Sunteți pe pagina 1din 20

ATOMUL

Atomul este cea mai mic particul ce caracterizeaz un element chimic,


respectiv este cea mai mic particul dintr-o substan care prin procedee chimice
obinuite nu poate fi fragmentat n alte particule mai simple. Acesta const ntr-un nor
de electroni care nconjoar un nucleu atomic dens. Nucleul conine sarcini electrice
ncrcate pozitiv (protoni) i sarcini electrice neutre (neutroni), fiind nconjurat de norul
electronic ncrcat negativ. Cnd numrul electronilor i al protonilor este egal, atunci
atomul este neutru din punct de vedere electric; dac acest lucru nu se ntmpl, atunci
atomul devine un ion, care poate avea sarcin pozitiv sau negativ. Atomul este
clasificat dup numrul de protoni i neutroni: numrul protonilor determin numrul
atomic (Z) i neutronii izotopii acelui element.
Atom
(neutru electric)
Nucleu (+Z)

cuprinde toat
masa atomului

nucleoni

protoni, p+1

neutroni , n0

Invelis
electronic(-Z)
are
masa neglijabila

electroni ,e-1

Structura invelisului electronic:


1. orbital atomic;
2. substrat;
3. miscare de spin;
4. strat;
5. configuratie electronica;
6. element reprezentativ;
7. element tranzitional;
8. principiul stabilitatii;
9. principiul lui Pauli;
10. regula lui Hund.
Materia are o structura discontinua; ea este alcatuita din particule mici care nu pot fi
observate cu ochiul liber numite atomi. Atomul este cea mai mica particula care prin
procedee chimice obisnuite nu mai poate fi divizata, dar care participa la reactiile
chimice. Particule elementare sunt electronul, protonul si neutronul. Atomul este
caracterizat de numarul atomic (z) si numarul de masa (a). invelisul electronic este
totalitatea electonilor care graviteaza in jurul nucleului;

Configuratia electronica a atomului:


1. structura invelisului electronic este comportarea chimica a atomilor si reactivitatea
substantelor;
2. miscarea electronului in jurul nucleului poate fi comparata cu un nor electronic,
incarcat negativ;
3. orbitalul atomic este zona din jurul nucleului in care exista probabilitatea maxima de a
gasi electronul;
4. miscarea de spin este miscarea pe care o efectueaza electronul in jurul axei sale.
Miscarea de spin este in sensul acelor de ceasornic sau in sens invers.

Tipuri de orbitali: sunt 4 tipuri de orbitali si anume: 1. orbitali de tip s; 2. orbitali de tip
p; 3. orbitali de tip d; 4. orbitali de tip f.

Orbitali

Orbital de tip s are forma sferica adica nucleul este situat in centrul sferei si 1 orbital /
strat.

Orbitalul de tip s
Orbitali de tip p au forma bilobara adica lobii sunt orientati de-a lungul axelor de
simetrie si 3 orbitali / strat.

Orbitalul de tip p
Orbitali de tip d au forma complicata si 5 orbitali / strat

Orbitalul de tip d

Orbitali de tip f au forma complicata si 7 orbitali / strat

Orbitalul de tip f
Orbitalii se deosebesc:

- forma; energie; orientare spatiala.

Figura 9.
Configuratia electronica a atomului:
1. repartizarea electronilor pe straturi si substraturi;
2. ocuparea cu electroni a orbitalilor atomici are la baza:
a) principiul stabilitatii;
b) principiul de excluziune al lui Pauli;
c) regula lui Hund.
Principiul stabilitatii sau al minimei energii: in atomii multielectronici, electronii se
plaseaza in orbitali in ordinea succesiva a cresterii energiei lor. Altfel spus, electronul
distinctiv tinde sa ocupe orbitalul vacant cu energia cea mai scazuta.

