Limba Romana

ORTOGRAFIA SI ORTOEPIA
Inst.Camelia Folea
Ortografia si ortoepia se ocupa de studierea scrierii, respectiv a pronuntarii limbii, si
de stabilirea, pe aceasta baza, a conduitei considerate corecte n grafia, respectiv rostirea
diferitelor ei unitati si mbinari.Normele ortografice si normele ortoepice.Normele ortografice si
normele ortoepice sunt restrictii (imperative sau orientative) impuse, prin hotarri academice,
scrierii si pronuntarii, n vederea asigurariiunei exprimari cultivate, unitare, stabile si functionale.
Ele stabilesc ce forme sunt corecte, respingnd alte variante existente n uz. Normele
concretizeaza, la nivelul unor serii mai extinse sau mai restrnse de fapte, principiile ortografiei,
care, fiind prea generale, nu pot functiona ca reguli concrete.
Corespondena dintre sunete i litere
Litera este semnul grafic folosit pentru notarea unui sunet.
n general, n limba romn unui sunet i corespunde o singur liter:
car 3 litere, 3 sunete;
drum 4 litere, 4 sunete;
izvor 5 litere, 5 sunete;
copac 6 litere, 6 sunete.
Aceast coresponden ns nu totdeauna se respect:
geam 4 litere, 3 sunete;
ghind 6 litere, 5 sunete;
chibrit 7 litere, 6 sunete.
Literele folosite n scrierea limbii romne, din punctul de vedere al relaiei sunet liter, se
mpart n dou categorii:
a) Litere monovalente, sunt literele care corespund unui sunet distinct, care au deci o
sigur valoare fonetic.
b) Litere plurivalente, sunt literele care au mai multe valori fonetice.
Din numrul total de litere, 19 sunt monovalente, iar restul de12 litere
(e, i, o, u, c, g, h, k, q, w, x i y) sunt plurivalente.
Valoarea fonetic a acestor litere depinde:
de combinaiile de litere n care apar,
de poziia lor n silab sau n cuvnt,
de caracterul vechi sau neologic al cuvintelor i de limba lor de origine.
Relaia sunet liter n cazul literelor plurivalente:
1) aceeai liter poate reda sunete diferite:
a) literele e, i, o, u sunt folosite pentru a nota att vocale, ct i semivocale;
b) litera i noteaz vocala i, iar la finala cuvintelor red un sunet care nu are valoare
de vocal: frai, lupi, prieteni;
c) literele c, g:
urmate de o vocal (cu excepia lui e i i), de o consoan (n afar de h) sau la
sfrit de cuvnt noteaz
sunetele k, g; cas, carte, cuptor, clas, ac, gar, gt, glas, trg.

 urmate de e sau i noteaz

sunetele , : cer, cerne, cistern, gem, ger, giraf; ciolan, melci, ceas, gean,frag
i
urmate de h + e sau i noteaz
sunetele k, g: chenar, chitan, ghete ghear, unchi, unghi.
2) o liter poate nota dou grupuri de sunete:
x = grupul de sunete cs: excursie, excepie, expert, extrem;
x = grupul de sunete gz: exact, examen, exemplu, exerciiu;
3) acelai sunet poate fi redat prin litere diferite;
a) sunetul se red prin literele:
: cobor, nainte, ncepe, nnopta, ntoarce, nencetat, rentlni;
: adnc, cine, dnsul, pine, pru, romn;
b) sunetul i se red prin literele:
i: iar, inim, vis;
y: yankeu;
c) sunetul c se red prin literele:
c: castan;
k: karate, kilogram, kilometru, kilowatt;
d) sunetul v se noteaz prin literele:
v: vapor, vine, vineri, vagon;
w: wat, wolfram.
Aadar, din punctul de vedere al valorilor exprimate, se disting urmtoarele trei subclase de
litere:
1) litere cu o singur valoare (literele monovalente).
n cuvintele alctuite din astfel de litere numrul de sunete este egal cu numrul
de litere: pova (6 sunete, 6 litere).
2) litere cu mai multe valori (literele plurivalente).
Exemplu: litera e poate nota o vocal sau un diftong.
3) litere fr valoare fonetic (sau litere ajuttoare).
Exist urmtoarele litere care pot avea acest statut: h, e, i. De fapt, ele au un
statut dublu fiind:
a) litere cu valoare de sine stttoare: harnic, elev, istorie;
b) litere lipsite de valoare fonetic proprie; n acest caz litera nu red un
anumit sunet, ci indic valoarea literei n vecintatea creia apare:
c + e, i = : cioban 6 litere, 5 sunete;
g + e, i = : gean 5 litere, 4 sunete;
c + h + e, i = k: chestionar 10 litere, 9 sunete;
g + h + e, i = g: ghea 6 litere, 5 sunete;
Dup cum vedem, n cuvintele care conin i litere lipsite de valoare fonetic
numrul de sunete este mai mic dect numrul de litere.
Fonetica este tiina care studiaz sunetele unei limbi.
CLASIFICAREA SUNETELOR
1. VOCALELE sunt sunetele care se pot rosti far ajutorul altor sunete i pot alctui i
singure silabe.
n limba romn exist apte vocale: a, , (), e, i, o, u
2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamn cu vocalele, dar nu pot alctui singure

silabe i se pronun la jumtatea intensitii unei voale. Ele intr n alctuirea diftongilor i
triftongilor i sunt n numr de patru:
e, i, o, u
e. i. o. u pot fi:
* vocale: erat, iritabil, orar, umr;
*semivocale: sear, iar, soare, ou.
3. CONSOANELE sunt sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor
vocale) i nu pot alctui singure silabe.
n limba romn exist 22 de consoane:
b, c, c' (ce,ci), k' (che, chi), d, f, g, g' (ge, gi), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, , t, , v, z.
DIFTONGUL este grupul de sunete alctuit dintr-o vocal i o semivocal.pronunate
n aceeai silab. Diftongul poate fi:
*urctor (ascendent), atunci cnd este alctuit din semivocal + vocal:
iar-n; broas-c; deal; soa-re; pia-tr.
*cobortor (descendent), atunci cnd este alctuit din vocal + semivocal:
mai; gru; ca-dou: ci-ne; vrei
Atenie!
*Diftongul se poate constitui din dou sunete alturate aparinnd unor cuvinte diferite, dar
care se pronun ntr-o silab. Intre elementele componente ale acestor silabe apare cratima:
mi-a amintit; s-i dau; c-i spune;
*n diftong, semivocalele o i e apar ntotdeauna ca prim element, iar celelalte
semivocale (ii u) pot fi sau primul sau al doilea element.
Not:
*Dup consoanele c', g, k', g' nu exist diftongi deoarece n aceast situaie e sau i sunt
numai litere ajuttoare pentru scrierea acestor consoane:
cea = c'a; geam = g'am; ghea = g'a.
* Atunci cnd c i i sunt vocale urmate de o semivocal (ghiocei, rochii), ei i ii sunt diftongi
deoarece e i primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii;
TRIFTONGUL este grupul de sunete alctuit dintr-o vocal i dou semivocale
pronunate n aceeai silab. Triftongii sunt de dou feluri:
-progresivi, atunci cnd semivocalele preced vocala: ari-pioa-r: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-r
- centrai, atunci cnd semivocalele ncadreaz vocala: le-oai-c; do-reau; tr-iai; fo-iau;, soseau
Atenie!
Triftongul se poate constitui din trei sunete alturate, aparinnd unor cuvinte diferite, dar
pronunate mpreun, n aceeai silab. Intre elementele componente ale acestor silabe
apare cratima.
i-au spus; mi-ai dat; ne-au adus
Not:
Dup consoanele c\ g\ k\ g\ nu exist triftongi.
deoarece n aceast situaie e sau i sunt litere ajuttoare pentru scrierea acestor consoane, deci nu
au rol de vocale:
zi-ceau = zi-c 'au;
ve-gheau = ve-g 'an.:
HIATUL apare ntre dou vocale alturate pronunate in silabe diferite:
du-e, ca-i-s, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un
Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde n mod obligatoriuo

vocal i numai una, care se pronun cu un singur efort expirator (printr-o singur deschidere a
gurii).
Dup numrul de silabe, cuvintele sunt:
* monosilabice - formate dintr-osingur silab:
om, beau, car, ac, fac
*plurisilabice - formate din dou sau mai multe silabe:
du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e O silab poate fi alctuit din:
- un sunet (o vocal):
o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;
- dou sau mai multe sunete alturate ale aceluiai cuvnt:
ca-iet; ca-len-dar
- un cuvnt:
bar; sar; dar; iar;
- dou cuvinte:
c-ar; s-mi; nu-i;
- un cuvnt i nceputul altui cuvnt:
mi-a-run-c;
- sfritul unui cuvnt i un alt cuvnt:
zi-cn-du-i
- sfritul unui cuvnt i nceputul unui alt cuvnt:
frun-tea-n-gn-du-ra-t
Not:
*Se observ c n anumite situaii, n cadrul silabei respective, se folosete cratima (liniua de
unire) care este semn ortografic i marcheaz rostirea ntr-o silab a prilor componente ale
acestora.
- uneori, cratima indic i elidarea (omiterea) unei
vocale:
s-i------s i
- alteori, cratima indic doar rostirea ntr-o silab a
dou cuvinte diferite (dou pri de vorbire diferite):
c-ar (vrea); s-ar (zice) * Cteodat, desprirea n silabe coincide cu cratima fzi-cn-du-ne).
care, n aceast situaie, nu marcheaz rostirea ntr-o silab, ci doar pronunarea mpreun a
dou pri de vorbire diferite.
Accentul
Prin accent se nelege pronunarea mai intens ori pe un ton mai nalt a unei silabe ori a unui
cuvnt dintr-o propoziie sau dintr-o fraz.
ntruct n limba romn accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziii n cadrul
cuvntului:
a) pe ultima silab (accent oxiton): popr;
b) pe silaba penultim (accentparoxiton): crte;
c) pe silaba antepenultim (accentproparoxiton): mrgine, srcin;
d) pe a patra sau a cincea silab de la sfritul cuvntului: vveri, disprezece.
Rolul accentului este de a diferenia cuvinte sau forme gramaticale, n primul caz, un exemplu
semnificativ l constituie cuvntul companie. Accentuat compnie, cuvntul are sensul
subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrnd de obicei n compunerea
batalionului", n timp ce compane nseamn nsoire" (DLRM).

