O scrisoare pierduta

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii romanesti din vremea
lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de personaje. Comediile sale (O noapte
furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului, Conu Leonida fata cu reactiunea) ilustreaza un
spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice
epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie.
El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura
personajele dominate de o trasatura de caracter reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat Caragiale a
dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, G. Ibraileanu afirma ca
dramaturgul face concurenta starii civile, iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale
este realismul tipic.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre cele patru scrise de
autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind
inspirata din farsa electorala din anul 1883.
Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, dezvaluirea impletirii
de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de guvernamant, intr-un oras de provincie,
capitala unui judet de munte.Autorul critica minciuna vietii politice, minciuna activitatii electorale de la
sfarsitul secolul XIX. Continutul operei are un puternic caracter social, dar si de viata familiala. Nimeni nu
se sinchiseste de nimic, imoralitatea e suverana peste tot, la toate nivelele, in oras, in case pretentioase,
la mosieri si la burghezi.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor
tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul
intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de
comic.Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenesti piesa
prezinta aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea politica
se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic o scrisoare pierduta
pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indinca atat banalitatea intamplarii, cat si
repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin repetarea intamplarii in alt
context, dar cu accelasi efect).

Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai multe scene. Personajele
piesei, numite de catre autor persoane, sunt mentionate cu numele si statutul social pe care il are
fiecare in cadrul comediei.
Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor, iar timpul in care se petrec
intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea: in capitala unui judet de munte, in zilele noastre.
Relatiile temporale sunt in cea mai mare parte cronologice, cu exceptia unot situatii in care perspectiva
temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta temporala a intamplarilor, prin flash-back.Actiunea
scoate in relief circumstantele in care doua tabere politice se dusmanesc, se insulta, iar la final se
conciliaza. Noua personaje arata ca autorul pune pret pe personajele tipice, tipurile memorabile.
Actul I incepe cu o scena expozitiva in care se anunta pierderea unei scrisori de dragoste, in jurul careia
se va petrece intreaga actiune.Punctul culminant al acestei scene, il constituie vestea ca Nae Catavencu
nu vrea sa restituie scrisoarea decat in schimbul asigurarii ca va fi numit candidat pentru un loc de
deputat, si aparitia lui Zaharia Trahanache care anunta ca a descoperit o plastografie a lui Catavencu.
Actul al II-lea incepe cu numaratoarea voturilor posibile si cu teama lui farfuridi si branzovenescu ca vor
fi tradati. O scena importanta este reprezentata de intalnirea prefectului cu posesorul scrisorii, o scena
tipica si de nuante caracteriologice memorabil prinse, gradat redate, in care vedem tehnica santajului si a
schimbului.
Actul al III-lea cuprinde doua parti, dominate de discursul agramat de betia de cuvinte, al lui farfuridi si de
discrusul categoric demagogic al lui catavencu pana la punctul culminant cand se pronunta numele
candidatului propus de centru, dupa care urmeaza vacarmul si bataia.
Actul al IV-lea aduce infrangerea lui catavencu si alegerea senilului agamita dandanache, adevarat
maestru al santajului, de vreme ce cu o scrisoare bine pastrata isi poate asigura alegerea perpetua.
Salvat de consecintele unei plastografii, catavencu accepta ce i-a ordonat zoe si conduce manifestatia in
cinstea noului ales.
Atmosfera destinsa la final reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificarea a statutului lor
dinainte pierderii scrisorii. Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste maruonete lipsite de
profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice.O
scrisoare pierduta cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru epoca strabatuta de caragiale.
Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt in acelasi timp procedee de realizare a comicului de
moravuri, de caracter, de situatie, de limbaj etc. Comicul e realizat prin contrast, prin afisarea gesturilor si
atitudinilor, prin vorbire in cea mai mare parte (incoerenta, nonsensuri, tautologii, inadvertente,
automatisme lexicale, amestec de stiluri, prin numele personajelor etc.).
In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia societatii trecute si a
familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate, perfidie, lacomie, santaj, umilire, servilism,
imoralitate publica si intima, dar mai multa prostie decat toate.In comediile lui Caragiale, principala

modalitate de caracterizare a personajelor si de cosntruire a situatiilor in care sunt puse acestea il

constituie comicul.
Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul cu scop
moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele emane decat rasul. Autorul creeaza tipologii
de personaje, dominate de trasaturi morale negative.Personajele apartin viziunii clasice pentru ca se
incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta de caracter si un repertoriu fix de
trasaturi: tipul incornoratului (trahanache), tipul primului amorez (tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei
(zoe), tipul politic si al demagogului (catavencu), tipul cetateanului, tipul servitorului (pristanda), prostul
fudul (farfuridi), prostul ticalos (dandanache).
Scriitorul depaseste, insa, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a individualiza personajele, prin
comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si
psihologic. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi, deoarece natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l
toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu
te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei. (I. L. Caragiale)Comicul de caracter e relevat la fiecare
personaj al piesei. Trahanache se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si
de opozitie. El sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea, falsificand listele cu
alegatori, se opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie. Ambitia politica si comoditatea vietii il
fac sa pastreze cu strasnicie enteresul de a fi prieten cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in
partid depinde de sefii de la Centru si se lasa manevrat cu usurinta de acestia.
Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal ai putintica rabdare, care
reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta sa castige timp pentru a
gasi o solutie. Pronunta gresit neologismeledin sfera limbajului politic: dipotat, endependent. Se
exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare truismul unde nu e moral, acolo e coruptie,
tautologia enteresul si iar enteresul. Principiul sau de viata ce explica falsa naivitate a personajului este
acela ca Intr-o sotietate fara moral si fara printip trebuie sa ai si putintica diplomatie.Numele sau este
definitoriu pentru comicul onomastic. Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare, iar
trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de catre superiorii de la centru sau de enteres si de zoe.
Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o mentalitate de
stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca o cer interesele partidului si admite, amuzat,
escrocheriile politaiului: ai tras frumusel condeiul. Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale
de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie.
Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul tip, care semnifica june prim, om rafinat, amorez abil,
adventurier.
Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este inteligenta, autoritara,
ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme
feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din

umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, avand asupra barbatilor o seductie
aparte, care o face intelegatoare, generoasa.
Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect energic, dar se
preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papa
tot. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o siretenieprimitiva si avand ca centru
de greutate propriul interes.Incultura, lipsta de instructi sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj:
deformeaza neologismele bampir, famelie, catrindala, scrofulos, renumeratie -, are ticuri verbale
care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea cuvatului curat altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit
servilism, facandu-l penibil si ridicol.Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza
principalele sale trasaturi de caracter servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -,deoarece
pristanta este un joc popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform
strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.
Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza scopul scuza
mijloacele. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului, spunandu-i prefectului
asasin, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect,
sa traiasca pentru fericirea judetului. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el conduce
manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a
castiga in viitor este legata de Zoe.
Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul semidoct, dar
infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile,
Catavencu isi construieste cu ipocrizie o poza de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu
cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca.
Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor Industria romana e admirabila, e sublima putem zice,
dar lipseste cu desavarsire precum si din confuzii semnatice, Catavencu numindu-i capitalisti pe
locuitorii capitalei, iar el considerandu-se liber-schimbist, adica flexibil in conceptii.
Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu cata=mahalagioaica- si ipocrizia,
demagogia cataveica=haina cu doua fete-, trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul de nume!
Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant. Ei formeaza un
cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firilecomplet diferite:
Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, o
umbra a celuilalt.
Farfuridi are automatisme ce creioneaza intruparea prostiei solemne (stefan cazimir),prin formule
aberante, care-i releveaza incultura: eu am n-an sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc la targ; am
n-am infatisare, la douasperezece trecute fix ma duc la tribunal. discursul sau este un model al
comicului de limbaj, care scoate ine evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a personajului, iar
stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale, cat si prin contradictiile in termeni:

din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se
revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.Comicul de
nume farfuridi si branzovenescu consta in sufixele onomasticul grecesc -idi si romanesc -escu,
precum si aluzia culinara branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta reciproca
dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor: parvenit,
demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog, amnezic si senil, este o epava morala si un
santajist perpetuu, caci el nu restituie scrisoarea compromitatoare, sper a o putea utiliza si in alte dati.
Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: In sanatatea alegatorilor car au probat patriotism si mi-au
acordat astacum sa zic, de! zi-i pe nume, de! [] care va sa zica, cum am zite in sfarsit sa
traiasca!. Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convigatoare si sugestiva
ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.Comicul de
nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun
strateg cu dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana.
Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului care nu are ambitii, nu este nici el
tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are nicio opinie, apoi
daca-i pe pofta eu nu poftesc pe nimeni este o fire lenesa, comoda, gasindus-i scuze superficiale, da-i
cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere.
Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit memorabila: eu
cu cine votez?, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea in
sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!.
El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este dispretuit
tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte la vot pentru a-si
desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania
electorala confuza pentru omul de rand.
Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate de coincidente, de
incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.
Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care sunt
implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter. Se sugereaza astfel, ca aceasta arma
politica a santajului va fi eficenta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata
politica.
Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai astutios si corupt, care
are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu spune ca tot romanul trebuie sa prospere, dar
tocmai in acelmoment intra cetateanul turmentat care striga: Si eu! unde rasul e generat de contrastul
dintre pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea betiei celui venit pe scena.Numararea

steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului,
fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului.Una dintre cele mai
sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse
scrisoricade amor adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e plastografie.
Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand atitudinea autorului fata de
personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la afirmatia autorului, aceea ca nimic nu
ardepe ticalosi mai mult ca rasul, adept al preceptului clasic rasul indreapta moravurile,caragiae isi
propune sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest demon al veseliei (Paul Zarifopol) isi uraste
personaele, marturisind ii urasc, ma, ii urasc.
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care
scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular.moravurile satirizate ino scrisoare pierduta
sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura, infatuare. Demagogia si coruptia sunt intalnite la
nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice inclusiv al marii burghezii.Comedia O scrioase pierduta
apartine genului dramatic si are ca moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea
personajelor se face atat in mod indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre
celelalte personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii, ca indicatii
scenice prin care autorul isi misca personajele, le da viata.
In concluzie, comedia de moravuri o scrisoare pierdutaexprima vocatia de scriitor realist a lui caragiale,
nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin procuparea
pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii detaliilor, sunt
trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele tipologice sunt supuse ridiculizarii, pentru ca rasul
a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge
dezideratul educativ al artei.