Sunteți pe pagina 1din 10

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENTILOR CU

TUBERCULOZA
TUBERCULOZA:
DEFINITIE: Tuberculoza este o boala infectioasa provocata de bacteria Mycobacterium
tuberculosis, numita si bacilul Koch. Forma cea mai frecventa de tuberculoza ataca plamanii
(tuberculoza pulmonara), unde bacteriile distrug tesuturile si creeaza cavitati. In tuberculoza
extrepulmonara, bacteriile ataca alte regiuni ale corpului oase, rinichii, ganglionii limfatici,
meningele si sistemul nervos central.
Exista si tuberculoza diseminata, in care bacteriile se raspandesc prin sistemul sangvin si ataca
intreg organismul.
Boala a fost bine caracterizata in secolul al XIX-lea cu trei momente importante: individualizarea
clinica a bolii de catre Laennec, demonstrarea naturii transmisibile de catre Villemin si in fine
identificarea Mycobacterium tuberculosis de catre Robert Koch, care pune bazele diagnosticului
bacteriologic al tuberculozei.Secolul al XX-lea aduce o revolutie terapeutica in tuberculoza cu
aparitia vaccinarii BCG, urmata de descoperirea secventiala a antituberculoaselor de prima linie:
streptomicina, izoniazida, etambutolul, rifampicinasi pirazinamida; ulterior au fost descoperitesi
alte medicamente antituberculoase, ultima grupa fiind cea a fluorochinolonelor. Sfarsitul
secolului XX a fost marcat de ideea integrarii chimioterapiei antituberculoase intr-un context de
masuri socio-economice, ceea ce a condus la constituirea unor strategii cuprinse in Programe
Nationale de Control al Tuberculozei.
SIMPTOMATOLOGIE:
Semne si simptome
- tuse
- expectoratii de culoare neobisnuita sau sanguinolente
- febra usoara
- inapetenta si scadere in greutate
- transpiratii nocturne
- dureri in piept la respiratie sau in timpul tusei
- dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulatii
Peste 50% din persoanele afectate nu prezinta niciun simptom o lunga perioada de timp.
Tusea este cel mai frecvent simptom al tuberculozei. Dar, intrucat debutul bolii este insidios,
persoana infectata poate pune tusea pe seama fumatului sau a unui episod recent de gripa. Tusea
poate produce o cantitate mica de sputa verde sau galbena dimineata. In cele din urma, sputa
poate prezenta striatii sanguinolente, dar cantitatile mari de sange sunt rare.
Transpiratiile nocturne abundente constituie un alt semn al TBC, dar la fel ca si tusea, nu este
specific tuberculozei.
DIAGNOSTIC:
Radiografie toracica-element central in diagnosticul tusei persistente

Nu permite stabilirea diagnosticului pozitiv


Imagine cavitara:-pereti relative subtiri,fara nivel lichidian
-localizare caracteristica apical,dorsal,apical LS,apical LI adesea insotita de
leziuni mai tinere .
Diagnostic diferential tuse persistent:
Tuse peste 3 saptamani:-Rx normalastm bronsic,BRGE
-bronhoree purulentabronsectazii
-dispnee progrsiva,sindrom obstructivbronsita cronica/BPOC
-istoric fumat,Rx -/+ bronhoscopie sugestivaneoplasm
bronhopulmonar
-expunere profesionala imagine Rxpneumoconioza

TRATAMENT:
Bolnavul tuberculos este un focar de raspandire a infectiei la cei din jur.Prima Maura este
izolarea la domiciliu sau in sectii specilizate.
La domiciliu,bolnavu treuie plasat in camera separate,cu vase,tacamuri,lenjerie separate,luanduse masuri de educare si suprveghere privind cura de repaus,igiena
incaperii,alimentatia,expectoratia si dezinfectia produselor patologice.
In spital,ingrijirea vizeaza cura de repaus si conditiile de igiena,alimentatia va fi
substantial,bogata in oroteine animale(carne,lapte,branza,oua) si vegetale,cu aport de vitamine si
minerale.
Trebuie sa se urmareasca evolutia febrei,sputa si masurile de prevenire a infectiei prin sputa.
Pentru diagnostic sun necesare o serie de examinari paraclinice:examenul sputei9examen
bacteriologic pe lama,culture,antibiograma),examenul sucului gastric daca bolnavul inghite sputa
sau spalatura bronsica.se practica examenul radiologic(radiografie,tomografie).VSH-ul este de
regula crescut,permite urmarirea evolutiei alaturi de examinarea clinica si radiologica.De
asemenea se practica numaratoarea hematiilor,hematocrit si formula leucocitara.

