CURSUL 3

Puterea rotatorie
[ m] t puterea rotatorie specifica
D20(5) = puterea rotatorie specifica a unui lichid
[ m]D 20 = puterea rotatorie specifica a unei substante in solutie
Puterea rotatorie se masoara cu ajutorul polarimetrului
Puterea rotatorie specifica [m] t rotatia planului luminii polarizate [rad]
determinata de un strat cu grosimea de 1 m dintr-un lichid sau o solutie care
contine 1kg de substanta active intr-un m3 de solutie masurata la temperatura t si
lungimea de unda
-Unitatea de masura in S.I. este [rad m3/kg]SI
-in practica se foloseste ca unitate de masura [milirad m 3/kg]
-FRX defineste aceste unitati conventionale (care se folosesc in practica)
Puterea rotatorie ( D20) a unui lichid reprezinta unghiul de rotatie a planului
luminii polarizate, exprimata in grade, la temperatura de 20 0C (5), la o lungimea
de unda D= 589,3 nm, corespunzatoare radiatiei D monocromatice a Na pe un
strat cu grosimea de 1 dm .

Puterea rotatorie specifica a unei substante in solutie [ ]D 20

marimea unghiului de rotatie a planului luminii polarizate,
exprimat in grade, la temperatura de 200C (5) la o lungime de
unda care corespunde radiatiei D monocromatice a Na masurata
pe solutia substantei de analizat care corespunde la 1g/cm3 de
substanta.
Se exprima in [1g/ml]

Puterea rotatorie specifica a unui lichid marimea unghiului cu

care este rotit planul luminii polarizate care corespunde radiatiei D
monocromatice a Na la temperatura de 200C masurata pentru un
strat cu lungimea de 1dm raportat la masa volumica.
Se exprima in [1g/cm3]
D.p.d.v. a controlulului medicamentului polarimetria permite
determinarea cu o sensibilitate de 0,05 unitati de grad si cu o
aproximatie de 0,05 0C

Inainte de orice determinare polarimetrica aparatul se aduce la

punctual 0 cu tubul polarimetric inchis la ambele capete.
In cazul unei solutii a unei substante aducerea aparatului la 0 se face
cu tubul polarimetric umplut cu solventul.

Daca substanta este solida se cantareste la balanta analitica o anumita

cantitate de substanta in balonul cotat
Daca solutia nu este limpedese filtreaza dupa care se fac
determinarile pe solutia limpede
Se fac 5 citiri la polarimetru dupa care se face media acestor citiri,
notand cu sensul de rotire.

[ ]D 20 = /l0 formula de calcul pentru puterea rotatorie specifica

pentru lichide, unde:
= marimea unghiului cu care este rotit planul luminii polarizate
l = lundimea tubului polarimetric (dm)
0 = masa volumica la temp de 200C exprimata in
g/cm3

[ ]D 20 = 100 /lc formula de calcul pentru puterea rotatorie specifica

pentru substante in solutie, unde:
= marimea unghiului cu care este rotit planul luminii polarizate
l = lundimea tubului polarimetric (dm)
c= concentratia solutiei in substanta de analizat
(exprimata in procente de
masa/ volum)

c = 100 /l[ ]D 20 daca cunoastem puterea rotatorie specifica a unei

substante intr-un anumit solvent, la o anumita temperatura, si o anumita
lungime de unda putem afla concentratia unei substante necunoscute, unde:
= marimea unghiului cu care este rotit planul luminii polarizate
l = lundimea tubului polarimetric (dm)
[ ]D 20 = puterea rotatorie specifica (tabele)

Aplicatii in Controlul medicamentului:

- identitate;
-puritate;
-dozare.
Daca cunoastem puterea rotatorie specifica [ ]D 20 intr-un lichid,
masurand unghiul de rotatie, putem afla concentratia substantei analizate.

