Mac. Cap III

Echilibrul balantei de plati
Balanta de plati inregistreaza tranzactiile internationale pe care le realizeaza o economie. In

contul curent sunt inregistrate tranzactiile cu bunuri si servicii, precum si transferurile. Contul de
capital inregistreaza cumpararile si vanzarile de active.
Balanta de plati a unei tari are urmatoarele componenete: balanta contului curent (BCC), balanta
contului de capital (BMC), balanta de plati globala (BPG) si variatiile rezervelor de valuta.
Deficitul sau excedentul balantei de plati se formeaza in conexiune cu preturile relative ale
bunurilor ce se vand sau se cumpara din strainatate si cu produsul intern.
Economistii clasici sau neoclasici credeau, cel mai adesea, in efi?cacitatea mecanismelor
automate de ajustare a balantei de plati prin preturi. Transpunerea acestei ipoteze in domeniul
schimbului international ne face sa credem ca echilibrul balantei de plati este in mod automat
refacut de catre vari?atiile preturilor bunurilor si serviciilor in regim de cursuri de schimb fixe,
sau de acelea ale pretului monedei (cursul de schimb) in regim de cursuri flotante (flexibile).
Odata cu dezvoltarea abordarilor keynesiene, totusi, in analiza au fost de asemenea integrate
efectele venit determinate de catre soldul balantei de plati.
Echilibrul balantei de plati presupune existenta unui sold pozitiv la balanta contului curent si la
balanta contului de capital.
Mecanisme de realizare a echilibrului

balantei de plati externe
Mecanisme de realizare a echilibrului balantei de plati externe
Exista cateva mecanisme explicative care s-au impus de-a lungul ultimlor decenii ca
instrumente de baza a ceea ce se poate numi teoria ajustarii balantei de plati. Aceasta teorie in sens restrans sau un sens larg, de realizare a echlibrului intern -, se refera cu precadere la
mecanismele propriu- zise, deci cele care actioneaza direct pentru corectarea fundamentala a
dezechilibrului balantei de plati. Intre aceste mecanisme explicative, cele clasice
multiplicatorul, elasticitatile, absorbtia - analizeaza procesele reale din economie si
focalizeaza atentia asupra dinamicii balantei de plati curente de bunuri si servicii; ce
caracterizeaza, de asemenea, prin analiza purtata in cadrul echilibrului partial si pe termen
scurt. Pe de alta parte, este semnificativ faptul ca in abordarile mai recente, fie ca este vorba
de perfectionarile in spirit keynisist, (modelul lui Mundell si abordarea financiara), sau de
linia monetarista (miscarile de capital1[1], modificarile in stocurile de resurse si active),
activitatea sectorului public intra in prim-planul investigatiei stiintifice si concluziilor
practice. Tratarea mecanismelor explicative, care urmeaza, cauta sa reliefeze situatia balantei
de plati a tarii de dimensiune mica ca Romania in ansamblul economiei mondiale si sa
evidentieze aspecte cu o valabilitate cat mai mare.
1. Mecanismul fluctuatiei volumului activitatii economice

(multiplicatorul)
Fata de anii 50 si 60 cand cresterea economica a multor state a insemnat o utilizare
relativ ridicata a resurselor, criza economica mondiala din anii 70 (manifestata pe fondul
1[1] Explicatia faptului caabordarile traditionale le-au acordat mai putina atentie o dau P.Allen si
P. Kenen (1978, p. 18): intoarcerea la (convertibilitate in Europa Occidentala, n.n.) nu s-a
produs decat in 1958, iar miscarile de capital masive nu au devenit importante pentru balantele
de plati decat in primii ani ai deceniului 7.
accentuarii interdependentelor internationale) si evolutiile din deceniul trecut arunca mai

multa lumina asupra interconditionarilor dintre nivelul activitatii economice interne si
intensitatea fluxurilor comerciale si financiare externe, a raporturilor din economia mondiala
in general. Teoria locomotivei, lansata de unii experti occidentali in anii 70, reclamarea
unei politici keynisiste la scara mondiala2[2] sunt numai doua din reactiile proeminente la
actiunea acestui mecanism real si a celui explicativ in lumea contemporana. Trebuie aratat, in
acest context, ca o economie nationala cu cat mai deschisa, mai integrata circuitului economic
mondial, cu atat mai sensibila devine fata de evolutiile internationale sau din alte spatii
nationale. Modul in care o economie nationala raspunde la aceste evolutii depinde de
mecanismul economic intern. Astfel, la aceeasi cantitate de perturbatii venite din exterior
doua economii inregistreaza efecte diferite, care sunt in functie de de dimensiunile spatiilor
nationale, mecanismele interne si politicile economice promovate. Experienta economiilor
est-europene ofera si ea suficiente argumente in aceasta privinta. In prezentarea acestui
mecanism explicativ ne vom referi la schema keynisiana la economia deschisa, la actiunea
multiplicatorului intr-o asemenea economie, la cresterea echlibrata si unele aspecte monetare.
Se porneste de la formula keynisiana in forma cea mai simpla, cu resurse neutilizate,

ceea ce permite cresterea economica (a venitului) cu mentinerea preturilor constante. Se
considera, de asemenea, rata dobanzii ca fixa si se neglijeaza influenta monedei asupra
proceselor reale. Actiunea multiplicatorului este generatoare de efecte similare, dezechilibrele
balantei curente sunt intr-o forma sau alta - finantate prin intermediul unui sistem de cursuri
fixe. Subliniem inca o data ca fiecare ipoteza simplificatoare poate fi modificata in mod
corespunzator pentru a apropia cadrul investigatiei teoretice de realitate.
Punctul de plecare al acestui mecanism explicativ il constituie identitatea:
2[2] La elaborarea caruia un rol esentiala l-au avut R. Harrod (1939), L. Metzler (1942), F.
Machlup (1943), J. Meade (1951).
V=C+I+XM
(3.1.)
in care V este venitul national, C reprezinta consumul neproductiv,

l constituie investitiile, X este exportul, iar M este importul. Relatia (3.1) poate fi vazuta atat
ca o situatie data, cat si ca o conditie de echilibru. In acest al doilea sens, relatia exprima
cererea programata a agentilor economici, interni si externi, pentru productia de bunuri si
servicii a spatiului national respectiv. Astfel relatia (3.1.) devine: Vn = C + I + X M. In
acelasi timp, consumul si importul sunt dependente (functii) de venitul national in ipostaza de
oferta, adica:
Vn = C(Vk) + I + X M(Vk)3[3].
Cererea si oferta sunt interdependente si, admitand existenta echilibrului in economie (Vn
= Vk), relatia 3.1. se mai poate scrie:
Vk = C(Vk) + I + X M(Vk).
Deoarece diferenta intre venitul national si consum, conform identitatii, este egala cu
volumul economisirii S, relatia de echilibru poate fi exprimata renuntandu-se la indici:
S(V) = I + X - M(V).
(3.2)
Cu ajutorul functiilor consumului si importului specificate, adica C=Co + cV si M = Mo

+ mM, unde c si m reprezinta inclinatiile marginale spre consum si, respectiv, relatia 3.2.
devine:
V = (1/s+m)*( Co + I + X Mo),
(3.3)
in care s = 1-c reprezinta inclinatia marginala spre economisire. Efectul unei modificari a
variabilelor autonome poate fi usor observat din (3.3.). De pilda, cresterea exportului dX
determina o expansiune a utilizarii resurselor, deci a venitului total cu:
dV = [1/(s+m]*dX.
(3.4)
3[3] Daniel Daianu - Functionarea economeii si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Anul 1992, pag. 28
In forma algebrica folosita, 1/(s+m) apare ca multiplicator al exportului. Acelasi

multiplicator apare la modificarea oricarei componente a cheltuielilor autonome, deci si in
cazul investitiilor. Daca atat exportul cat si investitiile se modifica, cresterea venitului total
este:
dV = [1/(s+m)]*(dX + dI)4[4].
(3.5)
Spre deosebire de multiplicatorul pentru o economie inchisa, cel evidentiat in cazul

economiei deschise are o actiune mai slaba, o parte din venitul aditional scurgandu-se in
strainatate prin intermediul importului.
Din desfasurarea relatiei 3.5. :
s*dV = dX m*dV + dI
rezulta ca procesul de expansiune declansat prin cresterea exportului si investitiilor continua
pana cand se indeplinesc conditiile de echilibru pentru economia deschisa; pana cand
economisirea suplimentara egalizeaza cresterea investitiilor si a exportului.trebuie subliniat,
de asemenea, ca importul suplimentar, atunci cand nu se produce in vederea maririi exportului
nu este import intermediar pentru export -, are un efect contractiv asupra venitului national.
In ceea ce priveste investitiile, intr-o economie deschisa, ele pot fi impartite in doua :
componenta de acumulare interna si resursele atrase din exterior sau investitia externa.
Conditia de echilibru se mai poate scrie :
Ii + Ie =S,
unde Ii reprezinta investitia interna, iar Ie se refera la investitia externa. Daca aceasta din
urma este privita ca diferenta intre exportul de bunuri si servicii si importul similar, atunci se
obtiune relatia:
Ii + X = S + M
(3.6.)
Anul 1992, pag. 29
care si ea, este o exprimare a echilibrului in economie. Un exemplu poate sustine aceasta
idee. Sa presupunem ca are loc cresterea exportului in conditiile in care, initial, balanta
curenta este in echilibru. Aceasta crestere atrage cu sine expansiunea productiei, a venitului
total, fara insa a egaliza marirea volumului economisirii cu acumularea interna (investitiile
interne) in mod necesar. Desi macroechilibrul poate fi realizat prin faptul ca exportul plus
investitiile interne sunt echivalente cu volumul economisirii plus importul, balanta curenta
poate fi in dezechilibru. Daca economisirea totala depaseste investitiile interne, ceea ce
semnifica un export mai mare decat importul, tara respectiva exporta resurse. Daca din contra,
economisirea interna este mai mica decat volumul acumularii interne autonome, rezulta ca
importurile sunt mai mari decat exportul total, ca balanta curenta inregistreaza un deficit care
trebuie acoperit printr-un influx de capital. Ne vom opri in continuare asupra influentei
mecanismului multiplicatorului asupra balantei curente.
S-a vazut ca intre export si import se stabileste o interdependenta prin fluctuatia
volumului activitatii economice. Aceasta interdependenta si-a gasit o formulare mai concreta,
prin folosirea multiplicatorului ilustrandu-se efectul cresterii exportului, crestere cauzata de
marirea cererei externe; a avut loc o expansiune a venitului total si, in functie de aceasta datorita inclinatiei marginale spre import -, a importului. Succesiunea de efecte descrisa atat
de succint duce la realizareea unui echilibru care, in ce priveste starea balantei contului curent
vizavi de situatia initiala, poate fi surprins de relatia:
dB = dX m*dV = dX [m/(s+m)*dx] = [s/(s+m)]*dX 5[5]
(3.7.)
In relatia 3.7., dB exprima modificarea balantei curente. Dupa cum se vede, prin actiunea
mecanismului multiplicatorului, cresterea initiala a exportului ce are ca fect expansiunea
venitului total nu se permanentizeaza ca diferenta in raport cu volumul importului. Marirea
Anul 1992, pag. 30
relativa a exportului in momentul initial este contrabalastata, ulterior, de cresterea importului.

Insa atata vreme cat inclinatia marginala spre economisire nu este nula, balanta contului
curent va inregistra o ameliorare.
Care este influenta cresterii economice asupra balantei de plati? La aceasta intrebare
mecanismul expus mai sus ofera un raspuns concentrandu-se atentia asupra balantei curente.
In aproape toate modelele de constructie keynisista , se remarca faptul ca expansiunea unei
economii deschise da nastere unui deficit al balantei de plati. Ca exemplu sa luam modelul
devenit clasic al lui H. Johnson (1954), in care importul este functie de venit si preturile
relative. La preturi constante, cu cat este mai rapida cresterea economica a munei tari , cu atat
mai repede vor creste si importurile. Admitand ca elasticitatile cererii de import in raport cu
venitul sunt egale intoate tarile, o rata de crestere mai rapida decat a partenerilor duce in mod
necesar la deteriorarea balantei de bunuri si servicii. Modelele keynisiste, aplicate tarii de
dimensiune mica, evidentiaza determinarea exogena a exportului, faptul ca acesta poate fi
considerat ca dat. In consecinta, cresterea economica reala intr-o economie de dimensiune
mica ar aduce cu sine inrautatirea balantei de plati, deoarece importurile depind de nivelul
veniturilor reale, in vreme ce exportul este o variabila neinfluntata de procesul intern de
crestere. Se aminteste in acest sens de asa numitul plafon al balantei de plati, ca restrictie
impusa de ritmul de crestere al exportului asupra ratei cresterii economiei nationale. Cand
acest plafon este atins, economia ar trebui sa-si incetineasca cresterea pentru a se evita
deteriorarea balantei de plati.
Referitor la acest plafon trebuie spus ca el poate fi deplasat, in masura in care dezvoltarile
tehnologice si de alta natura din spatiul national cresc competitivitatea internationala a
produselor economiei nationale. In acest caz, exportul dinamic poate fi considerat chiar
prncipalul factor al cresterii economice. Revelatorii pentru o asemenea ipoteza snt
experientele unor economii precum Japonia si fosta R.F.Germania. Nu este mai putin adevarat
insa ca dezvoltarea de tipul stimularii prin export are loc pe fondul unor investitii
productive de mare eficacitate (competitivitatea produselor) si a unei acumulari interne