Tratamentul medicamentos antituberculos se face cu o gama larga de medicamente.Le


mentionam pe cele clasice:streptomicina,izoniazida,etambutol.In aplicarea tratamentului
vom urmari reactiile bolnavului mai ales pentru streptomicina,care poate duce la lezarea
nervului auditiv.
Tratamentul simptomatic va combate tusea seaca prin administrarea de preparate de
codeine sau siropuri expectorante.
Tratamentul tonifiant se realizeaza prin administrarea de vitamine,Fe,Ca.
Tratamentul hemoptizieiurgenta pulmonara,necesita urmatoarele masuri:-repaus
fizic,psihic,vocal,in pozitie semisezand,aplicare de pungi cu gheata pe torace
Tratament medicamentos:calciu si vitamina C iv,adrenostazin

Tratamentul pneumotoracelui spontan cu supapa se aplica imediat combatandu-se


durerea,dispneea seadministreaza morfina sau mialgin.oxigenoterapie prin sonda
nazala,daca starea bolnavului o cere se practica interventie chirurgicala.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENTILOR CU TUBERCULOZA


Rol propriu:
Principalele tulburari functionale provocate de o afectiune pulmonara sunt: dispneea, durerea
toracica, tusea, expectoratia, hemoptizia, sughitul si tulburarile vocii.
Dispneea este dificultatea de a respira. Spre deosebire de respiratia normala,
care este involuntara, respiratia dispneica este constienta, voluntara, penibila.
Bolnavul resimte o sete de aer". Cu alte cuvinte, bolnavul dispneic simte pe de o parte
necesitatea de a respira, iar pe de alta ca efortul respirator pe care-1
face este insuficient.
Se stie ca, in stare normala, miscarile respiratorii au o frecventa constanta, o amplitudine egala
si un ritm regulat, in timp ce in stari patologice aceste caracteristici se modifica si apare
dispneea.
Durerea poate sugera deseori diagnosticul, dar nu orice durere toracica exprima o boala a
aparatului respirator. Se disting dureri: pleurale (junghiul din pleurezie, durerea atroce din
pneumotoraxul spontan), parenchimatoase pulmonare (junghiul din pneumonie, durerea violenta
din embolia pulmonara, gangrena pulmonara), parietale (fracturi si neoplasme costale, herpesul
zoster, cancerul sau tuberculoza vertebrala, boli reumatismale etc), toracice, de origine cardiovasculara, abdominale iradiate la nivelul toracelui (dureri veziculare, pancreatita acuta).
Tusea este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea violenta a aerului si in
unele cazuri a corpurilor straine din caile respiratorii. Ca mecanism general, actul tusei cuprinde
o faza inspiratorie, in care aerul patrunde in plamani, o faza de compresiune, prin inchiderea
glotei, si o faza de brusca expulzie a aerului prin contractia muschilor abdominali, ridicarea
violenta a diafragmului si deschiderea fortata a glotei. Tusea poate fi: uscata, fara expectoratie
(pleurite, faza initiala a bronsitelor acute sau a tuberculozei pulmonare) sau umeda, urmata de
expectoratie. Acesta este semnul unui proces bronsic sau parenchimatos pulmonar (bronsita acuta
sau cronica, supuratii bronsice sau pulmoanre, pneumonie etc).
Asistenta medicala trebuie sa urmareasca si sa stie sa interpreteze tusea. Trebuie sa linisteasca
tusea de iritatie (laringita, bronsita), obisnuind bolnavul sa-si stapaneasca tusea si
recomandandu-i sa evite fumatul, discutiile, deschiderea gurii in inspiratie, aerul uscat sau
temperatura prea ridicata, sa tuseasca cu batista la gura etc. De asemenea, trebuie sa aseze
bolnavul in pozitia care permite expectoratia si, la nevoie, sa utilizeze tusea artificiala, aspiratia
bronsica etc.
Expectoratia este procesul prin care se elimina produsele formate in caile respiratorii. in mod
curent, prin expectoratie se inteleg atat actul de expulzie, cat si produsele eliminate (sputa). Rolul
asistentei medicale consta in a face educatia bolnavilor asupra modului cum trebuie sa
expectoreze si cum sa utilizeaze scuipatorile; sa invete femeile si copiii sa expectoreze si sa lupte
impotriva rezistentei acestora fata de utilizarea scuipatorilor, sa remarce si sa obisnuiasca

bolnavul cu utilizarea pozitiei in care sa expectoreze cu mai multa facilitate si abundenta, sa


