Sunteți pe pagina 1din 65

Dezvoltarea si diversificarea productiei si a consumului de bunuri, promovarea formelor

eficiente de comert au determinat evolutii spectaculoase in domeniul ambalajelor.


Cea mai mare parte a produselor alimentare destinate comercializari pe piata
trebuie sa fie ambalate si etichetate. Sunt insa unele produse care nu necesita obligatoriu acest
lucru, cum ar fi fructele si legumele, desi unii comercianti le ambaleaza in tavi acoperite cu
celofan si pungi de plastic, pentru a le face mai attractive. Din punctual de vedere al
marketingului, ambalarea poate avea o importanta minora ( de exemplu: produsele din carne)
sau una majora (ciocolata, lactatele etc.). Unele ambalaje,cum ar fi Coca-Cola, sunt renumite
in intreaga lume si au o componenta de marketing care se manifesta la nivel global.
Multi economisti considera ambalarea ca pe un element important al politicii de
marketing al compamiilor.
In ultimul timp s-a pus accent pe imbunatatirea proiectarii ambalajelor ca sa contina
mai putin material, cu un procent mai mare de reciclabilitate, mai usor de manevrat.
Realizarea ambalajelor a devenit o activitate importanta din punct de vedere economic
si tehnic, atat pe plan national cat si international.
Producatorii de marfuri alimentare trebuie sa cerceteze si sa fie edificati asupra naturii
ambalajului necesar si a parametrilor functionali, estetici si promotionali ai
acestora. Producatorii de ambalaje trebuie si raspunda strict nevoilor de ambalare impuse de
specificul acestor marfuri comercializate pe diferite piete. Specializarea productiei de marfuri
alimentare si de ambalaje in societai bine profilate impune producatorilor de marfuri
alimentare cunoasterea comportarii acestora pe parcursul circuitului pana la consumator, si a
cunoasterii cerintelor de ambalare.
Interfata intre activitatile de productie si activitatile promotionale il constituie
ambalajul produselor alimentare complexe.Ambalajul rezulta ca este o componenta
importanta a actiunilor de productie, comerciale atat in cadrul procesului principal desfasurat
in actul de vanzare, cat si in cadrul procesului secundar de logistica, si a
actiunilor promotionale din afara unitatilor.
In perioada actuala a integrarii in Uniunea Europeana, productia si comertul de produse
alimentare devine importanta. In general ambalarea aduce o contributie la cresterea
performantelor ambalarii produselor alimentare, de aceea perfectionarea poate saaiba in
vedere si reducerea costurilor, atat pentru materialele de ambalare, cat si a
tehnicilor de ambalare.
ARGUMENT
Am ales aceasta tema deoarece consider ca in viata de zi cu zi ambalarea a devenit una
dintre cele mai importante functii ale unui produs, a unei marfi pe piata. Ambalajul oferind
multe informatii despre produsul in sine din punct de vedere tehnic, al imaginii, dar si despre
continutul produsului.

Pe parcursul referatului am definit ambalarea; am spus despre rolul pe care le


indeplineste ambalajul; am clasificat ambalajele; am enumerate cateva din metodele si
tehnicile de ambalare ale marfuri alimentare, dar si factorii ambalarii; am dat exemple de
cateva simboluri aplicate pe ambalaje; am precizat deciziile care stau la baza elaborarii unui
ambalaj; am determinat testele care sunt supuse ambalajele; am indicat conditile care trebuie
sa le indeplineasca forma ambalajului dar si estetica acestora. In ultima parte am vorbit depre
ambalajul ecologic.
1.

DEFINIREA AMBALARII

Ambalarea reprezinta activitatea de proiectare si de fabricare a materialelor protectoare


pentru diferitelor produse.De asemenea ambalarea este operatia, procedeul sau metoda prin
care se asigura protectia temporara a produsului in cursul manipularii, transportului,
defectarii, desfacerii si consumului, precum si inlesnirea acestor operatiuni.
2.

ROLUL AMBALAJULUI

Rolul pe care il joaca in atragearea si in satisfacerea consumatorului, ambalarea


trebuie sa se bucure de o atentie corespunzatoare. In ultima perioada, ambalarea a
devenit un instrument de marketing tot mai eficient.
Roulul ambalajului este foarte important in lantul logistic al marfurilor, el aigurand
conservarea si protectia marfurilor,transportulu, manipularea si depozitarea in fiecare etapa a
circuitului ethnic al acestora.
Ambalajul protejeaza consumatorii impotriva falsificarii marfurilor, obiectiv care se
realizeaza prin: includerea anumitor etanseizari, constructia unor elemente suplimentare
atasate ambalajului, moduluiu de etichetare aplicate pe ambalaj.
3.

CLASIFICAREA AMBALAJELOR

Ambalarea se poate alcatuita din unul pana la trei straturi de material. De exemplu
bauturile se prezinta sub forma unei sticle (ambalaj primar), introdusa intr-o cutie de carton
(ambalaj secundar), mai multe astfel de cutii fiind introduse in cutii mai mari(ambalaje de
transport).
Ambalarea se poate face pe linii semiautomate sau automate de mare
productivitate, ce pot realiza formarea ambalajelor, desfacerea lor, umplerea si inchiderea lor.
Ambalajele se pot clasifica in functie de mai multe criterii:
1)

Dupa natura materialului:


-

ambalaje celulozice

ambalaje din sticla

ambalaje din metal

2)

3)

4)

5)

ambalaje din materiale plastice

ambalaje din lemn

ambalaje din materiale complexe

ambalaje din materiale textile

Dupa sistemul de confectionare:


-

ambalaje fixe

ambalaje demontabile

ambalaje pliabile

Dupa tipul ambalajului:


-

lazi

cutii

flacoane

pungi

tuburi etc.

Dupa domeniul de utilizare:


-

ambalaje de transport

ambalaje de prezentare

ambalaje de desfacere

Dupa modul de valorificare:


-

ambalaje refolosibile

ambalaje nerefolosibile

Cea mai mare parte din ambalajele marfurilor alimentare in Europa circa 40% din
total- este destinata produselor agroalimentare. Principalele materiale din care se
confectoneaza ambalajele sunt:
*

cartonul si hartia care ocupa primul loc(cutii de zahar, de orez, lapte).

metalul fierul si aluminiul (cutile de conseve )

sticla (bauturile, borcanele cu dulceturi, gemuri, compoturilor)

materialele plastice include:peliculele celulozice (utilizate in conditionarea


fructelor in stare proaspata, produselor de bacanie uscate pastele fainoase,
biscuitii, pesmet); celuloza sau pasta de hartie (ambalajele pentru oua);
polistirenul (ambalarea produselor lactate proaspete); poliuretanul
(preconditionarea carnii si a mezelurilor); PCV (buteliile de unica folosinta de
apa, otet, vin, ulei)

lemnul (ambalaje pentru legume si fructe, branzeturi moi, paste fainoase,


macaroane)

alte materiale saci de iuta (utilizati pentru cereale, cartofi, fasole)


- saci de polipropilena (pentru orez)
- bombe aerosoli (pentru frisca, creme)
- materiale compuse dintr-o folie multistrat cu bariera (pentru

ambalarea in vid a
alimentelor perisabile)
4.

METODE SI TEHNICI DE AMBALARE

Ambalajul si marfurile formeaza un sistem, de aceea metodele de ambalare trebuie sa


tina seama de relatiile de interdependenta ce se stabilesc intre elementele componente ale
sistemului. Tendintele actuale remarcate in conceptia ambalajelor si a metodelor de ambalare
sunt:
-

reducerea consumului de materii prime, materiale si energie;

cresterea duratei de conservare a produselor;

sporirea performantelor ambalajelor prin combinarea materialelor de confectionare;

facilitarea reintegrarii in mediu a ambalajelor in etapa post-consum.


Metodele si tehnicile de ambalare ale marfurilor alimentare:
*

ambalarea colectiva aceasta metoda se foloseste pentru ambalarea intr-un


singur ambalaj a mai multor produse. Aceasta metoda usureaza mult
manipulare si transport produselor, ajutand la paletizarea acestora. Metoda
poate fi utilizata cu succes si pentru produsele alimentare de uz curent (zahar,
faina, orez, malai etc), precum si pentru ambalarea unor produse deja
preambalate.

ambalarea portionata - ambalajul portionat este acela al carui continut se


consuma o singura data. Aceste ambalaje pot fi plicuri, cutii, tavite etc. Astfel,

se pot ambala atat produsele perisabile (produsele lactate, carne, fructe), cat si
cele neperisabile (biscuiti, napolitane, cafea etc).
*

amblarea tip aerosol ambalajul tip aerosol este un recipient rezistent la o


presiune interrioara data, prevazuta cu o deschidere in care se monteaza o
valva, care asigura etanseitatea si distribuirea produsului continut, sub forma
de spuma, pudra sau in stare lichida. Este utilizata de exemplu la produsele
cosmetice, farmaceutice, alimentare etc.

ambalarea in folii contractibile acesta este o metoda de ambalare a


produselor in bucati mici, uniforme, prin asezarea lor pe o placa-suport, avand
alveole termoformate, urmata de inchidere prin acoperire cu folie si
termosudare. Aceasta metoda este foarte utilizata in cazul produselor
alimentarein special la ambalarea marfurilor din carne, a lactatelor etc.

ambalarea aseptica ambalarea aseptica consta in introducerea unui produs


sterilizat, destinat comercializarii, intr-un recipient sterilizat, in conditii
aseptice, urmata de inchiderea recipientului astfel incat sa fie prevenita
contaminarea produsului cu microorganisme. Acest ambalaj consta intr-o folie
unica, multistratificata, care combina cele mai bune caracteristici ale hartiei,
materialului plastic si aluminiului pentru a alcatui un recipient cu
preformante superioare .

ambalarea in vid ambalarea in vid consta in introducerea produsului intrun ambalaj imermeabil la gaze si scoaterea aerului, suprimand astfel oxigenul,
principalul agent responsabil de o eventuala alterare a produsului.Pentru
ambalarea in vid se utilizeaza mai ales folii din materiale complexe de
ambalare. Aceste folii trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte: rezistenta
mecanica buna, protectie impotriva luminii, rezistenta la actiunea produselor
agresive, rezistenta la temperature rezistenta etc.

ambalarea in atmosfer rezistenta modificata - ambalarea in atmosfer


rezistenta modificata consta in inchiderea produsului intr-un ambalaj in care
atmosfera din interior este modificata ( in ceea ce priveste continutului in CO ,
O , N , vapori de apa). Aceasta ambalare depinde de urmatorii factori: natura
produsului ambalat, alegerea amestecului de gaze din ambalaj si efectele
produse asupra marfurilor, natura materialului de ambalare, adaptarea
materialului la tehnica si echipamentul de ambalare utilizat.

5.

SIMBOLURI APLICATE PE AMBALAJE

Cele mai importante simboluri aplicate in mod current pe ambaje sunt:


6.

FACTORII AMBALARII

Sunt mai multi factori de care trebuie sa se tina seama la alegerea liniei de ambalare.
Acestia se refera la:

utilajul folosit la ambalare;

productia care trebuie realizata;

dimensiunea ambalajelor ce trebuie formate;

frecventa schimbarilor ambalajului;

spatiul necesar montarii liniei.


7.

MODIFICARILE AMBALARII

Modificarile probabile ale produsului, influenteaza alegerea materialului de ambalare


folosit (de exemplu, produsul trebuie ambalat in materiale cu ridicate proprietati de bariera la
arome, grasimi etc.).
8.

CREEAREA UNUI AMBALAJ

Specialisti in marketing trebuie sa cunoasca ceea ce gandesc si ceea ce spun


beneficiarii produselor despre ambalaje.
Consumatorii sunt atrasi de ceea ce este calitativ, ieftin si da un bun aspect produslui.
Distribuitorii doresc ca ambalarea produsului sa se prezinte cat mai bine si atragator
atat in raftul pe care este asezat in raion,cat si pe parcursul operatiunilor promotionale. De
asemenea acesta doresste ca produsul sa nu prezinte nici un fel de degradare inainte de a fi
cumparat.
Pentru crearea de ambalaje cat mai eficiente, fabricantii trebuie sa cunoasca atat
opiniile si atitudinile fata de acestea ale consumatorilor, cat si pe cele ale distribuitorilor.
Crearea unui ambalaj presupune elaborarea si funamentarea unei suite de decizii. Prima
din ele se refera la formularea conceptului de ambalare pentru produsul in cauza, adica
ceea ce trebuie sa fie sau sa faca ambalajul pentru produsul respective. Functiile principale pe
care trebuie sa le indeplineasca un produs este sa ofere protectie superioara, o mai buna
conservare a alimentului, sa introduca o noua tehnica de distributie, sa sugereze anumite
caracteristici ale produsului. A doua decize vizeaza marimea, forma materialelor din
care este confectionat ambalajul, precum si textul si designul marcii ce vor fi trecute pe el. A
treia decizie se refera la sistemul de inchidere (sigilare) a ambalajului, astfel
incat sa se asigure protectia si integritatea produsului. Decizia a patra priveste armonizarea
componentelor ambalajului (marime, forma, material, culoare etc.) intre acestea componentele
politicii de marketing. Urmatoarea decizie vizeaza testarea ambalajului.
9.

TESTE PENTRU AMBALAJE

Testele la care este supus produsul ambalat sunt de mai multe feluri:
-

teste functionale menite sa certifice rezistenta ambalajului in conditii normale;

teste vizuale menite sa verifice lizibilitatea textului si armonizarea culorilor;

teste de distibutie menite sa verifice daca intermediarii considera ambalajul atragator


si usor de distribuit;

teste de comercializare pentru a constata daca reactia consumatorului este favorabila


sau nu.
10.

FORMA AMBALAJULUI

Forma ambalajului trebuie privita ca elementul estetic la proiectarea caruia se au in


vedere urmatoarele conditii :
-

constrangerile pe care le impune produsul din punct de vedere al formei, al


conditiilor de producere si de utilizare, al clasei calitative din care face parte;

capacitatea de protectie fizico-mecanica sau chimica ceruta de produs pe parcursul


circuitului de la producator la consumatorul final;

importanta componentei informational-estetice a produselor in formarea deciziei


de cumparare, care a determinat forme de ambalaj prin care acestea sa devina vizibile;

folosirea pentru unele grupe de produse a unor forme modulate de ambalaj care,
prin marea lor putere de sugestie, devin caracteristice si usor de reperat;

corelarea formei ambalajului cu materialul utilizat pentru confectionare, cu


sistemul de constructie, cu particularitatile de utilizare, manevrare sau inchideredeschidere;

includerea criteriilor estetice, alaturi de datele ergonomice actuale, intr-un sistem


unitar de standardizare-tipizare a formei ambalajelor, ca parte integranta a
standardizarii produselor industriale, in scopul reducerii cheltuielilor de productie si
cresterii eficientei social-economice;

stabilirea unor forme in raport cu destinatia, cu modul de amplasare in spatiile


comerciale si, bineinteles, cu cerintele consumatorilor
11. ESTETICA IN AMBALAREA MARFURILOR
ALIMENTARE

Grafica este esentiala in formarea imaginii estetice in ambalarea marfurilor alimentare.


Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganelor si simbolurilor ce contribuie la
impactul initial pe care un produs (prin ambalajul sau) il are asupra
consumatorilor si joaca un rol important in comunicarea de informatii si impresii
despre produs.
In literatura de specialitate se disting mai multe stiluri de grafica:

grafica moderna, care urmareste crearea unei exprimari simbolice,


schematizate, simplu de inteles si de retinut;

grafica comerciala, care sugereaza, prin fotografii, desene si diferite alte mijloace,
caracteristicile produsului, utilitatea, destinatia;

grafica umoristica, la care in solutia estetica se includ caricaturi sau alte elemente
similare ce apropie produsul de consumator.

Tendinta actuala in conceperea ambalajelor se caracterizeaza printr-o grafica simpla,


dar expresiva; ea trebuie sa stimuleze imaginatia, sa prezinte produsul intr-un mod atragator,
sa declanseze un efect imediat, astfel incat produsul sa fie remarcat, individualizat si dorit de
cumparator.
Din punct de vedere grafic, functia ambalajului este de informare si promovare se
realizeaza prin corelarea imaginii cu textul publicitar si cu coloristica.
12. Ambalajul ecologic
Intr-o societate moderna, ambalajul trebuie sa raspunda atat cerintelor esentiale cu
privire la produs, cat si unor obiective precise de protejare a mediului inconjurator. Impactul
ambalajelor asupra mediului reprezinta de facpt impactul materialelor si tehonologiilor de
ambalare asupra mediului.
Ambalajul este un produs a carui functionalitate se incheie in momentul inceperii
utilizarii produsului continut.
Trecerea de la stadiul de produs la cel de deseu este rapida si impune luarea unor
decizii importante cu privire la mediu.
Caracterul ecologic al unui produs depinde de materiile prime utilizate, procesul
tehnologic si deseurile rezultate in procesul de productie si consum.
Intreprinderile trebuie sa cunoasca reglementarile referitoare la produsele ecologice si
sa-si adapteze productia la cerintele pietei. In aceste conditii ambalajul trebuie sa faca fata
unor constrangeri suplimentare referitoare la mediul inconjurator.
Ambalajul ecologic este ambalajul realizat din materiale ecologice, utilizand
tehnologii nepoluante, cu un impact minim admis asupra mediului inconjurator.
Alegera materialului ecologic de ambalare trebuie sa tina seama de procesul de
incalzire globala si modificarile climatice; deprecierea stratului de ozon; poluarea aerului,
inclusiv fenomenul de ploaie acida; poluarea apei; tipurile de deseuri solide si eliminarea lor.
Degradarea naturala a materialelor de ambalare se realizeaza prin:
-

biodegradare consta in distrgerea materialului de catre


microorganismele prezentate in sol;
oxidarea chimica consta in distrugerea materialului prin coroziune.

