Sunteți pe pagina 1din 127

Apocalipsa 13

Sfrsitul libertatii umane

Lui Florin
Cel ce se va pazi isi va scapa viata sa.
Daca insa strajerul a vazut sabia venind si nu a sunat din
trmbita si poporul n-a fost vestit si va veni sabia si va ridica
viata cuiva, acela a fost rapit pentru pacatele lui, dar sngele lui
il voi cere din mna strajerului (Iezechiel 33, 5-6)
Prolog
La aproape doua mii de ani de la descoperirea avuta de
Sfntul Ioan Teologul in insula Patmos, Cartea Apocalipsei isi
descifreaza acum, incetul cu incetul, tainele.
Pna astazi, incepnd cu epoca patristica, au fost
elaborate numeroase comentarii, indeosebi asupra laturii spiritualsimbolice a profetiilor. Multi insa dintre Sfintii Parinti ai Bisericii
Ortodoxe Universale,
imbracati cu har si luminati in duh, au dezvalui ca proorociile
au, de fapt, un aspect mai putin alegoric, referindu-se la realitati
concrete ale perioadei eshatologice. inaintnd apoi catre zilele
noastre, referiri precise la evenimentele care vor implini
profetiile Apocalipsei, ale unor sfinti precum Sfntul Cosma al
Etoliei si Sfntul Nil Athonitul, ori ale unor Parinti
duhovnicesti duhovnicesti deosebiti care ne-au parasit nu de
multa vreme, ca de pilda cuviosul Paisie Aghiratul (+1994), vin
sa intregeasca lucrarea prin care Mntuitorul isi ajuta
Biserica sa recunoasca "semnele vremurilor", nu spre o
pornire a nelinistii, stare care nu face dect sa tradeze o
putin credinciosie generatoare a unei panici frenetice,
caracteristica in general gruparilor neoprotestante, ci spre
sporirea increderii ca toate cuvintele Scripturii sunt adevarate,
1

urmnd a se implini cu precizie la timpul potrivit, si spre o


vietuire ct mai fierbinte in duhul primilor crestini, eliberndune de spiritul otravitor al societatii actuale total secularizate.
Ori, daca totul se implineste cu exactitate, inseamna ca si mult
dorita impreuna-vietuire cu Hristos se apropie, lucru care ar
trebuie sa ne umple de rvna spre o viata ct mai curata, mai
duhovniceasca si mai mntuitoare.
Evolutia evenimentelor mondiale, privite printr-un filtru
duhovnicesc cladit pe studiul Scripturilor, vietuirea intru Hristos
prin rugaciune si participare la Tainele Bisericii, ne intaresc
convingerea ca totul se indreapta catre implinirea aprope ad
literam a proorociilor Sfntului Ioan. Lucrarea de fata, prin
bogatia de informatii (care din pacate, pna acum au lipsit cu
desavrsire, indeosebi pastorilor de suflete) si a materialelor
elaborate printr-o munca de sinteza a multor izvoare, oferind
prin aceasta un bagaj minim de cunostinte, vine sa limpezeasca o
chestiune care in Romnia este
inca tratata la nivel de zvon sau taxata drept lipsita de
importanta spirituala, indeosebi de catre cei obisnuiti a-si folosi
doar ratiunea pna si in domenii complet duhovnicesti. Este
vorba despre asa numitele buletine electronice despre care se
"zvoneste" ca ar fi "oarecum" anticrestine.
Se doreste, asadar, ca aceasta carte sa sprijine preotii,
duhovnicii,
studentii in teologie, dar si ierarhii Bisericii noastre, adica cei
care vor raspunde cu propria viata de mntuirea sau pierderea
sufletelor incredintate spre pastorire, spre a nu da loc unor
interpretari facile asupra problemei,
interpretari cauzate, desigur, de lipsa completa in romnia
(voita sau nu) a datelor exacte despre acest subiect, dar si de
o anumita indiferenta, o "lncezire" duhovniceasca pricinuita
indeosebi de lipsa unei adevarate trairi liturgice si de rugaciune,
precum si de duhul lumesc, complet secularizat, care defineste
toate aspectele vietii noastre cotidiene.
Expunerea datelor asupra temei este oferita in prima parte a
lucrarii,
partea a doua venind sa adauge comentariile spirituale
ale
unor personalitati duhovnicesti de marca ale Bisericii
Ortodoxe Elene, precum si luarile oficiale de pozitie, din pacate
2

nementionate pna acum de nici o publicatie eclesiastica


romna, ale Chiotei Sfntului Munte Athos si ale Sfntului
Sinod al Bisericii Greciei, tara cu o experienta bogata, dar
amara
in
acest
domeniu.
Lucrarea este completata de trei anexe extrem de
importante pentru aprecierea corecta a gravitatii subiectului
tratat.
in final, o bogata bibliografie vine in sprijinul celor ce
doresc verificarea celor afirmate, ori continuarea pe cont propriu a
unor cercetari mai aprofundate asupra chestiunii.
Ne exprimam dorinta ca prezenta lucrare sa trezeasca nu
panica, ci "nelinistea cea buna", calauzitoare spre mntuire,
apoi cercetarea sincera de sine spre a vedea daca suntem
pregatiti
duhovniceste de evenimentele ce vor urma, si
apropierea de o viata de rugaciune mai intensa, aducatoare de
har si de certitudine ca cei ce se vor dovedi cu adevarat crestini,
vor intra "intru bucuria Domnului lor".
tin sa precizez ca lucrarea apare cu binecuvntarea
parintelui meu duhovnicesc de la Athos.
M.V., Schimbarea la Fata, 1998

CAPITOLUL 1
Introducere. Bar Code. Cartela electronica. Un
plan apocaliptic.
Introducere
Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom incerca sa patrundem
impreuna in tainele descifrarii capitolului al 13-lea din Cartea
Apocalipsei, cautnd sa demonstram implinirea a cel putin trei
sferturi din proorocirea Sfntului Ioan Teologul. Daca faptul ca
traim deja Apocalipsa, pare acum, oarecum greu de acceptat
pentru dumneavoastra, inarmati-va cu rabdare spre a putea
3

judeca singuri, in functie de marturiile ce se vor aduce, care este


adevarul.
Dar sa incepem prin cercetarea Scripturii. Cartea
Apocalipsei Sfntului Ioan, capitolul 13, ne spune: catre ultimele
zile ale omenirii se va ridica o Fiara care va stapni:
"... peste toata semintia si poporul si limba si neamul. si i
se vor
inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamnt, ale caror nume nu sunt
scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui
junghiat. (Apoc. 13, 8)".
Citim apoi mai departe:
"si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei
bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si
puna semn pe mna lor cea dreapta sau pe frunte, inct nimeni
sa nu poata cumpara sau vinde, dect numai cel ce are
semnul, adica numele fiarei sau numarul fiarei. Aici este
intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul
fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este 666. ".
Cum trebuie intelese aceste lucruri? Sunt oare alegorice,
sunt oare simboluri? Sau sunt relatari ale evenimentelor din
vremurile de pe urma?
Un vestit monah atonit, unul dintre ultimii "giganti"
care ne-au parasit in ultima vreme, parinte inzestrat cu darul
inaintevederii - este vorba despre cuviosul Paisie Aghioratul
(+1994) - spunea: "astazi, a citi cineva proorociile este ca si cum
ar lectura ziarul, asa de clar sunt scrise".1 Apoi continua: "Este
insa nevoie de multa atentie si de minte limpede, luminata,
pentru a putea deslusi semnele vremurilor, deoarece toate acestea
se fac in asa fel inct sa nu le poata pricepe cei ce nu se
ingrijesc de curatirea inimii lor, avnd lesne drept rezultat
amagirea. (...) Cine se asteapta ca lucrurile sa se petreaca
printr-o minune, apoi acela se amageste, deoarece nu s-a ingrijit
sa intre in duhul Scripturilor"
Asadar, pentru o buna intelegere, trebuie sa studiem cu
atentie
Scriptura, dar sa avem si cunostinta despre mersul general al
evenimentelor
in societatea umana, cautnd sa aflam relatiile dintre realitate 4

si profetie.
Lectura deci spune clar: in ultimele zile va fi instaurat un
regim totalitar: mondial cu un control economic absolut asupra
intregii omeniri si cu un sistem extrem de eficient de control
asupra identitatii tutoror fiintelor umane, bazat pe "marcarea" cu
numarul 666.
Ca profetia deja a inceput sa se implineasca, ramne
sa vedem
impreuna, cercetnd aparitia, dezvoltarea si tendintele de
evolutie viitoare ale unui sistem economic ce prezinta toate
caracteristicile descrise mai sus si care acum este in plina
desfasurare in majoritatea tarilor lumii.
Pentru a putea intelege insa toate aspectele sale, vom
preciza
schematic care sunt principalii termeni pe care ii vom intlini pe
parcursul expunerii noastre si ce relatie exista intre ei.
Acesti termeni sunt:
- bar code
- cartela telefonica
- retea computerizata de supraveghere
Toate aceste elemente alcatuiesc impreuna un sistem ce
indeplineste cu precizie cele trei conditii de mai inainte: este
aplicat la scara planetara, detine control asupra activitatii
economice mondiale si constituie o modalitate unica si perfecta
de identificare a tutoror locuitorilor planetei.
Sa vedem acum impreuna ce inseamna fiecare dintre
acesti trei termeni, dumneavoastra incercnd a-i identifica in viata
de toate zilele.
Bar Code
Bar Code (cod barat) este un sistem de codificare numerica
alcatuit dintr-o secventa de linii verticale de grosimi variate,
secventa care se aplica azi in mod curent pe toate produsele
comerciale. Care este scopul sau? Motivul crearii unui astfel de
sistem este dorinta de a detine controlul absolut asupra datelor
privind orice productie economica. De pilda, daca o companie
5

scoate pe piata un nou articol comercial, pentru a avea


permisiunea de punere in vnzare trebuie sa solicite unui for
international alocarea unui numar unic care caracterizeaza
articolul respectiv. Numarul este codificat intr-un sistem de bare
(bar code) si se aplica sub forma de eticheta. Astfel, in toata
lumea, acest produs economic va fi singurul care detine acel cod,
neputnd fi confundat cu un altul.
Liniile verticale ale codului barat sunt apoi citite (de pilda,
la un magazin) cu ajutorul unui sistem optic - un creion electronic
(light pen) - care descifreaza secventa de linii transformnd-o
intr-o secventa numerica.
Astfel, in memoria computerului care face citirea, fiecarei perechi
de linii ii corespunde o anumita cifra, citindu-se deci codul
articolului comercial respectiv. Cu acest cod, recunoscndu-l in
baza de date (deci recunoscndu- l ca existent in depozitul
magazinului), computerul poate face mai apoi diverse operatii
economice: scadere din depozit, calcularea costului, bilant de
plata etc.
Sistemul bar code a aparut in SUA la inceputul anilor
1970, fiind aplicat initial in citirea rapida a codurilor inscrise pe
marile containere de pe vagoanele de trenurilor de marfa. Pentru
imensul sau avantaj economic, sistemul a fost apoi generalizat la
toate produsele comerciale.
Vaznd posibilitatile nelimitate de supraveghere a intregii
economii mondiale prin intermediul noului sistem de codificare,
cei interesati de avantajul acestei puteri au cautat a infiinta un
centru international economic pentru stocarea informationala a
datelor economice globale, impunnd treptat ca obligativitate, in
vederea lansarii pe piata a unui nou produs, cererea de alocare a
unui cod barat de catre acest centru. Denumirea sa este Uniform
Code Council (UCC). Mai trziu, in 1978, lua nastere in Europa,
cu 24000 de membrii fondatori, un consiliu similar denumit
European Article Numbering Association (EAN).
Aceste doua organizatii au produs in ultimii ani un intreg
evantai de tipuri de codificare barata, pentru diverse aplicatii
6

profesionale. Dintre toate aceste tipuri, doua sunt insa folosite in


mod prioritar si anume cele denumite UPC (Universal Product
Code - Cod Universal Produs) si EAN13 (European Article Numbering = Numerotarea Europeana a
Articolelor).
in prezent, cele doua tipuri sunt folosite in peste 75 de tari ale
lumii, toate datele privind produsele comerciale "marcate" in
sistem bar code (date despre tara de origine, despre
producator si felul produsului) fiind
inregistrate la sediile celor doua organizatii. Schimbul de
informatii intre cele doua sisteme este realizat prin adaugarea
unui zero la tipul UPC care astfel poate fi citit in sistemul
european EAN.
Care este insa implicatia religioasa? inca din anii 1970,
unii crestini americani au demonstrat ca, in sistemul bar code,
tipurile UPC-A si EAN13 detin in mod invariabil, pentru orice produs, trei perechi de
linii usor
prelungite care se citesc in memoria computerului prin cifra 6.
Aceste linii se numesc caractere de siguranta sau bare de
protectie (Guard Bars) si servesc la recunoasterea de catre
calculator a sistemului bar code. Cu alte cuvinte, la citirea
codului, calculatorul detecteaza mai inti prezenta celor trei
guard bars (care, decodificate alcatuiesc in mod invariabil, pe
toate
produsele, numarul 666!)3 si apoi, recunoscnd aceasta pecete,
declansaza citirea codului si efectuare operatiilor economice.
Puteti verifica singuri faptul ca existenta numarului 666 pe orice
produs este o conditie de baza ca aparatul sa poata citi codul,
innegrind cu stiloul cele trei guard bars. Scanner-ul nu mai
poate recunoaste pecetea si nu efectueaza citirea.
Cartela electronica
Aproape concomitent cu aparitia bar code, pe piata
americana se ivea un nou sistem economic, lansat cu
marea reclama
de companiile comerciale, sistem bazat
tocmai pe un nou tip de numerotare codificata ce continea
7

numarul 666. Erau astfel puse in circulatie, pentru prima data,


cartelele economice de credit. Desigur, la inceput nu erau deloc
electronice, dar contineau un truc ce urma sa pregateasca
psihologic populatia pentru etapa urmatoare a planului. Primele
cartele de credit, asadar, contineau pe verso o banda neagra,
care se putea presupune ca este o banda magnetica pentru
citirea automata a codului cartelei la aparatele ATM (Automatic
Teller Machines). De fapt, banda neagra era complet
nefuntionala, iar elementul de baza al cartelei il constituia un
numar de cod (inscris cu cifre zecimale obisnuite, dar in relief)
care facea parte din noul sistem de numerotare al persoanelor.
Fiecarui posesor i se acorda deci un cod (un numar) unic,
iar tranzactia se facea tot birocratic, prin presarea numarului
reliefat pe o banala chitanta cu indigo pentru a fi astfel
inregistrat "automat" la banca4. Cu timpul, banda neagra (falsa)
a fost inlocuita cu una autentic magnetica, putin mai lata si de
culoare brun inchisa, culoare care nu este altceva dect un strat
de protectie al benzii, strat de tetroxid de fier care ii confera o
rezistenta deosebita.
Desi avantajele acestui sistem economic erau mai mari,
totusi populatia a protestat si, prin boicotarea de catre crestini
a companiilor comerciale care aplicasera sistemul, s-au
inregistrat mari pagube economice.5 Treptat insa, vigilenta
opiniei publice s-a topit si sistemul s-a raspndit rapid in
intreaga lume. S-a trecut mai apoi de la cartela de credit la cartela
de identitate, prin acordarea unui cod numeric unic fiecarei
persoane in vederea identificarii. Cod care, din pacate, contine
cifrat tocmai un numar care pentru crestini provoaca mari
tulburari de constiinta si a carui acceptare, asa cum vom vedea
mai trziu, reprezinta in mod evident lepadare de Hristos.
Dar sa revenim la cartela electronica. Aceasta cartela
este construita din plastic si contine codul numeric personal
unic pentru identificarea persoanei respective, cod care poate fi
inscris in mai multe moduri: prin scriere reliefata, prin
intermediul bar code, codificat pe banda magnetica sau prin
intermediul unui microcircuit electronic inglobat in cartela de
plastic si denumit microcip sau computer cip. Astfel, pe piata
8

mondiala, exista astazi indeosebi trei mari categorii de cartele


electronice.
1. Cartele cu bar code
Fiecare cod contine o cantitate de informatii ce descriu
identitatea persoanei respective. Informatiile nu pot fi citite cu
ochiul liber, ci prin intermediul computerului, ajutat de o anexa
optica pentru recunoasterea codului (laser scanner) si un
decodificator (bar code decoder).
2. Cartele cu banda magnetica
Au pe verso o banda magnetica de culoare bruna. Aceste
cartele au ajuns astazi a inmagazina milioane de caractere
(mega-bytes), iar saltul uimitor al tehnologiei digitale din ultima
vreme permite acum crearea cartelelor magnetice cu capacitate de
stocare de peste 1 giga-bytes (un miliard de caractere).
3. Cartele cu microcip - smart cards
Cele mai apreciate cartele sunt astazi cartelele electronice
inteligente (smart cards), dotate cu un adevarat computer
(computer chip). Le cunoastem cu totii, caci un exemplu banal
este cartela telefonica. Mica placut metalica de pe cartela
nu reprezinta
altceva dect contactele exterioare ale
microcipului. Este un microcircuit de pirita cu o capacitate cu o
capacitate foarte mare de stocare a datelor, capacitate ce poate
ajunge pna la 5 giga-bytes (5 miliarde de caractere) la noile
cartele de identitate ce urmeaza a fi eliberate in curnd, cartele
cu utilizare mondiala. in cazul cartelelor
de
identitate,
microcipulcontine un cod unic pentru fiecare persoana, cartela
urmnd a fi intrebuintata in toate activitatile economico- sociale
ale individului.
Mai exista si alte tipuri de cartele care sunt realizari mixte
ale celor trei modele mai importante descrise pna acum.

Un plan apocaliptic
Dar sa ne intoarcem putin la inceputul anilor 1970.
Adncindu-se cercetarile in spatele afacerii bar code, a fost
dat la iveala un plan foarte amanuntit si intins pe o perioada
mare de timp, destinat pentru a detine controlul (pe cale
computerizata, economica, dar si diplomatica) asupra intregii
economii mondiale si asupra libertatii individuale a cetatenilor
planetei. Numar locuitorilor planetei fiind relativ limitat
(aproximativ 5,5 miliarde) este extrem de simplu ca fiecare
sa primeasca pe toata durata vietii un anumit cod numeric
("dotat" cu numarul
666), cod care sa-i reprezinte identitatea si care sa fie inscris
pe o cartela
economic
a.
Prin acest sistem de identificare nimeni nu va putea face nici
cea mai banala tranzactie economica (de pilda cumpararea
unui ziar) fara a fi automat inregistrat si controlat permanent
printr-un sistem mondial computerizat de prelucrare a datelor.
"inct nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, dect numai
cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui
fiarei" (Apoc. 13:17)
Primul semnal de alarma a fost declansat prin publicarea
cartii The
New Money System - 666 de catre dr. Mary S. Relfe. Planul de
codificare si de marcare a intregii omeniri a fost astfel dezvaluit
ca avnd urmatoarele faze:
1. Faza inti a inceput in 1970 prin codificarea tuturor
produselor comerciale. in aceasta operatiune rolul dominant il
detine Uniform Code Council (SUA).
2. Faza a doua a inceput in 1983 prin eliberarea
cartelelor de identitate codificate prin sistemele bar code. Rolul
major in aceasta etapa il detin guvernele, bancile si companiile
de tehnica de vrf producatoare de cartele electronice.
3. Faza a treia consta in codificarea intr-o etapa viitoare a
tuturor bunurilor mobile si imobile. (Deja s-a inceput un control
10

al acestora prin introducerea noilor standarde obligatorii de


calitate ISO 9000 si Six Sigma).6
Asadar, o sclavie electronica mondiala dirijata de o mna
de multimilionari, sclavie care realizeaza practic sistemul
apocaliptic de pecetluire destinat pregatirii aparitiei pe scena
lumii a lui Antihrist.
Vedem deci ca cele trei etape sunt aproape de incheiere.
Prima a dus la raspndirea pretutindeni in lume a marcarii cu bar
code, tipul preferat fiind, evident, EAN-13, unul din cele doua
tipuri ce contin in mod evident
numarul 666. Se prevede ca pna in anul 2005 EAN-13 sa
fie in unica
folosinta, tipul UPC-A urmnd a fi retras din
circulatie.7
Sa vorbim acum putin despre cea de-a treia etapa, urmnd a
ne ocupa mai trziu si mai in amanuntime despre problema
sistemului de identitate (etapa a doua).
Faza a treia consta deci in stabilirea unui control absolut
asupra
intregii productii mondiale. Aici se vede o strnsa legatura cu
prima etapa, deoarece bar code este aplicat tot in scopul detinerii
controlului economic, desi el oarecum nu ingradeste productia
articolelor comerciale. Iata insa ca "stapnitorul acestei lumi" a
inspirat celor puternici financiar un nou sistem de restrictionare si
conditionare a producerii de bunuri, denumit oficial Programul
international al Standardelor de Calitate ISO 9000 (International
Quality Standards Programe). Este un program care stabileste o
stacheta standard pentru produsele de calitate, toate companiile
mondiale urmnd a se incadra (sau nu) intre limitele sale. Am
spune, la prima vedere, ca este spre binele consumatorilor,
nestiind ca este un sistem de discriminare economica.
Foarte multe societati comerciale modeste ce-si desfasoara
activitatea la scara redusa, pe plan local, vor fi fortate sa
atinga nivele standard. Daca nu, sunt eliminate de pe piata. Se
prevede deja ca pna in anul 2000 nici o companie comerciala
sau producator particular sa nu poata produce sau vinde vreun
11

articol fara a primi certificatul ISO 9000.8 Deja peste 100 de


tari au semnat aderarea la sistemul de control al calitatii. Dar
cine se afla in spatele acestui program? Ei bine, aplicarea lui a
inceput in Europa la initiativa unei organizatii misterioase
denumite Bilderberg (!), cu aproape 125 de membrii fondatori,
alesi din oligarhia financiara mondiala.9
Vedem deci cine sunt cei ce impun initiative "pentru
binele omenirii". Daca pna de curnd aderarea la ISO 9000 era
voluntara, acum
incepe sa
se impuna
obligativitatea obtinerii acestui
certificat, iar companiile care nu vor resi vor fi desfiintate.
Asadar, comertul "liber", isi pierde complet libertatea. Deja in
SUA marile companii care lucreaza in cooperare cu Ministerul
Apararii si cu NATO au fost obligate sa accepte standardele
ISO 9000, la rndul lor neacceptnd ca parteneri de afaceri
societati ce nu au acest certificat.10
Ce legatura ar putea avea aceasta cu sistemul apocaliptic
economic care se bazeaza oarecum pe impunerea unui numar
spre a putea efectua tranzactii comerciale? Legatura este
urmatoarea: guvernul Statelor Unite a anuntat ca pna in anul
2000 toate tranzactiile economice trebuie in mod obligatoriu sa
aiba loc prin intermediul serviciului de comert electronic EDI/EC
al retelei mondiale computerizate internet!
in acest scop s-a creat un registru informational ce
contine date despre toate companiile mondiale conectate la
sistem, registru denumit Centralized Contractor Registration
(CCR). Prin urmare, fiecare societate economica va primi... un
cod numeric unic denumit TPN (Trading Partner Number) iar cei
ce nu vor putea detine acest numar (in urma verificarilor pentru
standardul de calitate ISO 9000) nu-si vor putea vinde
produsele.11
"inct nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, dect numai
cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui
fiarei" (Apoc. 13:17).
12

CAPITOLUL 2
Pnza de paianjen. Proiectul L.U.C.I.D. Inima sistemului. Cartela
universala biometrica.
Stadiul actual al L.U.C.I.D. Proiecte de viitor.
Semnul fiarei.
Pnza de paianjen
Traim deci intr-o lume in care toata creatia devine o
insiruire enorma de informatii. Se numara, se codifica si se
inmatriculeaza totul, inclusiv oamenii:
"Marfa de aur si de argint, pietre pretioase si margaritare,
vison si porfira, matase si stofa stacojie, tot felul de lemn bine
mirositor si tot felul de lucruri de fildes, de lemn de mare pret si
marfa de arama si de fier si de marmura, si scortisoara si
balsam si mirodenii si mir si tamie si vin si untdelemn si faina
de gru curat si gru si vite si oi si cai si carute si trupuri si
suflete de oamenii." (Apoc. 18:13)
Totul, deci, devine numar, devine informatie. Care
informatie trebuie sa curga, firesc, spre un centru de date,
prin intermediul unei retele mondiale de comunicatii.
Controlul se poate detine doar avndu-se un centru, asa cum
paianjenul se afla in mijlocul plasei. Dar, pentru ca reteaua sa fie
acceptata de opinia publica, trebuia sa i se creeze un cadru legal
corespunzator si sa i se dea un aspect de "protectie sociala".
Lucru care s-a petrecut nu de mult, intregul sistem fiind prezentat
in mass-media cu un machiaj perfect si un nume pe masura:
"L.U.C.I.D. Project A Universal information Identification
System".
Proiectul L.U.C.I.D.
Un sistem universal informational de identificare
Proiectul a

fost

dat

publicitatii intr-un periodic 13


al

politistilor din sectorul stupefiante al Ministerul de interne


SUA, "Narc Officer", din septembrie - octombrie 199512 si a
aparut in urma votarii noii legi antiterorism din anul 1994
intitulata "Omnibus Anti-Crime Bill". Specific si demn de
retinut pentru noua hotarre legislativa este faptul ca
imputerniceste reprezentantii legii sa
aresteze si
sa
incarcereze imediat orice "suspect" de actiuni teroriste. Trebuie
subliniat ca acest tip de lege care incalca flagrant principiul
de baza al justitiei internationale si al libertatii umane principiul prezumtiei de nevinovatie - a stat la baza crearii
unei copii fidele a sistemului L.U.C.I.D., sau mai bine zis a unei
anexe a acestuia: este vorba de sistemul european de informatii
Schengen, de care ne vom ocupa mai tarziu.
Dar ce este de fapt L.U.C.I.D.? Este un sistem gigantic,
planetar, de colectare si prelucrare a datelor privind identitatea
fiecarei fiinte umane. La prima vedere ar parea ca acest proiect
s-ar aplica doar infractorilor, insa scopul sau devine limpede
daca vom afla ca principiul de baza al L.U.C.I.D. consta
in eliberarea, pentru fiecare individ, inca de la nastere, a unei
cartele electronice de identitate multifunctionala: va cuprinde
adica buletinul de identitate, pasaportul, contul bancar, cartea
de sanatate, permisul de conducere, cartea de munca, livretul
militar - intr-un cuvnt, toate actele de folosinta sociala ale unei
persoane.
in plus, puterea uriasa de inmagazinare a datelor va crea
acestei cartele posibilitatea detinerii unui numar foarte mare de
informatii despre viata particulara a individului: istoricul
familiei, comportamentul social, optiunile politico-religioase, etc.,
date pe care posesorul nu le va putea citi ori modifica, aceasta
facndu-se "de la centru".
Sistemul L.U.C.I.D. va avea un centru de stocare si
prelucrare a
datelor, alimentat cu informatii "de la toate sursele"13 conectat la
un sistem automat de traducere poliglota.
Ce inseamna "de la toate sursele"? inseamna ca
informatiile vor curge in mod continuu catre acest centru de la
orice agentie de informatii, birou, companie, societate, banca,
14

statie de politie, magazin, unitate militara, universitate, centru


de cercetare, de peste tot. Aceste date sunt culese prin intermediul
computerelor si transmise printr-o retea informationala (Internet)
catre centru. Deoarece in proiect se specifica ca vor exista
traduceri poliglote, inseamna ca sistemul va avea surse de
alimentare cu informatii peste tot in lume. Dealtfel, cartela de
identitate va avea raspndire mondiala. L.U.C.I.D. devine astfel
un sistem mondial de control, o "supermagistrala
informationala" ce va putea controla toate aspectele vietii private,
in orice moment.
Inima sistemului
Centrul de stocare, de prelucrare si analizare a datelor este
denumit oficial Universal Computerized Identification Clearinghouse Resource Center si se afla lnga Washington, la Fort
Meade, Maryland. Pentru un necunoscator, numele acesta nu
inseamna nimic. Acest centru este insa,
inca din anul 1954, sediul celui mai puternic for politicomilitar al SUA,
prea putin cunoscut opiniei publice romne. Este vorba de
Agentia Nationala de Securitate (National Security Agency NSA), inima si creatoarea agentiilor de informatii interne CIA si
FBI. Totodata NSA este a doua baza stiintifico-militara (ca
marime) dupa Pentagon, insa pe primul loc in detinerea de
tehnici militare secrete, de conceptie tehnologica revolutionara,
care depaseste cu 15 ani cercetarile stiintifice "laice".15
Baza de la Fort Meade, datorita tainelor si tehnologiilor
uimitoare
detinute, este denumita de americani "Curtea Misterelor"
(Puzzle Palace). Echipamentele digitale ale NSA ar putea parea
unor profani ca fiind de domeniul stiintifico-fantasticului.16
Toate acestea au fost insa realizate printr-un efort financiar
urias si printr-un program de cercetare aprobat de Congresul SUA
si intitulat DARPA (Defence Advanced Research Projects
Agency).17
Astfel, programul DARPA a luat fiinta inca din anul 1970,
si s-a ocupat indeosebi cu crearea arsenalului razboiului rece:
15

sateliti de spionaj, diverse tipuri de arme laser, arme pentru


influentarea conditiilor atmosferice, arme psihoelectronice etc.
Multe din acestea sunt inca necunoscute multor membri ai
Congresului SUA.18
NSA a luat fiinta pe 4 noiembrie 1954. Este singura
agentie de stat care nu are conducere superioara proprie, ci este
dirijata de un consiliu de conducere denumit COMSEC, alcatuit
din membri ai diferitelor ministere (de externe, justitie, comert,
economic) si comandantii fiecarei arme ale fortelor armate
SUA.19
NSA este cea care a creat si celelalte trei mari agentii
militare de
informatii care, impreuna, formeaza inca din anii '60 un urias
sistem de retele informationale: CIA (Central Intelligence Agency
Agentia Centrala de informatii), AFSS (Air Force's Security
Service - Serviciul de Securitate al Fortelor Aeriene) si NIS
(Navy's Intelligence Service - Serviciile de
informatii ale Marinei). Un alt "brat" al NSA este NASA
(National Aeronautical and Space Administration), folosita
indeosebi pentru scopurile militare ale SUA, "oamenii de pe luna
si celelalte fiind doar o fatada".20 Prin intermediul NASA, NSA
detine controlul absolut al spatiului datorita satelitilor si al
initiativei de Aparare Strategica "Star Wars".
Dar NSA are un scop bine determinat. Crearea ei s-a produs
in urma
semnarii in anul 1947 a unui acord (UKUSA PACT) intre Marea
Britanie, SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, tarile NATO,
Japonia si Corea de Sud, acord ce stabilea crearea de catre
aceste tari a unui sistem informational comun pentru
supraveghere civila cu centrul la Fort Meade.21
Acum putem intelege perfect de ce L.U.C.I.D. si-a ales ca
sediu tocmai baza strategica
a Agentiei Nationale de
Securitate si ce consecinte are controlul efectuat de NSA asupra
tuturor cetatenilor lumii.
Deja aplicarea proiectului L.U.C.I.D. a inceput mai
inainte de
publicarea sa in "Narc Officer". Congresmenul Neal Smith
16

declara in octombrie 1993 ca la Fort Meade s-au varsat 392


milioane $ pentru Centrul National de Identificare ce urmeaza a
intra deplin in functiune in 1998.22
Totodata, s-au creat structurile informationale ce vor deservi
sistemul, printre care amintim:
- National Reconnaissance Office (Biroul National de
Recunoastere)
care cuprinde sistemul satelitilor de
spionaj,
- National Crime Informational Center (Centrul National de
informatii criminalistice),
- IAFIS (Integral Automated Fingerprint Identification
System
(Sistemul integral de identificare automata a
amprentelor) etc.
Toate aceste anexe si legatura functionala dintre ele
au fost dezvaluite in periodicul "Federal Computer Week" din
1995.23 in plus, se urmareste crearea pna in 1999 a unei retele
computerizate fara fir pentru interconectarea acestor centre,
retea denumita Federal Law Enforcement Wireless Users Group,
dupa modelul fara fir WWW folosit astazi in internet.
Ce inseamna deci crearea si punerea in functiune a acestor
centre? Desigur:
- automatizarea si computerizarea tuturor unitatilor socialeconomice
si judiciare si legarea lor in
retea;
- crearea bazei de date mondiale privind identitatea si
cazierul cetatenilor;
- plasarea de automate publice (gen ATM) pentru
recunoasterea identitatii prin intermediul cartelei electronice si
pentru supravegherea populatiei.24
Cartela universala biometrica
17