stearga cu tampoane de vata montate pe pensa, sputele adunate pe gura si dintii bolnavului. De
asemenea, trebuie sa stranga si sa masoare - in eprubete sau pahare gradate - expectoratia
abundenta.
Dezinfectarea scuipatorilor este o regula absoluta.
Pentru dezobstruarea cailor aeriene se foloseste, uneori provocarea tusei artificiale. Se comprima
brusc si sacadat, ventral, baza toracelui - bolnavul aflandu-se in pozitie semi-sezanda - dupa o
inspiratie fortata, in timp ce bolnavul face un efort de tuse. Exista doua contraindicatii speciale:
traumatismele craniene si fractura de coloana. in acelasi scop se efectueaza uneori bolnavului - in
pozitie sezanda -compresiuni bruste si sacadate la baza toracelui, la sfarsitul unor inspiratii
fortate, urmate de eforturi de tuse.
Hemoptizia este eliminarea pe gura a unei cantitati de sange provenind din caile aeriene
inferioare. Asistenta medicala are rolul sa calmeze pe bolnav si pe cei din anturajul acestuia, sa-1
dezbrace cu blandete si sa-1 aseze in pat, in pozitie semi-sezanda; sa-i asigure izolarea,
semiobscuritatea, aerisirea, temperatura moderata (16); sa-i impuna imobilitate absoluta si
tacere, sa recomande bolnavului sa nu tuseasca, sa inspire lent si profund; sa-i curete gura de
cheaguri si sa-i administreze bucati de gheata; sa nu recomande alimentatie si bauturi timp de 24
de ore.

Cunoasterea particularitatilor tratamentului antituberculos in cateva situatii particulare:

-in sarcina Streptomicina are risc toxic se poate inlocui cu Etambutol


-alaptarea nu necesita adaptari ale regimului therapeutic pentru mama si sugar
-asocierea cu contraceptivele orale Rifampicina scade efectul pilulelor contraceptive-ajustarea
pilulelor sau schimarea metodei contacepive
-monitorizarea hepatica in cazul administarii izoniazidei,Rifampicinei
-monitorizare renala pentru Rifampicina sau Etambutol

Principii de tratament:

-se utilizeaza medicamentele esentiale la care este pastrata sensibilitatea


-regimul va contine in prima faza 3-4 medicamente la care pacientul este sensibil in administarea
orala + un medicament injectabil in faza de continuare 4 medicamente orale

Tratament sub supraveghere directa(pacientul este supravegheat in timp ce inghite


medicamentele)
Responsabilitatile asistentilor comunitari:
-sa se prezinte la fiecare intalnire programata de medical pneumolog
-Sa vina lunar pentru ridicarea medicamentelor pentru pacientii aflati sub supravegherea
lui
-Sa supravegheze administrarea tratamentului
-Sa scrie in fisa de tratament fiecare doza luata

-sa predea fisa de tratament la incheierea tratamentului,medicului specialist


Sa supravegheze recoltarea corecta a probelor de sputa
-sa comunice imediat orice modificare survenita in activitatea lui
3.2 Rol delegat:
Administrarea medicamentelor antituberculoase:
Esentiale,majore,de linia
I:IZONIAZIDA,RIFAMPICINA,STREPTOMICINA,ETAMBUTOL
De rezerva,minore,de linia AII-a:KNAMICINA,ETIONAMIDA,CIPROFLOXACINA
Interventie chirurgicala daca este cazul
CAPTAREA SPUTEI:

SCOP: 1. drenajul secretiilor bronsice


2. examen flora banala
3. examen bacteriologic
MATERIALE NECESARE:
-

pahar sau cutie Petri


2-3 scuipatori

TEHNICA: Se pregatesc materialele si se transporta la patul bolnavului. Este pregatit fizic si


psihic. Este instruit sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie, sa nu o expectore in batista sau prin
salon, ci sa colecteze in scuipatorile speciale, pentru a preveni infectiile nozocomiale. I se
asigura cel putin 2-3 scuipatori de rulaj. Acestea sunt schimbate in functie de cand trebuie
prezentate medicului. Se educa bolnavul sa nu arunce corpuri straine in scuipatoare. Se trece la
reorganizarea locului de munca.
Definitia sputei: Sputa reprezinta totalitatea substantelor ce se expectoreaza din caile
respiratorii prin tuse. Prin expectoratie se intelege eliminarea sputei din caile respiratorii
superioare(C.R.S.).
In conditii fiziologice, mucoasa cailor respiratorii secreta o cantitate mica de mucus, necesara
protejarii suprafetei interioare a organelor respective fata de efectul nociv al aerului, prafului si
fata de uscaciune. In conditii patologice se aduna in CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE o
cantitate variabila de sputa care actioneaza ca un corp strain si provoaca actul tusei. Sputa este
alcatuita din secretia si exudatia patologica a mucoaselor bronhopulmonare din descuamatia
epiteliilor pulmonare dar si din substante straine inhalate(praful). Expectoratia are o mare
importanta pentru stabilirea multor diagnostice. Pentru determinarea cantitatii se vor folosi vase
gradate acoperite cu placi de sticla, in vas se afla o cantitate fixa de substanta dezinfectanta de
lizol 5%sau fenol 100g sau permanganat de potasiu, care trebuie scazuta din cantitatea de sputa

colectata in vas(recipient). Daca sputa se capteaza pentru aprecierea aspectului se utilizeaza


scuipatoare emailata cu capac,fara a se adauga o alta substanta in vas, care ar putea denatura
aspectul sputei.

