UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

PROFILUL PSIHOLOGIE

TEMA PSIHOLOGIA VARSTELOR:

GLOSAR DE TERMENI

PROFESOR COORDONATOR: HENTER RAMONA

STUDENT:
POPESCU ELENA MIHAELA GRUPA 15333 (III)
ANUL I - ZI

BRASOV
-2014

GLOSAR DE TERMENI

1. ZIGOT, zigoti, s.m. Din fr. zygote. Celula rezultata din unirea a doi gameti; celula
-ou fecundata, rezultata din unirea a doi gameti sau a doua nuclee; celula din fuziunea a doi gameti hapl
oizi zigospor; ovul fecundat.
ZIGOT = Celula formata de unificarea celulei sexuate masculine (spermatozoid) si celula sexuala
feminina (ovul). Zigotul se dezvolta intr-un embrion urmand instructiunile codate in materialul lor
genetic, ADN. Unificarea spermatozoidului si a ovulului pentru a forma zigotul il reprezinta procesul
de fertizilare. Deoarece zigotul rezulta din fuziunea a doua tipuri diferite de celule, acesta contine toate
componentele atat din spermatozoid, cat si din ovul si prin urmare zigotul are o alcatuire moleculara
unica diferita de cea a oricaruia dintre cei doi gameti.
Dupa fuziunea dintre spermatozoid si ovul, la nivelul zigotului au loc in mod rapid procese care in mod
normal nu se desfasoara nici la nivelul spermatozoidului, nici la nivelul ovulului.
2. TERATOGEN, -A, teratogeni, -e, adj. (Med.) Care produce malformatii, anomalii etc. Din fr.
tratogne.
TERATOGEN biol. (despre substante sau procedee). Care genereaza anomalii; producator de
monstruozitati, de malformatii. fr. tratogene.
TERATOGEN, -A adj. care produce malformatii congenitale. (< fr. thratogne)
Teratogeneza se refera la producerea de defecte morfologice la fat. Un agent teratologic este
responsabil pentru producerea unui astfel de defect. Termenul de teratogen este de obicei folosit in
contextul determinarii de defecte anatomice la embrionul care se diferentia anterior normal. Teratogenii
cuprind iradierea, chimicalele si agentii infectiosi.
3. ECTODERM, ectoderme, s. n. Invelisul extern al embrionului, din care provin tegumentele si
sistemul nervos; ectoblast -Tegumentul extern al celenteratelor.
ECTODERM = Unul dintre primele 3 straturi ale unei celule (celelalte fiind mezoderma si
endoderma) care formeaza embrionul in prima sa forma. Ectodermul este stratul exterior care se va
diferentia pentru a da nastere multor tesuturi si structuri importante incluzand stratul exterior al pielii si
anexelor sale (glandele sudoripare, parul si unghiile), dintii, lentilele ochilor, parti ale urechii interne,
nervi, creier si maduva spinarii.
Cercetarile efectuate in domeniul celulelor stem, au demonstrat ca anumite celule cu structuri
ectoderme retin abilitatea de a se diferentia in alte tesuturi. De exemplu, anumite celule din creier
(ectoderm) pot deveni celule ale maduvei spinarii (mezoderm).
4. ANIMISM - credinta ca orice lucru este animat si purtator de intentie. Aceasta atitudine se intalneste
la copiii mici si la populatiile primitive care sunt incapabile sa-si explice altfel fenomenele al caror
mecanism nu-1 inteleg. Copilul care, in plimbarea sa nocturna, se vede insotit de Luna, este convins ca
aceasta il urmareste. La fel, elementele naturii dezlantuite sunt, mai mult sau mai putin constient,
asimilate de spiritele simple, pe care ele incearca sa o calmeze prin sacrificii menite sa castige
bunavointa Demiurgului. Acest sistem de gandire, care isi are obarsia in preistoria umanitatii, se
perpetueaza la copii si se regaseste in prezent nu numai la cei 150 de milioane de animisti (in special
locutori ai Africii, Asiei si Oceaniei), ci si la aproape toti indivizii prea putin cultivati).
ANIMISM s. n. 1. doctrina dupa care sufletul ar fi cauza prima a faptelor vitale si intelectuale; 2. teorie
filozofica care identifica sufletul cu viata animala; 3. pornirea copilului si a omului primitiv de a da
viata lucrurilor neinsufletite si inerte. Animismul e factorul creator al mitologiilor si al superstitiunilor;
natura moarta inviaza si respira: munti, izvoare si paduri sunt locuite de spirite, de zei si zane. Doctrina
religioasa care sustine prezenta si lucrarea spiritului in obiectele, vietuitoarele si fenomenele naturii,
personificandu-le, doctrina socotita de unii etnografi si istorici ai religiilor ca o prima forma a religiei.