Prin accentuare se difereniaz i forme gramaticale diferite: n cazul cnt -cnt,accentuarea

difereniaz indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de indicativ, perfect simplu,
persoana a III-a singular, n limba romn se admite accentuarea diferit a aceluiai cuvnt. n
aceast situaie se afl o serie de cuvinte cum ar fi: profsor -profesr;ntim - intm
(DOOM). Pentru alte forme considerate dublete accentuale literare", vezi Th. Hristea, Sinteze
de limba romn, ediia a III-a revizuit i din nou mbogit, Ed. Albatros, Bucureti, 1984, p.
171.
Sunt acceptate de asemenea dou accenturi diferite n cazul unor cuvinte din fondul vechi al
limbii: htman - hatmn (DOOM). Circul ns i variante de accentuare neliterare,
incorecte: carcter (n loc de caractr), unc (n loc de nic), penrie (n loc de penure)etc.
Nivel lexico-semantic
Sinonimia
Sinonimia este relaia dintre cuvintele diferite ca form, dar apropiate sau identice ca sens.
Cuvintele ntre care se stabilesc asemenea relaii se numesc sinonime. Cuvintele cu forme
diferite, dar cu neles identic formeaz serii sinonimice constituite din dou sau mai multe
uniti:
substantive sinonime: bucurie = veselie; cale = drum; generozitate = mrinimie; glas =
voce; timp = vreme; geamantan = valiz; inim = cord; zpad = nea = omt; noroi = glod =
tin; curte = ograd = ocol = bttur;
adjective sinonime: etern = venic; sur = crunt; mhnit = trist = amrt;
verbe sinonime: a fura = a terpeli; a se opri = a poposi; a vesti = a anuna = a ntiina; a
strica = a deteriora = a defecta;
adverbe sinonime: alene = agale.
Antonimia
Antonimia este relaia stabilit ntre cuvintele cu sens contrar. Cuvintele ntre care exist
asemenea relaii se numesc sinonime. De regul, antonimele formeaz perechi i aparin aceleiai
pri de vorbire:

substantive
antonime: pace / rzboi;
ntuneric / lumin;
adevr / minciun;
prieten / duman; succes / eec; buntate/ rutate; tineree / btrnee; interes / dezinteres;
adjective antonime: mare / mic; tnr / btrn; harnic / lene; frumos / urt;
zgrcit / risipitor; agreabil /dezagreabil; drept / nedrept;
verbe antonime: a aduna / a risipi; a pleca / a veni; a construi / a drma; a rde / a
plnge; a narma / a dezarma;

adverbe
antonime: bine / ru; aici / acolo; sus / jos; devreme / trziu; repede / ncet;
aproape / departe;
pronume antonime: tot / nimic.
Omonimia
Omonimia este relaia stabilit ntre cuvintele care se pronun la fel, care ns au sensuri
diferite. Omonimia privete exprimarea unor sensuri complet diferite prin forme identice.
Cuvintele ntre care se stabilete o asemenea relaie se numete omonimie. Exemple:
lac1 (ap stttoare) lac2 (soluie de rini folosit pentru protejarea suprafeei unor
obiecte);
banc1 (scaun lung pentru mai multe persoane) banc2 (instituie financiar);
broasc1 (animal fr coad cu picioarele de dinapoi adaptate pentru srit)
broasc2 (mecanism montat la ui servind la ncuierea lor).
Paronimia

Paronimia const n apropierea formal a unor cuvinte care au sensuri diferite. Paronimele
sunt nite cuvinte cu sensuri diferite, fiind insuficient difereniate din punct de vedere formal.
Paronimele formeaz serii alctuite, de cele mai multe ori, din dou elemente:
complement (ceea ce se adaug pentru a ntregi ceva; partea secundar de propoziie care
determin un verb, un adjectiv sau un adverb) compliment (cuvnt de laud, de mgulire; la
pl. salutri);
campanie (1. totalitatea operaiunilor militare efectuate ntr-un anumit timp, n vederea
atingerii unui scop strategic; 2. aciune organizat pentru realizarea unor sarcini) companie (1.
nsoire, tovrie. 2. grup de persoane care-i petrec timpul, care se distreaz mpreun);
orar (adj. privitor la ore, care arat orele; subst. programul unei activiti mprit pe ore;
program sptmnal pe baza cruia se desfoar activitatea didactic n coli i n faculti)
oral (adj. care se transmite prin viu grai).
familiar (simplu, fr pretenii, bine cunoscut, obinuit) familial (privitor la familie, care
aparine la familie);
a evolua a se dezvolta, a se transforma" a evalua a preui, a aprecia, a estima";
a enerva a face s-i piard sau a-i pierde calmul" a inerva a forma reeaua de nervi a
unui organ, a unui esut";
Dei sunt apropiate sub aspectul formei, paronimele se folosesc n contexte diferite i, n mod
normal, substituirea lor nu se admite.
Cuvinte monosemantice i cuvinte polisemantice
Dup numrul de sensuri pe care le are un cuvnt deosebim:
a) cuvinte monosemantice; sunt cuvintele care au un singur sens;
b) cuvinte polisemantice; sunt cuvintele care au mai multe sensuri aflate n anumite relaii;
sensurile unui cuvnt polisemantic sunt mai mult sau mai puin apropiate.
Drept exemplu de cuvnt monosemantic ar putea servi cuvntul molecul, care se definete
prin sensul cea mai mic parte dintr-o substan". Tot monosemantic este i
cuvntul ipotenuz, care are sensul latura opus unghiului drept ntr-un triunghi dreptunghic".
Ca exemplu de cuvnt polisemantic ar putea fi adus cuvntul foaie, cu urmtoarele sensuri: 1.
Frunz. 2. Bucat dintr-un material. 3. Bucat dreptunghiular de hrtie. 4. Adeverin. 5. (nv.)
Ziar, revist. 6. Bucat de pnz. 7. Strat de aluat.
Cuvintele polisemantice sunt, de regul, cuvinte foarte uzuale care denumesc noiuni
importante n viaa i activitatea oamenilor. Dintre cuvintele cu o structur semantic complex
pot fi menionate urmtoarele:
substantive polisemantice: bucat, cadru, cap, cas, grai, mn, ochi, picior, putere,
sistem, vatr etc.
verbe polisemantice: a arta, a da, a duce, a face, a lua, a merge, a pune, a prinde, a
ridica, a scoate, a spune, a sta, a trece, a veni, a vrea, a vedea etc.
adjective polisemantice: bun, frumos, greu, mare, mic, ru, puternic, slab, tare etc.
Sensurile cuvintelor polisemantice sunt actualizate n cadrul unor contexte diferite. De
exemplu, fiecruia dintre cele ase sensuri ale cuvntului cap i corespund anumite contexte:
Cap
1. Parte a corpului la om i la animale (A czut i s-a lovit la cap.);
2. Individ, ins (Cte capete, attea preri.);
3. Minte, judecat; memorie (Unde nu e cap, vai de picioare.);
4. (nv.) Via (mpratul i-a ameninat pe voinici c vor plti cu capul pentru ndrzneala
lor.);

5. Extremitate proeminent a unui dispozitiv (capul urubului);

6. Partea de dinainte; nceput, frunte. (L-au pus n capul coloanei.).
Polisemia este rezultatul unor procese semantice, sursele polisemiei fiind modificrile de
sens, exprimarea figurat i influenele strine.
Tipuri de sens. Sensuri proprii i sensuri figurate
Sensurile din structura semantic a unui cuvnt polisemantic sunt de mai multe feluri. Dup
relaia cuvntului cu obiectul denumit, se disting:
a) sensuri proprii;
b) sensuri figurate.
Sensurile proprii ale cuvintelor reprezint rezultatul denumirii directe a obiectelor,
caracteristicilor, fenomenelor. Sensurile figurate se datoreaz transferului denumirii unui obiect
asupra altui obiect. Cuvintele cu sens figurat denumesc obiectele, fenomenele indirect. De
exemplu: cuvntul vulpe are urmtoarele dou sensuri: 1. Mamifer carnivor, cu blana rocat, cu
coada lung i stufoas; Vulpea, moart-n cale o vezi, i tot parc nu o crezi.; 2. (Fig.) Persoan
viclean, ireat.Ce vulpe eti tu! Cnd este folosit pentru a face referire la animalul respectiv,
cuvntul dat are un sens propriu, iar cnd este folosit cu referire la om, el capt un sens figurat.
Sensurile figurate, spre deosebire de cele directe, sunt mai dependente de context. Astfel,
sensul figurat al cuvntului se pune n eviden numai n cadrul unui context. De exemplu,
cuvntul cap are n limba romn, pe lng sensul direct sediu al inteligenei" i sensul figurat
origine a unor activiti", care poate fi actualizat doar n contexte de tipul El este capul tuturor
relelor.
Structura morfologic a cuvntului
Prile componente ale cuvintelor care au o anumit semnificaie lexical sau gramatical se
numesc morfeme. Morfemele sunt de mai multe tipuri: rdcina, prefixul, sufixul, tema i
desinena.
Rdcina
Rdcina este elementul comun mai multor forme ale aceluiai cuvnt (n cazul cuvintelor
flexibile) sau mai multor cuvinte care alctuiesc o familie de cuvinte (n cazul cuvintelor formate
prin derivare). Este elementul care poart sensul lexical.
Rdcina este baza de la care se alctuiesc cu ajutorul sufixelor gramaticale i al desinenelor
formele unui cuvnt. De exemplu, n formele verbului merge (merg, mergi, merge, mergeam,
mergeai, mergeau...) rdcina este merg-. Tot de la rdcin se obin prin derivare cu afixe
lexicale cuvinte noi. Astfel, cuvintele din familia lexical a cuvntului pdure(pdurice,
pdurar, pduros, a mpduri, a despduri) au aceeai rdcin: pdur-.
Prefixul
Prefixul este elementul care se adaug naintea rdcinii unui cuvnt de baz pentru a se
forma un nou cuvnt: bunic strbunic, cetean concetean a face a desface. Prefixul are,
de obicei, valoare lexical.
Sufixul
Sufixul este elementul care se adaug dup o rdcin (sau o tem) pentru a se forma un nou
cuvnt sau o form gramatical a unui cuvnt. Dup sensul exprimat i dup funcia lor n limb,
sufixele sunt de dou feluri:
a) sufixe lexicale sau derivative (cu ajutorul lor se formeaz cuvinte noi): lemn +
ar = lemnar, cas + u = csu, scrie + tor = scriitor, ran + ime = rnime, voinic +
esc = voinicesc, frate + ete = frete. Dup natura gramatical a derivatului, sufixele lexicale
sunt: substantivale (-a, -eal, -ime, -tor etc.; arc-a, muncitor-ime, bun-tate, lovi-tur),

