Alexandru Macedonski (1854-1920) a fost poet si prozator, dar si

teoretician al curentului simbolist, prin articolele publicate in

revistaLiteratorul" (pe care a condus-o mai bine de un sfert de
secol); in paginile acesteia si-au publicat creatiile poetii afiliati noului
curent literar, lirica romaneasca fiind astfel integrata celei europene.
Scriitor de tranzitie. in opera caruia se imbina elementele romantice
cu acelea simboliste. Macedonski a fost intaiul reprezentant de
seama al lirismului citadin. p7e324pm14drx Volumele sale de
versuri: Prima verba" (1872), Poezii" (1882), Flori
sacre" (1912), Poema rondelurilor" (1927) se caracterizeaza
printr-o permanenta oscilatie intre elevatie si damnare, intre ideal si
real, constituie un amestec intre amaraciunea neagra si iubirea
frenetica a vietii.
Ciclul Noptilor" macedonskiene (cu punctul de pornire in poemele
similar intitulate ale poetului francez Alfred de Musset), oscileaza
intre imaginile grotesti din Noaptea de noiembrie" si frenezia
contopirii cu natura din Noaptea de mai".
Tema poemului Noaptea de decemvrie" o constituie conditia
nefericita a poetului (geniului), intr-o lume plina de adversitati:
poezia simbolizeaza drama gemului, intr-o evocare de mari
incandescente, reprezentativa pentru intreaga conceptie a poetului
si, poate, si mai mult, pentru drama propriei sale existente,
fascinata de vis, himera si ideal, irealizabil ca orice absolut" (Adrian
Marino).
Geneza poemului:

Aparuta in 1912 si inclusa in volumul Flori

sacre", Noaptea dedecemvrie" are la baza un poem in proza
intitulat Meka si Meka" si publicat in ziarul Romanul", in 1890.
Ideea centrala a acestuia era statornicia credintei intr-un ideal,
aceasta desprinzandu-se dintr-o istorioara orientala:
Lui Ali-ben-Mohamet-ben-Hassan ii moare tatal. in ultimele lui clipe,
acesta isi sfatuieste fiul ca niciodata in viata sa nu se abata de la
drumul cel drept.
Devenind emir al Bagdadului, Aii are tot ceea ce isi doreste (bogatie,
tinerete, glorie), dar este mereu chemat de fascinatia Mekai cetatea sfanta a musulmanilor.
Atras irezistibil de acest ideal, Aii porneste spre Meka, insotit de un
numeros convoi si pregatit sa traverseze desertul, mergand pe
drumul cel drept.
Odata cu tanarul emir, purcede spre aceeasi tinta si Pocitan-benPehlivan (un drumet pocit) decis sa ajunga la Meka pe cai ocolite.
Pe masura ce timpul trece, traversarea pustiului se vadeste a fi tot
mai grea pentru tanarul emir: oamenii si animalele mor, iar intinsul
desert se umple de lesuri.
Ramas singur, sub cerul de foc, Aii are, pentru o clipa, iluzia ca vede
alba cetate; cu ultimele puteri alearga spre ea, dar totul se vadeste
a fi un.miraj al desertului.
Inainte de a muri, Aii mai are insa si o alta viziune: pe cea a lui
Pocitan care intra biruitor pe poarta Mekai.

Aceasta naratiune va deveni partea a Ii-a a poemului Noaptea de

decemvrie".
Structura, continut:
Poemul intitulat Noaptea de decemvrie" este alcatuit din 237 de
versuri dispuse in doua parti si un episod de legatura, dupa cum
urmeaza:
Partea I (versurile 1-28) justifica titlul poemului si prezinta geniul in
ipostaza sa umana (de poet).
Decorul descris este cel al camerei poetului, spatiu in care, intr-o
noapte geroasa de iarna, acesta viseaza la gura sobei.