In general ambalajele din hartie si carton pot fi considerate ecologice. Cu acestea


prezenta compusilor organoclorurati, rezultati din albirea pastei de hartie, constituie o sursa de
poluare. De asemenea, cernelurile de imprimare sunt considerate poluante.
Caile de actiune in scopul reducerii poluarii mediului inconjurator cauzate de ambalaje
sunt:
-

reducerea ponderii ambalajelor nerecuperabile ;

introducerea unor ambalaje mai putin poluante.

Simboluri pentru protectia consumatorului si a mediului sunt:


In Uniunea Europeana s-au luat o serie de masuri legislative cu privire la valorificarea
deseurilor, inclusive a celor provenite din ambalaje, respectand mediul inconjurator.
Marea varietate a materialelor plastice utilizate astazi pentru ambalare creeaza
dificultati majore in reciclarea lor. Pana in momentul in care vor deveni disponibile sisteme
mecanice accesibile de sortare a materialelor plastice, cel mai simplu mod de a identifica
materialul de ambalaj este prin intermediul codificarii.
Sistemul de codificare utilizat in present consta intr-o sageata inchisa, completa fie
cu un numar, fie cu o abreviere pentru tipul de material.
Exemple de sisteme de codificare:
CONCLUZIE
Prin aceasta lucrare am vrut sa evidentiez importanta modului de ambalare ale
marfurilor alimentare.
Preocuparile pe plan european si mondial privind ambalajul se indreapta catre
adaptarea ambalajului la produs ce constituie un proces complex, la care este necesara
identificarea functiilor ambalajului, a mijloacelor prin care functiile se pun in actiune, si a
obiectivelor care se doresc. Identificarea functiilor se constituie in premise pentru stabilirea
obiectivelor, ca adaptarea ambalajului la diversele piete nationale si internationale, gasirea de
noi piete, adaptarea la nevoile consumatorului, alegerea variantei optime in sistemul logistic,
si promovarea vanzarii produselor alimentare prin intermediul ambalajului.
Bibliografie
1. Niculescu N., Estetica produselor alimentare, Editura Ceres, Bucuresti, 1977
Bibiri E., Tendinte moderne in dezvoltarea ambalajelor, articol publicat in revista
Marketing nr.1/1993
2. Prof.univ.dr.Rodica PAMFILIE, Conf.univ.dr.Roxana PROCOPIE Design si
estetica marfurilor

3. Olaru Marieta, Pamfilie Rodica, Purcarea Anca, Paunescu Carmen, Negrea T.Mihai,
Studiul calitatii produselor si serviciilor pentru clasa aIX-a , Editura Economica
Preuniversitara, Bucuresti, 2004
4. Purcarea A., Ambalajul atitudine pentru calitate, Editura Expert, Bucuresti, 1999
5.

Site ul : http://wikipedia.org/

www.SCRITUB.com

AMBALAREA sI ETICHETAREA PRO


DUSELOR ALIMENTARE
Pentru asigurarea protectiei si nlesnirea
distributiei, produsele alimentare sunt
ambalate individual (ambalajul de
prezentare si desfacere) si n ambalaje
de transport.
Ambalarea reprezinta procesul prin care
produsul de ambalat este introdus n
ambalaj, venind n contact cu acesta.
Mater
ial de
ambal
aj

Ambalaj
confectionat

Acces
orii de
ambal
aj

Amba
laj

Produ
s de
ambal
at

Proce
s de
ambal
are

Produ
s

Search

ambalat
n anumite cazuri, ambalajul contribuie la mbunatatirea calitatii produselor, ca de
exemplu, la vinuri, rachiuri naturale si industriale, brnzeturi.
Principalele functii ale ambalajului sunt:
- functia de conservare si protectie a produselor;
- functii n relatie cu manipularea, pastrarea si transportul produselor;
- functii de informare si promovare a vnzarilor de marfuri la intern si export.
Pentru realizarea acestor functii ambalajele trebuie sa ndeplineasca o serie de
cerinte generale sau diferentiate n functie de utilizator.
Cerintele generale sunt:
- sa aiba masa si volum propriu ct mai redus;
- sa nu fie toxic;
- sa fie compatibil cu produsul;
- sa nu prezinte miros si gust propriu;
- sa fie impermeabil la gaze si vapori de apa;
- sa fie transparent sau dupa caz intransparent;
- sa aiba forma si grafica atractiva.
Cerintele consumatorului fata de ambalaje sunt urmatoarele:
- ambalajul sa fie functional si atractiv;
- sa permita o deschidere si dupa caz, nchidere usoara, fara utilizarea unor
elemente auxiliare greoaie;
- sa fie usor de manipulat si sa aiba stabilitate;
- dimensiunile si forma sa permita pastrarea n frigidere;
- sa contina informatii privind ntrebuintarea, consumarea si pastrarea produsului;
- sa poata fi ndepartat cu usurinta dupa utilizarea produsului.
Din motive economice se recomanda ca produsul sa se vnda mpreuna cu
ambalajul si numai n cazuri exceptionale sa se cada de acord la returnarea
ambalajului. n asemenea situatii se fixeaza n contractul de export-import
termenul de restituire si partea care suporta cheltuielile de transport ocazionate
de returnare.
Termenii consacrati privitori la folosirea unor ambalaje care sa corespunda
mijloacelor de transport sunt:

Nr.
crt.

Termenul

Explicatii

1.

S.W.P.

ambalaj pentru transportul marfurilor pe


mare; acest ambalaj trebuie sa fie
rezistent si executat din materiale
adecvate transportului maritim;

(Seaworthy packing)

2.

C.P.
(Continental packing)

3.

M.P.
(Machine packing)

4.

F.P.
(Fit packing)

5.

S.P.P.
(Special packing paid)

6.

R.C.
(Resistence controlled)

7.

S.C.P.
(Strict confidential

ambalaj pentru transportul terestru;


acest ambalaj trebuie sa corespunda
transportului terestru si conditiilor
climatice ale principalelor zone
geografice pe care le parcurge marfa de
la expeditor la cumparator;
ambalaj executat cu masini speciale,
care pregatesc cutii, saci, baloturi,
uniforme, ca masa, marcare, etc.;
ambalaj mutat dupa forma si marimea
produsului;
ambalaj special, superior, mai scump,
executat la cererea cumparatorului;
ambalaj caruia i se controleaza
rezistenta, iar rezultatele se
concretizeaza ntr-o diafragma pe baza
normelor internationale de control al
ambalajelor;
ambalaj strict confidential, folosit de
cumparator pentru reexport; marcarea
coletelor se face numai cu numere.

packing)
Problema nout13313l112n 59;tii n domeniul ambalarii produselor alimentare
comporta multiple aspecte. Creatia de ambalaje reprezinta un domeniu deosebit
de dinamic, att sub aspectul conceperii de ambalaje noi, ct si sub aspectul
mbunatatirii materialelor si ambalajelor existente.
n ultimii ani se remarca aparitia si dezvoltarea unei noi dimensiuni n ambalarea
produselor alimentare; aceasta are la baza crearea de ambalaje cu rol activ
asupra mediului de ambalare sau produselor alimentare. Actiunea pozitiva consta
n prelungirea prospetimii si stabilitatii produselor ambalate.
Ambalajele de aceasta conceptie pot fi mpartite n doua categorii:
- pungi ce se introduc n interiorul ambalajelor;

- pelicule la care principiile active sunt ncorporate n structura unui singur film
(filme active).
O categorie aparte este reprezentata de capsulele (sistemele de nchidere) cu rol
activ.
Pungi active
Exista mai multe tipuri de principii active ce se incorporeaza n structura pungilor
cu rol activ care se introduc n interiorul ambalajelor si care vor fi prezentate n
continuare.
- Absorbtia de oxigen - punga actioneaza asupra mediului intern prin
permeabilitatea la gaze si ncorporarea n structura a unei pulberi feroase sau de
otel cu rol absorbant. Absorbantul reduce continutul n oxigen n interiorul
ambalajului pna la cel mult 0,0001% si este de tip feros sau de tip "C" la care
elementul activ este acidul ascorbic.
- Absorbanti/degajanti de anhidrida carbonica
Maxwell House Coffee, n ambalajele tip caramida (Brick), utilizeaza pungi "Fresh
Lock" ce au ca elemente active hidroxidul de calciu si un compus feros. n
prezenta unui nalt nivel de umiditate interioara, agentul eliminator reactioneaza
cu CO2 producndu-se carbonatul de calciu.
Un alt sistem degaja CO2 si absoarbe oxigenul prin intermediul unui carbonat
feros si al unei halogenuri metalice pe post de catalizator. n Franta, sistemul
"Verifrais" al firmei Codimer este constituit dintr-un plic permeabil la substantele
chimice, aflat la baza unei tavite, deasupra fixndu-se un gratar din material
plastic. n conditiile de umiditate se activeaza stratul de dedesubt care emite
CO2.
Degajare de agenti conservanti
Metoda se bazeaza pe degajarea de conservant n atmosfera interna a
ambalajului. Aceasta tehnica este utilizata la cereale unde antioxidantii BHA si
BHT sunt ncorporati ntr-un strat de ceara. Antioxidantii si exercita actiunea
protectoare mprastiindu-se usor n cereale.
n supermagazine se utilizeaza n mod curent o pelicula antibiotica prezentata
sub forma de foi sau de suluri. Se utilizeaza pentru nfasurarea brnzeturilor,
pestelui, carnii, pinii. Pelicula posedfa zeoliti fixati prin legaturi metalice pe
suprafata interna care, n contact cu aerul, intra n ambalaj distrugnd orice
forma microbiana.
Dintre alte sisteme de conservare se mai pot aminti hrtia acoperita cu sorbanti
si hrtia de pergament ce contine compusi ai mercurului si este tratata ulterior cu
glucoza oxidata.
Degajanti de etanol, absorbitorii de etilena, izolarea termica

Emitatorii de etanol sunt nchisi n capsule ce contin alcool etilic pentru alimente
55%. Metoda are la baza emisia controlata de etanol n forma gazoasa n
interiorul ambalajului, care ulterior se depune pe suprafata alimentului.
Etilena se regaseste n mod natural n produse, n special n verdeturi si fructe,
contribuind la nvechirea produselor ambalate. Unul din sistemele utilizate pentru
eliminarea acesteia se bazeaza pe o punga ce contine permanganat de potasiu
ncorporat ntr-un gel silicat. Gelul absoarbe etilena iar permanganatul l oxideaza
n acetat si etanol.
Izolarea termica protejeaza alimentele de efectele distructive ale temperaturii,
marind astfel durata de prospetime. Dintre metodele cunoscute, cele mai
reprezentative sunt materialele plastice netesute prevazute cu buzunare de aer,
ambalajele din poliester cu un strat de gel si pungile de spuma special destinate
pentru acest scop.
Absorbanti de umiditate
O serie de ambalaje noi au proprietatea de a diminua activitatea apei la
suprafata alimentelor. Unul din aceste sisteme, este format din trei straturi: un
strat de propilen-glicol si doua folii de alcool polivinilic sigilat la extremitati care l
ncadreaza. Cnd pestele sau carnea sunt ambalate, apa n exces este cedata
datorita presiunii osmotice producnd si o inhibitie microbiologica la suprafata
produsului.
Filme active
Sistemul se bazeaza pe eliminarea pungii intermediare si ncorporarea
proprietatilor specifice n filmul ambalajului. Filmele active cunosc n prezent o
anumita dezvoltare n Australia si Japonia.
Sisteme de nchidere active
"Smart Cap" din SUA este un sistem de nchidere care poate reduce continutul de
oxigen la bauturile mbuteliate. Principiile active sunt continute de materialele
utilizate n mbracarea nchizatorii. Sistemul mpiedica intrarea oxigenului n
ambalaj si asigura absorbirea lui cnd ramne n atmosfera dintre lichid si dop.
Progrese n domeniul ambalarii vinurilor
Materialul de ambalare este un laminat polistratificat format din carton,
polietilena si aluminiu. nainte de umplere se practica sterilizarea ambalajului
ntr-o baie de peroxid de hidrogen care apoi este ndepartat cu ajutorul apei calde
sterilizate.
n vederea asigurarii conservabilitatii produsului, sistemul de ambalaj aseptic a
fost combinat cu un proces de umplere adaptat special pentru acest produs si cu
utilizarea unei metode de conservare adecvate. Se pot aplica metode de filtrare
sterila prin intermediul unui filtru de hrtie sau filtru autoregenerator ori
tratamentul termic prin pasteurizare.

Pentru adaptarea ambalajului la imaginea pe care o are consumatorul asupra


formei ambalajului pentru vinuri s-a conceput un nou format alungit cu o
capacitate de 75 de centilitri care este n acelasi timp mai elegant si mai usor de
mnuit.
Punctele forte ale ambalajelor de acest tip sunt considerate a fi urmatoarele:
- posibilitatea de imprimare integrala a ambalajului;
- valorificarea completa a spatiilor de depozitare si transport;
- conservarea foarte buna a continutului datorita ambalajului aseptic si unei bune
protectii la lumina si aer;
- greutate foarte redusa.
Ambalajul din carton si ambalajul de transport reprezinta 5 - 14% din greutatea
totala a lotului, n conditiile n care utilizarea sticlei (ambalaj clasic) ar conduce la
cresterea acestui procent pna la 40%.
n cadrul Comisiei Codex Alimentaris functioneaza Comitetul pentru etichetarea
bunurilor alimentare, care a elaborat: "Codul de etichetare a bunurilor
alimentare", "Norme generale internationale pentru etichetarea bunurilor
alimentare preambalate" si "Norme privind etichetarea nutritionala".
Potrivit acestor norme, etichetarea cuprinde "totalitatea fiselor, marcilor,
imaginilor", implicate n metabolismul organismului omenesc.
Cercetarea privind raportul biologico-nutritiv al surselor agroalimentare,
semifabricatelor si produselor finite este directionata spre determinarea si
exprimarea valorii nutritive ca raport ntre potentialul existent n 100 g sau o
portie de produs (cu masa prestabilita) si necesarul fiziologic zilnic pentru fiecare
substanta n parte, astfel nct sa poata fi reprezentata att cifric, ct si grafic.
Se considera ca valoarea nutritiva nglobeaza valoarea psiho-senzoriala, valoarea
energetica, valoarea biologica, valoarea igienica si tinde sa adopte si o a cincea
latura: valoarea fiziologica, care favorizeaza, n anumite limite, procesele
fiziologice ce se desfasoara n organismul omenesc.
Etichetarea cuprinde eticheta si toate materialele scrise sau imprimate avnd
legatura cu produsul alimentar sau nsotindu-l. Eticheta aplicata pe produsul
preambalat nu va trebui sa descrie sau sa prezinte produsul ntr-un mod fals sau
susceptibil sa creeze o impresie eronata cu privire la caracteristicile produsului.
n conceptia acestor norme, preambalat nseamna "ambalat sau preparat
dinainte pentru vnzarea cu amanuntul ntr-un ambalaj"; iar ambalajulreprezinta
"totalitatea ambalajelor produsului alimentar care va fi vndut ca articol unic,
acest ambalaj acoperind complet sau partial produsul alimentar si cuprinde hrtia
ambalaj si benzile de legatura".

Etichetele tuturor produselor alimentare preambalate trebuie sa contina


urmatoarele informatii:
1. Numele produselor alimentare (denumirea). Se recomanda ca numele
sa indice natura produsului alimentar, sa aiba o denumire specifica si una
generica.
2. Lista de ingrediente. Ingredientele reprezinta toate substantele,
adaosurile alimentare, utilizate n fabricarea sau prepararea unui produs
alimentar si prezente n produsul finit. Etichetele trebuie sa cuprinda o lista a
ingredientelor enumerate n ordinea descrescatoare a proportiei lor. n cazul
produselor deshidratate, enumerarea se poate face dupa ordinea proportiei n
produsul reconstituit. Adaugarea apei trebuie mentionata n lista de ingrediente
daca aceasta mentiune permite consumatorului sa nteleaga mai bine compozitia
produsului.
3. Continutul net. El trebuie mentionat dupa sistemul metric sau sistemul
dupa greutate sau dupa cele doua sisteme daca reglementarile din tara
beneficiara le impune.
4. Numele si adresa. Se mentioneaza numele si adresa fabricantului, a
ambalatorului, a distribuitorului, a importatorului, a exportatorului sau
vnzatorului produsului alimentar.
5. ara de origine. Numele tarii de origine al unui produs trebuie mentionat
n cazul n care omisiunea lui ar putea fi susceptibila sa nsele consumatorul.
daca un produs alimentar sufera (ntr-o a doua tara) o transformare care i
schimba natura, tara ultima trebuie sa fie considerata ca fiind tara de origine a
etichetarii.
Prezentarea mentiunilor obligatorii. Mentiunile obligatorii trebuie sa fie
notate n termeni clari, gasindu-se la vedere pe eticheta. Consumatorul trebuie sa
le poata vedea foarte usor n conditii normale de cumparare si utilizare. Culoarea
lor trebuie sa fie n contrast cu fondul. Numele producatorului trebuie sa fie
imprimat cu caractere de o marime rezonabila n raport cu celelalte indicatii ce
figureaza pe eticheta.
Daca recipientul este acoperit, informatiile necesare trebuie sa figureze pe
acesta sau chiar pe eticheta recipientului, care trebuie sa fie usor vizibila prin
nvelisul exterior sau sa fie mascata de acesta.
Numele si continutul net al produsului alimentar trebuie sa figureze pe partea
etichetei cu care consumatorul ia contact. Toate informatiile trebuie redactate n
limba nationala sau ntr-o limba accesibila tarii unde produsul se vinde. Pentru
produsele alimentare care au fost iradiate, trebuie mentionat pe eticheta daca au
fost cu raze ionizante.