corespunzatoare. De aceea, exportul poate fi privit ca factor de stimulare a cresterii economice
numai daca se observa emergenta lui ca manifestare externa a functionarii eficiente a
intregului mecanism economic. Gradul de competitivitate a economiei nationale determina, in
ultima instanta, masura in care constrangerea externa, echilibrul extern, actioneaza asupra
procesului de crestere economica.
A fost aratat, in mai multe randuri, ca modelele de tipul mentionat mai sus privilegiaza o
componenta a balantei de plati si ca ea este cea mai importanata in anasamblul balantei de
plati sica ea exprima forta productiva a unei economii nationale. Nu mai putin adevarat este
insa si faptul ca in economiile moderne fluxurile financiare, interne si externe, au luat o
amploare considerabila si ca ele influenteaza, uneori de o maniera decisiva, situatia generala a
balantei de plati. De aceea, spre exemplu analiza influentei cresterii economice asupra
legaturilor economice externe ale unei tari trebuie extinsa la intreaga balanta de plati. In
aceasta analiza nu se poate face fara considerarea fenomenului monetar care, vizavi de late
abordari, este subestimat de mecanismul explicativ ce utilizeaza multiplicatorul.
Introducerea unor aspecte monetare
Mecanismele explicative, modelele in care moneda este neglijata, au marele avantaj al
simplitatii si concentrarii asupra proceselor reale. Totusi, in lumea reala, problemele monetare
si financiare complica mult functionarea economiei, iar fenomenele corespondente dovedesc
un anumit grad de autonomie. In consecinta, un mecanism explicativ, pentru a fi cat mai
revelatoriu, trebuie sa tina seama de variabila cum sunt masa monetara, rata dobanzii,
fluxurile financiare.
Pana acum, rata dobanzii a fost considerata constanta. In continuare, aceasta prezumtie va
fi schimbata si la fel va in modelul keynisist rata dobanzii isi va avea nivelul determinat de
cererea de moneda (preferinta pentru lichiditate) si de oferta monetara. Investitiile, dupa
cum se stie, sunt o variabila dependenta de rata dobanzii. Avand in vedere cele doua calificari
si presupunand pentru usurarea analizei constanta preturilor, se poate evidentia urmatorul

sistem static pentru o economie deschisa:
S(V) + M(V) = I(r) + X
L(V.r) = H6[6],
(3.8)
(3.9)
unde r este dobanzii, iar H este oferta monetara presupusa constanta. Sistemul esste compus
deci din doua egalitati care exprima echilibrul pe piata bunurilor si pe piata monetara. In ce
priveste echilibrul monetar, el se realizeaza atunci cand masa monetara concorda ce cererea
pentru tranzactii dependenta de venit (V) si cererea de bani pentru speculatii dependenta
de r.
Ce ne indica mecanismul explicativ astfel modificat ? De exmplu, daca ar avea loc o
crestere a exportului, expansiunea venitului total ar fi mai mica decat ne-am astepta luand in
consideratie actiunea multiplicatorului 1/(s+m): cresterea indusa a venitului total mareste
cerearea de moneda pentru tranzactii care poate fi satisfacuta - la o cantitate de bani constanta
numai daca cererea de bani in scopuri speculative se reduce in mod corespunzator.
Reducerea cererii de bani in scopuri speculative are loc datorita cresterii ratei dobanzii (efect
al vanzarilor de hartii de valoare) care insa exercita o presiune in jos asupra investitiilor, ceea
ce modereaza expansiunea venitului total provocata de cresterea exportului. In consecinta,
multiplicatorul ar trebui sa fie corectat pentru a tine seama de intalnirea efectului de
expansiune cu cel de contractie. 7[7]
Nu in mod necesar, rata dobanzii se ridica la o crestere a exportului. Doua ipoteze pot
intra in joc pentru a explica acest lucru8[8].In primul rand, este posibi ca cererea de moneda in
Bucuresti, 1992, pag. 38
7[7] Ameliorarea balantei curente prin cresterea initiala a exportului este mai favorabila,
deoarece importul provocat este mai mic datorita intalnirii celor doua efecte.
8[8] Mai poate exista si situatia lipsei totale de raspuns a investitiilor la miscarea ratei dobanzii.
In acest caz, efectul de expansiune nu este afectat.
scopuri speculative sa fie perfect elastica in raport cu rata dobanzii: sa se reduca fara a solicita
o modificare a acesteia. In al doilea rand si ceea ce este mai plauzibil, masa monetara poate
creste pe masura nevoii tranzactionale. Desigur, in acest caz, ipoteza privind constanta masei
monetare cade. Aceasta crestere poate avea loc pe mai multe cai, intre care influxul de rezerve
datorat exportului suplimentar si o eventuala actiune a autoritatilor de interventie pe piata
monetara. Mai poate fi mentionata in acest sens si miscarea de capital pe termen scurt, daca
este elastica in raport cu rata dobanzii si daca nivelul acesteia este ridicat in omparatie cu
nivelul prevalent pe plan international. Deci, daca rata dobanzii nu-si modifica nivelul,
multiplicatorul ramane de aceeasi putere. O concluzie succesiva ar fi ca expansiunea reala a
activitatii economice este influentata de marimea cantitatii de bani activi in circulatie, care,
la randul ei, depinde de operatiunile intermediarilor financiari, inclusiv careditul bancar,
efectul de 'detezaurizare si influxul de rezerve monetare.
Prin introducerea aspecetelor monetare in analiza si extinderea acesteia la intreaga
balanta de plati, impactul cresterii economice asupra tuturor intrarilor si iesirilor de resurse
reale is financiare devine maiputin transparent. Am vazut ca pentru un anumit nivel al cererii
externe (sau al ratei sale de crestere), expansiunea activitatii economice datorate unui impuls
intern provoaca deteriorarea balantei curente. Pe de alta parte, cererea mai mare de moneda
pentru tanzactii poate atrage resurse financiare din exterior, deci ar avea loc o imbunatatire a
balantei capitalului. Atunci cand exportul este forta motrice a cresterii economice, balanta
curenta se amelioreaza in timp ce cea a capitalului se poate deriora printr-un export de resurse
financiare. Rezulta ca miscarile autonom, incele doua componente ale balantei de plati, pot fi
in sens opus; dar si in acelasi sens, ca de pilda atunci cand un export extrem de dinamic
reflecta conditii economice atractive intr-u anume satiu national, ceea ce ii determina pe
investitorii externi sa-si orienteze resursele spre acel spatiu. 9[9]
Pentru o economie de dimensiune mica ramane ideea de baza ca exportul intampina un

plafon, care actioneaza ca o restrictie asupra intensificarii activitatii economice interne;
echilibrul intern nu poate fi castigat pe seama echilibrului externe inteles in sens ingust
decat pentru o perioada limitata, inauntrul careia ori se produc ajustari structurale, ori se
revine la starea initiala nesatisfacatoare.
Ca orice mecanism explicativ, si analiza cu ajutorul multiplicatorului trebuie privita in
mod critic, pentru a se evita simplificari daunatoare pe plan teoretic si mai ales practic. Asa,
de exemplu, nu in orice conditii functioneaza multiplicatorul negativ al importului autonm, la
baza caruia sta teza conform careia o crestere a impotului lasa cheltuielile totale
nemodificate; fenomen adevarat atunci cand are loc un transfer de cerere dinspre bunurile
autohtone catre produsele din import. O asemenea ipoteza este, desigur, plauzibila cand acest
transfer de cerere priveste bunuri substituibile. Lucrurile stau insa altfel atunci cand cand
avem de-a face cu produse complementare, cu un import complementar. In situatii frecvente,
efectuarea de investitii nu este posibila fara importul de masini si echipamente, iar realizare
exportului este conditionata de importul de materii prime si resurse energetice. Astfel spus,
cresterea reala a venitului total, in asemenea circumstante, depinde de posibilitatea maririi
importului. Aceasta remarca capata mai mult relief pe masura ce o economie se apropie de
frontierele utilizarii depline cel putin din punct de vedere structural a resurselor de care
dispune; depasirea unor blocaje, completarea cu factori de productie, la nivel sectorial si chiar
global, se poat face numai cu ajutorul importurilor suplimentare.
Inflatia si somajul subliniaza si ele imperfectiunile mecanismului exlicativ bazat pe
actiunea multiplicatorului. Trebuie precizata de asemenea si o slabiciune de natura congnitala:
in lumea reala, ajustarea prin fluctuaria veniturilor nu este singulara fiind insotita de ajustarea
prin preturi, de cea determinata de procese monetar-financiare si cvasi-ajustari. Acest adevar
este recunoscut si in teorie prin existenta celorlalte mecanisme explicative, partenere sau
concurente. Insa dincolo de punctele nevralgice existente de faptul ca este incomplet pri
subestimarea aspectelor monetare si financiare; imperfect, deoarece nu poate corecta total un

dezechilibru; ca este putin atragator ca instrument al politicii de ajustare a balantei de plati,
fiind costisitor pentru societate mecanismul multiplicatorului are meritul de a pune in
lumina relatiile de interdependenta fundamentale intre componentele externe si interne ce
intervin in procesul crearii venitului (produsului) national.
2. Mecanismul ajustarii prin preturi

Teoria elasticitatilor
Consecinta imediata a schimbarii cursului de schimb este modificarea preturilor
relative. De exemplu, daca o tara isi devalorizeaza moneda, aceasta atrage dupa sine o crestere
a preturilor la import masurate in preturi interne. In mod normal, marirea preturilor
importurilor trebuie sa conduca la reducerea cererii de import si la cresterea cererii prntru
bunurile autohtone. Tot devalorizarea poate mari competitivitatea exportului in conditiile
mentinerii rentabilitatii interne. Producerea acestei inlantuiri supersimplificate de efecte
depinde de jocul elasticitatilor cererii si ofertei. 10[10]
Pentru inceput, in analiza efectului modificarii cursului de schimb, se presupune ca
venitul total este constant, iar elasiticitatea exportului (oferta producatorilor interni) si cea a
importului (oferta producatorilor externi) sunt perfect elastice. Relatia de la care pornim
exprima balanta curenta (bunuri si servicii fara alte transferuri):
B = X-M
(3.10)
Valoarea exportului este data, dupa cum se stie, de produsul intre pretul la export privit
ca un indice al preturilor si cantitatea exportata, adica:
X = p* Qx
(3.11.)
10[10] Tipul de analiza prin elasticitati este specific lui F. Edgeworth si A. Marshall.
Primuleconomist creditat cu stabilirea de conditii prin elasticitati pentru ca devalorizarea sa
echilibreze balanta comerciala ete C.F. Bickerdike in 1920.
Daca tinem seama ca cumparatorii externi se orienteaza in preferintele lor dupa pretul in
valuta externa si notam pretul acesteia in moneda interna cu w, functia cererii externe se poate
scrie:
Qx = Q* (p/w) 11[11]
(3.12.)
O devalorizare a monedei interne, deci o crestere a lui w, semnifica o ieftinire a acesteia

pe piata financiara externa si oscadere a pretului exportului in moneda straina, ceea ce mareste
interesul cumparatorilor din strainatate, avand loc o crestere a cantitatii exportate. Daca
notam elasticitatea cererii externe pentru bunurile exportate cu x, atunci modificare
exportului datorita variatiei cursului de schimb este:
dX/ dw = *(X/w)
(3.13)
Relatia 3.13. se mai poate scrie si subforma ratelor de crestere:

dX/X = * (dw/x)
(3.14.)
Cu ratele de crestere se poate opera precum cu logaritmii, notand rata de crestere a unei
marimi cu o caciulita, relatia 3.12 mai poate fi scrisa si altfel:
Qx = -* (px - w)
(3.15)
Deoarece conform ipotezei ofertei complet elastice px = 0, relatia devine:

X = Qx - *w
(3.16)
Pretul importului este dat in moneda externa q, ceea ce face ca exprimarea sa in preturi
interne sa fie q*w, iar valoarea importului total:
M = w* q* Qm
(3.17)
Cererea interna pentru bunurile importate se orienteaza, bineninteles, in raport de

preturile interne ale acestor bunuri, astfel ca functia cererii se poate scrie:
Qm = Qm* (w*q)
(3.18)
O devalorizare a monedei nationale - admitand constanta preturilor externe ale bunurilor

importate le face pe acestea din urma, relativ scumpe; importul total se reduce in raport cu
elasticitatea cererii interne pentru bunurile din import. Intr-o forma dinamica, 3.18. se scrie:
Qm = -*(w+q)
(3.19.)
Rata de modificare a cheltuielilor pentru import devine (p = 0):

M = w+ q+Qm = (1-)* w
(3.20)
iar modificarea absoluta a cheltuielilor de import este :

dM/dw = (1-)*M/w
(3.21)
Din 3.21 rezulta ca valoarea importului scade sau creste, dupa cum elasticitatea cererii
pentru bunurile importate este mai mare sau mai mica, decat unitatea. Modificarea balantei
curente reiese din diferenta intre schimbarile exportului total si importul total. Din relatiile
3.13. si 3.21. obtinem:
dB/dw = * (x/w) M/w* (1-) = M/w* (*x/M + - 1) (3.22)
Se vorbeste despre o reactie normala a balantei curente atunci cand devalorizarea
monedei nationale o imbunatateste, iar o revalorizare o inrautateste, ceea ce poate fi
comprimat in expresia dB/dw >0. Tinand seama de relatia 3.22, se obtine conditia:
(X/ M)* + >1. 12[12]
Pentru cazul unei balante curente initial echilibrate (X = M), reactia normala presupune
conditia numita Marshall Lerner, in conformitate cu care suma celor doua elasticitati ale
cererilor trebuie sa fie mai mare decat unitatea. Cateva cuvinte sunt necesare privind aceste
doua elasticitati. Elasticitatea cererii pentru importuri depinde de tipul de produse
achizitionate din strainatate. Daca o tara importa cu precadere materii prime si alte bunuri
industriale intermediare, elasticitatea cererii pentru importuri poate fi foarte scazuta ceea ce
anuleaza din eficacitatea devalorizarii ca instrument de corectare a unui deficit. In general,
elasticitatea cererii pentru importuri este mare atunci cand economia nationala beneficiaza de
sectoare ce concureaza puternic importurile. In ce priveste exportul, manifestarea nui
monopol pe piata la un anumit produs cazul unor materii prime face ca elasticitatea cererii
externe sa fie scazuta. In schimb, la bunurile la care concurenta este intensa - cazul unor
produse industriale de larg consum -, elasticitatea cererii externe este, indeobste, ridicata.
Sa renuntam acum la ipoteza ofertelor perfect elastice,care este specific cazului de
subutilizare cronica a resurselor. In general, pe termen scurt si la o capacitate de productie
neschimbata, o cantitate mai mare nu este oferita decat la unpret mai ridicat. Influenta
elasticitatii limitate a ofertei asupra incasarilor din export depinde, in acelasi timp, de
elasticitatea cererii externe. Cand aceasta din urma este semnificativa (mai mare decat
unitatea), presupusa crestere a incasarilor la export, datorata eventualei devalorizari, nu se va
realiza. Dimpotriva, daca elasticitatea cererii externe este mica, cresterea incasarilor la export
va fi favorizata. Formal, cele aratate pot fi ilustrate prin alaturarea functiei ofertei de export,
Q = Q* (p/w).
In forma dinamica, cele doua finctii devin:
Qx = -*(p w)
(3.23)
Qx = t * p
(3.24)
Si
unde t este elasticitatea ofertei de produse de export. Din considerarea ca egale a lui 3.31
si3.32 se obtine cresterea de echilibru a pretului intern al ofertei la export, indusa de
modificare cursului de schimb:
P = [ / (t + )]* w.
(3.25)
Daca p, astfel obtinut este introdus in 3.24, rezulta rata de crestere a volumului
exportului:
Qx = [t*/(t + )]* w.
Cresterea incasarilor la export este, in consecinta:
X = p + Q = [*(1+t)/(t+)]* w 13[13]
(3.26)
In mod analog se judeca si situatia importurilor. Fata de o cerere mai mica pentru
bunurile importate, provocata de o devalorizare a monedei nationale, producatorii externi vor
reactiona pentru a compensa devalorizarea - cu o crestere mai moderata a preturilor ofertei
lor. Valoarea importului in moneda natonala poate sa creasca sau sa scada, dupa cum cererea
interna este mai putin sau mai mult elastica. La calcularea variatiei cheltuielilor de import
pornim de la functia cererii pentru bunurile importate relatia 3.18 si functia ofertantilor
externi:
Qm = Qm(q )
(3.27)
Prin dinamizarea relatiilor 3.18 si 3.27 se obtine:

Qm = - (w + q )
(3.28)
Qm = t *q
(3.38).
Si
Din egalizarea partilor din dreapta din relatiile 3.25 si 3.29 rezulta:
q = - [ /(t + )]* w.
(3.30)
Din 3.29 se poate vedea cu usurinta ca reducerea cantitatii importului Qm este:

Qm = -[t /(t + )] w
(3.31)
iar modificare relativa a valorii importului w*q *Qm este:

M = w * q * Qm = [t (1- )/(t + )]* w 14[14]
(3.32)
Este evident ca o imbunatatire a raportului intre export si import cere ca X> M sau, dupa
formulele 3.26 si 3.32:
*(1+t )/(t + ) >t *(1-)/(t + )
(3.33)
Relatia 3.41 mai este cunoscuta si sub denumirea de conditia Robinson pentru o reactie
normala a balantei comerciale la schimbarea cursului. Spre deosebire de conditia Marshall
Lerner, relatia 3.32 este mai putin restrictiva, in sensul ca reactia normala a balantei la variatia
cursului de schimb este posibila chiar si atunci cand suma celor doua elasticitati ale cererilor
este inferioara unitatii, atat timp cat elasticitatile ofertelor sunt foarte mici. Se poate observa,
de asemenea, ca pentru elasticitati infinite ale ofertelor conditia Robinson se transforma in
conditia Marshall Lerner.
Teoriei elasticitatilor i s-au adus o serie de critici, intre care doua sunt majore. In
primul rand, ea nu tine seam de relatiile incrucisate intre preturile reltive ale bunurilor si intre
cerere sioferta, fiind o analiza a echilibrului partial. Ea este potrivita investigarii unor piete
particulare, dar nu si totalitatii exporturilor si importurilor, care nu mai pot fi privite ca
marimi independente. Interdependenta dintre exportul total si importul totaldepinde, la randul
ei , de intensitatea utilizarii resurselor in interiorul spatiului national. In al doilea rand,
majoritatea versiunilor care aplica unilateral aceasta teorie, neglijeaza efectele multiplicative
nete ale cheltuielilor interne agregate. Din acest motiv se impune ca teoria elasticitatilor sa
fie combinata cu alte mecanisme explicative. 15[15]
14[14] Daniel Daianu Functionarea economiei si echilibrul extern, Editura Academiei

Romane, Bucuresti, 1992 , pg48
Romane, Bucuresti, 1992 , pg48
Difcultatile teoretice ridicate de mecanismul elasticitatilor au fost insotite in domeniul

aplicativ , de controversa intre optimisti si pesimisti. Pornind de la estimarea elasticitatilor
in comertul international si de la faptul ca unele tari ce isi devalorizeaza moneda suferisera
ulterior o inrautatire a balantei comerciale, grupul pesimistilor a avut castig de cauza in
perioada imediat urmatoarecelui de-al doilea razboi mondial. Acest lucru s-a reflectat si in
modul de organizare a sistemului monetar international, in reticenta guvernelor de a recurge la
devalorizare pentru a corecta un deficit al balantei de plati externe. Pesimistii au adus prin
evidentierea elasticitatilor scazute un argument suplimentar contra devalorizarii utilizate ca
instrument de ajustare, argument ce s-a alaturat celor legate de impactul inflationist al
devalorizarii si de efectul acesteia asupra redistribuirii veniturilor. Optimistii au ripostat
prin relevarea unor elasticitati semnificatic de inalte si prin sublinierea viciilor pe care le-ar
fin continut modul de estimare al oponentilor lor. Astfel, ei au aratat ca
concluziilepesimistilor ar fi rodul utilizarii incorecte a tehnicilor econometrice problema
identificarii si al lipsei deinformatie, al neglijarii modificarii ipotezei ceteris paribus , al
ignorari faptului ca elasticitatile se modifica in timp. Problema identificarii priveste luarea
in consideratie a deplasarilor curbelor cererii si ofertei, iar solutionarea econometrica rezida in
acumularea de cat mai multa informatie referitoare la schimbarile I preturi, cantitati si, mai
ales, in venituri. Studiile care au avut in vedere schimbarile intervenite in mediul economic
(renuntarea la ipoteza ceteris paribus), care au inclus in analiza deplasari ale curbelor cererii si
ofertei de valuta necauzate de variatia cursului de schimb, au scos la iveala elasticitati mai
mari decat daca s-ar fi omis aceste modificari. In ce priveste calitatea importanta a
elasticitatilor cererii si ofertei in raport cu pretul de a nu se mentine constante in timp, H.
Junz si R. Rhomberg16[16] arata ca este util sa distingem cinci tipuri diferite de intarzieri intre
schimbarea preturilor relative si descresterea efectiva a cantitatilor de bunuri comercializate.
Ele s-ar datora insuficientei informationale, recurgerii la resurse stocate (bunuri) sau resurse
mai putin folosite (echipamente) si problemelor pe care le ridica o productie suplimentara.

Acesti economisti au gasit, prin corectari empirice, ca in urma schimbarilor de preturi, 50%
din efectul total al variatiei cantitatilor comercializate se produce intr-un interval de 3 ani, iar
90% din acest efect in primii 5 ani. In consecinta, nu ar mai pareasurprinzator de ce studiile
care nu iau in seama intarzierile subestimeaza efectele adevarate, pe termen, lung ale
modificarii preturilor relative. Decalajele mentionale stau la baza explicatiei si asa-numitului
efect al curbei J in conformitate cu care balanta comerciala se deterioreaza dupa o
devalorizare , inainte de a inregistra o imbunatatire. Aceasta pentru ca in prim faza dupa
devalorizare cheltuielile de import cresc, datorita angajamentelor anterioare de cumparare.
Numai dupa un anumit timp, cand se produce o ajustare relevanta a cantitatilor, volumul
importurilor scadeiar exportul , devenit mai atractivpentru cumparatorii externi, va creste.
Miscarea preturilor si balanta contului curent
Asemenea actiunii prin intermediul variatiei cursului de schimb si miscarea propriu-zisa a
preturilor interne si externe influenteza balanta curenta. Fara a mai fi considerat ca la clasici
drept principal resort de realizare a echilibrului extern prin inflatie si deflatie mecanismul
ajustarii prin preturi are o desfasurare asimetrica si, adesea, paradoxala in economiile
contemporane. Asimetria este dovedita de faptul ca modificarile preturilor relative - interne si
externe nu se produc prin cresteri si scaderi absolute simultane in diverse spatii nationale
ci, cel mai adesea, prin evolutii ascendente diferite ale preturilor factorilor de productie si
bunurilor finale; ajustarea are loc aproape numai intr-un sens inflationist. Insolit, este , de
asemenea, faptul ca excedentele si deficitele balantei curente nu sunt, neaparat, insotite de
accelerari si, respectiv, decelerari ale cresterii preturilor. Dupa cum demonstreaza experienta
unor economii17[17], cauze structurale puternice pot anula relatia presupusa de conexiune
inversa intre starea balantei curentesi miscarea preturilor interne.
17[17] Tarile latino-americane ofera o imagine elocventa a coexistentei deficitelor balantei
comerciale cu inflatii galopante. Minidevalorizarile apar ca modalitatea cea mai la indemana,
desi putin eficace, de stimulare a exportului; ele alimenteaza insa inflatia,prin scumpirea
importului nepermitand iesirea din cercul vicios.
Care este totusi legatura ce se poate stabili intre dinamica preturilor si balanta curenta? In
primul rand, trebuie sa se faca distinctie intre asa -numitele produse domestice si cele care
intra in comertul international, acestea din urma divizandu-se si ele in bunuri ce sunt efectiv
exportate sau importate, si bunuri exportabile sau concureaza produsele importate. In al doilea
rand, este evident ca o crestere a cererii interne sau a costurilor interne se va repercuta
indeosebi asupra bunurilor domestice. Se creeaza astfel posibilitatea aparitiei sau amplificarii
unui decalaj intre evolutia preturilor inauntrul spatiului national si cea pe piata mondiala.
Desigur ca decalajul mentionat isi poate gasi impulsul de accentuare siin afara spatiului
national, cand reflexul prim va fi cresterea preturilor buurilor importate. In cazul economiei
mici, acest decalaj are ca efect modificarea compozitiei cererii interne ni favoarea sau
defavoarea unor bunri autohtone. Deplasarile in cerere se vor concretiza in modificari efective
ale importurilor si exporturilor cu conditia ca productia (oferta) sa fie mai elastica iar
resursele productive sa fie suficient de mobile. Intervine aici mecanismul, deja amintit, al
elasticitatilor. Se intuieste ca, cu cat intr-o economie, rata de crestere este mai moderata, cu
atat mai favorabile sunt perspectivele ei de a-si intari pozitiile comerciale.
Interesant de urmarit este si influenta evolutiei preturilor externe asupra nivelului
preturilor interne. De exemplu, atunci cand industriile cu export masiv datorita ascensiunii
mai rapide a preturilor mondiale pot obtine preturi mai ridicate la produsele lor, acest lucru
se reflecta integral sau partial, si in ceea ce priveste cantitatea desfacuta pe piata interna. Tot
astfel, scumpirea bunurilor de import poate atrage dupa sine cresterea preturilor la bunurile
autohtone ce le sunt concurente, fenomen care este cu atat mai vizibil cu cat se afla intr-un
raport de substitutie mai strans productia interna cu importul. De asemenea, cresterea
preturilor la materiile prime si bunurile intermediare importate are un impact puternic asupra
preturilor interne ale produselor in componenta carora intra, atunci cand aceasta transmitere
nu este contracarata de un sistem de filtre18[18]: se produce un import de inflatie. Cel mai
18[18] Sistemul de filtre ar avea menirea de a proteja economia natioanalade evolutiile eratice,
de fluctuatiile anormale ale unor preturi externe. Pe de alta parte, o protectie completa nu este
clar poate fi ilustrata relatia dintre evolutia preturilor externe si nivelul preturilor interne in
cazul tarilor de dimensiuni mici. Dupa cum am precizat, pentru o economie de dimensiune
redusa, preturile la import si la export sunt date, iar modificarea lor nu este semnificativ
influentata de cererea si oferta interna atat timp cat cursul de schimb ramane fix. Ce se
intampla insa daca cursul de schimb este flexibil ? In aceasta situatie, cursul de schimb
flexibil izoleaza intr-o anumita masura economia interna de cresterile preturilor mondiale.
Daca insa preturile bunurilor de import cresc mai puternic pe piata mondiala, ceea ce
cauzeaza inrautatirea raportului de schimb si daca cererea pentru import este nenelastica (cum
se intampla cu materiile prime), preturile interne ale importului si exportului vor creste, in
ciuda cursului de schimb flexibil. Explicatia rezida in aceea ca scumpirea importului pentru
care cererea este neelastica deterioreaza balanta. In locul unei revalorizari care sa neutralizeze
ridicarea preturilor importului vizavi de nivelul preturilor interne, este necesara o devalorizare
care sa intampine inrautatirea balantei printr-o stimulrea a exportului. Aceasta devalorizare
accentueaza influenta cresterii preturilor bunurilor de export si a celor care pot fi substituite
acestora. Deci, pe fondul unei deteriorari a raportului de schimb, cursul de schimb flexibil
actioneaza in directia restabilirii echlibrului balantei, dar nu poate anihila cresterile preturilor
internationale. O revalorizare ar putea avea loc atunci cand cererea de import este elastica.
Daca ea insa nu compenseaza decat partial scumpirea importului, preturile la export vor trebui
sa fie coborate, pentru anu pierde din pozitia de echilibru a balantei. Trebuie sa observam ca
analiza prezentata mai sus ignora fluxurile de capital si, in consecinta, nu surprinde actiunea
acestora de compensare sau de intarire a variatiei cursului de schimb,cauzata de miscarea
preturilor externe..
Realizarea echilibrului balantei comerciale prin miscarea preturilor este practic
imposibila in economiile contemporane; nu pot fi satisfacute conditii de baza pentru ca soldul
monetar al operatiunilor internationale sa restabileasca echilibrul. Pietele ar trebui sa fie lasate
posibila, iar atunci cand este inteleasa prin ruperea legaturii intre fenomenul economic intern de
cel extern, consecintele pot fi extrem de negative pe planul alocarii resurselor in economie.
liberei concurente deloc protejate -, cererile si ofertele ar trebui sa fie elastice, iar resursele
productive usor transferabile. De asemenea, autoritatile publice ar trebui sa accepte jocul unui
mecanism nesigur si costisitor, pe care ele prefera sa-l blocheze (ca atunci cand procedeaza la
compensarea fluctuatiilor nedorite ale unor componente ale masei monetare si creditului,
induse de soldul exterior). Este, totusi, incontestabil ca miscarile preturilor influenteaza
schimburile comerciale cu strainatatea si ca alaturi de alte mecanisme, explica schimbarile
intervenite in balanta curenta sau in cea de plati.
3. Teoria absorbtiei
Relatia de la care se porneste studiul acestei abordari consta in considerarea balantei
curente ca diferenta intre productia nationala si absorbtia nationala, aceasta din urma
continand toate cheltuielile efectuate inauntrul spatiului national. Identitatea se poate scrie
astfel :
B=VA
(3.34)
in care A reprezinta absorbtia nationala. Din 3.34. privita ca relatie de echilibru, se trage
concluzia fundamentala ca ameliorarea balantei curente se infaptuieste prin imbunatatirea
raportului intre productia (venitul) nationala si absorbtia autonoma. Imbunatatirea acestui
raport arareori poate avea loc ca o consecinta a maririi venitului total concomitent cu
micsorarea absorbtiei, pentru ca cele doua sunt partial interdependente, cresterea productiei
conduce la o absorbtie mai mare si invers, o absorbtie redusa cauzeaza micsorarea veniturilor.
Interdependenta intre V si A poate fi ilustrata prin descompunerea absorbtiei in doua. Am
mentionat ca o modificare a venitului national real nu lasa neschimbat volumul absorbtiei. Cat
de puternica este aceasta influenta, depinde de inclinatia spre absorbtie a, a carei marime
este putin afectata de dinamica venitului total. Daca notam componenta autonoma cu D, A
poate fi scrisa ca :
A = aV + D
(3.35)
Din 3.34.si 3.35. se obtine formula pentru balanta curenta, care tine seama de inclinatia
spre absorbtie si de structura absorbtiei :
B = (1-a)V D
(3.36 )
sau
dB = (1-a)dV dD 19[19]
(3.37)
Ultimele doua relatii sunt importante pentru ca ne concentreaza atentia asupra celor trei
factori esentiali pentru analiza prin metoda absorbtiei : venitul national, inclinatia spre
absorbtie si absorbtia autonoma.
Din 3.37 rezulta ca masurile ce pot fi intreprinse in vederea imbunatatirii balantei curente,
vizeaza fie cresterea mai rapida a venitului national decat a absorbtiei (ce poate chiar stagna),
fie reducerea absoluta a acesteia din urma, fara ca venitul national sa scada in aceeasi masura
sau sa se modifice. Un prim gen de masuri cum ar fi, in special, devalorizarea si restrictiile
comerciale, se incadreaza in ceea ce a fost numita o politica de reorientare a cheltuieililor,
de stimulare a cererii interne si a celei externe in favoarea produselor autohtone. Celelalte
masuri ce urmaresc comprimarea absorbtiei constau, indeosebi, in utilizarea de o maniera
restrictiva a politicilor fiscala si monetara. Tot relatia 3.37 ne arata ca o conditie sine qua
non pentru ca politica de schimbare a structurii absorbtiei sa fie eficace, este ca inclinatiaspre
absorbtie sa fie inferioara unitatii. Trebuie subliniat ca A se deosebeste de c (inclinatia spre
consum din modelul lui Keynes) prin aceea ca se refera la toate componentele cererii totale
efective consum privat, investitii, cheltuieli publice.
Doua cazuri sunt relevante pentru analiza noastra. Atunci cand exista o subutilizare a
resurselor, este foarte probabil ca inclinatia spre absobtie sa fie mai mica decat unitatea.
Deci o devalorizare, prin efectul favorabil exercitat asupra nivelului productiei nationale,
poate ameliora balanta curenta ; este situatia pusa in evidenta de mecanismul elasticitatilor. In
schimb, atunci cand nivelul de utilizare a resurselor in economie este ridicat, cererea
suplimentara pentru bunuri autohtone, provocata de o eventuala devalorizare, nu este
intampinata de un efect corespunzator pe planu productiei ; se declanseaza sau se accelereaza
astfle procesul inflationist, care erodeaza sau poat chiar anihila efectul initial pozitiv al
devalorizarii. Trebuie mentionate, totusi, cateva cai prin care devalorizarea poate actiona
asupra componentei autonome ale absobtiei. Primul rand, este vorba de efectul incasarilor
reale . Daca masa monetara ramane nechimbata in conditiile cresterii preturilor - datorita
eforturilor de sterilizare a miscarilor de capital pe termen scurt, intre prinse de banca
centrala -, si daca detinatorii de lichiditati doresc sa mentina nivelul real al acestora, ei trebuie
sa acumuleze mai multa moneda. Implicatia ar fi reducerea cheltuielilor reale, deci a
absorbtiei. Daca acest efect poate fi accentuat de cresterea ratei dobanzii ce este necesara
transformarii de bani speculativi in moneda pentru derularea tranzactiilor umflate de
marirea preturilor. O alta cale este legata de efetele devalorizarii, maririi preturilor, asupra
distributiei veniturilor. Se apreciaza astfel ca, mai ales pe termen scurt, devalorizarea mareste
profiturile in detrimentul salariilor, deci reduce absorbtia in masura in care inclinatia spre
consum neproductiv este superioara inclinatiei spre investitii. Efectul prin intermediul
redistribuirii veniturilor sta, alaturi de problema inflatiei structurale, in centrul explicatiilor
privind politica devalorizarii in America Latina. Conform acestei teze, devalorizarea
urmareste compensarea cresterii salariilor urbane prin ridicarea costurilor vietii indusa de
marirea preturilor la export in valuta interna. In sfarsit, asupra absorbtiei poate avea un effect
direct si asa-numita iluzie monetara. Daca, in prezenta preturilor in crestere si inciuda
maririi corespunzatoare a veniturilor, consumatorii cheltuiesc mai putin, efectul exercitat
asupra balantei curente va fi pozitiv. Subliniem ca actiunea efectului pret asupra absorbtiei,
prin caile mentionate, este directa, deci nu trebuie pusa in legatura cu vreo modificare a
venitului national real. 20[20]
20[20] In dorinta de a tine sub control masa monetara interna, banca centrala poate incerca sa
compenseze intrarile si iesirile de reserve valutare prin micsorarea si, respective, marirea
corespunzatoarea a componentei interne a bazei monetare.
F.Machlup si E.Sohmen21[21] au aratat ca devalorizarea poate avea un efect real pe planul

