Sunteți pe pagina 1din 5

In vreme de razboi

de Ion Luca Caragiale


Alturi de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice. Nuvela "n vreme
de rzboi" de Ion Luca Caragiale (1852-1912) a aprut n 1898 i este o creaie realist-psihologic, avnd i
puternice accente naturaliste.

Titlul
Titlul nuvelei In vreme de razboi face aluzie la Razboiul de Independenta,la vremurile tulburi din plan
social,dar in egala masura conoteaza si tulburarea psihica, emotionala a carciumarului.
De asemena, titlul poate sugera cadrul propice exacerbarii instinctelor din cele mai ntunecate zone ale
fiintei umane, este cadrul exterior care motiveaza degradarea, avaritia, dar putem vorbi si de un razboi
interior, un razboi cu el nsusi, cu instinctele atavice si cu setea de navutire.Razboiul se da n sinea sa,
constnd n nfruntarea tenebrelor cu lumina din el nsusi.

Conflictul
Conflictul cunoaste doua forme de manifestare:
- conflictul exterior:este de natura sociala, constand in dorinta lui Stavrache de a-si schimba statutul social.
De asemea , el se manifesta intre comunitatea din satul Podeni si banda de talhari; intre hangiul Stavrache si
fratele sau, Popa Iancu, atat in incipitul nuvelei, cand capetenia talharilor isi marturiseste faptele starnind
indignarea fratelui mai mare, cat si excipit cand cel crezut mort se intoarce pentru a reclama o parte din
avere; intre preotu Iancu si unul dintre sateni, care observa cu ironie ca preotul are cal haiducesc.
- conflictul interior se manifesta in constiinta lui Stavrache , care intelege ca singurul mod de a stapani
imensa avere a fratelui este ca acesta sa moara. Cauza grijilor si spaimelor sale este asadar tocmai
contradictia ce ii macina constiinta, intre dorinta de a-si ucide fratele si reprimarea acestuia.
In fond,
Caragiale analizeaza aici cu mijloacele artei literare ceea ce psihiatrii numesc complexul lui Cain. Preotul
Iancu este la randul sau marginit de regrete,in momentul in care ii marturiseste fratelui faradelegile comise.
Obsesia averii il va face pe Stavrache incapabil de a discerne intre realitate si cosmar.

Perspectiva narativa
Nuvela are pe tot parcursul desfurrii ei rezolvri compoziionale demne de maiestria marelui
scriitor. Perspectiva auctoriala - povestitorul, autorul este cel care deapana permanent sirul ntmplarilor si
al nlantuirilor cauzale, cu disimulata luciditate si participare obiectiva. Scriitorul nareaza fapte ce se
constituie ntr-o nlantuire cauzala. Focalizarea este zero, iar viziunea dindarat.
Perspectiva narativ este reprezentat de naratorul omniscient i de naraiunea la persoana a IlI-a, care
ilustreaz zbuciumul interior al eroului. Modalitatea narativ se remarc prin absena mrcilor formale ale
naratorului, de unde reiese distanarea acestuia de evenimente.
Repere spatiale si temporale

Repere spatiale si temporale


Aciunea se desfoar ntr-un spatiu neprecizat, vag determinat, "la capatul padurii Dobrenilor" sau n
hanul situat chiar "n drum", loc supus primejdiilor. Teroarea singuratatii si amenintarea permanenta a
hotilor devin coplesitoare pentru un personaj slab cum este Stavrache. ntr-un astfel de spatiu al nimanui n

care legea patrunde destul de greu, preotul Iancu scapa usor: cu o nfatisare schimbata, tuns de pletele
preotesti si cu o identitate noua, plecnd n razboiul de Independenta. Preotul Iancu din Podeni este
un personaj misterios, cu o situatie materiala foarte buna, cu o bogatie n jurul careia se teseau multe
legende. Ca sa adoarma orice banuiala, el si regizase cu minutiozitate si credibilitate propria-i jefuire.
Timpul devine cel mai mare duman al lui Stavrache. Din primavara pna n toamna, n rotirea
anotimpurilor, preotul trece n uitare deplina. Importanta devine dobndirea averii fratelui raposat vazuta ca
ceva firesc, n comunitatile arhaice n care formalitatile juridice nu sunt foarte complicate. Dupa cinci ani de
"moartea" popii, constiinta crciumarului este tulburata de vizite ale "strigoiului". Scriitorul consemneaza ca
ntr-o fisa analitica pur naturalista crizele de halucinatie, de cosmar ale personajului. Locurile izolate,
misterioase presupun o tesatura spatio- temporala mai fragila, intruziunea fantasticului devenind astfel
posibila. Fantasticul caragialesc valorifica particularitatile obsesionalului nfatisnd dupa modelul
romanticilor si al naturalistilor stari delirante ce conduc la personaje- victime.