Oxigenoterapie
Scop: asigurarea unei cantiti corespunztoare de oxigen la esuturi prin combaterea hipoxiei
determinat de:
- scderea oxigenului alveolar
- diminuarea hemoglobinei
- tulburri n sistemul circulator
- probleme care interfereaz cu difuziunea pulmonar
surse de oxigen
-staie central de oxigen
-microstaie
-butelie cu oxigen
precauii n folosirea surselor de oxigen
- deoarece oxigenul favorizeaz combustia , prezena sa trebuie atenionat
- pacienii i vizitatorii vor fi atenionai asupra pericolului fumatului sau al unei flcri n
preajma sursei de oxigen
- se vor verifica echipamentele electrice din ncperea respectiv
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate static (materiale sintetice) i a
materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate n partea opus sursei de oxigen
- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe crucioare , evitndu-se lovirea lor n timpul
transportului
- buteliile cu oxigen vor fi aezate n poziie vertical, pe un suport i fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer sau sob
- cunoaterea de ctre personalul care manevreaz oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor i a modului de utilizare a acestora metode de administrare a oxigenului
a. prin sond nazal
- este metoda cea mai frecvent utilizat

- permite administrarea oxigenului n concentraie de 25%-45%


- poate fi utilizat pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizat la pacienii cu afeciuni ale mucoasei nazale
b. prin masc (cu sau fr reinhalarea aerului expirat)
- permite administrarea oxigenului n concentraie de 40%-60%
- este incomod datorit sistemului de prindere i etaneizare
- accentueaz starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritaia tegumentelor feei
- nu se va utiliza la pacienii cu arsuri la nivelul feei
c. ochelari pentru oxigen
- sunt prevzui cu dou sonde care se introduc n ambele nri
- se utilizeaz la copii i pacieni agitai
- sunt mai bine tolerai de pacieni
d. cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentraia oxigenului nu poate depi 50%
- are dezavantajul c atmosfera de sub cort se nclzete i se suprancarc cu vapori
datorit faptului c pacientul inspir i expir n acelai mediu
- oxigenul introdus n cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaii de rcire
- n cort se pot monta instalaii de rcire
- copiii vor fi supravegheai permanent, pentru a nu disloca cortul
echipament necesar administrrii oxigenului
- surs de oxigen
- umidificator (recipient pt.barbotarea oxigenului coninnd ap steril)
- sond nazal , cateter, masc de oxigen sau cort, n funcie de metoda aleas
- material adeziv (leucoplast), pt.fixarea sondei
interveniile asistentei

- pregtirea psihic a pacientului asigurndu-l de luarea tuturor msurilor de precauie i aezarea


pacientului n poziie corespunztoare (dac este posibil poz.semieznd care favorizeaz
expansiunea pulmonar)
- asamblarea echipamentului
- dezobstruarea cilor respiratorii
- msurarea lungimii sondei de la nar la tragus
- umectarea sondei cu ap steril pentru facilitarea inseriei i prevenirea lezrii mucoasei
- introducerea sondei n nar i fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast
- dac se utilizeaz masca de oxigen, aceasta se va aeza acoperind nasul i gura pacientului i se
va fixa cu o curea n jurul capului
- fixarea debitului de administrare a oxigenului, n funcie de prescripia medicului
- aprecierea rspunsului terapeutic al administrrii oxigenului (observarea culorii tegumentelor,
msurarea respiraiei i pulsului)
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariie a unor
complicaii - supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit, etc.)
-acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrrii oxigenului i combaterea
oricrei cauze de disconfort
- mobilizarea periodic a sondei
- scoaterea sondei o dat pe zi i introducerea ei n cealalt nar
- curirea echipamentului la terminarea tehnicii
incidente i accidente
- dac recipientul pt.barbotarea oxigenului se rstoarn , lichidul poate fi mpins de oxigen n
cile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
- n cazul utilizrii prelungite a oxigenului , n concentraii mari sau la presiuni ridicate, pot
aprea:
o iritare local a mucoasei
o congestie i edem alveolar
o hemoragie intraalveolar
o atelectazie
- ptrunderea gazului n esofag duce la distensie abdominal
de reinut

- administrarea oxigenului se va face dup permeabilizarea cilor respiratorii


- nainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate msurile de precauie
- pe timpul administrrii se vor supraveghea atent pacientul i echipamentul de administrare
(manometrul de presiune i indicatorul de debit)