You'll also like

intre doua iubiri

By AleAlexandra204370
1.5K 125

Parerile colegilor
By MissAnna21
607 117

Adevarata Poveste de dragoste

By madaboss45
131 10

Golita de obiecte (Pustie si alba e camera moarta..."), odaia devine

cadrul propice inspiratiei si transpunerii in ideal; focul (care se
transforma in scrum) sugereaza damnarea poetului trasnit" de
soarta" asemenea ingerului cazut in lumea profana.
Imaginea simbolica a acestei lumi se incheaga incepand cu strofa a
Ii-a, cand imensa campie pustie si alba" fuzioneaza cu alba odaie,
antrenand frigul cosmic. Acest cadru exterior dusmanos (cu viscol
albastru si lupi care urla) simbolizeaza lumea contemporana in
interiorul careia orgoliosul Macedonski s-a simtit mereu nedreptatit:
Pustie si alba e camera moarta... Si focul sub vatra se stinge
scrumit... Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta, Cu nici o schinteie in
ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit...
Si nici o schinteie in ochiu-adormit.
Pustie si alba e-ntinsa campie... Sub viscolu-albastru ea geme
cumplit... Salbatica fiara - rastristea-l sfasie -Si luna-l priveste cu
ochi otelit... E-n negura noptii un alb monolit...
Si luna-l priveste cu ochi otelit" In cele doua strofe, epitetele
ornante(..Pustie si alba e camera moarta," Pustie si alba e-ntinsa

campie", viscolu-albastru") personificarile (camera a murit, campia

geme, luna areochi otelit") creaza impresia unui spatiu sublunar
incremenit in noapte si in moarte.
Si in strofele urmatoare, metafora lumii ostile se contureaza
puternic; la aceasta contribuie mai multe mijloace artistice: epitetul
ornant (lupi groaznici"), gradatia ascendenta (cum latra, cum urla,
cum urca...")imaginile auditive terifiante (Un tremol sinistru", Iar
crivatul tipa"), pana la uniformizarea tabloului in versul: Un haos
urgia se face cu-ncetul".
Simtindu-se nefericit (si chiar damnat) in aceasta lume, poetul tinde
spre o alta, ideala, care ar putea reprezenta Absolutul.
Solutia o constituie o propensie in inalt, prin ignorarea materiei
opace(Faptura de huma de mult a pierit") si a realitatii (Chiar alba
odaie in noapte-a murit"); doar fruntea poetului tot mandra
ramane in luna",facilitand transformarea lui intr-o proiectie ideala.
Cele doua parti mari ale poemului Noaptea de
decemvrie" ilustreaza oscilatia dintre real si ideal (pe care o intalnim
in intreaga opera a lui Macedonski).
Episodul de legatura (versurile 29-39) prezinta momentul in care
flacara din soba izbucneste navalnic, transformandu-1 pe poet in
ipostaza sa ideala: cea a emirului din Bagdad.
Partea a doua a poemului (versurile 40-237) evoca, intr-o mare
incandescenta de imagini si culori, fascinanta aventura a emirului
din Bagdad.

Acesta reprezinta geniul, fiinta singulara si indragostita de o idee,

ucis fiind, in final, chiar de propria sa aspiratie, asa cum sta scris in
destinul cautatorilor de ideal.
Traind intr-un spatiu oriental feeric (Bagdadul! Cer galben si roz ce
palpita / Rai de-aripi, de vise, si rai de gradini") si inconjurat de
bogatii uriase, tanarul emir este stapanit de dorinta de a vedea
Meka - cetatea sfanta a musulmanilor. Si cum chemarea idealului
este mai puternica decat propria-i fiinta, el se pregateste de plecare,
urmand sa strabata desertul pe drumul cel drept (conform
preceptelor testamentare ale tatalui sau).
La iesirea din Bagdad, langa fantana copilariei, emirul gaseste un
drumet slut si pocit, care-i marturiseste ca pleaca tot la Meka;
drumul celui din urma mergand insa pe cai ocolite, cei doi se
despart.
Calatoria prin pustiul incins releva greutati nebanuite, demonstrand
ca emirul/geniul este un ales, o fiinta neobisnuita care infrunta
dogoarea, setea si moartea, pentru a ajunge la idealul sau:
Nici urma de ierburi, nici pomi, nici izvoare...
Si el nainteaza sub flacari de soare...
in ochi o naluca de sange - in gat
Un chin fara margini de sete-arzatoare...
Nisip, si deasupra, cer rosu - s-atat -"