5. GENOTIP, genotipuri, s. n. Totalitatea proprietatilor ereditare ale unui organism. Din fr. gnotype.
Totalitatea calitatilor ereditare ale unui individ.
GENOTIP s. n. totalitatea factorilor ereditari (gene) care determina caracterele unui organism.
6. ORGANOGENEZA s.f. Proces de formare a organelor in cursul dezvoltarii individuale a
organismelor; organogenie. Proces de formare a organelor in timpul dezvoltarii individuale a
organismelor; dezvoltare a unui organ.
7. MOTRICITATE s. f. Capacitate a activitatii nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de
excitatie la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul. Proprietate a anumitor celule
nervoase de a determina contractii musculare.
8. MIELINIZARE, mielinizari, s. f. (Biol.) Proces de formare si acoperire a fibrelor nervoase cu
mielina. Acoperirea cu mielina a fibrelor nervoase in timpul dezvoltarii nervilor.
9. PREHENSIUNE s.f. Actiunea mainii de a prinde cu ajutorul degetelor; imbucare a alimentelor.
Actiunea mainii de a prinde, de a apuca cu ajutorul degetelor, ghearelor, al unei pense, etc.
10. EGOCENTRISM s.n. Atitudine a celui care priveste totul prin prisma intereselor si a
sentimentelor personale, tendinta de a face din sine centrul universului; atitudine care pune interesele
si sentimentele personale mai presus de toate; conceptie filozofica si etica care considera individualul,
eul ca centru al intregii lumi.
EGOCENTRISM = Atitudinea de a privi totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale,
acordand o importanta exagerata propriei individualitati; mod de a privi totul prin prisma intereselor si
sentimentelor personale, acordand o importanta exagerata propriei individualitati.
11. DECENTRARE s.f. deplasare, din pozitia normala, a unei piese, a unei imagini de televiziune pe
ecranul unui cinescop.
12. SERIERE, seriez, vb. I. Tranz. A aseza in serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orandui marfuri,
obiecte etc., dandu-le un numar de serie. A repartiza in serii, marcandu-le prin numere.
13. CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele
plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si
care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in
arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3.
conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. Conceptie a scolii
intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei
matematice.
Curent artistic aparut dupa primul razboi mondial, care concepe realitatea intr-o viziune de forme
geometrice (uneori abstractioniste) si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor.
14. INVARIANT, -A adj. 1. (mat.; despre o marime, o expresie, o relatie) care ramane aceeasi pentru
un grup de transformari. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianta nula. II. s. m. 1. marime,
expresie, relatie, proprietate care ramane neschimbata in urma unor transformari de natura fizica ori
matematica. 2. forma lexicala care, luata in raport cu o alta forma din paradigma aceluiasi cuvant,
prezinta atat diferente de expresie, cat si de continut. 3. (estet.) existenta in toate domeniile artei, de-a
lungul evolutiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenta, imuabile.

