Sunteți pe pagina 1din 4

CURS 7 BAZELE ŞTIINŢEI MEDIULUI AN 1 ŞM/IM/GM

TEMA: DEZVOLTAREA DURABILĂ

1. Dezvoltarea durabilă (sustainable development) sau a utilizării susţinute


(sustainable utilization). Deşi apare frecvent în discursul ştiinţific actual, dezvoltarea durabilă nu
este definită clar şi nu are precizate explicit condiţiile de aplicare şi măsurare într-un teritoriu.
Totuşi definiţiile date termenului se referă la o dezvoltare care să menţină sau să îmbunătăţească
pe termen lung condiţiile de mediu şi calitatea vieţii oamenilor (Mac, 2003).
O definiţie comună şi larg utilizată este cea adoptată de World Commision for Environment
and Development (WCED, 1987), care se referă la „dezvoltarea care caută să satisfacă nevoile
prezentului fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor
nevoi” (Brundtland Report, 1987).
În general, scopurile dezvoltării durabile urmăresc menţinerea calităţii mediului şi a
bunăstării umane, a biodiversităţii, satisfacerea nevoilor de bază ale oamenilor (şi implicit reducerea
sărăciei), o viziune integrată asupra economiei, societăţii şi mediului etc.
Este demnă de remarcat influenţa pe care această paradigmă o are în momentul de faţă în
ştiinţele socio-economice şi naturale, în discursul politic, în sistemul educaţional şi instituţional sau
chiar asupra mentalităţii opiniei publice.
2. Evoluţia conceptului. Termenul de dezvoltare durabilă (susţinută) a apărut la sfârşitul
anilor ’80 (WCDE, 1987) şi a cunoscut o dezvoltare remarcabilă după Conferinţa de la Rio de
Janeiro (Rio Summit, UNCED, 1992), unde s-au pus bazele valorificării lui din punct de vedere
teoretic şi practic.
Conceptul este o continuare teoretică şi conceptuală a celor de dezvoltare economică şi de
dezvoltare umană (valorificate şi aplicate între anii ‘50-’70 primul, şi începutul anilor ’90, cel de-
al doilea) (Tabelul 1), şi este considerat o „variaţie conceptuală a politicilor utilitariste ale
dezvoltării şi o încercare de sintetizare şi integrare a politicilor environmentaliste” (Wildes,
1995) (Fig. 1).

Concept Perioada Perioada Obiective Probleme relevante


de consens de aplicare
Dezvoltare 1950-1970 1970-1980 Produsul naţional brut Mediul natural, patrimoniu
(economică) (PNB) cultural, valori etice ş.a.
Dezvoltare Din 1990 Azi Calitatea vieţii, Mediul natural, patrimonial
umană indicele dezvoltării cultural ş.a.
umane, drepturile
naturale ale persoanei,
libertatea politică
Dezvoltarea Din 1992 Azi Integritatea Conservarea mediului,
susţinută ecosistemelor, eficienţa Durabilitatea raporturilor
(durabilă) economică, drepturile dintre societate şi mediu
generaţiilor viitoare ş.a.

Tabel 1. Evoluţia conceptului de dezvoltare durabilă (adaptare după A. Vallega, 1995)

1
Viziuni environmentale
şi economice majore

Viziunea antropocentrică Viziunea ecocentrică


(utilitaristă, tehnocentristă) (conservaţionistă, non-utilitaristă)
asupra dezvoltării asupra dezvoltării

Dezvoltarea durabilă (utilizarea susţinută,


dezvoltarea susţinută)

Figura 1. Punctele de vedere majore asupra mediului şi dezvoltării (adaptare după Wildes, 1995)