productiei, chiar si atunci cand nivelul utilizarii resurselor este maxim. Ei remarca, in acest
sens, situatia functionarii in economie a unui curs de schimb supraevaluat, care ar distorsiona
procesul de alocare a resurselor, ar orienta factori de productie dinspre sectoare exportatoaresi
cele ce nocureaza importul spre consumul intern. Corectarea cursului de schimb, prin
devalorizare, ar avea ca efect o realocare a resurselor, o utilizare mai eficienta a acestora,
deciobtinerea unei productii sporite fara atragerea in circuitul economic a unor resurse
suplimentare. Desi judicioasa, precizare pe care o fac Machlup si Sohmen nu modifica esenta
mesajului abordarii ce utilizeaza conceptul de absorbtie : daca posibilele consecinte ale
efctului incasarilor reale, redistribuirii veniturilor, iluziei monetare si eventualei realocari de
resurse sunt nesemnificative in conditiile unei activitati economice intense , atunci avand in
vedere nivelul ridicat al inclinatiei spre absorbtie, utilizarea singulara a devalorizarii, ca
instrument de imbunatatire a balantei curente, este ineficace. Teoria absorbtiei ridica astfel
problema eficacitatii utilizarii modificarii cursului de schimb ca mijloc de corectare a
dezechilibrului balantei . se desprinde, totodata, o concluzie centrala din punct de vedere al
politicii economice in acest domeniu, si anume ca, pentru a se evita esecul ei, folosirea
devalorizarii ca mijloc de modificare a structurii absorbtiei trebuie imbinata cu actiunea
componentei autonome a absorbtiei totale. Se profileaza deci ca variabile instrumentale ale
politicii macroeconomice, cursul de schimb si componenta autonoma a absorbtiei, iar ca
variabile obiectiv, nivelul venitului national real si balanta curenta.
Iustrarea exemplara a consensului teoretic realizaat in anii 50 privind folosirea cursului
de schimb si a controlului absorbtiei interne, pentru atingerea simultana a echilibrului intern si
a celui extern, a fost facuta de T. Swan (1955).
In diagrama22[22] ce-i poarta numele (Fig.3.1) linia yy reprezinta combinatia de

cheltuieli interne (absorbtie) si rata de schimb ce asiguraeconomiei echilibrul intern. Linia yy
are inclinatia descendenta deoarece, pentru a se asigura echlibrul intern, exporturi mai mari
induse de o rata de schimb mai inalta trebuie combinate cu nivele mai joase ale absorbtiei.
Dreapta EE reprezinta combinatia intre nivelul absorbtiei interne si rata de schimb, care
asigura echilibrul extern. Inclinatia este ascendenta si spre dreapta deoarece la un nivel scazut
al absorbtiei nivelul de echilibru al venitului si, la un curs de schimb dat si importuri ce
depind de venitul national total, volumul acestora este si el redus. Pentru ca sase realizeze
echlibrul extern, avand in vedere ca importurile sunt scazute, cursul de schimb trebuie sa fie
mic. Dimpotriva, cand absorbtia interna esteridicata, echlibrul intre exporturi si importuri se
realizeaza la un nivel mai ridicat ; pretul valutei externe creste pentru a stimula astfel exportul
si descuraja importul. Atingerea simultana a celor doua echilibre se realizeaza in punctul P.
Daca economia se afla in zona I, exista un surplus al balantei curente si o cerere interna
nesatisfacuta (inflatie); in zona II se manifesta un deficit al balantei curente si o presiune
inflationista ; in zona III coexista deficitul balantei curente cu subutilizarea resurselor (somaj),
iar in zona IV excedentul balantei este insotit de o activitate economica interna sub potential.
Printr-o reglare fina a lui w si A, factorii de decizie pot apropia nivelul activitatii
economice de punctul P.
Alaturi de mecanismele prezentate mai sus, exista si cel al absorbtiei sectorului public. In
fond, caracteristica pentru economiile contemporane este si activitatea economica a statului
care, firesc, se reflecta in tranzactiile comerciale si financiare cu exteriorul. Din acest punct de
vedere, un interes deosebit prezinta veniturile si cheltuielile statului, deci marimea si strucutra
bugetului public.
Considerarea sectorului public in analiza se face prin integrarea in ecuatia echilibrului pe
piata bunurilor si serviciilor a constrangerii bugetare. Dupa cum se cunoaste, conditia de
echilibru pe piata cere ca suma resurselor (veniturilor) sa fie egala cu suma utilizarilor.
Identitatea 3.1 astfel ragita se poate scrie :
Vd + T + M = C + Ii + X + G
(3.38)
unde T si G se refera la veniturile si, respectiv, cheltuielile statului, iar investitiile Ii cuprind si
partea ce corespunde activitatii nemijlocite a organelor publice in acest domeniu ; prin
urmare, G priveste numai asa-numitele cheltuieli neproductive ale statului.
Economisirea, acumularea sociala S poate fi definita ca rezultat al sumei intre
economisirea din sectorul privat si cea publica. Daca notam pe prima cu Sp si pe cea de-a
doua cu Sq, atunci se poate scrie :
S = Sp + Sq = (Vd - c) + (T-G)
(3.39)
unde Sp = (Vd-C) si Sq = (T-G). De remarcat ca atat in 3.38 cat si in 3.39, Vd se reera la

venitul total dipsonibilal sectorului privat, deci cel ramas dupa impunerea fiscala. Din 3.39
obtinem relatia :
S Ii = X M = Ie
(3.40)
care arata ca orice diferenta intre economisirea sociala si investitiile interne are ca efect un
excedent al balantei curente, o investitie neta externa Ie 23[23]. Finalmente, se poate scrie :
Sp + (T-G) - Ii = X - M
(3.41)
relatie care sugereaza ca imbunatatirea balantei curente se poate infaptui prin cresterea
economisirii sociale (private, publice sau a amandurora), sau prin reducerea investitiilor
interne.
O idee centrala, care sustine abordarea noua a teoriei absorbtiei are in vedere desvoltarea
pietei financiare internationale. Acest fenomen a avut repercursiuni deosebite pentru
Romane, Bucuresti, 1992, pg. 65
economiile avansate deoarece a permis intreprinzatorilor sa compenseze eventuala penurie

relative de mijloace de finantare a investitiilor cu resurse atrase din exterior. Cu cat o
economie este mai deschisa cu atat mai putin influentabila este activitatea de investitii
private de catre autoritatea publica. Aceasta ultima afirmatie a celor care sustin varianta
financiara a teoriei absorbtiei porneste de la examinarea factorilor care modifica stocurile
de active financiare si monetare ale agentilor economici. Astfel, posibilitatea recugerii la piata
internationala a capitalului mareste stabilitatea functiei cererii de active financiare a agentilor
economice.
Prin includerea in analiza a sectorului public, economia poate fi divizata in trei sectoare :
privat, public si al tranzactiilor cu exteriorul. Situatia pe piata bunurilor si serviciilor ii
corespunde o situatie reciproca si inverse pe piata titlurilor financiare. Daca un sector face
cheltuieli ce depasesc veniturile disponibile, va avea nevoie de finantare si va oferi active
financiare contra banilor. Altfel spus, va incerca sa schimbe active financiare pe termen scurt
cu cele pe termen scurt. Balanta curenta asa cum se observa din 3.41, este negativul
achizitiilor nete de active financiare ale sectoarelor public si privat 24[24]. Unei balante
excedentare ii corespunde o cerere neta de active financiare a sectorului intern al economiei.
Astfel sectorul tranzactiilor cu exteriorul devine zona de echlibru a pietei titlurilor financiare.
De exemplu, daca sectorul intern al economiei resimte o nevoie de finantare, aceasta va fi
satisfacuta prin resurse atrase din exterior. Restrictia de echilibru a balantei de plati face ca
intrarii de capital sa ii corespunda un deficit al balantei curente. Mai de parte, orice crestere a
cheltuielilor publice - cu mentinerea celorlalte agregate constante conduce la un deficit
curent echivalent. In esenta, se poate spune ca varianta financiara a teoriei absorbtiei neaga
substuibilitatea semnificativa intre absorbtia publica si cea privata si vede in politica bugetara
principalul instrument de control supra balantei curente, identitatea 3.68 este transformata
intr-o relatie de cauzalitate :
X M = B = f(T-G)
(3.42)
care prezuma stabilitatea functiei cererii de active financiare a sectorului particular si natura
exogena a soldului bugetar ce devine variabila instrumentala.
Chiar daca manipularea soldului bugetar este problematica datorita natirii endogene a
acestuia resursele publice fiind functie de veniturile nominale ale agentilor economici si de
cheltuielile publice anterioare -, este tot mai raspandita, printre specialisti, opinia ca cel mai
eficace instrument de influentare a balanteei curente il constituie finantele publice. Ceea ce sa petrecut in economiile avansate, in ultimii 15-20 de ani, pare sa confirme o asemenea
ipoteza ; deficite bugetare in crestere au evoluat in paralel cu deteriorarea balantelor curente.
Finantarea deficitelor bugetare prin vanzarea de catre stat de titluri financiare prprii a marit
cererea pentru resurse financiare pe piata interna a capitalului ridicand, in consecinta, costul
creditului, ceea ce a orientat pe unii intreprinzatori spre piata internationala a capitalului (asanumitul efect de evictiune). In acelasi timp balantele curente au marcat o deteriorare care, nu
in totalitate si nici pentru toti anii, poate fi explicate prin cresterea extraordinara a pretului
petrolului. De altfel, legatura intre finantarea soldului negativ bugetar si atragerea de resurse
din exterior, implicit deficitul provocat al balantei curente, sunt frecvent citate in studii si
rapoarte ale expertilor, mentionandu-se totodata, ca acolo unde deficitele bugetare au fost
reduse, s-au inregistrat si imbunatatiri ale balantelor curente. De aceea se mai afirma,
admitandu-se un nivel relativ constant al economisirii sociale in economiile avnsate, ca
finantele publice - avand ca prim obiectiv mentinerea echilibrului extern (balanta curenta) ,ar trebui sa fie utilizate in raport cu evolutia fluctuante a investitiilor sectorului privat.25[25]
Desi nu a reusit o sinteza a celorlalte mecanisme explicative, teoria absorbtiei ,
indiferent de varianta, a concentrat atentia asupra unui mare adevar al vietii economice
internationale : pe termen lung, o natiune nu poate consum mai mult decat produce.26[26] Ca

norma de natura politica economica, ea a impus cautarea echlibrului intre veniturile agentilor
economici si cheltuielile lor.
Abordarea monetara a teoriei balantei de plati

