Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2[2] La elaborarea caruia un rol esentiala l-au avut R. Harrod (1939), L. Metzler (1942), F.
Machlup (1943), J. Meade (1951).
V=C+I+XM
(3.1.)
(3.2)
(3.3)
in care s = 1-c reprezinta inclinatia marginala spre economisire. Efectul unei modificari a
variabilelor autonome poate fi usor observat din (3.3.). De pilda, cresterea exportului dX
determina o expansiune a utilizarii resurselor, deci a venitului total cu:
dV = [1/(s+m]*dX.
(3.4)
3[3] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Anul 1992, pag. 28
(3.5)
Ii + Ie =S,
unde Ii reprezinta investitia interna, iar Ie se refera la investitia externa. Daca aceasta din
urma este privita ca diferenta intre exportul de bunuri si servicii si importul similar, atunci se
obtiune relatia:
Ii + X = S + M
(3.6.)
4[4] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Anul 1992, pag. 29
care si ea, este o exprimare a echilibrului in economie. Un exemplu poate sustine aceasta
idee. Sa presupunem ca are loc cresterea exportului in conditiile in care, initial, balanta
curenta este in echilibru. Aceasta crestere atrage cu sine expansiunea productiei, a venitului
total, fara insa a egaliza marirea volumului economisirii cu acumularea interna (investitiile
interne) in mod necesar. Desi macroechilibrul poate fi realizat prin faptul ca exportul plus
investitiile interne sunt echivalente cu volumul economisirii plus importul, balanta curenta
poate fi in dezechilibru. Daca economisirea totala depaseste investitiile interne, ceea ce
semnifica un export mai mare decat importul, tara respectiva exporta resurse. Daca din contra,
economisirea interna este mai mica decat volumul acumularii interne autonome, rezulta ca
importurile sunt mai mari decat exportul total, ca balanta curenta inregistreaza un deficit care
trebuie acoperit printr-un influx de capital. Ne vom opri in continuare asupra influentei
mecanismului multiplicatorului asupra balantei curente.
S-a vazut ca intre export si import se stabileste o interdependenta prin fluctuatia
volumului activitatii economice. Aceasta interdependenta si-a gasit o formulare mai concreta,
prin folosirea multiplicatorului ilustrandu-se efectul cresterii exportului, crestere cauzata de
marirea cererei externe; a avut loc o expansiune a venitului total si, in functie de aceasta datorita inclinatiei marginale spre import -, a importului. Succesiunea de efecte descrisa atat
de succint duce la realizareea unui echilibru care, in ce priveste starea balantei contului curent
vizavi de situatia initiala, poate fi surprins de relatia:
dB = dX m*dV = dX [m/(s+m)*dx] = [s/(s+m)]*dX 5[5]
(3.7.)
In relatia 3.7., dB exprima modificarea balantei curente. Dupa cum se vede, prin actiunea
mecanismului multiplicatorului, cresterea initiala a exportului ce are ca fect expansiunea
venitului total nu se permanentizeaza ca diferenta in raport cu volumul importului. Marirea
5[5] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Anul 1992, pag. 30
(3.8)
(3.9)
unde r este dobanzii, iar H este oferta monetara presupusa constanta. Sistemul esste compus
deci din doua egalitati care exprima echilibrul pe piata bunurilor si pe piata monetara. In ce
priveste echilibrul monetar, el se realizeaza atunci cand masa monetara concorda ce cererea
pentru tranzactii dependenta de venit (V) si cererea de bani pentru speculatii dependenta
de r.
Ce ne indica mecanismul explicativ astfel modificat ? De exmplu, daca ar avea loc o
crestere a exportului, expansiunea venitului total ar fi mai mica decat ne-am astepta luand in
consideratie actiunea multiplicatorului 1/(s+m): cresterea indusa a venitului total mareste
cerearea de moneda pentru tranzactii care poate fi satisfacuta - la o cantitate de bani constanta
numai daca cererea de bani in scopuri speculative se reduce in mod corespunzator.
Reducerea cererii de bani in scopuri speculative are loc datorita cresterii ratei dobanzii (efect
al vanzarilor de hartii de valoare) care insa exercita o presiune in jos asupra investitiilor, ceea
ce modereaza expansiunea venitului total provocata de cresterea exportului. In consecinta,
multiplicatorul ar trebui sa fie corectat pentru a tine seama de intalnirea efectului de
expansiune cu cel de contractie. 7[7]
Nu in mod necesar, rata dobanzii se ridica la o crestere a exportului. Doua ipoteze pot
intra in joc pentru a explica acest lucru8[8].In primul rand, este posibi ca cererea de moneda in
6[6] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pag. 38
7[7] Ameliorarea balantei curente prin cresterea initiala a exportului este mai favorabila,
deoarece importul provocat este mai mic datorita intalnirii celor doua efecte.
8[8] Mai poate exista si situatia lipsei totale de raspuns a investitiilor la miscarea ratei dobanzii.
In acest caz, efectul de expansiune nu este afectat.
scopuri speculative sa fie perfect elastica in raport cu rata dobanzii: sa se reduca fara a solicita
o modificare a acesteia. In al doilea rand si ceea ce este mai plauzibil, masa monetara poate
creste pe masura nevoii tranzactionale. Desigur, in acest caz, ipoteza privind constanta masei
monetare cade. Aceasta crestere poate avea loc pe mai multe cai, intre care influxul de rezerve
datorat exportului suplimentar si o eventuala actiune a autoritatilor de interventie pe piata
monetara. Mai poate fi mentionata in acest sens si miscarea de capital pe termen scurt, daca
este elastica in raport cu rata dobanzii si daca nivelul acesteia este ridicat in omparatie cu
nivelul prevalent pe plan international. Deci, daca rata dobanzii nu-si modifica nivelul,
multiplicatorul ramane de aceeasi putere. O concluzie succesiva ar fi ca expansiunea reala a
activitatii economice este influentata de marimea cantitatii de bani activi in circulatie, care,
la randul ei, depinde de operatiunile intermediarilor financiari, inclusiv careditul bancar,
efectul de 'detezaurizare si influxul de rezerve monetare.
Prin introducerea aspecetelor monetare in analiza si extinderea acesteia la intreaga
balanta de plati, impactul cresterii economice asupra tuturor intrarilor si iesirilor de resurse
reale is financiare devine maiputin transparent. Am vazut ca pentru un anumit nivel al cererii
externe (sau al ratei sale de crestere), expansiunea activitatii economice datorate unui impuls
intern provoaca deteriorarea balantei curente. Pe de alta parte, cererea mai mare de moneda
pentru tanzactii poate atrage resurse financiare din exterior, deci ar avea loc o imbunatatire a
balantei capitalului. Atunci cand exportul este forta motrice a cresterii economice, balanta
curenta se amelioreaza in timp ce cea a capitalului se poate deriora printr-un export de resurse
financiare. Rezulta ca miscarile autonom, incele doua componente ale balantei de plati, pot fi
in sens opus; dar si in acelasi sens, ca de pilda atunci cand un export extrem de dinamic
reflecta conditii economice atractive intr-u anume satiu national, ceea ce ii determina pe
investitorii externi sa-si orienteze resursele spre acel spatiu. 9[9]
9[9] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pag. 39
B = X-M
(3.10)
Valoarea exportului este data, dupa cum se stie, de produsul intre pretul la export privit
ca un indice al preturilor si cantitatea exportata, adica:
X = p* Qx
(3.11.)
