatea reflexului. Ion se omoar nti. Anca st la fereastr si, deodat, hotrtor si fr
cumpneal, ntorcndu-se spre ucigas, ea i spune: <tu ai ucis pe Ion>. Planul cel nou i s-a nchegat
cu o iuteal de trsnet n minte si ideea odat nscut nu-i iese o clip din creier, pn nsusi
Dragomir, supus acestei curioase sugestii, ajunge si crede c da, el a ucis pe Ion. 4 Pentru faptul c
marele dramaturg a surprins cu mare exactitate caracteristicile mecanismului psihic al tranului,
realiznd tipuri perfecte ca observare pledeaz si faptul c Pn si nuanta de superstitie,
formalismul religios care stpneste asa de adnc mintea omului necult se ntlneste n pasajul n
care Anca, nainte de a azvrli trupul sngerat al nebunului, aude clopotele sunnd la biserica din sat
si-l fericeste c mcar atta mngiere are c moare cu clopot. 5 Ct despre drama Npasta, n
general, aprecierea lui Nicolae Iorga era evident pozitiv: Orice s-ar zice, adncimea psihologic,
ce caracterizeaz piesa lui Caragiali, o pune ntre cele mai bune dintre operele noastre dramatice, si
ar avea greutatea sa chiar aiurea unde s-a scris si s-a gndit mai mult dect la noi.6
n favoarea piesei s-a pronuntat apoi Constantin Dobrogeanu-Gherea, ncercnd a lmuri
spectatorii si cititorii asupra distantei uriase dintre tipurile reale, din viata de zi cu zi, si tipurile
literare, create cu mare mestesug artistic de ctre dramaturg: Tipurile create de dnsul nu sunt
numaidect oameni care se plimb pe strad si nu trebuie deci cutat o absolut identitate ntre
tipurile lui Caragiale si ntre tipurile similare din viata real, si nici ntre frazele ce pronunt eroii lui
si ntre acelea pe care le spun oamenii ce triesc realmente si care dau material lui Caragiale pentru
scrierile lui. // Aceast identificare, aceast cerere ca eroii productiunilor artistice s fie identici n
vorb, n caracter, n toate n sfrsit cu oameni reali, e absurd. Cu mare naivitate, aceast cerere s-a
manifestat cu ocazia criticilor asupra celei din urm lucrri a lui Caragiale, Npasta.7 n
interpretarea propus de Constantin Dobrogeanu-Gherea, Anca primeste rol secundar: Anca e n
pies mai ales pentru a supune unei nentrerupte torturi constiinta criminal si bolnav a lui
Dragomir si a face astfel s reias tot caracterul si tot martirologul lui, si deci s se manifesteze
acele simtimnte pe care a voit s le zugrveasc artistul. Dac acest rol supus pe care l joac Anca
e de folos pentru manifestarea simtimntelor si caracterului lui Dragomir, e ns un neajuns pentru
zugrvirea caracterului Ancei. Neavnd n pies o viat personal proprie, trind mai mult ca o
rsfrngere a constiintei bolnave a lui Dragomir. Anca n pies e cteodat prea unilateral, prea
fcut dintr-o bucat. Al doilea tip, tot asa de secundar ca si Anca, e Ion nebunul; acesta din urm
ns e mai reusit dect Anca. Ct despre pricin nu putem noi oare gsi aceast pricin a
deosebirei n reusita a dou tipuri, chiar n conceptia dramei? // Care e rolul si atributiunea Ancei n
Npasta? Ea e rzbuntoare. Prin aduceri aminte, prin aluziuni rutcioase, prin refuzul celei mai
mici mngieri sufletului tulburat al lui Dragomir, prin mustrarea vesnic gndit, dar niciodat
spus, ea chinuieste constiinta bolnav a lui Dragomir, l omoar sufleteste, pentru a-l da pe urm pe
mna justitiei. Aceasta e menirea ei, dac putem s ne exprimm asa, n dram. Prin mplinirea
acestei meniri, ea ajut la desfsurarea actiunei, la manifestarea caracterului ei si al lui Dragomir, la
sugerarea acelor simtimnte pe care a vrut s le sugereze autorul, pentru impresiunea total
dramatic.8
La nceputul secolului al XX-lea, piesa a declansat o dezbatere aprins n pres si a generat
cunoscutul proces Caragiale Caion9. Sub titlul Domnul Caragiale, Constantin A. Ionescu - Caion,
4

Nicolae Iorga, Npasta, n Lupta, VII, nr. 1054, 18 februarie 1890.


