Sunteți pe pagina 1din 2

Poate ca pana la urma nu era doar un vis si realitatea era cea care o incoltea in

fiecare seara. Nu mai avea stare si trebuia sa plece. Mereu simtea in ea nevoia de
a pleca de a isi cauta locul. Lumea ei nu era cea in care se trezea in fiecare
dimineata. Inca nu ajunsese acolo unde trebuia sa fie. Si uneori i se parea ca
drumul ei era incurcat. Si ar fi dorit in aceea secunda sa aiba si ea un doctor. Dar
ea era singura si nu avea sa fie nimeni care sa o ajute. Se incapatana sa nu uite
si mai ales sa isi regaseasca inertia. Ii era greu sa inceapa si ii era mai ales
teama. Si pentru asta uneori se pacalea cu un alt viitor fata de cel pe care il stia
ca il merita.
Petra statea asta nemiscata de mai bine de o ora si se amara ea singura. Inca nu
era pregatita sa devina ceea ce ceilalti se asteptau sa devina. Simtea in ea un
suflet de artista si nu intelegea de ce nimeni in jurul ei nu vedeau asta. Se limitau
sa o judece dupa standardele lor. Uneori era atat de aproape sa renute...
Se uita apoi catre Boo si il privi lipsita de expersie. Si de fiecare data drumul ei se
oprea aici. Aici in locul in care ramanea nemiscata. Cei de langa ea o limitau prin
judecata lor si o picau in colori in care ea nu era. Ii era frica asta era de fapt. Ii
era frica. Si mai era ceva. Ceea ce o tinea in urma era chiar ea. Chiar mintea ei
bolnava. Se temea unori de ea. Mai avea 3 ani. Trei ani care se scurgeau... din 3
ani astazi mai ramasesera doar 2 ani si 306 zile. Te-ai gandit vreo data ce se
intampla cand viata curge pe langa tine si tu ramai locului?
Femeia isi roti privirea cu si mai putina speranta. Si asta era punctul in care poate
ca ar fi trebuit sa renunte. Ii era atat de teama. Nu era nimeni in jurul ei care ca
creada in ea. Si ea se ocupa de defectele ei, uitand ce o facea speciala. Si mai
era el, cel care nu voria sa auda.
Si daca lumea ar fi doar un numar infinit de astazi. Daca dincolo de acum nu mai
exista nimic atunci totul era posibil. Si cand te gandesti ca Petra este sa moara in
atatea moduri in care mintea ei avea sa sufere. Si de fiecare data cand era trista
si simtea nevoia sa se pedepseasca se gandea la tot ce ar putea sa mearga rau
in viata ei. Si de fiecare data ramanea singura si ranita. De ce oare alegea de
fiecare data sa fie victima? De ce oare ii placea compansiunea cu care era
privita? Prima data Petra avea sa moara singura pe caneapeaua din camera de zi
departe de el pentru ca era furiasa si pentru ca el ii spotise: Nu am sa vin cu
tine. Si cand auzise acele cuvine se simtise din nou singura. Si vocea mea era
cea care ii soptea in ultimele clipe: avea sa moara fara a stii ca departe de ea
daduse viata celor doi. Cei care se vor gandi la ea si ii vor duce dorul si o vor iubii
desi ea va fi o proiectie a gratitudinii lui David. Si aici se pare ca incepe poveste
Petrei, intr-o lume in care semnele de intrebare rasareau in mintea ei fara a putea
fi alungate.
In aceea dimineata in care ea nu stia exact unde anume se afla se uita
intrebatoare pe fereastra. Credea oare cum ca astazi era chiar astazi si ca urma
sa se intalneasca cu Lembrau. Nu era foarte dumirita asa cum era ea de obicei.
Pentru o secunda avu impresia ca urma sa moara in acea zi si se uita cu ciuda la
canapea, dupa care se rasuci pe varfurile picioarelor si cauta zapacita haina in
care urma sa se imbracea. Ceea ce nu stiau multi despre ea era ca Petra era si

aici si acolo, in acelasi timp in care era si dincolo. Destul de dificil de explicat
pentru cineva prins in cele 4 dimensiuni ale sale. Dar pentru Petra timpul nu avea
o asa de mare importanta cand nu secundele o desparteau de viitorul ei ci doar
mintea ei. Chiar era extraodinara.
Avea picioarele incolacite si cand inchidea ochii tot la ce se putea gandi era acel
luciu de apa care il visase si acea casa pe marginea lacului. Era nedumerita
pentru ca vocea care o insotise in vis ii soptise: va fi a ta. Nu stia de ce anume
visase acea casa sau daca ea exista. Isi aduce aminte ca aceeasi voce ii spusese
ca acel loc se afla pierdut la jumatatea distantei dintre oras si satul in care mama
ei isi traise copilaria. Si apoi era acel drum. Cele doua vise aveau sa staruiasca in
mintea ei. Drumul era gol si gri presarat de frunze si rascolit de vant. Parea atat
de frig. Isi scutura capul si se uita la moneda pe care o tinea pe masa din mijlocul
camerei. Mormai nemultumita si se gandi cateva momente ca era cazul sa plece.
Apuca grabita moneda si se indrepta spre usa, dar imediat ce deschise

Realitatea este inselatoare. Si afurisita, mai ales afurisita cand nu conteneste sa


te oboseasca cu mofturile ei.