Structura nuvelei
Nuvela este structurata in trei capitole:
Capitolul I. Popa lancu din Podeni, capetenia unei bande de hoti, este in pericol de a fi prins de potera si de
aceea, fratele sau, Stavrache, il sfatuieste sa se inroleze voluntar in armata si sa plece pe frontul din Balcani,
pentru a i se pierde urma. Popa lancu urmeaza sfatul fratelui sau, iar averea ii ramane lui Stavrache, atunci
cand acesta primeste o scrisoare prin care este anuntat ca lancu Georgescu a murit "pe campul de onoare de
trei gloante inamice primite in pantece".
Capitolul al II-lea urmareste indeaproape obsesiile si cosmarurile lui Stavrache, iscate din teama ca fratele
sau nu ar fi murit si ca s-ar putea intoarce sa-i ia averea.
Capitolul al III-lea ilustreaza intalnirea si confruntarea dramatica dintre cei doi frati si declansarea nebuniei
lui Stavrache.

Momentele subiectului
Firul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice si contureaza treptat obsesia lui Stavrache si
evolutia ei spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliata analiza psihologica,
sugerand in acelasi timp o tara ereditara, genetica ce se manifesta in structura psihica a fratilor Georgescu.
inceputul nuvelei este o adevarata expozitiune, in care se prezinta datele esentiale ale celor doua personaje si
imprejurarile care le determina destinele.
Timp de doi ani, o ceata de talhari, "spoiti cu carbuni pe ochi" si foarte cruzi, bagasera in sperieti pe locuitorii
din "trei hotare", prin furturi, torturi si omoruri. Hotii fusesera prinsi de potera in padurea Dobrenilor si acum
era cautata capetenia bandei.
Popa lancu din Podeni, vaduv si bogat, locuia impreuna cu maica-sa. Averea popii crestea vazand cu ochii, isi
cumparase doua mosii, multe vite, oi si cai de rasa, construise un han si o casa de piatra si se spunea ca avea
"si banet". Lumea banuia ca popa "gasise vreo comoara", dar toate acestea "bateau la ochi" si au starnit
suspiciunea oficialitatilor. intr-o noapte, cand pe mama o trimisese la targ impreuna cu argatii, popa lancu isi
insceneaza un jaf, fiind gasit a doua zi "legat butuc, cu muschii curmati de stransura franghiilor, cu calusu-n
gura" si plangandu-se ca l-au schingiuit si "i-au luat o groaza de bani". Ironia ascutita a lui Caragiale
descopera cateva inadvertente ale "jafului", mirandu-se cum cainii, care erau "ca niste fiare", nu latrasera si
nu fusesera nici adormiti sau omorati, cum de nu-i furasera popii si caii, "un buiestras minunat si doua iepe
de prasila".
Dupa doua saptamani de la aceasta intamplare, se auzi de o alta talharie ingrozitoare asupra arendasului de ia
Darmanesti, care fusese pradat, chinuit, apoi omorat impreuna cu o batrana cu care statea. Dupa aceasta
faradelege, hotii "spoiti cu negru cazura in lanturile justitiei" si cand popa se intoarse acasa de la treburile lui
negustoresti afla ca ceata de talhari fusese prinsa. Speriat, se duse degraba la "neica Stavrache, hangiul, fratesau mai mare", ca sa-l invete ce sa faca.

