Ov. S. Crohmlniceanu, Literatura romn ntre cele dou rzboaie mondiale, vol.

II
Miracolul arghezian
CONSIDERATII GENERALE
Nu aparitia lui TA este miraculoasa, ea coincizand cu innoirile aduse de estetica simbolista, cat transformarea
fundamentala pe care a suferit-o prin el lirica romaneasca, ce , de la Eminescu incoace nu suferise prefaceri mai adanci.
A. TA a silit-o sa arda etapele, sincronizandu-se pe deplin cu spiritul veacului. Dupa el a fost imposibil sa se se mai scrie
poezie ca inainte. A deschis principalele directii ale poeziei romanesti interbelice:
-poezia fiorului religios
-poezia sentimentului cosmic
-poezia chtonica
-poezia vizionara
-poezia terorii mistice,
-poezia primitivitatii,
-poezia universului domestic
-poezia razvratirii
-poezia metamorfozelor materiei
-poezia jocului
-poezia ingenuitatii
-poezia absurdului
Asadar, TA este placa turnanta a liricii romanesti noi.
B. gratie geniului sau verbal , indrazneli fara precedent se produc in limbajul poetic. In arta lui T.A. o noutate izbitoare
rasare mereu din ceva stravechi.
C. miraculoasa e de asemenea si facultatea sa de a nu se repeta . TA e un poet proteic, in stare sa prezinte fete nebanuite,
prin puterea inepuizabila de inventie artistica.
D. atitudinea contradictorie: razvratirea impotriva tabelelor de valori (ceea ce e venerat incita la batjocura, ceea ce
lumea s-a obisnuit sa ignore sau sa desconsidere ii castiga simpatia) si setea dupa o autoritate suprema (poetul pandeste
necontenit o epifanie divina, spera sa fie martorul ei , are impresia mereu ca a ratat-o, sosind prea tarziu, cere Domnului
sai I se arate si refuzul lui il face sa sufere, implora, isi pierde rabdarea , cuprins de indoieli si impins spre tagada, ca sa
revina cu noi nadejdi).
Abordare tematica:
Eugen Lovinescu observa complexitatea psihologiei poetului: suflet faustian in care salasluiesc nu numai doua
suflete, ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern.
Arghezi insusi se definea astfel: M-am zamislit ca-n basme cu sapte frunti si sapte/ Grumazi si sapte teste./Cu-o
frunte dau in soare, celelalte-n noapte, / Si fiecare este/ Si nu este. / sunt inger, sunt si diavol si fiara si-alte asemeni.
(Portret).
Serban Cioculescu s-a oprit si el asupra dualismului naturii argheziene: angelism si demonism, spiritualitatea si
materialitate, puritate si abjectie, umilinta si trufie, impacare si razvratire, gingasie si vigoare, suavitate si asprime,
rafinament si stangacie.
Astfel se explica convergenta contrastelor derutante: Psalmii cu Blestemele, marile poezii tragice cu cantecele de
copii, miniaturalul cu ciclopicul, sentimental damnarii cu umorul si jocul, vizionarismul profetic cu truculenta pamfletara.
1. TEMA RELIGIOASA -Poetul credintei si al tagadei
O buna parte a liricii argheziene se ocupa direct de raporturile poetului cu Dumnezeu.
-Psalmii
-Poezii din Cuvinte potrivite: Duhovniceasca, Intre doua nopti, Inscriptie pe Biblie
-Poezii din Carticica de seara: Ora rece, Ora tarzie, Ma uit, Har, Transfigurare, Priveghere.
-proza: Psalmistul singuratic, Litanii, Ochii Maicii Domnului
1

Atitudini fata de divinitate: -a. venerare- Niciodata in poezia noastra sentimentul religios n-a facut sa rasune
asemenea cantece de slava. El recunoaste legitimitatea sentimentului religios spontan si liber de orice constrangeri rituale:
Doamne, izvorul meu si cantecele mele / Nadejdea mea si truda mea. (Psalm).,
b. solitudine torturanta (Tare sunt singur, Domnne si piezis!/ Copac pribeag uitat
in campie/ Cu fruct amar si cu frunzis/ Tepos si aspru-n indarjire vie)
c. implorare (Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta/ In recea mea-ncruntata
suferinta/ Daca-ncepui de-aproape sa-ti dau ghes/ Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des .)