Prezentarea informatiilor suplimentare. Etichetajul poate cuprinde inscriptii sau


imagini prevazute care sa nu vina n contradictie cu mentiunile obligatorii si sa nu induca n
eroare consumatorul.

Centrul International Comercial CNUCED/GATT, pe baza reglementarilor nationale,


din mai multe tari, recomanda ca pe etichetele unor grupe de bunuri alimentare sa figureze
urmatoarele mentiuni:
- numele si adresa fabricantului;
- descrierea produsului (eventual nsotita de o ilustratie);
- lista ingredientilor;
- tara de origine;
- clasa de calitate;
- instructiuni de manipulare, pastrare si utilizare;
- data de fabricatie.
Exista preocuparea de a imprima pe ambalaj data fabricatiei, data de expirare a
consumabilitatii produsului sau de a face mentiunile exprese: "a se consuma de preferinta
pna la data de." sau " a se consuma de preferinta n intervalul.".
Etapa urmatoare a activitatii de constituire si elaborare a etichetei nutritive, a
reprezentat-o recomandarea declararii valorii nutritive (exprimata n kilocalorii sau kilojouli)
si a continutului n principalii nutrienti: proteine, glucide, lipide (exprimate n grame la 100
grame de aliment sau la o portie) precum si declararea fiecarei vitamine si a sarurilor
minerale. n unele cazuri se fac precizari chiar la valoarea biologica a protidelor si lipidelor.
Declararea valorii nutritive a aparut la produsele destinate sugarilor si copiilor de
vrsta mica dar s-a extins destul de repede la o gama tot mai larga de produse alimentare.
Modalitati de declarare a valorii nutritive
Urmarind sa asigure declararea valorii nutritive ntr-o maniera accesibila si utila
pentru consumatori, firma Albert Heinj - cea mai mare societate de comert cu alimente din
Olanda a realizat o eticheta nutritionala deosebita, astfel:
- n partea dreapta a figurii este prezentat continutul efectiv (n grame) de protide,
lipide, glucide si valoarea energetica (kcal, kj) pentru o portie;
- n partea stnga a imaginii se prezinta valoarea biologica prin proportia n care se
acopera necesarul zilnic de vitamine, saruri minerale si proteine pentru un adult.
Se folosesc patru cercuri care prin divizare n sferturi pot oferi n mod sugestiv grade
de acoperire, cuprinse ntre 6,25% si 100%. Acest tip de eticheta asigura (ntr-o maniera
accesibila si utila pentru consumator) prezentarea continutului nutritional al produsului, dar

adreseaza si apelul "a se mnca variat", contribuind la educarea consumatorilor. Se pot folosi
tabele care include continutul de protide, lipide si glucide (exprimat n g/100g produs sau
g/portie) si valoarea energetica exprimata n kcal sau kj (de asemenea raportata la 100 g
produs sau la o portie)
Fig 1
Eticheta nutritionala a firmei A. Heijn
Declararea valorii nutritive se poate face n cifre si litere unicolore pe fondul culorii
ambalajului sau se pot utiliza benzi de culori diferite, codificate si acceptate pe plan tot mai
larg: pentru proteine se foloseste culoarea rosie, rosu-portocaliu sau roz; pentru lipide se
foloseste culoarea galbena; pentru glucide culoarea verde si pentru valoarea energetica se
mentine fondul alb.

INFORMATIONI NUTRIZIONALI
TARALLUCCI

per 100 g

per pezzo
(6,6 g)

kcal

476

31

1999

132

8,5

0,6

CARBOIDRATI g

71,0

4,7

LIPIDI

17,5

1,2

ENERGIA

kj

PROTEINE

Eticheta nutritionala cu benzi colorate pentru biscuitii TRALLUCCI


O alta etapa n evolutia modalitatii de declarare a valorii nutritive a reprezentat-o
asocierea tabelului ce indica valoarea nutritiva cu o figura geometrica cu patru casete avnd
att n tabel, ct si pe figura, imprimate cele patru culori codificate.

Unele firme pe lnga mentiunile ce indica valoarea energetica si principalii nutrienti,


nscriu si cantitatile recomandate din proteine, vitamine si substante minerale, pe zi sau pe
meniu.

COMPOZIIA MEDIE

PER 30 g

PER 100 g

(1 oz) 1 portie

(1 oz) 1 portie

413 KJ

1376 KJ

(99 KCAL)

(329 KCAL)

GRSIMI

0.9 g

2.0 g

PROTEINE

2.8 g

9.3 g

GLUCIDE

21.5 g

71.5 g

FIBRE

4.5 g

15.0 g

SARE adaugata

0.6 g

1.9 g

ZAHR adaugat

5.1 g

17.0 g

MINERALE/

% din cantit.

VITAMINE

recomandata zilnic

TIAMINA (B1)

28%

1.1 mg

RIBOFLAVINA (B2)

28%

1.5 mg

NIACINA

27%

16.0 mg

VITAMINA D

34%

2.8 ug

ENERGIE

FIER

50%

20.8 mg

Eticheta firmei TESCO-ANGLIA


Atunci cnd produsul este destinat unui anumit segment de populatie, nominalizat n
norme de nutritie, este posibil ca valoarea nutritiva, exprimata prin nutrienti sau energie, sa nu
mai fie declarata n unitati fizice, pe o unitate de masa, ci declarat numai potentialul nutritiv respectiv gradul de satisfacere zilnica a necesarului respectiv, de catre constituentii existenti
ntr-o unitate de masa a produsului, ntr-o forma accesibila consumatorilor respectivi, prin
modalitati variate. n acest caz, modelul presupune mentionarea pe ambalaj a segmentului
caruia i este destinat produsul.
Fig 2
Propuneri pentru model de declarare a valorii nutritive.
Fig 3
Aplicarea modelului pentru produsul: SPAGHETTI, MEAT SAUCE, GRATED
PARMESAN
n unele tari, corespunzator legislatiilor nationale sanitaro-igienice, se procedeaza la
declararea si a aditivilor utilizati, chiar si a aditivilor de sinteza. Declararea se face nominal si
numai rareori cantitativ.
Etichetele nutritionale contribuie la formarea unui comportament alimentar corect al
consumatorilor.
Tot n scopul educarii consumatorilor si formarii unui comportament alimentar corect
Departamentul U.S.A. al Agriculturii si Alimentatiei a elaborat "piramida nutritiei
sanatoase" care ncearca sa evidentieze structura si ponderea pe care trebuie sa o detina
produsele alimentare ntr-o alimentatie corecta.

GRSIMI
sI
GLUCIDE
CARNE
LAPTE PASRE
IAURT PEsTE
BRNZ OU
LEGUME

FRUCTE

PINE, CEREALE sI PASTE


Descifrarea mesajului transmis prin intermediul piramidei nutritiei consta n:
1. cunoasterea ponderii pe care trebuie sa o ocupe fiecare aliment n functie de
importanta (valoarea nutritiva) a acestuia;
2. necesitatea alcatuirii unei alimentatii diversificate pentru satisfacerea ntregului
necesar de trofine necesare organismului;

3. posibilitatea combinarii alimentelor aflate pe trepte diferite, precum si posibilitatea


substituirii alimentelor aflate pe aceiasi treapta.
Directiva 496/90/ C.E.E. specifica ca eticheta nutritionala trebuie sa contina informatii
n primul rnd despre valoarea energetica a alimentelor (calculata n kcal sau kj) si n al doilea
rnd informatiile despre protide, glucide, grasimi, fibre alimentare, sodiu, vitamine si saruri
minerale. Aceasta directiva prevede doua grupe de substante nutritive obligatorii pentru
eticheta nutritionala:

Grupa 1

Grupa 2

Valoarea Energetica

Valoarea Energetica

Protide

Protide

Glucide

Glucide

Lipide

Lipide
Acizi grasi saturati
Fibre alimentare
Sodiu

Aceeasi directiva mai face referire la:


- substante facultative ce pot fi declarate n cadrul nutritional:

Amidon
Polialcooli
Acizi grasi mononesaturati
Acizi grasi polinesaturati
Colesterol
Vitamine si saruri minerale
- declararea tipurilor de glucide:

Glucide (g) din care:

zaharuri (g)
polialcooli (g)
amidon (g)

- declararea diferitelor tipuri de lipide:


Lipide (g) din care:

saturate (g)
mononesaturate (g)
polinesaturate (g)
colesterol (g)

- prezentarea unitatii de masura pentru valoarea calorica si a substantelor


nutritive:
Valoare calorica

kcal sau kJ

Protide

Glucide

Lipide (excep. colesterol)

Fibre alimentare

Sodiu

Colesterol

mg

Vitamine si saruri minerale

unit. de masura specificate n


document

Cantitatile prezentate trebuie sa fie cele prezente n aliment n momentul


vnzarii. informatiile prevazute trebuie prezentate ntr-un spatiu bine delimitat,
sa iasa n evidenta, sa fie scrise n limba nationala sau alte limbi admise, cifrele
sa fie ncolonate sau daca spatiul nu permite sa fie dispuse pe unul sau mai
multe rnduri.

ETICHETAREA NUTRIIONAL
n prezent, se folosesc o serie de tratamente pentru mbunatatirea proprietatilor
functionale si nutritive ale unor produse alimentare, cu influente directe n formarea
caracteristicilor curative ale acestora, cum sunt:
- metode chimice si enzimatice - de modificare a proteinelor alimentare (care urmaresc blocarea reactiilor deteriorative de tip Maillard sau cele de formare a unor compusi nedoriti n
faza de tratament alcalin - mbunatatirea proprietatilor functionale ale proteinelor -

mbunatatirea valorii nutritive prin ncorporarea unor aminoacizi esentiali - cresterea


digestibilitatii proteinelor);
- metode de reducere a continutului de acizi nucleici din drojdii;
- metode de germinare pentru mbunatatirea valorii nutritive a unor cereale si leguminoase
(acesta fiind de fapt singurul proces efectiv din industria alimentara prin care se realizeaza o
crestere importanta a continutului de vitamine si a biodisponibilitatii componentelor
nutritive);
- interestificarea grasimilor (care reprezinta un mijloc de mbunatatire a proprietatilor
functionale ale acestora, dar necesita masuri obligatorii de vitaminizare);
- mbogatirea unor produse alimentare cu aminoacizi, saruri minerale, vitamine.
Rafinarea uleiului asigura o mai buna valorificare comerciala prin eliminarea
substantelor care afecteaza stabilitatea (fosfolipide, acizi grasi, sapunuri, urme de metale
grele, ceruri, pigmenti, substante odorizante), iar cercetarile recente au aratat ca prin
dezodorizare se poate influenta favorabil protectia consumatorilor. Rafinarea presupune nsa
tratamente alcaline de dezodorizare, care pot exercita efecte negative asupra valorii nutritive.
n plus, dezodorizarea afecteaza n acelasi timp inocuitatea, n principal prin reducerea
continutului de vitamina E, antioxidant natural.
De asemenea, hidrogenarea grasimilor prezinta avantajul transformarii uleiurilor de
calitate inferioara, cu miros neplacut, n grasimi de calitate superioara, cu proprietati
de panificatie si tehnologico-culinare deosebite. Prin acest procedeu se pierde nsa o mare
parte din activitatea vitaminica (vitaminele liposolubile), iar formarea de grasimi "trans" are
efecte negative asupra functionarii celulei.
O tendinta noua care se manifesta este tipul nou de eticheta pentru produsele
alimentare, denumita si eticheta nutritionala (care poate face corp comun cu eticheta sau
apare ca o eticheta separata), si care asigura declararea valorii nutritive ntr-o maniera
accesibila si utila pentru cumparatori. Acest lucru este determinat de specificul utilitatii
marfurilor alimentare, implicate n starea de sanatate a oamenilor, de asigurare a starii lor
fizice si psihice la un moment dat.
Se remarca tendinta ca eticheta si etichetarea marfurilor alimentare sa constituie obiect
special de reglementari apropiate ca exigenta de cele pentru produsele farmaceutice (din punct
de vedere al continutului si amploarei informatiilor privind utilitatea, modul de ntrebuintare
si pastrare).
n societatea noastra, eticheta marfii reprezinta un instrument principal al declansarii
actului de vnzare cumparare, fiind n acelasi timp un mijloc de informare simpla si rapida.
Cresterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de marfuri, evolutia
ambalarii si nevoia de reclama, au sporit rolul etichetei. Din aceste motive treptat au nceput

sa apara reglementari privind eticheta si etichetarea marfurilor n codurile comerciale, n


standarde si ulterior n actele legislative din diferite tari, iar recent, pe plan international.
Pentru marfurile alimentare, eticheta si etichetarea formeaza obiect de preocupari
asidue de recomandari si reglementari speciale att pe plan international ct si pe plan
national.
Fara sa prejudicieze dispozitiile referitoare la controlul metodologic, etichetarea
produselor alimentare presupune, cu unele exceptii care vor fi mentionate ulterior,
urmatoarele mentiuni obligatorii:
1. denumirea produsului supus vnzarii;
2. lista ingredientelor;
3. masa neta;
4. data pna la care produsul si pastreaza neschimbate proprietatile specifice, inclusiv
indicatorii privind conditii particulare de conservare;
5. numele si adresa producatorului, a celui care s-a ocupat de conditionarea acestuia sau
vnzare indicat n interiorul Comunitatii;
6. locul de origine sau de provenienta, n situatii n care omiterea acestor mentiuni ar putea
crea confuzie n imaginea consumatorului despre originea sau provenienta reala a produsului
alimentar respectiv;
7. modul de ntrebuintare, n situatiile n care omiterea ar putea implica utilizarea deplina
a produsului sau n care exista precautii necesare n utilizare;
8. alte mentiuni obligatorii prevazute prin reglementari referitoare la anumite produse
alimentare;
9. titlul alcoolmetric (n procente de volum) al bauturilor alcoolice cu mai mult de 1,2%
alcool etilic.
10. indicarea costului de fabricatie.
Pentru produsele preambalate toate mentiunile ulterior prezentate trebuie sa fie usor de
retinut, redactate fara alte abrevieri dect cele reglementate sau stabilite prin conventii
internationale; orice mentiune trebuie nscrisa la loc vizibil, sa fie clara, vizibila si nu sa se
stearga usor; mentiunile nu trebuie disimulate, voalate sau separate prin alte indicatii sau
imagini. Prin reglementari specifice, se prevede nscrierea unor litere precum "UHT" pentru
lapte sterilizat, "EMB" sau "KG". De asemenea, siglele utilizate pentru desemnarea tarii de
origine se admit n masura n care sunt usor de nteles ("USA").

Mentiunile referitoare la: denumirea produsului, cantitatea neta, termenele de


valabilitate, alte indicatii suplimentare privind conservarea, titrul alcoolmetric pentru bauturi
cu peste 1,2% alcool etilic se regrupeaza n acelasi cmp vizual.
n cazul ambalajelor mici si recipientelor din sticla, sistemul de preambalare are cea
mai mare suprafata sub 10 cm., precum si recipiente din sticla care urmeaza sa fie reutilizate,
care sunt marcate ntr-o modalitate n care nu se mai pot sterge, nu trebuie sa se refere dect
la:
- denumirea produsului;
- cantitatea neta;
- data pna la care produsul si conserva proprietatile specifice, precum si conditii
specifice de conservare.
n cazul vnzarii prin corespondenta, cataloagele, brosurile, prospectele, trebuie sa
contina urmatoarele mentiuni:
- denumirea comerciala a produsului;
- lista ingredientelor;
- locul de origine sau provenienta, ori de cte ori omiterea acestei mentiuni ar putea crea
confuzii n spiritul consumatorului privind provenienta reala a respectivului produs alimentar;
- alte mentiuni obligatorii prevazute prin dispozitii, reglementari referitoare la anumite
produse alimentare.
Utilizarea calificativului "usor" (lejer) este admisa n denumirea unui produs alimentar
destinat unor alimentatii curente, cu conditia ca aceasta "usurare" sa nu schimbe natura
produsului n mod fundamental si nici sa-l introduca n categoria produselor destinate unei
alimentatii particulare.
Calificativul "usor" poate fi utilizat n raport cu un produs definit fie printr-o
reglementare, fie prin utilizare. Acest calificativ nu se poate folosi n afara unei referinte la o
denumire existenta (produs de referinta).
Notiunea de produs "artizanal" si "de casa" trebuie delimitata si definita cu foarte mare
atentie.
Orice informatie care apare pe eticheta, conform dispozitiilor referitoare la etichetare
se refera la:
- Valoare energetica;

