Sunteți pe pagina 1din 2

Prof. Univ. dr.

Martin Jurchescu (1927-1996)


de Florin Caragiu
Un profesor de care am fost foarte ataşat în
Facultatea de matematică a fost Martin Jurchescu.
Am studiat cursurile sale de analiză pe varietăţi şi
analiză complexă de mai multe variabile. Avea o
capacitate specială de a prezenta într-un mod
accesibil pentru studenţi cele mai dificile teoreme
din cursurile respective, încât acestea, cu toate că
aveau un grad de dificultate ridicat pentru studenţi,
erau o încântare. Ne prezenta cu claritate şi eleganţă
părţile mai dificile ale demonstraţiei, lăsând
studenţilor de completat demonstraţia cu segmentele
accesibile. De aceea, cursurile sale stimulau
participarea, creativitatea, pasiunea pentru studiu şi
descoperire. Făcuse şcoală, de-a lungul anilor,
formând pe mulţi profesori şi cercetători cunoscuţi
din ţară şi de peste hotare. Pe lângă plăcerea
deosebită a audierii cursurilor sale, i-am fost un semestru asistent la Cursul de
Analiză pe Varietăţi, la anul III, grupa de cercetare. Am avut prilejul să văd modul
în care decurgeau examenele la materiile pe care le preda. După examenul scris,
urma oralul. Am fost impresionat de apropierea umană pe care o degaja. Un
student se încurcase şi luase o notă mică, 5, însă Prof. Jurchescu, simţind un
potenţial mai ridicat, i-a mai dat un subiect, însă acela chiar nu-şi mai amintea
partea respectivă de materie. Atunci profesorul a început să-i spună câte puţin din
demonstraţie să vadă dacă acel student poate să ducă mai departe, ceea ce s-a şi
întâmplat. În final, i-a dat nota 8, spunându-i că poate încă mai mult, încurajându-l
să se întrebuinţeze mai mult pe viitor. Cu alte cuvinte, pe Martin Jurchescu nu îl
interesa atât reproducerea unei informaţii învăţate, cât faptul că studentul gândeşte
şi poate rezolva cu mintea lui, fie şi ajutat în rest, mici bucăţi din demonstraţie.
Aşadar, dezvoltarea creativităţii constituia un deziderat major la el. Examenul avea
astfel o desfăşurare sinergică, studentul simţind suflul profesorului şi sprijinul său
pe porţiuni, reuşind cel mai ades să-şi dea măsura sa.

Era un iubitor al urcuşurilor şi preumblărilor montane. Am fost împreună cu el şi


cu soţia mea, Ioana, într-o excursie în Bucegi. A fost una dintre cel mai frumoase
drumeţii. O armonizare în tăcere şi contemplare a naturii, întreruptă de scurte opriri
şi schimburi de cuvinte în care respira o filosofie de viaţă. Deşi nu am apucat să
vorbim aproape deloc pe teme de credinţă, ne-a mărturisit la un moment dat cu
căldură admiraţia sa necondiţionată pentru Iisus Hristos.

Mai târziu, am auzit că s-a îmbolnăvit de cancer. L-am vizitat acasă la dânsul,
slăbise foarte mult, însă păstra pe lângă suferinţa vizibilă o stare de suflet plină de
dăruire. Iubirea faţă de soţia sa, Anamaria, şi fiicele sale Martina şi Ileana, respira
în gândurile lui, în gesturile şi cuvintele lui pline de economie. Ne-a mulţumit
pentru vizită şi am ştiut că e posibil să nu-l mai vedem.

Pe când încă mai preda la Universitate, în ultima perioadă, observasem că scrisul


lui îşi pierdea din caracterul îngrijit şi caligrafic. Altfel, nobleţea sa "aristocratică"
rămăsese neschimbată. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!