Motto: „Ce este adevăratul Eu?

E ceea ce eşti dumneata,nu ceea ce fac alţii din

dumneata”(Paolo Coelho, Veronika se hotărăşte să moară)

„Iubirea este ceva care nu se atinge niciodată”,îmi trecea acum prin

cap. Aceste cuvinte îşi făceau de cap printre gândurile mele. Auzisem
undeva aceste cuvinte,numai că nu-mi aminteam unde. Şi nici nu mai
conta unde le auzisem mai ales că m-am decis să-mi împlinesc
visul,trebuia să regizez,să fiu persoana din spate. Trebuia să-mi
găsesc acum două personaje care să se încadreze în viziunea mea .
Aşa că am pornit pe străzi cu un entuziasm care venea parcă de
undeva din aer. Ştiu un lucru personajele mele trebuie să poarte câte
un nume şi acelea vor fi cu siguranţă Mihai şi Silvia,nu îmi ajunge
timpul să explic de ce,şi în plus trebuie să termin repede cu asta până
nu mă răzgândesc.

Eu, tu ,celălalt eu,celălalt tu şi persoana din spatele

nostru
Comedie(un pic dramatică)în două acte

Personaje:
Mihai,un băiat special
Silvia,o fată deosebită
Regizorul sau persoana din spate

Persoane care trec pe stradă

O persoană al cărei vis este să fie pentru câteva clipe,ore,sau alte

unităţi de timp regizor ,se plimbă cu un pas liniştit într-un loc care
trebuie să fie un spaţiu ideal pentru odihnă . Numai că realitatea este
diferită, aerul este înăbuşitor, lumea se îmbulzeşte parcă grăbită,se
aud râsete stridente, o tipă încearcă să impresioneze un tip,dar el
caută o metodă pentru a fugi cât mai repede de acolo. În tot
balamucul acesta unde cică trăim noi,fiinţe capabile să emită teorii
despre lucruri ,cineva găseşte pe altcineva care va putea fi folositor
cândva.

1
 Actul întâi

Un cadru verde, plin de copăcei,flori,dar şi gunoaie,oameni ocupaţi,

două persoane care vor trece în curând una pe lângă cealaltă îşi vor
croi un destin comun,adică s-ar putea să piardă un pic de timp
împreună.

- Bună visul meu este să ajung să regizez ceva.

- Şi eu ce legătură am cu asta?
- Tu vei fi personajul meu, Mihai!
- Nu mă cheamă aşa.
- Nu-mi pasă…aşa te vei chema. Acum urmează partea cea mai
interesantă. Eu te-am găsit pe tine,tu va trebui să găseşti pe cineva.
O fată care se va numi Silvia.
- Omule poate că am faţă de nebun,dar nu sunt.
- Eşti nebun dacă nu accepţi oferta mea. Dacă te iei după alţii,dacă îi
laşi să îţi spele creierul.
- Bine nu mă lua chiar aşa tare, abordarea ta mi se pare de-a dreptul
originală şi pentru că sunt un tip spontan,voi accepta. Acum trebuie
să devin nebun ca şi tine pentru a găsi o tipă care să joace cu
mine,nu?
- Depinde ce sens îi dai tu cuvântului „nebun”.
- Nebun cu sens pozitiv,categoric. Uite-o pe fata aia care stă pe
băncuţă,am putea să o rugăm pe ea să joace rolul Silviei. Hai repede
să nu o pierdem.
- O cunoşti?
- Nu. Tu mă cunoşteai pe mine înainte să îmi propui nebunia asta?
Sigur că nu,îşi răspund tot eu…a şi apropo de ce m-ai ales tocmai pe
mine pentru asta?
- Pentru că îmi place privirea ta…de-a dreptul profundă,te-am
recunoscut imediat, eşti exact ca Mihai imaginat de mine.
- Păcat că ea nu e Silvia cea din mintea ta,dar asta e tot ce avem
deocamdată.
- Bună Silvia!
- Îmi pare rău,cred că mă confunzi.
- Stai liniştit nici eu nu sunt Mihai,dar pot să intru în rolul lui.
- Eu…(spuse cu ochii imenşi),nu cred că…
- Tu vei fi Silvia!Tu pentru că eşti o fată specială.
- Ce te face să crezi asta?
- Pentru că eşti încă aici,nu ai plecat deşi ai văzut că ceea ce spun
sună aberant.
- Nu e chiar aşa,eu…