Elementul cheie al intregului sistem este cartela


universala biometrica de identitate. Prin conectarea acestei
cartele la computerul central din Fort Meade, absolut toata
activitatea zilnica a unei persoane poate fi inregistrata si
analizata. in acest scop, proiectul prevede dotarea internationala
cu centre de emitere a cartelelor, centre inzestrate cu o
minuscula camera video digitala, pentru producerea cartelelor
unice pentru fiecare individ.
Mai mult, chiar maternitatile vor avea astfel de centre
pentru fixarea identitatii nou-nascutilor, fiecaruia atribuindu-ise un cod care nu se va putea modifica pe toata durata vietii.25
Cartela universala biometrica este o cartela inteligenta
(smart card) de marimea unei carti de credit obisnuita, din
plastic, avnd insa incorporat un puternic computer cip cu o
putere de stocare mai mare de 5 giga-bytes (adica aproape 2000
de pagini de informatii despre fiecare persoana!) dispunnd si
de banda magnetica. Prin intermediul unitatilor de citire a
cartelei (fixe ori mobile, dotate cu scaner si ecran cu cristale
lichide - gen unitati ATM), orice individ se conecteaza direct
la superordinatorul din Fort Meade. Totodata, microcipul
permite si inscrierea informatiilor pe cartela.26
Denumirea cartelei este Universal Biometric Card (UBC) cartela universala biometrica. Ce inseamna "universala"?
inseamna ca va indeplini functiile tuturor documentelor ce
stabilesc
legatura
individului
cu societatea: buletin de
identitate, carnet de conducere, carte de munca, de sanatate,
cont bancar, intr-un cuvnt, totul. Se prevede chiar ca
automobilul, calculatorul personal si orice alt sistem electrocasnic
sa nu poata fi pus in functiune dect la recunoasterea posesorului
cartelei. Este un sistem de ingradire totala a libertatii umane.
Ce inseamna "cartela biometrica"? inseamna ca UBC va
putea stoca elemente de recunoastere obtinute prin masuratori
biologice, adica:
codul genetic ADN, anticorpi specifici,
fotografii digitale fata si profil precum si fotografia irisului,
amprentele digitale si
plantare (ale talpii
piciorului),
esantioane sonore ale vocii, etc. Toate acestea demonstreaza ct
se poate de limpede ca scopul acestei cartele este controlul 18si

supravegherea stricta a persoanei. Aceste date vor servi la


recunoasterea posesorului cartelei atunci cnd doreste s-o
intrebuinteze.
in prezent exista deja in aplicatie urmatoarele metode de
recunoastere:27
- recunoasterea amprentelor digitale. Astazi aproape toate
aparatele de utilizare a cartelelor de credit bancar (ATM) au in
partea inferioara un sistem de recunoastere a amprentei digitale.
Sunt folosite de asemenea si pentru accesul personalului bancii in
trezorerie.
- recunoasterea geometriei palmare. Un scanner laser
citeste
configuratia geometrica a palmei si o compara cu cea de
pe cartela. Exemple de utilizare curenta: pentru personalul
diferitelor aeroporturi (ex. San Francisco); pentru Parlamentul
Columbiei - spre a fi asigurat votul complet si individual al
tuturor parlamentarilor; la bancile din Rusia, etc.
- recunoasterea amprentei plantare (a talpii). Este una din
cele mai sigure metode de recunoastere si este folosita indeosebi
de FBI.28
- recunoasterea acustica. Metoda de identificare a vocii
posesorului. Este folosita in prezent in tarile occidentale
pentru inaltii functionari de stat.
- recunoasterea optica. Aici sunt mai multe posibilitati.
in primul rnd este vorba de recunoasterea fetei si compararea
imaginii obtinute de camera video digitala cu fotografia de pe
cartela. Este tehnologia Face Recognition. Astazi, firma
americana Mirror Inc. pune in vnzare echipamentul numit Faceto-Face, dotat cu camera digitala si computer, echipament ce
poate recunoaste identitatea unei persoane chiar daca este
machiata sau poarta ochelari.
Se apreciaza insa ca unitatile de citire a cartelei vor fi
dotate si cu tehnologia intelligent Video a
companiei
Integrated Systems, Inc. (Norcross, Georgia, SUA), ce poate
recunoaste nu numai fizionomia, ci si "limbajul trupului",
caracteristicile de miscare proprii fiecarui individ. Mii de astfel
de camere vor putea supraveghea locurile publice (si nu numai),
19

putnd recunoaste (fara contact direct) orice individ.


Astazi, astfel de camere sunt instalate in majoritatea tarilor
vestice pentru controlul arterelor publice (in Marea Britanie nu
mai putin de 300.000 de camere video inteligente).29
Totodata, aceasta tehnologie s-a folosit de catre politia SUA
pentru supravegherea si controlul Jocurilor Olimpice de la
Atlanta, 1996.30
in plus, pe lnga cele doua metode de recunoastere optica
(a fetei si a miscarilor trupului), este in utilizare astazi
metoda Iris Scan de recunoastere a configuratiei irisului,
unica pentru fiecare individ. O microcamera
scanner
digitala inregistreaza imaginea irisului si o transforma
intr-un cod (Iris Code). Apoi se compara cu cel inscris pe
cartela si se face identificarea. Camera poate fi ascunsa, citind de
la distanta irisul si recunoscnd intr-o secunda peste 400 de
caracteristici irisologice.31
- recunoastere genetica. Tehnologiile de vrf
asigura astazi
recunoasterea rapida a ADN, unic pentru fiecare persoana.
Statele Unite au zeci de banci ADN folosite indeosebi de
catre FBI, care a alcatuit un catalog general ADN pentru
cetatenii SUA. Este o metoda ce poate produce mari
discriminari (de pilda, un individ poate fi refuzat la angajare pe
motivul "necorespunderii" codului genetic)32
Asadar, daca ne inchipuim ca UBC este o cartela pusa
in slujba
noastra, ne inselam amarnic. Scopul eliberarii sale este in
primul rnd supravegherea non-stop a posesorilor. Cum non-stop,
din moment ce nu o vom folosi dect ocazional, puteti intreba?
Ei bine, proiectul L.U.C.I.D., prevede eliberarea, in scopul
obtinerii datelor "necesare recunoasterii", a diverselor tipuri de
"senzori biometrici cu actiune de la distanta si senzori ai cartelei
biometrice"!33
intre astfel de senzori cu actiune de la distanta sunt
incluse si
camerele intelligent Video de care am vorbit, ce pot fi instalate
oriunde. Un alt tip de senzori telecomandati sunt cei pentru
20

detectarea prezentei. Cu alte cuvinte, un control total, cu


innabusirea completa a libertatii umane, cel mai mare dar de
la Dumnezeu.
Ce alta metoda de control mai este prevazuta? Dupa
cum am vazut, un organism anexa al LUCID este NRO National Reconnaissance Office, adica sistemul satelitilor de
supraveghere. Ne putem imagina ce control
infricosator urmeaza a fi efectuat asupra civililor daca amintim
numai ca tehnologia din 1997 permitea identificarea precisa
pe fotografii a unor obiecte de dimensiunile unei mingi de golf
asezate pe sol, sau citirea unui text cu aceleasi dimensiuni.34 in
plus, detectorii electronici ai satelitilor vor localiza semnalul
acelor "senzori ai cartelei biometrice", stabilind cu precizie pozitia
fiecarui individ, in orice moment, oriunde in lume.
Iar daca vom arunca cartela, nu vom putea nici macar
deschide usa automobilului personal, nefiind recunoscuti.35
inchipuiti-va ca mii de oameni vor "pierde" aceste cartele,
datorita fobiei ce se va declansa sub amenintarea acestei
superputeri infricosatoare. Altele se vor fura si astfel,
incet dar sigur, se va ajunge la unica solutie "sigura si
rezonabila": plasarea microcipului pe mna sau pe frunte ...
Stadiul actual al L.U.C.I.D.
Vom incerca sa vedem care este situatia actuala privind
eliberarea cartelelor de identitate in lume. Trebuie remarcat ca,
datorita unor incompatibilitati nationale, unicitatea cartelei inca
nu intruneste un consens global, aflndu-se in circulatie insa
tipuri asemanatoare intre ele, pentru obisnuirea populatiei cu
sistemul si acceptarea fara probleme a unei cartele unice
mondiale. Un exemplu tipic in acest sens este, dupa cum vom
vedea, cartela Schengen de uz european.
Dar sa analizam inti situatia altor tari ale lumii, incepnd
cu:
a. Statele Unite ale Americii.
in SUA, introducerea unei cartele electronice de identitate 21
s-

a propus pentru prima data in 1981, indata dupa lansarea in anii


70 a "noului sistem economic".36 Astfel, la propunerea FBI, CIA
si a Ministerului de Exteme al SUA, Ronald Reagan a introdus un
proiect de lege in acest sens. in ultimul moment insa, miscat de
interventia de protest a lui Martin Anderson, mna dreapta a
presedintelui, care comparase noua cartela (cu cod unic) cu
tatuajele facute de nazisti detinutilor din lagarele de
concentrare, presedintele a uzat de dreptul de veto si, pe toata
durata administratiei Reagan, problema nu a mai fost readusa in
discutie.37
Dupa alegerea lui Bill Clinton in 1993, s-a lansat
programul de ocrotire medicala ce prevede dotarea fiecarui
cetatean SUA cu o cartela medicala de identitate, de fapt o
cartela UBC lansata intr-un mod diplomatic, abil.
Cartela de sanatate este o cartela "smart card" ce poate
stoca pna la
2000 de pagini de date personale, folosind tehnologii recente de
inregistrari biometrice: date, imagini vizuale, amprente digitale si
vocale, etc. Nu poate fi stearsa, nu e influentata de cmpuri
electromagnetice si rezista la temperaturi de pna la 200o F
(94o
C). Este produsa de firmele Laser Card Systems
Corporation si Drexler Technology Corporation.
Faptul ca s-a impus detinerea amprentei vocale denota
clar scopul
cartelei care nu este deloc "medical", ci de control si
supraveghere: specialistii apreciaza ca orice persoana poate fi
identificata (datorita bancii de amprente vocale de la sediul
central) in chiar momentul raspunderii la telefon!"39
in paralel, alte doua
programe pentru eliberarea
cartelelor "smart cards" au pus in circulatie cartele pentru
studentii si elevii SUA, precum si pentru muncitorii angajati de
stat.
Vedem deci ca americanii sunt obisnuiti incet-incet cu
ideea cartelei biometrice, existnd deja pe piata astfel de
smart cards pentru diverse scopuri sociale, urmnd ca UBC sa
inglobeze toate functiunile acestora. De pilda, in majoritatea
22

statelor SUA s-au pus de ctiva ani in circulatie si "cartelele de


conducere auto", care contin date biometrice. Un alt tip de
cartela biometrica multifunctionala este cea folosita de armata
americana: cartela MARC40 (nume sugestiv, MARK in engleza
insemnnd "semn", in analogie cu "semnul fiarei"). Aceasta
cartela a strnit vii proteste chiar si printre inaltii ofiteri ai
armatei datorita posibilitatii de control ce se poate efectua prin
intermediul ei asupra posesorului. Unii ofiteri au ajuns chiar in
fata Curtii Martiale. De pilda, capitanul Joel Kirk,
condamnat pentru refuzul de a dona snge in vederea inscrierii
ADN pe cartela, declara la proces:
"Devii sclavul acestui sistem. Exista foarte putine
diferente intre o "MARC-are" pe care o tii in mna si o alta
"MARKare" pe care ti-o vor implanta pe mna!"41
Ct priveste insa UBC, din 1994 si pna in 1996 au avut
loc doua initiative de lansare a cartelei universale de
identitate.42 De curnd insa (1996), proiectul de lege nr.
999 (666 intors!) prezentat de senatorul Texasului (dl.
Hutchinson) este ultimul proiect legislativ legat de UBC, care
prevede eliberarea unei cartele biometrice de identitate ce
contine, pe lnga computer chip, si un cod magnetic barat.
b. Alte state ale lumii
Sistemele electronice de supraveghere a identitatii prin
intermediul smart cards aplicate de guvernele diferitelor tari nu
sunt dect experiente ale SUA in vederea unui rezultat ct mai
sigur la introducerea UBC in propria tara. Astfel:
- in 1994, in Mexic s-au pus in circulatie (de catre CIA si
omonima
ei mexicana NAFTA) 46 de milioane de cartele smart cards de
identitate pentru a se asigura "votari libere", fara posibilitatea
de manipulare a voturilor. Firmele implicate au fost Polaroid,
IBM, Booz-Allen & Hamilton si firma Oracle.44
- tot in anul 1994 in Singapore s-a incheiat un program de
dotare obligatorie a fiecarui cetatean cu o cartela inteligenta ce
contine: fotografie aplicata, amprenta digitala, cod numeric
matricol unic pentru stabilirea identitatii, codul de asistenta
medicala, contul bancar si oricare alta informatie" considerata
23

necesara" de catre guvern. (Sunday Magazine, October 1994,


Sydney, Australia).
- in Thailanda s-a introdus unul dintre cele mai moderne si
sofisticate sisteme de control a identitatii, cu echipamente
digitale care in tarile occidentale sunt prohibite45, realizndu-se
o supraveghere stricta asupra activitatii zilnice a cetatenilor.
- in Australia este deja cunoscut cazul mult discutatului
"centru
telefonic" Deakin care s-a dovedit in realitate a fi una dintre
cele mai puternice baze informationale computerizate pentru
prelucrarea datelor de identitate privind tarile rasaritene si
australe, avnd legatura nemijlocita prin satelit cu "bazamama" de la Fort Meade.46
- Alte sisteme de supraveghere cu ajutorul "smart cards"
sunt deja functionale in Taiwan, Guatemala, precum si in tarile din
nordul Africii.
La ce consecinte dezastruoase pot duce discriminarile
produse prin aceste sisteme de identitate "made in USA" se poate
deduce din genocidul comis in 1995 in Ruanda (Africa) unde
bastinasii au fost mndri sa primeasca de la stat noile
cartele inteligente de identitate, devenind "cetateni oficiali".
Decizia a fost insa tragica: forte inarmate ale tribului Hutu,
efectund raiduri asupra localitatilor ruandeze, impuscau pe loc
orice detinator al unei cartele de identitate a tribului Tutsi.47
incetul cu incetul, in toata lumea va functiona o retea
unica de control si supraveghere a identitatii, in conformitate cu
planul L.U.C.I.D. in ceea ce priveste statutul aparte al Europei, pe
acesta il vom analiza intr-un capitol separat. Sa vedem acum,
insa, care este tendinta de evolutie a proiectului L.U.C.I.D.
Proiecte de viitor
Concomitent
cu
raspndirea
tentaculelor
uriasei
caracatite L.U.C.I.D., se observa tendinta de concentrare a puterii
politice, economice si militare mondiale intr-o conducere
unica, planetara. O astfel de guvenare, care detine controlul
24

unui sistem total de supraveghere, asa cum este L.U.C.I.D., nu


poate fi dect totalitara. Ce se va intmpla oare daca la
conducerea unui astfel de regim se va ridica un Hitler, un Stalin
sau un Pol Pot? Consecintele nu pot fi dect cele descrise in
Apocalipsa Sfntului Ioan Teologul.
Dar sa analizam acum faptele concrete. Pe 4 decembrie
1993, Bill Clinton a propus la o conferinta tinuta la Oxford
crearea unei Armate Mondiale ONU, idee acceptata si pusa
mai apoi in practica. Tot despre o conducere mondiala a vorbit
in 1996 si ex-presedintele Mihail Gorbaciov,
intr-o cuvntare tinuta la "State of the World Forum", la baza
militara Presidio de lnga San Francisco, declarnd ca "este
nevoie de o guvenare mondiala si o religie mondiala"(!). La
aceeasi conferinta participa si Bill Gates, presedintele Microsoft,
companie cu mare implicare in realizarea proiectului
L.U.C.I.D.48
Tot in Statele Unite, ca urmare a datei limita de punere in
exploatare
a sistemului L.U.C.I.D., la 1 ianuarie 200049, presedintele Bill
Clinton, prin Decretul Prezidential Nr. 13010 din 15 iulie
199650, decide crearea unui centru urias
de birouri
computerizate care sa insumeze echipamente de control civil
de ultima ora, centru denumit "President's Commision on
Critical Infrastructure Protection". Totodata, este legiferata
crearea unei unitati armate politienesti, cu actiune mondiala,
denumita IPTF (Infrastructure Protection Task Force), formata
din FEMA51, CIA, FBI, si... NSA. Totodata, aceasta unitate
are controlul strict asupra retelei internet,
impotriva unor eventuale "actiuni teroriste
computerizate".
in acest scop s-a creat echipa speciala Global Cyber Cops Corps pentru supravegherea abonatilor retelei.52
De fapt, toti sunt acum obligati sa se conecteze la internet
(NE: nu stim daca printr-o lege, insa practic in America
calculatorul este similar cu televizorul de la noi). Tot in 1996,
Bill Clinton, declara ca doreste ca fiecare american sa aiba
in casa un computer personal (PC) conectat la internet. Pentru
25

aceasta, NSA a insarcinat un consortiu de companii specializate


sa creeze un sistem unic de control al PC-urilor, sistem deja
functionabil ce are particularitatea ca, in orice punct de pe glob,
nimeni nu- si va mai putea aprinde computerul fara a fi
indentificat de catre acesta prin intermediul ... cartelei personale
de identitate. in acelasi sens, "Microsoft" a declarat ca va crea un
program prin care UBC va putea fi conectat la orice PC pentru
schimburi financiare si tranzactii comerciale immediate.53
Tendintele viitoare ale sistemului prevad ca in
curnd toate
echipamentele electrocasnice sa aiba un sistem de identificare
prin cartela. Asadar, propria masina sau televizor nu mai pot fi
puse in functiune dect prin UBC.
Vorbind despre televiziunea viitorului, presedintele Bill
Clinton a delegat firma Oracle Software Corporation sa
perfectioneze un model de televiziune-computer legat la
internet, toata reteaua mass-media vizuala urmnd a fi supusa
aceluiasi control strict. Noua retea se va numi ITV - interactive
TV54 - si prin intermediul sau de la centrul de date se va putea
controla direct orice PC, orice telefon portabil digital, televizor,
aparat electric cuplat la retea, etc. Acest program este denumit
Inferno (!) ( NE: Inferno este un sistem de operare foarte portabil
(functioneaza pe diverse tipuri de dispozitive si in diverse medii:
afaceri, acasa, mobil) si care este dezvoltat special pentru retele
de calculatoare) si este un produs
al companiei Lucent (!!)
Techonologies (NE: impreuna cu Vita Nova), creata de AT&T
din fosta Bell Laboratories (NE: rezultata in urma spargerii
AT&T in mai multe companii in 1983). Sugestiv este si faptul ca
limbajul sistemului de operare al Inferno se numeste Limbo (iad)
iar protocolul de interconectare poarta numele de Styx (iarasi
iad!). Mai mult, noile birouri ale firmei Lucent se afla la
numarul... 666 al Fifth Avenue, New York".55
Asadar, toti abonatii internet vor putea fi de la distanta
verificati, vazuti
si
ascultati chiar
prin
intermediul
propriilor
computere-TV. Programul de creare a retelei
mondiale interactive prevede ca data de inaugurare sfrsitul
anului 2000.
26

Iata deci ca totul se indreapta catre o ingradire totala a


libertatii (dar cu un aspect de "totala libertate") si o supraveghere
ct mai stricta realizata prin mijloace extrem de sofisticate, totul
la scara mondiala. in plus, puterea globala politico - economico
militara se grupeaza intr-un singur centru. Prin urmare,
extrem de curnd nu va mai fi nevoie dect de UN
CONDUCATOR: ANTIHRIST! Pentru atingerea acestui scop
toata infrastructura este deja creata sau in curs de finalizare.
Semnul fiarei
Cunoscnd toate aceste evolutii, multi vor "face pierduta"
cartela, altii o vor pierde cu adevarat, iar altele se vor fura. in
plus, solutia cartelei de identitate nu ofera o adevarata protectie
a datelor personale, indeosebi pentru utilizatorii internetului57
putndu-se extrem de usor "sparge" coduri si extrage informatii
din orice computer conectat la retea. Astfel, s-a aflat recent de
introducerea in internet, de catre spargatorii de coduri, a
programelor Password Sniffer si Password Breaker care
distrug filtrele speciale Firewalls de protectie a datelor.58 Iata
insa ca s-a dovedit acum ca este posibila si "spargerea" unei
"smart card"! Marcus Kuhn, de 25 de ani, din Germania, a facut
publica reusita incercarii sale de a "sparge" codul unei cartele
electronice inteligente de credit spre a demonstra insecuritatea
acestei tehnologii.59
De aceea, la o conferinta IBM de la Palm Springs,
California, raspunznd la o intrebare privind securitatea
cartelelor de identitate, dr. Mary Jane England, oficial al
administratiei Clinton si initiatoarea programului privind
distribuirea cartelei de asigurare medicala in SUA, declara ca
smart card "este o idee minunata, dar ar putea fi mai buna
implantarea unui cip direct in ureche! Trebuie sa mergem
dincolo de ajutorul ingust oferit de cartelele inteligente si sa
punem in practica tehnologii deja existente."60
Asadar, iata realizndu-se practic proorocirea din
Apocalipsa
27

Sfntului Ioan: "semnul pe mana sau pe frunte", numarul fiarei,


este un implant al biocipului de identitate in corp, asigurndu-se
astfel o protectie eficienta impotriva pierderii ori a furtului
cartelei. De altfel, chiar L.U.C.I.D. Project prevede, in timp,
inlocuirea cartelei cu biocipuri
implantate, tehnica care in prezent este deja experimentata cu
succes (NE:
de ani buni), la scara mondiala, pentru marcarea
animalelor".61
Ce este acest biocip ? Este un "computer-cip" microemitator care se Implanteaza cu ajutorul unei seringi speciale
sub piele. Microcipul contine un cod pre-programat cu un
numar unic de identitate care nu poate fi alterat. Modelele
folosite astazi se numesc Transponder (de la Transmitter si
Responder). Este un microcip instalat intr-o capsula speciala de
marimea unui bob de orez. Biocipul este "pasiv", adica nu
contine baterii, emitatorul fiind activat de un semnal radio de 125
khz la apropierea unui scanner pentru control. Astfel, scannerul
determina emiterea codului care este afisat pe un ecran cu cristale
lichide. Pentru a se evita deplasarea biocipului sub piele, e fixat
prin minuscule fibre de sticla, extragerea neputandu-se realiza
dect printr-o operatie speciala de microchirurgie.62
Dimensiunile capsulei sunt de 11 x 2,1 mm si 67 mg. Nu
provoaca
reactii de respingere deoarece este confectionat dintr-o sticla
speciala biologica. Se apreciaza ca pe viitor biocipurile vor fi
produse pe baza de proteine (inlocuindu-se pirita), fiind astfel
mult mai rapide.
Astazi, firma americana Destron IDI (Colorado)
comercializeaza microcipuri pentru implant animal prin
intermediul companiei Infopet. Se spune ca aceste biocipuri
constituie "solutia perfecta" pentru stabilirea cu precizie a
identitatii oricarei fiinte vii.63
Dar biocipurile au fost deja implantate si subiectilor
umani. Este
cunoscut cazul lui Timothy Mc Veigh, soldat in armata
americana, care a declarat in 1995 ca are un biocip implantat in
28

corp de catre FBI"64. Oare cti altii n-au fost supusi aceleiasi
operatii?
Noile tipuri de biocipuri umane, "semnul" apocaliptic, vor
permite supravegherea totala, non-stop, in orice punct de pe glob,
a oricarui individ. Se afla in cercetare cipuri care vor putea fi
conectate la reteaua neuronala a creierului, oferind astfel
posibilitatea, pentru cei ce controleaza biocipul, sa
inregistreze imagini vizuale si auditive neuronale, adica exact ce
vede si ce
aude subiectul. Pare de necrezut? si totusi, aceasta tehnica
este detinuta
deja de Agentia Nationala de
Securitate.65
inca din 1986, cercetatorii de la Universitatea din
Michigan, in colaborare cu AT&T, declarau ca sunt pe punctul
de a controla complet
inregistrarile acustice neuronale si transmiterea de semnale
acustice in
interiorul creierului, omul putnd fi astfel "teleghidat". Recent
insa, in
1995, un inalt ofiter al Pentagonului, Lawrence Korb, declara ca
un laborator al armatei este pe cale de a conecta biocipul cu
neuronii, putndu- se astfel obtine o armata de "zombi
telecomandati".66 "Se deschide o poarta
in doua directii", spunea Kyle Olson, de la institutul de Control al
Armelor Chimice
si Biologice. "Pe de o parte avem
aceasta arma de tip Frankenstein, iar pe de alta parte ne
putem ocupa de probleme privind destinul uman: de pilda,
implantndu-ne un biocip in encefal vom putea
invata instantaneu franceza, sau orice alta
limba".67
Asadar, cu astfel de "avantaje", implantarea biocipului nu va
fi refuzata de nimeni, cu exceptia crestinilor adevarati. Ceilalti
vor alerga sa primeasca "marcarea" de bunavoie. in plus, inca
de la nastere, nou nascutii vor fi injectati cu un microcip care-i va
insoti toata viata, putnd fi detectati
in orice loc de pe glob, inclusiv prin
29

satelit.
Allan Woodham, in South East Christian Witness (feb.
1996, p. 5-6) scria: "Astazi americanii au fiecare un cod propriu
de asigurari sociale format din 9 cifre, cod care permite
conectarea lor la computer pe tot cuprinsul SUA. in curnd acest
sistem se va inlocui cu unul mai modern, o retea informationala
de coduri cu 18 cifre ce va putea inmatricula oamenii la scara
planetara.
Acest sistem de 18 cifre va fi alcatuit din trei grupuri
separate de catre 6 cifre: 6-6-6! Implantarea acestui cod chiar sub
pielea minii drepte, dupa cum s-a proorocit in Evanghelie
(Apoc. 13, 16-18) este acum o realitate. Cei ce vor primi
procedeul vor fi controlati, localizati si supravegheati in toate
miscarile. Aceasta tehnologie va duce la un sistem mondial
computerizat prin care nimeni nu va putea cumpara sau vinde
fara marcarea cu biocip. Va fi o adevarata dilema: supunere
sau moarte (DO or DIE)!"
Vedem asadar ct este de infricosator rezultatul
proiectului L.U.C.I.D. si ca, practic, asistam la implinirea
proorociei Apocalipsei. Aceasta arata ct de aproape se gaseste
aparitia pe scena mondiala a lui Antihrist. Noi, oare, suntem
pregatiti? Avem dramul de credinta necesar mntuirii? Sau
ramnem nepasatori, nevaznd si neauzind un adevar deja
evident?
"Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii
mncau si beau, se insurau si se maritau, pna in ziua cnd a
intrat Noe in corabie, si n-au stiut pna ce a venit potopul si i-a
luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului." (Matei, 24, 3839)
CAPITOLUL 3
"Intrarea in Europa". Acordul Schengen. Schengen
informational System. Despre
Acord. Despre nume si numere. Situatia din Grecia.
Consecintele Uniunii

30

"Intrarea in Europa"
Expresie arhicunoscuta si excesiv intrebuintata de
ziaristii si oficialitatile romne. Toti vor sa "intre in Europa",
crend in mass-media o atmosfera de febrilitate, o psihoza a
dorintei de a fi si romnii considerati "in rnd cu lumea". Cti
dintre dumneavoastra stiu insa ca totul nu este dect un
camuflaj pentru cu totul alte interese dect cele ale romnilor?
Dar despre Romnia vom discuta la timpul potrivit. Sa
vedem acum care este stadiul punerii in practica in Europa a
uriasului proiect L.U.C.I.D. si care sunt particularitatile lui. Veti
fi uimiti de repeziciunea cu care se precipita lucrurile si veti afla
unele consecinte ale planului care nu sunt deloc linistitoare
pentru noi. Tocmai de aceea nu le veti putea descoperi in nici un
caz in presa romneasca, nici macar in cea ecleziastica, desi ar
fi trebuit sa traga prima semnalul de alarma, asa cum se
intmpla, de pilda, in Grecia. Vom cauta, de altfel, sa
pastram aceasta raportare continua la Grecia, deoarece este
singura tara ortodoxa din Uniunea Europeana, iar experienta ei
amara, de pna acum, poate fi pentru noi spre luare-aminte! in
plus, in 1997 a inceput aplicarea oficiala in Republica Elena a
unui tratat european ce-si are originea in deja cunoscutul
L.U.C.I.D. Project. Este vorba de:
Acordul Schengen
Ideea crearii unei comunitati europene a fost iscalita
pentru prima oara, in aprilie 1951, de Franta, R.F. Germania,
Italia si tarile Benelux. Ideea a devenit fapt prin semnarea
acordului de infiintare a Comunitatii Economice Europene pe 25
martie 1957 la Roma.
inca de la inceput, unul dintre scopurile declarate ale
acordului a fost eliminarea granitelor interne intre tarile
membre.68 Treizeci si cinci de ani mai trziu, in 1992, prin
semnarea tratatului de la Maastricht, fosta CEE
devenea Uniunea Europeana. Extrem de important este de
remarcat faptul ca, desi fosta CEE era constituita legal, avnd
personalitate juridica inca din anul 1957, noua Uniune, desi
31

in plina activitate politico-economica,


inca nu avea, in 1997, aceasta
calitate.69
Sa vedem acum adevaratul rost al acestei uniuni "intre cei
puternici" si consecintele ei asupra tarilor slabe din punct de
vedere economic:
Pe data de 14 iunie 1985, in micul orasel Schengen din
Luxemburg, Franta, Germania, Olanda, Luxemburgul si Belgia
semnau un acord care avea sa se dovedeasca a fi "copiat"
dupa schitele proiectului L.U.C.I.D.: Acordul Schengen, acord
care prevedea eliminarea totala a granitelor interne intre
tarile membre ale Comunitatii.
La 19 iunie 1990, cele cinci tari fondatoare au semnat iarasi
Acordul,
de data aceasta avnd deja toate organismele executive
constituite. in ceea ce priveste celelalte tari ale Comunitatii:
- in acelasi an (27.02.1990) a fost inclusa Italia;
- in 1991 (26.06) Spania si Portugalia;
- in 1992 (06.11) Grecia si Austria;
- in 1996 (decembrie) Danemarca, Suedia si Finlanda.
Doua tari s-au opus categoric semnarii acordului: Marea
Britanie si
Irlanda
.
La 22 decembrie 1994 Consiliul Schengen hotaraste
intrarea in vigoare a Acordului, incepnd cu data de 26 martie
1995.70
in zorii zilei de duminica 26 martie 1995, in 15 tari ale
Uniunii
Europene intra in functiune Acordul Schengen, prin care
granitele interne
intre tarile membre se desfiinteaza, in schimb granita extena
a noului "Teritoriu Schengen" - cum este numita acum
Uniunea - devenea impenetrabila. Prin acest acord, cetatenii
tarilor unionale nu mai sunt supusi controlului vamal la
32

trecerea pe teritoriul vecin, crendu-se insa discriminari pentru


cetatenii tarilor terte, nevoiti fiind chiar sa foloseasca culoare
speciale de control la punctele de trecere a frontierei.
Iata ca am ajuns la un cuvnt des folosit in prima parte a
lucrarii noastre: control. Desigur, un control eficient are nevoie de
un sistem informational eficient. Iar un sistem informational
eficient nu poate fi dect o copie perfecta a L.U.C.I.D. Ei bine,
acest sistem european exista, este deja in functiune si a fost
specificat in amanuntime in textul oficial al
Acordului Schengen (art. 92-119). Numele sau
este: S.I.S.
Schengen Informational System
SIS este un program de indosariere electronica, de
dimensiuni uriase, "poate cea mai mare inregistrare umana din
istoria omenirii"71, care detine date complete despre cetateni si
care are posibilitatea de urmarire si supraveghere continua si
imediata. in 1995, arhiva SIS din Strasbourg continea
2.300.000 de indivizi, iar in 1997, deja indosariase peste
9.000.000
de
oameni.72
Ce prevede SIS ?
Prin Acordul Schengen, politia unionala este imputernicita
a detine date complete despre orice persoana, avnd posibilitatea
de control si actiune armata rapida in orice moment, pna la
20 km de la granita, daca conducerea politieneasca "va
considera" ca sunt puse in pericol interese interne sau externe. in
plus, la granitele Schengen controlul este intarit, prevazndu-se
(remember L.U.C.I.D.!) eliberarea pentru toti cetatenii Uniunii a
unei ... cartele electronice de identitate! Desigur, deoarece si
locuitorii unor terte tari vor fi nevoiti sa treaca prin acelasi
control electronic, in paralel guvernele acestor tari europene
nemembre ale Uniunii se straduiesc sa-si doteze cetatenii cu
33

cartele identice, pentru ca in momentul acceptarii lor ca


membri deplini (vezi Romnia), totul sa se petreaca firesc,
fara socuri tehnologice.73
Acest sistem urias prin care orice cetatean care trece
granita
Schengen este automat inscris intr-un dosar computerizat
(vezi,
pentru aceasta, codul barat de pe ultima fila a
pasapoartelor romnesti) are nevoie, desigur, de un centru care sa
detina banca de date. Acest centru este un computer enorm aflat
la Strasbourg, la subsolul unei cladiri cu aspect neutru74, a
carui baza de date este alimentata incontinuu de la filialele
nationale ale sistemului (denumite National Schengen). Aceste
date au o gama larga de referinte, de la persoane umane pna la
arme si automobile furate. Computerul a fost realizat de
societatea Sema, alcatuita din reprezentanti ai firmei germane
Siemens si franceze Bull, cu o cheltuiala de peste 40 de miliarde
franci francezi. Paza cladirii este asigurata de politia franceza.
Pentru a patrunde inauntru trebuie trecute mai multe controale si
este nevoie de un permis special. Cladirea cuprinde o baza de
date centrala
in interiorul unei sali subterane de 400 m2, avnd ca anexe
birourile si o
incalzire centrala cu instalatie de climatizare. intr-o sala
invecinata, 30 de operatori
supravegheaza
buna
functionare a sistemului, secondati de reprezentanti ai celor
sapte tari membre initiale (primele cinci tari plus Spania si
Portugalia).
Datele stocate provin de la terminalele vamale si
politienesti ale frontierelor "teritoriului Schengen" si sunt trimise
sau cerute de la centru, non-stop, spre a putea controla orice
calator care strabate granita Uniunii Europene intr-un sens sau
altul (fiind asadar inevitabil stocate date, att despre cetatenii
altor tari, ct si despre membrii UE).
Forta de interventie Schengen este formata din echipe
unite ale
politiilor principalelor tari
membre:
34