Rand pe rand, caii, oamenii si camilele mor, lasandu-1 pe Aii singur

sub cerul de foc. O singura data, el are iluzia Mekai si alearga spre
ea, dar totul se pierde in departari, in mirajul apei mortilor".
Sfarsitul emirului este simbolic: el moare sub jarul pustiei", in timp
ce drumetul pocit intra pe poarta cetatii.
Ipostaza ideala a geniului macedonskian intruneste trasaturile
indragostitului de absolut: acesta este un om superior, mereu
statornic in aspiratia sa singulara, cu atat mai frumoasa, cu cat este
mai greu de atins.
Este mai putin important ca drumetul cel pocit intra pe poarta
Mekai, intrucat drumul sau labirintic nu-i releva nici o calitate,
mentinandu-1 in uraciunea lui marunta.
In final, cel care va ajunge la Meka cereasca", la Meka cea
mare", va fi tot geniul.
Noaptea de decemvrie" este, in esenta, un poem
romantic. Astfel, motivul literar al nefericirii poetului, destinul
geniului, personajul damnat, cadrul nocturn, metamorfoza, antitezele etc. incadreaza opera pe care o discutam in curentul
romantic.
in acelasi timp, repetarea unor versuri sau fragmente de vers si
alternarea refrenelor ca si structura muzicala a unor versuri
sunt trasaturi ale simbolismului.
Tot aici, imaginea pietrelor pretioase si revarsarea de metale rare
constituie o trasatura a parnasianismului: Si el e emirul, si are-n
tezaur,

Movile inalte de-argint si de aur,

Si jaruri de pietre cu flacari de sori".
In concluzie: poemul Noaptea de decemvrie" de Al. Macedonski,
este o lucrare romantica, in care apar si elemente simboliste si chiar
parnasiene.
Pin valoarea si profunzimea sa, poemul mentionat a fost comparat
cuLuceafarul" lui Eminescu; marele Calinescu il
considera capodopera lui Macedonski, poemul delirant al
mirajului".
Semnificatia simbolurilor:
In poemul Noaptea de decemvrie" pot fi intalnite mai multe
semnificatii simbolice:
Emirul din Bagdad il simbolizeaza pe omul superior chemat de Idee.
El este un pelerin spre Absolut, maret prin statornicia credintei in
ideal.
Emirul poate fi comparat cu printul din Levant (din balada Mistretul
cu colti de argint" de St. A. Doinas); amandoi au un ideal neobisnuit,
amandoi traiesc o drama in cautarea absolutului, amandoi mor ucisi
chiar de idealul pe care l-au dorit cu atata ardoare.
Meka simbolizeaza chiar idealul omului superior. Cetatea prea
sfanta"inconjurata de ziduri albe, constituie, in termenii lui Mircea
Eliade, un Centru al lumii" si un spatiu sacru, simbol deopotriva
cosmologic si paradisiac.

Fascinanta prin frumusete, Meka mai poate reprezenta taramul pur

al Ideii (in sensul dat de filosoful Platon), adica Absolutul. Aici, geniul
isi poate realiza menirea (de a atinge Absolutul) si de aici deriva
puternica ei atractie ca o chemare a originilor.
In termenii lui C. Noica, Meka este o ar fi sa fie", posibilitate care nu
va fi atinsa, pentru ca realizarea ei ar contrazice destinul
indragostitului de ideal; episodul in care cetatea se dovedeste a fi
un miraj se inscrie in acelasi destin, conform caruia, pe masura ce
cautatorul se apropie, idealul se indeparteaza.
Ajunge geniul, in viata lui pamanteana, la Ideea pura sau doar o
zareste inainte sa moara?
Din aceasta dramatica ecuatie existentiala ar putea rezulta faptul
ca: destinul geniului (osciland intre inaltare si suferinta, intre
elevatie si damnare) este guvernat de fascinatia visului, himerei si
idealului: geniul ajunge la absolut abia in ..Meka cereasca", adica in
eternitate.
Drumul prin desert este calea grea spre ideal, sfarsita in moarte.
George Bacovia (1881-1957) este cel mai mare reprezentant al
simbolismului romanesc.
Volumele sale de versuri: Plumb" (1916), Scantei
galbene"(1926), Cu voi" (1930), Comedii in fond" (1936) si Stante
burgheze" (1946), ii confera acest loc privilegiat. t7c572tr55ysd
in lirica bacoviana, cele mai importante motive simboliste sunt:
plumbul (sugerand cenusiul existential, apasarea, caderea in moarte
sub greutatea de plumb a destinului universal); orasul de provincie