Considerat mai degrabă un concept politic (Vallega, 1995) sau socio-economic (Wildes,
1995), dezvoltarea durabilă integrează discursul ştiinţific, concepţiile politice, mediul înconjurător
şi dezvoltarea economică, sistemul educaţional, calitatea vieţii, problematica resurselor
environmentale etc.
Din evoluţia conceptelor de dezvoltare realizată în ultimele decenii se poate observa
glisarea interesului economic, social şi ştiinţific de la aspectele economice şi sociale către
problemele de mediu.
În ansamblu, conceptul se axează pe raportul existent între dezvoltarea economică şi
calitatea (starea mediului), considerate până în prezent ca fiind în relaţii de subordonare, ceea ce a
condus la o bună parte din problemele globale de mediu cu care se confruntă societatea umană în
momentul de faţă.
Privită într-o perspectivă nu prea îndepărtată, dezvoltarea durabilă se poate constitui într-o
veritabilă schemă-cadru de abordare a realităţii înconjurătoare dar şi a relaţiilor dintre
societatea umană şi mediul înconjurător. Pentru viitor, acest concept prevede o echilibrare între
nevoile economice şi sociale legitime şi cele de mediu necesare.
3. Indicatorii dezvoltării durabile. Abordarea integrată a dezvoltării durabile şi aplicarea
ei în practică se face în virtutea unor indicatori şi funcţie de scopul propus. Indicatorii dezvoltării
durabile sunt grupaţi în patru mari categorii şi au o pondere egală sub aspectul importanţei. Aceşti
indicatori sunt:
• indicatorii economici (respectiv capitalul creat de om: tehnologie, putere de cumpărare, nivelul
veniturilor ş.a.);
• indicatorii de mediu (capitalul natural: resurse suficiente, mediu sănătos ş.a.);
• indicatorii sociali (capitalul uman: educaţie, dezvoltare umană, calitatea vieţii, sănătate ş.a.);
• indicatorii politici (politici de dezvoltare clare, stabilitatea politică ş.a.).
Ignorarea sau eludarea unor aspecte impuse de aceşti indicatori va face imposibilă atingerea
stării de durabilitate într-un teritoriu (areal, regiune, ţară). Tocmai de aceea indicatorii trebuie priviţi
ca fiind în relaţii de determinare şi de condiţionare reciprocă. În consecinţă, implementarea
conceptului în teritoriu este departe de a fi realizată chiar şi la nivelul ţărilor dezvoltate din punct de
vedere economic.
Ideologia dezvoltării durabile nu soluţionează decât la nivelul discursului socio-politic şi
economic problemele ţărilor sărace şi în curs de dezvoltare care se confruntă în continuare cu
probleme grave ca de pildă foametea, sărăcia, lipsa apei potabile şi a utilităţilor, lipsa serviciilor
medicale, insecuritatea energetică, analfabetism, războaie şi conflicte etnice şi religioase ş.a.
Se poate astfel considera că indicatorii de mediu reprezintă tot atâtea premise de
implementare teritorială a dezvoltării durabile (Muntean, 1999) (Fig. 2).

2
PREMISELE DEZVOLTĂRII DURABILE

Environmentale Economice Sociale Politice şi legislative


(ordinul I) (ordinul II) (ordinul III) (ordinul IV)
potenţial de sistem ex. calitate ex. legislaţie
resurse variat, economic solid, ridicată a vieţii şi permisivă, coerenţă
calitatea procese nivelului de trai, decizională,
peisajului etc. tehnologice capital uman planificare economică,
„curate” etc. optim etc. socială şi
environmentală

Figura 2. Schema sintetică a premiselor* dezvoltării durabile în Culoarul Târnavei Mari (Muntean, 1999)