10[10] Tipul de analiza prin elasticitati este specific lui F. Edgeworth si A. Marshall.
Primuleconomist creditat cu stabilirea de conditii prin elasticitati pentru ca devalorizarea sa
echilibreze balanta comerciala ete C.F. Bickerdike in 1920.
Daca tinem seama ca cumparatorii externi se orienteaza in preferintele lor dupa pretul in
valuta externa si notam pretul acesteia in moneda interna cu w, functia cererii externe se poate
scrie:
Qx = Q* (p/w) 11[11]
(3.12.)
(3.13)
(3.14.)
Cu ratele de crestere se poate opera precum cu logaritmii, notand rata de crestere a unei
marimi cu o caciulita, relatia 3.12 mai poate fi scrisa si altfel:
Qx = -* (px - w)
(3.15)
(3.16)
Pretul importului este dat in moneda externa q, ceea ce face ca exprimarea sa in preturi
interne sa fie q*w, iar valoarea importului total:
M = w* q* Qm
(3.17)
Qm = Qm* (w*q)
(3.18)
(3.19.)
(3.20)
(3.21)
Din 3.21 rezulta ca valoarea importului scade sau creste, dupa cum elasticitatea cererii
pentru bunurile importate este mai mare sau mai mica, decat unitatea. Modificarea balantei
curente reiese din diferenta intre schimbarile exportului total si importul total. Din relatiile
3.13. si 3.21. obtinem:
dB/dw = * (x/w) M/w* (1-) = M/w* (*x/M + - 1) (3.22)
Se vorbeste despre o reactie normala a balantei curente atunci cand devalorizarea
monedei nationale o imbunatateste, iar o revalorizare o inrautateste, ceea ce poate fi
comprimat in expresia dB/dw >0. Tinand seama de relatia 3.22, se obtine conditia:
(X/ M)* + >1. 12[12]
Pentru cazul unei balante curente initial echilibrate (X = M), reactia normala presupune
conditia numita Marshall Lerner, in conformitate cu care suma celor doua elasticitati ale
cererilor trebuie sa fie mai mare decat unitatea. Cateva cuvinte sunt necesare privind aceste
doua elasticitati. Elasticitatea cererii pentru importuri depinde de tipul de produse
12[12] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pag. 43
achizitionate din strainatate. Daca o tara importa cu precadere materii prime si alte bunuri
industriale intermediare, elasticitatea cererii pentru importuri poate fi foarte scazuta ceea ce
anuleaza din eficacitatea devalorizarii ca instrument de corectare a unui deficit. In general,
elasticitatea cererii pentru importuri este mare atunci cand economia nationala beneficiaza de
sectoare ce concureaza puternic importurile. In ce priveste exportul, manifestarea nui
monopol pe piata la un anumit produs cazul unor materii prime face ca elasticitatea cererii
externe sa fie scazuta. In schimb, la bunurile la care concurenta este intensa - cazul unor
produse industriale de larg consum -, elasticitatea cererii externe este, indeobste, ridicata.
Sa renuntam acum la ipoteza ofertelor perfect elastice,care este specific cazului de
subutilizare cronica a resurselor. In general, pe termen scurt si la o capacitate de productie
neschimbata, o cantitate mai mare nu este oferita decat la unpret mai ridicat. Influenta
elasticitatii limitate a ofertei asupra incasarilor din export depinde, in acelasi timp, de
elasticitatea cererii externe. Cand aceasta din urma este semnificativa (mai mare decat
unitatea), presupusa crestere a incasarilor la export, datorata eventualei devalorizari, nu se va
realiza. Dimpotriva, daca elasticitatea cererii externe este mica, cresterea incasarilor la export
va fi favorizata. Formal, cele aratate pot fi ilustrate prin alaturarea functiei ofertei de export,
Q = Q* (p/w).
In forma dinamica, cele doua finctii devin:
Qx = -*(p w)
(3.23)
Qx = t * p
(3.24)
Si
unde t este elasticitatea ofertei de produse de export. Din considerarea ca egale a lui 3.31
si3.32 se obtine cresterea de echilibru a pretului intern al ofertei la export, indusa de
modificare cursului de schimb:
P = [ / (t + )]* w.
(3.25)
Daca p, astfel obtinut este introdus in 3.24, rezulta rata de crestere a volumului
exportului:
Qx = [t*/(t + )]* w.
Cresterea incasarilor la export este, in consecinta:
X = p + Q = [*(1+t)/(t+)]* w 13[13]
(3.26)
In mod analog se judeca si situatia importurilor. Fata de o cerere mai mica pentru
bunurile importate, provocata de o devalorizare a monedei nationale, producatorii externi vor
reactiona pentru a compensa devalorizarea - cu o crestere mai moderata a preturilor ofertei
lor. Valoarea importului in moneda natonala poate sa creasca sau sa scada, dupa cum cererea
interna este mai putin sau mai mult elastica. La calcularea variatiei cheltuielilor de import
pornim de la functia cererii pentru bunurile importate relatia 3.18 si functia ofertantilor
externi:
Qm = Qm(q )
(3.27)
(3.28)
Qm = t *q
(3.38).
Si
Din egalizarea partilor din dreapta din relatiile 3.25 si 3.29 rezulta:
q = - [ /(t + )]* w.
(3.30)
(3.31)
13[13] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pag. 44
(3.32)
Este evident ca o imbunatatire a raportului intre export si import cere ca X> M sau, dupa
formulele 3.26 si 3.32:
*(1+t )/(t + ) >t *(1-)/(t + )
(3.33)
Relatia 3.41 mai este cunoscuta si sub denumirea de conditia Robinson pentru o reactie
normala a balantei comerciale la schimbarea cursului. Spre deosebire de conditia Marshall
Lerner, relatia 3.32 este mai putin restrictiva, in sensul ca reactia normala a balantei la variatia
cursului de schimb este posibila chiar si atunci cand suma celor doua elasticitati ale cererilor
este inferioara unitatii, atat timp cat elasticitatile ofertelor sunt foarte mici. Se poate observa,
de asemenea, ca pentru elasticitati infinite ale ofertelor conditia Robinson se transforma in
conditia Marshall Lerner.
Teoriei elasticitatilor i s-au adus o serie de critici, intre care doua sunt majore. In
primul rand, ea nu tine seam de relatiile incrucisate intre preturile reltive ale bunurilor si intre
cerere sioferta, fiind o analiza a echilibrului partial. Ea este potrivita investigarii unor piete
particulare, dar nu si totalitatii exporturilor si importurilor, care nu mai pot fi privite ca
marimi independente. Interdependenta dintre exportul total si importul totaldepinde, la randul
ei , de intensitatea utilizarii resurselor in interiorul spatiului national. In al doilea rand,
majoritatea versiunilor care aplica unilateral aceasta teorie, neglijeaza efectele multiplicative
nete ale cheltuielilor interne agregate. Din acest motiv se impune ca teoria elasticitatilor sa
fie combinata cu alte mecanisme explicative. 15[15]
Care este totusi legatura ce se poate stabili intre dinamica preturilor si balanta curenta? In
primul rand, trebuie sa se faca distinctie intre asa -numitele produse domestice si cele care
intra in comertul international, acestea din urma divizandu-se si ele in bunuri ce sunt efectiv
exportate sau importate, si bunuri exportabile sau concureaza produsele importate. In al doilea
rand, este evident ca o crestere a cererii interne sau a costurilor interne se va repercuta
indeosebi asupra bunurilor domestice. Se creeaza astfel posibilitatea aparitiei sau amplificarii
unui decalaj intre evolutia preturilor inauntrul spatiului national si cea pe piata mondiala.