- Nutrientii urmatori: proteine, glucide, lipide, fibre alimentare, sodiu, vitamine, saruri
minerale.
Se pot mentiona, prin sistemul de etichetare, alegatii nutritionale referitoare la:
- Valoarea energetica;
- Nutrientii enumerati.
Etichetarea referitoare la caracteristicile nutritive si alegatiile nutritionale n
acceptiunea data, poate cuprinde vitamine, saruri minerale, cu respectarea urmatoarelor doua
conditii:
- Vitaminele si sarurile minerale sunt cele la care se face referinta.
- Vitaminele si sarurile minerale la care se face referire trebuie sa acopere cel putin 15%
din necesarul zilnic recomandat specific, pentru 100 g sau 100 mg din produsul alimentar
considerat sau pe un ambalaj, daca acesta contine o singura portie.
Tipuri de clasificari si codificari ale marfurilor
Abordarea n scopuri practice a multimii marfurilor, n continua diversificare, a
determinat intensificarea preocuparilor pentru elaborarea unor sisteme de clasificare, potrivit
cerintelor specifice ale unui domeniu sau altul de activitate.
Pe masura dezvoltarii industriei si comertului, cresterii nivelului si importantei
schimburilor internationale, introducerii pe scara larga a informaticii n practica economica,
aceste sisteme de clasificare au fost continuu perfectionate, n directia asigurarii unei mai
bune corelari cu structura productiei si a comertului, cu cerintele statistice, vamale si de alta
natura.
n prezent, n practica economica se utilizeaza o mare diversitate de clasificari ale
produselor. Pentru facilitarea analizei lor le putem grupa n clasificari sistematice,
nesistematice si combinate.
Clasificarile sistematice asigura ordonarea produselor pe categorii relativ omogene,
pe baza unor criterii, stabilindu-se un sistem de relatii ntre categoriile constituite. Majoritatea
clasificarilor sistematice elaborate sunt clasificari ierarhice, cu structura arborescenta, pe
trepte (niveluri) de detaliere (agregare), ntre care exista relatii de subordonare: treptele
superioare se obtin prin agregarea celor inferioare, derivate din ele.
Gruparile (categoriile) de produse corespunzatoare acestor trepte au o mare diversitate
de denumiri (diviziune, sectiune, grupa, clasa). Continutul lor difera, de asemenea,
semnificativ pentru acelasi nivel de agregare, de la o clasificare la alta, pentru aceleasi
produse.

n clasificarile nesistematice produsele sunt cuprinse n ordinea aparitiei lor, fara sa


se tina seama, deci, de categorii nrudite de produse.
Clasificarile combinate asigura ordonarea produselor pe un anumit numar de
categorii omogene, n cadrul carora se realizeaza, n continuare, clasificarea nesistematica a
elementelor componente.
Diferitele tipuri de clasificari ale produselor sunt asociate cu sisteme de codificare
specifice.
Codul este o combinatie de 4 elemente simbolice prin care se reprezinta o informatie.
Aceste elemente pot fi litere (cod alfabetic), cifre (cod numeric) sau litere si cifre (cod
alfanumeric).
Codificarea reprezinta operatiunea de transformare n cod a elementelor definitorii ale
unor obiecte, servicii, fenomene etc.
Relatia dintre clasificari si codificari este definita de gradul de interdependenta sau de
suprapunere a acestora.
Principalul obiectiv al codificarii, care determina si functia sa de baza, este
identificarea. n cazul n care preia si semnificatii ale relatiilor existente ntre elementele
multimii, el ndeplineste si functia de reprezentare a clasificarii.
n cazul clasificarii sistematice, utilizate n practica economica, codificarea este
dependenta de ordonarea multimii produselor pe categorii, suprapunndu-se functia de
identificare a codului cu functia sa de reprezentare a clasificarii.
Utilizarea eficienta a unui asemenea sistem de codificare presupune o structura unitara
a criteriilor de clasificare si stabilirea unui numar optim de niveluri de detaliere, pentru a nu se
ajunge la un cod de lungime mare.
n cazul clasificarii nesistematice, produsele se identifica, printr-un cod secvential,
acordat n ordinea numerelor naturale. Solutia prezinta avantajul unui cod de lungimea mica,
datorita utilizarii tuturor combinatiilor posibile ale caracterelor numerice.
Prezinta, nsa, dezavantajul ca reprezentarea codificata nu poate sugera nici o
informatie asupra categoriei din care face parte produsul.
Clasificarile combinate utilizeaza un sistem de codificare ierarhizat - secvential, codul
avnd o zona de ordonare corespunzatoare clasificarii ierarhice, urmata de o zona secventiala.
Deci, functia de identificare a codului este combinata partial si cu functia de clasificare.
Lungimea codului este cu att mai mare, cu ct clasificarea cuprinde un numar mai mare de
niveluri de detaliere. n aceasta varianta se urmareste gasirea unui raport optim ntre zona de
clasificare si zona secventiala a codului.

n conditiile proliferarii unei mari diversitati de clasificari de acest fel, a devenit


necesara gasirea unor solutii de uniformizare a lor pe plan mondial, obiectiv atins prin
elaborarea sistemelor Codul universal al produselor (Universal Product Code - UPC) si Codul
european al articolelor (European Article Numbering - EAN).
Ambele sisteme utilizeaza codificarea cu bare.
Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafica a caracterelor numerice sau
alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare nchisa cu spatii albe de dimensiuni definite.
Tehnologia codului cu bare se bazeaza pe recunoasterea acestor combinatii de bare si
spatii, cu ajutorul unor echipamente informatice specializate. Acest proces a fost facilitat de
modernizarea rapida a echipamentelor informatice (hardware) si mai ales de progresele
realizate n domeniul software-ului. Astfel, de la procedeul electrostatic de citire a codurilor,
simbolizate prin purtatori de date cu cartele sau taloane perforate, s-a ajuns la lectura
magnetica si, n final, la metoda citirii optice, care sta la baza sistemelor perfectionate de
culegere a informatiilor cuprinse n coduri. Dintre acestea, sistemul scanner de prelucrare a
informatiei comerciale la marfuri s-a extins cu rapiditate. Scanner-ul este un echipament
informatic cu ajutorul caruia se citesc prin metoda lecturii optice, datele codificate si
simbolizate prin codul cu bare.
Elementele de baza ale sistemului de codificare cu bare sunt: simbolizarea (tipul
codului), metoda de imprimare, echipamentul de imprimare, cititul optic si decodificatorul.
a) Tipuri de coduri. Pentru denumirea acestora, n standardele romne se utilizeaza
termenul de simbolizari. Regulile specifice fiecarei simbolizari au, denumirea standardizata
despecificatii de simbolizare.
Standardul european EN 796 Coduri cu bare, elaborat de Comitetul Euripean de
Standardizare (CEN) prevede 18 simbolizari (tipuri de coduri), carora le-a atribuit cte un
identificator de simbolizare.Au fost elaborate standarde pentru urmatoarele tipuri de coduri:
Codul 39, Codul 128, Codul EAN-UPC, Interleaved 2 of 5 si Codabar. Toate acestea au fost
preluate ca standarde romne, de Comitetul Tehnic CT 300 Coduri cu bare.
innd cont de sistemul de codificare a informatiilor, exista doua categorii de coduri
cu bare:
coduri cu bare liniare, n care informatia este codificata pe o singura directie, de
regula pe orizontala;
coduri cu bare bidimensionale, n care informatia este codificata att pe orizontala,
ct si pe verticala.
Codurile bidimensionale au o capacitate mai mare de cuprindere, comparativ cu cele
liniare.

Toate tipurile de coduri mentionate anterior sunt coduri liniare. n functie de


caracteristicile sirului de caractere pe care-l codifica, deosebim mai multe tipuri de asemenea
coduri:
coduri numerice, care pot reprezenta numai cifre (de exemplu codurile EAN si UPC);
coduri alfanumerice, care pot reprezenta att cifre ct si litere (de exemplu codul 128
si codul 39);
coduri cu lungime fixa, care pot reprezenta siruri cu un numar fix de elemente (de
exemplu codul EAN, care poate reprezenta numai un sir numeric de 8 sau 13 elemente);
coduri cu lungime variabila, care pot reprezenta siruri continnd un numar variabil de
elemente (de exemplu codul 128 si codul 39).
Indiferent de varianta lor, codurile liniare au aceeasi structura generala, caracterizata
prin urmatoarele elemente:
Fig 4
Structura generala a codului cu bare
* dimensiunea (modulul) reprezinta latimea barei sau a spatiului cel mai ngust. Este o
caracteristica foarte importanta a simbolizarii, de care depinde lungimea codului, siguranta de
citire si, uneori, naltimea codului;
* zona libera este o zona de margine neimprimata, la majoritatea tipurilor de coduri
avnd o latime de minimum 10 x dimensiunea codului, dispusa la nceputul si la sfrsitul
codului cu bare. Asigura o citire corecta, prin evitarea erorilor datorate unor semne grafice
aflate n vecinatatea codului;
* elementele de start si de stop sunt, de fapt, combinatii specifice de bare si spatii, cu
care ncepe, respectiv se termina codul cu bare. Acestea permit echipamentului de citiredecodare sa identifice nceputul si sfrsitul codului, precum si sensul de citire;
* codul n clar (linie de interpretare) reprezinta corespondentul codului cu bare, format
din caractere lizibile de om. Prezenta lui, alaturi de codul cu bare, este obligatorie. Acest cod
permite introducerea manuala, n sistemul informatic de prelucrare, a codului produsului, n
cazul n care, din diferite motive, nu este posibila citirea automata;
* caracterul de control (cifra de control) serveste pentru depistarea eventualelor erori
si se bazeaza pe un algoritm specific fiecarui tip de cod. n unele cazuri, cunoscnd aceasta
cifra se poate reconstrui codul deteriorat.

b) Metoda de imprimare a codului cu bare. Metoda de imprimare este foarte


importanta pentru mentinerea caracteristicilor codului, n conditiile diferite de mediu n care
sunt transportate sau depozitate produsele. n prezent, sunt n curs de elaborare standarde
europene referitoare la urmatoarele aspecte: tehnologia de imprimare a codului, cerneala si
culorile utilizate, materialul din care sunt confectionate etichetele, pozitia etichetei pe
ambalaj. Codurile cu bare pot fi aplicate:
* pe ambalajul produsului;
* pe etichete, care se aplica pe ambalaj;
* prin etichetare la locul ambalarii produsului.
c) Metode de citire a codului cu bare. Citirea codului cu bare se realizeaza cu
ajutorul unui echipament electro-optic, care permite masurarea parametrilor luminii reflectate
si transformarea acestor informatii n semnale care pot fi prelucrate de decodor. n prezent se
utilizeaza doua tipuri de cititoare:
* creionul optic, care se deplaseaza de operator de-a lungul codului;
* cititoare cu laser, care permit o citire omnidirectionala, independenta de viteza si
uniformitatea miscarii de parcurgere a codului. Acestea pot fi mobile sau fixe. Cele fixe sunt
conectate la casele de marcat, n punctele de vnzare.
Codul universal al produselor (UPC)
n anul 1970, n SUA, a fost nfiintat Consiliul pentru codificarea produselor. n 1972
Consiliul a recomandat adoptarea unui sistem unitar de codificare, denumit Codul universal al
produselor (Universal Product Code - UPC).
Acest sistem se bazeaza pe un cod cu 12 caractere numerice; prima cifra reprezinta o
cheie a clasificarii ("key number"), cinci cifre identice identifica producatorul, urmatoarele
cinci cifre produsul si ultima este cifra de control.
Fig 5
Structura codului UPC
Prima cifra reprezinta: 0 - produse de bacanie si coloniale; 2 - produse de cerere
neuniforma; 3 - produse cosmetice si farmaceutice; 4 - produse nealimentare, solduri.
Codul european al articolelor (EAN)
n anul 1974 au fost examinate sistemele existente la acea data (UPC, Gencod francez, BAN-L - german), elaborndu-se un sistem de clasificare si codificare, denumit

Codul european al articolelor (European Article Numbering - EAN). Acest sistem a fost astfel
conceput nct sa fie compatibil cu UPC si sa includa si sistemele folosite n Franta si
Germania.
Sistemul EAN se bazeaza pe un cod cu 13 caractere numerice, cu urmatoarea
semnificatie: primele doua reprezinta tara de origine (de exemplu: Belgia = 54, Franta = 3037, Germania = 40-42, Japonia = 49, Anglia = 50, arile de Jos = 87, etc.), cinci cifre
identifica producatorul, cinci cifre produsul si ultima este cifra de control.
Fig 6
Structura codului EAN
Pentru coordonarea aplicarii sistemului EAN, n anul 1977 a fost nfiintata "Asociatia
europeana a codificarii articolelor", cuprinznd initial, reprezentanti ai producatorilor si
comerciantilor din Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Italia,
Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia. Aceasta asociatie denumita ncepnd cu anul
1981 "International Article Numbering Association EAN" urmareste respectarea unor
principii de baza, n vederea asigurarii compatibilitatii sistemelor nationale de codificare a
produselor.
Utiliznd un cod nesemnificativ, usor de manipulat, sistemul EAN este deosebit de
flexibil, cu capacitate mare de cuprindere (circa 10 miliarde de produse).
Pentru rezolvarea eficienta a cerintelor informatice proprii ale ntreprinderilor
comerciale, prin folosirea codului adaptat lecturii scanning, a fost implementat procedeul
simbolizarii interne, fara modificarea sistemului EAN. Printr-o conventie internationala, o
parte din cifrele rezervate pentru codificarea tarilor - intervalul 20-29 - au fost atribuite unei
anumite tari sau regiuni geografice, pentru necesitatile interne ale ntreprinderilor comerciale.
Aceste cifre se utilizeaza pentru codificarea produselor proprii sau a celor necodificate de
catre producatori. Lungimea totala a codului este, n acest caz, de 8 cifre, existnd,
posibilitatea adoptarii unui cod de lungime mai mare, fara a depasi 13 caractere,
corespunzatoare EAN 13. Codul de identificare a produsului poate fi, n acest caz, un cod
semnificativ, corespunzator unei clasificari sistematice a marfurilor respective.
Fig 7
Transpunerea unui cod din clasificarea EAN 13 n sistemul cod cu bare
Utilizarea sistemului EAN asigura o serie de avantaje, att pentru producatori ct si
pentru comercianti si consumatori, prin facilitarea urmaririi si gestionarii rapide a produselor
pe ntregul lant de distributie.

Prin intermediul acestui sistem, producatorii se pot informa operativ n legatura cu


modificarile care apar n desfacerea produselor, ceea ce le asigura posibilitatea adaptarii
rapide la cerintele pietei.
Pentru comercianti, sistemul EAN asigura gestionarea mai eficienta a stocurilor,
existnd posibilitatea cunoasterii, n orice moment, a situatiei stocului pentru fiecare produs,
care poate fi, astfel, rennoit operativ.
Pentru client, utilizarea sistemului EAN reduce foarte mult timpul de asteptare la
casele de marcat. Prin citirea automata a codurilor el obtine un bon, pe care sunt trecute n
mod clar denumirea exacta si pretul pentru fiecare produs achizitionat, fiind exclusa
posibilitatea aparitiei unor erori.
n prezent, sistemul EAN este aplicat ntr-o serie de alte domenii, printre care cel
administrativ, bancar. n varianta EAN-13 este utilizat pentru codificarea publicatiilor, fiind
acceptat ca alternativa la sistemele internationale recunoscute si anume ISBN pentru carti si
ISSN pentru publicatii.
Alte tipuri de coduri cu bare
Pe lnga sistemele EAN si UPC, n practica economica se utilizeaza si alte tipuri de
coduri cu bare, care permit codificarea informatiilor numerice sau a celor alfanumerice.
Ele pot fi grupate n sisteme de simbolizare continue si discontinue.
l Codul 39 este primul sistem de simbolizare alfanumerica, discontinuu, n care
fiecare caracter este compus din noua elemente (bare si spatii), dintre care trei sunt mai late.
Fig 8
Codul 39 (alfanumeric)
Acest cod este utilizat pe scara larga n industrie, de catre asociatii profesionale, pentru
satisfacerea unor necesitati specifice.
l Codul 93 este un sistem de simbolizare continuu, n care fiecare caracter este
reprezentat prin noua module, repartizate pe trei bare si spatii. Are doua cifre de control (C si
K), asigurnd obtinerea unei densitati mari de caractere. Acest cod permite reprezentarea celor
128 de caractere ale normei ASCII.
l Codul 128 este un sistem de simbolizare continuu, utilizat pentru reprezentarea
caracterelor ASCII. Fiecare caracter este simbolizat printr-un ansamblu de 11 module,
repartizate pe trei bare si trei spatii. Are o cifra de control, asigurnd obtinerea unei densitati
mari de caractere.

l CODABAR reprezinta un sistem de simbolizare discontinuu, care permite


reprezentarea a 16 caractere (zece caractere numerice si sase caractere speciale). Fiecare
caracter este simbolizat cu ajutorul a sapte elemente (patru bare si trei spatii).
Sistemul japonez de codificare Calra
n Japonia s-a pus la punct un sistem de codificare, optic descifrabil, denumit "codul
Calra" cu capacitate mai mare de cuprindere dect sistemul EAN si mult mai ieftin.
Codul Calra este alcatuit din siruri de patrate, fiecare fiind divizat n alte patru patrate,
carora le corespunde un numar: 1, 2, 4 sau 8.
Fig 9
Structura codului CALRA pentru lectura scanning
Pentru simbolizarea diferitelor coduri numerice se alterneaza, n anumite variante,
patratele albe cu cele negre. Un grup de zece patrate poate reprezenta peste un trilion de
combinatii numerice, mult mai multe dect codul cu bare EAN.
Codul Calra este mai usor de citit de dispozitivul scanner. Codul poate fi aplicat si pe
etichete speciale, direct la locul de vnzare. Tiparirea lui este mult mai ieftina comparativ cu
codul cu bare.