d.dor mistuitor (Nici rugaciunea poate nu mi-e rugaciune / Nici omul meu nu-i
poate omenesc. / Ard catre Tine-ncet ca un taciune/ Te caut mut, te-nchipui, te gandesc. )
e. atitudine rebela- refuza sa astepte indefinit gratia divina si-si manifesta brutal
nerabdarea : Si te slujesc : dar, Doamne pana cand? Sau Pentru ce mi-ai dat minte, Doamne, si judecata? Ca sa ma
batjocoresti? Eu am pus prt pe mintea mea, mi-am framantat-o cu mintile altora, cu mintea mortilor si cu mintea celor
vii, si m-am apucat sa te chibzuiesc pe Tine. Si am ramas tot atat de prost ca si inainte. (Litanii)
f. tentatia de a-i face reprosuri , invinuindu-l ca-si neglijeaza atributiile: De cand
s-a intocmit sfanta Scriptura / Tu n-ai mai pus picioru-n batatura/ Si anii mor si veacurile pier / Aici sub tine, dedesubt,
sub cer
Psalmistul credintei si al tagadei ezita sa cada in genunchi. Dobandirea revelatiei el o concepe mai degraba ca pe
o vanatoare. Vrea sa-l prinda pe Dumnezeu, sa-l pipaie si sa urle Este! El nu straluceste prin cucernicie , ci printr-o
neimpacare rebela, care doreste sa obtina totul sau nimic.
Explicatia acestei atitudini
Intelegerea acestori raporturi contrariante reclama o abordare din perspectiva teologiei dialectice sau negative ,
conform careia tocmai esecul nostru de a ni-l imagina pe Dumnezeu ne permite recunoasterea adevaratei sale naturi,
ireductibile la insusirile omenesti. Ramanand vesnic invizibil si de negandit, Atotputernicul se face sensibil omului prin
ceea ce nu este. Iata cum revolta, nemultumirea, indoiala sunt prelungiri ale iscusintei celui care vrea sa-L justifice. Este
asadar un deus absconditus (Ca-n oglindirea unui drum de apa/ Pari cand a fi, pari cand nu mai esti -Psalm)
O alta posibila explicatie este posibila prin raportare la sensibilitatea epocii care se indeparteaza de pietismul
traditional. De la Claudel la aproape toti expresionistii germani (Trakl) relatia om divinitate ia un aspect dramatic, apare
ca o inclestare dramatica. La revelatie nu se mai ajunge prin cucernicie, ci mai curand prin constiinta pacatului. O
asemenea credinta il readuce acum pe Dostoievski in cea mai vie actualitate.
2. IDEALISMUL
Dimensiunea utopica a vietii- Arghezi fiind un razvratit cu ochii atintiti spre cer. Universurile sale poetice sunt
parca scoase din zona injustitiei, a opresiunii, a desconsiderarii. De aici si asumanrea unui destin de poet damnat,
constient de soarta cautatorilor de absolut: Imi voi ucide timpul si visurile, deci/ Carpi-voi pe-ntuneric mantaua vietii
mele./ drept multumire sti-voi ca cerurile reci/ Vor strecura prin gauri lumina unei stele. Asemenea poetilor damnati, isi
considera vocatia un blestem. Insa, acolo unde poetii damnati vedeau neantul, el descopera osanda ca o forma de asceza,
asemenea martirilor.
3. IUBIREA
De aici poate si refuzul ducerii iubirii pana la implinirea ei fireasca , pentru ca nu cumva satisfactia carnii sa
linisteasca macar o clipa foamea de absoluta a anahoretului. (logodnica de-a pururi, mireasa niciodata)Retinerea nu
vine din faptul ca impulsul afectiv e descurajat de o Dalila, de o Venera ca la Eminescu. Femeia la Arghezi, dimpotriva,
inseamna imbierea la somn, destindere, impacare. Ceea ce vrea sa pasreze este dimensiunea utopica, propulsiva, infinita a
dorintei neimplinite. Iata de ce ii cere femeii sa ramana doar o promisiune. . sublimat astfel , erosul se transforma in
imbold curat, capabil sa potenteze aspiratiile spre absolut. Femeia este definita in spiritul acesta al cautatorilor de absolut:
Apropiata mi-e si totusi departata, / Logodnica de-a pururi, sotie niciodata.
In Carticica de seara, poezia universlui marunt se impleteste cu o lirica foarte originala a iubirii maritale. E o
erotica de mare suavitate, infocata, si totusi grava si pura ca in Cantarea Cantarilor. Cadrul ambient naturist vine sa-I
intareasca imbinarea de gingasie si vigoare, de candoare si senzualitate, de laicitate si sfintenie. Mireasa e invitata intr-un
mic spatiu edenic, o livada cu faneturi si ierburi inalte ca in poeziile Mireasa si Ingenunchere.