adjectivale (-atic, -bil, -os, -iu, etc.: fric-os, nebun-atic, frumu-el, prieten-esc), verbale (-iza, ona, -ui etc.: abstract-iza, concluzi-ona, sft-ui), adverbiale (-ete, -i etc.: fr-ete, piept-i).
b) sufixe gramaticale (care servesc la realizarea unor forme din paradigma unui cuvnt, se
ntlnesc numai la verb i formeaz timpurile i modurile verbului): -ez din lucrez, esc din citesc, -nd din lucrnd.
Tem lexical
Tem lexical este partea unui cuvnt alctuit din rdcin plus prefixul i sufixul cu care
este format. Tema este comun tuturor formelor flexionare ale cuvntului. Ea se stabilete prin
nlturarea desinenei, deci tema este forma cuvntului fr desinen. De exemplu, tema pentru
formele flexionare ale cuvntului a aduce (aduc, aduc-i, aduc-e, aduc-em, aduc-ei, aduc)
este aduc- la care s-au adugat desinenele de numr i persoan.
Cuvnt de baz
Cuvnt de baz este cuvntul care servete ca element de plecare n formarea altor cuvinte
prin derivare. De exemplu, cuvintele-baz pentru derivatele copila, prietenie, frumuel,
iepurete, a mbria sunt copil, prieten, frumos, iepure, bra.Cuvntul de baz este de cele mai
multe ori la forma-tip (forma din dicionare):
a) nominativul singular nearticulat la substantive: fluier + -a = fluiera;
b) nominativul singular masculin la adjective: bun + -tate = buntate;
c) infinitivul prezent la verbe: a pocni + -et = pocnet.
n cazuri mai rare, cuvntul de baz poate fi i la o alt form flexionar: derivatele omenie,
omenos, a omeni sunt formate de la pluralul substantivului om oameni.
Cuvnt derivat
Cuvnt derivat este cuvntul format cu sufixe i prefixe de la un cuvnt de baz. De exemplu,
cuvntul pdurar este format de la cuvntul-baz pdure cu ajutorul sufixului derivativ -ar. n
acelai timp, verbul a desface e constituit din radicalul face la care se adaug prefixul
derivativ des-. Se delimiteaz substantive derivate (ame-eal, fotbal-ist, copil-rie, secer-toare,
tiner-et, nv-tur, voi-n, cojoc-el, crt-icic), adjective derivate (brbt-esc, fric-os, deluros, frumu-el, ardel-ean, oland-ez, ne-drept), verbe derivate (a brzd-a, a aten-iona, a sft-ui,
a pre-vedea) i adverbe derivate (prieten-ete, tr-).
Familia de cuvinte
Familia de cuvinte (lexical) constituie totalitatea cuvintelor nrudite ca sens i formate prin
diverse procedee (derivare, compunere, schimbarea valorii gramaticale) de la aceeai rdcin.
De exemplu, familia cuvntului pdure cuprinde urmtoarele uniti lexicale:
mbogirea vocabularului
Formarea cuvintelor
Cuvintele noi se creeaz prin combinarea unor elemente conform unor modele existente n
limb. Procedeele interne de formare a cuvintelor n limba romn sunt: derivarea, compunerea
i conversiunea
Derivarea
Derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor cu ajutorul prefixelor i al sufixelor.
Const n adugarea (uneori suprimarea sau substituia) prefixelor sau a sufixelor la cuvntul de
baz. Derivarea cunoate urmtoarele tipuri:
a) derivarea cu sufixe sau sufixarea (formarea de cuvinte noi prin adugarea sufixelor la
cuvintele-baz);

b) derivarea cu prefixe sau prefixarea (formarea de cuvinte noi prin adugarea prefixelor la
cuvintele-baz);
c) derivarea cu prefixe i sufixe, aa-numita derivare parasintetic;
d) derivarea regresiv (formarea de cuvinte noi prin suprimarea afixelor).
Derivarea cu sufixe
Derivarea cu sufixe (sau sufixarea) este un procedeu de formare a cuvintelor care const n
ataarea la cuvntul-baz a unui sufix lexical. De exemplu, cuvntul derivat iepurete este
alctuit din tema iepur-, la care se adaug sufixul -ete.Cuvntul-baz pentru acest derivat
este iepure.
Sufixarea este cel mai productiv procedeu de formare a cuvintelor n romn. Cu ajutorul
sufixelor se pot forma: substantive derivate (cnt-re, cru-a, pietr-ar, nv-tor, clr-e,
psr-ic, arip-ioar, pietr-oi), adjective derivate (buget-ar, vrg-at, strmo-esc, argint-iu,
copilr-os, triumf-tor), verbe derivate (ateni-ona, sft-ui), adverbe derivate (copilr-ete,
chior-).
Derivarea cu prefixe
Derivarea cu prefixe (sau prefixarea) este un procedeu de formare a cuvintelor care const n
ataarea la cuvntul-baz a unui prefix. De exemplu, cuvntul derivat rscumpra este alctuit
din tema -cumpr, la care se adaug prefixul rs-.Cuvntul-baz pentru acest derivat este
verbul a cumpra. Derivarea cu prefixe este un procedeu mai puin productiv n romn. Cu
ajutorul prefixelor se pot forma:
substantive derivate (confrate, desfru, neatenie, preziu, rscruce, strbunic);
adjective derivate (neatent, prelatin, rzbucuros, strvechi);
verbe derivate (consftui, dezrobi, nlbi, preface, rsfoi, reciti, strluci).
Prefixele se scriu, de regul, neseparate de cuvintele de baz. Fac excepie: a) derivatele cu
prefixul -ex (fost): ex-ministru, ex-director; b) derivatele cu prefixul -re, -ne: de la cuvintele de
baz cu iniial elidat (czut): ne-mpcat, ne-ntors, re-nnoire, (n tempo rapid), dar nentors,
rennoire (n tempo mai lent).
Formaiile parasintetice
Derivarea parasintetic este un procedeu de formare a cuvintelor care const n ataarea
simultan la acelai cuvnt-baz a unui prefix i a unui sufix: m-brbt-a, m-belug-a, m-buna, m-pdur-i, n-durer-a, n-creng-tur, des-creier-at, n-chip-ui.
Compunerea
Compunerea este un procedeu de formare a unui cuvnt nou care const n simpla alipire
a dou sau a mai multor cuvinte care exist i independent n limb. n romn, este un
procedeu de formare a cuvintelor noi mai puin productiv dect n alte limbi. Prin compunere
se pot forma:
substantive (inginer-ef, oel-beton, zi-lumin, coada-calului, ochiul-boului, guraleului, bou-de-balt, trei-frai-ptai, bunstare, botgros, iarb-alb, coate-goale, reavoin, pierde-var, fluier-vnt);

 adjective (albastru-deschis, verde-deschis, sud-american, macedoromn,

atotcuprinztor, cumsecade), verbe (a binecuvnta);
adverbe (azi-diminea, ieri-noapte, mine-sear, oriicnd);
pronume (dumneavoastr, oricare, oricine);
numerale (doisprezece, douzeci, cincizeci, tustrei);
prepoziii (deasupra, dedesubt, despre, dincolo);
conjuncii (cci, deoarece, dei, fiindc).
Uneori se face distincie ntre: a) compunerea propriu-zis, sau din cuvinte ntregi (trenfulger, iarba-fiarelor, laptele-cucului, mn-spart, arpe-cu-clopoei, ncurc-lume, soareapune) i b) compunerea cu elemente de compunere, sau din teme ori cuvinte care nu pot avea
autonomie (aerogar, autostrad, hidroavion, macromolecul, microanaliz).
Conversiunea. Schimbarea valorii sau clasei morfologice
Conversiunea este unul dintre procedeele interne de formare a cuvintelor, alturi de derivare
i compunere. Const n formarea unui cuvnt nou prin trecerea de la o clas lexico-gramatical
la alta fr ataarea unor elemente derivative. n acest caz, cuvntul este utilizat ntr-un context
nou, ceea ce implic schimbarea funciei sintactice i admiterea unor determinani nespecifici
bazei: Lucreaz bine. Binele nu se uit. n primul enun cuvntul bine este adverb (determin
un verb), n cel de al doilea, el devine substantiv (ndeplinete funcia de subiect).
Conversiunea cuprinde mai multe tipuri care difer n funcie de clasele de cuvinte legate
prin acest procedeu, adic de orientarea procesului de formare a cuvntului nou, de exemplu, de
la adjectiv spre substantiv (un om btrn btrnul), de la adjectiv spre adverb (biat frumos
scrie frumos) etc. Dup clasa morfologic n care intr noul cuvnt, se delimiteaz urmtoarele
feluri de conversiune:
substantivizarea (trecerea altor cuvinte n clasa substantivului). n limba romn se pot
substantiviza adjectivele(bogatul, zgrcitul), pronumele (eul, sinele, nimicuri), numerale (doiul,
zecele), verbele la formele nepredicative (intrare, aratul, semnatul), adverbele (binele,
aproapele), interjeciile (ofuri).
adjectivizarea (trecerea altor cuvinte n clasa adjectivului). Trecerea altor pri de vorbire
(substantive, participii, gerunzii, adverbe) n clasa adjectivului se realizeaz prin utilizarea lor cu
funciile sintactice specifice adjectivului: zi pierdut, pine aburind.
adverbializarea (trecerea altor cuvinte n clasa adverbului). n clasa adverbelor pot trece:
adjectivele calificative, care devin adverbe de mod (merge elegant, sprinten, frumos), unele
substantive, care devin adverbe de timp sau de mod (Lucreaz seara. S-a suprat foc.), unele
verbe (Poate c e ocupat).
Abrevierea
Abrevierea este procedeul de formare a cuvintelor noi prin prescurtarea unui cuvnt prin
litera iniial sau printr-un grup de litere. Cuvintele compuse din abreviere se realizeaz prin
izolarea primelor litere (S.U.A., O.S.C.E., A.S.E.) sau a unor fragmente de cuvinte (Eurasia,
Moldtelecom, Rompetrol). Compusele din abreviere au ca punct de plecare grupuri
sintactice: O.N.U. Organizaia Naiunilor Unite.

