Cauzele care au stat la baza conflictului transnistrean i evoluia sa

Conflictul transnistrean este diferit de celelalte conflicte care au aprut dup colapsul sovietic,
pentru c la baza lui nu se afl un conflict etnic sau religios. Circa douzeci de ani n urm,
principalele cauze al apariiei conflictului ntre forele separatiste ale regiunii transnistrene i
autoritile legale ale Republicii Moldova erau tendina Centrului Unional de a pstra URSS-ul,
iar dup destrmarea acestuia - a Federaiei Ruse de a influena noile autoriti moldoveneti.
Motivul formal al conflictului era acela, c Moldova a adoptat legislaia privind limba de stat,
ceea ce a condus la o polarizare politic accentuat a societii i la creterea rezistenei fa de
inovaii a unei pri a nomenclaturii locale de subordonare unional, n primul rnd, de ctre
directorii ntreprinderilor complexului militar-industrial din partea stng a Nistrului.
Anume n ncercarea de a opune rezisten luptei pentru autodeterminare naional a poporului
moldovenesc, aceast parte a aparatului administrativ, n crdie cu o parte a nomenclaturii de
partid, pe care schimbrile au luat-o prin surprindere, a nceput mobilizarea forelor i
resurselor pentru dezmembrarea teritorial a fostei RSSM i crearea n raionale estice ale
republicii a unui cap de pod pentru a influena din exterior Republica Moldova, care era pe cale
s devin stat independent. n scopul de a-i atribui acestui conflict socio-politic un caracter
etnic, liderii conspiraiei separatiste anti-moldoveneti au inventat conceptul de popor
transnistrean, urmat de speculaii destul de primitive cu privire la dreptul naiunilor la
autodeterminare. E necesar s subliniem, c din punct de vedere al componenei etnice
populaia din Transnistria nu difer mult de cea de pe malul drept al Republicii Moldova - n
ambele cazuri, majoritatea o constituie etnicii moldoveni.
Trebuie s constatm, c Legea despre funcionarea limbilor n RSSM dei, n general, este
echilibrat i liberal n ce privete dreptul minoritilor naionale, lege care funcioneaz i n
prezent, au fost admise unele excese la aplicarea sa, care au permis s mascheze cu aa-zisele
preocupri ale unei pri a populaiei vorbitoare de limb rus adevratul scop al organizatorilor
i al aprtorilor regimului separatist.
Conflictul armat, sub pretextul lozincilor de protejare a drepturilor minoritilor naionale, a
fost dezlnuit de ctre regimul separatist, condus de I. Smirnov dup puciul din august 1991, n
toamna aceluiai an, cu sprijinul comandamentului trupelor districtului militar Odessa, atunci
sub conducerea organizaiilor sociale ale acestora a nceput distrugerea sistematic a
organelor guvernamentale centrale i a structurilor de drept ale Moldovei, n raioanele din
stnga Nistrului.
n aceste condiii, conducerea puin experimentat, cu tendine naionaliste a tnrului stat
moldovean, a considerat c este de datoria sa s previn divizarea rii i a ntreprins o serie de

msuri, ndreptate s restabileasc ordinea constituional i integritatea teritorial a Republicii