(spatiu dezolant, cu ploi putrede de toamna si copii bolnavi de

tuberculoza), ploaia depresiva, solitudinea. golul, plictisul, somnul,
agonia, culorile bolii etc.
Plasata in fruntea primului volum de versuri bacovian (Plumb" 1916), poezia mentionata poate fi socotita o ars poetica si o sinteza
nu doar a volumului pe care il deschide, ci a intregii lirici bacoviene.
In cele doua catrene ale acestei poezii, sunt reunite motive si stari
sufletesti specifice acestui poet: moartea, prabusirea, frigul, somnul,
pustiul, singuratatea, apasarea, dezarticularea psihicului etc.
Desi a fost scrisa la inceputul secolului al XX-lea,
poezia Plumb"constituie o deschidere spre modern, in sensul relevarii unor nelinisti, framantari si angoase care premerg existentialismului.
Sursa de inspiratie a constituit-o o vizita pe care poetul a facut-o,
prin 1900, la cavoul Sturzestilor (din cimitirul bacaoan), fiind profund
impresionat de sicriele si florile de plumb, care dadeau interiorului o
nota stranie.
Poezia Plumb" este alcatuita din doua catrene.
Incipitul (Dormeau adanc sicriele de plumb") pune intregul text
sub semnul somnului" profund al mortii. incremenite de plumbul
care le-a cotropit, sicriele atarna greu si tragic.
Titlul poeziei este un simbol. intrucat aici, un termen concret
(plumbul) sugereaza o serie de stari sufletesti abstracte.

Metalul pomenit in titlu avand culoare cenusie si o greutate mare,

aceste trasaturi ar putea sa aiba mai multe semnificatii.
Cenusiul ar putea sugera plictisul, monotonia si uratul care
caracterizeaza lumea bacoviana.
Rezultat din amestecul dintre alb si negru (culori predominante in
lirica poetului), cenusiul este culoarea humei in care se intorc toate oamenii dar si lucrurile.
Elementul care contribuie la intoarcerea in huma este greutatea.
Sub povara ei are loc regresiunea, caderea in timp, de parca destinul
insusi este de plumb si-1 preseaza pe om, adancindu-1 treptat, dar
implacabil spre golul Nefiintei.
Titlul reuneste astfel mai multe semnificatii: monotonia existentiala,
apasarea sufleteasca, plictisul, caderea. Pasarea cu aripi de plumb
din finalul poeziei (amintind de albatrosul ranit din poezia simbolista
apuseana), sugereaza prabusirea, imposibilitatea zborului, boala si
moartea.
Utilizarea simbolului constituie cel dintai element simbolist.
Universul operei (idei, sentimente):
Intreaga lirica bacoviana adera la simbolism, atat prin frecventa
unor motive tipice, cat si prin tehnica.
Simbolismul a fost un curent literar aparut in Franta, in ultimii ani
ai veacului al XlX-lea si extins apoi in alte literaturi, inclusiv in
literatura romana.

Estetica simbolismului prezinta, in linii generale, urmatoarele

caracteristici:
Utilizarea simbolurilor cu functie sugestiva bogata;
Cultivarea sugestiei cu ajutorul careia sunt scoase la iveala stari
sufletesti vagi, fluide, confuze (melancolie, plictiseala, spaima,
disperare etc);
Relevarea corespondentelor tainice, a afinitatilor care se stabilesc
intre obiecte si oameni, natura si sentimente etc;
Cultivarea elementului muzical, a sonoritatilor verbale, a repetitiei
si a refrenului;
Existenta sinesteziei, adica perceperea simultana a unui ansamblu
de senzatii (auditive, vizuale, olfactive etc).
Strofa I prezinta cadrul in care se afla poetul: un cavou cu sicrie si
flori facute din plumb, sau care sunt percepute astfel de eul liric, din
pricina luminii cenusii si a atmosferei sumbre.
Se pare ca acest spatiu al mortii isi extinde influenta si asupra
naturii exterioare: coroanele arborilor molipsite" de plumb scartaie
jalnic, atinse de o boala cosmica.
Verbele - aproape toate la imperfect (dormeau", stam",
scartaiau", atarnau"), prelungesc parca, intr-un timp infinit
somnul" sicrielor, veghea poetului si agonia naturii.
O mentiune aparte merita cuvantul cavou" care, pe langa sensul
propriu, ar putea sa mai aiba si alte semnificatii:

ar putea fi camera poetului cu braie negre zugravita", asa cum

este descrisa in poezia Singur". Acesta ar fi cel mai mic cerc al
solitudinii bacoviene;
cavoul ar mai putea sa reprezinte orasul care, intr-o zi de ninsoare
uriasa, devine un rece si intins cimitir (Si ninge ca-ntr-un
cimitir"), asa cum apare in poezia Nevroza". Acesta ar fi al doilea
cerc al solitudinii poetului;
prin extensie, cavoul ar mai putea simboliza planeta (intreg
pamantul pare un mormant" Note de toamna"), ori chiar intreg
Universul. Acesta ar fi ultimul cerc" al singuratatii si al agoniei.
Sensul echivoc al termenului discutat constituie un alt element
simbolist.
In strofa I, in spatiul intunecat, apasator si rece, poetul pare a fi
captiv in cercurile concentrice ale unui univers care aluneca spre
Nefiinta: cavoul, orasul-cimitir, pamantul-mormant.
Nemiscarea vecina cu somnul de plumb, frigul, scartaitul coroanelor
provoaca anxietate; eul liric intra in criza de identitate, fiind pandit
de uniformizarea intru plumb.
In strofa a II-a, s-ar parea ca poetul vegheaza sicriul unei persoane
iubite (care murise).
Primul vers al strofei in discutie (Dormea intors amorul meu de
plumb") a fost interpretat ca avand sensul de intors cu fata spre
apus", adica mort.

Acelasi vers confirma sensul general al liricii bacoviene: caderea,

miscarea de involutie a vietii, prabusirea in starile primare
ale materiei.
Aflat alaturi de amorul sau intors", poetul are in fata o ipostaza
rasturnata a Creatiei divine: umanul care s-a descompus,
intorcandu-se in mineral si devenind plumb.
Zadarnica este chemarea poetului (Si-am inceput sa-l strig"), caci
invazia plumbului si frigul patrunzator arata ca totul s-a intors cu
fata spre apus" ca si mortul din sicriu: transformat parca intr-o
pasare cu aripi de plumb, acesta nu se mai poate desprinde din
inclestarea pamantului.
In cadrul evocat, poetul traieste mai multe stari (singuratatea, frigul,
somnul) si este cuprins de sentimente diverse: tristetea, apasarea
sufleteasca, pustiul, nelinistea, disperarea, angoasa.
Starile sufletesti vagi, nelamurite ale autorului, pe care acesta ni le
transmite pe calea sugestiei, constituie un alt element simbolist. Tot
asa, repetarea termenului din titlu (care devine un adevarat refren),
cadrul sumbru al cavoului si corespondentele analogice, toate se
incadreaza in acelasi curent.
Mijloace de expresivitate artistica:
Un prim element de expresivitate il constituie repetitia:
cuvantul plumb"apare de cate trei ori in fiecare strofa si o data in
titlu.
Din cele sapte pozitii semantice pe care le ocupa,
cuvantul plumb" apare ca determinant al unui substantiv concret,

in patru: sicriele de plumb", flori de plumb" (2), coroane de

plumb", tragand parca realitatea in jos, in imperiul mortii.
insotind substantivul abstract in doua cazuri (amorul meu de
plumb" si aripile de plumb"), greutatea cenusiului ucide iubirea si
elanurile; in curand totul se va transforma intr-un noian de negru".
Rimele de tonalitate inchisa (plumb, vestmant-vant, strigfrig) continand acelasi termen (plumb ") in finalul a patru din tre
cele opt versuri ale poeziei, accentueaza senzatia de apasare
sufleteasca.
Frecventa termenilor care sugereaza moartea: dormeau",
sicriele", cavou", funerar", frig", mort".
Versurile sunt simetrice (Stam singur in cavou... si era vant... " /
Stam singur langa mort... si era frig..."), cuvintele folosite sunt
putine, totul sugerand o anume linearitate existentiala.
Din punct de vedere prozodic, cele doua strofe sunt catrene: rima
este imbratisata (a b b a), ritmul - iambic, iar masura versului este
de 10 silabe.
Specia literara = elegie (cu elemente de meditatie). Monologul
poetului este intrerupt prin puncte de suspensie, de parca acesta ar
auzi, in curgerea mileniului, pasii Neantului.