- Police Judiciare pres les Parquets, Gendarmerie, Police


Communale
(Belgia
)
- Polizeien des Bundes und der Lander (Germania)
- Police Judiciare, Police Nationale, Gendarmerie Nationale
(Franta)
- Gendarmerie, Police (Luxemburg)
- Rijkspolitie, Gemeenteropolitie (Olanda)
Sistemul este completat cu o anexa denumita SIRENE, un
organism politico-judiciar ce permite contactul imediat al
puterilor politienesti si Judiciare dintr-o tara cu sistemul omolog
din celelalte tari membre, spre a fi asigurate fluenta non-stop a
datelor si conlucrarea actiunilor Judiciare. Pentru aceasta,
datele provenite de la sistemele National Schengen se
impart
in:
- persoane "indezirabile" teritoriului Schengen;
- persoane cautate si motivele cautarii;
- persoane aflate sub urmarire;
- persoane disparute;
- obiecte furate, masini, arme, cartele de identitate si
pasapoarte furate etc.
Sa vedem cam care ar fi scopul "oficial" al SIS. Citim la
articolul 93 ca scopul SIS este "pastrarea ordinii si a sigurantei
publice, a sigurantei de stat si a celei generale, si aplicarea
dispozitiilor Acordului Schengen in
legatura cu circulatia persoanelor in statele cuprinse in
teritoriu, folosind informatii transmise prin intermediul acestui
sistem."75
Vedem, asadar, ca scopul oficial principal este unul strict
politienesc, intern si extern teritoriului ("pastrarea ordinii si a
sigurantei publice, a sigurantei de stat si a celei generale") si
abia pe al doilea loc este necesar reglementarii circulatiei
vamale. Mai mult, folosindu-se integral de cartelele "smart
35

cards", sistemul SIS devine un sistem perfect de supraveghere si


control al cetatenilor, asa cum am vazut in cazul
proiectului L.U.C.I.D.
Despre Acord
inca din primele momente ale aparitiei sale in parlamentele
tarilor membre ale EEC, acordul Schengen a strnit vii
proteste76, neluate insa in considerare. in linii generale, acordul
este contestat77:
- Pentru "indosarierea electronica" care, practic, este
nelimitata, de vreme ce exista multe categorii de cetateni
ce pot intra in registrele gigantice ale centrului de la
Strasbourg fara a fi savrsit vreodata vreo infractiune. De
pilda, dupa ce criterii o persoana "nedorita" intr-unul dintre
state va fi exclusa si din celelalte tari, membre ale Uniunii,
refuzndu-i-se dreptul de azil? Apoi, dupa ce criterii va intra
un "suspect" in arhiva la diferitele categorii de infractiuni,
putnd a fi astfel stocat in bazele de date ale retelei politienesti
mondiale, devenind "persona non grata", urmarita de toate
unitatile politienesti ale lumii?
- Pentru ca, prin aplicarea Acordului Schengen,
particularitatile nationale ale fiecarei tari (nemaiexistnd
granite) se elimina, desfiintndu- se astfel caracterul de "natiune"
al poporului respectiv.
- Deoarece acest acord pune in pericol insasi existenta
constitutiilor
nationale ale tarilor Europei, dreptul comunitar devenind
prioritar dreptului
si
legislatiilor
nationale.
Specific insa pentru Acordul Schengen este faptul ca
principiul sau se bazeaza pe un aparat politienesc totalitar care
elimina pna si conditia de Baza a nepartinirii judiciare:
principiul prezumtiei de nevinovatie! Asa cum am vazut si la
36

Proiectul L.U.C.I.D., actiunea armata a politiei se poate


declansa chiar si la simpla banuiala ca un individ ar
intentiona savrsirea unei infractiuni. Citim aceasta la articolul
96/2:
a) "Deciziile se pot fonda pe amenintarea ordinii
publice sau a sigurantei statului pe care o poate prezenta aparitia
unui strain pe teritoriul national:
b) Un strain pe seama caruia exista temeinice presupuneri
(!) ca a savrsit fapte infractionale grave sau pe seama caruia
exista indicii certe ca intentioneaza (!) a savrsi fapte
infractionale pe teritoriul unei tari membre".
Asadar, orice cetatean poate fi supus urmaririi pentru
o simpla
banuiala. La fel, articolul 99/2
spune:
"O astfel de inregistrare (a datelor, n.n.) se poate face si
pentru preintmpinarea amenintarii sigurantei publice:
a) in cazurile cnd exista indicii certe care duc la supozitia
(!) ca persoana respectiva intentioneaza (!) a savrsi (...) fapte
penale deosebit de grave;
b) in cazurile in care evaluarea totala a datelor persoanei
respective,
indeosebi pe baza infractiunilor comise pna in momentul
respectiv, permite presupunerea (!) ca persoana avuta in vedere
va comite si pe viitor infractiuni deosebit de grave."
Dupa cum vedeti, aceasta este "libertatea" pe care o aduce
intrarea in Europa. Cu un astfel de sistem lipsesc doar un Hitler
sau un Stalin pentru a se crea un Euroimperiu bazat pe sclavia
electronica.
Dar ce mai prevede acordul ? Orice cetatean, pe baza
aceluiasi principiu "al banuielii", poate fi supus "supravegherii
discrete". "Daca controlul special nu este permis in acord cu
legislatia unei tari membre, atunci controlul special se transforma
automat pentru teritoriul respectiv in urmarire discreta!". (Acordul
Schengen, art. 99/6)78
37

Cu alte cuvinte, in cazul intrarii Romniei "in


Europa", politia oricarei tari membre poate supraveghea
discret, fara
instiintarea autoritatilor romne, pe teritoriul
national, orice cetatean banuit de infractiune sau care a fost
vazut in preajma unui individ suspectat de savrsirea unor
fapte penale, deoarece: "Persoanele care insotesc individul
respectiv sunt considerate si acestea suspecte si supuse urmaririi
discrete" (art. 99/4).si multe alte articole asemanatoare sunt
prevazute in amintitul Acord, spre "protectia cetatenilor". in
linii mari, iata care sunt articolele contestate de opinia publica
si de multi oficiali ai tarilor membre UE si motivele
contestarii80:
- Dupa cum am mai amintit, pentru legiferarea crearii de
dosare
personale, fie ele si electronice (art. 92-119);
- Abrogarea principiului prezumtiei de nevinovatie (art.
40,96,99);
- Anuleaza secretul vietii private si depreciaza persoana
umana (art.25, 45, 46, 92,94,99, 101,109).
- Este nesigur in ceea ce priveste protectia centralizarii si
prelucrarii datelor, crend adevarate pericole pe teritoriul
national ori in domeniul vietii private (sunt cunoscute deja
cazuri de "spargere" a codurilor de protectie, chiar si la
computerele Pentagonului, ori la Departamentul de Justitie al
SUA) (art.108,118).
- cetatenii nu pot cunoaste datele inscrise despre ei in
dosarul
electronic (art. 109, 114.2);
- Provoaca un climat de neincredere intre cetateni,
suspectndu-se chiar si intentiile lor (art. 5.1 d,e; 25, 40, 96.2 b);
- Determina cresterea progresiva a rasismului social, din
moment ce separa cetatenii in categorii sociale (art. 5, 25);
- Impiedica libera circulatie a cetatenilor (persoanele
"clasificate" nu
pot circula liber, art. 96, 99) si cererea de azil (art. 29.4, 32, 35.2,
36-38);
- incalca Constitutiile, acordurile internationale si
conventiile privind protejarea persoanei (art. 94.4, 95.3);
38

- Permite urmarirea discreta a cetatenilor unei tari fara


preinstiintarea autoritatilor nationale (art. 40.1,2; 99.6);
- Duce la abrogarea drepturilor nationalitatilor
majoritare (art.
25.1,2.2).
Dupa cum afirmam mai devreme, acordul a strnit vii
proteste in lumea vest-europeana. Pe lnga refuzul categoric al
Marii Britanii si al Irlandei, in prezent exista impotriviri si in
Franta si Italia. Un caz aparte il reprezinta insa Grecia. Fiind
unica tara ortodoxa din UE, merita sa studiem, putin mai in
detaliu, evolutia aplicarii elene a Acordului Schengen,
deoarece putem trage unele invataminte pentru tara noastra. in
plus, vom discerne adevaratul pericol al Acordului Schengen
pentru crestini in general si pentru ortodocsi in special.
Dar iata cum s-au petrecut lucrurile in Grecia.
indata dupa semnarea Acordului, la 14 iunie 1985, dupa
numai un an, desi Grecia inca nu aderase la sistem, s-a propus
in parlament o lege (1599/1986) transformata mai apoi (dupa
resemnarea Acordului in 1990) in legea 1988/1991 care prevedea
introducerea pentru cetatenii eleni a unui nou tip de buletin de
identitate: o ... cartela electronica ce continea un cod numeric
matricol unic (C.N.M.U.) pentru fiecare "individ", cod format
"din
13 simboluri si cifre" (1599/86, art. 2.3) pentru descrierea
identitatii. Cunoastem foarte bine aceste "coduri unice" din
proiectul general L.U.C.I.D. Faptul care a strnit insa proteste
de masa in Grecia, indeosebi din partea ortodocsilor, a fost
expresia "din 13 simboluri si cifre", care arata clar ca noul
tip de buletin va inscrie identitatea printr-un sistem bar code de
tip EAN-13, adica acel tip ce contine, in mod invariabil, pentru
orice cod personal, numarul 666!81
Despre Nume si
Numere
39

Se cuvine aici sa facem o paranteza, explicnd ce


inseamn pentru un crestin sa aiba pe buletinul de identitate
numarul 666. Dupa cum stim, buletinul se elibereaza in urma
semnarii lui de catre posesor. Semnatura reprezinta totala
acceptare de catre acel individ a datelor inscrise despre dnsul in
document. Asadar, eu certific prin smnatura mea faptul ca
informatiile respective ma descriu in totalitate, ma reprezinta,
iar numele care este trecut in buletin este numele meu real. De
aceea semnez, caci ma identific intru totul cu cel descris prin
datele buletinului.
Sa analizam putin numele unei persoane. Numele este
chipul fidel, oglinda fiintei umane. Prin simpla mentionare a
numelui ne reprezentam individul in totalitatea lui, trup si suflet.
De altfel, chiar numele are doua componente care se raporteaza
la cele doua mari structuri ale persoanei. Astfel, numele de
familie este icoana identitatii mele trupesti, imi arata originea,
apartenenta la un anumit arbore genealogic stabilit prin legatura
de snge intre generatii.
in schimb, prenumele imi este daruit la botez. Este
identitatea mea spirituala, oglinda sufletului meu. Prenumele nu
se adreseaza trupului, ci se identifica cu insusi launtrul meu,
ma reprezinta sufleteste. Tocmai de aceea mi se da la botez,
care este o adnca taina a spiritualitatii crestine. De fapt,
numele primit la botez imi pecetluieste sufletul cu o identitate
crestina. Pentru aceasta pruncii primesc nume de sfinti.
Acesti sfinti, datorita legaturii tainice spirituale cu pruncul prin
intermediul numelui, vor fi protectorii lui de-a lungul vietii. De
aceea este gresit ca la botez sa se dea nume inexistente in
calendarul crestin ortodox, intrerupndu-se astfel legatura unei
traditii tainice.
Numele de botez este deci identitatea sufletului meu. Cnd
voi fi pomenit la rugaciune, la Sfnta Liturghie de pilda, preotul
va sopti in taina doar numele meu de botez, deoarece Biserica
este o comuniune a sufletelor, iar Sfintele Taine lucreaza prin har
tocmai aceasta mntuire a sufletului, asigurnd trecerea lui in
vesnicie.
in plus, primind la botez un nume, eu ma identific si cu
calitatea de
40

crestin. Ce inseamna a fi crestin? inseamna, asa cum spune


molitfelnicul, a te lepada de satana si de toate lucrarile lui, traind
o viata in Hristos si avnd ca scop final tocmai aceasta
vesnica unire cu Hristos. Pentru aceasta, ritualul Botezului
prevede,
inainte
de
primirea
numelui,
lepadarea
constienta82 de diavol si acceptarea constienta a lui Hristos
ca Domn si Stapn al vietii mele, eu devenindu-I supus si,
prin urmare, purtndu-I pecetea: crucea, Sfnta Mirungere, un
nume crestin si insasi rnduirea mea
in tagma crestinilor, a robilor lui
Hristos.
Am vazut, asadar, ca numele, in intregul sau, are
urmatoarele calitati:
- reprezinta identitatea sufletului meu (prenumele);
- imi certifica apartenenta la un anumit arbore genealogic;
(numele de familie);
- ma introduce in Biserica, devenind membru deplin al
categoriei
crestinilor si rob, de buna voie, al lui
Hristos;
- imi certifica implicit lepadarea de diavol si de lucrarile lui.
Oare cti dintre noi suntem cu adevarat constienti de
insemnatatea numelui nostru, avnd in vedere usurinta cu care nil punem pe tot felul de documente, garantnd astfel cu insusi
sufletul nostru adevarul celor scrise
in actele respective? Sa nu uitam ca vom avea de dat raspuns
pentru orice rea intrebuintare a darului primit la botez.
Dar sa revenim la buletinul de identitate. Daca eu
semnez acest
document, inseamna ca girez cu insusi sufletul meu
identificarea mea (a sufletului) cu cel descris de informatiile
respective.
Sa vedem acum ce inseamna a avea numarul 666 pe
buletin.
Dupa cum se stie, noile cartele de identitate nu vor
purta numele scris in detaliu, ci codificat sub forma unui numar
denumit Cod Numeric Matricol Unic (C.N.M.U.). Acest cod imi
41

este atribuit numai mie si ma va


insoti toata viata. Are deci calitatea unui nume. Asadar, oriunde
in lume, in
momentul folosirii cartelei, scannerul va afisa codul meu personal
(adica numele meu
codificat,
identitatea
codificata
a
sufletului meu) si, comparnd cu datele existente in memorie,
ma va recunoaste sub toate aspectele personalitatii mele. insa
acest cod numeric, C.N.M.U., pentru a putea fi usor citit de
echipamentele electronice, este codificat in sistem bar code.
Dintre toate tipurile de bar code, initiatorii
programului de
indosariere au ales cel mai controversat, mai raspndit si mai
rau famat tip de codificare: EAN-13, cod care cuprinde invariabil
in structura sa, indiferent de identitatea persoanei, numarul
666.83
Asadar, noul meu cod va fi alcatuit din doua parti:
una este codificarea identitatii mele, a numelui meu, deci a
sufletului meu, iar cealalta este codificarea 666. Deschiznd
insa Cartea Apocalipsei, vedem la capitolul 13 ca 666 este "un
numar de om", deci codificarea unui nume de om - numele lui
Antihrist!
Totodata, Scriptura numeste numarul 666 uneori
"semnul fiarei", alteori "numele fiarei", iar alteori "numarul
numelui fiarei". Citind insa cu atentie versetul 17, observam
fara dificultate ca toate aceste calitati sunt echivalente "(...)
dect numai cel ce are semnul = adica numele fiarei, = sau
numarul numelui fiarei" (Apoc. 13, 17).
Deci lucrurile sunt limpezi: 666 are valoare de nume:
numele lui
Antihris
t!
Se refera oare la arborele sau genealogic, fiind
deci partea "trupeasca" a numelui? Nu, deoarece Scriptura
spune ca va fi din semintia lui Dan (Fac. 49, 16-17). Este oare
un nume crestin? Fiind Antihrist nu poate fi crestin, ci cu totul
satanic. Asadar, la identitatea sufletului meu (reprezentata de
codul meu personal) este adaugata identitatea sufleteasca a unei
fiinte satanice, luptatoare impotriva Domnului si Stapnului
42

meu. Este "pecetluirea" sufletului meu cu o "pecete" straina de


care ma lepadasem la botez, cnd primisem adevarata pecete:
pecetea Duhului Sfnt.
Acum depinde de mine insumi ce pecete voi alege ca
reprezentativa pentru sufletul meu. Ca trebuie sa aleg, nu
exista indoiala, caci "ce invoire este intre Hristos si veliar?" (II
Cor. 6, 15). Deci, daca eu inca ma consider crestin si doresc
mntuirea, va trebui sa aleg. Altfel, daca voi semna noul buletin
si-l voi accepta, inseamna ca voi accepta in sufletul meu,
in identitatea mea, numele lui Antihrist, ma voi identifica cu el
si deci voi primi in sufletul meu duhul lui ! Iar aceasta este
lepadare de Hristos!
Consecinta? indata harul de la botez ma va parasi,
stingnd in mine roadele Duhului Sfnt si stergndu-ma automat
din cartea vietii vesnice. in schimb, voi putea "beneficia", cu
ajutorul cartelei, de toate facilitatile vietii acesteia trupesti,
devenind rob de buna voie al "stapnitorului lumii
acesteia". De altfel lucrurile devin foarte clare daca ne gndim
ca, intr-o lume in care controlul identitatii va deveni regula
generala, singurul lucru pentru care nu voi putea intrebuinta
cartela este pomenirea mea de la Sfnta Liturghie. Asadar
Dumnezeu vrea sa ma identific cu numele daruit de El.
in rest, diavolul ma vrea identificat cu el insusi ori de cte
ori voi
intrebuinta vreun lucru material al lumii acesteia. in acest scop
deja si le-a stampilat pe toate cu numele sau (prin intermediul
bar code), pentru a nu ramne nimic material care sa nu-i
apartina. Acum insa, prin eliberarea acestor buletine, va deveni
stapn si pe sufletele noastre, cu liberul nostru consimtamnt,
punndu-si pecetea pe suflet prin intermediul reprezentarii
materiale a acestuia: numele, sau "numarul numelui" (codul
matricol unic).
Speram din tot sufletul ca interventia aceasta sa fie
deplin inteleasa de cititori, evitndu-se astfel erori grave de
genul; "eu voi primi buletinul cu 666, dar nu-mi pasa, ci fac o
cruce pe el, merg la biserica si-mi zic rugaciunea".
Trebuie inteles clar ca simpla acceptare (de buna voie) a
numarului
43

666 (in orice reprezentare a sa!) pe identitatea proprie inseamna


lepdare de Hristos si, implicit, moartea vesnica! Totul
depinde de liberul nostru arbitru.84
Situatia din Grecia
Sa revenim insa la "pnza de paianjen" a proiectului
L.U.C.I.D., respectiv a planului Schengen. in urma protestelor
maselor de ortodocsi, legile amintite mai devreme in legatura
cu eliberarea unor noi tipuri de buletine au fost "inghetate",
guvernul elen nemaiaducnd vorba despre aceasta chestiune. in
aceeasi perioada, cuviosul Paisie de la Muntele Athos, al carui
cuvnt (datorita darului inaintevederii) era primit de credinciosi
ca litera de Evanghelie, a vorbit mult pe aceasta tema (si chiar
a scris cteva foi intitulate "Semnele vremurilor"85
)
indemnndu-i pe ortodocsi sa nu primeasca noile cartele,
"chiar daca nu vor contine numarul 666", deoarece reprezinta o
ingradire a libertatii umane si o injosire a personalitatii, omul cununa creatiei - devenind un simplu numar, asa cum se
petrecuse nu demult in lagarele de concentrare naziste.
De altfel, parintele Paisie spunea:
"Asadar, in spatele sistemului perfect al cartelei de
deservire protejata prin computer se ascunde dictatura mondiala,
robia lui Antihrist."
Totodata, batrnul a facut unele profetii despre evolutia UE
si despre ultimele clipe ale omenirii, pe care le-a incadrat
temporal in maxim o generatie (aproximativ 25 de ani).
Desigur, Dumnezeu, vaznd pocainta oamenilor, poate
modifica termenul limita, precum a facut cu ninivitenii
(Iona 3, 10), dar cuviosului Paisie i s-a dezvaluit prin
rugaciune ca intr-o generatie "se vor petrece toate cte scriu
scripturile despre Antihrist".86
Guvernul elen nu s-a lasat insa influentat de proteste ci,
asteptnd cu
rabdare ca lucrurile sa fie uitate, pe 1 iulie 1992, la patru
luni de la semnarea "discreta" de catre Grecia a Acordului
Schengen, emite hotarrea ministeriala nr. 21385/11246 in
44

care se stabileste tehnologia producerii noilor cartele.


Astfel, se preciza:87
"Art. 1.4. Tipul buletinului de identitate va prezenta
tiparituri pe ambele fete si o banda alba speciala cu o
latime de 16 mm pe verso, prevazuta pentru aparatele de
recunoastere optica.
2.2.z. Va contine fibre de protectie invizibile la lumina
obisnuita, ci
in ultraviolet, fibre de culoare cian si
galbena.
3.1 Tiparirea se va face prin cunoscuta metoda offset si va
contine hasura si fundal policromatic de protectie pe fetele
anterioara si posterioara.
3.3.a. Hasura si fundalul se executa in doua tipariri.
3.3.b. Hasura speciala si text cu tus invizibil la lumina
obisnuita, ci la radiatii UV.
3.3.c. Texte cu tiparire cvadrupla speciala."
Totodata, se reiterau legile din 1986/1991 despre Codul
Numeric
Matricol
Unic.
Toate acestea, corelate cu o dispozitie Comunitara
emisa de Consiliul Europei (nr. 95/46 din 23.11.1995) si
intitulata: "Pentru protejarea persoanelor fizice la prelucrarea
datelor cu caracter personal" si care, la art. 8/7, prevedea pentru
toate tarile membre semnatare ale Acordului Schengen ca:
"statele membre prevad conditiile prin care se permite
prelucrarea numarului de identificare a nationalitatii sau a altor
elemente generale de identificare a identitatii", au trezit vii
discutii in snul Bisericii, dar si al oficialitatilor laice, despre
toate aceste date care urmeaza a fi inscrise invizibil pentru
posesor, dar vizibile pentru cei care efectueaza controlul. Oare ce
este scris si nu poate fi vazul cu ochiul liber? Cumva cuvintele
"non grata", ori c.o. (crestin ortodox)? Apoi, ce fel de hasura si
text cu tiparire cvadrupla speciala poate fi aceasta? Ce fel de
texte, luate din datele personale, va contine aceasta cartela, cine
45

le va scrie si cine le poate citi? Apoi, cine va putea verifica


daca aceste insemnari nu sunt cumva contrare credintei?88
Consilierul tehnic al Sfntului Sinod al Bisericii Greciei, dl.
Haralambos Kouluthros89, facea urmatoarea analiza: "Articolul
1.4. spune: banda alba speciala, cu o latime de 16 mm pe
verso, prevazuta pentru aparatele de recunoastere optica.
Cuvntul optica inseamna ca pot fi doar doua metode de
recunoastere:
- laser
- OCR (Optical Character Recognition)
Tehnica laser folosita, dupa toate probabilitatile, nu poate
fi dect Worm (Write Once Read Many), adica inscrierea se
face o singura data, apoi se poate citi in numar nelimitat.
Aceasta tehnica laser produce
inscrierea caustica ce nu poate fi perturbata prin cmp
magnetic. O alta
tehnica este Erasable, cunoscut de la sistemele optice ale
computerelor,
insa nu este aplicabila in cazul nostru.
Desigur, expresia "banda alba" nu se potriveste nici
pentru o acoperire magnetica, nici pentru Erasable Laser
ori tehnica Worm, deoarece acoperirile benzilor magnetice se fac
cu o culoare gri ori brun- inchis (oxid de fier), la fel cum foloseste
si tehnica Worm Laser. Pe cnd Erasable foloseste o acoperire cu
stralucire argintie. Ca se va folosi tehnologia laser, aceasta se
observa si din art. 2/5:
"Foile plasticate vor prezenta pe suprafata interioara tipar
in hasura. Aceasta nu se va efectua in regiunea benzii de
recunoastere optica."
Cuvntul "optic" se foloseste pentru laser si OCR. Iar
OCR pot fi: Bar Code, Mark Sensing (anumite marcari) si
OCR (Optical Character) adica scris obisnuit: litere, cifre etc.
Cele ce vor fi scrise "in ascuns" nu pot fi dect un numar
curent de
inregistrare care sa diferentieze cetatenii diferitelor tari. Numai
asa se poate asigura unicitatea numarului matricol, cheia
(Unique Key) care sa
46

inregistreze numeric fiecare individ al Noului Superstat European.


Aceasta unique-key va fi insa codificata electronic in
codul barat si va fi inevitabil incadrata de cei trei de sase.
Numarul acesta, impreuna cu numarul curent de inregistrare, va
fi probabil recunoscut doar electronic, nu cu ochiul liber. Asadar,
nu poate fi continut dect in banda speciala sau in textele
tiparite cvadruplu.
Temerile sunt insa mai indreptatite in legatura cu
inscrierea
apartenentei religioase, care va fi indicata prin acelasi proces
electronic."
Iata insa ca, pe cnd in 1995 grecii se temeau doar ca in
noile cartele vor fi inscrise tot felul de date privitoare la credinta
care nu vor putea fi citite in mod obisnuit, in 1997 o noua lege
vine sa precizeze ca, de fapt, enorm de multe alte date vor fi
stocate in memoria cartelei. Este vorba de legea 2472/97:
"Protejarea persoanei la prelucrarea datelor cu caracter personal",
votata
pripit, cu "procedura
de urgenta"
de catre
parlamentul elen la 10.04.1997 si care stabileste, ca date de
stocare, in memoria computerului: informatii despre evolutia
starii de sanatate (art. 7/2), precum si asa-numitele "informatii
delicate": optiunile politice, religioase si filozofice, legatura cu
diferite sindicate si organizatii politice sau apolitice,
comportamentul social si chiar ... amanunte despre viata
intima a persoanei! (art 2/b).90
in plus, deoarece Acordul Schengen fusese semnat "cu
discretie", in
1992, insa nu fusese ratificat de parlament, pe 9 iunie 1997
parlamentarii au fost chemati in graba pentru votare, multi dintre
ei recunoscnd ca luau, abia atunci, in mna pentru prima oara
textul Acordului! Trecusera 12 ani de la initierea Acordului in
Europa si 5 ani de la semnarea de catre Grecia, guvernantii
demonstrnd, prin evenimentul de la 9 iunie 1997, o totala
ignoranta si indiferenta fata de interesele celor pe care ii
reprezinta91. De altfel, nici publicul nu avea cunostinta despre
Schengen pna anul trecut, nerealiznd ce legatura exista
intre acest acord si legile privind noile buletine electronice pe
47

care le refuzasera inca din 1986.


Aceste actiuni ale conducerii elene au declansat vii
proteste ale maselor, cu demonstratii de strada, mitinguri,
conferinte ale clericilor, monahilor si factorilor politici ct de ct
interesati de soarta natiunii.92
Prima reactie a fost insa a Sfintei Chinotite din Muntele
Athos, cu o declaratie de protest impotriva Acordului si a legii
2472/97, urmata apoi de o multime de alte proteste oficiale:
declaratia oficiala a 150 de profesori universitari din Atena,
protestele diferitelor unitati de politic si judiciare, a diverselor
partide politice, apoi a mai multor mitropolii din Grecia:
Calavria, Creta, Meteora, Dodecanisia etc., toate aceste proteste
culminnd cu circulara (nr. 2626/7 apr. 1997)93 Sfntului
Sinod, ce cuprindea declaratia oficiala de protest a Bisericii
Elene impotriva Acordului Schengen si a utilizarii sistemelor
bar code cu numarul 666 pentru marcarea identitatii
cetatenilor.
Marea majoritate a acestor actiuni publice au avut drept
efect hotarrea ferma a credinciosilor de a nu semna noile
cartele electronice95, deci a nu primi noile legi antidemocratice si
anticonstitutionale.96
Urmarea? Cei alesi pentru a reprezenta interesele poporului
nici n-au bagat in seama toate aceste manifestatii, Acordul
Schengen intrnd deplin
in functiune, in luna octombrie 1997, intre Grecia si tarile
membre ale UE. De la aceasta data, romnii care solicitau
intrare in Elada primeau o viza Schengen valabila pentru tot
teritoriul UE care aplica acordul, dar automat erau inscrisi in
uriasul computer de la Strasbourg, deschizndu-li-se un dosar
electronic ce urmeaza a fi completat treptat si ct mai amanuntit,
pe masura ce, la rndul ei, Romnia va "intra in Europa...".
Consecintele Uniunii
Vedem din exemplul Greciei ca incet, dar sigur, dreptul
national al

48

tarilor membre este inlocuit cu dreptul comunitar al Uniunii.