Stavrache avea un han asezat "in drum", era "om cu dare de mana" si fusese si el infricosat sa nu-1 calce
hotii, asa ca acum, ca-i prinsesera, rasuflase usurat. Popa lancu vine Ia han si ii destainuie fratelui sau, "ca la
un duhovnic", ca el era "capul bandei de talhari", ca isi inscenase jaful "ca sa adoarma banuielile", iar acum
regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-l impinsese". Spaima lui este ca talharii, acum ca fusesera prinsi, il
vor demasca si pe el, de aceea venise disperat la fratele lui mai mare, ca sa-i ceara un sfat: "- Ce-i de facut,
neica Stavrache? scapa-ma!". in acel moment sosesc Ia han, cu galagie mare, "vreo douazeci de voluntari
tineri", cu un ofiter si trei sergenti care se duceau la razboi si voiau sa se odihneasca pana dimineata, cand
trebuia "s-apuce trenul militar". Lui Stavrache ii vine ideea sa-l trimita si pe frate-sau, lancu, voluntar pe
front, il rade si il tunde "muscaleste", apoi, "dupa ce s-a sarutat de multe ori cu neica Stavrache, a pornit cu
vesela banda, fara sa se mai uite inapoi".
Despre preotul lancu nu se mai stia nimic in Podeni, "parca intrase-n pamant" si oamenii au adus alt preot in
sat, pentru ca nu puteau sa ramana "fara liturghie". Tocmai cand se-ntorcea de la parastasul de noua zile al
mamei sale, Stavrache primeste o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediata inaintea luptelor de la
Plevna si din care afla ca lancu fusese numit sergent si decorat cu "Virtutea militara". Ironia lui Caragiale este
acida, descriind starea de spirit a lui Stavrache, care verifica din nou data expedierii scrisorii pentru a se
convinge ca era trimisa inaintea bataliei de la Plevna, in care, se stia, murisera foarte multi romani si se
intreba, in subconstient, daca lancu o fi scapat cu viata. El se intereseaza si de pedepsirea talharilor si, afland
ca acestia nu-si tradasera capetenia, Stavrache isi exprima dispretul pentru judecatorii incompetenti ("Ce mai
judecatori!") si se intreaba daca fratele lui ar indrazni sa se mai intoarca si sa-si revendice averea, care era
acum administrata de hangiu: "O veni? n-o veni?".
Dupa un timp, Stavrache primeste alta scrisoare, de data asta cu "slova straina", prin care i se anunta moartea
fratelui sau, "sublocotenentul lancu Georgescu, voluntar inaintat din grad in grad in timp de campanie", rapus
"de trei gloante inamice primite in pantece". Cel care scrisese instiintarea elogia curajul si vitejia eroului,
care, zambind, "si-a cantat singur popeste foarte frumos: vecinica pomenire!". Dupa ce "a plans mult, mult,
zdrobit de trista veste", Stavrache se incurajeaza barbateste pentru ca "nu trebuie sa se lase coplesit asa de
durere" , iar, ca urmare, face toate demersurile necesare pentru a mosteni averea fratelui mai mic si intra
oficial in posesia ei. Autorul este cel care deapana sirul intamplarilor cu obiectivitate, intervine cu paranteze
sau scurte comentarii privind atitudinea si comportamentul hangiului.
Intriga. Consultand un avocat in privinta conditiilor legale de pastrare a averii mostenite, hangiul afla ca
numai popa este singurul care ar avea dreptul sa-i ceara restituirea bunurilor, dar el "cine stie unde s-o fi
prapadit". Din acest moment, pe Stavrache incepe sa-1 chinuie gandul in legatura cu posibila intoarcere a
fratelui sau si actiunea nuvelei creste in tensiune.
Desfasurarea actiunii. in cei cinci ani care trecusera de la .terminarea razboiului, nimeni nu-1 deranjase pe
Stavrache, in afara de aparitiile de cosmar ale lui popa Iancu, "care venea din cand in cand, de pe alta lume,
sa tulbure somnul fratelui sau". Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transforma treptat in
cosmaruri care il terorizeaza, el traind parca aievea momentele tulburatoare ale "vizitei instrainatului", dar de
fiecare data isi linisteste sufletul cu o sfestanie in memoria fratelui mort.
O prima imagine in cosmarurile hangiului este intruchipata de aparitia fratelui sau in haine de ocnas, "stins de
oboseala, bolnav, cu fata hirava si cu ochii-n fundul capului ca in clipa mortii". Hainele vargate si opincile
erau sfasiate, iar palmele, gleznele si talpile erau "pline de sange", pentru ca evadase din ocna si strabatuse
prin codri, "trecuse prapastii", iar acum cerea fratelui sau "o bardaca de apa", dupa care lesinase. Stavrache i
se adreseaza cu un glas incarcat de ura si de teama ca-si va pierde averea: "- Ticalosule, () ne-ai facut neamul
de ras! () Pleaca! Du-te inapoi de-ti ispaseste pacatele!". Luptandu-se cu moartea, ocnasul se agata cu
disperare "de frate-sau cu o mana de gat si cu alta de bratul stang () cu o putere covarsitoare", il tranteste la
pamant si, punandu-i ghenunchiul in piept, ii zice, razand "ca un nebun" si scrasnind din dinti: "- Gandeai cam murit, neica?". Atunci cand "nebunul a voit sa-1 sugrume", hangiul, "smintit si el de frica mortii", si-a
adunat puterile, 1-a imbrancit pe ocnas pe usa si acesta "a pierit in intunericul noptii". inspaimantat,
tremurand din toate incheieturile si facandu-si cruci peste cruci" pentru odihna sufletului raposatilor,
Stavrache s-a dus a doua zi la biserica, simtindu-se foarte tulburat si neputand manca nimic.
A doua aparitie de cosmar are loc intr-o noapte, cand, incercand sa doarma, o "ploaie rece de toamna" legana
cu "miscarea sunetelor" gandurile omului, care se roteau in cercuri din ce in ce mai largi si "tot mai domol",