2
- Poate tu crezi că încerc să te agăţ,dar vezi bine nu e aşa. Îl vezi pe
omul acesta de aici?El are un vis,să regizeze o piesă unde tu vei fi
Silvia,iar eu Mihai. Atât de egoistă să fi încât să nu te înduri de un biet
om care are un vis,un vis pe care tu ai putea să-l împlineşti,dar nu
vrei?

Tăcere

3
 Actul al doilea

Un pat destul de mare pentru o cameră atât de mică,o măsuţă de

cafea,două căni cu lapte ,o carte pe jos,pereţii vopsiţi în blew,Mihai şi
Silvia sunt întinşi în patul imens,cu două perne imense sub
cap,regizorul stă cu răsuflarea tăiată pe covor cu un carneţel în mână
şi îşi notează ceva. Mihai poartă haine de luptător grec pentru a-şi
accentua poziţia de erou al propriei sale poveşti.

- Silvia, te uiţi de jumătate de oră la peretele ăla. Vezi ceva?

- Mă văd pe mine(cu o melancolie în voce)
- Cum anume te vezi?
- Prinsă într-o nebunie de nedescris,aici cu tine ,cu o pernă blew sub
cap.
- Silvia ,te iubesc!(real entuziasmat,iar regizorul care până acum era
foarte tăcut face o mişcare bruscă care însă nu întrerupe conversaţia)
- De ce?(întrebare pusă doar ca să se afle în treabă)
- Pentru că ai adus vorba de asta…Vezi tu în noi se află mai mulţi Eu.
De ce crezi că am adus cartea asta?(se apleacă pentru a lua de jos
„Veronika decide să moară” de Paolo Coehlo).
- Pentru că o găseşti interesantă?(întreabă aproape indiferentă).
- Mai mult decât atât…am subliniat aici nişte cuvinte pe care vreau să
le comentăm amândoi. Ce crezi de exemplu tu despre aceasta:
„Închipuieşte-ţi un loc unde oamenii se prefac că sunt nebuni ca să
facă ceea ce vor ! » ?
- Ce cred eu ? Pot să îmi imaginez asta…e uşor.
-Dar poţi să te prefaci nebună doar pentru a face ce vrei ? De
exemplu să te găseşti aici la un loc cu mine ?
- Cred că da.
- Dar poţi să fi de acord cu asta ? « Toti, într-un fel sau altul, suntem
nebuni « ?
-Da.
-Citeşte pasajul ăsta.
- « Dacă aş putea să ies într-o bună zi de aici mi-aş permite să fiu
nebună, fiindcă toată lumea este, iar cei mai răi sunt cei ce nu stiu că
sunt, deoarece tot repetă ce le spun ceilalţi. » Ce e cu asta ? De ce
trebuie să citesc asta ?
- Tu ai putea să faci asta ? După ce ieşi din locul acesta,care trebuie
văzut ca o adunătură de nebuni,să te comporţi ca aici ?
- Nu, nu cred.
-De ce ?
- Pentru că toţi ar zice că sunt nebună.