Principiul de excluziune al lui Pauli: un orbital atomic poate fi ocupat cu maximum doi
electroni cu spin opus.
Regula lui Hund: completarea orbitalilor aceluiasi substrat cu electroni are loc astfel
incat numarul de electroni necuplati (impari) sa fie maxim.
Dupa semiocuparea orbitalilor aceluiasi substrat urmeaza cuplarea cu al doilea electron
de spin opus.
Ordinea ocuparii cu electroni a orbitalilor atomici pentru primele 4 straturi:

1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s2 3d10 4


p6 7s2 6d10 5 f14

p6 5s2 4d10

Configuratia electronica a elementelor din perioadele 1,2,3

p6 6s2 5d10 4f14 6

SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR


A fost descoperit de Mendeleev. Cele 62 elemente cunoscute n acea perioad au fost
aezate ntr-un tabel n ordinea masei lor atomice. Proprietile elementelor variaz
periodic n funcie de masa lor atomic - legea periodicitii (Mendeleev), una dintre
legile fundamentale ale naturii. n tabelul lui Mendeleev elementele sunt aezate n iruri
orizontale denumite perioade i verticale denumite grupe.
Moseley - criteriu nou de clasificare a elementelor n sistemul periodic, numrul atomic
(Z) - proprietile elementelor variaz periodic n funcie de sarcinile lor nucleare. Pe
baza structurii electronice a elementelor pot fi explicate proprietile chimice
fundamentale i variaia periodic a acestora.
Proprietilor elementelor chimice:
- neperiodice - determinate de nucleele atomice ale elementelor (numr atomic,
masa atomic relativ);
- periodice - determinate de configuraia electronic a elementelor i structura
nveliului electronic exterior. Proprietile periodice sunt fizice (volum atomic, raz
atomic, raz ionic, energie de ionizare, afinitate pentru electroni, spectre optice,
densitate, temperaturi de fierbere i topire) i chimice.
RAZA ATOMIC:
- este jumtatea distanei dintre nucleele a doi atomi identici, vecini, dintr-o
molecul(homonuclear, deci este practic raza covalent) sau dintr-un cristal metalic
- este o mrime caracteristic fiecrui atom, determinat prin metode
cristalografice (difracie cu raze X), pe baza structurilor cristaline ale combinaiilor n
care se gsesc atomii respectivi (compui care conin n nodurile reelelor cristaline
atomi, nu ioni sau molecule)
- ntr-o perioad, metalele alcaline au cele mai mari raze atomice, fiind urmate de
metalele alcalino-pmntoase i de gazele rare; metalele tranziionale din mijlocul
fiecrei serii au cele mai mici raze atomice dintre elementele unei perioade; n general, se
poate spune c:

o n cadrul unei perioade, n grupele principale, razele atomice scad cu creterea


numrului de ordine Z
o n cadrul unei perioade, n blocul elementelor d se constat o scdere a
razelor atomice de la grupa a 3-a pn la grupele 8-10, apoi o uoar cretere la
elementele grupelor 11 i12
o n cadrul unei perioade, n blocul elementelor f se constat o scdere uoar a
razelor atomice cu creterea numrului atomic Z, deci se observ contracia
lantanidelor
- n grupele principale ale sistemului periodic, razele atomice cresc n general
semnificativ cu creterea numrului atomic Z; n grupele secundare, razele atomice cresc
uor cu creterea numrului atomic Z, existnd o diferen mic ntre razele atomice ale
elementelor din seriile 4d (perioada a 5-a) i 5d (perioada a 6-a)
ENERGIA DE IONIZARE:
- energia consumat la ndeprtarea unuia sau mai multor electroni dintr-un atom izolat n
stare gazoas sau energia absorbit la formarea unui ion pozitiv din atomul liber; se
msoar n electronvoli (eV)
- energia primar de ionizare (EI1) este energia consumat la smulgerea primului electron
din configuraia electronic a atomului neutru; energia secundar de ionizare (EI2) este
energia consumat la smulgerea celui de al doilea electron din configuraia electronic a
ionului cu sarcina 1+; energia teriar de ionizare este energia de ionizare pentru al 3-lea
electron (EI3); valoarea energiei de ionizare crete brusc dup prima treapt de ionizare:
EI1 < EI2 < EI3... pentru c al doilea, al treilea electron vor fi eliminai din ioni pozitivi,
n care atracia electrostatic a sarcinii nucleare asupra fiecrui electron este mai mare
- n perioad, energia primar de ionizare crete de la grupa 1 la grupa 18, deci odat cu
creterea numrului atomic Z; elementele care au n stratul exterior configuraii
electronice stabile au energii de ionizare mai mari:
o elementele grupei 2 configuraia electronic n stratul exterior ns2
o elementele grupei 15 - configuraia electronic n stratul exterior ns2np3
(substrat p semiocupat cu electroni)
o elementele grupei 12 - configuraia electronic n stratul exterior ns2(n-1)d10