cand hangiului i se paru ca aude "un cantec de trambite .. .militari, desigur". Iesind afara, Stavrache "ramane
ca trasnit", recunoscand in capitanul care conducea compania pe fratele mort, care scoase usa din tatani si,
"razand cu hohot", striga: "- Gandeai c-am murit, neica?". Apoi, capitanul alearga sa-1 prinda pe hangiu,
care, speriat, "se-ndarjeste si-l strange de gat, il strange din ce in ce mai tare", iar chipul militarului se lumina
din ce in ce mai mult, radea zgomotos si vesel, intrebandu-1: "- Gandeai c-am murit, neica?". Uitandu-se
tinta Ia frate-sau, popa Iancu dadu comanda de plecare, "trambitele sunara, soldatii isi ridicara armele si,
urmata de obstea satului, compania pleca, avand in frunte pe capitanul al carui ras acoperea cantecul
trambitelor
si
zgomotul
multimii".
Dimineata, hangiul se duse "tremurand de friguri" la popa din sat si-l ruga sa vina sa faca o sfestanie casei.
Vremea urata, "o sloata nepomenita: ploaie, zapada, mazarica si vant vrajmas" se abatu peste sat si tinu trei
zile si trei nopti, drumul era pustiu, "nici un glas de caine nu se mai auzea".
Stavrache isi schimbase firea, devenise irascibil, suspicios, avea reactii ciudate in relatiile cu clientii. Un
exemplu edificator il constituie atitudinea pe care o are hangiul fata de fetita care venise cu doua sticle sa
cumpere "de un ban gaz" si "de doi bani tuica", rugandu-1 "sa nu mai pui gaz in a de tuica si tuica-n a de gaz,
ca
alaltaieri"
si
sa
scrie
in
caietul
de
datorii,
pentru
ca
n-avea
bani.
Dialogul cu fetita il include in lumea negustorilor avari si nemilosi: "Scrie-v-ar popa sa va scrie, de parliti! ()
De
mici
va-nvatati
la
furat,
fire-ati
ai
dracului!".
Vremea de afara si gandurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestiv pentru evolutia
obsesiilor, iar vedeniile, halucinatiile chinuitoare, marcate de obsedanta intrebare "Gandeai c-am murit,
neica?", invalmaseala de obsesii provoaca treceri de la realitate Ia vis, cele doua planuri se confunda,
sugerand
astfel
degradarea
psihica
progresiva
a
lui
Stavrache.
Punctul culminant este reprezentat de momentul intalnirii reale dintre cei doi frati. Desi afara viscolul urla,
Stavrache aude glasuri de oameni si batai in usa de la drum a pravaliei. Erau doi oameni infofoliti din cauza
viforului, care solicita gazduire pentru noapte, intrucat caii erau "prapaditi" iar ei inghetati bocna. Argatii
dusera caii in grajd, trasera sania in curtea hanului, iar calatorii intrara la caldura. Cand Stavrache veni cu
mancarea, unul dintre cei doi barbati se culcase in pat, cu spatele la el si incepuse sa sforaie.Vrand sa afle de
unde stie calatorul cum il cheama, hangiul se apleca peste omul de pe pat, care-i raspunse: "- Cum sa nu te
cunosc,
neica
Stavrache,
daca
suntem
frati
buni?"
Ajuns la capatul incordarii psihice, hangiul se clatina puternic, de parca "tot viforul care urla in noaptea
grozava" ar fi napadit dintr-o data peste el, "deschise gura mare sa spuna ceva, dar gura fara sa scoata un
sunet nu se mai putu inchide; ochii clipira de cateva ori foarte iute si apoi ramasera mari, privind tinta ();
mainile voira sa se ridice, dar cazura tepene de-a lungul trupului". Replica lui popa Iancu, aproape la fel cu
aceea din cosmarurile lui: "- Ma credeai mort, nu-i asa?", constituie lovitura definitiva primita de mintea
buimacita si confuza a lui Stavrache, care confunda realitatea cu imaginile din cosmaruri. Popa venise sa-i
ceara cincisprezece mii de lei, ca sa acopere suma delapidata de el din fondurile regimentului, ca altfel
"trebuie
sa
ma-mpusc".
Deznodamantul. Cu o arta desavarsita, Caragiale analizeaza reactiile, atitudinile si comportamentul
hangiului: "Drept orice raspuns, Stavrache se ridica in picioare foarte linistit; se duse drept la icoane; facu
cateva cruci si matanii; apoi se sui in pat si se tranti pe o ureche, strangandu-si genunchii in coate", incepand
sa
horcaie
si
sa
geama.
Daca la inceput criza psihologica abia se infiripa, ea se adanceste evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducand la
o manifestare exploziva si violenta premergatoare nebuniei si declansand dementa. Fratele il atinse cu mana,
dar "la acea usoara atingere, un racnet! - ca si cum i-ar fi implantat in rarunchi un junghi rosit in foc - si omul
adormit se ridica drept in picioare, cu chipul ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile inclestate, cu gura plina
de spuma roscata". Rasturnand masa, lumanarea se stinse si "odaia ramase luminata numai de candela
icoanelor". Stavrache se napusti asupra fratelui sau, il tranti la pamant si incepu sa-1 stranga de gat si sa-1
muste. "Atunci incepu o lupta crancena", incercand sa-i desparta, camaradul lui popa Iancu este si el trantit la
pamant. Profitand de neatentia fratelui sau, popa isi scoase cureaua de la brau si lega strans picioarele
hangiului dezlantuit, apoi ii dadu pumni in ceafa si in furca pieptului, pana cand "Stavrache () se prabusi ca