Radacinile teoretice ale abordarii monetare le putem gasi in studiile lui J Polak (1957) si
ale colaboratorilor sai de la Fondul Monetar International, dar formularea ei coerenta, sub
forma unui mecanism explicativ prezentat ca alternativa la abordarile traditionale - in spirit
keynisist datorata in special lui R. Mundell si H. Johnson27[27].
Trei caracteristici fundamentale se poate spune ca particularizeaza abordarea monetara.
Astfel, in timp ce celelalte mecanisme explicative pornesc de la capitole separate ale balantei
de plati (balanta curenta, balanta de capital) incercand identificarea unor factori determinanti
ai acestia (cresterea venitului national, evolutia preturilor , miscarea ratei dobanzii) prin
analiza tranzactiilor pe piata bunurilor si serviciilor si cea a capitalului, abordarea monatara
trateaza echilibrarea balantei de plati ca o problema prin execlenta monetara ; balanta de plati
este considerata in ansamblul ei, iar marimea definitorie este soldul balantei rezervelor.
Totodata, determinarea acestui sold este cautata pe piata monetara nationala. In al doilea rand,
abordarea monetara, a carei sorginte monetarista este evidenta, priveste economia ca avnd o
stabilitate intrinseca pe termen lung. Dintr-o asemenea perspectiva, politica fiscala si
manipularea cursului de schimb, ca instrumente de stabilizare economica, ar fi lipsite de
eficacitate si nu ar face altceva decat sa amplifice, sa dezechlibreze miscarea ciclica a
economiei; ele nu ar putea asigura echilibrul extern. Se sustine ca numai politica monetara are
efect durabil asupra balantei de plati. In fine, potrivit tezei generalea abordarii monetariste
Romane, Bucuresti, 1992, pg66
Romane, Bucuresti, 1992, pg66
care in esenta arata ca o cerere mai mare de moneda duce la un sold pozitiv al balantei si
viceversa - , cresterea economica are ca efect intrarea de rezerve in tara, concluzie ce apare
diametral opusa abordarilor traditionale.
Ipoteza de lucru de baza a abordarii monetare este functia stabila a cererii de bani care
devine, astfel previzibila. De asemenea, masa monetara este presupusa avea - in conditiile
economiei deschise si ale cursurilor de schimb fixe o natura endogena ; ajustarea ei se face
in raport de modificarea cererii debani, iar coponentele sale (banii interni si rezervele
externe) sunt vazute ca perfect intersanjabie. Trebuie subliniat inca o data ca aboradrea
monera priveste banii ca stoc, fluxurile monetare fiind expresia ajustarilor portofoliilor de
active ale agentilor economici.
Soldul monetar devine locul de stabilire a echilibrului pe piata monetara. Orice excedente
extern este reflexul unei cereri de moneda suplimentara. Daca aceasta cerere neta nu est
satisfacuta cu banii interni noi (credit intern), se produce o intrare de rezerve externe. Invers,
agentii economici se debaraseaza in strainatate de orice oferta de moneda excedentara (peste
nevoile lor), ceea ce poate conduce la un deficit al balantei de plati. In generala, daca creditul
intern progreseaza mult pre repede fata de evolutia cererii de bani, se naste un deficit extern.
Aceasta concluzie importanta trebuie judecata prin prisma unei imagini preferate in analiza
abordarii monetare : o economie de dimensiune mica, puternic integrata circuitului economic
mondial, pentru care nivelul preturilor si rata dobanzii au determinari exogene (in afara
spatiului national). In acest caz, oferta de bani excedentara nu se absoarbe in interior ; ea se
scurge in exterior prin achizitionarea de bunuri si titluri financiare in strainatate.
Cumpararile mentionate cauzeaza deficitul exterior, care readuce oferta monetara la nivelul
dorit. Daca se noteaza cu R rezervele externe, cu L cererea monetara, cu H oferta monetara si
cu Hi componenta interna a masei monetare (creditul intern), relatiile descrise se pot scrie:
H = Hi + R
dH = dHi + dR
(3.43)
(3.44)
dR = dH dHi.28[28]
(3.45)
Daca 3.43 si 3.44 se refera la componentele masei monetare, 3.45 poate fi considerata ca
exprimare a balantei de plati atunci cand aceasta din urma este definita ca rata de schimbare
in stocul de rezerve al unei tari. In raport cu timpul, 3.45 devine :
Z = dR/dt = dH/dt dHi/dt29[29].
(3.46)
Echilibrul pe piata monetara exista cand H = L, in conditii de echilibru,
Z = dR = (dL - dHi)
(3.47)
Din 3.47 reiese clar ideea, avansata de abordarea monetara, ca expansiunea mai rapida a
componentei interne a bazei monetare vizavi de cresterea cererii interne, atrage dupa sine
pierderea de rezerve externe, un deficit extern.
Se poate observa, de asemenea, ca prin ipotezele sale, abordarea monetara transforma
identitatea 3.44 intr-o relatie de cauzalitate 3.47.
Creditul intern devine variabila instrumentala in vederea atingerii echilibrului extern :
Cr = f(dHi)
(3.48)
Pe planul politicii economice, o implicatie fundamentala a relatiei 3.48 este ca autoritatile

monetare nu pot exrecita controlul asupra masei monetare, ci numai asupra componentei sale
interne. In consecinta, politica monetara, asimilata controlului creditului intern, are ca obiectiv
de atins echilibrul extern.
In ceea ce priveste ajustarea balantei de plati, abirdarea monetara o concepe ca fiind
automata :orice dezechiliru extern tinde sa dispara datorita efectelor incasarilor reale. De
exemplu, un deficit extern diminueaza incasarile reale in economia nationala, ceea ce ar

antrena o reducere a cumpararilor de active reale si financiare din exterior, deci eliminarea, in
final, a deficitului extern. Variatia incasarilor reale (H/P) s-ar realiza prin modificarea stocului
nominal de moneda, sub efectul dezechilibrului extern. Automaticitatea ajustarii se sprijna pe
doua conditii. Autoritatile monetare nu trebuie se se angajeze inactiuni de sterilizare,
ipoteza care este insurmontabila pe termen lung. In al doilea rand, functia cererii de bani
trebuie sa ramana stabila pe toata perioada ajustarii, ceea ce este mai putin probabil daca in
economie se manifesta o inflatie puternica si deficitul extern nu este minor.
Consecventa viziunii sale pe termen lung, abordare monetara contesta devalorizarii
putinta de a influenta durabil balanta de plati. Astfel, efectul unei devalorizari politica
monetara fiind neschimbata ar disparea o data cu revenirea preturilor interne la nivelurile
mondiale. Pe termen lung, efectul devalorizarii nu ar fi decat nominal, ar conduce la ridicarea
nivelului general al preturilor in economie. Dupa cum remarca A. Cachin, in abordarea
monetara singurul efect al adoptarii cursurilor flexibile ar fi gradul de libertate superior pe
care il capata o economie in a-si alege rata inflatiei 30[30].
Abordarii monetare nu i se poate reprosa lipsa de unitate conceptuala. Dimpotriva,
conform ipotezelor sale de lucru si perspectivei de timp adoptate (neoclasice), ea incearca sa
ofere explicatii la orice problema legata de echilibrul extern. Numai ca, prin premisele de la
care se purcede in analiza, prin raportarea evolutiei economiei la perioade de timp mai lungi si
prin concluziile la care se ajunge, abordarea monetara nu poate da raspunsuri satisfacatoare si,
in plus, creeaza noi probleme.
Este greu sa fie admise, ca solide, ipoteze precum interdependentele internationale
perfecte intre preturile si, respectiv, ratele dobanzilor din diverse spatii nationale, valabilitatea
unor functii stabile ale cererii si ofertei de bani. Cat priveste functiile cererii si ofertei de bani,
30[30] Daniel. Daianu Functionarea economiei si echilibrul extern, Ed. Academiei Romane,
Bucuresti, 1992, pg.67
ele poseda un grad de stabilitate care nu exclude posibilitatea modificarii lor, in raport cu
complexitatea in crestre si evolutia vietii economice.
Neindoielnic, in economiile cu nivel avansat de monitorizare banii joaca un rol insemnat.
In astfel de economii, echilibrul monetar conditioneaza echilibrul intern. Procesele monetare
insa, indiferent de gradul de monetizare al economiei, nu poate exista in afara proceselor
reale : banii nu pot reproduce din nimic. De aceea, echilibrul extern exprima, in primul rand, o
stare reala si, dupa aceea, o stare monetara . In opinia lui Daniel Daianu, echilibrul
extern (balanta de plati) nu poate fi o problema pur monetara, oricare ar fi aproximarile
teoretice facute. Prin urmare, numai anumite perturbari ale echilibrului extern isi gasesc cauza
strict pe piata monetara. Mai mult, insusi echilibrul monetar cade ub impactul situatiei
balantei de plati, sufera modificari induse de dinamica proceselor reale. Un exemplu in
aceasta directie este progresul stiintific si tehnlogic, cu tot cortegiul de schimbari in cererea de
produse industriale, poate altera sensibil cadrul de desfasurare a activitatii economice ; poate
fi afectata semnificativ productivitate medie a efortului social national, implicit conditiile
reale de mentinere sau realizare a echilibrului extern Iar acest lant de fenomene de mare
anvergura poate avea loc fara ca procesele monetare sa apara intr-o postura activa.
Ajustarea balantelor de plati

Literatura economica utilizeaza termenul de "ajustare", prin aceasta intelegandu-se aducerea
balantei la starea de echilibru, in principal, prin ajustarea balantei tranzactiilor curente. Aceasta
ajustare nu presupune totusi atingerea echilibrului in sens strict, respectiv realizarea egalitatii
intre exporturile si importurile de bunuri si servicii, intr-o tara supraindatorata, ajustarea necesita
aparitia ulterioara a unui excedent al contului curent care sa permita rambursarea capitalului
imprumutat. Orice tara care dispune de oportunitati de institii renile, fie aceasta o tara in curs de
industrializare sau de reindustrializare, atrage de la sine capitaluri, ceea ce provoaca in mod
mecanic, la inceput, aparitia deficitului curent, dar si suficiente sanse de acoperire ulterioara a
acestuia.
Balanta de plati releva o multitudine de date asupra trecutului, prezentului si viitorului unei
natiuni. Din acest motiv, balanta reprezinta instrumentul de care nu se poate face abstractie
pentru a putea caracteriza o tara in cadrul mediului international. Problema ajustarilor de balanta
conduce la o serie de reflectii interesante. Multa vreme, problema echilibrului balantei de plati sa aflat in centrul dezbaterilor teoretice de economie internationala, fiind redusa, la inceput, la
echilibrul balantei tranzactiilor curente. Aducerea balantei la starea de echilibru, fie ca este vorba
de tranzactiile curente sau de operatiunile nemonetare, ramane in continuare in centrul atentiei.
In prezent, teoriile bazate pe ideea ajustarii automate, manifestata printr-un ansamblu de forte
care corecteaza spontan dezechilibrele inregistrate, cat si cea a corectiilor decretate in baza
modificarilor ratei de schimb, prin deprecieri - reevaluari - nu mai sunt de actualitate. Realitatea
faptica a infirmat-o mai ales pe cea din urma: o serie de tari, care inregistreaza cursuri de schimb
supraevaluate, obtin, de mai multi ani, excedente comerciale (Germania, Japonia) pe cand altele,
in primul rand SUA, manevrand cursul monedei, in sensul deprecierii acesteia, nu au reusit sa
obtina reducerea deficitului curent. Mecanismul "price specie flow", decretat de Hume - Ricardo,
pe care se bazeaza teoria cantitativa asupra banilor, este, la randul sau, destul de departe de
realitate. Atat analizele teoretice cat si realitatea faptica conrg catre concluzia ca, in caz de
dezechilibru, trebuiesc avute in dere, mai devreme sau mai tarziu, o serie de contraforte care
merg in directia reechilibrarii, dar carora li se opun numeroase obstacole care conduc, uneori, la
blocarea procesului.
Mecanismele de aducere a balantei la starea de echilibru se bazeaza pe cateva abordari teoretice,
cele mai cunoscute fiind:
- efectul-pret sau mecanismul elasticitatii-preturi, bazat pe evolutia preturilor;
- efectul-nit, bazat pe miscarea niturilor;
- abordarea monetarista.
Efectul - pret
Analizele din literatura de specialitate se axeaza, in principal, pe problema devalorizarii
(deprecierii), cu frecnta si implicatii mult mai mari decat revalorizarea. Analiza influentei
efectului-pret asupra devalorizarii are la baza teoria elasticitatii, iar cercetarea efectelor nit si pret
combinate se realizeaza in baza teoriei absorbtiei.
Teoria elasticitatii incearca sa sileasca eficienta pe termen scurt a modificarii cursului de schimb
si, respectiv, impactul deprecierii asupra balantei de plati. De pe urma unei deprecieri cu efect
normal ar trebui sa rezulte un dublu efect: - orientare a ofertei interne catre piata externa si,
respectiv, - o deturnare a cererii interne catre produse indigene, ceea ce presupune o sporire a
exporturilor si diminuarea importurilor, in scopul reducerii deficitului contului curent. Valoarea
tuturor exporturilor si importurilor, existente inainte de modificarea ratei de schimb, va fi
afectata. Preturile exporturilor in moneda straina vor scadea, cele ale importurilor, in moneda
nationala, vor creste. In privinta miscarilor de capitaluri, acestea ar trebui sa revina in tara care a
depreciat moneda, dupa ce au profitat de "prima" de depreciere. Studiile intreprinse asupra