- n grupe, energia primar de ionizare scade cu creterea numrului atomic Z, deci o dat
cu creterea numrului de straturi ocupate cu electroni i cu micorarea atraciei
electrostatice a nucleului asupra electronilor din stratul exterior ca urmare a deprtrii de
nucleu.
CARACTERUL ELECTRONEGATIV:
- proprietate atomilor elementelor de a capta electroni i de a forma ioni negativi;
elementele au un caracter electronegativ cu att mai accentuat cu ct accept un numr
mai mic de electroni i pe un strat mai apropiat de nucleu, unde fora de atracie e mai
mare; sunt nemetale, deci i manifest caracterul nemetalic
- n grupe, scade de sus n jos, odat cu creterea numrului atomic Z, deci cu creterea
numrului de straturi ocupate cu electroni
- n perioade, crete de la grupa 14 la grupa 17, odat cu creterea numrului atomic Z,
adic cu micorarea numrului de electroni captai i creterea sarcinii nucleare
CARACTERUL METALIC. SODIU
Caracterulmetalic reprezinta proprietatea elementelor de a ceda electroni si dea forma ioni
pozitivi. Cu cat elementul cedeaza mai usor electronii de valenta, cuatat are caracter metalic mai accentuat
si va recationa mai usor cu oxigenul si apa.
M

n e - M n+

M- reprezinta metalul care cedeaza electronii


n r eprezinta numarul de electroni
e - electron
M n+ - reprezinta ionul pozitiv format prin cedarea de electroni de catre metalul M
Caracterul metalic scade in perioada de la stanga la dreapta si astfel un elementaflat in primele
grupe ale sistemului periodic prezinta un caracter metalic mai pronuntat decat un element aflat in
ultimele grupe.Astfel daca ne raportam la magneziu (Mg) care se afla in grupa a doua
principala(II A) si la siliciu (Si)care se afla in grupa a patra principala (IV A), facand
ocomparatie, putem afirma ca Mg, are un caracter metalic mai pronuntat decat Si.

In ceea ce priveste, evolutia caracterului metalic in grupa, acesta creste de sus in


jos.Astfel daca am analiza gupa intai principala (I A) , am puteaspune ca sodiul(Na) care
se gaseste in perioada a-3-a(adica in partea de sus a grupei), are un caracter metalic mai
scazut decat franciul (Fr) care se gaseste in perioada a-7-a(adica in partea de jos a
grupei).
Sodiul este printre cele mai raspandite elementein scoarta terestra. Datorita
reactivitatii lui crescute, sodiul nu se gaseste liber in natura, ci numai sub forma
decombinatii.Sodiul are punctul de topire scazut , este un bun conducator de caldura
sielectricitate.
Caracterul nemetalic clorul
Caracterul nemetalic reprezinta proprietatea elementelor de a accepta electroni side a forma ioni negativi.
Cu cat atomul unui element accepta mai usor electroni pentru a-si realize configuratie stabila de
octet pe ultimul strat m cub atat elementalrespectiv are character nemetalic mai accentuat.
N + ne-Nn- N- elemental care accepta electronin- numarul de electroni pe care elemental N ii accepta
(primeste)
- e - electroni N
- n - ionul negativ care se formeaza prin acceptarea de electroni de catre atomul N
Caracterul nemetalic creste in perioada de la stanga la dreapta , adica elementele aflate in
primele grupe ale sistemului periodic au u caracter nemetalic mai mic fatade cele aflate in
ultimele grupe. Caracterul nemetalic scade in grupa de sus in jos, adica elementele aflate in partea
de sus a grupeiprezinta un caracter nemetalic mai ridicat in timp ceelementele aflate in partea
de jos a grupei prezinta un character nemetalic mai scazut.
Clorul - In stare libera , clorul se gaseste in cantitati extreme de mici , in gazelle emanate
devulcani. In stare combinata, se gaseste sub forma de saruri precum clorura de
sodiu(NaCl), clorura de potasiu (KCl), clorura de magneziu (MgCl2), clorura de
calciu(CaCl2) in zacamintele din scoarta pamantului, precum si in apa marilor , oceanelor
si in apele minerale.
Caracterul acido-bazic - Exista un paralelism ntre electronegativitate si caracterul acid
sau bazic al elementelor. Elementele electropozitive (sau cu electronegativitate redusa)

formeaza oxizi cu caracter bazic iar elementele electronegative (sau cu electronegativitate