Indicele de refractie
Cand un fascicol de lumina monocromatica patrunde dintr-un anumit mediu
cu o anumita densitate optica intr-un alt mediu cu o alta densitate optica ,
radiatia monocromatica poate suferi 2 fenomene diferite: o reflexie (se
intoarce inapoi sub acelesi unghi unghiul de incidenta i) si o refractie
(strabate mediul si se apropie de normal (unghi de refractie r)

n= sin i/ sin r = viteza luminii in vid/ viteza luminii in substanta de analizat

n=indicele de refractie
i = unghiul de incidenta
r = unghiul de refractie

Daca i=900 si sin i=1 marimea unghiului de refractie este maxim.

Dupa acest principiu este construit un refractometru

-reprezinta criteriu de identitate, puritate si poate fi valorificat pentru

determinari cantitative
-indicele de refractie este o caracteristica pentru fiecare substanta
-la o anumita temperatura (200C) si o anumita lungime de unda (589.3 nm)
FRX noteaza indicele de refractie cu nD20

Indicele de refractie nD20 depinde :

-de temperatura
-lungimea de unda
-presiune
-natura substantei
-natura solventului
In cazul unei solutii daca mentinem toti factorii de mai sus constant , singura
variabila este concentratia s-a constatat ca exista proportionalitate intre
valorile indicelui de refractie si concentratie
constanta poate fi utilizata ca si criteriu de identitate, puritate si dozare.

Se poate intocmi o curba de etalonare folosind ca etalon o substanta pura.

Se reprezinta variatia indicelui de refractie n D20 in functie de concentratie.
Pentru o proba necunoscuta citim prin extrapolare valoarea concentratiei
utilizand indicele de refractie.

Cg%= (n-no) /F, unde

n= indicele de refractie a solutiei pe care o analizam
no= indicele de refractie a solventului pur
F = factor refractometric si care arata cresterea medie a valorii indicelui de
refractive atunci cand concentratia creste cu 1g%. Se ia din tabele sau se
determina experimental.
refractia specifica = indicele de refractive a solutiei analizate (n)
[n] =[ (n2+1)/ (n2+2)] 1/d ()

formula Lorenz-Lorenz

Este utilizata pentru aflarea identitatii si puritatii unei substante

Refractia molara
Atat refractia specifica cat si cea molara constituie un criteriu de determinare,
de dozare.
Determinarile refractometrice sunt foarte avantajoase si permit o determinare
rapida si economica (necesita cateva picaturi de substanta)

Aditivitatea poate fi valorificata cand avem o solutie cu 2 componente a

caror solubilitate, in solvent diferiti, este diferita.
n AB= nA +nB
Ex. Rp/ Urotropina (1)
Bicarbonate (2)

Apa
+
+

Alcool
+
-

a1/ V1

(separare d.p.d.v. a solubilitatii lor)

Cantarim o anumita cantitate a1 care contine cei doi componenti, o dizolvam intr-un
volum exact V1 ml de alcool, agitam pana la dizolvarea urotropinei (bicarbonatul nu se
dizolva in alcool).Aflam cant. de urotropina/ comprimat.
a1 = pulbere cantarita la balanta analitica care contine ambele componente (urotropina
si bicarbonat)
V1 = volumul de alcool
C g%alcoolica 1 = (n1alc - n0alc)/F1alc , unde n0alc =indicele de refractive a
alcoolului
C100 ml
xV1 ml