În afara celor menţionate există şi alte abordări nuanţate de factură conceptuală, tehnică sau
ideologică. În general acestea surprind două aspecte ale „durabilităţii”:
• o creştere durabilă (susţinută), care reflectă o viziune tehnocentristă, utilitaristă a dezvoltării,
şi care este în esenţă un concept tehnic bazat pe reforme sociale şi pe modificarea economică
(conceptul „noii creşteri economice”);
• o dezvoltare durabilă (susţinută), axată pe o viziune ecocentristă, non-utilitaristă a dezvoltării
bazată pe o revoluţie socială şi pe o nouă economie mondială (pe baze environmentale, influenţată
ideologic şi politic).
Din alt punct de vedere, durabilitatea ca stare poate să apară într-un teritoriu sub două
aspecte:
• la nivelul componentelor fizice, reflectând stabilitatea şi „robusteţea” relaţiilor stabilite între
componentele abiotice (substrat geologic, relief, componenta hidrică şi cea atmosferică) şi cele
biotice (componenta edafică, vegetaţia şi fauna);
• la nivelul relaţiilor dintre activitatea umană şi componentele de mediu, care sunt reflectate în
teritoriu sub forma disfuncţionalităţilor de mediu; în acest caz, accentul cade pe valorificarea
antropică a resurselor naturale şi pe problemele conflictuale existente sau potenţiale colaterale.
În general, se consideră că următoarele elemente sunt indispensabile succesului
implementării dezvoltării durabile:
- O politică şi o gospodărire corectă a mediului cu resursele sale regenerabile;
- Existenţa unor relaţii sociale şi structuri instituţionale care să se fundamenteze şi pe principii
etice şi o legislaţie de mediu semnificativă;
- Regenerarea resurselor naturale necesare vieţii şi îmbunătăţirea calităţii mediului, îndeosebi
prin variate restaurări ecologice şi de mediu;
- Alocarea capitalului necesar unor investiţii rentabile;
- Utilizarea bio-tehnologiilor şi eco-tehnologiilor pentru producerea de bunuri şi îmbunătăţirea
calităţii mediului;
- Satisfacerea raţională şi echilibrată a necesităţilor umane;
- Folosirea ponderată a resurselor energetice, mai ales a celor sub formă de combustibili fosili şi
nucleari;
- Acordarea unei atenţii sporite dinamicii şi nevoilor populaţiei umane în creştere.
În perioada actuală, un aspect esenţial al caracterului durabil al dezvoltării se referă la tratarea
integrată a nevoilor economice, sociale şi environmentale, traduse în studiile de specialitate prin
bunăstare economică (flux maxim de venit prin menţinerea în timp a capitalului care a produs
aceste beneficii), stabilitatea socială (investiţii în capitalul uman necesar oricărui tip de dezvoltare)
şi protecţia mediului (conservarea biologică şi fizică a sistemelor naturale) (Figura 3).

3
CAPACITATEA
DE SUPORT NEVOI SOCIALE
A MEDIULUI

DEZVOLTAREA
DURABILĂ

NEVOI ECONOMICE

Figura 3. Dimensiunile dezvoltării durabile (după Porteous, A., 2000)

Dezvoltarea durabilă a fost fundamentată ca şi viziune globală în cadrul a două conferinţe


relevante:
a. Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Environmentului şi Dezvoltării (Earth Summit, Rio
Summit, UNCED), desfăşurată la Rio de Janeiro (Brazilia) în 1992; acordurile conferinţei –
Declaraţa de la Rio, Agenda 21 şi Declaraţia asupra Principiilor Pădurii;
b. Summit-ul Mondial privind Dezvoltarea Durabilă / Conferinţa de la Johannesburg (Rio
+10, Africa de Sud, 2002).
4. Concluzii. Aplicarea acestui concept în discursul şi abordarea mediului poate facilita:
9 o mai bună înţelegere a raporturilor existente între societate şi mediul înconjurător;
9 o cale de mijloc între abordarea tehnocentristă (utilitaristă) şi cea ecocentristă
(conservaţionistă);
9 un limbaj comun al celor implicaţi în cunoaşterea şi rezolvarea problemelor de mediu, bazat pe
o viziune transdisciplinară asupra cercetării mediului.
Ca atare, dezvoltarea durabilă presupune preocuparea pentru trei „E-uri” fundamentale:
Environmental integrity (integritatea mediului); Economic efficiency (eficienţa economică); Equity
(echitate între generaţia prezentă şi cele viitoare).

Bibliografie selectivă:
1. Corpade, C., Muntean, O.L., (2005), Eficacitate şi precauţie în planificarea environmentală, Environment &
Progress, 4, Ed. EFES, Cluj-Napoca.
2. Mac, I. (2003), Ştiinţa Mediului, Editura Europontic, Cluj-Napoca.
3. Muntean, O.L., (2005), Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
4. O’Riordan, T. (2000), Environmental Science for Environmental Management, Prentice Hall, Harlow, England.
5. Porteous, A. (2000), Dictionary of Environmental Science and Technology, John Wiley and Sons Ltd, Chicester.
6. Rojanschi, V., Bran, Fl., Diaconu, Gh., (1997, 2002): Protecţia şi ingineria mediului, Ed. Economică, Bucureşti.
7. Vădineanu, A., (1998), Dezvoltarea durabilă. Vol. I. Teorie şi practică, Edit. Univ. din Bucureşti.
8. Vallega, A., (1995), La regione, sistema territoriale sostenibile, Mursia, Milano.
9. Wildes, F.T., (1995), Recent Themes in Conservation Philosophy and Policy in the United States, Environmental
Conservation, vol.22, nr.2.