Deja dispozitiile comunitare au putere de executie in detrimentul
chiar al Constitutiilor nationale, cetatenii fiecarui stat membru
fiind obligati sa se supuna. Toate acestea arata ct se poate de
limpede evolutia urmatoare a att de mult doritei uniri cu
Europa.
Totul se indreapta spre un stat unic, cu o guvernare unica
aflata la
Bruxelles (lucru deja realizat), cu un teritoriu unic (Acordul
Schengen a perfectat aceasta), cu cetateni care sa aiba pe tot
cuprinsul Uniunii o cartela unica, universala, de identitate (altfel
controlul lor ar fi deosebit de dificil), toti dotati cu un cod
numeric unic (C.N.M.U.) ce contine metoda de Numerotare
Europeana a Articolelor (!), adica EAN-13, cu numarul 666,
fara
de care "individul" nu poate face nici cea mai
marunta tranzactie economica (de pilda, cumpararea unei
pini).
Toate tind deci catre o centralizare si o conducere ce nu
poate tine cont de particularitatile fiecarei natiuni. De altfel, prin
eliminarea granitelor interne, aceste natiuni se vor amesteca,
diferentele dintre ele se vor sterge
incetul cu incetul, eliminndu-se astfel cultura, istoria si limba
proprie fiecarui neam in plus, moneda va fi unica (ECU)97,
armata va fi o armata comuna
europeana, iar politia se va transforma in mult discutatul
Europol.98
Constitutiile nationale, incet-incet isi pierd valabilitatea. Imnul
de stat si drapelul fiecarei tari vor ramne doar o amintire
istorica. si aceasta intr-un moment in care Uniunea Europeana
inca nu are o Constitute proprie!99
Ct priveste credinta, este cunoscut faptul ca "Uniunea" nu
agreeaza
ideea de "religie nationala", asa cum este ortodoxia, ci doreste o
religie mixta, unica, un sincretism "ecumenic" care sa fie
despartit de stat, nemaiexistnd obligativitatea salarizarii
clerului".100
Astfel ortodocsii sunt marginalizati si siliti chiar sa
49

accepte "inovatii" de la centru, de pilda schimbarea


sarbatorilor
religioase. Deoarece numarul catolicilor este
covrsitor in UE (340 de milioane), se va acorda prioritate pentru
fixarea Pastilor dupa calendarul latin, adica fara nici o
legatura cu adevarata Traditie apostolica si cu pogorrea
luminii sfinte de la Ierusalim.
Din pacate, aceasta chestiune a intrat in atentia
comunitarilor inca din 1997, dupa marturisirea unui delegat
elen la lucrarile Consiliului European, caruia i s-a raspuns astfel:
"De acum data sarbatorii Pastilor este norma comunitara. Pe
noi nu ne intereseaza daca voi sunteti ortodocsi. in UE toate sunt
in comun."101
Asadar, vom fi constrnsi sa acceptam orice erezie,
orice grupare
para-religioasa care va rupe din trupul Bisericii si va pierde
attea suflete.
inchipuiti-va deci ce inseamna ca Romnia sa-si deschida
granitele si sa "intre in Europa". Lupta cu sectele si "problema
uniatiei" va fi zadarnicita. Orice pseudo-religie va putea fiinta
legal, chiar si asociatii "religioase" ale homosexualilor, adunaturi
cu care reprezentantii Bisericii noastre deja s-au obisnuit la
intlnirile "ecumenice" ale Consiliului Mondial al Bisericii
Ortodoxia va fi nevoita astfel sa reintre in catacombe,
caci orice protest ar insemna agresiune impotriva ordinii
publice si a dispozitiilor comunitare, iar crestinii vor ajunge
imediat in arhivele SIS. De fapt, ajunge doar o mica banuiala, o
soapta "undeva, acolo sus", delatiune de altfel legalizata prin
Acordul Schengen, pentru ca un ortodox sa fie pus sub
urmarire discreta.
Ce altceva ar mai insemna intrarea Romniei in Europa? Sar deschide granitele si conflictele interetnice s-ar intensifica.
Forta de ordine nu va tine insa cont de interese nationale, istorice
sau sociale, ci va actiona conform ordinelor de la Bruxelles. Orice
proces juridic, orice hotarre in probleme sociale, ba chiar si
decolarea unui avion de pe aeroportul national se vor face doar cu
aprobarea Consiliului Europei.103 De altfel, chiar astazi, la
eliberarea unei vize pentru intrarea intr-una din tarile membre
50

Schengen, se cere inti acordul Bruxellului.


Ce se va mai intmpla? Vesticii ar cumpara masiv
terenuri si obiective economice romnesti si orice poate fi
schimbat pe bani, deoarece, granitele noastre devenind si ale lor,
implicit tara noastra devine a lor, fiind un bun comun.104
Romnii vor fi incetul cu incetul marginalizati in propria lor tara,
devenind cetateni de gradul al treilea. Aceasta va genera
confuzie, deziluzii, deznadejde si multe sinucideri in rndul
tinerilor fara posibilitati financiare. Problema se va rezolva insa
"democratic": in Belgia, de pilda, exista un serviciu special
pentru a-i ajuta pe cei care doresc a se sinucide, sugerndu-le
procedee sigure si nedureroase ...
Ce ne vom face daca, noi fiind ortodocsi, ni se va
impune euthanasia? Cte cazuri de euthanasie silita nu se
vor petrece "legal", facnd astfel sa dispara "delicat" o
multime de oameni deranjanti ? Apoi, ce-am spune daca ni se va
impune prin norma comunitara sa lucram duminica, dndu-nise in schimb trei alte zile libere? Credeti ca va protesta cineva?
De frica SIS si multumiti cu oferta celor trei zile, toti vor
accepta sa incalce un canon extrem de important al Bisericii.
Se pot face astfel o multime de supozitii despre ce va urma.
Nu sunt
insa pura fantezie, ci se bazeaza, asa cum am vazut, pe o
legislatie deja existenta si aplicabila. Din pacate UE nu este,
asa cum ne asteptam, o comuniune democratica de state
autonome. Trebuie sa ne trezim si sa vedem ca Imperiul
European este la usa. Teritoriul Schengen deja exista si
incet, dar sigur, va duce la nivelarea constiintelor si a natiunilor.
Noi vom urma mine, prin "grija" oficialitatilor noastre, care ne
vor pune in fata faptului implinit, prezentndu-ne totul intr-o
lumina ct mai roza.
Iar cauza tuturor acestor evenimente este unica: iubirea de
arginti. Ea l-a facut pe Iuda sa-si tradeze Stapnul si acum
istoria se repeta. Dar sa nu uitam ca Iuda s-a spnzurat ...
Vedem deci ca planurile proiectului L.U.C.I.D. sunt
aproape realizate. Ultimul pas este acceptarea inmatricularii pe
51

mna si inchinarea la Antihrist. Iar pna atunci lumea este


pregatita metodic spre a primi voluntar aceasta noua religie,
ultima religie, care va fi un amestec de stiinta si parapsihologie,
dupa cum afirma cu mult discenamnt ieromonahul american
Seraphim Rose.105
De altfel, chiar initialele L.U.C.I.D. pot fi supuse unei
interpretari
potrivite. Oficial, L.U.C.I.D. inseamna Logical Universal
Communication Interactive Databank (Banca de Date Logica,
Universala, de Comunicatii Interactive). insa unul dintre
specialistii care au studiat in profunzime amanuntele acestui
proiect a gasit (judecnd in functie de consecintele planului)
adevaratul sens al initialelor: Lucifer's Universal Christian
Indentification Device. (Dispozitiv Universal Luciferic de
Identificare a Crestinilor).

EPILOG
Timpurile pe care le traim, pentru un observator atent al
evolutiei evenimentelor mondiale prin prisma unei intelegeri
ortodoxe, sunt timpuri de apostazie, de rupere a legaturii cu
Dumnezeu, pe de o parte datorita acceptarii cu usurinta a
oricarui duh "modern" care inlatura ideea de traditie din
constiinta noilor generatii, iar pe de alta parte datorita
constrngerilor politico-economice care pe multi ii determina sa
renunte la marturisirea adevaratei credinte, spre a nu-si
pierde o pozitie sociala comoda. Despre aceasta tradare
spirituala scria, in urma cu peste o suta de ani, Sfntul Ignatie
Brancianinov: "in viitor, vremurile vor fi tot mai grele.
Crestinismul, ca duh, se indeparteaza din mediul uman,
fara ca gloata agitata si aservita lumii desertaciunii sa
observe, lasndu-i propriei decaderi."107
in plus, cei care se opun apostaziei sunt marginalizati,
taxati drept
fanatici, anacronici, sau sunt chiar eliminati.
Masacrarea populatiei ortodoxe in Bosnia, atacarea
populatiei copte din
Egipt, raidurile musulmane asupra
52

crestinilor din Pakistan sau reprimarile de catre fortele


comuniste a credinciosilor din China sunt alte cteva detalii ale
unei tragedii actuale putin, sau chiar deloc mentionate in presa
oficiala internationala. De altfel, nu este de mirare ocolirea
stirilor despre actele anticrestine, stiut fiind ca in general massmedia se afla la discretia unui neam care L-a refuzat pe
Hristos
drept
Mesia.
Asadar, vremurile prezente sunt
caracterizate de un puternic curent anticrestin. Mai mult chiar,
Nina Shea, directorul Centrului Libertatii Religioase din SUA
(Center on Religious Freedom of Freedom House, Washington,
D.C.) declara recent ca secolul nostru a inregistrat "cea mai
ampla
persecutie religioasa anticrestina din istoria
omenirii."108
Dupa cum spuneam, pe lnga presiunea anticrestina
extema care devine acum, prin sistemele internationale de
identificare, mult mai crncena si mai apasatoare, adevaratii
crestini sunt confruntati si cu reactii ale unor membri ai propriei
biserici, "indivizi" care launtric, s-au lepadat demult de Hristos si
care sunt gata sa afirme cu constiinta usoara: "Ce tot vorbiti? Nu
se intmpla nimic deosebit. Asa a fost intotdeauna!". Sfntul
Ignatie Brancianinov exprima cu adnca luciditate acest
adevar, spunnd:
"Vietuirea dupa Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din
pricina apostaziei generale. Multimea apostatilor, intitulndu-se si
prezentndu-se
in aparenta drept crestini, ii vor prigoni cu att mai lesne pe
veritabilii crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe
adevaratii crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate
piedici in calea bunelor intentii de mntuire si
slujire a
Domnului. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu,
recurgnd la forta autoritatilor de stat, prin represalii si
denunturi,109 prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce.
in vremurile din urma adevaratul monah (sau orice crestin,
n.n.) abia
daca va gasi vreun adapost indepartat si ascuns pentru a putea
sluji acolo cu oarecare libertate lui Dumnezeu si pentru a nu se
lasa antrenat de catre apostati in slujirea satanei. Se implinesc
53

proorociile Scripturii despre apostazia de la crestinism a


popoarelor trecute de la pagnism la crestinism. Apostazia a fost
prevestita de catre Sfnta Scriptura cu toata claritatea si este
o marturie a faptului ct de adevarat este tot ce s-a spus in
Scriptura.110
Toate acestea trebuie dar sa se implineasca cu
ingaduinta lui
Dumnezeu. A inchide insa ochii asupra inrobirii si indosarierii
populatiei mondiale prin proiectul de genul L.U.C.I.D si
Schengen este o greseala de neadmis, mai ales atunci cnd este
limpede ca adevaratii credinciosi nu sunt ajutati de fel sa
inteleaga ce se petrece, lipsindu-i de cele mai elementare
informatii si linistindu-i, pentru ca Biserica in ansamblu sa nu-si
piarda o "pace" aducatoare insa de moarte. Unul dintre
stlpii Bisericii, Sfntul Grigorie Teologul, spunea: "Prin tacere il
tradam pe Dumnezeu"!
Iata deci ca scopul declarat al lucrarii noastre este tocmai
acela de a-i ajuta cu un bogat material informativ, in primul rnd
pe pastorii de suflete
preoti de mir, duhovnici de manastiri si ierarhi - dar si pe
credinciosii de rnd, sa inteleaga ct mai limpede implicatia
religioasa a acestor buletine "moderne" care sunt impuse acum
la scara mondiala, avnd in vedere nu numai "pecetea"
anticrestina pe care o vor contine in mod obligatoriu
datorita unei structuri electronice considerata acum standard
international, dar si completa ingradire a libertatii pe care o
implica aceste sisteme electronice de identificare. Poate ca unii,
superficiali, nu vad pericolul att de aproape.
Sa nu uitam insa ca, asa cum de pilda primele carti
electronice de credit foloseau o falsa banda magnetica doar ca
pregatire psihologica a populatiei pentru primirea unor cartele
mult mai sofisticate, asa si in Romnia, noile buletine
plasticate emise acum, si noile permise de conducere nu sunt
dect momeli "inofensive" pentru a convinge populatia sa
accepte viitoarele "smart cards" ale acordului Schengen.
Un singur lucru ar trebui sa ne trezeasca desavrsit: oare
este lipsit de importanta faptul ca o Biserica Ortodoxa
54

autocefala (Biserica Greciei) a fost nevoita, printr-o declaratie


comuna de protest a ierarhilor sai strnsi in Sfntul Sinod, sa
exprime o stare de fapt care tulbura si pune probleme de
constiinta pentru o intreaga natiune, si anume tocmai
emiterea acestor buletine electronice si semnarea acordului
Schengen? Este oare putin lucru?
Sa socotim ca sunt cu totii rataciti, sau sunt o mna de
diletanti "nepriceputi care nu cunosc problema din punct de
vedere tehnic si teologic, strnind credinciosii doar pentru a-si
pastra popularitatea? O astfel de logica este total lipsita de cel
mai elementar duh crestin ortodox si nu poate exprima dect o
intunecare completa a celui care incearca sa vada astfel
lucrurile, justificndu-si, de fapt, trndavia si lipsa de rvna
pe tarmul spiritual.
Iar cauza este una singura: lipsa de har. Prin har suntem
luminati a
intelege cu discenamnt duhul vremii si a ne feri de apostazie,
dar nu linistindu-ne ca totul ar fi in ordine, ci aprinzndu-ne de
rvna mntuirii. Multi dintre cei care vor citi aceasta carte se vor
tulbura, se vor infricosa poate. Acesta este insa un indiciu al
putin-credinciosiei, al lipsei de rugaciune aducatoare de har.
Caci harul este cel care intareste credinta iar aceasta, fiind
mereu lipita de nadejde si de dragoste, nu poate izvori dect
pace sufleteasca si smerita cugetare ca evenimentele ce vor
veni sunt
ingaduite de Dumnezeu pentru pacatele noastre. Tocmai aceasta
smerita cugetare si rugaciunea sunt cele care ne vor feri de
situatii neplacute si ne vor aduce cununa mntuirii: ori prin
mucenicie, ori prin marturisire ori prin rabdare.
Singura neliniste ingaduita la citirea acestei lucrari si care
constitute un semn sigur ca facem parte din categoria celor care
inainteaza cu bine in urcusul duhovnicesc, este "nelinistea cea
buna" de care vorbeste mereu cuviosul Paisie Aghioritul
(+1994). Aceasta neliniste, la aflarea monstruoaselor urzeli ce
urmaresc a ne transforma in simple numere, spre o robie
desavrsita si o injosire a celei mai minunate fapturi
create de Dumnezeu, este cea care ne strneste rvna mntuirii, a
pocaintei sincere si dorul sfsietor dupa Hristos. Iar urmarea
55

fireasca a lecturii acestei carti ar fi o viata spirituala ct mai


intensa, o frecventare constanta si plina de rvna a slujbelor
Bisericii, stiut fiind ca sunt pricinuitoare de har, iar fara
har omului ii este cu neputinta nu numai a se mntui, dar si a-L
cunoaste pe Hristos ca Dumnezeu. Harul este cel care face
legatura tainica dintre sufletul credincios si Mirele sau. Prin
har Dumnezeu il lumineaza pe om si
isi exprima iubirea fata de creatia Sa. Toate acestea nu sunt
vorbe goale, ci sunt realitati pe care orice credincios trebuie sa le
cunoasca din experienta.
Este nevoie din nou de catacombe. Este nevoie de o parte
launtrica a Bisericii care sa arda de rvna, opunndu-se
unei linisti de suprafata a Ortodoxiei, liniste care a dus treptat
la acceptarea pasiva in Biserica a unor practici combatute de
Sfintii Parinti, a unor abateri de la adevarata Traditie ortodoxa
prin aparitia unor forme de "traditie" locala, a unor practici rituale
straine duhului ortodox si in general, a inundarii Bisericii cu un
duh lumesc secularizat sau, in cel mai "bun" caz, catolicizat si
protestantizat.
Iata, deci, ca toate aceste aspecte, inclusiv judecarea
cu extrema usurinta a problemei buletinelor sunt rodul unei
lipse de har, de rugaciune, de discernamnt, de daruire pentru
Biserica, de privire cu simt de raspundere a oricarui lucru
ce poate pune in primejdie credinta si mntuirea. Iar lipsa de
har este o chestiune ce se poate rezolva doar individual, prin
rugaciune: intre sufletul tau si Dumnezeu.
Doar in acest fel putem ajunge la adevarata intelepciune.
Aceea ca
ideea de "sfrsit al lumii", scoasa din invelisul de gndire
lumeasca ce-o
imbraca intr-o teama de viitor, trebuie sa devina un mod de
viata. Este duhul in care traiau crestinii catacombelor avnd
mereu in cuget aducerea aminte de moarte si ideea de sfrsit al
lumii. Acesta este duhul adevarat al Bisericii. Panica sectelor
neo-protestante este departe de acest duh datator de pace si de
dorire a unei apropiate mntuiri. Sfintii mucenici nu erau cuprinsi
de o bolnavicioasa frenezie fanatica religioasa cnd trebuiau sa
marturiseasca, ci erau veseli, mergnd la chinuri ca la o
56

sarbatoare. Despre acest sentiment de sfrsit permanent al lumii,


cunoscutul monah aghiorit Macarie de la Manastirea
Simonopetra spunea:
"Suntem in vremurile din urma inca de la Cincizecime.
Biserica
insasi, in Liturghie, este revelatie a venirii lui Hristos. Prin
urmare, daca nu vom crede ca suntem in vremurile din urma de
fiecare data cnd participam la Sfnta Liturghie, atunci nu ne
aflam intr-un mod corect de gndire.
Noi in Biserica, deja traim "lumea ce va sa vie". Pentru
noi lumea viitoare a devenit realitate prezenta. Asadar daca
avem acest sentiment, acest duh si suntem hraniti in spiritul
acesta, atunci niciodata nu ne vom teme de semne rele, de
prezenta lui Antihrist, de lucrarile lui si de toate celelalte.
Deoarece vom fi cu Hristos, Mesia, care va veni negresit.
Toate
aceste "end time movements" desigur vin dintr-o observare a
evolutiei istoriei lumii, dar privesc prea mult in lume si nu
indeajuns in Noua Lume care ne este deschisa si in care traim
pentru Biserica, Biserica fiind Noua Lume. Nu este o particica
dintr-un colt al lumii, ci este Noua Lume cu Omul cel Nou.
inca de la botez suntem oameni noi si astfel, deja l-am biruit pe
Antihrist!"111
Sa traim asadar in necontenita aducere aminte de moarte
si toate le vom privi cu pace si dreapta socoteala. si sa
marturisim tuturor ca suntem fii ai Aceluia care ne-a creat, nu
pentru a fi considerati simple cifre intr-o numaratoare a
articolelor, ci adevarata chemare a omului fiind aceea de a deveni
asemeni cu Dumnezeu si mostenitori ai vietii vesnice.
"Vei intelege ca tot ceea ce exista a fost creat pentru om
de catre
Dumnezeu. Chiar si pe ingeri i-a pus in slujba oamenilor. Cta
vrednicie, cta maretie, ct de mare este chemarea omului,
aceasta lumina a creatiei lui Dumnezeu ! El a fost creat pentru a
trai vesnic, alaturi de Creatorul sau. Sa vada pe dumnezeiestii
ingeri. Sa asculte doxologia lor cea de negrait. Ce bucurie! Ce
maretie! Numai ce se sfrseste aceasta viata de aici si se inchid
ochii acestia pamntesti, si imediat se deschid ceilalti ochii si
57

incepe viata cea noua. Bucuria cea adevarata care nu are sfrsit.
Omul stie ca este nimic, pamnt, dar in acelasi timp este si fiu
al imparatiei. Nu are nimic, dar detine totul. Se umple de
teologie. Striga fara incetare, in deplina cunostinta,
marturisind ca existenta lui este nimic. Originea lui este tarna,
iar puterea de viata este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.
Atunci sufletul se urca la cele ceresti! Sunt suflarea lui
Dumnezeu! Toate celelalte s-au desfacut, au ramas pe pamnt
dintru care au fost luate. Sunt fiu al imparatului vesnic! Sunt
dumnezeu dupa har! Sunt nemuritor si vesnic! Sunt intr-o clipa
alaturi de Tatal ceresc!
Aceasta este cu adevarat chemarea omului. Pentru aceasta a
fost plasmuit si aici trebuie sa ajunga atunci cnd va
parasi aceasta lume. Acestea sunt contemplatii care desfata
pe omul cel duhovnicesc. De aceea acesta asteapta cu nerabdare
clipa in care va parasi tarna si se va ridica cu sufletul la ceruri.
indrazneste deci, fiul meu, si cu aceasta nadejde indura
orice durere
si orice necaz. Din moment ce dupa putin timp ne vom
invrednici de toate acestea, cu totii. Toti suntem fii ai lui
Dumnezeu. Pe Acesta il strigam ziua si noaptea si pe dulcea
noastra Maica, pe Stapna tuturor, care nu lasa fara raspuns
pe oricine o roaga ceva," (Gheron Iosif Isihastul, Marturii din
viata monahala (trad. rom.), Ed. Bizantina, Bucuresti 1995, p.
67-69: Scrisoarea a zecea).
in afara argumentelor tehnice aduse in prima parte a
lucrarii, consideram necesar a prezenta cititorilor diverse pareri
ale reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Elene care, dupa cum
stim, are deja experienta unei perioade de protest impotriva
cartelelor electronice de identitate si a Uniunii Europene.
Am ales astfel, ca extrem de importante, declaratiile
oficiale de
protest ale Sfntului Sinod al Bisericii Greciei, si a Sfintei
Chinotite a Muntelui Athos, apoi un interviu cu un cunoscut
profesor de teologie din Atena, urmat de expunerile unor
arhimandriti si ieromonahi deosebit de apreciati in lumea
duhovniceasca elena, precum si, in final, un text scris "cu
multa durere si dragoste intru Hristos" de insasi cuviosul Paisie
58

Aghioritul.
Autorii alesi apartin unor trepte diferite ale Bisericii, tocmai
pentru a scoate in evidenta unitatea lor de vedere.
Speram ca va fi o lectura edificatoare si de mult folos
sufletesc.
Circulara Sfntului Sinod al Bisericii Elene
Sfntul Sinod al Bisericii Elene a emis circulara nr.
2626 din 7 aprilie 1997 adresata "Catre cinstitul Popor
ortodox grec", cu titlul: "Acordul Schengen si legea pentru
protectia persoanei la prelucrarea datelor cu caracter
personal". Aceasta circulara a fost citita in toate
bisericile Greciei, in Duminica Ortodoxiei din 1997 si apoi
publicata in buletinul Biroului Tipografiei Sfntului Sinod
Pros ton lao (Catre Popor), nr. 21 din aprilie 1997.
Acordul Schengen si legea pentru "protectia persoanei la
prelucrarea datelor cu caracter personal" circulara nr. 2626/7
aprilie 1997
Iubitii nostri fii intru Domnul, har voua de la Domnul
Dumnezeu
Atottiitoru
l.
Sfntul Sinod al Bisericii Greciei, motivat de cele cte s-au
scris, s- au auzit si s-au petrecut de curnd din pricina
ingrijorarii cauzate de Acordul Schengen si de votarea legii
"Pentru protectia persoanei la prelucrarea datelor cu caracter
personal", studiind tema si avnd in vedere cuvintele Domnului
si Mntuitorului nostru Iisus Hristos "dati Cezarului
cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui
Dumnezeu", adresndu-se credinciosilor sai fii, remarca
urmatoarele:
1. Dnd "Cezarului cele ale Cezarului", Sfntul Sinod si
impreuna cu
dnsul, orice crestin constient recunoaste ca temele politicii
externe si ale protectiei interne de care depind bunastarea
59

poporului nostru in viata lui pamnteasca sunt reglementate de


catre conducerea politica a statului, care da socoteala in fata
poporului si are obligatia de a se lupta pentru libertatile acestuia,
pentru drepturile si progresul sau.
in paralel insa, Sfntul Sinod, dar impreuna cu dnsul orice
cetatean elen are, potrivit Constitutiei, dreptul de a se interesa de
exactitatea respectarii drepturilor private si a celor obstesti
garantate constitutional. Astfel, Sfntul Sinod, cu convingerea ca
orice formulari oficiale pe o tema necunoscuta pna acum, (...
precum este asa-numita "indosariere electronica"), nu sunt cu
putinta a acoperi toate datele necunoscute ale chestiunii, face
apel catre Guvern si, in general, catre conducerea politica a
tarii noastre, de a lua in vedere, in cadrul competentei si al
responsabilitatii sale, orice explicatii legate de aceasta tema.
Iar in continuare sa se
ingrijeasca de o ct mai buna cu putinta protectie a
persoanei fata de "prelucrarea datelor cu caracter personal" prin
proceduri
legislative
constitutionale
si
sa
aduca
amendamentele-imbunatatirile cerute la recent votata lege.
Pe tema lui antihrist si a pecetluirii
1. Sfntul Sinod doreste a remarca insa ca, odata cu
Acordul Schengen si cu respectiva lege, a revenit in actualitate
tema lui Antihrist si a semnului sau, despre care ne vorbeste
Sfnta Carte a Apocalipsei.
Pe tema aceasta, deoarece are legatura directa cu credinta
crestina si
cu mntuirea omului, Sfntul Sinod este indreptatit sa declare
catre toate forurile punctele sale de vedere, dnd "lui Dumnezeu
cele ale lui Dumnezeu". Asadar, cu tristete remarcam ca
progresul civilizatiei in domeniul aplicatiilor electronice este
legat, din pacate, de numarul 666 care este utilizat drept cod
numeric principal in tehnologia respectiva. Acest numar este
limpede mentionat in Sfnta Carte a Apocalipsei ca fiind
numarul lui Antihrist. Despre insemnatatea acestui numar s-au
scris si s-au auzit multe opinii.
Biserica noastra primeste invatatura cum ca Pecetea lui
60

Hristos nu este un oarecare simbol exterior care se poate impune


oamenilor prin forta si prin tiranie, ci este Harul Sfntului Duh,
pogort prin Sfintele Taine ale Botezului si Mirungerii numite
"peceti ale lui Hristos", "o pecete adevarata, luminata de
Duhul", spune Sfntul Simeon Noul Teolog. si pecetea lui
Hristos o are si o pastreaza cel care marturiseste ca Iisus
Hristos este Fiul lui Dumnezeu care a venit in lume in trup si s-a
facut om pentru mntuirea noastra. Iar o pecete care se impune cu
forta si in mod tiranic nu este in stare a face nelucratoare puterea
lui Hristos.
in acelasi fel, pecetea lui Antihrist, despre care vorbeste
Apocalipsa, nu
este un simbol extern, care se poate impune cu forta, peste
voia si
impotrivirea omului, ci este despartirea voluntara de viata
harului Sfntului Duh prin lepadarea nesilita a credintei ca
Iisus este Fiul lui Dumnezeu si Mntuitorul lumii. Pe aceasta
tema s-au scris insemnate studii de catre sfintii clerici si intelepti
dascali de teologie.
Numarul 666
insa numarul 666, potrivit celor mentionate despre el in
Apocalipsa, este consfintit ca numar al lui Antihrist si, prin
urmare, nu este cu putinta ca un crestin sa nu fie interesat de
introducerea intentionata si sistematica a acestui numar in viata
sa. si indeosebi, in viata poporului elen care este aproape in
totalitate crestin si ortodox, indiferent ct de constient isi traieste
fiecare om credinta.
Desigur, este posibil si ca numarul 666 sa fie un numar
fara nici o importanta spirituala, asa cum este cnd apare in
numerotarea filelor unei carti cu multe pagini, sau un numar
dintr-o ordine de inmatriculare. insa ni se pare ciudat si
contradictoriu, pe de o parte, ca tara noastra sa aiba
mndria pecetei lui Hristos, a credintei in Hristos si in Sfnta
Treime, in numele careia s-a votat si s-a consacrat Constitutia
sa, si a Sfintei Cruci care impodobeste literalmente drapelul
nostru, iar pe de alta parte sa acceptam ca norma de stat o
61

situatie sociala care permite sa votam legi (pe orice tema si,
mai mult, pe o tema care are o legatura directa cu omul, cu
credinta lui in Hristos si cu constiinta lui) in care sa fie
introduse subtil practici care presupun conformarea statului elen
la sistemul electronic al carui element de baza va fi codul
numeric 666. Nu constituie aceasta un dispret al cuvntului lui
Dumnezeu? Nu este provocare si scandal pentru poporul nostru
crestin ortodox?
Prevedem ca protestele pe aceasta tema vor fi
numeroase. {i, din pacate, vor fi directionate de catre cercuri
care nu este cu putinta a fi supuse controlului Bisericii.
Sa nu fie acceptat
Pentru aceasta, Sfntul Sinod se adreseaza Guvernului
si lumii politice a tarii noastre, si considera potrivit:
a. A nu fi acceptat drept cod numeric al sistemelor
electronice de stat pentru protectia persoanei numarul 666. A se
face respectate si a se aplica la acest punct repetatele asigurari
oficiale ale factorilor de conducere din diferite perioade de
guvernare.
b. sa se faca o interventie la conducerea tarilor membre
ale Uniunii
Europene in care, chiar daca unele state s-au declarat "laice",
exista insa si
tari crestine, cu politica crestina, si sa se ceara oficial
inlocuirea numarului
666 in sistemul electronic central al Uniunii Europene cu un
oricare alt cod numeric. Cu un att de mare progres al
electronicii, oare nu e posibil sa
inlocuiesti un cod numeric?
c. Sub nici un motiv sa nu se aplice drept cod numeric
numarul 666
in noul sistem de identitate al tarii noastre, iar apartenenta
religioasa sa fie specificata obligatoriu intre elementele inscrise
pe noul tip de buletin.
Daca se insista in aplicarea legii, nu se va naste oare
opinia cum ca
62

folosirea acestui numar nu este intmplatoare? si ca in


spatele acestei utilizari se ascunde ceva suspect?
Dam slava lui Dumnezeu pentru progresul civilizatiei,
pentru toate darurile lui Dumnezeu catre poporul nostru ortodox.
Dam slava lui Dumnezeu deoarece tara noastra este guvernata
democratic iar libertatile si drepturile fiecarui individ sunt
protejate de Constitutia tarii si de acordurile internationale pna
intr-att inct sa fie respectate si considerate inviolabile chiar si
drepturile individuale ale unor minoritati "contrar constiintei", fie
si daca acestea vin in vadita contradictie cu interesele
majoritatii.
Exprimam convingerea ca poporul nostru va primi cu
bunavointa mesajul duhovnicesc si ca, in consecinta,
conducerea politica responsabila va face tot ce este mai bine
pentru a nu provoca unei parti a poporului nostru ortodox,
daca nu chiar intregii natiuni, contradictii de constiinta.
Dupa toate cele spuse si avnd in vedere zilele
Mntuitoarelor Patimi si ale invierii din morti a Mntuitorului
Hristos, dorim intregului popor ortodox grec a ajunge cu
intelepciune
Sfintele
Pasti,
daruindu-i binecuvntarea
parinteasca a Bisericii si chemnd asupra tuturor Harul lui
Dumnezeu si netarmurita sa mila.
Semneaza Presedintele Sfntului Sinod, Arhiepiscopul
Greciei, Serafim, urmat de semnaturile membrilor Sfntului
Sinod.
Declaratia Sfintei Chinotite a Muntelui Athos
Considerat de catre toti credinciosii drept centru al
Ortodoxiei, Sfntul Munte Athos a avut intotdeauna rolul
hotartor in combaterea ereziilor si a invataturilor straine
credintei apostolice. in legatura cu problema sistemului de
identitate electronica Schengen, comunicatul de fata este al
doilea care a fost emis de Sfnta Chinotita imediat dupa
evenimentele din vara lui 1997. indemnul si exemplul monahilor
athoniti pastrnd duhul declaratiei Sfntului Sinod al Greciei,
63

sunt clare: vor refuza primirea noilor tipuri de buletine care


ingradesc libertatea umana, injosesc personalitatea individuala si
forteaza constiinta crestinilor.
Comunicatul Stintei Sinaxe Duble Extraordinare
a Sfntului Munte
Sfnta Sinaxa Dubla Extraordinara a Sfntului Munte
Athos, cercetnd iarasi importanta chestiune a Acordului
Schengen si a buletinelor electronice de identitate, a socotit
necesar ca, in continuarea declaratiilor sale anterioare, sa
informeze cinstitul popor ortodox grec urmatoarele:
1. Impartasim nelinistea intregii Biserici, alaturndu-ne
spritului
recentelor comunicate ale Sfntului Sinod al Bisericii Greciei,
Sfntului Sinod Eparhial al Bisericii Cretei si al multor altor
Sfinte Mitropolii si Sfinte Manastiri.
2. Ca monahi ortodocsi, traim permanent in duhul
rastignirii si al
invierii, duh al plnsului de pocainta datator de bucurie si
al asteptarii venirii Celui "care a pornit ca un biruitor sa
biruiasca" (Apocalipsa 6, 2). Consideram de aceea necesar
sa amintim fiecarui crestin ortodox ca
implinirea datoriei fundamentale a marturisirii credintei
noastre catre
Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate impleti cu un duh de
tulburare si panica, duh care nu arata altceva dect lipsa
credintei si a trainiciei harului din inima. Adncirea studiului
semnelor vremii si constatarea cu certitudine a zilelor de pe urma,
produc o buna neliniste ce are drept rezultat incercarea unei
pocainte depline, a unei lupte hotarte pentru biruirea
patimilor noastre aducatoare de moarte si a unei mai bune
pregatiri pentru intrarea in
imparatia
Mielului
cel
injunghiat.
"Fericiti cei ce spala vesmintele lor ca sa aiba stapnire
peste pomul vietii si prin porti sa intre in cetate!" (Apocalipsa 22,
14)
64

