Euploidia.......................................................................

........ 249 13.2.1. Monoploidia................................................

.................. 249 13.2.2. Poliploidia......................................
............................... 250 13.3. Modificarile morfologice si fiziologic
e ale poliploizilor.............................................................
........ 254 13.4. Poliploidia naturala si rolul ei n evolutie...................
......... 255 13.5. Poliploidia artificiala.....................................
....................... 257 13.6. Poliploidia la animale........................
................................... 259 13.7. Aneuploidia.......................
................................................... 259 13.8. Pseudopoliploidia.
................................................................ 261 CAP. 14 - E
LEMENTE DE GENETICA POPULATIILOR............... 263 14.1. Notiunea de populatie.
.......................................................... 263 14.2. Metodele fo
losite n studiul geneticii populatiilor............... 264 14.3. Structura geneti
ca a unei populatii........................................ 265 14.4. Panmixia s
i structura genetica a populatiilor, legea Hardy
Weinberg.......................
................................ 265 14.5. Frecventa genelor legate de sex......
...................................... 268 14.6. Frecventa genelor n cazul a mai
multor loci........................ 270 14.7. Frecventa genelor n cazul nlantuirii
locilor........................ 270 14.8. Frecventa genelor n cazul alelelor mul
tiple......................... 271 14.9. Factorii care modifica structura geneti
ca a populatiilor........ 272 14.9.1. Selectia..................................
.........................................272 14.9.2. Migratia...................
...................................................... 273 14.9.3. Mutatia......
.................................................................... 274 14.9.4.
Drift-ul genetic..............................................................
275 14.9.5. Factorii care modifica frecventa genotipurilor ntr-o populatie.......
...................................................... 276 14.9.6. Homeostazia g
enetica si evolutia populatiilor.............. 276 GLOSAR.......................
............................................................................ 278
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA.........................................................
...... 295

Prefata Tot mai multi oameni de stiinta sustin ca, la nceputul mileniului trei, p
utem percepe derularea unei revolutii genetice care, prin realizarile din acest
domeniu, genereaza optimism n unele medii stiintifice dar si pesimism, n altele. A
nul 2000 a fost considerat anul genomului uman. S-a reusit descifrarea acestuia,
dar au fost raportate si multe alte realizari n diferite domenii ale biologiei,
carora genetica le-a furnizat informatii. n toate domeniile geneticii (microbian,
vegetal, animal, uman) s-au produs mutatii profunde n ntelegerea mecanismelor de st
ocare codificata a informatiei si de traducere a acesteia n miliardele de molecule
ale unui organism. Daca la nceputuri, genetica era fericita sa explice ereditatea s
i variabilitatea organismelor prin acel dans al cromozomilor , astazi, aceste nsusir
i esentiale ale lumii vii sunt explicate la nivel molecular, printr-un joc al mol
eculelor unde hazardul are loc din ce n ce mai putin. Acest manual ncearca o parcur
gere succinta a drumului informatiei genetice, n limita programei analitice a cur
sului de Genetica vegetala, predat de autor studentilor de la facultatile de Agr
icultura si Horticultura pe parcursul unui semestru. Am abordat, de la nceput, ba
zele celulare si moleculare ale ereditatii si variabilitatii cu gndul ca tinerii
studenti, cu mintea iscoditoare vor accepta, n final, ca toate aspectele geneticii
clasice (segregarea caracterelor, recombinarea, mutatiile, heterozisul etc.) pot
fi, si trebuie explicate, la nivel molecular. Nu ne-am propus tratarea n detaliu
a tuturor domeniilor geneticii. Complexitatea si multitudinea lor, rapiditatea
cu care se succed realizarile n aceasta stiinta fac imposibil acest demers. Masur
a n care am reusit prezentarea sintetica a cunostintelor despre microcosmosul cel reprezinta un organism unicelular sau multicelular, rolul fiecaruia ntre celela
lte, ne-o va da cititorul, caruia i multumim. Autorul