Ambalarea si etichetarea marfurilor

AMBALAREA SI ETICHETAREA MARFURILOR

1. Definirea, functiile, rolul si necesitatea ambalajelor


2. Designul ambalajelor
3. Materiale pentru confectionarea ambalajelor
4. Metode de ambalare
5. Reciclarea ambalajelor
6. Eficienta economica a ambalajelor
7.Tendinte si perspective privind ambalajele bunurilor de consum
8.Etichetarea
1. Definirea, functiile, rolul si necesitatea ambalajelor

O
data cu dezvoltarea activitatii de comert, deci cu marfurile care trebuiau transportate,
manipulate si depozitate, s-a impus necesitatea ambalarii lor in functie de mijloacele de
transport folosite (terestru, maritim), de modul de manipulare (manual, automatizat) si de
conditiile de depozitare (durata, temperatura, umiditate).
Cuvantul ambalaj, din punct de vedere etimologic, provine de la prefixul
francez en si de la balle, care, la randul sau, vine de la vechiul cuvant german balla, al
carui sens era de a strange in balot.
Ambalajul este definit prin Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei
nr.94/62/EC/1994 astfel: Ambalaj inseamna toate produsele executate din orice material, de
orice natura, destinate a fi utilizate pentru cuprinderea, protectia, manipularea, livrarea si
prezentarea de bunuri, de la materii prime la bunuriprocesate, de la producator la
utilizator. Ambalajele consta din [1]:

Ambalaje de vanzare sau ambalaje primare de exemplu, ambalajele concepute in asa fel
incat sa constituie o unitate de vanzare catre consumator la punctul de cumparare;

Ambalaje grupate sau ambalaje secundare, de exemplu ambalaje concepute in asa fel
incat sa constituie la punctul de cumparare o grupare de un anumit numar de unitati de

vanzare, fie ca acesta din urma este vandut ca atare utilizatorului, fie ca serveste numai ca
mijloc de umplere a rafturilor la punctul de vanzare; el poate fi despartit de produs fara a-i
afecta caracteristicile;

Ambalajele de transport sau ambalaje tertiare, de exemplu ambalajele concepute in asa


fel incat sa faciliteze manipularea si transportul unui numar de unitati de vanzare cu
scopul de a preveni deteriorarea fizica a marfurilor.

Toate produsele, fie in stare naturala, fie manufacturate, trebuie sa fie transportate de
la locul fabricarii pana la cel al utilizarii sau pana la consumatorul final, in conditii de
mentinere a calitatii si integritatii lor.
Ambalajul este elementul material care asigura protejarea produsului in timpul
depozitarii, transportului si utilizarii, iar in alte cazuri protejarea mediului inconjurator fata de
eventualele influente nocive ale produsului. El inlesneste vanzarea si utilizarea produsului.
Prezinta optim produsul si prin aceasta stimuleaza politica vanzarii.
Un ambalaj ideal trebuie sa protejeze bine produsul, sa fie usor si ieftin, iar
caracteristicile sale tehnice trebuie sa usureze manipularea, transportul si depozitarea
produsului, fiind in acelasi timp un instrument eficient de marketing. De aici deriva si
existenta a trei functii specifice ale ambalajului:

Conservarea si pastrarea intacta a calitatii produselor contra actiunii factorilor interni


si externi;

Inlesnirea transportului, manipularii, depozitarii;

Promovarea vanzarilor si reclama produselor.

1. Functia de conservare si pastrare a calitatii produselor


Aceasta functie include toate acele caracteristici ale ambalajelor prin intermediul
carora produsul este protejat impotriva distrugerii, degradarii si actiunii mediului inconjurator.
Ea presupune si protejarea mediului inconjurator impotriva unor produse toxice, nocive. Se
mai numeste functie de protectie si prezinta trei aspecte particulare:
-

Conservarea calitatii produsului; produsul ambalat trebuie sa-si pastreze


caracteristicile sale, sa nu piarda din greutate, iar fragezimea, culoarea, aroma, gustul,
forma sau aspectul sa nu fie modificate; ambalajul trebuie sa protejeze produsul de
efectele urmatoarelor grupe de factori: mecanici (trepidatii, loviri), biologici (bacterii,
rozatoare), climatici (aer, lumina), alti factori (praf, mirosuri, furturi);

Protectia mediului din spatiul inconjurator impotriva caracterului toxic al


produselor, cum sunt: produsele chimice, gaze, derivate din petrol;

Pastrarea intacta a calitatii marfii prin contactul direct produs ambalaj, adica
ambalajul sa nu influenteze negativ produsul in urma unor reactii chimice.

Aceasta functie are un accent marit in cazul ambalajelor de transport precum si in


situatia in care produsele care fac obiectul ambalarii sunt alimente periculoase pentru
sanatatea organismului uman sau pentru mediul inconjurator.
2.

Functia de transport, manipulare si depozitare

Aceasta functie mai este numita si functie de rationalizare si urmareste realizarea si


promovarea unor ambalaje tipizate, modulare, care sa faciliteze manipularea, transportul si
depozitarea. Aceasta functie are tendinta de crestere, avand in vedere volumul marfurilor
manipulate si depozitate. Importanta acestei functii nu trebuie uitata in etapa de proiectare a
ambalajelor si a alegerii materialelor, deoarece s-a constatat ca, pe parcursul unui circuit
tehnic, fiecare tona de produse si ambalaje sufera 30-40 operatii de manipulare, ceea ce
inseamna ca in loc de o tona se manipuleaza 30-40 tone. Aceasta presupune ca cheltuielile
aferente acestor operatii ating 15-50% din costul produselor, ceea ce duce la concluzia
evidenta ca ambalajul poate juca un rol important in reducerea acestor cheltuieli. Functia de
transport, manipulare si depozitare presupune rationalizarea procesului de manipulare,
depozitare, transport, distributie, prin urmatoarele procedee: paletizare, containerizare,
modulare.
Paletizarea este o metoda ce permite manipularea, deplasarea si stivuirea usoara a
unor produse, grupate in unitati de incarcatura, folosind in acest scop palete si
electrostivuitoare. Utilizarea paletei de transport este posibila cand marfurile sunt omogene si
au o buna stabilitate in timpul transportului si depozitarii. Utilizarea paletelor de transport este
importanta pentru ca se asigura rationalizarea manipularii, se asigura legatura dintre
transportul din interiorul intreprinderii si cel din exterior. Se asigura utilizarea conceptului
unitate de incarcare = unitate de transport = unitate de depozitare.
In comert exista mai multe categorii de palete, dintre care cele mai folosite sunt:

Palete plane de uz general (interschimbabile);

De uz special (de ex. portuare);

Palete lazi;

Palete cu montanti.

Containerizarea se asigura prin utilizarea unui utilaj special numit container, pentru
transportul economic al marfurilor, alcatuit din materiale rezistente. Acest procedeu permite

pastrarea integritatii si calitatii marfurilor, in conditiile eliminarii ambalajelor individuale si a


manipularilor repetate.
Modularea consta in corelarea dimensiunilor ambalajelor de desfacere cu cele ale
ambalajelor de transport general, cu ale containerului, ale mijlocului de transport, precum si
cu cele ale spatiului de depozitare.
Functia de rationalizare are in vedere si alte caracteristici ale ambalajului prin care se
obtine comoditate in manipulare. Astfel, se urmareste deschiderea si inchiderea repetata a
ambalajelor, fara a fi distruse sau deteriorate, accesul facil la continut etc.
3.

Functia de reclama si promovare a vanzarii

Se mai numeste functia de comunicare si completeaza importanta ambalajului in


perioada contemporana. Aceasta functie are importanta mai mare in cazul ambalajelor
de prezentare si desfacere a produselor, constituind in prezent un factor semnificativ in
diversificarea sortimentala a produselor si contribuind la aprecierea calitativa a
marfurilor si chiar la stimularea vanzarilor. Functia de reclama si promovare a
produselor se refera la capacitatea acestuia de a atrage atentia asupra produsului, de a-l
diferentia si a-l convinge pe cel care il priveste sa il cumpere. Se mai urmareste
informarea clientilor prin elementele care alcatuiesc textul, prin grafica, desen, culoare,
expresivitate, personalitatea marcii de fabrica inlesnirea vanzarii prin identificarea
rapida a ambalajului si portionare, accelerarea vanzarii. In ultimii ani, s-a constatat un
schimb intre functiile ambalajului, in sensul cresterii valorii de marketing, ceea ce se
realizeaza in momentul vanzarii produsului. Se poate deci desprinde ideea ca a avut loc
o schimbare a opticii privind ambalajul, care se transforma dintr-un auxiliar al
produsului intr-un produs industrial ce reprezinta un tot unitar de componente
interconectate, un set organizat de cunostinte si conceptii, un mod ordonat de actiune,
vizand in ansamblu realizarea optima a unor obiective economice specifice. In acest
context, functia de promovare si reclama capata noi valente atat ca urmare a
multitudinii de informatii cu caracter obligatoriu ce trebuie mentionate pe ambalaj, cat
si cu cerintele potentialilor cumparatori de a beneficia de informatii ample, corecte cu
privire la produsul ambalat si la natura si caracteristicile ambalajului.
Ambalajul trebuie sa creeze imaginea calitatii ambalajului, conferita de soliditate,
greutate redusa, durabilitate si eficienta in utilizare. El trebuie sa puna in valoare
caracteristicile principale ale produsului, astfel incat consumatorii sa il deosebeasca usor de
cele similare. De asemenea, ambalajul trebuie sa faca o publicitate produsului pentru care este
folosit, dar nu trebuie sa induca in eroare cumparatorii. Ambalajul are rolul de a comunica
potentialilor cumparatori caracteristicile produsului in limitele cadrului juridic si tehnic. In
cazul produselor alimentare care sunt vandute in regim de autoservire, ambalajul are un rol
sporit el inlocuind arta vanzatorului si realizand contactul direct al produsului cu
cumparatorul. De aceea, el trebuie sa aiba insusiri care sa ii confere capacitatea de a provoca
vanzarile. In conditiile unui raport calitate pret egal la mai multi agenti economici,

produsele se pot diferentia prin intermediul ambalajului, stilul si creativitatea ingenioasa a


ambalajului, reusind astfel sa iasa in evidenta fata de produsele concurente.
Rolul crescand al ambalajelor este o consecinta fireasca a revolutiei tehnico
stiintifice si a consecintelor acesteia in domeniul productiei si schimbului, in domeniul
obiceiurilor de viata si de cumparare a produselor. Ambalajul joaca multiple roluri, incepand
cu manipularea, stocarea, prezentarea si in sfarsit atragerea atentiei cumparatorului. Un rol
esential al ambalajelor in epoca moderna il constituie promovarea formelor moderne de
comert, intre care autoservirea ocupa unul din locurile importante.
9.2. Designul ambalajelor
Designul ambalajelor este considerat un instrument care confera distinctie produselor
si un mijloc eficace de comunicare a imaginii produselor. Comunicarea este asigurata de
forma, culoarea, grafica, materialul ambalajului, elemente care sunt strans legate si care
trebuie bine coordonate pentru a asigura eficienta mesajului informational.
Designul ambalajului este o preocupare dinamica. In SUA se considera ca un ambalaj
isi pierde valoarea publicitara dupa un interval de noua luni. Dupa acest interval, trebuie
modificata forma si grafica ambalajului, pentru a sustine in continuare concurenta.
Elementele de baza ale designului ambalajului sunt: forma, culoarea, grafica si mesajul
informational transmis.
Forma ambalajului trebuie privita ca elementul estetic in stabilirea caruia isi pun
amprenta constrangerile pe care le aduce natura produsului pe care il contine, conditiile de
producere si utilizare si, mai ales, puterea de sugestie pe care este chemat sa o furnizeze
cumparatorului. Forma este configuratia generala a liniei, suprafetei sau volumului si mai
precis, aranjamentul care determina aceasta configuratie.
La proiectarea formei ambalajului trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele conditii:

Capacitatea de protectie fizico-mecanica si chimica ceruta de produs pe tot parcursul pe


care-l suporta acesta;

Importanta componentei informationalestetice pentru formarea deciziei de cumparare;

Modularea, daca este posibila;

Forma ambalajului trebuie corelata cu materialul utilizat pentru confectionare, cu


sistemul de constructie, cu particularitatile de utilizare, cu destinatia.

Forma ambalajului poate sugera calitatea produsului (de lux, de calitate superioara sau
inferioara) si trebuie sa fie adaptata la continut, pentru a se elimina formatele exagerate si
spatiile goale ce dau iluzia unui continut mai mare. Ultimul deceniu a inregistrat variatii
dimensionale si de forma ale ambalajelor. Au aparut astfel:

format gigant (anumiti detergenti);

format special (tavite pentru semipreparate);

ambalaj economicos (pliculetele de sampon);

formate fantezii (cadouri).

Culoarea este elementul preponderent al esteticii ambalajului si unul din mijloacele


cele mai importante pe care il detin design-erii pentru a face din ambalaj un mijloc efectiv de
comunicare. Prin intermediul culorii, la nivelul inconstientului, consumatorul isi poate forma
o prima impresie asupra produsului, impresie care il poate conduce la depistarea altor
caracteristici ale acestuia, ceea ce il poate determina sa aleaga aprioric produsul.
Culoarea are ca obiective:

stimularea vanzarilor;

continutul si ambianta estetica a spatiilor comerciale;

personalitatea produselor;

promovarea unor elemente cu specific national, zonal;

crearea din punct de vedere psihologic a unui climat comercial;

contributia directa la crearea unei traditii a produselor intreprinderii.

Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor si simbolurilor. Ea


contribuie la impactul initial pe care un produs (prin ambalajul sau) il are asupra
consumatorilor si joaca un rol important in comunicarea de informatii si impresii despre
produs. Cerintele unui comert modern impun o grafica expresiva care presupune urmatoarele
stiluri:

grafica comerciala, care reprezinta produsul prin fotografii, desene, diverse combinatii
figurative;

grafica intelectuala sau sintetica, cu simboluri vizuale usor de descifrat;

grafica umoristica, care prin caricaturi sau alte elemente apropie produsul de
consumator (este folosita mai ales la produsele pentru copii).

Tendinta actuala in conceperea ambalajelor produselor se caracterizeaza printr-o


grafica simpla, dar expresiva, de regula prin fotografii color fidele. Ele trebuie sa
stimuleze imaginatia, sa prezinte produsul intr-o forma atragatoare, astfel incat
sa fie remarcat, individualizat si dorit de consumator. O etapa mai noua in
realizarea grafica a ambalajelor o constituie ambalajul seductie sau ambalajul
legat de consumator. In aceasta etapa, ambalajul se adreseaza consumatorului
printr-o grafica speciala, care nu frapeaza, dar subliniaza avantajele materiale,
economice, sociale pe care i le ofera produsul respectiv. Daca celelalte categorii
de ambalaje aveau rolul de a impinge produsul catre consumator, aceasta
categorie de ambalaje trebuie sa impinga consumatorul catre produs.

Mesajul informational completeaza functia ambalajului de informare si promovare,


prin corelarea imaginii cu textul publicitar si coloristica. Mesajul informational se
concretizeaza in:
transmiterea unei cantitati de date prin intermediul carora produsul sa fie recunoscut sau
identificat in stransa legatura cu categoria merceologica din care face parte;
evidentierea caracteristicilor de calitate si a destinatiei;
informarea detaliata asupra naturii, reciclarii, recuperarii si a implicatiilor ecologice ale
ambalajelor;
medierea implicarii emotive a potentialului cumparator.
Elementele informationale ale ambalajelor se pot grupa in trei categorii:

Informatii si marketing, in care se include denumirea produsului, marca comerciala,


informatiile nutritionale, simbolurile reciclabilitatii ambalajului, instructiuni de utilizare,
simboluri grafice de avertizare.

Elemente promotionale, si anume: cupon de fidelitate, oferta de inapoiere a ambalajului


de transport sau chiar de prezentare pentru a fi recuperat sau reciclat, prezentarea altor
elemente ale gamei.

Elemente obligatorii: denumire generica, compozitia in ordine descrescatoare a


cantitatilor de ingrediente, identificarea fabricantului sau a comerciantului, termenul de
valabilitate, continut net.

Realizarea acestor elemente in conditii optime au contributii efective, cu eficienta


majora, in cadrul relatiilor competitive de comert interior si exterior. De asemenea, contribuie
la formarea si influentarea cererii de marfuri si la ridicarea nivelului de prezentare si
desfasurare a comertului.
9.3. Materiale pentru confectionarea ambalajelor

Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori, dintre care cei
mai importanti sunt:

Caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;

Domeniul de utilizare a ambalajului;

Marimea factorilor care actioneaza asupra produsului in timpul manipularii, transportarii


si depozitarii;

Tehnica de ambalare;

Destinatia produsului;

Nivelul de dezvoltare si putere economica;

Cerintele ecologice si de protectie a mediului.


Dintre materialele cele mai utilizate pentru confectionarea ambalajelor, sunt:
Lemnul. Este cel mai vechi material utilizat ca ambalaj. In prezent, ponderea
acestui material in confectionarea ambalajelor este in continua scadere (in tarile dezvoltate
a ajuns sa reprezinte (3-5% din total). Lemnul nu mai este folosit ca ambalaj, dar a ramas
folosit la confectionarea paletelor.
Motivele abandonarii lemnului ca material de confectionare a ambalajelor sunt:
-

scaderea masei lemnoase la nivel mondial;

aparitia maselor plastice;

economicitatea si caracteristicile altor materiale.

Proprietatile lemnului luate in considerare atunci cand este folosit ca ambalaj, sunt:

proprietatile fizice - masa specifica, higroscopicitatea, umflarea, proprietatile acustice,


electrice, termice;

proprietatile mecanice, care exprima modul de comportare a lemnului la actiunea


factorilor statici sau dinamici care tind sa-i modifice forma si volumul (rezistenta la
compresiune, la tractiune, la incovoiere);

proprietatile estetice (culoarea, luciul, textura, desenul).


Lemnul poate avea o serie de defecte care sa-i scada calitatea sau sa ii anuleze atuurile:

defecte de forma, care micsoreaza randamentul de prelucrare si chiar influenteaza


anumite proprietati;

defecte de structura, care micsoreaza valoarea de intrebuintare a pieselor din lemn;

defecte cauzate de factori biologici (microorganisme, insecte) sub a caror actiune isi
schimba culoarea si isi reduce rezistenta mecanica.
In ultimele decenii se utilizeaza cu bune rezultate derivatele din lemn, cum sunt:
furnirele, placajele, placile din fibre de lemn (PEL), placile aglomerate din aschii de lemn
(PAL).