15. CENTRARE, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesa de prelucrat intr-o masina-unealta, astfel incat
axa de rotatie a suprafetei supuse prelucrarii sa coincida cu axa de rotatie a sculei sau a axului principal
al masinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate in
jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce in pozitii corecte doua sau mai multe masini care functioneaza
cuplate. 4. Intranz. si tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la
marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului in careul
de la poarta. Centrare vb. a aseza, a fixa in/pe centru sau intr-o pozitie corecta (o piesa). 2. (fig.) a
indrepta ctre un anumit scop, a grupa. 3. a regla doua sau mai multe masini care functioneaza cuplate.
16. INDUCTIV, -A, inductivi, -e, adj. Care procedeaza prin inductie (1), care se bazeaza pe inductie.
Metoda inductiva = metoda de cercetare care procedeaza prin ridicarea de la particular la general, prin
urmarirea trecerii de la efect la cauza. Metode inductive de cercetare a cauzalitatii = metode folosite in
stiinta in vederea stabilirii legaturilor cauzale obiective dintre fenomene, formulate initial de Fr. Bacon
si sistematizate de J.St. Mill: metoda concordantei, metoda diferentei, metoda variatiilor concomitente
si metoda ramasitelor. 2. (FIZ.) care se refera la inductia electromagnetica ori se datoreaza acestui
fenomen.
17. SANGVIN, -A, sangvini, -e, adj. 1. Care apartine sangelui, privitor la sange, la compozitia sau la
circulatia sa in organism. 2. (Despre oameni) La care circulatia sangelui este foarte activa; sangvinic.
Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. Temperament (tip) s. = unul dintre cele
patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat; caracterizat prin vioiciune, mobilitate.
Corespunde in clasificarea lui I.P. Pavlov tipului puternic, echilibrat si mobil, de activitate nervoasa
superioara.
18. MELANCOLIC, -A, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stapanit de melancolie (1);
inclinat spre melancolie. Care exprima melancolie; care rezulta dintr-o stare de melancolie. (Despre
lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspira melancolie, care predispune la melancolie; trist,
posomorat. 2. Care este bolnav de melancolie. Care tine de melancolie; propriu melancoliei. Gand ~. 2)
Care sufera de melancolie; bolnav de melancolie. 3) Care este curpins de melancolie. Caracter ~. 4)
Care inspira melancolie; in stare sa produca melancolie. Muzica ~ca. Privire ~ca. Stapanit de
melancolie, de tristete; deprimat; care are fire inchisa. Care arata, care exprima melancolie. 2. Care
sufera de melancolie.
19. COLERIC, -A ( fr.) adj. 1. (Despre o persoana) Care are izbucniri de manie. 2. (Psih.)
Temperament (sau tip) c. = unul dintre cele patru tipuri de temperamente in clasificarea lui Hipocrat,
caracterizat prin impulsivitate, nestapanire si care corespunde, in clasificarea lui I.P. Pavlov, tipului de
sistem nervos puternic si neechilibrat, cu predominarea excitatiei asupra inhibitiei. Care se
caracterizeaza prin dese manifestari de manie; care se supara usor. Temperament ~ temperament
caracterizat prin impulsivitate, nestapanire; om, temperament irascibil, nervos, cu izbucniri de manie.
20. FLEGMATIC, -A, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepasator, cu sange rece; imperturbabil, calm,
linistit, placid. Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui
Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stapanire de sine si lipsa de mobilitate; persoana cu sistem nervos
puternic, echilibrat, lucid, rece. Flegmatic ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care manifesta indiferenta; care
are caracter nepasator. 2) Care isi controleaza cu usurinta emotiile; care da dovada de sange rece; om cu
caracter, cu temperament calm, nepasator, imperturbabil.
21. BREVILIN, -A, brevilini, -e, s. m. si f. Tip constitutional, in antropologie, caracterizat prin trup si
membre scurte si groase; indesat cu trup scund, robust.