Desigur ca decalajul mentionat isi poate gasi impulsul de accentuare siin afara spatiului
national, cand reflexul prim va fi cresterea preturilor buurilor importate. In cazul economiei
mici, acest decalaj are ca efect modificarea compozitiei cererii interne ni favoarea sau
defavoarea unor bunri autohtone. Deplasarile in cerere se vor concretiza in modificari efective
ale importurilor si exporturilor cu conditia ca productia (oferta) sa fie mai elastica iar
resursele productive sa fie suficient de mobile. Intervine aici mecanismul, deja amintit, al
elasticitatilor. Se intuieste ca, cu cat intr-o economie, rata de crestere este mai moderata, cu
atat mai favorabile sunt perspectivele ei de a-si intari pozitiile comerciale.
Interesant de urmarit este si influenta evolutiei preturilor externe asupra nivelului
preturilor interne. De exemplu, atunci cand industriile cu export masiv datorita ascensiunii
mai rapide a preturilor mondiale pot obtine preturi mai ridicate la produsele lor, acest lucru
se reflecta integral sau partial, si in ceea ce priveste cantitatea desfacuta pe piata interna. Tot
astfel, scumpirea bunurilor de import poate atrage dupa sine cresterea preturilor la bunurile
autohtone ce le sunt concurente, fenomen care este cu atat mai vizibil cu cat se afla intr-un
raport de substitutie mai strans productia interna cu importul. De asemenea, cresterea
preturilor la materiile prime si bunurile intermediare importate are un impact puternic asupra
preturilor interne ale produselor in componenta carora intra, atunci cand aceasta transmitere
nu este contracarata de un sistem de filtre18[18]: se produce un import de inflatie. Cel mai
18[18] Sistemul de filtre ar avea menirea de a proteja economia natioanalade evolutiile eratice,
de fluctuatiile anormale ale unor preturi externe. Pe de alta parte, o protectie completa nu este
clar poate fi ilustrata relatia dintre evolutia preturilor externe si nivelul preturilor interne in
cazul tarilor de dimensiuni mici. Dupa cum am precizat, pentru o economie de dimensiune
redusa, preturile la import si la export sunt date, iar modificarea lor nu este semnificativ
influentata de cererea si oferta interna atat timp cat cursul de schimb ramane fix. Ce se
intampla insa daca cursul de schimb este flexibil ? In aceasta situatie, cursul de schimb
flexibil izoleaza intr-o anumita masura economia interna de cresterile preturilor mondiale.
Daca insa preturile bunurilor de import cresc mai puternic pe piata mondiala, ceea ce
cauzeaza inrautatirea raportului de schimb si daca cererea pentru import este nenelastica (cum
se intampla cu materiile prime), preturile interne ale importului si exportului vor creste, in
ciuda cursului de schimb flexibil. Explicatia rezida in aceea ca scumpirea importului pentru
care cererea este neelastica deterioreaza balanta. In locul unei revalorizari care sa neutralizeze
ridicarea preturilor importului vizavi de nivelul preturilor interne, este necesara o devalorizare
care sa intampine inrautatirea balantei printr-o stimulrea a exportului. Aceasta devalorizare
accentueaza influenta cresterii preturilor bunurilor de export si a celor care pot fi substituite
acestora. Deci, pe fondul unei deteriorari a raportului de schimb, cursul de schimb flexibil
actioneaza in directia restabilirii echlibrului balantei, dar nu poate anihila cresterile preturilor
internationale. O revalorizare ar putea avea loc atunci cand cererea de import este elastica.
Daca ea insa nu compenseaza decat partial scumpirea importului, preturile la export vor trebui
sa fie coborate, pentru anu pierde din pozitia de echilibru a balantei. Trebuie sa observam ca
analiza prezentata mai sus ignora fluxurile de capital si, in consecinta, nu surprinde actiunea
acestora de compensare sau de intarire a variatiei cursului de schimb,cauzata de miscarea
preturilor externe..
Realizarea echilibrului balantei comerciale prin miscarea preturilor este practic
imposibila in economiile contemporane; nu pot fi satisfacute conditii de baza pentru ca soldul
monetar al operatiunilor internationale sa restabileasca echilibrul. Pietele ar trebui sa fie lasate
posibila, iar atunci cand este inteleasa prin ruperea legaturii intre fenomenul economic intern de
cel extern, consecintele pot fi extrem de negative pe planul alocarii resurselor in economie.
liberei concurente deloc protejate -, cererile si ofertele ar trebui sa fie elastice, iar resursele
productive usor transferabile. De asemenea, autoritatile publice ar trebui sa accepte jocul unui
mecanism nesigur si costisitor, pe care ele prefera sa-l blocheze (ca atunci cand procedeaza la
compensarea fluctuatiilor nedorite ale unor componente ale masei monetare si creditului,
induse de soldul exterior). Este, totusi, incontestabil ca miscarile preturilor influenteaza
schimburile comerciale cu strainatatea si ca alaturi de alte mecanisme, explica schimbarile
intervenite in balanta curenta sau in cea de plati.
3. Teoria absorbtiei
Relatia de la care se porneste studiul acestei abordari consta in considerarea balantei
curente ca diferenta intre productia nationala si absorbtia nationala, aceasta din urma
continand toate cheltuielile efectuate inauntrul spatiului national. Identitatea se poate scrie
astfel :
B=VA
(3.34)
in care A reprezinta absorbtia nationala. Din 3.34. privita ca relatie de echilibru, se trage
concluzia fundamentala ca ameliorarea balantei curente se infaptuieste prin imbunatatirea
raportului intre productia (venitul) nationala si absorbtia autonoma. Imbunatatirea acestui
raport arareori poate avea loc ca o consecinta a maririi venitului total concomitent cu
micsorarea absorbtiei, pentru ca cele doua sunt partial interdependente, cresterea productiei
conduce la o absorbtie mai mare si invers, o absorbtie redusa cauzeaza micsorarea veniturilor.
Interdependenta intre V si A poate fi ilustrata prin descompunerea absorbtiei in doua. Am
mentionat ca o modificare a venitului national real nu lasa neschimbat volumul absorbtiei. Cat
de puternica este aceasta influenta, depinde de inclinatia spre absorbtie a, a carei marime
este putin afectata de dinamica venitului total. Daca notam componenta autonoma cu D, A
poate fi scrisa ca :
A = aV + D
(3.35)
Din 3.34.si 3.35. se obtine formula pentru balanta curenta, care tine seama de inclinatia
spre absorbtie si de structura absorbtiei :
B = (1-a)V D
(3.36 )
sau
dB = (1-a)dV dD 19[19]
(3.37)
Ultimele doua relatii sunt importante pentru ca ne concentreaza atentia asupra celor trei
factori esentiali pentru analiza prin metoda absorbtiei : venitul national, inclinatia spre
absorbtie si absorbtia autonoma.