xa1
yA

y = (n1alc- n0alc ) V1 A/ F1alc 100 a1 cantitatea de urotropina

pe comprimat

a2/ V2
daca facem o noua cantarire, presupunem ca valoarea cantarita la balanta
analitica din proba (a2)care contine cele 2 componente si o dizolvama intr-un
volum exact de apa V2
avem o solutie care contine ambele component (urotropina si bicarbonat).
a2 = pulbere cantarita la balanta analitica care contine ambele component
(urotropina si bicarbonat)
V2 = volumul de apa
na1,2 - n0 =( na1 - na0 ) + ( n a2 - n0) (1)
C g%apa 1 = n1a- n0a/ F1a
(4)
pentru urotropina
C g%apa 2 = n2a - n0a/ F2a
(3)
pentru bicarbonat
Din (1) (n a2 - na0 ) =( na1,2- na0) -( na1 - na0) (2)
Pe (2) o inlocuim in (3) C g%apa 2 =( na1,2- na0) -( n1a- n0a )/ F2a
C g%apa 2 =( na1,2- na0) / F2a - C g%apa 1 F1a
citind indicele de refractie a solutiei, care contine ambele componente, calculam
concentratia unei componente si putem concentratia celeilalte componente.
Indicele de refractie se poate utilize si la amestecuri ternare

Indici oficinali FRX

Indicele de aciditate = numarul de mg KOH necesar pentru a neutraliza acizii
liberi din 1g proba de analizat
Indicele de ester = numarul de mg KOH necesar pentru a neutraliza acizii
grasi rezultati din saponificarea a 1g proba de analizat
Indicele de hidroxil = numarul de mg KOH echivalent cu acidul acetic
consumat prin acetilarea a 1g proba de analizat.
Indicele de iod = numarul de g I2 fixat de 100 g proba de analizat

Indicele de peroxid = numarul de ml de Na2S2O3 10-2 M oxidat de iodul

eliberat din acidul iodhidric prin actiunea peroxizilor din 1g proba de
analizat
Indicele de saponificare = numarul de mg KOH necesar pentru neutralizarea
tuturor acizilor, a acizilor liberi si a celor rezultati prin saponificarea a 1g
proba de analizat

Constante:
-punctul de fierbere
-punctual de topire
-punctual de picurare
-punctual de congelare
-intervalul de distilare

. PRINCIPALELE METODE DE ANALIZA UTILIZATE IN

LABORATOR. CONSIDERATII TEORETICE SI PRACTICE
2.1. METODE TITRIMETRICE VOLUMETRICE
2.1.1 Principiu
Metodele titrimetrice volumetrice, numite in continuare volumetrice,

reunesc metodele chimice de analiza in care analitul din solutia de analizat se

determina cantitativ prin masurarea volumului de reactiv de concentratie
cunoscuta, care se aduce in cantitate stoechiometrica peste acesta (Figura
2.1).

Figura 2.1. Principiul volumetriei

15

 La baza oricarei metode chimice de analiza sta o reactie chimica:

xX + yY uU + vV +
care, pentru a putea fi utilizata in volumetrie, trebuie sa indeplineasca mai multe

conditii:
sa fie cantitativa transformarea, practic totala, a partenerilor de reactie (X, Y) in
produsi de reactie (U, V, etc.);
reactia sa fie simpla, cu mecanism cunoscut, fara reactii secundare;
sa aiba viteza mare de reactie;
la punctul de echivalenta, concentratia substantei de determinat (analit) nu se mai
poate sesiza:
evidentierea neta a punctului final de titrare.
In cursul reactiei chimice are loc practic un transfer al unei particule P (ioni,
molecule, electroni) intre analit si titrant:
X <->U + P
Y + <->V
X+U<->U+V

16

 In volumetrie se lucreaza cu mai multi termeni, definiti schematic in tabelul 2.1.

Termen
Analit

Definitie

Observatii

Substanta chimica specifica al carei continut in

proba se
poate determina prin titrare Solutia de
concentratie bine cunoscuta care se
adauga in volume masurate cu
instrumente volumetrice
exacte (de exemplu, o biureta)

Alte denumin titrant, solutie

standard, solutie
volumetrica"

Substantb standard pri mar

Substante folosite la: -obtinerea solutiilor

titrate direct prin cantarire
- stabilirea concentratiei unei solutii titrate

Alte denumiri:
substant5achimic
de referint, titrosubstant

Solutie standard primar

Solutia standard obtinuta dintr- o substanta

care indeplineste conditiile unui standard
primar

Alta denumire:
solutie standard de referint

Solutie standard secundar

Solutia standard obtinuta dintr--o substanta

care nu indeplineste conditiile unui
standard primar, concentratia exacta
stabilindu-se fata de un standard primar.