22. LONGILIN, -A, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizeaza prin lungimea
membrelor; cu membrele lungi si subtiri.
23. HIPOMANIACAL ( fr.) s. f. Forma a maniei, diminuata insa ca intensitate. Persoanele suferind
afiseaza buna dispozitie, optimism permanent, incredere, entuziasm, dar randamentul lor este scazut,
ele nefiind capabile sa duca la capat nicio actiune inceputa.
24. EXTRAVERTIT, -A, extravertiti, -te, adj. (In sintagma) Tip extravertit = tip psihologic caracterizat
prin proiectarea tendintelor psihice interioare asupra lumii inconjuratoare, prin exteriorizarea
sentimentelor; sociabilitate. (Despre oameni) Care este de tip extravertit, caracterizat prin proiectarea
tendintelor psihice interioare asupra lumii din afara; deschis. (cel) care isi indreapta atentia spre lumea
din afara; sociabil, deschis; extrovert.
25. INTROVERTIT, -A, introvertiti, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de
propriile trairi interioare. Care este preocupat doar de viaa sa interioara si care isi indreapta atentia mai
ales spre trairile sale interioare.
26. SCHIZOTISM adj. (Despre o constitutie mintala) schizoid - Predispus spre schizofrenie; (despre
o personalitate) care se caracterizeaza printr-un comportament bizar, inclinat spre izolare, spre viata
interioara; persoana cu constitutie schizoida.
27. HIPERESTEZIE, hiperestezii, s. f. Stare patologica manifestata printr-o sensibilitate exagerata a
unui organ de simt.
28. AMORF, (engl.= amorphous) insusire a unui corp, a unei substante sau stari a materiei,
caracterizata prin lipsa structurii reticulare interne; elementele chimice din constitutia substantei: a. au
o distributie dezordonata, iar forma acesteia este lipsita de elemente regulate. Corpurile a. prezinta
aspecte foarte diverse, dar neregulate: mamelonare, reniforme, botrioidale, si provin fie din
consolidarea unor geluri (opal, vaterit, colofan), fie din racirea sticlei vulcanice (obsidian). Optic,
corpurile a. sunt izotrope. Din p.d.v. fizico-chimic, starea a. este instabila, trecand cu timpul in stare
cristalizata. 1. (despre substante solide) care nu are forma cristalizata proprie. 2. fara forma precisa. 3.
(fig.) nediferentiat; inform. 4. (fam.) indiferent, nepasator, apatic.
29. AMBIVERSIUNE s. f. cuplu de doua tendinte spre introversiune si extroversiune.
30. RETENTIV, -A adj. Referitor la retentie; cu caracter de retentie.
31. LATENT, -A, latenti, -te, adj. Care exista, dar nu se manifesta in exterior, putand izbucni oricand,
ascuns, care nu se observa.
32. EPIGENETIC, -A (gr. epigenetos care se produce ulterior) adj., s. f. 1. (Despre minerale sau
despre procesul lor de depunere) Care sunt mai recente decat rocile in care se gasesc. 2. Adj.
(Geomorf.; despre vai) Care prezinta caracter de supraimpunere. 3. (Genet.; despre orice factor
mezologic) Care intervine in procesul de dezvoltare si actioneaza asupra transcriptiei sau translatiei. 4.
S. f. Ramura a geneticii care studiaza mecanismele de manifestare sau de exprimare in fenotip a
efectelor determinate de genele din genotip.

33. MATURATIE, maturatii, s. f. 1. Totalitatea transformarilor pe care le sufera o celula sexuala, un

fruct sau un organism pana la dezvoltarea lor morfologica completa; proces de maturizare; maturare. 2.
Totalitatea transformarilor fizice sau chimice pe care le sufera unele substante sau sisteme coloide
inainte de a ajunge la forma definitiva; maturizare.
34. COGNITIV, -A ( fr.) adj. Referitor la cunoastere, la capacitatile si mecanismele invatarii si
accederii la cunostinte. (Psih.) Psihologie c. = disciplina situata la intersectia biologiei, psihologiei,
lingvisticii si informaticii, avand ca obiect mecanismele gandirii prin intermediul carora are loc
cunoasterea, de la perceptie la rationament logic. Teste cognitive = probe psihometrice administrate
subiectilor in vederea evaluarii nivelului de cunostinte (ex.: teste de cunostinte tehnice aplicate in
vederea selectiei profesionale). (Log.) Propozitii cognitive = propozitii care redau cunostinte sau
informatii despre proprietatile unor obiecte (propozitii de predicatie) sau despre relatiile dintre anumite
obiecte (propozitii de relatie).
35. DISCURSIV, -A, discursivi, -e, adj. 1. Care deduce prin rationament o idee din alta, care ajunge la
o concluzie trecand prin mai multe etape sau operatii preliminare. 2. (Despre memorie) Care se
disperseaza, se imprastie. 3. Care nu se supune unei continuitati riguroase. Din fr. discursif, lat.
discursivus. Discursiv, -a ( fr., lat. m.) adj. (Filoz., despre un procedeu de cunoastere sau o forma de
gandire) Care se realizeaza pe o cale indirecta, atingandu-si scopul prin folosirea unor operatii partiale,
respectiv prin parcurgerea unor etape intermediare; in care ceva este cunoscut prin altceva (ex.
rationamentul, demonstratia sunt procedee de cunoastere si forme de gandire p.).
36. SEMIOTIC, -A I. adj. referitor la semiotica. II. s. f. stiinta care studiaza semnele, indiferent de
natura acestora; studiul simbolurilor; semiologie (2). Orientare in gandirea teoretica contemporana care
studiaza fenomenele de semnificare si procese de comunicare.
37. REVERSIBILITATE s. f. Insusirea de a fi reversibil, faptul de a fi reversibil. 1. faptul,
proprietatea de a fi reversibil. 2. (arte) posibilitatea indepartarii unui strat de vernis, la restaurarea unei
picturi, pentru a putea fi reinnoit.
38. INVARIANT, -A I. adj. 1. (mat.; despre o marime, o expresie, o relatie) care ramane aceeasi pentru
un grup de transformari. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianta nula. II. s. m. 1. marime,
expresie, relatie, proprietate care ramane neschimbata in urma unor transformari de natura fizica ori
matematica. 2. forma lexicala care, luata in raport cu o alta forma din paradigma aceluiasi cuvant,
prezinta atat diferente de expresie, cat si de continut. 3. (estet.) existenta in toate domeniile artei, de-a
lungul evolutiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenta, imuabile.
39. MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amanare pe o anumita perioada a platii datoriilor
unui debitor, acordata de o instanta judecatoreasca inainte sau dupa ajungerea lui in stare de faliment;
amanare a platii datoriilor publice si particulare scadente, stabilita prin lege, pe un anumit
timp. 2. Adj. Care tine de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acorda un termen de plata
(amanat). Dobanzi moratorii = dobanzile pe care urmeaza sa le plateasca cineva de la data acordarii
moratoriului pana la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despagubiri care se acorda creditorului in
caz de intarziere de plata a unei obligatii si care se calculeaza din momentul trimiterii somatiei.
Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
40. FALIC, -A adj. Care apartine cultului falusului, care se refera la falus. (psihanal.) Stadiu falic sau
faza falica = etapa a dezvoltarii sexualitatii infantile, in timpul careia pulsiunile se organizeaza, pentru
ambele sexe, in jurul functiei simbolice a falusului.