Din 3.37 rezulta ca masurile ce pot fi intreprinse in vederea imbunatatirii balantei curente,
vizeaza fie cresterea mai rapida a venitului national decat a absorbtiei (ce poate chiar stagna),
fie reducerea absoluta a acesteia din urma, fara ca venitul national sa scada in aceeasi masura
sau sa se modifice. Un prim gen de masuri cum ar fi, in special, devalorizarea si restrictiile
comerciale, se incadreaza in ceea ce a fost numita o politica de reorientare a cheltuieililor,
de stimulare a cererii interne si a celei externe in favoarea produselor autohtone. Celelalte
masuri ce urmaresc comprimarea absorbtiei constau, indeosebi, in utilizarea de o maniera
restrictiva a politicilor fiscala si monetara. Tot relatia 3.37 ne arata ca o conditie sine qua
non pentru ca politica de schimbare a structurii absorbtiei sa fie eficace, este ca inclinatiaspre
absorbtie sa fie inferioara unitatii. Trebuie subliniat ca A se deosebeste de c (inclinatia spre
consum din modelul lui Keynes) prin aceea ca se refera la toate componentele cererii totale
efective consum privat, investitii, cheltuieli publice.
Doua cazuri sunt relevante pentru analiza noastra. Atunci cand exista o subutilizare a
resurselor, este foarte probabil ca inclinatia spre absobtie sa fie mai mica decat unitatea.
Deci o devalorizare, prin efectul favorabil exercitat asupra nivelului productiei nationale,
poate ameliora balanta curenta ; este situatia pusa in evidenta de mecanismul elasticitatilor. In
19[19] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pag. 57
schimb, atunci cand nivelul de utilizare a resurselor in economie este ridicat, cererea
suplimentara pentru bunuri autohtone, provocata de o eventuala devalorizare, nu este
intampinata de un efect corespunzator pe planu productiei ; se declanseaza sau se accelereaza
astfle procesul inflationist, care erodeaza sau poat chiar anihila efectul initial pozitiv al
devalorizarii. Trebuie mentionate, totusi, cateva cai prin care devalorizarea poate actiona
asupra componentei autonome ale absobtiei. Primul rand, este vorba de efectul incasarilor
reale . Daca masa monetara ramane nechimbata in conditiile cresterii preturilor - datorita
eforturilor de sterilizare a miscarilor de capital pe termen scurt, intre prinse de banca
centrala -, si daca detinatorii de lichiditati doresc sa mentina nivelul real al acestora, ei trebuie
sa acumuleze mai multa moneda. Implicatia ar fi reducerea cheltuielilor reale, deci a
absorbtiei. Daca acest efect poate fi accentuat de cresterea ratei dobanzii ce este necesara
transformarii de bani speculativi in moneda pentru derularea tranzactiilor umflate de
marirea preturilor. O alta cale este legata de efetele devalorizarii, maririi preturilor, asupra
distributiei veniturilor. Se apreciaza astfel ca, mai ales pe termen scurt, devalorizarea mareste
profiturile in detrimentul salariilor, deci reduce absorbtia in masura in care inclinatia spre
consum neproductiv este superioara inclinatiei spre investitii. Efectul prin intermediul
redistribuirii veniturilor sta, alaturi de problema inflatiei structurale, in centrul explicatiilor
privind politica devalorizarii in America Latina. Conform acestei teze, devalorizarea
urmareste compensarea cresterii salariilor urbane prin ridicarea costurilor vietii indusa de
marirea preturilor la export in valuta interna. In sfarsit, asupra absorbtiei poate avea un effect
direct si asa-numita iluzie monetara. Daca, in prezenta preturilor in crestere si inciuda
maririi corespunzatoare a veniturilor, consumatorii cheltuiesc mai putin, efectul exercitat
asupra balantei curente va fi pozitiv. Subliniem ca actiunea efectului pret asupra absorbtiei,
prin caile mentionate, este directa, deci nu trebuie pusa in legatura cu vreo modificare a
venitului national real. 20[20]
20[20] In dorinta de a tine sub control masa monetara interna, banca centrala poate incerca sa
compenseze intrarile si iesirile de reserve valutare prin micsorarea si, respective, marirea
corespunzatoarea a componentei interne a bazei monetare.
21[21] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pag. 59
echilibru pe piata cere ca suma resurselor (veniturilor) sa fie egala cu suma utilizarilor.
Identitatea 3.1 astfel ragita se poate scrie :
Vd + T + M = C + Ii + X + G
(3.38)
unde T si G se refera la veniturile si, respectiv, cheltuielile statului, iar investitiile Ii cuprind si
partea ce corespunde activitatii nemijlocite a organelor publice in acest domeniu ; prin
urmare, G priveste numai asa-numitele cheltuieli neproductive ale statului.
Economisirea, acumularea sociala S poate fi definita ca rezultat al sumei intre
economisirea din sectorul privat si cea publica. Daca notam pe prima cu Sp si pe cea de-a
doua cu Sq, atunci se poate scrie :
S = Sp + Sq = (Vd - c) + (T-G)
(3.39)
(3.40)
care arata ca orice diferenta intre economisirea sociala si investitiile interne are ca efect un
excedent al balantei curente, o investitie neta externa Ie 23[23]. Finalmente, se poate scrie :
Sp + (T-G) - Ii = X - M
(3.41)
relatie care sugereaza ca imbunatatirea balantei curente se poate infaptui prin cresterea
economisirii sociale (private, publice sau a amandurora), sau prin reducerea investitiilor
interne.
O idee centrala, care sustine abordarea noua a teoriei absorbtiei are in vedere desvoltarea
pietei financiare internationale. Acest fenomen a avut repercursiuni deosebite pentru
23[23] Daniel Daianu Functionarea economiei si echilibrul extern, Editura Academiei
Romane, Bucuresti, 1992, pg. 65
X M = B = f(T-G)
(3.42)
care prezuma stabilitatea functiei cererii de active financiare a sectorului particular si natura
exogena a soldului bugetar ce devine variabila instrumentala.
Chiar daca manipularea soldului bugetar este problematica datorita natirii endogene a
acestuia resursele publice fiind functie de veniturile nominale ale agentilor economici si de
cheltuielile publice anterioare -, este tot mai raspandita, printre specialisti, opinia ca cel mai
eficace instrument de influentare a balanteei curente il constituie finantele publice. Ceea ce sa petrecut in economiile avansate, in ultimii 15-20 de ani, pare sa confirme o asemenea
ipoteza ; deficite bugetare in crestere au evoluat in paralel cu deteriorarea balantelor curente.
Finantarea deficitelor bugetare prin vanzarea de catre stat de titluri financiare prprii a marit
cererea pentru resurse financiare pe piata interna a capitalului ridicand, in consecinta, costul
creditului, ceea ce a orientat pe unii intreprinzatori spre piata internationala a capitalului (asanumitul efect de evictiune). In acelasi timp balantele curente au marcat o deteriorare care, nu
in totalitate si nici pentru toti anii, poate fi explicate prin cresterea extraordinara a pretului
petrolului. De altfel, legatura intre finantarea soldului negativ bugetar si atragerea de resurse
din exterior, implicit deficitul provocat al balantei curente, sunt frecvent citate in studii si
rapoarte ale expertilor, mentionandu-se totodata, ca acolo unde deficitele bugetare au fost
reduse, s-au inregistrat si imbunatatiri ale balantelor curente. De aceea se mai afirma,
admitandu-se un nivel relativ constant al economisirii sociale in economiile avnsate, ca
finantele publice - avand ca prim obiectiv mentinerea echilibrului extern (balanta curenta) ,ar trebui sa fie utilizate in raport cu evolutia fluctuante a investitiilor sectorului privat.25[25]
Desi nu a reusit o sinteza a celorlalte mecanisme explicative, teoria absorbtiei ,
indiferent de varianta, a concentrat atentia asupra unui mare adevar al vietii economice
internationale : pe termen lung, o natiune nu poate consum mai mult decat produce.26[26] Ca
norma de natura politica economica, ea a impus cautarea echlibrului intre veniturile agentilor
economici si cheltuielile lor.
care in esenta arata ca o cerere mai mare de moneda duce la un sold pozitiv al balantei si
viceversa - , cresterea economica are ca efect intrarea de rezerve in tara, concluzie ce apare
diametral opusa abordarilor traditionale.
