Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Winebulance sau ambulana de vin este o idee ce a luat natere ntr-o sear de mai
cnd, avnd nevoie de o rennoire a stocului de vin, am realizat c avem nevoie de cineva care s
ne fac o favoare i s ne aduc licoarea bahic la u, mai ales pentru c afar ploua torenial. n
acea sear am rmas, bineneles, pe sec pentru c nu a avut cine s ne ajute, dar voi nu trebuie
s trecei prin asta pentru c noi ne-am gndit s cei mai buni samariteni i s demarm proiectul
Winebulance.
Spumante
Vinuri roii demidulci i dulci
Piaa
Ne adresm n primul rnd iubitorilor de vin cu vrste cuprinse ntre 20-35 de ani, cu
studii superioare, din mediul urban. Un alt segment de piaa pe care-l vizeaz afacerea noastr
este cel format din persoanele de peste 25 ani care activeaz n domeniul organizrii de
evenimente.
Producia de vin a Romniei a sczut cu 20% n 2014 pn la 4,093 milioane hectolitri,
de la 5,113 milioane hectolitri n 2013, dar cu toate acestea Romnia ocup n continuare locul
12 n topul celor mai mari productori mondiali de vin.
Vinul alb este cel mai versatil, fiind preferat n majoritatea situa iilor de consum care
implic un numr mediu sau mare de participani (evenimente formale, ieiri cu prietenii), n
timp ce vinul rou i cel rose sunt preferate pentru cercuri restrnse (familie, cuplu).
Vinul romnesc este consumat cu precdere (69%), n defavoarea celui produs n alte ri
(31%). Femeile sunt cele care opteaz pentru vinul produs n ri precum Frana, Italia, Spania,
n timp ce brbaii sunt cei care prefer produciile locale.
MARKETING PLAN
1.Campanie de fidelizare: Winebulance, un camarad de ndejde
Orice sticl de vin comandat de o persoan de sex masculin n ziua de Valentine s Day va
fi nsoit de un trandafir rou.
2. Campanie de promovare:
Milestone
Un numr de peste 500 clieni n ziua de
Perioada
13-14 februarie
Valentine s Day
Un numr de peste 10 000 de oameni implicai
15 - 30 aprilie
n concurs
S atingem un numr de peste 1000 de
n cadrul campaniei de fidelizare ce vizeaz zilele de natere ale clienilor fideli, vom
monitoriza gradul de fidelitate prin intermediul comenzilor viitoare.