Materialele celulozice. Ambalajele din materiale celulozice detin ponderea


principala in totalul ambalajelor. Materialele celulozice utilizate pentru confectionarea
ambalajelor sunt:

Hartia. Se obtine din celuloza si din materiale de umplutura, de incleiere si coloranti.


Hartia poate fi de mai multe feluri:

a) Hartie netratata pentru ambalaje: hartie inferioara de ambalaj; hartie obisnuita de


ambalaj; hartie superioara de ambalaj;
b) Hartie tratata pentru ambalaje: hartii cerate; hartii metalizate; hartii acoperite cu polimeri;
c)Hartie speciala pentru ambalare: hartie creponata; hartie anticorosiva.
Caracteristicile de calitate ale hartiei sunt determinate de: gradul de alb (cu cat este
mai mare cu atat este mai buna, se exprima in procente), gramajul, structura, dimensiunile,
aspectul suprafetei si existenta sau nu a defectelor. Principalele defecte care pot sa apara la
hartie sunt: neuniformitatea suprafetei, nuanta neuniforma, impuritati, zgarieturi.

Cartonul este usor, lesne de transportat, se imprima fara dificultati si ocupa putin loc.
Dezavantajul este ca se poate usor deforma. Principalul domeniu in care cartonul a facut
progrese importante este cel al ambalarii unor lichide alimentare, in special lapte.
Cartonul pentru ambalaje poate fi:

Carton duplex, destinat pentru ambalaje care se imprima prin procedeul offset si de
tipul 0 (obisnuit), pentru alte ambalaje, confectii, lucrari poligrafice;

Carton triplex, cu rezistenta mare la plesnire, utilizat in special pentru ambalaje de


transport;

Carton ondulat, care are o rezistenta si o elasticitate bune.

Mucavaua, care este mai putin spectaculoasa, dar extrem de rentabila din punct de vedere
economic. Ea poate inlocui ambalajele din duplex sau carton ondulat.

Sticla este ambalajul cel mai vechi pentru produsele lichide si pastoase. Este inerta din
punct de vedere chimic, impermeabila, transparenta, inodora, igienica, se spala si se
sterilizeaza usor. Dezavantajele constau in faptul ca este destul de grea, este fragila si
rezista cu greu la diferente mari de temperatura. De asemenea, daca nu este tratata
specia,l este permeabila pentru razele ultraviolete. Sticla este considerata materialul ideal
de ambalat pentru ca ofera o protectie buna si, in acelasi timp, transparenta pentru
vizualizarea produsului, devenind un factor activ de promovare a vanzarii. Nu
influenteaza calitatea produsului, nu reactioneaza chimic cu componentii din produs.
In prezent, se observa o revigorare si o crestere a ambalajelor de sticla datorita
faptului ca materia prima pentru obtinerea sticlei este ieftina si suficienta, iar tehnologiile
de fabricare au condus la obtinerea de ambalaje cu caracteristici mult imbunatatite. S-au
obtinut rezultate bune pentru o sticla ultrausoara, subtire, incasabila si rezistenta la socuri
termice. Ultimii ani de cercetari in domeniu au adus pe piata sticla ondulata. Principalele
proprietati ale sticlei care sunt luate in considerare in cazul folosirii sticlei pentru ambalaje,
sunt:

Proprietatile fizice: masa specifica, proprietatile termice, optice, electrice;

Proprietatile mecanice: duritatea, elasticitatea, fragilitatea, rezistenta la tractiune, la


compresiune si la incovoiere;

Proprietatile chimice legate de comportarea sticlei la actiunea distructiva a apei,


acizilor, bazelor, sarurilor si gazelor din atmosfera.

Materialele metalice. Acestea ocupa un loc important in tarile dezvoltate (2-3 din totalul
ambalajelor). Metalul este folosit pentru cutiile de conserve in industria alimentara.
Principalele metale folosite pentru ambalaje sunt:
1) Tabla utilizata in special in industria alimentara pentru conserve, se preteaza in
multe cazuri asocierii cu capace de aluminiu, care asigura o deschidere usoara. Ea face
obiectul unor preocupari profunde cu privire la procedeele contra coroziunii, de
compatibilitate cu alte materiale. Tinand seama de pericolul pe care il prezinta pentru
industria de conserve coroziunea ambalajelor metalice, se impune o reconsiderare a
factorilor care influenteaza coroziunea.
Acesti factori sunt:

Natura materialului din care se obtine ambalajul;

Structura si starea suprafetei metalului;

Compozitia mediului;

Natura fizico-chimica a materialelor in contact;

Temperatura;

Durata de depozitare.
Pentru confectionarea ambalajelor din tabla, se utilizeaza:

a) Tabla din otel carbon neprotejata, care se utilizeaza in special pentru confectionarea de
ambalaje pentru produse chimice ieftine si pentru butoaie in care se transporta si
depoziteaza produsele petroliere;
b) Tabla din otel carbon protejata tabla zincata sau cositorita se utilizeaza pentru cutiile
de conserve;
c) Tabla cromata, care nu are o extindere foarte mare, poate fi utilizata de exemplu pentru
ambalarea pestelui.
2)
Aluminiul are o serie de proprietati avantajoase pentru confectionarea
ambalajelor: masa redusa, durabilitate, bun conducator termic, maleabil, aspect atractiv,
fara miros, fara gust, netoxic, asigura impermeabilitate perfecta la trecerea luminii,
umiditatii, gazelor si aerului, uleiurilor, grasimilor, se preteaza bine la imprimare, nu
favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, nu este atacabil decat de solutii acide sau baze
puternice. Pentru fabricantii de ambalaje din aluminiu, acesta ofera o serie de avantaje,
legate de utilizarea foliei si a benzii de aluminiu si posibilitatile de combinare aproape
nelimitate cu filmele plastice, cu hartia si cu diferite acoperiri care permit o serie de
aplicatii legate de caracterul ecologic al acestui metal.

Materialele plastice. Ambalajele din materiale plastice au inceput sa fie folosite in


perioada anilor 1935 -1950. Dupa anul 1965 exista o adevarata expansiune a acestor
ambalaje. In intervalul 1950 1968, productia si consumul de ambalaje plastice s-a marit
de 15 ori. Cu toata expansiunea lor, pretul ramane ridicat din cauza materiei
prime (petrolului si derivatelor sale). La confectionarea ambalajelor se utilizeaza
urmatoarele materiale plastice:
-

Polietilena are pretul cel mai scazut, ceea ce determina si raspandirea cea mai larga. Pe
piata ambalajelor se gaseste sub forma polietilenei de joasa presiune, care datorita
rezistentei mecanice ridicate si a permeabilitatii reduse se utilizeaza pentru recipiente de
pana la 400 kg. la confectionarea lazilornavete si a foliei subtiri de 8-10
microni; polietilenei de inalta presiune care este utilizata pentru confectionarea de pungi,
saci si alte ambalaje suple si semirigide, precum pahare, dopuri, capace; polietilenei de
presiune medie care se intrebuinteaza pentru produse de toaleta, papetarie, dulciuri;
polietilenei expandate care este utilizata in special ca material de umplere antisoc, la
ambalare.

Policlorura de vinil (PVC) se utilizeaza sub forma de folii pentru ambalarea produselor
alimentare. Se utilizeaza si pentru ambalarea in flacoane a uleiului comestibil, siropurilor,
otetului etc. In industria farmaceutica este utilizat pentru ambalarea comprimatelor,
pastilelor, drajeurilor.

Polistirenul este insolubil, inactiv fata de lichide, netoxic, din el se poate obtine o
gama larga de nuante de culoare, se imprima usor, are rezistenta la acizi slabi, baze,
alcooli, uleiuri. Este utilizat pe scara larga pentru ambalarea produselor alimentare,
farmaceutice si a zarzavaturilor.
Polipropilena (PP) se utilizeaza sub forma de folii, filme, cutii, tuburi suple,
canistre pentru solutii de infuzie supuse sterilizarii, seringi nerecuperabile sterile, lazi
pentru produse calde de panificatie. Polipropilena prezinta proprietati bune legate de
sudabilitate, rezistenta la grasimi si uleiuri, impermeabilitate la mirosuri, rezistenta
chimica.

Policlorura de viniliden este folosita sub forma de folii la ambalarea pasarilor in pungi,
care introduse in apa fierbinte, se contracta, aderand la pielea pasarii.

Materialele plastice celulozice cele mai utilizate sunt: celofanul, acetatul de celuloza,
acetobutiratul de celuloza.

Alte materiale: poliamidele, elastomerii, poliesterii, lonomerii.


Ambalajele complexe. Sunt din ce in ce mai mult folosite, cu scopul de a compensa
in felul acesta avantajele si dezavantajele diverselor materiale. Utilizarea unui material
tinde sa devina ceva exceptional, caci pare exclusa sa indeplineasca toate conditiile de
ordin tehnic, comercial si mai ales psihologic, ce se cer unui ambalaj corespunzator. S-a
ajuns astfel la combinarea a doua sau mai multe materiale. De exemplu, cutia de conserve
din tabla este combinata cu un capac de aluminiu, care asigura deschiderea usoara; pentru
cutiile de biscuiti, cartonul se combina cu foliile de aluminiu sau cu peliculele celulozice;
metalul se combina cu masele plastice in cazul cutiilor de conserve de lux; lemnul cu

cartonul pentru ambalarea fructelor si legumelor; combinatia cea mai neasteptata este
dintre sticla si mase plastice (buteliile de sticla usoara sunt puse intr-un recipient de mase
plastice). Combinatia considerata cea mai reusita este din cartoane si un alt material, de
exemplu polietilena, acest complex raspandindu-se cu o viteza de doua ori mai mare decat
celelalte combinari.
Ultimul deceniu se remarca prin aparitia si raspandirea ambalajelor flexibile, care
sunt, in general, combinatii de mai multe straturi, care implica diferite pelicule de plastic,
hartie dublata cu plastic si doua, trei sau mai multe straturi de folii sau fasii de aluminiu.
Toate avantajele materialelor individuale sunt combinate in produsul final, care se obtine
cu ajutorul unei varietati de procedee distincte si tehnici de transformare. Materialele de
baza folosite pentru obtinerea ambalajelor flexibile sunt:
-

Materiale plastice: poliamida, polietilena, poliesterul, polipropilena;

Aluminiul: folie de aluminiu, banda reflectoare, pelicule metalizate;

Hartie: hartie dublata, stratificata, hartie Kraft, pergament;


Stratificarea se realizeaza prin ceruire, emoliere, incleiere, lacuire, iar asamblarea
necesita adezive pentru etansare la rece; parafine, emolienti.
Compania Tetra Pak (creata de Ruben Rausing in 1951) este in prezent cea mai
mare companie din lume in productia de ambalaje si distributia produselor alimentare
fluide sau semifluide. Dupa 4 ani de cercetari aceasta firma a scos pe piata ambalajul Tetra
Pak. Pentru confectionarea ambalajului se foloseste o combinatie de material plastic si
hartie. Plasticul este tras sub forma unui film subtire si facut sa adere pe hartie prin presare
intre o rola de cauciuc si o rola racita; marimea ambalajului si viteza hartiei determina
grosimea filmului. Ambalajul este folosit in special pentru ambalarea produselor
alimentare: lapte, deserturi, sucuri, vin, ceai, supe, etc. O alta firma celebra in productia de
ambalaje este Societatea Montonate Italia, care s-a specializat in folii termoformabile,
bazate pe polistiren si PET (fereftalat de polietilena) si se adreseaza pietei de produse
alimentare prin sigla MO, din care fac parte PET amorf (cu un singur strat sau mai
multe) pentru realizarea recipientilor transparenti; PETG amorf, din care sunt realizate
folii cu caracteristici optice ridicate; C- PET amestec special pentru producerea de cutii
formate la cald, opace, cu caracteristici de rezistenta termica de la 25 C la + 240C. Din
primele doua familii se obtin recipienti transparenti, cu rezistenta deosebita la lovituri si
grasimi, destinate sectorului alimentar. Cutiile C-PET reprezinta, se pare, solutia ideala
pentru pastrarea preparatelor proaspete (chiar mancaruri gatite) si pentru reincalzirea
directa (atat la cuptorul traditional, cat si la cel cu microunde).
Societatea Metal SA din Franta produce o gama larga de ambalaje cu destinatii
menajere: saci pentru congelator, filme plastice, folii plastice pentru reincalzirea
mancarurilor si saci pentru congelare cu inchidere etansa care pot fi folositi chiar si pentru
conservarea lichidelor. Mai produce, de asemenea, hartie speciala pentru fripturi facute la
microunde, farfurii cronstill ondes special create pentru a prezenta placut diferite
preparate refrigerate.
Materialele auxiliare utilizate pentru producerea ambalajelor sunt:

Materialele colorante (coloranti, pigmenti, cerneluri) contribuie la realizarea unui aspect


placut si la diversificarea ambalajelor;

Materialele pentru consolidare, adica sporirea rezistentei ambalajelor sunt: benzile de


balotare si adezive. Acestea pot fi din hartie adeziva, benzi textile pentru balotare, benzi
pentru balotare din materiale plastice.
Materialele pentru calare si protectie impotriva socurilor. Aceste materiale
protejeaza produsele impotriva socurilor, a frecarilor si in unele cazuri chiar pentru
rigidizarea ambalajelor. Cel mai des intalnite sunt: cartonul ondulat; lana minerala,
cauciucul celular, materialele expandate.

Lacurile si vopselele contribuie la cresterea calitatii estetice al ambalajelor si la cresterea


rezistentei lor la actiunea factorilor atmosferici, la coroziune, la razele solare, la
schimbarile de temperatura.

9.4. Metode de ambalare


Prin diversele metode si tehnici de ambalare se cauta sa se obtina urmatoarele
performante:

Mai buna realizare a functiilor ambalajelor;

Cresterea productivitatii muncii la confectionarea ambalajelor si la ambalarea produselor;

Rationalizarea materiilor prime folosite in confectionarea ambalajelor.


Ambalarea colectiva. Metoda ambalarii colective se foloseste pentru ambalarea
intr-un singur ambalaj a mai multor produse. Aceasta metoda usureaza mult manipularea si
transportul produselor. Metoda poate fi utilizata cu succes si pentru ambalarea unor
produse deja preambalate, acest lucru ajutand la paletizarea produselor. Ca materiale, dupa
caz, se utilizeaza cartonul, foliile contractabile sau hartia. O amploare tot mai mare o
cunoaste folia contractabila.
Ambalarea portionata. Ambalajul portionat este acela al carui continut se consuma
o singura data. Aceste ambalaje pot fi: plicuri, cutii, pungi, borcane, tavi compartimentate.
Materialele folosite pentru acest tip de ambalaje sunt diverse. Astfel se pot ambala atat
produsele perisabile, cat si cele neperisabile.
Ambalarea celulara. Este folosita sub forma de casete comprimate. Aceasta metoda
consta In asezarea individuala a produselor intre doua pelicule de materiale plastice, de
regula transparente, care sunt presate din loc in loc, unde adera, alcatuind astfel celule in
care se afla produsul ambalat. Se aplica mai ales la produsele farmaceutice. Avantajele
acestei metode sunt atat din punct de vedere economic, cat si merceologic. Se realizeaza pe
linii automatizate, deci in conditii de mareproductivitate, permite desfacerea produselor in
conditii de igiena si intr-o forma de prezentare atractiva.
Ambalarea sub vid sau sub gaz protector. Aceste tehnici de ambalare se utilizeaza
in special la produsele care supuse unei pastrari mai indelungate intra in contact cu
oxigenul, ducand in timp la degradarea calitativa a produsului. Se utilizeaza materiale
termosudabile, impermeabile. Ambalarea sub vid urmareste inlaturarea actiunii degradante

a oxigenului asupra produsului, prin reducerea presiunii aerului din interiorul ambalajului
cu ajutorul unei instalatii speciale. Ambalarea cu gaz protector este folosita pentru
produsele care se prezinta sub forma de bucati, granule sau pulberi. Pungile sunt umplute
cu produsul care se ambaleaza, sunt vidate si apoi umplute cu gaze protectoare.
Ambalarea in sistem Cryovac. Este o varianta a ambalarii sub vid si consta in
introducerea produselor in pungi din folii de material plastic, vidate anterior si scufundarea
lor in apa fierbinte, care determina contractarea foliei cu 50-85%, etanseizand astfel
produsul. Materialul plastic folosit trebuie sa fie impermeabil si contractabil. Aceste
caracteristici sunt intrunite de foliile de polietilena, celulozice sau celofanpolietilena (folia
Cryovac), obtinuta prin copolimerizarea clorurii de vinil cu clorura de viniliden. Aceasta
metoda se foloseste la preambalarea carnii si preparatelor din carne, a pasarilor taiate, a
pestelui, a fructelor si legumelor.
Ambalarea tip Tetra Pak. Este inovatia companiei suedeze Tetra Pak si ideea de la
care s-a pornit a fost trecerea de la operatia de scurgere a unui volum masurat de lichid
intr-un container la un proces continuu prin care containerul este fabricat, umplut si sigilat,
toate operatiunile fiind realizate de o singura masina. Inovatia s-a extins in special in
industria laptelui, deoarece acesta este un produs cu cerere permanenta si in crestere, iar
consumatorii cer standarde de igiena inalte. Ideea ambalarii aseptice dateaza din anul 1958,
cand s-a pus problema maririi termenului de garantie a laptelui. Pentru realizarea acestui
obiectiv, ambalajul trebuie sa fie golit initial de aer, apoi sa fie etansat si impermeabilizat
contra luminii. Mai tarziu, compania Tetra Pak a conceput ambalaje si pentru alte produse
decat laptele, cum sunt vinul, berea, sucurile, cremele.
Ambalarea tip aerosol. Este unul din tipurile cele mai moderne de ambalare,
utilizandu-se pentru produsele cosmetice, chimice, farmaceutice. In prezent a inceput sa fie
folosita si pentru unele produse alimentare (creme, sucuri, mustar, maioneze). Aceasta
metoda consta in introducerea unui produs impreuna cu un gaz lichefiat sau
comprimat (gaz propulsor) intr-un recipient rezistent, de unde poate fi evacuat, prin
deschiderea unei valve, datorita suprapresiunii din interior. Un astfel de ambalaj consta din:
un recipient de presiune, o valva comandata de un buton, un agent propulsor si produsul
activ. Recipientii se confectioneaza din tabla cositorita, aluminiu, sticla si materiale
plastice, in functie de produsul ambalat si presiunea necesara in interior. Propulsorii sunt
cei de care depinde pulverizarea produsului ambalat. Gazele utilizate ca propulsori pot fi
gaze in stare lichefiata sau in stare comprimata (azotul, dioxidul de carbon, butanul si
propanul). Starea de dispersie si consistenta produsului difera in functie de natura si
proprietatile lui, precum si in functie de caracteristicile sistemului de ambalat, si anume:

Sub forma de ceata fina cu stabilitate relativ ridicata (de exemplu pulverizarea
insecticidelor);

Sub forma de ceata grosiera, umeda, cu stabilitate redusa (de exemplu, pulverizarea
lacurilor, vopselelor, antidaunatorilor);

Sub forma de jet, avand substanta activa in stare coloidala, emulsie sau suspensie;

Sub forma de jet consistent de spuma, emulsie sau suspensie concentrata (de exemplu
creme cosmetice, farmaceutice, detergenti).
Ambalarea in folii contractabile. Acest sistem este utilizat pentru:

Prezentarea si desfacerea unor produse de larg consum;

Gruparea de unitati de vanzare in ambalaje colective;

Protejarea si rigidizarea incarcaturilor pe palete.