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE N GENETICA 1.1. GENETICA - DEFINITIE, OBIECT DE STUDIU Ge

netica, definita succint, este stiinta ereditatii si variabilitatii organismelor
. Termenul genetica provine din grecescul gennaein care nseamna a naste si este atr
ibuit stiintei ereditatii si variabilitatii, n anul 1905, de englezul William Bat
eson (1861-1926), la cea de a treia Conferinta internationala de hibridare si am
eliorare a plantelor de la Londra. Ereditatea (latinescul hereditas- mostenire ) est
e o nsusire esentiala a organismelor, care denota asemanarea dintre parinti si ur
masi (descendenti). Indiferent de gradul de evolutie al organismelor (procariote
sau eucariote), informatia genetica este codificata n acizii nucleici (ADN sau A
RN ), care intra n structura cromozomilor parintilor, iar n urma proceselor de rep
licatie, de tip semiconservativ, este transmisa la descendenti. Diviziunea celul
ara, replicatia acizilor nucleici, transcriptia si translatia informatiei geneti
ce, asigura constanta caracterelor ereditare, dar aceasta constanta nu trebuie a
preciata la modul absolut. Ca functie biologica, ereditatea n general, dar mai al
es a unor caractere morfo-fiziologice, biochimice si de comportament, este influ
entata, ntr-o masura oarecare, de factorii de mediu. Aceste interactiuni ale info
rmatiei genetice cu factorii mediului, determina aparitia unor deosebiri de ordi
n calitativ sau cantitativ, ntre indivizii aceleiasi unitati sistematice, totalit
atea acestora, fiind denumita variabilitate. Variabilitatea, ca nsusire generala
a lumii vii, poate fi determinata de structura celulei - variabilitate intraindi
viduala, de diferentele dintre indivizii unei grupari sistematice restrnse (popul
atie) - variabilitatea individuala, sau de deosebirile dintre diferite populatii
- variabilitate de grup. Variabilitatea este determinata, pe de o parte de fact
orii genetici (mecanismele de recombinare intra si intercromozomice si prin muta
nti), dar si de factori de mediu (fizici, chimici sau biologici). Daca n primul c
az, putem afirma ca variatiile genetice se transmit cu mare fidelitate la urmasi
, variatiile determinate de factorii de mediu pot provoca modificari temporare,
care de obicei nu se transmit n descendenta. Obiectul de studiu al geneticii s-a
diversificat, pe masura abordarii ereditatii si variabilitatii de la nivel indiv
idual la nivel molecular. Azi, distingem n mod curent, domenii ca: genetica clasi
ca (fenomenologica), care studiaza modul de transmitere a caracterelor de la un
individ la altul; genetica moleculara, studiaza ereditatea la nivel molecular, d
e la structura moleculara a genei, pna la mecanismele de codificare si decodifica
re a informatiei genetice, dar si mutatiile si recombinarile genetice la acest n
ivel; genetica dezvoltarii individuale 3

(ontogenetica) care si propune cunoasterea nceperii si sistarii activitatii genelo