mare) formeaza oxizi cu caracter acid.
Caracterul acid creste n grupa de jos n sus iar n perioada de la stnga la dreapta.
Cel mai puternic caracter acid se ntlneste la elementele situate n coltul din dreapta sus
a sistemului periodic.
Caracterul bazic creste n perioada de la dreapta la stnga iar n grupa de sus n
jos. Elementele cu caracterul bazic cel mai pronuntat sunt situate n coltul din stnga jos
al sistemului periodic.
Elementele din grupele secundare nu se supun regulilor de mai sus. Majoritatea
elementelor din grupele secundare apar n mai multe stari de oxidare. Starile de oxidare
inferioare corespund unui caracter bazic iar cele superioare corespund unui caracter acid.
VALENTA ELEMENTELOR
V a l e n t a (numrul de oxidare) caracterizeaz capacitatea de combinare a unui atom
cu un alt atom. Ea este dat de numrul electronilor cu careatomul participla formarea
legturilor chimice si variaz n funcie de atom si grupare chimic.
Valena este determinat de numrul electronilor care particip la legtura chimic.
Numrul grupei principale indic valenata maxim a elementelor. Valenata se poate
raporta la hidrogen sau la oxigen.Valenata elementelor raportat la hidrogen creste n
perioad de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru elementele din grupele VVII valenata fat de hidrogen se stabilete cu ajutorul relaiei! Valena= 8 - nr.
grupei.
Legtura ionic
Elementele din grupele IA i IIA pierd uor 1 respectiv 2 electroni n timp ce elementele
grupelor VIIA i VIA ctig 1 respectiv 2 electroni realiznd configuraii stabile de
octet. n urma transferului de electroni de la un element electropozitiv la un element
electronegativ rezult ioni de semn contrar care se atrag prin fore electrostatice pn la
distana minim permis de repulsiile ntre nveliurile lor electronice.

Se poate considera c formarea legturii ionice decurge n dou etape:


1. formarea ionilor de semn contrar;
2. atracia ionilor prin fore electrostatice rezultnd compusul ionic.
Ionii participani la legtura ionic pot fi monoatomici sau poliatomici.
Ex: reacia dintre un halogen i un metal alcalin :
Na + Cl Na+ + Cl- Na+ClCombinaiile ionice nu sunt molecule ci reele ionice datorit atraciei electrostatice
dintre ioni (fore fizice nedirijate n spaiu) care determin ansamblul s adopte o
dispoziie regulat corespunztoare reelei cristaline. Ionii se afl n nodurile reelei
cristaline i fiecare ion tinde s se nconjoare cu un numr maxim de ioni de semn opus.
Formulele brute atribuite combinaiilor ionice (NaCl, NaF, CaCl2 etc.) nu reprezint
compoziia adevrat a substanei ci raportul de combinare a ionilor.
Legtura ionic nu este dirijat n spaiu, nu este rigid permind dizolvarea compuilor
ionici n solveni polari i nlocuirea uoar a ionilor din reea cu ali ioni.
Spre grupele centrale ale sistemului periodic deosebirile ntre caracterul electrochimic al
elementelor se atenueaz ceea ce conduce la diminuarea caracterului ionic al legturilor
n combinaiile elementelor respective.
Combinaiile ionice tipice sunt srurile (NaCl, KCl), unii oxizi bazici (Na2O, K2O,
CaO) i unele baze (NaOH, KOH, Ca(OH)2.
Legtura covalent
Legtura covalent se realizeaz ntre atomii elementelor identice sau puin diferite din
punct de vedere al caracterului electrochimic, prin punerea n comun a unui acelai numr
de electroni necuplai de ctre fiecare dintre cei doi participani la legtur. Rezult
molecule sau reele atomice.
Perechea de electroni de legtur - pereche de electroni participani. Ambii atomi
participani realizeaz o configuraie electronic stabil deoarece dubletele de electroni
rezultate le aparin n egal msur deplasndu-se pe orbite care cuprind amndou
nucleele.
O legtur covalent se reprezint printr-o liniu.
n funcie de natura atomilor participani, legtura covalent poate fi:

nepolar atomii participani sunt de acelai tip; perechea de electroni de


legtur aparine n egal msur ambilor atomi; norul electronic este distribuit simetric
ntre cele dou nuclee; se formeaz molecule nepolare diatomice (H2, Cl2 etc.) sau cu
simetrie geometric (CH4, CCl4, CO2 etc.);
polar atomii participani sunt diferii; perechea de electroni de legtur este
atras mai puternic de atomul mai electronegativ; densitatea norului electronic este mai
mare n jurul atomului mai electronegativ, molecula rezultat este alungit i prezint 2
poli (dipol); apar sarcini electrice pariale (cu valoare fracionar, notate cu + sau -);
legtura covalent polar are caracter parial ionic;
H2 + Cl2 2H+ - Clcoordinativ - se realizeaz printr-o pereche de electroni neparticipani ai unuia
dintre atomii participani la legtur (atom donor); aceast pereche de electroni este pus
n comun cu un alt atom care este deficitar n electroni (atom acceptor); este un caz
particular al legturii covalente i se simbolizeaz printr-o sgeat cu vrful ndreptat
ctre atomul acceptor; acest tip de covalen se ntlnete la formarea ionilor poliatomici
i a combinaiilor complexe.
INTERACTII INTRE MOLECULE
Legatura ionic si legatura covalenta sunt legaturi chimice puternice. Ele se stabilesc
intreatomi prin intermediul electronilor de valenta si influenteaza principalele proprietati
fizice si chimice ale substantelor. Intre moleculele substantelor se stabilesc interactiuni
slabe, de natura fizica, numite interactiuni intermoleculare. Ele influenteaza proprietatile
fizice ale substantelor moleculare si sunt modificate prin dizolvarea sau schimbarea starii
de agregare.
Interactiunile intermoleculare sunt:
-legatura de hidrogen;
- forte van der Waals: forte dipole-dipol;
-forte de dispersie.

Cea mai puternica interactiune intermoleculara este legatura de hidrogen.


Legatura de hydrogen consta in atractia electrostatica care se stabileste intre nucleul
atomului de hydrogen partial dezgolit de elctroni si o pereche de electroni neparticipanti
la legatura de la un atom puternic electronegative si cu raza mica. Conditia formarii unei
legaturi de hydrogen puternice este ca legatura H-X sa fie puternic polara, iar acest aspect
se realizeaza daca elemental X este F,O,N. Molecula de apa ,legatura covalenta H-O este
puternic polara, atomul de hydrogen fiind puternic atragator de electroni. Apa are un
punct ridicat de fierbere. In apa solida (gheatza) se gaseste un numar de legaturi de
hydrogen aproape dublu decat in apa lichida. Fiecare molecula de apa din gheata este
unita de alte patru molecule vecine prin patru legaturi de hydrogen.
Fortele van der Waals sunt interactiuni dipol-dipol numite si forte sau legaturi dipoldipol si fortele de dispersie numite si forte London.
Fortele vad der Waals sunt forte de atractie slabe se manifest ape distante mici pentru ca
scad foarte repede o data cu cresterea distantelor dintre molecule. Interactiunea dipoldipol consta in atractia electrostatica ce se stabileste intre poli de semn contrar ai
moleculelor polare. Molecula acidului clorhidric este o molecula polara cu polul negative
spre atomul de clor si polul pozitiv spre atomul de hydrogen. Moleculele polare de acid
clorhidric sunt associate prin slabe atractii electrostatice care le ofera o orientare paralela
si coliniara. Interactiunile dipol-dipol cresc cu cresterea polaritatii moleculei si scad
foarte repede cu distanta. Sunt interactiuni mai slabe decat legaturile de hydrogen.
Fortele de dispersie sunt forte de atractie foarte slabe ce se stabilesc intre toate tipurile
demolecule. La moleculele nepolare este un singur tip de forte atractive dintre molecule.
Fortele de dispersie se exercita intre atomii gazelor nobilein stare solida sau lichida.
Fortele de dispersie sunt mai slabe decat interactiunile dipol-dipol si scad ca si acestea
foarte repede cu distanta manifestandu-se numai intre moleculele imediat vecine. Fortele
de dispersie cresc cu cresterea masei moleculare.
STAREA SOLIDA
- reprezinta starea cea mai condensata a materiei datorita fortelor de coeziune puternice,
care leaga si apropie particulele att de mult, nct, pozitiile lor devin fixe si translatiile