Morfologie - Verb, Substantiv, Pronume, Atribut, Numeral, Adverbul, Conjunctia,

Interjectia
MORFOLOGIA
I. VERBUL
Verbul este partea de vorbire flexibila care exprima actiunea, starea sau existenta.
Categorii gramaticale (morfologice)
modul
timpul xc672u7(-a): a canta, a manca
a II-a (-ea): a vedea, a tacea
a III-a (-e): a face, a spune
a IV-a (-i; -i): a citi, a hotari
Clasificare
1. Dupa inteles:
a) predicative (au inteles de sine statator si formeaza singure predicat verbal): Baiatul citeste.
b) nepredicative(nu au inteles de sine statator si nu pot forma singure predicat verbal):
copulative (nu au inteles de sine statator si intra in alcatuirea unui predicat nominal alaturi de
un nume predicativ): El este elev.
auxiliare (ajuta la formarea unor moduri si timpuri compuse: a fi, a avea, a voi): El a mers la
scoala.
2. Dupa posibilitatea de a avea forme pentru toate persoanele:
a) personale (au forme pentru toate persoanele): a scrie, a citi, a lucra, a cobori.
b) impersonale ca sens si unipersonale ca forma (au forma numai pentru persoana a III-a,
singular): ninge, ploua, se cuvine, trebuie, se intampla, a latra, a merita, a ajunge, a ramane (ex.:
Ramane cum am stabilit.).
3. Dupa posibilitatea de a avea un complement direct:
a) tranzitive (permit un complement direct): a spune, a vedea, a citi (ex.: vad ceva; vad pe
cineva).
b) intranzitive (nu permit un complement direct): a merge, a se gandi.
Verbe intranzitive
1. Verbe de miscare: a merge, a fugi
2. Verbe impersonale: ploua, tuna, ninge
3. Verbe unipersonale: trebuie, se cuvine
4. Verbe reflexive: a se gandi, a-si aminti
5. Verbe copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a insemna
6. Verbe la diateza pasiva
Modurile verbului
personale: indicativ, conjunctiv, conditional-optativ, imperativ
nepersonale: infinitiv, gerunziu, participiu, supin
Timpurile
a) indicativ:
imperfect perfect simplu perfect compus mai mult ca perfectul present viitor viitor
anterior
b) conjunctiv: present perfect
c) conditional-optativ: present perfect
d) infinitiv: present perfect

Verbele la moduri personaleau functie sintactica de predicat verbal sau predicat nominal. La
modurile nepersonale, verbele au functie sintactica de: subiect, nume predicativ, atribut,
complement.
Analiza verbelor
1. Felul
2. Conjugarea
3. Diateza
4. Modul
5. Timpul
6. Persoana
7. Numarul
8. Forma
Diatezele verbului
Verbul are trei diateze: activa, pasiva, reflexiva.
Diateza activa
"Norocul ne cauta el pe noi..."
El a plecat la scoala.
La diateza activa actiunea este realizata de subiectul gramatical (care poate fi exprimat sau
neexprimat). Actiunea verbului se poate rasfrange asupra unui obiect (complement direct).
Exemplu: Elevul a scris tema.
Verbele la diateza activa pot fi la modurile personale (la orice timp) sau nepersonale.
Diateza reflexiva
"Pe ulita satului se repezira toti flacaii."
La diateza reflexiva actiunea este realizata si suportata de subiect. Apartin acestei diateze
numai verbele insotite de pronume reflexive, fara functie sintactica, avand rolul de marca
gramaticala a acestei diateze. Pronumele stau, de obicei, inaintea verbului, dar si dupa acesta
(gerunziu: gandindu-ma) si se analizeaza impreuna cu verbul. Pronumele reflexive pot fi in
cazurile acuzativ sau dativ.
II. SUBSTANTIVUL
Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte.
Clasificare
1. Dupa inteles:
a) comune
b) proprii
2. Dupa forma:
a) simple: gradina, floare, Iasi
b) compuse:
prin alaturare cu cratima: cal-de-mare
prin alaturare cu blanc: Mihai Viteazul
prin contopire: binefacere, bunastare
prin abreviere: FMI, OPC, OZN
Categorii gramaticale
a) genul:
masculin: un - doi (pom)
feminin: una - doua (fata)
neutru: un - doua (tablou)

b) numarul:
singular (pom, eleva, creion)
plural (pomi, eleve, creioane)
c) cazul:
nominativ
1. Subiect: Elevul scrie.
2. Nume predicativ: Fratele meu este elev.
3. Atribut apozitional: Prietena mea, Maria, este eleva.
genitiv:
1. Atribut substantival genitival: Caietul elevului este nou.
2. Atribut substantival prepozitional: Atacul contra lui Victor a fost violent.
3. Nume predicativ: Cartile erau ale Mariei.
4. Complement indirect: Romanii au luptat impotriva dusmanilor.
5. Complement circumstantial de loc: Ploaia s-a lasat deasupra orasului.
6. Complement circumstantial de timp: Ei au venit in jurul pranzului.
7. Complement circumstantial de mod: Ei inaintau contra vantului.
8. Complement circumstantial de cauza: Din cauza poleiului, masinaa derapat.
dativ:
1. Nume predicativ: Gestul lui a fost contrar asteptarilor.
2. Apozitie: I-am dat varului meu, lui Vasile, o carte.
3. Complement indirect: I-am trimis bunicii mele o felicitare.
4. Complement circumstantial de loc: El nu sta locului.
5. Complement circumstantial de cauza: A intarziat datorita traAtribut substantival
prepozitinal: Florile de tei au cazut.
2. Nume predicativ: Cartea este fara coperta.
3. Complement direct: L-am vazut pe colegul meu.
4. Complement indirect: Am vorbit despre parintii mei.
5. Complement de agent: Problema a fost rezolvata de tata.
6. Complement circumstantial de loc: S-a asezat in banca.
7. Complement circumstantial de mod: Venea ca vantul.
8. Complement circumstantial de cauza: N-a venit de teama.
9. Complement circumstantial de scop: Ma pregatesc pentru examen.
vocativ:
Vocativul exprima o chemare adresata cuiva pentru a-i atrage atentia asupra unei comunicari.
Exemplu: Vino aici, baiat!
Model de analiza
"De treci codri de arama..."
de arama = substantiv simplu, comun, feminin, singular, defectiv de plural, caz acuzativ,
atribut substantival prepozitional
Locutiuni substantivale
"Patria este aducerea-aminte de zilele copilariei..."
aducerea-aminte = amintirea
Locutiunile substantivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar echivalente cu un substantiv.
Trasaturi
nu se pot analiza separat
nu se pot declina

au forme de singular si de plural

pot primi articol
se analizeaza ca un substantiv
Functii sintactice
a) subiect: Ma chinuiau parerile de rau.
b) nume predicativ: Vacanta a ramas o aducere-aminte.
Schimbarea clasei gramaticale
substantive provenite din adjectiv: tanarul, rosul, voinicul, un batran
substantive provenite din pronume personale: eul
substantive provenite din pronume reflexive: sinele, sinea
substantive provenite din numeral cardinal: doiul, suta, mia, zecele, un trei
substantive provenite din verb: scrisul, mancatul, suferindul, vorbitul
substantive provenite din adverb: aproapele, binele, raul, greul
substantive provenite din prepozitie: o contra
substantive provenite din interjectie: oful, hopul, fasul
III. PRONUMELE
Pronumele este partea de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv.
Pronumele personal desemneaza persoanele care participa direct sau indirect la actul
comunicarii.
Functii sintactice
1. Subiect: Noi pregatim un spectacol.
2. Nume predicativ:
nominativ: Elevul este el.
acuzativ: Florile sunt pentru ea.
genitiv: Cartile sunt ale lui.
3. Atribut pronominal prepozitional: Ei au vorbit cu respect despre ea.
4. Complement direct: Am vazut-o pe ea.
5. Complement indirect:
dativ: I-am dat cartea.
acuzativ: Se bizuie pe mine.
6. Complement de agent: Cartea este scrisa de el.
7. Complement circumstantial de mod: Invata ca mine.
8. Complement circumstantial de loc: S-a asezat langa el.
9. Complement circumstantial de timp: Am sosit dupa el.
Dativul posesiv
Dativul posesiv este exprimat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.
Dativul posesiv determina:
un substantiv: mana-ti alba
un adjectiv: alba-ti mana
un verb: Ti-am ascultat sfatul.
Functie sintactica: atribut pronominal (in cazul dativ).
Atunci cand se leaga prin cratima de o propozitie, are functia sintactica de complement
circumstantial: El sta inainte-i.
Dativul etic
Dativul etic se exprima prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.
Exemplu:

Mi si-l lua si mi ti-l tranti...