lndicatori

Substante chimice adaugate sistemului care

sufera schimbari usor de observat (de
exemplu, culoarea) dupa ce titrantul a
reactionat complet Cu analitul

Punctul de echivalenta, PE

Punctul la care numarul de particule

(echivalenti) ai
solutiei titrate este acelasi cu

Solutie titrata

Este posibil sa apara mai multe

puncte de echivalenta in

17

Termen

Definitie
numarul de particule de analit,
punct sesizabil pun modificarea
unei proprietati a sistemului
corelata cu realizarea echivalentei
chimice.

Punctul final, PF

Volumul de titrant necesar

sesizarii PE si reprezinta
estimarea experimentala a PE. 0
titrare este terminata cand se
ajunge la punctul final unde
este evaluat consumul de
substanta titrata.

Stoechiometrie

Observatii
aceeasi titrare.

Ideal, PE trebuie sa fie

identic cu PF. Cand nu
se poate realiza acest
lucru, vorbim de o

supratitrare se
introduce o eroare de
titrare.

Relatia mol / masa Intre reactanti

Si produsi de reactie
Determinarea concentratiei
solutiei titrate folosind o

Standardizare

substanta chimica de puritate

ridicata (standard primar) sau o
solutie titrata deja standardizata
18

 Reactivii in volumetrie
Standardul primar folosit in titrimetrie trebuie sa aiba urmatoarele proprietati:
puritate mare
masa molecular mare pentru ca erorile de cintarire sa fie cat mai reduse
stabilitate in aer si in solutie
nehigroscopic
solubil in solventul folosit la titrare
sa reactioneze rapid si stoechiometric cu analitul de interes, fara reactii secundare
cost cat mai redus
Numarul substantelor cu aceste proprietti (tabelul 2.2) este redus, in practica folosindu-se

substante care indeplinesc cele mai multe dintre conditille enumerate.

In titrimetrie se folosesc urmatoarele tipuri de titranti:
Solutii standard primar se obtin prin cantarirea directa a unui standard primar
Solutii standard secundar se obtin din substante chimice care nu corespund criteriilor
specifice unui standard primal, dar sunt standardizate cu ajutorul unui standard primar
Substante ca hidroxidul de sodiu sau acidul clorhidric nu pot fi folosite la obtinerea unor
solutii standard primar avnd o puritate variabila;

19

din acestea se obtin solutii standard secundar care, dupa standardizare, pot fi folosite la
standardizarea altora
c. Solutii standard diluate sunt obtinute prin diluarea solutiilor standard primare si
secundare standardizate

Tabelul 2.2. Standarde primare i utilizarea lor in titrimetrie

Standard primar

Tipuri de
titrimetrie

Utilizare

Acido-bazica

Redox

Standardizarea solutiei
de hidroxid de sodiu
si de acid percloric in
mediu de acid acetic
glacial
Standardizarea solutiei
de tiosulfat de sodiu

Complexometrie

Standarizarea solutiei de
EDTA

Prin reactii de
precipitare

Standardizarea solutiei
de azotat de argint

Ftalat acid de potasiu, KH(08H404)

lodat de potasiu, KI03

Zinc metalic, Zn
Clorura de sodiu, NaC1

20

Detectia in titrimetrie
Sesizarea PE se poate face prin mai multe metode (figura 2.2), cele mai des intilnite

fiind metodele vizuale.