lor imposibile. Din aceasta cauza, substantele n stare solida au forma si volum propriu,
au densitate mare si presiune de vapori minima. n functie de gradul de ordonare al
particulelor, substantele solide pot avea forma cristalina sau amorfa.
n stare cristalina, particulele constitutive (atomi, ioni sau molecule) au cel mai nalt grad
de ordonare n spatiu ce corespunde unor figuri geometrice regulate, care se reproduce ori de cte
ori substanta cristalizeaza din topituri, solutii saturate sau prin sublimare.
n stare amorfa (vitroasa), particulele (macroparticule, macroioni, macromolecule) au o
dezordine maxima identica cu cea din gaze. Starea de dezordine partiala, stabilita cu ajutorul razelor
Z, releva o structura cu un anumit grad de ordonare ca si n roiurile din lichide. Asemanarea cu
starea lichida justifica denumirea de stare sticloasa sau vitroasa care se solidifica fara a avea timp sa
cristalizeze, adica particulele "ngheata" n pozitii ntmplatoare. n conditii favorabile sticlele pot
trece n stare cristalina (nu si invers), fenomen numit devitrificare.
Structura interna a substantelor solide corespunde unui aranjament spatial, dupa care se
succed particulele constitutive n cristal pentru a forme retele cristaline. Punctele n care sunt
dispuse particulele n retea se numesc noduri, planele n care se afla nodurile se numesc plane
reticulare, distantele dintre diferite plane se numesc constante reticulare (a, b, c) iar poliedrul
descris de numarul minim de noduri se numestecelula elementara. (a se vedea retelele Bravais de la
Stiinta Materialelor).
Tipuri de retele cristaline
Retelele ionice - au nodurile ocupate cu ioni mono sau poliatomici de semn contrar, asa
nct cristalul este neutru din punct de vedere electric. Coeziunea cristalelor ionice este asigurata de
forte preponderent electrostatice. Cmpul electrostatic este de simetrie sferica iar ionii se atrag
uniform din toate directiile, nconjurndu-se cu anumit numar de ioni de semn contrar care
reprezinta numarul de coordinatie (NC).
Retele atomice - au nodurile ocupate cu atomi legati covalent, asa nct ntregul edificiu
poate fi considerat o molecula uriasa. Taria deosebita a legaturii covalente confera retelelor atomice
proprietati caracteristice: duritate exceptionala (diamant, carbura de siliciu), puncte de topire nalte,

calduri latente de topire nalte, reactivitate chimica scazuta, conductibilitate electrica si termica
foarte mica. Retelele metalice - au nodurile ocupate cu particule sferice de aceeasi specie,
nconjurate cu o atmosfera de electroni ce le leaga prin legaturi nedirijate.
Clorura de sodiu sau sarea gema( NaCl ) este o substanta ionica. Substantele ionice au
structuri cristaline ionice, adica in nodurile retelei sunt ioni retinuti prin forte
electrostatice. Reteaua clorurii de sodiu este cubica avand fete centrate si centrata intern.
Adica, ionii de Na+ ocupa colturile si centrul fetelor unui cub, iar ionii de Cl ocupa
muchiile si centrul cubului. Retelele ionice sunt constituite din ioni pozitivi si negativi,
coeziunea dintre acestia fiind data de atractia electrostatica de natura columbiana.
Substantele care formeaza retele ionice la temperatura obisnuita sunt solide, in general
incolore si transparente. Cristalele ionice sunt solubile in apa (si alti solventi polari);ionii
trec in solutie in stare hidratata (solvatata).Substantele ionice conduc curentul electric
numai in stare topita sau in solutie apoasa; sunt electroliti. Solvatul (NaCl) fiind un
compus ionic este alcatuit din ioni de semn contrar. Apa este formata din molecule
covalent polare (dipoli). Apa este un solvent polar. Intre ionii solvatului se manifesta forte
puternice de atractie electrostatica. Intre moleculele polare de apa se exercita interactii
slabe,legaturi de hidrogen. La dizolvarea substantelor ionice in apa, moleculele
solventului polar se orienteaza cu polii de semn contrar spre ionii cristalului. Interactiile
dintre solvat si solventsunt de tip ion-dipol; rezulta ioni hidratati, mobili. Existenta ionilor
mobili explica de ce solutiile apoase ale compusilor ionici conduc curentul electric (sunt
electroliti). In clorura de sodiu solida, ionii ocupa pozitii fixe si de aceea ea nu conduce
curentul electric. Solutia apoasa de clorura de sodiu contine ioni solvatati mobili; ea este
buna conducatoare de electricitate. Clorura de sodiu se utilizeaza in: -alimentatie (sare de
bucatarie) si in industria alimentara; -materie prima in obtinerea: clorului, acidului
clorhidric, hidroxidului de sodiu, sodei de rufe; -industria sapunului si colorantilor;
-tabacarie; -medicina (serul fiziologic contine 0,9 g NaCl la 100 mL de apa ); -lentile si
prisme pentru razele infrarosii.
STAREA LICHIDA
- este starea intermediara ntre starea gazoasa si solida cu care se aseamana n apropierea
punctelor de transformare.