r, a mecanismelor de diferentiere celulara, a celor de reglaj genetic; genetica
populatiilor, studiaza frecventa genelor si genotipurilor n vederea realizarii un
ui echilibru genetic, modificarile acestora pe termen lung (evolutie); ingineria
genetica, care are un domeniu din ce n ce mai amplu, de la izolarea si sinteza a
rtificiala a genelor la transferul interspecific al acestora, clonarea genelor,
a organismelor, hibridarea celulelor somatice, obtinerea de organisme transgenic
e. Daca ne referim la grupe distincte de organisme, cercetarile de genetica, se
realizeaza la plante (genetica vegetala), la animale (genetica animala), la micr
oorganisme (genetica microbiana), la om (genetica umana). Amploarea cercetarilor
de genetica moleculara depaseste orice imaginatie. Nu exageram daca afirmam ca,
genetica a realizat o coeziune a tuturor stiintelor biologice, prin tratarea un
itara a sistemului ereditar, care permite explicarea oricarui proces biologic. n
concluzie prin prisma geneticii moleculare, genetica se ocupa cu studiul genelor
: codificarea si decodificarea informatiei genetice (corecta sau eronata), regla
jul activitatii genice la nivel molecular si individual, recombinarile si mutati
ile genice, identificarea si sinteza genelor si transferul acestora peste barier
ele de specie. 1.2. SCURT ISTORIC AL GENETICII Primele observatii referitoare la
asemanarile si deosebirile dintre indivizii aceleiasi grupari sistematice, date
aza din cele mai vechi timpuri. n timp s-au conturat doua conceptii diferite, ce
au ncercat sa dea o explicatie concreta asupra transmiterii caracterelor de la pa
rinti la urmasi si asupra variabilitatii caracterelor: transmiterea directa a ca
racterelor si transmiterea indirecta a acestora. Conceptia clasica a transmiteri
i directe a caracterelor, sustinea participarea unor substante sau particule, si
ntetizate de diferite parti ale organismului, la formarea si transmiterea direct
a a caracterelor, de la parinti la urmasi. Aceasta conceptie o gasim formulata n
diferite moduri, chiar n perioada antica, n gndirea unor filozofi, particulele mate
riale, responsabile de transmiterea caracterelor ereditare, primind diferite den
umiri: gemule, micele, plastidule etc. Anaxagora (500-428 .e.n.) a formulat prima
teorie preformista, conform careia n celulele sexuale mascule, se formeaza organ
ismul n miniatura (homunculus), dezvoltarea sa ulterioara fiind simple acumulari
cantitative. Hippocrates (460-377 .e.n.), cel mai mare medic al antichitatii, n pr
ivinta ereditatii a elaborat teoria pangenezei (panspermiei), ce sustine partici
parea tuturor partilor corpului n formarea substantei ereditare, care, se acumule
aza n celulele sexuale ale parintilor. Aristotel (384-322 .e.n.), cel mai mare fil
ozof al antichitatii, n domeniul ereditatii, a elaborat teoria hematogena a sperm
ei, 4

conform careia, sngele sta la baza originii si transmiterii caracterelor ereditar

e de la o generatie la alta. Galenos (129-199 e.n.), anatomist, medic si filozof
grec, a observat si demonstrat participarea n egala masura a celor doua sexe la
transmiterea caracterelor la descendenti, explicnd prin acesta, aparitia unor car
actere intermediare a hibrizilor, fata de cei doi parinti. Sfrsitul secolului XVI
este marcat, n domeniul biologiei de inventarea microscopului (Z. si H. Jansen
1
590), ceea ce a constituit nceputul aparitiei citologiei si embriologiei, cu impl
icatii directe n conturarea geneticii ca stiinta de sine statatoare. n anul 1667,
fizicianul englez R. Hooke n lucrarea Micrographia descrie pentru prima data celula
, iar n anul 1831, R. Brown, a descoperit nucleul n celulele orhideelor. ntr-un int
erval de timp relativ scurt, pe baza datelor acumulate de citologie, M. Schleide
n (1838) si Th. Schwann (1839), au elaborat teoria celulara, potrivit careia, un
itatea structurala si functionala a corpului plantelor si animalelor este celula
. Descoperirea diviziunii mitotice (W. Flemming, 1882) si a diviziunii meiotice
la plante (L. Guignard, 1891), au permis studiul cromozomilor, denumiti astfel d
e W. Waldeyer (1888). Desi citologia nregistra progrese n studiul structurii celul
ei, n domeniul strict al geneticii, secolul XIX a fost dominat de teoriile corpus
culare ale ereditatii. Aceste teorii ncercau o explicatie a ereditatii, prin exis
tenta unor particule materiale (corpusculi), existente n fiecare celula, tesut sa
u organ, care se acumuleaza n celulele organismului iar n urma fecundarii difuzeaz
a n noul organism. Aceste particule materiale, difera ca marime, structura, funct
ie si denumire, de la o teorie la alta. Charles Darwin (1809-1882), formuleaza t
eoria pangenezei (1868), conform careia caracterele se transmit prin intermediul
gemulelor, care se formeaza n tot corpul, apoi migreaza n celulele sexuale, iar p
rin acestea se transmit la urmasi. Teoria plastidulelor, formulata de Ernst Haec
kel (1834-1919) a fost elaborata n anul 1876. Plastidulele, sunt molecule complex
e, care au capacitatea de a se reproduce. Karl Wilhelm Nageli, n anul 1884, a for
mulat teoria miceliana, potrivit careia, particulele materiale, denumite micele
sunt prezente numai n idioplasma (plasma ereditara), sunt capabile de autoreprodu
cere, trofoplasma (plasma nutritiva), nefiind implicata n ereditate. Cea mai comp
lexa teorie corpusculara a fost teoria continuitatii plasmei germinative, formul
ata n anii 1875-1876, definita n anul 1902 de zoologul german August Weismann (183
4-1914). A preluat de la K. W. Nageli, mpartirea corpului n doua parti distincte:
ideoplasma (plasma germinativa) si trofoplasma (plasma nutritiva). Teoria lui A.
Weismann, admite existenta unor particule materiale, de diferite marimi, cu anu
mite functii n ereditate, prezente numai n plasma germinativa, plasma nutritiva ne
fiind implicata n ereditate. Plasma germinativa este structurata n particule compl
exe denumite idante, prezente n nucleul celulelor, acestea se structureaza n unita
ti mai simple, ide, iar idele contin 5