2

4. MOARTEA - este perspectiva care-l impaca pe muritor cu suprema lui marginire. Tatal, care
pastreaza mentalitatea patriarhala cauta sa-si deprinda copiii cu cea mai crunta realitate existentiala si o prezinta ca pe un
joc cunoscut: De-a v-ati ascuns. Aceasta opera poate fi considerata o alta Miorita deoarece urmareste si ea sa transforme
moartea intr-o manifestare a exuberantei vitale, nunta in balada, exercitiu ludic in opera argheziana. Ultimul vers al
poeziei, insa, vine sa marturiseasca brusc sentimentul real de refuz obstinat, intr-o izbucnire naturala, neretinuta: Puii mei,
bobocii mei, copiii mei!- Asa este jocul . / Il joci in doi, in trei, / il joci in cate cati vrei/ Arde-l-ar focul .
5. POEZIA SOCIALA
Florile de mucigai- sunt alt simbol al liricii argheziene. In jurul lui se incheaga un nou univers poetic,
poate cel mai original din cate au fost zamislite de inventivitatea fostului detinut al inchisorii Vacaresti. Floarea de
mucigai e stralucirea putregaiului, podoaba zidurilor intunecate si umede ale temnitei. Arghezi ne prezinta fauna acestui
univers particular: talharul cu chip angelic (Fatalaul), tiganca florareasa, cauza a unei crime pasionale (Tinca), hotul
cucernic (Candori), zlatarul fabricant de bani falsi (Lache), dezertorul ajuns hrana sobolanilor din morga inchisorii (Ion
Ion). Se perinda prin fata noastra scene ale vietii puscariasilor , masa de seara (Cina), defilarea in lanturi (Galere),
incaierarea la risca (Sici, bei), tortura trupului supus recluziunii (Streche), inregistrarea decedatilor (Dimineata).
Arghezi este constient ca un demon ii rebel ii dicteaza aceste stihuri blestemate, stihuri fara an, stihuri
de groapa, / de sete de apa,/Si de foame de scrum. N-au fost scrise, ci zgariate pe un perete de firida goala, si nu cu unghia
ingereasca, tocita si ramasa asa, ci cu unghiile de la mana stanga. (Flori de mucigai). Sunt asadar versuri de inspiratie
impie, roade ale atractiei pentru tot ce omenirea asezata a a zvarlit in campul oprobriului absolut. Ca in gravurile lui Goya
, oroarea si salbaticia pun sub semnul intrebarii nu numai ordinea sociala, ci intregul edificiu al civilizatiei.
Poezia Florilor de mucigai se naste dintr-un aliaj surprinzator al sumbrului , al terifiantului, cu
grotescul. Iata ca apropierea de Goya este si mai evidenta. Realismul crud al amanuntului trece prin dilatare vizionara in
fantastic. Toata drama care se desfasoara in spatele zidurilor temnitei pare sa fie o repetare a patimilor sacre sub forma de
farsa sinistra. E un soi de mister medieval tratat cu geniul caricaturii enorme. Pornirea rebela de a soca gustul comun il
determina pe Arghezi sa imperecheze in fiinta puscariasilor ticalosia cu frumusetea. Fatalaul, talhar de drumul mare, este o
creatura delicate, zamislita ca un androgin ratacind printre monstri. Lache, tiganul care fabrica bani, detine secretul
transmutatiei elementelor. In milogul schilod, gramada de carne informa , salasluieste forta primordial a Logosului.
Florile de mucigai tradeaza o consecventa aplicare a esteticii uratului. Arghezi opereaza de data asta
efectiv cu bube , mucegaiuri si noroi. De la Villon, abia cu Baudelaire, lirica europeana a regasit curajul sa cante florile
raului, adica sa caute frumusetea in zonele abjectiei. Umanitatea scelerata din poezia argheziana se inrudeste cu cea a
vagabonzilor, a cersetorilor si prostituatelor din Tablouri pariziene ale lui Baudelaire. A extrage poezia din mediul care-I
inspira societatii respectabile repulsie inseamna a-I contesta acesteia integral criteriile de valoare. Limbajul insusi se
supune eteticii uratului , aducand o iruptie de violente lexical, de formule argotice, de cuvinte mustoase, tipator colorate,
chiar desantate. Rupandu-se din chingile prozodiei, versul liber dobandeste o locvacitate extraordinara a vorbirii curente,
directe, repezite, intrerupte de interventii familiare frecvente, facute cu aerul celei mai depline spontaneitati. Paradoxal,
chiar si acest univers poetic al infamiei, primeste vizite divine. Lacasul supremei infamii poate deveni spatial unei
epifanii, menite sa ilustreze natura incomprehensibila,nepatrunsa a milei ceresti.