Ipoteza de lucru de baza a abordarii monetare este functia stabila a cererii de bani care
devine, astfel previzibila. De asemenea, masa monetara este presupusa avea - in conditiile
economiei deschise si ale cursurilor de schimb fixe o natura endogena ; ajustarea ei se face
in raport de modificarea cererii debani, iar coponentele sale (banii interni si rezervele
externe) sunt vazute ca perfect intersanjabie. Trebuie subliniat inca o data ca aboradrea
monera priveste banii ca stoc, fluxurile monetare fiind expresia ajustarilor portofoliilor de
active ale agentilor economici.
Soldul monetar devine locul de stabilire a echilibrului pe piata monetara. Orice excedente
extern este reflexul unei cereri de moneda suplimentara. Daca aceasta cerere neta nu est
satisfacuta cu banii interni noi (credit intern), se produce o intrare de rezerve externe. Invers,
agentii economici se debaraseaza in strainatate de orice oferta de moneda excedentara (peste
nevoile lor), ceea ce poate conduce la un deficit al balantei de plati. In generala, daca creditul
intern progreseaza mult pre repede fata de evolutia cererii de bani, se naste un deficit extern.
Aceasta concluzie importanta trebuie judecata prin prisma unei imagini preferate in analiza
abordarii monetare : o economie de dimensiune mica, puternic integrata circuitului economic
mondial, pentru care nivelul preturilor si rata dobanzii au determinari exogene (in afara
spatiului national). In acest caz, oferta de bani excedentara nu se absoarbe in interior ; ea se
scurge in exterior prin achizitionarea de bunuri si titluri financiare in strainatate.
Cumpararile mentionate cauzeaza deficitul exterior, care readuce oferta monetara la nivelul
dorit. Daca se noteaza cu R rezervele externe, cu L cererea monetara, cu H oferta monetara si
cu Hi componenta interna a masei monetare (creditul intern), relatiile descrise se pot scrie:
H = Hi + R
dH = dHi + dR
(3.43)
(3.44)
dR = dH dHi.28[28]
(3.45)
Daca 3.43 si 3.44 se refera la componentele masei monetare, 3.45 poate fi considerata ca
exprimare a balantei de plati atunci cand aceasta din urma este definita ca rata de schimbare
in stocul de rezerve al unei tari. In raport cu timpul, 3.45 devine :
Z = dR/dt = dH/dt dHi/dt29[29].
(3.46)
Z = dR = (dL - dHi)
(3.47)
Din 3.47 reiese clar ideea, avansata de abordarea monetara, ca expansiunea mai rapida a
componentei interne a bazei monetare vizavi de cresterea cererii interne, atrage dupa sine
pierderea de rezerve externe, un deficit extern.
Se poate observa, de asemenea, ca prin ipotezele sale, abordarea monetara transforma
identitatea 3.44 intr-o relatie de cauzalitate 3.47.
Creditul intern devine variabila instrumentala in vederea atingerii echilibrului extern :
Cr = f(dHi)
(3.48)
30[30] Daniel. Daianu Functionarea economiei si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pg.67
ele poseda un grad de stabilitate care nu exclude posibilitatea modificarii lor, in raport cu
complexitatea in crestre si evolutia vietii economice.
Neindoielnic, in economiile cu nivel avansat de monitorizare banii joaca un rol insemnat.
In astfel de economii, echilibrul monetar conditioneaza echilibrul intern. Procesele monetare
insa, indiferent de gradul de monetizare al economiei, nu poate exista in afara proceselor
reale : banii nu pot reproduce din nimic. De aceea, echilibrul extern exprima, in primul rand, o
stare reala si, dupa aceea, o stare monetara . In opinia lui Daniel Daianu, echilibrul
extern (balanta de plati) nu poate fi o problema pur monetara, oricare ar fi aproximarile
teoretice facute. Prin urmare, numai anumite perturbari ale echilibrului extern isi gasesc cauza
strict pe piata monetara. Mai mult, insusi echilibrul monetar cade ub impactul situatiei
balantei de plati, sufera modificari induse de dinamica proceselor reale. Un exemplu in
aceasta directie este progresul stiintific si tehnlogic, cu tot cortegiul de schimbari in cererea de
produse industriale, poate altera sensibil cadrul de desfasurare a activitatii economice ; poate
fi afectata semnificativ productivitate medie a efortului social national, implicit conditiile
reale de mentinere sau realizare a echilibrului extern Iar acest lant de fenomene de mare
anvergura poate avea loc fara ca procesele monetare sa apara intr-o postura activa.
mai mici, isi pune amprenta perturbatoare asupra sistemului national de preturi, generand un
comportament hiperprecaut, prentiv si deviant al agentilor economici;
- un rol hotarator il are raportul de schimb, respectiv paritatea puterilor de cumparare a
monedelor nationale. Inflatia mai ridicata fata de cea a principalilor parteneri comerciali va
determina in continuare dezechilibre comerciale legate de preturi si putere de cumparare ;
cresterea eficientei exporturilor, ca factor primordial de echilibrare a balantei de plati, trebuie sa
fie secondata de preocuparea constanta pentru substituirea unor importuri cu produse autohtone,
la standarde calitati superioare si costuri mai reduse, prin sprijinirea industriilor de varf;
- orice crestere sensibila a datoriei publice externe, fara a fi insotita de o crestere economica
interna durabila, va conduce, in final, la rezultate dezastruoase.
In consecinta, inflatia interna nu este vinovata absoluta de nereusita politicii economice,
deprecierea avand, la randul sau, partea sa de vina, atunci cand nu se indeplinesc cerintele
amintite.
Curba in "J"
Toate aceste analize readuc in discutie o formula bine cunoscuta economistilor occidentali, si
anume "cercul virtuos al monedei forte", prin totalitatea efectelor poziti pentru tara care detine o
asemenea moneda. Teoria "curbei in J" care a inspirat multe din politicile economice adoptate in
anii '50, '60, '70 si chiar '80 este astazi falsa, nemairezistand la proba faptelor si nici la o critica
teoretica.
Reprezentarea grafica, fie aceasta sub forma literei J sau W, incearca sa demonstreze faptul ca,
intr-o prima faza, devalorizarea va conduce la o degradare a soldului balantei comerciale,
datorita cresterii preturilor produselor importate. Ulterior, se va intensifica procesul de substitutie
a importurilor prin productii interne, ceea ce va permite redresarea balantei.
Proba faptelor invoca situatia Germaniei si Jap
oniei, tari cu moneda forte, care nu contenesc sa acumuleze excedente comerciale. in schimb,
Franta, Italia sau SUA, care au recurs, adeseori, la devalorizari si deprecieri, nu au reusit sa
echilibreze si in mod durabil, soldul comercial.
Critica teoretica se bazeaza pe cateva observatii:
- in primul rand, asa cum am mai aratat, in cazul deprecierii monedei, nimic nu dodeste ca pretul
importurilor creste, iar cel al exporturilor scade exact in aceleasi proportii cu deprecierea
monedei.
Intervine comportamentul de marja-parti de piata care merge impotriva efectelor scontate.