Ibidem.
6
Ibidem.
7
C. Dobrogeanu-Gherea, I. L. Caragiale, n vol. Studii critice, vol. I, Bucuresti, Editura Socec, 1891, p. 371.
8
C. Dobrogeanu-Gherea, Fclia de paste si Npasta, n vol. Studii critice, vol. II, Bucuresti, Editura Socec, 1891,
p. 144-145.
9
Dosarul acestui proces se afl publicat n vol. Procesul Caragiale - Caion. Cuvnt nainte de Alexandru Condeescu.
Detractorii lui Caragiale de Serban Cioculescu. Dosarul procesului (istoric, acte, pledoarii editia 1924). Dosarul
revizuirii (1972). Scenariu de Romulus Vulpescu. Preambul de Serban Cioculescu. Cteva observatii de Constantin
Visinescu, Bucuresti, Editura Muzeul Literaturii Romne, 1998.
5

124

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

prim redactor la Revista literar condus de publicistul Th. Stoenescu, a publicat, n nr. 16 din 30
noiembrie 1901, un prim articol n care afirma c Npastea [sic!], nu-i dect un plagiat dup o
dram ungureasc, intitulat Nenorocul si datorat unui Kemny Istvan, dram tlmcit n
romneste de ctre Alexandru Bogdan n anul 1848, la Brasov. // Subiectul ambelor drame este
acelasi, doar numele [a fost] schimbat, ncolo e furat pe de-a-ntregul din sacul lui Kemny, care a
rmas un necunoscut, pe cnd domnul Caragiale a devenit, cu drama ungurului, un mandarin literar
de care nimeni, crede d-sa, nu trebuie s se ating. 10 Caion aseza n paralel cteva fragmente din
cele dou piese, pentru a demonstra cum Anca relua replicile Mariei, Dragomir pe cele ale lui
Stefan, ucigasul lui Nicolae (Dumitru), n vreme ce pentru Ion nici numele nu a mai fost schimbat.
ntr-un al doilea articol, intitulat Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat, publicat n Revista
literar din 10 decembrie 1901, Caion oferea chiar un rezumat al dramei lui Kemny: Scena
piesei se petrece ntr-un sat din Ungaria. Un stean, anume Stefan, n unire cu sotia sa Maria, ucid
pe un bogtas si, prin ajutorul unui idiot, anume Ioan, care venea n dugheana lui Stefan si era
adesea cinstit si bacsisuit, ngroap pe ucis. // ntr-un acces de epilepsie, cules de autoritti, Ion,
venindu-si n fire si creznd c e vecin cu moartea, mrturiseste aproape, dar se opreste s spun
totul. // Dup acest incident, Ion amenint pe Stefan si Maria se sileste s-l zpceasc. // Dup trei
ani, crima e descoperit si un nenorocit btrn, care fusese nchis pe nedrept, este eliberat. 11
Comentariile lui Caion la adresa lui Caragiale erau mai mult dect jignitoare: Drama aceasta e
imprimat cu litere chirilice si trebuie s-mi exprim admiratia pentru dl. Caragiale, eu credeam c