Dativul etic nu are functie sintactica.
Pronumele personal cu valoare neutra
se exprima prin formele neaccentuate ale pronumelui personal in dativ si acuzativ
apare in expresii: A dat-o in bara.
Schema de analiza
1. Persoana (I, a II-a, a III-a)
2. Numarul (singular, plural)
3. Cazul (nominativ, genitiv - numai la persoana a III-a, dativ, acuzativ, vocativ - numai la
persoana a II-a)
4. Genul (masculin, feminin, neutru - numai la persoana a III-a)
5. Forma (accentuata, neaccentuata - numai in dativ si acuzativ)
6. Functia sintactica
Pronumele personal de politete
Pronumele personal de politete exprima respectul in relatiile dintre oameni.
Functii sintactice
1. Subiect: Dumnealui a plecat.
2. Nume predicativ: Cartea este a dumneavoastra.
3. Atribut pronominal: Invitatia dumneaei mi-a facut placere.
4. Complement direct: L-am chemat pe dumnealui.
5. Complement indirect: Va ofer dumneavoastra aceste flori.
6. Complement de agent: Ceaiul este pregatit de dumnealui.
7. Complement circumstantial de mod: El citeste ca si dumneata.
8. Complement circumstantial de loc: Nu stau mult la dumneata.
Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv tine locul tine locul obiectului asupra caruia se exercita actiunea verbului,
exprimand identitatea intre obiect si subiectul verbului.
Particularitati
are numai cazurile dativ si acuzativ
are forme proprii numai pentru persoana a II-a
acuzativ: se, -s; dativ: isi, -si
la persoana I si a II-a, rolul de pronume reflexiv il indeplinesc formele neaccentuate de dativ
si acuzativ ale pronumelui personal
pronumele reflexiv neaccentuat poate fi folosit singur sau insotit de pronume accentuat: ma
apar pe mine, imi aduc mie
Functii sintactice
1. Nume predicativ: Roadele erau pentru sine.
2. Atribut pronominal: Lauda de sine nu este buna.
3. Atribut pronominal (dativ posesiv): Isi puse caciula pe cap.
4. Complement direct: Eu ma trezesc devreme.
5. Complement indirect: Munceste pentru sine.
6. Complement de agent: Convins de sine insusi, nu se mai temea.
7. Complement circumstantial de mod: Se intelegea de la sine ca va veni.
8. Complement circumstantial de loc: El o apropie de sine cu fiecare zi.
Pronumele si adjectivul pronominal posesiv

Pronumele posesiv exprima ideea de posesie, inlocuind atat numele posesorului, cat si pe cel
al obiectului posedat.
Caracteristici
e insotit de articol posesiv genitival care isi schimba forma dupa genul si numarul obiectului
posedat
nu are forme pentru genitiv si dativ singular
la genitiv, dativ plural apar formele alor mei, alor tai, alor nostri, alor vostri
substituie numele posesorului (acordandu-se in persoana si numar) si se acorda in gen, numar
si cat cu obiectul posedat
la persoana a III-a plural nu are forma proprie, se foloseste pronumele personal lor
In nominativ si genitiv:
Pronume personale: eu, tu, el, ea, al lui, a ei
Pronume posesive: al meu, al tau, al sau, a sa
Functii sintactice
1. Subiect: Ai nostri sunt cei mai buni.
2. Nume predicativ: Pamantul este al alor mei.
3. Atribut pronominal: Rezultatele alor nostri s-au modificat.
4. Complement direct: I-am intalnit pe ai sai acolo.
5. Complement indirect: Am plecat cu ai mei la munte.
6. Complement de agent: Scrisoarea este trimisa de ai mei.
7. Complement circumstantial de mod: Eu am procedat ca ai mei.
8. Complement circumstantial de loc: Voi merge la ai mei.
9. Complement circumstantial de timp: Am venit dupa ai mei.
Adjectivul posesiv determina un substantiv, se acorda in gen, numar si caz cu acesta si
substituie numele posesorului, cu care se acorda in persoana si numar.
Formele sunt identice cu ale pronumelui posesiv, cu deosebirea ca articolul posesiv genitiv nu
mai este obligatoriu.
Exemplu:
Ai mei parinti au plecat.
Parintii mei au plecat.
Functie sintactica: atribut adjectival
Pronumele si adjectivul pronominal demonstrativ
Pronumele demonstrativ aratp departarea sau apropierea obiectului (in spatiu sau in timp) sau
identitatea acestuia cu el insusi sau un alt obiect.
Clasificare
1. Dupa inteles:
a) de apropiere: acesta, aceasta, asta
b) de departare: acela, aceea, ala
c) de identitate: acelasi, aceeasi
d) de diferentiere: astalalt, celalalt, cestalalt
2. Dupa alcatuire:
a) simple: acesta, acela, ala
b) compuse: cestalalt, celalalt
Forme populare: asta, aia, ala, astalalt
Forme regionale: aista, ista, aistalalt
Forme simplificate: cel, cea, cei, cele

Caracteristici
se declina, schimbandu-si forma dupa gen, numar, caz
nu are categoria gramaticala a persoanei
devine adjectiv demonstrativ
Functii sintactice
1. Subiect: Acesta este fratele meu.
2. Nume predicativ:
nominativ: Colegul meu este acesta.
acuzativ: Cartea este pentru acesta.
genitiv: Stiloul era al celuilalt.
3. Atribut pronominal prepozitional:
acuzativ: Cartea de la acestia este noua.
genitiv: Casa din spatele acestuia este a mea.
dativ: Reusita gratie acestuia i-a incantat.
4. Atribut pronominal genitival: Rezultatele celorlalti sunt mai bune.
5. Complement direct: L-am sunat pe acela.
6. Complement indirect:
dativ: I-am vorbit celuilalt.
acuzativ: Am discutat despre ceilalti.
7. Complement circumstantial de mod: El a procedat ce acela.
8. Complement circumstantial de loc: S-a asezat langa acela.
9. Complement circumstantial de timp: A ajuns inaintea celuilalt.
Cand pronumele demonstrativ nu mai inlocuieste un substantiv, ci il determina si se acorda in
gen, numar si caz cu acesta, devine adjectiv pronominal demonstrativ.
Exemple:
Am altoit marul cel batran. (articol demonstrativ)
Cel de acolo este colegul meu. (pronume demonstrativ)
A urcat cu oile pe cel munte. (adjectiv demonstrativ)
Functie sintactica: atribut adjectival
Schema de analiza
felul (de apropiere, de identitate, de departare; simplu, compus)
genul (masculin, feminin)
numarul (singular, plural)
cazul (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ)
functia sintactica
Pronumele si adjectivul pronominal interogativ
Pronumele interogativ apare in propozitii interogative si tine locul substantivului asteptat ca
raspuns la o intrebare.
Forme: Care? Cine? Ce? Cat? Cati? Cate?
Forme cazuale: Cui? Carui? Pe care? Carora? Pe cine? Al cui? Caruia?
Functii sintactice
1. Subiect: Cine m-a chemat?
2. Nume predicativ:
nominativ: Ce este el?
genitiv: A cui este scrisoarea?
acuzativ: Pentru cine este cartea?

3. Atribut pronominal prepozitional: De care bomboane ai ales?

4. Atribut pronominal genitival: A cui colectie e mai reusita?
5. Complement direct: Pe cine astepti?
6. Complement indirect:
dativ: Cui ai telefonat?
acuzativ: Cu care ai vorbit?
7. Complement de agent: De cine ai fost rugat?
8. Complement circumstantial de loc: La cine ai stat?
9. Complement circumstantial de timp: Inaintea cui ai ajuns la petrecere?
10. Complement circumstantial de mod: Precum cine ai procedat?
11. Complement circumstantial de cauza: Din cauza cui ai intarziat?
care, ce, cat, cata, cati, cate: au valoare de adjectiv pronominal interogativ cand insotesc un
substantiv pe care il determina si cu care se acorda in gen, numar si caz si au functie sintactica de
atribut adjectival.
Pronumele si adjectivul pronominal relativ
Pronumele relativ se foloseste numai in fraza si este element de relatie intre regenta si
subordonata, pastrandu-si functia sintactica in propozitia subordonata.
Forme:
simple: care, cine, ce, cat, cati, cate
compuse: ceea ce
Functii sintactice
1. Subiect: Am citit aceasta carte care a fost interesanta.
2. Nume predicativ: Spune-mi ce a devenit Dan.
3. Atribut adjectival: Am aflat ce carte ai ales.
4. Atribut pronominal: Acesta este romanul in paginile caruia m-am regasit.
5. Complement direct: Am cumparat cartea pe care mi-ai recomandat-o.
6. Complement indirect: Iata caietul caruia i-am schimbat coperta.
7. Complement de agent: Stiu de cine ai fost certat.
8. Complement circumstantial de mod: Stiu precum te porti.
9. Complement circumstantial de loc: N-am aflat linga cine s-a mutat.
10. Complement circumstantial de timp: Am aflat dupa cine a sosit.
11. Complement circumstantial de cauza: Nu stiu de ce te-ai suparat.
Pentru a stabili functia sintactica a pronumelui relativ din subordonata, se face abstractie de
propozitia regenta, iar in subordonata se pune intrebarea partii de propozitie care determina
pronumele relativ.
Pronumele si adjectivul pronominal negativ
Pronumele negative apar in propozitii cu verbul la forma negativa si tin locul unor substantive
din propozitia afirmativa corespunzatoare.
Clasificare
a) simplu: nimic, nimeni
b) compus: nici unul, nici unii, nici una, nici unele
Forme cazuale: nimanui, nici unuia, nici unora
Pronumele negativ nimic este invariabil.
Functii sintactice
1. Subiect: Nimeni nu a raspuns.
2. Nume predicativ:

nominativ: El pare nimeni.

genitiv: Creionul nu este al nimanui.
acuzativ: Cadoul nu estepentru nici unul dintre ei.
3. Atribut pronominal genitival: Scrisoarea nici uneia dintre fete n-a ajuns.
4. Atribut pronominal (acuzativ): Felicitarea pentru nimeni nu a fost atat de emotionanta
pentru el.
5. Complement direct: Nu am cumparat nimic.
6. Complement indirect:
dativ: Nu-i dau nimanui dreptul de a ma insulta.
acuzativ: Nu am discutat cu nimeni despre voi.
7. Complement de agent: El nu a fost ajutat de nimeni.
8. Complement circumstantial de loc: Nu s-a asezat langa nimeni.
9. Complement circumstantial de timp: N-a sosit dupa nimeni.
10. Complement circumstantial de mod: Nu citesti ca nimeni.
11. Complement circumstantial de cauza: Cearta dintre ei n-a fost din cauza nimanui.
Adjectivul pronominal negativ determina un substantiv, cu care se acorda in gen, numar si
caz.
Functie sintactica: atribut adjectival
Exemplu:
Nici un elev nu a venit.
Pronumele si adjectivul pronominal de intarire
Pronumele de intarire, folosit astazi numai ca adjectiv pronominalm insoteste un substantiv
sau un pronume personal cu scopul de a preciza persoana desemnata de acesta.
Adjectivul de intarire insoteste un substantiv sau un pronume, insistand asupra lor.
Adjectivul de intarire se acorda in gen, numar si caz (daca determina un substantiv) si se
acorda si in persoana (daca determina un pronume).
Exemple:
Ele insele au plecat.
Copiii insisi au luat hotararea.
Insesi fetei i se paruse curios.
IV. NUMERALUL
Numeralul este partea de vorbire flexibila care exprima un numar, determinarea numerica a
obiectelor sau ordinea acestora prin numarare.
Clasificare
1. Numeral cardinal:
a) propriu-zis:
simplu: zero, unu, zece, suta, mie, milion, miliard
compus: doisprezece, cincizeci
b) colectiv: amandoi, tustrei
c) multiplicativ: indoit, inzecit
d) distributiv: cate doi, cate trei
e) fractionar: doime
f) adverbial: o data, de doua ori
2. Numeral ordinal: primul, al doilea
Structura
Compunere (procedee):