Exportatorii, de exemplu, pot sa profite marind preturile, deci marjele. In schimb, importatorii
pot accepta sacrificii in termeni de pret, pentru a-si conserva portiunile de piata. Este ceea ce s-a
intamplat in Franta anilor 1981-'83, cand importatorii si-au redus preturile pentru a nu-si pierde
clientii.In al doilea rand, pentru ca devalorizarea sa serasca, intr-adevar, la relansarea exportului,
trebuie ca intreprinderile sa aiba vointa ferma si, totodata, capacitatea de a cuceri noi piete. In
absenta acestor elemente, nu se va putea profita de sansa care le este oferita, iar mult asteptata
redresare de balanta nu se va produce. Exemplul cel mai pertinent, cazul industriei americane:
insuficientele acesteia o impiedica sa profite de pe urma deprecierii dolarului si sa recastige
pietele pierdute, ceea ce a fost mereu in favoarea japonezilor sau europenilor.
Concluzia ce se impune ii apartine lui Friedman: caderea monedei este un drog usor, care, cu
timpul provoaca dependenta. Seamana cu un elixir miraculos, cu efecte trecatoare; din pacate,
reprezinta intrarea in "cercul vicios al monedei slabe".
In schimb, strategia monedei forte, la o prima dere dificila, reprezinta o provocare care s-a dodit,
pana in prezent, plina de succes. O astfel de provocare, in economie, permite mobilizarea
energiilor, interzice concesiile facile, purtatoare de promisiuni desarte. Este cazul tipic tarilor
care reusesc cel mai bine, fara a fi doar din intamplare:
*
Germania, Japonia, Olanda, Eltia . Arbitrajul marja-parti de piata
Abordarea teoretica prin prisma arbitrajului marja-parti de piata scoate in evidenta, la randul sau,
o serie de aspecte interesante. Astfel, delimitarea comportamentelor de marja, de cele de parti de
piata, se va face in functie de pozitia exportatorului pe piata. Aceasta pozitie poate fi, dupa caz:
- cea de "price maker" (cel care face pretul);
- cea de "price taker" (cel care preia pretul).
Prima pozitie corespunde situatiei exportatorului aflat pe pozitia de vanzator al unui produs
diferentiat, cu cerere inelastica. Cea de-a doua corespunde unui exportator pozitionat pe o "piata
a cumparatorilor" cu un produs de export concurat puternic prin substitute, deci cu cerere
elastica. In acest caz, exportatorul va prelua pretul pietei, fiind limitat, in ceea ce priste majorarea
marjelor sale, in masura in care produsul se mentine cu greu pe piata, datorita presiunii
concurentei. Va aa, deci, interesul, daca moneda se depreciaza, sa micsoreze pretul de export si
nicidecum sa-l mareasca. Acest comportament de marja nu inseamna ca devalorizareadeprecierea va fi fara de efect asupra balantei comerciale. Modificarea cursului va trece printr-un
canal de transmisie diferit, care este cel al profiilitatii. In cautarea competitivitatii prin pret,
exportatorii prefera o marja de profit avantajoasa. Aceasta marja va comanda renilitatea
intreprinderilor din sectorul de export si va permite institiile suplimentare, necesare sporirii
ulterioare a competitivitatii. Problema se rezuma, in final, la o chestiune de timp. Se va opta, la
inceput, pentru o extindere minima a partilor de piata, in favoarea unui profit mai ridicat care sa
permita o ameliorare ulterioara a competitivitatii prin pret. Aceasta optiune presupune, deci, un
arbitraj in timp (termen lung sau mediu, contra termen scurt). Tarile care detin avantaje ati, altele
decat preturile, vor fi avantajate.
In afara de aceste consideratii, literatura economica recenta mai invoca si efectele de "histerezie"
(hysteresis) si, respectiv, de "cap de pod" (beachhead) sau "gatuire" (bottlenecks) .
Termenul de histerezie corespunde, in fizica, intarzierii efectului asupra cauzei, cand un corp este
supus unui impuls crescand, apoi descrescand. in economie, concluzia la care s-a ajuns este ca,
oricum, nu se va reni la starea initiala. Ideea de histerezie permite sa intelegem de ce exportatorii
reactioneaza doar partial si cu intarziere la modificarea cursului. In consecinta, trebuie sa ne
asteptam la o rigiditate de reactie din partea fluxurilor comerciale. Celelalte abordari motiaza
ideea acelor contraforte care impiedica redresarea mecanica a balantei sub impactul cursului de
schimb. Modificarea cursului va fi lipsita de sens daca nu va fi sustinuta prin politici economice
adecvate. Este vorba, de fapt, de o combinatie de politici: bugetare, structurale, monetare, cu atat
mai mult cu cat comportamentele microeconomice isi pun amprenta asupra preturilor.
Abordarea prin prisma comportamentelor de marja demonstreaza, odata in plus, ca eficienta
devalorizarii-deprecierii depinde de indeplinirea acelor conditii la care m-am referit anterior.
Abordarea monetarista si critica acesteia
Punctul de dere bazat pe relatia intre masa monetara si soldul balantei, dezvoltat initial de
serviciile de cercetare din cadrul FMI a fost, ulterior, reluat si aprofundat de R. Mundell (1968),
J. Frenkel si H. Johnson (1976)** .
Cu toate ca, la inceput, punctul de dere monetarist a prezentat un interes deosebit, ulterior au
aparut o serie de critici, incepand cu F. Hahn (1959)*** si continuand cu V. Levy-Garboua si B.
Weymuller (1979)**** sau M. Wittman (1979)***** . in primul rand, ipotezele de la care s-a
pornit par astazi exagerate. La aceasta, se adauga insuficienta mecanismelor invocate in caz de
dezechilibru. Reducerea decalajului intre stocul de moneda dorit si stocul de moneda oferit apare
ca realizabila doar pe termen lung, fara a se sti cat va dura, de fapt, aceasta perioada, mai ales ca
este vorba de o politica monetara restrictiva.
Pentru a intelege mai bine, sa pornim de la ideile de baza: "orice dezechilibru al balantei de plati
este de origine monetara" (H. Johnson), iar excedentul sau deficitul sunt tratate global, ca rezultat
al sumei operatiunilor curente si cele ale contului de capital, altele decat cele apartinand
autoritatilor monetare. Acest sold al balantei globale reflecta dezechilibrul pietei monetare.
In cazul regimului cursurilor fixe, in conditii de concurenta perfecta, situatia unei tari mici care
preia preturile internationale poate fi reprezentata prin 5 ecuatii simple:
Mc = PK(y) (1)
P = S P' (2)
M0 = D + R-S (3)
R = (Mc-m0)/S (4)
R = B , (5)
unde
Mc - reprezinta cantitatea de moneda ceruta (cererea), M0 - cantitatea oferita, P - nilul preturilor
interne, P' - nilul preturilor straine, S cursul de schimb,
R - variatia rezerlor in moneda straina,
D - creditul intern,
B - soldul balantei.