6. POEZIA BOABEI SI A FARAMEI
Poezia boabei si a faramei: Ce-ai cu mine, vantule?, Carticica de seara. Aceste creatii isi au doar
punctul de plecare intr-o arta miniaturista. Cantand picaturile de viata, Arghezi reuseste sa surprinda mereu cum acestea
rasfrang nemarginirea , marsurile universului intre cer si pamant. Atatea minuni indreapta gandul poetului catre cel care
le-a creat. Nicaieri, Dumnezeu nu pare sa se simta mai acasa ca in acest univers al boabei , unde pare sa-I surprinda
prezenta peste tot.
Intermezzo autoreflexiv: Toata viata a avut idealul sa fac o fabrica de jucarii, si , lipsindu-mi instalatiile,
m-am juucat cu ceea ce era mai ieftin si mai gratuity in lumea civilizata, cu materilalul vagabond al cuvintelor date. Am
cautat care sar si fraze care umbla-de sine statatoareM-am apucat sa fac resorturi pentru cuvinte ca sa poata sari
Cateodata si destul de des am schimbat resorturile intr-adins, ca sa le vad cum sar ele strambe si am lipit o pensula cu
chinoroz pe nasul cuvantului care ma necajea . Am cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu raie: le-am
excitat aroma, le-am avivat ranile cu sticla pisata si le-am infectat pe unele complet; si cum de la ele la azur e o distanta
3

directa am o corespondenta, am facut pe cale artificial si cuvinte oglinditoare sau stravezii si am tinut sa intre in lumina
lor eterogenul, ca-ntr-o vitrina de optician ambulant. Mai pe scurt, m-a posedat intentia de a imprumuta vorbelor insusiri
material, asa incat unele sa miroasa, unele sa supere pupula prin scanteiere, altele sa fie pipaibile, dure sau musculate si cu
par animal N-am facut nimic, m-am jucat. Confesiunea aceasta pare sa fie incercarea lui Arghezi de a para acuza lui
Ion Barbu potrivit caruia TA e un poet lipsit de mesagiu si refuzat de ide.
Aceasta disponibilitate ludica este evidenta mai ales in universal poetic al Horelor.
7. POEZIA AUTOREFLEXIVA
Din aceasta perspectiva, TA se defineste ca fiind cel care dramuieste bezna de frumos, cel care
manifesta o oarecare atitudine uzurpatoare fata de creator: cum te-ntorci nitel din spate/ iti vad cheile-nsirate/ Si-ti fur ,
cand se-ascunde luna/ Din curea tot cate una,/ Si cu ele pipai toate / Lacatele incuiate.
Imensul orgoliu artistic este ascuns sub masca extremei umilinti. Tot ce a facut nu e decat instrumental
vointei creatoare divine. Stradaniile sale sunt prezentate ca niste exercitii artizanale, obscure, daruite cu har si in stare sa
scoata la iveala , fara scoala, lucruri minunate. Poetul potriveste cuvintele, mazgaleste hartia, ingana versurile; tovarasii
lui de breasla sunt nu maestrii, ci mesterii umili de tara- potcovarul, olarul sau cantaretul din trisca. Ca ei poate, insa,
savarsi adevarate miracole ale genezei, sa bati colti mistrtilor, masele lupilor si frunti cu coarne grele zimbrilor (Hora de
hatru), sa dea noroiului simtire (Dacica), sa puna a vorbi: si glas de vant si vaiet de holde si de ape/si geamatul furtunii
cand fulgera pe-aproape.
Asadar, trasatura capitala a artelor poetice argheziene consta in suprema ambitie orgolioasa care
imbraca haina maximei modestii. Dincolo de aceasta atitudine poetul gusta din plin satisfactia de a savarsi o fapta rivala
cu a creatorului, dar si dezolarea crescanda la constatarea ca o asemenea mandrie se doveste iluzorie, cata vreme moartea
vine sa marcheze categoric marginile ambitiilor omenesti: Ce sa astept sa vie si ce sa inteleg, / Cand peste mine timpul se
prabuseste-ntreg?