Moldova. Trebuie s subliniem faptul, c implicarea n conflict a populaiei din regiunea
transnistrean a avut loc nu din cauza urii i ostilitii interetnice, ci sub influena propagandei
agresive anti-moldoveneti, care permite s caracterizm conflictul ca pe un conflict politic i
teritorial, cu elemente de conflict al identitii i elitelor locale.
Cercetnd, fr prejudeci, conflictul transnistrean la nivelul premiselor, cauzelor, dar i a
derulrii sale, n special la etapa iniial, este uor s concluzionm c separatismul n raioanele
de est ale RSSM a fost provocat de politica radical a conducerii Frontului Popular din
Moldova i a fost creat la ordinul Centrului Unional pentru a pstra Republica Sovietic
Socialist Moldoveneasc n cadrul URSS i a nu admite, cum presupunea Moscova unirea cu
Romnia. n toamna anului 1990, autoproclamata Republic Moldoveneasc Nistrean a fost
sprijinit activ de ctre adepii Uniunii Sovietice (A. Lukianov i susintorii si). Liderii
transnistreni au stabilit, de asemenea, multe relaii i contacte n cercurile conservatoare ale
URSS, apoi Armata a 14-ea i-a dotat cu arme i echipament militar, oferind astfel asisten
direct la formarea unitilor militarizate a separatitilor.
Dup cum am subliniat mai sus, tendina forelor separatiste de a uzurpa organele puterii
constituionale pe teritoriile controlate de separatiti cu ajutorul armelor a i provocat conflictul
armat, care a dat natere violenelor, extinderii treptate a numrului participanilor implicai i a
altora n conflicte, dar i a interveniei directe militare din afar, n scopul sprijinirii liderilor
separatiti. n ciuda faptului c conflictul armat a fost provocat de ctre separatitii din
Transnistria, Rusia a fost implicat direct n conflictul armat de partea forelor
anticonstituionale dup trecerea sa sub jurisdicia Armatei a 14-ea, comandat de generalul
Aleksandr Lebedi.
n ciuda faptului c n luna august a anului 1992, n zona de conflict au fost introduse forele
pacificatoare tripartite, care au fost dislocate n zona securizat de-a lungul rului Nistru,
Federaia Rus a continuat s sprijine separatitii, iar contingentul militar rus de pe malul stng
al rului i asigura cu arme, muniii, tehnic, echipament, dar i era pregtit n centrele sale de
instruire. Moscova a oferit ajutorul su la crearea bncii transnistrene i ale altor structuri a
formaiunii separatiste.
Cauzele principalele, care au determinat liderii micrii separatiste din regiunea de est a
Republicii Moldova s opun rezisten, inclusiv militar, autoritilor legale ale Republicii
Moldova snt urmtoarele:
I.

Teritorial-statutare: declanarea conflictului cu autoritile constituionale ale rii a avut

ca obiectiv principal acapararea unei pri a teritoriului Republicii Moldova, n scopul

crerii condiiilor prealabile de desemnare a statutului formaiunii separatiste ca stat

cvasi-independent;
II.

Geopolitice: crearea platformei de presiune politic n scopul meninerii Moldovei n

sfera de influen a Rusiei, pentru a preveni presupusa unire cu Romnia, crearea n
acest scop a enclavei ruse la frontiera moldo-ucrainean;

III.

Cultural-lingvistice: nemulumirea minoritii - vorbitorilor de limb rus de

introducerea limbii moldoveneti n calitate de limb de stat i necesitatea de a se adapta
situaiei noi, perceput subiectiv ca o pierdere a statutului social cu care au fost
obinuii;

IV.

Socio-economice: ameninarea de redistribuire a puterii i a resurselor economice n

regiunea transnistrean;

V.

Socio-ideologice: opunerea de rezisten a nomenclaturii de tip sovietic proceselor de

democratizare i ncercrile lor de a-i menine statutul n cadrul vechiului sistem pe
teritoriul regiunii;

VI.

Etno-demografice: tendina de a mobiliza i a angaja n lupta cu autoritile legale ale

Republicii Moldova colectivele de munc ale ntreprinderilor industriale mari, de pe
malul sting al Nistrului, formate, n general, ca urmare a migraiei forei de munc din
republicile slave ale URSS;

ntr-o astfel de situaie pentru mobilizarea populaiei i atragerea sa n conflict n scopul de a-i
atinge propriile obiective conducerea separatitilor folosea manipularea etnic la scar larg:
reacia emoional a vorbitorilor de limba rus la politica pro-romn i naionalismul liderilor
Frontului Popular, care nu era acceptat i nu este susinut de ctre majoritatea covritoare a
moldovenilor astzi, un truc propagandistic despre presupusa unire a Moldovei independente cu
Romnia - propagand anti-moldoveneasc fcut n mod deliberat i cu o anumit finalitate
ndreptat spre nteirea diverselor tipuri de temeri, demonizarea puinelor organizaii politice
proromneti de la Chiinu, ideile unioniste ale crora nu se bucur de sprijin n societate etc.
Toate aceste aciuni ale separatitilor au fost i rmn s fie ndreptate spre susinerea
legitimitii morale a regimului de la Tiraspol, dar i pentru a adopta unilateral acte juridice de
legitimare i justificare a propriilor activiti anticonstituionale i cu caracter subversiv.
Rusia, care are interese reale n regiune, n scopul meninerii situaiei sub controlul propriu pn
la timpuri oportune, folosete strategia de a impune comunitii internaionale pretinsa
dimensiune etnic a confruntrii dintre Chiinu i Tiraspol. n acest caz, regimul separatist, ca
purttor de cuvnt al intereselor grupului etnic ameninat, adic a poporului transnistrean,
are cic drept legal s participe ca parte cu drepturi depline la procesul de negocieri de nivel
internaional. Mai mult dect att, dac putem convinge celelalte pri ale procesului de

