Poezia romantica:Floare albastra de Mihai Eminescu

Tema si viziunea despre lume dintr-o poezie romantica studiata

Poezia Floare albastra,scrisa in 1872 si publicata in revista Convorbiri literare in 1873 ,este o
capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete ,care anunta marile creatii ulterioare ,culminand
cu Luceafarul.Dezvoltare a unui motiv poetic European intr-o viziune lirica proprie,Floare albastra
poate fi considerata o poezie-nucleu a romantismului eminescian.In Floare albastra sunt asociate,in
maniera romantica,mai multe specii literare : poem filosofic, egloga(idila cu dialog)si elegie(poezie in care
sunt exprimate sentimente de tristete ,regret,melancolie).Tin de romantism :tema(iubirea si
natura,conditia geniului,aspiratia spre absolut),motivele literare,atitudinea poetica ,amestecul speciilor
,dar si antiteza pe baza careia este construita poezia.
La romantici,tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii,pentru ca natura vibreaza la starile
sufletesti ale poetului.Floare albastra apartine acestei teme si reprezinta ipostaza iubirii paradiziace
,prezenta in idilele eminesciene din aceeasi perioada de creatie:Sara pe pedeal,
Dorinta,Lacul,Povestea teiului,sau in secventa idilica din Luceafarul.Depaseste insa cadrul unei
idile ,implicand si tema conditiei omului de geniu care aspira la absolut.Cadrul natural feeric si protector
pentru cuplul de indragostiti se realizeaza prin motive romantice frecvente in lirica erotica
eminesciana:codrul ,izvoarele ,prapastia,valea,luna.In viziunea romantica ,se confrunta doua moduri de
existenta sau ipostaze ale cunoasterii:lumea cunoasterii absolute,infinite,a geniului(simbolizata de
cunoasterea albastra)si lumea iubirii concrete ,a cunoasterii terestre(simbolizata de floare).Ca in
lirismul de masti ,eul liric imprumuta pe rand doua ipostaze umane (masculin-feminin) sau portrete
spirituale
(geniul-faptura terestra),care se asociaza celor doua lumi.Lirismul subiectiv se
realizeaza prin folosirea marcilor gramaticale ale eului liric-verbe si pronume la persoana 1 singular:eu am
ras.
Titlul fixeaza simbolul central,facand ca punct de plecare un motiv romantic de circulatie
europeana ,ce sugereaza aspiratia spre fericirea prin iubire.Motivul literar asociaza substantivul
floare,care simbolizeaza viata si culoarea albastra,simbolul eminescian al infinitului,al marilor
departari,al idealului.
Cele paisprezece strofe alcatuiesc patru secvente poetice ,prin alternanta a doua planuri,cosmicterestru,in dialogul celor doua voci lirice: geniul/vocea masculina si iubita.Poezia are o compozitie
romantica,fiind structurata in jurul unei serii de opozitii:eternitate-viata, masculin-feminin,detasare
apolinica-traire dionisiaca,vis-realitate,departe-aproape,trecut-prezent.Prima secventa (primele trei strofe)
reprezinta monologul fetei si ia forma reprosului, tanara folosind simbolurile eternitatii pentru a configura
imaginea lumii reci a ideilor abstracte. Meditatia barbatului,din strofa a patra,constituie cea de-a doua
secventa poetica si contine reactia indragostitului la reprosurile fetei.Secventa a treia,care contine strofele
5-12,este cea mai ampla si continua monologul fetei din prima secventa.De aceasta data ,ea adreseaza
barbatului chemarea la implinirea iubirii in spatiul terestru,in cadrul naturii feerice.Ultima secventa
poetica(strofele 13-14)este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra si reprezinta o continuare a
meditatiei barbatului asupra iubirii trecute ,pe care o proiecteaza ,de aceasta data,in ideal.
Simetria celor patru secvente poetice este potentata de monologul liric al fetei,care exprima
termenii antinomici(lumea lui-lumea ei),punctate de cele doua reflectii ulterioare ale
barbatului.Expresivitatea are surse multiple,in plan morfologic ,lexical ,stilistic,fonetic si prozodic.La nivel
morfologic,verbele la prezentul etern redau lumea ideilor sau vesnicia naturii(urca,sta),verbele la viitor
din monologul fetei proiecteaza aspiratia spre iubire in reverie,iar verbele la trecut ,din meditatia
barbatului,redau reflectia si distantarea temporala(am ras,te-ai dus,a murit).La nivel lexical ,vorbirea
populara si limbajul familiar accentueaza intimitatea incalte,nu cata).Figurile de stil si imaginile
artistice sunt numeroase:epitetul (prapastia mareata) personificarea(izvoare plang in
vale)comparatia(rosie ca marul)repetitia (Floare alasbtra!floare albastra!..)
In opinia mea ,poezia este o dezvoltare a unui motiv romantic de circulatie europeana ,intr-o
viziune lirica proprie.Floare albastra isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul
de fericire ,de iubire pura,intalnit si la scriitorul romantic german Novalis sau la poetul italian
Leopardi.Motiv romantic de larga circulatie europeana,de asemenea regasit si in alte texte
eminesciene,precum Calin(file din poveste) ori Sarmanul Dionis,simbolul florii albastre dobandeste aici
valoare polisemantica:aspiratie spre fericirea prin iubire,opozitie intre lumea calda ,terestra si lumea rece a
ideilor.In creatia eminesciana ,albastrul este culoarea infinitului ,a idealului ,iar floarea simbolizeaza
viata,iubirea.Repetitia din penultimul vers(Floare-albastra!floare-albastra!..) si versul final:Totusi este
trist in lume!exprima nostalgia dupa iubire ,ca mister al vietii.

In concluzie Floare albastra reprezinta o capodopera a creatiei eminesciene din etapa de

tinerete ,care anticipeaza marile teme si idei poetice dezvoltate mai tarziu in poemul-sinteza Luceafarul.