Ca stare condensata se aseamana cu solidele deoarece particulele au miscari vibratorii si


un numar mic de grade de libertate. Dupa natura particulelor pot fi: - lichide ionice; atomice, metalice si moleculare (polare si nepolare).
Ca stare fluida se aseamana cu gazele prin miscarile dezordonate ale particulelor, care
nsa nu se ciocnesc ntre ele, ci aluneca liniar unele fata de altele (miscare browniana).
Gradul de libertate al miscarii particulelor este mai redus dect al gazelor. Deplasarea
prin alunecare determina att existenta volumului propriu al lichidelor, caracteristic
starilor condensate, ct si fenomenul de curgere datorita caruia lichidele nu au forma
proprie, ci iau forma vasului n care se afla (ca si gazele).
Dupa tipul interactiunilor dintre particule se disting:
- lichide neasociatre - ntre a caror particule se exercita forte var der Waals (de
orientare, inductie, dispersie);
- lichide asociate - ntre ale caror particule se exercita legaturi de hidrogen.
Proprietatile generale ale lichidelor se exprima prin marimi fizice a caror valoare este
determinata experimental: presiunea interna, caldura de vaporizare, temperatura de
fierbere, tensiunea superficiala, densitatea, miscibilitatea, vscozitatea
APA - Starea lichida.
Daca gheata primeste caldura din exterior, agitatia termica se intensifica, unele legaturi de
hidrogen se desfac si moleculele respective devin mobile. Pentru ruperea unei legaturi de
hidrogen este necesara o energie de circa 20 de ori mai mica decat pentru o legatura
covalenta.
La temperatura de 0C (temperature de topire a ghetii) numai 15% din legaturile de
hydrogen se desfac si din aceasta cauza apa continua sa pastreze o structura cristalina dar
din ce in ce mai mobila(structura cvasicristalina).Structurile cristaline se desfac si se
refac cu atat mai repede cu cat agitatia termica moleculara este mai intensa. Legaturile de
hidrogen persista circa 10-9 secunde, timp ce coresunde la cateva mii de ciocniri
intermoleculare.

Apa lichida este formata dintr-un amestec de molecule libere(monomeri sau


monohidroli), dimeri(dihidroli), tetrameri si octomeri, proportia lor fiind in functie de
temperature. Cu cat temperature este mai ridicata cu atat predomina formele monomere si
dimere. Dintre toate formele cele dimere sunt cele mai stabile si persista chiar si in apa in
stare de vapori.
Solutii apoase.
Solutiile sunt amestecuri omogene de doua sau mai multe substante pure. In solutiile
apoase, apa este considerata in mod obisnuit ca fiind solventul cel mai bun. Solutiile
apoase se impart in trei categorii:
- solutii apoase acide,
- solutii apoase bazice
- solutii apoase de sare.
Solubilitatea
Daca o substan se dizolv ntr-un anumit solvent formnd o soluie, se spune c este
solubil n acest solvent ; substana care nu se dizolv se numete insolubil. Proprietatea
unei substane de a se dizolva ntr-un anumit solvent se numete solubilitate. Nu poate fi
dizolvat orice soluie n orice solvent, ci numai substane cu structuri asemntoare.
Solubilitaea se exprim prin cantitatea maxim de solie care se poate dizolva n 100g de
solvent la o anumit temperatur, ntr-o anumit cantitate de solvent.
Cristalohidrati
O serie de substante retin un numar de molecule de apa, numita apa de cristalizare.
Formatiunile respective sunt cunoscute sub denumirea de cristalohidrati.
Unele substante formeaza mai multi cristalohidrati, cu cantitati diferite de apa de
cristalizare, stabili intr-un anumit interval de temperatura.
CuSO4.5H20-piatra vanata
Exemplu:

125C
CaSO4.2H20 -------------------------------------------> CaSO4.1/2H2O
gips

ipsos

Formula chimica
Na2CO3.1OH2O

Denumirea
Soda
uzuala
cristalizata

CaSO4.1/2H20

Utilizari
Industria sticlei, celulozei.
Fabricarea sapunului si detergentilor

Ipsos

Constructii
Mulaje, chituri pentru geamuri

FeSO4.7H20

Calaican

Mordant (fixator de culoare) in vopsitorie

CuSO4.5H20

Piatra vanata

Prepararea zemii bordeleze

MgSO4.7H2O

Sare amara

Industria textila, a hartiei.