particule elementare numite determinanti, care participa la formarea si transmit

erea fiecarui caracter ereditar. Plasma germinativa se separa de cea nutritiva,
chiar la prima diviziune a celulei ou (zigotului). Celulele germinale (gametii),
se formeaza numai din plasma germinativa, transmitndu-se, ca atare, la descenden
ti, n timp ce, trofoplasma nu are dect rol nutritiv. Teoriile corpusculare au avut
meritul ca au intuit un suport material al ereditatii, particulele materiale avn
d capacitatea de a se autoreproduce si de a se transmite la descendenti. Prima t
eorie care explica transmiterea indirecta a caracterelor ereditare a fost teoria
factorilor ereditari, elaborata de Johann Gregor Mendel (1822-1884). Experiente
le de hibridare la mazare , devenite celebre, i-au permis lui G. Mendel sa formu
leze cele doua legi ale ereditatii: legea segregarii caracterelor si legea segre
garii independente a perechilor de caractere. Factorii ereditari intuiti de Mend
el, sunt particule elementare, responsabile de formarea si transmiterea caracter
elor, se gasesc n celulele somatice sub forma de perechi, iar n celulele sexuale,
sub forma simpla. n urma fecundarii gametilor, dupa legile hazardului, factorii e
reditari se combina, (ca apoi sa se separe n procesul de meioza), rezultnd o mare
diversitate de indivizi. Cercetarile lui G. Mendel, sintetizate n lucrarea Versuch
e uber Pflanzenhybriden ( Experiente asupra hibrizilor la plante ), publicate n anul 1
866, au ramas necunoscute pna n anul 1900, cnd au fost redescoperite de Hugo de Vri
es (1848-1935) (Olanda), Carl Correns (1864-1933) (Germania) si Erich Tschermak
(1871-1962) (Austria), independent unul de celalalt. Anul 1900, este considerat
anul aparitiei geneticii ca stiinta biologica. n anul 1905, William Bateson (1861
-1926), propune denumirea de genetica, pentru noua stiinta biologica, care are c
a obiect de studiu, ereditatea si variabilitatea organismelor. Wilhelm L. Johann
sen (1857- 1917), n anul 1909, propune termenii de: genotip (totalitatea genelor
unui individ), fenotip (totalitatea caracterelor si nsusirilor unui individ) si g
ena (particula materiala care determina aparitia unuia sau a mai multor caracter
e). nceputul secolului XX este marcat de o dezvoltare rapida a citologiei, care p
recizeaza rolul structurilor celulare n viata celulelor si a organismelor, urmnd a
poi, descoperirea rolului genetic al unor componente celulare, care a nsemnat un
nou domeniu, respectiv citogenetica. Bazele citogeneticii, stiinta de contact ntr
e genetica si citologie, au fost puse de Thomas Hunt Morgan (1866-1945), n urma e
laborarii teoriei cromozomice a ereditatii. Aceasta teorie, presupunnd plasarea l
iniara a genelor n cromozomi, transmiterea nlantuita a genelor (linkage) si schimb
ul reciproc de gene ntre cromozomii omologi (crossing-over), a permis apoi alcatu
irea primelor harti cromozomice la plante si animale. Iata unele din marele desc
operiri ale geneticii, majoritatea fiind ncununate cu premiul Nobel, din perioada
ultimelor decenii: 6