nici atta nu stie. // E o constatare pretioas: domnul Caragiale, sau <Papa de la Gambrinus>, va
trece ca un adevrat om nvtat n ochii subsemnatului. 12 n continuare, erau oferite noi
documente privind plagiatul, alte fragmente din cele dou piese fiind puse alturi pentru a se
demonstra faptul c dramaturgul romn l-a copiat pe cel maghiar. Chemat n fata justitiei pentru a
da socoteal pentru pagubele morale si materiale cauzate cu o ndrzneal nemaipomenit pn
astzi n publicitatea noastr, Caion a sustinut c drama lui Caragiale a fost plagiat dup cartea lui
Leon Tolstoi La Puissance de tnbres, Kemny Istvan nefiind dect un pseudonim al scriitorului
mentionat. Aprat de avocatul Barbu Stefnescu Delavrancea, I. L. Caragiale a dovedit ct de
nentemeiate au fost acuzele lui Caion si a obtinut cstig de cauz, prin condamnarea inculpatului
Constantin Al. Ionescu la pedeapsa nchisorii corectionale pe timp de trei luni de zile si la cinci
sute (500) lei amend n folosul statului, precum si la plata sumei de 10.000 lei ca daune interese
pricinuite lui I. L. Caragiale13.
Pledoaria lui Barbu Stefnescu Delavrancea naintea Curtii cu jurati din judetul Ilfov, n
sedinta de la 11 martie 1902, a subliniat cu finete trsturile personajelor create de ctre autorul
romn si a dovedit distanta urias care le desparte de cele imaginate de Leon Tolstoi: n subiect,
nici o asemnare posibil, n spirit general, afirm c acesti autori, Tolstoi si Caragiale, pornesc de la
dou inspiratii care se exclud una pe alta. Lumea deosebit de trani si trani; suflete deosebite,
contrarii; porniri profunde, dar diametral opuse. La Puissance de tnbres! nfiortoarea putere a
ntunecimii! Constiinte distruse, bigotism orb, abis al beznei! Credint, crim, cruzime, nesimtire,
lacrimi si nimeni nu-si d seama de ce face, de ce vrea: crimele se svrsesc de cei care nu vor s
le svrseasc; si cei care vor crimele, nu le-ar svrsi. n aceast genial-monstruoas epopee a
crimei se invoc imaginea divin a lui Christ si crucea se pune de ucigasi pe pieptul victimelor.
Religie si nelegiuire! Ce asemnare ar fi posibil cu drama lui Caragiale? Nici una. Caragiale nu se
ocup de ntunecimea mintii. Aici o femeie de o voint extraordinar, n serviciul drepttii, vrea, cu
orice pret, s descopere si s pedepseasc pe asasinul primului su brbat. Anca e toat drama. n
nversunarea ei de a descoperi crima, consimte s se mrite cu acela pe care-l bnuia c e ucigasul,
n scop de a descoperi teribilul adevr. Conflictul psihologic, de o emotie profund tragic, nu
10