Acest procedeu consta in desfasurarea produsului de ambalat cu un film
contractabil. Filmul contractabil sub actiunea caldurii ia forma produsului sau grupului de
produse ce se ambaleaza. Materialele folosite sunt: polietilena termocontractabila,
policlorura de vinil, polipropilena. Acest procedeu are doua variante:
Procedeul Skin Pak, care consta in asezarea produselor pe suporturi imprimate din
carton, pe care adera o folie din plastic, transparenta, termosudabila. Ambalarea se mai
poate face si in folii extensibile. Aceste folii concureaza serios foliile contractabile.
Efectele obtinute cu ajutorul acestor folii sunt aceleasi, dar metoda de ambalare este mai
ieftina si mai simpla, pentru ca nu mai sunt necesare tunelele de contractie.

Procedeul Blister Pak folosit in majoritatea tarilor lumii consta in asezarea produsului pe
suport din carton sau masa plastica, peste care se aplica, prin vacuumare cu un dispozitiv
special, o folie de masa plastica mulata pe forma produsului. Sistemul este folosit pentru
o gama larga de produse si are urmatoarele avantaje: introducerea produselor in sistemul
de autoservire; prezentarea integrala a produselor; pastrarea in conditii bune; accentuarea
caracterului publicitar al ambalajului; reducerea consumurilor de carton; prezentarea in
magazine, cu ajutorul unor stative speciale, a intregii game de produse existente, pe
suprafete mici de expunere.
Ambalarea aseptica. Aceasta metoda presupune trei etape:

Sterilizarea prealabila a produsului;

Sterilizarea materialului de ambalare;

Umplerea ambalajului si inchiderea lui intr-un mediu steril.


Ambalajul aseptic consta dintr-o folie unica, multistratificata, care combina cele
mai bune caracteristici ale hartiei, materialului plastic si aluminiului, pentru a alcatui un
recipient cu performante ridicate. Ambalarea aseptica are mai multe avantaje:

O mare flexibilitate in conceperea formei ambalajelor;

Un sistem de ambalare mai economic;

Marirea duratei in care produsul isi pastreaza intacte proprietatile;

Calitatea sporita a produsului ambalat.

Ambalarea alveolara. Aceasta metoda utilizeaza o placa suport cu alveole


termoformate in care se asaza bucati mici si uniforme de produs. Se inchide ambalajul prin

acoperire cu o folie si termosudare. Aceasta metoda se utilizeaza pentru ambalarea fructelor,


legumelor, produselor de cofetarie si patiserie.
Ambalarea tip cocon. Este o metoda costisitoare si rar folosita. Principiul metodei
consta in urmatoarele: produsul se fixeaza pe un suport platforma acoperit cu tabla, ale carei
margini se indoiesc pe conturul produsului in sus. Partile sensibile ale produsului se acopera
cu material de amortizare si se unesc cu benzi gumate. Peste aceste benzi, cu pistolul de
stropire se aplica un strat de substante plastice. Ultimul strat contine praf de aluminiu, care
protejeaza ambalajul de actiunea razelor solare. Produsele astfel pregatite se introduc in
containere sau atelaje. La un invelis de 0,75 mm., protectia produsului este asigurata pentru
aproximativ 2 ani, iar la un invelis de 1,2 mm., de aproximativ 10 ani. De regula, astfel se
protejeaza armamentul, rezervele de alimente, aparatele electronice.
Ambalarea in spuma de poliuretan tip Bibbipak. Este o metoda aplicabila produselor
sensibile la soc. Produsele sunt invelite intr-o folie de material plastic si asezate in ambalaj,
dupa care se injecteaza un lichid pe baza de poliuretan de joasa densitate. Dupa cateva
secunde, lichidul isi mareste volumul de circa 100 de ori, devenind spongios.
9.5. Reciclarea ambalajelor
Mediul inconjurator a devenit preocuparea permanenta a natiunilor lumii,
afectand dezvoltarea pe doua cai: relatia dintre potentialul resurselor de
ecosistem; valorile fizice si estetice ale componentelor naturale ale mediului,
transformate sau faurite de om. Relatia dezvoltare economica echilibru
ecologic ridica numeroase si complexe probleme comune intregii omeniri, cu
atat mai mult cu cat, de exemplu, in timp ce economistii considera
specializarea o virtute, ecologistii o considera un risc.

Managerul preocupat de marketing nu poate face astazi abstractie de faptul ca


orientarea spre consumator scoate in evidenta perceperea din ce in ce mai dura de catre acesta
a ambalajului ca fata vizibila a deseurilor si poluarii. Ambalajul, vanzatorul tacut, a devenit
un simbol al poluarii, un obiectiv in lupta pentru protectia mediului. Nu se poate ignora faptul
ca un procent considerabil din cantitatile de deseuri in crestere constanta revine deseurilor de
ambalaje. Aceasta, in timp ce incercarile de deschidere a noilor depozite de deseuri sau uzine
de incinerare dau nastere celebrului sindrom NIMBY (not in my backyard), deoarece nimeni
nu vrea sa aiba asemenea vecini. Daca inainte de a se transforma in deseu ambalajul trebuie sa
joace un rol benefic pentru consumator, la randul sau insa, consumatorul trebuie sa se
pregateasca sa faca un pas inapoi si sa renunte la o parte din confort, in scopul de a proteja
mediul. In acest context, este necesara reorientarea gandirii manageriale spre preocupari
legate de dimensiunile ambalajului, axate pe conceptul de Conserpreneur, care inseamna o
simbioza dintre conservarea mediului natural (conservation) si antreprenor (entrepreneur). De
asemenea, trebuie largita relatia produs-ambalaj-piata si inlocuita cu relatia produsambalaj-piata-poluare.

In scopul reducerii poluarii mediului inconjurator din cauza ambalajelor, se poate


actiona pe mai multe cai.
O prima cale ar fi reducerea ponderii ambalajelor nereciclabile. Ambalajele
nereciclabile se afla in fata a doua aspecte importante. Primul se refera la reticentele
consumatorului, care nu intelege sa piarda definitiv banii dati pe ambalaje. Al doilea aspect
este determinat de problema distrugerii ambalajelor stranse de serviciile de salubritate. Este
vorba de cantitatii uriase, care ameninta sa inabuse viata oraselor. Pentru a limita raspandirea
ambalajelor nereciclabile, s-a propus ca acestea sa fie impuse cu o taxa, fondurile rezultate
urmand a fi folosite pentru procurarea si exploatarea mijloacelor de colectare si tratare a
resturilor menajere care contin ambalaje. Masura devine rentabila atunci cand taxa cu care
sunt impuse ambalajele nereciclabile este mai mare decat cheltuielile de recuperare si
reconditionare a ambalajelor. Se incearca, de asemenea, si educarea consumatorilor, in ideea
de a nu consuma in exces ambalaje.
O a doua cale vizeaza introducerea unor noi ambalaje mai putin poluante. Un
astfel de ambalaj este si ambalajul aseptic care, pe langa avantajele legate de valoarea
nutritiva a produsului, siguranta, comoditate, prezinta si avantaje privind conservarea energiei
si protejarea mediului. Tehnologia prelucrarii si ambalarii aseptice a fost considerata, in 1989,
de catre U.S. Institute of Food Technologists, cea mai importanta inovatie stiintifica a
ultimilor 50 de ani. In industria ambalarii aseptice, renumita pentru calitatea ambalajelor
produse este firma Tetra Pak. In 1996, Casa Alba a decernat Premiul pentru dezvoltare
durabila acestei firme, care a fost selectionata din 300 de candidati. Ambalajele aseptice
implica o cantitate mica de energie, in vederea fabricarii, umplerii si depozitarii, si creeaza
avantaje ecologice imediate. Aceasta pentru ca, datorita consumului redus de material, acest
tip de ambalaj genereaza cantitatii foarte mici de deseuri.
O alta cale ar fi realizarea de ambalaje din materiale autodegradabile. Primele
realizari in acest domeniu au fost in 1970, cand in Suedia s-a fabricat o polietilena
autodegradabila, prin adaugarea in materia prima a unor substante care favorizeaza actiunea
distructiva a radiatiilor ultraviolete din lumina solara. Dupa cateva saptamani de expunere la
razele soarelui, aceasta polietilena se degradeaza si se pulverizeaza. Tot in Suedia s-a realizat
o sticla, care sub actiunea indelungata a razelor de soare capata striatii si devine friabila.
Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei nr. 94/62/EC din 1994,
privind ambalajele si deseurile din ambalaje, prevede: Deseurile de ambalaje biodegradabile
trebuie sa fie de o asemenea natura incat sa poata fi supuse descompunerii fizice, chimice,
termice sau biologice, in asa fel incat cea mai mare parte a compostului finit sa se
descompuna in final in dioxid de carbon, biomasa si apa.
O a patra cale o reprezinta reciclarea ambalajelor. Adoptarea unei legislatii speciale
privind reglementarea gestionarii si reciclarii ambalajelor este unul dintre subiectele care stau
in centrul atentiei legislatorilor din lumea intreaga. In Europa, doua tari exceleaza in acest
domeniu: Franta si Germania. In Franta, potrivit decretului 92377/1992, cunoscut sub

denumirea Decretul Lalonde, care a intrat in vigoare in 1993, responsabilitatea recuperarii


deseurilor de ambalaje cade in mod preponderent asupra industriei (in primul rand a
fabricantilor si importatorilor de produse ambalate). Fiecare intreprindere poate sa recurga la
una din solutiile propuse de legislator: sa-si aplice propriul program de recuperare, sa apeleze
la un tert sau sa adere la un organism national constituit in acest scop. A fost creata astfel
societatea ECO Ambalaj, al carei scop fixat de autoritatile publice a fost de a valorifica in
proportie de 75% cantitatea provenind din circuitul deseurilor menajere, pana in anul 2002.
Aceasta societate nu este o structura de monopol, iar participarea la ea nici nu este obligatorie.
ECOAmbalaj este o societate anonima, cu capital strict privat, din care fac parte fabricanti si
importatori de produse ambalate, diversi profesionisti etc. Abordarea franceza prevede
responsabilitati pe tipul de produs ambalat si nu pe materialul de ambalaj.
In Germania, incepand cu 1993, toate firmele germane sau straine care isi desfac
marfurile pe piata germana au obligatia sa asigure recuperarea si reciclarea ambalajelor lor.
Pentru a se putea rezolva aceasta problema, societatea Dualea System Deutschland GmbH a
propus o solutie globala: toate ambalajele marcate in prealabil cu un punct verde, sa fie
inregistrate si reciclate dupa folosire. Un numar mare de intreprinderi au fost de acord cu
aceasta initiativa.
Legislatia italiana este diferita de cele doua: ea atribuie aproape in mod exclusiv
gestionarea deseurilor provenite din ambalaje fabricantilor si importatorilor de materii prime.
Reciclarea deseurilor si ambalajelor este o activitate care cunoaste o ampla dezvoltare
in tarile membre ale U.E., unde exista restrictii in privinta depozitarii deseurilor menajere.
Acestea trebuie separate de tipuri: plastic, hartie, metal, resturi. Cei care nu respecta legea pot
fi aspru sanctionati ca urmare a existentei unui sofisticat sistem de monitorizare. Exista niste
principii ferme care privescreutilizarea, reciclarea, recuperarea energiei si recuperarea
organica.
Reutilizarea inseamna orice operatie prin care un ambalaj care a fost proiectat sa
indeplineasca un numar minim de rotatii este reumplut sau utilizat in acelasi scop
pentru care a fost conceput.

Reciclarea inseamna reprocesarea materialelor din deseuri intr-un proces de productie,


pentru scopul initial sau alte scopuri, incluzand reciclarea organica, dar excluzand recuperarea
energiei.
Recuperarea energiei inseamna utilizarea deseurilor din ambalaje combustibile, ca
mijloc de generare a energiei, prin incinerare directa cu sau fara alte deseuri, dar cu
recuperarea caldurii.
Reciclarea organica inseamna tratamentul aerobic sau anaerobic, in conditii
controlate si folosind microorganisme, aplicat partilor biodegradabile ale deseurilor ambalaje,
care produce reziduuri organice stabilizate sau metan.

9.6 Eficienta economica a ambalajelor


Eficienta reprezinta o latura esentiala a oricarei activitati economice si ea trebuie sa
ghideze in permanenta actiunile si deciziile manageriale. In functie de natura efectelor putem
vorbi despre eficienta economica, tehnica, comerciala, ecologica. Este eficient din punct de
vedere comercial acel ambalaj care contribuie la aprecierea favorabila a produsului de catre
consumatori si asigura in mod eficace desfacerea produsului. Este eficient din punct de
vedere tehnic acel ambalaj care asigura pastrarea cantitatii, integritatii si calitatii produsului,
de la locul de productie si pana la destinatie si care permite transportul, manipularea,
depozitarea, distribuirea si consumul corect al produsului. Un ambalaj este eficient din punct
de vedere economic cand este corespunzator din punct de vedere tehnic si care permite
realizarea cat mai rapida si cat mai usoara a operatiilor de ambalare, transport, distributie,
vanzare si consum al produsului; ocupa spatii reduse; are masa si costul cat mai reduse.
Eficienta economica a ambalajelor se stabileste pe baza urmatorilor indici[2]:

indici spatiali;

indici de masa;

indici de consum;

indici de cost;

indici de reutilizare;

indici de productivitate.

Indicii spatiali cel mai des calculati sunt:


1. Volumul util ( Vu):
Vi
Vu = ------- * 100
Vg
Vi = volumul interior al ambalajului (dm3);
Vg= volumul de gabarit al ambalajului (dm3).
2. Volumul de depozitare ( Vd):

Vr
Vd = ------- * 100
Vg
Vr = volumul de gabarit al ambalajului, redus prin pliere sau demontat ( dm3).
4.

Suprafata exterioara specifica ( S):


Se
dm2
S = ------- ( --------)
Qa

kg

Se = suprafata exterioara a ambalajului


( dm2);
Qa = capacitatea de incarcare a ambalajului ( kg).
Acest indicator se poate calcula si pentru numar de produse, iar formula are la numitor,
in loc de Qa, n, unde n este numarul de produse care se exprima in bucati.
Gradul de ocupare a suprafetei de depozitare si transport
(Qs):

Sa * n0
Qs = ----------- * 100
Sm

Sa = suprafata bazei ambalajului (dm2);


Sm = suprafata modul a paletei(dm2);
no = numarul de ambalaje asezate pe suprafata modul intr-un strat ( buc.).
5.

Grad de utilizare a capacitatii de incarcare (Qq)


Ma* Qa*no*N
Qq = -------------------- * 100
Qo

Ma = masa ambalajului gol (kg);


N = numarul de straturi de ambalaje suprapuse (buc.);
Qo = capacitatea de incarcare a mijlocului de transport si depozitare (kg).
Indicii de masa
1.
-

Masa utila ( Mu), in raport cu:


capacitatea de incarcare:
Ma
Mu = ------ * 100

Qa
-

volumul interior:
Ma

kg

Mu = ------ (---------)
Vi
-

dm3

numarul de produse continute in ambalaj:


Ma

kg

Mu =---------- (------ )
n
2.

buc

Masa utila neta ( Mn)


Ma
Mn =--------- * 100
Ma* Qa

Indici de consum
1.

Consum de material de ambalaj (K1), in raport cu:

capacitatea de incarcare:
Ma * Nm

kg

K1 = ------------- ( ----- )
Qa

kg

Nm = consum specific de material pentru confectionarea ambalajelor


-

numarul de produse continute in ambalaj:


Ma * Nm

kg

K1 = ------------ ( ----- )
n
2.

buc.