1. Contopire: douazeci, treizeci, tustrei

2. Alaturare cu blanc: doua mii, o suta zece
3. Jonctiune: douazeci si patru
Valoare:
substantivala: Trei pleaca.
adjectivala: Trei copii pleaca.
Categorii gramaticale
genul (diferentiat la numeralele unu, doi, amandoi, cate unul, tustrei)
numarul (au forme de singular si plural numeralele suta, mie, milion etc., unu nu are forma de
plural, doi, trei... nu au forme de singular)
cazul (nominativ, acuzativ: cei doi; genitiv, dativ: celor doi; genitiv cu prepozitia a: caietele a
doi dintre ei; dativ cu prepozitia la: am dat la trei dintre ei)
V. ADJECTIVUL
Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea unui obiect.
Clasificare
Dupa inteles
1. Adjective propriu-zise:
a) variabile (isi modifica forma dupa genul, numarul si cazul substantivului):
cu o terminatie si doua forme flexionare: mare, dulce, verde, rece, subtire (vant rece, apa rece,
ochi reci, ploi reci)
cu doua terminatii si doua forme flexionare: greoi, dibaci, vioi, amarui (baiat vioi, fata vioaie,
copii vioi, priviri vioaie)
cu doua terminatii si trei forme flexionare: viu, lung, molau, lumesc (par lung, strada lunga,
stalpi lungi, clipe lungi)
cu doua terminatii si patru forme flexionare: alb, celebru, uman, apusean (actor celebru,
maxima celebra, tenori celebri, carti celebre)
b) invariabile (cu aceeasi forma indiferent de gen, numar, caz): bleu, precoce, gri, roz
2. Adjective provenite din alte parti de vorbire (prin schimbarea valorii gramaticale):
pronominale (posesive, de intarire, nehotarate, demonstrative, negative, relative, interogative)
participiale: tema scrisa
gerunziale: putere crescanda
adverbiale: asemenea oameni
Dupa forma
1. Simple: frumos, bland
2. Compuse: cumsecade, nord-american
Grade de comparatie
1. Pozitiv: inalt
2. Comparativ:
a) de superioritate: mai inalt
b) de egalitate: la fel de inalt
c) de inferioritate: mai putin inalt
3. Superlativ:
a) relativ:
de superioritate: cel mai inalt
de inferioritate: cel mai putin inalt
b) absolut:

de superioritate: foarte inalt

de inferioritate: foarte putin inalt
Adjective fara grad de comparatie: superior, inferior, anterior, maxim, minim, optim, complet,
viu, mort, vesnic, principal, deplin, unic.
Functii sintactice
1. Subiect (numai cand este substantivizat): Lenesul ma enerveaza.
2. Nume predicativ: Ziua era frumoasa.
3. Atribut adjectival: Am citit o carte interesanta.
4. Complement indirect: Din rosu s-a facut palid.
5. Complement circumstantial de timp: Il cunosc de mic.
6. Complement circumstantial de mod (cu adverb comparativ): El era mai mult indraznet
decat altii.
7. Complement circumstantial de cauza: Nu le-a primit de rele ce erau.
Locutiunea adjectivala
Locutiunile adjectivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, avand valoarea unui adjectiv.
Clasificare
1. Locutiuni adjectivale variabile: peste picior, tras de par, tot unul si unul
2. Locutiuni adjectivale invariabile: de seama, de treaba, fel de fel, cu capul in nori
VI. ADVERBUL
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni.
Clasificare
1. Dupa inteles:
a) de mod: asa, bine, repede
b) de loc: acolo, departe, jos
c) de timp: maine, astazi, candva
2. Dupa structura:
a) simple: bine, ieri, jos
b) compuse: niciodata, devreme, dupa-amiaza
3. Dupa rol:
a) interogative (foloste in exprimara intrebarii in propozitiile interogative): unde, cand, cum,
cat, incotro
b) relative (utilizate in fraza, leaga subordoata de propozitia regenta): unde, cand, cum, cat,
incotro
c) nehotarate (nu dau indicatii precise despre circumstanta): candva, altundeva, oriunde,
oricum
d) negative (neaga circumstanta exprimata): niciunde, nicaieri, niciodata, nicicum, nicicand
e) predicative (au functie sintactica de predicat verbal, cand sunt urmate de conjunctiile ca,
sau, sa): fireste, desigur, poate, negresit, posibil, imposibil, normal
4. Dupa provenienta:
a) propriu-zise (mostenite): sus, nu, mai
b) provenite din alte parti de vorbire, prin schimbarea valorii gramaticale:
din substantive care exprima timpul: noaptea, iarna, lunea
din adjective: frumos, rapid, puternic
din pronume relative/interogative: ce, cat
Grade de comparatie
1. Pozitiv: bine

2. Comparativ:
de superioritate: mai bine
de egalitate: la fel de bine
de inferioritate: mai putin bine
3. Superlativ:
relativ: cel mai bine
absolut: foarte bine
Adverbele pronominale
Adverbele pronominale provin din radacini pronominale.
Functii sintactice
1. Predicat verbal: Fireste ca a priceput.
2. Nume predicativ: Cum este copilul?
3. Atribut verbal: Etajul de jos a fost inundat.
4. Complement circumstantial de loc: Va calatori departe.
5. Complement circumstantial de timp: Azi am cumparat mere.
6. Complement circumstantial de mod: Mergea repede spre scoala
Locutiunea adverbiala
Locutiunile adverbiale sunt rupuri de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, indeplinesc
rolul unui adverb.
Locutiunile adverbiale pot fi formate din:
substantiv, adjectiv substantivizat, participiu, numeral sau adverb cu una sau mai multe
prepozitii: de dimineata, de obicei, in graba, cu de-a sila, pe de rost, din nou, pe negandite
substantiv, pronume sau adverb, repetat cu una sau mai multe prepozitii: zi cu zi, clipa de
clipa, rand pe rand, din ce in ce
din parti de vorbire de acelasi fel: colea-valea, ici-colo, vrand-nevrand
VII. PREPOZITIA
Prepozitia este partea de vorbire neflexibila care marcheaza raporturi de subordonare in
cadrul propozitiei, legand atributele sau complementele de cuvintele pe care acestea le
determina.
Clasificare
1. Dupa alcatuire:
a) simple: cu, la, pentru, din
b) compuse: de pe la, pe la, de langa
2. Dupa cazul cu care se construiesc:
a) cu acuzativ: de langa, peste, din
b) cu genitiv: contra, asupra, impotriva
c) cu dativ: gratie, multumita, contrar
Locutiunea prepozitionala
Locutiunile prepozitionale sunt grupuri de cuvinte cu valoare de prepozitie.
In alcatuirea unei locutiuni prepozitionale intra cel putin o prepozitie si o alta parte de vorbire:
un substantiv: in fata, din cauza, in loc de
un pronume: cu tot
un adverb: in afara, de-a lungul, inainte de
VIII. CONJUNCTIA
Conjunctia este un instrument gramatical care face legatura intre:

doua parti de propozitie de acelasi fel si care nu depind una de alta (doua subiecte, doua nume
predicative, doua atribute, doua complemente)
doua propozitii care nu depind una de alta sau intre o propozitie suboronata si propozitia pe
care o determina
Clasificare
1. Dupa forma:
a) simple (sunt formate din elemente identice in plan morfologic): si, nici, ca, deci, sa
b) compuse: ca sa, incat sa, cum ca
2. Dupa functia pe care o indeplinesc:
a) coordonatoare (fac legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii care nu
depind unde de alta):
copulative: si, nici
disjunctive: sau, ori, fie
adversative: dar, insa, ci, iar
conclusive: deci, asadar
b) subordonatoare (fac legatura intre doua propozitii, dintre care una este dependenta de
cealalta): ca, sa, fiindca, daca, desi, de, incat, deoarece)
Exemple:
Baiatul era cuminte si retras.
A cules flori albe si parfumate.
A cumparat caiete si carti.
Plecase, dar s-a intors.
A invatat sa scrie si sa citeasca.
Locutiunile conjunctionale
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri de cuvinte cu valoarea de conjunctie.
Clasificare
1. Locutiuni conjunctionale coordonatoare:
a) copulative: precum si, cat si, ci si, atat... cat si
b) adversative: numai ca
c) conclusive: prin urmare, de aceea, in concluzie, asa ca, in consecinta
2. Locutiuni conjunctionale subordonatoare: fara sa, dupa cum, in timp ce, in vreme ce, din
cauza ca, din pricina ca, cu scopul sa, pentru ca sa, in caz ca, cu conditia sa, cu toate ca, macar
ca, incat sa.
IX. INTERJECTIA
Interjectia este o parte de vorbire neflexibila specifica limbii vorbite (stilului colocvial).
Clasificare
1. Dupa structura:
a) simple: Vai! Zau! Of! Uf!
b) compuse: Hodoronc-tronc! Bing-bang! Cotcodac! Teleap-teleap!
2. Dupa origine:
a) propriu-zise: Ah! Au! Valeu!
b) onomatopeice (imita sunete si zgomote din natura): Buf! Tronc! Ham-ham! Miau!
c) provenite din alte parti de vorbire: Foc! Inainte!
Functii sintactice
1. Subiect: De departe se aude: Cioc! Cioc! Cioc!
2. Predicat verbal: Hai acasa!

3. Nume predicativ: Este vai de el!

4. Atribut: Halal exemplu!
5. Complement direct: Am auzit: buf!
6. Complement indirect: Da-i cea!
7. Complement circumstantial de mod: Porni lipa-lipa!
Partea gramaticii care se stabileste regulile imbinarii cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in
fraze se numeste sintaxa.
Propozitia este o comunicare scrisa sau spusa cu un singur predicat.
Propozitia principala are iteles de sine statator.
Propozitia secundara explica si intregeste intelesul propozitiei ce se leaga de aceasta printr-un
element de relatie.
Propozitia subordonata depinde din punct de vedere grammatical de alta propozitie, indeplinind
functia unei parti de propozitie a regentei sale.
SUBIECTUL
Este partea principala de propozitie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.
I Clasificare:
1. simple: Andreea canta.
2. multiple: Ana si Maria au plecat la scoala.
3. compuse: Floarea-soarelui a rasarit.
II Clasificare:

subiect exprimat

subiect neexprimat: -inclus: Plecati! Veniti maine!

