Camil Petrescu i-a pus gndurile n lucrarea sa Fenomenul romnesc, n care vorbete despre scriitor i spune c naiunile sunt mari prin arta acestor artiti. n opinia mea, el are dreptate i sunt de acord cu ceea ce spune acest autor. Scriitorul are un rol foarte important n societatea contemporan, acesta fiind un exponent al libertii de exprimare i a procesului de creaie. n primul rnd, prin libera exprimare a ideilor , a sentimentelor i a viziunii acestuia despre via, scriitorul reuete s dea natere unor opere de mare valoare pentru literatura romn, subliniind teme actuale ale societii contemporane cum ar fi: condiia omului, destinul, universul, natura , evoluia. Menirea scriitorului este de a ne pune pe noi, cititorii, ntr-o lume perfect, frumoas, s ne arate ceva ce nu am mai vzut, ce nu am mai simit sau trit. Exprimndu-se liber, un scriitor are un impact mai mare asupra cititorilor si. Astfel, prin adoptarea unei atitidini deschise, necenzurate, libere, scriitorul devine mult mai convingtor, perspectiva sa asupra vieii fiind mult mai bine neleas. n al doilea rnd, Mihai Eminescu, Goethe i ali artiti mari reprezint poporul respectiv prin lucrrile filozofice, prin poezii, prin poveti i prin tot ceea ce ei realizeaz. Daca nu ar exista pentru Romania Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ion Creang, Constantin Brncui i muli alii, aceast ar poate c era mai puin cunoscut. Dar acum avem reprezentani, care neau fcut poporul cunoscut prin operele lor, prin ceea ce ei au realizat de-a lungul carierei lor. Au scris mult, iar lucrrile lor sunt apreciate peste tot in lume, au construit, au sculptat obiecte n Romnia sau peste grani, iar oameni din ntrega lume vin s vad lucrrile lor celebre. Deci, nu poporul i-a fcut cunoscui pe artiti, ci viceversa: acetia au fcut cunoscut poporul din care ei fac parte. n concluzie, menirea scriitorului n societatea contemporan supus mereu transformrii
este aceea de a-i exprima liber propriile convingeri, iar prin puterea lor creatoare ei surprind i redau ceea ce este esenial n tradiia i felul de a fi al acelui popor.