un taur, scrasnind si ragind". Afara, viscolul ajunsese "in culmea nebuniei", facand sa trosneasca "zidurile
hanului batran". in timp ce-i legau mainile deasupra capului, Stavrache "ii scuipa si radea cu hohot".
Camaradul cauta lumanarea si o aprinse, dar, cum "ii dete lumina in ochi, Stavrache incepu sa cante
popeste."] Istovit de incaierare, popa Iancu se uita la fratele lui mai mare care "canta nainte, leganandu-si
incet capul, pe mersul cantecului, cand intr-o parte cand intr-alta" si se gandeste ca n-are noroc.
Incipit. Final
Incipitul este busc(ex abrupto),oferind totusi cititorului un minimum de informatii necesare pentru
intelegerea textului : loc,timp,spatiu,intriga. Ilustreaza modul de soluionare a jafurilor i crimelor comise de
o band de tlhari, care, n sfarsit, fusese prinsa, anuntand astfel si conflictul social (exterior) al nuvelei: ,, n
sfarsit, ceata de talhari cazuse prinsa n capatul padurii Dobrenilor..
Finalul este deschis, lasa loc interpretarilor, prezentand un caz patologic tipic. Dac lucrurile sunt clare n
privina lui Stavrache, despre soarta fratelui nu avem nici un indiciu precis: va mai scapa si a doua oara, asa
cum scapase de potera nrolndu-se? Replica finala a acestuia, "N-am noroc", pare sa nscrie i destinul lui
Iancu Georgescu sub zodia tragicului, a fatalitaii