-subinteles: Eu plec la scoala; vin la ora 13:00.
Subiectul poate fi exprimat prin:
substantiv comun: Iepurele a fugit.
substantiv propriu: Adina invata.
adjectiv: Batranul se sprijina in carje.
pronume personal: El scrie.
de politete: Dumneavoastra citicti.
posesiv: Al meu a castigat.
de intarire: Insusi a marturisit adevarul.
interogativ: Cine a citit cartea?
relativ: Stiu cine m-a cautat.
demonstrativ: Acela este el.
negativ: Nici unul nu stie.
nehotarat: Altul a invatat.
numeral cardinal: Doi merg.
ordinal: Al doilea merge.
ditributiv: Cate doi au plecat.
colectiv: Amandoi invata.
fractionar: O treime au plecat.

verb- infinitiv: A invata este bine.

supin: De citit este frumos.
interjectie: Trosc! Se auzi acolo.
Dupa felul in care subiectul este sau nu autorul actiunii, exprimata de predicatul verbal, se
disting doua feluri de subiecte: - subiectul logic
- subiectul gramatical
Subiectul grammatical este partea de propozitie care raspunde la intrebarea cine? sau ce? Pusa
predicatului verbal.
In propozitia Florile sunt culese de copii.- subiectul gramatical este substantivul florile.
Subiectul logic este autorul real al actiunii exprimate de predicatul verbal.
Cartea este citita cu placere de elev. subiectul grammatical este substantivul cartea.
PREDICATUL
Predicatul este partea principala de propozitie care arata caracteristica subiectului. Raspunde la
intrebarile Ce face? Ce este?
Cum este? Clasificare:
1. predicat verbal
2. predicat nominal
Predicatul verbal
Predicatul verbal poate fi exprimat prin:
a) indicativ prezent: Baiatul citeste o carte. (diateza activa)
imperfect: El se gandea la examen. (diateza reflexiva)
perfect simplu: Tu citisi repede scrisoarea.
perfect compus: Tu ai cumparat o carte.
mai mult ca perfect: Voi admiraseratiindelung aceste rochii.
viitorul I: Eu voi cumpar o rochie.
viitorul II: Tu vei fi vazut spectacolul.
viitorul popular: Tu o sa mergi la teatru.

b) conjunctiv prezent: Eu sa citesc aceasta carte.

perfect: Eu sa fii citit aceasta carte.
c) conditional optativ present: As citi aceasta carte.
perfect: As fi citit aceasta carte.
d) imperativ :Citeste!
Cititi! (diateza activa)
Spala-te! Spalati-va! (diateza reflexiva)
Fii respectat! Fiti respectati! (diateza pasiva)
e) locutiuni adverbiale: Fara indoiala voi invata.
Valorile verbului a fi:
1. verb copulativ: El este student.(P.N.)
2. verb predicative: Marul este pe masa.
3. verb auxiliar(ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse):
a) indicativ: Eu voi fi cantat.
b) conjunctiv perfect: Sa fi cantat.
c) conditional perfect: Eu as fi cantat.
d) infinitiv perfect: A fi cantat..
Predicatul Nominal
Predicatul nominal este partea principala de propozitie care arata o insusire sau atribuie o
calitate subiectului. Este format dintr-un verb copulativ, la mod personal, si unul sau mai
multe nume predicative.( a fi+ NP: a se naste, a ramane, a se numi) vb. Copulative
Predicatul nominal poate fi exprimat prin:
-substantiv: El este elev.
-adjectiv: El este frumusel.
-numeral cardinal: Ei sunt doi.
-numeral ordinal: El este al doilea.
-numeral colectiv: Ei sunt amandoi.
-numeral distributiv: Ei sunt cate doi.
-numeral fractional: Ei sunt o jumatate.
-numeral multiplicative: Laptele este indoit.
-pronime personal: Acesta este el.
-pronume posesiv: Acesta este al meu.
-pronume demonstrativ: El este acesta.
-pronume relativ: Problema este cine invata.
-pronume nehotarat: El este altul.
-pronume negativ: Acolo nu este nici unul.
-verb la infinitiv: Actiunea este a canta.
-verb la supin: Actiunea este de cantat.
-interjectie: Sunetul este trosc!
-adverb: Mersul este agale.
-locutiuni verbale: Este fara indoiala bine sa inveti

ATRIBUTUL
Este partea secundara de propozitie care arata insusirea unui obiect determinandu-l, se numeste
atribut.
Atributul se exprima prin:
Substantiv: Perdelele se miscau usor sub adierea vantului.
Pronume: Ea insasi a pictat acest tablou.
Locutiune pronominala: Acel nu stiu cine suna mereu la telefon.
Numeral: A doua dintre concurente a castigat locul intai.
Adjectiv: Frumoasa Oana a ajuns procuror.
Atribut multiplu: Perdelele albe de matase din camera mea se miscau usor.
Atribut adjectival
Adjectiv propriu-zis cu functia sintactica de atribut adjectival poate fi la orice grad de
comparatie.
Atribute acordate
Numeral cardinal:In fata mea mergeau doi tineri.
Numeral ordinal: Prima banca este libera.
Numeral multiplicative: Castigul inzecit a fost neasteptat.
Numeral distributive: In noapte rasuna din cand in cand cate o chemare, urmata de cate
trei fluieraturi.
Numeral colectiv: Amandoi copiii au adormit in fotoliu.
Adjectiv pronominal de intarire: Elevul insusi a compus acest cantec.
Adjectiv pronominal posesiv: Baiatul meu si prietena sa au plecat la mare in statiunea
Neptun.
Adjectiv pronominal demonstrativ: Casa aceasta este noua.
Adjectiv pronominal reflexiv: Lauda de sine nu miroase a bine.
Adjectiv pronominal nehotarat: Fiecare tanar doreste sa se afirme.
Adjectiv pronominal interogativ: Care carte iti place?
Adjectiv pronominal relativ: Stiu/care carte iti place/.
Adjectiv pronominal negativ: In dimineata senina de vara, nici un nor nu era
pe cer.
Verb la participiu: Lectia citita cu atentie si invatata e usoara.
Verb la gerunziu: El apuca painea cu maini tremurande.
Atribut substantival
Este exprimat prin:
Substantiv comun simplu: Cartea copilului este pe masa.
Substantiv comun compus: Dintii unui caine-lup l-a muscat.
Substantiv propriu simplu: Camera Oanei este ordonata.
Locutiune prepozitionala: Banca din spatele clasei este libera.
Numeral cardinal: Raspunsul celor doi a fost correct.
Numeral ordinal: Banca celui de-al treilea este ocupata.
Adjectiv: Lucrurile din jurul celui harnic stralucesc.

Atribut pronominal
Atribute neacordate
Se exprima prin:
Pronume:
personal: Camera lui este ordonata.
demonstrativ: Casa acestora a fost demolata.
de politete: Calatoria dumnealor a fost anulata.
posesiv: Victoria alor nostrii este de neuitat.
relativ: Parisul este orasul/ ale carui bulevarde sunt minunate/.
interogativ: A carui elev este cartea?
nehotarat: Raspunsul tuturor a fost bun.
negativ: Nu mi-a placut raspunsul nici unuia.
Atribut verbal
Este exprimat prin:
Infinitiv: Placerea de a canta este a mea.
Supin: Exercitiul de rezolvat a fost usor.
Gerunziu: Vad copacii infrunziind in gradina.
Participiu: Cartea citita mi-a placut.
Atribut adverbial
Este exprimat prin:
Locutiune adverbiala de loc: Casa din dreapta este a mea.
Locutiune adverbiala de mod: Alergatul de jur-imprejur l-a oboist.
Locutiune adverbiala de timp: Nu stiu ce-ti aduce ziua de maine.
Atribut interjectional
Este exprimat prin:
Interjectie: Sunetul cioc l-am auzit.
La usa se auzeau batai: boc, boc
COMPLEMENTUL
Partea secundara de propozitie care determina un verb, adjectiv, adverb.
Clasificare:
1. Complemente circumstantiale:a) Complement circumstantial de loc
b) Complement circumstantial de mod
c) Complement circumstantial de timp
d) Complement circumstantial de scop
e) Complement circumstantial de cauza
2. Complemente necircumstantiale: a) Complement direct
b) Complement indirect
Complemente circumstantiale
Complementul circumstantial de loc (C.C.L)
Este exprimat prin:

- substantiv: Catelul alearga inaintea copilului.(comun simplu)

Pisicul statea fara frica in fata cainelui-lup. (comun compus)
Masina s-a oprit in dreptul lui Mihai. (propriu simplu)
Avioanele au zburat deasupra Curtii de Arges. (propriu compus)
- pronume: Cainele alearga inaintea lui. (pronume personal)
Voi mergeti in dreptul acestora. (pronume demonstrativ)
Copilulu se juca in jurul alor sai. (pronume posesiv)
Scapat in grajd, calul nu s-a oprit inaintea nimanui. (pronume
negativ)
Stele stralucesc deasupra tuturor. (pronume nehotarat)
Aceasta este camera/ in care am locuit./ (pronume relativ)
Catre cine aleraga copilul? (pronume interogativ)
- locutiune prepozitonala: Eu locuiesc aproape de oras.
- numeral: Eu plec la cei doi. (numeral cardinal)
Eu plec la cel de-al doilea. (numeral ordinal)
Eu merg la amandoi. (numeral colectiv)
Eu ma duc la o zecime. (numeral fractional)
Eu merg la cate doi. (numeral distributiv)
- adjectiv: Eu merg la cel harnic.
Complementul circumstantial de mod
Este exprimat prin:
adverb: Eu invat rau.
substantiv:Eu invat cu spor.
pronume: Eu scriu ca el .
numeral: Eu invat ca cei doi.
adjectiv: Eu scriu ca cei harnici.
verb: Eu scriu cantand.
Complementul circumstantial de timp
Este exprimat prin:
substantiv: Tu ai sosit la scoala inaintea colegilor.
adverb: Astazi voi pleca la mare.
locutiune adverbiala: Tu ai sosit acum.
adjectiv: O , cunosc de tanara.
verb la infinitiv: Pana a veni voi, era liniste in casa.
verb la gerunziu: Intrand in casa, te-a vazut.
verb la perticipiu: Acestea zise, si-a pus turbincasub cap si s-a culcat.
Complementul circumstantial de scop
Complementul circumstantial de scop se exprima prin:
Genitiv: Noi am mers in excursie in scopul documentarii.
Acuzativ: El a venit la noi in control.
Locutiune substantivala: Medalionul mamei il port spre aducere aminte.