Ibidem, p. 34-35.
Ibidem, p. 38.
12
Ibidem.
13
Ibidem, p. 53-54.
11

125

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

urmreste, de la nceput si pn la isprvit, dect un scop: justitia! [...] Anca iubea pe Dumitru,
primul ei brbat, si l plnge ntreaga viat, si toat viata ei nu urmreste altceva dect descoperirea
asasinului. Anca e o energie curat, un suflet eroic, o voint extraordinar, o constiint limpede, si
pune legea si dreptatea de pe pmnt mai presus de ideea religioas. Anca nu comite nici o crim, ci
face suprema jertf de a se mrita cu Dragomir, ca s-l chinuiasc pn va mrturisi si va ispsi
crima. [...] Caragiale a creat un caracter, pe Anca, si prin Anca triumf dreptatea omeneasc. [...]
Tranii lui Caragiale sunt constienti, ageri la minte, stiu ce fac, stiu ce vor, si prin capul nici unuia
nu ar trece ideea s-si nchine victima sau s-i pun crucea pe piept dup ce ar fi dobort-o sub
loviturile de cutit. La Tolstoi vagul, confuzia, ntr-o epopee grandioas. La Caragiale lumin
perfect ntr-o dram profund emotionant.14
Cu totul alta a fost opinia critic exprimat de ctre E. Lovinescu n 1912. Vointa eroinei nu
mai era pus n slujba drepttii, ci a rzbunrii, n vreme ce pe Dragomir l apsa sentimentul
remuscrii: Anca interpreteaz sentimentul rzbunrii, Dragomir pe cel al remuscrii. Despre
Dragomir se pot spune lucruri bune, despre Anca, nu. Toti criticii au condamnat-o, ca pe o
plsmuire imaginar. Acest lucru l-a nteles si d-l Gherea, aprtorul Npastei. Simtind c latura
slab a piesei e Anca, d-l Gherea a cutat s dovedeasc c figura ei central nu e Anca ci Dragomir,
c axa n jurul creia se nvrte actiunea nu e rzbunarea femeii, ci remuscarea brbatului ucigtor.
[...] Sentimentul principal zugrvit nu e remuscarea ci rzbunarea, axa piesei nu e Dragomir, ci
Anca. [...] Actiunea dramatic e n sufletul Anci. Fr rzbunarea ei nu mai avem nici o dram, pe
cnd fr remuscarea lui Dragomir piesa rmne n picioare. S presupunem c Dragomir nu s-ar fi
cit si c ar fi fost un nepstor. Rzbunarea Anci si-ar fi urmat tot drumul ei, fiind o actiune cu un
deznodmnt. Actiunea ei e un sentiment cursoriu: are un nceput, o desfsurare si un sfrsit
culminant. Anca este deci ntreaga Npasta. // Acum c remuscarea lui Dragomir e mai bine
zugrvit dect rzbunarea Anci, - aceasta e altceva. Si tocmai de aceea piesa sufere. // Un lucru
este deci cstigat: Npasta e Anca. Si dac am cstigat acest lucru, piesa lui Caragiale se clatin,
deoarece creatia Anci e n toate amnuntele ei lipsit de realitate sufleteasc.15
Zece ani mai trziu, n 1922, si Paul Zarifopol privea Npasta ca pe o neinspirat si
regretabil melodram: Monoloagele si aparte-le din Npasta sunt printre cele mai nenorocite
efecte ale teatralismului traditional. Cred c nicieri n opera lui, conventia rsuflat n-a anulat n
asa msur talentul artistului ca n aceast de tot regretabil melodram. n deliberrile att de fade
si moli din monoloagele Anci, n replicile srace de temperament si false n ton ale lui Dragomir
ori Gheorghe nu se mai afl urm din Caragiale. Iar pitorescul nebunului, singura substant artistic
n aceast disperat ticluire teatral, face o figur suprtor absurd, ncadrat cum este n intriga
att de artificial.16
Aprecierea valoric negativ a lui Paul Zarifopol avea s fie reluat si de ctre Pompiliu
Constantinescu, care scria n 1939: Socotesc c nu va mai putea nimeni s infirme analizele
definitive ale lui Zarifopol, care subvalorific asa cum trebuie viziunea tragic din Npasta si
din nuvele. La drept vorbind, nici nu exist un om tragic n Caragiale; exist numai cazuri
patologice, vzute cu schematism dramatic, n raporturi melodramatice. O fclie de Pasti, Pcat,
Npasta, cu figura cea mai izbutit a lui Ion, n vreme de rzboi sunt melodrame n stil mixt unele,
dramatice si naratii, deviatii ale unui geniu comic de o rar organicitate n creatie, dar de o voint
tehnic extrem, creznd c poate ajunge la intuitia tragic pe cale deliberativ.17
La mijlocul secolului trecut, Ion Roman a sintetizat incriminrile ce s-au fcut Npastei si
autorului ei, subliniind meritul incontestabil al piesei de a fi trecut proba de foc a timpului: De teza
privind lipsa de autenticitate se leag si celelalte incriminri: scrierea nu e, de fapt, o pies de teatru,
fiindc nu are actiune; personagiile sunt puse n relatii imposibile; conflictul, incredibil de altfel, e
14

Ibidem, p. 63, 65, 69.


E. Lovinescu, Caragiale, n Convorbiri literare, an XLVI, nr. 11, noiembrie 1912.
16
Paul Zarifopol, Publicul si arta lui Caragiale, n Viata romneasc, an IV, nr. 6, 1922.
17
Pompiliu Constantinescu, Comediile lui Caragiale, n Revista Fundatiilor Regale, an IV, nr10-12, octombriedecembrie 1939.
15

126

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

rezolvat prin interventia lui Ion, adus conventional n scen ca un deus ex machina. n fine, lucrarea
este imoral, ntruct crima nu-si primeste sanctiunea prin justitie, ci prin rzbunare, o npast fiind
pedepsit printr-o alt npast. [...] Npasta va mai trebui s treac prin focul de gheen al unor
calomnii. Apoi, iesind cu bine din el, si va face proba de durat, ajungnd pn la noi, ca o pies
care aduce sli pline si emotioneaz. Fireste, n cele dou acte ale ei, drama e totusi prea
concentrat. Un al treilea act, de pregtire, nu de prelungire a actiunii cum l intentionase Caragiale,
ar fi fost profitabil sub aspectul constructiei teatrale. Poate c, n aceast ipotez, Anca ar fi fost mai
convingtoare, mai umanizat. Asa cum e, apare mai curnd ca ntruchiparea unei pasiuni. 18 Dar
Caragiale nsusi exprimase, odinioar, convingerea c Teatrul este o art constructiv, al crei
material sunt conflictele ivite ntre oameni din cauza caracterelor si patimilor lor. Elementele cu
care lucreaz sunt chiar artrile vii si imediate ale acestor conflicte.19
La rndul su, Silvian Iosifescu a semnalat, n 1972, dimensiunile clasicismului ilustrate prin
drama lui I. L. Caragiale: Practica artistic a lui Caragiale respect cteva coordonate clasice.
Analiza teatrului pare s argumenteze cel mai convingtor n favoarea unei opere cu asemenea
structur. [] Nu s-a vorbit ndestul de alt fapt, care ar sprijini teza clasicizant: concentrarea n
timp a teatrului caragialian. Cu cele trei personaje principale, drama Npasta, pornit ntr-un
moment acut al actiunii, respect chiar, fr rigiditate, unittile tragediei se petrece n cteva ore si
n acelasi cadru al unei crciumi de tar. []20
I. Constantinescu, n 1974, l-a raportat pe I. L. Caragiale la nceputurile teatrului european
modern si a discutat Npasta din perspectiva spatiului nchis: n multe dintre dramele lui
Strindberg, Maeterlinck sau Cehov, chiar Ibsen [...], locul dramatic este spatiul nchis: consecint de
ordin tematic (izolarea omului n civilizatia modern) si, totodat, urmare a unor modificri n
structura dramei; forma traditional trebuia s se adapteze noii nftisri a continutului. Maeterlinck
explica chiar, ntr-unul dintre eseurile sale, geneza acestui spatiu nchis din L'Intruse et L'Intrieur:
<Fericirea si nefericirea oamenilor se hotrsc astzi ntr-o camer ngust, la o mas, la cmin. Se
iubeste, se sufer, se produc suferinte si se moare pe o bucat de loc, si este o ntmplare deosebit
dac, sub imperiul unei dezndejdi neobisnuite sau al unui noroc rar, o us sau o fereastr se
deschide pentru o clip>. // Caragiale, n comedii, ca si n Npasta, exprim aceeasi izolare de
lumea exterioar, limitarea la spatiul familial (sau, cel mult, al orasului, ca n O scrisoare pierdut
si D-ale carnavalului): totul se consum n acest spatiu nchis. // Dintre toate piesele sale, Npasta
este cea mai vizibil apropiat de ideile mai sus citate ale lui Maeterlinck. Suferinta Anci, a lui Ion
si a lui Dragomir, dragostea lui Gheorghe, moartea lui Ion si condamnarea lui Dragomir totul se
petrece si se hotrste ntr-o camer ngust. Omul care vine din afar Ion nu este dect o
ntrupare a trecutului care copleseste toate personajele; el este, de fapt, tot o proiectie a interiorului.
[] Npasta ilustreaz, n aceeasi msur, dramaturgia spatiului nchis, a unui <infern>: pentru
fiecare dintre cele dou personaje principale, <infernul> este cellalt. Avnd constiint de sine,
personajele tragice, mai mult dect cele comice, vor s depseasc limitele spatiului nchis:
Gheorghe si Dragomir. Neputinta acestei depsiri nu-i acoper de ridicol, ca pe Leonida si Efimita,
ci este aductoare de nefericire si de moarte.21
Constantin Hrlav, n 1984, a cutat s afle elementele unei mitologii caragialiene si a legat
tema pasiunii din Npasta de fatalitate si de legea moral care tintuieste destinul personajelor din
drama discutat, descoperind astfel existenta unei posibile situatii arhetipale: Neavnd alternativa
sanctiunii morale, lumea comediilor nu cunoaste durerea; n schimb, eroii Npastei (1890) le
cunosc pe amndou. Drama e, n sfera operei, o compensatie a universului comic, ipostaza care
prelungeste n tragic teme experimentate n comic. De pild, tema pasiunii. Proiectat n timp,
18

Ion Roman, Caragiale, Bucuresti, Editura Tineretului, Col. Oameni de seam, 1964, p. 162-163; 166.
I. L. Caragiale, Oare teatrul este literatur?, n Epoca din 8 august 1897.
20
Silvian Iosifescu, Clasicismul lui Caragiale, n vol. Dimensiuni caragialiene, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972, p.
63.
21
I. Constantinescu, Caragiale si nceputurile teatrului european modern, Bucuresti, Editura Minerva, 1974, p. 222226.
19

127

ILEANA GHEMES, Pagini din dosarul critic al unui personaj caragialian. Anca, eroina dramei Npasta

pasiunea politic a conului Leonida rmne tot o fictiune, nealternd destinul personajului. Pasiunea
Anci, ns, proiectat n timp, devine fatalitate, stare organic. Legea moral are, aici, putere de
destin. Ultima replic a eroinei este, am putea spune cu o expresie a filosofului C. Noica, <o
nchidere care deschide>: <Oameni buni eu v-am descoperit fapta; dar omul acesta e brbatul
meu O s mi-l luati de tot rmi singur. Trebuie s m lsati s-i spui si eu o vorb
(Oamenii se dau cu respect n lturi; ea se apropie de Dragomir, care st nemiscat, si rspicat i
sopteste:) Dragomire, uit-te la mine (el o priveste): pentru fapt rsplat si npast pentru npast!
> Formulnd legea moral care le-a ncercuit destinul (printr-o <npast>, adic ucigndu-l pe
Dumitru, Dragomir ia locul acestuia lng Anca, dar csnicia rmne nefericit, Anca premeditnd
ndelung npasta <justitiar>), eroina si asum, ea nssi, vina tragic de a fi pricinuit o <npast>
(l d pe Dragomir pe mna justitiei pentru o crim imaginat de ea, nu pentru cea comis de
acesta). Cercul se nchide implacabil n ordinea judectii, structurnd conflictul ntr-o stringent
geometrie a faptelor si a functionalittii lor, dar rmne deschis n ordinea semnificatiilor pe care, n
aparenta sa simplitate, le ncorporeaz. E o situatie arhetipal, de tip mitic, cumulnd, ns, si
dimensiuni ale spiritualittii populare romnesti, ntr-o viziune grav a umanittii generice. // n
dimensiunea grav, Caragiale mitizeaz ratiunea, parc nelinistit de forta ei distructiv: Anca face
din ratiune instrumentul rzbunrii. <Condamnarea>, <npstuirea> lui Dragomir de ctre Anca
este, n planul legilor nescrise, o <eroare judiciar> similar aceleia care l-a <npstuit> pe Ion.
ntre alte semnificatii antrenate de situatia arhetipal din Npasta poate fi citit si aceasta:
paradoxul tragic al transformrii legii printr-o desfsurare logic, rational, plecnd ns de la
premise nu ntru totul adevrate si rationale n contrariul ei. Dar, dac Ion este victim inocent,
Anca devenind victim (ea este un element al perechii arhetipale <npstuite>) si maculeaz
inocenta, stabilind, n coerenta tragic a mprejurrilor, puntea de comunicare cu Dragomir, n timp
ce l ndeprteaz definitiv de lng sine.22
O viziune modern asupra Npastei s-a realizat n 1974, prin montarea dramei la Studioul
Teatrului Giulesti (regia Alexa Visarion, scenografia Vittorio Holtier, premiera 1 martie 1974), n
interpretarea actorilor Dorina Lazr (Anca), Corneliu Dumitras (Dragomir), Dan Tufaru si apoi
Gelu Nitu (Gheorghe) si Florin Zamfirescu (Ion).

22

Constantin Hrlav, Fragmente pentru o mitologie caragialean, n vol. I. L. Caragiale, Teatru, Bucuresti, Editura
Minerva, 1984, p. 263-264.

128