41. LATENT, -A adj. (lat. ltens, -ntis, part. d. latre, a fi ascuns). Care nu se vede fiindca sta
ascuns: in poporul japonez era o mare energie latenta. Fiz. Caldura latenta, caldura pe care o absoarbe
un corp ca sa se lichefaca ori sa se vaporizeze si nu se manifesta, nu influenteaza termometrul.
LATENT, -A, latenti, -te, adj. Care exista, dar nu se manifesta in exterior, putand izbucni oricand.
42. APATIC, -A, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifesta sau tradeaza apatie
APATIC, -A adj. Stapanit de apatie ; molesit ; nepasator ; pasiv. V. Indolent, nesimtitor.
43. BLASTOCIST s. n. 1. stadiu in dezvoltarea embrionului la mamifere, in care acesta se prezinta ca
o cavitate inconjurata de un numar variabil de celule. 2. vezicula germinativa.
44. ANENCEFALIE s. f. Monstruozitate incompatibila cu viata, constand in absenta congenitala a
creierului, sau prin lipsa sau reducerea encefalului, sau prin lipsa sau in reducerea creierului la nounascuti.
45. TEGUMENT, tegumente, s. n. 1. Tesut care constituie invelisul corpului la om si la animale. 2.
(Bot.) Membrana care inconjoara si protejeaza un organ. invelis al semintelor plantelor, care da
culoarea si aspectul exterior al semintei.
TEGUMENT s.n. 1. Invelis organic al corpului mamiferelor; piele. 2. (Bot.) Membrana care
inconjoara si protejeaza un organ. Invelis protector al embrionului si al semintei plantelor.
46. GENOTIP, genotipuri, s. n. Totalitatea proprietilor ereditare ale unui organism.
GENOTIP s. n. totalitatea factorilor ereditari (gene) care determin caracterele unui organism.
47. BIFID, -A, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sange, canale etc.). Care are extremitatea
despartita in doua.
BIFID, -A adj. (Liv.) Despicat in doua pana la mijlocul lungimii sau latimii sale.
48. HEMOFILIE, hemofilii, s. f. Boala ereditara, transmisa de mama numai baietilor, care consta intro predispozitie spre hemoragie, cauzata de prelungirea timpului de coagulare a sangelui.
HEMOFILIE s. f. predispozitie ereditara la hemoragii, datorita insuficientei puteri de coagulare a
sangelui.
49. SINDROM, sindroame, s. n. Totalitatea semnelor si a simptomelor care apar impreuna in cursul
unei boli, dandu-i nota caracteristica.
SINDROM s. n. complex de simptome care caracterizeaza o anumita afectiune.
50. ASERTIUNE, asertiuni, s.f. (Fil.) Enunt care este dat ca adevarat; p.gener. afirmatie Din fr.
assertion, lat. assertio, -onis.
BIBILIOGRAFIE:
Larousse. (1998). Dictionar de psihologie. Bucuresti: Editura Univers Enciclopedic