devalorizarilor din anii '60 si '70 releva faptul ca acestea au actionat indeosebi in partea de jos a
balantei, asupra miscarilor de capitaluri si mai putin asupra primei parti - bunuri si servicii. in
acelasi timp, efectul scontat al deprecierilor nu se va realiza decat daca in tara in cauza se
intrunesc cateva conditii precise, si anume: - o utilizare completa a capacitatilor de productie,
fara de care o deturnare a ofertei catre strainatate este dificila;
- fenomenul indexarilor salari ale sa fie limitat.
Daca agentii economici indexeaza niturile pe baza cursului de schimb se va intra intr-un cerc
vicios, prin asa-numitul "efect de contagiune", agravant al fenomenului;
- se mai adauga aici si problema comportamentului de marja al exportatorilor care vor repercuta
asupra pretului in devize doar o parte din variatia cursului de schimb, exportatorii straini avand
reactii similare, ceea ce nu se va traduce, practic, prin stimularea exporturilor prin preturi si inrs,
in cazul importurilor.
Pentru ca deprecierea sa aiba efectul scontat este necesara indeplinirea unor conditii stricte in
materie de elasticitate - pret, conditii relevate de teorema elasticitatilor critice, cunoscuta in
literatura sub denumirea de teorema Marshall-Lerner-Robinson. Aceasta stipuleaza ca: "pentru ca
o depreciere (devalorizare) sa fie eficienta in termeni de pret, este necesar ca suma elasticitatilor
- pret ale cererii externe de export si cererii nationale de import, in valoare absoluta, sa fie mai
mare decat 1".
Altfel spus, devalorizarea nu va conduce la reechilibrarea balantei de plati curente decat in
conditiile in care cererea pentru exporturile unei tari si cererea nationala de importuri sunt
suficient de elastice in raport cu preturile. Daca cererea externa pentru produsele tarii in cauza
este rigida, deprecierea nu va determina nici un fel de crestere a vanzarilor de bunuri in
strainatate. La fel, cazul importurilor, cand cererea de importuri este elastica, deprecierea va
genera o diminuare a bunurilor si serviciilor importate, datorita cresterii preturilor acestora. in
cazul unei cereri rigide, deprecierea nu va incetini intrarea de produse straine in tara. in
continuare, este de luat in calcul si elasticitatea substitutiei dintre cererea de produse de import si
produse similare indigene. Importurile care nu se pot produce in tara trebuie analizate separat.In
situatia in care suma elasticitatilor va fi mai mica decat 1,devalorizarea va agrava deficitul
balantei curente. Apar, de aceasta data, ceea ce literatura economica a denumit prin "efecte
perrse", rezultate ca urmare a unor masuri ce scontau efecte diametral opuse. Teorema
elasticitatii critice presupune cateva limite, si anume:
- neglijarea elasticitatii ofertei, presupusa a fi infinita;
- legarea efectelor devalorizarii numai de termenul scurt;
- neluarea in consideratie a posibilelor reactii din partea partenerilor de afaceri.
O analiza aprofundata a acestor aspecte conduce, in continuare, la urmatoarele concluzii
suplimentare:
- cresterea exporturilor, ca urmare a deprecierii nu se poate realiza decat daca structurile producti
si comerciale nationale sunt adecvate pietelor de export;
- efectul stimulativ asupra exporturilor se poate manifesta numai daca economia nu se afla in
situatia de ocupare deplina.In conditiile inexistentei unor capacitati de productie si ale ofertei
pentru unii factori de productie, deprecierea va tensiona si mai mult tendintele inflationiste,
agravate, adeseori, de comportamentele psihologice. Cumpararile speculati si stocajele
antreneaza cresteri ale preturilor interne care erodeaza, pana la anulare, "prima de export"
scontata prin depreciere. Din acest motiv, deprecierile se practica intotdeauna insotite de masuri
restricti, reusita acestora apreciindu-se, in final, prin promovarea durabila a exporturilor.
Comportamentul agentilor economici care au relatii cu tara in care s-a produs deprecierea este
foarte important, la randul sau. in cazul in care acestia considera ca deprecierea reprezinta un
instrument de concurenta neloiala, de dumping, pot proceda la masuri de retorsiune, anuland
avantajele scontate.
De asemenea, pe pietele imperfecte caracterizate prin importuri foarte sensibile la preturi