Medicina - purgativ

Concentratia molara a solutiilor


Concentratia este o caracteristica esentiala a unei solutii si reprezinta raportul dintre
cantitatea de substanta dizolvata si cantitatea dizolvantului (solventului) utilizat. Exista
mai multe moduri de exprimare a concentratiei unei solutii.
STAREA GAZOAS
n condiii normale de temperatur i presiune, sunt n stare
g a z o a s s u b s t a n e l e c a r e formeaz molecule cu mase relativ mici: H2, N2, O2, F2,
Cl2; gazele rare He, Ne, Ar, Kr; hidrurileunor nemetale: CH4, NH3, HF, HCl, H2S sau
unii oxizi: CO, CO2, SO2, SO3, NO, etc.Substanele lichide trec n stare gazoas
prin procesul de vaporizare. Acest proces este urmat de o cretere considerabil a
volumului substanei.Forele de atracie dintre moleculele gazelor sunt foarte mici, de
aceea distanele dintre elesunt foarte mari, astfel c moleculele de gaz sunt foarte
mobile, micndu-se aproape liber n toate direciile. Sub aciunea presiunii, se pot
comprima.Gazele sunt expansibile, nu au nici form i nici volum propriu; ele pot fi
inute n vase ncare se distribuie uniform, lund forma i volumul vasului.Gazele au
energie cinetic foarte mare i se deplaseaz cu viteze foarte mari. Ele difuzeazu o r i
s e ames tec n orice proporie. Viteza de difuziune depinde

d e m a s a m o l e c u l a r . Moleculele cu mas molecular mic au o vitez de


difuziune mai mare.Gazele au proprietatea de a trece prin orificiile unui material poros
efuziune. n m i c a r e a l o r d e z o r d o n a t , m o l e c u l e l e s e c i o c n e s c
ntre

ele

de

pereii

v a s u l u i . Ciocnirile cu pereii vasului

d e t e r m i n p r e s i u n e a g a z u l u i . C u c t n u m r u l p a r t i c u l e l o r d i n unitatea
de volum este mai mare, cu att numrul ciocnirilor pe unitatea de suprafa
crete ipresiunea exercitat de gaz asupra pereilor vasului este mai mare. P~n/V.L a
creterea temperaturii, energia cinetic a particulelor crete, ceea ce
d e t e r m i n o cretere a vitezei moleculelor i a numrului de ciocniri cu pereii vasului.
Se produce o creterea presiunii.Uniti de msur pentru presiune:1 atm = 101325 Pa =
760 mmHg = 760 torri = 1,013*103N/m2= 1,033 at.
LEGEA LUI AVOGADRO
Gay-Lussac: volumele de gaze, msurate n aceleai condiii de
temperatur i presiunereacioneaz n rapoarte de numere ntregi i mici.(legea
volumelor constante)Avogadro: volume egale de gaze diferite, n aceleai
condiii de temperatur i presiune, conin acelai numr de molecule.Acest numr
se numete numrul lui Avogadro: NA= 6,022*1023
.Numrul lui Avogadro este o constant universal care reprezint numrul
de particule(atomi, ioni, molecule) coninute ntr-un mol de substan.Legea lui
Avogadro permite introducerea noiunii de volum molar, notat V
m.
Vol u m u l m o l a r r e p r e z i n t v o l u m u l o c u p a t d e u n m o l d i n o r i c e
g a z . S - a d e t e r m i n a t experimental c un mol de gaz, n condiii normale
de presiune

i temperatur,

ocup

un

volumde 22,4 L.Condiii normale:

temperatur de 273 K i presiunea de 1 atm.D a c n u m r u l d e m o l i d e g a z s e


dubleaz,

volumul

gazului

se

dubleaz,

la

T constante.V=n*Vm.Volumele de gaze msurate n condiii constante de T i P


sunt direct proporionale cu numrul de moli de gaz.Dac se noteaz cu N numrul de
molecule corespunztor volumului V, atunci: N= n* NA