Limbajul poetic
Mihai Ralea considera ca TA e un artist inzestrat cu o energie sufleteasca superiara putintei de a fi exteriorizata lesne prin
cuvant. De aceea limbajul este adesea exploziv. Jenat si enervat mereu de rezistenta pe care i-o opune expresia, Arghezi,
noteaza Ralea, se opinteste o data brusc, sfarma toate lanturile si spune mai tare si mai minunat decat oricine ceea ce are
de spus.
Ne aflam , cum am vazut, in fata unui artist stapanit de o ambitie demiurgica. Ea il impinge sa caute a da o expresivitate
maxima plasmuirilor imaginatiei lui. Tinata sa este de a scufunda o lume vaga, lancezanda sis a faca a izbucni in locul ei
de la fund, o alta, limpede si blanda. O inversunare distructiva precedeaza stradania creatoare a poetului.
-isi construieste universurile sale din materia lumii reale, dar dupa ce a prefacut-o pe aceasta in pulbere. Dubla actiune a,
distructiva si constructiva, a artei lui Arghezi se exercita la toate nivelele scrisului sau.
- asadar, cantaretul Florilor de mucigai refuza sa recunoasca orice selectie care sa privilegieze o anume expresie. El se
-mandreste ca a lasat vorbele sa iasa in picioarele goale, ca nu le-a interzis sa fluiere si sa umble haimanale. El a permis,
dupa cum insusi afirma , ca tigancile cuvintelor sa navaleasca in poezie senzuale si cu o garoafa cu mazga rosie la
ureche, destinate sa ne dea multi copii din flori frumosi.
-de aceea, dupa Eminescu, el este cel mai indraznet rascolitor al tuturor straturilor limbii romanesti. Niciunul dintre ele
nu-l socoteste nefrecventabil.
-registrul arhaic: zaloage, hrisov, stihar, vecii, usure, un inger de povata etc
-registrul rustic: capestre, coptura, stiubeie, musteata, omenet, te apuca milele
-registrul argotic: bei, carmaz, fraier, putoare etc.
-registrul neologic: resort, piston, molecula, sidereal, candid, afon etc.
Uimitor e ca, in ciuda surprinzatoarei lor alcatuiri din cele mai diferite materii lingvistice, raman firesti, n-au nimic
artificial, silnic: farmacie atotlecuitoare.
-ispitit sa rivalizeze cu Creatorul, poetul a fost mereu dispus sa acorde cuvintelor insusirile logosului divin, considerand ca
vocabularul este harta prescurtata si esentiala a naturii. Cu el, avea convingerea ca se poate crea din nou si schimba tot
4

universul. Intr-un cuvant se face ziua si alte cuvinte amurgesc. Cuvintele scapara ca pietrele sau sunt moi ca melcii. Ele te
asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea., te otravesc ca buretii sau te adapa ca roua trandafirie.
-epitetele argheziene pot fi asemenea culorilor aprinse ale pictorilor expresionisti: struguri scamosi, minte peltica, golgota
seasa, picioare domnisoare, liniste lanoasa.
-asocierea tulburatoare dintre abstract si concret reprezinta o alta dominant a logosului arghezian. Ora umeda si rece,
numarul sterp, tacere moale, vesnicie albastra etc. Slovele se marita, ploaia bantuie castanii, timpul ii umIleste poetului
carja
-principiul expresivitatii maxime dirijeaza si sintaxa argheziana, este sfarmata ordinea acceptata a asezarii cuvintelor.
Arghezi regizeaza intrarea lor in scena, , le creeaza, nu o data, adevarate socluri verbale.. distorsiunea, sincopa, rasucirea
convulsiva a frazei, in vederea potentarii ideii sunt proprii scrisului arghezian. Demnitatea lui literara este data de o iutire ,
de o abreviere lapidara, de un ritm, care face sa reinsuflteasca cuvintele, sa le croiasca un destin, sa le stapaneasca , sa le
comande.
-ascutimea senzoriala este o alta caracteristica a limbajului arghezian. Versurile sale surprind auzul, vazul, gustul, mirosul,
auzul, simtul tactil: iarba face cuie, dorul e dur , rece, noua, virginala/ Lumina duce omenirea-n poala/ Si pipaitu-i neted
da atlas/ Pune gateji la suflet si grumaz.
Concluzie
Arghezi sufera comparatie numai cu puterile naturale uriase, fauritoare de lumi intregi. El este neindoielnic unul dintre
cei mai mari poeti ai veacului