O. T. Averi, C. M. Mac Leod si M. Mc Carty (1944) demonstreaza ca substanta chim

ica a materialului genetic din cromozomi este acidul dezoxiribonucleic (ADN). M.
Delbruck, W. T. Bailey (1946), J. Lederberg si E. L. Tatum (1946) descopera rec
ombinarea genetica, primii la bacteriofagi si ceilalti la bacterii. J. D. Watson
si F. H. C. Crick (1953) descopera structura acidului dezoxiribonucleic. S. Ben
zer (1955) determina structura fina a cromozomului fagic si bacterian. F. Jacob,
J. Monod si Andre Lwoff (1961), presupun existenta acidului ribonucleic (ARN) m
esager care transporta informatia genetica de la ADN la ribozomii din citoplasma
si descriu mecanismul de reglaj al biosintezei enzimelor la procariote. S. Ocho
a, W. Nirenberg si H. G. Khorana (1966) au descifrat codul genetic. R. H. Holley
(1968) pentru prima oara reuseste sa izoleze gene. H. G. Khorana (1970) realize
aza sinteza unei gene specifice. Earl Wilbur Sutherland Jr. - mecanismul de tip
hormonal, molecula de tip AMP ciclic (AMPc) prin intermediul careia, numerosi ho
rmoni, dar si alte substante actioneaza asupra celulei (premiul Nobel n 1971). Al
bert Claude, George Emil Palade, Christian de Duve, completeaza prin noi descope
riri, organizarea structurala si functionala a celulei eucariote (mitocondriile
- centrul respiratiei celulare, ribozomii
centre de sinteza a proteinelor, bioge
neza membranelor, lizozomii si peroxizomii), (premiul Nobel n anul 1974). Renato
Dulbecco, Howard Martin Temin si David Baltimore, descopera interactiunile dintr
e virusurile tumorale si materialul genetic al celulei. Dogma centrala a genetic
ii, ADN ARNm proteina este modificata, descoperindu-se reverstranscriptazele, se
demonstra ca, ARNv poate fi transcris n ADN (premiul Nobel n 1975). Werner Arber,
Daniel Nathans si Hamilton O. Smith, descopera enzimele de restrictie, adevarate
bisturie moleculare care sectioneaza molecula de ADN n situsuri de recunoastere pr
ecise, deschiznd etapa manipularilor genetice, avnd ca efect modificarea structuri
i genetice a unui organism (ingineria genetica) (premiul Nobel n 1978). Jean Daus
set, George Snell si Baruj Benacerraf, descopera structura suprafetelor celulare
genetic determinate, care regizeaza reactiile imunologice (premiul Nobel n anul
1980). Barbara Mc Clintock, este laureata a premiului Nobel (1983) pentru descop
erirea elementelor mobile de reglare a genomului (transpozoni), implicate n dezvolt
area organismelor; existenta elementelor mobile a fost semnalata nca din anul 1950,
dar aceasta descoperire nu a atras atentia geneticienilor vremii, care consider
au ca genomul este foarte stabil, chiar rigid . Susumu Tonegawa, descopera principi
ul genetic care genereaza diversitatea anticorpilor
a descifrat unul din cele mai
mari mistere ale 7

masinariei moleculare din organismul uman: n timp ce ntreg genomul uman contine circ
a 100.000 gene, organismul este capabil sa produca n jur de un bilion de tipuri d
eferite de anticorpi . (premiul Nobel n anul 1987) (V. Rusu, 1996). Michael Bishop
si Harold Varmus au descoperit originea celulara a oncogenelor retrovirale (prem
iul Nobel n anul 1989). Erwin Neher si Bert Sakman, descopera tehnica patch clamp
, care permite masurarea activitatii individuale a canalelor ionice membranare,
metoda care permite explicarea a numeroase procese celulare (excitabilitate, con
tractilitate, secretia, transportul transmembranar al moleculelor, fecundarea et
c.) (premiul Nobel n anul 1991). Edmond H. Fischer si Edwin G. Krebs, descopera p
rocesul de fosforilare reversibila a proteinelor ca mecanism general de reglare
biologica, conturndu-se o imagine aproape completa asupra rolului fosforilarii re
versibile a proteinelor n functionarea celulei (premiul Nobel n 1992). Richard Rob
erts si Phillip Sharp, au fost laureati ai premiului Nobel n 1993 pentru descoper
irea genelor cu structura discontinua: genele organismelor superioare sunt alcat
uite din fragmente informationale denumite exoni, separate de portiuni noninform
ationale denumite introni. n 1994, premiul Nobel a fost acordat pentru descoperir
ea proteinelor G, profesorilor Martin Rodbell si Alfred G. Gillman (S.U.A.). Edw
ard B. Lewis, Christiane Nuesslein Voehard si Eric F. Wieschaus, au fost distins
i cu premiul Nobel n 1995, pentru descoperirea controlului genetic al dezvoltarii
precoce a embrionului; mecanismele moleculare responsabile de morfogeneza tutur
or animalelor sunt universale. Peter C. Doherty si Ralf M. Zinkernagel, au desco
perit specificitatea apararii si imunitatii, mediate de celula (premiul Nobel n 1
996). Stanley B. Prusiner, a fost laureat al premiului Nobel n anul 1997, pentru
descoperirea prionilor un principiu nou al infectiei. Guten Blobel, a descoperit
ca proteinele au semnale intrinsece care guverneaza transportul si localizarea l
or n celula (premiul Nobel n 1999). n anul 2001, Leland Hartwell, Tim Hunt si Paul N
urse au fost laureati ai premiului Nobel pentru cercetarea celulei canceroase. 1
.3. LEGATURA GENETICII CU ALTE STIINTE Pentru a studia problemele pe care le imp
lica ereditatea, genetica se serveste de o serie de discipline: Evolutionismul,
ce studiaza procesul de evolutie n lumea vietuitoarelor, de la aparitia lui pna n z
iua de astazi, legile dupa care organismele vii au aparut si s-au modificat n dec
ursul vremurilor. Se ocupa de acea parte a biologiei care se mai numeste si filo
genetica (de la phyle - neam, gen si genesis - nastere, origine). Fiziologia se
ocupa cu studiul fenomenelor vitale ce au loc n organismele vegetale si animale. n
tre metabolism si procesele vitale este o strnsa legatura, iar partea de genetica
care se ocupa cu modul de actiune al 8

factorilor ereditari pentru realizarea caracterelor, se mai numeste si genetica

fiziologica. Botanica si zoologia se ocupa cu studiul plantelor si a animalelor
si ne ajuta sa determinam caracterele, nsusirile si variabilitatea lor, furnizndune notiuni de morfologie si anatomie vegetala si animala. Pe baza acestor date p
utem clasifica formele noi, studiul cu care se ocupa sistematica. Sistematizarea
indivizilor are la baza asemanarile si deosebirile din interiorul fiecarui grup
, care se mentine prin existenta unui mecanism ereditar. Citologia studiaza celu
la, unitatea de baza a organismelor vii. Ea ne da posibilitatea de a descoperi b
aza materiala a ereditatii si structurile celulare cu rol n ereditate. Biochimia
si biofizica sunt stiinte care se ocupa cu procese fizice si chimice ce au loc n
materia vie si legatura lor n cadrul metabolismului. Ele ne ajuta sa studiem stru
cturile chimice si fizice care raspund de ereditatea organismelor. O foarte strns
a legatura exista ntre genetica si ameliorarea plantelor si animalelor, cea dinti
constituind baza teoretica a celei de a doua. Nu putem crea rase noi de animale
si soiuri noi de plante, daca nu le cunoastem legile dupa care se pot crea. Gene
tica a descoperit aceste legi pe baza carora ameliorarea elaboreaza metode pract
ice de mbunatatire si creare de soiuri si rase. Microbiologia, studiaza viata mic
roorganismelor. Cu ajutorul lor s-au adus contributii serioase la identificarea,
descrierea si functiile materialului genetic. Colaborarea strnsa dintre genetica
si celelalte ramuri ale stiintelor a dus la aparitia de noi ramuri ale genetici
i. Din colaborarea geneticii cu citologia s-a nascut citogenetica. Ea studiaza s
tructurile si functiile celulare ce stau la baza fenomenelor ereditare. Din cola
borarea geneticii cu fizica nucleara s-a nascut genetica radiatiilor, care cerce
teaza influenta radiatiilor ionizante si neionizante asupra bazei materiale a er
editatii. Din colaborarea geneticii cu biochimia s-a nascut genetica moleculara,
care studiaza fenomenele biochimice ale ereditatii la nivelul molecular. Din co
laborarea geneticii cu sistematica s-a nascut genetica populatiilor, al carui ob
iect de studiu este structura genetica a populatiilor de plante si animale si fa
ctorii care o modifica. Din colaborarea geneticii cu medicina s-a nascut genetic
a umana, de mare importanta pentru prevenirea si combaterea bolilor ereditate la
om. Am enumerat principalele ramuri ale stiintelor cu care genetica colaboreaza
. Mai sunt si alte stiinte care aduc geneticii mari servicii, cum sunt de exempl
u matematica si altele. Genetica are un vast cmp de activitate. n afara de agricul
tura, zootehnie, medicina veterinara, silvicultura, s-a interferat cu toate ramu
rile biologiei. Dupa domeniile mari n care se studiaza fenomenul de ereditate deo
sebim genetica vegetala, animala, umana, microbiana s.a. 9

1.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE N GENETICA Simplele observatii asupra modului d

e transmitere a caracterelor si nsusirilor ereditare, au generat o multitudine de
ipoteze care ncercau sa explice, n diferite moduri, ereditatea si variabilitatea
organismelor vii. Initierea, perfectionarea metodelor si tehnicilor de cercetare
specifice, au determinat aparitia si extinderea geneticii ca stiinta, n rndul cel
orlalte stiinte biologice. Aceste metode de cercetare, cronologic vorbind, au de
terminat abordarea aspectelor legate de ereditate si variabilitate, de la nivel
individual, la nivel populational si mergnd apoi spre nivelurile celular si molec
ular. Principalele metode de cercetare folosite n genetica sunt: metoda hibridolo
gica (hibridarea experimentala), metoda biometrica, metoda analizei genealogice,
metoda citogenetica, metoda biochimica si biofizica, metoda ontogenetica, metod
a culturilor de celule si embrioni, metoda ADN
recombinat. Metoda hibridologica
consta n ncrucisarea dintre indivizi ce poseda caractere ereditare distincte, urma
ta de analiza modului de manifestare a acestora, la indivizii din diferite gener
atii. n generatiile segregante (F2, F3, Fn) se analizeaza statistic modul de manife
stare a caracterelor luate n studiu. Hibridarea s-a utilizat de multa vreme ca me
toda de obtinere a unor forme noi, dar bazele teoretice ale acesteia au fost sta
bilite de Johann Gregor Mendel, de aceea metoda hibridologica se mai numeste ana
liza genetica mendeliana. Asa cum a procedat si Gr. Mendel, indivizii ce urmeaza
a se ncrucisa, sunt studiati n prealabil, cteva generatii, pentru a vedea daca car
acterele luate n studiu se transmit constant, cu alte cuvinte, daca organismele s
unt homozigote pentru celelalte caractere. Structura genetica a organismelor lua
te n studiu, fenomenele linkage si crossing-over se pot stabili printr-o ncrucisar
e analizatoare (retroncrucisare, backcross), cnd hibrizii cu caractere dominante s
e ncruciseaza cu un individ homozigot recesiv (tester). Metoda biometrica, aplica
ta initial la caracterele calitative s-a extins si n domeniul caracterelor cantit
ative, n cadrul unui grup mai restrns sau mai mare de indivizi. Legilor mendeliene
ale ereditatii, le-au urmat tezele teoriei cromozomice ale ereditatii, T. H. Mo
rgan tot pe baza statisticii, stabilind modul de interactiune dintre gene, proba
bilitatea recombinarilor inter si intracromozomice, pozitia si distanta dintre g
ene, n cadrul hartilor cromozomice. Metoda analizei statistice s-a extins si n ana
liza modului de transmitere a caracterelor cantitative, conturndu-se un domeniu f
oarte important al geneticii, genetica cantitativa. Pe baza masuratorilor biomet
rice (marimea si greutatea fructelor, numarul semintelor pe planta, cantitatea d
e lapte la taurine, numarul de oua la pasari etc.) se calculeaza o serie de valo
ri biometrice, care dau indicatii deosebit de importante privind: interactiunea
genotip-mediu n exprimarea fenotipica a acestor caractere si tipurile de interact
iuni genice,