Ecuatia (1) reprezinta functia obisnuita a cererii de moneda, unde Mc depinde de nilul real al
preturilor. Ecuatia (2) este relatia paritatii puterilor de cumparare, in baza careia preturile sunt
aceleasi, in functie de cursul de schimb. Identitatea (3) stipuleaza ca oferta de moneda este egala
cu creditul intern la care se adauga rezerle detinute de autoritati. Se exclude, in consecinta, orice
idee de sterilizare a variatiilor rezerlor, la nilul creditului intern. Variatia rezerlor R este egala cu
diferenta intre cererea si oferta de moneda (4). Din aceasta ecuatie (4) se deduce ca orice
dezechilibru "ex ante" intre oferta si cererea de moneda se traduce printr-un dezechilibru,
corespunzator soldului global al balantei de plati.In situatia sistemului in care preturile sunt
determinate prin cursul de schimb si nilul preturilor straine, soldul balantei de plati reflecta
dezechilibrul pietei monetare. Se pot formula, in continuare, ecuatiile:
B = h (Mc - Mo) (6)
Mc - M0 B < 0 (deficit) (7)
Mc - M0 > 0 B > 0 (excedent (8)In final, soldul balantei de plati joaca un rol de supapa. in caz de
deficit (ecuatia 7), daca exista exces de moneda, agentii economici se vor debarasa de aceasta.
Conform legii lui Walras, se va produce o reducere a stocului de moneda (procesul de ajustare
combinata stoc-flux), contrapartida fiind reprezentata prin excedentul valorii bunurilor si
serviciilor importate, valoare masurata in baza cursului de schimb in vigoare. in cazul inrs
(ecuatia 8), respectiv situatia cererii de moneda in exces, contul extern va furniza cantitatea de
moneda care lipseste.
Aceste conditii permit sa se inteleaga modul de reechilibrare a balantei, in caz de deficit. Daca
deficitul are drept cauza oferta de moneda in exces, scaderea cursului va aa drept efect cresterea
nilului general al preturilor. Agentii economici vor fi obligati, in consecinta, sa-si reduca
cheltuielile, pentru a putea mentine nilul real al incasarilor. Ulterior, se va produce o crestere a
nitului, in raport cu cheltuielile, resilindu-se astfel echilibrul extern (reconstituirea rezerlor). in
cazul excedentului, situatia se inrseaza.
Dupa cum se poate observa, abordarea monetarista se refera la balanta globala. Faptul ca evita
orice referinta la balantele partiale (balanta curenta, balanta contului de capital) ingreuiaza
identificarea cauzelor care au produs dezechilibrul: specializare defectuoasa, scurgeri de capital.
Totodata, raspunsul la intrebarea de ce moneda joaca un rol exclusiv si de ce alte acti nu au o
influenta similara in cadrul acestei abordari este ambiguu. Daca se va aa in dere si piata valorilor
mobiliare, se poate ajunge la concluzia ca dezechilibrul balantei de plati reflecta un dezechilibru
al acestei piete, compatibil cu cel al pietei de moneda.
Autorii citati arata ca abordarea monetarista nu este foarte productiva: aceasta conceptie clasicomodernista nu poate fi aplicata problemelor concrete ridicate de balantele de plati contemporane
intrucat se refera la un echilibru static pe termen lung, problemele pe termen scurt si mediu fiind
ignorate. Or, tocmai acestea din urma sunt problemele cu care se confrunta cel mai mult politica
economica. Pentru a intelege mai bine, pot fi facute, in continuare, cateva precizari.
Abordarea clasica, liberala, pe aceasta tema, se opune celei mercantiliste care facea din balanta
de plati campul privilegiat al inter-ntionismului statal. Teoria "ajustarilor automate" emisa de
catre Hume, pe la mijlocul secolului XVIII, va demola conceptia mercan-tilista. Orice excedent
tranzitoriu, arata Hume, va provoca cresterea rezerlor, deci a monedei in circulatie, consecinta
fiind cresterea preturilor, ceea ce va contribui la degradarea competitivitatii globale a tarii in
cauza si va tinde, in final, la anularea "automata" a respectivului excedent.
Abordarea moderna, in termeni monetari, va reformula aceasta che teorie. Orice asa-zis
dezechilibru al balantei de plati are, in mod necesar, o origine monetara, consecutiva cresterii
rezerlor sau adoptarii unei politici monetare expansioniste. Crearea de moneda nedorita ii va
incita pe agentii economici de a se debarasa de aceasta, ceea ce va provoca scaderea pretului
relativ al monedei, respectiv inflatia si caderea cursului pe piata de schimb.Intr-un sistem al
cursurilor flotante si intr-o perspectiva ideala, ajustarile ar trebui sa se realizeze, in mod exclusiv,
prin cursul de schimb. Abordarea monetarista mai sustine si ca dezechilibrele pot fi determinate
doar prin diferentele de inflatie existente intre tari ( modulul 7). Prin intermediul si datorita
cursurilor flotante, aceste diferente ar trebui sa fie imediat corectate: o tara in care inflatia este
mai puternica va dea moneda sa depreciindu-se in aceeasi proportie (teoria paritatii preturilor de
cumparare). Flotarea monedelor ar trebui sa neutralizeze influenta monedei asupra structurii
balantei de plati, intrucat, conform conceptiei monetaristilor, dezechilibrele au, intotdeauna, o
cauza monetara, flotarea ar trebui sa permita chiar renuntarea la insasi notiunea de "ajustare".
Intr-o astfel de lume ideala, soldurile ar fi, deci, mereu la nilul optim.
Astfel de abordari au putine sanse sa se rifice in practica. In lumea reala, a deceniului in curs, nu
mai putem afirma, cu deplina certitudine, ca o tara "deficitara" isi va dea, in mod sistematic,
moneda depreciindu-se. Soldul curent joaca un rol nesigur in formarea cursurilor de schimb.
Exemplul clasic: aprecierea dolarului in anii 1980-l985 a fost insotita de o degradare a balantei
curente americane. Chiar daca moneda se va deprecia efectiv, aceasta nu inseamna ca se va
obtine sau atinge starea de echilibru. La sfarsitul deceniului trecut, excedentele germane au
crescut, intr-o perioada in care marca se aprecia in raport cu dolarul. Daca dispar cauzele initiale
ale dezechilibrului, de exemplu printr-o supraevaluare a monedei, fluxurile reale nu revin la
situatia initiala. Firmele japoneze au profitat de cresterea dolarului, in perioada mentionata mai
sus, reusind sa imteze retele de export in SUA, retele care au supravietuit, ulterior, in faza de
depreciere a dolarului.
Din aceste moti, economistii inca increzatori in efectul pozitiv al ajustarilor prin cursul de
schimb considera ca deprecierile trebuie sa fie puternice, pentru a putea compensa inertiile
semnalate. Ele pot doar sa insoteasca politicile macroeconomice corecti dar, nicidecum sa se
constituie in baza unei relansari economice reale.
Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor conflicte / dispute comerciale internaionale.
Este evident faptul c numrul factorilor care pot avea impact direct sau indirect asupra situaiei balanei
de pli externe este mult mai mare.
condiiile n care masa monetar nu mai este corelat cu nivelul activelor de rezerv). n concluzie, n
condiiile actuale n care mai mult de 60 % din regimurile valutare se bazeaz pe flotarea liber a cursului
de schimb, echilibrarea automat a balanelor de pli este mai greu de realizat, statul avnd un rol din ce
n ce mai activ n corectarea deficitelor externe.
Exist o serie de specialiti care susin c intervenia statului n economie n vederea atingerii unei stri
generale de echilibru se concentreaz pe trei direcii principale: utilizarea deplin a forei de munc,
stabilitatea preurilor interne i echilibrul balanei de pli obinut prin tehnici i mecanisme specifice.