Consum aparent (K2);numarul de ambalaje necesar pe tona de produs ambalat;


1000
K2 = --------- (buc.)
Qa
Indici de cost
1.

Cost specific ( C1); costul ambalajului raportat la costul produsului ambalat:


Ca
------ + Cm + Cx
z

lei

C1= ------------------------- (---- )


Cp

lei

Ca = costul ambalajului (lei);


Cm= costul materialelor auxiliare (lei);
Cx = costul operatiei de ambalare (lei);
Cp = valoarea produsului ambalat (lei);

z = numarul minim de circuite de refolosire.


Indici de productivitatea muncii la operatiunile de preambalare ambalare
1.Numarul produselor ambalate pe ora om (IP1);
Nps

buc.

IP1= ------------ ( --------- )


Dh * Ns

h/om

Nps = numarul produselor ambalate


Indici de reutilizare
1. Numarul minim de cicluri de utilizare anual (Ncua);
365
Ncua = -------Dcu
Dcu= durata medie a unui ciclu de utilizare
(zile).
2. Durata de serviviu ( Ds);
Ds= Ncu * Dcu
3.Numarul total de cicluri de utilizare ( Ncu);
Ncu= Ncua * Ds
4. Cota minima de restituire anuala (Cra);
1
Cra = 1 - ------ * 100
Ds
5. Cota minima de restituire pe ciclu de utilizare (Crc);
1
Crc= 1 - ----- * 100
Ncu
9.7 Tendinte si perspective privind ambalajele bunurilor de consum

Se evidentiaza o serie de tendinte actuale pentru ambalajele produselor, cum sunt:


Gasirea de noi materiale pentru ambalare care sa respecte cerintele tehnice, comerciale si
de marketing impuse ambalajelor;
Modernizarea metodelor de ambalare;
Innoirea si diversificarea continua a ambalajelor, in stransa interdependenta cu
modificarea continua a gamei sortimentale;
Protectia si refacerea mediului inconjurator.

Perspectivele privind ambalajele bunurilor de consum sunt determinate, potrivit


specialistilor si in viitorii 20-30 de ani de cerintele consumatorilor. De aceea, eforturile
industriei ambalajelor trebuie sa se axeze, in principal, pe satisfacerea acestor exigente, pe
asigurarea unei calitati optime cu investitii minime.
Referitor la cerintele consumatorului, acestea au in vedere urmatoarele:

Cresterea gradului de cultura, informare, civilizatie;

Starea materiala aflata in continua crestere;

Timp disponibil tot mai scurt, dedicat cumparaturilor, care vor necesita identificare si
selectionare rapida a marfurilor;

Dotarile casnice tot mai moderne (bucatarii dotate cu cuptoare microunde, cafea expresso
etc., produse electrocasnice sofisticate);

Cresterea sensibilitatii consumatorului pentru protejarea mediului, prin evitarea factorilor


de risc. In acest scop exista deja bazele tehnice pentru ca in anul 2011 gospodina sa plece
la cumparaturi cu bagheta NIRA (near infrared analysis analiza rapida in infrarosu),
sistem folosit pentru prima data in SUA pentru evidentierea impurificarii medicamentelor.
Este un procedeu rapid, prin care in produsul ambalat se poate semnala orice material
daunator.

Se preconizeaza cresterea numarului familiilor cu unul sau doi membrii aspect care va
necesita adaptarea la acest fenomen a portiilor de alimente ambalate. In astfel de familii
vor fi tot mai multi batrani pentru care este importanta o manipulare simpla a ambalajelor.

Un numar tot mai mare de cetateni isi vor rezolva problemele de alimentatie in locuri
publice (cantine, camine, restaurante), fiecare necesitand ambalaje diferite ca forma,
dimensiuni, cantitati.

Pornind de la efectele dezvoltarii tehnicii de calcul, care pot modifica atat proiectarea
si fabricarea ambalajelor, cat si modul lor de utilizare, se poate imagina ca in secolul urmator
cumparatorul va intra in magazin avand in buzunar un cititor laser, cu ajutorul caruia va
obtine informatii cu privire la produs, pret, cantitate, folosire, putand emite
cu microcalculatorul pe care-l detine si cecul pentru plata, in caz de cumparare.
Productia de ambalaje va trebui sa raspunda in viitoarele decenii si multitudinii de
cerinte generate de formele moderne de comert ale sec. al XXI- lea. Astfel, in SUA se prevede
ca ponderea cea mai mare a desfacerilor de marfuri sa revina, in continuare, magazinelor cu
autoservire, centrelor comerciale si depozitelor. Dar se apreciaza ca va creste, in acelasi timp,
numarul magazinelor specializate care vor solicita ambalaje pretentioase si o sporire a
exigentei fata de procesul de ambalare a produselor.

9.8. Etichetele si rolul lor in comertul contemporan


A. Importanta si functiile etichetei
Un rol important in definirea calitatii si identificarii cu usurinta a caracteristicilor
specifice ale produselor precum si a modului de intretinere pe durata utilizarii il are
etichetarea marfurilor.
Eticheta reprezinta totalitatea informatiilor care insotesc produsul respectiv si pe care
sunt inscrise detalii privind caracteristicile de calitate ale acestuia. Scopul etichetarii este
acela de a furniza consumatorilor toate informatiile necesare, verificabile si usor de comparat,
pentru ca acestia sa poata efectua in cunostinta de cauza o alegere corecta, alegand acel
produs care corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu posibilitatile lor financiare, sau cu
interesul lor de moment. De asemenea, eticheta trebuie sa informeze consumatorii asupra
riscurilor la care acestia ar putea fi expusi.
Eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care
contine elementele de identificare a produsului si care insoteste produsul sau este aderent la
acesta.
Asadar, rolul esential al etichetei este acela de a oferi informatii despre produs.
Etichetarea formeaza, pe plan international, un obiect al cercetarilor si preocuparilor continue,
concretizate in reglementari si recomandari speciale, cu atentie sporita si grad mare de
exigenta. Si la nivel national, gradul de detaliere, limba folosita pentru transmiterea
informatiilor sunt reglementate, astfel incat producatorii si comerciantii au un control redus
asupra etichetei.
Eticheta indeplineste doua functii:

Functia persuasiva;

Functia informationala.

Functia persuasiva pune accent pe convingerea consumatorului prin evidentierea temei


promotionale sau a logo-ului, in timp ce informarea consumatorului trece pe locul doi.
Cuvintele standard, precumnou, imbunatatit, super, au un impact redus asupra consumatorilor
care evalueaza marfurile, acestia fiind de cele mai multe ori saturati de aceste noutati. Prin
aceasta functie, eticheta joaca un rol important de marketing, care este des folosit, pentru ca
este primul lucru pe care il analizeaza consumatorul atunci cand este in faza de analiza a
produsului pentru a-l cumpara.
Functia informationala are drept scop ajutarea consumatorului sa selectioneze marfa conform
propriilor convingeri si necesitati.
Informatiile obligatorii pe care trebuie sa le includa o eticheta in Romania, sunt:

Denumirea produsului;

Numele si adresa producatorului, importatorului sau distribuitorului inregistrat


in Romania;

Cantitatea neta;

Conditii de depozitare sau folosire;

Locul de origine ( daca este cazul);

Lista ingredientelor folosite;

Instructiuni de folosire;

Mentiuni suplimentare pe grupe de produse.

Informatia inscriptionata trebuie sa fie de asa natura mentionata incat sa fie usor de inteles de
catre oricine. Mentiunile de etichetare trebuie redactate in limba nationala, lizibil si inteligibil,
asezate in mod vizibil. Fac exceptie de la prevederea redactarii in limba nationala marcile de
fabrica sau de comert, denumirile de firme si denumirile arhicunoscute publicului larg (pizza,
chips, snacks, croissant, pop-corn). In plus, informatiile de pe eticheta nu trebuie sa prezinte
modificari (stersaturi, inlocuiri sau adaugari) care pot induce in eroare consumatorul. In ceea
ce priveste alimentele, se interzice reetichetarea acestora.
Informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa induca in eroare consumatorii la achizitionarea
produselor in privinta caracteristicilor, naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii,
durabilitatii, originii sau provenientei produselor; este interzisa atribuirea unor proprietati pe
care produsele nu le poseda, dupa cum este interzisa sugerarea unor caracteristici speciale,
atunci cand in realitate toate produsele similare au aceleasi caracteristici (de exemplu,
mentiunea fara colesterol pe unele sticle de ulei, cand se stie ca toate sortimentele de ulei
vegetal sunt fara colesterol doar produsele de origine animala au colesterol). Suplimentar,
elementele de etichetare nu trebuie sa faca referire la proprietati medicale, precum :
ajuta la reducerea riscului de . Sau: ajuta la intarirea sanatatii este un aliment sanatos
etc. Aceste mentiuni pot fi facute in cazul alimentelor destinate special bolnavilor cu anumite
afectiuni sau in general alimentelor, cu conditia sa fie in prealabil testate si avizate ca avand
proprietati medicale speciale. Aceste restrictii de inducere in eroare si cele referitoare pe
proprietatile medicale - se aplica, de asemenea, si la prezentarea alimentelor (forma, aspectul,
ambalarea, materialul de ambalare) precum si in publicitatea acestora.
B. Evolutia etichetarii pe plan international
Pe plan international, se acorda o importanta deosebita etichetarii produselor alimentare.
Aceasta face obiectul unor reglementari speciale, mai ales din punctul de vedere al

sortimentului si amplorii informatiilor privind specificul valorii de intrebuintare, a modului de


pastrare si de utilizare. Cele mai importante reglementari internationale privind etichetarea
marfurilor alimentare, desi cu caracter de recomandare, sunt cele elaborate de Comitetul
pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentaries, organism cesi desfasoara activitatea sub egida FAO/OMS. Cele mai importante documente sunt Codul de
etichetare a bunurilor alimentare. Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare
are in cuprinsul recomandarilor sale urmatoarele precizari mai importante:

eticheta se aplica pe ambalajul produselor si poate cuprinde: marci, imagini


imprimate, stantate sau aplicate, fise sau alte materiale descriptive;

este interzisa cu desavarsire crearea unei imagini eronate, false, mincinoase cu


privire la produs astfel incat consumatorul sa fie dus in eroare cu privire la unele
caracteristici ale acestuia.

SUA sunt preocupate de educatia prin intermediul etichetei, urmarindu-se constientizarea


consumatorului asupra preocuparii pe care trebuie sa o aiba pentru o alimentatie sanatoasa si
asupra alegerii cu responsabilitate a produselor alimentare in special, dar si a produselor
industriale. Intrucat in SUA exista in prezent o preocupare deosebita pentru incurajarea
schimbarilor pozitive in alimentatie, au aparut reglementari in ceea ce priveste obligativitatea
etichetelor produselor alimentare de a mentiona declararea continutului nutritiv al produselor.
Aceasta reglementare exista inca din anul 1973, dar avea un caracter facultativ si putine
etichete aveau aceste informatii. Intrucat problema alimentatiei sanatoase este o prioritate in
aceasta tara, a fost elaborat Documentul Educatiei si Etichetarii Nutritionale. Acest document
este alcatuit din 23 de reguli care urmaresc: continutul etichetei si declararea ingredientelor
folosite, reguli privind produsele alimentare care necesita etichetare nutritionala, anumite
reguli medicale. Prin elaborarea acestui document si mediatizarea lui se spera ca educarea
consumatorilor va inregistra efecte pozitive cu consecinte favorabile asupra starii de sanatate
si siguranta in alimentatie.
Reglementarile adoptate in tarile U.E. sunt mult mai detaliate si precise. Astfel, Directiva
Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978 actualizata in 1989 extinde intelesul termenului de
etichetare la mentiunile, indicatiile, marcile de fabrica sau comerciale, imaginile sau
simbolurile referitoare la un produs ce figureaza pe orice ambalaj, document afis si eticheta
care insotesc produsul sau se refera la el.Tot aici sunt precizate interdictii sau limitari ale
etichetarii in ceea ce priveste identitatea, calitatea, conservarea, originea, provenienta
produsului etichetat.
Uniunea Europeana are preocupari intense pentru crearea unui cadru adecvat institutiilor
guvernamentale si nonguvernamentale de protectie a consumatorului, care au in vedere
generalizarea etichetei nutritionale. Aceasta insoteste produsele alimentare si ofera
informatii de ordin nutritional prezentat intr-o ordine anume:
-

valoarea energetica a produsului ambalat si etichetat, exprimata in Kcal sau Kj;

cantitatea de proteine, grasimi si glucide, exprimata in g la 100 g de produs;

valoarea biologica a produsului.

Aceste elemente au fost denumite cei patru CODEX si obligativitatea prezentarii lor pe
etichetele produselor alimentare apare in prezent in tari ca: Germania, Belgia, Olanda, Anglia,
Irlanda. Consumatorii europeni sunt in prezent preocupati de informatii privind elemente ca
zaharul, colesterolul, grasimile, de aceea preocuparea pentru introducerea obligativitatii
etichetelor nutritionale in toate tarile Europei este foarte intensa. De altfel, aceasta eticheta
este agreata si de firmele europene, care doresc in acest fel sa se distanteze de marfurile
contrafacute sau falsificate care pot aparea pe piata, la preturi mai mici, fiind totodata un
stimulent in realizarea unor produse superioare calitativ. Consumatorul este multumit ca ii
sunt respectate drepturile de optiune pentru un produs sau altul, iar sistemele de administratie
publica considera ca prin intermediul etichetei se poate face in mod eficient o adevarata
educatie in calitate de consumator, constientizandu-l pe acesta de propriile sale necesitati si
cerinte biologice.
Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania a creat conditiile de aliniere la normele
europene din punct de vedere legislativ in domeniul etichetarii. In acest sens au aparut HG
106/2002 privind etichetarea alimentelor, HG 785 din 1996 privind etichetarea produselor
textile si OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorului, prin care se prevad drepturile
consumatorilor privind produsele alimentare si nealimentare comercializate pe teritoriul
romanesc, precum si caracteristicile esentiale ale produselor comercializate. Sunt enumerate
principalele mentiuni care trebuie sa fie cuprinse in etichete, elementele de identificare
obligatorii, modalitatea in care se aplica etichetele pe ambalajul produsului.
C. Eco-eticheta
Incepand cu anul 1993, pentru a incuraja sectoarele industriale si comerciale sa produca si sa
distribuie bunuri de consum mai putin nocive pentru mediul inconjurator U.E. a propus
crearea si utilizarea eco-etichetei.
Eco-eticheta are drept scop pe de o parte, de a incuraja industria sa proiecteze si sa realizeze
produse care au un impact minor asupra mediului, iar pe de alta parte, sa informeze
consumatorii asupra impactului pe care produsele utilizate il au asupra mediului inconjurator.
Tarile europene au raspuns extrem de favorabil acestei provocari. Anglia a fost prima tara care
a hotarat introducerea eco-etichetei pentru bunurile de consum, urmata de Franta si tarile
europene nordice Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda. Acestea au stabilit un sistem comun
de etichetare ecologica coordonat din 1989 de Nordic Council. Datorita dezvoltarii acestui
tip de etichetare si interesului crescut al tarilor Uniunii Europene fata de acest mijloc de
informare a consumatorilor, se incearca in prezent sa se creeze un cadru legislativ armonizat,
prin care vor fi promovate produsele care au un impact ambiental redus, pe intregul lor ciclu
de viata. Dreptul de aplicare a eco-etichetelor este foarte restrictiv, nefiind permise produselor
care contin substante considerate a fi periculoase pentru viata si sanatatea consumatorilor sau

sunt produse prin procedee poluante. In comertul exterior produsele insotite de eco-etichete
trebuie sa fie insotite de certificate sanitare care sa ateste ca in tara de provenienta nu exista
boli ale plantelor sau animalelor. Standardele pentru aceste produse stabilesc cadrul adecvat
pentru cultivarea produselor agricole sau cresterea animalelor. Aceste standarde sunt stabilite
de catre asociatii private, intreprinderi, organisme de certificare sau de catre stat. De exemplu,
sistemele de etichetare sponsorizate de guverne de gasesc in Germania (Ingerul albastru),
Japonia (Eco Mark), Tarile Nordice (Lebada Alba), iar sisteme de etichetare private se gasesc
in SUA(Crucea Verde), Suedia (Optiunea Ecologica Buna). Incadrarea produselor in categoria
produse ecologice este voluntara, dar odata sumata aceasta obligatie, intreprinderea trebuie sa
se conformeze standardelor severe existente.
Daca in trecut imaginii grafice a produselor i se acorda o atentie modesta, in prezent grafica
produselor reprezinta o adevarata virtuozitate estetica si in acelasi timp o reprezentare fidela
a produsului in cauza. Exista in prezent o metodologie a proiectarii si executarii etichetelor,
care prin utilizarea unor tehnici speciale, capteaza atentia cumparatorilor asupra acelor
elemente ale etichetei pe care un producator sau altul doresc sa le puna in evidenta in mod
deosebit, astfel incat produsul sa fie remarcat, individualizat si dorit. Pentru etichetele
alimentare, declararea potentialului nutritiv prin transmiterea mesajului informational se face
folosind mijloace vizuale care, dupa psihologilor, au cea mai mare sansa de a fi percepute de
consumator. Astfel, din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt,
73% sunt receptate prin vaz.
In Uniunea Europeana exista si etichete regionale care atesta ca produsele sunt
obtinute din anumite regiuni si poseda caracteristici specifice datorate particularitatii regiunii
lor. De asemenea, odata cu dezvoltarea marcii de calitate, in tarile Uniunii Europene exista
etichete specifice care atesta ca produsul poseda un anumit ansamblu de caracteristici
distincte care ii confera o calitatea deosebita si particularitati de exceptie. Astfel este in Franta
eticheta rosie. Rolul jucat de etichete in ultimul deceniu este tot mai mare, oferind un
avantaj comercial considerabil produselor de calitate, contribuind de asemenea la informarea
corecta si completa a consumatorilor.