Tema si viziunea despre lume Enigma Otiliei

Romanul Enigma Otiliei, publicat in 1938, ridica de la bun inceput

probleme privind incadrarea lui intr-un curent literar. Structura, compozitia,
personajele, arhitectura naratoriala, o serie de pasaje lirice demonstreaza cu
pregnanta ca romanul este, in acelasi timp, clasic, romantic si realist, dar nu
lipsesc nici elementele baroce.
In intentie, romanul lui George Calinescu este blazacian. Scriitorul vizeaza
reconditionarea speciei intr-o epoca dominata de romanul de tip proustian.
Enigma Otiliei se vrea asadar primul nostru roman citadin modern, nu de
tip analitic, ci de tip clasic, balzacian.
Tema romanului este balzaciana: viata burgheziei bucurestene de la
inceputul secolului XX, sub strictul determinism social-economic. Vin sa
intareasca intentia balzaciana tema paternitatii si cea a mostenirii.
In centrul romanului sta istoria unei mosteniri si lupta pentru inavutire,
pentru urcarea scarii sociale imprima actiunilor principalul sens. Unii dintre eroi
inainteaza catre mobilurile vietii lor cu acea incordare a vointei tipic balzaciana.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite,
Giurgiuveanu si Tulea. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale:
primul este iscat in jurul averii lui Mos Costache, al doilea destrama familia Tulea.
Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol
la mana Otiliei.
In centrul cartii stau doi orfani. Soarta lor urmeaza sa se decida in functie
de determinatele materiale imediate ale paternitatii. Ce situatie li s-a lasat, ce
protectie, aceasta urmeaza sa analizeze romanul. In cadrul schemei universale a
paternitatii si a implicatiilor ei sociale judeca autorul lumea burgheza urmarind
cine sunt parintii Otiliei, cum isi indeplinesc rolul de suplinire cu care-i
investeste societatea, ce reactii revelatorii au caracterele lor in aceste posturi.
Tema si viziunea despre lume se reflecta in romanul calinescian si in
atitudinea fata de personajul feminin. S-a vorbit mult despre titlul romanului si a
fost pus in legatura cu modul in care se raporteaza Felix si Pascalopol la
comportamentul Otiliei; in principiu, critica literara este de acord ca romanul
transfigureaza feminitatea misterioasa, adica iesita de sub imperiul canoanelor,
eliberata de perjudecati, nealterata de tutela paterna sau de o educatie rigida.

Alaturi de tematica si de constructie, balzacianismul se reflecta in romanul

lui G.Calinescu prin tipologia clasicista si arta portretului. Romancierul
particularizeaza personajul printr-o trasatura dominanta, de obicei caricaturizata;
Aglae Tulea, sora lui Costache, este baba absoluta, Simion Tulea intruchipeaza
decrepitudinea, Costache este avarul, Stainca Ratiu este arivistul.
Arta portretului este preluata tot de la Balzac: acesta a intitat o metoda
oarecum didacticista de cristalizare tipologica prin intermediul unui portret
demonstrativ, plasat, de obicei, la inceputul romanului si realizat in tuse groase,
insistand pe defecte sau trasaturi fizionomice pregnante. Acest portret devine o
teza, demonstrata apoi de-a lungul actiunii, fiecare amanunt portretistic sustinand
o latura de esenta a caracterului uman tipizat, asezat in tipare specifice (avarul,
arivistul, provincialul, curtezana, etc.)
Fiecare dintre insusirile insistent descrise in portretul initial este dezvoltata
in plan narativ, completata prin detalii edificatoare. Autorul omniscient si
omniprezent isi creioneaza de la inceput eroii si acestia vor evolua, in stil clasic,
cu o consecventa caracteriala perfecta. Omniscienta si omniprezenta autorului
impun romanului, tot in maniera balzaciana, un limbaj uniformizat.
Tinuta clasica pe care si-o propune G.Calinescu in literatura sa nu-l face
refractar complet la experientele mai noi ale romanului romanesc. Autorul
narator nu mai este, ca la Balzac, creator de viata, ci comentator al ei, si inca
unul cu competenta arhitecturala, muzicala, plastica, psihologica,
sociologica, estetica. El se substituie permanent personajului in receptarea
realitatii.
G.Calinescu, urmarind sa repete polemic in roman formula balzaciana, n-a
putut evita ca ea sa devina, in mainile sale, o expresie a comicului si a unui joc
estetic de esenta baroca. Satiriconul calinescian infatiseaza o comedie umana
moderna, in care elementele jocului cu masti, ale farsei nu sunt cu nimic mai
putin grave, estetic, decat cele mai grave implicatii ale romanului clasic.
Modernitatea romanului nu tine insa numai de caracterul sau de satiricon
modern, ci si de aplecarea lui Calinescu asupra psihologiilor incerte,
enigmatice, cu rasturnari bruste si reactii derutante, cum e psihologia Otiliei.
Apar in roman firi anxioase, silite de mediul social sa-si organizeze existenta
intr-o permanenta defensiva, firi ramase pana la urma neconstituite, intr-o
stare de proces.