Pronume interogativ: La ce ai venit la scoala.

Pronume relativ: Stiu/ la ce s-a dus pana la magazin./
Adverb: De aceea ti-a spus totul, ca sa-l ierti.
Verb la infinitiv: Am fost la biblioteca pentru a lua o carte.
Verb la supin: Problema ti-a fost data spre rezolvat.
Complementul circumstantial de cauza
Complementul circumstantial de cauza se exprima prin:
Substantiv: A lipsit de la scoala din pricina bolii.
Locutiune substantivala: A plans mult din pricina parerilor de rau.
Pronume personal: N-a venit la scoala din cauza lui.
Pronume demonstrativ: Ai intarziat din pricina acestuia.
Pronume posesiv: Sunt suparat din pricina alor mei.
Pronume nehotarat: Ai fost pedepsit din cauza altuia.
Pronume relativ: Cunosc fapte/ din cauza caruia ai fost pedepsit.
Pronume interogativ: Din pricina cui ai intarziat?
Numeral: Ai intarziat din cauza celor doi.
Adjectiv: Ai intarziat din cauza celui lenes.
Dativ: N-a reusit la examen gratie pregatrii slabe din timpul anului.
Acuzativ: Tremuram de frica.
Verb la infinitiv: El a fost arestat pentru a fi furat o paine.
Verb la gerunziu: Fiind atent a inteles totul.
Verb la supin: Nu mai putea de obosit.
Complemente necircumstantiale
Complementul direct
El raspunde la intrebarile pe cine? ce?
Este partea secundara de propozitie care dtermina un verb tranzitiv la mod personal sau
nepersonal sau o interjectie.
Este exprimat prin:
Subsrantiv: Tu citesti cartea.
Locutiune substantivala: El are o buna tinere de minte.
Pronume personal: L-ai chemat pe el.
Pronume demonstrativ: Voi admirati pe aceste.
Pronume posesiv: Eu ii vad pe ai tai.
Pronume nehotarat: Tu ii cunosti pe toti.
Pronume negativ: Nu cumpar nimic.
Pronume relativ: Iata omul/ pe care il admir./
Pronume interogativ: Pe cine ai intrebat?
Numeral cardinal: I-ai vazut pe doi dintre copii.
Numeral ordinal: L-ai cumparat pe primul.
Numeral colectiv: I-am vazut pe tustrei.

Numeral fractional: El a luat o zecime din total.

Adjectiv: Il respect pe cel harnic.
Verb la infinitiv: El stie a vorbi romaneste.
Verb la gerunziu: Aud cantand pe undeva.
Verb la supin: Tu ai terminat de rezolvat exercitiul.
Interjectie: Deodata am auzit: buf!
Complementul indirect
Complementul indirect este partea secundara de propozitie care numeste obiectul caruia i se
atribuie o caracteristica sau o insusire. Este exprimat prin:
Substantiv: - Gerunziu: Vulturul s-a aruncat asupra puilor.
- Dativ: Dau puilor cateva boabe de porumb.
- Acuzativ: El isi aminteste de copilarie.
Pronume: - Gerunziu: Voi ati luptat contra lui.
- Dativ: Ii dau lui cartea.
- Acuzativ: Ma gandesc la el.
Numeral: - Gerunziu: Ei au luptat impotriva celui de-al doilea.
- Dativ: Primului ii dau cartea.
- Acuzativ: Tu te temi de primul.
Adjectiv: - Gerunziu: Ei au luptat contra celui harnic.
- Dativ: Celui harnic i se cuvine aceste premiu.
- Acuzativ: Ma bucur de cel harnic.
Verb la infinitiv: El s-a bucurat de a afla aceasta veste.
Verb la gerunziu: Tu te-ai plictisit auzind aceeasi muzica.
Verb la supin: El era gata de plecat.
Adverb: E bine de copilul ascultator.
Interjectie: Bravo voua!
ACORDUL DINTRE SUBIECT sI PREDICAT
1. ASPECTE DEFINITORII
Acordul este manifestarea relatiei sintactice dintre doua cuvinte, constnd n repetarea
informatiei gramaticale de la un cuvnt la celalalt. Relatia este orientata: dintre cele doua cuvinte
legate prin acord, unul impune restrictia de forma, iar celalalt se supune ei. De exemplu, se
repeta, cu directia subiect predicat, informatia gramaticala de persoana si numar:eu citesc, tu
citesti, noi citim.
Reiterarea informatiei gramaticale prin acord nu este marcata n toate contextele. Acordul
poate fi blocat din anumite cauze sintactice si morfologice. Pe de o parte, exista forme n
paradigma verbala care nu marcheaza repetarea informatiei gramaticale. De exemplu, formele
verbale nepersonale pot avea subiect, dar nu se acorda cu acesta: Am plecatnainte de a veni
mama., Am auzit sunnd telefonul. Pe de alta parte, subiectul unic, atunci cnd nu este realizat
printr-un nominal, nu transfera nici el informatii predicatului: E usor a scrie versuri.
Prin acord, verbul-predicat preia de la subiect informatiile gramaticale de numar si
persoana, iar numele predicativ realizat adjectival, informatii suplimentare de gen. Caracteristicile
de acord ale adjectivelor nume predicative se regasesc si la participiile pasive.

Acordul n numar priveste variatia de forma a predicatului combinat cu un subiect

exprimat prin substantiv sau prin substitutele sale. Verbul are forma indusa de nume (daca
subiectul este unic): nume singular verb singular, nume plural verb plural: Copilul
stie adevarul., Nimeni nu era ngrijorat., Discutiile au fost concludente., Acestia au fost
acceptati ca martori ai apararii.
Acordul n persoana priveste predicatele al caror subiect este un pronume personal.
Subiectul unic (eu, tu, noi, voi) impune verbului-predicat forma de persoana corespunzatoare:
Voi stiti ce trebuie sa faceti, eu vreau sa plec la facultate.;
Tu planuiesti o masa n familie, dar noi am cumparat deja bilete pentru spectacolul de
diseara.
Daca subiectul este un pronume de persoana a III-a, un substantiv sau un substitut al
acestuia, verbul are forma de persoana a III-a (El stie ce vrea., Ioana pleaca la munte., Soarele
s-a ascuns printre nori., Ai mei au fost multumiti de rezultatul concursului).
Acordul n gen apare marcat numai n forma numelor predicativeexprimate printr-un
adjectiv sau a participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip de informatie
gramaticala:
Medaliile au fost oferite sportivilor celor mai buni.;
Dialogurile au devenit interesante dupa interventia noastra.;
Cladirea conacului era luminata stins si parea semitransparenta. (M. Cartarescu, Travesti).
Numele predicative realizate prin substantive motionale, desi coreferentiale cu nominalul
subiect, nu se caracterizeaza ntotdeauna prin corespondenta de gen:Angela M., care ar putea
deveni [...] prima femeie cancelar din istoria Germaniei, este un crestin-democrat atipiccare,
chiar daca nu s-a facut iubit de membrii partidului sau, si-a atras totusi respectul acestora. (EZ,
2005);
Animalul captiv era un pui, o leoaica tnara.
O situatie particulara este reprezentata de acordul dintre un pronume de
persoana a III-a sau numeral si predicat. Acestea primesc de la substantivul pe care l
reprezinta n discurs genul (ntotdeauna) si uneori numarul. Ca proforme (reiau
informatiile gramaticale si echivaleaza termenii), pronumele si numeralul permit un
tip de acord referential (Vezi I, Pronumele):
(S-a ntors Mara.) Ea nu era deloc suparata.;
(Am cumparat mere.) Doua erau stricate, unul era bun.
2. ABATERI DE LA REGULA ACORDULUI
n limba actuala se nregistreaza numeroase situatii care nu se conformeaza regulilor
gramaticale ale acordului. Uzul permite foarte multe variatii de acord, structuri care reprezinta
ezitari ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestari ale acordului prin atractie sau dupa nteles si nu
sunt excluse ntotdeauna de normele limbii literare.
Acordul prin atractie consta n transferarea catre verbul-predicat a unei informatii
gramaticale de catre un constituent al enuntului nelegat sintactic de predicat, dar aflat n
vecinatatea acestuia, sau de catre o parte componenta a subiectului multiplu. Intercalarea ntre
subiect si predicat a unor adjuncti ai nominalului-subiect determina distantarea n succesiunea
liniara a termenilor corelati (care ar trebui sa se acorde) si constituie o circumstanta favorabila
ncalcarii regulilor gramaticale (Fiecare dintre cei trei oameni purtau insigna.).
Acordul dupa nteles este acordul care se orienteaza dupa sensul nominalului subiect. Daca
subiectul are forma de singular, dar nteles de plural (de exemplu, cnd este exprimat printr-un
substantiv colectiv), predicatul se acorda formal, la singular (Majoritatea a votat mpotriva.).

Varianta de plural este admisa de normele limbii literare, daca vorbitorul are n vedere
componentele ansamblului denotat de entitatea colectiva (Majoritatea au fost
trimisi acasa.).Granita dintre abaterile de la norma acceptate si greseli este oscilanta. De
exemplu, acordul gresit dintre subiect si predicat (dezacordul) poate produce enunturi
nongramaticale numai n raport cu regulile limbii actuale. Pna n primele decenii ale secolului al
XIX-lea, omonimiile n cadrul flexiunii verbale erau mai extinse: 3=6 (el cnta ei cnta, el au
plecat ei au plecat) sau 1=6 (eu zbor ei zbor, eu cobor ei cobor). Dinamica morfologiei
verbale explica prezenta numeroaselor situatii de dezacorduri din limba operelor literare. De la
sfrsitul secolului al XIX-lea nsa, noi forme morfologice se impun n limba literara, iar
fenomenul se interpreteaza mai departe la nivel sintactic, n termenii acordului (dezacordului).La
nivelul graiurilor populare, regula generala de acord dintre subiect si predicat variaza n functie
de particularitatile flexionare ale verbului n fiecare grai. n sistemul graiului muntean, omonimia
singular plural la persoana a III-a este generalizata (el vede ei vede). Prezenta acestor forme
este considerata o manifestare de regionalism morfologic si nu o greseala
de acord.