3. Caderea din dreapta credinta si secularizarea, spiritul


general de apostazie si de inaintare in diverse rataciri si slujiri
ale diavolului, saltul progresului tehnologic al sistemelor de
inregistrare, arhivare si supraveghere, universalizarea economiei
si constatarea incercarii de patrundere
clandestina
a
simbolurilor anticrestine in domenii vitale ale vietii sociale,
cum sunt produsele comerciale, tranzactiile economice si relatiile
stat-cetateni, fac cu adevarat mult prea palpabile si apropiate
cele pe care Sfntul Evanghelist Ioan le descrie in versetele 13,
16-18 din de Dumnezeu insuflata Carte a Apocalipsei. indreptatita
neliniste si protestele cinstitului popor nu au, desigur, scopul
de a impiedica implinirea desavrsita a proorociilor la o
vreme de care "nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci
numai Tatal" (Matei 24, 36).
4. Suntem insa ingrijorati si protestam deoarece raceala si
indiferenta
aratata fata de credinta si traditia spirituala a unui popor crestin
ortodox de catre Guvernul sau si a reprezentantilor sai alesi,
poate pune Biserica, chiar si Natiunea, intr-o incercare inoportuna
si in confuzie.
5. Declaram inca o data ca datoria fundamentala a
marturisirii credintei, dar si increderea in cele cte
Mngietorul le-a predat ca proorocii in Biserica crestina, ne
obliga sa refuzam a accepta orice fel de buletin electronic de
identitate cu Cod Numeric Matricol Unic (C.N.M.U.), ca aducnd
prejudicii libertatii persoanei si constiintei noastre crestine.
6. Chemam Guvemul si pe reprezentantii alesi ai
poporului grec sa anuleze aplicarea, daunatoare natiunii, dar
deja votata de Parlamentul ales, a Acordului Schengen,
deoarece nu contine o garantare deplina a respectarii
secretului particular si a prezumtiei de nevinovatie a
cetateanului si contribuie in cel mai inalt grad la degradarea
ortodoxiei neamului nostru, de vreme ce introduce discriminari
inadmisibile pentru cetatenii tarilor terte.
7. Declaram cinstitului popor grec ca traim "buna"
neliniste intru Dumnezeu pentru cele petrecute, in post si
rugaciune, stabilind in acest scop o priveghere de toata
noaptea in Sfnta Biserica Protaton, duminica
65

8/21-9-97, de sarbatoarea Nasterii Maicii


Domnului.
8. Fie ca rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu,
Mijlocitoarea tuturor si Acoperitoarea Sfntului Munte si a
ortodocsilor de pretutindeni, sa-i intareasca pe toti credinciosii
in lupta comuna a pocaintei, a sfrsitului crestinesc si a bunei
marturisiri si sa alunge de la natiune orice noua ispita si
evolutie a evenimentelor care duce departe de izvoarele
datatoare de viata ale Traditiei noastre Crestine Ortodoxe.
Semneaza:
Reprezentantii si Proestamenii celor douazeci de Sfinte
Manastiri ale
Sfntului Munte Athos, prezenti la Sfnta Sinaxa Dubla
Extraordinara.
Pr. Prof. Gheorghios Metallinos
Nume binecunoscut ntre dascalii de teologie ai scolii din
Atena, parintele Metallinos a acordat un interviu periodicului "En
sineidisi" al Mitropoliei Meteorelor n legatura cu atitudinea
corecta a crestinilor fata de pericolul real al Acordului Schengen,
evidentiind nevoia marturisirii indivi- duale a credintei n
Hristos112.
intoarcerea n "catacombe"
intrebare: in ciuda diverselor proteste exprimate de catre
poporul elen, Acordul Schengen a fost n cele din urma
ratificat de catre Parlamentul elen la 11 iunie 1997. Cum
considerati aceasta actiune a guvernului de a nainta n
graba o hotarre att de importanta fara
instiintarea prealabila a poporului?
Raspuns: Nu numai n Grecia, dar si n restul Europei s-au
ridicat puternice proteste pentru "lipsa informatiei" care apare n
promovarea si impunerea Acordului Schengen. Aceasta nsa
nseamna n acelasi timp si "lipsa democratiei". Si n tara noastra,
66

din pacate, s-a legat ratificarea unui att de important text, cu


lipsa informatiilor. Aceasta o accepta si organele de stat
responsabile, fara a putea da explicatii! Ce nseamna aceasta,
poate fiecare dintre noi sa banuiasca. Indiferenta fata de
natiune tradeaza nu nurnai absolutismul, dar si o tragica graba n
a raspunde chemarii acelora care programeaza evolutia Uniunii
Europene si a ntregii lumi.
intrebare: Acordul Schengen, cu spiritul si cu
dispozitiile sale, impune un regim politienesc "de control, de
discriminare si de ngradire. Ce influenta credeti ca va avea n
final acest Acord asupra libertatii si a demnitatii umane?
Raspuns: Este un indicator al adevaratei firi a Uniunii
Europene faptul ca activitatea acestei Uniuni ncepe cu o masura
curat politieneasca, expresie a viitorului control "mondial", ori
"planetar", dupa viziunea lui Orwell ("1984"). Cu toate ca textul
Schengen nu o declara explicit, forma pe care o poate mbraca
utilizarea lui, mai ales n conexiune cu ntregul sistem la care a
aderat, este pasibila de pericole de o uriasa importanta pentru
demnitatea si libertatea umana. Nelinistea, desigur, creste daca
se are n vedere ca ar putea, pentru protectia urmarita, sa
sprijine n mod
simplu Interpolul. Astfel, la fiecare sistem politienesc, ceea ce
produce neliniste este modul lui de utilizare si "persoanele" care l
vor folosi. Cte popoare, cum suntem noi, grecii, nu cunosc foarte
bine ce puteri au n minile lor conducerea Uniunii Europene?
intrebare: Aplicarea Acordului se sprijina pe functionarea
sistemului
electronic de informatii, o gigantica ndosariere electronica ce
njoseste omul, preschimbndu-l n numar si n articol
informational. Care este vrednicia pe care o confera nvatatura
ortodoxa persoanei umane si cum este ncalcata aceasta vrednicie
prin aplicarea Acordului?
Raspuns: intruparea lui Dumnezeu Cuvntul da masura
acestei vrednicii umane, dupa nsusi cuvntul Domnului care
spune ca si "smbata a fost facuta pentru om!" Prin urmare,
fiecare "marime" care masoara omul contribuie la degradarea
vredniciei sale, la subaprecierea acesteia. Desigur, n privinta
aceasta "Acordul" nu este prima "masura" de acest gen,
67

deoarece este o simpla rotita n sistemul mai amplu al New Age.


Peste tot astazi omul nu este considerat ca persoana personalitate,
ci ca numar, nca si n societatea noastra academica. Ar fi deci o
mare iluzie daca am izola n constiinta noastra Acordul Schengen
si nu l-am considera n cadrul mai amplu al New Age.
intrebare: in noua Europa fara granite si cu noul regim de
control si ngradire care se instaureaza prin Acordul Schengen,
Ortodoxia este n pericol de a deveni o minoritate controlata.
Care considerati ca trebuie sa fie caile de stopare a unui astfel de
pericol?
Raspuns: Ca si crestin, nu as vorbi de "cai de stagnare",
ci despre "cai de nfruntare", iar acestea sunt stabilite de legatura
omului cu harul lui Dumnezeu. Nu cerem "retete
de
comportament", deoarece acestea sunt specifice acelei lumi care
produce institutii precum Acordul Schengen, deci Vestului. Noi
putem doar sa tragem concluzii din comportamentul traditional al
crestinilor n situatii asemanatoare. Pozitia lor se exprima prin
marturisire si martiriu (adica a-i refuza Cezarului ce-i apartine
doar lui Dumnezeu). Iar aceasta presupune legatura launtrica a
inimii si unirea omului cu Hristos. De aceea, martiriul si
marturisirea nu sunt impuse, ci "se fac".
intrebare: Acordul Schengen, dupa ratificarea lui de catre
Parlament, constituie pentru multi un eveniment nelinistitor. Dupa
parerea dumneavoastra, va trebui sa acceptam o astfel de pozitie
pasiva sau, altfel, cum va trebui sa se coordoneze ncercarile
noastre de opozitie?
Raspuns: intrebarea dumneavoastra duce la concluzia
ca s-ar
organiza o "miscare de opozitie". Deja n raspunsul anterior
s-a facut referire la pozitia crestinului. Crestinul, n orice
mprejurare, actioneaza ca persoana si pozitia sa nu este rod al
vreunui ordin de la vreun centru coordonator, ci de la harul care
locuieste ntr-nsul. Se dezvaluie astfel
Hristos pe care l avem launtric, deoarece "mai mare este Cel ce
e n voi, dect cel ce este n lume.113
intotdeauna marturisitorii si martirii sunt individuali, nsa
martur- isirea lor este comuna si astfel toti se arata n cele din
urma cetateni ai aceleiasi vieti ntru Hristos. Opozitia
68

noastra mpotriva Acordului Schengen - sa nu uitam aceasta este ndeosebi opozitie mpotriva Uniunii Europene, deoarece
acum multi nteleg ce nseamna cu adevarat aceasta uniune, dupa
Maastricht, dupa Schengen si dupa ce altceva va mai urma. Pna
acum doar putini au putut sa priceapa ncotro ne ndreptam, nsa
acestia au fost nfruntati precum vechii prooroci - batjocoriti si
ucisi cu pietre - ca vestitori de vremuri rele. in orice caz,
protestele sunt ndreptatite, fie ele si ntrziate. Acum intram
(Grecia n.t.), dupa Hatsicdkis, n "noua turcocratie" si, cndva,
va veni si un "nou '21". Masurile deosebite de mpotrivire ni le
ofera traditia noastra: rugaciunea, lupta
duhovniceasca,
ntoarcerea
catre
"catacombe",
mucenicie. Marturisirile
individuale sunt cea mai teribila mpotrivire, deoarece presupun
gndire obsteasca si unitate a inimilor. Prin urmare refuzul, ntru
Hristos, al supunerii fata de unele hotarri indreptate mpotriva
lui Dumnezeu, ca de pilda cele din perioada prigoanelor,
constituie cea mai exploziva mpotrivire. Sa nu uitam ca
ntotdeauna crestinii se mpotrivesc cu Crucea, iar nu prin
mijloace lumesti. Reamintesc exemplu! Sfntului Ioan
Botezatorul. Protestul sau mpotriva nelegiuitului Irod a fost facut
n mod public, nsa nu organiznd "miting". Nu a organizat un
protest de masa, adunari etc. Martiriul si Marturisirea sunt, prin
urmare, de trebuinta din partea fiecaruia dintre noi, individual. Si
acesta este cel mai strasnic cataclism, deoarece se face de catre
multi, desi individual, si genereaza un protest obstesc. Iar
Cezarul de aceasta se temea, mai tare dect de "mitinguri de
protest".
intrebare: Aceasta opozitie va trebui, oricum, sa fie aratata
si odata cu iminenta emitere a noilor buletine electronice, si va
trebui facuta desavrsit. Ce pozitie trebuie avuta n fata acestei
amenintari si, n special, cnd aceste buletine se asociaza cu
utilizarea numarului 666?
Raspuns: Utilizarea numarului 666 n noul sistem
electronic (lucru de neevitat dupa parerea specialistilor), confera
adevarate ngrijorari spirituale. Deoarece nu suntem doar
noi crestinii, care cunoastem importanta acestui numar, ci si
cei care l utilizeaza n sistemul lor electronic! Si nu stiu cum ar
putea un crestin sa accepte pasiv o altfel de lucrare. Aici nsa se
69

vede clar ratacirea unor "teologi" si chiar mai mult, a unor


"mitropoliti", care sustin ca numarul 666 si "semnul" sunt doar
ceva abstract, "launtric", si care se refera la modul de gndire al
crestinului si la
starea lui sufleteasca "interna", nsa n istoria Bisericii, n
perioada prigoanelor, cei care aveau asupra lor legatura Harului
refuzau sa "jure pe soarta Cezarului" (Sfntul Policarp al
Smirnei), sau sa arunce putina tamie pe statuia Cezarului, ceea ce
nsemna ca-i accepta ndumnezeirea. Insa, fara marturie
exterioara, refuzul la porunca "fiarei" nu scoate n evidenta
cugetul, cele launtrice.
Refuzul de a se supune voii Cezarului este ntotdeauna
revelator al cugetului, adeverire a existentei si a puterii de
mpotrivire sufleteasca. Putea un crestin precum Sfntul Policarp
sa "jure pe soarta Cezarului" cu constiinta usoara, cnd launtric
era crestin? Asadar, pozitia corecta care trebuie avuta n vedere
nu poate fi propusa de cineva, ci tsneste din interior precum
"apa datatoare de viata vesnica", precum un "rod al Duhului".
Adica pozitia corecta este marturisirea si martiriul.
Si nca ceva, ca sa fie mai bine nteles. Corabia mntuirii
noastre are si un Noe. Si, daca avem n vedere declaratiile unor
"mitropoliti" si ale unor "clerici", descoperim ca problema
marturisirii noastre nu este att a poporului, ct a conducerii. Aici
trebuie sa fim cu luare aminte, deoarece aici este slabiciunea
noastra...
Arhimandrit Gheorghios Kapsanis
Bucurndu-se de o deosebita apreciere n lumea teologilor,
egumenul manastirii athonite Grigoriu - veslit centru misionar
ortodox - dovedeste un fin discernamnt asupra evenimentelor
actuale mondiale care, privite prin filtrul evanghelic, confirma
punct cu punct proorocirea, apostolica a Apocalipsei.
"A sosit vremea mariurisirii sau a lepadarii noastre114
70

Toti cei care ne opunem ndosarierii electronice si posibilei


folosiri a numarului 666 pe noile buletine, avem de nfruntat nu
numai pe reprezentantii autoritatii civile, care prezinta aceste
masuri, ci si pe unii clerici si frati mireni care, poate bine
intentionati, sustin ca ndosarierea electronica si Acordul
Schengen nu au nsemnatate teologica si, prin urmare, nu este
ndreptatita o mpotrivire din partea credinciosilor crestin
ortodocsi, deoarece acestea apartin Cezarului, iar nu lui
Dumnezeu.
Sustin chiar ca folosirea numarului 666 nu are importanta,
deoarece acest numar, la fel precum si alte numere ale
Apocalipsei, sunt simbolice.
Eu cred nsa ca, potrivii duhului Sfintei Scripturi, al Sfintilor
Parinti si mucenici, acesti frati se nseala si ratacesc si pe altii.
S-a demonstrat de catre oameni de stiinta si politicieni
de marca faptul ca Acordul Schengen si ndosarierea electronica
ating persoana umana, adica chipul lui Dumnezeu si constituie
o amenintare la adresa libertatii umane si, n plus, chiar la adresa
suveranitatii noastre nationale.
Si ntreb: oare aceste chestiuni sunt indiferente constiintei
noastre
crestin-ortodoxe si moralei
crestine?
Biserica noastra Ortodoxa nu numai ca n-a aplicat
principiul: "taie- ma, turcule, sa ma sfintesc", ci a binecuvntat si
a influentat chiar lupta pentru eliberarea neamului de sub turci
n 1821. insa si atunci existau ctiva mai capatuiti care
spuneau ca nu trebuie sa se porneasca lupta mpotriva
barbarilor cotropitori, aducnd chiar si argumente teologice. Din
fericire, clerul si poporul n-au fost interesati sa-i asculte, ci s-au
luptat "pentru Hristos, pentru Credinta Sfnta si pentru eliberarea
Patriei".
Ctiva ar spune ca acum nu avem nici un cotropitor pagn
de nfruntat. Aceasta nsa este o afirmatie si mai periculoasa. Cei
ce com- ploteaza mpotriva libertatii noastre nu apar drept
cotropitori, ci drept "tovarasi" ai nostri n Uniunea Europeana,
nsa care Europa? in Europa n care conduc si n care sunt
exploatatoare cteva mari puteri, n spatele carora se ascunde
71

oligarhia. Aceasta oligarhie vrea ca supusii sai sa fie robi,


lipsiti de libertate, precum "Marele Inchizitor" al lui Dostoievski.
Este oare o cutezanta a face paralela ntre aceasta Uniune
Europeana (cu NATO-ul sau si cu Acordul Schengen) si Sfnta
Alianta a statelor europene care, n veacul al 19-lea a facut tot
posibilul spre a nnabusi miscarile de eliberare ale popoarelor care
gemeau sub regimurile asupritoare?
Nu este oare vrednic de mirare faptul ca acea Sfnta Alianta,
la fel ca si Uniunea Europeana de astazi, se sprijinea pe ajutorul
turcilor pentru a-i asupri pe greci?
Ba chiar, pentru cei care nu vor sa nchida ochii si vad
lucrurile n
profunzime, este limpede ca noile structuri impuse de Uniunea
Europeana prin asa-zisul drept comunitar, care are prioritate n
fata dreptului national, impune treptat marginalizarea Bisericii
noastre Ortodoxe.
Aceasta nseamna ca Biserica Ortodoxa va nceta a
mai fi considerata drept religie oficiala a statului, nvatamntul
teologic n scoli va fi eliminat, salarizarea clerului va nceta si se
va pune la egalitate Sfnta noastra Biserica Ortodoxa cu multimea
de erezii si de credinte heterodoxe. Deja iehovitii au reusit sa nu
efectueze serviciul militar, ci sa faca stagiu social, adica sa ocupe
n societate pozitia de pe care vor putea practica prozelitismul.
Astfel se va rupe cordonul ombilical care a unit dintotdeauna
Neamul nostru cu Biserica, hranindu-l cu seva de viata datatoare,
ndeosebi n perioadele foarte critice.
Aceasta, desigur, satisface Europa catolica si protestanta
care face tot ce poate pentru a umili popoarele ortodoxe ale
Balcanilor si pentru a ne dezmembra si a ne izola unele de altele.
Iar acestui scop i slujeste Acordul Schengen.
Cei care, n mod constient ori inconstient, servesc acestor
planuri,
asteapta sa
vada
mpotrivirea noastra
la
Acordul
Schengen si la ndosarierea electronica. Daca nu ne vom opune
cu hotarre, vor nainta ncet-ncet catre deplina noastra
"europenizare", adica deplina ngradire a Bisericii Ortodoxe si a
culturii elene.
Este caracteristic faptul ca heterodocsii din Grecia au primit
72

cu bucurie Acordul Schengen si buletinele electronice, din


moment ce nu vor avea nscrisa (vizibil) si apartenenta religioasa.
Sa ajungem acum la numarul 666. Acest numar este,
potrivit
Apocalipsei, simbol al lui Antihrist, asa dupa cum Crucea este
simbol al lui Hristos. Nu este nsa la fel ca alte simboluri
numerice ale Apocalipsei, care se refera la limite de timp sau la
numarul membrilor mparatiei lui Dumnezeu. Numarul 666 are
legatura directa (este unit) cu persoana lui Antihrist, de aceea si
utilizarea lui are un alt fel de nsemnatate n constiinta
credinciosilor crestini.
Faptul ca este simbol si nu nsusi Antihrist nu-i diminueaza
impor- tanta, de vreme ce este ntrebuintat cu scopul de a
contamina si a ngradi pe crestini. Daca nu este folosit cu aceste
intentii, de pilda la numerotarea cladirilor unei strazi foarte lungi,
ori a paginilor unei carti, este un numar ca oricare altul si de aceea
nu creeaza probleme.
Daca este ntrebuintat nsa cu intentie, asa cum se vede n
cazul Bar Code, si probabil pe viitoarele buletine electronice,
atunci trebuie sa fie condamnat de catre orice crestin constient.
intrebarea de ce se insista pe numarul 666 si nu pe un alt numar
daca, asa cum spun cei care-l folosesc, nu exista nimic de ascuns,
este usor de pus.
Vor, asadar, sa ne impuna numarul 666, ndeosebi pe
acte cu
desavrsire personale pe care le purtam cu noi ntotdeauna, asa
cum este buletinul de identitate.
Zic unii frati ca numarul 666 de pe buletin sau ca posibila
marcare pe mna sau pe frunte nu ne pot priva de pecetea de
nesters a lui Hristos, pe care am luat-o prin Sfntul Botez si Sfnta
Mirungere.
Adevarat, nu ne pot priva cnd ni se impun cu forta, adca
atunci cnd ne leaga si ne marcheaza, ori daca lipesc pe noi fortat
cartele electronice. Cnd nsa le primim cu voia noastra, atunci
desigur ca harul lui Dumnezeu se va ndeparta de la noi,
deoarece nu L-am marturisit pe Hristos si
deoarece, din lasitate, ori din interes, ori din indiferenta, ori din
mputinarea sufleteasca, am primit simbolul lui Antihrist.
73

Cei care spun multimilor ca "nu conteaza numarul


666, luati
buletinele electronice", nu se gndesc ce responsabilitate si
asuma. Nu-si pun problema ca poate gresesc si astfel devin autori
morali ai apostaziei crestinilor.
Nu vom primi buletinele electronice deoarece consideram ca
njosesc persoana umana. Cum sa purtam un act n care vor fi
nscrise o multime de informatii despre noi pe care le vor putea
citi altii, chiar si strainii, dar nu noi nsine, si pe care vor putea,
cu ndemnare, sa le modifice n defavoarea noastra. Nu le
primim nici datorita faptului ca, avnd numarul 666, le
consideram ca o lepadare de Hristos. Nimanui nu-i este ngaduit
sa-si puna n pericol mntuirea. Aici suntem sprijiniti de opiniile
unor cuviosi Parinti contemporani care au scris asupra acestei
teme.
Fericitul parinte Paisie scria n 1988:
"Iarasi,
din
pacate,
ctiva
stiutori si
vor
mbrobodi fiii duhovnicesti ca pe copiii mici, chipurile ca sa nu
se supere.. Nu conteaza, nu este nimic, ajunge doar sa credeti
launtric! in timp ce l vedem pe Apostolul Petru ca s-a lepadat
doar exterior de Hristos si tot a fost lepadare. Acestia se leapada
de sfnta putere a lui Hristos care le-a fost data la botez:
.Pecetea darului Sfntului Duh, prin primirea pecetei lui
Antihrist si mai
zic ca l au n ei pe
Hristos!"
Pe aceasta tema a fost categoric si fericitul parinte
Epifanie
Teodoropo
l:
"Daca, asadar, cu adevarat noile buletine poarta numarul
666, daca acest numar va fi folosit dinadins, ca avnd legatura cu
Antihrist, este de neconceput sa purtam asupra noastra simbolul
sau. insa chiar si daca acest numar nu este pus intentionat, adica
drept simbol al lui Antihrist, ci ca un simplu numar ntre multe
altele, pentru ca asa ar prezenta unele avantaje matematice
(usurarea diferitelor calcule etc.) - facem doar o ipoteza, deoarece
nu exista nici un indiciu pentru aceasta aceste buletine de
74

identitate care ne provoaca sensibilitatea religioasa prin


folosirea unui numar dubios sunt, cu totul de neacceptat. Nu le
vom primi".
De asemenea, sunt vrednic de nsemnat si cele spuse de
parintele
Eusebios
Vittis:
"Sa stim noi nsine, si sa spunem si altora ca, de scrie
cineva numele lui Antrihrist pe pecete, sau numarul sau, 666, este
acelasi lucru! O spune si Apocalipsa: cel ce are semnul, adica
numele fiarei sau numarul numelui fiarei (Apoc. 13, 17). Prin
urmare, nu exista diferenta ntre nume si numar. Aceasta o
spunem si o subliniem deoarece ctiva zic ca numarul 666 nu
este nimic, este doar un simplu numar. Ei bine, la fel se ntmpla
si cu 666, asa cum am subliniat. Cel ce primeste acest numar
blestemat se leapada de Hristos, adica iese de sub stapnirea Sa si
se uneste cu diavolul. Merge cu cel de care s-a dezis la botez.
Aceasta nu o spunem din fanatism, ci o spune nsasi Scriptura. Ca
acum unii vor sa-si nchipuie ca Scriptura spune lucruri
extremiste, fanatice, n-au dect. Noi vom asculta de Scriptura, nu
de dnsii. Hristos s-a daruit pentru noi n ntregime, si noi pe
Dnsul il cinstim si pe nimeni altul. Pentru noi orice spune
Scriptura este de la Dumnezeu. Sa punem, asadar, pe acelasi loc
pe Dumnezeu si pe oameni, oricine ar fi acestia, orict de
importanti si de mariti ar fi ei?"
Dupa cum am fost nstiintat, ministrul de externe, la o
conferinta de presa televizata, a spus ca nu crede n existenta
diavolului. Este dreptul sau de a crede ori a nu crede. Noi nsa,
precum si milioane de greci ortodocsi, credem ca exista diavol,
asa cum nvata Sfnta Evanghelie si i cerem domnului ministru
sa ne respecte aceasta credinta.
insa nu exista numai diavolul, exista si potentiali Hitleri,
Stalini,
Enver Hodja etc. Este oare incert pericolul de a aparea si pe viitor
astfel de oameni, gasindu-ne pe toti gata legati, ndosariati?
Mare parte a poporului nostru este profund nelinistita de
aceasta tema. Personal cred ca aceasta neliniste a poporului nostru
trebuie sa ne ngrijoreze. Dupa parerea noastra, prin aceasta
75

neliniste se exprima constiinta Bisericii. De altfel, multi arhierei,


clerici si monahi se alatura poporului.
De la conducatorii nostri asteptam sa ne apere libertatile,
demnitatea
persoanei si sa respecte principiile si convingerile noastre
religioase, iar nu sa ne predea legati "ocrotitorilor" nostri
europeni. Astfel ar demonstra si un spirit cu adevarat democratic.
Oricum ar fi lucrurile, noi, cu harul Dumnezeului Treimic,
nu vom merge cnd dupa adevaratul Dumnezeu si cnd dupa
Baal, asa cum a facut Vechiul Israel.
Consideram ca pentru toti ortodocsii crestini este o ocazie
de a-L marturisi pe Hristos, orict i-ar costa si ca astfel si n zilele
noastre va straluci iarasi convingerea eroica si martirica a
ortodocsilor.
Cred ca Bunul Dumnezeu, Care ngaduie sa trecem prin
aceste ispite, va culege roade pentru Biserica Sa, schimbndu-le
din amare, n dulci si mntuitoare.
Sfntul Munte, 12/25 iulie 1997

76

Arhimandrit Eusebios Vittis


Parintele Eusebios, din Sfnta Mitropolie Siderocastro, este
una din personalitatile marcante ale spatiului duhovnicesc si
literar grec. Talmacind Cartea Apocalipsei, demonstreaza ntrun mod practic si amanuntit pericolul spiritual prin care trec
credinciosii ntrebuintnd numarul 666 si cartelele de identitate
Schengen. in omiliile sale evidentiaza adncimea teologica si
soteriologica a primirii "pecetei" si influenta generala a duhului
antihristic, atragnd atentia asupra trezviei, asupra ntoarcerii catre
lucrarea duhovniceasca launtrica, catre rugaciune.
Textul care urmeaza contine fragmente a doua dintre
omiliile sale pe aceasta tema sustinute la Caminul Sfintei
Mitropolii Siderocastro.115
Pecetea lui Antihrist si numarul 666
in omilia noastra precedenta ajunsesem n punctul n care
aflam movele invaziei numarului 666 n viata noastra. Vorbeam
despre asa numitele carti de credit, care se spune ca ar fi un
mijloc sigur de pastrare a banilor si, n acelasi timp, practice si
oferind mari facilitati. Ne exprimam ndoiala. Chestiunea nu este,
de fapt, daca aceste cartele sunt sau nu mai sigure dect daca am
avea banii n portofel si ne-am face treaba cu ei. Chestiunea este
ca numarul 666 intra ncet-ncet n viata noastra si creeaza
obisnuinta fata de el, diminund, prin urmare, posibila mpotrivire
a oamenilor. Astfel, 666 a patruns odata cu sistemul depunerilor
bancare electronice, al sistemului schimbarii preturilor la marfuri
etc. Nu mai sunt de folos micile etichete de preturi. Se nlocuiesc
cu cteva liniute n spatele carora se ascunde numarul 666. Cu
aparate speciale se controleaza preturile, se nregistreaza
automat transmitnd la casa suma de plata, se face totalul etc.,
toate n mod automat. Sunt controlate astfel lucrurile din depozit,
cele care sunt n plus ori cele care lipsesc, etc. Practic si
convenabil. Astfel, cugetul trece de la lucruri la oameni si zice:
"De ce sa avem datele personale nscrise pe diferite acte si sa 77
le

tot cautam, sa ne nvrtim de la birou la birou pentru a le aduna?