4
- Şi tu nu crezi că eşti ?
- De ce trebuie să stau în locul acesta ?
- Adică aici cu mine ?
- Da, aici cu tine.
- Ia,încearcă să-ţi bei cana cu lapte, Silvia.
- Numele meu nu este Silvia ,iar cana asta nu e a mea.
-Aici ai dreptate cana asta nu e a ta, nu până să ţi-o ofer,deci e a ta.
- Vreau să plec.
- Nu până nu citeşti şi asta.
- Să vedem : » Ce este adevăratul Eu? E ceea ce eşti dumneata, nu
ceea ce fac ceilalti din dumneata. »Nu ştiu.
- Ba ştii ,Silvia.
-Nu sunt Silvia.
- Dar eşti cu siguranţă convinsă că fiecare dintre noi are propriul său
Eu,chiar mai mulţi de Eu. Problema cea mai mare e că noi ne
renegăm acest Eu,sau aceşti Eu ,aşa cum faci tu acum. Îţi renegi
identitatea. Eşti Silvia …
- Dacă mă prefac că sunt Silvia,mă vei lăsa să plec ?
- Nu trebuie să te prefaci,tu eşti Silvia. Şi ştii de ce ?
- Nu prea ştiu…
- Pentru ca acest om,da acesta(şi se uită la omul de pe covor,acela cu
un carneţel în mână,notând cine ştie ce) are un vis,ca tu să fi Silvia
lui.Proiecţia unei imaginaţii bolnave,sau o nebunie aşa cum îţi place
ţie să zici.
- Nu ştiu de ce am acceptat să vin aici(spuse aproape plângând)
- Ştii de ce plângi acum ?
- Normal că ştiu,pentru că am acceptat să fiu aici cu voi,cu unul care
se crede regizor şi unul care chiar joacă într-un rol creat de un regizor
nebun.
-Nu eşti aici pentru că în fiecare dintre noi zace un nebun. Ia să
cautăm povestea( spunea căutând o pagină cu disperare).
-Trebuie să citesc şi asta?
- Vroiam eu să o citesc, dar dacă tu te-ai oferit să faci asta…eu nu mai
obiectez, te las pe tine să te desprinzi de Eul tău.
- « Un mare vrăjitor, vrând să distrugă un regat, a turnat o băutură
vrăjită în puţul de unde beau toţi locuitorii lui. Oricine bea din apa
aceea înnebunea. A doua zi de dimineată, a băut din ea toată
populaţia şi toti şi-au pierdut minţile, afară de rege, care avea un puţ
doar pentru el si pentru familia lui, la care vrăjitorul nu putea să
ajungă. Alarmat, regele a încercat să ţină în frâu poporul, luând o
serie de măsuri de sigurantă si de sănătate publică: dar poliţaii şi
inspectorii băuseră din apa otrăvită şi socoteau că deciziile regelui

5
erau o absurditate, hotărând să nu le respecte cu nici un chip. Când
luară cunostintă de acele decrete, locuitorii regatului rămaseră
încredintati că
suveranul înnebunise, şi acum scria lucruri fără sens. Strigând, o
porniseră spre castel şi-i
ceruseră să abdice. Disperat, regele a fost de acord să părăsească
tronul, dar regina l-a oprit, zicând: „Să mergem acum si noi până la
fântână şi să bem din ea. Astfel vom fi si noi la fel ca ei.”
Zis şi făcut: regele şi regina au băut din apa nebuniei şi-au început
numaidecât să îndruge
lucruri fără noimă. Supusii lor s-au căit pe loc de vreme ce regele
dovedea atâta întelepciune, de ce să nu-l lase să-si cârmuiască tara?
Şi tara a trăit mai departe în pace, deşi locuitorii ei se comportau în
chip foarte diferit de vecinii lor. Regele a putut să cârmuiască până la
sfârsitul zilelor sale.”Da şi ce vrei să spui cu asta ?
- Că fiecare dintre noi e într-o direcţie greşită.
-Aşa crezi ?
- Da.
-Şi ce alceva mai crezi ?
-Cred că ceea ce e normal a devenit anormal şi invers.
-De ce crezi asta ?
-Tu nu crezi ?
-De ce ai vrea să ştie cineva ce cred eu.
-E clar că şi tu ai băut din fântâna nebuniei.
- Ca noi toţi de altfel.
-Opa cineva şi-a revenit.
-Nu chiar.
-Ce se întâmplă atunci ?
-Sunt aici de prea mult timp. Încep să te cred,deşi spui numai
tâmpenii.
-De ce crezi tu că spun numai tâmpenii ?
-Pentru că eşti altfel decât toţi pe care îi ştiu.
-E asta în nonconformitate cu una din principiile tale ?
-E păcat ca un tip ca tine să ajungă în halul acesta.
-În halul acesta cum ?
- Vorbind în pilde…(spuse gânditoare)
-Şi cum adică un tip ca mine?
-Un tip cu un zâmbet de milioane şi cu nişte ochi atât de expresivi.
(spuse cu faţa întoarsă de la el ).
- Asta e părerea ta despre mine ?
-Da.
-Că sunt un tip cu un zâmbet frumos şi ochi nu mai ştiu cum…