(materii prime, importuri de produse deficitare, nedisponibile) teorema M - L - R are putine
sanse de a fi indeplinita. Studiul BRI (Andersen 1990) arata ca, dintre toate tarile industrializate,
doar Suedia pare sa satisfaca aceasta conditie.
Teoria absorbtiei
Interpretarea in baza teoriei absorbtiei releva, la randul sau, o serie de aspecte interesante.
Astfel, pentru ca deprecierea sa reuseasca sa imbunatateasca soldul balantei curente, aceasta
trebuie sa reduca cheltuielile interne, respectiv absorbtia. Diminuarea cheltuielilor de consum si
institii, ca urmare a cresterii preturilor interne, de pe urma deprecierii, va aa urmatoarele
consecinte:
- reducerea incasarilor agentilor economici, datorita scaderii volumului fizic al vanzarilor,
scadere determinata de cresterea preturilor. Ca sa ajunga la nilul anterior de incasari, agentii
economici vor incerca sa faca economii, limitand consumul sau lichidand valori mobiliare.
Consecinta generala va fi cresterea ratei dobanzii si scaderea volumului de institii;
- redistribuirea niturilor, in defavoarea persoanelor cu nituri fixe (salariati), dar in favoarea
gruparilor de interese cu o inclinatie slaba spre consum (statul si patronatul sau alte categorii de
titulari de profit).
Dupa depreciere, reducerea absorbtiei permite eliberarea de resurse care, in loc sa fie utilizate pe
intern, pot fi dirijate spre exterior, sub forma exporturilor. Aceasta situatie nu poate aa efectele
scontate asupra balantei comerciale decat daca elasticitatea preturilor va fi destul de ridicata. Se
asteapta, totodata, o redistribuire a resurselor producti, in sensul unei alocari mai rationale a
acestora, dar si o substituire a produselor importate, denite prea scumpe, cu produse indigene.
In mod similar cu deprecierea, aprecierea monetara determina echilibrarea balantei doar daca se
indeplinesc anumite conditii in ceea ce priste efectul schimbarii preturilor si niturilor. Numai in
situatia in care suma elasticitatilor cererii externe de exporturi si cererii nationale de importuri
(conditia M - L - R) este supraunitara, preturile la export cresc, cererile din exterior trebuind sa
scada proportional. In schimb, importurile trebuie sa creasca, datorita reducerii preturilor la
produsele din import. Reusita aprecierii monetare depinde, in primul rand, de productivitate, in
sensul diminuarii pana la anulare a decalajelor de productivitate intre diferitele tari. Aceste
decalaje au facut ca unele tari sa fie mai competiti, realizand excedente comerciale. in acest sens,
ambele experimente ale miscarii cursului de schimb care caracterizeaza perioada contemporana,
prin flotarea generalizata a monedelor, par sa intareasca convingerea pesimista cu privire la
efectul reechilibrant al acestor miscari. Efectele perrse tind sa fie dominante .
In cazul concret al Romaniei, efectele deprecierii monedei sunt puse in evidenta de profesorul
Gheorghe Zaman, in studiul intitulat "Strategii ale datoriei publice externe" . Studiul face o
analiza amanuntita a conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca economia nationala pentru ca
deprecierea sa reprezinte un factor cu influente favorabile asupra balantei de plati. Din pacate, in
cazul Romaniei, aceste conditii nu sunt indeplinite, instalandu-se in schimb "efectele perrse",
deprecierea constituind un puternic factor inflationist. In cadrul politicilor macroeconomice, se
arata in studiul amintit, deprecierea reprezinta o ultima masura la care ar trebui sa se recurga,
tocmai datorita caracterului imprevizibil al efectelor sale. Referitor la politica de depreciere a
leului, concluziile concrete sunt urmatoarele:
- stocurile de marfuri nevandabile in economia nationala dodesc faptul ca nu exista cerere la
export pentru o serie de produse romanesti;
- convingerea ca deprecierea stimuleaza exportul, descurajand, in acelasi timp, importul, este mai
mult decat discuila.In acest sens, experienta internationala - cazurile unor economii dezvoltate
mult mai sile (SUA, Franta, Italia, Marea Britanie) ilustreaza esecul devalorizarii sau deprecierii
monedei nationale ca politica de echilibrare a balantei de plati;
- exporturile romanesti se realizeaza, in mare parte, pe baza unor consistente importuri de materii
prime sau produse de completare.
Scumpirea in lei a acestor importuri contribuie, implicit, la scumpirea exporturilor;
- deprecierea monedei nationale, ca tendinta pe termen mediu si lung, in "cascade" mai mari sau
mai mici, isi pune amprenta perturbatoare asupra sistemului national de preturi, generand un
comportament hiperprecaut, prentiv si deviant al agentilor economici;
- un rol hotarator il are raportul de schimb, respectiv paritatea puterilor de cumparare a
monedelor nationale. Inflatia mai ridicata fata de cea a principalilor parteneri comerciali va
determina in continuare dezechilibre comerciale legate de preturi si putere de cumparare ;
cresterea eficientei exporturilor, ca factor primordial de echilibrare a balantei de plati, trebuie sa
fie secondata de preocuparea constanta pentru substituirea unor importuri cu produse autohtone,
la standarde calitati superioare si costuri mai reduse, prin sprijinirea industriilor de varf;
- orice crestere sensibila a datoriei publice externe, fara a fi insotita de o crestere economica
interna durabila, va conduce, in final, la rezultate dezastruoase.
In consecinta, inflatia interna nu este vinovata absoluta de nereusita politicii economice,
deprecierea avand, la randul sau, partea sa de vina, atunci cand nu se indeplinesc cerintele
amintite.
Curba in "J"
Toate aceste analize readuc in discutie o formula bine cunoscuta economistilor occidentali, si
anume "cercul virtuos al monedei forte", prin totalitatea efectelor poziti pentru tara care detine o
asemenea moneda. Teoria "curbei in J" care a inspirat multe din politicile economice adoptate in
anii '50, '60, '70 si chiar '80 este astazi falsa, nemairezistand la proba faptelor si nici la o critica
teoretica.
Reprezentarea grafica, fie aceasta sub forma literei J sau W, incearca sa demonstreze faptul ca,
intr-o prima faza, devalorizarea va conduce la o degradare a soldului balantei comerciale,
datorita cresterii preturilor produselor importate. Ulterior, se va intensifica procesul de substitutie
a importurilor prin productii interne, ceea ce va permite redresarea balantei.
Proba faptelor invoca situatia Germaniei si Jap
oniei, tari cu moneda forte, care nu contenesc sa acumuleze excedente comerciale. in schimb,
Franta, Italia sau SUA, care au recurs, adeseori, la devalorizari si deprecieri, nu au reusit sa
echilibreze si in mod durabil, soldul comercial.
Critica teoretica se bazeaza pe cateva observatii:
- in primul rand, asa cum am mai aratat, in cazul deprecierii monedei, nimic nu dodeste ca pretul
importurilor creste, iar cel al exporturilor scade exact in aceleasi proportii cu deprecierea
monedei.
Intervine comportamentul de marja-parti de piata care merge impotriva efectelor scontate.
Exportatorii, de exemplu, pot sa profite marind preturile, deci marjele. In schimb, importatorii
pot accepta sacrificii in termeni de pret, pentru a-si conserva portiunile de piata. Este ceea ce s-a
intamplat in Franta anilor 1981-'83, cand importatorii si-au redus preturile pentru a nu-si pierde
clientii.In al doilea rand, pentru ca devalorizarea sa serasca, intr-adevar, la relansarea exportului,
trebuie ca intreprinderile sa aiba vointa ferma si, totodata, capacitatea de a cuceri noi piete. In
absenta acestor elemente, nu se va putea profita de sansa care le este oferita, iar mult asteptata
redresare de balanta nu se va produce. Exemplul cel mai pertinent, cazul industriei americane:
insuficientele acesteia o impiedica sa profite de pe urma deprecierii dolarului si sa recastige
pietele pierdute, ceea ce a fost mereu in favoarea japonezilor sau europenilor.
Concluzia ce se impune ii apartine lui Friedman: caderea monedei este un drog usor, care, cu
timpul provoaca dependenta. Seamana cu un elixir miraculos, cu efecte trecatoare; din pacate,
reprezinta intrarea in "cercul vicios al monedei slabe".
In schimb, strategia monedei forte, la o prima dere dificila, reprezinta o provocare care s-a dodit,
pana in prezent, plina de succes. O astfel de provocare, in economie, permite mobilizarea
energiilor, interzice concesiile facile, purtatoare de promisiuni desarte. Este cazul tipic tarilor
care reusesc cel mai bine, fara a fi doar din intamplare:
*
Germania, Japonia, Olanda, Eltia . Arbitrajul marja-parti de piata
Abordarea teoretica prin prisma arbitrajului marja-parti de piata scoate in evidenta, la randul sau,
o serie de aspecte interesante. Astfel, delimitarea comportamentelor de marja, de cele de parti de
piata, se va face in functie de pozitia exportatorului pe piata. Aceasta pozitie poate fi, dupa caz:
- cea de "price maker" (cel care face pretul);
- cea de "price taker" (cel care preia pretul).
Prima pozitie corespunde situatiei exportatorului aflat pe pozitia de vanzator al unui produs
diferentiat, cu cerere inelastica. Cea de-a doua corespunde unui exportator pozitionat pe o "piata
a cumparatorilor" cu un produs de export concurat puternic prin substitute, deci cu cerere
elastica. In acest caz, exportatorul va prelua pretul pietei, fiind limitat, in ceea ce priste majorarea
marjelor sale, in masura in care produsul se mentine cu greu pe piata, datorita presiunii
concurentei. Va aa, deci, interesul, daca moneda se depreciaza, sa micsoreze pretul de export si
nicidecum sa-l mareasca. Acest comportament de marja nu inseamna ca devalorizareadeprecierea va fi fara de efect asupra balantei comerciale. Modificarea cursului va trece printr-un
canal de transmisie diferit, care este cel al profiilitatii. In cautarea competitivitatii prin pret,
exportatorii prefera o marja de profit avantajoasa. Aceasta marja va comanda renilitatea
intreprinderilor din sectorul de export si va permite institiile suplimentare, necesare sporirii
ulterioare a competitivitatii. Problema se rezuma, in final, la o chestiune de timp. Se va opta, la
inceput, pentru o extindere minima a partilor de piata, in favoarea unui profit mai ridicat care sa
permita o ameliorare ulterioara a competitivitatii prin pret. Aceasta optiune presupune, deci, un
arbitraj in timp (termen lung sau mediu, contra termen scurt). Tarile care detin avantaje ati, altele
decat preturile, vor fi avantajate.
In afara de aceste consideratii, literatura economica recenta mai invoca si efectele de "histerezie"
(hysteresis) si, respectiv, de "cap de pod" (beachhead) sau "gatuire" (bottlenecks) .
Termenul de histerezie corespunde, in fizica, intarzierii efectului asupra cauzei, cand un corp este
supus unui impuls crescand, apoi descrescand. in economie, concluzia la care s-a ajuns este ca,
oricum, nu se va reni la starea initiala. Ideea de histerezie permite sa intelegem de ce exportatorii
reactioneaza doar partial si cu intarziere la modificarea cursului. In consecinta, trebuie sa ne
asteptam la o rigiditate de reactie din partea fluxurilor comerciale. Celelalte abordari motiaza
ideea acelor contraforte care impiedica redresarea mecanica a balantei sub impactul cursului de
schimb. Modificarea cursului va fi lipsita de sens daca nu va fi sustinuta prin politici economice
adecvate. Este vorba, de fapt, de o combinatie de politici: bugetare, structurale, monetare, cu atat
mai mult cu cat comportamentele microeconomice isi pun amprenta asupra preturilor.
Abordarea prin prisma comportamentelor de marja demonstreaza, odata in plus, ca eficienta
devalorizarii-deprecierii depinde de indeplinirea acelor conditii la care m-am referit anterior.
Abordarea monetarista si critica acesteia
Punctul de dere bazat pe relatia intre masa monetara si soldul balantei, dezvoltat initial de
serviciile de cercetare din cadrul FMI a fost, ulterior, reluat si aprofundat de R. Mundell (1968),
J. Frenkel si H. Johnson (1976)** .
Cu toate ca, la inceput, punctul de dere monetarist a prezentat un interes deosebit, ulterior au
aparut o serie de critici, incepand cu F. Hahn (1959)*** si continuand cu V. Levy-Garboua si B.
Weymuller (1979)**** sau M. Wittman (1979)***** . in primul rand, ipotezele de la care s-a
pornit par astazi exagerate. La aceasta, se adauga insuficienta mecanismelor invocate in caz de
dezechilibru. Reducerea decalajului intre stocul de moneda dorit si stocul de moneda oferit apare
ca realizabila doar pe termen lung, fara a se sti cat va dura, de fapt, aceasta perioada, mai ales ca
este vorba de o politica monetara restrictiva.
Pentru a intelege mai bine, sa pornim de la ideile de baza: "orice dezechilibru al balantei de plati
este de origine monetara" (H. Johnson), iar excedentul sau deficitul sunt tratate global, ca rezultat
al sumei operatiunilor curente si cele ale contului de capital, altele decat cele apartinand
autoritatilor monetare. Acest sold al balantei globale reflecta dezechilibrul pietei monetare.
In cazul regimului cursurilor fixe, in conditii de concurenta perfecta, situatia unei tari mici care
preia preturile internationale poate fi reprezentata prin 5 ecuatii simple:
Mc = PK(y) (1)
P = S P' (2)
M0 = D + R-S (3)
R = (Mc-m0)/S (4)
R = B , (5)
unde
Mc - reprezinta cantitatea de moneda ceruta (cererea), M0 - cantitatea oferita, P - nilul preturilor
interne, P' - nilul preturilor straine, S cursul de schimb,
R - variatia rezerlor in moneda straina,
D - creditul intern,
B - soldul balantei.
Ecuatia (1) reprezinta functia obisnuita a cererii de moneda, unde Mc depinde de nilul real al
preturilor. Ecuatia (2) este relatia paritatii puterilor de cumparare, in baza careia preturile sunt
aceleasi, in functie de cursul de schimb. Identitatea (3) stipuleaza ca oferta de moneda este egala
cu creditul intern la care se adauga rezerle detinute de autoritati. Se exclude, in consecinta, orice
idee de sterilizare a variatiilor rezerlor, la nilul creditului intern. Variatia rezerlor R este egala cu
diferenta intre cererea si oferta de moneda (4). Din aceasta ecuatie (4) se deduce ca orice
dezechilibru "ex ante" intre oferta si cererea de moneda se traduce printr-un dezechilibru,
corespunzator soldului global al balantei de plati.In situatia sistemului in care preturile sunt
determinate prin cursul de schimb si nilul preturilor straine, soldul balantei de plati reflecta
dezechilibrul pietei monetare. Se pot formula, in continuare, ecuatiile:
B = h (Mc - Mo) (6)
Mc - M0 B < 0 (deficit) (7)
Mc - M0 > 0 B > 0 (excedent (8)In final, soldul balantei de plati joaca un rol de supapa. in caz de
deficit (ecuatia 7), daca exista exces de moneda, agentii economici se vor debarasa de aceasta.
Conform legii lui Walras, se va produce o reducere a stocului de moneda (procesul de ajustare
combinata stoc-flux), contrapartida fiind reprezentata prin excedentul valorii bunurilor si
serviciilor importate, valoare masurata in baza cursului de schimb in vigoare. in cazul inrs
(ecuatia 8), respectiv situatia cererii de moneda in exces, contul extern va furniza cantitatea de
moneda care lipseste.
Aceste conditii permit sa se inteleaga modul de reechilibrare a balantei, in caz de deficit. Daca
deficitul are drept cauza oferta de moneda in exces, scaderea cursului va aa drept efect cresterea
nilului general al preturilor. Agentii economici vor fi obligati, in consecinta, sa-si reduca
cheltuielile, pentru a putea mentine nilul real al incasarilor. Ulterior, se va produce o crestere a
nitului, in raport cu cheltuielile, resilindu-se astfel echilibrul extern (reconstituirea rezerlor). in
cazul excedentului, situatia se inrseaza.
Dupa cum se poate observa, abordarea monetarista se refera la balanta globala. Faptul ca evita
orice referinta la balantele partiale (balanta curenta, balanta contului de capital) ingreuiaza
identificarea cauzelor care au produs dezechilibrul: specializare defectuoasa, scurgeri de capital.
Totodata, raspunsul la intrebarea de ce moneda joaca un rol exclusiv si de ce alte acti nu au o
influenta similara in cadrul acestei abordari este ambiguu. Daca se va aa in dere si piata valorilor
mobiliare, se poate ajunge la concluzia ca dezechilibrul balantei de plati reflecta un dezechilibru
al acestei piete, compatibil cu cel al pietei de moneda.
Autorii citati arata ca abordarea monetarista nu este foarte productiva: aceasta conceptie clasicomodernista nu poate fi aplicata problemelor concrete ridicate de balantele de plati contemporane
intrucat se refera la un echilibru static pe termen lung, problemele pe termen scurt si mediu fiind
ignorate. Or, tocmai acestea din urma sunt problemele cu care se confrunta cel mai mult politica
economica. Pentru a intelege mai bine, pot fi facute, in continuare, cateva precizari.
Abordarea clasica, liberala, pe aceasta tema, se opune celei mercantiliste care facea din balanta
de plati campul privilegiat al inter-ntionismului statal. Teoria "ajustarilor automate" emisa de
catre Hume, pe la mijlocul secolului XVIII, va demola conceptia mercan-tilista. Orice excedent
tranzitoriu, arata Hume, va provoca cresterea rezerlor, deci a monedei in circulatie, consecinta
fiind cresterea preturilor, ceea ce va contribui la degradarea competitivitatii globale a tarii in
cauza si va tinde, in final, la anularea "automata" a respectivului excedent.
Abordarea moderna, in termeni monetari, va reformula aceasta che teorie. Orice asa-zis
dezechilibru al balantei de plati are, in mod necesar, o origine monetara, consecutiva cresterii
rezerlor sau adoptarii unei politici monetare expansioniste. Crearea de moneda nedorita ii va
incita pe agentii economici de a se debarasa de aceasta, ceea ce va provoca scaderea pretului
relativ al monedei, respectiv inflatia si caderea cursului pe piata de schimb.Intr-un sistem al
cursurilor flotante si intr-o perspectiva ideala, ajustarile ar trebui sa se realizeze, in mod exclusiv,
prin cursul de schimb. Abordarea monetarista mai sustine si ca dezechilibrele pot fi determinate
doar prin diferentele de inflatie existente intre tari ( modulul 7). Prin intermediul si datorita
cursurilor flotante, aceste diferente ar trebui sa fie imediat corectate: o tara in care inflatia este
mai puternica va dea moneda sa depreciindu-se in aceeasi proportie (teoria paritatii preturilor de
cumparare). Flotarea monedelor ar trebui sa neutralizeze influenta monedei asupra structurii
balantei de plati, intrucat, conform conceptiei monetaristilor, dezechilibrele au, intotdeauna, o
cauza monetara, flotarea ar trebui sa permita chiar renuntarea la insasi notiunea de "ajustare".
Intr-o astfel de lume ideala, soldurile ar fi, deci, mereu la nilul optim.
Astfel de abordari au putine sanse sa se rifice in practica. In lumea reala, a deceniului in curs, nu
mai putem afirma, cu deplina certitudine, ca o tara "deficitara" isi va dea, in mod sistematic,
moneda depreciindu-se. Soldul curent joaca un rol nesigur in formarea cursurilor de schimb.
Exemplul clasic: aprecierea dolarului in anii 1980-l985 a fost insotita de o degradare a balantei
curente americane. Chiar daca moneda se va deprecia efectiv, aceasta nu inseamna ca se va
obtine sau atinge starea de echilibru. La sfarsitul deceniului trecut, excedentele germane au
crescut, intr-o perioada in care marca se aprecia in raport cu dolarul. Daca dispar cauzele initiale
ale dezechilibrului, de exemplu printr-o supraevaluare a monedei, fluxurile reale nu revin la
situatia initiala. Firmele japoneze au profitat de cresterea dolarului, in perioada mentionata mai
sus, reusind sa imteze retele de export in SUA, retele care au supravietuit, ulterior, in faza de
depreciere a dolarului.
Din aceste moti, economistii inca increzatori in efectul pozitiv al ajustarilor prin cursul de
schimb considera ca deprecierile trebuie sa fie puternice, pentru a putea compensa inertiile
semnalate. Ele pot doar sa insoteasca politicile macroeconomice corecti dar, nicidecum sa se
constituie in baza unei relansari economice reale.
5.6. Echilibrul balanei de pli externe

n ansamblu, balana de pli este ntotdeauna i n mod necesar echilibrat, activul fiind egal cu pasivul
(respectndu-se principiul dublei nregistrri). n mod uzual se folosesc uneori termeni de balan de pli
excedentar (activ) sau de balan de pli deficitar (pasiv), n realitate fiind vorba de un dezechilibru
la nivelul unor pri din balana de pli (balana comercial, contul curent, contul de capital i financiar).
Deficitele la nivelul balanei de pli externe reflect o lips de competitivitate pe plan extern sau o ieire
masiv de capitaluri strine sau autohtone ca urmare a deteriorrii climatului general de afaceri. Un rol
fundamental revine n acest sens soldului balanei comerciale i al contului curent. Dezechilibrele din
balana de pli externe se pot rsfrnge asupra economiei interne, genernd perturbaii pe piaa valutar
(soldul balanei comerciale poate provoca aprecierea sau deprecierea monedei naionale), pe piaa
monetar, pe piaa creditului, pe piaa de capital etc. n plus o balan cronic deficitar reduce bonitatea
pe plan internaional, diminund ncrederea creditorilor internaionali n capacitatea rii n cauz de a-i
onora obligaiile de plat ce-i revin.
Factorii care stau la baza acestor dezechilibre n balana de pli externe pot fi factori endogeni sau
factori exogeni. n crearea soldului pasiv (deficitar) al balanei de pli externe factorii endogeni au un rol
fundamental.
Factorii endogeni de destabilizare a BPE:
o
Reducerea semnificativ a exporturilor cauzat de calamiti naturale sau de evenimente fortuite

(revoluii, rzboaie civile);
Creterea importurilor pe fondul intensificrii cererii interne;
Insuficienta acoperire a cererii interne (reducerea exporturilor);
Diminuarea competitivitii externe a produselor autohtone (calitate sczut, preuri ridicate);
Scderea gradului de prelucrare al exporturilor;
Deteriorarea climatului de afaceri intern;
Insuficienta promovare / stimulare a exporturilor;
Politic comercial (tarifar / netarifar) ineficient;
Structura pe ramuri a economiei naionale.

