Introducere în asistenţa socială

Scurt istoric al asistenţei sociale

Biserica şi primele forme de asistenţă socială

În afară de multiplele mijloace pe care biserica le are, respectiv de chemare a oamenilor la o
viaţă demnă, cinstită şi cu credinţă de Dumnezeu, se înscriu din timpurile cele mai vechi, felurite
sisteme de sprijin moral şi material al celor găsiţi în impas, al copiilor orfani, al celor bolnavi, al
săracilor şi al altor categorii de oameni, care la un moment dat necesită ocrotire socială.
În decursul vremii, Biserica s-a îngrijit în permanenţă de problemele de asistenţă socială.
Primele forme prin care a acţionat au fost: leagăne de copii orfani, case de adăpost pentru
fecioare, orfelinate, azile pentru văduve.
Şi în România asistenţa socială a avut la început un puternic caracter religios. În secolul XIII
au fost organizate pe lângă diferite mânăstiri aşa numitele „bolniţe” care nu erau altceva decât
azile pentru bolnavi săraci.

In timpul regimului comunist, asistenta sociala in Romania avea o pondere extrem de redusa,
cu un caracter pasiv şi birocratic. Securitatea sociala era şi ea subdezvoltata. Întreg sistemul
protectie sociale în regimul trecut se caracteriza printr-o optiune automată şi cvasiuniversalista.ţ
Politica de utilizare integrala a fortei de munca si caracterul aproape universal al asigurarilor
de boala, de pensii, creau automat celei mai mari parti a populatiei resurse de viata, desi minime,
dar relativ sigure: salarii, pensii de batrinete sau de boala, alocatii pentru copii, ingrijire medicala
si educatie gratuite, bunuri de baza subventionate. De aceea, asistenta sociala calitativa,
personalizata, orientata spre rezolvarea problemelor umane urgente, a fost practic desfiintata,
considerindu-se ca mecanismele socialiste dublate de cele social-economice pot rezolva automat
toate problemele individului.
Asistenta sociala propriu-zisa viza doar ajutorul institutionalizat pentru batrini, handicapati,
bolnavi cronici somatici sau psihici, copii in situatii speciale, fara a le asigura insa un trai decent
de viata. Dupa anul 1985, se observa o degradare si mai aceentuata a ajutorului ca urmare a
reduceriii treptate a fondurilor.
La asistenta sociala institutionalizata se mai adauga in proportie extrem de mica ajutoarele
ocazionale, banesti sau in natura, pentru persoanele cu incapacitate de munca datorata unor boli
cronice sau invaliditate, fara venituri proprii sau sustinatori legali.
Cadrul legislativ, adoptat intre 1950-1970 a fost o piedica serioasa in calea dezvoltarii
serviciilor de asistenta sociala, reprezentind o frina pentru dezvoltarea sistemului serviciilor de
asistenta sociala decit o facilitate a desfasurarii lor legale. Modificari semnificative au parut in
privinta alocatiilor pentru copii, precum si in privinta ajutorului banesc acordat mamelor cu mai
multi copii. Aceasta componenta era in acord cu politica pronatalista adoptata de regim. Legea
din 1966 interzicea avorturile si folosirea mijloacelor contraceptive. Efectele dramatice ale
acestei legi nu au intirziat sa apara: o crestere masiva a mortalitatii materne si a mortalitatii
infantile; inregistrarea unui numar mare de avorturi ilegale cu repercusiuni nefaste pentru viata
femeii; cresterea numarului de copii abandonati si a celor orfani.
Sistemul de organizare, functionare si administrare a asistentei sociale in regimul socialist era
centralizat-birocratic, acordind putin spatiu de miscare libera autoritatilor locale sau initiativelor
civice.

1
 Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale si mai apoi Ministerul Muncii (din 1969)
coordonau intreaga activitate de asistenta sociala si gestionau fondurile alocate acesteia.
Efectul acestei situatii a fost dublu:
- reducerea la minimum a serviciilor de asistenta sociala;
- deprofesionalizarea completa a acestora;

Asistenta sociala dupa Revolutia din 1989.

Schimbarea de regim politic produsa in decembrie 1989 a declansat procese evolutive in
toate domeniile. Economia, al carei declin incepuse anterior, a intrat intr-o criza puternica.
Produsul intern brut a scazut dramatic pina in 1993, cind au inceput primele semne ale stoparii
declinului si o relansare firava a economiei. Cresterea a continuat pina in 1997 cind are loc o
noua scadere culminind cu o situatie critica in 1998.
Prima radiografie cu caracter oficial, de substanta, a politicii sociale a anilor 90 a fost
realizata prin cele doua "Carti albe'' elaborate cu contributia unor experti occidentali, publicate de
Guvernul Romaniei in 1993.
Prima, ''Cartea alba a asigurarilor sociale si pensiilor'' critica indeosebi sursa de finantare
a asigurarilor de sanatate si sitemul de pensii extrem de putin reformat.
A doua, ''Cartea alba a asistentei sociale'' constata, ca pricipale deficiente: lipsa unor
programe adecvate de ajutorare financiara a tuturor persoanelor care nu obtin veniturile necesare
unui trai decent, insuficienta numerica si calificarea profesionala deficitara a personalului din
acest sistem, caracterul fragmentat al administrarii fondurilor.
Intre masurile si principiile recomandate in vederea reformarii sistemului de asistenta
sociala sunt de mentionat urmatoarele: ridicarea asistentei sociale la rangul unei politici de stat,
administrate la nivel central dar si local; stabilirea mecanismelor de evaluare a pragului de
saracie, in vederea acordarii de ajutor social persoanelor aflate in reala nevoie; examinarea si
evaluarea fenomenelor sociale si economice care genereaza cererea de ajutoare sociale.
Dupa 1989 asistenta sociala a ramas o zona periferica si greu de atins a politicilor sociale.
Desi dupa revolutie au fost adoptate o serie de masuri sectoriale, acestea nu au condus la
constituirea unui sistem coerent si bine definit.
In Romania, in asistenta sociala sunt incluse si transferurile universale, astfel ca in loc ca
ea sa fie focalizata pe cei saraci, aceasta se dilueaza neselectiv. Categoriile de prestatii sunt cele
consacrate. Si anume: ajutoare in bani si in natura; finantarea si administrarea unor institutii
pentru cei aflati in situatii speciale; furnizarea de servicii specializate persoanelor aflate in situatii
speciale.
Potrivit ''Anuarului statistic al Romaniei'', in categoria ajutoarelor in bani sau in natura
sunt incluse atit alocatiile si ajutoarele acordate populatiei de la bugetul de stat cit si cele acordate
de la bugetele locale. Cele dintii cuprind, ca element central, alocatia de stat pentru copii, care,
potrivit legii din 1993, a devenit universala, acordindu-se tuturor copiilor.
Tot in legatura cu prima categorie de prestatii o alta noutate legislativa se refera la
acordarea, de la bugetele locale, a ajutoarelor sociale (legea din 1995). Acesta ar trebui sa
constituieprincipala forma de acordare a asistentei sociale in bani, un ajutor bazat pe testarea
mijloacelor de care sa dispuna beneficiarii aflati in nevoie.

Cele mai importante schimbari care au avut loc in sistemul asistentei sociale dupa
Revolutie sunt:

2
 - reinfiintarea invatamintului de asistenta sociala in 1990, la nivel de colegiu (3 ani) si
universitar (4 ani);
- aparitia Cartii albe a asiatentei sociale in Romania;
- imunatatirea prestatiilor de serviciu in institutiile de asistenta sociala;
- conturarea unor tendinte de dezinstitutionalizare a copiilor cu probleme;
- modificarea legii cu privire l acordarea alocatie de stat pentru copii;
- legea somajului si a alocatiei de sprijin;.
Ajutorul de somaj - a fost reglementat pentru prima data in legislatia romaneasca prin ''Legea
nr. 1/1991 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala'', careia I s-au adus
apoi o serie de modificari. Beneficiarii acestuia sunt persoanele apte de munca ce nu pot fi
incadrate din cauza lipsei locurilor de munca disponibile corespunzatoare pregatirii lor. Ajutorul
de somaj se plateste pe o perioada de 270 de zile, dupa care se acorda, asa-numita ''alocatie de
sprijin'', un ajutor diminuat, in cuantum fix, de care pot beneficia cei care nu si-au gasit un loc de
munca, pentru inca 18 luni. Cuantumul se stabileste pe baza a diferite formule de calcul, dar prin
raportare la salariul minim pe economie (in 1991 reprezenta 63,3%), iar alocatia de sprijin 60%.
Constituirea fondurilor pentru ajutorul de somaj si alocatia de sprijin se realizeaza prin
contributia angajatorului (cota de 5% aplicata fondului de salarii realizat lunar) si angajatului (1%
din salariul de baza lunar).
In timp, accentul s-a deplasat dinspre protectia pasiva, realizata prin acordarea de
ajutoare in bani, inspre cea activa. Intre formele utilizate am putea mentiona urmatoarele:
cursurile de calificare si recalificare a somerilor, pentru care se aloca fonduri suplimentare in
fiecare an; acordarea unor facilitati celor care angajeaza tineri absolventi; acordarea unor
credite avantajoase pentru infiintarea de interprinderi mici si mijlocii.
Nu se poate vorbi in Romania de un sistem dezvoltat de asistenta si securitate sociala fara
implementarea unui cadru legislativ puternic si coerent in care acest sistem sa poata functiona.
Este vorba si de o schimbare de mentalitate a cetatenilor, schimbare ce implica in mod deosebit
renuntarea la ideea ca statul este cel in masura sa asigure individului un trai decent fara un aport
personal.

Ancheta socială
Ancheta socială vizează numai anumite aspecte, segmente ale universului social. Ancheta socială
poate fi definită ca o cercetare puternic orientată spre fapte de teren, spre eficienţa practică
directă în care obiectivele metodologice trec în plan secundar.
Ancheta socială poate fi:
- de opinie
- de explorare
- de diagnostic
Etapele unei anchete:
- organizarea anchetei
- culegerea şi înregistrarea informaţiilor
- analiza informaţiilor
- valorificarea datelor

3
Exerciţii practice

Exemplul 1
Tema : activitatea asistentului/lucrătorului social într-o instituţie de profil
(centru de plasament, şcoală specială, cămin pentru persoane vârstnice).
Pot fi studiate următoarele aspecte:
1. obiectivele urmărite
2. structura şi ponderea activităţilor;
3. priorităţile şi „ierarhiile” (reale şi ideale);
4. tipurile de probleme;
5. durata intervenţiilor şi „tratamentelor”;
6. metodele şi tehnicile practicate;
7. gradul de autonomie al sistemului social;
8. natura şi ponderea utilizării resurselor;
9. raporturile asistentului/lucrătorului social cu „ceilalţi”;
10. munca în echipă în instituţie;
11. evaluarea activităţilor şi rezultatelor;
12.raporturile şi „poziţia socială” a instituţiei;

Temele principale pot fi:

1. statutul instituţiei: scop. activităţi, probleme, priorităţi;
2. gestiunea resurselor umane şi materiale, grad de calificare;
3. inserţia în practică a teoriilor protecţiei sociale;
4. controlul social şi „raporturile de autoritate”.

În ceea ce priveşte tipurile de actori, pot fi identificate:

a) în raport cu statutul lor
- „cadre de birou” şi „practicieni”;
- Actori lideri (dominanţi), actori subordonaţi (dominanţi);
b) în raport cu funcţia lor
- conducători şi conduşi;
- responsabili de domeniu şi responsabili de echipă;

Exemplul 2
Tema : fenomenul voluntariatului în asistenţa socială (în protecţia individului
şi a comunităţii).

Întrebare: „Ce v-a determinat să participaţi la activităţile specifice de ajutor

şi protecţie socială”?
Tehnică : „Întrevederea” – convorbire cu un eşantion de subiecţi.

Studiu de caz
Răspunsurile cele mai semnificative au fost:
1. „Dacă Dumnezeu a spus: „Iubiţi-vă unii pe alţii”, acesta este modul meu de a
răspunde la cuvintele Domnului”!
2. „Îmi place să fac asta”.
3. „Copiii mei sunt mari, sunt deci disponibilă.”
4. „Este o datorie cetăţenească, trebuie să ne ajutăm.”
5. „Sunt pensionar, am timp liber”.

4
 6. „Îmi dă sentimentul de a fi util”
7. „Este modul meu de a mă implica socialmente.”
8. „Educaţia mea religioasă m-a învăţat că trebuie să ajut pe alţii.”
9. „Când văd câte nevoi sunt în comunitate, îmi zic că nu pot rămâne indiferent
la aşa ceva.”
10. „Aceasta mă valorizează”
11. „Este angajamentul meu urmându-l pe Dumnezeu.”
12. „Vreau să-l ajut pe aproapele meu, pe fratele meu de cartier.”
13. „Îmi permite să întâlnesc oameni noi.”
14. „Mă face fericit când mă ocup de alţii.”
15. „Este profesia mea, nu am altă meserie.”
16. „Vremurile sunt dure, trebuie să fim solidari.”
17. „Aceasta-i ca sportul, aşa sunt eu.”
18. „Am o diplomă, dar nu am loc de muncă, trebuie să fac ceva pentru a-
mi recunoaşte capacităţile mele.”

Exerciţiu practic: Clasificaţi răspunsurile pe categorii tematice şi specifice

analizei. O asemenea analiză poate conduce – ipotetic – la următoarele motivaţii
diferite:
1. motivaţii spirituale (1, 8, 11,12);
2. argumente de ordin profesional şi recreativ (2, 3, 5, 13, 17);
3. explicaţii de natură altruistă (14);
4. atitudine de ordin civic (4, 7, 9, 16 );
5. acţiune de valorizare personală (6,10, 15, 18)

În funcţie de alte argumente- răspunsuri sunt posibile şi alte categorii de analiză.

Ierarhia acestor motivaţii sa „sisteme de argumente” este „semnificativă” pentru
orice individ şi comunitate şi, de aceea, poate constitui obiectul unei interpretări.