Detectia in volumetrie
MetodeModificareaunci
instrumentale
insusiriifizicea
(volurnetriafizicochimica)participantilorla
reactiachimica

Figura 2.2. Metode de detectie in titrimetrie

21

 In titrimetria chimica detectarea PE are la baza o reactie secundara mire titrant si a

substant numita indicator adaugata sistemului, reactie

care are loc dupa consumarea completa a analitului. Indicatorul
va suferi o schimbare care poate fi detectata (de exemplu,
modificarea culorii):
Analit+Titrant -----------PE (cantitate stoechiometrica)
Indicator +Titrant------- PF
Culoare1

Culoare 2

22

 La PF sesizarea schimbarii se face dupa ce a reactionat o cantitate

suficienta de indicator cu titrantul, ideal aceasta cantitate trebuie sa fie foarte mica.
In titrimetria fizico-chimica, se masoara cu ajutorul instrumentelor o insusire fizica

a sistemului, cum ar fi: diferenta de potential, conductibilitate, intensitate de curent,

absorbanta etc., corelata cu modificarea concentratiei analitului sau produsului de
reactie in timpul titrarii. Curba de titrare permite determinarea direct a PE si
reprezinta variatia semnalului masurat in functie de volumul de titrant adaugat. In
cazul multor instrumente, aceasta se inregistreaza automat pe masura ce are loc
titrarea.
Titrarile bazate pe modificarea unei insusiri fizice a solutiei in cursul reactiei

chimice sunt rare (de exemplu, reactia dintre acidul oxalic si permanganat de
potasiu cnd are loc modificarea culorii datorita consumarii permanganatului).

23

 Clasificarea metodelor volumetrice

Clasificarea metodelor titrimetrice volumetrice se realizeaza dupa mai multe criterii

(modul de executie a titrarilor, reactia chimica, modul de

detectie a punctului de echivalenta, natura solventului in care are loc reactia).
In continuare, tratarea metodelor volumetrice se va face in principal tinand cont de
clasificarea in functie de reactia chimica, intr-o abordare
coroborata cu celelalte principii de clasificare, accentuand metodele cu aplicabilitate
curenta in laborator.
In functie de reactia chimica, metodele titrimetrice se impart in:
titrimetria prin reactii acido-bazice in mediu apo si neapos
- titrimetria prin reactii cu formare de combinatii complexe (complexometria)
titrimetria prin reactii de diazotare (nitritometria) - titrimetria prin reactii de
precipitare
- titrimetria prin formare de compusi greu disociati - titrimetria prin reactii intre
neelectroliti
- titrimetria prin reactii redox (redoxometria)

24

2.1.2 Volumetria prin reactli acido-bazice (protometria)

2.1.2.1 Volumetria prin reactii acido-bazice in mediu apos
Se bazeaza pe reactii de neutralizare a acizilor cu baze, respectiv, a bazelor cu acizi din medii

apoase.
Titrosubstante
Ca titrosubstante, in volumetria acido-bazic se utilizeaz:
acidul oxalic (COO H)2 2 H20
Eg = 63,034
- biiodatul de potasiu KH(I03)2
Eg = 156,57
acid benzoic C6H5COOH Eg = 122,12
- carbonatul de sodiu Na2CO3
Eg = 52,99
boraxul Na2B407 10 H20 Eg = 190,68
- iodatul de potasiu KI03 Eg = 35,667
Indicatori acido-bazici (de pH)
Se disting mai multe grupe de indicatori:
indicatori de culoare
indicatori de fluorescent
indicatori turbidimetrici
indicatori de adsorbtie

25

 Sunt cei mai utilizati in volumetria acido-bazica. In figura 2.3 sunt prezentate domeniile de viraj ale catorva

indicatori acido-bazici utilizati in volumetrie

Figura 2.3. Indicatori acido-bazici si domenii de viraj

26

Indicatori turbidimetrici

Sunt indicatorii care-si schimba brusc solubilitatea in functie de pH-ul

solutiei. In general acestia sunt substante coloidale care la punctul de

echivalent coaguleaza. Se utilizeaza in cazul solutiilor colorate sau la
dozarea acizilor si bazelor slabe. Intervalul lor de viraj este ingust si
puternic influientat de temperatur (ex. izonitrozoacetil p-aminobenzen).
Indicatori de adsorbrie
Sunt substante care se adsorb (desorb) pe (de pe) suprafata unor coloizi ce
se formeaza in timpul titrarii concomitent cu schimbarea culorii la punctul
de echivalenta (exemplu, galben de tiazol).
Indicatori de fluorescentd
lndicatorii de fluorescent sunt acei indicatori care la o anumit valoare a
pH-ului, in lumina
ultravioleta devin fluorescenti sau Ii pierd
fluorescenta si sunt utilizati in cazul solutiilor puternic colorate sau a celor
netransparente
(Ex. tetrabromfluoresceina, albastru de timol, fluoresceina eozina, etc.).