Factorii exogeni de destabilizare a BPE:
Dereglarea preurilor mondiale la produsele cu pondere mare n structura comerului exterior;
Politica comercial a altor state (att cea tarifar ct i cea netarifar);
Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;
Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor conflicte / dispute comerciale internaionale.
Este evident faptul c numrul factorilor care pot avea impact direct sau indirect asupra situaiei balanei
de pli externe este mult mai mare.
5.7. Tehnici de echilibrare i finanare a balanei de pli externe

n privina echilibrului balanei de pli externe exist n literatura de specialitate dou accepiuni diferite:
echilibrul balanei de pli este indus automat de echilibrul economic general sau echilibrul poate fi
obinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin utilizarea unor tehnici de echilibrare
specifice. n primul caz nu este nevoie de intervenia statului pentru echilibrarea balanei de pli,
considerndu-se c aceasta se va echilibra n condiiile echilibrului economic general.
Ajustarea automat a balanei de pli
Unul din mecanismele care produc ajustarea automat a balanei de pli externe este mecanismul
preurilor (accepiune susinut n teorie de Ricardo i Hume). Acest mecanism al preurilor explic
ajustarea automat a unor dezechilibre aprute n balana comercial (exporturi < importuri). Mecanismul
este relativ simplu: un deficit n balana comercial atrage dup sine o scdere a masei monetare aflate n
circulaie (banii se vor localiza n banc n urma cumprrii de devize de pe pia, necesare plii
excedentului de importuri, operaiune care a avut ca efect diminuarea activelor de rezerv). Teoria
cantitativ a banilor stipuleaz c o scdere a masei monetare va produce implicit o scdere a preurilor.
Aceast scdere a preurilor va constitui un stimulent pentru exporturi i ca o frn n calea importurilor
Condiia de baz a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric ntre monede (cursul de schimb) s nu
sufere modificri semnificative (depreciere pronunat).
Echilibrarea automat balanei de pli se va produce i de faptul c deflaia generat de scderea masei
monetare aflate n circulaie va atrage dup sine o cretere a nevoii de fonduri n economie, care implicit
va duce la o cretere a dobnzilor. Atrai de dobnzile mai mari oferite, investitorii strini i vor orienta
capitalurile ctre aceast pia, fapt ce va duce la o reechilibrare a balanei de pli. Acest mecanism de
ajustare automat poart denumirea de finanare compensatoare, diferenialul de dobnd fiind elementul
care reechilibreaz balana de pli (dezechilibrul din balana comercial este compensat de un aport
suplimentar de fluxuri financiare externe).
Att teoria de ajustare automat a BPE prin mecanismul preurilor ct i cea prin finanarea
compensatorie se bazeaz pe ipoteza unor cursuri de schimb stabile.
Exist teorii care arat c o cretere a importurilor genereaz o depreciere a cursului de schimb (cerere de
valut mai mare) care n ipoteza unor preuri constante conduc la o descurajare a importurilor (devenite
mai scumpe n moned naional). O alt teorie este cea a echilibrului prin venituri (Keynes, Robinson,
Harrod, Machlup) care susin c exist mecanisme interne de corectare a dezechilibrelor externe cum ar fi
nivelul veniturilor sau gradul de utilizare al forei de munc.
n prezent n mare parte aceste teorii nu-i mai gsesc aplicabilitatea n practic, fenomenele economice
devenind din ce n ce mai complexe (de exemplu ajustarea BPE prin preuri nu se mai poate produce n
condiiile n care masa monetar nu mai este corelat cu nivelul activelor de rezerv). n concluzie, n
condiiile actuale n care mai mult de 60 % din regimurile valutare se bazeaz pe flotarea liber a cursului
de schimb, echilibrarea automat a balanelor de pli este mai greu de realizat, statul avnd un rol din ce
n ce mai activ n corectarea deficitelor externe.
Exist o serie de specialiti care susin c intervenia statului n economie n vederea atingerii unei stri
generale de echilibru se concentreaz pe trei direcii principale: utilizarea deplin a forei de munc,
stabilitatea preurilor interne i echilibrul balanei de pli obinut prin tehnici i mecanisme specifice.
Echilibrarea balanei de pli rmne o problem complex i dificil de realizat, de cele mai multe ori
intervenia n vederea echilibrrii leznd interesele statelor partenere. Mai trebuie remarcat faptul c
dezechilibre cronice n balana de pli a unei mari puteri economice (SUA de exemplu) au avut adesea
repercusiuni asupra strii generale a economiei mondiale.
Politici de echilibrare a BPE
Statul are la dispoziie mai multe politici pe care le poate utiliza n vederea ajustrii deficitelor din balana
de pli externe:
-
Politici monetare: ratele de dobnd, operaiuni pe piaa liber efectuate de Banca Central, rezervele
bancare obligatorii, emisiunea sau retragerea de moned de pe pia, limitarea creditului. Aceste politici
pot avea o influen direct asupra fluxurilor de capital n sensul atragerii lor printr-o cretere a ratelor de
dobnd. Politicile monetare pot avea un efect benefic asupra balanei de pli externe i prin stabilitatea
n materie de preuri pe piaa local. Inflaia i dobnda sunt factori suficient de puternici n a echilibra
balana de pli externe.
Politicile bugetare: politici care vizeaz creterea veniturilor din impozite i taxe (se poate realiza printr-o
fiscalitate sporit sau printr-o mai bun colectare a fondurilor datorate statului) i reducerea cheltuielilor
bugetare. n general sunt vizate acele impozite i taxe care pot afecta puternic fluxurile financiare i reale
nregistrate de balana de pli externe. Aceste politici au rolul de a limita dimensiunea deficitului bugetar
intern care de multe ori este finanat extern prin fonduri mprumutate (mai ales n cazul rilor n curs de
dezvoltare). n plus, aceste deficite sunt adesea finanate inflaionist prin emisiune de moned, fapt ce
poate fi duntor exporturilor, agravnd i mai mult deficitul contului curent.
Devalorizarea cursului de schimb: parte integrant a politicii monetare are ca efect direct ncurajarea
exporturilor i descurajarea importurilor (care devin mai scumpe n moned naional). Condiia de baz
este ca deprecierea s fie mai mare dect creterea preurilor interne. Din pcate, deprecierea nu este cea
mai inspirat modalitate de echilibrare a balanei n cazul unei ri dependente de comerul exterior. Mai
mult, deprecierea inhib importurile de tehnologie i reduce astfel procesele de retehnologizare ale
companiilor care doresc s exporte mai mult, s fie mai eficiente i mai competitive pe pieele
internaionale. Orice companie, pentru a rezista pe pieele internaionale trebuie s utilizeze ultimele
soluii tehnologice n domeniu i dac nu are posibilitatea susinerii financiare a unei activiti serioase de
cercetare - dezvoltare n domeniu va fi nevoit s importe aceast tehnologie, ori deprecierea blocheaz
tocmai acest lucru.
-
Instituirea de bariere tarifare i netarifare n calea importului cu rol n limitarea cantitativ a importurilor.
Barierele tarifare constituie n prezent una din piedicile majore n calea fluxurilor comerciale
internaionale, existnd n prezent o mare varietate de astfel de bariere, unele dintre ele greu de identificat
i contracarat.
Stimularea i promovarea exporturilor prin diferite metode (subvenii de export, credite de export
subvenionate, faciliti fiscale, asigurarea i garantarea creditelor de export etc.) conduce la
reechilibrarea balanei comerciale. Promovarea exporturilor include: susinerea financiar sau logistic a
participrii la trguri i expoziii internaionale pentru companiile locale, ncheierea de tratate comerciale,
acorduri de navigaie sau comer, crearea de zone de liber schimb sau uniuni vamale, crearea de centre de
informare n ar menite s sprijine activitatea de export sau intensificarea reprezentrii comerciale n
strintate.
Finanarea deficitelor din BPE se refer la posibilitatea acoperiri unui deficit comercial printr-un credit
extern acordat din diferite surse (FMI prin mecanismul de finanare lrgit sau emisiune de obligaiuni
guvernamentale pe piaa internaional). Avantajul acestei politici este unul pe termen scurt, pe termen
lung creditele nu fac altceva dect s amne rezolvarea cauzelor reale ce au dus la acest deficit comercial.
n plus, nu trebuie neglijat faptul prin nregistrarea remunerrii acestor credite (dobnzi pltite) n debitul
contului de venituri (contul curent) deficitul este reportat pentru o perioad viitoare.
Atragerea de investiii strine directe i de portofoliu contribuie la reechilibrarea balanei de pli prin
capitalul strin injectat n economie care poate reduce din presiunile asupra cursului de schimb generat de
o balan comercial deficitar. Atragerea investitorilor strini se poate face prin acordarea de faciliti
(concesionarea de terenuri, spaii comerciale, cldiri, utiliti) sau stimulente fiscale pe de o parte
(reduceri la impozitul pe profit, reduceri sau scutiri la impozitele indirecte[2]) dar i prin promovarea
imaginii n strintate pe de alt parte. Evident c oricte faciliti s-ar oferi investitorilor strini i orict
eforturi s-ar ntreprinde pentru a face cunoscut ara gazd, lipsa unui cadru adecvat de dezvoltare propice
a afacerilor va ine la distan investitorii strini.
n concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase prghii i mecanisme pentru a reechilibra
balana de pli externe. Raiunea pentru a interveni n sensul echilibrrii BPE este dat de absena
ajustrii automate i de efectele pe care le poate avea dezechilibrul BPE asupra echilibrului economic
general. Balana de pli rmne principalul mijloc de msurare a valorii i a competitivitii externe a
unei economii, fiind n acelai timp un instrument deosebit de util pentru configurarea principalelor
politici macroeconomice. n abordarea macroeconomic a nevoii de finanare a unei economii, balana de
pli externe reprezint cel mai important instrument de analiz
n schema de finanare a deficitelor din balana de pli externe domin creditele i investiiile strine.
Specialitii consider investiiile mult mai benefice pentru o economie deoarece ele au un efect sinergic
mai mare asupra resurselor interne. Creditele externe sunt mai greu de controlat din punct de vedere al
finalitii lor, cu att mai mult cu ct ele sunt acordate guvernelor sau companiilor de stat dintr-o ar. Cu
toate acestea nu putem vorbi de un avantaj absolut al finanrii deficitelor interne prin atragerea de
investiii strine directe sau de portofoliu.
Nu sunt puine cazurile n care mari companii transnaionale sau globale au destabilizat prin aciunile lor
mediul de afaceri dintr-o ar. Uneori investiia strin are costuri asociate ascunse care fac mult mai
atractiv un credit extern (repatrierea profiturilor poate crea un puternic dezechilibru pe piaa valutare). n
plus, creditele externe atrase de sectorul privat estompeaz din ineficiena utilizrii acestora iar cnd ele
sunt folosite pentru dezvoltarea companiei efectul sinergic devine evident i n acest caz (crearea de noi
locuri de munc, eficientizarea activitii, intensificarea concurenei). Cu toate acestea nu exist o reet
privind combinaia optim ntre credite externe i investiii strine i nici n ceea ce privete nivelul optim
de ndatorare al unei ri.
Concluzia este totui evident: acoperirea deficitelor nu prin emisiune de moned sau prin credite interne
pe termen scurt ci prin finanarea acestora atrgnd resurse de pe pieele financiare internaionale (de
preferabil pe termene ct mai lungi), deplasarea finanrii (din punct de vedere al beneficiarului) dinspre
sectorul public ctre sectorul privat, precum i corelarea atent a scadenelor la aceste finanri, constituie
o soluie la criza financiar cu care se confrunt majoritatea rilor n dezvoltare.

Mac. Cap III

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mac. Cap III

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echilibrul balantei de plati

Balanta de plati inregistreaza tranzactiile internationale pe care le realizeaza o economie. In

Mecanisme de realizare a echilibrului

1. Mecanismul fluctuatiei volumului activitatii economice

accentuarii interdependentelor internationale) si evolutiile din deceniul trecut arunca mai

Se porneste de la formula keynisiana in forma cea mai simpla, cu resurse neutilizate,

in care V este venitul national, C reprezinta consumul neproductiv,

Cu ajutorul functiilor consumului si importului specificate, adica C=Co + cV si M = Mo

In forma algebrica folosita, 1/(s+m) apare ca multiplicator al exportului. Acelasi

Spre deosebire de multiplicatorul pentru o economie inchisa, cel evidentiat in cazul

relativa a exportului in momentul initial este contrabalastata, ulterior, de cresterea importului.

productive de mare eficacitate (competitivitatea produselor) si a unei acumulari interne

si presupunand pentru usurarea analizei constanta preturilor, se poate evidentia urmatorul

Pentru o economie de dimensiune mica ramane ideea de baza ca exportul intampina un

subestimarea aspectelor monetare si financiare; imperfect, deoarece nu poate corecta total un

2. Mecanismul ajustarii prin preturi

O devalorizare a monedei interne, deci o crestere a lui w, semnifica o ieftinire a acesteia

Relatia 3.13. se mai poate scrie si subforma ratelor de crestere:

Deoarece conform ipotezei ofertei complet elastice px = 0, relatia devine:

Cererea interna pentru bunurile importate se orienteaza, bineninteles, in raport de

O devalorizare a monedei nationale - admitand constanta preturilor externe ale bunurilor

Rata de modificare a cheltuielilor pentru import devine (p = 0):

iar modificarea absoluta a cheltuielilor de import este :

Prin dinamizarea relatiilor 3.18 si 3.27 se obtine:

Din 3.29 se poate vedea cu usurinta ca reducerea cantitatii importului Qm este:

iar modificare relativa a valorii importului w*q *Qm este:

14[14] Daniel Daianu Functionarea economiei si echilibrul extern, Editura Academiei

Difcultatile teoretice ridicate de mecanismul elasticitatilor au fost insotite in domeniul

mai putin folosite (echipamente) si problemelor pe care le ridica o productie suplimentara.

F.Machlup si E.Sohmen21[21] au aratat ca devalorizarea poate avea un efect real pe planul

In diagrama22[22] ce-i poarta numele (Fig.3.1) linia yy reprezinta combinatia de

unde Sp = (Vd-C) si Sq = (T-G). De remarcat ca atat in 3.38 cat si in 3.39, Vd se reera la

economiile avansate deoarece a permis intreprinzatorilor sa compenseze eventuala penurie

25[25] Daniel Daianu Functionarea economiei si echilibrul extern, Editura Academiei

Abordarea monetara a teoriei balantei de plati

Echilibrul pe piata monetara exista cand H = L, in conditii de echilibru,

Pe planul politicii economice, o implicatie fundamentala a relatiei 3.48 este ca autoritatile

exemplu, un deficit extern diminueaza incasarile reale in economia nationala, ceea ce ar

Ajustarea balantelor de plati

depreciat moneda, dupa ce au profitat de "prima" de depreciere. Studiile intreprinse asupra

De asemenea, pe pietele imperfecte caracterizate prin importuri foarte sensibile la preturi

5.6. Echilibrul balanei de pli externe

Reducerea semnificativ a exporturilor cauzat de calamiti naturale sau de evenimente fortuite

Creterea importurilor pe fondul intensificrii cererii interne;

Insuficienta acoperire a cererii interne (reducerea exporturilor);

Diminuarea competitivitii externe a produselor autohtone (calitate sczut, preuri ridicate);

Scderea gradului de prelucrare al exporturilor;

Deteriorarea climatului de afaceri intern;

Insuficienta promovare / stimulare a exporturilor;

Politic comercial (tarifar / netarifar) ineficient;

Structura pe ramuri a economiei naionale.

Dereglarea preurilor mondiale la produsele cu pondere mare n structura comerului exterior;

Politica comercial a altor state (att cea tarifar ct i cea netarifar);

Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;

5.7. Tehnici de echilibrare i finanare a balanei de pli externe

Politici de echilibrare a BPE

S-ar putea să vă placă și

iar modificare relativa a valorii importului wq Qm este: