Sunteți pe pagina 1din 7

RASPUNDEREA PATRIMONIALA IN DREPTUL

MUNCII

Una dintre raspunderile juridice reglementate de codul muncii este raspunderea patrimoniala
sau materiala. Aceasta forma a raspunderii este specifica dreptului civil, ca drept comun
pentru toate ramurile dreptului privat si implicit si pentru dreptul muncii.
Astfel, conform prevederilor art. 269 codul muncii, angajatorul este obligat, in
temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat
in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul
indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul iar conform art. 270 salariatii
raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru
pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
Prin urmare, reglementarea raspunderii patrimoniale de dreptul muncii vizeaza atat
angajatii cat si angajatorii, functie de situatia concreta. Oricare dintre partile contractului
individual de munca se face vinovata de producerea unei pagube materiale catre cealalta parte
trebuie sa acope prejudiciul cauzat.
Mai mult chiar, codul reglementeaza raspunderea solidara a angajatorilor si
salariatilor, tertii pagubi avand dreptul de a incasa despagubirea de la angajatorul salariatului
vinovat. Ulterior, angajatorul se va intoarce impotriva angajatorului prorpiu pentru a recupera
sumele platite pentru vina acestuia.
Daca raspunderea angajatului si a angajatorului sunt solodare, atunci raspunderea
salariatilor este divizibila. Astfel, art. 271 stabileste ca, in ipoteza in care paguba a fost
produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu

masura in care a contribuit la producerea ei. Daca masura in care s-a contribuit la producerea
pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul
sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv
lucrat de la ultimul sau inventar.
Raspunderea patrimoniala are un caracter reparatoriu si se intemeiaza, potrivit art.270
alin.1 din Codul muncii, pe normele si principiile raspunderii civile contractuale, pentru
pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor .
Asadar, raspunderea patrimoniala este o forma a raspunderii civile contractuale, care
consta in obligativitatea salariatilor de a repara pagubele materiale produse angajatorului din
vina si in legatura cu munca lor.
Rezulta ca din punct de vedere al modului de aplicare al regulilor avem : - regulile
generale sunt cele din dreptul comun (cele care reglementeaza raspunderea civila
contractuala) regulile speciale prevazute de Codul muncii (trasaturi).
1.Raspunderea patrimoniala are la baza contractul individual de munca fiind
conditionata de existenta si executarea contractului individual de munca.
2.La baza raspunderii patrimoniale sta vinovatia celui in cauza. In general, ca regula,
nu opereaza prezumtia de culpa, existand si exceptii - lipsuri cantitative in gestiune opereaza o
prezumtie simpla de vinovatie a gestionarului.
3.Raspunderea patrimoniala este o raspunderea individuala, excluzand solidaritatea. In
cazul in care prejudiciul a fost produs de mai multi salariati, raspunderea se stabileste pentru
fiecare angajat in functie de gradul de vinovatie si proportional cu salariul sau net de la data
constatarii pagubei.
4.Raspunderea patrimoniala are ca obiect numai repararea prejudiciilor materiale
5.Reglementarea raspunderii patrimoniale se face prin norme imperative, ceea ce
inseamna ca nu se pot insera clauze de agravare a raspunderii salariatului derogatorii de la
lege.

6.Stabilirea raspunderii patrimoniale se face , in lipsa acordului scris, numai de catre


instanta de judecata, prin procedura solutionarii conflictelor de munca.
7.Din punct de vedere al executarii silite raspunderea patrimoniala are un caracter
limitat, efectuandu-se, de regula, asupra unei parti din salariul( cel mult o treime de salariul).
1. Raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariatii sai
Potrivit art.269 din Codul muncii angajatorul este obligat, in temeiul normelor si
principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care
acesta a suferit vreun prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii
obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Angajarea raspunderii patrimoniale a angajatorului se face numai daca sunt indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:

sa existe o fapta ilicita, care in cazul persoanei juridice reprezinta o fapta a


uneia sau a mai multor persoane din colectivul sau.

Salariatul sa fi suferit un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor


de serviciu sau in legatura cu serviciul

Sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita a angajatorului si


prejudiciul material suferit de salariat

Culpa angajatorului este prezumata, fiind aparat de raspundere numai daca face
dovada ca neindeplinirea obligatiilor se datoreaza unei cauze care nu-i poate fi imputata
Cazuri in care angajatorul raspunde patrimonial:
1.salariatul este impiedicat sa munceasca
2.intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia
3.despagubirea cuvenita in cazul constatarii nevinovatiei penale a persoanei
suspendate din functie

4.obligatia de a plati despagubiri in caz de anulare a concediului de odihna, total sau


partial
5.neluarea masurilor de paza necesare pentru protectia echipamentului de protectie si
personal
2. Raspunderea patrimoniala a salariatilor fata de angajator.
Art.272 din Codul muncii prevede obligatia salariatului de a restitui sumele de bani
nedatorate primite de la angajator, bunurile care nu i se cuveneau, iar pentru serviciile prestate
la care nu era indreptatit este obligat sa suporte contravaloarea lor.
Scopul raspunderii salariatilor este de a apara patrimoniu angajatorului, de a preveni
producerea altor pagube.
Salariatul raspunde patrimonial numai daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele
conditii
A. Persoana vinovata de producerea prejudiciului trebuie sa aiba calitatea de salariat,
deci sa aiba un contract individual de munca incheiat cu angajatorul pagubit.
Exceptii: - raspunderea patrimoniala a ucenicilor la locul de munca, a celor care sunt
parti intr-un contract de calificare sau de adaptare,
- salariatii detasati fata de angajatorul cesionar.

B. Fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa.


Pentru stabilirea raspunderii patrimoniale , caracterul ilicit al faptei se analizeaza in
raport cu obligatiile de serviciu, asa cum rezulta ele din lege, din contractul individual de
munca, regulamentul intern.
Se considera fapta in legatura cu munca, si orice alta fapta care , intr-o forma sau alta,
are legatura cu atributiile de serviciu, nu numai exercitarea propriu-zisa a atributiunilor de
serviciu

C. Prejudiciul material suferit de angajator


Prejudiciul constituie o modificare a patrimoniului, in sens negativ, constand in
diminuarea activului(rebuturi) sau in cresterea pasivului(amenzi).
Valoarea prejudiciului cuprinde atat prejudiciul efectiv, cat si beneficiul nerealizat.
Pentru a putea sta la baza raspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul trebuie sa
cumuleze urmatoarele conditii:

Sa fie real, ceea ce inseamna ca salariatul raspunde numai pentru valorile


efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului, iar nu si pentru valorile
stabilite ca pierdere numai sub aspect nominal

Sa fie cert, atat in privinta existentei, cat si in privinta evaluarii sale.

Dovada certitudinii prejudiciului cade in sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de
constatare a pagubei sau din alte probe sa rezulte fara dubiu intinderea cuantumului pagubei.

Sa fie actual

Sa fie cauzat direct angajatorului.

Prejudiciul poate fi produs printr-o fapta ilicita in legatura cu executarea contractului


de munca, direct in patrimoniu.
Prejudiciul indirect, cand angajatorul raspunde in mod direct, in calitate de comitent
pentru prepusul sau, fata de tertul prejudiciat.

Sa fie material. Repararea prejudiciului se face numai prin echivalent


banesc( prin calculul si plata unor despagubiri banesti), potrivit art. 273 alin.1.
Nu se pot acord despagubiri pentru daune morale suferite pentru prejudiciul
cauzat.

Sa nu fi fost reparat la data la care angajatorul solicita acoperirea faptei.

Evaluarea prejudiciului se face in functie de normele speciale, iar in lipsa acestora,


evaluarea se face potrivit normelor dreptului civil, in raport cu preturile existente la momentul
in care se realizeaza acordul partilor ori in momentul sesizarii instantei de catre cel pagubit.

D. Sa existe raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu cauzat


E. Vinovatia
Consta in atitudinea psihica a persoanei fizice fata de fapta sa ti fata de consecintele
pagubitoare. Presupune discernamantul autorului, dar si vointa libera in desfasurarea
conduitei sale.
In cadrul raspunderii patrimoniale, distinctia intre formele de vinovatie si gradele
culpei nu are relevanta practica. Salariatul raspunde patrimonial chiar si pentru cea mai usoara
culpa a sa.
Culpa comuna intre salariat si angajatorul, persoana juridica nu este de conceput.
3. Cauzele de neraspundere patrimoniala
Potrivit Codului muncii , la art.270 alin.2 salariatii nu raspund de pagubele provocate
de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele
care se incadreaza in riscul normal al serviciului
Astfel, salariatul care a produs un prejudiciu prin fapta sa personala in legatura cu
munca nu va raspunde patrimonial daca a intervenit una din urmatoarele cauze:
1.Executarea unui ordin legal de serviciu.
Se considera ca executarea unui ordin legal in fond sau in aparenta - nu atrage
raspunderea patrimoniala, daca s-a produs o paguba. Aceasta situatie este normala, deoarece
salariatul primind un ordin nu are dreptul de a-l cenzura sub aspectul utilitatii si oportunitatii
lui.
Situatia se schimba, atunci cand este vorba de un ordin ilegal, sub aspectul
continutului sau al formei, cand ducerea la indeplinire a acestuia atrage raspunderea pentru
eventualele pagube cauzate.
2.Starea de necesitate
In situatia in care un salariat a savarsit o fapta pentru salvarea de la un pericol iminent
care nu putea fi inlaturat altfel - a vietii sale, sanatatii sau integritatii corporale sale sau a

altei persoane, a unui bun important al sau ori al altuia, ori interes public, nu raspunde
patrimonial daca prin savarsirea faptei respective a cauzat un prejudiciu.
Daca salariatul putea sa prevada ca paguba rezultata din savarsirea faptei sale este mai
mare decat cea pe care incearca sa o salveze, va raspunde patrimonial, deoarece cauza de
neraspundere nu opereaza.
Totusi daca salariatul a putut, in mod verosimil, sa creada ca prin fapta sa evita o
vatamare mai grava, el beneficiaza de exonerare datorita starii de necesitate, chiar daca in
final s-ar stabilii ca prejudiciul cauzat prin interventia sa este mai mare decat cel a carei
evitare a urmarit-o.
3.Forta majora si cazul fortuit
Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze care nu puteau
fi inlaturate, potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii.
4. Riscul normal al serviciului.
Prin risc al serviciului se intelege pierderea rezultata din activitatea normala de
serviciu, care nu poate fi imputat unui anumit salariat. Producerea riscului trebuie sa se
prezinte ca un fenomen normal in raport cu imprejurari concrete, fie datorita conditiilor
existente la anumite locuri de munca, fie datorita naturii intrinseci a unor anumite materiale
supuse procesului muncii.
Riscul normal al serviciului poate fi : risc normat si risc nenormat
Risc normat cuprinde pierderile inerente procesului de productie ce se incadreaza in
limitele prevazute de lege.
Riscul nenormat intervine cand pierderile sunt neinsemnate, acceptabile pentru
activitatea desfasurata, in cazul celor care executa o obligatie de diligenta, sau in situatia
pierderilor care, desi depasesc limitele normale, nu s-au produs totusi din cauza vinovatiei
vreunei persoane.