27

 Aplicatii ale protometriei in mediu apos

Metoda se bazeaza pe o reactie cu schimb de protoni, folosind fie o solutie titrat de

acid pentru dozarea substantelor cu functie bazica fie o solutie titrat de baza tare
pentru determinarea substantelor cu functie
acida.
Se aplica substantelor medicamentoase care sunt acizi sau baze relativi tan, solubile
in apa sau in solventi miscibili cu apa.
dozarea acizilor tari: HCI, H2SO4, HNO3 etc.

dozarea bazelor tari: hidroxizi alcalini, hidroxizi alcalino-pmntosi

acizi organici: acid acetic, benzoic, boric, nicotinic, barbituric etc.

baze organice: amoniac, urotropina, meprobamat etc.

28

Volumetria prin reactii acido-bazice in

mediu neapos
Apa prezint ca mediu de reactie o serie de dezavantaje:
- multe substante medicamentoase sunt insolubile in ap
este un solvent care niveleaza taria "acizilor tari" si a "bazelor tari"

fcnd imposibil titrarea acestora din amestecuri utiliznd metode directe

nu poate releva functiile acide sau bazice ale unor substante in asa fel
inc6t s fie titrabile, dozarile directe de acizi sau baze
putandu-se face daca aciditatea, respectiv, bazicitatea corespund unei
Ka >10-6 si Kb > 1O-6.
Protometria in solutii neapoase este indicata ca metoda cantitativa in
determinarea substantelor medicamentoase inca din 1955
(Farmacopeea Statelor Unites XV).
29

 Domeniul de aplicare este mult mai larg decat in cazul mediului

substante medicamentoase - acizi sau baze slabe sau foarte slabe
substante neutre in mediu apos
determinarea diferentiata a amestecurilor cu polaritati acide sau bazice apropiate
Protometria in mediu neapos pe langa faptul ca a extins posibilitatile de determinare

cantitativa la un numar foarte mare si divers de substante a adus si o interpretare

progresista a acestor procese.
Teoriile protonica si electronica considera ca fiecare substanta se caracterizeaza
printr-o aciditate sau bazicitate proprie, intrinseca dependenta de structura
moleculara a substantei polare, independenta de
solvent.
Proprietatile acide sau bazice ale substantei sunt relevate in solutie, solventul
constituind prin actiunea sa de modificare a aciditatii sau bazicitatii intrinsece, un
factor extrinsec.

30

Avantajele dozarii in solventi neaposi

-Majoritatea substantelor medicametoase (acizi sau baze foarte
slabe putin sau insolubile in apa ) pot fi titrate (dozate) cu acizi sau
baze relative tari in solventi neaposi anhidri in care, de obicei, sunt
mai solubile
-Titrarea poate fi extinsa si la substantele care in solutii neapoase
sunt neutre
-Cel mai important este solventul
-Prin utilizarea corecta a unor amestecuri de solventi neaposi pot fi dozate
amestecuri de substante organice medicamentoase cu polaritati acide sau bazice
apropiate
-Metoda poate fi aplicata si la dozarea substantelor medicamentoase slab acide
sau bazice din forme farmaceutice
-Solventii neaposi avand o tensiune superficiala mica, picaturile care se strang
din biureta au volum mic erori mici de titrare
-Dozarile in mediu neapos permit titrari la diferite temperature cu evidentierea
punctului de echivalenta cu ajutorul indicatorului sau prin metode fizice
(potentiometric, voltametric)