Astfel nu va mai fi nevoie sa scoti pasaport, sa scoti o alta carte,
pentru sanatate, alta pentru contul bancar etc. Toate acestea sunt
pe o singura carlela. De ce, prin urmare, sa
nu facem o carte de identitate care, pe principiul acesta, sa poata
fi controlata n legatura cu toate datele care intereseaza?" si astfel,
ncet-ncet, lucrurile devin din ce n ce mai precise, din ce n ce
mai perfecte, mai practice, si ispita folosirii acestei cartele devine
din ce n ce mai puternica. Si este impresionant, iubitii mei, ca
acest sistem pe care l folosesc este legat de numarul 666. Nu a
existat alt numar? Daca nu astazi, nu se va putea afla altul
mine? in ziua de astazi toate sunt nesigure.116 Pentru ce
aceasta insistenta in utilizarea sistemului 666? De ce 666
intra n bancnotele statului?117 De ce 666 intra n cartelele
pentru transportul n comun? De ce? O mie de "de ce" se pot
pune. Si, deoarece nu se da un raspuns clar, limpede si
satisfacator, n mod justificat se formeaza opinia ca se urmaresc
alte scopuri de catre ctiva care nu vor sa se dea pe fata si care au
puterea de a folosi utilajele guvernamentale si alte mijloace care
privesc populatia, ncepnd de la chestiuni de prima
necesitate, cum sunt tranzactiile comerciale zilnice, pentru a
nainta profund si a se ajunge n cele din urma la ceea ce n mod
corect a fost denumita ndosariere electronica. Cndva, statul
parca a desfiintat si a ars n mod oficial toate dosarele. Acum se
gndeste sa faca altele noi? incep, asadar, de la nevoile zilnice si
lipsite de importanta, pentru a ajunge mine-poimine la chestiuni
vitale si care vizeaza intimitatea si personalitatea umana,
libertatea constiintei si a gndirii etc.
Din pacate, astfel de fenomene nu sunt necunoscute n
vremurile noastre. Odata moravurile erau n general foarte stricte.
Ceea ce se cheama respect public, simt moral public etc., erau
foarte dezvoltate. Ba chiar si n societatile vestice, care au fost
considerate ntotdeauna mai progresiste. A aparat apoi
cinematograful. La nceput cu sfiala. incet-ncet a pornit a se
obraznici. Mai nti aratau filme pe care putea sa le vada oricine.
Apoi au nceput sa le clasifice n filme potrivite si nepotrivite,
adica potrivite pentru majori, dar total nepotrivite minorilor. Apoi
78

aceasta mpartire s-a eliminat n numele libertatii de expresie.


Iar acum, cnd micul ecran a patruns n case si a scapat de sub
control (cine pe cine sa controleze?) si cnd toate canalele sunt la
ndemna, acum se difuzeaza cele mai crunte filme pornografice
si aproape nimeni nu se opune. Si crestinii nostri... cum sa le
spun? Caldicei? As spune prea putin. Majoritatea stau cu gura
cascata la indecenta si mizeria transmisa electronic si care a
distrus simtul moral al populatiei. Desigur, nu lipsesc exceptii
binecuvntate, oameni curati, puri, oameni duhovnicesti
desavrsiti, nsa acestia se numara pe degete. Cei mai multi, ntrun fel sau altul, sunt prinsi n mrejele vazute sau nevazute ale
acestei stricaciuni. Veti spune: de ce vorbesc despre toate acestea
si ce legatura au cu 666? Deoarece arata cum s-au petrecut
lucrurile si cum s-a conceput coruperea morala, si descompunerea
societatii. Cine si cti ne opunem astazi acestei teme murdare? La
fel se ntmpla si cu numarul 666 care se tot nradacineaza si se
consolideaza in viata noastra. Si veti vedea ntr-o buna zi cum
toata societatea va fi nlantuita de 666 fara nici un protest si
fara nici o mpotrivire. Desigur, cnd se va vedea dimensiunea
raului, poate ca vor dori unii sa protesteze. Cum va fi apreciat nsa
protestul lor ne-o spune Orwell n cartea sa "1984", desi nu era
crestin.
Elemente negative ale starii duhovnicesti a crestinilor
a. Confuzia si lipsa parerilor si a ideilor ntelepte;
b. Nu avem cultivate nlauntrul nostru constiinta si modul
de gndire ecleziastic si ortodox.
Aceasta situatie, lipsa educatiei crestine, lasa sufletul n
bezna. Mintea nu poate discerne binele si puterile sufletului ramn
inerte, neputincioase spiritual. Astfel sufletul, slab cum este, nu se
poate opune la vreme duhului lumesc ce navaleste cu violenta si
constiinta nu poate judeca ce trebuie sa primeasca si ce sa
respinga, mai ales n momente critice, cnd trebuie sa te opui
fulgerator sau sa iei hotarri n chestiuni importante, cum este
cazul cu 666 de care ne ocupam, aici. Toate acestea se ntmpla si
datorita faptului ca n sufletul nostru domnesc:
c. trndavia, nepasarea si neglijenta;
79

d. pasivitate duhovniceasca. (Nu avem nici o grija; credem


ca toate se vor rezolva de la sine.
Alte elemente negative suni:
e. ndoiala, nehotarrea parerilor si fatarnicia.
Pe multi crestini i face sovaielnici att instabilitatea
parerilor pro- prii, ct si a oamenilor responsabili ai Bisericii care
ar trebui sa fie ntelepti si combativi. Astfel, auzi pe multi zicnd:
"Cu astfel de maruntisuri sa ne ocupam acum? Sa strecuram
tntarul si sa nghitim camila? Asa numita pecetluire si cartelele
cu C.N.M.U.118 nu au legatura cu 666, ci sunt sarcina legala,
sunt n mod clar treburi ale statului."
Dar sunt oare "maruntisuri" pecetluirea si este nensemnat
numarul
666? Nu este una dintre cele mai blasfemiatoare expresii aruncate
pe chipul lui Hristos dinlauntrul nostru? (Cti n Hristos v-ati
botezat, n Hristos v-ati si-mbracat, nu cntam asa? Si este un
lucru adevarat). Exista vreo jignire mai josnica si mai mizerabila
dect a-l lasa pe scrbosul Antihrist a-si pune pecetea pe icoana
lui Hristos? Si s-i lasam pe vrajmasi sa-L batjocoreasca
pe Domnul iubirii noastre? Oare nu este pecetea marturisire a
credintei n diavol si n slujitorul sau, Antihrist, fiind n
acelasi timp lepadare de Hristos? Daca acest lucru nu-l vor
ntelege crestinii, atunci au ajuns n nesimtire generala si au cazut
din calitatea de crestini. Acesti crestini nu mai sunt crestini.
Chiar de-ar aprinde lumndri si ar merge la manastiri si la
hramuri.
f. lipea discernamntului
Zic unii: "Eu nu ma lepad de Hristos! Eu doar o sa ma
prefac ca-L lepad, daca vad ca se strica lucrurile, dar nlauntrul
meu tot n El cred. Si- mi fac treaba fara prea multa zarva. Simi fac acasa si rugaciunea, tin si post, mi fac si metaniile, zic si
pavecernita, ba chiar citesc si Paraclisul Maicii Domnului. Am
fost, sunt si voi fi crestin!"
Raspuns:
1. Ne este tuturor cunoscut cazul Sfntului Apostol Petru
care s-a lepadat de Hristos. Am crede ca lepadarea lui nu a fost
launtrica, ci exterioara. Am putea zice ca nu s-a lepadat de Hristos
si nu L-a tradat precum Iuda. Inima lui Petru l dorea pe Hristos.
80

Ar putea nsa cineva sa spuna ca juramintele si negarile lui


Petru au fost simpla prefacatorie, n timp ce nlauntru nu se
lepadase de Hristos? A ramas el oare nepasator la cele ce facuse si
a mers fara mustrari de constiinta sa se culce, asa nedormit si
obosit cum era n noaptea aceea? Si-a spus el: "ei, ce-o sa fie? Om
sunt si eu. Am cedat si eu ntr-un moment de slabiciune. Dar
nlauntru nu m-am lepadat de Hristos"? Acestea a zis si acestea a
facut Petru? Sau poate ca a facut altceva? Ei bine, Petru a
constientizat ca s-a lepadat de Hristos si pentru aceea s-a pocait!
Si a fost nevoie sa-l reprimeasca Domnul de trei ori, ca sa ajunga
iarasi la vrednicia de mai nainte!
2. De asemenea, foarte lamuritoare este si pilda
marturisitorilor credintei noastre, cei vechi si cei noi. ii sfatuiau pe
mucenici (prietenii lor pagni - n.t.) sa arda n loc de carti
crestine, carti idolesti si astfel sa se elibereze. Iar altii le dadeau
alte sugestii sa scape, ntotdeauna motivul era ca nu-L vei lepada
pe Hristos launtric, ci te prefaceai doar exterior ca te lepezi deDnsul.
Ce-au facut mucenicii? Au primit o astfel de logica? Cu nici
un chip. Pentru ei chiar si cea mai mica miscare catre jertfelnicul
idolesc nsemna lepadare de Hristos. Nu avea importanta faptul
ca, ntinznd mna catre jertfelnic, se prefaceau, dar nu aruncau
tamie. Pentru oamenii care i-ar fi vazut, acest gest ar fi
nsemnat, lepadare de Hristos si era de ajuns ca acestia sa
creada ca mucenicul a fost biruit. insa nu era doar acest aspect
care-i mpiedica pe mucenici sa se conformeze sugestiilor
prietenilor lor. Mucenicii pur si simplu nu stiau ce este vorbirea
cu doua ntelesuri, adica sa crezi una si sa zici alta, n functie de
mprejurarile de moment. Si una si cealalta ar fi nsemnat ca
mucenicul lui Hristos nu credea n Dnsul din
adncul inimii si ca frica de martiriu era mai puternica dect
dragostea catre Domnul, rnpiedicndu-l, n cele din urma, sa
jertfeasca. Daca sfintii mucenici s-ar fi conformat unei astfel de
logici, ne ntrebam daca ar mai fi existat urma de crestin pe
pamnt. Iata ce-a spus un Sfnt mucenic al lui Hristos, Sfntul
Gordie, prietenilor si rudelor sale care ncercau sa-l salveze printrun astfel de mijloc: "Nu suporta limba cea zidita de Hristos sa
spuna ceva mpotriva Ziditorului ei. Nu va nselati! Dumnezeu nu
81

se lasa batjo- corit! Dupa gura noastra ne va judeca, dupa


cuvintele noastre ne va ndreptati si dupa cuvintele noastre ne va
osndi" (Sfntul Vasile cel Mare, Cuvnt pentru mucenicul
Gordie).
Sfintii mucenici doar o limba stiau, limba adevarului, si pe
aceasta au
folosit-o ntotdeauna. Pentru ei da era da, iar nu, nu. Ei nu stiau
acel da care nseamna nu si acel nu care nseamna da. Vorbirea
cu doua ntelesuri nu este o planta potrivita pentru ogorul ceresc.
Ori crezi n Hristos si-L marturisesti cu ndrazneala, fara sa tii
seama de consecinte, ori te lepezi. "Ca de vei marturisi cu gura ta
ca Iisus este Domnul si vei crede n inima ta ca Dumnezeu L-a
nviat pe El din morti, te vei mntui. Caci cu inima se crede spre
dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mntuire," (Rom. 10, 910) Vedeti aici cum Sfntul Apostol Pavel aseaza pe acelasi
loc marturisirea exterioara si credinta launtrica. Iar ntruct "din
prisosul inimii graieste gura" (Mat. 12, 34), a te preface ca-L
lepezi pe Hristos nseamna ca inima s-a molipsit de aceasta
cugetare si de aceea o foloseste. Faptele acestea nu sunt
exterioare. in inima deja scindarea s-a petrecut si credinta launtrica
s-a zdruncinat. Dar de ce uitam cuvintele Domnului: "Oricine va
marturisi pentru Mine naintea oamenilor, marturisi-voi si Eu
pentru el naintea Tatalui Meu, Care este n ceruri. Iar de cel ce se
va lepada de Mine naintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el
naintea Tatalui Meu, Care este n ceruri." (Mat. 10:32-33)
Lepadarea, oricum ar avea loc, este lepadare si, prin urmare, se
judeca de catre Domnul cu aceeasi masura precum lepadarea celui
care L-a tradat. Asadar, cuvntul Domnului este limpede si nu
lasa loc ndoielii despre ntelesul marturisirii ori al lepadarii. Cred
- nu cred, ma lepad - nu ma lepad, nu sunt caracteristice unui
adevarat crestin.
Nu este permis a fi sovaielnic n pareri, oscilant n hotarrile
tale. Aceasta fatarnicie este cursa a mortii. Din pacate nsa, multi
crestini au pierdut acest simt fin care se numeste discernamnt.
Ochiul lor nu mai este limpede si astfel nu pot deslusi
nsemnatatea lepadarii exterioare de Hristos, lepadare care arata
ca deja s-au lepadat si launtric.
Ce nseamna toate acestea? nseamna ca cei care spun cu
82

constiinta
usoara ca primesc numarul 666 fara sa se lepede de Hristos,
acestia nu pot vedea adevarul, nu au virtutea fina a
discernamntului pentru a judeca care este voia lui Dumnezeu si
care este voia diavolului, ce este lepadare si ce
nu este lepadare de Hristos. Si sunt, asadar, gata de a primi
nmatricularea cu aceeasi usurinta cu care ar merge la frizer, sau la
magazin ca sa cumpere ce le trebuie.
Am insistat ndeajuns asupra acestui aspect. Pentru ca este
un lucru
pe care trebuie sa-l lamurim pna cnd va ntelege fiecare ce
trebuie sa faca si cum sa gndeasca. Cu alte cuvinte: a primi
numarul 666 nseamna a-L lepada pe Hristos. Iata de ce ne
trebuie virtutea discernamntului, din a carei pricina arn facut
aceasta ampla dezvoltare.
g. lipsa modului corect de a gndi eclesiastic.
h. eroziunea sufleteasca din pricina duhului lumesc al vremii.
Pe cine ascultam noi cel mai mult? De cine ne minunam n
mod deosebit si cui primim cuvintele aproape ca pe evanghelie?
Pe cine citim mereu n publicatiile noastre preferate? Pe cei care
au un "nume" si au stralucire intelectuala lumeasca, pe cei cu
nalta educatie, formati n modul de a gndi al lumii, oameni cu
dese aparitii mass-rnedia. (Si pe care i ascultam si i vedem cu
orele pe micul ecran.)
Cine are dreptate? Acesti predicatori ai pasivitatii si ai
indiferentei, ori sfintii prooroci care au spus adevarul? Poporul,
corupt ncepnd de la conducatori si dus de acestia catre pierzare,
ori sfintii care cunosteau prin descoperire dumnezeiasca raul
savrsit de catre putreziciunea si decaderea morala? Iar cnd raul
naintase mult si efectele sale ncepeau a se face simtite, atunci
deschideau oamenii ochii si vedeau ceea ce pna atunci nu
vazusera, desi credeau ca vad si nu voiau sa accepte ca apostazia
lor se savrsise. Pna atunci nsa, pe sfintii lui Dumnezeu i
batjocorisera, i jignisera, i chinuisera, i exilasera si i omorsera
prin torturi groaznice.
Cu ct suntem mai atenti la oamenii din lume, cu att nu
vom auzi glasul Bisericii. Dar chiar de l-am auzi, nu l-am
ntelege. Si, prin urmare, ne vom afla n ratacire. Iar glasul asupra
83

chestiunii numarului 666 este limpede:


"Si al treilea nger a venit dupa ei, strignd cu glas puternic:
Cine se
nchina fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea
lui, sau pe mna lui, va bea si el din vinul aprinderii lui
Dumnezeu, turnat neamestecat, n potirul mniei Sale, si se va
chinui n foc si n pucioasa, naintea sfintilor ngeri si naintea
Mielului. Si fumul chinului lor se suie n vecii vecilor. Si nu au
odihna nici ziua nici noaptea cei ce se nchina fiarei si chipului ei
si oricine primeste semnul numelui ei." (Apoc. 14, 9-11)
Cele pe care le-am aratat pna acum, iubitii mei, confuzia si
lipsa parerilor ntelepte si a ntelegerii despre numarul 666 si
despre semn, trndavia, indiferenta, pasivitatea, sovaiala si
nebotarrea, lipsa discernerii duhovnicesti a binelui de rau si a
voii lui Dumnezeu in orice mprejurare, apoi ndeosebi neputinta
de a sesiza ce este si ce nu este lepadare de Hristos launtrica si
exterioara, lipsa modului ecleziastic de gndire si eroziunea, n
paralel, a sufletului de catre ideile lumii, nu numai de catre cele,
foarte ndepartate de credinta ori cele vrajmase acesteia, dar si de
catre ideile ce amortesc si adorm constiinta, cufundndu-i n
somn pe oameni, toate acestea constituie situatii negative care
nu le permit crestinilor sa fie activi si sa se mpotriveasca raului
ce va veni. Si astfel ne aratam a fi niste crestini morti,
nspaimntati de cea mai mica batjocura a celorlalti, gata de a-L
lepada pe Hristos pentru ca "nu se potriveste" cu duhul vremii,
grabiti a face pace cu dusmanul Sau. Asadar, aratam un chip ntru
totul deceptionant si deprimant, att ca indivizi luati separat, ct si
n totalitate, n Biserica. Este deci nevoie sa vedem ce putem si ce
trebuie sa faptuim pozitiv si activ n legatura cu aceasta
importanta tema de care ne ocupam acum. Pentru aceasta, n
continuare, sa cercetam ce este de facut.
Pozitia corecta a crestinilor fata de numarul 666
si de cele legate de aceasta tema:
a. inca de la nceput, pentru o nfruntare corecta a numarului
666 si- a celor relative la acesta, avem nevoie de dumnezeiasca
84

ntelepciune si de minte luminata.


Aceasta ntelepciune dumnezeiasca de care vorbeste Sfntul
Apostol Pavel ne este de neaparata trebuinta spre a putea
sesiza "mesajele" lui Dumnezeu n legatura cu aceasta tema.
b. Sa avem o rnduiala stabila si un program fix si
consecvent de studiu al cuvntului lui Dumnezeu, adica al
Scripturii si al Sfintilor Parinti.
c. Lucrarea pe care am mentionat-o va aprinde ncetul cu
ncetul
nlauntrul nostru simtul responsabilitatii noastre de crestini att
fata de noi nsine, ct si fata de fratii nostri.
Tactica lui "asta nu conteaza, aia nu conteaza, cealalta nu
conteaza; si ce este 666? Un numar" etc., aceasta tactica nu este
crestina. Pentru noi, crestinii, chestiunea numarului 666 este o
chestiune de credinta, de cinstire, de demnitate, de iubire, de
respect si de nchinare catre Domnul credintei noastre, Iisus
Hristos.
Multi dintre fratii nostri, cu bune intentii fata de alte lucruri,
nu stiu nimic, ori cunosc prea putin despre 666 si despre semn.
Daca noi ne-am luminat n aceasta privinta, trebuie sa-i luminam
si noi pe ceilalti, ndeosebi mai-marii nostri trebuie si dnsii sa
priveasca aceasta chestiune si sa nteleaga ca nu se pot juca cu
astfel de lucruri. Iar oficialii societatii noastre nca nu si-au
marturisit calitatea de crestini si de ortodocsi.
d. Sa stim noi nsine, dar sa spunem si altora ca, ori de
se scrie numele lui Antihrist pe pecete, ori numarul sau, 666, este
acelasi lucru! O spune clar Apocalipsa: "cel care are semnul,
adica numele fiarei sau
numarul numelui fiarei" (Apoc. 13, 17). Prin urmare, nu exista
diferenta ntre nume si numar. Aceasta o spunem si o subliniem
deoarece ctiva zic cum ca numarul 666 nu este nimic, este doar
un simplu numar. Deja am analizat aceasta tema si nu o vom
repeta aici. Daca 666 este un simplu numar, am vrea sa-i ntrebam
pe cei care spun aceasta: Ce este un ciocan? O unealta folositoare
la multe treburi. Ce este o secera? Iarasi, o unealta folositoare la
multe munci n agricultura. Daca sunt deci simple unelte, atunci
cum se explica ca popoare ntregi, cu furie si cu ura, cu mnie si
cu revolta arunca simbolul mpreunarii acestor unelte de pe
85

steaguri, de pe edificiile publice, de pe case, de peste tot? Desigur,


nu le arunca ca pe niste unelte, ci ca simbol al unuia dintre cele
mai urte regimuri din istorie. Ei bine, la fel se ntmpla si cu
666, asa cum am subliniat. Cel ce primeste acest numar
blestemat se leapada de Hristos, adica iese de sub stapnirea Sa
si se uneste cu diavolul. Merge cu cel de care s-a dezis la botez.
Aceasta nu o spunem din fanatism, ci o spune nsasi Scriptura. Ca
acum unii vor sa- si nchipuie ca Scriptura spune lucruri
extremiste, fanatice, n-au dect. Noi vom asculta de Scriptura, nu
de dnsii. Hristos S-a jertfit pentru mntuirea noastra, nu ei. Ei
pentru noi n-ar da nici doi bani. Hristos S-a daruit pentru noi n
ntregime. Si noi pe Dnsul l cinstim si pe nimeni altul. Pentru
noi, orice spune Scriptura este de la Dumnezeu. Sa punem,
asadar, pe acelasi loc pe Dumnezeu si pe oameni, oricine ar fi
acestia, orict de importanti si de mariti ar fi ei? Se nseala
amarnic. Chiar Scriptura, la Apocalipsa, zice: "si s-a dus cel
dinti si a varsat cupa lui pe pamnt si o buba rea si
ucigatoare, s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se
nchinau chipului fiarei" (Apoc. 16, 2). Ne spune clar si fara
ocolisuri ca cei ce primesc semnul sunt parasiti de Dumnezeu,
devin uniti cu satana si sunt supusi acelorasi consecinte pe care le
va suferi acesta din pricina necuratiei si a rebeliunii sale
impertinente mpotriva lui Dumnezeii. Si se subliniaza faptul ca
bunastarea economica cu care i va nzestra, chipurile, semnul pe
cei care l primesc, va provoca mnia lui Dumnezeu mpotriva
acestora, nu numai n viata vesnica, n care ei cu siguranta nu
cred, ci si n viata aceasta, fie de vor crede sau nu acest lucru. Si
cnd mnia se sparge si cupa se varsa deasupra lor, nu le vor
folosi nici averile, nici orice altceva ar oferi, daca n cele din urma
primesc semnul.
e. Avem mare folos, crestini fiind, sa ne mpotrivim
primirii semnului.
Semnul cu numarul fiarei pus asupra noastra va avea
consecinte teribile pentru viata si conditia noastra spirituala.
Harul si binecuvntarea lui Dumnezeu vor deveni nelucratoare
n noi, sau mai degraba vor fi retrase. Sfntul Botez va
deveni inutil, din moment ce vom fi iarasi cu satana pe care l
lepadaseram la botez. Vom pierde influenta datatoare de viata a
86

Sfintei Mirungeri, adica darurile Sfntului Duh nlauntrul


nostru,
daruri care ne fac sa devenim n ntregime Templu al
Dumnezeului celui viu. inlauntrul nostru nu pot coexista si Hristos
si satana. Aceasta trebuie sa o pricepem bine. Scriptura, n
privinta aceasta, este categorica, la fel cum este si n alte
chestiuni. "Ce nsotire are dreptatea cu faradelegea?" ntreaba
Sfntul Apostol Pavel. "Sau ce mpartasire are lumina cu
ntunericul? si ce nvoire este ntre Hristos si Veliar? Sau ce
ntelegere este ntre templul lui Dumnezeu si idoli? Caci
noi
suntem templu
al Dumnezeului celui viu, precum
Dumnezeu a zis ca: Voi locui n ei si voi umbla si voi fi
Dumnezeul lor si ei vor fi poporul meu. De aceea: Iesiti din
mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul, si de ce este necurat sa nu
va atingeti si Eu va voi, primi pe voi. Si va voi fi voua Tata si veti
fi Mie fii si fiice zice Domnul Atottiitorul" (II Cor. 6, 14-18).
Crestinul este templu al lui Dumnezeu, locuinta a Sfntului
Duh, membru al lui Hristos. Putem oare sa pngarim templul lui
Dumnezeu atrnnd pe pereti imagini obscene sau alte lucruri care
marturisesc necuviinta pentru, locul cel sfnt al slujirii lui
Dumnezeu, ori sa ne dedam orgiei n acest loc n care se
savrsesc Tainele cele nfricosate si unde se daruieste harul si
binecuvntarea lui Dumnezeu? Ne este cu neputinta. Am vazut
acest lucru savrsindu-l ateii si ne-am spaimntat.
Este cu putinta, ca si crestini, sa ne dedam unor astfel de
fapte? Niciodata! Asadar n acest templu al lui Dumnezeu sa
punem chipul diavolului? Se poate aceasta? Daca vom ndrazni
sa facem prostia de a primi semnul, ndata templul lui
Dumnezeu, adica noi nsine, va deveni atunci locuinta demonilor.
Si aceasta n mod irevocabil, caci semnul, asa cum am spus deja,
va lucra asupra noastra spre distrugere, asa precum un venin
purtator de moarte si va nimici nlauntrul nostru ceea ce numim
viata duhovniceasca.
Multi vorbesc despre diverse vraji si alte asemenea lucrari
pe care le fac unii si le arunca n curtile acelora. Ei bine, ar
ndrazni oare sa le ia de jos si sa le puna asupra lor? Desigur,
nicidecum. Atunci, cum sa cutezam noi sa-punem pe buletine
semnatura noastra sub 666? Toate vrajitoriile si lucrarile magice
87

ale lumii, adunate ntr-o gramada mai mare dect Himalaia,


nu au puterea de distrugere pe care o are singur numarul 666,
deoarece acele lucrari oculte sunt simple mijloace care l invoca
pe diavol, nsa 666 este nsusi satana, ncepatorul tuturor
vrajitoriilor, din toate timpurile. Iata de ce nu putem avea legatura
cu diavolul si nu putem primi semnul sau, numarul 666.
Aici nsa apare o ntrebare: si ce se va ntmpla cu lucrurile
care circula pe piata si au pe ele sistemul de control al preturilor,
adica sistemul care pune numarul 666?
Raspuns: Aceste lucruri nu sunt bucati din noi nsine.119
Semnul este, pentru aceste articole, cu desavrsire exterior,
ndepartam pecetea si lucrurile devin neutre, asa precum erau
nainte. Aceasta metoda ne-o arata Sfntul Apostol Pavel n
chestiunea jertfelor idolesti. Cnd s-a pus aceasta problema s-a
creat destula tulburare n Biserica. Ce se ntmpla de fapt? Dupa
cum se cunoaste, jertfele pe care le faceau nchinatorii la idoli nu
erau arderi de tot, adica nu se ardeau n ntregime trupurile
animalelor jertfite, ci doar o parte. Partea ramasa o folosea cel
care jertfise, fie n ntregime pentru el si familia lui, fie doar o
bucata din ea, iar restul o vindea negustorului de carne care o
punea pe piata pentru popor. A aparut, asadar, problema daca ar
trebui sau nu sa cumpere crestinii astfel de carne de pe piata.
Sfntul Apostol Pavel zice astfel n legatura cu aceasta: Deoarece
nu exista alti dumnezei, asadar si aceasta jertfa nu nseamna
nimic. Prin urmare, puteti cumpara "tot ce se vinde la macelarie"
si sa mncati "fara sa ntrebati nimic pentru cugetul vostru" (I Cor.
10, 25). Asadar, le puteti cumpara si mnca fara sa cercetati si sa
iscoditi prea mult, lucru care ar putea crea probleme de constiinta.
Daca nsa vreun crestin se sminteste vaznd cele din piata si
ntrebuintarea acelor carnuri si v-ar spune "stii, ce- ai cumparat
este jertfa idoleasca", atunci sa nu mncati, ca sa nu-l smintiti pe
frate. Nu pentru ca jertfa idoleasca ar avea vreo nsemnatate, ci
pentru a nu sminti fratele si, deci din dragoste pentru dnsul, nu
mncati acea carne. Eu, zice Apostolul, mai degraba nu voi mnca
n veac carne daca prin aceasta l voi sminti pe fratele meu,
pentru care a murit Hristos. De aceea, n ceea ce priveste lucrurile
care au pecetea bar code, dupa cum arn spus, putem scoate
88

semnul si le putem folosi. Dar nu este acelasi context n


legatura ca acele lucruri care vor avea semnul 666 si va trebuie
sa-mi pun eu semnatura si sa le ntrebuintez. Aici consimt eu
nsumi primind numarul
666 si dndu-i autoritate prin semnatura
mea!
De pilda, daca cumpar un bilet sau o cartela abonament de
calatorie.
in acest caz primesc numarul 666. Ia gnditi-va daca crestinii s-ar
ntelege si ar face o asociatie a consumatorilor si ar hotar sa nu
mai cumpere nimic de la magazinele care utilizeaza aceste
etichete. Daca s-ar face ceva de genul acesta si ar boicota
sistematic astfel de marfuri, comerciantii si-ar pune problema
daca este bine sau nu sa mai foloseasca astfel de semne. Gnditiva ct de putin au fost (n Grecia - n.t.) boicotate produsele
italiene si daneze din pricina chestiunii Macedoniei si ce tulburare
s-a creat n Piata Comuna si n tarile interesate. Oare aceasta idee
n-am putea-o cultiva?
Oamenii nu nteleg, ori nu vor sa nteleaga multe lucruri,
ndeosebi chestiuni spirituale. Pricep nsa foarte bine, si nca de
departe, orice chestiune legata de portofel. Acolo i doare rau. Si
acolo sunt sensibili n
mod deosebit. Asadar, de ce sa nu se ndrepte ntr-acolo
activitatea crestinilor? Sa le vorbim pe limba pe care o pricep. Si
ne vor pricepe foarte bine.
Att n exterior ct si n tara noastra s-au creat magazine
unde se vnd produse comerciale n exclusivitate igienice, adica
alimente la care nu s-au folosit ngrasaminte ori alte substante
chimice. S-ar putea face asemenea si n cazul nostru.
Consumatorii, organizati n asociatii anti-666 vor putea decide sa
faca cumparaturi doar de la magazinele care nu folosesc sistemul
bar code. Si veti vedea atunci cu cta rvna multi vor saluta
aceasta initiativa, chiar daca pna atunci n-ar fi fost prea
interesati. Noi consemnam doar ideea. Macar de-ar afla teren
propice, desigur, ntr-o forma organizata si cu ct mai bune
rezultate.
f. Sa nu ne lasam antrenati si sa nu ne pierdem convingerile
influ- entati ntmplator de nume mari, de straini ori conationali.
89