6
-Expresivi.
-Aşa.
-Da.
-Dar care spune numai bazaconii.
-Încă o dată da.
- Ştii eu întodeauna am apreciat sinceritatea,dar acum aş fi vrut să
mă minţi.
-Nu te înţeleg.
-Nici nu trebuie. Nu te ridici la înălţimea Silviei…(spuse oarecum trist)
-Eu…
-Tu poţi să pleci.(spuse asta stând cu spatele la ea)
-Dar ai spus…
-Am spus multe,de care nu ai ţinut cont.
-Te-am ascultat până acum.
-Sau doar ai crezut că ai făcut asta.
-Nu am vrut să fac asta…să induc în eroare pe cineva…sau să încurc
pe cineva.
-Ai făcut asta…
-Dar fără să am vreo intenţie în acest sens.
-Nu meriţi să fi Silvia,tu nu eşti Silvia.
-Asta încerc să-ţi spun de ceva timp.
-Stai o clipă ,omule !(intervine regizorul,sau cel ce poartă acest
nume,căci nu face nimic pentru a fi numit astfel)Tu nu o cunoşti pe
Silvia.
-Ba o cunosc, mai bine ca tine.Tu nu ai fost în stare să o controlezi pe
Silvia tu nu ai ştiut să dai viaţă unui personaj atât de măreţ cum ar
trebui să fie Silvia.
-Iar tu nu m-ai întrebat vreodată cum o văd pe Silvia.Tu doar ai ales
una dintre multele Silvii pe care aş fi putut să le aleg şi eu…
-Stai o clipă,credeam că m-ai pus pe mine s-o aleg…
-Şi ai ales-o. Dar voi doi trebuia să jucaţi după cum vreau eu.
-Scenariul tău era prost(spuse cu naturaleţe)
-Dar trebuia să-mi îndepliniţi un vis !
-Aşa e Mihai sau cum te-o fi chemând ( spune Silvia dând ochii peste
cap).
-Ce ştiţi voi doi ? Nimic despre artă, despre nebunie,despre a face un
scenariu cu adevărat bun…sunteţi de-a dreptul pasionaţi de ideile
voastre,dar nu ştiţi nimic despre Eul vostru(spuse complet înfuriat )
-Tot ce ştiu e că mi-ai furat visul şi l-ai transformat în al tău.
-Ha, ce spuneam sunteţi nebuni cu toţii !Voi ieşi înainte să devin ca
voi.(iese trântind uşa)

7
-Ei bine,eu tot cred că ţi-ai jucat bine rolul de Silvia. Cred că tu eşti cu
adevărat Silvia cea închipuită de mine,Mihai avea doar acea privire
profundă şi atât,iar tu draga mea ai fost uimitoare.
-În regulă(spuse dând din umeri)acum pot pleca ?
-Bănuiesc că da. Sau mai bine…aşteaptă…dacă vrei să mai colaborăm
la un proiect ceva poate îţi las numărul meu : 072…
- Oo nu domnule(spuse făcând ochii foarte mari),cred că mi-a ajuns
pentru tot restul vieţii.
-Mă rog dacă tu aşa crezi…

Cortina