negocieri de conflictul inter-etnic, acest lucru ar justifica ntr-o oarecare msur prezena
ilegal a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova i aciunile Rusiei ca mediator i garant.
Aceasta conform opiniei strategilor de la Kremlin trebuie s acorde legitimitate nu numai
preteniilor regimului separatist, dar, de asemenea, s justifice formatul existent de meninere a
pcii, n zona securitii de pe Nistru. Anume pe aceast direcie snt construite eforturile
diplomatice majore ale Rusiei privind acordarea de statut egal prilor aflate n procesul de
negocieri pentru regimul separatist de la Tiraspol. O asemenea abordare a conflictului ar scoate
nvinuirile aduse Rusiei, precum c acest stat este de fapt cealalt parte a conflictului, care, n
virtutea acestui fapt, este unul internaional i poate fi redus, n realitate, la cotropirea militar
de ctre Rusia a teritoriului unui stat membru al ONU. Populaia de pe malul stng al Nistrului
este reprezentat de rui n proporie de mai puin de o treime i ei triesc n pace cu ucrainenii
i moldovenii, ceea ce deja intr n contradicie cu argumentele Rusiei. n cazul n care
conflictul ar fi fost etnic, ar fi fost dificil s se explice coexistena panic a moldovenilor cu
vorbitorii de limb rus, care reprezint nu mai puin de 60% din populaia de pe malul drept.
Trebuie s menionm aici faptul, c romnismul i dorinele unioniste ale anumitor lideri din
Republica Moldova toarn abundent ap la moara separatitilor, fcndu-i nu cel mai bun
serviciu tnrului stat din Moldova la capitolul reunirii celor dou maluri ale Nistrului.
n ceea ce privete principalele divergene dintre Chiinu i Tiraspol referitor la soluia de
compromis posibil a problemei transnistrene, putem vorbi n primul rnd de statutul raioanelor
din partea stng a Nistrului n cadrul Republicii Moldova. Firete, problema de recunoatere a
aa-numitei Republici Moldoveneti Nistrene, nu a fost luat niciodat n consideraie ca o
posibil soluie pentru acest conflict. Autoritile RMN ncearc s insiste asupra conceptului
inventat de ctre ei de stat comun, care, n viziunea lor poate fi unul unitar, federal i
confederal. Cu varianta unei Moldove unitare Tiraspolul nu este de acord, aa c sntem nevoii
s alegem ntre federaie i confederaie, ns regiunea transnistrean nu are statut juridic, care
i-ar da dreptul s pretind la mai mult dect o autonomie n cadrul statului moldovenesc.
Analiza documentelor cheie i a etapelor procesului de negocieri care a nceput dup semnarea
de ctre Republica Moldova i Rusia a nelegerilor cu privire la ncetarea conflictului armat din
vara anului 1992 arat, c timpul a lucrat n favoarea Tiraspolului mai curnd, pentru c le-a
permis liderilor regimului separatist s ctige experien n autoguvernare i s foloseasc
situaia de conflict ca modalitate de mobilizare a populaiei, lrgirea bazei sale sociale i
consolidarea puterii politice.
n contextul celor expuse mai sus sntem n drept s tragem urmtoarele concluzii:

n primul rnd, confruntarea de muli ani dintre statul Republica Moldova i regiunea
separatist este n esen un conflict politico-teritorial i este rezultatul aciunilor
neconstituionale de uzurpare a puterii pe teritoriul de pe malul stng al Nistrului de ctre grupul
radical anti-moldovenesc condus de I. Smirnov, care are un specific al su, fiind pro-rus n ce
privete orientarea geopolitic.
n al doilea rnd, n ceea ce privete natura conflictului - acesta nu este numai unul politic i
teritorial, dar i unul internaional, n virtutea implicrii active de la bun nceput a Federaiei
Ruse i a intereselor geopolitice ale altor state, care particip acum la procesul de soluionare a
lui.
Conflictul transnistrean cuprinde diverse pturi sociale ale populaiei, aflate n proces de
confruntare n ce privete pstrarea sau modificarea statutului socio-politic al statului, valorile
social-politice, distribuia resurselor socio-economice, luarea n stpnire i pstrarea poziiilor
de conducere n instituiile i structurile puterii de stat.
Scopul final al iniiatorilor conflictului politico-teritorial snt resursele, precum puterea de stat,
poziia instituiilor guvernamentale, statutul politic al marilor grupuri sociale, teritoriilor,
regiunilor, valorile i simbolurile care stau la baza puterii politice n structura social.
/////////////////////
In Republica Moldova se vorbeste mult despre natura conflictului transnistrean - conflict
generat de probleme interetnice sau conflict generat de probleme politice? Detonatorul a fost
unul etnic, poate nu atit etnic, cit lingvistic, or trebuie sa recunoastem faptul ca majoritatea
relativa a populatiei din raioanele transnistrene ale Moldovei este de expresie rusa. Chisinaului
ii place sa puna in evidenta componenta etnica a raioanelor transnistrene (cca. 40% moldoveni,
cca. 30% ucraineni, cca. 25% rusi). Aceasta divizare e partial corecta, mai ales ca pune in
evidenta relativa majoritate etnica a moldovenilor. Dar daca ne amintim de problemele din
1988-89, cind conflictul a luat nastere, vom sesiza o mica nuanta - noi optam atunci nu atit
pentru identitate etnica, cit lingvistica, nu atit pentru independenta nationala, cit pentru
renasterea culturii nationale. Idei referitoare la unirea cu Romania, la independenta fata de
URSS sau lozinci anticomuniste nu prea se semnalau. De aici, nici factorul etnic, nici cel politic
nu au putut sta la originea conflictului. Problema transnistreana are mai curind la origine un
conflict intercultural, ce a capatat dupa noiembrie 1989 un tot mai pronuntat caracter de conflict
geopolitic. Diferenta dintre un conflict interetnic si unul intercultural este tot atit de mare ca si
cea dintre un conflict politic si unul geopolitic. Conflictele interculturale sint generate nu de
apartenenta la un grup etnic, ci la niste valori culturale comune, specifice unei anumite regiuni.
In cazul Transnistriei problema era legata de "revansismul lingvistic" romanesc din Republica
Moldova. In timp ce in Basarabia se cerea revenirea la alfabetul latin si adevarul despre limba si