Subliniem aici ca drept criteriu nu trebuie sa avem numele


ori prestigiul exterior al oamenilor, ci criteriul nostru sa fie doar aceea ce
spune si nvata Biserica noastra, ce spun ndrumatorii
duhovnicesti si Sfintii Parinti, ce ne nvata Traditia si duhul
Ortodoxiei. De ce va vorbesc despre acestea? Deoarece se va
ntmpla sa auziti anumite dezbateri, ori conferinte oficiale si
publice, ori sa cititi carti si publicatii referitoare la 666 si la
pecete. Sa nu va impresioneze detaliile exterioare spuse de
vorbitori, ci sa cercetati daca cele spuse sunt de acord cu
traditia Bisericii noastre; cu cele ce ne-au nvatat Sfintii Parinti
si cele ce ne-au spus attea figuri de cuviosi contemporani. Si sa
nu fiti influentati de tot felul de oameni, cum ar fi ziaristii, care
sunt gata sa vorbeasca pe loc asupra oricarui subiect si sa
scrie despre orice chestiune, ndeosebi cele spirituale, fara sa fi
deschis cel putin o data Biblia si fara sa studieze oarecum serios,
anumite teme pentru care altii au pierdut ani din viata pentru a le
stapni ntr-o oarecare masura. "Nu dati crezare oricarui duh",
spune Scriptura. Vom avea ncredere doar n calauzele noastre
duhovnicesti si n Pastorii Bisericii n legatura cu astfel de teme,
iar nu n oameni iresponsabili.
La acestea sa adaugam ndeosebi si studiul vietilor Sfintilor
care contin memorizatorul cel mai responsabil si mai autentic
al cuvintelor Sfintei Scripturi si, n general, al nvataturilor
Bisericii. Si nu numai ca vietile Sfintilor ne lumineaza, dar ne dau
duh si ne trezesc la viata cu cele cte au spus si au faptuit cu
toata fiinta lor plina de sfintenie, nca cu cel mai mic cuvnt ori
gest al lor. De ce sa nu le cerem a ne ajuta n astfel de chestiuni?
De ce sa nu cersim ajutorul acelui gigant care a scris Apocalipsa
si a fost marele ucenic al iubirii lui Hristos, ca sa pricepem corect
Apocalipsa lui si sa putem rezista a o trai, cu rugaciunile sale? Si
asa cum acesta si toti Sfintii au biruit pe ncepatorul raului, asa l
vom birui si noi.
g. Ca cetateni ai acestui stat caruia apartinem, ai acestei
patrii n care vietuim si pe care o iubim si pentru care suntem gata
a face totul spre progresul ei, avem si cteva drepturi. Nu se face
astazi atta zarva pentru drepturi? Nu cer oamenii attea drepturi?
Drepturi putem sa cerem si noi. Si nu drepturi arbitrare, ci
90

drepturi aparate si care decurg din Legea de baza a Statului,


Constitutia.
intre aceste drepturi se numara libertatea constiintei,
apararea per- soanei, dreptul de gndire si de libera cugetare etc.
Nu are nici o autoritate guvernamentala caderea de a ne lipsi de
aceste drepturi si de ansamblul personalitatii
noastre.
in
privinta aceasta, avem de nvatat de la "cunoscutii" nostri ,
cei ce-si zic "martorii lui Iehova". Desi o minoritate neglijabila,
au gasit modalitatea, cu ajutor extern, de a obliga Guvernul sa le
respecte convingerile, de exemplu n legatura cu obligativitatea
efectuarii serviciului militar la membrii sectei. Asadar, daca
acestia au reusit sa faca exceptie de la o sarcina de prim ordin, de
la care nu poate fi exceptat nici un grec - acestia, dupa cum se
stie, nu sunt nici greci, nici crestini - nu ar putea oare puterile
reunite ale crestinilor sa preseze conducerea guvernamentala si
cea a bisericii pentru a se lua masuri mpotriva ntrebuintarii
codului C.N.M.U. bazat pe 666, de catre crestini? Alte popoare,
dupa cum stim, s-au opus si au reusit sa oblige guvernantii sa nu
accepte codul C.N.M.U. Nu trebuie sa facem si noi la fel?
in final, trebuie sa aratam:
h. combativitate si optimism al credintei.
Orice ar face satana si fiara lui, noi, crestinii nu i ne
nchinam. Daca vrem sa nu fim stersi din cartea vietii lui
Dumnezeu, dupa cum si suntem scrisi prin Sfntul Botez si Sfnta
Mirungere, sa nu cadem din pricina amenintarii tiranului. Daca
ne preschimbam viata n acord cu voia Domnului si daca
tinem mereu legatura cu Dnsul, nimeni nu va putea sa ne
biruiasca, chiar de-ar trebui sa trecem printr-un martiriu. Pentru
noi, aceasta ar fi o cinste unica, n lupta pe care a dus-o din
veac satana mpotriva Domnului si n cea pe care o va duce
mpreuna cu madularul sau
- Antihrist, sa stim ca biruitor va fi Hristos. Si aceasta ne-o
subliniaza de attea ori si n attea feluri Apocalipsa. Curaj,
asadar, si nadejde.
Caci "aceasta este biruinta care a biruit lumea: CREDINTA
NOASTRA!
(I Ioan 5, 4)
91

Ieromonah Hristodul Aghioritul


Ucenic al cuviosului Paisie Aghioritul, ieromonahul
Hristodul este totodata si biograful parintelui sau duhovnicesc,
bucurandu-se de cunoasterea multor taine descoperite batrnului
prin rugacine. Fragmentele care urmeaza sunt extrase din cartea sa
"Apusul libertatii", avnd ca tema Acordul Schengen.120
l . Este nevoie de ascultare facuta cu discernamnt
Deoarece Hristos respecta precum nimeni altul libertatea
persoanei umane si niciodata nu ne ngradeste aceasta libertate, sa
cautam a avea discernamntul necesar analizarii n continuare a
unei teme sensibile generate de ngrijorarea unor crestini care, de
multe ori, cnd aud vreun patriarh, vreun episcop, vreun duhovnic
care spune ceva ce nu concorda cu traditia ortodoxa, se ntreaba
daca trebuie sau nu sa faca ascultare.
Trebuie sa ntelegem cu totii foarte bine ca orice om are o
particu- laritate acceptata desigur, de buna voie si nesilit: anume
ca este rob al lui Hristos. Si patriarhul si arhiepiscopul si
episcopul si preotul si diaconul si monahul si mireanul, cu totii
suntem obligati asadar a asculta de cuvntul lui Dumnezeu. Si tot
noi, uniti, formam mpreuna cu capul - care este Hristos - trupul
Bisericii. A poruncit asadar Dumnezeu ca trebuie sa fim cu totii
uniti cu Dnsul. Cu alte cuvinte, un membru va depinde n
ntregime de celalalt, avnd drept consecinta faptul ca, daca
unul singur va ceda, sufera tot trupul.
Deci toti acesti robi; de la treapta cea mai nalta - a
patriarhului, pna la cea mai de jos - a mireanului, au o singura
sarcina: sa se spuna si sa asculte desavrsit de cuvntul lui
Dumnezeu. Aici nsa ncepe problema, deoarece, n timp ce la
"aratare" sunt robi ai lui Dumnezeu, de fapt multi sunt supusi voii
proprii, prin folosirea logicii personale. Sa vedem asadar ce ne-a
spus Hristos despre ceea ce avem de facut n cazul acesta.
Apostolior Sai, pe care, dupa nviere, i-a trimis la marginile
pamn- tului, Domnul nu le-a dat porunca sa mearga si sa-i nvete
pe oameni nvataturi felurite, porunci omenesti, cuvinte
frumoase ori istorioare. Ci doua porunci deosebite le-a dat,
92

zicnd: "mergnd, nvatati toate neamurile (a) botezndu-le n


numele Tatalui si al Fiului si al Sfntului Duh, si (b) nvatndu-le
sa pazeasca toate cte v-am poruncit voua.
Prin urmare, Sfintii Apostoli si urmatorii acestora,
patriarhi, episcopi, preoti, monahi, teologi etc. nu pot nvata
orice cred ei ca este bine, sau ce gndesc ei ca trebuie facut n
orice situatie. Chiar patriarh de ar fi cineva, chiar arhiepiscop,
episcop, duhovnic, preot, diacon, monah ori mirean, este obligat a
ne preda cuvntul lui Dumnezeu, nvatndu-ne sa pazim poruncile
Domnului.
Asadar, trebuie sa facem ascultare cu discernamnt, la care
se ajunge doar prin adevarata smerenie. De asemenea trebuie ca
toti supusii - fara a se tine seama de treapta ierarhica - sa fie uniti
prin ascultare fata de capul care este Hristos, deoarece un
singur membru daca se desprinde, provoaca neornduiala n tot
trupul si va da raspuns pentru dezordinea produsa.
Acum, judecnd singuri adevarul, ce veti face daca:
a) un episcop va spune: "iubitii mei copii. Hristos ne-a
spus mai dinainte, n Apocalipsa, capitolul 13, ca va veni cineva
care ne va impune sa luam un numar, 666, pe mna sau pe frunte.
Aceasta nu trebuie s-o primim, deoarece vom arde vesnic. Si, ca
sa nu-L suparam pe Hristos, nu trebuie sa luam semnul nici pe
buletin, nici pe cartela, dar nici sa acceptam legislatia prin care se
va da autoritatea de a ni se impune."
b) un alt episcop pretinde ca: "acestea sunt prostii. Nici
un 666 si nici un semn exterior nu va vatama. Nu va ocupati cu
lucrul acesta, luati cartela si faceti-va treaba cu ea; nu-i ascultati
pe fanatici si pe cei nselati de diavol!"
Dumneavoastra, deci, ati putea usor sa discerneti cine l
iubeste si l doreste pe Hristos si se ngrijeste de mntuirea
voastra si cine sunt cei care
- interesati "sa se arate oamenilor" (Mat. 6, 5) va induc n eroare,
pentru a se arata buni fata de voi, justificndu-si astfel propria lor
apostazie fata de Hristos, dorind a-si trai viata dupa voia proprie
si nu dupa poruncile Sale. Pentru acestia din urma sa nu uitam ca
se potriveste versetul: "fiindca toti cauta ale lor, nu ale lui Iisus
Hristos" (Filip. 2, 21).
Asadar, daca vedem ca cineva nu cauta cele ale lui
93

Dumnezeu, avem
attia alti episcopi buni, preoti etc. care cauta cele ale lui Hristos
si putem pe dnsii sa-i ascultam cnd ne nvata ce sa pazim.
Sfntul Apostol Pavel, ntr-o situatie asemanatoare, spunea: "Iar
de nvata cineva alta nvatatura si nu se tine de cuvintele cele
sanatoase ale Domnului nostru Iisus Hristos si de nvatatura cea
dupa dreapta credinta, acela e un ngmfat, care nu stie nimic...
Departeaza-te de unii ca acestia." (I Tim. 6, 3-6)
Nu trebuie, deci, sa ne pierdem cnd ne aflam n fata unei
multitudini de pareri, ci bine este sa avem n vedere cele spuse
de Apostol: "Nu va lasati furati de nvataturile, straine cele de
multe feluri, caci bine este sa va ntariti prin har inima voastra"
(Evr. 13, 19). Si, pe ct putem, sa participam la Sfintele Taine,
pentru a ni se lumina mintea "ca sa nu mai fim copii dusi de
valuri, purtati ncoace si ncolo de orice vnt al nvataturii,
prin
nselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea
ratacirii." (Efes.
4,
14)
Patrunderea metodica a numarului 666 n viata noastra
Spun unii ca nu-i deranjeaza daca vor lua numarul 666.
Nu ne lamuresc nsa daca vor sa spuna ca l vor lua inclus fiind
n numarul lor de telefon ori ntr-un total de pe nota de plata.
Iarasi, nu ne explica daca vor sa spuna ca l vor primi pe o cartela
care le va sluji la tranzactii economice, ori pe buletin, obiect care,
mpreuna cu cele nscrise si marcate pe el, arata identitatea acelor
persoane. Ori, n sfrsit, daca vor sa spuna ca l vor primi "pe
mna lor cea dreapta sau pe frunte".
Despre faptul de a primi "semnul" ori "numarul numelui"
fiarei pe "mna lor cea dreapta sau pe frunte " (Apoc. 13,
16), Scriptura este limpede si prezice ca acest semn (simbol)
exterior nseamna lepadare. Deoarece este el simbol exterior,
dar are implicatii spirituale si, drept consecinta, chinurile
vesnice: "si fumul chinului lor se suie n vecii vecilor. Si nu au
odihna nici ziua nici noaptea cei ce se, nchina fiarei si chipului ei
94

si oricine primeste semnul numelui ei". (Apoc. 14, 11). Ct


priveste buletinul, credem ca circulara Sfntului Sinod este clara
cnd spune: "nu este posibil ca un crestin sa fie indiferent la
introducerea intentionata si sistematica a acestui numar n viata
lui. 121 La fel scria si cuviosul Paisie n
1987 n brosura sa "Semnele vremii - 666": "Dupa toate acestea
pe care le- am prezentat, din pacate poti auzi o multime de
absurditati de la ctiva
cunoscatori de astazi: unul zice: eu o sa primesc buletinul
666 si o sa fac o cruce pe el, iar altul: eu voi primi marcarea
pe cap cu 666 si o sa- mi fac cruce pe cap, si o multime de alte
prostii asemanatoare, creznd ca se vor sfinti astfel, n timp ce
toate acestea sunt rataciri".
Ceea ce trebuie sa cunoastem foarte bine este ca toate
lucrurile au un nceput si un sfrsit. Si, ca sa ntelegeti ce vrem sa
spunem, va vom da un exemplu: Pna sa ajunga cineva sa
faptuiasca pacatul desfrnarii, care este savrsirea, practica, trece
ncet-ncet prin cteva stadii:
1. Momeala - ndemnul gndului.
2. Dialogul care se face cu acel gnd si consimtirea.
Consimtirea produce n imaginatie scene ale nfaptuirii pacatului.
3. Dupa consimtire urmeaza faptuirea pacatului, care
este desfrnarea trupeasca.
Vedem asadar ca pacatul se infiltreaza sistematic n om,
metodic si cu viclenie. Pe ct de repede constientizeaza mintea
strecurarea pacatului si l leapada, pe att de usor se dezleaga si
scapa din consecintele acestuia.
Cunoscnd Facatorul si Dumnezeul nostru - ca nimeni altul metodele duhurilor viclene, pentru a ne pazi ne-a dat porunca sa
cautam mparatia Sa, lepadnd orice gnd rau si a stabilit:
caderea mintii n stadiul initial, care este consimtirea, este pacat.
De aceea ne-a si spus cum ca: "oricine se uita la femeie, poftindo, a si savrsit adulte cu ea n inima lui".
Prin acest exemplu vedem ca si n chestiunea lui 666 se
petrece la
fel: acei care vor sa l impuna oamenilor, ndrumati prin
experienta tatalui lor cel viclean, introduc metodic acest numar n
viata omului.
95

La nceput vedem acest numar aparnd n organizari, n


expozitii internationale, la concursurile sportive, pe etichetele
magazinelor, pe jocuri, pe articole de uz casnic, pe bancnote, pe
cartele etc. in stadiul initial l-am vazut strecurat oarecum pe
ascuns, asteptnd reactia publicului. Daca descopera ca mintea
oamenilor nu se intereseaza de nimic altceva dect de mncare si
de bautura, nainteaza ncet-ncet n stadiul al doilea, aseznd
acum numarul la vedere pe toate cele mentionate mai nainte.
Daca din nou, descopera ca unii ncep sa nteleaga ce se
ntmpla, ncearca prin membrii lor sa forteze oamenii sa creada
ca este o ntmplare, sau iau chestiunea n rs. Si, ce este mai
important, ncearca a reusi sa-l obisnuiasca pe om cu aceasta
problema. (De exemplu, demult, cnd cineva fura o bancnota de o
mie, fapta devenea pinea ziarelor si se discuta zile n sir.
Sporind nsa pacatul furtului si ajungndu-se astazi la
spargeri de miliarde, cnd auzim ca a furat cineva doua milioane
nu-i dam nici o importanta, deoarece ne-am obisnuit cu furturi
de miliarde. La fel se petrece si cu omorul. Daca demult era
ucis cineva, devenea subiect de discutie si ngrijorare luni de
zile. Astazi o crima, daca nu trece neobservata, va fi
remarcata pna cel mult la urmatorul buletin de stiri.) Din
pacate nsa, au reusit ntr-o anumita masura, sa-si atinga scopurile,
caci deja am ajuns sa se vorbeasca de punerea numarului 666 pe
identitatea noastra si, n acelasi timp, sa se faca reclama si
stadiului urmator, asezarea pe mna sau pe frunte. Din
nefericire, unii nca mai spun: "ce conteaza daca luam numarul
666?" si, ca si cnd n-ar fi de ajuns aceasta, le fac reprosuri celor
care se mpotrivesc cu drzenie.
De multe ori, cu ndemnare, potrivesc numarul 666 pentru
a iesi ca suma a altor numere. Am avut de curnd exemplul unui
document public pe care au fost chemati sa-l semneze toti
politistii Greciei. Si aici am vrea sa explicam ca bunii nostri
politisti n-au stat sa adune numerele ca sa scoata numarul 666. Ci,
acei care au aranjat sa iasa ca total aceasta suma au dat telefon
(anonim, desigur) unui politist, spunndu-i: "Vedeti, v-am fortat sa
semnati actul acesta cu 666. Daca nu credeti, faceti socoteala si
veti descoperi singuri". La fel s-a petrecut si cu bancnota de
cinci mii si cu multe altele. Iar aceasta o fac numai si numai
96

pentru a provoca parerea generala ca peste tot crestinii cauta sa


vada numai numarul 666. Ce reusesc

97

astfel? Reusesc aplicarea vechii povesti cu ciobanul si cu lupul.


Ciobanul mincinos, care striga mereu: "Lupul la oi!" si toata
lumea alerga sa-l ajute, pna cnd au ncetat a-l mai crede pe
pastor. Iar cnd a venit cu adevarat lupul, nimeni n-a mai tinut
seama de strigatele lui. incearca, asadar, sa-i faca pe sensibilii
crestini sa protesteze si sa apara n opinia publica cum ca ar striga
fara motiv despre "numarul" lui Antihrist. Pe de alta parte, opinia
publica se obisnuieste cu astfel de voci protestatare si ncep a-i
considera psihopati si nchipuiti. Asadar, cnd numarul va fi
imprimat pe buletin, pe mna si pe frunte, atunci vor zice: "E,
astia sunt cei care peste tot vad numarul 666!" si astfel, cercurile
oculte care promoveaza aceasta tactica vor reusi sa faca n asa fel
ca problema sa treaca aproape neobservata.
De asemenea, cu totii descoperim deja ca, deoarece au
ntrziat emiterea codului pe mna sau pe frunte, s-a nceput
cunoscutul proces de obisnuire a oamenilor cu aceasta idee.
De aceea vedem sa adopte n anumite locuri utilizarea n
diverse moduri a palmei, dupa cum a fost de curnd marcarea pe
mna la alegerile din Cecenia si Albania, ori cum auzim ca se
face la cazinouri, pe cteva aeroporturi si prin alte parti, cum ar fi
parcurile de distractii (Eurodisney n Franta, Tivoli n Danemarca
etc.)122. Suntem nstiintati ca la unele banci se face uz de palma
pentru accesul la seifuri. Astfel, ncearca a-i obisnui pe oameni
cu ideea folosirii minii astfel nct, peste putina vreme, cnd
vor anunta ca C.N.M.U. se va nscrie pe mna sau pe frunte,
multa lume naiva va spune: "Ei, nu-i nimic! Asa cum am
folosit-o attia ani acolo, acolo si acolo, acum e mai bine asa, ca
hotul nu mai poate fura cartela".
Fondul problemei este distrugerea libertatii
si supunerea noastra benevola unui sistem de subjugare.
Noi nu avem nimic cu numarul 666. Daca, de pilda,
cumparam ali- mente de la bacanie si ne va costa 666 de drahme,
aceasta nu ne deranjeaza. Daca numarul camerei noastre care ni
s-a rezervat la un hotel este 666, iarasi nu ne supara; nici daca
numarul masinii ce o vom cumpara contine inclus numarul 666,
98

de exemplu 666 733; ntlnirea noastra ntmplatoare cu acest


numar nu are absolut nici o nsemnatate pentru noi si o primim
fara reticenta (desi, din motive de sensibilitate si evlavie, unii
crestini nu vor sa vada niciunde acest numar n viata lor
particulara, lucru care este o convingere proprie si nu cred ca
cineva i-ar putea judeca pentru aceasta). Toata omenirea n-a avut
nici o problema cu numarul 666, oriunde l-ar fi ntlnit, pna n
deceniul anilor 1970. Atunci, n America, a aparut pentru
prima oara si a nceput sa se aplice un nou sistem economic cu
folosirea unei cartele electronice. Pe fiecare cartela era un cod
numeric unic pentru fiecare posesor, cod nscris cu o noua unitate
de masura, un nou mod de numerotare. Cu surprindere au vazut
atunci cu totii ca n codul fiecarei persoane era continut numarul
666. Iar companiile economice l-au lansat peste tot ca fiind
numarul care va pregati "noua era" (new age) ce va veni.
Protestele lumii au fost mari si companiile au suferit mari pierderi
eco- nomice din pricina boicotarii produselor de catre credinciosi.
De atunci au nceput sistematic sa ascunda adevarul. Repetam, noi
nu avem nimic deosebit cu acest numar 666, nici nu ne temem de
el, nici nu este cu putinta a ne face vreun rau numarul n sine.
Fondul problemei este mai rnult o cunoastere specifica care ne-a
fost data prin el pentru a constientiza cnd se va mplini profetia.
Sfntul Ioan Teologul ne-a dat trei chei pentru a-ne usura
recunoasterea "vremurilor:
1. Prima este ca, ntr-un anumit moment, cineva va impune
un sistem mondial de control al tranzactiilor comerciale si nimeni
nu va mai fi liber sa faca negot daca nu se supune sistemului.
2. Al doilea element de recunoastere este ca acest sistem
economic va pretinde celor ce doresc sa faca comert acceptarea
exact pe mna dreapta sau pe frunte a unui semn.
3. Al treilea este ca n acel semn va fi inclus numarul 666,
care nu se
da nsa ca un numar ntmplator ci, asa cum explica Sfntul
Ioan, ca numarul unui om: Antihrist.
Aceasta deoarece decodificarea literelor numelui sau va avea
ca total
666. Aici, desigur, este nevoie de discernamnt. Acest numar pe
identitatea noastra, ori pe mna ori pe frunte, nu este numarul
99

obisnuit 666 pe care l ntlnim pe usa camerei unui hotel, ci este


cel de proasta reputatie prezentat mai nainte. Ca sa fim ntelesi
mai bine, va dam exemplul urmator. Pe buletinul nostru avem un
numar general care ni s-a alocat, de pilda O
445566. Acest numar se refera la persoana noastra. Pe buletin se
declara ca
suntem cetateni eleni si aceasta se autentifica prin stampila care
este pusa pe buletin si pe care scrie Republica Elena. Aceasta
stampila este simbolul statului nostru. Vedem, asadar, ca aceasta
simpla stampila cu tus nu este un simplu "semn albastru" pe o
hrtie oarecare si nici nu are echivalenta cu stampila vreunei
asociatii, de exemplu, ci n mod foarte clar pe stampila scrie
Republica Elena, Daca se pune pe buletin, are asadar cel
mai important rol, din moment ce mai nti ne autentifica chiar
identitatea si automat suntem "recunoscuti" ca cetateni greci si,
prin urmare, ne revin niste drepturi, dar n acelasi timp suntem
obligati sa ne supunem legilor statului. Vedem asadar ca aceasta
simpla stampila cu tus gireaza toate cele spuse mai sus si ne
obliga n fata legilor statului pe care, daca nu le vom respecta,
vom suferi consecintele respective. Sa ne nchipuim acum celalalt

10
0

sistem, "pecetea" (codul barat care se aplica pe buletin, sau Codul


Numeric Matricol Unic). Este eliberat pentru ca omul sa "fie
caracterizat prin acest numar si sa fie recunoscut. Aplicarea
numarului 666, dupa cum am aratat este emblema lui Antihrist.
Cnd se pune acest numar pe buletin, are aceeasi putere ca si
stema de stat, adica posesorul este recunoscut ca fiind supus,
robul lui Antihrist si i datoreaza acestuia - asa cum era dator si
statului - ascultare. Prin toate cele care le-am mentionat vrem sa
subliniem ca nu ne mpotrivim unui numar, ci sistemului care
desfiinteaza libertatea noastra personala si ne obliga sa ne
supunem celui care este reprezentat prin acel numar.
Cred ca pna aici ne-am facut ntelesi n legatura cu numarul
acesta.
Unii nsa, deoarece vor sa promoveze sistemul de care am vorbit,
se feresc sistematic de a marturisi public si limpede aplicarea
acestui numar, caci s- ar crea astfel mari pagube economice. Dar,
desi nu recunosc acest lucru, n acelasi timp nici nu-l dezic si nu l
dezmint. Ba chiar, cei mai putin vicleni, spun ca este un simplu
cod numeric international pentru care s-a reglat functionarea
calculatoarelor si pe care ei nu-l mai pot schimba.
incheind, dorim sa va reamintim ca nu ne mpotrivim
doar unui numar, ci fondului acestei chestiuni, care este
distrugerea libertatii noastre si supunerea de bunavoie, din partea
noastra, unui sistem asupritor care se perfecteaza acum si care, n
forma sa finala, va ndeplini toate caracteristicile proorociei
Sfntului Ioan Teologul din capitolul al treisprezecelea al
Apocalipsei si care se vadeste ncetul cu ncetul din
desfasurarea evenimentelor mondiale.
Cuviosul Paisie Aghioritul
Textul Cuviosului Paisie Aghioritul, scris "cu multa
durere si dragoste ntru Hristos" n anul 1987, vorbeste deschis si
profetic despre numarul 666, despre noul tip de buletine si despre
pecetluire, raspunznd astfel ntelept ntrebarilor ce nelinistesc
astazi sufletele credinciosilor ortodocsi, punnd n legatura
ndosarierea cetatenilor Europei si noul tip de cartele electronice
10
1

cu pecetea fiarei apocaliptice. Este lamurit astfel faptul ca


acceptarea buletinelor cu semnul numarului fiarei (666) nseamna
lepadare de Hristos si, n acelasi timp, gheronda Paisie ofera un
raspuns celor care declara ca "daca luam buletinul, botezul nu se
sterge, ajunge sa credem launtric si nu-L lepadam pe Hristos",
considernd pozitia aceasta ca fiind ratacita. (Textul a fost
publicat n cartea
ieromonahului
Hristodul Aghioritul:
Cuviosul Paisie, ed. Aghion Oros, 1994, pp. 185-192)

10
2

Semnele vremurilor - 666


in spatele duhului lumesc al "libertatii" de astazi privind
lipsa de respect, n Biserica lui Hristos, catre cei mai
vrstnici, catre parinti si dascali cu teama de Dumnezeu, se
ascunde robia spirituala, nelinistea sufleteasca si anarhia care
duce lumea spre impas, spre distrugere sufleteasca si
trupeasca.
Asadar, si n spatele sistemului perfect al "cartelei de
deservire" protejata prin computer se ascunde dictatura mondiala,
robia lui Antihrist. (Apocalipsa Sfntului Ioan Teologul, capitolul
13, 16)
"Ca sa-si puna semn pe mna lor cea dreapta sau pe frunte,
nct nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, dect
numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul
numelui fiarei. Aici este ntelepciunea. Cine are pricepere sa
socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul
ei este sase sute saizeci si sase."
Sfntul Andrei al Cezareei scrie
urmatoarele:
"Despre numele murdar al lui Antihrist: ce anume
reprezinta numarul, ct si cele scrise despre el, timpul va
descoperi si experienta celor cu minte treaza... Harul nsa nu a
binevoit a scrie n Sfnta Carte despre numele celui stricator. Dar
prin exercitiu multe s-au aflat..." (Sf, Andrei al Cezareei,
Talmacire la Apocalipsa Sf. Ioan, p. 341-342, cap. 38)
Este nsa ciudat ca multi oameni duhovnicesti, n afara celor
care dau propriile lor explicatii, se tem si dnsii n mod lumesc
de ndosariere, n timp ce ar trebuie sa se ngrijoreze
duhovniceste si sa-i ajute pe crestini cu "buna neliniste",
ntarindu-i n credinta spre a simti mngierea lui Dumnezeu.
Sunt uimit! Nu-si fac probleme despre toate aceste
evenimente? De
ce nu-si pun oare o ntrebare despre explicatiile pe care le dau
10
3

din propria lor minte? Iar daca l ajuta pe Antihrist la pecetluire,


nu-si dau seama ca trag si alte suflete spre pierzare? Aceasta vrea
sa spuna Evanghelia prin "ca sa nsele, de-i cu putinta si pe cei
alesi" (Marcu 13).
Vor rataci cei care si explica aceste evenimente cu
mintea.
Iar semnele se vad clar: "fiara" de la Bruxelles cu 666 a
nghitit deja aproape toate statele pe computer. Cartela, buletinul,
introducerea marcarii, ce arata toate acestea? Din pacate nsa, la
radio lumea urmareste doar starea vremii.
Ce ne va spune Hristos: "Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o
judecati, dar semnele vremilor nu puteti!" (Mat. cap. 16)

10
4

Iar dupa cartela, dupa buletin si "ndosariere", ca sa mearga


mai departe, cu viclesug, catre pecetluire, vor zice continuu la
televizor ca cineva i-a luat cartela lui cutare si i-a ridicat banii de
la banca. Pe de alta parte, vor anunta "sistemul perfect" al
marcarii pe mna ori pe frunte cu raze laser, marcare care nu se
poate deslusi n exterior, cu 666 - numele lui Antihrist.
Iarasi, din pacate, ctiva "stiutori" si vor mbrobodi fiii
duhovnicesti ca pe copiii mici, chipurile ca sa nu se supere: "nu
conteaza, nu este nimic, ajunge numai sa crezi launtric!" n timp
ce l vedem pe Apostolul Petru ca s-a lepadat doar exterior de
Hristos si tot a fost lepadare. Acestia leapada sfnta pecete a lui
Hristos care le-a fost data la botez: "Pecetea darului Sfntului
Duh!", prin primirea pecetei lui Antihrist si zic ca il au n ei pe
Hristos!
Din nefericire, o astfel de logica au avut-o si ctiva
"cunoscatori" pe vremea Sfintilor mucenici, care au ncercat
sa le schimbe parerea mucenicilor, asa cum ne relateaza
Sfntul Vasile cel Mare n cuvntul despre mucenicul Gordie:
"Multi au ncercat n nestire a-l sili pe mucenic sa se lepede
doar cu vorba si sa pastreze credinta cu sufletul, asezarea
launtrica, caci Dumnezeu nu da atentie limbii, ci asezarii
sufletesti. Dar mucenicul Gordie era de nenduplecat, spunnd:
Nu suporta limba cea zidita de Hristos sa spuna ceva
mpotriva
Ziditorului ei. Nu va nselati! Dumnezeu nu Se lasa batjocorit!
Dupa gura noastra ne va judeca, dupa cuvintele noastre ne va
ndreptati si dupa cuvintele noastre ne va osndi."
indeosebi sub Deciu, s-a cerut prin decret sa se
marturiseasca cre- dinta idolatrilor si cti se declarau crestini si
jertfeau idolilor, luau certificat si scapau de mucenicie. Nu numai
acestia s-au lepadat de Hristos, dar si cei care dadeau bani
nchinatorilor la idoli din comisie si luau certificatul, fara sa se
lepede, deci cei numiti libelofori; si pe acestia Biserica i-a
considerat apostati - de gradul al cincilea.
Si cnd avem attea pilde, cum este si aparitia minunata a
Sfntului Teodor pe care o sarbatorim n fiecare an n smbata
primei saptamni din Postul Mare:
"Iulian Paravatul (Apostatul n.r.), cunoscnd ca se vor
10
5

curata crestinii prin post n prima saptamna a Postului Mare, caci


si noi pentru aceasta o numim saptamna curata, hotar atunci sa-i
spurce pe acestia. Asadar porunci sa se puna ntre bucatele zilnice
din piata murdarii mnjite cu sngele jertfelor idolesli. I s-a aratat
nsa n somn Mucenicul Teodor arhiepiscopului de atunci al
Constantinopolului, Evdoxie, si
i-a
lamurit lucrurile,
poruncindu-i sa adune credinciosii ndata luni dimineata si sa-i
mpiedice a folosi acele murdarii, iar lipsa hranei celei de
trebuinta s-o

10
6

plineasca deocamdata cu coliva... in felul acesta se zadarnici


intentia
Paravatului, iar cinstitul popor se pazi nespurcat..." (Ceaslovul cel
Mare, p.
446
)
Ca sa ne ferim de cele jertfite idolilor este canon al
Sfintilor Apostoli: Faptele Apostolilor cap. 15: "Atunci apostolii
si preotii ... au hotart...sa va feriti de cele jertfite idolilor si
de snge si de (animale) sugrumate si de desfru".
Dupa toate acestea pe care le-am prezentat, poti auzi, din
pacate, o multime de absurditati de la ctiva "cunoscatori" de
astazi: unul zice: "eu o sa primesc buletinul 666 si o sa fac si o
cruce pe el", iar altul "eu voi primi marcarea pe cap cu 666 si o
sa-mi fac cruce pe cap", si o multime de practici
asemanatoare, creznd ca se vor sfinti astfel, n timp ce toate
acestea sunt rataciri.
Doar cele ce primesc sfintirea, doar acelea se pot sfinti.
Cum este apa; aceasta primeste sfintirea si devine aghiasma,
nsa urina nu primeste sfintirea. Piatra, prin minune, devine pine.
Necuratia nu primeste sfintirea. Prin urmare, diavolul, Antihrist,
cnd este pe identitatea noastra, nu se sfinteste, de-am face si
cruce.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a sfntului semn, harul lui
Hristos,
numai cnd primim Sfnta Pecete a Botezului, cnd ne lepadam
de satana si ne unim cu Hristos, primind Sfnta Pecete: "Pecetea
darului Sfntului Duh".
Hristos sa ne dea buna luminare. Amin.
Sfntul Munte. Chilia cutlumusiana
"Panaguda". Smbata primei saptamni a
:
Postului Mare 1987
Cu multa durere si dragoste ntru Hristos, monahul Paisie.
10
7

Anexa 1
Studiul electronic de Bar Code
Sistemele de
recunoastere
automata
(Automatic
Identification Systems) sunt una dintre cele mai impresionante
aplicatii ale tehnologiei moderne. Prin acestea devine extrem de
eficienta culegerea, codificarea si prelucrarea datelor. Sistemul
de simboluri barate (bar code) este unul din modurile de
identificare automata a datelor de catre calculatorul electronic.
Prin acest sistem de semne se pot codifica informatii despre
persoane, obiecte, produse comerciale etc.
Motivul folosirii bar code este acela ca sirul de bare
verticale este usor de citit de sistemele de identificare (light
pens) ale computerelor. Astfel, recunoasterea diverselor produse
devine mai rapida. "Citirea" numarului se face prin trecerea pe
deasupra codului barat a unei raze laser subtiri care este reflectata
in mod diferit, in functie de liniile negre sau albe. Succesiunea de
linii negre si albe este unica pentru fiecare cifra zecimala (09).
Tehnica de simbolizare prin intermediul sistemului barat
este insotita de mai multe tipuri de codificare. Fiecare tip
corespunde unei anumite tehnici si necesitati profesionale. Prin
excelenta insa sunt folosite astazi tipurile UPC-A (Universal
Product Code = Cod Universal de Produs) pentru SUA si
Canada, si EAN-13 (European Article Numbering = Numerotarea
Europeana a Articolelor) pentru Europa si restul lumii.
Dintre aceste doua tipuri cel din urma va fi folosit pentru
stabilirea unui cod numeric matricol unic (C.N.M.U.) pentru
fiecare individ, cod ce urmeaza a fi inscris pe noile cartele
europene de identitate.
Protestele impotriva acestor doua sisteme sunt, in general
bazate pe urmatoarele aspecte:
1) Prin utilizarea codului numeric matricol unic (C.N.M.U.)
pentru marcarea tuturor actelor personale de interes social
(buletin, carte de identitate, permis de conducere, pasaport,
carte de munca etc.) devine posibila (vezi, de pilda, legea
2472/1997 aprobata de guvernul Greciei), prin intermediul
10
8

bazelor de date detinute de calculatoarele electronice,


urmarirea si supravegherea activitatii private a individului, in
orice tara conectata la sistem.
2) Al doilea aspect este insasi utilizarea numarului 666 ca
adaos unic la codul de identitate personal al oricarei persoane,
devenind identitate proprie a fiecaruia, asa cum numarul
matricol personal este codificare a numelui fiecarei persoane si
deci identitate personala. Ori acest lucru este
in contradictie cu constiinta crestinilor.