Echilibrarea balanei de pli rmne o problem complex i dificil de realizat, de cele mai multe ori
intervenia n vederea echilibrrii leznd interesele statelor partenere. Mai trebuie remarcat faptul c
dezechilibre cronice n balana de pli a unei mari puteri economice (SUA de exemplu) au avut adesea
repercusiuni asupra strii generale a economiei mondiale.
Statul are la dispoziie mai multe politici pe care le poate utiliza n vederea ajustrii deficitelor din balana
de pli externe:
-
Politici monetare: ratele de dobnd, operaiuni pe piaa liber efectuate de Banca Central, rezervele
bancare obligatorii, emisiunea sau retragerea de moned de pe pia, limitarea creditului. Aceste politici
pot avea o influen direct asupra fluxurilor de capital n sensul atragerii lor printr-o cretere a ratelor de
dobnd. Politicile monetare pot avea un efect benefic asupra balanei de pli externe i prin stabilitatea
n materie de preuri pe piaa local. Inflaia i dobnda sunt factori suficient de puternici n a echilibra
balana de pli externe.
Politicile bugetare: politici care vizeaz creterea veniturilor din impozite i taxe (se poate realiza printr-o
fiscalitate sporit sau printr-o mai bun colectare a fondurilor datorate statului) i reducerea cheltuielilor
bugetare. n general sunt vizate acele impozite i taxe care pot afecta puternic fluxurile financiare i reale
nregistrate de balana de pli externe. Aceste politici au rolul de a limita dimensiunea deficitului bugetar
intern care de multe ori este finanat extern prin fonduri mprumutate (mai ales n cazul rilor n curs de
dezvoltare). n plus, aceste deficite sunt adesea finanate inflaionist prin emisiune de moned, fapt ce
poate fi duntor exporturilor, agravnd i mai mult deficitul contului curent.
Devalorizarea cursului de schimb: parte integrant a politicii monetare are ca efect direct ncurajarea
exporturilor i descurajarea importurilor (care devin mai scumpe n moned naional). Condiia de baz
este ca deprecierea s fie mai mare dect creterea preurilor interne. Din pcate, deprecierea nu este cea
mai inspirat modalitate de echilibrare a balanei n cazul unei ri dependente de comerul exterior. Mai
mult, deprecierea inhib importurile de tehnologie i reduce astfel procesele de retehnologizare ale
companiilor care doresc s exporte mai mult, s fie mai eficiente i mai competitive pe pieele
internaionale. Orice companie, pentru a rezista pe pieele internaionale trebuie s utilizeze ultimele
soluii tehnologice n domeniu i dac nu are posibilitatea susinerii financiare a unei activiti serioase de
cercetare - dezvoltare n domeniu va fi nevoit s importe aceast tehnologie, ori deprecierea blocheaz
tocmai acest lucru.
-
Instituirea de bariere tarifare i netarifare n calea importului cu rol n limitarea cantitativ a importurilor.
Barierele tarifare constituie n prezent una din piedicile majore n calea fluxurilor comerciale
internaionale, existnd n prezent o mare varietate de astfel de bariere, unele dintre ele greu de identificat
i contracarat.
Stimularea i promovarea exporturilor prin diferite metode (subvenii de export, credite de export
subvenionate, faciliti fiscale, asigurarea i garantarea creditelor de export etc.) conduce la
reechilibrarea balanei comerciale. Promovarea exporturilor include: susinerea financiar sau logistic a
participrii la trguri i expoziii internaionale pentru companiile locale, ncheierea de tratate comerciale,
acorduri de navigaie sau comer, crearea de zone de liber schimb sau uniuni vamale, crearea de centre de
informare n ar menite s sprijine activitatea de export sau intensificarea reprezentrii comerciale n
strintate.
Finanarea deficitelor din BPE se refer la posibilitatea acoperiri unui deficit comercial printr-un credit
extern acordat din diferite surse (FMI prin mecanismul de finanare lrgit sau emisiune de obligaiuni
guvernamentale pe piaa internaional). Avantajul acestei politici este unul pe termen scurt, pe termen
lung creditele nu fac altceva dect s amne rezolvarea cauzelor reale ce au dus la acest deficit comercial.
n plus, nu trebuie neglijat faptul prin nregistrarea remunerrii acestor credite (dobnzi pltite) n debitul
contului de venituri (contul curent) deficitul este reportat pentru o perioad viitoare.
Atragerea de investiii strine directe i de portofoliu contribuie la reechilibrarea balanei de pli prin
capitalul strin injectat n economie care poate reduce din presiunile asupra cursului de schimb generat de
o balan comercial deficitar. Atragerea investitorilor strini se poate face prin acordarea de faciliti
(concesionarea de terenuri, spaii comerciale, cldiri, utiliti) sau stimulente fiscale pe de o parte
(reduceri la impozitul pe profit, reduceri sau scutiri la impozitele indirecte[2]) dar i prin promovarea
imaginii n strintate pe de alt parte. Evident c oricte faciliti s-ar oferi investitorilor strini i orict
eforturi s-ar ntreprinde pentru a face cunoscut ara gazd, lipsa unui cadru adecvat de dezvoltare propice
a afacerilor va ine la distan investitorii strini.
n concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase prghii i mecanisme pentru a reechilibra
balana de pli externe. Raiunea pentru a interveni n sensul echilibrrii BPE este dat de absena
ajustrii automate i de efectele pe care le poate avea dezechilibrul BPE asupra echilibrului economic
general. Balana de pli rmne principalul mijloc de msurare a valorii i a competitivitii externe a
unei economii, fiind n acelai timp un instrument deosebit de util pentru configurarea principalelor
politici macroeconomice. n abordarea macroeconomic a nevoii de finanare a unei economii, balana de
pli externe reprezint cel mai important instrument de analiz
n schema de finanare a deficitelor din balana de pli externe domin creditele i investiiile strine.
Specialitii consider investiiile mult mai benefice pentru o economie deoarece ele au un efect sinergic
mai mare asupra resurselor interne. Creditele externe sunt mai greu de controlat din punct de vedere al
finalitii lor, cu att mai mult cu ct ele sunt acordate guvernelor sau companiilor de stat dintr-o ar. Cu
toate acestea nu putem vorbi de un avantaj absolut al finanrii deficitelor interne prin atragerea de
investiii strine directe sau de portofoliu.
Nu sunt puine cazurile n care mari companii transnaionale sau globale au destabilizat prin aciunile lor
mediul de afaceri dintr-o ar. Uneori investiia strin are costuri asociate ascunse care fac mult mai
atractiv un credit extern (repatrierea profiturilor poate crea un puternic dezechilibru pe piaa valutare). n
plus, creditele externe atrase de sectorul privat estompeaz din ineficiena utilizrii acestora iar cnd ele
sunt folosite pentru dezvoltarea companiei efectul sinergic devine evident i n acest caz (crearea de noi
locuri de munc, eficientizarea activitii, intensificarea concurenei). Cu toate acestea nu exist o reet
privind combinaia optim ntre credite externe i investiii strine i nici n ceea ce privete nivelul optim
de ndatorare al unei ri.
Concluzia este totui evident: acoperirea deficitelor nu prin emisiune de moned sau prin credite interne
pe termen scurt ci prin finanarea acestora atrgnd resurse de pe pieele financiare internaionale (de
preferabil pe termene ct mai lungi), deplasarea finanrii (din punct de vedere al beneficiarului) dinspre
sectorul public ctre sectorul privat, precum i corelarea atent a scadenelor la aceste finanri, constituie
o soluie la criza financiar cu care se confrunt majoritatea rilor n dezvoltare.