identitatea moldovenilor basarabeni, cei din stinga Nistrului nu prea agreau astfel de
revendicari. Pentru moldovenii transnistreni, supusi timp de doua secole aculturatiei rusesti,
apoi sovietice, romana era un fel de "patois", o limba a casei, fara valoare culturala si fara
practica oficiala. Chiar daca nu a existat o opunere in masa a moldovenilor transnistreni fata de
introducerea grafiei latine si inlocuirea glotonimului "limba moldoveneasca" cu cel de "limba
romana", ar fi o ipocrizie sa nu recunoastem ca neutralitatea lor purta un caracter pozitiv fata de
rezervele Tiraspolului. Exceptind problema limbii, mai exista si problema usoarei diferente de
psihologie a moldovenilor transnistreni fata de moldovenii basarabeni, problema modului lor de
perceptie a simbolurilor noi - tricolorul, imnul "Desteapta-te, romane" etc., generate de un trecut
istoric nu chiar atit de indepartat. In timp ce basarabenii au fost in 1941-44 inrolati in armata
romana ce trecea Nistrul si au luptat pentru cauza "unitatii romanesti" sub tricolorul regal,
moldovenii transnistreni au considerat acest act drept o ocupatie, precum ulterior, in anii 40-50,
basarabenii aveau sa-i priveasca ca "venetici" si "ocupanti" pe administratorii transnistreni.
Apoi, exista si o cultura a frontierelor, o psihologie a perceptiei limitelor spatiale. Timp de sute
de ani Nistrul a fost o frontiera naturala dintre Moldova si Rasarit. Ceea ce a modelat istoria in
constiinta sociala de o parte si de alta a frontierei nu e atit de usor sa fie schimbat in citeva
decenii: Nistrul a ramas si in perioada sovietica un "memento" geografic al istoriei, al celor
doua "Moldove rasaritene" - consecutiv "eliberate" si "eliberatoare" -, al Basarabiei si al
Transnistriei. Dupa 1990 conflictul transnistrean si-a pierdut caracterul de conflict intercultural
in favoarea unuia pur geopolitic. Acest caracter avea sa se accentueze si mai mult dupa
obtinerea independentei Republicii Moldova in 1991. Spuneam mai sus ca ar exista o diferenta
intre un conflict politic si unul geopolitic. Se vede din chiar denumirea de "geopolitic" ca in joc
ar fi pus un considerent spatial, nu doar unul de regim politic, ca in cazul conflictelor politice.
Ar fi prea magulitor pentru noi sa spunem ca disputa Chisinau-Tiraspol este un fel de "razboi
rece" in miniatura. Conflictul transnistrean reprezinta un conflict doar geopolitic, si ideologia
sau regimul politic in cazul de fata nu au nici o importanta. De altfel, nici chiar observatorii
occidentali nu se prea grabesc cu astfel de calificative. Vorbind despre valoarea geopolitica si
geostrategica a conflictului, unii analisti politici de la Chisinau ii atribuie totusi o dimensiune
exagerata, atit in cazul cind se spune ca Transnistria ar fi un "cutit rusesc infipt in spatele
Ucrainei", cit si atunci cind se spune ca Transnistria ar reprezenta o baza a Rusiei pentru
"directia" balcanica. Daca e sa vorbim de Balcani si de "portile" sale, sa nu uitam ca vechiul si
metaforicul calificativ al Basarabiei de "poarta a Balcanilor" era valabil pentru Rusia in
configuratia sa geografica de la vremea respectiva. Daca vom compara harta Rusiei si
Basarabiei in 1812 si respectiv in 1992, vom vedea ca ceva s-a modificat. Astazi Rusia intra in
Balcani mai curind prin Ucraina, or sudul Basarabiei nu mai este in componenta Republicii

Moldova. Daca Basarabia chiar ar fi o poarta a Balcanilor pentru Rusia, atunci Republicii
Moldova nu i-a ramas din aceasta poarta decit un par, poarta propriu-zisa cu Dunarea, hotarul cu
Dobrogea si accesul la Marea Neagra fiind insusite de ucraineni. Cu atit mai aberante sint
tentatiile unora de a extinde ideea de "Republica Moldova - poarta a Balcanilor" si pentru alte
tari; or, evident ca nemtii, turcii, americanii sau italienii "intra" in Balcani "pe alte porti". Ideea
cu "Transnistria - un cutit rusesc in spatele Ucrainei" e si mai inconsistenta. Transnistria ar putea
avea o valoare geostrategica pentru rusi, in cazul unor disensiuni cu Ucraina, doar daca
Republica Moldova si Romania ar fi de partea Rusiei. Altfel cum ar putea accede rusii spre
Transnistria care este o enclava continentala asezata intre Ucraina si Moldova, avind si
configuratia unei benzi late de cca. 20 km? Transnistria nu este nici Gibraltarul si nici
Konigsbergul, care sint si ele reduse ca suprafata, dar deschise spre mare; or, in geostrategie
enclavele au valoare strategica doar atunci cind comunicarea cu ele poate fi efectuata in caz de
criza militara. De regula, Fortele Militare Maritime sint cele care fac jonctiunea intre mai multe
enclave dispersate. Transnistria are, evident, o valoare geopolitica, altfel n-as fi insistat de la
bun inceput asupra originii geopolitice a conflictului. Dar valoarea geopolitica a Transnistriei
este una ce prevede nu controlul Balcanilor si nici amenintarea Ucrainei, ci doar controlul
Republicii Moldova. In mod paradoxal, Republica Moldova isi datoreaza existenta in mare parte
problemei transnistrene si asta nu doar din cauza ca legal statalitatea moldoveneasca
contemporana isi are originea in Transnistria anului 1924, ci si din cauza ca daca acest conflict
nu ar fi existat, atunci povestea independentei Republicii Moldova, cu starea dominanta in elita
politica chisinauiana din decembrie 1991, s-ar fi terminat o data cu coborirea drapelului sovietic
de pe Kremlin si prin reunirea Basarabiei cu Romania. Conflictul transnistrean este cel ce a
mentinut Republica Moldova ca stat independent, a inspirat unele puncte din noua Constitutie si
a obligat Chisinaul sa adere la CSI. As spune ca pentru Chisinau regiunea respectiva este chiar
un factor de geopolitica dominanta, dar anume aceasta "valoare geopolitica" a Transnistriei trece
neobservata, cautindu-se misterioase impletiri de interese spatiale cu impact daca nu global, cel
putin regional. Faptul ca Transnistria, spre deosebire de Bosnia, Kosovo, problema cipriota sau
chiar Karabah, a generat un interes foarte superficial al Occidentului vorbeste si el despre
adevarata valoare geopolitica a Transnistriei. Americanii si europenii manifesta sporadic sclipiri
de interes, dar acesta e generat nu de conflictul in sine, ci de stocurile de armament si de caile pe
care armamentul respectiv ajunge in mod surprinzator prin cele mai nedorite colturi ale Terrei.
In pofida faptului ca Transnistria este un factor geopolitic determinant pentru Republica
Moldova, se poate afirma ca si dupa 7 ani de independenta, Chisinaul n-a reusit sa-si structureze
macar o conduita consecventa in aceasta problema. De altminteri, ambiguitatea comportarii
Chisinaului in conflictul transnistrean porneste chiar din momentul accesului la independenta in