10
9

Studiind aceste doua tipuri, deoarece ele sunt incriminate


ca avnd legatura cu numarul 666 (adica au trei simboluri
barate permanente care sunt identice cu simbolul numarului 6),
se pune intrebarea: au sau nu aceste simboluri legatura cu cifra
6?
a. Comparatie optica
Sistemul EAN-13 este denumit astfel deoarece codul
numeric al oricarui produs este alcatuit din 13 cifre. Prima cifra
a numarului se scrie ca cifra separata, la stnga codului barat, in
timp ce restul de 12 cifre sunt scrise in doua segmente
despartite intre ele printr-unul din cele trei caractere de
control ale codului. Aceste trei simboluri barate, de la
inceputul, mijlocul si finalul acestor etichete ale tipurilor de
codificare se numesc caractere de control sau caractere de
protectie (Guard Bars sau Safety Bars). Primele sapte cifre ale
numarului codului reprezinta tara de provenienta si
producatorul articolului respectiv, iar urmatoarele cinci codifica
tipul produsului. Ultima cifra este o cifra de control prin care
computerul verifica citirea corecta a codului.
Asadar, cele doua grupuri de cifre sunt incadrate de catre
caracterele Guard Bars (Forma etichetelor care insotesc tipurile
EAN-13 si respectiv UPC-A arata ca in fig. 1).
Impresia optica este ca linia dubla a caracterului de
control este identica cu linia dubla a numarului 6. Deci,
prin folosirea celor trei caractere de control se pare ca numarul
produsului este incadrat invariabil de trei de 6.
De ce atta insistenta in folosirea celor trei caractere de
control, din
moment ce ating sensibilitatea religioasa a attor oameni? Este
adevarat ca acest caracter este, din punct de vedere tehnic,
potrivit pentru a fi folosit drept caracter de control la aceste doua
tipuri de codificare. Aceasta insa a fost de folos doar in faza de
inceput. De ce nu s-a intrebuintat un alt numar pentru a
reprezenta acest simbol, ci numarul 6? si de ce nu s-a facut un
alt proiect, pentru a nu fi nevoie de intrebuintarea acestor
caractere? Ca este posibila si alta conceptie se vede din
11
0

multimea tipurilor de codificare. in fig. 2 se poate observa


eticheta tipului interleaved 2 of 5. Acest cod s-a realizat fara a fi
nevoie de simbolurile controversate de mai sus, identice cu cifra 6.
Deoarece nu exista caracter de control central, numarul de
cifre ale etichetei acestui tip este 40. Aceasta inseamna ca se
putea ca proiectarea tipurilor EAN-13 si UPC-A sa fie lipsita de
intrebuintarea celor trei Guard Bars, folosindu-se un design diferit.
De asemenea, se putea ca planul initial sa fie revizuit, indiferent
de costuri, daca ar fi existat respect pentru sensibilitatea
crestinilor pe tema 666. insistenta de pna acum in folosirea

11
1

cu predilectie a tipurilor EAN-13 si UPC-A demonstreaza insa


lipsa acestei consideratii.
Este suficienta comparatia optica a celor trei caractere de
control,
caractere invariabile, cu numarul 6 pentru a nelinisti orice crestin
ortodox. Dar chiar si numai sensibilitatea in fata unei asemenea
legaturi ar fi trebuit sa fie luata in considerare de catre forurile
economice si profesionale. Din pacate, lucrurile nu se petrec
astfel.
b. Comparatia la nivel digital
Analiza care urmeaza demonstreaza ca numarul 6 si
cele trei caractere de control (Guard Bars) nu sunt identice doar
din punct de vedere optic, ci sunt asemenea si in reprezentarile
lor binare. Aceasta rezulta din investigarea procesului de
recunoastere al etichetei (decoding process).
Dintru inceput trebuie sa mentionam ca sursele noastre
de documentare sunt informatiile tehnice furnizate de firmele
Adams Communications, Hewlett Packard, Infinite Graphics,
apoi ale organizatiilor The Bar Code Center, Uniform Code
Council si EAN Association, precum si diverse lucrari stiintifice
ale mai multor universitati.
1. Codificare
Este foarte important sa cunoastem insemnatatea
procesului de codare (Encoding process), adica a procesului de
proiectare- reproducere a etichetelor. Un encoding precis duce la
un decoding sigur. De aceea, tehnicile de encoding sunt
amanuntite si sunt insotite de principii precise pentru fiecare tip
de codificare. Codificarile pentru EAN-13 si UPC-A sunt
insotite de urmatoarele
procese:
De pilda, pentru inregistrarea unui nou produs comercial,
se solicita acordarea unui numar de cod de catre organismul
competent (Uniform Code Council), asa cum, de exemplu, se
acorda numerele ISBN pentru publicatii. Acest numar de cod
este scris in obisnuitul sistem numeric zecimal. Cum se face
11
2

codificarea? Potrivit tabelului 1 (fig. 4) numarul zecimal este


transformat intr-un numar binar (scris in sistemul numeric
binar). Folosind cheile numerice (number keys) este obtinuta
reprezentarea Grafica a etichetei Bar Code. Apoi companiile de
tiparire a etichetelor, prin diferite tehnici de reproducere,
tiparesc numarul digital in forma finala a codului barat.
in acelasi timp se adauga etichetei si caracterele de control
(Guard
Bars) care ingradesc
numarul.
Proiectantul numerelor digitale a intrebuintat o logica prin
care sa se urmareasca recunoasterea corecta si fara erori a
etichetelor intr-un mod ct mai simplu, att in sensul citirii
obisnuite (de la stnga la dreapta), ct si invers. De asemenea,
proiectarea numerelor este astfel facuta inct sa asigure
corectarea erorilor de viteza a minii prin tehnica de recunoastere
manuala (cu Wand Scanner ori POS - point of sales - folosit la
casele de plata ale magazinelor). Pentru indeplinirea acestei
necesitati, toate caracterele au o latime de sapte unitati de
masura (7 module), (fig. 6)
Ansamblul de bare si spatii care alcatuiesc codificarea
unei cifre zecimale se numeste caracter. Fiecare caracter este deci
format din sapte unitati de masura denumite module.
Sa luam, de pilda, numarul zecimal 3.
in sistem binar, acesta se va scrie 011101. Din tabel se
observa ca cifra 0 binara se reprezinta grafic printr-un interval
alb (space = spatiu) iar cifra 1 binara se reprezinta grafic printro linie neagra (bar = bara). Dimensiunea unei linii (bar) sau a
unui spatiu (space) se numeste unitate de marime (modul).
Deci pe eticheta finala bar code cifra 3 va fi redata
printr-o linie neagra (egala cu 4 bars), una alba (egala cu 1
space) si inca o linie neagra (egala cu 1 bar), deoarece toate
cifrele din eticheta sunt reprezentate cu 2 linii negre despartite
printr-una alba.
in procesul de codificare, fiecare cifra zecimala poate fi
citita in trei
moduri de alcatuire a succesiunii space-bar, genernd trei seturi
de numere binare: set A, set B si set C. Seturile A si B se
11
3

folosesc la codificarea cifrelor segmentului stng al codului


barat, in timp ce setul C se utilizeaza pentru segmentul drept.
Primul set (set A) si ultimul (set C) reprezinta fiecare
codificarea inversa a celuilalt. in schimb, setul B reprezinta
codificarea inversa a setului A inversat.
Astfel
,
6 set A
0101111
0 set A
0001101
6 set B
0000101
0 set B
0100111
6 set C
1010000
0 set C
1110010

=
=
=
=
=
=

Exista o alta caracteristica a acestei codificari, si


anume aceea ca toate numerele seturilor A si B sunt impare
(incep cu 0 si se termina cu 1), iar toate numerele setului C sunt
pare (incep cu 1 si se termina cu 0).
in concluzie, codificarea EAN-13 are trei caracteristici de
baza:
i) fiecare numar este constituit din 4 altenante, 2 negre si 2
albe

11
4

ii) exista fenomenul de inversare a codificarii aceleiasi


cifre. intre set A si C exista inversare simpla, intre B si C
rasturnare completa a numarului, iar intre A si B inversare
rasturnata.
iii) numerele seturilor A si B sunt impare, iar ale setului C
pare.
2. Decodificarea
in procesul de recunoastere a etichetei (decoding), la citirea
barelor cu ajutorul scannerului, barele negre vor genera un impuls
electric negativ, iar cele albe unul pozitiv (fig. 3). Aceste
impulsuri sunt modulate in latime (pulse Width modulation)
adica scannerul trimite la computer impulsuri electrice de un
anumit interval de timp, in functie de latimea bandelor negre si
albe ale etichetei. Fiecare masuratoare a semnalului este
generata la sesizarea de catre scanner a inceputului unei noi
linii negre.
Lantul de impulsuri analogice negativ-pozitiv va deveni in
logica computerului un sir de semnale 0 si 1 (0 pentru spatii
libere, 1 pentru bare negre). Odata cu decodificarea lantului
de impulsuri, computerul controleaza masuratorile de timp ale
fiecarui impuls comparndu-le cu cele standard si astfel
recunoaste numarul care a fost codificat pe eticheta.
La decodificare, fiecare modul este transformat intr-un
impuls
electric cu durata de 0,33 msec. Prin urmare, fiecare caracter
(simbol al unei cifre zecimale) genereaza un impuls total de 0,33
x 7 = 2,31 msec.
Guard bars
Vom demonstra acum ca barele de control (Guard bars)
genereaza acelasi impuls ca cifra 6 si deci sunt recunoscute de
computer ca fiind trei de 6: 6-6-6.
Locul celor trei Guard bars este invariabil: la stnga, la
mijloc si la
dreapta codului. in dreapta si in stnga, aceste caractere sunt
completate cu un spatiu alb denumit quiet zone, zona de liniste.
11
5

Iar in ansamblu eticheta este inconjurata de un interval alb numit


light margin (margine luminoasa) care, la EAN 13 este de
aproape 10 module.
Forma digitala a semnalelor generate de citirea guard bars
este 0101,
01010, 1010 (stnga, centru,
dreapta).
Observam asadar ca:
i) guard bar este constituit din 4 alternante (2 negre si 2
albe)
ii) bara stnga este reprezentarea inversa a celei drepte
(0101-1010)
iii) reprezentarea binara a guard bar din stnga este
impara (0101), iar a celei din dreapta este para (1010).

11
6

Asadar, sunt indeplinite toate caracteristicile de la


reprezentarea binara a numerelor zecimale si deci sunt
recunoscute ca numar. Sa vedem care numar!
Analiznd seturile de reprezentare, observam ca unicul
numar care este constituit din 4 alternante cuprinse in doar 4
module este 6 (set B si set C). Asadar guard bars sunt citite in
mod inevitabil ca 6-6-6, pe orice produs. Deci, fie ca citeste
0101, fie 0000101, computerul identifica informatia respectiva
cu numarul 6.123
Dar sa demonstram acest lucru si prin analiza de semnal
(fig. 7, 8). Pentru numarul 6 (EAN-13, set B), scanner-ul va citi
urmatoarele semnale: (ref) 2,31mm = reference = latimea unui
caracter (7 module): da un impuls de 9,1 sec
(alfa) 0,99 mm = bara neagra + bara alba + bara
neagra: 3,9 msec
(beta) 0,66 mm = bara neagra + bara alba :
2,6 msec
(gama) 0,33 mm = bara neagra :
1,3 msec
Computerul, prin raportul ref/7 = 9,1 msec/7 calculeaza
durata de timp a unui modul (pattern) = 1,3 msec. impartind toate
masuratorile cu acest raport, obtine:
(a) = 3,9 msec/1,3 msec = 3 patterns (corespund cifrelor
binare 0 si 1) (b) = 2,6 msec/1,3 msec = 2 patterns
(corespund cifrelor binare 0 si 1) (c) = 1,3 msec/1,2 msec = 1
pattern (corespunde cifrei binare 1)
Folosind analogia de masurare 3:2:1, computerul recunoaste
numarul binar 101, ca fiind corespunzator numarului zecimal 6.
Deci computerul echivaleaza 0000101 cu 101.
Caracterele de control (guard bars) stng si drept dau exact
aceleasi masuratori ale impulsurilor. Folosind aceeasi analogie de
masurare se determina exact acelasi numar binar, deoarece
guard bars au aceleasi dimensiuni de citire: 0,99 mm, 0,66 mm si
0,33 mm (fig. 5) ca si cifra 6.
in schimb, pentru bara centrala, vom avea masuratorile (fig.
11
7

8):
(ref) 1,65 mm = reference latimea intregului caracter (5
module): 6,5 msec.
(alfa) 0,99 mm = bara neagra + bara alba + bara
neagra: 3,9 msec
(beta) 0,66 mm = bara neagra + bara alba :
2,6 msec
(gama) 0,33 mm = bara neagra:
1,3 msec

11
8

Calculatorul face raportul ref/5 = 6,5 msec/5 = 1,3 msec


(pattern).
impartind masuratorile cu acest raport, va
obtine:
(alfa) 3,9 msec/1,3 msec = 3 patterns (corespund cifrelor
binare 1,0,1) (beta) 2,6 msec/1,3 msec = 2 patterns
(corespund cifrelor binare 0 si 1) (gama) 1,3 msec/1,3 msec =
1 pattern (corespunde binar cifrei 1)
Aceasta analogie 3:2:1 este caracteristica numarului 6.
Deci numarul recunoscut este 101 (care corespunde numarului
zecimal 6!). De altfel, pentru a demonstra inca o data ca, prin
programare, computerul echivaleaza numarul 6 (0000101) cu
guard bars (101) si deci ca nu ia in considerare zerourile de la
stnga sau dreapta grupului de trei alternante negru-alb- negru
(ex. 101, sau 1101, sau 111011, etc.) ale oricarui numar binar al
Bar Code, sa analizam semnalele unui alt numar, de pilda nr.
4 set B, adica
0011101. (vezi tab.
1).
Semnalele citite de computer (tab.2)
sunt: (ref) 2.31 mm caruia ii corespund
9,1 msec
(alfa) 1.65 mm caruia ii corespund 6,5
msec (beta) 0.66 mm caruia ii
corespund 2,6 msec (gama) 0.33 mm
caruia ii corespund 1,3 msec
Din raportul ref/7=9,1 msec/7=1,3 msec (pattern),
rezulta: (alfa) 6,5 msec/ 1,3 msec = 5 patterns
(beta) 2,6 msec/ 1,3 msec = 2
patterns
(gama) 1,3 msec/ 1,3 msec = 1
pattern
De aici rezulta analogia de masurare 5:2:1 si deci
11
9

algoritmul va fi 2522+21-1 =29. in baza doi, numarul 29 este 11101. Asadar


computerul, recunoscnd prin 11101 numarul 4 set B (0011101),
nu mai tine cont de primele zerouri, ci va citi doar grupul N-A-N
(cele trei alternate negru-alb- negru). De altfel, acest lucru este
evident daca ne amintim ca scanerul laser declanseaza
semnalele doar la intlnirea unei altenante negre, spatiile albe
nefiind "vazute" de raza de lumina cititoare. Astfel ne explicam
si alegerea celor trei intervale de masurare specifice fiecarui
caracter alfa, beta, gama, intervale care incep la sesizarea limitelor
alternantelor negre (vezi tab.2).
Asadar, guard bars (1010,0101,01010) sunt recunoscute
inevitabil ca fiind numarul 6 (0000101, adica 101, N-A-N,
zerourile adaugate la stnga sau la dreapta nefiind luate in
calcul). Procesul analog de decodificare se aplica si pentru UPCA.
Concluzi
e:
Numarul 6
1. Se reprezinta grafic pe eticheta identic cu liniile
duble de la
inceputul, mijlocul si finalul codului (etichetele tip EAN-13 si
UPC-A).
2. Este recunoscut de catre computer la citirea caracterelor
de control guard bars prin numarul binar 101.
Cu alte cuvinte, cele trei guard bars ale codurilor barate
EAN-13 si
UPC-A exprima invariabil pe orice eticheta
cifrele 6-6-6!

ANEXA
2
R|ZBOIUL NEV|
ZUT
in mod intentionat am rezervat ultimele pagini spre a

12
0

vedea
impreuna stadiul de josnicie la care a putut ajunge omul dupa
caderea din rai, numai si numai prin viclenia diavolului ce-l
pizmuieste pentru posibilitatea fiintei umane de a se ridica din
pacat, indumnezeindu-se si reintorcndu-se in vesnicie.
Pentru a-l putea avea pe om "tovaras" de chinuri, osndit
impreuna
cu el, diavolul a folosit de-a lungul miilor de ani ai
existentei umane
indeosebi atractiile patimilor. Odata stimulata placerea pentru
pacat, omul se afla in "cadere libera", ne mai fiind nevoie de
alte ispite, afundndu-se singur in mocirla faradelegii, diavolul
avnd doar grija de a-i sterge din memorie orice amintire a
virtutii si a pocaintei.
Iata insa ca, odata cu aparitia crestinismului, si
indeosebi dupa primele veacuri de experienta monahala a
Parintilor pustiei experienta care a pus bazele practice ale
"stiintei" mntuirii, credinciosii au invatat, prin luarea aminte
asupra propriilor gnduri, tainele razboiului nevazut.
incetul cu incetul, cu asistenta Sfntului Duh, primii monahi
au scris
volume
intregi de
strategie
si
"tactica
militara"
duhovniceasca124
toata aceasta lupta purtnd numele
caracteristic de razboi nevazut sau razboi al gndurilor. Toata
strategia se bazeaza pe respingerea atacului sau a momelii
gndului de pacat - inoculat in minte de catre diavol - prin
smerenie si pocainta, intrebuintnd ca arma de foc
rugaciunea
inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-ma". Astfel gndurile straine sunt
spulberate, iar mintea, descatusata din lanturile patimilor, se
uneste cu inima, omul dobndind astfel harul si urcnd spre
indumnezeir
e.
Pentru un cititor de rnd toate acestea par lucruri
abstracte de neatins. Monahii insa, si crestinii care sunt ct
de ct preocupati de mntuire si curatirea de patimi, cunosc
foarte bine multe aspecte ale acestui razboi "psihologic", avnd
experienta luptei cu gndurile infiltrate de duhurile nevazute.
12
1

Am facut aceasta lunga introducere pentru a va putea


pune in tema
cu subiectul care urmeaza. Vom vedea ca josnicia a atins
limitele inumanului, fiind deja caracterizata de aspecte pur
satanice. Aceasta arata ct de aproape ne aflam de zilele domniei
lui Antihrist despre care toate proorociile ortodoxe spun ca va
avea drept slujitori insisi diavolii.
Imperiul lui Antihrist, pentru eficienta maxima, trebuie sa
realizeze o comuniune om-diavol, o comunicare directa si o
similitudine spirituala desavrsita. Astfel, oamenii, avnd
intentii si mod de gndire satanic, vor folosi metodele
"tovarasilor" lor netrupesti pentru controlul uman, metode
folosite cu succes de catre demoni in razboiul nevazut de-a
lungul miilor de ani ai umanitatii.
Ei bine, initiatorii planului de pregatire a venirii lui
Antihrist - proiectul L.U.C.I.D. sunt astazi stapni pe tehnici si
metode de inspiratie luciferica, desprinse direct din arsenalul
nevazut al demonilor.
Spuneam undeva la inceputul cartii ca Agentia Nationala
de Securitate (NSA) detine tehnologii ce ar parea de domeniul
S.F.. Vom prezenta in continuare, foarte pe scurt, cteva din
aceste tehnici NSA de control si supraveghere umana care au
fost date la iveala - prin purtarea de grija a lui Dumnezeu - cu
totul proniator, datorita unei neintelegeri aparute
intre membrii echipei speciale Kinnecome, care isi desfasoara
activitatea la sediul NSA de la Fort Meade.
Astfel in anul 1991, John St. Claire Akwei, membru
Kinnecome dadea in judecata NSA pentru faptul ca a folosit
tehnici secrete psihoelectronice spre influentarea propriilor
angajati.125 Procesul a fost recent publicat integral in numarul
din aprilie - mai 1996 al magazinului Nexus. in lucrarea sa
despre L.U.C.I.D, Texe Marrs face o analiza a dezvaluirilor,
extragnd si explicnd metodele psihoelectronice ale NSA,
adaugnd in plus o bogata bibliografie pe aceasta tema.126
Noi, facnd o scurta trecere in revista, suntem in
masura sa va
prezentam
urmatoarele
aspecte:

12
2

Retelele informationale ale NSA


Pentru a detine controlul absolut asupra oricarei activitati
umane, NSA utilizeaza mai multe retele de informatii initiate
inca din anii 50. De altfel in deceniul anilor 60, NSA era prima
posesoare a celui mai gigantic computer din lume.
Dintre retelele informationale ale NSA amintim:
- reteaua Sigint care realizeaza un control total asupra
oricaror semnale electromagnetice;
- reteaua Domint pentru control civil cu o subramura ce
cuprinde reteaua agentilor secreti NSA. Acesti agenti au, legal,
deplina libertate de actiune, totul la un cost extrem de redus
datorita tehnologiilor de vrf pe care se sprijina NSA;
Noi ne vom ocupa indeosebi de reteaua Sigint.
Tehnici de supraveghere discreta
Reteaua Sigint a aparut inca de la infiintarea NSA sub
impulsul uluitoarelor tehnici secrete de control asupra
interferentei cmpurilor electrice si magnetice.127
Aceasta retea se bazeaza pe echipamente digitale cu
structura
celulara care depasesc cu cel putin 15 ani cercetarile "laice" in
domeniul electronicii si care permit controlul absolut al intregii
game de unde electromagnetice (EMF).
Ne vom ocupa de doua din aplicatiile Sigint ambele create
cu scopul obtinerii ilicite de informatii.
a) Prima aplicatie Sigint pe care o vom aminti se refera la
capacitatea Agentiei Nattonale de a supraveghea absolut orice
computer de pe teritoriul USA, fie el conectat sau nu la o
retea interactiva gen internet. Echipamentul electromagnetic
secret al NSA poate decela emisiile de radio-frecventa care
provin de la circuitele electronice ale calculatoarelor personale.
Aceste emisii sunt filtrate cu dispositive speciale, eliminnd
influenta cauzata de monitoarele PC sau de celelalte
anexe ale computerului. Totalul semnalelor obtinute in urma
filtrarii reprezinta starea exacta a circuitului electronic al PC,
respectiv al memoriei acestuia. Decodificnd apoi aceste semnale
12
3

dupa un algoritm special se obtine copia exacta a memoriei


computerului, cu absolut toate datele continute. Astfel NSA este
in masura de a detine un control riguros al tuturor informatiilor
digitale stocate in computerele SUA.
in plus echipamentul special de la Fort Meade poate genera
unde RF
codificate care provoaca rezonanta circuitelor computerului
vizat, distrugndu-i toate datele. Cu alte cuvinte, NSA se poate
conecta cu orice computer SUA, in scopul extragerii datelor si a
interventiilor de tip razboi computerizat.
b) Ne vom ocupa acum de ce-a de-a doua aplicatie Sigint,
cea pentru
care am facut de fapt lunga noastra introducere despre
razboiul nevazut.
John St. Claire Akwei a dezvaluit ca prin intermediul
tehnicilor de modelare a cmpurilor electromagnetice, NSA
detine astazi capacitatea de control inclusiv asupra cmpului bioelectromagnetic uman. Acest cmp detectat de la distanta, creaza
posibilitatea supravegherii non-stop a oricarui om oriunde s-ar
afla. Captatoarele de emisii electromagnetice sunt
indreptate indeosebi asupra energiilor eliberate de activitatea
neuronala a creierului. Echipamentele speciale NSA pot
astazi codifica-decodifica aceste emisii de energie encefalica
citind de la distanta activitatea electrica a creierului.128
Tehnicile de
control si
supraveghere a emisiilor
electromagnetice encefalice sunt denumite RNM (Remote
Neural Monitoring) - monitorizarea neuronala de la distanta si
EBL (Electronic Brain Link) - contact encefalic electronic. Aceste
tehnici erau in plina evolutie in anii 50 pe vremea programului
MKULTRA si cuprind investigarea si controlul neurologic al
radiatiilor electromagnetice generate de encefal. Oficial
denumirea folosita de NSA pentru aceste cercetari este de:
"tehnici de investigare a informatiei radiative". Aceasta
informatie radiativa este definita discret drept: "informatie
provenind de la surse de emisie spontana a undelor EM din
mediu, altele dect radioenergia si exploziile nucleare".
Aceste tehnici se bazeaza pe cartografierea precisa a
regiunilor encefalice cu activitate de interes vital: centrul de
12
4

miscare, centrul vorbirii, al gndirii, si regiunile scoartei


responsabile cu sensibilitatea optico- acustica si tactila.
Astfel, din motive de securitate nationala, NSA detine deja o
bogata arhiva cu hrtiile electro-encefalografice a mii de
americani.
Care este scopul acestei cartografii? Tehnica de
investigare
encefalica se bazeaza pe detectarea energiilor encefalice
stimulate ale scoartei, energii emise cu o frecventa continua
cuprinsa intre 3-50 Hz, la o putere de 5mW. Orice gnd, orice
comanda de miscare, orice imagine acustico-optica creeaza
o activitate neurala specifica genernd vrfuri de emisie
specifice. Cu ajutorul unui algoritm de decodificare ale
acestor reprezentari specifice se obtin pe computer toate
informatiile generate de scoarta cerebrala traduse mai apoi
prin decodoare speciale in gnduri vorbite si imagini audiovideo vizualizate pe un monitor TV. Cu alte cuvinte se
foloseste acelasi principiu ca pentru sustragerea de informatii din
computer.
Totodata tehnicile RNM si EBL au posibilitatea de
trimitere, prin intermediul unor emisii de unde electromagnetice
codificate, a semnalelor audio-vizuale sau a comenzilor de
miscare direct pe centrii de pe scoarta evitnd organele de simt
si nervii optico-acustici. Aceste imagini se pot codifica
transmitndu-se sub forma unui scenariu, indeosebi in timpul
somnului de tip REM al subiectului, influentndu-i intregul
comportament. Astfel, cele doua tehnici formeaza impreuna un
sistem perfect de supraveghere/influentare a vietii umane,
subiectii devenind simpli "zombi telecomandati".129
Etape de lucru:
1) Prin intermediul RNM sunt monitorizate frecventele
specifice scoartei cerebrale a subiectului. De regula frecventele
uzuale sunt:
Regiunea encefalica
Frecvente
bioelectrice
centrul
de
miscare
- 10 Hz
regiunea
acustica
12
5

- 15 Hz
- 25 Hz
- 9 Hz
- 20 Hz

regiunea

optica

regiunea

tactila

centrul

gndirii

Odata obtinuta aceasta cartografie se poate detine


controlul asupra persoanei respective. Trebuie mentionat ca
totalul de intrare/iesire al frecventei bio-electrice a unei persoane
este unic. Nu se poate transmite un semnal in creierul uman dect
prin folosirea frecventei specifice acelei persoane.130
2) Apoi cu ajutorul tehnicii EBL se realizeaza contactul de
la distanta
intre echipamentul NSA si creierul uman, putndu-se citi gnduri
vorbite si inregistra toata activitatea acustico-optica a
individului.
Totodata i se pot transmite in creier comenzi de miscare
sau imagini audio-video. in plus, Electronic Brain Link poate
realiza contactul bidirectional nu numai computer-creier, ci si
contact inter-cerebral. Aceasta Metoda este folosita indeosebi
de agentii Humint pentru a fi in legatura permanenta unul cu
altul ori pentru tinerea sub control a persoanelor investigate.
Trebuie sa mentionam ca tehnica EBL este folosita si de
Pentagon in Cercetarile militare secrete privind
aplicatiile contactului encefal - computer pe avioanele de
lupta ale US Air Force.
inregistrarea procesului John St. Claire Akwei, contra NSA
contine si mentionari asupra altor tipuri de tehnici pentru
influentarea psihicului uman, ca de pilda substante chimice cu
efect psihologic, ori echipamente speciale de razboi psihoelectronic.
Vedem asadar ca traim vremurile sfrsitului libertatii
umane.
Demonii au incredintat armele slujitorilor lor fideli, siguri pe
josnicia umana care face ca oamenii sa-si distruga semenii cu
snge rece. Omul, cununa creatiei, este redus la stadiul de
12
6

numar, un "articol"131 oarecare dintr-o gramada de obiecte.


Cu adevarat, dragostea multora s-a racit, vestind vremurile
Apocalipsei.
Sa nu uitam insa ca pentru noi, crestinii, nu viata
aceasta este cea
dorita. Noi suntem nu din lumea aceasta, ci suntem fii ai Celui
care a facut cerul si pamntul. Toate aceste marturii pe care leam adus pna acum nu trebuie sa ne sperie, ci sa ne dea aripi
spre a dori mai fierbinte mntuirea, dezlipindu-ne cu totul de
toate desertaciunile lumii acesteia. De altfel, vremea eliberarii
noastre se apropie. Stapnul ne-a spus inca de acum 2000 de ani:
"Iata, vin curnd si plata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia
dupa cum este fapta lui. si Duhul si mireasa zic: Vino, si cel ce
aude sa zica: Vino si cel insetat sa vina, cel ce voieste sa ia in
dar apa vietii. Cel ce marturiseste acestea zice: Da, vin curnd".
Amin! Vino, Doamne Iisuse!

12
7

S-ar putea să vă placă și