august 1991. Anume atunci s-a si produs primul fapt regretabil si foarte ciudat, fapt ce a constat
in retragerea structurilor de forta moldovenesti din raioanele transnistrene. Conflictul putea fi
solutionat in acele momente, intrucit tocmai atunci Gorbaciov a cerut sa fie luate cele mai dure
masuri impotriva tuturor celor ce au sustinut puciul comunist de la Kremlin. Era firesc ca
Republica Moldova, fiind subiect al federatiei sovietice, sa indeplineasca acest ordin al
Moscovei, dar in mod bizar Chisinaul tocmai aici si-a demonstrat disidenta. Comportamentul
bizar al Chisinaului din acele zile ne face sa credem ca conflictul nici nu s-a dorit solutionat,
astfel guvernantii moldoveni capatind o garantie pentru evitarea unirii cu Romania. Ulterior
Rusia s-a opus inchiderii conflictului tot din aceleasi considerente. Si Ucraina este foarte
interesata in mentinerea unei situatii tensionate in Republica Moldova, deoarece in acest fel
Chisinaul si-a deviat atentia de la problema a celor 500 mii de romani ucraineni si a contestatei
frontiere moldo-ucrainene. Si astazi, prin traditie, consideram ca cheile solutionarii acestui
conflict ar fi la Moscova. Altii spun ca ele ar fi in egala masura la Moscova si Chisinau, dar se
ignora adesea anume rolul Ucrainei, care este vecina noastra rasariteana. Si pacat, pentru ca
majoritatea variantelor posibile de solutionare a conflictului transnistrean trebuie sa ia in
consideratie mai ales Ucraina, tara ce a fost un veritabil spate de front pentru separatisti in
timpul conflictului armat din 1992. In ce constau aceste variante? Prima ar fi blocarea "RMN",
in cazul cind tratativele intra in impas si Chisinaul nu-si mai poate permite politica concesiilor,
ce nu s-a soldat cu nici un rezultat. In acest caz evident ca ar urma sa discutam cu Kievul si nu
cu Moscova. Datorita asezarii si configuratiei geografice a Transnistriei sau, geopolitic vorbind,
tinind cont de topopolitica si morfopolitica tinutului - o blocada a regiunii e foarte usor de
organizat. Ideea ca Transnistria ar recurge la decuparea energiei electrice si a gazului e mult
exagerata in ce priveste consecintele unei asemenea stratageme din partea Tiraspolului.
Republica Moldova se poate usor conecta la retelele europene de electricitate si la conductele de
gaz natural din Romania. Aceasta cu att mai mult, cu ct importul energiei electrice din
Romania pare s fie mai puin costisitor dect agenii energetici importai din Rsrit.